Premiul Dumitru Tinu 2007
Punctul S@pt@mânalul mure}ean
www.punctul.ro
Anul VII, Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012 Preţ: 0,99 RON
Publicaţie mureşeană premiată de Clubul Român de Presă
Pseudo-Alianța USL-UDMR După ce USL a criticat mai tot timpul alianţa PD-L cu UDMR, la constituirea noilor consilii locale şi a CJ, USL s-a aliat, tacit, cu UDMR. Doar că, aceste pseudo-alianțe, după cum ne-au obișnuit, sunt efemere și oportuniste și aliații își întorc spatele dacă… interesele le-o cer. Acest lucru a fost demonstrat și la ultima ședință de CL, când proiectul UDMR legat de inscripţionarea bilingvă a indicatoarelor de străzi şi pieţe a căzut. Astfel, cu toate că au arătat că acest proiect de hotărâre vine să pună în aplicare prevederile din două hotărâri de Consiliu, adoptate în 2001, respectiv 2007, aleşii UDMR nu au reuşit să îşi convingă colegii că este un pas normal…
3
Ludu} - Iernut Record de asistență de Ziua Armatei Reghin Reghinul, pe harta Rotary T^rn@veni Copiii și profesorii, ajutați să colaboreze
Tăieri de păduri cu scandal
Sportul mureșean, plin de surprize Cristina Vancea
9
10
11
4
Jucătorul echipei BC Mureș-LPS, Uță Rareș, component al echipei campioane U15 și jucător în echipa României de U16, în urma turneului la care a fost în Spania a primit oferte de joc de la echipele Fuenlabrada, Murcia, Aristos, Sevilla şi Unicaja Malaga. După mai multe negocieri, acesta împreună cu antrenorul său au decis că cel mai bine este să evolueze pentru Unicaja Malaga, echipă de Euroligă care investeşte foarte mult în tinerii jucători. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, duminică, 28 octombrie, Rareş împreună cu George Trif au plecat la Malaga pentru a perfecta contractul. Rămânând tot la baschet, BCMureș a primit sâmbătă seara CSȘ Giurgiu, în sala sporturi-
lor, iar meciul terminat cu scorul de 84 la 70 în favoarea ardelenilor a fost unul cât se poate de echilibrat. BC Mureș vine după trei victorii consecutive, în fața celor de la CSU Ploiești, campioana în exercițiu a României, Gaz Metan Mediaș și nou-promovata Timba Timișoara, iar succesul din partida de sâmbă-
tă a confirmat valoarea echipei mureșene. Tot un parcurs frumos a avut și City’us Tîrgu-Mureş care a câştigat cea de-a cincea partidă consecutivă în Liga 1 la futsal, cu scorul de 14 la 4, în faţa ultimei clasate, Inter Teliu Braşov. Autorii golurilor pentru City’us sunt: C. Matei (3, 16), Daniel
(10), Csoma (17, 18, 33), Mimi Stoica (17), Muntean (21), Gherman (28, 38), Ignat (29, 39), Nicuşan (31) şi Fl. Matei (37). Rămânând tot la fotbal, dar de data aceasta la Liga a IIa, FCM Tîrgu-Mureș a învins echipa FC Bihor Oradea, cu scorul de 2 la 1, golul victoriei fiind marcat în minutul 86.
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
www.punctul.ro
toate televiziunile, nu doar prin filme, dar și prin emisiuni și atitudinea „vedetelor”. Dar, în schimb, nașterea de copii, nu! Dacă televiziunile continuă să promoveze persoanele pe care le promovează în prezent, azi-mâine să fii mamă va fi un defect, iar să fii „damă de companie” va fi o calitate, pe același palier cu prostia și îngâmfarea – mai ales calități de „vedetă”. Din păcate, aceste „vedete” destrăbălate fizic, moral și intelectual influențează negativ tinerii, care văd în ele niște modele. Fără să fac propagandă
religioasă, aș dori să le amintesc numeroșilor tineri fără un țel real în viață că ar trebui să aibă un singur idol pe care să dorească să-l urmeze. Fiindcă acel lider a murit de mult pentru noi și pentru că punându-l alături de „vedetele” de azi (și alături de politicienii de azi, de asemenea), își pot da seama mult mai ușor de mocirla în care se scaldă ochii, creierele și sufletele lor urmând „modelele” de pe micul ecran. Revenind la faptul că nașterea de copii nu prea mai este o modă în rândul români-
Alter-Native 20, cu filme de excepție Lista completă a filmelor se poate viziona www.madisz.ro Cristina Vancea
Mai sunt doar câteva zile până la demararea celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native (711 noiembrie). Și în acest an organizatorii au anunțat pe lângă scurtmetrajele selectate pentru concurs, numeroase lungmetraje. Dintre cele 13 filme selectate, multe au obţinut premii importante la festivaluri de renume. Astfel, publicul va avea ocazia de a viziona, printre altele, o animaţie semnată de Anca Damian, intitulată Crulic – drumul spre dincolo. Filmul spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla în capitala Poloniei, şi abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei foamei. Ministrul de Externe al României la vremea respectivă, Adrian
filme, filme, filme, filme….
Cioroianu, şi-a prezentat demisia, în timp ce, în Polonia, trei doctori sunt încă judecaţi pentru moartea lui Crulic. Filmul povesteşte drama cu un umor proaspăt care te face să râzi şi să plângi în acelaşi timp. Pelicula a câştigat marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Annecy, unul dintre cele mai importante festivaluri de animaţie din lume, dar a fost premiat şi la festivalurile din Locarno, Copenhaga, Varşovia sau Istanbul. Un alt film artistic român de succes este cel al
Punctul alb
lui Tudor Giurgiu, intitulat Despre oameni și melci, o comedie savuroasă, dulceamară despre drumurile întortocheate ale economiei româneşti. Filmul a obţinut premiul special al Juriului la Festivalul de Film de la Varşovia, desfăşurat în perioada 12-21 octombrie şi o invitaţie la Festivalul Internaţional de Film de la Edinburgh, cel mai vechi festival de film din lume. Cei interesaţi vor avea ocazia, totodată, de a viziona primul lungmetraj a regizoarei din Tîrgu-Mureş, Kincses Réka, intitulat Pa-
S@pt@mânalul mure}ean
www.punctul.ro
Se acordă celor 70.000 de persoane care au semnat petiţia împotriva desfiinţării IBCVT, dar și Săptămânalului Punctul care a publicat recent un articol prin care prezenta situația dezastruoasă în care a ajuns IBCVT după desființare (vezi www.punctul.ro) etc.
2
Punctul negru S@pt@mânalul mure}ean
www.punctul.ro
trie, sex şi alte neajunsuri. Coproducţia germano-maghiară tratează tema emigrării. Zsuzsi şi Sándor par să se fi integrat. Au o casă nouă, doi copii, traiul asigurat şi o maşină mare, că abia încape în garaj. Trăiesc la marginea unui oraş mare din Germania. Nu poartă niciun semn al trecutului lor est-european. Ei îi este dor de acasă; iar lui îi este dor de ea, nu i-ar lipsi nimic, dacă ea nu l-ar tot respinge. Copiii pleacă în vacanţă şi după mulţi ani rămân numai ei doi. Din fericire, sosesc nişte oaspeţi neaşteptaţi...
Se acordă așa-numiților ,,cumpărători de mașini de cusut de firmă”, care au început să reapară în municipiu profitând de credibilitatea mureșenilor și înșelându-i cu zeci de milioane de lei.
lor de azi (mai ales dacă e vorba despre mai mult de 2-3 copii per familie), aș menționa faptul, parcurgând unele forumuri care aveau în discuție subiectul acesta, că unii tineri, mai ales femei de 18-25 de ani vorbesc cu o totală nepăsare despre avort. Zicea una: „Cum să-mi stric eu viața la 19 ani? Dacă rămân însărcinată, cu sigurață fac avort!” Nu mai are rost să comentez… Redau în schimb, drept încheiere, un dialog real, care a avut loc în urmă cu vreo doi ani între o țigancă și un țigan,
Punctul pe i
Într-o zi, într-o instituție publică din oraș, am auzit o funcționară care i se adresează unei femei de etnie romă, spunându-i că ei, adică romii, știu să facă doar copii. Că deja are prea mulți copii și îi dă ei, funcționarei, de lucru fiindcă trebuie să completeze actele
copiilor… Această replică a funcționarei m-a dus cu gândul la faptul că astăzi familiile care au mai mult de doi, maxim trei copii, sunt priviți de majoritatea populației ca niște ciudați. În schimb, în trecut, strămoșii noștri erau priviți ca niște ciudați dacă aveau doar unul sau doi copii. Lucrurile se schimbă, dar nu neapărat în bine întotdeauna... Mai ales ținând cont de faptul sexualitatea excesivă este promovată de
ACTUALITATE
„Taie-i capul!”
Punct de vedere de Titi Dălălău
doi soți săraci, care îngrijeau cu greu 11 copii: „Bărbate, sunt însărcinată din nou. Vreau să merg la oraș să fac cum fac doamnele, să scap de copil”, spuse femeia. „De ce?”, întrebă bărbatul. „Păi deja avem prea mulți copii, abia-i creștem?”, răspunse femeia. După o scurtă pauză, bărbatul ieși în curtea casei, luă toporul, îl ascuți bine și-l dădu soției zicându-i: „Păi, dacă-i așa, de ce să te mai obosești să mergi până la oraș? Uită-te la ăștia 11: alege unul pe care vrei să ți-l aduc și taie-i capul!”.
,,Institutul inimii”. Ministrul Sănătății, Raed Arafat a anunțat că premierul Victor Ponta a semnat, în calitate de ministru interimar al Sănătății, actul prin care va fi reînființat și reorganizat Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din TîrguMureș. ,,Domnul prim-ministru a semnat, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, două ordine. Unul pentru Institutul de boli cardiovasculare din Tîrgu-Mureş, care reorganizează actualul centru în institut din nou, dându-i autonomie financiară şi control asupra modului în care este finanţat şi în care gestionate fondurile institutului. Acelaşi lucru este emis, într-un alt ordin semnat de domnul primministru, pentru Institutul de gastroenterologie de la Iaşi. Astfel, fiecare dintre cele două institute va avea un şef care coordonează secţiile lor şi care va participa la toate aspectele de negociere, de stabilire a bugetului, la fundamentarea lui", a spus dr. Raed Arafat. Festival. Spectacolul Teatrului Naţional Tîrgu-Mureş, Carmina Burana, de Carl Orff, având scenariul, regia şi coregrafia semnate de Gigi Căciuleanu, participă la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru. Spectacolul va fi pus în scenă de două ori, în data de 31 octombrie, în Sala Operei Naţionale din Bucureşti. Carmina Burana este un proiect care include actori ai celor două companii ale Teatrului Naţional Tîrgu-Mureş (Liviu Rebreanu şi Tompa Miklós) şi a fost realizat în parteneriat cu Universitatea de Arte din Târgu Mureş, fiind primul spectacol de teatru-dans pus în scenă la acest teatru. Furt de cablu. Săptămâna trecută, polițiștii din Band au observat mai multe persoane care efectuau săpături pe rambleul drumului comunal Band-Mădăraş. Când au văzut polițiștii, aceștia au abandonat lucrul şi au luat-o la fugă, fiind prinşi în scurt timp şi conduşi la locul unde efectuau săpăturile. Tot în aceeași perioadă, polițiștii din Band au mai prins un grup de hoți de cablu telefonic. Pe partea dreaptă a Drumului Judeţean 152/A, polițiștii au observat, în curtea unui imobil, patru indivizi care efectuau săpături, având asupra lor cazmale şi lopeţi. Polițiștii au văzut apoi că suspecții săpau un șanț cu o adâncime de aproximativ un metru şi o lungime de 12 metri, de unde scoteau cablul telefonic. Suspecţii, patru la număr, cu vârste între 21 şi 56 de ani, sunt cercetaţi în stare de liberate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prejudiciul urmând a fi calculat ulterior.
ANALIZĂ
www.punctul.ro
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
Pseudo-Alianța USL-UDMR Ligia Voro
După ce USL a criticat mai tot timpul alianţa PD-L cu UDMR, la constituirea noilor consilii locale şi a Consiliului Judeţean, USL s-a aliat, tacit, cu UDMR. Doar că, aceste pseudoalianțe, după cum ne-au obișnuit, sunt efemere și oportuniste și aliații își întorc spatele dacă …interesele le-o cer. Acest lucru a fost demonstrat și la ultima ședință de Consiliu Local, când proiectul UDMR legat de inscripţionarea bilingvă a indicatoarelor de străzi şi pieţe a căzut din cauza consilierilor USL- care s-au abținut. La o simplă analiză, nu ne este greu să constatăm că acțiunea USL vine și pe fond electoral, aleșii social-liberali nedorind să dea rău în fața electoratului român susținând un proiect ușor etnic. Astfel, cu toate că au arătat că acest proiect de hotărâre vine să pună în aplicare prevederile din două hotărâri de Consiliu, adoptate în 2001, respectiv 2007, aleşii UDMR nu au reuşit să îşi convingă colegii că este un pas normal. Proiectul de hotărâre a primit doar 10 voturi din cele 16 necesare pentru a fi aprobate. Şedinţa de Consiliu Local a început… … cu o declaraţie a preşedintelui Asociaţiei ,,Valea Soarelui”, Dan Călin Tocaciu, care a acuzat administraţia publică locală de interese obscure, inclusiv în problema tăierii de arbori din municipiu. Tocaciu a identificat trei probleme pe care municipalitatea şi deliberativul local le au, şi anume dezbaterea publică privind programul tăierii de arbori nu reprezintă decât un pas pentru aprobarea unui masacru verde în oraş, nerespectarea Legii 52 din 2003 privind transparenţa decizională prin nepublicarea şi necomunicarea în termenul legal a unor proiecte de hotărâri şi furtul din bani publici
în ceea ce priveşte reabilitarea termică a blocurilor. Niciun consilier local nu a reacţionat la aceste acuze, aşa că, senini, aleşii locali au trecut la punctul diverse, rând pe rând, o parte dintre aceştia exprimându-şi nemulţumirea faţă de sensurile giratorii, problema deşeurilor – Peti András, şedinţele de CL programate la ore care se suprapun peste programul de muncă al consilierilor – Bákos Levente, deplasarea unei delegaţii în Anglia pentru a studia cum se amenajează o grădină tipic englezească – Cornel Brişcaru. Apoi s-a intrat în ordinea de zi, aşa cum a fost modificată pentru că mass-media erau în sală. ANL, vândute de principiu Proiectul de hotărâre cu numărul 17 a mai ajuns în mapele consilierilor locali şi în şedinţele trecute, reprezentând o iniţiativă a membrului UDMR Peti András de trecere a locuinţelor ANL din proprietatea municipiului în cea a statului şi apoi vânzarea acestora către chiriaşi. Ca argument suplimentar pentru iniţierea acestui proiect, Peti András l-a adus pe următorul „O să pierdem cazarma de la Podul Mureş cu 6.5 ha de teren aferent dacă nu construim locuinţe ANL”. În paranteză, cazarma destinată realizării proiectului „Mureşul digital” a fost cedată municipiului Tîrgu-Mureş prin semnătura fostului ministru al Apărării, Gabriel Oprea, în schimbul construirii a 200 de apartamente. Revenind la ordinea de zi, proiectul a născut o vie controversă juridică poziţionându-i pe o parte dintre social-democraţi în aceeaşi barcă cu democrat-liberalii şi mai ales cu primarul Dorin Florea. Mai precis, aceştia vroiau să se asigure că, întradevăr, banii obţinuţi din vânzarea locuinţelor ANL se vor întoarce în bugetul local, integral, ca apoi să fie utili-
zaţi pentru construirea altor blocuri de locuinţe. Consilierul local Olimpiu Sabău Pop a solicitat ca în proiectul de hotărâre să fie inclusă lista cu toţi cei care vor să dobândească aceste apartamente în proprietate, precum şi ce garanţii reale şi legale pot fi cerute statului, astfel încât municipiul să recupereze într-adevăr banii de pe locuinţele vândute. „Cum putem să obligăm Guvernul? Ar trebui încheiat un protocol între Guvern şi Consiliul Local”, a spus alesul local. Aceleaşi temeri le-a avut şi Cornel Brişcaru, dar şi primarul Dorin Florea. Ultimul chiar a spus că: „Primarii au făcut un amendament la acel ordin de ministru, considerându-l abuziv, deplasat, încălcând principiul autonomiei locale. Am cerut să vândă Primăria locuinţe, dacă asta vor, iar în momentul în care vrei să faci locuinţe suplimentare să participe în cotă parte la Minister. Era obligat astfel Ministrul să se întoarcă banii acolo de unde proveneau. A fost un ordin arogant, a fost o lipsă de dialog cu primarii şi de aceea nu a prins la nivel local pentru că nicio administraţie locală nu a înţeles să cedeze patrimoniul unui ministru. În cazul TîrguMureşului, aceşti tineri nu vor să îşi cumpere locuinţele decât într-un număr de şase sau şapte la sută”. Liberalul Dan Sâmpălean a pus punctul pe i Proiectul a ajuns în dosarele consilierilor fără viza de legalitate a secretarului municipiului, Maria Cioban. De altfel, a fost unul dintre motivele pentru care s-a solicitat amânarea proiectului, amânare care a picat însă la vot. Doar că proiectul nu ar fi primit votul consilierilor, fără includerea amendamentelor ridicate pe parcursul şedinţei, astfel că secretarul a primit sarcina de a rescrie întreg materialul. Supus votului, acesta a trecut aproape în unanimitate spre
na Roman i-a cerut să nu o mai ameninţe, iar Maior l-a acuzat pe Brişcaru că vrea să facă doar circ. Ionela Ciotlăuş s-a poziţionat nu neapărat de partea USL-istului, dar a fost de acord că preţul ce va fi plătit din bugetul local este prea mare. Peti András a cerut să afle în ce stadiu se află A fost aprobată finanţarea integrală a traseului procedura de cumpărare a pistei de biciclete care va lega centrul municipiulocuinţelor sociale şi aşa ştim lui de Complexul de Agrement şi Sport Mureşul acum că este parafată achiziţia a 136 de unităţi locative, satisfacţia iniţiatorului. „As- altele. În final reţinem doar iar restul până la 400 doar tăzi, în sfârşit, a trecut pro- că proiectul de hotărâre a în tatonări. În cele din urmă iectul de a vinde locuinţele primit doar 10 voturi din proiectul a fost amânat, MaANL chiriaşilor, ceea ce în- cele 16 necesare pentru a fi ior explicând după şedinţă că seamnă că astăzi am aprobat aprobate. la prima licitaţie nu s-a predemararea acestei proceduri. Dacă nu avut succes cu zentat niciun ofertant, la a Chiriaşii au la dispoziţie 45 indicatoarele, aleşii UDMR doua din cei cinci ofertanţi a de zile pentru a-şi manifesta au avut mult succes cu pis- rămas unul singur, iar preţul intenţia de a cumpăra, după tele de biciclete. Astfel, a fost a fost aprobat prin licitaţie şi, aceea Executivul va verifica aprobată finanţarea integrală mai mult, că i se pare unul îndeplinirea tuturor cerinţe- a traseului pistei de biciclete corect. Acum, noi ştim cam lor legale pentru a cumpăra care va lega centrul muni- cum sunt preţurile pe piaţă, acele locuinţe, după care se cipiului de Complexul de dar poate nu ştim noi bine. va reveni în Consiliu pen- Agrement şi Sport Mureşul, tru aprobarea punctuală a doar şase consilieri, cei ai Universitate fără angajaţi acestor vânzări”, a pus Peti Alianţei pentru Mureş (PDL Un alt subiect ce a susAndrás. şi UNPR) – abţinându-se de citat discuţii aprinse, dar Cum vânzarea e de prin- la vot. şi multe zâmbete a fost cel cipiu aprobată suntem curilegat de Universitatea Culoşi cum va fi pusă în aplicare Benţa, iar în dezbatere tural - Ştiinţifică, unde, deşi această hotărâre, aşa prin Completarea comisiei se desfăşoară tot felul de luna ianuarie când trec şi ce se ocupă de procedurile cursuri, nu asigură nimeni cele 45 de zile pentru expri- de cumpărare de locuinţe funcţionarea universităţii marea intenţiei de achiziţie sociale nu a trecut fără scan- potrivit unei informări fădin partea tinerilor, respectiv dal. De fapt, nu a trecut. Iar cute de către viceprimarul aleşii locali îşi pot face o idee scandalul a fost început de Ionela Ciotlăuş, deoarece cam cine vrea să cumpere. către Cornel Brişcaru care a directorii au plecat în pensesizat din nou preţul mare sie, respectiv concediu de Fără denumiri în de cumpărare a celor 136 boală, contabil nu are etc. maghiară, dar cu piste de apartamente sociale – Mai mult, la 1 noiembrie Dacă în privinţa locu- 880 de euro + TVA – de la expiră acreditarea cursurilor inţelor ANL aleşii locali au RCB Developing, firmă din care ar trebui rapid înnoită căzut la pace, în cele din grupul Benţa. Brişcaru a pentru ca altfel continuarea urmă, nu acelaşi lucru s-a mai criticat modalitatea de activităţii nu se mai justifică. întâmplat legat de inscripţio- licitaţie, subliniind că în loc După ce a fost propusă Ganarea bilingvă a indicatoare- ca aceasta să plece de la 0,01 briela Oşan drept director lor de străzi şi pieţe. Cu toate euro şi să urce, aceasta a în- interimar, respectiv şase aleşi că au arătat că acest proiect ceput de la 900 de euro pe locali au constituit o comisie de hotărâre vine să pună în metru pătrat şi preţul a scă- care să verifice actele univeraplicare prevederile din două zut doar până la 880 de euro, sităţii, consilierul primarului hotărâri de Consiliu, adop- unde nu s-ar fi ajuns dacă Csegzi Sándor s-a angajat că tate în 2001, respectiv 2007, începea de la preţul sugerat va merge personal să vadă ce aleşii UDMR nu au reuşit să de el. De asemenea, consili- e cu unitatea de învăţământ îşi convingă colegii că este erul local a mai spus că cei şi că va veni în consiliul cu un pas normal. care au aprobat această tran- un plan de soluţii. În aceste Ba mai mult s-au iscat zacţie vor ajunge să dea cu condiţii, proiectul promovat tot felul de discuţii des- subsemnatul pe la organele în regim de urgenţă a fost repre alegerile parlamentare, de cercetare penală. Astfel, tras de pe ordinea de zi. multiculturalitate, biling- cutia Pandorei fiind deschisă În rest, aleşii locali s-au vism, legislaţia europeană i-au dat replica Ioana Ro- distribuit în tot felul de coîn domeniu şi multe, multe man şi Claudiu Maior. Ioa- mitete şi comiţii.
3
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
www.punctul.ro
ANALIZĂ
Drujbe cu scandal ,,Ce s-a întâmplat la Sîngeorgiu s-a întâmplat și la Pănet și …se va întâmpla din nou și la Platoul Cornești anul viitor, și probabil și în Budiu”
Pădurea din Pănet, apărată cu strășnicie de locuitori Cătălin Hegheș
S-au postat în fața utilajelor și au înconjurat copacii pentru a nu fi tăiați. Este vorba despre locuitorii comunei Pănet, care acuză Ocolul Silvic de ilegalități în ceea ce privește așa-zisa Pădure „Oltvány, iar tăierile - spun aceștia - ar putea duce la inundații și alunecări de teren. Pe de altă parte, legea pare să fie de partea Ocolului, a cărui reprezentanți spun că tăierile se fac pentru înlocuirea arborilor, nu pentru defrișare. Problema a ajuns la Prefectură, se adună semnături și se fac petiții... Citiți mai jos o analiză despre situația pădurii Pănet și problemele pe care le-a iscat din nou ,,folosirea drujbei”…. Totul a început… La mijlocul lunii octombrie, pe data de 16, firma care a câștigat licitația pentru exploatarea unor materiale lemnoase din pădurea de la Pănet începea lucrările de tăieri. Muncitorii au apucat să taie doar două zile, pentru că, pe data de 18 octombrie, locuitorii din comună, împreună cu primarul au
www.punctul.ro
blocat activitatea firmei. Locuitorii spun că Pădurea de la Pănet este vechea Pădure „Oltvány”, întinsă pe o suprafaţă de aproape 28 de hectare, care înainte de Regimul comunist se afla în proprietatea populaţiei şi a fost confiscată abuziv prin naţionalizare. Totuși, până acum, deși s-au făcut cereri de revendicare, foștii proprietari nu au reușit săși recâștige drepturile de proprietate. Prin urmare, pădurea se află în continuare în proprietatea Statului, care o administrează prin Direcția Silvică Mureș, respectiv Ocolul Silvic TîrguMureș. Singurul lucru pe care l-au reușit locuitorii până acum a fost să blocheze temporar tăierile, iar pe celălalt „front” au început să strângă semnături printr-o petiție prin care cer renunțarea la tăieri. Ei spun defrișări, Ocolul Silvic vorbește despre tăieri. Protestul oamenilor Dacă pădurea e în proprietatea Statului, pe bună dreptate oamenii din zonă spun că Statul ar trebui să țină cont și de părerea
Punctul
Cristian TEODORESCU Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel/Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699 Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine
Marius LIBEG autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.
Editor: LIBEG Zsuzsanna Director administrativ: Editorialist: LENA GRAUR Cristina UNGUREANU Redactori: Lena GRAUR Asistent director administrativ: Cătălin HEGHEŞ Mihaela KOZAK Cristina VANCEA Ioan A. BORGOVAN IT/DTP: Ovidiu MORAR Tipărit la SC BAP AGENCY S.R.L. Mircea BARBU
4
cetățenilor săi. Așadar, teoretic cel puțin, cetățenii ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Într-un comunicat semnat de Bodó Előd, activist local și Bartha Mihály, primarul Comunei Pănet, aceștia explică de ce protestează, spunând că pădurea asigură filtrarea aerului pentru locuitorii din Pănet, dar și pentru Tîrgu-Mureș, deci pentru aproape 150.000 de oameni și că legislația a fost încălcată: „Am aflat o serie de ilegalităţi comise în legătură cu demararea exploatării din Pănet: populaţiei nu i s-a dat posibilitatea exprimării opiniei nici în momentul elaborării planului de amenajament silvic, nici informarea publicului nu a avut loc (conform: HG 1076/2004, Legea 86/2000, Legea 544/2001). În plus, după informaţiile noastre, la demararea exploatării, societatea care a efectuat lucrările nu deţinea un acord de mediu valabil. Există suspiciuni justificate şi cu privire la faptul că planul de amenajament silvic nu este bazat pe un studiu şi acord de mediu fondat şi cuprinzător”. În plus, spun semnatarii, tăierile ar putea duce pe viitor la alunecări de teren și inundații.
și-a depășit atribuțiile în favoarea localnicilor, pentru că potrivit amenajamentului aprobat de către ministru, erau prevăzute tăieri, care în perioada 2008-2017 trebuiau să ducă la înlocuirea a 90% din arboret. „Pe românește spus, trebuia tăiat 90% din suprafață, adică 15 hectare. Totuși, de la mine putere, am luat decizia să nu tai 90% din suprafață, ci numai 7,5 hectare, tocmai pentru ca să nu creez un dezechilibru și să amân diferența de tăieri pentru perioada 2018-2027, cu tăierea practic în 2026 sau 2027”, adaugă Valeriu Herlea. Un alt argument ar fi acela că pădurea și-a depășit cu 30% perioada de exploatare. Carpenul, spun cei de la Ocol, se taie în general la o vârstă cuprinsă între 40 și 50, maxim 55 de ani. Pădurea de la Pănet are 65 de ani și este compusă 80% din carpen, plus alte specii nevaloroase. În locul acestor copaci, cei de la Ocol spun că vor planta o pădure care va fi în proporție de 60% stejar, 20% paltin și 20% frasin, după modelul celei care s-a înlocuit tot cu scandal la Sîngeorgiu de Mureș.
păneţeni au protestat la locul exploatării şi astfel au reuşit să oprească defrişarea. Primăria Comunei Pănet a depus plângeri şi denunţări la Garda de Mediu, la Prefectură şi la Direcţia Silvică Mureş în care cere analizarea documentaţiei şi a situaţiei”. De asemenea, a fost lansată o petiție on-line, care însă n-are valoare juridică, iar organizațiile civice amenință că vor analiza împreună cu Primăria posibilităţile, chiar şi prin procese şi acţiuni judecătoreşti, să oprească definitiv defrişarea Pădurii Oltvány. De cealaltă parte, reprezentanții Ocolului Silvic Tîrgu-Mureș spun că problema de fond rămâne în picioare, iar ceea ce au obținut până acum localnicii a fost doar o amânare. Și, pentru că așa cum spun reprezentanții Ocolului, tăierile se fac pentru înlocuirea arborilor, nu pentru defrișare, legea pare să fie de partea Ocolului. La mijloc cade însă firma care a câștigat licitația și care a plătit o parte din materialul lemnos, iar acum s-a trezit că nu-l poate exploata. „S-a făcut contract, s-a autorizat parchetul, s-a predat Situația actuală spre exploatare, s-a facturat Argumentele Până una alta, lucrările contravaloarea masei lemOcolului Silvic de tăiere au fost blocate. noase pentru septembrie și Cel care s-a ocupat de Aceasta deoarece au ieșit octombrie, s-a plătit această problema de la Pănet este scântei și pe teren între lo- masă lemnoasă, au început șeful Ocolului Silvic Tîrgu- calnici și firma care executa să lucreze în 16 octombrie, Mureș, Valeriu Tudor Her- tăierile, și la masa discuțiilor au tăiat două zile, cam 50 de lea. Vinerea trecută, acesta mediată de Prefectură. Co- metri cubi, deși au plătit 500 spunea: „Acum au plecat cei municatul localnicilor mai și au ieșit oamenii care s-au de la ITRSV și Garda de Me- precizează că „în data de 16 postat prin pădure, pe lângă diu de la mine pentru că au octombrie, ziua în care oa- arbori ca să nu poată să-i redactat materialele care s-au menii au auzit drujbele în doboare, să-i rănească, s-au făcut în urma verificărilor pădure, a avut loc o şedinţă pus în fața utilajelor”, spune din teren. Absolut nimeni la care peste 250 de locatari Valeriu Herlea. nu a constatat vreo neregulă au participat. Aici au luat o vizavi de ceea ce se face aco- decizie unanimă: să nu lase Returul s-a purtat lo. Ce v-a informat populația ca Pădurea Oltvány să fie la Prefectură din zonă și Primăria de acolo defrişată. Miercuri, 17 ocDupă incidentul din sunt niște aberații”. Inginerul tombrie, înainte de masă, teren, firma care expHerlea mai spune că oricum 60 şi după masă 150 de loata s-a retras din zonă,
Primăria Pănet a depus o solicitare la Prefectură, unde au reprezentanții ei au fost convocați împreună cu reprezentanții Consiliului Județean, Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare și conducerea Direcției Silvice. Șeful Ocolului Silvic Tîrgu-Mureș spune că discuțiile au fost tensionate, iar ca urmare tăierile au fost suspendate: „Am purtat o discuție destul de tensionată, în care am explicat că ce fac ei acolo e total în afara cadrului legal, iar din raționamente pe care eu le știu, dar nu vi le pot spune, s-au suspendat lucrările pe o perioadă limitată. Lucrările vor începe din nou în 5 ianuarie. Am primit dispoziție scrisă de la superiorii mei, așadar am procedat ca atare. Firma oricum s-a retras din zonă începând cu data de 18-19 octombrie. Se reeșalonează la tăieri începând cu 5 ianuarie, deci fondul problemei tot nu e rezolvat. Masa asta lemnoasă este intrată într-un circuit economic...”. În plus, Herlea mai spune că oricum plănuia ca în primăvară să reîmpădurească zona, deși legea i-ar da răgaz chiar și până în 2015. Al doilea argument este acela că toată baza legală a fost verificată și nu s-au găsit probleme, iar Ocolul deține un document de la Agenția de Protecția Mediului semnat de directorul executiv Dănuț Ștefănescu și inginerul specialist, care atestă că nu este vorba nici de zonă protejată, nici arie protejată și nici alte probleme. „Ce s-a întâmplat la Sîngeorgiu s-a întâmplat și la Pănet și vă spun de acum că se va întâmpla din nou și la Platoul Cornești, anul viitor și probabil și în Budiu”, încheie acesta.
www.punctul.ro ANALIZĂ Vasile Dancea
Țara noastră importă absolut toate vaccinurile! Iar acest lucru înseamnă costuri de 20 de ori mai ridicate pentru vaccinurile pe care trebuie să le aducem din țările vecine. Rea-voință, interese economice, monopol sau pur și simplu indiferență, producţia de vaccinuri şi medicamente a fost oprită acum doi ani la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, după ce nu a mai primit autorizaţie de la Agenţia Naţională a Medicamentelor. Motivul invocat a fost că laboratoarele nu se ridicau la standardele impuse de Uniunea Europeană. Nu mai vorbim de faptul că o simplă strategie de marketing ar fi scos la iveală faptul că investițiile care se puteau face în Institut pentru a fi ridicat la standarde UE nu costau cu mult mai mult decât banii pe care țara noastră trebuie să-i plătească în plus pentru vaccinurile importate. Acum, după doi ani, o speranţă se arată la orizont. Se vorbeşte din nou despre redeschiderea Institutului. De ce este necesar ca Institutul Cantacuzino să fie redeschis, care sunt beneficiile lui pentru români, aflaţi din rândurile care urmează... Preţul Un prim avantaj al Institutului Cantacuzino este că producea la preţuri mult mai mici decât firmele străine. De când s-a oprit producţia de la Institutul Cantacuzino, multe dintre vaccinurile produse acolo s-au scumpit exagerat de mult, pentru că sunt importate. Astfel, un vaccin a ajuns să coste chiar şi de 20 de ori mai mult, susţine subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. De exemplu, când vaccinul antitetanos se producea la Institut, costa doi lei. Acum, preţul aceluiaşi vaccin este de 43 de lei. Apoi, inclusiv vaccinul antigripal din acest sezon trebuie importat la preţuri mult prea mari: vaccinul produs de Cantacuzino costa aproximativ 11 lei, în timp ce un ser din import are preţuri cuprinse între 25 şi 35 lei. Astfel, nu e de mirare că
Institutul Cantacuzino, înlăturat de interese? Țara noastră plătește 20 de milioane de euro anual pentru vaccinuri! Acest lucru se întâmplă din cauză că le importăm pe toate și plătim costuri de 20 de ori mai mari decât dacă le-am produce în țară
anul trecut, pentru toate vaccinurile achiziţionate (DTPa, ROR, hepatită B, BCG, VPI, dT), Ministerul Sănătăţii a plătit 86 de milioane de lei (20 de milioane de euro). Cine profită de criza Institutului Cantacuzino şi îi iau locul? Desigur, companiile străine producătoare de vaccinuri, cele mai importante fiind Sanofni-Pasteur și Glaxo-Smith Klein. Acestea ocupă în prezent peste 80% din piaţă. Schema obligatorie de imunizare a Ministerului Sănătății este asigurată în special de produsele acestor companii, ce au ocupat locul lăsat de Cantacuzino. Ne putem pune întrebarea: de ce trebuie ca românii să cumpere vaccinuri foarte scumpe din străinătate, când zeci de ani, vaccinurile româneşti şi-au făcut treaba tot atât de bine ca cele din import? Sănătatea populaţiei Un al doilea motiv pentru păstrarea Institutului Cantacuzino este faptul că de buna lui funcţionare depinde şi sănătatea populaţiei României. Dacă România ar fi lovită de o epidemie sau, mai rău, de o pandemie, nu ar putea să facă față. Am apela la organismele internaționale, dar dacă epidemia ar fi
prezentă și în alte state, atunci am sta la coadă: întâi se vaccinează ei, pe urmă noi… Din acest punct de vedere, un semnal de alarmă este tras şi de către Avocatului Poporului, care a demarat propria anchetă cu privire la Institutul Cantacuzino: ,,Această încetare a producerii vaccinurilor nu este nouă, ca urmare ar fi trebuit să dea de gândit autorităților publice, și să nu se creeze această eventuala stare care există acum, această eventuală stare de pericol pentru că lipsesc vaccinurile. Vaccinurile pentru epidemii și pandemii nu se achiziționează din farmacii", spune profesorul universitar Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului. ,,Noi am continuat acest demers ca să semnalăm că este încălcat dreptul la sănătatea populației. Acesta este rolul nostru constituțional", a completat Ionel Oprea, adjunctul Avocatului Poporului. Calitate îndoielnică Mai mult, chiar eficienţa vaccinurilor de import este pusă sub semnul întrebării, deoarece nu sunt testate în România şi nu sunt adaptate populaţiei României. ,,Importanţa acestui institut pentru statul român este majoră, mai ales în condiţiile
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012 actuale în care există conflicte geopolitice. Avem tulpini de peste 80 de ani (pe baza cărora pot fi dezvoltate vaccinurile - n. red.) şi un personal pregătit pentru evoluţii epidemiologice. Nu este vorba despre problema unui institut oarecare, ci de supravieţuirea şi apărarea unei populaţii", spune Monica Bălteanu, şeful laboratorului de boli autoimune, care este şi vicepreşedintele sindicatului TESA. Ea lucrează de 29 de ani în cadrul Institutului Cantacuzino.
avem în vedere că există pericolul ca vaccinurile de import să nu asigure protecţie sau să producă reacţii adverse", arată raportul Avocatului Poporului.
pe care să-l prezinte în şedinţa de Guvern: un memorandum care să conţină soluţii pentru repornirea producţiei la Institutul Cantacuzino, reluarea producției de vaccinuri ar reduce semnificativ costurile Cantacuzino, cu care se confruntă sistemul institut de elită românesc de sănătate. Un alt treilea motiv penMai mult, Ministerul tru care Institutul Cantacuzi- Sănătăţii discută cu Agenţia no ar trebui resuscitat este că a Naţională a Medicamenfost o instituţie de elită. Astfel, telor despre modificarea înainte de 1989 institutul livra cadrului legislativ. Adică, un în ţară peste 400 de produse, producător care vrea să scoată dar asigura şi rezerva Minist- de pe piaţă un medicament erului Sănătăţii pentru situaţii folosit în tratarea unor boli de urgenţă. Avea 1.200 de oa- cronice, trebuie să anunţe cu Caz concret meni care asigurau producţia, câteva luni înainte intenţia. Un caz concret priv- dar şi asistenţa tehnică şi cer- Dacă nu, atunci să se aplice ind riscurile asupra sănătăţii cetarea, precum şi testarea sancţiuni drastice. ,,În mod populaţiei din România, vaccinurilor. normal, în ţările în care ciodată cu dependenţa de vacConform declaraţiilor neva a obţinut o autorizaţie cinurile din export a avut loc Monicăi Bălteanu, la începu- de punere şi retragere în piaţă anul trecut când România tul anilor 1970 saloanele spit- a unui medicament, se face a făcut multe încercări pe alelor erau pline de cazuri de cu o notificare. La noi este o piața internațională pentru a rujeolă care au fost eliminate problemă cu legislaţia, pentru găsi doze suficiente de vaccin datorită vaccinurilor produse că trebuie notificare cu şase împotriva tuberculozei, vac- de Institut. luni înainte", a declarat Raed cin care nu se mai produce la În plus, raportul Avo- Arafat. Cantacuzino. Abia cu ajutorul catului Poporului arată că UNICEF s-a putut rezolva institutul a avut o contribuţie De ce a fost închis criza în care ne-am aflat. ,,esenţială" la eradicarea vari- Institutul Cantacuzino? Şi problema este foarte olei, poliomielitei, la eliminMotivul pentru care serioasă având în vedere că area fe brei tifoide, difteriei, sigurul institut din RomâRomânia este țara cu cea mai tetanosului la nou-născuţi nia care produce vaccinuri a mare incidență de tuberculoză şi la reducerea morbidităţii rămas fără licenţă este că unidin Europa. Doar la nivelul în cazul rujeolei, gripei, tu- tatea trebuie să-şi reamenajudeţului Mureş, în ultimii sei convulsive, tuberculozei. jeze linia de producţie, conaproximativ cinci ani au fost Astfel, şi la nivelul judeţului form standardelor europene. înregistrate peste 280 de ca- Mureş, în ultimii cinci ani nu Dar modernizarea nu a zuri de tuberculoză, conform s-a mai înregistrat niciun caz avut loc din mai multe moinformaţiilor primite de la dr. de difterie, tuse convulsivă sau tive: managementul defecVasile Adrian Mureşan, direc- poliomielită şi s-a înregistrat tuos, concurenta acerbă de torul adjunct al Direcţiei de doar un caz de tetanos, arată pe piață, desființarea unor Sănătate Publică a Judeţului statisticile primite de la DSP linii de producție, dar și inMureş. Mai mult, ,,nu Mureş. terese imobiliare (institutul există alternativă la proare imobile în zone extrem filaxia specifică (vaccinare)”, Speranţe de atractive. Șapte hectare a completat dr. Vasile Adrian Rezolvarea ar putea în Darvari-Ilfov, 11 hectare Mureşan. veni însă săptămâna aceasta, în Băneasa și aproape patru Organizaţia Mondială a când autorităţile sanitare vor hectare în Cotroceni). Sănătăţii (OMS) recomandă depune în Guvern un memoAstfel, licenţa de ca, teritorial, să se păstreze randum prin care solicită re- funcţionare i-a fost retrasă. aceeaşi tulpină vaccinală, deschiderea liniei de producţie Atunci când conduceadică acelaşi vaccin. Iar până a institutului. ,,O soluţie finală rii unităţii de cercetare i s-a acum, Cantacuzino a respec- ar fi să începem să recuperăm oferit bani, aceştia nu au fost tat acest principiu pentru producţia vaccinurilor care a investiţi corect şi s-a ajuns pe România. fost întreruptă o perioadă, şi linie moartă. Teoretic, Instiaşa s-a ajuns la costuri foarte tutul Cantacuzino nu e deloc Protecție îndoielnică mari. Spre exemplu, un vac- sărac. Banca Mondială l-a și reacții adverse cin a ajuns să coste de la 2 lei creditat cu o sumă în valoare ,,Se pune întrebarea la 43 de lei. Sperăm ca această de 8,5 milioane de euro pendacă tulpinile vaccinale in- propunere să fie aprobată la tru modernizare şi creşterea troduse în ţară au capacitate nivelul Guvernului", a de- producţiei. Multe dintre imunogenă similară pentru clarat Raed Arafat. echipamente au fost deja profilul uman al populaţiei Astfel, săptămâna aceas- cumpărate, doar că lucrările care locuieşte pe terito- ta, ministerul Sănătăţii şi au rămas în coadă de peşte, riul României. În condiţiile cel al Finanţelor trebuie să deşi data finalizării proiectuprezentate, nu, mai ales dacă pregătească un memorandum lui era 2011.
5
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
Comunicat de presă
În atenţia contribuabililor care încheie contracte cu persoane juridice străine sau cu persoane fizice nerezidente
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş aduce la cunoştinţa persoanelor juridice române, persoanelor fizice rezidente, precum şi sediilor permanente din România aparţinând persoanelor juridice străine, faptul că, acestea au obligaţia să înregistreze contractele/documentele încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente care execută pe teritoriul României prestări de servicii de natura lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţilor de supraveghere, activităţilor de consultanţă, de asistenţă tehnică şi a oricăror altor servicii prestate în România, care generează venituri impozabile. Contractele/documentele menţionate mai sus, se înregistrează, indiferent de durata acestora, la organele fiscale teritoriale în a căror rază contribuabilii beneficiari ai activităţilor respective, îşi au domiciliul fiscal, conform legii. Prin excepţie, persoanele juridice române care au calitatea de contribuabili mari şi mijlocii, potrivit reglementărilor legale în vigoare, au obligaţia înregistrării contractelor/documentelor la organul fiscal competent pentru administrare. Contractele/documentele încheiate de contribuabilii prevăzuţi mai sus, pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării, potrivit prezentelor dispoziţii. Înregistrarea contractelor/documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, se realizează prin depunerea, la organul fiscal competent, a „Declaraţiei de
înregistrare a contractelor/documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, iniţiale/adiţionale (conexe), încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente”, cod MFP 14.13.01.40/n, prevăzută în anexa nr. 1, la OPANAF nr. 1400/2012, publicat în M.O. nr. 695/10.10.2012, care a intrat în vigoare la data de 10.10.2012, fără a fi însoţită de documente doveditoare ale datelor înscrise în declaraţie. Declaraţia poate fi solicitată de la unităţile fiscale sau poate fi descărcată de pe site-ul ANAF, www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili Formulare. Neîndeplinirea obligaţiei de înregistrare a contractelor/documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice şi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoane juridice, conform art. art. 219 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Declaraţia se depune pentru fiecare contract sau document care justifică prestările efective de servicii efectuate pe teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractelor sau de la data emiterii oricăror documente prevăzute de lege. Director executiv, Dénes Irén
www.punctul.ro
PUBLICITATE
ANUNȚUL PRIVIND VÂNZAREA PENTRU BUNURI MOBILE În temeiul art.162 alin.(1) din O.G. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, se face cunoscut prin prezenta că în ziua de 12.11.2012, ora 10, în municipiul Reghin, str. Petru Maior nr. 33, se vor vinde la licitație publică următoarele bunuri mobile aparținând debitoarei: SC LENA CONSTRUCT SRL, loc. Beica de Jos, nr. 33, județ Mureș, dosar de executare BEICA 42, CUI 23025039; Buldoexcavator tip BENFRA, an fabricație 1991, preț de pornire 27.960 lei Prețurile nu includ TVA. Condiții de participare: - dovada plății reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației;
- documentele prevăzute de art. 162 al. 7 lit. a-h din O.G.92/2003, care se vor depune până în data de 09.11.2012. Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înștiințeze organul de executare până cel târziu în data de 09.11.2012. Prezentul înscris poate fi contestat, sub sancțiunea decăderii, în termen de 15 zile la instanța judecătorească. Orice alte informații vor fi oferite la nr.de telefon 0265.512.591,0265.512.592 sau la sediul Administrației Finanțelor Publice Reghin. Șef administrație Zogorean Florin
COMUNICAT DE PRESĂ Primăria Municipiului Reghin, având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Reghin nr.53/26.09.2012, privind aprobarea Metodologiei de atestare a persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de imobile în cadrul asociațiilor de proprietari, aduce la cunoștința celor interesați că începând cu data de 05.11.2012 organizează cursul de specializare pentru atestarea administratorilor de imobile. Solicitările pentru înscrierea la
cursul de specializare în vederea atestării vor fi depuse până la data de 31.10.2012, orele 15.00 la registratura Primăriei municipiului Reghin (Centrul de Informare al Cetățeanului - C.I.C.) . Important: Prezența la cursul de specializare organizat de Primăria municipiului Reghin este obligatorie în vederea atestării administratorilor de imobile. Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Reghin
www.volkswagen.ro
Ai tot ce-ți trebuie și încă ceva pe deasupra!
Finanțare prin
Scapă de rablă și ia-ți un volkswagen Radio CD cu MP3 Player
9 Airbaguri
Computer de bord
Aer condiționat
Volan piele
Pregătire Telefon
Noua Jetta 12.814 euro TVA inclus* rată credit de la 167 euro/lună
Scaune sport
față Polo Attractive S , AB ESP
Jante aliaj 15"
GolfÎnchidere Edition
10.999centralizată euro TVA inclus* culatelecomandă rată credit de 143 euro/lună
8.200 euro TVA inclus*
rată credit de la 107 euro/lună Geamuri electrice față/spate
Golf Drive 1.2 TSI / 85 CP e doar 12.450 euro TVA • Aer condiționat • Geamuri electirce față/spate • Închidere centralizată cu telecomandă Rabla ta e plină de amintiri. De la primul drum până la ultima revizie, ai îndrăgit-o mult. Însă acum e • Radio CD cu MP3 player • Servodirecție electromecanică • 9 Airbaguri • Pregătire telefon te desparți de•ea. IarABS ca despărțirea fie una mai frumoasă, înlocuiește-o •momentul Jante aliajsă Wellington 15" ESP, • Computersăbord Pluscât • Scaune sport față • Volan pielecu un Volkswagen.
Alege la unul dintre cele trei Polo Attractive, Golf Edition, Noua Jetta sau orice alt Volkswagen. Vino distribuitorul tăumodele: Volkswagen să-l încerci!
*Prețul include TVA, 3 prime de casare, 3% bonus financiar prin oferta de finanțare Porsche Finance Group România pentru Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național pentru 2011, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu și finanțat din Fondul pentru Mediu. Rata conține TVA și nu include clus* asigurarea CASCO, DAE eu 10,01%. ro TVA in
11im.9e 99
use
cl Vino acum la distribuitorul tăuinVolkswagen! de casare 3 pr
*Prețul include TVA, 3 prime de casare, 2% bonus financiar prin oferta de finanțare Porsche Finance Group România pentru Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Național pentru Mașinile din imagine sunt cu titlu de prezentare. 2012, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu și finanțat din Fondul pentru Mediu. Polo Drive Attractive Motorizare (60CP), consum mixtconsum combustibil, l/100 km: 5,5, emisii emisii CO CO2 (g/km) 128. Golf 1.2 TSI / 85 CP e1.2 doar 11.999 euro TVA, mixt 5.9 (l/100km), 2 Golf Edition Motorizare 1.4 (80CP), consum mixt combustibil, l/100 km: 6,4, emisii CO2 (g/km) 149. 139 (g/km). Noua Jetta Motorizare 1.2 TSI (105CP), consum mixt combustibil, l/100 km: 5,7, emisii CO2 (g/km) 134. Mașina din imagine este cu titlu de prezentare.
Distribuitorul Distribuitorul tău tău Volkswagen: Volkswagen: Karl AutoMustermann Top co Musterstraße 34567 Musterstadt Str. Principală,12, nr. 4, Corunca Tel. (01 23) 45800, 67 89, www.mustermann.de tel: 0265 207 www.autotop.ro
6
www.punctul.ro OPINIE
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
Hyundai ix35 Fuel Cell, în turneu prin Europa Două unități Hyundai ix35 Fuel Cell, alimentate cu hidrogen, și-au încheiat, săptămâna trecută, călătoria prin mai multe orașe europene, cu prilejul acțiunii ,,European Hydrogen Road Tour”, având ca destinație Copenhaga. Modelul Hyundai ix35 Fuel Cell a jucat un rol important în cadrul ,,European Hydrogen Road Tour”, proiect susținut de către producători auto și o serie de organizații, cu obiectivul de a sensibiliza politicienii, lideri ai industriei, mass-media și publicul, în decizia de a contribui la investițiile în dezvoltarea infrastructurii hidrogenului ca sursă de energie în Europa. Atât modelul ix35 Fuel Cell, precum și alte vehicule propulsate pe bază de hidrogen, au putut fi admirate în decursul expediției prin Hamburg și Hannover în Germania, Bolzano în Italia, capitala Franței Paris, precum și în orașele Cardiff, Bristol, Swindon și Londra din Marea Britanie, înainte ca această călătorie
10.000 de unități Hyundai ix35 Fuel Cell vor fi construite începând cu anul 2015
să aibă ca destinație finală Copenhaga, Danemarca. Allan Rushforth, Senior Vice President și COO al Hyundai Motor Europe a declarat: ,,Copenhaga a fost un oraș adecvat în care să se încheie acest turneu, având în vedere faptul că municipalitatea a comandat deja producția a 15 unități ix35 Fuel Cell. Avem convingerea că vehiculele propulsate pe bază de hidrogen pot contribui la dezvoltarea unei societăți cu rezerve de energie sustenabile și la mobilitate cu
emisii zero. Aceste vehicule vor avea un rol vital în reducerea emisiilor de CO2.“
Carlo, Monaco, utilizând doar stațiile existente de alimentare cu hidrogen, în timpul celor cinci zile de Calitățile Hyundai călătorie. ix35 Fuel Cell… În luna iunie, ix35 Fuel … au fost dovedite de-a Cell a fost condus prin Suelungul anului prin par- dia și Norvegia de către o ticiparea la o serie de eve- echipă de reprezentanți nimente în cadrul cărora Hyundai și jurnaliști, au fost testate utilitatea și finalizând cei 314 km fiabilitatea modelelor. ai competiției emisiilor Hyundai ix35 Fuel Cell scăzute, ,,Zero Rally”. Aua bătut toate recordurile la tovehiculul s-a clasat pe începutul anului, când a locul patru în clasa hidrofost condus pe o distanță gen, devansând mai mulți de 2.260 km, de la Oslo, constructori de autovehiNorvegia, până la Monte cule electrice, hibride sau
alimentate cu bio-combustibil. Înainte de acțiunea ,,European Hydrogen Road Tour”, care a demarat în septembrie, o serie de îmbunătățiri ale sistemului de propulsie ix35 Fuel Cell au fost realizate, modelul Hyundai obținând o autonomie de 588 km, în timp ce și-a menținut viteza maximă de 160 km/h și
accelerația de la 0 la 100 km/h în 12.5 secunde. Comunicată în cadrul Salonului Auto de la Paris, producția de serie a modelului Hyundai ix35 Fuel Cell se va realiza la fabrica din Ulsan, Coreea, fiind programată construcția a 1.000 de vehicule în intervalul decembrie 2012 – 2015. Hyundai are deja semnate contracte cu orașe din Danemarca și Suedia în scopul de a închiria ix35 Fuel Cell flotelor municipale. Ulterior anului 2015, Hyundai estimează o producție de serie limitată a modelului ix35 Fuel Cell, cu un obiectiv de 10.000 de unități. ix35 Fuel Cell are la bază premiatul model compact SUV ix35 – un autovehicul proiectat și construit în cadrul unităților de producție Hyundai din Europa, special pentru clienții europeni.
Călătoria prin orașele europene are ca destinație finală Copenhaga. 1.000 de unități urmează a fi produse și livrate către clienți în perioada 2013 – 2015.
7
nălţată şi pentru patriotismul manifestat de fiecare dată, mai ul sărbătorilor naţionale. Deleted: inant al manifestării l-a reprezentat parada militară realizată Formatted www.punctul.ro Punctul Nr.Tîrgu-Mureş, 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012 PUBLICITATE Garnizoanei Detaşamentului de Pompieri First line: Deleted: u şamentului de Jandarmi Reghin, un moment inedit şi foarte Ziua armatei, sărbătorită de municipalitatea reghineanăFormatted ei prezenţi. Ziua Armatei a fost sărbătorită şi în municipiul Reghin, printr-o serie de manifestări, militare, religioase, culturale, depuneri de coroane, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, partidele politice componente ale Consiliului Local, şi nu numai, membrii ai comunităţii locale. Am fost onoraţi de prezenţa domnului deputat Vasile Gliga şi a fostului prefect şi candidat la Senat, domnul Alexandru Petru Frătean, la acest eveniment deosebit, prin care municipalitatea a dorit să-i omagieze pe cei care poartă însemne militare şi slujesc ţara sub faldurile drapelului tricolor. Alocuţiunile ţinute de domnul colonel Valentin Iacob - reprezentantul Garnizoanei Tîrgu-Mureş, domnul Alexandru Petru Frătean - fost prefect şi candidat la Senat, doamna profesoară Monica Baciu de la Grupul Şcolar „Petru Maior”, au marcat jertfa militarilor acestei ţări pe câmpurile de luptă şi misiunea nobilă a militarilor, aceea de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român. Această zi a fost un prilej de a ne ară-
care locuiesc teritorii româneşti dincolo de graniţele ţării, şi că doresc unirea cu ţara mamă.”
ta, încă odată, respectul pentru cei care au luptat de-a lungul secolelor pentru promovarea şi apărarea atributelor fundamentale ale naţiunii şi statului român. Un moment marcant al evenimentului a fost discursul doamnei primar, Maria Precup, care a precizat: „Gravată cu litere de aur şi sânge în calendarul de suflet al românilor, Ziua Armatei Române - 25 Octombrie, nu va trece niciodată neobservată, cum nu au trecut neobservate actele
esă al Primăriei Municipiului Reghin
8
de eroism şi jertfele pe care oastea ţării şi le-a asumat, cu dârzenie, mândrie şi devotament, din cele mai vechi timpuri, prin faptele de arme, sub jurământ, sub drapelul tricolor, de a apăra cu preţul suprem - viaţa, unitatea naţională şi integritatea teritorială a vetrei strămoşeşti ... Este Ziua Armatei Române, prilej pentru noi de a rememora toate marile evenimente istorice care au construit România de azi şi să nu uităm niciodată, că încă sunt români
În încheierea discursului, doamna primar a ţinut să mulţumească pentru prezenţă şi implicare, Asociaţiei Veteranilor de Război, Brigăzii de Operaţii Speciale Mureş, Detaşamentului de Pompieri Reghin, Detaşamentului de Jandarmi Reghin, Poliţiei municipiului Reghin, Poliţiei Locale, Instituţiilor de cultură şi Aparatului de Specialitate al Primăriei, d-nului deputat Vasile Gliga, d-nului fost prefect şi candidat la Senat – Alexandru Petru Frătean, partidelor politice prezente, preoţilor pentru rugăciunea înălţată şi pentru patriotismul manifestat de fiecare dată, mai ales cu prilejul sărbătorilor naţionale. Formatted Punctul culminant al manifestării single l-a reprezentat parada militară realizată cu sprijinul Garnizoanei Tîrgu-Mureş, Formatted Detaşamentului de Pompieri Reghin, Detaşamentului de Jandarmi Reghin,Left: un 0 pt, s moment inedit şi foarte apreciat de ceispacing: prezenţi. Formatted Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Reghin Formatted
Record de asistență de Ziua Armatei
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
Armata României, omagiată la Oarba şi la Luduş Ioan A. Borgovan
Ecourile bătăliei duse în mica localitate din apropierea oraşului Iernut (Oarba de Mureș) au ajuns oriunde în ţară şi chiar mai departe, intrând în galeria locurilor magice în care s-a întâmplat ceva. De Ziua Armatei României, Monumentul înălţat în memoria celor 11.000 de militari căzuţi în luptă, monument care glorifică faptele de arme ale armatei noastre a fost locul spre care s-au îndreptat oficialităţi ale statului, elevi şi români iubitori de neam şi ţară. Ceremonia de la Oarba de Mureş a început cu oficierea serviciului religios de către preoţii Olimpiu Zăhan, Ioan Şandor, Silviu Feier, Ioan Buda şi Adrian Cucui. Generalul Adrian Ciolponea a dat citire Mesajului Ministrului Apărării
Se dă onorul pentru eroii căzuţi în războaie
Naţionale după care au rostit alocuţiuni generalul Ioan Scrieciu, subprefectul Gabriela Koşş şi Ciprian Dobre, preşedintele CJM. S-au depus coroane de flori şi a defilat Garda de Onoare. În prezenţa unui mare număr de cetăţeni… … festivitatea de omagiere a Armatei României a început cu intonarea Imnului Naţional al României şi a Imnului Uniunii Europene, după care părintele
Se dă onorul pentru eroii căzuţi în războaie
protopop ortodox Lucian Voşloban şi preotul grecocatolic Sorin Russu au oficiat slujba de pomenire a eroilor. Au rostit alocuţiuni primarul Cristian Moldovan, generalii Gheorghe Popa şi Adrian Ciolponea şi preşedintele CJM,
Ciprian Dobre. Alături de cetăţenii oraşului au fost vicepreşedintele CJM, Ovidiu Dancu, Manuel Butiulcă, senatorul Petru Başa, Akoş Mora, veteranii (col.r) Ionel Costin, (col.r) Sever Popovici, (col. r) Mihai Agapi, Tănasie Fanea, Iacob Baghiu, oficialităţile oraşului: Sorinel Tripon, Eugenia Giurgea, Liviu Botezan, Ovidiu Pop, consilieri locali, şefi de instituţii publice. Manifestarea s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori şi defilarea Gărzii de Onoare a trupelor militare de la Garnizoana Tîrgu Mureş în frunte cu Drapelul de Luptă.
În acest an se împlinesc 68 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord răpit ţării prin Diktatul de la Viena şi totodată eliberarea întregului teritoriu al ţării de sub ocupaţie străină. Se încheia atunci o etapă importantă din istoria ţării după ce Armata Română a pierdut peste 624.000 de militari în campania din Est alături de Germania hitleristă. Ca o ironie a istoriei, după actul de la 23 august 1944, când România decide să întoarcă armele împotriva fostului aliat, puterile învingătoare consideră România ca pe o ţară învinsă, deşi pe frontul de Vest Armata Română mai pierde în lupte peste 169.000 de militari. Pentru aceştia şi pentru întregul popor a fost o palidă consolare afirmaţia făcută de Churchil şi Stalin că decizia României de a întoarce armele împotriva fostului său aliat a scurtat durata războiului cu cel puţin şase luni.
Punctul pe i
www.punctul.ro LUDUŞ-IERNUT
Donaţie. Profesorul de limba şi literatura română Iosif Pop de la Liceul Tehnologic Luduş, în prezent pensionar, autor al monografiei satului său natal, Stupini din judeţul Bistriţa Năsăud „File adunate din viaţa unui sat care se risipeşte” a donat Bibliotecii orăşeneşti peste 500 de volume. „Sunt cărţi de critică literară, literatură română şi clasică, volume care sunt foarte utile cititorilor noştri”, a declarat Adela Cazacu, şefa Bibliotecii orăşeneşti. Protocol de colaborare. Conducerea Casei de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” Luduş a considerat „necesar şi oportun încheierea unui protocol de colaborare cu asociaţii culturale ce au drept scop elaborarea unor proiecte atractive şi utile de educaţie permanentă şi de informare benefice comunităţii locale”. Propunerea de aprobare a unui Protocol de colaborare între Primăria oraşului Luduş şi Parohia Reformată Colonia – Luduş a fost aprobată în unanimitate de consilierii locali. Regulament. Serviciul Arhitectură, Urbanism, Amenajarea teritoriului – Compartimentul Avizări, Autorizări şi Control Comercial din cadrul Primăriei oraşului Luduş a prezentat prin inspectorul Ersilia Nistor un referat prin care se propunea legislativului local un Regulament pentru eliberarea avizului pentru desfăşurarea de activităţi temporare pe domeniul public şi privat al oraşului. Regulamentul a fost aprobat urmând ca în perioada următoare agenţii economici care desfăşoară activităţi economice în oraş să solicite eliberarea avizului pentru ocuparea temporară a terenului aparţinător domeniului public şi privat al oraşului. Parc înregistrat. Consiliul Local Luduş a hotărât înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară, în proprietatea oraşului Luduş-domeniul public, a imobilului „Parcul Tineretului”, situat pe Bd. 1 Decembrie 1918, în suprafaţă de 17708 mp. Parcul se află în intravilanul oraşului şi este înscris la poziţia nr. 36 din inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului, aprobat prin HCL nr. 36/2001 şi HG nr. 964/2002. Anul dobândirii bunului este 1975, iar actuala valoare de inventar este de 97.500 lei. Rectificare de buget. Consiliul Local Luduş a aprobat rectificarea de buget pentru alocarea unor sume destinate cheltuielilor oportune şi necesare. Pe trimestrul III s-au majorat alocările la capitolul „Învăţământ preşcolar” cu suma de 37.000 de lei pentru reparaţii curente la imobilele din străzile Vînătorilor, Primăverii şi Crinului – 33.000 de lei; achiziţionarea programului informatic de contabilitate necesar funcţionării Centrului bugetar preşcolar din Luduş cu sediul la Grădiniţa „Căsuţa fermecată” – 3.000 de lei şi reparaţii curente la Grădiniţa din cartierul Roşiori – 1.000 de lei.
9
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
www.punctul.ro
REGHIN
Reghinul, pe harta Rotary 32 de reghineni se vor implica în proiectele Clubului Emeșe Ardelean
La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 26 octombrie, Reghinul a intrat pe harta internaţională Rotary. Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară” a găzduit, de la ora 18, ceremonia de cartare a clubului Rotary din Reghin. Organizaţia a fost iniţiată de omul de afaceri Mircea Olteanu în primăvara acestui an şi în luna iunie a primit documentele prin care a fost acceptată în Rotary International, Districtul 2241 România – Republica Moldova. La ora actuală organizaţia are peste un milion de membri în întreaga lume, fiind extinsă în 159 de ţări. Solemnitate în prezenţa guvernatorului La Reghin, Clubul număra 32 de membri, persoane care activează în diferite domenii şi care se bucură de o imagine bună şi de
apoi selectate în funcţie de importanţa lor. Cei 32 de reghineni se vor implica în realizarea proiectelor selectate, care vor fi în principal axate pe problemele identificate. Întrebat dacă clubul este deschis pentru viitori membri, Mircea Oltean a spus că există o asemenea deschidere, noii membri urmând să fie acceptaţi conform regulamentului şi constituţiei în vigoare, aceeaşi pentru toate cluburile din lume. Astfel, posibilul nou membru trebuie să fie recomandat de un rotaryan, să prezinte garanţii morale La festivitate a fost prezent guvernatorul Districtului 2241 România – Republica Moldova, solide urmând ca el să fie acceptat Radu Popescu (al patrulea de la stânga la dreapta) şi numeroşi membri din ţară (votat) de fiecare membru al clubului in parte. o moralitate fără cusur . care au venit special la Reghin festivităţii. Intrarea oficială în familia Festivitatea de cartare s-a pentru acest eveniment. internațională Rotary a celor 32 de desfăşurat în prezenţa guvernaPentru a-şi dovedi deschide- Proiecte de viitor reghineni a adus o mare încărcătorului Districtului 2241 Româ- rea faţă de public, organizatorii Omul de afaceri Mircea Oltea- tură emoţională pentru toţi cei prenia – Republica Moldova, Radu ceremoniei s-au întâlnit şi cu jur- nu a declarat că există unele proiecte zenţi, festivitatea desfăşurându-se Popescu, dar şi a numeroşilor naliştii în cadrul unei conferinţe referitoare la comunitatea reghinea- conform regulamentului internaţirotaryeni de la cluburile din ţară care a avut loc înaintea începerii nă, care vor fi analizate cu atenţie şi onal , într-o mare solemnitate.
PROGRAMĂRI LICITAŢII PUBLICE CU STRIGARE - INFORMAŢII DESPRE CONDIŢIILE DESFĂŞURĂRII LICITAŢIILOR Biroul executorului Birou Executor Judecătoresc Pop Ioan Tg. Mureș, str. Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792 Birou Executor Judecătoresc Pop Ioan Tg. Mureș, str. Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792 Birou Executor Judecătoresc Pop Ioan Tg. Mureș, str. Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792 Birou Executor Judecătoresc Pop Ioan Tg. Mureș, str. Bolyai nr. 28 tel. 0265. 268.792 Birou Executorului Judecătoresc Olteanu Radu Loc. Reghin, str. Petru Maior nr. 48/8 jud. Mureş tel. 0265/512 018
10
Bunul licitat
Preț de pornire
Locul licitației
Data și ora licitației
- IMOBIL, situat în com. Găleşti, sat Bedeni nr. 41, jud. Mureş, compus din 20. 088,75 lei sau casă de locuit cu 2 camere, bucătărie, cămară din chirpici, acoperită cu ţiglă, 4. 592,25 euro înscris în CF 50353 Găleşti, cu nr. Cadastral C1 top 112-2-2. (preţ stabilit conform raportului de expertiză, redus cu 25%).
Loc. Târgu-Mureș, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)
05. 11. 2012 orele 10-11
- IMOBIL, situat în Tg-Mureş, str. Aurel Filimon nr. 15/Corp 2/II, jud. Mureş, înscris în CF nr. 120177/C1/U3, nr. CF vechi 4527/V, compus din parter format din hol de intrare, coridor, atelier, 2 grupuri sanitare, 2 magazii, având S.U.=69,41 mp şi cota de 7.71/1080 parte teren în folosinţă, CF colectiv nr. 4527.
176. 344,50 lei sau 41. 572,50 euro (preţ de evaluare stabilit conform raportului de expertiză, redus cu 25%).
Loc. Târgu-Mureș, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)
05. 11. 2012 orele 11-12
- IMOBIL, situat în Tg-Mureş, Aleea Cornişa nr. 32, ap. 41, jud. Mureş, compus din apartament cu 3 camere şi dependinţe, drept de folosinţă asupra terenului aferent, înscris în CF 121896 – C1 – U6 Tg-Mureş, cu nr. cadastral 2551-10-XLI, CF colectiv nr. 36390.
175. 520 lei sau 38. 982 euro (preţ stabilit conform raportului de evaluare de la dosar).
Loc. Târgu-Mureș, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)
08. 11. 2012 orele 09-10
- IMOBIL, situat în Tg-Mureş, B-dul. Pandurilor nr. 79/13, jud. Mureş, având s.u. 51, 52 mp, înscris în CF 125284-C1-U4 Tg-Mureş, cu nr. cadastral 3755-33-XIII, compus din 2 camere şi dependinţe, drept de folosinţă asupra terenului, CF colectiv nr. 52120.
137. 586 lei sau 30. 477 euro (preţ stabilit conform raportului de evaluare de la dosar).
Loc. Târgu-Mureș, Str. Bolyai nr. 28, Jud. Mureş (în curte, la etaj)
08. 11. 2012 orele 10-11
-Imobil situat în loc. Hodac, nr. 499 A, jud. Mureş, înscris în CF 50178 a loc. 18. 750,00 lei Loc. Reghin, Marţi, Hodac, nr. cad./top 50178-C2, 50178-C3, 50178-C4, compus din: (preţ de evaluare redus cu Str. Petru Maior nr. 06. 11. 2012 - casă de vacanţă cu fundaţie din beton, zidărie din cărămidă, acoperită cu 25%). 48/8 ora 09,00 ţiglă, compusă din 3 camere şi terasă şi terenul aferent în suprafaţă totală de jud. Mureş 1.200 mp; - grup sanitar din lemn dotat cu WC, chiuvetă, duş şi podea din gresie; - magazie din lemn cu fundaţie de beton, acoperită cu ţiglă.
www.punctul.ro TÎRNĂVENI
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
Copiii și profesorii, ajutați să colaboreze mai bine Mircea Barbu
Miercuri, 24 octombrie 2012, la Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu” din Tîrnăveni s-a desfășurat lansarea Proiectului educativ judeţean ,,Zâmbet de copil, într-o lume de culori” acţiune organizată de către Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 Tîrnăveni. Scopul proiectului a fost valorificarea schimbului de experienţă între cadrele didactice şi copiii diferitelor unităţi preşcolare prin evidenţierea posibilităţilor creative ale copiilor, a modalităţilor de exprimare cu ocazia diferitelor manifestări artistice (cântec, poezie, artă plastică). Rezultatele scontate sunt de dezvoltare a relaţiilor de colaborare şi împărtăşirea experienţei pozitive între cadrele di-
dactice şi colectivele de copii pe care îi îndrumă; valorificarea abilităţilor artistice ale copiilor prin activităţi extracurriculare; stimularea potenţialului creativ al copiilor; realizarea unor expoziţii cu lucrări realizate; implicarea activă a cadrelor didactice şi a copiilor în activităţile desfăşurate în cadrul proiectului. ,,Prin implicarea copiilor în activităţi cultural-artistice urmărim să d e z v o lt ă m abilităţi artistice şi de comunicare, muncă în echipă, înţelegerea şi valorificarea diversităţii dintre noi, pregătirea pentru viaţă într-o societate în continuă schimbare. Acest
proiect reprezintă o întărire asupra cunoaşterii specificului echipelor partenere, un
caleidoscop care generează imagini şi creaţii ale copilului contemporan, precum
şi un prilej de a schimba opinii, păreri, procedee, metode de predare
şi evaluare tradiţionale, dar mai ales reliefarea potenţelor educative a metodelor noi de lucru cu preşcolarul”, a declarat Todoran Auriţa, directorul grădiniţei. Iniţiatorii şi coordonatorii proiectului sunt prof. înv. preşc. Hancu Teodora, prof. înv. preşc. Trifan Irina – inspector şcolar învăţământ preşcolar şi prof. înv. preşc. Todoran Auriţa - director, iar parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Biblioteca Municipală Târnăveni, secţia Copii şi Tineret, Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu”, Clubul Copiilor. Iniţiatorii proiectului intenţionează continuarea proiectului şi în anii următori pe alte domenii de activitate.
11
Punctul Nr. 399, 29 octombrie - 4 noiembrie 2012
12
www.punctul.ro
PUBLICITATE