389

Page 1

Premiul Dumitru Tinu 2007

Punctul S@pt@mânalul mure}ean

www.punctul.ro

Anul VII, Nr. 389, 20 - 26 august 2012 Preţ: 0,99 RON

Publicaţie mureşeană premiată de Clubul Român de Presă

5 ani. Milioane de euro. Sute de proiecte. Zeci de investiții

Vara aceasta s-au împlinit cinci ani de la începutul derulării fondurilor europene Regio în Regiunea Centru. Rezultatul: sute de kilometri de drumuri, sute de elevi care învaţă în săli de clasă noi, cu mobilier nou, dotate cu echipamente IT, echipamente performante în ambulatorii de specialitate, investiţii în parcuri şi zone de agrement, restaurarea de biserici şi cetăţi sunt doar câteva dintre investiţiile care s-au făcut la noi în judeţ ...

Peninsula cu numărul 10, la start

Ludu} - Iernut

Tinerii electronişti sunt în priză Reghin

Cătălin Hegheș

9

După 15 ani, construcția Catedralei a luat sfârșit T^rn@veni

Gratuit la transport Vlad Iancu, portar la City‘us

10

11

7

asemenea bogat. Nu mai puțin de 25 de organizații non-guvernamentale au fost admise în urma unei selecții în așa-numitul Festival Park. La corturile lor sunteți invitați la o sumedenie de activități educative sau pur și simplu de relaxare. De asemenea, peninsularilor li s-a pregătit și un program sportiv. Cu brățara de acces la festival se oferă și intrarea Câteva zeci de ore de muzică de liberă în complexul de agrement cea mai bună calitate va fi astfel de la Weekend. asigurată. Concertele sunt proAșadar, orice peninsular se gramate, la fel ca anul trecut, la poate înscrie la o partidă de fotpatru scene, respectiv Main Sta- bal, volei, badminton, tenis de ge, Kiss Terace, Freedom Music masă, streetball, baschet, footvolArena și Ciuc Music Live Stage. Pe lângă cele patru scene, va fi una suplimentară, asigurată de Booha Academy, parteneri anul acesta ai Peninsulei.

Cel mai mare festival din oraș și cel mai mare de acest fel din țară a ajuns la ediția cu numărul 10. Peninsula își deschide porțile joi 23 august pentru încă o ediție la care vor concerta peste 60 de artiști din țară și din străinătate. Printre numele mari se numără The Straits, trupă formată din foști componenți ai legendarei Dire Straits. De asemenea, va fi un DJ set Faithless mixat de Sister Bliss, iar pentru fanii muzici rock, punctul culminant va fi cu siguranță concertul Children of Bodom. Lista cu nume mari invitate la Peninsula este completată de Tinie Tempah, Emalkay, Timo Maas, New Model Army, Netsky, N.O.H.A., ATB, Josh Gallahan, Babylon Circus, Dirtypho- Programul alternativ... nics (DJ set) sau Subscribe. ...față de cel muzical este de

3

ley, tenis, skander, dar și șah, table, poker, darts. În total sunt 14 evenimente și competiții sportive oferite zilnic. Pentru peninsularii veniți din afara orașului, va fi amenajat ca de obicei o zonă de camping, unde aceștia au acces și la dușuri. Biletele la această ediție au fost vândute din nou la prețuri reduse, iar acum ele costă 150 de lei – abonamentul pe toate cele 4 zile sau 60 de lei – biletul pe o zi. Ele se găsesc la mai multe locații din Tîrgu-Mureș, dar și în rețeaua magazinelor Eventim și pe www.eventim.ro.


Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

www.punctul.ro

Relativitatea rahatului

Trăim într-o lume cel puţin ciudată... Tot timpul suntem nemulţumiţi şi adeseori invidioşi: mereu dorim să avem maşina pe care o are celălalt, casa pe care o are celălalt etc...

Nu suntem mulţumiţi de slujba pe care o avem, de salariu etc... Dar adeseori scăpăm esenţialul: oare vecinul de alături cu vilă şi Ferrari este fericit? Cum se înţelege el cu nevasta? Cum se simte ştiind că copilul său este dependent de alcool sau droguri? Asta nu mai contează. Tot ce contează e că îi vedem

vila şi maşina şi astfel avem senzaţia că este din oficiu fericit... Asta mă duce cu gândul la relativitatea lumii de zi cu zi. Şi la diferenţele enorme dintre oamenii lumii acesteia. Iată un caz real: Devi Lal este muncitor la salubritate în India. Câştigă echivalentul a 20 de lei pe zi în schimbul unei munci îngrozitoare – desfundă

reţeaua de canalizare manual (în plus primeşte şi o sticlă cu alcool pentru a-şi face curaj). 61 de colegi de breaslă au murit în ultima jumătate de an din cauza condiţiilor de muncă extrem de insalubre. În acest timp, însă, David Beckam a câştigat anul trecut 13,3 milioane de lire sterline din publicitate! Nu contest efortul fotbalistului,

Se scumpește gazul În următorii ani prețul gazului va crește cu 78%! Cristina Vancea

Facturile pe care le plăteam iernile trecute la consum sunt ,,floare la ureche” pe lângă ce va urma. Șeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv cu România, Erik der Vrijer, a anunțat săptămâna trecută că doar în luna septembrie preţul gazului natural livrat populaţiei va urca cu 5%, iar pentru firme majorarea va fi de 10%, întrucât creşterea costurilor nu a fost transferată în preţurile finale în ultimii ani. ,,Foile de parcurs pentru gaz şi electricitate nu s-au devansat (…). Există un mecanism în România, o formulă, care arată în cazul în care costurile cresc atunci vor trece în preţurile finale. Această formulă nu s-a aplicat în ultimii ani. Există aici un bagaj dificil în ajustarea preţurilor la gaz în raport cu creşterea costurilor, ceea ce ar

Factura arde. Urmează ierni grele: Din 2013 până în 2018, în fiecare an prețul gazului se va scumpi cu 10-12%...

fi trebuit dacă mecanismul ar fi fost aplicat. Această reprezintă o corecţie a lipsei de ajustare a preţurilor din trecut”, a afirmat der Vrijer. Dar această majorare este doar începutul, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat la finele lunii iunie un calendar de creştere a preţurilor

Punctul alb

care însă nu includea pentru anul în curs vreo modificare a tarifelor. În plus, datele anunţate de ANRE arată că preţul gazului pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor, cât şi în 2014, pentru ca în 20152018 să urce cu 12% anual, prin ajustări trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor regle-

S@pt@mânalul mure}ean

www.punctul.ro

Se acordă autorităților, firmelor și ONG-urilor care au făcut efortul de a realiza proiecte și a accesa fonduri Regio. Proiecte care acum, după 5 ani, au fost materializate s-au sunt în curs de realizare.

2

Punctul negru S@pt@mânalul mure}ean

www.punctul.ro

mentate, iar liberalizarea pieţei de energie va începe în septembrie, cu clienţii industriali. Cea mai recentă creştere de preţuri la gaz, pentru companii, nu şi pentru populaţie, a avut loc la 1 ianuarie şi a fost de 5%. ANRE a motivat creşterea prin majorarea preţului gazului importat.

Se acordă autoturismelor care staționează pe trotuar și nu asigură spaţiu de cel puţin un metru pentru circulaţia pietonilor, încălcând astfel legea.

dar cred că cel puţin viaţa nu i-a fost pusă în pericol la filmările de publicitate. Revenind la relativitate se poate pune întrebarea: cu toţi aceşti bani este David fericit? Poate da, poate nu... Este Devi Lal fericit? Probabil că nu... Dar există posibilitatea să fie cel puţin mult mai liniştit sufleteşte decât mulţi dintre bogătaşii

Punctul pe i

Punct de vedere de Titi Dălălău

ACTUALITATE

lumii... Să doarmă mai bine ca ei... În plus, şochează nedreptatea: dacă mulţi dintre bogătaşi sunt nefericiţi (lucru dovedit de numeroase sinucideri în rândul acestora, sau a folosirii substanţelor psihotrope), atunci cum se argumentează mulţimea banilor pe care îi deţin când milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei?

Concurs. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mureş, în cooperare cu Şcoala Generală din comuna Viişoara, a organizat şi desfăşurat pe parcursul vacanţei de vară a elevilor, un curs de arte marţiale stilul Shotokan cu participarea unui număr de 60 de copii. Scopul acestei activităţi a fost acela de a promova sportul de performanţă în rândul elevilor din această localitate. La finalul acestui curs, din elevii care au participat la pregătirea făcută de sensei Feurdean Ioan centura neagră 4 Dani Shotokan, subofiţer în cadrul IJJ Mureş, au susținut ieri 16 august primul examen de centură. 19 copii împărțiți pe categorii de vârstă, sub atenta observație a antrenorului, au executat probele impuse de kihon pentru a obține centura albă, rezultatul final prezentânduse astfel: între 8 și 10 ani – 5 copii care au obținut centura albă 9 Kyu; între 10 și 13 ani – 14 copii care au obținut centura albă 9 Kyu. Festival. A doua ediţie a festivalului „La Oarba şi la Iernut” de la Oarba de Mureş a avut loc în data de 15 august. Evenimentul a fost organizat de Primăria Iernut în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Pe Mureş şi pe Târnave”. Festivalul este dedicat cântecului popular şi patriotic. Cântecul popular patriotic a răsunat, în amintirea eroilor căzuţi pentru patrie, pe data de 15 august, când ortodocşii sunt în sărbătoare, de Adormirea Maicii Domnului. Peste 10.000 de români au participat la Oarba de Mureş. Evenimentul a debutat cu un ceremonial religios, urmat de alocuțiuni ale personalităților din județul Mureș. S-au depus coroane de flori în memoria ostașilor căzuți la datorie, după care a urmat defilarea Gărzii de onor formate din cadre ale MApN, Jandarmi și Pompieri.

Locuri de muncă. Plasăm babysitteri, infirmieri în Anglia. Informații la tel. 0757.816.312; 0731.195.440 Vând teren intravilan pentru construcţii1, 13 ha cu posibilitate de parcelare în localitatea Câmpul Cetăţii cu CF la zi. Preţ negociabil. Informații la nr. de telefon – 0746.843.415 Vând casă de locuit dotată cu instalaţie electrică şi cu gaz metan anexe gospodăreşti în comuna Vărgata, teren intravilan şi extravilan (livadă). Preţ negociabil. Informații la nr. de tel – 0746.843.415.


www.punctul.ro ANALIZĂ

Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

DN 15 şi nişte autorităţi ocupate cu analiza Ligia Voro

formulat un punct de vedere vom şi noi informaţi. Acest răspuns ducându-ne cu ideea că s-ar putea totuşi să existe o problemă”, a declarat Mihaela Kardos, directorul Cancelariei Prefectului. Cu alte cuvinte, Ministerul Transporturilor a răspuns în termen, evaziv, fără a lua nicio măsură concretă în afara de a analiza situaţia. Curiozitatea noastră este dacă analiza va fi făcută pe teren, chiar la faţa locului sau din biroul de la Bucureşti pe baza spuselor şi situaţiei prezentate de către constructor în tandem cu proiectantul lucrării. Până ce Ministerul Transporturilor şi-a mai alocat cel mult o lună până va decide în privinţa lucrărilor de pe DN 15, reprezentantul Guvernului teritoriu va rămâne în stand-by. „Aşteptăm un răspuns de la Ministerul Transporturilor, aşteptăm un răspuns şi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale de la care încă nu am primit un răspuns la adresa formulată la începutul lunii iulie şi noi sperăm că lucrurile se vor rezolva cu soluţia care să ducă la evitarea oricăror accidente pe ruta respectivă”, a mai spus directorul. O soluţie pe care Instituţia Prefectului ar putea să o adopte pentru a mişca managementul CNADNR ar fi acţionarea în instanţă a companiei. Credem că ar putea solicita şi daune, ţinând cont că, prin refuzul nejustificat de a răspunde, directorul general al CNADNR este în culpă. Nu vrem să ne gândim ce s-ar întâmpla în cazul unui accident pe acest tronson de drum.

Ministerul Transporturilor are nevoie de câteva luni pentru a hotărî dacă un drum naţional principal va fi garnisit şi pe o parte şi pe cealaltă cu aproape 30 de km de borduri. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, care a reuşit „performanţa” ca în 22 de ani să se poată lăuda cu vreo 700 de km de autostradă, adică nici măcar un drum Oradea – Constanţa, nu reacţionează atunci când este sesizată. Autorităţile judeţene au sesizat şi au rămas, până acum, cu sesizarea pentru că pe Drumul Naţional 15, lucrările continuă pe baza aceleiaşi soluţii tehnice inedite: bordura acostament, bordura zonă de siguranţă etc. A trecut deja o lună şi jumătate de când Instituţia Prefectului Mureş a sesizat Companiei de Autrostrăzi şi Drumuri Naţionale modul periculos de reabilitare a Drumului Naţional 15, pe tronsonul Tîrgu-Mureş – Reghin. Directorul general al companiei nu a răspuns nici până astăzi, cu toate că, potrivit legii, termenul legal de răspuns este de 30 de zile. În schimb, Ministerul Transporturilor, sesizat cu aceeaşi problemă în 17 iulie, a remis un punct de vedere aproape de expirarea termenului limită în care avea obligaţia legală de a răspunde. Răspunsul este însă unul dezarmant. „Am primit ieri (n.red. 16 august) documentul răspuns de la Ministerul Transporturilor în care ne comunică că cei responsabili, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale împreună cu constructorul şi proiectantul analizea- CJ solicită modificarea ză solicitarea noastră şi în proiectului momentul în care îşi vor fi Preşedintele Consiliului

Drumul groazei rămâne

Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a înaintat, de asemenea, o sesizare referitoare la soluţia tehnică aleasă pentru reabilitarea acestui drum. „Ceea ce se întâmplă la construcţia acestui segment de drum este deosebit de periculos. Nu se poate deplasa o ambulanţă între cele două sensuri de mers, nu se poate depăşi un biciclist ş.a.m.d. Eu însă am încredinţări că se va reveni asupra proiectului. Noi avem un model foarte bun, Reghin – Topliţa, cum a fost amenajat şi cum reparaţia capitală la acel drum, cum este acostamentul la acel drum, la fel se poate face şi Tîrgu-Mureş – Reghin. Asta le-am cerut celor de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Sper să se şi ţină cont. Să îşi ia bordurile, să şi le ducă acasă, să modifice proiectul şi să facă un drum care să prezinte securitate în circulaţie”, a spus preşedintele autorităţii judeţene. Acesta a solicitat mai multe puncte de vedere avizate care atestă, de asemenea, că reparaţiile ce se efectuează nu sunt la standardele europene. „Noi deja avem punctele de vedere de la SMURD, de la Poliţia Rutieră, de la pompieri, puncte de vedere care ne spun foarte clar că acel drum nu este proiectat pe normele europene”, a spus Dobre. Dacă, într-adevăr, autorităţile centrale responsabi-

le de domeniul drumurilor vor şi ţine seama de cele de mai sus, rămâne de văzut.

mului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea Ce spun legile române şi exploatarea drumului, siPotrivit Normelor guranţei circulaţiei ori protehnice din 27/01/1998 tecţiei proprietăţilor situate privind proiectarea, con- în vecinătatea drumului. struirea şi modernizarea Din zonele de siguranţă fac drumurilor, Drumurile Na- parte şi suprafeţele de teren ţionale principale trebuie să destinate asigurării vizibiliaibă două benzi, fiecare cu tăţii în curbe şi intersecţii, o lăţime de minim 3,5 m precum şi suprafeţele ocuşi care să premită o viteză pate de lucrări de consolide circulaţie de maxim 80 dare a terenului drumului de km în zona de şes, cum şi altele asemenea”, se arată este şi cazul DN 15. DN în art. 16. 15 este un drum naţional Anexa 1 spune că ,,Zoprincipal, nu pentru că aşa nele de siguranţă ale druspunem noi, ci pentru că murilor sunt cuprinse de la aşa prevede Ordinul pentru limita exterioară a amprizei aprobarea Normelor pri- drumului până la: 1,50 m vind încadrarea in categorii de la marginea exterioară a a drumurilor nationale nr. 43 din 1998. În plus, potrivit art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 43 din 1997 prevede că un drum public cuprinde ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie. Iar art. 15 vine să explice prevederile antemenţionare: ,,Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de gardă, ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă”. Actul normativ este extrem de clar şi în ceea ce priveşte zonele de siguranţă. ,,Zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de cealaltă a amprizei dru-

şanţurilor, pentru drumurile situate la nivelul terenului”. Am amintit toate aceste prevederi legale deoarece pe DN 15 nu putem vorbi de acostamente, de şanţuri, de rigole, de taluzuri etc. pentru simplul fapt că partea carosabilă se încheie în nişte borduri care nu sunt nici sigure şi îngustează periculos un Drum Naţional principal care, teoretic, ar trebui să aibă 3,5 m pe fiecare bandă de circulaţie. Nu mai revenim asupra aspectelor invocate în numărul trecut al săptămânalului Punctul referitor la modul defectuos în care sunt executate lucrările pe acest drum naţional. Am remarca doar că reprezentanţii autorităţilor responsabile de supravegherea acestor lucrări nu îşi fac treaba, iar răspunsul la acest “lasă-mă să te las” ministerial este pe măsură. Ne aşezăm mai comod pe scaun şi aşteptăm. Ce? O analiză care putea fi făcută de către Ministerul Transporturilor într-o jumătate de zi.

3


Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

www.punctul.ro

ECONOMIC

5 ani. Milioane de euro. Sute Bilanțul fondurilor Regio în cei cinci ani confirmă eforturile depuse în accesarea fondurilor prin rezultatele vizibile în infrastructura și economia fiecărui județ Vasile Dancea

Vara aceasta s-au împlinit cinci ani de la începutul derulării fondurilor europene Regio în Regiunea Centru. Rezultatul: 1.083 proiecte depuse, 123 de proiecte finalizate deja, peste 380 milioane de euro contractate prin proiecte de către județele regiunii Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu). Mai multe detalii despre principalele proiectele finanțate prin fonduri europene la nivelul județului Mureș citiți în rândurile care urmează… Spre o nouă perioadă de finanțare „Practic, acum în fiecare județ din regiune se pot vedea investiții Regio în drumuri reabilitate, în școli, în sistemul de intervenție

Performanță

www.punctul.ro

Punctul

Cristian TEODORESCU Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel/Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699 Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine Editor: LIBEG Zsuzsanna Editorialist: LENA GRAUR Redactori: Lena GRAUR Cătălin HEGHEŞ Cristina VANCEA Ioan A. BORGOVAN Mircea BARBU

4

SMURD, în ambulatorii și cabinete medicale, dar și în pensiuni, hoteluri, stațiuni turistice sau cămine sociale pentru tineri sau vârstnici. Unde vedeți scris și afișat în loc vizibil Regio vedeți de fapt un echipament achiziționat, un drum reabilitat, o clădire renovată sau extinsă din fondurile programului. Fondurile pe care le-am avut la dispoziție, adică peste 440 de milioane euro sunt angajate în proporție de 100% prin proiectele contractate sau aflate în curs de contractare, deși mai avem timp până la finele anului 2013 să finalizam contractarea. Deși implementarea acestor proiecte poate continua până în 2015, am demarat deja discuțiile pentru pregătirea viitoarei perioade de programare financiară a fondurilor Uniunii Euro-

pene, respectiv 2014-2020. Toate rezultatele obținute sau obstacolele întâmpinate în implementarea proiectelor Regio ne ajută să putem să identificăm viitoarele priorități de finanțare, dar și proceduri de lucru care să faciliteze implementarea și finalizarea cu succes a proiectelor”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru. Rezultate Vorbind în rezultate, la finalizarea programului, 7 orașe din Regiunea Centru, respectiv Alba Iulia, Brașov, Tîrgu-Mureș, Sibiu, SfîntuGheorghe, Miercurea Ciuc și Toplița, datorită unor investiții de peste 150 de milioane euro, vor putea să se ridice la nivelul celor europene, generând locuri de muncă și dezvoltare sustenabilă. Peste 300 de kilometri de drumuri județene și străzi din orașe vor fi reabilitați din fondurile programului. De asemenea, vor fi dotate cu echipamente noi și performante cinci ambulatorii de specialitate și un spital județean. Peste 2.000 de elevi din 26 de scoli vor învăța, începând cu acest an, în săli de clasă noi, cu mobilier nou, dotate cu echipamente IT, încălzite și iluminate. Vârstnicii din Regiunea Centru și per-

Școala Generală din Hodac a fost mansardată

soanele cu dizabilități vor avea noi centre sociale în care să poată practica un stil de viață activ, adaptat nevoilor lor. Sunt 203 de firme mici care au la dispoziție 21,68 milioane de euro pentru echipamente, extinderi și crearea de noi locuri de muncă. Un centru de afaceri modern a fost finalizat și alte cinci se vor da în folosință în anii următori. Sunt 21 de biserici vechi sau cetăți din patrimoniul cultural regional care primesc

fonduri pentru restaurare și pentru reintegrarea lor în circuitul turistic național și internațional. Turismul regional va beneficia de modernizare datorită celor 26 de milioane euro, fonduri Regio, angajați în infrastructura din două stațiuni turistice, modernizarea a opt unități de cazare și a trei structuri de agrement. De asemenea, din aceste fonduri s-au mai construit și reabilitat patru puncte salvamont, se va amenaja o

Servicii de întreținere și reparare a autovehiculelor, de nota 10, la Miercurea Nirajului

pârtie de schi și vor fi transformate în zone de agrement proiectele ce vizează crearea unui parc dendrologic, a unuia eco-didactic, unul urban și un parc unde se va putea observa evoluția dinozaurilor. 30 de proiecte Cum era de așteptat, la nivelul județului Mureș, municipiul TîrguMureș conduce în topul accesibilității fondurilor Regio, cu 30 de proiecte. Le vom aminti doar pe cele mai importante sau mai interesante. Reamenajarea și conservarea Cetății Medievale Tîrgu-Mureș este proiect aflat în derulare, cu o valoare nerambursabilă de 21.705.285,15 de lei. Un alt proiect de anvergură este Modernizare rețea stradală la nivelul municipiului – proiect finanțat în două tranșe cu o valoare nerambursabilă totală de peste 110 milioane de lei (acesta un proiect a cărui importanță a fost resimțită în ultimele luni, când au fost moder-

Marius LIBEG autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.

Director administrativ: Cristina UNGUREANU Asistent director administrativ: Mihaela KOZAK IT/DTP: Ovidiu MORAR

Tipărit la SC BAP AGENCY S.R.L.

Urgențele s-au îmbunătățit (dotat) simțitor la Tîrgu-Mureș

Elevii din Hodac în școală ,,nouă”


www.punctul.ro ECONOMIC

Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

de proiecte. Zeci de investiții

nizate o serie de străzi din oraș, inclusiv unele străzi care nu au mai fost reparate de ani buni, de exemplu strada Remetea). De asemenea, este de remarcat proiectul Construire clădire de birouri pentru sprijinirea afacerilor în municipiul Târgu Mureș – proiect cu valoare nerambursabilă de 14.795.362,40 de lei.

struită o pistă de alergare de 1.270 m lungime, se va construi un skate parc pe o suprafaţă de 1000 de mp şi un traseu off-road pentru biciclişti, cu o lungime de peste 2400 m. Pentru cei ce doresc să se relaxeze, trenuleţul de agrement le va sta la dispoziţie, traseul acestuia fiind mai lung la finalizarea proiectului prin lucrările de prelungire a căii ferate. Deosebit Prin implementarea Unul dintre cele mai acestui proiect, Primăria Tehnică dentară mai bună la Sighișoara importante proiecte, care estimează că numărul de ar putea avea repercusiuni turişti va creşte cu 15%, iar cientizarea serviciilor în Performanta prin diversiinclusiv asupra turismului numărul de înnoptări cu cel construcții prin implemen- ficarea activității societății orașului, este legat de Pla- puţin 5%. tarea noilor tehnologii în SC Ideal Foodpack SRL; toul Cornești. Cu fonduri domeniu, beneficiar SC Specializarea în producția de 14,09 milioane lei, Pla- Doar 5 la Reghin LUX CONSTRUCT SRL; de serie a gâturilor instrutoul din Tîrgu-Mureş se Site-ul Agenției pentru Modernizarea și extinde- mentelor muzicale cu coarva transforma într-un nou Dezvoltare Regională pre- rea sistemului de producție de în vederea valorificării punct de atracţie turistică zintă pentru Reghin doar a panourilor din lemn superioare a lemnului de ce va diversifica oferta de 5 proiecte, toate în mediul pentru pereții portanți paltin din zonă, beneficiar servicii a orașului nostru. privat: Centru Medical ai caselor ecologice prin SC Acustica SRL. ValoaContractul de finanţare Stomatologic – Servicii achiziționarea de echipa- rea totală nerambursabilă semnat în prezenţa repre- integrate de stomatologie mente performante de către a acestor proiecte depășește zentanţilor Primăriei mu- și radiologie dentară; Efi- S.C. MORACOM S.R.L; doar 3 milioane de lei. nicipiului Tîrgu-Mureş şi ai ADR Centru prevede ca, Trei la Luduș… în următorii trei ani, utiliLa Luduș site-ul ADR tăţile Platoul Corneşti să se Centru prezintă doar trei modernizeze şi să ofere un proiecte din care unul fispaţiu de agrement inedit nalizat, unul în derulare ce va atrage cât mai mulţi și unul reziliat: Reabilitacetăţeni din oraş şi turişti re, modernizare și dotare veniţi să viziteze municiclădire pentru înființare piul nostru. Din fondurile Centru de recuperare și reproiectului se va amplasa abilitare neuropsihiatrică o fântână arteziană pe o Luduș (Beneficiar Direcția suprafaţă de 116 mp, se va Generală de Asistență Soconstrui un amfiteatru în cială și Protecția Copiluaer liber, iar parcările, aleile lui Mureș); Modernizarea şi căile de acces la obiective cabinetului stomatologic vor fi amenajate pe o supraCORLAMED SRL Luduș faţă de peste 9.000 de metri (proiect finalizat); Realipătrați. Pentru amatorii de zarea sistemului integrat și sport în aer liber va fi con- La Tîrnăveni a fost investit în serviciile de proiectare eficientizarea serviciilor de

Super-calculatoare la școala din Hodac

La Sighișoara s-a descins un proiect pentru deschiderea unui complex format din service auto, linie ITP, spălătorie auto, vulcanizare anvelope și centrare roți

și extinderea activității SC Nati Com SRL prin deschiderea unui complex format din service auto, linie ITP, spălătorie auto, vulcanizare anvelope și centrare roți; Extinderea activității S.C. Nati Com S.R.L. prin deschiderea unui atelier de vopsire și service mobil pentru roți de camioane și tractoare. Valoarea nerambursabilă a acestor proiecte se aproprie de 1,5 milioane de lei. Probleme întreținere și reparații auto Desigur, în implemencu echipamente de ultimă tarea proiectelor europene generație -Beneficiar S.C. apar și numeroase probleme. Girarom S.R.L Luduș, Jud Un caz semnificativ este cel Mureș (proiect reziliat). Va- referitor la reţeaua de apă loarea totală a acestor pro- şi canalizare a judeţului iecte depășește cu puțin 3 Mureş. Acest proiect are înmilioane de lei. târzieri mari datorate contestaţiilor care apar după fiecaUltimul și… cel re licitaţie pentru atribuirea din urmă lucrărilor. În cazul proiectuDin păcate, la Tîrnă- lui european de extindere şi veni, ADR Centru a afișat modernizare a reţelei de apă pe site-ul propriu un singur şi canalizare din judeţ, care proiect: Îmbunătățirea ser- are o valoare de 111 milioane viciilor de proiectare la SC de euro, întârzierile au ajuns Geoplan Consulting SRL, chiar la un an, a afirmat precu o valoare nerambursabilă şedintele Consiliului Judede 58.017,52 de lei. ţean Mureş, Ciprian Dobre: În schimb, situația se „În total, există întârzieri de prezintă cu mult mai bine aproximativ 12 luni. Vom în cazul Sighișoarei, care a solicita de la Ministerul Meobținut șase proiect Regio: diului, de la Autoritatea de Achiziție echipamente teh- management o prelungire. nică dentară; Achiziționare Noi în 2015 suntem practic echipamente stomatologice, la sfârşitul contractului. La radiologie dentară și tehnică sfârşitul perioadei. Există dentară; Construirea, utila- numeroase întârzieri, dar nu rea, amenajarea şi dotarea mai mari de 12 luni. Până la unei clădiri care să permită urmă, fiind cea mai întinsă, o mai bună interacţiune cu cu cele mai multe licitaţii, clienţii - S.C. CRIS INSTE- s-au înregistrat întârzieri”. LECT S.R.L; Diversificarea Foto: www.adrcentru.ro

Topografie dotată la Livezeni

5


Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

6

www.punctul.ro

PUBLICITATE


www.punctul.ro SPORT

Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

Vlad Iancu, portar la City‘us Cristina Vancea

City‘us Tîrgu-Mureș se pregătește de competiție, mai ales că KMF Leotar Trebinje Campioana Bosniei-Herţegovina la futsal, cea care a câştigat grupa de calificare din turul preliminar al UEFA Futsal Cup va fi primul adversar al celor de la City’us în Main Round. Astfel, a fost perfectat transferul portarului Vlad Iancu, component al echipei naţionale, în vârstă de 34 de ani. De-a lungul carierei, Iancu a evoluat la formaţiile CIP Deva, Concordia Chiajna, DAVA Deva şi United Galaţi. Alături de CIP Deva a câştigat 3 titluri naţionale, o cupă a României şi o Supercupă şi a participat în UEFA Futsal Cup, unde a debutat în 2006, într-o partidă cu formaţia olandeză Marlene. Vlad Iancu este şi

unul dintre portarii echipei naţionale, fiind titular în partidele disputate de România la Campionatul European din acest an, din Croaţia.

La capitolul plecări, o notăm pe cea a lui Szőcs László, care a ales să se întoarcă la Odorheiul Secuiesc. În urma calificării

celor de la Trebinje, se cunoaşte şi programul jocurilor din grupa a 3-a din Main Round, de la Pardubice (Rep. Cehă), astfel: miercuri, 5 septem-

brie: City’us Tîrgu-Mureş – KMF Leotar Trebinje, ERA Pack Chrudim – Energya Lvov; joi, 6 septembrie: Energya Lvov – City’us Tîrgu-Mureş - ERA Pack

Chrudim – KMF Leotar Trebinje, sâmbătă, 8 septembrie: KMF Leotar Trebinje – Energya LvovCity’us Târgu-Mureş – ERA Pack Chrudim.

Comunicat de presă Depunerea electronică a declaraţiilor fiscale Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, reaminteşte persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, faptul că, potrivit prevederilor HG nr. 1397/2012, privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a formularului 112 „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, începând cu data de 01 iulie 2011, acesta se depune obligatoriu prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, cu respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 8 din hotărâre, prin intermediul portalului e-România. Contribuabilii mari şi mijlocii, definiţi conform reglementărilor în vigoare, au obligaţia depunerii următoarelor declaraţii fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă: - 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat"; - 710 "Declaraţie rectificativă"; - 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit"; - 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată"; - 301 "Decont special de taxă pe valoarea adăugată"; - 120 "Decont privind accizele"; - 130 "Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă"; - 390 VIES "Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare". Contribuabilii, alţii decât cei mari şi mijlocii, pot utiliza metoda de depunere a declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul Sistemului Electronic Naţional, ca metodă alternativă de declarare, atât pentru formlarele mai sus amintite cât şi pentru - 394 “Declaraţia informativă privind livrările/ prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”. Director executiv, Dénes Irén

7


Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012 ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL JUDEŢEAN 540.026, Târgu Mureş Str. Primăriei nr.2

www.punctul.ro ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL JUDEŢEAN 540.026, Târgu Mureş Str. Primăriei nr.2

Tel. + 40265/260.032 Fax + 40372/651.239 Nr. 14.211/ 13.08.2012

Consiliul Judeţean Mureş titular al proiectului

SIGHIŞOARA

Tel. + 40265/260.032 Fax + 40372/651.239 Nr. 14.211/ 13.08.2012

Consiliul Judeţean Mureş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ANUNŢ

„Pod de beton armat peste A NValea U NŞaeş Ţ pe DJ 106

„Reabilitare sistem rutier pe DJ 142D km 3+700-7+200

lim. Jud. Sibiu-Apold-Sighişoara (DN 13) km 93+756, judeţul Mureş”,

Botorca-Delenii-Băgaciu” anunţă publicul interesat asupra luării deciziei de încadrare de către Agenţia Consiliul pentru Protecţia Mediului etapa fără studiu asupra de evaluaa fi realizat pe teritoriul administrativ comuneiasupra Băgaciu, Judeţean Mureş Mureş, anunţăînpublicul interesat depunerii propus Consiliul Judeţean Mureş anunţă publicul alinteresat depunerii re solicitării a impactului şi fără studiu de evaluare adecvată pentru proiectul „Pod jud. Mureş. de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare sistem solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare sistem DJ peste 142D Valea km 3+700-7+200 propus a fi rutier pe DJ 142D km 3+700-7+200 Botorca-Delenii-Băgaciu” propus a fi derutier betonpe armat Şaeş pe DJ 106Botorca-Delenii-Băgaciu” lim. Jud. Sibiu-Apold-Sighişoape teritoriul al comunei jud.Mureş. Mureş. realizat pe teritoriul administrativ al comunei Băgaciu, jud. Mureş. ra realizat (DN 13) km 93+756, administrativ judeţul Mureş” propus aBăgaciu, fi în judeţul Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenpentru Protecţia Mediului Mureş, loc. Tg.Mureş, Str.Podeni nr.10, în zilele de pentru Protecţia Mediului Mureş, loc. Tg.Mureş, Str.Podeni nr.10, în zilele de ţieiluni-joi, pentru între Protecţia Mureş, nr.10, în sediul vineriloc. întreTg.Mureş, orele 900 Str.Podeni -1200 , precum şi la luni-joi, între orele 900 -1400 şi vineri între orele 900 -1200 , precum şi la sediul orele Mediului 900 -1400 şi Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot zilele de luni-joi, între orele 900 -1400 şi vineri între orele 900 -1200 Consiliului Judeţean Mureş cu sediul în Tg.Mureş, Str. Primăriei nr.2, în zilele Consiliului Judeţean Mureş cu sediul în Tg.Mureş, Str. Primăriei nr.2, în, zilele 00 00 de luni-vineri între orele 800 –16 de luni-vineri întreConsiliului orele 800 –16 . Protecţia Mediului Mureş din Tîrgu . fi consultate la sediul Agenţiei pentru precum şi la sediul Judeţean Mureş cu sediul în Tg.Mureş, Str.

Mureş, str.Podeni, nr.10, în zilele de luni-joi, între orele 830 -1630, precum Primăriei nr.2, în zilele de luni-vineri între orele 800 –1600. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru şi la următoarea adresă de internet http://apmms.anpm.ro00. 00 00 00

Protecţia Mediului Mureş, în zilele luni-joi, între orele 9 -14 şi vineri între Protecţia Mediului Mureş, în zilele luni-joi, între orele 9 -14 şi vineri între orele 900 -1200. orele 900 -1200.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile de la data publicării prezentului PREŞEDINTE anunţ.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, în zilele luni-joi, între orele 900 -1400 şi vineri între orele 900 -1200. PREŞEDINTE

Ciprian Dobre

8

Ciprian Dobre

PREŞEDINTE

Ciprian Dobre

PREŞEDINTE Ciprian Dobre


www.punctul.ro LUDUŞ-IERNUT

Tinerii electronişti sunt în priză Ioan A. Borgovan

Cercul de electronică de la Clubul Copiilor Luduş va aniversa în curând 40 de ani de activitate. Profesorul ip. Major Carol Eugen este cel care a fost încă de la început forţa motrică, generatoare de mari ambiţii în rândul câtorva generaţii de copii care au trecut pragul laboratorului din str. Avram Iancu. Mulţi copii, poate vreo trei mii, au urcat nu numai strada spre laborator, dar şi drumul spre măiestrie în această lume fascinantă a electronicii, a minunilor care vin şi pleacă pe un simplu conductor electric. Din ce în ce mai multe premii „Sincer vă spun, nu ştiu câte premii au câştigat

elevii de la cercul nostru în decursul timpului. Nici nu am fost preocupat de acest aspect. Important pentru mine a fost că foştii mei elevi au reuşit în viaţă, indiferent că au urmat drumul electronicii sau viaţa i-a dus în altă parte”, ne-a spus Major Carol-Eugen. O ilustrare perfectă a acestui crez este Mihail – Lucian Man, administrator alături de Gliberto De March la o importantă fabrică din oraş, SAMARCU SA. Fost elev la cercul de electronică, Lucian Man a ajuns într-o funcţie importantă care îi permite să acorde sponsorizări pentru dotarea laboratorului sau pentru deplasările elevilor la concursurile la care a cunoscut şi el succesul la vre-

Ionuţ Crăciun, Molnar Tas şi Cristian Coman, de la stânga la dreapta îşi prezintă diplomele de la Constanţa

mea copilăriei şi a tinereţii.

Ionuţ Octavian Crăciun cu patru premii I, două preO nouă generaţie mii II, un premiu III şi un În acest an, elevii cer- premiu special, alături de cului condus de Major George Cristian Coman, Carol-Eugen şi sponsorizat Molnar Tas Szilvester şi de Gilberto de March şi Vlad Haţegan. Pe Ionuţ Mihail – Lucian Man au Crăciun, profesorul său îl participat la patru concur- caracterizează ca fiind „sesuri de profil importante rios, studios, nemulţumit la Beclean, Constanţa, întotdeauna de ultimele Bistriţa şi Tîrgu-Mureş, performanţe şi dornic de toate încheiate cu rezultate progres, un exemplu penremarcabile. Dintre cei mai tru cei care sunt pasionaţi „galonaţi” elevi se remarcă de electronică”.

Trei revocări venite din trecut Ioan A. Borgovan

În ziua de 11 iunie 2012, Consiliul Local Luduş a primit o notificare din partea Instituţiei Perfectului – judeţul Mureş în urma exercitării controlului de legalitate conform Legii nr. 340/2004 asupra setului de acte administrative înaintate de Executivul local ca urmare a aprobării HCL nr. 35 şi 53/22.03.2012 şi HCL nr. 68/19.04.2012. Cele trei Hotărâri se referă la acordări e scutiri la plata majorărilor de întârziere aferente chiriei restante şi la acordarea unor facilităţi la plata unor taxe locale. Singura soluţie, revocarea! În şedinţa Consiliului Local Luduş din 10 iulie s-a pus în discuţie HCL nr. 53/martie 2012 priv-

ind acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente chiriei restante la Contractul de închiriere nr. 22/2005 şi HCL nr. 68719.04.2012 pentru acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente redevenţei care face obiectul Contractului de concesionare nr. 2/1999. În legătură cu aceste două HCL, Prefectura afirmă că actele administrative au fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar măsurile stabilite prin cele două Hotărâri adoptate de CL nu intră sub incidenţa normei juridice indicate. Propunerea de revocare a celor două HCL a fost supusă votului şi a fost aprobată cu zece voturi pentru şi cinci abţineri, din partea PD-L, (a lipsit Ciprian Turdean şi Enyedi

Mihai). În şedinţa extraordinară a CL din 2 august, consilierii au aprobat revocarea, cu 11 voturi pentru şi cinci abţineri (a lipsit Ioan Pop), HCL nr. 35/22.03.2012 privind acordarea unor facilităţi la plata taxelor locale pentru titularii contractelor având ca obiect folosirea unei locuinţe ANL,

care au împlinit vârsta de 35 de ani. Pentru că Instituţia Prefectului – Mureş consideră că Hotărârea respectivă este nelegală solicită HCL să reanalizeze actul administrativ pentru intrarea în legalitate, respectiv revocarea acesteia, lucru pe care Legislativul Local l-a şi făcut după un scurt duel al discuţiilor.

Punctul pe i

Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012 Rectificare de buget. Consiliul Local Luduş a luat act de referatul întocmit de Ramona Zareczky, şef Birou BFCRU în legătură cu rectificarea bugetului local în şedinţa extraordinară din luna august. Executivul Primăriei a luat în considerare comunicarea DGFP Mureş privind modificarea trimestrialităţii la sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor şi salariile din şcolile din oraş, precum şi Decizia DGFP Mureş privind repartizarea pe unităţi administrativ – teritoriale din judeţ a nivelului maxim al cheltuielilor de personal. Practic, se majorează sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile din şcoli pe trimestrul II cu suma de 80.000 de lei şi concomitent se diminuează cu aceeaşi sumă pe trim. IV. Pe partea de cheltuieli, influenţa se regăseşte la capitolul „Învăţământ” la Şcoala Generală „Ioan Vlăduţiu” Luduş, unde se majorează cheltuielile bugetare la „Cheltuieli de personal” pe trimestrul II cu suma de 80.000 lei şi concomitent se diminuează cu aceeaşi sumă pe trimestrul IV. Reprezentant al oraşului. Întrucât după alegerile locale din 10 iunie 2012 s-a modificat componenţa unor Consilii Locale, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”, SC Compania Aquaserv SA şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECOLECT MUREŞ” a solicitat Legislativului local din Luduş desemnarea câte unui reprezentant în Adunările Generale ale Acţionarilor în cele trei entităţi economice. În şedinţa extraordinară a CL Luduș din 2 august a fost propus un singur reprezentant al oraşului Luduş în cele trei Consilii de Administraţie: Sorinel Tripon, aprobat de consilieri în unanimitate. Modificarea componenţei. În şedinţa Consiliului Local Luduş din luna iulie a fost modificată componenţa Comisiei de vânzare a terenurilor din domeniul privat al oraşului Luduş care a fost stabilită prin HCL nr. 222/2010 odată cu aprobarea Regulamentului privind procedura de vânzare a terenurilor din domeniul privat al oraşului. Din noua comisie face parte consilierii Cornel Boitoş, Daniel Totu, Pap Andrei, Florin Nistor ca membrii titulari şi Daniel Şofron ca membru supleant.

9


Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

www.punctul.ro

REGHIN

După 15 ani, construcția Catedralei a luat sfârșit Emeșe Ardelean

Greco-catolicii din Reghin se pot bucura în sfârșit de noua și frumoasa catedrală din cartierul Libertății. Unică în această parte a țării, catedrala ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în decursul a 15 ani. În această perioadă proiectul inițial a su-

ferit câteva modificări datorită complexității lui, dar finalitatea este una care încântă ochii. O construcție grandioasă și modernă de care credincioșii Greco-catolici sunt foarte mândri se înalță acum la intrarea în cartierul Libertății și ea poate fi văzută de departe alături de Catedrala ortodoxă nouă, de către toți cei care vin dinspre

Tîrgu-Mureș Ceremonia de deschidere a lăcașului de cult a avut loc duminică 12 august, la ora 10, când un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă specială apoi miercuri, 15 august, de ziua Adormirii Maicii Domnului zeci de credincioși din Reghin și împrejurimi au participat la liturghia specifică acestei zile. ROMÂNIA, JUDEŢUL MUREŞ MUNICIPIUL REGHIN . P-ţa Petru Maior, nr. 41, cod: 545300 Cod Fiscal: 3675258 Web: www.primariareghin.ro

Telefon: 0265-511112 Fax: 0265-512542 E-mail: office@primariareghin.ro

A intrat în vigoare legea asigurării locuințelor Primăria municipiului Reghin, vă informează că, începând cu data de 6 august 2012 au intrat în vigoare prevederile art.30 din Legea nr.260/2008privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor – republicată, în ceea ce priveşte aplicarea amenzilor contravenţionale pentru nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor prevăzute de art.3, alin.1 din lege. Vă aducem la cunoştinţă: În conformitate cu prevederile Legii nr.260/2008privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundaţiilor - re-

publicată, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale (cutremure de pământ, alunecări de teren si inundaţii, ca fenomene naturale), toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale. Nerespectarea obligaţiei de asigurare a locuinţei împotriva riscurilor de cutremur, alunecări de teren şi inundaţii, manifestate ca fenomene naturale, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei, în conformitate cu dispoziţiile art.30 ale Legii 260/2008-republicată. Constatarea contraven-

ţiei şi aplicarea sancţiunii prin amendă se fac de către primari şi de către persoanele împuternicite în acest scop, de către aceştia. Proprietarii de locuinţe neasigurate vor suporta singuri pagubele, având în vedere faptul că, în conformitate cu dispoziţiile legii mai sus-menţionate, nu se vor acorda niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor în cazul producerii unuia dintre cele 3 riscuri de calamităţi naturale.

Biroul de Presă al Primăriei municipiului Reghin

PROGRAMĂRI LICITAŢII PUBLICE CU STRIGARE - INFORMAŢII DESPRE CONDIŢIILE DESFĂŞURĂRII LICITAŢIILOR Biroul executorului judecătoresc

Pop Ioan Tg.Mureş, str.Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792

10

Locul licitaţiei

Data şi ora licitaţiei

Loc. Tîrgu-Mureş, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)

- IMOBIL, situat în Tg-Mureş, B-dul. 1848, nr. 75, ap. 23, jud. Mureş, 22. 08. 2012 110. 081,25 lei sau 25. orele 10-11 compus din apartament cu 2 camere şi dependinţe, având cota de teren afe- 166,25 euro (preţ de evarent în folosinţă, înscris în CF 122316-C1-U1 Tg-Mureş, cf col 21063, nr. luare redus cu 25%). Top 4646-31-XXIII.

Bunul licitat

Preţ pornire lei RON


www.punctul.ro TÎRNĂVENI

Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

Gratuit la transport Primarul municipiului spune că a îndeplinit prima promisiune făcută tîrnăvenenilor în campania electorală și se ocupă de celelalte…

Peste 400 de persoane din municipiu beneficiază de transport gratuit

Gratuitatea urmează să fie acordată pentru persoanele Pensionarii din pensionare cu domiciliul în Tîrnăveni vor circula gra- municipiul Târnăveni, intuit cu autobuzele locale. clusiv Bobohalma, Botorca Consilierii au aprobat în şi Cuştelnic. şedinţa extraordinară de Primăria subvențio­nează vineri 10 august proiectul astfel 15 lei de persoană pe care se referea la acordarea lună către operatorul de de subvenţii de la bugetul transport public local în local pentru transportul conformitate cu numărul în comun al pensionarilor. de legitimaţii de călătorie Mircea Barbu

emise şi vizate, iar pensionarii vor beneficia de călătorii nelimitate în baza acestor legitimaţii.

pania electorală îndeplinită de mine. Va urma în perioada următoare punerea în aplicarea a celorlalte proiecte promise”, a declarat primaPrima promisiune rul municipiului Tîrnăveni, ,,Am reuşit găsirea Sorin Megheşan. resurselor necesare pentru În prezent, beneficiază sprijinirea pensionarilor, o de gratuităţi de la bugetul categorie defavorizată din local conform legii pentru Tîrnăveni, şi aceasta a fost transport public local prin prima promisiune din cam- curse regulate pe teritoriul

municipiului Tîrnăveni 30 de persoane, împărţite în mai multe categorii: veteranii de război, văduvele şi invalizii de război. O altă categorie care beneficiază de gratuităţi, în care se înscriu 320 de persoane, o reprezintă persoanele cu handicap grav şi accentuat şi însoţitorii acestora în prezenţa lor. Alte 70 de persoane beneficiază

de gratuitate în calitate de refugiaţi, persecutaţi, deportaţi din motive etnice, politice sau religioase. Persoanele care beneficiază de gratuităţi la transportul public local de persoane, prin curse regulate, au dreptul de a circula, un număr nelimitat de călătorii, cu mijloacele de transport local pe tot teritoriul municipiului.

11


Punctul Nr. 389, 20 - 26 august 2012

12

www.punctul.ro

PUBLICITATE


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.