380

Page 1

Premiul Dumitru Tinu 2007

Punctul S@pt@mânalul mure}ean

www.punctul.ro

Anul VII, Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012 Preţ: 0,99 RON

Publicaţie mureşeană premiată de Clubul Român de Presă

Jocurile de culise pe balanța alegerilor

Se dă startul demisiilor la deconcentrate

Sighi}oara

Cicatrici adânci după alegeri Ludu} - Iernut

Un nou început pentru oraș Reghin

Marius Libeg

8

9

Maria Precup: ,,Îmi respect promisiunile!” T^rn@veni

Alegerile au dat peste cap multe din calculele candidaților la funcțiile scoase la bătaie: primari, consilieri și președinte de CJ. La o simplă analiză putem observa că cele care au suferit cel mai mult sunt partidele care au fost în ultimii patru ani la putere: UDMR și PD-L, semn că electoratul a sancționat. Acum, cu ușile închise, reprezentanţii partidelor negociază de zor pentru votul politic din consiliile locale – unde e cazul – şi în consiliul judeţean pentru formarea majorităţilor…

10

Planuri mărețe pentru municipiu

11

Vineri, Teodor Giurgea a solicitat eliberarea sa din funcţia de director al ABA, (Administraţia Bazinală a Apelor) Mureş. Practic, va mai conduce destinele societăţii 30 de zile de la depunerea cererii. În cererea adresată ANAR, Giurgea solicită ocuparea unei funcţii adecvate pregătirii sale în cadrul SGA Mureş. Conform surselor noastre se pare că va ocupa funcţia de inginer-şef şi va răspunde de parcul auto şi utilaje din cadrul instituţiei, ceea ce nu e puţin lucru atunci când ne gândim că este vorba de un parc cu peste 400 de maşini de mare tonaj şi poate la fel de multe utilaje. Cu toate că Mihail Antonie şi-a depus CV-ul pentru directoratul la Ape (şi se pare

2-5

lă are de dat o serie de explicaţii la DNA. Se pare că este vorba de o recompensă a PSD pentru că, în perioada ministrului Borbély, via Dávid Csaba, sponsorul principal al PSD, Ioan Ciocan a beneficiat de la ANAR de contracte în valoare de 50 de milioane de euro. Tot vineri, Teodor Giurgea şi-a înaintat demisia din că e interesat şi Andrei Mosc- a fost „ salvat” de USL-işti şi funcţia de prşedinte al PD-L viciov), cei din USL ar putea numit în funcţia de director Ungheni, motivând rezultaîncerca varianta tehnocratu- tehnic la ABA Mureş, în locul tele slabe obţinute în alegeri, lui, un profesionist apropiat de colegului său din UDMR, Or- „pentru care îmi asum întreaga PSD, dar care nu a fost înregi- bán Levente, care la ora actua- vină”, a mai declarat Giurgea. mentat politic, şi anume Nicolae Bărbieru, actualmente director SGA Mureş. Se încearcă prin acest demers ca funcţia de director la ABA Mureş să fie oarecum depolitizată. Interesant este faptul că, fostul director ANAR, Dávid Csaba,


Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

www.punctul.ro

ANALIZĂ

Balanța Alegerilor:

La Sîngeorgiu de Pădure, Csibi Attila-Zoltán a devenit primar din partea UDMR, cu 48,51% din voturi, foarte aproape de candidatul USL, acesta obținând 45,33% Vasile Dancea Alegerile 2012 au dat peste cap multe din calculele candidaților la funcțiile scoase la bătaie: primari, consilieri și președinte de CJ. La o simplă analiză putem observa că cele care au suferit cel mai mult sunt partidele care au fost în ultimii patru ani la Putere: UDMR și PD-L, semn că, în sfârșit, electoratul a sancționat. UDMR a pierdut, pe lângă orașe importante, și șefia Consiliului Județean, iar în ceea ce privește PD-L, intrată în cursă sub o altă ,,față” (ApMS) putem observa că rare sunt cazurile în care funcția de primar este ,,susținută” de Consiliul local. Astfel, partidul care și-a propulsat candidatul în fotoliul de edil nu a reușit să întrunească voturile necesare pentru a fi majoritar în CL. Totuși dacă la PD-L situația este neplăcută, UDMR are susținere (acolo unde și-a înaintat un primar) și în CL, iar în județul Mureș sunt cazuri în care Uniunea a avut 100% din voturi atât la alegerile pentru primărie, cât și la lista de consilieri. Dar cum arată balanța alegerilor și cine cântărește mai mult citiți mai jos…

Cu 45 de funcţii de primar… …obținute în judeţ, din totalul de 102, Uniunea Social Liberală a câștigat, practic, alegerile locale din județul Mureș. UDMR a obţinut doar 38 de

primării, în vreme ce Alianța pentru Mureș are numai 10 primari în urma scrutinului de duminică, cel mai important fiind Dorin Florea, la TîrguMureș. Practic, în afară de orașul reședință de județ, USL a obţinut majoritatea primăriilor de oraşe şi municipii mureșene, precum Reghin, Sighişoara, Târnăveni, Luduş, Sărmaşu şi Ungheni, excepție făcând primăriile Sovata, Miercurea Nirajului şi Sîngeorgiu de Pădure.

UDMR, cei mai mulți consilieri Din punctul de vedere al mandatelor de consilieri, UDMR a obţinut cele mai multe din tot judeţul Mureş (421), pe locul secund clasându-se USL (384) şi pe trei, Alianța pentru Mureș (122 de mandate). Dacă la alegerile locale din 2008 prezenţa la vot a fost, la închiderea urnelor, de 49,38% din populaţia cu drept de vot, la alegerile din 10 iunie 2012 s-au prezentat peste 58% din numărul total de alegători înscriși pe listele permanente: 57,37% în mediul urban şi 60,20% în mediul rural. Mai exact, 245.803 de mureșeni din cei 485.322 înscriși pe lista permanentă cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne. Deci mureșenii s-au prezentat la vot peste media națională, aceasta fiind de 56,39% din cetăţenii înscrişi pe listele electorale.

Reședința de județ

Punctul alb

În Tîrgu-Mureș, din cei

128.928 de cetățeni înscriși pe liste cu drept de vot 78.715 alegători s-au prezentat duminică la alegeri. 38.757 l-au votat pe Dorin Florea și 28.837 au pus ștampila pe György Frunda. Cornel Brișcaru (USL) a obținut 6.463 de voturi, Smaranda Enache 2.038 de voturi, iar candidatul PCM Benedek Imre: 1.298. Astfel, Dorin Florea, candidatul Alianței pentru Mureș, a obținut 50,8% din voturi, reînnoindu-și mandatul. În schimb, la Consiliul Local Tîrgu-Mureș, întâietate are UDMR. Uniunea a obținut 10 consilieri locali, ApMS 7 consilieri și USL 6 consilieri. Procentual, Consiliul Local Tîrgu-Mureș va fi alcătuit din: UDMR43,47%, ApMS- 30,43% și USL- 26,08%.

Orașe – primari realeși În județul Mureș există în total cinci orașe în care foștii primari au primit din nou girul populației pentru un nou mandat. Astfel, la Sighișoara, învingător în alegerile din acest an este primarul Ioan Dorin Dăneșan, candidatul USL, care a obținut 36,48% dintre voturile sighișorenilor. Dăneșan se va bucura și de un Consiliu Local prietenos, USL având 8 mandate de consilier, în timp ce ApMS doar 4, iar celelalte partide mai puține. La Iernut, primarul Ioan Nicoară de la USL își păstrează funcția după ce a obținut 42,01% din voturi. USL domină și în Consiliul Local, cu 6 mandate, urmat de Partidul Noua Generație Creștin Democrat, cu 3 mandate. Și Sovata își păstrează vechiul primar. Este vorba despre Péter Ferenc (UDMR), care a obținut cel mai bun procentaj dintre toți candidații mureșeni de la orașe - 78,20%. Desigur, la Sovata și Consiliul Local este dominat de UDMR, Uniunea având 11 consilieri din 15. Orașul Sărmașu își menține primarul: Ioan Mocean (USL)

S@pt@mânalul mure}ean

www.punctul.ro

Se acordă celor 5 olimpici la chimie premiați de Gedeon Richter: Andrei Berbecar, Claudiu Deteșan, OanaMaria Câmpean, Dorina Dumbravă, Ioana Băjan.

2

Orașe – primari noi În total, județul Mureș are șase noi primari de orașe. Astfel, Reghinul are un nou primar în persoana fostului viceprimar, Maria Precup. Aceasta a obținut șefia orașului, candidând din partea USL, și l-a detronat pe fostul primar UDMR, Nagy András, cu 47,48% dintre voturi. Consiliul Local reghinean este unul favorabil primăriței, USL având cei mai mulți consilieri (10 din 19). Și municipiul Tîrnăveni are un nou primar, din partea USL - Nicolae Sorin Megheșan, câștigător cu 47,78% din voturi. Fostul primar, Matei Alexandru Adrian (ApMS), a obținut cu aproximativ 14 procente mai puțin. Consiliul Local este dominat tot de USL, cu 10 mandate dintr-un total de 19. La Luduș, noul primar este Ioan Cristian Moldovan (USL), care a obținut 49,77% dintre voturile ludușenilor, pe locul doi ieșind fostul primar, Urcan Ionaş Florin (ApMS), cu 46,48%. USL deține cele mai multe mandate de consilier local (8 din 17), pe locul doi clasându-se ApMS (cu 6 mandate de consilier). Și la Ungheni fostul viceprimar a devenit primar. Este vorba despre candidatul USL, Prodan Victor, câștigător cu 56,85% din voturi în fața fostului lui Covrig Ioan (PD-L). În orașul Miercurea Nirajului, UDMR a propus un nou candidat în persoana fostului viceprimar Tóth Sándor, acesta devenind primar cu 75,32% din voturi. Deci, UDMR își păstrează șefia orașului, fiindcă fostul primar, Dászkel László, era tot de la UDMR. La Consiliul Local, UDMR deține, la fel ca și în Sovata, 11 din 15 mandate de consilieri. La Sîngeorgiu de Pădure, Csibi Attila-Zoltán a devenit primar din partea UDMR, cu 48,51% din voturi, foarte aproape de candidatul USL, acesta

Punctul negru S@pt@mânalul mure}ean

www.punctul.ro

a obținut 66,79% din voturi. Consiliul Local este dominat tot de USL, cu 7 din 15 mandate.

Se acordă partidelor politice care, în ciuda terminării campaniei electorale și a alegerilor, nu adună afișajul electoral postat nu numai în locurile special amenajate, ci și pe stâlpi, garduri și chiar coșuri de gunoi.

obținând 45,33%. Fostul primar era tot din UDMR: Tar András. Consiliul Local este unul favorabil, dominat de UDMR (9 din 15 mandate).

35 de primari UDMR în zona rurală Uniunea Democrată Maghiară din România are la nivelul judeţului Mureş 37 de primari. Astfel, la Acățari, a fost reales primar Ostváth Csaba din partea UDMR, cu 84,24% din voturi, Consiliul Local fiind dominat tot de Uniune, cu 11 din 13 mandate. În Adămuș, Sipos József (UDMR) și-a menținut funcția de primar, obținând 48,57%. În Consiliul Local pe primul loc e tot UDMR, cu 5 din 15 mandate. Alunișul are un nou primar în persoana lui Kristóf József Loránt (UDMR), câștigător cu 80,71%. Consiliul Local îi este favorabil, UDMR deținând 10 din 13 mandate. La Bălăușeri, primarul Sagyebo Istvan a fost reales cu 49,57% din voturi. UDMR domină și în Consiliul local cu 7 din 13 mandate. La Bereni a câștigat fostul viceprimar Benedekfi Csaba (UDMR), acesta obținând 71.62% din voturi. UDMR deține 6 din 9 mandate în CL. În Bichiș, oamenii au ales un nou primar: Mihály Ferencz - Attila (UDMR) – 58,72% din voturi. CL este dominat de UDMR cu 5 din 9 mandate. La Bogata Barta László şi-a reînnoit mandatul cu 68,52% din voturi. Şi în CL UDMR deţine supremaţia cu 4 mandate din 11. La Brâncoveneşti este reales Őrdög Ferencz cu 80,15% din voturi. La CL, Uniunea deţine 8 din 13 mandate. La Ceuaşu de Câmpie domină tot UDMR, cu Szabó József Levente reales ca primar cu 72,43% din voturi şi 9 din 15 mandate de consilier. Şi la Chibed s-a păstrat primarul UDMR - Dósa Sándor cu 75,83% din voturi. Consiliul Local e dominat de UDMR cu 7

mandate dintr-un total de 11. În Corunca puterea a fost preluată de fostul viceprimar Takacs Olga, care a obţinut 49,32% din voturi. În CL, UDMR are 6 din 11 mandate. La Crăciuneşti situaţia e clară. Fostul primar UDMR, Ferenczi György a fost reales cu 100% din voturi, fiind unic candidat. Aceeaşi situaţie de dominare totală a UDMR o întâlnim şi în CL. Eremitu are un nou primar în persoana lui Magyari Péter, care a obţinut 57,85% din voturi. UDMR are 9 mandate din 13 în CL. În Ernei Jánosi Ferenc a fost reales ca primar cu 88,03%. În Consiliul Local, Uniunea deţine 14 din 15 mandate. Şi la Fântânele este un nou primar, ales cu 74,44% din voturi - Varga József. CL îi este favorabil, UDMR deţinând 10 din 13 mandate. În Găleşti Karácsony Károly a obţinut un nou mandate cu 79,62% din voturi, iar CL este dominat tot de UDMR cu 8 mandate din 11. În Găneşti a devenit primar fostul viceprimar Balog Elemér, cu 81,20% din voturi. CL este dominat tot de UDMR cu 11 mandate de consilier din 13. Gheorghe Doja este tot în mâna UDMR, cu Iszlai Tibor reales ca primar (58,96% din voturi) şi cu un CL dominat de cei 6 consilieri UDMR. La Glodeni primarul Kozma Barna a fost reales cu 91,83% din voturi, iar la CL, UDMR are 11 mandate din 13. La Hodoşa primarul oraşului este Barabási Ottó, care a obţinut 73,16% din voturi, iar în CL Uniunea domină de asemenea, având 9 consilieri locali. La Mădăraş primar este Dávid Gyula-Árpád, care a obţinut 68% din voturi, dominând şi la CL, unde are 11 consilieri locali. Măgherani: primar reales este Kacsó Antal cu 72% din voturi şi 7 consilieri locali, majoritari. Mica: Szekely Ladislau cu

Locuri de muncă. Plasăm babysitteri, infirmieri în Anglia. Informații la tel. 0757.816.312; 0731.195.440 Vând teren intravilan pentru construcţii1, 13 ha cu posibilitate de parcelare în localitatea Câmpul Cetăţii cu CF la zi. Preţ negociabil. Informații la nr. de telefon – 0746.843.415 Vând casă de locuit dotată cu instalaţie electrică şi cu gaz metan anexe gospodăreşti în comuna Vărgata, teren intravilan şi extravilan (livadă). Preţ negociabil. Informații la nr. de tel – 0746.843.415.


ANALIZĂ

www.punctul.ro

Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

al Liberală are 38 de primari. Astfel, luându-i în ordine alfabetică, la Albeşti USL a ieşit învingător prin persoana lui Şovrea Nicolae, care a obţinut 68% din voturi, iar USL este majoritar şi în CL cu 8 consilieri locali. În Aţintiş, Halmágyi Zoltán a câştigat obţinând 34% din voturi, dar în CL USL pierde având doar 3 consilieri, în timp ce aici domină UDMR cu 4. La Batoş, USL a câştigat prin Cotoi Dumitru, care a obţinut 85% din voturi, iar în CL, USL este de asemenea majoritar, având 7 consilieri. La Băgaciu a câştigat Ioan Aldea cu 49% din voturi, USL fiind majoritar şi în CL cu 4 consilieri locali. În Băla, USL a câştigat prin Mariana Vlad (56% din voturi), fiind susţinută de 5 consilieri, care sunt majoritari. În Beica de Jos, Maria Moldovan a obţinut 49% din voturi şi au fost aleşi 5 consilieri socialliberali, aceştia fiind majoritari. La Breaza, Gheorghe Chira a obţinut 60% din voturi, iar în CL USL este majoritar cu 6 consilieri locali. În Coroi Sânmărtin, USL a câştigat prin Dumitru Aldea, care a obţinut 52% din voturi, iar USL are majoritatea în CL prin cei 9 consilieri locali. În Cozma a câştigat funcţia de primar Petru Ormenişan, cu 62% din voturi, iar aici tot USL este majoritar şi în CL - 9 consilieri. Vasile Vereş de la USL este primar în Crăieşti, el a obţinut 61,49%din voturi, iar în CL are 5 consilieri (majoritate). În Cristeşti a fost ales pentru al treilea mandat Ioan Sânpălean cu 24% din voturi, la foarte mică distanță de PCM şi PPDD. În CL, USL pierde, având doar 3 consilieri, fiind devansat de UDMR cu 5 consilieri. USL l-a propulsat în funcţia de primar la Cucerdea pe Ioan Oltean care a obţinut 56% din voturi, iar în CL tot USL este majoritar, având 6 consilieri. La Cuci a câştigat Vasile Şuta cu 59% din voturi, iar în CL este ajutat de 6 consilieri locali. La Fărăgău a câştigat Ioan Milăşan cu 64% din voturi, iar în CL este ajutat de 6 consilieri locali. În Grebenişu de Câmpie, Emil Mătea de la USL a obţinut 100% din voturi, având bineînţeles şi Consiliul de partea sa. La Gurghiu, Laurenţiu Dumitru Boar a obţinut de asemenea 100% din voturi, iar în CL nici nu poate fi vorba de concurenţă. La Ibăneşti, Dan Vasile Du-

a obţinut 46,12% din voturi, iar în CL are 4 consilieri, deci nu este majoritar. La Lunca Bradului ApMS a câştigat prin Petru Vultur care a întrunit 43,63% din voturi, fiind majoritar şi în CL cu 5 consilieri locali. La Râciu a câştigat Ioan Vasu de la ApMS cu 72% din voturi, iar în CL ApMS are 8 consilieri. La Pogăceaua, Viorel Şuteu a întrunit 65,92% din voturi pentru ApMS, având şi în CL majoritate având 7 consilieri. La Suseni Mircea Marius a câştigat pentru ApMS cu 56,81%din voturi, iar în CL are doar 3 consilieri, în timp ce USL are 4. La Viişoara a câştigat Ovidiu Dorel Stoica de la PD-L, respectiv ApMS, cu 34% din voturi, fiind susţinut în CL de 3 consilieri, neîntrunind majoritatea. La Saschiz, Ovidiu Şoaita de la ApMS este primar cu 64% din voturi şi este susţinut în CL de 6 consilieri.

Electoratul a sancționat!

58% din voturi, Uniunea domină şi în CL cu 8 consilieri locali. La Neaua câştigătorul alegerilor este Veress Grigore Dominic cu 100% din voturi, el fiind singurul candidat, dominând bineînţeles şi în CL cu 9 consilieri din 9. În Papiu Ilarian, Varo Levente a obţinut 49% din voturi şi 9 consilieri, majoritari. În Pănet, Barta Mihály a câştigat alegerile cu 72% din voturi, iar Uniunea domină în CL, având 15 consilieri. Păsăreni: Turbak Zoltan a obţinut 55,94% din voturi, iar în CL UDMR este majoritar cu 8 consilieri locali. Şi la Sărăţeni UDMR a obţinut 100% din voturi, prin primarul Madaras Arpad, dominând bineînţeles şi CL. La Sîngeorgiu de Mureş UDMR a obţinut 88% din voturi prin persoana lui Sófalvi Sándor Szabolcs, având de asemenea majoritatea în CL- 8 consilieri. În Sânpaul- primar a fost ales Simon István cu 61% din voturi, iar CL domină cu 7 consilieri. În Sântana a învins Raduly Gheorghe cu 43% din voturi şi cu 7 consilieri locali. În Suplac UDMR a câştigat prin persoana lui Szakács Béla cu 69,66% din voturi, iar în CL Uniunea are 6 consilieri. La Vărgata, Balogh István a obţinut 74% din voturi, câştigând alegerile, iar CL este favorabil UDMR cu 7 consilieri. La Veţca a câştigat UDMRistul Pál Fekete cu 100% din voturi, fiind singurul candidat, iar CL este majoritar având 9 consilieri din 9.

USL - primării cu năbădăi Electoratul din Apold a fost nevoit să cugete bine înainte de a-şi alege primarul, asta deoarece apoldenii au rămas de două ori fără primar, după ce edilul, Sorin Bizo a primit o condamnare de un an de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă. Bizo a fost ales în funcția de primar în martie 2011, după ce Nicolae Colceriu, din partea PSD, ales primar în 2008, a fost demis din funcție fiind condamnat la închisoare cu suspendare pentru ca a pretins mita de 600 de lei de la un coșar pentru a întreține coșurile de fum de la școli. Soluția dată de Curtea de Apel TîrguMureș a fost dată în 15 noiembrie, Bizo fiind găsit vinovat de mărturie mincinoasă într-un dosar. Bizo a câștigat fotoliul de primar al comunei Apold în al doilea tur de scrutin, fiind candidatul ACD și

contracandidatul democrat liberalului Emil Todoran. În acest an, Toth Ioan, din partea USL, a câştigat cu 47% din voturi, iar în CL Uniunea Social-Liberală are majoritatea, având 6 consilieri locali. În Band povestea este mai curioasă. Candidatul USL la Primăria Band, cantautorul Mircea Rus a câștigat al treilea mandat consecutiv. Electoratul i-a dat și de această dată votul de încredere, deși a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în luna mai a acestui an. Edilul a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş pentru săvârşirea a 13 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. În probatoriul administrat în cauză se arată că ,,inculpatul Rus Mircea, în calitate de primar al comunei Band, şi inculpatul Rus Adrian Valeriu, în calitate de angajat al Primăriei comunei Band ca şi referent achiziţii publice, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând prin aceasta prejudicii instituţiei publice, totodată obţinând pentru sine şi pentru altul de avantaje patrimoniale". Potrivit procurorilor, inculpatul Mircea Rus, în calitate de primar, ar fi încheiat – în cursul anului 2009 - 4 contracte cu persoane juridice, fără respectarea procedurilor legale, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu, producând un prejudiciu de peste 300.000 de lei. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus reţinerea preventivă pe timp de 24 de ore, în data de 14 februarie, a inculpaţilor. Tribunalul Mureș a respins propunerea de arestare preventivă, dispunând însă faţă de aceştia măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Această măsură a fost luată în urma investigaţiilor efectuate, dar şi a unor percheziţii făcute la data de 13 februarie, la domiciliul inculpaţilor, la sediul Primăriei şi la sediul societăţii respective. Mircea Rus este ceea ce se poate numi oportunist. A fost membru PD, apoi a cochetat cu cei din PSD, perioadă în care a fost ales pentru prima oară primar. Pentru al doilea mandat a candidat din partea PNL, partid cu care a și câștigat. Pentru al treilea mandat, Rus a candidat din partea USL. În Band Consiliul Local ce reprezintă USL are de asemenea majoritate, având 6 consilieri locali.

USL: 38 de primari…,,rurali” La nivel rural, Uniunea Soci-

La Iernut, primarul Ioan Nicoară de la USL își păstrează funcția după ce a obținut 42,01% din voturi. USL domină și în Consiliul Local, cu 6 mandate mitru a obţinut 58% din voturi, iar în CL USL are 9 consilieri, majoritari. La Ideciu de Jos a câştigat Emanoil Cornea cu 72% din voturi, iar în CL este ajutat de majoritatea consilierilor, 5. La Livezeni a câştigat Vasile Tătar cu 34% din voturi, iar în CL, USL a obţinut doar 3 consilieri, fiind devansată de UDMR cu 4. În Lunca, USL a obţinut 75% din voturi prin primarul Teodor Vultur, iar în CL sunt 7 consilieri. În Miheşu de Câmpie Petru Fărăgău a obţinut 42% din voturi, având 4 consilieri locali, la egalitate cu PD-L. În Nadeş, Uniunea Social Liberală a câştigat prin Ivan Laszlo Erhardt, cu 73% din voturi şi 5 consilieri locali, majoritari. La Ruşii Munţi, Bălan Ilie Chiş a obţinut 100% din voturi, USL fiind bineînţeles majoritar şi în CL, 6 consilieri. În Sîncraiul de Mureş cu 62% din voturi a câştigat Remus Sângeorzan, iar în CL USL are majoritatea, 6 consilieri. La Sânger a câştigat funcţia de primar social-liberalul Alexandru Măgheran cu 56% din voturi, iar în CL acesta e susţinut de majoritatea consilierilor, 5. La Sânpetru de Câmpie a câştigat Canceu Matei cu 525 din voturi, iar în CL acesta e susţinut de 4 consilieri locali. În Solovăstru a câştigat Alexandru Matei cu 485 din voturi, iar în CL USL e susţinut de 5 consilieri majoritari. La Stânceni Dinu Ciobotă a câştigat devastator cu 83% din voturi, iar în CL USL este majoritar cu 6 consilieri. În Şăulia a câştigat social liberalul Grigore Vancea Dorel cu 44% din voturi, USL fiind majoritar şi în CL cu 5 consilieri. În Şincai, Valer Moldovan a câştigat cu 64% din voturi, iar în CL USL este majoritar având

4 consilieri. În Tăureni a câştigat Ovidiu Petru Oltean cu 100% din voturi. La Valea Largă cu 60% din voturi a câştigat Beniamin Pădurean, USL fiind majoritar şi în CL. La Vătava Zaharie Şular a câştigat Primăria cu 51% din voturi, USL având de asemenea majoritatea în CL. La Vânători Vasile Mihai Todoran a câştigat cu 30% din voturi, dar USL nu este majoritar în CL, fiind la egalitate cu ApMS şi UDMR, fiecare cu câte 3 consilieri. La Voivodeni Vasile Boer a întrunit 42% din voturi, fiind ajutat în CL de majoritatea consilierilor - 5. La Zau de Câmpie a câştigat Alexandru Iurian cu 92% din voturi, iar USL are în CL majoritatea, 10 consilieri.

Alianța PD-L și câteva primării ApMS a câştigat Primăria Bahnea prin Ioan Jors cu 46% din voturi, iar în CL ApMS are un mare minus, fiind devansată de UDMR şi USL cu câte 3 consilieri, ApMS întrunind doar doi consilieri. La Cheţani Marius Cucerzean a dus ApMS pe lista învingătorilor întrunind un total de 48% de voturi, dar nici de data aceasta ApMS nu întruneşte majoritatea în CL, având 3 consilieri la egalitate cu UDMR. În Daneş, Nicolae Mosora de la PD-L, respectiv ApMS, a câştigat alegerile cu 50,24% dintre voturi, iar în CL ApMS are majoritate având 7 consilieri. La Deda Lucreţia Cadar a obţinut un nou mandat, obţinând 48,99% din voturi. ApMS este susţinută la Deda de 4 consilieri, dar nu e majoritară, USL având 6 consilieri. La Hodac ApMS este susţinut de Iacob Valentin Marin care

Câte unul Partidul Maghiar este susţinut la Chindari de un electorat de 60.55% care l-a votat pe Zoltán Márton. În CL PM are 8 consilieri locali, având deci majoritate. La Iclănzel a câştigat Partidul Verde prin Marinel Bonţ care a obţinut 30,55% din voturi, dar în CL, PD are acelaşi număr de consilieri ca şi PPDD şi USL. În Ogra, Marin Palaghie a întrunit 39,75% din voturi, ducând Partidul Noua Generaţie Creştin Democrată în fruntea comunei. Dar când e vorba de CL, ApMS, UDMR, USL au acelaşi număr de consilieri ca şi PNGD. La Petelea, Pădurean Sorin Pompei prin PRM a întrunit 71,75% din voturi, iar în CL majoritar este tot PRM, întrunind 6 consilieri locali. La Răstoliţa a câştigat Ioan Marius Lirca, candidat Independent, iar în CL, UDMR, USL şi ApMS întrunesc câte doi consilieri. La Zagăr Adrian Cornel Ţânţăreanu, candidat independent, şi-a adjudecat Primăria întrunind 35,98% din voturi, iar în CL majoritar este USL cu 4 consilieri. În Chiheru de Jos Partidul România Mare a câştigat alegerile întrunind un total de 50,37%din voturi, acesta este susţinut de CL care are majoritate în CL, având 5 consilieri locali. Informațiile referitoare la câștigătorii alegerilor ne-au fost furnizate de către Direcția Județeană de Statistică Mureș.

3


Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

www.punctul.ro

Jocul negocierilor Alegerile au trecut, campania electorală e aproape o amintire, iar reprezentanţii partidelor negociază de zor pentru votul politic din consiliile locale – unde e cazul – şi în consiliul judeţean pentru formarea majorităţilor. Până acum, doar UDMR a avut o discuţie preliminară pentru a stabili cu cine se aliază. Întrunirea s-a desfăşurat cu uşile închise.

Ligia Voro Aşa cum am anunţat în numărul trecut al săptămânalului Punctul, în Consiliul Local Tîrgu-Mureş, UDMR îşi păstrează primul loc după numărul de mandate – 10 şi vine cu o garnitură de noi aleşi. Ne gândim aici la directorul radio GaGa Nagy István, fostul director al Administraţiei Domeniului Public, Józsa Tibor, avocatul Karácsony-Erdei Etel, medicul cardiolog prof. dr. Kikeli Pál, directorul Muzeului Judeţean Soós Zoltán şi profesorul Haller Béla. De asemenea, pentru Gombos Csaba este un transfer de la Consiliul Judeţean Mureş la cel Local. Din vechea gardă au rămas prof. dr. Benedek István, Bakos Levente şi Törzsök Sándor. Alianţa pentru Mureş, beneficiind de locomotiva Dorin Florea, primarul municipiului, a reuşit să îşi păstreze locul al doilea în CL şi să piardă doar un singur consilier local, obţinând şapte mandate. Singurele noutăţi de pe lista ApMS sunt UNPR-istul Claudiu Puiac, medic de profesie, respectiv fiul şefului Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Radu Todoran, de asemenea medic. În rest, ApMS va defila cu aceiaşi consilieri: viceprimarul Claudiu Maior, purtătorul de cuvânt al PD-L Ioana Roman, inspectorul şcolar general Dumitru Matei, omul de afaceri Ioan Fărcaş, patron de cafenea şi cluburi, şi medicul veterinar Luci-

www.punctul.ro

Izbânda USL Uniunea Social Liberală (USL) reuşeşte cel mai bun scor de după 1990, dar nu unul la care se aşteptau. USL îşi propusese un număr de 8 mandate, dar a obţinut doar 6. Pe listă se regăsesc Cornel Brişcaru, preşedintele interimar al PSD Mureş, Ionela Ciotlăuş, preşedintele PNL Tîrgu-Mureş, medicul Dragoş Popa, lider al PSD Tîrgu-Mureş, profesorul Sebastian Pui, notarul public Olimpiu Sabău Pop şi omul de afaceri Lucian Loghin, în situaţia în care Niculae Havrileţ care a acceptat funcţia de preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei va renunţa la mandat. Cu toate că Dávid Csaba, spre exemplu, era şi şeful Autorităţii Naţionale Apele Române şi consilier local. Iarăşi este interesant de văzut pentru ce mandat va opta Dragoş Popa care a obţinut şi mandatul de consilier judeţean. Dacă va accepta mandatul de consilier judeţean atunci în CL Tîrgu-Mureş, USL va fi reprezentată şi de către asistentul univ. şi medic Dan Ştefan Sîmpălean. Bineînţeles, lista USL ar mai putea suferi modificări, în situaţia în care o parte din cei mai amintiţi mai sus ar accepta o funcţie în serviciile deconcentrate sau la nivel central, ceea ce i-ar elimina de pe lista de aleşi locali pentru incompatibilitate. Aspect valabil şi la Consiliul Judeţean pentru lista USL.

Cine cu cine?

De pe poziţia de primă clasată, oricine s-ar aştepta ca UDMR să dea tonul formării majorităţii. Totuşi, în Consiliul Local TîrguMureş sunt trei variante posibile: UDMR cu Uniunea Social Liberală, UDMR cu Alianţa pentru Mureş, respectiv ApMS cu USL.

Punctul

Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel/Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699 Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine Editor: LIBEG Zsuzsanna Editorialist: LENA GRAUR Redactori: Lena GRAUR Cătălin HEGHEŞ Cristina VANCEA Ioan A. BORGOVAN Mircea BARBU

4

an Gujan.

Marius LIBEG autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.

Director administrativ: Cristina UNGUREANU Asistent director administrativ: Mihaela KOZAK IT/DTP: Ovidiu MORAR

Tipărit la SC BAP AGENCY S.R.L.

Cu oricine s-ar alia UDMR ar avea majoritate calificată şi, cu siguranţă, ar avea un viceprimar. Echipele care s-ar putea forma ar fi: Jozsa Tibor – Claudiu Maior sau chiar un al doilea UDMR, spre exemplu Bakos Levente, varianta UDMR – ApMS sau Jozsa Tibor – Cornel Brişcaru, varianta UDMR – USL. Puternic contestat, cel din urmă, vine cu cel mai bun scor obţinut de un candidat român la Primăria Tîrgu-Mureş, după eşecurile răsunătoare ale lui Teodor Giurgea, pe atunci PNL, actual PD-L, din 2004, şi al lui Marius Ichim, tot PNL, în 2008. În ciuda scorului slab, Marius Ichim a obţinut temporar fotoliul de viceprimar al municipiului Tîrgu-Mureş. Aşa că varianta Brişcaru rămâne una valabilă, atâta vreme cât şi şeful organizaţiei municipale, Dragoş Popa, a anunţat public sprijinul pentru candidatura lui Brişcaru. Liderul interimar al PSD Mureş ar putea să nu fie acceptat doar dacă în PSD vor avea loc mişcările de trupe deja speculate, potrivit cărora deputatul Vasile Gliga ar putea fi numit la şefia organizaţiei judeţene. Acesta însă are de lămurit care a fost poziţia sa în bătălia pentru Reghin şi în ce relaţii este cu liderul PDL Mureş, Dorin Florea. De asemenea, nu trebuie să uităm că falanga liberală din USL ar putea veni cu propria propunere şi aceasta ar putea fi Ionela Ciotlăuş. O a treia alianţă posibilă, deşi dificil de anticipat, este cea dintre ApMS şi USL: Majoritatea în CL ar fi una fragilă dacă s-ar constitui. În al doilea rând, reprezentanţii celor două partide ar trebui să şteargă cu buretele luni bune când s-au contrat, s-au ameninţat, şi-au aruncat vorbe urâte etc. În această situaţie, vedem posibil un tandem Claudiu Maior şi orice USL-ist cu excepţia lui Cornel Brişcaru, care nu credem că ar fi acceptat de către Dorin Florea.

Dedesubturi

În constituirea majorităţilor va fi importantă şi direcţia pe care o dă centrul. Spre exemplu, USL are un mandat de a nu negocia cu PD-L. Liderul PSD Tîrgu-Mureş, Dragoş Popa, a spus-o clar, iar dacă se ţine cont de poziţia sa, USL – ApMS se anunţă o alianţă imposibilă. UDMR Mureş a ieşit şifonată după locale la Tîrgu-Mureş, iar senatorul Frunda Gy������������������������������� örgy, candidatul uniunii ������ la fotoliul de primar al municipiului, a avut o reacţie foarte dură faţă de alegerea lui Florea pentru al patrulea mandat. Dacă mai contează cuvântul lui Frunda în UDMR, atunci ne este dificil să întreve-

ANALIZĂ cel puţin aşa a sunat comunicatul PP-DD de la vremea respectivă.

Negocieri, negocieri

Cine cu cine se va alia? dem o alianţă cu ApMS. Dacă, dimpotrivă, frâiele au fost preluate de eşalonul al doilea, atunci orice variantă este posibilă. Momentan, deşi UDMR a avut o întâlnire de taină vineri seara, nu a transpirat nimic din culise. În schimb, PD-L e în cea mai fericită poziţie, poate negocia cu oricine, doar să fie continuate proiectele municipiului, potrivit declaraţiei deputatului Doru Oprişcan, liderul democrat-liberalilor târgumureşeni. În toată această ecuaţie e interesant şi un alt aspect. USL a mers pe un discurs naţionalist tocmai pentru a minimiza şansele UDMR de a mai prinde acelaşi număr de voturi, prin mobilizarea la urne a populaţiei româneşti. Totuşi, campania USL în contra UDMR nu a fost la fel de murdară şi intolerabilă decât a ApMS împotriva vârfurilor de lance ale USL – Ciprian Dobre, noul preşedinte al CJ Mureş ce îşi aşteaptă învestirea în funcţie, respectiv Cornel Brişcaru, candidatul la Primăria Tîrgu-Mureş, care, în ciuda unei blocade informaţionale orchestrată de ApMS a obţinut 8,35 % din sufragii. De asemenea, trebuie ţinut cont de ceea ce s-ar putea întâmpla ca din octombrie – noiembrie, USL să domine alegerile parlamentare, deci să deţină guvernarea, iar alianţele locale să fie potrivnice trendului naţional. Izolare şi subfinanţare în opinia noastră.

Aleşii judeţeni

În Consiliul Judeţean, pentru prima dată, UDMR nu mai deţine majoritatea. Dacă luăm în calcul că USL are 13 mandate, la fel ca şi UDMR, dar deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, prin deputatul liberal Ciprian Dobre, ex-prefect şi ex-vicepreşedinte al CJ Mureş, am spune că primii au câştigat alegerile locale pentru CJ. USL îi trimite în forul deliberativ judeţean pe următorii: conf. univ. dr Horaţiu Suciu, Dragoş Popa, liderul social-democraţilor mureşeni, vicepreşedintele CJ Mureş şi vicepreşedinte al liberalilor mureşeni, Cristian Chirteş, profesorul Ştefan Someşan, primvicepreşedintele PC Mureş, Dinu Socotar, managerul Ştefan Mihail Antonie, consilierii judeţeni Akos Mora şi Vasile Boloş, fostul

prefect, Felicia Pop, directorul Teodor Mircea Pop, consilierul judeţean Eugen Bândea, administratorul Ovidiu Dancu şi managerul Ovidiu Butuc. În funcţie de opţiunea lui Dragoş Popa, în CJ s-ar putea regăsi şi Ioan Florin Gliga. UDMR îi va avea ca reprezentanţi pe preşedintele în funcţie al CJ Mureş, Lokodi Edita-Emőke, vicepreşedintele CJ Mureş, Szabó Árpád, directorul Teatrului Naţional Gáspárik Attila, consilierii judeţeni Balogh József şi Csép Éva Andrea, biologul Kelemen AtillaMárton, consilierul judeţean IlyésTóth Sándor, consilierul local Mózes Levente, consilierul judeţean Pokorny László, avocatul Szász Izolda, consilierii judeţeni Erős Csaba, Tatár Béla şi Bán Mózes. Alianţa pentru Mureş va fi reprezentată de un alt fost prefect, Marius Paşcan, viceprimarul Claudiu Maior, care probabil că va rămâne la municipiu, primarul oraşului Luduş Florin Urcan, care şi-a pierdut însă mandatul, senatorul UNPR, Cornel Grosu, care va trebui să opteze pentru mandatul de parlamentar în 60 de zile de la alegerea sa în CJ, primvicepreşedintele UNPR, Cristian Georgescu, consilierul judeţean Vasile Filimon. În aceste condiţii, dacă Maior şi/sau Corneliu Grosu se retrag ar putea intra în CJ şi fostul şef al Autorităţii Rutiere Române, Florin Meluş Coman, respectiv consilierul local Ana Maria Georgescu, şefa Departamentului Învăţământ la Distanţă din cadrul Universităţii Petru Maior. CJ va fi întregit cu doi reprezentanţi ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu. În premieră, această formaţiune politică participă la alegerile locale şi reuşeşte să obţină două mandate. Primii pe lista PP-DD ar fi avocatul Ion Stoica şi administratorul Septimiu Curticăpean. Augustin Fărcaş plasat pe poziţia a doua pe lista CJ a fost exclus din partid după ce s-a retras din cursa pentru preşedinţia CJ Mureş. Sau

Respectând logica arătată mai sus, alianţele care s-ar putea forma în CJ ar fi USL – UDMR, USL – ApMS, UDMR – ApMS. În prima variantă, duo-ul posibil ar fi Cristian Chirteş – Lokodi Edita. USL – ApMS i-ar trimite pe Cristian Chirteş şi Marius Paşcan sau chiar Cristian Georgescu. UDMR – ApMS ar merge pe variantele Lokodi Edita Emoke, respectiv Marius Paşcan sau chiar Cristian Georgescu. În această ecuaţie nu trebuie să uităm în ce condiţii s-a retras candidatul PP-DD, partid care s-ar putea atunci să conteze în stabilirea majorităţilor. Cele enunţate mai sus nu le mai repetăm deoarece se aplică şi la judeţ. Totuşi am face câteva observaţii. Ne este dificil să credem că noul preşedinte al CJ Mureş, Ciprian Dobre, s-ar alia cu Marius Paşcan şi, implicit, cu ApMS. De asemenea, Lokodi Edita, care a declarat deja că vizează postul de vicepreşedinte, e ca şi cum ar recunoaşte că ar putea colabora cu Ciprian Dobre şi că a dat deja uitării şicanările din campanie. Ar fi doar o inversare a situaţiei din 2008 când Lokodi a câştigat, iar Ciprian Dobre a fost pentru câteva luni vicepreşedinte al CJ Mureş, înainte să câştige uninominal mandatul de deputat. Nu ştim ce sentimente nutreşte Lokodi Edita şi, mai ales, conducerea UDMR faţă de Marius Paşcan şi ApMS şi cât de posibilă ar fi o alianţă între cele două formaţiuni politice. În plus, ceea ce nu am arătat mai sus, dar e important pentru configuraţia majorităţii din CJ, dar şi din CL, dacă ApMS – alianţă electorală – va merge mai departe în această formulă sau fiecare partid ce o compune va avea un mandat propriu. Ne gândim, în special, la UNPR care are doi consilieri judeţeni, iar la nivel naţional coabitează cu USL. Astfel, s-ar mai putea forma o majoritate USL – UNPR – PP-DD. Ceea ce nu este de neglijat. Iar în această situaţie, oricare din cele două formaţiuni ar putea condiţiona formarea majorităţii de obţinerea unui post de vicepreşedinte. Săptămânile următoare ne vor arăta însă cât de mult am anticipat ceea ce s-ar putea întâmpla în cele două consilii.

O altă informaţie, la bursa zvonurilor, este ca viceprimarul Claudiu Maior să fie noul city-manager sau administrator public – denumirea legală – al municipiului Tîrgu-Mureş. Ceea ce ar însemna să fie oarecum mâna dreaptă a primarului – administratorul public putând fi delegat ca ordonator principal de credite-, chiar dacă va trebui să susţină un concurs. Deoarece legea 286 din 2006 nu este foarte precisă asupra acestui aspect, nu ne este clar dacă Maior ar rămâne şi consilier local.


ANALIZĂ

www.punctul.ro

Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

Eșecul UDMR. Sacrificiile. Măsurile Diplomații UDMR se declară mulțumiți de rezultate, deși recunosc nevoia de a face schimbări partide, PNL și PSD, fiecare cu candidat propriu, atunci Pentru prima dată în mai mult ca sigur și primaultimii 20 de ani, UDMR rul de la Reghin și președinta simte în județul Mureș că i CJ ar fi aceeași. Nu uitați că se clatină poziția de lider in- doamna Lokodi a obținut contestabil al vieții politice. mai multe voturi acum decât Formațiunea a pierdut două în urmă cu patru ani: atunci bastioane importante și n-a a luat 90.000 de voturi, iar câștigat nimic în schimb: acum 96.000 de voturi. Dar a pierdut președinția Con- USL a obținut 112.000 de siliului Județean (pe care a voturi, dacă era separat PSD deținut-o neîncetat timp de și PNL și fiecare luau câte 60trei mandate, începând din 70.000 alta era situația. Asta 2000) și Primăria orașului e, atât am putut”. Reghin, al doilea oraș ca putere economică din județ, Păcatele guvernării... unde primarul Nagy András ...au fost amintite de n-a reușit să fie reconfirmat deputatul Borbély Lászpentru al treilea mandat. ló, vicepreședinte politic al Toate acestea, în condițiile în UDMR, adică al doilea om care n-au reușit nici măcar să din partid, deși, mai spune el, dea emoții actualului primar au fost și gesturi ale UDMR, Dorin Florea în alegerile de la cum ar fi poziția legată de Tîrgu-Mureș. reorganizarea administrativ Cu toate acestea, li- teritorială, care au fost apreciderii UDMR se declară ate. Aceeași poveste cu vizita mulțumiți de rezultate, deși lui Kövér în campanie și tacrecunosc nevoia de a face tica bună a USL este reiteraschimbări. De pildă, candi- tă și de Borbély László, care datul la Primărie, senatorul conchide: „La Tîrgu-Mureș Frunda György declara: „Re- trebuie ca orașul să se trezeaszultatele obținute de UDMR că și să depășească această Mureș sunt bune față de po- atitudine și a accepta că actusibilitatea etnică. Am obținut alul primar nu reprezintă nici mult, dar totuși cred că o interesele românilor și sper parte din electoratul maghiar că vom depăși această stare. din Mureș nu s-a prezentat Sunt mulțumit de rezultatela vot, ceea ce se datorează le UDMR, dar vom face o vizitei domnului Kövér (nr. analiză și pentru alegerile din Kövér László) în județul toamnă eu spun că trebuie să Mureș. Cred, de asemenea, ne adunăm rândurile pentru că USL este pe val. Dacă ra- că va fi foarte dificil. Evident, portăm rezultatul alegerilor trebuie să vedem după ce din 2012 la cele din 2008, lege se vor organiza alegerile, acesta este mai mare, iar dacă dar oricum noi trebuie să ne PNL și PSD n-ar fi făcut menținem ca principala forță această uniune, astăzi am fi politică din județul Mureș”. avut președinția Consiliului Până una alta deși la listele de Județean și am fi avut șanse consilieri s-au descurcat bine mult mai mari la Primăria și la Tîrgu-Mureș și la CJ, municipiului Tîrgu-Mureș. UDMR a pierdut două basA treia concluzie ar fi că tioane importante. Motivele partidele maghiare, Partidul sunt mai multe, iar unele vin Popular al Maghiarilor din chiar din interior. Transilvania și Partidul Civic Maghiar, iată că nu au con- Problema Tîrgu-Mureș... silieri, comunitatea maghiară ...deși a fost băgată sub a preferat UDMR, iar aceste preș pe perioada campaniei, partide nu au loc în lupta acum după alegeri s-a dovedit politică din județul Mureș. că nu mai poate fi ignorată. Dacă la Reghin și la nivelul Deosebit față de atunci, lidejudețului am fi avut două rii UDMR o identifică, însă Cătălin Hegheș

că Molnar Gabor a rămas aproape de organizație și nici vorbă de vreun conflict. Dacă vorbim de viitorul UDMR într-un fel de prototip de opoziție la nivel local, Uniunea vizează acum cât mai multe posturi de viceprimari, unul de vicepreședinte pentru Lokodi Edita și o consolidare și maximizare a poziției politice în noile realități. Pentru asta, atenția maghiarilor se îndreaptă Frunda György: ,,Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania acum spre USL. Borbély Lásși Partidul Civic Maghiar … nu au loc în lupta politică din județul Mureș”. zló e destul de clar în această privință. Ba mai mult, asta cel în ton diplomatic, nici acum că fiecare om este responsabil această campanie. Vizavi de mai probabil îl va afecta și pe nu se înghesuie să o tranșeze pentru problemele și acțiunile declarațiile liderilor centrali viceprimarul în exercițiu de foarte clar. Borbély László sale, nu ale părinților, nu ale ai UDMR față de situația la Tîrgu-Mureș Csegzi Sanspunea: „Eu voi propune ca copiilor, nu ale fraților săi. din organizația Tîrgu- dor, care n-a făcut niciodată să fie o comisie care anali- Din punctul acesta de ve- Mureș, Benedek István n-a față opoziției față de Dorin zează activitatea filialei din dere Benedek Istvan nu are vrut să comenteze mai nimic, Florea. Borbély László expliTîrgu-Mureș și trebuie clari- o responsabilitate pentru ce rezumându-se la a spune atât: că: „Mai mult ca sigur vom ficată cât mai curând situația. a făcut Benedek Imre. Însă „Asta e părerea lor, să vedem avea și o propunere la funcția Nu sunt mulțumit cu ce s-a Benedek Imre într-adevăr a după ce discutăm săptămâna de viceprimar (n. red. la întâmplat la Tîrgu-Mureș făcut jocul lui Dorin Florea, viitoare”. Tîrgu-Mureș), pe cineva care și nu a depins de Frunda, asta o știe toată lumea. Prova aduce un suflu nou. Cine pentru că după părerea mea blema e însă cu organizația Lista de consilieri spune în momentul de față el chiar a adus voturi în plus municipală Tîrgu-Mureș, a și viitorul UDMR că a fost o relație într-adevăr pentru UDMR. Din păcate, cărui președinte este BeneO altă problemă în de colaborare cu PD-L la nia făcut jocurile primarului dek Istvan, iar acolo trebuie această campanie, tot legată vel local, nu spune adevărul. (n. red. Benedek Imre), iar făcute schimbări pentru ca de organizația Tîrgu-Mureș, În acești ani, chiar dacă am atitudinea lui după alegeri această organizație să aibă a fost surpriza destul de mare încercat să avem o relație de a fost una hilară și total ne- viață și astfel în viitor consi- că doi dintre cei mai buni colaborare, după părerea mea potrivită. A demonstrat că el lierii UDMR să nu adopte o consilieri locali ai Uniunii au fost foarte multe probleme de fapt a reprezentat interese hotărâre în grupul UDMR și nu și-au mai găsit loc pe liste. și până acum. Eu am avut un care au fost clar păguboase să voteze cum vrea primarul, Într-adevăr la Tîrgu-Mureș punct de vedere foarte răspipentru toată lumea. El are o pentru ca să nu existe consi- s-a mizat puternic pe înti- cat și până acum și nu mi-l problemă într-adevăr. Dar, lieri UDMR care să facă jo- nerirea puternică a grupului schimb: nu numai la Tîrgudin păcate, nu-ți alegi familia cul primarului și cred că atât de consilieri, însă nu același Mureș sau în județul Mureș, și nu ești de vină pentru ceea liderul grupului UDMR, lucru se poate spune la Con- ci în mai multe județe din ce fac ceilalți din familia ta”, cât și viceprimarul UDMR siliul Județean, unde grupul Transilvania, noi probabil a încheiat deputatul făcând trebuie tot timpul, din ziua este format în mare parte vom încerca să formăm o referire la fratele lui Benedek învestiturii și până la sfârșitul din aceleași figuri. Cert este majoritate cu USL. În primul Imre, președintele UDMR mandatului, să monitorizeze că doi oameni de valoare din rând pentru că eu cred că în Tîrgu-Mureș Benedek Ist- toate deciziile primarului, și UDMR, Kolozsvary Zoltán momentul de față trebuie van. Totuși, este evident că cele publice și cele nepublice, și Molnar Gabor, ani la rând să vedem cum schimbăm prin candidatura sa, Benedek și să reacționeze imediat pen- voci puternice și pertinente fața Tîrgu-Mureșului, chiar Imre i-a făcut un favor pri- tru că Florea trebuie schim- în Consiliul Local, nu se mai printr-un Consiliu Local care marului Dorin Florea, luând bat de la conducerea orașului, regăsesc nicăieri. Senatorul să demonstreze că poate să din voturile care teoretic ar pentru că este un rău pentru Frunda György are însă și o schimbe ceva în acest oraș în fi mers spre Frunda. Nici se- acest oraș”. explicație: „Deciziile dom- bine. Dacă vorbim de țară, în natorul Frunda nu tranșează Dar de la vorbe până nilor Kolozsvary și Molnar, multe județe și până acum au însă problema: „UDMR la fapte propriu-zise e cale cărora le mulțumesc pentru fost unele relații care duceau trebuie să schimbe ceva. Eu lungă. Iar între timp, Bene- activitate și pe această cale, spre PNL sau PSD, fără a cred că trebuie să schimbe în dek István rămâne tare pe au fost decizii personale, ei impune asta de la nivel cenprimul rând la nivelul Tîrgu- poziție. Contactat de noi, li- n-au fost înlăturați, n-au tral”. Direcția este cu atât Mureșului, unde am con- derul UDMR Tîrgu-Mureș plecat pentru că acesta a fost mai limpede cu cât astfel de statat și eu acum, cu ocazia a spus că se va face o analiză rezultatul luptei interne din colaborări se întâmplă deja alegerilor, că nu funcționează în această săptămână pentru UDMR”. Exact aceeași idee în județe ca Bihor, Sălaj sau așa cum trebuie. Acolo trebu- a vedea care au fost puncte- este reiterată și de Borbély Satu-Mare, unde UDMR are ie făcute schimbări. Eu cred le bune și punctele slabe în László, care mai spune însă poziții bine consolidate.

5


Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

Publicație de vânzare Eu, Olteanu Radu în calitate de executor judecătoresc cu sediul în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2 ap.8, jud. Mureş, în baza titlului executoriu CONTRACT DE IPOTECĂ IMOBILIARĂ - ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE NR. 164/08.02.2012 şi a Procesului Verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 48/E/23.032012 a BIEJ Olteanu Radu, în vederea încasării sumelor de bani datorate de către debitorul SC EMMEDI SRL cu sediul în loc. Tg Mureș, str. Gh. Pop de Băsești, nr. 8, ap. 1, jud. Mureș, identificat prin CUI 17847892, creditorului SC AMBROSINI EDILE SRL cu sediul în loc. Tg Mureș, str. Șelimbăr, nr. 1, ap. 1, jud. Mureș, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită. În temeiul art.504 Cod Procedură Civilă. Se publică spre cunoştinţă publică că în ziua de LUNI 25.06.2012 ora 11.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et. 2, ap. 8, jud. Mureş, următoarele bunuri imobile: 1. Imobil situat în loc. Chețani, edificat cu casă de locuit tip P+M(pod) compusă din 1 cameră, cămară, mansardă, construită pe fundație de beton, cu zid de cărămidă și acopreriș de plăci de azbociment și trenul aferent în suprafața de 6.800 mp; înscris în CF nr. 50268, nr. Cad 17 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 7.425,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.900,00 lei redus cu 25%. 2. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF NR. 50263, NR. CAD. 253 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, re-

6

prezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 3. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF NR. 50267, NR. CAD. 256 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 4. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren pășune extravilan în suprafața de 39.300 mp., înscris în CF nr. 50269, NR. CAD. 18 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 14.100,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 18.800,00 lei redus cu 25%. 5. Imobil situat în loc Chețani, constând în teren fânațe extravilan în suprafața de 34.200 mp., înscris în CF nr. 50270, nr. Cad. 19 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 12.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 16.400,00 lei redus cu 25%. 6. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp., înscris în CF nr. 50261, nr. Cad. 227 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 7. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF nr. 50266, nr. Cad. 255 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 8. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.600 mp, înscris în CF nr. 50255, nr. Cad. 136 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. 9. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren

arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF nr. 50256, nr. Cad. 131 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 10. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 8.400 mp, înscris în CF nr. 50114, nr. Cad. 137 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 4.950,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 6.600,00 lei redus cu 25%. 11. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.600 mp, înscris în CF nr. 50257, nr. Cad. 132 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. 12. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.500 mp, înscris în CF nr. 50258, nr. Cad. 135 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. 13. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF nr. 50253, nr. Cad. 130 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 14. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 2.900 mp, înscris în CF nr. 50260, nr. Cad. 165 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 1.650,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 2.200,00 lei redus cu 25%.. 15. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.600 mp, înscris în CF nr. 50259, nr. Cad. 139 a loc. Chețani; prețul de strigare

www.punctul.ro este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. 16. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.600 mp, înscris în CF nr. 50247, nr. Cad. 133 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. 17. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.600 mp, înscris în CF nr. 50248, nr. Cad. 134 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. 18. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF nr. 50250, nr. Cad. 164 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 19. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF nr. 50252, nr. Cad. 228 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 20. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.800 mp, înscris în CF

nr. 50249, nr. Cad. 167 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 21. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.600 mp, înscris în CF nr. 50264, nr. Cad. 251 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. 22. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 5.700 mp, înscris în CF nr. 50265, nr. Cad. 252 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 3.300,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 4.400,00 lei redus cu 25%. 23. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 8.700 mp, înscris în CF nr. 50262, nr. Cad. 229 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 5.250,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 7.000,00 lei redus cu 25%. 24. Imobil situat în loc. Chețani, constând în teren arabil extravilan, în suprafața de 11.600 mp, înscris în CF nr. 50254, nr. Cad. 140 a loc. Chețani; prețul de strigare este de 6.900,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 9.200,00 lei redus cu 25%. Invităm pe toţi cei care pretind vreun drept asupra

PUBLICITATE imobilului să anunţe executorul judecătoresc înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună la CEC o cauţiune reprezentând 10% din preţul de evaluare a fiecărui imobil, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Nu au obligaţia de a depune cauţiunea creditorii care au creanţă în rang util, potrivit ordinei de preferinţă prevăzute de art. 563 şi 564 Cod procedură civilă, nici eventualii coproprietari pe cote părţi din imobil. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane. Prezenta publicaţie s-a comunicat debitorului şi creditorului, şi s-a afişat la sediul executorului judecătoresc, la sediul Judecătoriei Tg Mureș, la sediul Primăriei Chețani, pe uşa imobilului supus vânzării. Publicaţia de vânzare a fost afişată la data de 01.06.2012. RELAŢII SUPLIMENTARE SE POT OBŢINE LA SEDIUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC SAU LA TELEFON 0744 819 409.

Executor judecătoresc, Olteanu Radu


AUTO

www.punctul.ro

Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

De 5 ani Gedeon Richter răsplătește performanța Cătălin Hegheș

Oana-Maria Câmpean, clasa a zecea, de la Colegiul Național Unirea, pregătită de profesoara Stela Cimpoi Dorina Dumbravă, clasa a unsprezecea, de la Grupul Școlar Petru Maior Reghin, pregătită de profesoara Martha Crișan Ioana Băjan, clasa a doisprezecea, de la Colegiul Național Unirea, pregătită de profesoara Stela Cimpoi. La festivitatea de premiere au participat directorul Colegiului Național Papiu Simion Bui, inspectorul de specialitate de la ISJ Mureș Lavinia Mureșan, iar din partea Gedeon Richter, managerul de PR Zayzon Zsuzsana.

Compania Gedeon Richter a premiat săptămâna trecută în Sala Festivă a Colegiului Național ,,Alexandru Papiu Ilarian” cinci olimpici naționali la chimie, din județul Mureș. Au primit pachete din partea companiei atât elevii, cât și profesorii care i-au pregătit. Cei cinci elevi care au obținut rezultate la Olimpiada Națională de Chimie din acest an sunt: Andrei Berbecar, clasa a opta, de la Gimnaziul ,,George Coșbuc” TîrguMureș, pregătit de profesoara Ecaterina Cătană Claudiu Deteșan, clasa a noua, de la Colegiul Național Al. Papiu Ilarian, Tradiție … pregătit de profesoara SanDe cinci ani de zile da Misarăș compania farmaceutică

Gedeon Richter se impli- Gedeon Richter România Simion Bui și Colegiul Național ,,Alexandru că activ în viaţa comuni- SA. Papiu Ilarian”, gazda evenimentului tăţii, privind stimularea performerilor la disciplina chimie. Olimpicii au fost premiaţi cu manuale de specialitate de chimie. „Compania Gedeon Richter România şi-a exprimat dorinţa de a face o tradiţie din premierea elevilor cu rezultate bune şi foarte bune la olimpiada de chimie. Gedeon Richter România îi va sprijini în continuare şi le va încuraja interesul pentru această ştiinţă frumoasă, chimia. Credem că aceşti elevi care ajung la olimpiada naţională de chimie au un viitor în acest domeniu, în domeniul cercetării, în cel al industriei farmaceutice, şi de ce nu, în cadrul companiei Gedeon Richter”, a declarat Zayzon Zsuzsanna, PR Manager

Ioana Băjan, clasa a doisprezecea, de la Colegiul Național Unirea, pregătită de profesoara Stela Cimpoi

Claudiu Deteșan, clasa a noua, de la Colegiul Național Al. Papiu Ilarian, pregătit de profesoara Sanda Misarăș

Felicitări!!!

Dorina Dumbravă, clasa a unsprezecea, de la Grupul Școlar Petru Maior Reghin, pregătită de profesoara Martha Crișan

7


Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

www.punctul.ro

SIGHIŞOARA

Cicatrici adânci după alegeri torală acum devine un subiect de viață și de ... mandat. Sighișorenii au ales contiNu putem însă să trecem nuitatea, dar contracandidații cu privirea evidența ne-expriactualului și viitorului pri- mată oficial de vreo instituție mar de Sighișoara au stârnit publică: suspiciunile de imo serie de valuri care lasă plicare a politicului! Princiurme adânci printre oamenii palul adversar al lui Dorin implicați în politică. Dăneșan, și anume senatorul PD-L Petru Bașa este cel spre Să-i luăm pe rând ... care se îndreaptă toate priviÎncepem cu cel ce a rile. reușit să convingă pentru a patra oară. Dorin Dăneșan Iulian Sîrbu și parcările se întoarce la cele de zi cu zi Nici pe candidatul inunde sentința din ,,Dosarul dependent Iulian Sîrbu nu-l Poșta” va primi foarte curând așteaptă vremuri prea bune. și motivarea. Faptul că jude- Tânărul a ajuns să fie ,,ex-” cătoarea a amânat nejustifi- PSD, deci să fie exclus din cat motivarea ar putea deveni PSD, pentru că nu a accepun subiect în sine pentru că tat regulamentul de acces cu devine din ce în ce mai clară autoturismele în Cetate proimplicarea politicului în acest movat și aprobat de Primărie dosar. Așadar, Dăneșan va și Consiliul Municipal. Între primi motivarea sentinței și Boss Company și Primărie va continua să se judece la sunt o serie de procese prin instanțele superioare. Ceea ce instanțele de judecată privind în campania electorală a fost contractul dintre cele două un subiect de răstignire elec- entități. Foarte probabil ca Istrate Manu

8

Primăria și Consiliul Municipal Sighișoara să-și impună, până la urmă, strategia și asta înseamnă diminuarea drastică a profiturilor Boss Company sau chiar eliminarea ei din ecuația parcărilor. Iulian Sîrbu mai are totuși câteva afaceri care îi asigură o existență lipsită de emoții cum ar fi cele de service în sistemul electric. În 2016 lupta pentru Primărie

este mult, iar atunci vom analiza care ce a realizat actualul primar, Ioan Dorin Dăneșan, care a câștigat alegerile locale fiind votat de 4.832 (36,48%) din cei 13.244 de alegători prezenți la urne (Iulian Sîrbu – 3.152 voturi, repr. 23.80%, Dan Colceriu – 3.068 voturi, repr. 23.17%, Octavean Șuteu – 1.108 vose va da pe un alt teren, cu alte arme. turi, repr. 8.37%, Gáll Ernö Dan Colceriu și politica – 813 voturi, repr. 6.14%, . Probabil cea mai neinspi- de la a candida independent? Bașa – mult mai puternici Francisc Farczádi – 174 vorată mișcare politică a anului De ce s-a înscris în Alianța decât contracandidații ce turi, repr. 1.31%. vine tot din Sighișoara. Dan pentru Mureș când nicio- s-au avântat în ițele campaProgramul electoral al Colceriu a reușit ceva ce este dată niciun partid creat cu niei electorale – Iulian Sîrbu primarului cuprinde urmăfoarte aproape de unicitate în zile înainte de alegeri nu a și Dan Colceriu. Și a reușit să toarele puncte: Reabilitarea România anului 2012: să se câștigat alegerile? Dan Col- câștige un nou mandat. Iar Cetății Medievale (partea a urce în singura corabie care ceriu a luat o decizie politică primul dintre cei învinși și cel II-a) care va include lucrări se scufundă. Și se scufundă care foarte probabil îl va tri- mai tânăr politician dintre majore de refacere a zidurilor repede. Lipsa de experiență mite în băncile unui partid toți cei implicați – Iulian Sîr- şi turnurilor Cetăţii, reabiși viziune politică l-a adus pe mic de opoziție pentru ur- bu – ne-a arătat o feliuță de litarea completă a Turnului Dan Colceriu din postura de mătorii patru ani. viitor: în 2016 lupta se va da cu Ceas; extinderea și mocandidat cu șanse reale de a pe un alt teren, cu alte arme. dernizarea tuturor școlilor și câștiga Primăria, la cea de Concluzie liceelor; reabilitarea drumumembru al unui partid care Dorin Dăneșan a avut Promisiunile rilor, trotuarelor și a spațiilor nu se regăsește. Ce l-a oprit adversari ascunși – senatorul Până în 2016 însă mai conexe.


LUDUŞ-IERNUT

www.punctul.ro

Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

Un nou început pentru oraşul Luduş Sloganul de campanie al noului primar a fost bine recepţionat de luduşeni Alegerile locale din 10 iunie, prin voinţa electoratului din Luduş, a consfinţit dorinţa de schimbare la nivelul Executivului şi Legislativului local. Dorinţa luduşenilor exprimată prin votul acordat a adus în fruntea Primăriei pe Cristian Moldovan cu o bună notorietate în oraş, mai întâi ca profesor la catedră, apoi ca om de afaceri. Noul edil-şef s-a născut la 9 martie 1971 în Luduş, este căsătorit cu Alexandrina şi are o fetiţă, Diana de 9 ani. Cristian a absolvit în anul 1989 Liceul Industrial Luduş cu profilul electrotehnică şi s-a înscris la Academia de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, Facultatea de Educaţie Fizică devenind absolvent cinci ani mai târziu. În perioada 1994 – 1998 a activat ca profesor la Şcoala Generală nr. 1 Luduş.

„Întotdeauna putem începe să construim prin oameni şi pentru oameni”, spune Cristian Moldovan

Apoi, am dorit să îmi ajut părinţii care din anul 1995 erau ocupaţi cu firma SC RO Dacia Com SRL. Reporter: Se pare că a fost o decizie inspirată. Care este situaţia actuală Un moment de a firmei? răscruce C.M.: În anul 1995, Reporter: În anul firma avea un singur an1998 aţi trecut de la cate- gajat, iar acum are peste dră, având un venit sigur, 80 de angajaţi care acla activitatea comercială tivează în patru puncte care comportă unele ris- de lucru, trei la Luduş curi. De ce aţi ales acest şi unul la Tîrgu-Mureş. drum? În prezent, SC RO Dacia Cristian Moldo- Com SRL are relaţii covan: Da, în învăţământ merciale cu peste 2.000 este un câştig sigur, dar de firme din toată ţara. mic. Nu puteam să fiu de acord cu această realita- Politica… te, mai ales că simţeam Rep.: Ce ne puteţi că puteam face mai mult. spune despre activitatea

politică? C.M.: În anul 2008 am devenit membru al Partidului Naţional Liberal, iar în 26 aprilie 2009 am fost ales în funcţia de preşedinte al filialei Luduş a PNL. Rep.: Constat că a fost o alegere potrivită care s-a concretizat acum cu un succes deosebit şi unic pentru liberali. Funcţia de primar vă onorează, dar vă şi îndatorează. Ce veţi face în prima zi după investirea oficială? C.M.: Cu gândul la cetăţenii care au fost umiliţi timp de patru ani, voi desfiinţa barierele care au permis accesul în faţa Primăriei doar unei categorii privilegiate de ce-

tăţeni. Rep.: Şi după aceea? C.M.: Programul meu şi al formaţiunii USL sub al cărei siglă am candidat, cuprinde patru puncte principale. ,,Voi face…” Rep.: Să le dezvoltăm… C.M.: Cunosc foarte bine situaţia economică a oraşului şi de aceea principala mea preocupare va fi crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea unor investiţii. Rep.: Cum veţi ajunge la acestea? C.M.: Oraşul are nevoie de un parc industrial în care vor fi create locuri de muncă. Voi sus-

ţine producătorii locali, voi atrage investitori care se vor bucura de toate facilităţile legale. Rep.: Vă cunoaşteţi bine oraşul natal. De ce anume este nevoie pentru creşterea confortului urban în toate zonele? C.M.: În primul rând, oraşul are nevoie de un plan integrat de dezvoltare pe termen mediu şi lung, apoi trebuie să realizăm reabilitarea, pe etape, a reţelei de apăcanal şi creşterea calităţii apei potabile. Rep.: Drumurile noastre, toate ... C.M.: Da, vom continua lucrările de asfaltare şi reabilitare a străzilor şi drumurilor din

oraş, precum şi asigurarea unui transport public local de calitate. Rep.: După ce desfiinţaţi barierele de la intrare ce vor găsi oamenii în Primărie? C.M.: Vom stabili reguli clare pe care funcţionarii publici vor fi obligaţi să le respecte. Nu mi-a plăcut şi nu îmi place birocraţia şi voi insista ca problemele oamenilor să fie rezolvate cu operativitate. Accesul la informaţie va fi asigurat în Primărie, oamenii cu nevoi speciale vor beneficia de un serviciu de asistenţă socială la domiciliu, iar tinerii cu aptitudini deosebite vor fi încurajaţi cu burse de merit şi sociale. Rep.: Cum vede absolventul Academiei de Educaţie Fizică şi Sport, activitatea sportivă şi agrementul în oraş? C.M.: Oraşul modern nu poate fi conceput fără terenuri sportive şi de agrement. Mă preocupă înfiinţarea unui Centru Sportiv şi de Agrement al oraşului de care să beneficieze atât tinerii, cât şi vârstnicii. Am planuri multe pentru viitor şi vom mai vorbi despre ele şi cu alte ocazii. A consemnat, Ioan. A. Borgovan

9


Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

www.punctul.ro

REGHIN

Maria Precup: ,,Îmi respect promisiunile!” ,,Mergeam pe stradă şi mă gândeam că trebuie să câştig” dragostea faţă de carte. A fost o elevă strălucită, a abLa 10 iunie, peste 57% solvit o facultate de ştiinţe dintre reghineni au ales o economice, a fost contabil, femeie-primar. Maria Pre- director economic la RAGcup, femeia pe care mulţi o CL şi mai apoi viceprimar. vor numi de-acum înainte În calitate de şef al partidu„primăriţa”, a fost vicepri- lui, Maria Precup s-a impus mar al municipiului Reghin în faţa colegilor ei, reuşind timp de 4 ani, perioadă în să schimbe imaginea încare a ţinut uşa deschisă vechită lăsată asupra PSD pentru toţi cei care au dorit Reghin de Marian Traian. să-i vorbească, să-i ceară un Este căsătorită tot cu un sfat sau ajutor... economist (fost director la o bancă, acum pensionar), Omul Maria Precup are un fiu, o fiică şi doi neMaria Precup s-a năs- poţei. cut la 1 ianuarie 1955 în comuna Petelea, într-o fa- ,,Nu este meritul meu… milie de oameni gospodari, … este meritul oameşi a avut o copilărie marcată nilor din Reghin pentru că de părinţi iubitori care au m-au ales pe mine. Tot timştiut să le inspire copiilor pul am sperat, dar niciodată Emeșe Ardelean

Pentru prima dată, la cârma Reghinului se află o primăriță

nu am crezut că voi câştiga. Mergeam pe stradă şi mă gândeam că trebuie să câştig”, a declarat Maria Precup. Întrebată care este primul lucru pe care îl va face în calitate de primar al mu-

nicipiului Reghin, aceasta a amintit despre promisiunile făcute reghinenilor. ,,Doresc să creez o majoritate în Consiliu şi să-mi respect promisiunile venind cu infrastructura dinspre marginea oraşului

avea loc în data de 26 iunie. Până atunci însă Maria Precup poate fi găsită în continuare în vechiul ei birou, pe care și-ar dori să-l păstreze. ,,De ce am devenit primar? Pentru o administraţie publică transparentă, o administraţie publică în care cetăţenii să fie consultaţi cu privire la deciziile majore, o administraţie atentă cu banul public”. Oferta electorală a Mariei Precup include proiecte precum cel referitor la încătre centru, aşa cum am fiinţarea Parcului Industrial promis oamenilor”, a expli- Reghin (având ca potenţial cat Maria Precup. ,,Îi iubesc amplasament păşunea Mope toţi şi le mulţumesc că au ciar) sau readucerea serviavut încredere în mine”, a ciului de apă şi canalizare adăugat noul primar. în subordinea Consiliului Investirea în funcţie va Local Reghin.

PROGRAMĂRI LICITAŢII PUBLICE CU STRIGARE - INFORMAŢII DESPRE CONDIŢIILE DESFĂŞURĂRII LICITAŢIILOR Biroul executorului judecătoresc

Locul licitaţiei

Pop Ioan Tg.Mureş, str.Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792

Loc. Tîrgu-Mureş, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)

Pop Ioan Tg.Mureş, str.Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792

Loc. Tîrgu-Mureş, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)

Olteanu Radu tel. 0265/512 018

Pop Ioan Tg.Mureş, str.Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792

Loc. Tîrgu-Mureş, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş Loc. Tîrgu-Mureş, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)

Pop Ioan Tg.Mureş, str.Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792

Loc. Tîrgu-Mureş, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)

Olteanu Radu tel. 0265/512 018

Loc. Reghin, Str. Petru Maior nr. 48/8 jud. Mureş

Bunul licitat

Preţ pornire lei RON

26. 785 lei sau 14. 06. 2012 - IMOBIL, situat în com. Găleşti, sat Bedeni nr. 41, jud.Mureş, compus din 6.123 euro orele 12-13 casă de locuit cu 2 camere, bucătărie, cămară din chirpici, acoperită cu ţiglă, (preţ stabilit conform raînscris în CF 50353 Găleşti, cu nr. Cadastral C1 top 112-2-2. portului de expertiză). 197. 573 lei sau - IMOBIL, situat în loc. Tg.Mureş, str. Tisei nr. 11 (fost Podeni nr. 9), jud. 14. 06. 2012 45.165 euro Mureş, compus din casă de cărămidă acoperită cu ţiglă, cu 2 camere, bucătăorele 11-12 (preţ stabilit conform rarie, antreu, magazie, cu suprafaţa de 299 mp, cu terenul aferent, înscris în CF portului de expertiză). 12402-I Tg.Mureş, nr. Cadastral 5111-8. 1. Imobil situat în loc. Adămuş, nr. 26, jud. Mureş, înscris în CF 50177 a loc. Adămuş, nr. Cadastral C1, nr. Top. 104/1, 105/1 şi terenul aferent în suprafaţă de 1. 065 mp. Casa este construită din cărămidă pe fundaţie de beton, acoperită cu tablă tip lindab şi este compusă din 4 camere, 1 hol, 1 baie, 1 cămară, 1 dresing, 1 bucătărie; la demisol are 2 încăperi tip pivniţă şi o cameră. Construcţia nu este finisată în totalitate.În curte se mai află 2 garaje şi un depozit din lemn. - IMOBIL, situat în Tg-Mureş, str. Jiului nr. 11, jud. Mureş, compus din casă 21. 06. 2012 de locuit din cărămidă acoperită cu ţigle cu: 4 camere, bucătărie, antreu şi ca orele 09-10 anexă: 1 bucătărie de vară, spălătorie, antreu, din cărămidă acoperită cu ţigle şi teren aferent înscris în CF 124181 Tg-Mureş (provenită din conversia de pe hârtia CF 7034), cu nr. Cadastral C1/topografic 4881-7. - IMOBIL – apartament nr. 7, situat în loc. Sângeorgiu de Pădure, str. Lungă, 28. 06. 2012 bl. 101-3, jud. Mureş, compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, debara, orele 09-10 hol, balcon, în suprafaţă totală de 59,11 mp. IMOBIL, situat în com. Sântana de Mureş, str. Pârâului nr. 504, jud.Mureş, compus din teren intravilan edificat cu parcare acoperită, două ateliere de 28. 06. 2012 reparaţii, magazie carbit, parc pentru carburanţi, depozit PCI, rezervoare carorele 10-11 buranţi, depozit carburanţi, parcare acoperită, cu teren aferent în suprafaţă de 5040 mp, înscris în CF 687-1 Sântana de Mureş, cu nr. cadastral 1025. Luni, - apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol şi balcon, situat în 16. 07. 2012 loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 34, et. I, ap. 2, jud. Mureş, înscris în CF 6 ora 11,00 497 a loc. Reghin. Construcţia este din cărămidă, acoperişul din tablă, uşa şi tâmplăria din lemn.

Loc. Reghin, Miercuri, Str. Petru Maior nr. 20. 06. 2012 48/8 ora 10,00 jud. Mureş

Pop Ioan Tg.Mureş, str.Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792

10

Data şi ora licitaţiei

164. 037,00 lei

315. 182,25 lei sau 76. 808,25 euro (preţ de evaluare redus cu 25%) 62. 257,98 lei (preţ stabilit conform raportului de evaluare, redus cu 25%). 396. 021,75 lei (preţ stabilit conform raportului de expertiză, redus cu 25%).

160. 000,00 lei


TÎRNĂVENI

www.punctul.ro

Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

Planuri mărețe pentru Tîrnăveni Sorin Megheșan, noul primar la municipiului, vine în fața tîrnăvenenilor cu proiecte care dacă se vor materializa vor schimba într-adevăr orașul. Îi dorim succes și îndeplinirea promisiunilor… Mircea Barbu

Sorin Megheșan s-a născut la Tîrnăveni, în 18 decembrie 1971. Este căsătorit şi are un copil de 4 ani, Luca. Noul primar este masterand la Universitatea ,,Dimitrie Cantemir” Tîrgu-Mureș ,,Proceduri judiciare și profesii liberale” şi licențiat în drept la Universitatea ,,Dimitrie Cantemir” Tîrgu-Mureș. Din anul 2006 a devenit membru PNL, iar din 2009 președinte al PNL Tîrnăveni. În calitate de arbitru a fost desemnat de UEFA ofițer de dezvoltare regională a arbitrajului şi a arbitrat peste 130 de meciuri în Liga 1, fiind singurul arbitru de Liga 1 din județul Mureș. În perioada 2008-2012 a activat ca viceprimar al municipiului Tîrnăveni, funcţie care l-a propulsat apoi în cea de primar al localităţii.

menii cum sunt transparenţa şi consultarea, locurile de muncă, mediul de afaceri, locuinţele, infrastructura, tinerii, vârstnicii, serviciile sociale, sănătatea, turismul, sportul şi cultura. Printre dezideratele noului primar se află publicarea tuturor contractelor încheiate de Primăria Tîrnăveni în ultimii patru ani; evaluarea profesională a tuturor angajaților din Primărie, reorganizarea serviciilor acesteia şi restabilirea relațiilor de colaborare cu toți parlamentarii de Mureș, precum și cu liderii Consiliului Județean, Instituției Prefectului și serviciilor deconcentrate din județ. Tot la capitolul transparenţă noul primar doreşte inițierea proiectului ,,Audiență în direct", prin înființarea unei linii telefonice de comunicare directă a primarului cu cetățenii, în fiecare zi de joi, între orele 17 și 20.

La capitolul strategie… … se află elaborarea și supunerea în dezbatere publică a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană Târnăveni, cu următoarele obiective strategice: Proiectele Îmbunătățirea calității vieții Sorin Megheşan s-a pre- în Tîrnăveni, pe criterii duzentat în campania electorală rabile; Crearea și dezvoltarea cu un amplu proiect pentru infrastructurii, cu accent pe perioada 2012-2016, proiect asfaltare/reparațiile drumurilor care cuprinde mai multe do- și extinderea rețelei de canali-

zare; Dezvoltarea calitativă a mediului de afaceri din Tîrnăveni și sprijinirea antreprenorialului inovativ și competitive; crearea ,,Consiliului privat", format din cei mai reprezentativi oameni de afaceri, care vor fi consultați, lunar, în legătură cu proiectele de dezvoltare a orașului. Un plan ambiţios este şi înființarea ZDET – Zona de Dezvoltare Economică Tîrnăveni și motivarea agenţilor economici să dezvolte investiţii de durată în Târnăveni, prin punerea la dispoziţia investitorilor Sorin Megheșan, noul primar al municipiului a unei suprafeţe parcelate de 12 ha de teren, care va fi preluată nul Mediaș-Târnăveni-Iernut, Social European, pentru conde la S.C. CARBID FOX SA. ca punct de legătură între siliere profesională și orientare Coridorul IV Pan European în carieră pentru a dezvolta 4 blocuri ANL și Autostrada ,,Transilvania"; abilitățile necesare angajării, Sorin Megheşan are în asfaltarea și reparația tuturor precum și cursuri de formaplan punerea la dispoziția drumurilor din oraș, precum re profesională gratuite. De Agenției Naționale pentru și extinderea rețelei de canali- asemenea, şi accesarea unui Locuințe, de către Consiliul zare și alimentare cu apă, din proiect cofinanțat din Fondul Local, a unui teren viabilizat, fonduri locale, guvernamenta- Social European pentru sprijin cu dotările edilitare, în vederea le și prin atragerea de fonduri social prin îngrijire la domiciliu construirii a 4 blocuri ANL, europene; reabilitarea fațadelor și acompaniere pentru persoafinanțate de la bugetul de stat tuturor clădirilor din zona nele dependente care nu se pot și bugetul local, pentru 100 de centrală a orașului; sprijinirea îngriji singure sau au nevoie de familii cu vârste între 18 și 35 asociațiilor de proprietari în supraveghere - bătrâni, persoade ani. Crearea a 500 de noi menținerea și refacerea zonelor ne cu dizabilități, precum și locuințe, prin mansardarea verzi din proximitatea blocu- sprijin alimentar acordat penblocurilor și renovarea imobi- rilor sunt doar câteva dintre tru 500 de persoane vârstnice. lelor de către firma executantă promisiunile referitoare la ineste un alt plan de la capitolul frastructură. Pentru tineri … imobiliar. … Sorin Megheşan are Fonduri europene în vedere subvenționarea Infrastructură Noua administraţie are cu 50% a abonamentelor la Susținerea reabilitării Dru- în vedere accesarea unui pro- transportul în comun pentru mului Național 14A, tronso- iect cofinanțat din Fondul elevi, amenajarea a patru parcuri tematice pentru tineri: skateboard, role, biciclete şi fitness în aer liber; amenajarea câte unui parc și a unui loc de joacă pentru copii, în fiecare cartier al orașului şi construirea unei creșe pentru minim 200 de copii. O promisiune de importanţă majoră este şi transportul public gratuit pentru toți pensionarii. Sprijinirea schimbului de destinație a clădirii secției de pediatrie, pentru construirea unui centru de recuperare pentru persoane vârstnice, cu probleme locomotorii, urmând ca secția de pediatrie să se mute în clădirea Spitalului municipal ,,Gheorghe Marinescu". Facilitarea incluziunii sociale şi profesionale, accesul

la programe de pregătire şi la măsuri specifice de sprijin pentru 1.000 de persoane de etnie romă, în scopul diminuării ratei şomajului, a lipsei de competenţe, venituri reduse, condiţii precare de viaţă și discriminare socială sunt planurile pentru rezolvarea unora dintre problemele aceste etnii. Turism Un proiect îndrăzneţ este şi inițierea proiectului "TârnăVIN", care va creşte vizibilitatea şi atractivitatea turismului în zona Târnavelor. Proiectul va facilita promovarea podgoriilor din zona Tîrnăveniului, ceea ce va atrage şi un număr important de vizitatori, asigurându-se astfel premisele dezvoltării potenţialului turistic al zonei. Realizarea ,,Muzeului sticlei" și a ,,Muzeului chimiei", ca primă etapă în realizarea unei strategii de dezvoltare a turismului industrial. Tot la turism se află cuprinsă şi realizarea unui studiu de fezabilitate, în vederea amenajării, în zona Râioasa, a unei mini-stațiuni balneare. Și sportul… La final, dar nu în ultimul rând, se află planul pentru înființarea unei echipe de fotbal a orașului, sub forma juridică a unei SA, prin vânzarea publică de acțiuni. De asemenea, şi înființarea a două terenuri de fotbal cu gazon sintetic, cu intrare gratuită. Reamenajarea completă a stadionului ,,Sticla", prin parteneriat public-privat și extinderea acestuia până la 2.000 de locuri. Eficientizarea activității Casei de Cultură ,,Mihai Eminescu", se doreşte a fi realizată prin organizarea unui concurs de proiecte de management. Acestea au fost planurile cu care s-a prezentat în campanie electorală noul primar al Târnăveniului Sorin Megheşan şi pentru care locuitorii l-au creditat cu această funcţie. Noul edil are de acum la dispoziţie 4 ani pentru a le pune în aplicare.

11


Punctul Nr. 380, 18 - 24 iunie 2012

Distribuitorul tău Volkswagen: Auto Top Strada Principală, nr. 4, Corunca Tel. (0265) 20 78 00, www.autotop.ro

12

www.punctul.ro

PUBLICITATE


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.