06
Podul de la Iernuțeni, reabilitat
07
11
Cupa „Mureșul”
Punctul
Alei colorate în Parcul Victoria
S@pt@mânal de Mure} }i Harghita
www.punctul.ro
Anul X, Nr. 534, 29 iunie - 5 iulie 2015, Preţ: 0,99 RON
04
Arme împotriva abuzurilor copilului, în Mureș
Sute de milioane de lei blocați în proiecte nefinalizate www.punctul.ro
www.punctul.ro
www.punctul.ro
www.punctul.ro
03
Acum trei ani identificam proiectele care nu sunt finalizate în județ și care sunt cauzele care au determinat întârzierea finalizării lor, stoparea lor etc. După acești alți trei ani, constatăm că unele nu au fost încheiate nici până astăzi. Printre acestea amintim… Execuția proiectului „Parc pentru Sporturi cu Motor” a fost serios întârziată (proiectul având termen de finalizare anul 2014, din cauza constructorului), apoi lucrările au fost stopate de tot. Din cele trei lucrări pentru centurile de ocolire a municipiului Tîrgu-Mureș și a Reghinului doar una singură a demarat, dar și aceea cu probleme. Chiar mai mult, lucrările ar fi trebuit stopate, dar firma contractoare - COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA Spania - lucrează în continuare, în ciuda hotărârii judecătorești pe care 60 de locuitori din cartierul Orizont au obținut-o, și anume suspendarea executării HG nr. 378 din 2013. Lucrările la Patinoarul Artificial, beneficiar Clubul Sportiv Mureşul, de lângă Stadionul Municipal au început în iunie 2008 şi urmau să fie finalizate în luna decembrie a aceluiaşi an. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Cum devenim o comunitate? Trăim vremuri complicate, schizoide care ne determină să avem reacții de același fel. Nebunești. Avem senzația că singurul mod de a schimba lucrurile, de a răspunde la mojicia, la nesimțirea celor care vremelnic dețin puterea, frâiele unei comunități nu este în niciun caz de a întoarce celălalt obraz, ci de a arunca un mult mai ferm „ba pe a mă-tii” decât vremelnicul potentat al zilei. Povesteam la o sindrofie cu un domn de vârsta mea care îmi spunea fără ocolișuri că atunci când îl vede pe unul-altul de prin orașul nostru târg îi vine să meargă direct la el și să îl pocnească. Fără nicio introducere, fără nicio explicație inutilă, pur și simplu să îl lovească. Traducea prin acel pumn – poate doar simbolic – saturația
la care mulți dintre noi am ajuns de a privi la ceea ce se întâmplă și de a constata cât de puțin putem face pentru a schimba mentalități. Orice mi-ar spune oricine, cunosc imobilismul mureșenilor – și nu doar al lor, superficialitatea și autosuficiența de a fi mulțumit de trei bazine și un parc, de a nu fi interesat cum se achită pentru o lucrare de cinci ori mai mulți bani, de parcă zilnic ai fi dispus să dai 10 lei pe o pâine în loc de 2 lei, spre exemplu. Cum faci să îi pese omului ce se întâmplă cu impozitele și taxele pe mașină, casă, salariu, tva, care se ajung sau se întorc indirect în bugetul local? Cum îi explici că nu e corect și legal și că îi furi viitorul propriului tău copil tolerând șefi de primării,
instituții, servicii și spunând că: „lasă să fure că a făcut ceva!”? Cum luminezi o masă de manevră răsfățată cu spectacole, chermeze etc., așa-zis gratuite? Până acum nu am găsit răspunsul. Scrisul mi se pare o armă neajutorată, care capotează în fața numărului mare de mulțumiți cu puțin, de automulțumiți, de resemnați. Și totuși sper să aibă efectul picăturii chinezești, sper ca, încet-încet, oamenii să citească, să își pună întrebări, să resimtă efectele nocive ale furtului în comunitate și să își dorească mai mult de la cei pe care îi alege, de la cei care vremelnic conduc instituții publice, de la ei înșiși. Ligia VORO