6
7
Succese la Liceul Tehnologic Luduș
10
Peste 700 de joburi vă aşteaptă!
Punctul
Sighișoara amendată
S@pt@mânal de Mure} }i Harghita
www.punctul.ro
Anul XI, Nr. 572, 4 - 12 aprilie 2016, Preţ: 0,99 RON
3
Puține școli și grădinițe private, în Mureș
Întâmplări fascinante din viața unui salvator de vieți www.punctul.ro
Anul aceste, se împlinesc 10 ani de când asistentul medical Ovidiu Marius Balea a fost salvat după ce s-a prăbușit cu elicopterul în Pasul Tihuța. Iarna….
Cei porniţi în căutarea lor le cereau supraviețuitorilor puncte de reper. „Ce să le spun? Că sunt copaci, zăpadă şi habar nu avem unde suntem? Mi-au cerut să facem zgomot. Am luat casca şi am bătut cu ea în burta elicopterului... Nu simţeam frigul. Eram doar în salopetă. Defibrilatorul zburase din elicopter, tubul de oxigen l-au găsit la 50 de metri de noi... nu vedeam vârful copacilor de ceaţă. S-a ridicat un elicopter de la aeroportul de la Luna. „Auzi elicopterul?”- mă întrebau. „Aud”. „Unde?” www.punctul.ro
OPINIE
4
www.punctul.ro
A scăpat din ceea ce putea fi o tragedie, și astfel nu i-a mai fost frică să mai facă un pas și să pornească într-o nouă aventură „o experienţă la fel de neuitat precum o cădere liberă din ...cer”. Auzind că se caută asistenţi medicali pentru o platformă petrolieră din Irak…. pe 28 august 2014 a început lucrul la compania EDC Romfor.
De la protestul de masă, la protestul de reţete! După ineditul „Protest de masă” al primului partid fondat de la firul ierbii, cu doar trei membri fondatori, începem săptămâna cu protestul deja obişnuit din sistemul sanitar, de astă dată al medicilor de familie. Dacă primul protest la care printre participanţi era şi …o adevărată masă cu patru picioare, deşi „deMaşca” multe dintre nemulţumirile mureşenilor, a fost un protest paşnic şi fără efect negativ asupra cetăţenilor, pe când acesta de luni… ne cam afectează! Medicii de familie nu mai eliberează reţete compensate, nu mai emit bilete de trimitere… într-un cuvânt protestează. Au şi ei nemulţumirile lor. Singura problemă gravă e că protestul lor loveşte tot în omul de rând, care mai e şi bolnav pe deasupra! Căci guvernanţii nu se vor înduioşa câtuşi de puţin că nea Costică rămâne fără bilet de trimitere la medicul specialist, că nea Georgică rămâne fără medicamentele care îl mai ţin în viaţă şi chiar dacă
ar avea sutele de lei în buzunarul de la spate, fără reţetă niciun farmacist nu i le-ar elibera! Să continui? E urlător la cer ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Numai cine n-a vrut nu a stat în scaunul ministerial, iar de atâtea actualizări Legea Sănătăţii aşteaptă bilet de trimitere la… reanimare! Dacă e vineri, cardul de sănătate se blochează, softul nu permite prescrierea medicamentaţiei după necesitatea bolnavului, medicul e sufocat de birocraţie… mai bine mă opresc, că-mi creşte tensiunea! În toată harababura asta unii totuşi încearcă să schimbe ceva. Vremurile pe care le trăim ne-au demonstrat că nu putem fi niciodată destul de bine pregătiţi la câte surprize ne pot rezerva calamităţile naturale sau atacurile teroriste. Asta nu înseamnă însă că trebuie să ne lăsăm în ghearele fatidismului mioritic, „dacă aşa vrea Dumnezeu, facă-se voia sa”, ci să ne străduim să ne salvăm pielea sau să
OPINIE
n-o dăm prea ieftin măcar, dacă nu avem încotro! Astfel, un echipaj format din medic şi asistent de medicină de urgenţă de la Ambulanţa Samaritanus din Tîrgu Mureş participă zilele acestea la o pregătire organizată de Echipa Internaţională de Intervenţie Rapidă în caz de Dezastre la Viena, ca parte integrantă a echipei Austriei! „Suntem mândri că pentru prima oară drapelul ţării flutură alături de steagurile celorlalte ţări participante în Echipa de Intervenţie Rapidă în caz de Dezastre şi suntem onoraţi în acelaşi timp de a face parte din echipa Austriei, este mai mult decât o simplă recunoaştere a calităţii pregătirii personalului nostru medical, care după parcurgerea celor trei module cu siguranţă ne vor reprezenta cu cinste oriunde va fi nevoie de ei în lume”, a spus coordonatorul Ambulanţei Samaritanus, vineri, la plecarea echipajului. E puţin, e mult? E un început.
Erika MÃRGINEAN
ACTUALITATE Centre de excelență. Şefa Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureş, Rodica Biro, a declarat în şedinţa Colegiului Prefectural Mureş, că se fac demersuri pentru înfiinţarea, la Tîrgu Mureş, a unor centre de excelenţă pe o serie de domenii susţinute prin programe naţionale, cum ar fi Ortopedia, Bolile Cardiovasculare, Oncologia, Diabetul şi altele. „Un subiect foarte important care are legătură cu performanţa medicală îl constituie derularea programelor naţionale la nivelul judeţului. Am vrea să ne numim şi sper ca în viitor să găsim toată susţinerea pentru a deveni centru de excelenţă în anumite categorii de servicii medicale în anumite patologii, care sunt susţinute prin programe naţionale. Bolile cardiovasculare reprezintă un program extrem de complex, dar care la nivelul Mureşului a găsit desfăşurare în foarte multe programe. Noi derulăm la nivelul judeţului Mureş 12 programe naţionale, ceea ce înseamnă că tratăm bolnavi cu afecţiuni grave şi sumele alocate reprezintă o pondere foarte mare din totalul bugetului pe care îl avem la medicamente”, a arătat Rodica Biro.
Punctul pe i.
4 - 12 aprilie 2016
Steag. Primarul oraşului Sovata, Peter Ferenc, a fost obligat de instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Mureş să îndepărteze drapelul aşa-zisului ţinut secuiesc de pe clădirea primăriei şi a primit o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, plus penalităţi. „Prefectura a somat primarul să îndepărteze drapelul, dar acest nu s-a întâmplat, ca urmare ne-am adresat instanţei cu obligaţia de a face. În luna decembrie 2014, primarul a fost obligat de instanţă să îndepărteze steagul, nu s-a întâmplat şi, ca urmare, ne-am adresat din nou instanţei solicitând o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, plus penalităţi de 1.000 lei pe zi. Instanţa a acceptat în parte solicitarea Instituţiei Prefectului şi a acceptat ca primarul să plătească o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi penalităţi de 200 de lei până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, nu de 1.000 aşa cum am cerut”, a declarat prefectul de Mureş, Lucian Goga. CL. Şedinţa Consiliului Local Târgu Mureş a fost suspendată, joi, imediat după votarea ordinii de zi, întrucât consilierii UDMR au solicitat acordarea unei pauze pentru a merge să planteze arbori. Preşedintele de şedinţă, Soos Zoltan, a declarat că acţiunea UDMR se doreşte a fi un protest faţă de modul în care municipalitatea ar trata spaţiile verzi, deoarece „aceste intervenţii nu sunt profesioniste şi nu servesc deloc interesul oraşului”. Secretarul municipiului, Andrei Mureşan, a atras atenţia consilierilor locali că nu există niciun act normativ care să reglementeze întreruperea şedinţelor consiliilor locale în scopul declarat de consilierii UDMR, însă aceştia s-au retras din sală. În intervalul în care consilierii maghiari au fost plecaţi la plantat de arbori, colegii lor de la PSD şi PNL au părăsit sala, arătând că nu pot accepta prelungirea inutilă a şedinţei doar pentru că cei de la UDMR urmăresc „o acţiune populistă”. După revenirea consilierilor UDMR de la plantat de arbori, şedinţa Consiliului Local Tîrgu Mureş a fost suspendată din lipsă de cvorum şi urmează să fie reprogramată. Pe ordinea de zi a şedinţei CL Tîrgu Mureş figurau, joi, 25 de puncte plus şase proiecte de hotărâre în regim de urgenţă.
02
Administrația publică locală, atentă la mass media Săptămâna trecută reporterii săptămânalului Punctul au sesizat faptul că în locul copacilor ornamentali din metal care înfrumusețau diferite locații din oraș au rămas niște prelungiri din cablu, izolate îndoielnic și deloc aspectuoase. După ce săptămânalul Punctul a dat Punctul negru responsabililor, la doar câteva zile după apariția ziarului pe tarabă acele prelungiri din cablu „au dispărut”, montându-se stâlpi moderni de iluminat. Felicităm pe această cale administrația publică locală atentă la sesizările apărute în mass-media. Precizăm faptul că tot ca urmare a unui articol apărut în Punctul, au început să apară mai multe indicatoare „turistice”, de culoare maro. Un cetățean al municipiului ne-a sesizat cu privire la faptul că au apărut de curând prin oraș câteva table ce indică direcția spre Cetatea medievală. Cristina VANCEA
Tîrgu Mureş a bătut New-York-ul la clickuri
Ne-am dovedit mai buni la click-uri. Competiţia „Best City to Visit 2016” a fost câştigată în faza de semifinale, de Tîrgu Mureş care s-a luptat cu New York pentru acest titlu. Tîrgu Mureş, New York, Londra şi Lisabona au fost cele patru oraşe ajunse în semifinala competiţiei „Best City to Visit 2016” de pe site-ul unui tânăr care îşi propune să viziteze toată lumea. Lisabona a învins Londra în această
competiţie a voturilor online, aşadar mai rămân în lupta finală Lisabona şi Tîrgu Mureş. Dacă Tîrgu Mureş va câştiga competiţia, bloggerul va vizita oraşul în cursul acestui an şi îl va promova pe site-ul său. În plus, va oferi 500 de dolari unei iniţiative locale caritabile. Pentru a ajunge până aici, Tîrgu Mureş a obţinut mai multe voturi decât Braşov, Ljubljana, Kotor şi Istanbul.
PERFORMANȚĂ
Se acordă echipei de medici de la Ambulanța Samaritanus care participă zilele acestea la o pregătire organizată de Echipa Internaţională de Intervenţie Rapidă în caz de Dezastre la Viena, ca parte integrantă a echipei Austriei!
Se acordă administrației publice județene care permite ca un Drum Județean, intens circulat, cum e drumul de pe Dealul Cerghidului, să existe asemenea gropi încât să pună în pericol viața șoferilor și a pasagerilor, dar și „sănătatea mașinii”.
IRESPONSABILITATE
03
EDUCAȚIE
4 - 12 aprilie 2016
Puține școli și grădinițe private, în Mureș Sistemul de învățământ românesc are și alternative: școlile particulare. În județul Mureș există 19 unități de învățământ particulare preuniversitare, care sunt acreditare/autorizate să funcționeze în prezent, după ce în 2013 erau doar 12 şcoli particulare. Cele mai multe sunt școlile postliceale. Succesul acestora se datorează faptului că sunt o alternativă la sistemul de învățământ superior, în sensul că tinerii pot să obțină o diplomă și să acceadă pe piața muncii. În plus, la școlile postliceale se pot înscrie și elevii fără diplomă de bacalaureat… anul trecut, peste 30% dintre elevii de clasa a XII-a nu au promovat bacalaureatul în județul Mureș. UNDE SUNT? Cele mai multe școli particulare sunt, așa cum e de așteptat, în Tîrgu Mureș, mai exact 9. În Reghin sunt 4, în Sighişoara 3, în Târnăveni una. De asemenea, instituţiile de învăţământ particulare există şi în mediul rural, respectiv câte una în Vaideiu (comuna Ogra) şi Ceuaşu de Câmpie. Cele mai multe unităţi de învăţământ particulare sunt de nivel postliceal, apoi grădiniţe. Doar patru instituţii oferă cursuri pentru unul dintre nivelurile: primar, gimnazial, liceal.
www.punctul.ro
GRĂDINIŢE Grădiniţele particulare prezintă marele avantaj faţă de grădiniţele de stat deoarecedeoarece grupele sunt formate, în general, din maxim 10 copii, ceea ce uşurează supravegherea şi educarea acestora. În plus, de multe ori, activităţile sunt mai diversificate decât la stat. Totuşi, financiar, grădiniţele private sunt mult mai puţin accesibile. La stat, pentru grădiniţele cu program de 4 ore părinţii nu trebuie să plătească nimic, iar pentru program prelungit trebuie să plătească aproximativ 200 de lei lunar pentru hrana copilului (plus, în mod neoficial, fondul grupei, care e de aproximativ 200 de lei lei/ per an). În schimb, la grădiniţele particulare, în Mureş, pentru programul prelungit taxele sunt în jur de 700 de lei per / lună. Grădiniţa Creştină Creativă cu program prelungit „Pinocchio” Tîrgu Mureş, înfiinţată în 1999, este deţinută de Fundaţia „Regnum Christi” şi este acreditată pentru limba de predare maghiară. Grădiniţa Pinocchio dispune de bucatarie bucătărie proprie, de o curte spatioasaspațioasă, sala Sală de mese, sala de spectacole si și teatru. Gradiniţa Grădiniţa cu Program Normal „Bambi” Tîrgu Mureş, coordonată de Asociaţia Sildor, şi-a deschis porţile în 2008. Gradiniţa Grădiniţa cu Program Normal „Puky” Tîrgu Mureş (Asociaţia Nico) a fost deschisă în 2013, având 2 două grupe cu predare în limba română. Grădiniţa „Pinocchio” Sighişoara funcţionează de aproximativ 16 ani, iar Grădiniţa
Sonnenschein, din acelaşi oraş, cu predare în limba germană, funcţionează din 2010. În Târnăveni Tîrnăveni funcţionează Grădiniţa „Laleaua”, iar la Reghin funcţionează Grădiniţa „Emanuel” - o unitate particulara particulară de invatamantînvățământ, avand având un caracter crestincreștin, tutelata tutelată de Biserica Crestina Creștina BaptistaBaptistă. O problemă este informarea în legătură cu aceste grădiniţe. Interesant este că niciuna nu are site web, iar unele au pagini de facebook, incomplete, din care poţi afla foarte puţine detalii despre activitatea acestora. PRIMAR, GIMNAZIAL, LICEAL De asemenea, Iinteresant este că majoritatea școlilor particulare de nivel primargimnazial-liceal din județul Mureș sunt coordonate de fundații creștine. Probabil că acestea sunt interesate de educarea tinerilor conform valorilor creștine, valori care de multe ori sunt, din păcate, ignorate în societatea de astăzi. În județul Mureș există o singură școală generală de nivel primar particulară - „Soli Deo Gloria” din Vaideiu; o singură școală Gimnazială - „Omega” Tîrgu Mureș. De asemenea, funcționează doar două licee particulare – Liceul Teoretic „Dr. Lind” Ceuașu de Câmpie și „Eugen Nicoară” Reghin. Școala din Vaideiu aparține Asociaţiei „Familie și Educație pentru Copii”, o asociație adventistă. Școala încearcă dezvoltarea competențelor elevilor într-un cadru natural deosebit, departe de poluarea orașelor. Școala Gimnazială „Omega” este prima dintre cele enumerate până acum care are un site propriu. Școala și-a deschis pentru
prima oară porțile în anul 2002. Este tot o instituție de învățământ aflată sub patronaj adventist, iar din pozele de pe site se poate vedea că este foarte bine dotată, iar activitățile elevilor sunt foarte atractive. Liceul „Dr. Lind”, situat în comuna Ceuașu de Câmpie, sat Câmpenița, „asigură o educaţie creştină de calitate şi învăţământ de la grădiniţă până la liceu”, conform informațiilor de pe propriul site, unul foarte bine realizat, dar nu mereu actualizat. Această şcoală îşi are începutul în anul 2001. Ea s-a înfiinţat ca urmare a efortului realizat de Centrul de Sănătate şi Medicină Preventivă Herghelia de a asigura un învăţământ de calitate care să contribuie la o dezvoltare echilibrată a copiilor din această zonă rurală. Liceul „Eugen Nicoară” din Reghin aparține Fundației Laurenția. Patronul spiritual, Eugen Nicoară, a murit în Reghin, în 1985, iar în timpul vieții a fost medic eminent, preşedinte al Despărtământului Despărțământului Reghin al „Astrei”, ctitor de aşezăminte culturale şi spitaliceşti, autor a peste 160 de lucrări ştiinţifice. Din păcate, liceul nu are un site web, ci doar Fundația, dar și acesta este incomplet și neactualizat de vreo 5 ani! POSTLICEAL Școlile de nivel postliceal sunt cele mai multe în județul Mureș, la nivel privat. În general, taxele anuale se situează pe la 1.500 – 1.700 de lei. Cele mai multe pregătesc asistenți medicali, o meserie căutată în ultima vreme datorită faptului că sunt multe posturi disponibile în spitalele de stat din România, iar meseria de asistent medical este căutată și în străinătate unde, desigur, este destul de bine plătită... Școala Postliceală Sanitară „Eugen Ni-
coară” Reghin aparține Fundației amintite anterior și oferă calificările profesionale: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie și asistent medical de balneokinetoterapie. Fundația „Laurenția” deține și o Școală Postliceală Sanitară „Eugen Nicoară” în Sighișoara, cu calificările: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie. În Tîrgu Mureș, Școala Postliceală „Studia”, pregătește cosmeticieni. La Reghin, Școala Postliceală „Mirona” pregătește antrenori pentru dans sportiv – este singura școală din țară cu acest profil, înființată în 2003. Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir” Tîrgu Mureș a fost înființată în 2002. Școala pregătește elevi în specializările: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie. Are cel mai bine realizat site, în sensul că este actualizat și oferă toate informațiile de care cei interesați au nevoie, prezentând inclusiv faptul că taxa de școlarizare este de 1.680 de lei pe an, lista cărților din bibliotecă etc. Școala Tehnică Postliceală „Henri Coandă” Tîrgu Mureș aparține de o fundație umanitară „Henri Coandă din Oradea. Școala pregătește asistenți medicali: generaliști, de farmacie, de laborator, de recuperare, radiologie etc. Școala Postliceală Sanitară „Med Farm Speranța” Tîrgu Mureș pregătește asistenți medicali generaliști și de farmacie. Are un site web actualizat, din care am aflat că taxa anuală este de 1.500 de lei. O ultimă școală postliceală este FEG, din Tîrgu Mureș, cu specializarea: asistent medical generalist. FEG este o institutie instituție de cultură, ştiinţă şi învăţământ, fără scop politic şi patrimonial, autonomă şi non-profit, înfiinţată la Iaşi în anul 1997. Titi DÃLÃLÃU
SĂRBĂTOARE
4 - 12 aprilie 2016
04
Întâmplări fascinante din viața Cu elicopterul prăbușit în mijlocul munților În atmosfera sărbătorilor de iarnă, în ajun de Crăciun 2006, a sosit vestea că un elicopter SMURD cu echipaj medical şi piloţi la bord s-a prăbuşit în Pasul Tihuţa, judeţul Bistriţa Năsăud. Specialiştii susţin că, mijlocul de transport cel mai sigur ar fi avionul şi cele mai puţine accidente se întâmplă cu aparatele de zbor, faţă de cele produse pe şosele. Tot cercetătorii recunosc şi faptul că, efectele unui accident aviatic, de obicei, sunt şi cele mai grave. Să vedem ce povesteşte un supravieţuitor al unui astfel de accident, privind în urmă cu aproape un deceniu. N-AU MAI AJUNS LA SOLICITARE Comandorul Romeo Lupu, copilotul, locotenent comandor Sorin Mălincioiu, dr. Puiu Popescu şi asistentul medical Ovidiu Marius Balea se aflau la bordul elicopterului SMURD. „Ne duceam din Tîrgu Mureş la Vatra Dornei. Aveam de preluat un copil de vreo 15 ani care căzuse dintr-un brad din care vroia să taie pentru pomul de Crăciun. Nu am mai ajuns la el”, îşi aminteşte asistentul Marius Balea. Am pornit în condiţii de iarnă, dar era timp frumos, la un moment dat, în jurul orei 13.30 am ajuns în faţa unui zid de ceaţă. Am făcut cale întoarsă pentru că nu se mai putea înainta, dar ne-a învăluit ceaţa, ca într-o găleată, nimic nu se mai vedea. Am intrat pe munte, cu „burta înainte”, printre brazi, altfel ar fi explodat elicopterul”, rememorează asistentul.
întâmplă. „Elicele elicopterului s-au rupt şi cioturile continuând să se învârtă au săpat o groapă adâncă de peste un metru. Coada elicopterului s-a desprins, ca o pasăre rănită corpul aparatului de zbor sta înfipt între doi brazi, culcat pe o parte... Abia după ce s-a oprit motorul au realizat ce s-a întâmplat. Marius atârna prins în centură, pe jumătate ieşit pe geamul lateral, întrebându-se ce caută acolo. Din fericire au scăpat cu toţii, cu răni uşoare. Piloţii au rămas prinşi, copilotul avea o fractură de humerus...”. SZABI ŞI TĂIETORII DE LEMNE
Aveau semnal la „celulare”, au vorbit cu toată lumea şi salvatorii salvatorilor s-au pus în mişcare. „Coloane de maşini de la Tîrgu Mureş, jandarmii de la Bistriţa, pompierii, dr. Arafat cu maşina lui, o maşină de medici... toată lumea s-a pus în mişcare, dar nu era uşor să ne găsească. Eram ca într-o „găleată cu ceaţă”. Undeva mai jos de noi se afla o cabană părăsită. Acolo au ajuns salvatorii din Mureş. În ciuda interdicţiei de a părăsi ambulanţa, regretatul Szabi ( nota red. asistent Szasz Robert Szabolcs, răpus de un infarct miocardic luna trecută) a pornit în căutarea noastră! Nu mai avea răbdare să aştepte! A luat un flacon de doi litri cu ceai fierbinte înfăşurat în pătură şi a pornit să ne caute”, un ŢINUT DE CENTURA zâmbet îngăduitor trece pe faţa DE SIGURANŢĂ lui Marius. „A venit cu doi tăietori de lemne, ne-au găsit. Ei au ajuns primii la noi. Szabika săracul tot Nu au avut timp să le fie frică. sărea pe mine, nebunul, se bucura Nici nu au realizat prea bine ce se că ne-au găsit în viaţă... Peste tot
www.punctul.ro
am fost colegi. Şi la SMURD şi la Samaritanus şi în Irak”, îşi aminteşte asistentul păstrând un moment de reculegere în amintirea camaradului.
viaţă şi asta e important. Salvamontiştii l-au coborât pe Mălăncioiu, apoi pe Romică, apoi au venit după ei. Patru inşi au cărat o prelată ca să acopere resturile elicopterului... acolo sus unde au căzut ei, nu se putea circula decât pe jos...
ELICOPTERUL DE LA LUNA
COMUNICATUL OFICIAL
După ce au realizat ce s-a întâmplat, au anunţat telefonic superiorii, au făcut un foc să se încălzească, era iarnă. În Pasul Tihuţa căzuse zăpada. Cei porniţi în căutarea lor le cereau puncte de reper. „Ce să le spun? Că sunt copaci, zăpadă şi habar nu avem unde suntem? Mi-au cerut să facem zgomot. Am luat casca şi am bătut cu ea în burta elicopterului... Nu simţeam frigul. Eram doar în salopetă. Defibrilatorul zburase din elicopter, tubul de oxigen l-au găsit la 50 de metri de noi... nu vedeam vârful copacilor de ceaţă. S-a ridicat un elicopter de la aeroportul de la Luna. „Auzi elicopterul?”- mă întrebau. „Aud”. „Unde ?”, „Deasupra ...”, zâmbeşte parcă jenat că nu putea să fie şi mai cooperant. Dar asta era. Au avut noroc, au scăpat cu
„Elicopterul, dat în folosinţă în urmă cu doi ani, a avut un accident sâmbătă, în jurul orei 13.30, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit doctorului SMURD Cristian Boeriu, elicopterul se îndrepta pentru o intervenţie la Vatra Dornei. Cei patru membri ai echipajului aflat în elicopterul implicat în incidentul aviatic au fost găsiţi în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, în Munţii Bârgăului, la aproximativ cinci kilometri de Drumul Naţional care duce spre Pasul Tihuţa. Ei au fost căutaţi de peste 50 de pompieri, poliţişti, echipaje SMURD şi jandarmi montani. Potrivit salvatorilor, operaţiunile de căutare au durat aproximativ patru ore şi s-au desfăşurat cu dificultăţi”, se anunţa evenimentul, dar pentru a afla cauzele producerii accidentului mai aveau de aşteptat.
Punctul
Premiul Dumitru Tinu 2007 Cristian TEODORESCU Marius LIBEG Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel: 0371 496 125 Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699
Redactori: Ligia VORO Cristina VANCEA Ioan A. BORGOVAN Mircea BARBU
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 P 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.
Editor: LIBEG Zsuzsanna Secretaiat: Mihaela KOZAK IT/DTP: Ovidiu MORAR
Tipărit la SC BAP AGENCY S.R.L.
Marius Balea asistent medical
Cel care a supravieţuit unui accident aviatic nu avea cum să se sperie de o nouă aventură. De o experienţă la fel de neuitat precum o cădere liberă din ...cer. Auzind că se caută asistenţi medicali pentru o platformă petrolieră din Irak, și-a luat o lună de concediu fără plată şi pe 28 august 2014 a început lucrul la compania EDC Romfor. „O lună lucram, 24 din 24 de ore şi o lună aveam liber”, astfel începe să-şi povestească următorul episod din viaţa sa, asistentul Marius Balea. DE CE NU ŞTII KURDA? Să mergi într-o zonă de conflict, de bună voie şi nesilit de nimeni, poate fi considerat ca o doză de nebunie. „Întotdeauna am visat să merg să văd lumea, Asia, America, dar şi până-n Irak mi s-a părut o experienţă ce ar trebui trăită de toată lumea. Să vezi altfel de culturi, altfel de oameni, să încerci să-i înţelegi... M-a întrebat un kurd de ce nu cunosc limba lor? Am răspuns ceva în română, se uită la mine, că nu ştie ce-am zis… Ei vezi, nici tu nu ştii limba mea, de aceea vorbim cu translator, în engleză! S-a apucat să râdă omul!”, şi-a amintit Marius Balea de acest episod căutând răspunsul la întrebarea mea, cum se înţelegea cu oamenii de acolo. MÂNCARE CA LA RESTAURANT! La prima platformă a ajuns după un zbor cu escală în Turcia, aterizând la Erbil. S-a prezentat la clinica firmei de acolo după ce a aranjat partea birocratică a venit o maşină ce l-a dus încă vreo 300 de km până la platforma împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată şi păzită de oameni înarmaţi. El avea baraca lui de prim-ajutor, neavând voie să se rişte pe la sonde, că în caz că păţea ceva nu mai avea cine să le acorde prim-ajutor! Participa
05
PUBLICITATE
4 - 12 aprilie 2016
unui salvator de vieți Supravieţuitorul pleacă în Irak
la exerciţii de pregătire, de simulare, ca în caz real să nu existe „n-am ştiut!”. Fiind paramedicul zonei, el răspundea şi de calitatea alimentelor. „Zilnic făceam controale la bucătărie, verificam dacă se spală pe mâini, dacă ţin mâncarea la temperatură adecvată. Apa potabilă era îmbuteliată. Toate sucurile de pe piaţă se aflau acolo... Firma face totul ca muncitorul să se simtă bine, să aibă toate condiţiile ca să dea randamentul maxim. Dimineaţa au 5-6 feluri de mic dejun, la amiază 2-3 feluri de ciorbă la felul întâi şi 3 feluri de carne, pui în fiecare zi, dacă se dă peşte, numai somon, creveţi, cotlete de berbecuţ, capră, vită, mâncare ca la restaurant, acolo nu se discută. Fără carne de porc, desigur!”, explică asistentul. ÎN ŞLAPI LA MINUS 20 DE GRADE Muncitorii, pălmaşii erau kurzi, ingineri erau şi printre ei câţiva, dar majoritatea erau occidentali. „Am lucrat cu tot felul de oameni. Cu americani, canadieni, am avut un chinez, indonezieni, venezuelieni. Şi kurzi. La ei organizarea e tribală. Nu spun că sunt din satul cutare, ci din tribul ăsta sau tribul ăla. În general, bărbaţii se îmbracă aşa ca noi, o cămaşă, blugi, dar cu nelipsitul batic înfăşurat pe cap. Îi apără de soare. Şi eu am purtat şi e chiar e folositor! În rest? Toată lumea în şlapi şi iarna la minus 20 de grade! Apoi venea la mine să se plângă că-l dor rinichii! Oare de ce? În general femeile se îmbracă ţipător. Cele bogate cu multe paiete, fardate excesiv, sunt pline de aur. Au maşini de la 20 de mii de dolari în sus, majoritatea drumurilor sunt făcute, dar nu lipsesc nici drumurile care se opresc undeva în deşert. Peste capitală, Erbil, vor să facă şapte inele de autostradă ca să lege capitala de restul ţării. Sunt mari interese acolo”, conchide Marius dând de înţeles că ar fi multe de povestit.
www.punctul.ro
DISTRACȚIE? Dacă am vorbit de muncă, să vedem ce ne spune de distracţie? „Adevărul e că nu prea am ce. Plecam de la aeroportul din Cluj la 14.30, dimineaţa la 7 eram în Erbil, cu o escală de 3 ore în Bucureşti şi vreo 30 de minute la Istan-
Am ajuns...
În vizită la colegii de la sonda vecină
bul. Ajuns la Erbil, la clinică, abia apucam să dorm un pic, venea şoferul şi mă ducea la sonde. Nu prea aveam timp de plimbări. Am auzit că în centru la Erbil era un salon de masaj erotic, dar n-am fost acolo. Szabi a trecut pe acolo, dar nu a intrat nici el!”, zâmbeşte şi continuă depănarea amintirilor. CEAI DULCE ŞI DELICIOS „Când plecam după cele 30 de zile, ne opream la clinică, dacă aveam timp mai cumpăram câte ceva la Mall, dacă era deschis, apoi mergeam la aeroport. Când am fost la Asian Oil, am mâncat cu ei (nota red. kurzii), ce mi-a plăcut la ei la nebunie, e ceaiul! Au un amestec de plante extraordinar, din care prepară un ceai foarte dulce şi aromat, tare mult îmi place! Kurzii cară după ei ceainicul, oriunde se aşază, „turceşte”, că atunci se aşează şi necuratul şi nu le mai face niciun rău, imediat fac focul şi prepară un ceai delicios! Ce îmi mai place e kebabul de oaie! Astea s-au întâmplat în ultimele două rotaţii în Irak, în rest am stat numai la sondă!”, afirmă asistentul. FOCURI DE ARMĂ Pericole? „Au fost şi pericole. Când am fost la Gasprom de două ori s-a tras spre sondă. Turnul de Pază a ripostat şi s-a făcut linişte. Pe platformă cel mai mare pericol ar fi să dea la foraj peste o pungă de hidrogen sulfat. Dacă nu simţi mirosul de ou clocit fără mască pe figură a doua „duşcă de aer” în piept te omoară instantaneu! De aceea făceam o grămadă de antrenamente, simulări cu echipe de 5-6 muncitori, ca să-i învăţ ce să facă în caz de emanaţie de hidrogen sulfat, explozie, incen-
diu, cădere de la înălţime... nimic nu se face după ureche!”, spune cu mulţumire Marius Balea. MAŞINĂ CAPCANĂ „Nu pot să zic că nu sunt un om norocos. Eram la doi kilometri de maşina capcană ce a explodat la Atentat cu mașina capcană Consulatul Americii din cartierul creştin Ainkawa. Se vedea coloana de fum negru, circulaţia era blocată, am crezut că e incendiu. Peste o jumătate de oră circulaţia era redeschisă, dar era plin de ASAIH – securitatea statului şi poliţişti. Locatarii s-au baricadat în case. Totul era închis! Acolo şi pompierii poartă pistoale mitralieră AKM 47, când pleacă în misiune iau şi armele la ei. Circulaţia în sensul giratoriu e dirijat de poliţist. El acordă priori- Baraca asistentului Marius Balea, a doua de la stânga tatea! Într-o construcţie de beton e generatorul şi cisterna de motorină de unde se alimentează un întreg cartier cu energie electrică. Ca o pânză de păianjen e împânzit spaţiul dintre stâlpi deasupra străzilor, căci fiecare trage fir individual către casele lor direct din generator!”, explică asistentul arătându-mi imagini din Erbil. ŞI MAI VREI SĂ MERGI ÎNAPOI? Exerciții de acordare a primului ajutor
Răspunsul afirmativ, fără şovăire. Şi în amintirea lui Szabi, care ar fi vrut să meargă înapoi. „Ultima oară am reuşit să ne întâlnim noi, românii la o cafea. Am stat de poveşti, nu am mai dormit, am mers direct la avion, eu veneam acasă, Szabi urma să plece la sondă a doua zi. Săracul...”, îşi încheie povestea asistentul Marius Balea. Gata de plecare imediat după ce se reiau lucrările de foraj! Erika MÃRGINEAN
Iarna pe platforma de foraj
REGHIN
06
4 - 12 aprilie 2016
ASTRA reghineană, la bilanț Despărţământul Reghin al Astrei și-a prezentat săptămâna trecută raportul de activitate pe anul 2015. Artiștii reghineni s-au întâlnit joi, 31 martie, de la ora 17, în Sala Mare a Casei de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”, în cadrul Adunării Generale anuale. PROIECTE CULTURALE Pe lângă Raportul de activitate pe anul 2015 au fost dezbătute și aprobate proiectele culturale pentru acest an și a fost prezentată expunerea „Rolul bisericii în păstrarea ideii de unitate a neamului românesc“. Ultimul punct pe Ordinea de zi a întâlnirii a fost cel de discuţii diverse. La eveniment au luat parte alături de invitaţi din judeţele învecinate, primarul Maria Precup și viceprimarul Ovidiu Marian. În luările lor de cuvânt, participanții au apreciat în mod special rolul hotărâtor pe care municipiul Reghin l-a avut de-a lungul timpului în dezvoltarea culturală a zonei noastre și pe care îl are în continuare în păstrarea traseului şi scopurilor primordiale ale ASTREI. PAGINI DE ZIAR, PAGINI DE CARTE La ultimul punct de pe Ordinea de zi a Adunării generale, publicistul Ioan Mititean din Bistriţa a oferit reghinenilor cartea sa intitulată „Pagini de ziar, pagini de carte”,
în care vorbeşte pe larg despre evenimentul de amploare ASTRA găzduit de Reghin în anul 2014, eveniment pe care jurnalistul îl numește un adevărat congres al românismului. Cartea consemnează cele mai importante momente ale activităților culturale desfășurate în zonă de Despărțămintele ASTRA. Discursul bistrițeanului Ioan Mititean a fost deosebit, fiind aplaudat de toți cei prezenți. E NEVOIE DE IMPLICAREA TINERILOR „Trebuie ca intelectualii și cei care simt românește să fie aproape și să se implice în asemenea activități pentru că doar așa ne putem păstra tradiția, istoria, granițele” , a declarat primarul Maria Precup la sfârșitul evenimentului subliniind de asemenea nevoia de a implica tot mai mulți tineri în acțiunile
de acest gen, ele fiind menite să păstreze și să ducă mai departe tradițiile și valorile culturale naționale. ASTRA Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român a fost înființată la Sibiu între 23 octombrie - 4 noiembrie 1861, având un rol însemnat în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania. Prima conducere a organizației a fost girată de președintele Andrei Șaguna, vicepreședintele Timotei Cipariu și secretarul George Bariț. Statuetele Asociației precizau următorul scop al acestui for cultural: „Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ființă și arte și alte
asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani”. La 7 februarie 1895 comitetul de conducere al Astrei a decis elaborarea și publicarea Enciclopediei Române, sub îndrumarea lui Corneliu Diaconovici. Lucrarea, apărută în trei volume între 1898 și 1904, a îndeplinit multă vreme o dublă funcție, culturală și politică, în istoria poporului român. În cadrul Astrei s-a concentrat la sfârșitul secolului al XIX-lea elita intelectuală a românilor transilvăneni: George Barițiu, Timotei Cipariu, Andrei Șaguna, Ion Pop-Reteganul, Ioan Pușcariu, Miron Cristea, Vasile Goldiș, Onisifor Ghibu, Octavian Goga. După momentul revoluționar din 1989, la începutul anului 1990, vechii „astriști” și intelectualii mai tineri care cunoșteau activitatea Astrei, au reactivat asociațiunea. Flacăra „astristă” s-a reaprins aproape simultan în mai multa localități din toată țară. În aprilie 1990 a avut loc la Sibiu prima adunare generală după 47 de ani. Cu acest prilej, a fost ales ca președinte al Astrei preot profesor universitar doctor Dumitru Abrudan. Cu blândețea și înțelepciunea sa, în cei doi ani de președinție, a contribuit la refacerea prestigiului Astrei în noile condiții de lucru. La ora actuală ASTRA are răspândite, atât în țară, cât și în afara granițelor peste 70 de despărțăminte (filiale). Emeşe ARDELEAN
Primarul Maria Precup a contestat în instanţă Stejărelul, la Festivalului Balcanic pentru copii Evenimentul va avea loc la Edirne, câte o suită de dansuri și muzică ce trebuie acuzațiile ANI Procesul în care primarul municipiului Reghin, Maria Precup, a contestat decizia de incompatibilitate şi de conflict de interese dată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în 23 noiembrie 2015 a început la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Tîrgu Mureş. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, în cazul Mariei Precup inspectorii au constatat „starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese”. În decizia ANI se arată că Maria Precup s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012 - 10 decembrie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de cenzor al S.C. DACIA S.A., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi k) din Legea nr. 161/2003, precum şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003. Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede, printre altele, că „funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cen-
în Turcia, în perioada 21-23 aprilie Ansamblul folcloric Stejărelul, care activează în cadrul Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu”, din Reghin, va reprezenta România la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Balcanic pentru copii. Evenimentul va avea loc la Edirne în Turcia în perioada 21-23 aprilie. Cei 15 elevi, membri ai ansamblului și 3 cadre didactice vor pleca zor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie din Reghin în data de 18 aprilie și se vor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau întoarce acasă pe 25 aprilie. alte instituţii de credit, societăţile de asigurare Conform invitației sosite la Reghin şi cele financiare, la regiile autonome de interes … copiii vor fi găzduiți de familiile naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”. unor elevi turci, iar o parte dintre memInspectorii ANI susţineau că, în baza art. 91. brii delegațiilor la festival vor locui chiar al aceleiaşi legi, alesul local poate renunţa la în casa Guvernatorului din Edirne care funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales organizează festivalul. Delegațiile sunt în funcţia care atrage starea de incompatibili- așteptate în Edirne în data de 20 aprilie tate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau până la ora 15, urmând ca în ziua următoare alegerea în această funcţie. șeful fiecărei delegații însoțit de doi elevi să În luna noiembrie 2015, ANI constata star- fie primiți în vizită la reședința Guvernaea de incompatibilitate, existenţa conflictului torului. În aceeași zi, ansamblurile invide interese de natură administrativă, precum şi tate la festival vor participa la o paradă a indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de porturilor populare tradiționale apoi vor conflict de interese în cazul a 30 foşti sau actuali susține câte un program artistic de 15 minaleşi locali (11 primari, nouă viceprimari, un ute în centrul orașului. Reprizele de dans și fost viceprimar, şapte consilieri locali şi doi foşti muzică tradițională vor continua și în zilele următoare, ansamblurile fiind invitate să consilieri locali), printre care şi Maria Precup. Punctul.ro performeze din nou în spectacole, fiecare cu
să dureze 30 de minute. Pentru ultima zi a festivalului participanții care doresc să cânte muzică live au fost rugați să își aducă propriile instrumente, dar pentru primele reprezentații sunt admise și CD-urile înregistrate. Bani de drum
În invitația trimisă de Ambasada Turciei se precizează faptul că masa și cazarea tuturor delegațiilor invitate vor fi plătite de organizatori, iar cheltuielile de transport trebuie asigurate de către fiecare ansamblu în parte. În acest sens, consilierii locali au aprobat în ultima ședință de consiliu alocarea sumei de 8.640 de lei, bani care vor acoperi toate cheltuielile de transport (dusîntors). Ansamblul Stejărelul
A fost înființat și este condus de profesorul Teodor Frâncu, care cu câțiva ani în urmă a coordonat în cadrul Clubului Copiilor Cercul de dansuri populare. La această oră, Stejărelul este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri de copii din zona noastră și a câștigat numeroase premii la concursurile de folclor atât în țară, cât și în străinătate. Emeşe ARDELEAN
LUDUȘ
4 - 12 aprilie 2016
Succese la Liceul Tehnologic Liceul Tehnlogic Luduș este unitatea reprezentativă în rețeaua locală de învățământ și în jumătatea de secol pe care a parcurs-o de la înființare a realizat performanțe valoroase în competițiile în care s-a angrenat și în rezultatele individuale ale unui mare număr de elevi. Ultimele rezultate notabile se datorează limbii franceze, fizicii și unei Olimpiade. DOUĂ CALIFICĂRI ȘI UN PREMIU ÎN EURO Denisa Moldovan este elevă în clasa a IX-a și este pasionată de o știință interesantă, fascinantă și de mare viitor. Întâlnirea cu profesoara Mariana Bălaș i-a deschis un orizont nou, a primit răspunsuri la multe dintre dilemele care o preocupau și ca o consecință s-a prezentat la faza județeană a Olimpiadei de fizică desfășurată la Tîrgu Mureș. Acum totul pare simplu pentru Denisa care a uitat de emoțiile concursului. Punctajul obținut i-a asigurat calificarea la faza națională a Olimpiadei de fizică de la Timișoara din 17 aprilie. Dar, mai întâi, în perioada 1-3 aprilie, Denisa, componentă a lotului județean de fizică participă la Galați la concursul Național Evrika. Carmina Herepean din clasa a XII-a are experiența participărilor la Olimpiadele școlare. În clasa a IX-a a fost pe locul 7, au urmat locurile 5, 2 și acum locul 1 care i-a adus calificarea la etapa națională a Olimpiadei
Elevele premiate și profesoarele lor
de limba franceză. Carmina spune că rezultatul din acest an i se datorează în mare măsură profesoarei sale, Smaranda Pantea, cea care a îndrumat-o, a susținut-o și i-a dat cele mai bune sfaturi. Fiind în ultimul an de liceu, Carmina vrea să urmeze Facultatea de științe economice, secția contabilitate pe care o poate urma în limba franceză. Un alt tip de olimpiadă este
competiția „Olimpiadele K” organizate de Kaufland România și Școala de Valori. Claudia Botezan, directoarea Liceului, spune că fiind la o primă participare, instituția a câștigat mai puțini bani decât spera, doar 2000 de euro, dar se bucură de realizarea celor peste 100 de activități desfășurate pentru care îi felicită pe actualii elevi, pe profesori și pe foștii elevi care au sprijinit școala în diferite moduri. Le
www.punctul.ro
„Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” La sfârșitul lunii martie, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia și Protopopiatul Ortodox Luduș au organizat o seară dedicată promovării familiei și vieții. Din nou, activitatea s-a desfășurat la biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, acolo unde protopopul Lucian Voșloban desfășoară o susținută misiune de apropiere a credincioșilor de biserică. De această dată, în program a prevăzut slujba de seară: „Paraclisul Maicii Domnului” și o sesiune de comunicări susținute de prof. Ana Pandrea și dr. Valentina Cușnir, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spi- Se întemeiază o nouă familie talul „Dr. Valer Russu” Luduș. și persoane trecute de prima tinerețe. PREZENȚI TINERI ȘI VÂRSTNICI Despre tema simpozionului, care face parte dintr-o acțiune la nivel național, a vorbit protopopul Lucian La slujba oficiată de preoții Con- Voșloban care a transmis mesajul ÎPS stantin Savu de la parohia Luduș II și Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, Ioan Florea de la Zau de Cîmpie au care spune că „viața este un dar sacru pe participat un mare număr de tineri din care îl primește fiecare de la Dumnezeu Grupul de inițiativă pentru tineret din încă din timpul concepției”. Prof. Ana Protopopiatul Ortodox Luduș cărora li Pandrea a vorbit despre importanța căs-a adresat în principal activitatea, dar sătoriei, a nașterii și a familiei pentru
fiecare om în parte și pentru societate, în general. Dr. Valentina Cușnir a pus accentul pe consecințele nefaste pe care le are întreruperea unei sarcini. Domnia sa a insistat pe păstrarea sarcinilor afirmând că viața este cel mai prețios dar. O completare fericită la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Luduș a fost făcută de Marian Balea care a recitat o creație proprie: „Scrisoarea unui nenăscut”.
Punctul pe i.
07
PREMIUL I. La Tîrgu Mureș, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, ISJ Mureș și Teatrul Național au organizat ediția a III-a a festivalului de teatru pentru elevi „Lumea minunată a scenei”. Din juriu au făcut parte actrița Raisa Ane și profesoarele Anca Blaga, Codruța Băciuț și Gabriela Cătană. Printre cele 19 formații participante au fost și două din Luduș, ambele de la Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu”, coordonate de profesoarele Mirena Roman („L-am văzut pe nenea Iancu”) și Ana Bordan („Căutăm primăvara”). După deliberarea juriului, „Albinuțele vesele”, adică elevii din clasa pregătitoare „A” îndrumați de prof. Ana Bordan au câștigat premiul I pentru „talentul actoricesc de care au dat dovadă”, iar profesoara lor a primit o diplomă pentru „coordonarea trupei de teatru”. Despre actul teatral, Ana Bordan spune că „ pe copii îi ajută să-și stăpânească emoțiile, să le canalizeze înspre acțiuni plăcute văzului și auzului. Învățarea unui rol dezvoltă vocabularul și îi ajută să vorbească mai corect, mai fluent mai corect”. Cei zece copii de nota 10 care au urcat pe scenă sunt: Ariana Popa, Carla Rotar, Iris Șuta, Denisa Murșa, Riana Bondor, Alexandra Mărginean, Tudor Grosu, Alexandru Milășan, Bianca Mătieș, Diana Tripon. Să sperăm că această consemnare va fi prima dintr-un șir neîntrerupt de succese în lumea artei a micilor interpreți de astăzi. SPONSORIZARE. Școala Gimnazială Nr. 1 Luduș a solicitat Consiliului local să aprobe sponsorizarea făcută de Fundația Comunitas Cluj-Napoca în sumă de 10918 le. Banii au fost acordați în vederea acoperirii unei părți din cheltuielile efectuate de un număr de 25 de elevi navetiști ai școlii. Solicitarea a fost aprobată de Legislativul local. FACILITĂȚI LA TRANSPORT. După o perioadă de aplicare a Regulamentului de acordare a facilităților la transportul public local desfășurat în orașul Luduș s-a constatat că este nevoie de modificarea art. 20, alin. (3) și alin. (4). Conform hotărârii Consiliului local, Art. 20 (3), „În cazul în care beneficiarul se află în imposibilitatea de a preda abonamentul expirat, acesta va da o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că a fost beneficiarul unui abonament pentru luna în cauză, că a utilizat mijloacele de transport în comun, precum și motivul nepredării abonamentului expirat”. La alin. (4) este prevăzut că „ Decontarea serviciilor către operator se face pe baza abonamentului expirat sau pe baza declarației pe propria răspundere depusă de beneficiarul abonamentului expirat”. În cadrul discuțiilor din Legislativul local, consilierul Gelu Puia a propus ca pensionarii în vârstă de peste 70 de ani să primească un număr limitat de bilete pentru transportul în comun. Aceștia nu doresc un abonament propriu zis, ci doresc doar câteva bilete cu care să poată călători la medic, la biserică și la piața săptămânală. Propunerea a fost acceptată, Executivul va avea în vedere acordarea acestei înlesniri și în funcție de influența asupra bugetului, va lua o hotărâre.
PUBLICITATE
08
4 - 12 aprilie 2016
ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ MUNICIPIUL REGHIN
P-ţa Petru Maior, nr. 41, cod: 545300 Cod Fiscal: 3675258 Web: www.primariareghin.ro
.
Telefon: 0265-511112 Fax: 0265-512548 E-mail: office@primariareghin.ro
ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ MUNICIPIUL REGHIN
P-ţa Petru Maior, nr. 41, cod: 545300 Cod Fiscal: 3675258 Web: www.primariareghin.ro
.
Telefon: 0265-511112 Fax: 0265-512548 E-mail: office@primariareghin.ro
Creșă nouă în municipiul Reghin Investiții noi în municipiul Reghin Creșă nouă în municipiul Reghin în 2016
La jumătatea lunii martie au început și la îmbunătățirea echilibrului între viața jumătatea au început profesională lucrările pentru creșă din municipiu, lucrărileLapentru noua lunii creșămartie din municipiu, și ceanoua de familie. situatăpe pestrada stradaMihai MihaiViteazu, Viteazu,nr. nr.85/A. 85/A. situată La începutul lucrărilor, Maria Precup, Centrul de educație și îngrijire este rezultatul Înființarea unuideclara: centru Centrul de educație și îngrijire este re- primarulproiectului municipiului Reghin, de educație și îngrijire a copilului cu vârsta cuprinsă între în municipiul zultatul proiectului Înființarea unui cen„Înființarea unei creșe0-3în ani municipiul nostru tru de educație și îngrijire a copilului cu eraegalității o necesitate. Prin și acest centru de educație Reghin din cadrul programului Promovarea de gen a echilibrului între vârsta cuprinsă între 0-3 ani în municipiul și îngrijire cu o capacitate de 25 de locuri viața profesională și cea personală, finanțat prin mecanismul Financiar SEE 2009Reghin din cadrul programului Promovarea venim 2014-RO11, în valoare totală de peste 330 000 eur.în sprijinul familiilor cu copii cu vârsta egalitățiiParteneriatul de gen și a echilibrului între viața cuprinsă 0-3 ani.” dintre Municipiul Reghin, Orașulîntre Ungheni din Republica Moldova, profesională și cea personală, finanțat prin Creșa de pe str. Mihai Viteazu oraș cu care suntem înfrățiți, Filantropia Ortodoxă Alba-Iulia- filiala Reghin va duce la mecanismul Financiar SEE 2009-2014- nr.85/A este un proiect care s-a născut în creșterea numărului serviciilor sociale pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani și la RO11, în valoare totală de peste 330 000 urma dialogului dintre primarul municipiîmbunătățirea echilibrului între viața profesională și cea de familie. ului Reghin, Maria Precup și tinerii părinți eur. La începutul lucrărilor, Maria Precup, primarul municipiului Reghin, declara: Parteneriatul dintre Municipiul Reghin, care au subliniat necesitatea existenței unei „Înființarea unei din creșe în municipiul nostruastfel era de o investiții. necesitate. Prin acest centru de Orașul Ungheni Republica Moldova, educație și îngrijire o capacitate de 25 de locuri familiilor cu copii „Măvenim bucur în că sprijinul acest proiect se va finaliza oraș cu care suntemcuînfrățiți, Filantropia cu vârsta Alba-Iuliacuprinsă între 0-3Reghin ani.” va duce anul acesta și mă bucur că am venit în sprijiOrtodoxă filiala Creșanumărului de pe str. Mihai Viteazu nr.85/A un proiect care s-a născut în urma nuleste părinților.”, a precizat Maria Precup. la creșterea serviciilor sociale Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Reghin pentru copiiidintre cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani dialogului primarul municipiului Reghin, Maria Precup și tinerii părinți care au subliniat necesitatea existenței unei astfel de investiții. „Mă bucur că acest proiect se va finaliza anul acesta și mă bucur că am venit în sprijinul părinților.”, a precizat Maria Precup.
Creșă nouă în municipiul Reghin în 2016
La jumătatea lunii martie au început lucrările pentru noua creșă din municipiu, situată pe strada Mihai Viteazu, nr. 85/A. Centrul de educație și îngrijire este rezultatul proiectului Înființarea unui centru de educație și îngrijire a copilului cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani în municipiul Reghin din cadrul programului Promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața profesională și cea personală, finanțat prin mecanismul Financiar SEE 20092014-RO11, în valoare totală de peste 330 000 eur. Parteneriatul dintre Municipiul Reghin, Orașul Ungheni din Republica Moldova,
Municipiul Reghin, odată cu venirea sens giratoriu, de la ieșirea din oraș spre Târgu oraș cu care suntem înfrățiți, Filantropia Ortodoxă Alba-Iulia- filiala Reghin va duce la primăverii a demarat lucrările de amena- Mureș este un proiect demarat încă din anul creșterea numărului serviciilor sociale pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani și la jare a două sensuri giratorii în două din 2015, pe care reușim să-l finalizăm în acest îmbunătățirea echilibrului între viața profesională și cea de familie. intersecțiile cu circulație intensă ale muni- an. Sunt două investiții care aduc cetățenilor primarul municipiului Reghin, declara: cipiului.La începutul lucrărilor, Maria Precup, implicați în trafic un confort sporit.”, a pre„Înființarea creșeprovizoriu în municipiul era primarul o necesitate. Prin acest centru municipiului Reghin, Mariade Sensul unei giratoriu de nostru la cizat educație șiB-dului îngrijireUnirii cu o cu capacitate de 25 locurilavenim sprijinul familiilor cu copii ultimaînieșire în teren. intersecția străzile Sării și dePrecup cu vârsta cuprinsă între ani.”fluidizării Anul 2016, ca și anii anteriori Apelor, a fost instalat în 0-3 scopul Creșa de pea str. Mihai nr.85/A s-a născut în urma va este fi ununanproiect activ care din punct de vedere al circulației, urmând se trece la Viteazu amenajarea investițiilor în municipiu, acestecare douăau definitivă acestuia. dialoguluia dintre primarul municipiului Reghin, Maria Precup și tinerii părinți dând startul investițiilor din noul O altănecesitatea investiție este sensul giratoriu de delucrări subliniat existenței unei astfel investiții. an, urmând dinîn la„Mă ieșirea din municipiu către Târgu Mureș, bucur că acest proiect se va finaliza anul acesta șimodernizarea mă bucur căstrăzilor am venit lasprijinul intersecția străzii aGurghiului cu strada părinților.”, precizat Maria Precup. Lotul 1 (Str. Kiss Zoltan, Lăcrămioarelor Iernuțeni. Stadiul lucrărilor este la faza de 1, Lacrămioarelor 2, Pădurii, Călimani, pregătire a terenului în vederea amenajării Mioriței, Castelului, Trandafirilor), reabilitarea Parcului Central - Amenajare alei, sensului giratoriu. „Cele două sensuri giratorii erau necesar a se înlocuire corpuri de iluminat din Ansamrealiza. Sensul giratoriu de la intersecția B-du- blul urban, centru istoric din Municipiul lui Unirii cu străzile Sării și Apelor fluidizează Reghin, modernizarea străzii Muncitorilor, traficul greu, vine în sprijinul cetățenilor construcția Halei agroalimentare - o piață care se deplasează către zona industrială a la standarde europene și reabilitarea Cinorașului, respectiv către una din instituțiile de ematografului Patria. învățământ din municipiu. Cel de-al doilea Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Reghin
09
CARIERĂ
4 - 12 aprilie 2016
Târgul de cariere ajunge în Mureş. Peste 700 de joburi vă aşteaptă! Peste 700 de locuri de muncă și zeci de internshipuri, stagii de practică și oportunități de voluntariat sunt disponibile în cadrul Târgului de Cariere ce se desfăşoară în foaierul de la Teatrul Național din Tîrgu Mureş, miercuri, 6 aprilie 2016, între orele 10.00 şi 19.00. Intrarea este liberă pentru toți candidații.
cele mai mari lanţuri de magazine din Europa. msg systems Romania caută Java Developeri, pune la dispoziție posturi part time și oferă burse Erasmus în Germania pentru studenţi. Stefanini caută pentru Mureș vorbitori de germană pentru serviciul cu clienții.
CARE SUNT DOMENIILE ÎN CARE SE ANGAJEAZĂ
ALTE FIRME PARTICIPANTE În plus, la Târgul de Cariere mai participă Adecco, Arabesque, Auchan, Career Consulting, CRH, Eastmen, Generali, Global Art Production, Irum, ISDC, Kastamonu, KFC, Lugera, McDonald’s, PITECH+PLUS, Promo International, Romcab, Selgros, STA Travel, Total Stay Group.
„La Târgul de Cariere de la Tîrgu Mureș participă 35 de companii și organizații din domenii diferite de activitate, de la producție și industrie tehnică până la IT&Software, auto&automotive, retail, recrutare, construcții&imobiliare, asigurări, servicii și turism. Există posturi pentru cei cu experiență în muncă, dar și pentru candidații care vor să facă primul pas în carieră”, declară directorul Târgului de Cariere, Louisa Olar.
CURSURI, VOLUNTARIAT ȘI STAGII DE PRACTICĂ
ÎN CE MESERII SE CAUTĂ CANDIDAŢI?
www.punctul.ro
tul de față vizează persoanele cu experiență Se caută, printre altele, ingineri, progra- în limbajele de programare PHP, NET, dar matori IT, vorbitori de limbă germană, teh- și candidați cu aptitudini și inclinație către nicieni dispuși să lucreze în Olanda, agenți managementul proiectelor”, spune Cristina de vânzări, specialiști în recrutare, șefi de Predoi HR Manager la CamelWeb. șantier, contabili, manageri de proiect, șefi PROFILUL CANDIDATULUI IDEAL de raion și de magazin, analiști în turism. Compania Bosch Rexroth are disponibile aproximativ 40 de poziții pentru sediul Compania Hirschmann Automotive din Blaj, de la Process Engineer până la Test and Validation Engineer, iar CIE Matricon vizează atât candidați junior, la început de recrutează electricieni, frezori, mecanici, in- carieră, cât și candidați middle și senior din gineri și reglori CNC. punctul de vedere al experienței profesiona„Ca la fiecare participare a noastră la Târ- le. gul de Cariere, ne așteptăm să găsim persoane „În selecția și recrutarea de personal portalentate, proactive și pregătite să se alăture nim de la nevoia departamentului în cadrul echipei CamelWeb. Volumul de muncă fiind căruia sunt deschise pozițiile vacante, dar și în constantă creștere sperăm să găsim dezvolta- ceea ce se urmărește din punctul de vedere al tori Magento, dornici să se implice în proiecte profilului candidatului ideal. De asemenea, antrenante. Posturile disponibile în momen- sunt relevante experiența pe care un candidat
a obținut-o la un moment dat, fie că este vorba despre o practică sau un internship, implicarea în organizații studențești sau participarea la cursuri în afara ariei curriculare școlare. În acest sezon ne întâmpinăm candidații cu poziții vacante în cadrul mai multor departamente: ingineri și tehnicieni în cadrul Departamentului Tehnic și celui de Mentenanță și ingineri Serviciile Calității deschise în cadrul Departamentului Calitate. În ceea ce privește zona de Logistică, aici căutam candidați pentru Customer Service”, afirmă reprezentații Hirschmann Automotive. Oportunități importante de angajare aduc și Accenture, companie care are disponibile posturi precum SAP Junior Consultant with German, Java Senior Developer, BG Soft, firmă specializată în consiliere și dezvoltare software, compania de producție și tehnică CSi România, Lidl, unul dintre
„Pentru cei care vor să se implice în activități de voluntariat sau să facă stagii de practică, va exista o zonă ONG, unde candidații pot afla ce oportunități de voluntariat există, dar și ce cursuri pot urma gratuit. În această zonă vor fi prezente organizații precum AIESEC Tîrgu Mureș, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș și Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureș”, mai spune directorul Târgului de Cariere, Louisa Olar. La fel ca anul trecut, candidații vor primi gratuit din partea organizatorilor o cafea sau un ceai pentru a fi pregătiți pentru întâlnirea cu angajatorii. Târgul de Cariere va avea loc în 6 aprilie între orele 10.00 și 19.00 la Teatrul Național din Tîrgu Mureș. Detalii despre Târgul de Cariere găsiți pe http:// www.targuldecariere.ro/targu-mures/, au subliniat organizatorii. Erika MÃRGINEAN
SIGHIȘOARA
10
4 - 12 aprilie 2016
Sighișoara, amendată din cauza gunoiului În urma controlului efectuat la Depozitul de deșeuri din municipiu au fost aplicate până acum două amenzi, una în valoare de 50.000 de lei aplicată în urmă cu trei săptămâni de către Garda de Mediu și alta în valoare de 35.000 de lei aplicată de Apele Române. Viceprimarul municipiului Ionel Gavrilă a declarat în ședința Consiliului Local de joi că a refuzat să semneze rapoartele de control pentru că acestea făceau referire „doar la amenzi catastrofale, nu și la măsuri de conformare” . „Nu s-a ținut cont de obiecțiuni și amen- susținut că ani de zile situația de la groapa de a precizat ca stația de epurare levigat nu a zile au venit”, a declarat viceprimarul care a gunoi de la Sighișoara a fost tolerată. Acesta funcționat și nu funcționează.
„ESTE O BĂTAIE DE JOC LA ADRESA SIGHIȘOAREI.... ...Rapoartele de control nu sunt pertinente. Nu se specifică propuneri pentru intrarea în normalitate. Noi plătim amenzi și alții beneficiază de ceea ce este acolo”, a precizat viceprimarul susținând și că a cerut o întrevedere cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Apelor Române și că dacă aceștia nu i-ar fi răspuns solicitării s-ar fi adresat primului-ministru pentru rezolvarea situației de la Sighișoara. Punctul.ro
3-5 iunie: „Pământul e casa noastră” Sighișoara va găzdui Concursul național de educație ecologică „Pământul e casa noastră”, care se va desfășura în Sighișoara în perioada 3-5 iunie. Acesta se adresează tuturor elevilor care promovează educaţia ecologică în cadrul cercurilor de protecţia mediului și ecologie, ecoturism, agrobiologie, acvaristică etc. de la palate, cluburi şi şcolile cu preocupări în domeniul ecologiei, fiind așteptate la Sighișoara echipaje din toate judeţele tării. Fiecare echipaj participant la concurs va trimite până în 30 aprilie la Clubul Copiilor Sighișoara câte un referat de maximum 3 pagini fiecare, cu rezumatul unui proiect de mediu tematic (Pământul e casa noastră, Ziua Mondială a Mediului) derulat în unitate şi rezultatele obţinute, precum şi Fişa de partici-
10 ani de parteneriat: Sighișoara și Dinkesbuhl O delegație germană va fi prezentă în România în zilele de 6 și 7 mai
În urma vizitei oficiale a delegației municipiului Sighișoara la Întrunirea sighișorenilor în orașul partener Dinkelsbuhl, primarul orașului german a propus efectuarea unei vizite oficiale la Sighișoara în primăvara acestui an, ocazie cu care să se sărbătoreasca împlinirea a zece ani de parteneriat între Sighișoara și Dinkesbuhl.
mând ca în data de 7 mai să se desfășoare întâlnirile oficiale cu reprezentanții Consiliului Local, ai municipiului Sighișoara și ai Asociației de Prietenie Sighișoara- Dinkelsbuhl. ÎN DATA DE 7 MAI… … va fi organizată o Ședință festivă în Sala Mare a Primăriei Sighișoara, ședință în cadrul căreia vor fi evocate bunele relații din cei zece ani de parteneriat și vor fi înmânate diplome aniversare celor ce s-au implicat activ în menținerea acestui parteneriat. Din delegația germană ce va vizita la început de mai Sighișoara vor face parte 13 persoane în frunte cu primarul localității Dinkesbuhl, Christoph Hammer.
ÎN 6 MAI… … membrii delegației vor vizita cetățile fortificate săsești de la Viscri și Malancrav ur-
S-a lansat Pașaportul turistic: Transilvania Card 2016 … pentru bisericile din Sibiu, Mureș, Brașov, Bistrița, Hunedoara și Alba
Săptămâna trecută (marți) s-a lansat la Sibiu pașaportul turistic, pe anul 2016, pentru vizitarea bisericilor fortificate din Transilvania. Cu acest card, Transilvania Card 2016, care costă 50 de lei, turiștii au intrare liberă în cele mai importante 50 de biserici medievale și fortificate din județele Sibiu, Mureș, Brașov, Bistrița, Hunedoara și Alba, printre ele și cele șase biserici-cetate incluse pe lista UNESCO.
pare .Toate lucrările evaluate vor fi recompensate cu diplome. Din numărul total de lucrări, juriul acestei etape, alcătuit din profesori de biologie, va selecta 25 de proiecte, care vor participa la etapa finală. Echipajele câştigătoare vor primi invitaţii în scris pentru participare la etapa finala, care va avea loc la Sighişoara în perioada 03-05 iunie . Concursul se va desfăşura pe două secţiuni: echipajele participante vor susţine o probă de realizare a unei expoziţii și vor prezenta proiectul de mediu. Tot cu această ocazie se va organiza și un marş dedicat Zilei Mondiale a Mediului la Sighișoara, iar elevii participanți din țară vor vizita platoul Breite și Cetatea Sighișoara. Punctul.ro
În plus, vizitatorii pot beneficia de reduceri la tarife de cazare și masă, ghidaje, evenimente culturale, dar și de alte servicii turistice oferite de peste 60 de parteneri locali. Acest instrument turistic, unic în țara noastră, face parte din programul “Descoperă sufletul Transilvaniei”, inițiat de Biserica Evanghelică din România, pentru promovarea bisericilor-fortificate săsești din Transilvania. Cristina VANCEA, punctul.ro
11
TÂRNĂVENI
4 - 12 aprilie 2016
Piaţa agro-alimentară „Avram Iancu” se modernizează Consiliul Local Tîrnăveni a aprobat în şedinţa de joi, 31 martie, proiectul referitor la aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor economici pentru modernizarea pieţei Avram Iancu. Administraţia locală doreşte modernizarea pieţei de zi prin realizarea unei structuri care să acopere suprafaţa platformei aferente pieţei, realizarea unui sistem de preluare ape pluviale de pe învelitoare şi platforme, iluminat în incintă, supraveghere video şi grupuri sanitare publice care să deservească piaţa. Prin intermediul cadrului construit modern şi a dotărilor specifice se doreşte atragerea producătorilor agricoli, dar şi creşterea numărului de mese oferite şi
închiriate de administraţia pieţei. Lucrările propuse urmează a avea un impact pozitiv şi pentru spaţiile comerciale poziţionate perimetral pieţei, prin crearea unui spaţiu mai primitor, adecvat activităţilor desfăşurate. Obiectivul de investiţii se ridica la peste 370.000 de euro. Durata de realizare este de 45 de zile pentru proiectare şi încă 5 luni pentru execuţie. Pe timpul execuţiei lucrărilor piaţa va fi închisă, dar se vor căuta soluţii pentru amenajarea unei pieţe temporare într-o altă locaţie. Magazinele din incinta pieţei îşi vor putea desfăşura în continuare activitatea. Mircea BARBU
Spectacol caritabil pentru Georgiana Colegii şi prietenii Georgianei Ivan au organizat vineri, 25 martie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură din Tîrnăveni un spectacol caritabil. Evenimentul a început cu un film emoţionant care a prezentat câteva instantanee din viaţa adolescentei. Din păcate, nu foarte multe persoane au răspuns acestui apel, majoritatea celor prezenţi în sală fiind elevi. Intrarea la spectacol s-a făcut pe bază de donaţie, iar În cadrul spectacolului au urcat pe Vlad, Liviu Dascăl, Daniela şi Mădălina banii strânşi vor merge în contul destinat ajutorării Georgianei, deoarece are nevoie scenă: Nelu Pescăruş, Aurel Sabau,Mihai Ilea, precum şi ansamblurile folclorice din de un tratament costisitor în lupta cu leu- Şuteu, Nicu Poşta, Nicu şi Doina Pintea, Bahnea şi Junii Târnavei din Târnăveni. cemia. Mircea BARBU Lucreţia Coman, Angela Muscă, Daniela
Georgiana Ivan în vârstă de 17 ani, elevă la Colegiul Tehnic din Târnăveni a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică de risc înalt şi este internată la spitalul din Tîrgu Mureş unde face tratament cu citostatice. Alături de ea se află bunica acum, iar părinţii sunt la muncă în străinătate pentru a face rost de sumele necesare tratamentului.
Donaţii se pot face în contul bancar deschis la Raiffeisen Bank: RO47 RZBR 0000 0600 0965 9777 Pe lângă contul deschis de familie, la sediul Primăriei municipiului Târnăveni, există o urnă sigilată în care se poate dona anonim
De Jubileu, alături de Muzeu!
www.punctul.ro
Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţare Muzeul municipal Tîrnăveni organizează un concurs de eseuri. Vor participa elevi de ciclu gimnazial, ai şcolilor din Tîrnăveni. Tema şi titlul vor fi la alegere (de ce iubim muzeul, muzeu şi comunitate, concurs cu emoţii, am participat la activitatea…, ce mi-a plăcut la muzeu, ce aşteptări am, povestea obiectului pe care l-am donat, muzeu şi tradiţie etc.) Eseurile trebuie să aibă o pagină tip copertă, care să conţină titlul, numele şi prenumele, clasa, şcoala şi profesorul coordonator. Textul să
nu depăşească două pagini A4. Eseurile vor fi depuse la sediul instituţiei, str. Stadionului, nr.2, până la data de 6 mai. Colaboratori sunt profesorii de istorie ai şcolilor gimnaziale din oraş. Juriul va fi format din Simona Pătru, Emilia Aldea, Aurelia Marian (Biblioteca municipală) şi Lucia Petru (Muzeul municipal). Se vor acorda trei premii şi menţiune pentru două secţiuni: clasele V-VI şi clasele VII-VIII. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 20 mai, ora 18.00 la Muzeul municipal.
Junii Târnavei, la Festivalul Internaţional de Folclor „Bucureşti– 2016”
Mircea BARBU
Ansamblul Junii Târnavei au fost prezenţi sâmbătă, 26 martie, la Festivalul Internaţional de Folclor: „ Bucureşti – 2016”. „Cu dansurile lor au ridicat sala în picioare fiind deliciul publicului”, a afirmat instructorul Vasile Trîmbiţaş care a fost răsplătit alături de copiii din ansamblu cu diplome şi plachete. Înainte de evoluţia pe scena Casei de Cultură a Studenţilor-Bucureşti, Junii au efectuat o scurtă vizită la Palatul Parlamentului. Mircea BARBU
HARGHITA
4 - 12 aprilie 2016
12
Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras Se publică spre cunoştinţă publică că in dosarul de executare silita nr. 1429/E/2012 în ziua de JOI 12.05.2016 – ora 08.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant Marton Imre: CASĂ de locuit din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 1 cameră și dependințe, cu suprafață utilă de 33 mp. Ulterior a primit o altă destinație respectiv spațiu comercial. Imobilul este înscris în CF 346/30/4/Individuală/ Luduș, nr. cad. 133/2,135/2, 142,143,135/1/2/2 și este situat în loc. Luduș, str. Republicii, nr. 30, ap. 4, jud. Mureș. Prețul de strigare este de 42.480,00 lei, reprezentand pretul de evaluare de 56.640,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună la BCR SA in contul de consemnare nr RO 40RNCB 0193 0154 8826 0001 o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (respectiv 4.248,00 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. In data JOI 12.05.2016 ora 09:00 , in dos. exec. nr. 110-111-112/E/2013, va avea loc in loc. Reghin, str. P. Maior, nr. 48, ap. 8, jud. Mures, la sediul B.I.E.J. OLTEANU RADU, vânzarea la licitatie publica a imobilului situat in Ludus - 545200, Str. Vanatorilor nr. 32, Judetul Mures, imobil inscris in C.F. nr. 50139/N/LUDUS a localității Ludus, nr. cadastral 1044, 1044-C1, 1044-C2, compus din: teren intravilan in suprafata de 540 mp edificat cu constructii, respectiv spatiu comercial compus din 2 corpuri de cladire: Corp 1 cladire administrativa cu regim de inaltime S+P+M - la subsol 1 pivnita, la parter 2 incaperi, debara, baie, antreu, hol si grup sanitar, iar la mansarda 2 birouri; Corp 2 reprezinta magazin de desfacere. Pretul de pornire/incepere a licitatiei este de 99.574,00 Lei reprezentand pretul de evaluare de 199.148,00 lei redus cu 50%. Persoanele care vor sa cumpere imobilul la licitatie sunt obligate sa depuna in contul unic de consemnari nr. cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 apartinând B.E.J. OLTEANU RADU, având C.I.F. - RO 20518598, deschis la BCR Agentia Reghin pâna la termenul stabilit pentru vânzare, o garantie de participare de 9.957,40 Lei reprezentând 10% din pretul de pornire a licitatiei, iar dovada consemnarii, respectiv recipisa BCR./O.P. in original, impreuna cu oferta de cumparare va fi depusa la executorul judecatoresc, conform dispozitiilor art. 839 alin. (1) lit. k) si l) si art. 844 alin. (1) C.proc.civ. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 256/E/2012 ziua de JOI 12.05.2016 ora 10.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil: 1. TEREN ARABIL EXTRAVILAN ÎN SUPRAFATĂ DE 11.900 MP, situat în loc. Sâncraiu de Mureș, jud. Mureș, înscris în CF 50247 provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1919/N, nr. cad. 390, nr. top: 232/2/2/2, 396/2/2, proprietatea debitorilor – garanți Stoica Doroftei și Stoica Georgeta. Prețul de strigare este de 263.100,00 lei, reprezentând preţul de evaluare de 350.800,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (26.310,00 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 535/E/2012 in ziua de JOI 12.05.2016 – ora 11.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următoarele bunuri imobile proprietatea debitorilor garanti BANDRABULA AURELIA si SC GENDO PAESE SRL: APARTAMENT cu 2 camere, bucătărie, cămară, baie,antreu, hol balcon închis, situat la etajul 4 al unui bloc. Cu P+4E, situat în loc. Toplița, str. Cerbului, bl. J, ap. 18, jud. Harghita, înscris în CF 8082/C/XVIII/Toplița, nr. top. 175/2/C/XVIII. Prețul de strigare este de 52.547,25 lei, reprezentând prețul de evaluare de 70.063,00 lei, redus cu 25%. SPAȚII DE DEPOZITARE (șopron) + BIROURI ȘI TEREN în suprafață de 2144 mp, situat în loc. Toplița, str. Speranței, nr. 21, jud. Harghita, înscris în CF 8251, nr. top.
1837/2/1.Prețul de strigare este de 92.163,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 122.884,00 lei, redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (respectiv 5.254,72 lei și 9.216,30 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 534/E/2012 ziua de JOI 12.05.2016 – ora 12.00 , se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant NETEDU MARCEL si NETEDU GABRIELA: 1. CLĂDIRE TIP SNACK BAR înscris în CF 52256/ Toplița, nr. cad. 1315-C1, 1315-C2, situat în loc. Toplița, str. Măgurei, nr. 60B, jud. Harghita. Imobilul este o construcție în regim P+M, cu o suprafață constrută de 256 mp, suprafață desfășurată de 316mp și suprafață utilă de 268 mp. Clădirea este construită pe un versant de deal pe 4 terase și o mansardă. Prețul de strigare este de 306.157,50 lei, reprezentând prețul de evaluare de 408.210,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (30.615,75 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 533/E/2012 ziua de JOI 12.05.2016 – ora 13.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant ABRAHAM LIVIA : 1. Casă de locuit înscrisă în CF 51725/Gheorgheni provenită din conversia de pe hartie a CF 14370/Gheorgheni, nr. cad./top. 4179/3, 4178/2/c, situată în loc. Gheorgheni, str. Ady Endre, nr. 13A, jud. Harghita, și terenul aferent în suprafață de 612 mp. Imobilul este în regim de S partial+P+M (casă tip vilă, construită în anul 1990). Prețul de strigare este de 307.251,75 lei reprezentând prețul de evaluare de 409.669,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia BIEJ OLTEANU RADU, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (30.725,17 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 529/E/2012 in ziua de JOI 12.05.2016 – ora 14.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant CIM CIURCA CONSTANTIN ALIN: 1. CASĂ DE LOCUIT în regim P+E compusă din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 camera, hol și garaj – la parter, și 3 camere, 1 hol, 1 baie, terasa – la etaj; și terenul aferent în suprafață de 1189 mp reprezentând cotă de ½ parte din terenul aferent în suprafață totală de 2.378 mp. Imobilul este situat în loc. Reghin, str. Pictor Grigorescu, nr. 27, jud. Mureș și este înscris în CF 3354/Reghin, nr. top. 203/1/2. Prețul de strigare este de 254.980,50 lei, reprezentând prețul de evaluare de 339.974,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ OLTEANU RADU, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (25.498,05 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 1506/E/2012 ziua de JOI 12.05.2016 – ora 15.00 , se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Ma-
ior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorii –garanti POP BERECZKI LASZLO si POP BERECZKI AUGUSTINA IULIANA: TEREN INTRAVILAN in suprafata totala de 1636 mp., situat in loc. Toplita, cartierul Magherus, str. Capsunarilor, jud. Harghita. Imobilul este inscris in CF nr. 51723/Toplita – nr. vechi 561/CN – nr. cadastral 411/5. Prețul de strigare este de 18.750,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 25.000,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună la in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (1.875,00 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Nu au obligaţia de a depune cauţiunea creditorii care au creanţă în rang util, potrivit ordinei de preferinţă prevăzute de art. 563 şi 564 Cod procedură civilă, nici eventualii coproprietari pe cote părţi din imobil. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că in dos. exec . nr. 26/E/2012 în ziua de MARTI 17.05.2016 ORA 09.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et. 2, ap. 8, jud. Mureş, următoarele bunuri imobile, proprietatea debitorului SC ALEX AUTOMOBILE SRL: 1, teren intravilan situat în loc. Tg Mureș, str. Calea Sighișoarei, F.N., în suprafață de 400 mp, înscris în CF nr. 91308/N, nr. Top. 842. Preţul de strigare este de 82.725,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 110.300,00 lei redus cu 25%. 2, teren intravilan situat în loc. Tg Mureș, str. Calea Sighișoarei, F.N., în suprață de 489 mp, înscris în CF nr. 95200/N, nr. Top 3820/3/2 (3096).Preţul de strigare este de 101.175,00 lei reprezentând prețul de evaluare de 134.900,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (respectiv 8.272,50 lei și 10.117,50 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. In data MARTI 17.05.2016 ora 10:00 in dos. exec. nr. 411/E/2013 , va avea loc in loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et. 2, ap. 8, jud. Mures, la sediul B.E.J. OLTEANU RADU , vânzarea la licitaţie publica a imobilului situat in Ghindari - 547265, Str. Principala nr. 501, Judetul Mures, imobil inscris in C.F. nr. 50577 nr vechi 615 a localitatii Ghindari, nr. cadastral 122, compus din: Teren intravilan edificat cu casa de locuit (regim de inaltime parter compartimentata in 4 camere nedecomandate, bucatarie , 3 bai si hol) de 116 mp sub C1; sura cu grajd de 70mp sub C2; anexa (regim de inaltime parter compartimentata in 1 camera, bucatarie, baie )de 33 mp sub C3; si terenul aferent in suprafata totala de 3146 mp. Preţul de pornire/incepere a licitaţiei este de 94.716,50 Lei, reprezentand pretul de evaluare de 189.433,00 lei redus cu 50%. Persoanele care vor sa cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate sa depuna in contul unic de consemnari nr. RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, deschis la BANCA COMERCIALA ROMANA - Agentia Reghin, aparţinând B.E.J. OLTEANU RADU , având C.I.F. - RO20518598, pâna la termenul stabilit pentru vânzare, o garantie de participare de 9.471,65 lei lei reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei, iar dovada consemnarii, respectiv recipisa BC.R./O.P. in original, impreuna cu oferta de cumparare va fi depusa la executorul judecatoresc, conform dispozitiilor art. 839 alin. (1) lit. k) si l) si art. 844 alin. (1) C.proc.civ. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 730/E/2012 in ziua deMARTI 17.05.2016 ORA 11.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor – garanți ipotecari TOGAN CIPRIAN DUMITRU și TOGAN CARMEN MARIA : TEREN arabil intravilan în suprafață de 1000 mp neîngrădit, liber de curți și construcții, cu o deschidere de aproximativ 15,4 m. Imobilul este situat în loc. Corunca, f.n., jud. Mureș și esteînscris în CF 2640/N/Corunca, nr. cad. 177/3. Prețul de strigare este de 34.350,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 45.800,00 lei, redus cu 25% . Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta
la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 3.435,00 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 789/E/2012 ziua de MARTI 17.05.2016 ORA 12.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următoarele bunuri imobile proprietatea debitorului – garant Oltean Cornelia s.a.: TEREN INTRAVILAN în suprafață de 14.400 mp. – compus din 4 parcele (3.600+3.349+5.418+2.033) mp, cu acces direct, neîngrădit. Imobilul este situat în loc. Sâncraiu de Mureș și este înscris în CF 51929 – provenită din conversia de pe hartie a CF nr. 648/I – nr. topografic 316/2, 316/4/2, 316/5, 316/7/1. Prețul de strigare este de 471.000,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 628.000,00 lei. TEREN INTRAVILAN în suprafață de 10.100 mp. – compus din 3 parcele (1.980+1.850+6.270) mp, cu acces direct, neîngrădit. Imobilul este situat în loc. Sâncraiu de Mureș și este înscris în CF 51932 – provenită din conversia de pe hartie a CF nr 684/1 – nr. topografic 319/7, 319/8/2, 464/2/2/2. Prețul de strigare este de 330.375,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 440.500,00 lei. Terenurile sunt libere de construcții, la cca 3 km distanță față de municipiul Tg Mureș. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilelor respectiv 47.100,00 lei, 33.037,50 leidovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr. 790/E/2012 în ziua de MARTI 17.05.2016 ORA 13.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului – garant Oltean Cornelia s.a.: TEREN intravilan arabil în suprafață de 8.700 mp îngrădit pe trei laturi, cu o deschidere de 80 ml. Imobilul este situat în loc. Corunca, str. Florilor, f.n., jud. Mureș și este înscris în CF 50508 (1556/N/Corunca), nr. top. 1358/1. Prețul de strigare este 713.700,00 lei, reprezentand pretul de evaluare de 951.600,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 deschis la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 71.370,00 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr. 793/E/2012 in ziua de MARTI 17.05. 2016 ora 14.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor – garanți GYORGY ZOLTAN și GYORGY IBOLYA: CASĂ de locuit în regim P+M din anul 1956 renovată si extinsă in anul 1997, compusă - la parter din: 1 bucătărie, 3 camere, 1 baie , 1 antreu, 1 camară, 1 sas, 1 debara și 1 garaj. - la mansardă din: 2 camere, 1 magazie, 1 baie și 1 hol. și TEREN aferent în suprafață totală de 644 mp. Imobilul este înscris în CF nr 741/Sovata, nr. cad. A+1=741/1, 742/1, situat în loc. Sovata, str. N. Bălcescu, nr. 7, jud. Mureș. Prețul de strigare este de 182.025,00 lei, reprezentand pretul de evaluare de 242.700,00 lei, redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 18.202,50 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
13
HARGHITA
4 - 12 aprilie 2016
500 de locuri de muncă vacante Numărul şomerilor este în uşoară scădere
Peste 500 de locuri de muncă sunt vacante în Harghita, cele mai multe în industria uşoară, prelucrarea lemnului sau servicii, arată datele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Directorul AJOFM Harghita, Tiberiu Pănescu, a declarat că aproape permanent există locuri de muncă vacante în fabricile de confecţii, întrucât numărul muncitorilor calificaţi este foarte mic, iar oamenii evită să lucreze în acest domeniu unde, la nivel de ramură, se înregistrează unele dintre cele mai mici salarii. Potrivit informaţiilor publicate pe portalul instituţiei, peste 100 de locuri de nea, se mai caută şi muncitori în prelucrarea muncă sunt vacante la fabricile de confecţii lemnului, în construcţii, şoferi, casieri sau din zona Odorheiu Secuiesc şi sunt desti- lucrători în comerţ. nate muncitorilor necalificaţi. De asemeAJOFM Harghita organizează, în
Gheorgheni, Topliţa şi Cristuru Secuiesc se organizează cursuri de lucrător în comerţ, la Miercurea Ciuc se va derula un curs de manichiurist-pedichiurist şi unul de ospătar, iar la Odorheiu Secuiesc şomerii vor fi instruiţi să devină administrator de pensiune turistică. La aceste cursuri pot participa atât şomeri indemnizaţi cât şi cei care nu primesc indemnizaţie, iar AJOFM va deconta cheltuielile de transport pentru persoanele cu domiciliul în afara localităţii. Tiberiu Pănescu a mai arătat că numărul şomerilor din judeţ se află într-o uşoară scădere, fiind de aproximativ 7.300, luna aprilie, mai multe cursuri de formare dar în continuare se înregistrează un proprofesională, în toate zonele judeţului, pen- cent foarte mare, de circa 65% de persoane tru a-i ajuta pe şomeri să îşi mărească şansele care au absolvit maximum opt clase şi care de a-şi găsit un loc de muncă. În zonele îşi pot găsi foarte greu un loc de muncă.
A început curăţenia de primăvară!
www.punctul.ro
Primăria Tîrgu Mureş a dat start la curăţenie în tot oraşul. Proprietarii imobilelor, dar şi asociaţiile de proprietari au fost anunţaţi din vreme, astfel încât fiecare are timp să îşi scoată deşeurile din curte pe domeniul public. „Deşeurile nu vor fi aruncate la întâmplare! Cetăţenii trebuie să selecteze tot ce rămâne de la curăţenia din gospodării. Adică, materialele lemnoase într-o parte, restul în altă parte. Am stabilit şi am publicat înainte punctele de unde vor fi ridicate deşeurile. Maşinile de la Salubriserv vor trece pe la fiecare punct în parte,” a anunţat consilierul primarului, Claudiu Maior. Curăţenia a început cu intrarea în oraş, în cartierul 7 Noiembrie şi continuă cu strada Argeşului, Aleea Cornişa, Coşbuc, Cantemir, Lăcrămioarelor, zona spitalelor, strada General
Dumitrache, Ulciorului şi Crângului. Înainte de intra în fiecare cartier şi de a prelua deşeurile, cetăţenii vor fi anunţaţi să le scoată din curte şi să le transporte la punctele stabilite. „Tot acum Primăria a demarat şi deratizarea”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. „Deratizarea are loc la casele particulare. 5 echipe lucrează zilnic, împart proprietarilor otravă împotriva rozătoarelor, iar Primăria va verifica dacă fiecare proprietar a primit substanţele”,
a completat Claudiu Maior. Echipele s-au împărţit în tot oraşul şi vor bate din poartă în poartă. Otrava va fi predată proprietarilor în baza unui proces verbal, împreună cu instrucţiunile de utilizare. Echipele vor avea legitimaţii, iar pentru a evita eventualii impostori, proprietarii pot cere verificarea documentelor. De asemenea, echipele care împart substanţe otrăvitoare împotriva rozătoarelor nu vor deratiza personal în interiorul proprietăţilor. Biroul de presă al primăriei
Rechizite pentru copiii de la Rozmarin Săptămâna aceasta, or ganizatorii evenimentului „Nunta Noastră”, au donat rechizite pentru copiii înscrişi la Centrul de zi „Rozmarin”, ca urmare a protocolului semnat cu Primăria municipiului Tîrgu Mureș. Donaţia a constat în produse de papetărie, plastilină, creioane colorate şi carioci. Centrul de zi „Rozmarin” este o unitate de învăţământ care oferă servicii pentru copiii ce provin din familii cu situaţii financiare precare. „Centrul de zi Rozmarin ne este foarte drag, având în vedere implicarea personalului de acolo în educarea celor mici. Ştim că aceşti copii provin din familii care nu au o situaţie financiară foarte bună, iar noi încercăm să facem tot posibilul să suplimentăm anumite
lipsuri. Cel mai mult ne bucură să vedem fericirea pe chipul celor mici, atunci când au la dispoziţie materialele necesare pentru desfăşurarea activităţilor zilnice. Sunt nişte copii care au nevoie de afecţiune, copii foarte iscusiţi”, a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior. Biroul de presă al primăriei
HARGHITA
4 - 12 aprilie 2016
14
Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 800/E/2012 în ziua de MARTI 17.05.2016, ora 15.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant ipotecar SC DAV PENSION EXPERT SRL: CASĂ DE LOCUIT în regim P+M – compusă din sufragerie, 1 camera, 1 baie, 1 camera cu casa scării și terasă la parter, și 2 camere, 1 baie, hol cu casa scării și terasă la mansardă; cu terenul aferent în suprafață de 4622 mp, construită în anul 2002. Imobilul este situat în loc. Crăiești, nr. 241, jud. Mureș și este înscrisă în CF 50049/Crăiești, nr cad. 89/2. Prețul de strigare este de 133.650,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 178.200,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia BIEJ Olteanu Radu o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 13.365,00 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 1387/E/2012 in ziua de MIERCURI 18.05.2016, ora 08.20 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor – garanți FULOP ZOLTAN și FULOP ANNA MARIA: Casă de locuit în regim P+M, construită din cărămidă, compusă din 1 cameră zi, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol – la parter; 3 dormitoare, 1 hol, 1 baie, casa scării – la mansardă și terenul aferent în suprafață de 400 mp, situat în loc. Sângeorgiu de Mureș, str. Apei Sărate, nr. 1188/C, jud. Mureș, înscris în CF 50986/Sângeorgiu de Mureș, nr. cad. 379/1, nr top 591/2/1/1. Prețul de strigare este de 192.375,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 256.500,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 19.237,50 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că in dos exec nr. 1414/E/2012 în ziua de MIERCURI 18.05.2016 ora 09.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant ipotecar NAGY LORANT: TEREN INTRAVILAN in suprafață totală de 3.384,00 MP edificat cu o CONSTRUCTIE de tip casa de locuit compusa din 2 camere, 1 bucatarie, 1 baie, 1 camara si 1 antreu. Imobilul este inscris in Cartea funciara nr. 50088/ Vargata, nr vechi 703/Vadu, nr. top. 199/1/1, nr. cad. C1 si este situat in loc. Vadu, nr. 109, com. Vargata, jud. Mures. Pretul de strigare este de 29.925,00 lei , reprezentand prețul de evaluare de 39.900,00 lei conform raportului de evaluare intocmit de EUROVAL SRL, redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia lui BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 2.992,50 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 1428/E/2012 in ziua de MIERCURI 18.05.2016, ora 10.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant ipotecar CSOK GYORGY TIHAMER: APARTAMENT cu 1 cameră si dependințe situat la parterul unui bloc cu P+ 3 nivele in Su=21,30 mp., și cota de 6,1/359 parte din întreg în proprietate colectivă, situat în localitatea Sângeorgiu de Mureș, str. Salcâmilor, nr. 508/B, ap. 7, jud. Mureș. Imobilul este înscris în CF 50036/ C2/U5, nr. topografic 1852/4/1/1/2/B/VII, nr. cad. 50947/1/48/1/B/VII. Prețul de strigare este de 51.000,00 lei, reprezentand pretul de evaluare de 68.000,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta
la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 5.100,00 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 1450/E/2012 in ziua de MIERCURI 18.05.2016 ora 11.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor garanti ipotecari: BIRTALAN MIRCEA si BIRTALAN CLAUDIA ANGELA : TEREN INTRAVILAN in suprafata de 4525 mp cu front de 28,6 m la un drum secundar pietruit (drum comunal Sangeorgiu de Mures – Tofalau). Imobilul este inscris in CF nr. 51008/Sangeorgiu de Mures (nr vechi 4750/N, nr cad. Vechi 489/2, top 77/2/2, 78/2/2), nr cadastral / topografic 51008 si este situat in loc. Sat Tofalău, f.n., jud. Mureș. Prețul de strigare este de 150.000 lei, reprezentand pretul de evaluare de 200.000,00 lei (cv a 45.300,00 euro) redus cu 25% conform Raportului de evaluare nr 3289/20.04.2015 intocmit de ing Bahrim Daniel Paul – SC EUROEVAL SRL. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 15.000,00 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 1579/E/2012 in ziua de MIERCURI 18.05.2016 ora 12.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor garanti: FERICEAN GHEORGHE EUGEN și FERICEAN SIMONA IULIANA : Casă de locuit în regim S+P, la subsol 1 încăpere cu destinație de pivniță, la parter: 1 bucătărie, 1 sufragerie, 3 camere, 2 băi, 1 antreu, 1 debara, și terenul aferent în suprafață de 543,00 mp. . Imobilul este înscris în CF nr. 2362/II/A/Reghin, nr. cadastral 3784/4/1/2 și este situat în loc. Reghin, str. Dealul Brezii, nr. 10, jud. Mureș. Prețul de strigare este de 149.475,00 lei, reprezentand pretul de evaluare de 199.300,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 14.947,50 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în ziua de MIERCURI 18.05.2016 ora 13.00 in dosarul executional nr. 435/E/2012, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului ANTAL CSABA ROMEO: APARTAMENT compus din 2 camere si dependinte, cu suprafata utila de 52 mp., situat la etajul IV al unui bloc cu regim de P+4E, edificat in jurul anului 1988. Imobilul este situat in loc. Targu Mures, str. Ramurele nr . 5, ap. 13, cartierul Tudor Vladimirescu, si este inscris in CF 120973C1-U3/Tg Mures. Descriere imobil : tamplarie exterioara din PVC cu geam termopan, usa metalica, invelitoare din membrana bituminoasa, contorizor gaz, instalatie electrica monofazata. Pretul de strigare este de 126.000,00 lei, reprezentand prețul de evaluare este de 168.000,00 lei, redus cu 25% conform Raportului de evaluare intocmit de ing. Mircea Suciu la data de 14.01.2016. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului 12.600,00 lei dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. In data MIERCURI 18.05.2016 ora 14:00 in dosar exec. 40/E/2014 va avea loc in loc. Reghin, str. Petru Maior, nr.
48, ap. 8, jud. Mures, la sediul B.E.J. OLTEANU RADU , vânzarea la licitaţie publica a imobilului situat in Santana de Mures - 547565, Str. -, Judetul Mures, imobil inscris in C.F. nr. 53621, nr. vechi 3421/N, localitatea Santana de Mures, nr. cadastral 760/3, nr. top. -, compus din teren intravilan in suprafata de 1435 mp. Imobilul este pozitionat la circa 100 m de drumul DN 15E si are forma dreptunghiulara cu deschidere stradala de 14,56 m la drumul de acces. Preţul de pornire/incepere a licitaţiei este de 30.898.50 Lei, reprezentand pretul de evaluare redus cu 50%. Preţul la care a fost evaluat imobilul este de 61.797,00 lei şi a fost stabilit de expert ing. Mircea Suciu membru ANEVAR nr. 16434 cu sediul in loc. Tg Mures, str. Marton Aron, nr 3/3, jud. Mures. Persoanele care vor sa cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate sa depuna in contul unic de consemnari nr. RO40RNCB0193 0154 8826 0001, deschis la BANCA COMERCIALA ROMANA – AGENTIA REGHIN, aparţinând B.E.J. OLTEANU RADU , având C.I.F. - RO20518598, pâna la termenul stabilit pentru vânzare, o garantie de participare de 3.089,85 lei lei reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei, iar dovada consemnarii, respectiv recipisa BCR./O.P. in original, impreuna cu oferta de cumparare va fi depusa la executorul judecatoresc, conform dispozitiilor art. 839 alin. (1) lit. k) si l) si art. 844 alin. (1) C.proc.civ. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dosar exec. nr. 203/E/2012 în ziua de JOI 19.05.2016 ora 08.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului : TEREN INTRAVILAN în suprafață de 2812 mp., înscris în CF 50197 a loc. Sovata, având nr topo 3044, nr cad 263. Imobilul este situat în loc. Sovata, str. Căprioarei, f.n., jud. Mureș. Prețul de strigare este de 115.875,00 lei reprezentând prețul de evaluare de 154.500,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispoziția BIEJ Olteanu Radu o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului (respectiv 11.587,50 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 339/E/2012 ziua de JOI 19.05.2016 ora 09.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următoarele bunuri imobile proprietatea debitorilor DINCULESCU EUSEBIU și DINCULESCU GABRIELA DANIELA: Apartament cu 2 camere și dependințe, cu suprafață utilă de 54,49 mp, situat în loc. Reghin, str. Bld Unirii, bl. 21, sc. 1, ap. 4, jud. Mureș, înscris în CF 9870/IV individuală, nr. topo 870/30/IV, 871/30/IV. Prețul de strigare este de 96.675,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 128.900,00 lei redus cu 25%. Apartament cu 1 cameră și dependințe, cu suprafață utilă de 24,19 mp, situat în loc. Reghin, str. Rodnei, bl. 4, ap. 52, jud. Mureș, înscris în CF 8940/LII, nr. topo 443/4/LII. Prețul de strigare este de 51.000,00 lei reprezentând prețul de evaluare de 68.000,00 lei redus cu 25%. Apartament cu 1 cameră și dependințe, cu suprafață de 24,71 mp, situat în loc. Reghin, str. Gării, bl.8, ap. 46, jud. Mureș, înscris în CF 8702/XLVI, nr. topo 594/1/8/IVL, 604/8/ IVL. Prețul de strigare este de 49.650,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 66.200,00 lei, redus cu 25%. Teren intravilan în suprafață de 766 mp, neîngrădit și liber de curți si construcții, situat în loc. Reghin, str. Pometului, fn, jud. Mureș, înscris în CF 2865/I/B, nr. cad. 2722/1/2. Prețul de strigare este de 66.375,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 88.500,00 lei, redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare pentru fiecare imobil în parte respectiv 9.667,50 lei, 5.100,00 lei, 4.965,00 lei, 6.637,50 lei , dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr 688/E/2012 in ziua de JOI 19.05.2016 ORA 10.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului – garant CASONI IOAN :
TEREN intravilan în suprafață de 2.700 mp neîngrădit, liber de curți și construcții, cu o deschidere de aproximativ 89 m. Imobilul este situat în loc. Ungheni, str. Mureșului, f.n., jud. Mureș și este înscris în CF 3486/N/ Ungheni, nr. cad. 1484. Prețul de strigare este 146.775,00 lei , reprezentand pretul de evaluare de 195.700,00 lei redus cu 25% .Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 14.677,50 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că in dos exec nr. 689/E/2012 în ziua de JOI 19.05.2016 ora 11.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor – garanți PANTELIMON FLORIN V si PANTELIMON CRISTIANA : APARTAMENT cu 2 camere situat la etajul IV al unui bloc cu P+4 nivele. Imobilul este situat în loc. Reghin, str. bdul Unirii, bl. 6, sc. 3, ap. 38, jud. Mureș și este înscris în CF nr. 11888 COL, 11888/XXXVIII IND Reghin, nr. topografic 870/9/XXXVIII, 870/10/XXXVIII, 870/11/XXXVIII. Prețul de strigare este de 84.450,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 112.600,00 lei, redus cu 25%. TEREN INTRAVILAN in suprafață totală de 1500mp situat în loc. Ideciu de Jos, f.n., jud. Mureș. Imobilul este înscris în CF nr 220/N/Ideciu de Jos, nr. top. 231/1/8, nr cad. 25. Prețul de strigare este de 29.325,00 lei, iar prețul de evaluare este de 39.100,00 lei, redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 8.445,00 lei si 2.932,50 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 732/E/2012 ziua de JOI 19.05.2016 ORA 12.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant ipotecar MAROSI ROZALIA : APARTAMENT cu 2 camere situat la etajul 1 al unui bloc cu P+4 nivele, situat în loc. Reghin, str. Libertății, bl. 6, sc. III, ap. 32, jud. Mureș. Imobilul este înscris în CF 10500/XXXII individuală a localității Reghin, nr. topografic 1387/6/XXXII. Prețul de strigare este de 103.050,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 137.400,00 lei, redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr. cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 10.305,00 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Se publică spre cunoştinţă publică că în dos eec nr 788/E/2012 in ziua de JOI 19.05.2016 ora 14.00, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor – garanți, MAER VASILE VICU și MAER ILIOPOULOS MIRKA ELENA : APARTAMENT compus din 3 camere, 2 grupuri sanitare, 1 hol cu suprafață utilă de 66,29 mp și cota parte de 53/154 parte din teren, situat in loc. Iernut, str. Avram Iancu, nr. 5, jud. Mureș. Imobilul este inscris în CF 878/N/ Iernut colectivă, 878/N/I/Iernut individuală, nr topografic 1448/5/1 -1448/5/3/I, nr cad 1169/I. Prețul de strigare este de 91.950,00 lei, reprezentând prețul de evaluare este de 122.600,00 lei, redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001 la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 9.195,00 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
15
PUBLICITATE
4 - 12 aprilie 2016
Strada Şoimilor, asfaltată Strada Şoimilor din cartierul Unirii, municipiul Tîrgu Mureş, a fost asfaltată în cursul zilei de 31 martie. După egalizarea cu binder, a urmat turnarea stratului de uzură pe o suprafaţă de circa 300 de metri. Acest tronson de drum face legătura între străzile Voinicenilor şi Benefalău. Primarul municipiului Tîrgu Mureş, dr. Dorin Florea, a verificat stadiul lucrărilor din acea zonă, iar în urma discuţiilor avute cu locuitorii străzii Şoimilor a precizat că şi trotuarele vor fi reabilitate, după ce cablurile de electricitate vor fi introduse sub pământ. „După cum se vede, lucrăm intens în tot oraşul şi mă bucur să
văd că finalizăm ceea ce ne-am propus. Ne dorim ca până de sărbători să putem oferi târgumureşenilor o bucurie suplimentară, pentru a putea circula pe străzi în condiţii mult mai bune. Apreciez modul în care se munceşte, pentru că se reuşeşte ca într-un timp atât de scurt să se lucreze la standarde înalte, ceea mă determină să fiu mulţumit. Este foarte important că într-o zi sau cel mult două zile, reuşim să finalizăm o stradă. Nu-mi rămâne decât să transmit tuturor târgumureşenilor să aştepte sărbătorile în tihnă şi să fie mai bucuroşi şi mai veseli”. Biroul de presă al primăriei
Unitățile de învățământ plantează copaci! La iniţiativa Primăriei municipiului Tîrgu Mureş, cu sprijinul mai multor unităţi de învăţământ din Tîrgu Mureş, angajați ai autorității publice locale, alături de elevii târgumureșeni, vor demara în cadrul „Săptămânii altfel” o amplă acțiune de plantare de arbori, arbuști și flori. Astfel, fiecare unitate de învățământ care dorește material săditor poate depune o adresă la Primăria municipiului Tîrgu Mureș, acesta fiind distribuit în mod gratuit, urmând a fi făcute și programările în vederea plantărilor din intervalul 18 - 22 aprilie 2016. „Nu este un lucru inedit, Primăria Tîrgu Mureş vine an de an în întâmpinarea doleanţelor exprimate de
conducerile unităţilor de învăţământ din localitate, privitor la acțiunile de plantare de arbori. Astfel, mai multe specii de arbori şi arbuşti vor fi plantaţi prin grija Administraţiei Sere, Parcuri şi Zone Verzi, alături de elevii fiecărei unități de învățământ, în incinta școlilor de pe raza oraşului, promovând şi prin astfel de acţiuni conceptul de Oraş Eco”, a subliniat Claudiu Maior, consilierul personal al primarului. Biroul de presă al primăriei
Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras Se publică spre cunoştinţă publică că în dos exec nr. 791/E/2012 in ziua de JOI 19.05.2016 ora 15.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorului garant SC ALBERTO GROUP COMPANY SRL : CASĂ DE LOCUIT în regim S+P+M, compusă la parter din: 3 camere, 2 bucătării, 1 cămară, 1 baie, 1 antreu și un hol; la mansardă din: 2 camere și un coridor; și anexele gospodărești : 1 garaj și 1 grajd; și terenul aferent în suprafașă totală de 2.900 mp. Imobilul este situat în loc. Periș, nr. 7, jud. Mureș și este înscris în CF nr. 50489/ Gornești, nr cad. 293, nr. top 166/1/1, 167/1/1. Prețul de strigare este de 131.175,00 lei, reprezentând prețul de evaluare de 174.900,00 lei redus cu 25%. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului respectiv 13.117,50 lei, dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
www.punctul.ro
B.E.J Szekely Szabolcs, cu sediul în Tg-Mureș, str. Marton Aron, nr. 2, ap. 2, jud. Mureș, prin executor judecătoresc Szekely Szabolcs, vinde prin licitaţie publică organizată la sediul subscrisului birou, în data de 11.04.2016, orele 09.00, a imobilul situat în Tg-Mureş, str. Tisei, nr. 12, et. I, ap. 4, jud. Mureş, înscris în C.F. nr. 128479C1-U6 (CF vechi nr. 57192/IV) a municipiului Tg-Mureş, nr. crt. A1, nr. top. 5123/89/IV, compus din: APARTAMENT CU 2 CAMERE şi 5 dependinţe, având S.u. 50,97 mp, CF colectivă nr. 57192, B1, la preţul de 120.000 lei (75% din preţul de pornire a primei licitaţii). Sunt somaţi toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunţe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitaţi toţi cei care doresc să cumpere imobilului urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanţii sunt obligati să depună, până la termenul de vânzare, o garanţie de 10% din preţul de pornire a licitaţiei. Informatii suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J Szekely Szabolcs, cu sediul in Tg-Mures, str. Marton Aron nr. 2, ap. 2, jud. Mures, prin executor judecatoresc Szekely Szabolcs, vinde prin licitatie publica organizata la sediul subscrisului birou, in data de 12.04.2016, orele 10.00 a imobilului situat in Herghelia, F.N. UAT: Ceuasu de Campie, inscris in C.F. nr. 50965, a Comunei Ceuasu de Campie, compus din: TEREN intravilan în suprafata de 2.580 m.p., nr.crt. A1, nr. cadastral/nr. Topografic 50965, B8, B9, B10 şi B11, la pretul de 12.300 lei (75% din preţul de pornire al primei licitaţii). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa-l anunte pe executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege.
Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilului urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire a licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J Szekely Szabolcs, cu sediul în Tg-Mureş, str. str. Marton Aron nr. 2, ap. 2, jud. Mures, jud. Mures, prin executor judecătoresc Szekely Szabolcs, vinde prin licitaţie publică organizată la sediul subscrisului birou, în data de 14.04.2016, ora 10.00 a imobilelor situate în Reghin, jud. Mureş, compuse din: teren extravilan – tufăriş, în suprafata de 3100 mp, înscris în C.F. nr. 57905, a Municipiului Reghin, (nr. CF vechi 14494/N), nr. crt. A1, nr. Cadastral 1927 şi teren extravilan – tufăriş, în suprafata de 3000 mp, înscris în C.F. nr. 57906, a Municipiului Reghin, (nr. CF vechi 14494/N), nr. crt. A1, nr. Cadastral 1928, la preţul de la preţul de 10.350 lei (75% din preţul de pornire a primei licitaţii). Sunt somaţi toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunţe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitaţi toţi cei care doresc să cumpere imobilului urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanţii sunt obligati să depună, până la termenul de vânzare, o garanţie de 10% din preţul de pornire a licitaţiei. Informatii suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J Roga Sorin cu sediul în Reghin,str.Sării,nr.2,jud. Mureș,prin executor judecătoresc Roga Sorin,vinde prin licitație publică organizată,la sediul său,în data de 04 MAI 2016 între orele 11-11.30,imobilul situat în localitatea Reghin,str.Pomilor,nr.10,jud.Mureș,compus din:Spațiu comercial din cărămidă pe fundație de beton,acoperit cu planșeu din beton,compus din magazin cu SU=52,33 mp, înscris în C.F. nr. 52607,a comunei/orașului/municipiului Reghin,nr.cadastral 1234/4,top:317-318/c/81/4,317318/c/82/4,la pretul de 133.000 lei, conform raportului de evaluare din 22.02.2016 întocmit de evaluator Mesia Cristina. Sunt somați toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunțe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare,în termenele și sub sancțiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toți cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare,la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare.Ofertanții sunt obligați să depună,până la termenul de vânzare,o garanție de 10 % din prețul de pornire ai licitației.Informații suplimentare pe www. registruexecutări.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
B.E.J. Vintila Marius- Andrei cu sediul în Târgu Mureş, str. Bolyai, nr. 6, sc. B etaj 1, ap. 2, jud. Mureş, prin executor judecătoresc Vintila Marius- Andrei, vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, în data de 06.04.2016, orele 10:00, imobilul situat înTârgu Mureş, str. Bobalna nr. 9, nr. ap. 2, judeţul Mureş, înscris în Cartea Funciară nr. 125854-C1-U1 a localităţii Târgu Mureş,, nr. top. 1009/2/2/2/II; 1012/3/2/1/II, apartament compus din: 2 camere, 1 bucatarie, 1 antreu, magazie din caramida si atelier de lemn, CF: COL 6893, şi cota de 16/48 din terenul aferent, la preţul de 93.563,5 lei pret scazut cu 50% în dosarul execuţional nr. 793/E/2014. Sunt somați toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunţe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, o garanție de 10% din prețul de pornire al licitației. Informații suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J. Vintila Marius- Andrei cu sediul în Târgu Mureş, str. Bolyai, nr. 6, sc. B etaj 1, ap. 2, jud. Mureş, prin executor judecătoresc Vintila Marius- Andrei, vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, în data de 06.04.2016, orele 10:30, imobilul situat în localitatea Ludus, str. Dealului, nr. 19, judeţul Mureş, înscris în Cartea Funciară nr. 55531 a localităţii Ludus, constând în teren intravilan în suprafata de 833 mp având constructia A1. nr. cad. 290, casa de locuit construita din pamant, acoperita cu tigla, compusa din 2 camere, veranda, bucatarie, camara, anexe gospodaresti, plus terenul aferent, la preţul de 35.610,5 lei scazut cu 50 %, în dosarul execuţional nr. 794/E/2014. Sunt somați toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunţe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, o garanție de 10% din prețul de pornire al licitației. Informații suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J. Vintila Marius- Andrei cu sediul în Târgu Mureş, str. Bolyai, nr. 6, sc. B etaj 1, ap. 2, jud. Mureş, prin executor judecătoresc Vintila Marius- Andrei, vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, în data de 06.04.2016, orele 11:30, imobilul situat în Târgu Mureş, str. Predeal, nr. 109, nr. ap. II, înscris în Cartea Funciară nr. 120780-C1-U2 a localităţii Tg. Mureş, având nr. top. 3797/29/1/II, constituit din apartament: la parter: camera, bucatarie, camara; la mansarda: camera, logie, anexe: cotete de porci şi pui, CF Colectiv nr. 6446, plus terenul aferent in cota indiviza de 107/360 mp, la preţul de 105.001,5 lei preţ scazut cu 50 % în dosarul execuţional nr. 813/E/2014. Sunt somați toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunţe executorul judecătoresc
înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, o garanție de 10% din prețul de pornire al licitației. Informații suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J. Vintila Marius- Andrei cu sediul în Târgu Mureş, str. Bolyai, nr. 6, sc. B etaj 1, ap. 2, jud. Mureş, prin executor judecătoresc Vintila Marius- Andrei, vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, în data de 06.04.2016, orele 12:00, imobilul situat în Sâncraiu de Mureş, str. Luminiş, nr. 2/h, judeţul Mureş, înscris în Cartea Funciara nr. 51774/Sâncraiu de Mureș nr. Cadastral A1 124/2/8, A1.1 124/2/8-C1, compus din teren intravilan în suprafată de 695 mp şi casă unifamilială executată în regim de înălțime P+M, compusă din: - la parter: 1 cameră de zi, bucătărie, camară de alimente, baie, sas, wc, casa scărilor, antreu și terasa acoperită; - la mansardă: 4 camere, baie, sas, galerie şi balcon, garaj auto cu 1 boxă, la preţul de 173.180,5 lei pret scazut cu 50% în dosarul execuţional nr. 675/E/2014. Sunt somați toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunţe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, o garanție de 10% din prețul de pornire al licitației. Informații suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J. Sárig Attila, cu sediul în Miercurea-Ciuc, str. Tudor Vladimirescu, nr. 23. sc. A, ap. 1, jud. Harghita,prin executor judecătoresc Sárig Attila, vinde la licitație publică organizată, la data de 18.04.2016, orele 14,00, imobilul situat în loc. Gălăuțaș, bl. 32/C, ap. 15, jud. Harghita, înscris în nr. CF 8848/C/XV, bl. 32/C Gălăuțaș, nr.top 11666/2/2/1/C/XV, compus din ap.cu 2 camere, bucătărie, cămară, antreu, hol, baie, cu suprafața de 57 mp, la preţul de 47.301,44 lei ( preţul de începere a licitaţiei a fost stabilit prin expertiză de către expertul judiciar Gergely Ioan) . Sunt somați toţi cei care pretind vreun drept asupra bunului licitat să anunţe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele și sub sancțiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toţi cei care doresc să cumpere bunul licitat să se prezinte la data, locul şi ora stabilită pentru vânzare, având asupra lor cartea de identitate şi până la această dată să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanții sunt obligați să consemneze la dispoziţia executorului judecătoresc, cel mai târziu până la termenul de vânzare, o garanţie de participare de cel puţin 10% din preţul de pornire a licitaţiei pentru bunurile pe care intenționează să le cumpere.Informații suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
INEDIT
4 - 12 aprilie 2016
Atacul terorist de la Bruxelles, povestit de un mureşean generală, dar fără istericale. În grupul nostru fiind secui, unii se ţineau tare, și întrebau de ce nu sunt lăsaţi să iasă, dar în cele din urmă au priceput că situaţia e cu mult mai gravă. Biletele noastre de avion pentru întoarcere erau pentru ziua atacului. Abia după vizitarea Parlamentului ar fi trebuit să mergem la aeroport, dar pentru că evenimentele s-au precipitat a trebuit să ne facem repede bagajele ca în momentul în care sosesc microbuzele să putem pleca. După o aşteptare de un ceas, au sosit microbuzele şi am pornit, drumul de 40 de minute în mod normal l-am parcurs în cinci ore. Ca în filmele americane de acţiune, pe banda de ieşire a autostrăzii a fost nod de circulaţie, în timp ce pe cele de intrare nu era nimeni. Cu microbuzele nu am ajuns până la aeroport, am coborât şi distanţa de vreo trei kilometri am parcurs-o pe jos, precum refugiaţii. Jelencsik József, ghidul nostru de la Bruxelles, schimba de obicei metroul în staţia Maelbeek/Maal… VIAŢA S-A OPRIT PE LOC… beek exact la ora când a avut loc atacul terorist. În ziua aceea a schimbat ruta ca să ajungă la hotelul nostru, … doar jandarmii înarmaţi cir- astfel a evitat explozia! culau pe străzi. În hotel a fost o panică S-a schimbat totul. E adevărat Atacul terorist de la Bruxelles l-a prins pe László György, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc din Mureş care împreună cu alţi 31 de transilvăneni au răspuns invitaţiei europarlamentarului Balczó Zoltán, în capitala Uniunii Europene. Întrebat despre vizită, László György a povestit următoarele. „Eu am mai fost acolo în 2008, acum însă tocmai pentru ziua respectivă am avut programată vizita la Parlament, fiind la hotel ne pregăteam deja de plecare când a intervenit atacul terorist. Potrivit programului, de la Parlament ar fi trebui să mergem direct la aeroport. Atunci am auzit că s-a întâmplat ceva. Adevărul e că la recepţia hotelului nu ştiau nici măcar cât ştiam noi, acolo nu se putea comunica telefonic, dar pe noi ne înştiinţau cei de acasă pe număr înregistrat în România. Imediat s-a decretat stare de urgenţă, în câteva minute…
că la sosirea noastră deja erau jandarmi la aeroport, dar debarcarea a decurs relativ normal. La întoarcere în schimb am fost opriţi deja pe stradă, poliţiştii ne-au verificat hârtiile. La aeroport însă ne-au verificat amănunţit lucrurile, ne-au întors pe dos hainele. Atmosfera din sala de aşteptare nu se poate descrie, căci în urmă cu câteva ore au fost explozii pe un alt aeroport. Din sala de aşteptare
nu se putea ieşi, nu se putea intra acolo, intrarea fiind păzită de jandarmi. Se vedea panica pe feţele oamenilor: oare şi aici vor fi explozii? Atmosfera era diferită şi până atunci la Bruxelles faţă de cea de la noi. În mijloacele de transport în comun oamenii sunt mai tăcuţi, retraşi, nu se uită unii la alţii. Dacă li se întâlnesc privirile din întâmplare, imediat îşi întorc capul, evită orice
16
contact. Se vedea că l-i frică de ceva. După atentat nici nu ne-am mai întâlnit cu civili decât la aeroport, când toată lumea încerca să scape. Şi acolo domnea frica. Toată lumea aştepta să decoleze avionul şi să lase totul în urmă!” La întrebarea dacă se va mai întoarce la Bruxelles, László György a răspuns: „Prea curând nu!” Erika Mărginean, sursa nepujsag