Premiul Dumitru Tinu 2007
Punctul S@pt@mânalul mure}ean
www.punctul.ro
Anul VII, Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012 Preţ: 0,99 RON
Publicaţie mureşeană premiată de Clubul Român de Presă
Hristos a înviat! Redacția săptămânalului Punctul vă dorește sărbători binecuvântate!
Ludu} - Iernut T^rn@veni Poezia culorilor şi a formelor Iuliu Moldovan, 13 un creator de școală Reghin Invitație la Praznic
14
Hristos a înviat ca noi să înviem
15 4-5
Punctul Nr. 370, 6 - 12 aprilie 2012
Punct de vedere de Ligia Voro
Motto: „O mare civilizaţie nu este cucerită din afară până ce nu se va distruge singură din interior”. (Will Durant) Teoretic suntem într-o Săptămână a Patimilor, timp în care ar trebui să fim mai smeriţi şi mai împăciuitori cu cei din jur. Deoarece şapte medici din 10 sau 11, cifra exactă nu îmi este clară nici în momentul de faţă (nu aş vrea să le dau numele pentru că niciunul nu a semnat dreptul la replică pe care conducerea săptămâ-
nalului Punctul îl publică) ai Clinicii de Urologie insistă să se războiască cu Vass Levente, atacându-mă în acelaşi timp şi pe mine, uzez şi eu de dreptul de a le răspunde celor care mă pun în ghilimele. Sunt doar un om cu imperfecţiunile sale care am mai întors cândva şi celălalt obraz şi în opinia mea am lăsat loc de interpretări şi am pus sub semnul întrebării o meserie pe care o practicam şi o practic cu pasiunea începuturilor, ceea ce nu mai doresc să repet. Cred că limba română o stăpânesc bine, aşa că ştiu ce am scris şi îmi asum ce am scris în materialul amintit. Nu îmi amintesc să fi scris vreun nume, să fi arătat cu degetul
www.punctul.ro
OPINIE
Stilul româno-maghiar: aruncatul cu piatra către cineva, nu e responsabilitatea mea că autorul sau autoarea dreptului la replică s-a simţit atacat(ă) sau s-a simţit vinovat(ă). Mai mult, dintr-o decenţă, care nu mi se pare a-l caracteriza pe cel sau cea care a întocmit şi memoriul şi dreptul la replică - ca să mă opresc doar la faptul că apar aceleaşi greşeli de ortografie - am preferat să nu citez toate numele incriminate în memorii şi în punctele de vedere pentru a afla mureşenii şi pacienţii de ce se ocupă medicii, sper că în timpul lor liber nu atunci când ar trebui să îşi facă meseria, potrivit jurământului lui Hipocrate. Prea puţin mă interesează războaiele dvs. interne, pe care
ţin să vă reamintesc că le-aţi provocat cu bună-ştiinţă, nu ştiu încă dacă aţi trimis chiar dvs. memoriul mass-media, în loc să vă rezolvaţi problemele elegant cum pretindeţi a fi exercitând o meserie nobilă. În schimb, ştiu ce s-a întâmplat de fiecare dată când asemenea războaie – nu aş vrea să sugerez că pentru putere, ci aş vrea să cred în buna dvs. credinţă - au măcinat o instituţie, o civilizaţie, popoare, pentru că „ziaristul” a mai citit câte ceva la viaţa sa. Pot să vă dau exemple mult mai recente, din lumea medicală şi chiar din Tîrgu-Mureş, dar bănuiesc că le cunoaşteţi. Pentru că aţi pus la îndoială calitatea mea de jurnalist, îmi voi permite la rândul meu
să vă solicit să îmi adresaţi scuze în mod public, într-un ziar de limbă română, respectiv într-unul de limbă maghiară, într-un termen rezonabil, rezervându-mi dreptul de a merge mai departe în situaţia contrară. P.S. 1 Să nu uităm că jumătate din semnatari aţi fost contactaţi de către colegii subsemnatei şi nu aţi dorit să declaraţi nimic, ceea ce putem demonstra, ascunzându-vă după un memoriu cu greşeli, remis de pe o adresă pe care nu şi-o asumă nimeni. P.S. 2 Referitor la presupusa relaţie de subordonare faţă de Vass Levente ar fi bine să verificaţi înainte să vă lansaţi în acuzaţii, mai ales că pretindeţi acest lucru de la ceilalţi. Dar
pentru liniştea dvs. neuronală vă informez că între mine şi medicul Vass e aceeaşi legătură pe care o am cu orice potenţial subiect al materialelor mele, una strict profesională. Nu am prieteni printre persoanele publice, tocmai pentru a evita penibilităţi de genul „dar te-am considerat prietenul meu”. Poate însă dvs. ar trebui să ne lămuriţi de ce aţi pornit acest război şi dacă există şi motive extraprofesionale. Totuşi, revenind, bunulsimţ şi regulile jurnalistice m-au obligat să îi cer şi acestuia şi celor de la compartimentul ATI un punct de vedere. P.S.3 În limita în care conducerea Punctul îmi va permite, vă voi demonstra cum vă faceţi treaba în cadrul Clinicii de Urologie.
,,Necazurile sunt roade ale îndepărtării de Dumnezeu” Vă prezentăm în continuare un fragment din mesajul pe care Mitropolitul Ardealului, dr. Laurențiu Streza, l-a transmis credincioșilor. Pastorala se va citi la biserici în prima zi de Paști. Varianta integrală o puteți lectura pe http://www. razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/04/09/ pastorala-pasti-laurentiu-streza-desfranare/. Iubiţii mei fii duhovniceşti… …cuvintele sfinte ale cântărilor liturgice, care ne încălzesc sufletele, ne îndeamnă ca, în această „noapte de mântuire”, să ne bucurăm de noianul cel negrăit şi de neînţeles pentru mintea omenească al iubirii lui Dumnezeu, ce se revarsă iarăşi peste noi şi ne face părtaşi tainicului ospăţ al darurilor deosebitei Sale purtări de grijă pentru noi. Astăzi e bucurie în cer şi pe pământ, astăzi toate s-au umplut de lumină, astăzi şedem cu Hristos la Cina Împărăţiei veşnice, unde El se face dulcea noastră hrană, scumpa noastră băutură… (…) Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care participăm la fiecare Sfântă Liturghie, jertfă care a adus în existenţa noastră puterea Învierii, ca un şuvoi de viaţă nouă care ne preschimbă şi ne pregăteşte pentru tainele lumii viitoare, este un dar care însă ne şi responsabilizează. Jertfa aceasta a lui Hristos aşteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi, prin puterea Învierii Lui şi prin viaţa noastră de asceză şi de practicare a virtuţilor, ca moarte a egoismului nostru personal şi ca predare cu totul lui Dumnezeu. Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, şi prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră.
2
Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de massmedia, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări. Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute? Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească? Şansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri şi pocăinţă înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni
le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să
cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.
ani!
Hristos a înviat! Sărbători fericite! Întru mulţi şi binecuvântaţi
Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră, † Dr. Laurenţiu Streza.
SC GAL AGROFRUCT SRL Avem plăcerea de a vă informa că societatea noastră vă invită să participate la procedura selecție oferte în vederea atribuirii contractului de Achiziție Servicii, și anume: Elaborare: studiu de fezabilitate, cerere de finanțare și managementul investiției pentru obiectivul: LIVADĂ MERE. Oferta va cuprinde: 1. Studiu de fezabilitate; 2. Cerere de fezabilitate ; 3. Managementul investiției. Ofertantul trebuie să aibă următorul cod CAEN : 7022- Activități de consultanță pentru afaceri și management 7111- Activități de arhitectură Valoarea supusă licitației este de aproximativ 50.000 de euro fără TVA. Vă rugăm să transmiteți oferta dumneavoastră până la data de 20.04.2012, ora 1600 - termen limită de depunere a ofertelor, la următoarea adresă : SC GAL AGROFRUCT SRL, sat Saschiz, nr. 306, jud. Mureș. Modalitatea de transmitere a ofertelor : - Prin poștă (sau curier rapid), cu confirmare de primire - direct la sediul autorității contractante : SC AGROFRUCT SRL Criteriul de selecție : oferta conformă cu prețul cel mai mic. Termenul de valabilitate al ofertei este de 90 de zile de la termenul limită de depunere al acestora. Vă rugăm să confirmați primirea prezentei invitații de participare. Pentru orice clarificări suplimentare vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0754.418.198, persoană de contact Gall Mărioara. Administrator/reprezentant legal de proiect Gall Mărioara.
PAŞTI FERICITE!
www.punctul.ro
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
,,Paștile, temelia învierii noastre” † Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei a transmis credincioșilor următorul mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale: ,,Fiul lui Dumnezeu, Care a luat trup omenesc şi muritor ca al nostru, a fost trădat, batjocorit, răstignit şi, în cele din urmă, pe crucea Golgotei, a primit să bea paharul despărţirii sufletului de trup, precum îl beau toţi fiii lui Adam. Fiul Omului a murit în vremea lui Ponţiu Pilat, dar, cu puterea Sa divină, a rupt cătuşele morţii şi a nimicit legea păcatului. După trei zile, Domnul a înviat, câştigând cea mai mare victorie asupra puterilor răului din lume. De atunci, putem striga cu Sfântul Apostol Pavel: „Unde-ţi este, moarte, biruinţa? Moarte, undeţi este boldul tău?” (I Cor. 15, 55). În Ortodoxie, credinţa puternică în Învierea lui Hristos este, totodată, credinţa puternică în învierea tuturor oamenilor.
De aceea Crezul pe care îl mărturisim în Biserică se încheie cu cuvintele: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Învierea Domnului este binevestită, în noaptea de Paşti, nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru că ea priveşte nu numai pe creştini, ci pe toţi oamenii. Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi cu stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească şi veşnică pentru suflet şi pentru trup. Mântuitorul nostru este începătura unei generaţii de oameni, a celor mântuiţi, care nu mai stau sub sabia morţii. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „Precum toţi (oamenii) mor în Adam, aşa vor învia toţi în Hristos” (I Cor. 15, 22). Legătura dintre ade-
vărul Învierii lui Hristos şi adevărul învierii de obşte este atât de puternică, încât cine respinge Evanghelia Învierii lui Hristos respinge şi învierea universală, iar cine crede în Învierea lui Hristos trebuie să mărturisească şi învierea morţilor. Acest mare adevăr l-a
arătat şi l-a susţinut cu putere Apostolul neamurilor, atunci când, după ce s-a întâlnit cu Hristos Cel înviat pe drumul Damascului, le scria corintenilor: „Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci cum de zic unii dintre voi că nu există înviere a morţilor?” (I Cor. 15, 12).
Mormântul gol din Ierusalim ne grăieşte elocvent că, în Hristos, toţi suntem biruitori asupra morţii. Prin Învierea Lui din morţi, Domnul nostru Şi-a dovedit încă o dată dumnezeirea şi puterea Sa şi, în acelaşi timp, a demonstrat că Dumnezeu are putere asupra vieţii şi
asupra morţii. Mai mult decât atât, Învierea lui Hristos ne este tuturor o garanţie sigură şi evidentă a nemuririi noastre, căci dacă El, Dumnezeu şi om fiind, a înviat, înseamnă că şi noi, cu toţii, vom învia. El Însuşi ne promite aceasta când zice către Marta din Betania: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (In. 11, 25). Adormiţi în credinţa ortodoxă, strămoşii noştri veghează necontenit asupra noastră, aşteptând de la noi să le fim urmaşi credincioşi. Aceasta o putem face devenind mai buni, iubind pe semenii noştri şi vieţuind după „Legea străbună”. În acest fel, ne vom învrednici, împreună cu ei, de învierea cea de apoi, spre fericirea veşnică, în ceruri, unde „pururea vom fi cu Domnul” (I Tesal. 4, 17).”
3
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
www.punctul.ro
ANALIZĂ
Hristos a înviat ca noi să înviem Cum ar trebui să întâmpinăm sfintele Sărbători ale Paștelui, ce semnifică acest mare praznic și cât de importantă este această sărbătoare pentru sufletele noastre am încercat să aflăm de la Ilie Manta, profesor de religie și îndrumător al tinerilor creștini de peste 6 ani. Ilie Manta a absolvit facultatea de Teologie la Alba Iulia, iar în prezent este fondatorul Fundației ,,Vistierul Bunătăților” și al Consiliul elevilor Creștini din Colegiul ,,Alexandru Papiu Ilarian” și profesor de religie la același Colegiu…
luminat praznic. Întrebarea logică ce ar trebui pusă e: Cum poate învia dragul nostru Mântuitor și în noi înșine, în sufletele noastre? În discuția cu Ncodim, care era un fruntaș al evreilor, Domnul nostru Iisus Hristos spune: ,,Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus." (Sfânta Evanghelie de la Ioan cap. 3, vers. 6 și 7). Domnul Hristos își dorește să se petreacă cu noi această naștere de sus, numită și naștere din nou, care înseamnă renunțarea ,, Trebuie să vă la viața noastră egoistă, naşteţi de sus” păcătoasă și îmbrățișarea Rep.: Cum ar trebui să vieții celei adevărate, adiîntâmpinăm Sfintele Paști? că a vieții în ascultare de Ilie Manta: Cu Hris- cuvintele Bunului nostru tos Cel înviat în sufletele Învățător, Iisus Hristos, noastre. Doar așa vom Domnul vieții celei nepieputea simți dulceața bu- ritoare. Procedând astfel, curiei acestui minunat și sufletele noastre vor fi tot-
www.punctul.ro
Punctul
Cristian TEODORESCU Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel/Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699 Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine Editor: LIBEG Zsuzsanna Editorialist: LENA GRAUR Redactori: Lena GRAUR Cătălin HEGHEŞ Cristina VANCEA Ioan A. BORGOVAN Mircea BARBU
4
Marius LIBEG autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.
Director administrativ: Cristina UNGUREANU Asistent director administrativ: Mihaela KOZAK IT/DTP: Ovidiu MORAR
Tipărit la SC BAP AGENCY S.R.L.
deauna vii pentru că ele sunt mereu parfumate, bine-înmiresmate, hrănite și mângâiate de dulcea adiere a Duhului Domnului nostru Iisus Hristos.
apoi se intră în biserică, care acum simbolizează Împărăția cerurilor unde suntem cu toți invitați, la masa cea îmbelșugată a Împărtășirii de Hristos și de minunatele daruri Noaptea Învierii ale Învierii Sale: bucuria, Rep.: Ne poți de- pacea și dreptatea cea în scrie ritualul sfintei sluj- Duhul Sfânt. be din noaptea Învierii și semnificația? Tinerii M.I.: Slujba religioaRep.: Lucrezi de mulți să din noaptea sfântă a ani cu tinerii, de ce crezi că Învierii e una în care pre- s-au îndepărtat atât de tare domină cuvintele înviere, de Biserică? bucurie lumină și suntem I.M.: Mai precis din îndemnați să luăm și noi septembrie 2004. Persoparte la această bucurie nal cred și chiar am obsersfântă. Întâi se anunță vat acest lucru, ca profesor vestea Învierii Mirelui de religie în Colegiul Panostru ceresc prin cuvinte- piu, că tinerii nu se îndele: Hristos a înviat și prin părtează dacă îi provoci, citirea sfintei Evanghelii. dacă îi implici. DimpoApoi în unele părți se în- trivă, ei sunt minunați și conjoară biserica, ritual unii se pot implica și dedice amintește de mersul ca cum nici nu ne vine să femeilor mironosițe dis credem. Eu mereu le spun, de dimineață la mor- și asta din toată inima, că mântul Domnului Iisus, mă uimesc prin ideile pe
care le au pe linia Evangheliei Mântuitorului nostru drag. Pot spune cu toată deschiderea că unii sunt ca și familia mea, sunt frații și surorile mele în Domnul și asta pentru că simțim sprijinul Bunului nostru Părinte când săvârșim cele bineplăcute Lui. Cred că dacă parte din ei se depărtează se datorează mai ales nouă profesorilor, părinților, preoților, autorităților care de multe ori nu știm să ne apropiem de ei, nu le suntem cu adevărat modele pe care să își dorească să le urmeze. E limpede că pentru a se ajunge la rezultate pozitive e nevoie de un efort conjugat și de lungă durată a tuturor factorilor responsabili. Nu e de ajuns doar efortul profesorilor de exemplu; și părinții trebuie să își aducă aportul lor atât înainte ca odraslele lor să înceapă
școala, cât și pe perioada școlarizării. Părinții sunt chemați să le dea copiilor lor ,,laptele Sfintei Evanghelii” cum spunea Lev Tolstoi, să îi înconjoare cu cât mai multă dragoste pe copiii lor. Însărcinatul cu afaceri culturale ale Statelor Unite Mexicane în România, dr. Rodolfo Herrera Saldaña, într-o emisiune la Radio România Cultural, spunea că părinții trebuie să se poarte cu propriii copii ca și cu niște oaspeți pe care îi primesc în casa lor, să manifeste multă dragoste și înțelepciune în raport cu ei pentru ca atunci când vor părăsi căminul părintesc copiii să fie mulțumiți de ,,tratamentul” aplicat și să se gândească mereu cu drag la căldura căminului părintesc. La fel, preoții nu trebuie să se mulțumească cu săvârșirea slujbelor re-
ANALIZĂ ligioase, ci să facă lucrare de catehizare și cu tinerii. Patriarhia Ortodoxă Română are un asemenea program numit ,,Hristos împărtășit copiilor". Preoții sunt chemați să îl pună în practică și vor putea și ei să guste din roadele lucrării cu tinerii. Cred că preoții nu trebuie să administreze doar iertarea Mântuitorului, ci sunt chemați să împărtășească tuturor, inclusiv tinerilor, bucuria vieții trăită alături de Domnul, Prietenul Cel drag al celor ce înfăptuiesc cele spuse de El. În pastorala la sfintele Paști de anul acesta, Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, vorbește de creștinismul nostru formal, de faptul că noi ,,ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi şi, prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acesteia, Îl batjocorim, Îl hulim şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră (http://saccsiv.wordpress. com/2012/04/09/pastorala-ips-laurentiu-strezadesfranarea-a-devenitnota-generala-a-televiziunilor-copiii-sunt-educatide-mass-media). Dacă noi cei maturi am deveni mult mai responsabili, dacă am fi preocupați ca fiecare din noi să își facă cu adevărat datoria acolo unde își desfășoară activitatea, cred că tinerii ar duce și ei o altfel de viață pentru că ar avea la cine și la ce să se raporteze. Credința și cultura Rep.: Ce le transmiți tinerilor care au făcut din noaptea Învierii prilej de beție, discotecă, distracție cu totul și cu totul în afara bisericii? I.M.: În primul rând, nu cred că ei vor citi acest articol, deci și dacă le-aș transmite ceva, mesajul nu
www.punctul.ro
noastre trupești și sufletești a obținut biruința asupra lui Satan prin cuvântul cel viu prezent în Biblie și după ce în prealabil a postit 40 de zile și 40 de nopți. Întrebarea care se pune e: Da' noi de ce trebuie să postim?Răspunsul: Pentru că doar așa ne putem ridica și noi la înălțimea evenimentului așteptat. Noi nu așteptăm chiar orice; noi așteptam arătarea Prințului Vieții celei nepieritoare și asta nu trebuie să se petreacă doar la Sfintele Pasti, ci clipă de clipă. Din acest motiv trebuie să postim, să ne reținem și nu doar de la mâncărurile animale, ci, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prietenul cel drag al sufletului meu, să ne înfrânăm limba de la cuvinte necuviincioase și de la blestem, să ne închidem urechile la auzul Ilie Manta, în mijlocul tinerilor bârfelor, să ne oprim mâinile de la furt și cu dărnicie să îi ajutăm pe frații cei mici și neînsemnați ai Domnului Hristos, să respingem poftele necuvenite care ne împietresc inima și ne înnegresc sufletele. Comportându-ne astfel se va petrece cu noi minunea minunilor, Minunea Învierii, de astă dată a înviva ajunge la ei. Așa că mă peste an (aspru). erii noastre adăpată din îndrept spre cei care vor I.M.: Îmi vine acum în Învierea Mirelui nostru citi totuși aceste rânduri si minte un episod din viața iubit. Această minune este îi îndemn, așa, după pute- sfântului prooroc Moise, așteptată cu dor de Bunul rea ce ne este dat fiecăru- relatat în Sfânta Scriptu- nostru Tată ceresc, care ia să influențam în bine ră în Cartea Ieșirii, capi- tânjește după noi precum tinerii și nu doar pe ei, ci tolul 19, unde se relatează cerbul după apa izvoarepe toți cei cu care venim în că mai înainte de primirea lor, precum iubitul după contact. Duhovnicul de la poruncilor, Sfântul Moise mireasa cea dragă a suflemănăstirea Sâmbăta de sfătuiește barbarii să nu tului său. Sus, Părintele Teofil Pâ- se atingă de femeile lor, râianul, numit și Părin- de asemenea pregătește Iepurașul și ouăle tele bucuriei, un om tare poporul prin spălări rituRep.: Ce importanță îndrăgit de tineri, spunea ale, iar în capitolul 24 se au iepurașul și ouăle de că ,,două lucruri l-au spune că atunci când s-a Paști? Sunt ele relevante ținut în viață: credința în pogorât slava Domnului pentru această sărbătoare? Dumnezeu și cultura". Să pe muntele Sinai, Moise I.M.: Acestea sunt înlesnim și noi, după pute- a petrecut acolo în post 40 obiceiuri păgâne pe care re, accesul celor din jurul de zile și 40 de nopți. La creștinii le-au preluat și lenostru spre aceste două căi fel, în cartea a III-a a Re- au dat un înțeles creștin. și ne vom simți la rândul gilor cap. 19, vers 8, ni se Potrivit unui mit anglonostru împliniți. relatează că Sfântul Proo- saxon, Ostara/ Eostre, era roc Ilie a postit 40 de zile zeița fertilității, a primăPostul și 40 de nopți mai înainte verii; ea își transforma Rep.: De ce trebuie să ca Domnul să i se descope- pasărea în iepuraș care postim? De ce sărbătoarea re în adierea de vânt lin la face ouă pentru a delecta Paștelui este precedată de muntele Horeb. Domnul copiii; Iepuraşii zeiţei Oscel mai important post de mângâierii suferințelor tara aduc ouă precum un
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012 mesaj de fertilitate şi viaţă nouă. Germanii numesc luna aprilie Ostara. Alte denumiri ale Zeiței Mame a fertilității, reînvierii și zorilor: Ostare... La greci, zeița era numită Eos, iar la romani Aurora. Românii, imparțiali, au preluat ambele forme. Ambele denumiri, germană și engleză, provin din rădăcina indo - europeană aus- (a străluci). Cu toate acestea, în cea mai mare parte din țările cu populație creștină (sau cel puțin a țărilor din Europa, dar nu numai) numele Paști provine din ebraicul pessah (Paște), care înseamnă trecere. Dacă evreii, după trecerea prin Marea Roșie, au ținut această sărbătoare, comemorând trecerea de la sclavie la libertate, noi creștinii prin Paște înțelegem trecerea de la moarte la viață, de la robia păcatului la adevărata libertate făcută posibilă de Învierea Mielului celui ce S-a jertfit pentru ca noi să ne putem împărtăși de viața Lui cea dumnezeiască. La creștini mielul și jertfirea lui ar trebui să ne aducă aminte de faptul că din dragoste pentru noi, Tatăl ceresc nu a cruțat nici pe Unicul Său Fiu: ,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel unul-născut L-a
dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."( Sfânta Evanghelie de la Ioan; cap. 3, vers. 16). În legătură cu oul roșu, folclorul conservă mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise săși plângă fiul răstignit, a adus un coș cu ouă pentru a-i mai îmbuna pe soldați. A așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile dulcelui Său Fiu Iisus. Monseniorul Ghica, un martir al Bisericii Domnului Iisus, spunea într-un cuvânt de rugăciune: ,,Doamne Iisuse, te rog ia inima mea cea păcătoasă și rea și nu mi-o mai da niciodată înapoi. În schimb, dă-mi inima Ta cea bună și credincioasă și nu mi-o mai lua niciodată înapoi." Pătimirile și Învierea dragului nostru Prinț au făcut posibil acest schimb, ne stă azi și nouă la îndemână. Ești și tu hotărât, cititorule, să permiți realizarea lui? A consemnat Vasile Dancea
Hristos a înviat – Vasile Militaru „Hristos a înviat”, Ce vorbă sfântă, Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi, Şi-n suflet parcă Serafimi îţi cântă, De câte ori, creştine, îl auzi. Hristos a înviat în firul ierbii, A înviat Hristos în adevăr, În poieniţa-n care zburdă cerbii, În florile de piersic şi de măr. În stupii de albine fără greş, În vântul care suflă mângâios, În ramura-nflorită de cireş. Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos? Ai cântărit cu mintea ta creştine Cât bine ai făcut sub cer umblând? Te simţi măcar acum pornit spre bine, Măcar acum te simţi mai bun, mai blând? Simţi tu topită-n suflet vechea-ţi ură? Mai vrei pieirea celui plin de har? Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură? Iubirea pentru semeni o simţi jar? O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte, În aur măcar azi te-au îmbrăcat, Cu Serafimi în suflet imn fierbinte, Ai drept să cânţi „Hristos a înviat”.
5
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
www.punctul.ro
DREPT LA REPLICĂ
Drept la Replică Replica la “cruciada” dr. Vass (articol aparut in 02.04.2012 in ziarul “Punctul”) Cu toate ca ne-am propus sa facem o conferinta de presa pe tema “Memoriului” doar dupa, cum era si normal, aparitia unui punct de vedere oficial al autoritatilor locale( raspuns pe care-l asteptam cu nerabdare dupa implinirea celor 30 de zile oficiale),nu ne-am putut abtine sa nu raspundem provocarilor venite din partea dr. Vass, putand fi acuzati, altfel, de “non combat”, sau, mai grav, de marturie mincinoasa.Sa o luam punctual: Replica la replica ATI-istilor In materialul remis de medicii ATI acestia se prevaleaza, cu obstinatie, de litera legii si anume de Ordinul M.S. 1500/2009.Foarte corect! Compartimentul ATI Urologie-Litotritie se incadreaza, conform legii mai sus amintite, in salon de terapie intermediara/ingrijire postoperatorie(TIIP), dar numai la capitolul criterii de internare si externare(ANEXA 4 la Regulament), dar legea de mai sus stipuleaza, OBLIGATORIU, pentru a lua fiinta un astfel de compartiment, inca doua criterii care nu sunt nici pe departe indeplinite: -normarea personalului mediu si auxiliar(Anexa 7 la Regulament): legea prevede 1 asistenta la 4 paturi, deci la 10 paturi sunt 2 ½ norme, ori acest criteriu nu este indeplinit pe timpul turei de noapte, din lipsa de personal. De aici va puteti da seama de cheltuielile suplimentare pe care le incumba un astfel de compartiment cu care noi nu am fost de acord( lucru mentionat in memoriu), activitatea desfasurandu-se normal de atatia zeci de ani pana acum fara acesta. In privinta cheltuielilor salariale suplimentare cele mentionate in memoriu se pot verifica oficial la Compartimentul RUNOS al SCJ, medicii ATI nu pot fi credibili in acest sens(
6
În data de 4 aprilie, la ora 10:46, pe adresa săptămânalului mureșean Punctul (redactia@punctul.ro) ne-a fost remis un Drept la replică de la cei 7 medici urologi semnatari al ,,Memoriului”, trimis la CJ spre soluționare. Publicăm în continuare dreptul la replică exact așa cum l-am primit, cu mențiunea că nu ne asumăm eventualele greșeli de punctuație și ortografie prezente în text … am ruga pe semnatara articolului intai sa verifice oficial datele primite inainte de a fi tiparite, conform codului deontologic al jurnalistilor profesionisti). -in Anexa nr. 5 la Regulament este prevazuta dotarea MINIMA cu echipamente si aparatura medicala/pat TIIP. Acest compartiment ATI, fortat infiintat, nu se incadreaza la urmatoarele puncte: A 1, A 2 a) , 2b),2e),2f), 2g),A3a),3c),3d),A4a),4b),4c ),4d),4e),A5,A6,A7,A8,B-la toate subpunctele enumerate in lege. In proportie de 95% NU are dotarile MINIME necesare, CONFORM LEGII IN VIGOARE ( pe care chiar medicii ATI o invoca in apararea lor), pentru a se putea, legal, constitui. Atunci ne punem firesc intrebarea: cine a fundamentat juridic si profesional, stiintific, infiintarea acestui compartiment, pentru a putea primi avizul necesar de la minister si apoi de la Consiliul Judetean, cine si-a dat girul din CJ, pentru a fi tras la raspundere pentru cheltuirea nejustificata a banului public, in nici un caz nu credem ca este de vina “septuagenarul” presedinte al Comisiei Social-Culturale, stimabilul dr. Kakasi Alexandru! Incheiem cu o intrebare legitima: daca ordinul mai sus mentionat este executoriu, asa cum se sustine de catre colegii ATI-sti, de ce a fost nevoie de 3 ani pentru implementarea lui, desi dotarea este aproape inexistenta, ca si in anul 2009?Aceasta sa se datoreze, oare, schimbarii conducerii clinicii, singura schimbare produsa recent, care, se stie, nu convine deloc dr. Vass si dr. Golovei, medc ATI, producandu-se, astfel, o alta segregatie? Noi tot sus-
tinem, ca si in memoriu, ca altele au fost interesele care au dus la cheltuirea nejustificata a banului public... Replica la “Nu vrem...”( apropo,am ajuns o tara in care fiecare face ce vrea...) Sa o luam, din nou, punctual! Sa respectam adevarul istoric: prima litotritie extracorporeala s-a efectuat, pentru prima data in tara noastra, in anul 1991, de catre domnul prof. Dr. Boja Radu, sub indrumarea directa a prof. Dr. Dorin Nicolescu, in Clinica Urologie, pe atunci neexistand acest Compartiment separat de ESWL.In timp pacientii pentru ESWL au inceput sa fie internati si tratati, in clinica, in saloane separate de restul pacientilor, avand si un corp de asistente care deserveau, exclusiv, aceste saloane( pentru conformitate se pot lua interviuri, in aceasta privinta, medicilor mai vechi din clinica: dr. Schwartz L. Dr. Catarig C., dr. Golea O. Conf. Dr. Martha O., dr. Nedelcu S., cat si asistentelor “veterane” din acea perioada, care activeaza, actualmente, in cadrul Comprtimentului Urologie-ESWL: as. Potcoava Katalin, as. Schmidt Edith,as. Toganel Claudia. In anul 2000, dupa pensionarea onorabilului Prof. Dr. Dorin Nicolescu, seful clinicii, Prof. Dr. Osan Virgil, director al spitalului la acea vreme, infiinteaza acest compartiment, conferindu-i un statut separat, profitand, asa cum am mentionat in memoriu, de reducerea paturilor in sectiile care depaseau 100 de paturi, afirmatie care se poate verifica in arhiva Autoritatii de Sanatate Publica si in cea a spitalului. Nu intelegem referirea
facuta de dr. Vass privitoare la restructurarea clinicii in 2010! Ne-ar fi placut ca dr. Vass sa atinga problema normativului actual al medicilor din clinica( alarmant de necorespunzator) rezultat in urma trecerii celor 8 paturi in structura Compartimentului ATI !!! In memoriul nostru NU am negat activitatea prestata de colega noastra dr. Simion Carmen in decursul timpului, ba din contra am subliniat( daca s-a citit memoriul) ca este singurul medic care, la ora actuala, face litotritie extracorporeala! Ce am “afirmat” noi este numarul foarte mic de cazuri( 54 pacienti contractati si decontati lunar de Casa de Asigurari de Sanatate Mures- a se face verificarile necesare!) care nu va duce nicidecum la amortizarea investitiei facute! Din cifrele comunicate de dr. Simion reiese un numar de 5-6 tratamente/zi( pentru ca uneori sunt necesare si 2-3 tratamente la acelasi bolnav), dar Casa de Asigurari deconteaza tot 54 de pacienti/luna, desi numarul tratamentelor este de 100/ luna, sa zicem. Prin reintrarea in structura clinicii a compartimentului, acest aparat va putea fi folosit de toti medicii care au competenta ESWL, putandu-se contracta astfel un numar mai mare de pacienti cu Casa de Asigurari, spitalul incasand mai multi bani! In legatura cu exercitiul financiar al Compartimentului Urologie-ESWL versus clinica, avem serioase rezerve: niciodata, pana anul trecut, ESWL-ul nu a avut excedent ci numai pierderi, date de nerealizarea indicatorilor mentionati in memoriu( pe care din nou dr. Vass ii eludeaza cu buna stiinta), cat si de costurile foarte ridicate
de intretinere si reparatii ale acestui aparat! In privinta costului aparatului insusi dr. Vass a afirmat, public, in plenul colectivului de medici ai clinicii, in sedinta in care nu a permis accesul altor colegi la folosirea aparatului, celebra fraza:”Eu am adus acest aparat de 700.000 euro si nu va dau voie sa lucrati pe el, pentru ca asa vreau eu!” Inadmisibil! Pe banii statului! Suntem foarte deschisi la interviuri luate studentilor vis-a-vis de accesul acestora la aparatul de la ESWL!Am dori sa stim si noi cati au vazut acel aparat!Dupa stiinta cadrelor didactice din clinica nici unul!Dar poate cei de la fara frecventa l-au vazut! Am fost siderati de afirmatia cum ca urgentele de la ESWL sunt rezolvate EXCLUSIV de dr. Golea si dr. Vass! Da, dr. Golea este in stare si a rezolvat mare parte din urgentele aparute in urma tratamentului ESWL, de altfel un profesionist desavarsit, dar memoria ne joaca feste cumplite cand vine vorba de aportul dr. Vass in acest sens. NICIODATA dr. Vass nu a rezolvat vreo urgenta de la ESWL( se pot verifica condicile operatorii), nefiind in stare de acest lucru singur, fara ajutor!Ultima urgenta majora rezolvata de “medicii de la ESWL” a fost in data de 30.03.2012, nr. F.O. 19467/265ESWL, de catre dr. Porav Daniel.,medic in cadrul Clinicii Urologie, la rugamintea expresa a dr. Simion C. Vorba preferata a dr. Vass:”Despre ce vorbim aici...” lasa loc de concluzii. Mentinandu-si linia de “a baga sub pres” problemele cu adevarat importante semnalate in memoriul nostru, dr. Vass nu “sufla o vorbuli-
ta” despre refuzul, total nejustificat, al medicilor de la ESWL, de a efectua serviciul de garda si consultatii in Ambulatorul de urologie al spitalului, asa cum prevede legea, ce sa mai vorbim despre un punct de vedere al domniei sale vis-a-vis de uriasele fonduri folosite, absolut inutil, pentru infiintarea, in cadrul Compartimentului ESWL, a unei sali de operatii, asta in contextul in care exista deja 5 asemenea sali la care au acces nelimitat!!Si in acest caz suntem foarte curiosi cine a aprobat aceste fonduri, din cadrul C.J. Mures, totodata dorind a se face publica nota de fundamentare privitoare la infiintarea acestei sali, banii care se vor cheltui fiind bani publici!Oare consilierii judeteni au fost informati atunci cand s-a votat bugetul spitalului sau nu? La final trebuie sa spunem un lucru: nu intelegem cum un “ziarist” isi permite sa judece activitatea unui medic in necunostinta de cauza, afirmand ca a suferit vreun pacient in urma depunerii unui memoriu, care semnaleaza grave nereguli, catre autoritatile locale competente!Asteptam dovezi in acest sens sau scuze publice la adresa celor 7 medici urologi( din totalul de 11 al clinicii), pe care se presupune ca i-a vizat aceasta afirmatie tendentioasa! Credibilitatea unei clinici este data de calitatea actului medical, a oamenilor care activeaza in aceasta si nicidecum de “vorbaria politicianista”, care incearca sa devieze atentia de la realele probleme, fara a folosi nici un temei legal. Pana la aparitia raspunsului oficialitatilor ne rezervam dreptul de a nu mai raspunde provocarilor de orice fel!
ANALIZÄ‚
www.punctul.ro
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
7
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
8
www.punctul.ro
PAĹžTI FERICITE!
PAĹžTI FERICITE!
www.punctul.ro
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
9
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
10
www.punctul.ro
PAĹžTI FERICITE!
PAĹžTI FERICITE!
www.punctul.ro
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
11
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
Str. Gheorghe Doja 300, TÎRGU MUREŞ 540237, ROMÂNIA
Tel: +40-265-253700 / Fax: +40-265-252627; 252706; 252986 e-mail: office@azomures.com
RAPORT CURENT Nr. 12 /2012 completat întocmit conform prevederilor Legii 297/2004 şi a Regulamentului CNVM nr.1/2006 RAPORT CURENT Nr. 12 /2012 completat intocmit conform prevederilor Legii 297/2004 si a Regulamentului CNVM nr.1/2006
Data raportului…………………………………..............................11.04.2012
“AZOMUREŞ” S.A. TÎRGU MUREŞ TÎRGU MUREŞ, str. Ghe. Doja nr.300 jud. Mureş NUMAR DE TELEFON/FAX telefon 0265/253700, fax 0265/252986 NR. DE ÎNREGISTRARE LA REGISTRUL J/26/1/1991 EVENIMENTE IMPORTANTE DE RA- acțiune și o valoare totală de 219.116.392,8 RON COMERŢULUI: RO1200490 PORTAT COD : INREGISTRARE FISCALA : către acționarii societății înregistrați la data de CAPITAL SOCIAL SUBSCRIS SI VARSAT 52.603.263,30 lei Completarea ordinii de zi a Convocatoruînregistrare în registrul acționarilor, stabilirea PIAŢA ORGANIZATĂ PE CARE SE Categoria a I-a a lui Adunării Generale Ordinare, la solicitarea metodei de plată a dividendului și a datei de 30 TRANZACŢIONEAZĂ Bursei de Valori Bucureşti SOCIETATEA COMERCIALĂ SEDIUL SOCIAL:
acționarilor Fondul Proprietatea si Eurofert Inves- iunie 2012 ca dată de inițiere a plății dividendelor tment Ltd intermediul unui agent de plată. - propunerea EVENIMENTE IMPORTANTE DE RAPORTAT prin : Completarea ordinii de Legii zi a 31/1990 Convocatorului Adunarii Generale Ordinare, la solicitarea În temeiul prevederilor com- acționarului Fondul Proprietatea actionarilor Fondul Proprietatea si Eurofert Investment Ltd pletată și modificată, ale Legii 297/2004, ale Re15. Împuternicirea directorului general să gulamentelor CNVM și ale Actului selectezesiagentul de plată intermediul In temeiul prevederilor Legii Constitutiv 31/1990 completata modificata, ale prin Legii 297/2004,căruale Regulamentulelor CNVM si ale Actului al Constitutiv Consiliul de Administratie al S.C. al societății, Consiliul de Administrație S.C. iaal sesocietatii, va realiza plata dividendelor. –propunerea AZOMURES S.A. Targu Mures, convoaca pentru data de 29.04.2012 orele 10.00 Adunarea Generala AZOMURES S.A. Târgu-Mureș, convocă pen- acționarului Fondul Proprietatea Ordinara a Actionarilor Societatii. Dezbaterile vor avea loc in sala de sedinte de la sediul societatii, Str. truGheorghe data de Doja 29.04.2012 ora Mures. 10.00 Adunarea Pot participa și vota la adunarea generaNr.300 Tirgu Generala Ordinară a Acționarilor Societății. la ordinară acționarii înregistrați în Registrul Ordinea de zi a adunarii generale ordinare complectata la solicitarea actionarilor Fondul Dezbaterile vor siavea loc înInvestment Sala de ședințe de laurmatoarea Acționarilor Azomureș la sfârșitul zilei de Proprietatea Eurofert Ltd, este : sediul societății, Str. Gheorghe Doja, nr.300, Târ- 12.04.2012, data de referință. 1. Prezentarea Raportului administratorilor privind exercitiul gu2. Mureș. Unulfinanciar sau mai2011; mulţi acţionari reprezentând, Prezentarea Raportului auditorului financiar privind exercitiul financiar 2011; individual sau împreună, cel puţin 2011 5% din 3. Prezentarea si aprobarea Situatiilor financiare anuale individuale la 31 decembrie ale capiS.C. AZOMURES conform OMF 3055/2009 contabilenoi conforme Ordinea de zi aS.A., Adunării generale ordinare pentru talulaprobarea social auReglementarilor dreptul de a introduce puncte cu Directiva a IV-a a Comunitatii Europene; complectată la solicitarea acționarilor Fondul Pro- pe ordinea de zi a AGAO. Propunerile privind 4. Prezentarea si aprobarea situatiilor finaciare consolidate la 31.12.2011, conform cu IFRS –urile, prietatea și Eurofert Investment Ltd, estesiurmăintroducerea de puncte noi pe ordinea de zi a insotite de Raportul administratorilor Raportul auditorului financiar. 5. Analizarea si aprobarea propunerii Consiliului de administratie repartizarea toarea : AGAO, însoţite privind de copiile actelor de profitului identitatenet ale aferent anului financiar 2011 si anume ca profitul nerepartizat aferent exercitiului financiar 2011, in Prezentarea Raportului administratorilor pot ficaînaintate cumsaurmează: suma de 365.196.441 lei, sa ramina la dispozitia solicitanților, societatii, urmand Adunareadupă Generala decida. privind exercițiul financiar 2011; a) depuse la 2011 sediul; Societăţii din Târgu6. Descarcarea de gestiune a administratorilor pentru exercitiul financiar 7.Prezentarea PrezentareaRaportului si aprobareaauditorului Bugetului de venituri si cheltuieli pentruDoja anul nr. 2012; financiar Mureș, str.estimat Gheorghe 300, până la data 8. Prezentarea si aprobarea Programului de investitii estimat pentru perioada 2012-2015; privind exercițiul financiar 2011; de 9.04.2012, ora 13, în plic 9. Stabilirea indemnizatiei pentru membrii Consiliului de Administratie pentru exercitiulînchis, cu menfinanciar alșianului 2012.Situațiilor financiare Prezentarea aprobarea ţiunea scrisă în clar şi cu majuscule: ,,PENTRU 10. Stabilirea limitelor de remunerare pentru administratorii ce pot face parte din comitetele ce pot fi anuale individuale la 31 decembrie 2011 ale S.C. ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A create in cadrul consiliului de administatie, precum si pentru directorii societatii . AZOMUREȘ S.A., conform OMF 3055/2009 ACŢIONARILOR DIN 29/30.04.2012”. pentru aprobarea Reglementarilor contabile conb) transmise prin e-mail cu semnătură elecforme cu Directiva a IV-a a Comunității Euro- 1 tronică extinsă încorporată conform Legii nr. pene; 55/2001 privind semnătura electronică, până la Prezentarea și aprobarea situațiilor financi- data de 9.04.2012, ora 15, la adresa: office@azoare consolidate la 31.12.2011, conform cu IFRS mures.com, menţionând la subiect: ,,PENTRU –urile, însoțite de Raportul administratorilor și ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A Raportul auditorului financiar. ACŢIONARILOR DIN 29/30.04.2012”. Analizarea și aprobarea propunerii ConsiliuPropunerile privind introducerea de puncte lui de administrație privind repartizarea profitu- noi pe ordinea de zi a AGAO trebuie să fie însolui net aferent anului financiar 2011 și anume că ţite de copiile actelor de identitate ale acționarilor profitul nerepartizat aferent exercițiului financiar care solicită (buletin/carte de identitate în cazul 2011, în suma de 365.196.441 lei, să rămână la persoanelor fizice, respectiv certificat de înregisdispoziția societății, urmând ca Adunarea Gene- trare în cazul persoanelor juridice), fiind necesar, rala să decidă. de asemenea, ca pentru fiecare punct să existe o Descărcarea de gestiune a administratorilor justificare sau un proiect de hotărâre propus spre pentru exercițiul financiar 2011 ; adoptare de AGAO. Prezentarea și aprobarea Bugetului de veniAcționarii au dreptul de a prezenta şi proiecte turi și cheltuieli estimat pentru anul 2012; de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse Prezentarea și aprobarea Programului de spre a fi incluse pe Ordinea de zi a adunării. investiții estimat pentru perioada 2012-2015; Proiectele de hotărâre pentru punctele incluStabilirea indemnizației pentru membrii se sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a Consiliului de Administrație pentru exercițiul fi- AGAO, însoţite de copiile actelor de identitate ale nanciar al anului 2012. acționarilor (buletin/carte de identitate în cazul 10. Stabilirea limitelor de remunerare pentru persoanelor fizice, respectiv certificat de înregisadministratorii ce pot face parte din comitetele ce trare în cazul persoanelor juridice), pot fi înaintate pot fi create în cadrul consiliului de administație, după cum urmează: precum și pentru directorii societății . a) depuse la sediul Societăţii din Târgu11. Mandatarea persoanelor pentru a îndepli- Mureș, str. Gheorghe Doja nr. 300, până la data ni formalitățile pentru înregistrarea și publicarea de 9.04.2012, ora 12:00, în plic închis, cu menhotărârilor luate în cadrul adunării generale or- ţiunea scrisă în clar şi cu majuscule: ,,PENTRU dinare, precum și pentru transmiterea acestora ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A instituțiilor pieței de capital. ACŢIONARILOR DIN 29/30.04.2012. ‘. 12. Stabilirea datei de înregistrare. b) transmise prin e-mail cu semnătură 13. Validarea / ratificarea mandatului tuturor electronică extinsă încorporată conform Leadministratorilor provizorii numiți, aceștia urmând gii nr.455/2001 privind semnătura electronia-și exercita mandatul acordat în mod definitiv, în că, până la data de 9.04.2012, ora 12:00, la conformitate cu prevederile legislației relevante și adresa: office@azomures.com, menţionând la ale Actului Constitutiv al Societății. –propunerea subiect: ,,PENTRU ADUNAREA GENERAacționarului Eurofert Investment Ltd. LĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN 14. Aprobarea distribuirii de dividende pen- 29/30.04.2012.” tru anul 2011 cu o valoare brută de 0,4165 RON/ Acţionarii Societăţii, indiferent de nivelul
12
www.punctul.ro participaţiei la capitalul social, pot depune întrebări în scris privind punctele de pe ordinea de zi a AGAO, însoţite de copia actului de identitate valabil (buletin/carte de identitate în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înregistrare în cazul persoanelor juridice), la sediul Societăţii din Târgu-Mureș, str. Gheorghe Doja nr. 300, până la data de 20.04.2012, ora 12:00, în plic închis, cu menţiunea scrisă în clar şi cu majuscule: ,,PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN 29/30.04.2012”. Acţionarii pot transmite astfel de întrebări şi prin e-mail cu semnătură electronică extinsă încorporată, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, însoţite de copia actului de identitate valabil (buletin/carte de identitate în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înregistrare în cazul persoanelor juridice), până la data de 20.04.2012, ora 12:00, la adresa:office@ azomures.com, menţionând la subiect: ,,PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN 29/30.04.2012. ”. Acţionarii pot participa personal sau pot fi reprezentaţi în cadrul AGAO de către reprezentanţii lor legali sau de către alte persoane cărora li s-a acordat o procură specială, pe baza formularului de procură pus la dispoziţie de Societate, în condiţiile legii. Formularul de procură poate fi obţinut de la sediul Societăţii începând cu data de 29.03.2012 orele 17.30 şi de pe website-ul Societăţii la adresa :www.azomures.com/ categoria Reports, subcategoria raportări CNVM 2012/ AGAO 29/30.04.2012. Procura specială se va întocmi în trei exemplare originale (unul pentru societate, unul pentru mandant şi unul pentru mandatar). Procurile speciale în original, completate şi semnate, împreună cu o copie a actului de identitate al acţionarului (buletin/carte de identitate în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înmatriculare in cazul persoanelor juridice), vor fi depuse la sediul societății - Biroul Comunicații, până pe data de 26.04.2012 , ora 13:00, în plic închis, cu menţiunea scrisă în clar şi cu majuscule: ,,PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR 29/30.04.2012”. Procurile pot fi transmise şi prin e-mail cu semnătură electronică extinsă încorporată conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, până pe data de 26.04.2012 , ora 13:00, la adresa office@azomures.com, cu menţiunea la subiect ,,PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR 29/30.04.2012”. La data AGAO, la intrarea în sala de şedinţă reprezentantul desemnat va preda reprezentantului Societăţii originalul procurii speciale în cazul în care aceasta a fost transmisă prin e-mail cu semnătura electronică extinsă încorporată şi o copie a actelor de identitate ale reprezentantului desemnat (buletin / carte de identitate). Acţionarii Azomureș înregistraţi la Data de Referinţă -12.04.2012 în registrul acţionarilor eliberat de Depozitarul Central S.A. au posibilitatea de a vota prin corespondenţă, înainte de AGAO, prin utilizarea formularului de vot prin corespondenţă („Formularul de vot”) ce poate fi obţinut, începând cu data de 26.03.2012, de la sediul Societăţii şi de pe website-ul Societăţii (www. azomures.com/ categoria Reports, subcategoria raportări CNVM 2012/AGAO 29/30.04.2012. În cazul votului prin corespondenţă, Formularul de vot, completat şi semnat, şi copia actului de identitate valabil al acţionarului (buletin/carte de identitate în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înregistrare în cazul persoanelor juridice) pot fi înaintate după cum urmează: a) transmise către sediul Societăţii din TârguMureș, str. Gheorghe Doja nr. 300, cod poştal 540237, prin orice formă de curierat cu confir-
PAŞTI FERICITE! mare de primire, astfel încât să fie înregistrat ca fiind primit la registratura Societății până cel târziu la data de 26.04.2012,orele 14.00 , în plic închis, cu menţiunea scrisă în clar şi cu majuscule: ,,PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN 29/30.04.2012”. b) transmise prin e-mail cu semnătură electronică extinsă încorporată conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, până la data de 26.04.2012, la ora 14, la adresa: office@ azomures.com, menţionând la subiect: ,,PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN 29/30.04.2012”. Formularele de vot care nu sunt primite la registratura Azomureș până la ora mai sus-menţionată nu vor fi luate în calcul pentru determinarea cvorumului şi majorităţii în AGAO. Vă rugăm să aveţi în vedere că, pe perioada zilelor nelucrătoare, registratura Azomureș este închisă. Începând cu data de 26.03.2012 documentele, materialele informative, procurile și proiectul de hotărâri în legătură cu AGAO, în condiţiile legislaţiei în vigoare, pot fi consultate de acţionari la sediul Societăţii mai sus-menţionat, în zilele lucrătoare între orele 10 și 14 şi pe website-ul Societăţii, la adresa (www.azomures.com/ categoria Reports, subcategoria raportări CNVM 2012/ AGAO 29/30.04.2012. ATENȚIE 1. Formularele de vot prin corespondență și Procurile speciale completate cu solicitările acționarilor Fondul Proprietatea și Eurofert Investment Ltd pot fi găsite de acționari începând cu data de 11.04.2012, la sediul Societăţii, în zilele lucrătoare între orele 10 și 14 şi pe website-ul Societăţii, la adresa (www.azomures.com/ categoria Reports, subcategoria raportări CNVM 2012/AGAO 29/30.04.2012/Formulare /Procuri completate. 2. Dacă acționarii vor completa și transmite societății Formularele de vot sau Procurile speciale puse la dispoziția lor în data de 26.03.2012, respectiv cele neavând înscrise propunerile ulterioare făcute de acționarii Fondul Proprietatea și Eurofert Investment Ltd, votul lor pentru acestea va fi interpretat ca ,,Abținere”. Cu luarea în considerare a prevederilor legale în vigoare, Consiliul de administrație propune ca data de înregistrare pentru hotărârile luate în adunarea generală, data de 16.05.2012, urmând ca acționarii societății să hotărască cu privire la aceasta. În cazul în care, la prima convocare, nu vor fi îndeplinite cerințele legale privind validitatea deliberărilor, respectiv prezenta acționarilor reprezentând cel puțin ½ din capitalul social, ședința se reprogramează, în același loc și la aceeași oră pentru data de 30.04.2012, când adunarea generala ordinară poate să delibereze asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Informații suplimentare pot fi obținute începând cu data de 26.03.2012, în zilele lucrătoare, între orele 10 și 14, la sediul societății sau la telefon 0265/ 252633 d-na ing. Angela PODINA –Director administrativ, secretar C.A. Acest Raport curent a fost transmis Bursei de Valori București, publicat pe website-ul CNVM și pe websie-ul societății la adresa www.azomures. com, categoria Reports, subcategoria Raportari CNVM, 2012, AGAO 29/30.04.2012, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, în ziarul BURSA, în Buletinul oficial CNVM și într-un ziar local. DIRECTOR GENERAL JAN KADANIK DIRECTOR ADMINISTRATIV ANGELA PODINA DIRECTOR CONTABIL MARCELA VODA
www.punctul.ro
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
Poezia culorilor şi a formelor Ioan A. Borgovan
Printre valorile artistice autentice ale oraşului am descoperit de curând o tânără artistă şi o artă elaborată în care cromatica delicată şi atent pusă în valoare se îngemănează în mod fericit cu volutele inspirate ale materialului folosit ca suport al culorilor. Departe de ţară Într-o normalitate a anormalului, cu care ne întâlnim tot mai des, Teodora Cristina Groza, născută în Luduş la 22 februarie 1970 a ales un spaţiu de afirmare artistică şi de împlinire personală, Germania, o ţară care respectă şi apreciază adevăratele valori, indiferent de etnie sau de naţionalitate. Teodora a absolvit Liceul „Traian Săvulescu” din Tîrgu-Mureş, apoi a încheiat cursurile Facultăţii „Dimitrie Cantemir”,
Teodora alături de soţ şi de mica lor „operă de artă
Colegiul de turism în anul 1995. În liceu a îndrăgit arta decorativă, primul pas făcut în desăvârşirea artistică, al doilea fiind cursurile de estetică „Christine Valmy” din Bucureşti în anul 2000. În această perioadă studiază mult şi experimentează diferite tehnici artistice. Creează tablouri folosind ca suport mătase
Peisaj care aminteşte de locurile natale
fraunşată, piele şi alte materiale. În anul 2006 expune lucrări în cadrul unei expoziţii personale „Inflorescenţe”, ocazie de a testa receptivitatea amatorilor de artă. Rezultatul fiind pozitiv, Teodora recidivează anul următor cu expoziţia „Acorduri” la îndemnul omului de cultură Valentin Marica de la Studioul de Radio Tîrgu-Mureş. Urmează expoziţii la Galeria BCR Central, la Muzeul din Sighişoara şi altele, multe în Germania. După succesele înregistrate, devine membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici din judeţul Mureş începând cu anul 2007. Recunoaşterea internaţională a talentului poate fi exemplificată prin lucrările aflate în colecţii private sau expoziţii permanente din Australia, SUA, Anglia, Canada,
Noua Zeelandă, Italia, Grecia, Spania, Franţa, Olanda, Austria, România şi Germania, ţară în care s-a stabilit prin căsătorie şi unde deţine un magazin de artă. Este demn de remarcat că alături de soţ şi de fiul său, Paul Cristian, reuşeşte să ajute pe tinerii artişti români care sunt la început de drum prin expunerea lucrărilor acestora. Pentru că în oraşul său natal nu a organizat nicio expoziţie, Dorin Grama, directorul Casei de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” doreşte să organizeze o manifestare artistică: „Sunt impresionat de lucrările Teodorei şi doresc să fac toate demersurile pentru organizarea unei expoziţii la Luduş în perioada următoare”. Nu ne rămâne decât să aşteptăm producerea acestui eveniment artistic.
Punctul pe i
LUDUŞ-IERNUT
Investiţii 2012. Prin referatul întocmit de şeful Biroului IADP, Petruţa Solovăstru s-a propus Consiliului Local Luduş o listă cu obiectivele de investiţii necesare pentru executarea unor lucrări de reabilitare şi modernizare a unor obiective, dotarea cu sisteme informatice, achiziţionarea de utilaje necesare desfăşurării activităţii de la ADP. Sunt prevăzute sume pentru: Cota parte pentru achiziţia imobilului din strada Viitorului – 66.000 de lei; Pachet aplicaţii FORMIX – 31.000 de lei; Calculatoare – 11.000 de lei; Laptop – 4.000 de lei; Autospecială PSI – 74.000 de lei; Soclu statuie „Soldatul român” – 12.000 de lei; Soclu statuie „Petofi Şandor” – 3.000 de lei; Utilaj pentru cosit – 15.000 de lei; Complex de joacă parcuri Gheja, Roşiori şi Parcul Unirii – 30.000 de lei; SF „Amenajare Parcul Tineretului” – 9.000 de lei. Act adiţional. Preotul Constantin Mihai Savu, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Luduş, a solicitat Primăriei şi Consiliului Local Luduş un sprijin financiar pentru susţinerea cantinei de ajutor social din oraş, înfiinţată în urma unui contract de parteneriat încheiat între Consiliul Local Luduş şi Asociaţia pe care o conduce. Consilierii locali au aprobat, cu zece voturi „pentru” şi două „abţineri”, alocarea sumei de 24.000 de lei pentru anul 2012, de la bugetul local, conform actului adiţional întocmit de executivul local. Acord de parteneriat. La Iernut a fost reînnoit acordul de parteneriat „Siguranţa în mediul urban” între Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş şi Consiliul Local Iernut. În cadrul acestui parteneriat Primăria Iernut asigură cantitatea de 200 de litri de carburant pe lună pentru autoturismele poliţiei din Iernut care efectuează misiuni de patrulare în oraş. Listă aprobată. În şedinţa Consiliului Local Luduş au fost aprobate: lista solicitanţilor care nu au acces la locuinţe construite prin ANL; lista solicitanţilor care au acces la locuinţe construite prin ANL şi lista cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe construite prin ANL. Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuinţe, precum şi la întocmirea listei de prioritate în soluţionarea cererilor se depun la sediul primăriei în termen de şapte zile de la afişarea listelor. Listele au fost întocmite de comisia din care au făcut parte Florin Urcan, Ciprian Turdean, Mădălina Olaru, Anca Morar, Anca Bungardi, Petruţa Solovăstru şi Viorica Pădurean.
13
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
www.punctul.ro
REGHIN
Reghinenii și ouăle roșii, invitați la Praznic membrii Cercului de pictură ,,Micul Apostol”, cerc coordonat de profesoarele Daniela Friciu şi Stela Iacob. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate şi coşuri pline cu ouă încondeiate. Cei prezenţi vor putea participa apoi la lansarea volumului „Costumul popular românesc mureşean”, carte semnată de Maria Rugăciune şi pricesne Borzan şi Roxana Maria Denumit generic „Praz- Man. Lucrarea va fi prezennicul Strălucirii Cereşti la tată publicului de Valentin muzeu”, evenimentul este Marica și Nicolae Băciuţ. programat să înceapă la ora 16 cu o slujbă de vecernie ... şi un „of!” oficiată de preoţii biserici- pe la opinci! lor ortodoxe şi greco-catoPentru ora 17:30 orgalice din Reghin, în biserica nizatorii au programat un de lemn cu hramul ,,Tăierea spectacol de dansuri româcapului Sfântului Ioan Bo- neşti, maghiare şi săseşti tezătorul”. La finalul ser- puse în scenă de Ansamviciului religios vor susţine blurile Caselor de Cultură şi un recital de pricesne gru- cel al Forumului Democrat purile: ,,Viodele”, condus German din Reghin, urde profesorul Ioan Cernea, mând ca după aceea parti,,Datini străbune” din Sân- cipanţii la eveniment să fie mihaiu de Pădure, coordo- invitaţi la tradiţionalul ciocnat de Maria Bucin Crişan nit al ouălor şi la un joc poşi ,,Flori de măr” din Batoş, pular. Pentru ultima parte a condus de Elena Banciu şi manifestării au fost invitaţi Viorica Şandru precum şi şi ceteraşi care să întreţină binecunoscuta Rafila Mol- atmosfera şi să ,,energizeze” dovan, rapsod popular. paşii dansatorilor. Evenimentul se va Icoane, ouă şi o carte desfășura în curtea încăProgramul manifestării pătoare a Muzeului Etnova continua cu vernisajul grafic din Reghin şi va ţine de icoane pe sticlă şi lemn, atâta timp cât cei prezenți ,,Lumina Învierii”, lucrări- vor dori să rămână. Invitale expuse fiind realizate de ţia directoarei Emeșe Ardelean
În cea de-a 3-a zi de Paşti reghinenii vor avea parte de un ,,Regal al tradiţiilor din zonă”, pus la cale de Muzeul Etnografic în colaborare cu Primăria municipiului Reghin, Asociaţia ,,Moşteniri Mureşene” şi Casa de Cultură a Tineretului ,,George Enescu”.
14
TÎRNĂVENI
www.punctul.ro
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
Iuliu Moldovan, un creator de școală Un tîrnăvenean a depășit prin arta sa graniţele europene Mircea Barbu
Artist cu activitate marcantă în viaţa culturală a cetăţii, a judeţului Mureş şi nu numai, tîrnăveneanul Iuliu Moldovan este unul dintre ambasadorii acestui spaţiu transilvan peste hotare. S-a afirmat ca un artist complex, arta sa depăşind graniţele europene, ajungând chiar şi pe alte continente în SUA-Canada şi Australia. Iuliu Moldovan este ,,Creator de Şcoală Nouă’’, artistul a înfiinţat Atelierul de Artă Plastică ,,A96’’, şcoală unde se pregătesc tinerii artişti ai oraşului de pe Târnava Mică pentru liceele şi Instituţiile de Artă, naţionale şi internaţionale. La şcoala sa s-au format peste 28 tineri care actualmente profesează în domeniul artelor. Atelierul de artă plastică „A 96” al Casei Municipale de Cultură din Târnăveni a
luat ființă în luna decembrie 1996. Pentru o cunoaştere cât mai bună a acestor taine, atelierul a fost dotat de către artist, din surse proprii, cu mijloace tehnice specifice artelor plastice. În decursul existenţei, această activitate culturală s-a bucurat de un larg interes din partea tinerilor talentaţi din municipiul de pe Târnava Mică, astfel având loc expoziţii personale şi de grup, de grafică, desen, pictură. Micii sau mai marii plasticieni au participat la pictarea „Parcului copiilor” din localitate, la scenografia unor spectacole şcolare, la expoziţii de icoane pe sticlă cu ocazia Sfintelor sărbători de Crăciun şi Paşte etc. Cine este? Artistul plastic Iuliu Moldovan s-a născut în data de 30 august 1956 la Târnăveni. Pictează de la vârsta de 12 ani, iar arta plastică este pentru el un mod de viaţă,
Mureş. Timp de 16 ani a locuit în capitală, unde a pictat şi restaurat pe şantiere de Artă Monumentală. În această perioadă a fost student la Academia de Artă Bucureşti-secţia Artă Monumentală. Pictează de 40 de ani, având peste o mie de lucrări, în majoritatea aflându-se în
colecţii particulare din ţară şi străinătate. Prin arta sa dezvoltă compoziţii monumentale de mari dimensiuni, pictate în tehnici mixte, abordând subiecte de importanţă istorică, religioasă, de ambient, aceste ansambluri monumentale fiind aflate în spaţii publice: parcuri, faţade clădiri, biblioteci, biserici.
Iuliu Moldovan are peste o mie de lucrări în colecții
suportul său existenţial. La această vârstă fragedă Iuliu a încercat ,,studii după natură”, peisaje, naturi statice. A fost preocupat de arhitectură, aerodinamică, anatomia omului etc. Mai târziu studiază Istoria Artelor Plastice Universale, făcând studii după operele de Artă ale marilor maeştri. După cursurile liceale a urmat Şcoala Populară de Arte din Tîrgu-
15
Punctul Nr. 371, 13 - 22 aprilie 2012
În fiecare marţi, între orele 17.30 – 19.30, viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureş – Claudiu Maior
În legătură telefonică directă cu cetăţenii
Formând numărul 0800 888 999 apelaţi direct, în fiecare zi de marţi a lunii în curs, Primăria municipiului Tîrgu-Mureş. Apelul dumneavoastră este gratuit şi este preluat de către viceprimarul municipiului, Claudiu Maior. În cazul în care aveţi o sesizare, întrebare, sugestie sau o recomandare, care priveşte activitatea şi competenţele Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş, aveţi posibilitatea să o transmiteţi în mod direct. Apelul dumneavoastră va fi înregistrat, mesajul transmis putând avea durata de un minut. În cazul în care doriţi un răspuns, este necesar să vă faceţi cunoscute numele şi numărul de telefon la care puteţi fi contactat. Problemele sesizate de dumneavoastră vor fi transmise spre soluţionare, în mod operativ, direcţiilor de specialitate din cadrul primăriei. Veţi fi contactat ulterior pentru a primi răspuns sau veţi fi invitat în audienţă la compartimentul de specialitate pentru o documentare suplimentară. Apelurile sunt posibile din reţeaua Romtelecom. Biroul de presă al primăriei
16
www.punctul.ro
PAŞTI FERICITE!