421

Page 1

09

VINE „VARA LUDUŞEANĂ”

www.punctul.ro

11

ÎNCĂ DOUĂ PARCURI SOLARE

Punctul Anul VII, Nr. 421, 8 - 15 aprilie 2013, Preţ: 0,99 RON

10

DEZBATERE PE BANI, ÎN CL

04

E.ON RĂMÂNE LA TÎRGU-MUREŞ

www.punctul.ro

www.punctul.ro

FARMECUL POVEŞTILOR LA IBĂNEŞTI PĂDURE 02-03

www.punctul.ro

Comuna Ibăneşti s-a transformat, timp de două zile, într-un spaţiu al poveştilor, fie că acestea au luat forma desenelor, scenetelor, dansurilor şi creaţiilor literare. În perioada 4-5 aprilie, în comuna de pe Valea Gurghiului s-a desfăşurat a patra ediţie a concursului multidisciplinar „Ion Creangă – în şcolile noastre”. Concursul s-a desfăşurat la Căminul Cultural din satul Ibăneşti Pădure. Concursul este internaţional începând din 2012, iar în acest an au participat cu lucrări elevi din Letonia, Lituania, Ungaria şi Republica Moldova. Şi în acest an, munca echipei de proiect a început în luna octombrie, cu întocmirea proiectului, cu respectarea tuturor cerinţelor stricte, depunerea acestuia, iar apoi implementarea sa propriu-zisă, astfel încât în cele şase luni de zile concursul să fie organizat în cele mai mici detalii. În afară de probele de concurs, copiii participă la o excursie, prin care degustă viaţa comunităţii ibăştene situată pe Valea Gurghiului, vizitând zona unde se desfăşoară festivalul Valea Regilor, păstrăvăria, mănăstirea de la Lăpuşna etc. De asemenea, cei care au ajuns la căminul cultural au putut admira şi o colecţie foarte valoroasă de carte veche, cu litere chirilice, precum şi obiecte specifice gospodăriei tradiţionale de pe Valea Gurghiului.

EDITORIAL STATUL VS CETĂŢENII LUI Peste 35.000 de autoturisme ale unor români, dar înmatriculate în Bulgaria, ar putea fi confiscate de statul bulgar la prima intrare a acestora în țara vecină. N-am să intru în detaliile tehnice ale pârghiilor legislative prin care statul bulgar va pune în aplicare măsura, ci mă opresc la sămânța problemei, adică motivul pentru care 35.000 de români au ales să-și înmatriculeze autoturismul personal într-un stat vecin. România este printre singurele state din Uniunea Europeană, care din 2007 încoace își bate joc sistematic și neîntrerupt de cetățenii săi, de legislația europeană și de principiul liberei circulații a mărfurilor în UE, adică unul din câștigurile de bază aduse de aderarea României la acest spațiu economic. Taxele de înmatriculare în România a unui auto-

mobil de ocazie achiziționat dintr-o țară UE sunt de opt ori mai mari decât în Bulgaria și decât în orice alt stat european. Motivul oficial e grija excesivă a statului pentru mediu, chiar dacă fix aceeași taxă este comparabilă cu taxa vamală pe care înainte românii trebuiau s-o plătească. Asta duce la apariția acestor 35.000 de înmatriculări absolut absurde în Bulgaria, pe numele unor cetățeni bulgari. Pe lângă asta, sunt zeci de mii de procese în care statul român este chemat în instanță și pierde pe bandă rulantă când cetățenii săi îl reclamă pentru ilegalitate acestui bir. Indiferent de culoarea politică a guvernelor, indiferent de cine a fost ministru la Mediu, niciun politician nu a îndrăznit să se atingă de această aberantă taxă. Antiliberală, vădit și absurd de deschis împotrivă cetățenilor români, această taxă persistă, în ciuda sancțiunilor la care România se expune pen-

tru că, repet, încalcă acest principiu de bază al Uniunii Europene, respectiv libera circulație a mărfurilor. Totul, pentru a strânge niște milioane de euro anual total abuziv, de pe seama românilor, fără absolut niciun rezultat notabil în materie de politici de mediu în România. Ba din contră, e un capitol la care stăm prost sau foarte prost și plătim amenzi în baza tratatului de aderare, din cauza întârzierilor cu care, de exemplu, rezolvăm politica de management integrat a deșeurilor. Până când taxa nu va fi eliminată, nu există ministru al Mediului care pentru mine să fie un politician integru, pregătit să aplece urechea la interesul omului care l-a mandat vremelnic să ocupe acel scaun. Indiferent că-l cheamă Sulfina Barbu, László Borbély, Rovana Plumb sau oricare alții care s-au mai învârtit la acest Minister. Cãtãlin HEGHEŞ


ANALIZĂ

Farmecul poveştilor la Comuna Ibăneşti s-a transformat, timp de două zile, întrun spaţiu al poveştilor, fie că acestea au luat forma desenelor, scenetelor, dansurilor şi creaţiilor literare. În perioada 4-5 aprilie, în comuna de pe Valea Gurghiului s-a desfăşurat a patra ediţie a concursului multidisciplinar „Ion Creangă – în şcolile noastre”. Concursul s-a desfăşurat la Căminul Cultural din satul Ibăneşti Pădure.

tivul de părinţi. De asemenea, parteneri ai concursului sunt Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic, Asociaţia „Ibăneşti – Orizonturi Noi”. Concursul a fost organizat pe patru secţiuni, şi anume lucrări cu tema „Eşecul şcolar şi strategii de prevenire ale acestuia” – destinat cadrelor didactice, creaţii literare inspirate din operele lui Ion Creangă, creaţii artistico-plastice (desen, pictură, colaj) şi concurs de scenete şi dansuri. Toate temele sunt inspirate din poveştile lui Ion Creangă, povestitorul ce a făcut celebru satul Humuleşti. Cea mai râvnită categorie a fost cea de creaţii artistico-plastice, unde s-au înscris în concurs câteva sute de lucrări. Secţiunea a fost jurizată de profesoara Cotta Ibolya – secţiunea educaţie plastică, profesorul Kovacs Sandor Csaba – Clubul Copiilor Reghin, pictorul Marcel Naste, director al Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu” din Reghin. Secţiunea de creaţii literare i-a avut în juriul pe profesorii Cornelia Todoran, Elena Cofariu şi Dana Irina Ciorăneanu, iar cea de scenete şi dansuri pe Dorina Farcaş, director activităţi culturale com. Ibăneşti, reprezentanta Primăriei şi a Consiliului Local Ibăneşti, Nicoleta Gliga, referent contabil din partea Asociaţiei „Ibăneşti – Orizonturi Noi” şi preotul Genu Oprea, ca reprezentant al comunităţii locale.

POVEŞTILE LUI ION CREANGĂ AU PRINS VIA"Ă Timp de două zile, între 4 şi 5 aprilie, satul Ibăneşti Pădure a mobilizat forţe importante pentru a duce tradiţia mai departe, şi anume organizarea pentru a patra oară a concursului multidisciplinar „Ion Creangă – în şcolile noastre”. „Vrem să dezvoltăm creativitatea, simţul artistic, simţul practic, simţul literar, să

Creativitatea - punctul forte al concursului

îi motivăm pentru a vedea că şcoala poate fi într-adevăr altfel, de asemenea aş spune că le place competiţia. Încercăm să arătăm că avem şi cultură, că sunt oameni frumoşi într-o comună care a dat foarte multe personalităţi”, explică directorul Şcolii gim-

naziale Ibăneşti Pădure, Ingrid Mercedes Dan, scopul acestui proiect frumos şi care atrage de la an tot mai mulţi participanţi. Iniţiativa de organizare a

Se acordă organizatorilor concursului multidisciplinar „Ion Creangă – în şcolile noastre”, de la Ibănești Pădure.

CONCURS

02

concursului aparţine cadrelor diO ISTORIE FRUMOASĂ dactice ale şcolii gimnaziale din comună, iar această iniţiativă este susţinută de Primăria şi Consiliul Concursul a fost iniţiat în Local din localitate şi de colec- urmă cu patru ani, de către două

Se acordă Ministerului Mediului pentru că nu reduce taxa de înmatriculare a autovehiculelor, România având cele mai mari prețuri la înmatriculare din UE.

MEDIU


03

ANALIZĂ

Ibăneşti Pădure colege; a fost iniţiat ca simpozion „Ion Creangă”, fiind considerat un eveniment la nivel naţional. „În anul următor am venit în şcoală, am văzut că e o idee bună şi am susţinut-o. Ideea a doua a fost la un alt standard, s-a desfăşurat la Căminul Cultural din Dulcea, iar faptul că Ibăneşti face parte din Charta Europeană (n.red. cuprinde 27 de comune din UE, câte una din fiecare ţară) din 2008, am spus că e păcat să nu profităm de acest lucru, pentru că intrăm în contact cu 26 de ţări şi avem susţinerea Primăriei şi a Consiliului Local. De anul trecut a devenit internaţional. Nu m-am gândit că o să aibă un impact aşa de mare atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Din acest an, ceea ce ne bucură foarte mult, suntem cuprinşi în calendarul activităţilor educative, sunt doar şapte de la nivelul judeţului Mureş”, ne-a povestit istoria concursului directorul şcolii, Ingrid Mercedes Dan. Concursul este internaţional începând din 2012, iar în acest an au participat cu lucrări elevi din Letonia, Lituania, Ungaria şi Republica Moldova. Şi în acest an, munca echipei de proiect coordonată de directorul Ingrid Dan a început în luna octombrie, cu întocmirea proiectului, cu respectarea tuturor cerinţelor stricte, depunerea acestuia, iar apoi implementarea sa propriu-zisă, astfel încât în cele şase luni de zile concursul să fie organizat în cele mai mici detalii. Costurile presupuse de organizarea concursului s-au cifrat la 10.000 de lei, bani asiguraţi în mare parte din sponsorizări. În afară de probele de concurs, copiii participă la o excursie, prin care degustă viaţa comunităţii ibăştene situată pe Valea Gurghiului, vizitând zona unde se desfăşoară festivalul Valea Regilor, păstrăvăria, mănăstirea de la Lăpuşna etc. De asemenea, cei care au ajuns la căminul cultural au putut admira şi o colecţie foarte valoroasă de carte veche, cu litere chirilice, precum şi obiecte specifice gospodăriei tradiţionale de pe Valea Gurghiului.

www.punctul.ro

PRIMĂRIA, IMPLICATĂ Unul dintre cei mai fideli susţinători ai acestui concurs sunt autorităţile locale. „Îi sprijin pentru că sunt copiii noştri, şcolile noastre în primul rând. Şi acum prin deschiderea asta către alte comune, către alte şcoli ne facem cunoscută comuna în ţară, în afara ţării, ne crește renumele, este o mândrie să ştim că existăm şi în altă parte, la fiecare ediţie i-am sprijinit pentru că elevilor li se dezvoltă spiritul de competiţie, atmosfera de concurs îi determină să fie mai ambiţioşi la anul, dar şi în şcoală şi în viaţa de zi cu zi în general pentru că realizează

O frumoasă expoziţie de carte, avându-l în centrul atenţiei pe Ion Creangă

că trebuie să înveţe mai mult pentru a fi în competiţie cu alţii. De asemenea, pentru noi e important ca elevii noştri să înţeleagă că trebuie să se pregătească foarte serios pentru ca să nu vină alţii să îi ,,bată” la ei acasă”, ne-a explicat primarul comunei, Dumitru Vasile Dan. Primăria Ibăneşti a asigurat logistica, însemnând transportul, cazare, masă. Copiii au fost cazaţi în tabăra de la Lăpuşna „Pentru ei este foarte important să iasă în natură, să fie în tabără fără părinţi, sunt lucruri care nu se prea mai întâmplă pentru că au cam dispărut taberele şcolare”, mai spune primarul comunei Dumitru Vasile Dan. Acesta recunoaşte că este unul dintre modalităţile identificate prin care Primăria investeşte în viitor. „Pentru Primărie în mod direct beneficiul este investiţia în copii, în oameni, să le creăm posibilitatea să se desfăşoare, într-un cadru aparte, diferit de ceea ce se întâmplă la şcoală, să le deschidem orizontul pentru a vedea alţi copii cum se manifestă aici la noi acasă”, conchide edilul. INVESTIŢII IMPORTANTE

Primarul comunei, Dumitru Vasile Dan un susţinător înfocat la concursului

Tabăra Lăpuşna a fost preluată în urmă cu doi ani în proprietatea comunei Ibăneşti. De atunci, capacitatea de cazare în tabăra a crescut în mod constant, în prezent putând să găzduiască peste 200 de copii. Dacă în trecut, una din problemele semnalate la tabăra din Lăpuşna era apa, în prezent aceasta a fost rezolvată. „Am reuşit să canalizăm acolo toate sursele de apă. Avem un proiect să aducem apă şi din altă sursă, pentru că atunci când avem peste 200 de copii, sursa existentă de apă nu mai face faţă. Vrem să aducem apă de la 5 km distanţă de la o sursă puternică pe care am identificat-o, am monitorizat-o pentru a corespunde calitativ”, a spus primarul comunei. Proiectul va demara în acest an dacă va fi identificată sursa de finanţare. De asemenea, Primăria mai are în derulare şi alte importante pentru dezvoltarea şi modernizarea comunei. Aşa este, spre exemplu, proiectul pe măsura 322 care va permite asfaltarea a 4,5 km de drumuri comunale, introducerea canalizării, extinderea reţelei de canalizare. Valoarea proiectului se cifrează la 2,5 milioane de euro. „Am semnat contractul la sfârşitul anului trecut, în decembrie, am început partea de proceduri, de achiziţie, de contracte şi anul acesta ne vom ocupa mai mult de derularea acestor proceduri de achiziţie, iar anul viitor vom lucra din plin”, ne-a declarat primarul comunei Ibăneşti. Ligia VORO


04

ECONOMIE

E.On rămâne la Tîrgu-Mureș și se mută într-o clădire impresionantă Unul din cei mai mari jucători de pe piața energiei din României, implicat atât în distribuția de gaze naturale, cât și în cea de energie electrică, rămâne deocamdată cu sediul central la Tîrgu-Mureș. E.On, căci despre el este vorba, este structurat pe mai multe companii, însă din 2004 când a achiziționat fostul Distrigaz Nord, a rămas cu sediul central la Tîrgu-Mureș, în ciuda numeroaselor divergențe pe care le-a avut cu administrația locală. Totuși, nu de puține ori s-a zvonit că nemții au în vedere mutarea sediului central de la TîrguNoul sediu E-on va fi amplasat în apropierea Mureș la București. Ceea ce pencomplexului de locuin'e Ben'a Towers tru Tîrgu-Mureș ar fi însemnat mai puține locuri de muncă și o scădere însemnată și în veniturile Pandurilor, în vecinătatea comUN SEDIU IMPRESIONANT Primăriei Tîrgu-Mureș. plexului de locuințe Bența Towers. Mai exact, va fi ridicată o UN SEDIU NOU ŞI O ALTĂ clădire cu 8 etaje, plus două nivele Sediul va adăposti un număr PROBLEMĂ REZOLVATĂ subterane dedicate parcărilor. impresionant de birouri, având Descrierea proiectului depus la Agenția pentru Protecția MeSediul companiei nu numai diului Mureș precizează că este că va rămâne în viitorul apropiat vorba despre „clădire de birouri și mediu la Tîrgu-Mureș, însă 2S+P+8E+ETH cu structură conducerea companiei are în ve- din beton armat, fațade pereți dere unificarea structurilor care cortină, instalații complete; prin acum sunt împărțite în mai multe realizarea clădirii de birouri se clădiri din oraș, într-una singură finalizează lucrările începute care se va numi E.On Office și va pentru realizarea complexului fi închiriată de fapt de la o firmă rezidențial Bența Towers și întreprivată. rupe după execuția primelor două RCB Development & Con- blocuri”. Așadar, se mai rezolvă și sulting SRL, o firmă cu sediul problema lucrărilor nefinalizate în Nazna, a depus de curând în zonă de grupul Bența, care o cerere pentru avizarea unei pare-se a intrat în probleme ficonstrucții de birouri care ar nanciare. Urmare a articolului intitulat urma să fie ridicată pe bulevardul „Cozile comuniştilor se perpetuează

în vedere că este proiectat ca să poată susține 600, până la 750 de angajați. Tot potrivit proiectului depus la APM, investiția înseamnă, de asemenea, și amenajările peisagistice din jurul complexului Bența Towers, care altminteri ar fi rămas în continuare un șantier împrejmuit de garduri. Despre planurile companiei, am încercat să aflăm mai multe detalii chiar de la Biroul de Presă, de unde într-adevăr am primit prompt un răspuns, însă ca de obicei, zgârcit în informații. Am pus următoarele întrebări: 1. Care este valoarea investiţiei?, 2. Care este termenul de realizare?, 3. Care este destinaţia viitorului sediu și ce caracter va avea - regional, naţional?, 4. Se mai pune problema mutării sediului central al E.ON Gaz Distribuţie sau E.ON Energie România la București?

și 5. După finalizarea investiţiei, E.ON va face noi angajări sau, din contră, disponibilizări de la celelalte sedii?. 2015 - ANUL PANGLICII INAUGURALE Răspunsul companiei a fost scurt și lapidar. Așadar, am aflat că: „La acest moment, angajaţii din Tîrgu-Mureş ai companiilor E.ON îşi desfăşoară activitatea în 9 locaţii. Prin intermediul proiectului E.ON Office, intenţia noastră este să îi reunim pe toţi aceşti angajaţi într-o singură locaţie şi să le oferim condiţii optime de muncă. Clădirea „E.ON Office” urmează să fie construită în perioada 2013-2015 şi va fi închiriată de E.ON, fiind proiectată astfel încât să permită alocarea unui număr de 750 de persoane. În ceea ce priveşte sediile sociale ale companiilor E.ON Gaz Distribuţie şi E.ON Energie România nu există nicio decizie de schimbare a acestora”. Așadar, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de vestea că un important jucător pe piața energetică rămâne totuși la Tîrgu-Mureș. Cât despre restul detaliilor, poate vom primi mai multe la tăierea panglicii inaugurale, programată peste aproximativ doi ani. Cãtãlin HEGHEŞ

D R E D.G.F.P. P TMureşL înApreajmaR datei E Pde 25L Iproprietarii C Ă de maşini au fost plimbaţi

www.punctul.ro

Punctul

Premiul Dumitru Tinu 2007 Cristian TEODORESCU Marius LIBEG Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel: 0371 496 125 Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699

Redactori: Ligia VORO Cătălin HEGHEŞ Cristina VANCEA Ioan A. BORGOVAN Mircea BARBU

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.

Editor: LIBEG Zsuzsanna Secretaiat: Mihaela KOZAK IT/DTP: Ovidiu MORAR

Tipărit la SC BAP AGENCY S.R.L.

şi în democraţia mureşeană”, „Câteva ore ….la finanţe”, publicat în săptămânalul Punctul, nr. 420, din 1-7 aprilie 2013, vă transmitem „Dreptul la replică” al instituţiei, pentru publicarea acestuia în presa locală. Referitor la menţiunea „Lună de lună, sediul Finanţelor Publice mureşene se aglomerează în preajma datei de 25, când contribuabilii depun declaraţiile lunare”, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, face următoarea precizare: Termenul de depunere a declaraţiilor fiscale de către contribuabilii administraţi de instituţia noastră, nu este lunar pentru toţi contribuabilii, aceştia având obligaţii declarative şi trimestriale, semestriale sau anuale. Aglomeraţia la ghişeele Administraţiilor Finanţelor Publice din cadrul

martie 2013 se datorează faptului că, data de 25 a ultimei luni din trimestru, reprezintă termen scadent de plată a impozitului pe veniturile obţinute de persoanele fizice din activităţi independente, profesii libere, cedarea folosinţei bunurilor etc., acestea procedând în mare parte, la plata obligaţiilor fiscale, în numerar, la ghişeele unităţilor de trezorerie, neuzând de posibilitatea de a achita prin virament bancar obligaţiile respective. Mai mult, opţiunea de a depune declaraţiile fiscale direct la registratura organului fiscal, le aparţine contribuabililor, aceştia având posibilitatea de a depune şi electronic declaraţiile fiscale, în baza unui certificat digital calificat. În ceea ce priveşte menţiunea din articol „Din cauza vidului de legislaţie, între 1 ianuarie şi 15 martie 2013,

între Finanţe şi Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto, fără ca să le poată fi prelucrate dosarele,…”, precizăm faptul că, în această perioadă contribuabilii nu au fost plimbaţi între cele două instituţii şi nu a fost vorba de un vid legislativ, contribuabilii având posibilitatea de a achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până în data de 14 martie 2013 inclusiv, urmând ca începând cu data de 15 martie 2013 aceştia să achite taxa reprezentând timbru de mediu, în ambele situaţii, organul fiscal procedând la preluarea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare, şi stabilirea taxei pe emisiile poluante/timbrului de mediu, în termen de două zile lucrătoare, respectiv 5 zile lucrătoare, de la data depunerii tuturor documentelor prevăzute de legislaţie. Director executiv, Dénes Irén


05

ECONOMIE

Târgurile – puse față-n față O privire succintă aruncată peste târgurile comerciale tocmai încheiate în Tîrgu-Mureș ne duce la concluzia că încă Mureșul mai are ceva de lucrat în ceea ce privește organizarea de târguri care să vină într-adevăr în ajutorul firmelor mureșene. Un design amenajat exact ca în magazinul real, spații mai mari și mai bine amenajate ar fi câteva dintre soluțiile venite dintr-un târg mai îndepărtat și, e drept cu mult mai mult prestigiu… AU FOST DOUĂ În perioada 4-7 aprilie, Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş a găzduit ediţia de primăvară a Târgului General, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureş şi Expo-Har Miercurea Ciuc. În aceeași perioadă s-a desfășurat la Promenada Mall Târgul Educațional și Târgul de Carte, eveniment realizat în primul rând din inițiativă și prin efort privat: inițiatorii au fost Transilvania Business și Malio Company, în parteneriat cu Promenada Mall, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Primăria municipiului Târgu-Mureş şi Radio Zu. Ambele târguri s-au aflat la a treia ediție. În cele ce urmează am făcut o scurtă comparație analitiă a celor două târguri… și nu numai.

www.punctul.ro

CURIOZITĂŢI

Scopul Târgului Educațional și Târgului de Carte a fost de a prezenta elevilor și părinților oferta educațională a instituțiilor de învățământ, precum și de a prezenta publicului mureșean oferta de carte a editurilor, scop exprimat și de Ștefan Someșan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş: „unitățile de învățământ își vor prezenta planul de școlarizare pentru anul școlar 2013-2014, baza materială și didactică, iar editurile de carte și de materiale didactice vor veni cu cele mai interesante noutăți”. Totuși, deși Târgul de la Promenada s-a axat pe un domeniu restrâns, organizatorii au reușit să aducă în Mall cam tot atâția expozanți ca și organizatorii Expo Mureș 2013 (un târg general, deci, teoretic, cu mult mai mulți expozanți compatibili). Astfel, conform organizatorilor, la Promenada au paticipat aproximativ 40 de expozanți (din care 18 au fost instituții de învățământ, restul fiind edituri și companii care oferă servicii conexe din zona didactică), în primul rând din județul Mureș, dar și din Sibiu și Cluj. La Sala Polivalentă, au participat, „peste 35 de firme din județele Mureș, Harghita, Satu Mare și Cluj” (produse de larg consum, industria agroalimentară, mobilă, industria auto etc.), a spus Vasile Pop, președitele CCI Mureș. Trăgând linie, nu putem să nu facem o simplă remarcă în ceea ce privește organizarea celor două târguri. Numărul restrâns de participanți la Expo Mureș trage un semnal de alarmă în ceea ce privește interesul sau buna organizare a evenimentului. Asta deoarece, o privire aruncată pe siteul www.listafirme.ro, ne arată că în județul Mureș sunt puțin sub 14.000 de firme, un număr imens în comparație cu participanții la expozițe. În al doilea rând, se poate observa că Târgul educațional, deși s-a axat, așa cum am menționat, pe un domeniu restrâns, a adunat mai mulți expozanți decât Târgul general de la Sala Polivalentă. Concluziile le puteți trage singuri...

Conform Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, modificată și completată prin Legea nr. 39/2011, Camera de Comerț și Industrie a Județului Mureș (CCI Mures) a fost creată pentru a reprezenta, apăra și susține interesele comunității de afaceri din județ. Astfel, și Expo Mureș 2013 a avut ca obiectiv promovarea firmelor participante. „Scopul acestor târguri este ca producătorul să se întâlnească cu beneficiarul. Producătorul să-şi expună tot ce are mai bun şi să iasă în lume, iar beneficiarul să cumpere produse de calitate, produse noi şi la preţuri accesibile, dacă se poate NE MULŢUMIM CU CE AVEM chiar la preţuri de producător ”, a afirmat Victor Manolache, secretarul general al Camerei de Comerţ Expozanții au fost, în general, şi Industrie Mureş. mulțumiți de organizarea Târgului

din Promenada. „Organizarea este bună. Participăm ca să ne cunoască cât mai multă lume”, ne-a declarat Ioan Trombitas de la Bookyard Company. Succesul târgului s-a datorat şi faptului că primele două zile de târg s-au suprapus cu ultimele două zile din săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun”, astfel ,,mulți elevi și profesori au vizitat Târgul Educațional și Târgul de Carte”, ne-a informat Florin Marcel Şandor, director de marketing al Transilvania Business. Și expozanții de la Polivalentă s-au declarat în general mulțumiți de târgul general, chiar dacă, în comparație cu astfel de târguri care au loc în străinătate, Expo Mureș a lăsat mult de dorit. „Organizarea e ok. Mi se pare destul de simplă. Noi tocmai am venit de la Salonul francizei de la Paris. În februarie am fost la Salonul antreprenorilor din Europa. Comparativ, târgul de aici este destul de mic... dar e ok. Fiindcă producătorii de aici sunt vizibili, îşi pot expune marfa. La Paris spaţii au fost mult mai mari şi standurilor mai bine amenajate. Acolo au designul exact ca în magazinul real”, ne-a declarat un reprezentant al firmei Transfer Business. Într-adevăr, Târgul de franciză de la Paris (martie 2013) a reunit aproximativ 460 de expozanți, iar în cadrul târgului au fost realizate o serie de evenimente: discuții la masa rotundă, prezentări și forumuri business cu partenerii internaționali. La noi...

Vasile DANCEA

La ei…


ÎNVĂŢĂMÂNT

06

Elevii de la Papiu au învățat să dăruiască În perioada 1-2 aprilie din cadrul săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun”, Consiliul Elevilor Creștini din Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” Tîrgu-Mureş, coordonat de Ilie Cristian Manta, profesor de Religie, a organizat o excursie cu scop didactic-caritabil la Valea Plopului, unde preotul paroh Nicolae Tănase, fondatorul asociației ProVita, hrănește și se îngrijește zilnic 328 de copii și mai mulți vârstnici. Excursia a avut drept scop principal donarea unor ajutoare (alimente, rechizite, jucării, haine și produse de igienă personală) pentru copiii din Valea Plopului și Valea Screzii. „Am inițiat acest proiect din dorința de a călca și noi pe urmele Sfântului Apostol Pavel, care, prețuind învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îi îndemna pe preoții din Efes adunați la Milet astfel: „ajutaţi pe cei slabi și să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua”, a precizat prof. Ilie Cristian Manta.

ne-am şi distrat, dar am şi acumulat cunoştinţe şi experienţe noi. Sperăm că se va mai repeta!”, au spus Ale şi Marcela, din clasa a X-a D. ,,Excursia de la Valea Plopului, pot spune că a fost, într-adevăr, o experienţă minunată şi de neuitat. În primul rând, cu toţii ne-am dat seama cât de mult înseamnă părinţii pentru noi şi că ei merită tot respectul din partea noastră, deoarece văzându-i pe copilaşii de la Valea Plopului, copii care nu au avut parte de iubirea părintească, ne-a făcut să ne gândim cu adevărat cât de norocoşi suntem că ei sunt mereu alături de noi. […] În al doilea rând, am învăţat cât de important este să-i iubim Elevii târgumureşeni, ajunşi la Valea Plopului pe semenii noştri şi, mai ales, pe Dumne„Vistierul Bunătăților”, Parohia ortodoxă IMPRESII zeu, deoarece El ne ajută de cele mai multe din Cerghid (părintele Sorin), Parohia orori să trecem peste toate problemele pe care todoxă din Cristești sat (preot Racoți Bogle întâmpinăm în viaţa noastră”, a spus Dedan), Școala Gimnazială Bahnea, Biserica Reproducem, în continuare, câteva nisa M., clasa a X-A H. din cartierul Mureșeni, Tîrgu-Mureș (preot dintre impresiile lăsate de elevii Colegiu„Am ştiut că mănăstirile sunt un colţ Ioan Chebuțiu). La excursie au participat lui Papiu după realizarea acestei excursii: de rai, dar de-acum ştiu că şi locul de la Vaaproape 90 de elevi din cadrul Colegiului „În această excursie ne-am simţit foarte lea Plopului poate fi tinda raiului şi locul Național „Al. Papiu Ilarian”. bine. Cel mai mult ne-au plăcut momen- unde se arată iubirea lui Dumnezeu” (păPARTICIPANŢI ŞI REALIZĂRI Principala realizare a acestor oameni tele când ne-au „iluminat” preoţii întâlniţi. rintele Teofil Părăian). Aşezământul celor săritori s-a concretizat prin umplerea unei Ziua petrecută alături de copilaşi ne-a fă- 328 de suflete este un asemenea loc. Ceva dube de 3,5 tone cu ajutoarele mai sus- cut să preţuim mai mult ceea ce avem; ne- din sfinţenia,dar şi curăţia-verticalitatea Părțile implicate în realizarea acestui amintite și distribuirea acestora spre folosul am dat seama că ar trebui să îi ajutăm tot necesară celor ce se îndreaptă spre Rai are proiect au fost: Consiliul Elevilor Creștini copiilor aflați în grija părintelui Nicolae Tă- timpul pe oamenii mai necăjiţi decât noi, în toată fiinţa sa chiar părintele Tănase”, din Colegiul Național „Al. Papiu Ilari- nase. Prof. Manta a ținut să mulțumească făcându-le astfel şi lor un bine, dar şi nouă! a spus, la rândul său, profesoara de limba an” Tîrgu-Mureş, Primăria municipiului consilierului local Claudiu Maior, care a pus Preoţii, atât de deschişi şi direcţi, ne-au și literatura română de la Colegiul Al. PaTîrgu-Mureș, Protopopiatul ortodox Tîrgu- la dispoziția participanților, gratuit, două oferit o altă perspectivă asupra „zilelor”de piu Ilarian, Sorina Cosma, participantă la Mureș, Gimnaziul de stat „Ioan Dacian” autocare cu care elevii mureșeni au putut să astăzi, una mai corectă decât aceea pe care excursie. din Saschiz, Asociația educativ-creștină ajungă în Prahova, la Valea Plopului. o ştim noi. A fost o excursie reuşită, în care Titi DÃLÃLÃU


07

INEDIT

,,Să știi mai multe…” și la sat Programul național „Să știi mai multe, să fii mai bun” s-a desfășurat în toate școlile din județul Mureș. Un exemplu pozitiv pentru modul în care s-au desfășurat activitățile din săptămâna 1-5 aprilie 2013 este comuna Ceuașu de Câmpie, aflată în imediata apropiere a municipiului TîrguMureș. La Ceuașu, activitățile au fost foarte diversificate, pornind de la concursuri sportive (campionate de șah, fotbal, baschet etc.), până la vizite la biblioteca comunală și cele mai importante obiective turistice din Tîrgu-Mureș. Totodată, profesorii și-au dat interesul pentru a pune în valoare cât mai mult creativitatea elevilor, prin concursul „Elevii au talent”, care s-a concretizat prin piese de teatru, dans, cântece etc. De asemenea, elevii și profesorii din satul Voiniceni (care aparține de comuna Ceuașu de Câmpie) s-au remarcat prin activități care de care mai atractive. Amintim doar participarea la concursul Cangurul matematic, activitatea artistico-plastică

„Mâini îndemânatice” – elevii au creat, din carton, hârtie și lipici, machete ale satului natal și ale obiectivelor turistice din centrul municipiului Tîrgu-Mureș, precum și jocul „Căsuța păpușilor” – machete ale unor interioare de locuințe, realizate din cutii de chibrituri și hârtie creponată. Titi DÃLÃLÃU

Victorie de vis!

www.punctul.ro

Săptămâna trecută echipa de baschet BC Mureş a învins formația „Perla Harghitei” Miercurea Ciuc cu scorul 112-54 (23-14, 29-16, 27-15, 33-9). Astfel, ceea ce părea doar un vis la începutul acestui campionat s-a întâmplat: BC Mureş a terminat pe prima poziţie sezonul regulat. Acest lucru îi oferă posibilitatea să joace cu ocupanta locului 8, CSM Bucureşti. Referitor la meciul cu Miercurea Ciuc, s-a putut remarca lejeritatea cu care s-a câştigat. Gazdele au avut 22 de puncte la pauză, 52-30, apoi jocul a adus din nou pe teren tinerii jucători. Diferenţa a tot crescut, s-a depăşit bariera celor 100 de puncte şi s-a pus punct final la un disproporţionat 112-54. Este un record de puncte realizat de tigrii mureșeni: aproape 60 de puncte diferenţă. Au punctat pentru tigrii:

Ceskovic - 26 puncte, Cuic – 21 puncte, Peciukas şi Kandic – câte 14 puncte, Navickas – 10 puncte, Barro – 7 puncte, Jakab şi Păltinişanu – câte 5 puncte, Liviu Dumitru şi Oltean - câte 3 puncte, Oprea - 2 puncte. PLAY-OFF

1. BC Mureș Tîrgu-Mureș 2. CSM Oradea 3. CSU Ploiești 4. SCM Universitatea Craiova 5. CS Gaz Metan Mediaș 6. Baschet Club Timișoara 7. U Mobitelco BT Cluj-Napoca 8. CS Municipal București 9. Energia Rovinari Târgu-Jiu 10. CSU Atlassib Sibiu 11. BCM U Pitești 12. CSŞ Giurgiu 13. Timba Timişoara 14. Farul Constanţa 15. BC Perla Miercurea Ciuc 16. Dinamo Bucureşti

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

23 23 23 21 20 20 20 18 15 14 13 11 8 7 3 1

7 7 7 9 10 10 10 12 15 16 17 19 22 23 27 29

2481 - 2203 2448 - 2111 2677 - 2341 2465 - 2319 2446 - 2158 2516 - 2335 2530 - 2284 2530 - 2427 2392 - 2372 2329 - 2292 2370 - 2310 2309 - 2358 2240 - 2479 2048 - 2443 2141 - 2571 1926 - 2845

53 53 53 51 50 50 50 48 45 44 43 41 38 37 33 31

Ultima etapă a sezonului regulat a stabilit şi cele patru meciuri ce vor avea loc în prima fază din play-off. Echipa, BC Mureş, va juca cu ocupanta locului 8, CSM Bucureşti. Ocupanta locului doi, CSM Oradea, va juca cu U Mobitelco Cluj. Campioana Tigrii sunt favoriți în meciul cu tul Ligii Naționale de Baschet Masculin en-titre, Asesoft Ploieşti, va juca împotriva bucureștenii, mai ales dacă păstrează mo- arată în felul următor: lui BC Timişoara, iar CSM Craiova va în- dul în care au jucat finalul de campionat. frunta Gaz Metan Mediaş. La finalul sezonului regulat, clasamenVasile DANCEA


08

PUBLICITATE ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL JUDEŢEAN Tîrgu Mureş, Str. PiaţaPrimăriei Victoriei nr. nr. 2, 1 Tel: +(40) 265 263211, Fax: +(40) 265 268718, http://www.cjmures.ro ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ Tîrgu Mureş, 29 septembrie 2012 CONSILIUL JUDEŢEAN

ANUNŢ

COMUNICAT DE PRESĂ Tîrgu Mureş, Str. Primăriei nr. 2, Tel: +(40) 265 263211, Fax: +(40) 265 268718, http://www.cjmures.ro

Consiliul Judeţean Mureș, în calitate de autoritate publică tutelară a Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania” Tîrgu-Mureș, prin intermediul SC SEARCHERS ADVISORY GROUP SRL, societate specializată în recrutarea resurselor umane, Anunţă organizarea selecției prealabile a unor membri ai Consiliul de Administrație la Regia Autonomă „Aeroportul Transilvania” Tîrgu-Mureș, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, după cum urmează: 1 (un) post administrator executiv, preşedinte al Consiliului de Administraţie, reprezentant al autorităţii publice tutelare; 1 (un) post administrator neexecutiv, membru al comitetului de audit. I. CONDIŢII GENERALE ŞI SPECIFICE: I.1. Condiții generale: cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România; cunoaşterea limbii române (scris şi vorbit); capacitate deplină de exerciţiu; stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pe care candidează, atestată pe bază de documente medicale; nu a fost destituit dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani; nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege; să nu fie persoane incapabile, potrivit legii, ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare; să nu facă

Campania „Sergiu Ardelean” 6. a debutat vineri cu parte din mai mult de 4 consilii de administraţie Comunicare şi prezentare; de 4 ani.Tîrgu Mureş, 29 septembrie 2012 ale unor regii autonome „Seara sau societăţi comerciale; Capacitatea de schimbare şi inovare; de veghe în memoria lui7. Sergiu Ardelean” 8. Capacitatea de a COMUNICAT conduce echipe. DE PRESĂ V. INFORMAŢII LEGATE DE POST: I.2. CONDIȚII SPECIFICE: Campania Ardelean” a debutat vineri cu Debutulpostul campaniei judeţene „Sergiu Ardelean” a Pentru avut locfiecare la Reghin, prin seri Pentru de administrator executiv, probă„Sergiu de laorganizarea pct.2 şi 3 seunei stabi1. Consiliul de administraţie este însărcinat „Seara de veghe în memoria lui Sergiu Ardelean” preşedinte al Consiliului de Administraţie, releşte un punctaj maxim de 100, rezultatul final cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile de veghe în memoria lui Sergiu Ardelean. Evenimentul s-a desfăşurat vineri, 28 septembrie 2012, cu prezentant al autorităţii tutelare : obţinut de candidat reprezentând suma puncpentru realizarea obiectului de activitate al regiîncepere de la ora 19:30 în centrul municipiului. Data nu a fost aleasă întâmplător, fiind ziua în care studii superioare economice, juridice sau tajelor obţinute la cele două probe. Punctajul ei autonome. Debutul campaniei judeţene „Sergiu Ardelean” a avut loc la Reghin, prin organizarea unei seri Sergiu ar fi împlinit 23 de ani. tehnice; minim necesar pentru a fi declarat „admis” la 2. Consiliul de administraţie are următoarede veghe memoria luiauSergiu Ardelean. Evenimentul s-asau desfăşurat vineri, 28 septembrie 2012, cu Seara de veghe fost5 ani dedicată în principal Sergiu şi venit oameni l-au cunoscut experienţă de cel i-a puţin în domeniul de înlui fiecare dintre cele două probecare este de 70. le atribuţii de bază: începere de la orasa. în centrul municipiului. Data nu a fost întâmplător, ziua îndecare activitate al au Regiei Tran 19:30 Selecţia se au va realiza cureprezentanţi respectarea • aprobă direcţiilefiind principale activitate şi pur şi simplu doritAutonome să aprindă„Aeroportul o lumânare în memoria La eveniment participat ai aleasă silvania” şi/sau în activitatea de administrare de principiilor nediscriminării, tratamentului egal de dezvoltare a regiei autonome; Sergiu ar fi împlinit 23 de ani. instituţiilor şi ONG-urilor partenere în acest proiect, care le-au vorbit celor prezenţi despre societăţi comerciale ori regii autonome. şi transparenţei şi cu luarea în considerare a spe• verifică funcţionarea sistemului de control de de veghe i-a fost dedicată principala lui Sergiu şi au venit oameni care l-au cunoscut sau responsabilizare, cât şi despre riscurile implicăriiSeara violenţă şi metode deînprevenire acestora. cunoştinţe de limba engleză, nivel „avansat”în acte cificului domeniului de activitate al Regiei Auto- intern/managerial, implementarea politicilor pur şi simplu au luat dorit să aprindă o lumânare în memoria sa. La eveniment participatplanificării reprezentanţi ai judeţeană „Sergiu Ardelean” a luat naştere la Transilvania”. iniţiativa Consiliului Judeţean (se vorCampania verifica prin test prealabil şi eliminatoriu) nome „Aeroportul contabile şiaurealizarea financiare; instituţiilor şi ca ONG-urilor partenere în social acest al proiect, vorbit si celor prezenţi despre . • numeşte revoca directorii şi stabileşte Mureş în parteneriat cu alte instituţii şi ONG-uri şi are scop penetrarea mediului tinerilorcare şi le-au B. Pentru postul de administratorresponsabilizare, neexecuIII. şi DOCUMENTE NECESARE PENTRU DEPUNEremuneraţia lor; cât despre riscurile implicării în acte de violenţă şi metode de prevenire a acestora. creşterea gradului lor de informare în ceea ce priveşte conduita preventivă şi spiritul civic. Mesajul tiv, membru al comitetului de audit: REA CANDIDATURII: • evaluează activitatea directorilor, verifică Campania judeţeană „Sergiu Ardelean” a luat naştere la iniţiativa Consiliului Judeţean principal al acestei campanii este să nujuridice stăm deoparte dar să ne implicăm responsabil, astfel încâtluat să nu • studii superioare economice, sau execuţia contractelor; Mureş în parteneriat cuînalte instituţii şi ONG-uri şi are ca scop penetrarea mediuluiraportul social alsemestrial, tinerilor şiprezentat devenim tehnice;victime. • CV format Europass; • elaborează •Următorii experienţăpaşi în administrarea/managemenCazier judiciar; în ceea ce priveşte conduitaautorităţii publice tutelare, privitor la activitatea creştereavor gradului de informare preventivă şi spiritul civic. Mesajul în desfăşurarea campaniei fi: • lor tul unor regii autonome sau • campanii Cazier fiscal; regiei autonome, care include si informaţii principal al acestei este să nu stăm deoparte dar să ne implicăm responsabil, astfel încât să nu referi Lansarea site-ului www.campaniasergiuardelean.ro • societăţi comerciale profitabile din dome• Copii legalizate după actele de studii; toare la execuţia contractelor directorilor. devenim victime.  Campania în şcoli, dar şi în alte medii neconvenţionale niul de activitate al regiei autonome, inclusiv • Copie act identitate; VI. CANDIDATURILE: Următorii în desfăşurarea campaniei vor fi: dovesocietăţi comerciale sectorul privat, aferen•paşi Copie Carnet de Muncă/documente  Concursdin afişe tă cel Acest puțin demers unui exercițiu financiar încheiat cu instituţie, Candidaturile și documentele solicitate  ditoare; Lansarea site-ului www.campaniasergiuardelean.ro este deschis tuturor! Oricare autoritate publică sau ONG se poate alătura profit; • Dovada numirii în calitate de Administraprin prezentul anunţ se depun până la data de  Campania în şcoli, dar şi–încualte oricând campaniei. De asemenea, copiii, tinerii, adulţii, comunitatea în general toţiimedii sunt neconvenţionale aşteptaţi să • nu pot avea calitatea de funcţionar public tor/Manager, după caz; 12 aprilie 2013, ora limită de depunere 16,00, la  este Concurs afişe mai departe informaţiile primite, sesau implice, iar cel mai lucru care îl pot transmită să aparțină altorsimplu categorii depepersonal dinface •săCopie a Bilanțului (certificat de DGFP registratura Consiliului Judeţean Mureș, Piaţa Acest demers este deschis tuturor! Oricarefinanciar instituţie,cuautoritate publică poateTîrgu alăturaMureş, jucadrul autorităţii publice tutelare sau al altor competentă) referitoare la exercițiul Victoriei nr.1, sau cod ONG poştalse540026 să discute pur şi simplu despre ce putem face fiecare pentru a trăi într-o lume mai sigură! instituţii publice; profit în care agentul economic a fost adminisdeţul Mureş, în plic închis și sigilat. Candidaţii oricând campaniei. De asemenea, copiii, tinerii, adulţii, comunitatea în general – cu toţii sunt aşteptaţi să IMPLICĂ-TE • cunoştinţe de limba engleză, nivel „avan- RESPONSABIL! trat/manageriat de către candidat - pentru postul vor putea aplica doar pentru un singur post şi se implice, iar cel mai simplu lucru pe care îl pot face este să transmită mai departe informaţiile primite, sat” (se vor verifica prin test prealabil şi elimi- de administrator neexecutiv, membru al comite- vor primi un număr de înregistrare cu data certă să discute purtului şi simplu despre ce putem face fiecare pentru a trăi şi într-o lume mai sigură! natoriu) . de audit; ora depunerii. • Adeverinţa care să ateste starea de săPlicul IMPLICĂ-TE RESPONSABIL! va avea menţionat “Candidatură penII. CRITERII DE EVALUARE: nătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 2 tru postul de_______________________, memluni anterior depunerii candidaturii, Biroul de presă al de CJ către Mureş bru în Consiliul de Administrație al Regiei AuCunoştinţe de limba engleză – probă de ve- medicul de familie al candidatului sau de către tonome Aeroportul „Transilvania” Tîrgu-Mureș, rificare eliminatorie, competenţă nivel avansat. unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa va conţi- precum și numele, prenumele și domiciliul canCompetenţe profesionale generale tehnice şi ne, în clar, numărul, data, numele emitentului şi didatului. Biroulcandidaților de presă al–CJ Mureş cunoştinţe teoretice – evaluate prin proba scrisă calitatea acestuia, în formatul standard stabilit Evaluarea proba scrisă şi indin bibliografia recomandată, anexa 1. de Ministerul Sănătăţii Publice; terviul se vor desfăşura în intervalul 15 – 18 apriAbilităţi manageriale, evaluate în cadrul in• Declaraţia pe propria răspundere sau ade- lie 2013, la Sala Mică de Şedinţe a Consiliului Juterviului, pe baza următoarelor criterii: verinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi deţean Mureș, Piaţa Victoriei nr.1, Tîrgu-Mureş, 1. Planificare şi organizare; de poliţie politică. judeţul Mureş. 2. Orientare spre rezultate; Candidații vor fi anunţați telefonic și/sau 3. Orientare strategică; IV. DURATA POSTULUI: prin e-mail asupra datei și orei la care sunt 4. Capacitate de rezolvare a problemelor; programați pentru susţinerea probelor. 5. Relaţionare (vertical şi orizontal); Durata mandatului de administrator este PREŞEDINTE, Ciprian Dobre

Comunicat de presă

Calendarul obligaţiilor fiscale declarative în luna aprilie 2013 Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, aduce la cunoştinţa contribuabililor, termenele obligaţiilor fiscale declarative în luna aprilie 2013 Până la data de 25 aprilie 2013, inclusiv: - Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - formular 100; - Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor - formular 104; - Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate – formularul 112; - Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România - formular 224; - Declaraţia privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise - formular 225; - Decontul de taxă pe valoarea adăugată - formular 300; - Decontul special de taxă pe valoarea adăugată - formular 301;

- Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul transferului de active nu este persoană înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată – formularul 307. - Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoare adăugată a fost anulat conform art. 153 alin.(9) lit. a) - e) din Codul Fiscal – formular 311; - Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/ prestările intracomunitare - formular 390 VIES; - Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, în trimestrul I 2013/în luna martie 2013, după caz– formular 394. Până la data de 30 aprilie 2013, inclusiv: - Decontul privind accizele - formular 120; - Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă - formular 130; - Situaţiile financiare anuale - de către persoanele juridice fără scop patrimonial - societăţi cooperatiste, asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, precum şi alte asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale. Director executiv, Dénes Irén


09

Oraşul Luduş are buget! În şedinţa extraordinară din 29 martie, Executivul oraşului Luduş a propus Consiliului Local proiectele bugetului local, bugetul activităţilor finanţate integral sau parţial de la bugetul local şi bugetul creditelor interne. Ramona Zareczky, şef Birou BFCRU a prezentat un referat cuprinzător privind aprobarea bugetului local pe anul 2013, lucrare complexă la care au contribuit atât specialiştii din Primărie cât şi Comisia Buget Finanţe Contabilitate a Consiliului Local. În principal, cu data de 29 martie s-a aprobat bugetul local al oraşului Luduş pentru anul 2013 în sumă de 24.807.000 de lei la venituri, din care 36.000 la secţiunea de dezvoltare şi 24.922.000 de lei la cheltuieli, din care 3.491.000 de lei la secţiunea de dezvoltare. Diferenţa dintre cheltuieli şi venituri în sumă de 115.000 de lei la secţiunea dezvoltare constituie un deficit bugetar care se acoperă din excedentul anilor precedenţi. În aceeaşi şedinţă a fost prezentat şi proiectul de buget al instituţiilor finanţate integral sau parţial din bugetul local în sumă de 13.029.000 de lei, din care 175.000 de lei la secţiunea de dezvoltare şi 14.853.000 de lei la cheltuieli, din care 481.000 de lei la secţiunea de dezvoltare. Repartizarea veniturilor pe capi-

Consilierii au examinat cu atenţie proiectul de buget

fel, Turdean a pus mai multe întrebări la care Executivul, administratorul public al oraşului, Sorinel Tripon a dat răspunsuri despre diferenţa de preţ la canalizare, despre amenajarea pieţei tole, subcapitole, paragrafe şi cheltuiel- de zi, despre repararea carosabilului ilor conform clasificaţiei bugetare pe de pe anumite străzi şi despre viitorul capitole, subcapitole, paragrafe şi tit- fotbalului din oraş. În legătură cu luri s-a făcut cu minuţiozitate astfel că preţul mare al reparării unui podeţ din bugetul a fost aprobat repede, cu toate cartierul Gheja, Gelu Puia a precizat că au fost şi..... că acel obiectiv nu se reabilitează ci se reconstruieşte total. Tănasie Bologa …VORBE ŞI DISCUŢII. şi Daniel Totu au pus întrebări în legătură cu repararea unor străzi, iar Sorinel Tripon a răspuns că în acest an Începutul a fost făcut de Ciprian se vor face doar reparaţii curente. Turdean care a citat două intervenţii Bugetul supus la vot a întrunit ale consilierilor Ioan Bungardi şi 14 voturi „pentru” şi două „abţineri” Liviu Botezan la aprobarea bugetului din totalul de 17 consilieri, Enyedi pe anul 2012, cu referire la cheltuieli. Mihai fiind absent. Despre sursele de Replica lui Bungardi a venit prompt: finanţare şi cheltuielile bugetului local „Ar trebui ca PD-L să tacă pentru că a vom relata în curând. lăsat multe datorii pentru oraş”. De altIoan A. BORGOVAN

Vine „Vara Luduşeană” Cu toate că vara este anotimpul în care se reîntorc în oraş tinerii care studiază în unităţile de învăţământ superior din ţară, precum şi destul de mulţi tineri care muncesc în străinătate, activitatea culturală şi sportivă lâncezeşte, este sufocată de praf şi căldură, de somnolenţă intelectuală şi indiferenţă vinovată.

ovarea proiectului se face şi pe internet, acolo unde poate fi consultat planul calendaristic orientativ al activităţilor prevăzute pentru perioada 1 iulie-31 august 2013. Organizatorii doresc ca toate cheltuielile, minime de altfel, să provină din sponsorizări, Primăria şi Consiliul Local Luduş asigurând doar logistica şi un sprijin moral. Ioan A. BORGOVAN

www.punctul.ro

POATE SĂ FIE ŞI ALTFEL? Da, poate fi o vară deosebită în acest an spune Ovidiu Pop, consilierul primarului Cristian Moldovan. „Am constatat că vara, în Luduş, nu prea există activităţi culturale şi sportive care să le ofere tinerilor o activitate plăcută şi utilă”, spune consilierul. Iniţiatorul proiectului, studentul luduşean Marius Dudilă, a venit cu mai multe idei pentru petrecerea timpului liber din această vară, idei direcţionate în mai multe domenii: cultură, sport, divertisment, sănătate şi altele. „Am conceput acest proiect, spune Marius, dar doresc să atrag lângă mine şi Administraţia locală şi tineri din oraş care să vină cu idei constructive şi realiste. Deocamdată suntem 14 oameni în echipă, tineri şi mai puţin tineri, cu care începem activitatea”. Prom-

Punctul pe i

LUDUŞ Box. Organizată de CS Ring Box Tîrgu Mureş şi Primăria oraşului Luduş, Gala de box „Cupa Luduşului” a reunit boxeri de la şase cluburi sportive pe ringul instalat la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”. Cele mai multe victorii le-au obţinut elevii antrenorului Daniel Ghiurcă – CS Ring Box: Szabo Ernest, Dragoş Vultur, Kovacs Raimond, Emeric Arpad, Szabo Alexandru. CSM Cluj – Napoca, antrenor Sever Ban şi CS Linca Alba Iulia, antrenor Nicolae Paştiu au realizat câte două victorii prin Vlad Miron, Ion Ionel şi, respectiv, Gavril Pleş şi Florin Nicula. BC Gilău, antrenor Octavian Matiş, Voinţa Cluj – Napoca, antrenor Radu Cenan şi Stejarul Daneş, antrenor Mihai Pătătean au obţinut câte o victorie prin Răzvan Doghi, Daniel Haitonic şi Toth Szili. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Timea Fekete, redactor la Radio Transilvania Luduş. Convenţie de colaborare. Pentru susţinerea parţială a seviciilor medicale ambulatorii necesare unui număr de şapte copii încadraţi în grad de handicap grav, cu nevoi speciale, din oraşul Luduş, Asociaţia „Impuls” prin coordonatorul Marioara Şofron a solicitat Consiliului Local Luduş încheierea unei Convenţii de colaborare între Primăria oraşului şi Asociaţia amintită. Consilierii au fost convinşi de referatul întocmit de inspectorul Lucia Chiper de la Serviciul „Asistenţă socială” a Primăriei şi de textul Convenţiei întocmit de Asociaţia „Impuls” şi au aprobat în unanimitate semnarea convenţiei de colaborare. Tenis de masă. La faza Naţională a Olimpiadei Sportului Şcolar care s-a desfăşurat la Giurgiu în perioada 28-30 martie, elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Luduş, director Cristina Cîrcoană şi director adjunct Enyedi Mihai, au avut retultate bune în turneul final. Dora Opriş s-a clasat pe locul VII la categoria sa, iar Vladimir Anca pe locul II într-o finală pierdută cu 3 - 2 la mare luptă. Tot în luna martie, Vladimir a câştigat locul III la Campionatul Naţional Romstal la Bistriţa şi locul II la „Cupa Bistriţei”. Alegeri. La Conferinţa judeţeană Mureş a PSD din 29 martie au participat un număr de zece delegaţi trimişi de organizaţia Luduş a PSD: Ovidiu Dancu, Sorinel Tripon, Ioan Bungardi, Ioan Daniel Călugăr, Claudiu Ciucă, Maria Werzberger, Daniel Totu, Lucia Man, Ioan Filipan şi Luciana Popoviciu. Ovidiu Dancu a fost ales vicepreşedinte a organizaţiei judeţene, iar Sorinel Tripon şi Ioan Bungardi au fost aleşi membri în Birou.

PRIMĂRIA ORAŞULUI LUDUŞ

Anunţă concurs, pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de

Consilier juridic, grad profesional «asistent»

LOCUL DE DESFĂŞURARE: PRIMĂRIA ORAŞ LUDUŞ,jud. MUREŞ, sala de şedinţă a Consiliului Local Luduş DATA: proba scrisă : 07 mai 2013,ora,10,00 interviul : 09 mai 2013, ora ,11,00 CONDIŢII DE PARTICIPARE LA CONCURS : • studii de specialitate : studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă în domeniul - Studii Juridice • Vechime în specialitatea studiilor minim 1 an • cunoştiinţe de operare pe calculator P.C. Data pînă la care se pot depune dosarele : 26 aprilie 2013, ora 1300 Alte informaţii în legătură cu condiţiile de desfăşurare a concursului,condiţiile de participare la concurs, bibliografia şi actele solicitate candidaţilor pentru dosarul de înscriere se pot obţine la Sediul Primăriei oraş Luduş sau la telefonul 0265/411716 ( Resurse –Umane). P R I M A R, Moldovan Ioan Cristian


10

REGHIN

Dezbatere pe bani, în CL Şedinţa ordinară a Consiliului Local municipal Reghin aferentă lunii aprilie a fost convocată pentru luni (08.04) de la ora 15.00. Întâlnirea se va desfășura în Sala de şedințe de la sediul Primăriei şi are pe ordinea de zi 16 puncte. SE ALOCĂ BANI Primul punct îl reprezintă Proiectul de hotărâre privind utilizarea în anul 2013 a excedentului total rezultat la încheierea exerciţiului bugetar al anului 2012. Este vorba de 12.225 de lei care vor fi direcţionaţi către investiţiile anului 2013. Consilierii se vor pronunţa şi asupra propunerilor care vizează bugetul general al municipiului Reghin pe anul 2013, dar și asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea contului de exerciţiu al bugetului de venituri şi cheltuieli al Primăriei pentru trimestrul IV din 2012. Alte 3 puncte de pe e ordinea de zi fac referire la diferite sume de bani care, dacă se va

Azi, luni, de la ora 13, consilierii se întâlnesc în şedinţă ordinară

aproba alocarea lor, vor ajunge la Şcoala Speciala din Apalina (4.000 de lei pentru continuarea hipoterapiei cu 8 elevi), Liceul Tehnologic Lucian Blaga (14.000 de lei pentru participarea a 13 elevi şi doi profesori la concursul de

practică pentru elevi organizat la Vilnius în kushin care va avea loc la Lutzern în Elveţia ). Lituania) şi Clubul Sportiv David (3.100 de lei pentru participare la Campionatul APARTAMENTE SOCIALE, Naţional de Karate Kyokushin de la Oradea DELEGAŢII ŞI GARAJE şi la Campionatul European de Karate KyoAleşii reghinenilor se vor pronunţa, printre altele, şi asupra repartizării nominale a unui număr de 18 apartamente sociale din blocul de locuinţe situat în strada Salcâmilor, vor vota componenţa delegaţiei municipiului Reghin ce se va deplasa în localitatea Érd-Ungaria, regulamentul pentru închirierea terenurilor aferente garajelor construite din fondurile cetăţenilor şi darea în folosinţă gratuită a unui imobili din strada Castelului către Parohia Ortodoxă din cartierul Apalina pentru a fi amenajat drept casă parohială. Emeşe ARDELEAN

Start la curățenie Abia s-a încheiat campania de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice (care a adunat peste 3 tone de aparatură stricată), că la Reghin începe curăţenia

de primăvară. Acţiunea de salubrizare se va desfăşura în perioada 8-22 aprilie în cadrul programului „O primăvară curată pentru un mediu curat " şi implică par-

ticiparea întregii ,,suflări” de pe teritoriul oraşului.

asociaţiile de proprietari din oraş să îşi cureţe imobilele, curţile şi grădinile şi să depună deşeurile adunate, inclusiv cele voPROGRAMARE PE 4 SECTOARE luminoase (mobilă etc.). Au fost amenajate zone speciale pentru colectare, dar deşeurile pot fi depuse, după caz, şi la Astfel, SC RAGCL SA, societăţile marginea trotuarelor, urmând ca ele să fie comerciale, instituţiile publice, asociaţiile ridicate şi transportate de către echipele de de proprietari, agenţii economici şi toţi lucru în zilele programate. cetăţenii municipiului Reghin sunt obligaţi În întreg oraşul au fost distribusă participe la întreţinerea şi curăţarea ite afişe cu programarea activităţilor pe clădirilor, curţilor, căilor de acces, străzilor, sectoare, astfel încât cei care locuiesc în drumurilor şi zonelor verzi în conformitate zonele respective să se poată pregăti pentru cu o programul de colectare şi transport. curăţenia de primăvară. În acest scop, Reghinul a fost împărţit în 4 Primul sector include ieșirea din oraş mari sectoare, au fost stabiliţi responsabilii spre comuna Breaza, strada Mihai Viteazu, pe fiecare zonă şi mijloacele de transport zona Pădurii Rotunde, străzile din jurul necesare. cartierului Rodnei şi centrul orașului, prePentru buna desfăşurare a programu- cum şi zona Apalina, în total 44 de străzi. lui, Primăria a făcut apel la locuitorii şi Emeşe ARDELEAN


11

TÂRNĂVENI

Încă două parcuri solare stipulate în lege, privind stimularea producerii de energie din resurse regenerabile. Investiţia vrea să demonstreze şi capacităţile tehnologice şi antreprenoriale locale cu intenţia de fi un proiect pilot de creare de plus valoare. Din punct de vedere financiar se preconizează ca investiţia să se recupereze rapid. Pe durata primilor ani de funcţionare energia produsă se va vinde pe piaţa de profil şi proporţional cu energia electrică produsă folosind sursa solară se vor primi Certificate Verzi, câte 6 pentru fiecare MWh produs, ce vor fi valorificate. ÎNCĂ UNUL

Parcurile fotovolatice vor împânzi municipiul…

Nici nu a fost începută construcţia la primul parc fotovoltaic că deja s-a anunţat construirea a încă două parcuri similare la Tîrnăveni. Primul parc fotovoltaic s-a anunţat la Târnăveni a fi construit în urmă cu mai bine de un şi aparţine societăţii Sol Stark Power din Timişoara. Iniţiatorii au motivat întârzierile din cauza birocraţiei şi dificultăţilor cu care s-au confruntat în obţinerea tuturor avizelor.

De asemenea, planul urbanistic zonal pentru construirea unui parc fotovoltaic în spatele cartierului 1 Decembrie a fost aprobat. Consilierii locali au aprobat PUZ-ul în unanimitate. Parcul fotovoltaic va fi amplasat între fosta fabrică Parisot şi Ruck Ventilatoare, va avea o putere instalată de 1,9 MW și se va întinde pe o suprafaţă de 38.842 de mp. Firma a obţinut toate avizele necesare. Investiţia depăşeşte suma de 2,5 milioane de euro.

Parcul va fi racordat la reţeaua Electrica prin intermediul unui post de transformare din cartierul 1 Decembrie 1918. Societatea care va construi parcul solar, Green Solar Energy SRL este din Tîrnăveni şi este reprezentată de Angel Morar. În memoriul general de prezentare se spune că scopul principal al investiţiei este de a produce energie electrică prin forţe proprii, în mod ecologic, pentru a beneficia de avantajele

Concert de pricesne

www.punctul.ro

TV-AS în colaborare cu Primăria municipiului Tîrnăveni organizează un concert extraordinar de pricesne. Cu acest prilej va avea loc lansarea CD-ului interpretei Leontina Pop. Vor participa: Corul preoţesc al Bisericii ortodoxe Târnăveni, Corala Amicii, Alina Pop, Sorin Tătar, Corul Bisericii ortodoxe din Adămuş, Eugenia Marinescu de la Nicula, soprana Ileana Moldovan, Marioara Precup, Adelina Concertul va avea loc Morar, Cornelia Mihuţ şi în data de 19 aprilie de la Nicolae Duma. ora 18.00, în sala mare a

Un alt parc fotovoltaic ar urma să aparţină societăţii Fomco Solar Energy cu sediul în Cristeşti. Aceasta a depus însă doar documentaţia pentru urbanism şi nu a ajuns încă în dezbaterea consiliului local. Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren situat în zona străzii Dezrobirii, pe o suprafaţă de 58.062 mp, iar puterea instalată ar urma să fie de 2,45 MW. Mircea BARBU

CSS Tîrnăveni, în finală Fetele de la Clubul Sportiv Școlar Târnăveni, antrenate de profesorul Ioan Vintilă, s-au calificat la turneul final de minivolei organizat de Federația Română de Volei. În urma semifinalelor desfășurate la Baia Mare, CSS Târnăveni a obținut locul 1, ajungând între

Casei municipale de Cultu- Ioan Burdulea. Intrarea va ră ,,Mihai Eminescu” din fi liberă. Târnăveni. Realizator este Mircea BARBU

primele 8 echipe. Turneul final se va desfășura în perioada 30-31 mai, locația urmând a fi stabilită ulterior prin licitație. Fetele care s-au calificat la turneul final de minivolei fac parte din generația 2000-2001, respectiv clasele a V-a și a VI-a. Mircea BARBU


PUBLICITATE

12


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.