6
Casa Bunicilor ,,Sf. Ana” îşi deschide porţile
7
Cartierul Gheja a fost în sărbătoare
Punctul
10
Două titicare vor circula în Sighişoara
S@pt@mânal de Mure} }i Harghita
www.punctul.ro
Anul XII, Nr. 640, 24 - 30 iulie 2017, Preţ: 0,99 RON
5
Julian Balea preia conducerea Stefano Ricci
Scena Mare a festivalului SZIGET va purta mereu numele lui Dan Panaitescu www.punctul.ro
www.punctul.ro
www.punctul.ro
3 Parcuri pentru copii sau pentru părinţi? Cu toţii ne dorim un oraş frumos şi civilizat, un oraş în care să avem parcuri de joacă frumos amenajate şi moderne. Cu toţii ne dorim, dar ... Am fost în urmă cu vreo două săptămâni la Platoul Corneşti cu copiii. În plimbarea noastră, ne-am oprit la spaţiul de joacă amenajat pentru copiii cu vârste de până la 3 ani. La un moment dat am observat doi, bănuiesc, părinţi care se legănau voioşi pe balansoarul pentru copii. Apoi, după puţin timp, un tătic mai robust s-a aşezat pe caruselul roşu cu băncuţe (acela pe care copilaşii se urcă şi cu ajutorul unei măsuţe
OPINIE
rotunde reuşesc singuri să se învârtă). Sub greutatea lui, caruseslul stătea foarte înclinat. Nu a trecut mult timp şi un (probabil) bunic încerca să-şi retrăiască tinereţea urcându-se pe tiroliană. Sub greutatea lui, pe la mijlocul „călătoriei” tiroliana a atins pământul, iar bunicul s-a dat jos nemulţumit... Aceste înâmplări sunt reale şi s-au petrecut pe parcursul a maxim 40 de minute (mă întreb câte astfel de întâmplări se petrec zilnic) şi oricât de amuzante ni se par unora, sunt de fapt nişte întâmâmplări triste. Sub greutatea adulţilor, imobilele din
Începând de anul trecut, în semn de omagiu adus târgumureșeanului Dan Panaitescu, unul dintre organizatorii festivalului Sziget, scena principală îi poartă numele. „... și-l va purta și de acum încolo”, a declarat în exclusivitate pentru PUNCTUL, directorul de comunicare de la Sziget, Marinka Csaba. „Ani de-a rândul el a organizat spectacolele starurilor străine, având un rol însemnat în obținerea titlului de „Cel mai bun megafestival al Anului”, de două ori, Festivalul Sziget fiind singurul distins cu acest premiu printre cele mai prestigioasele manifestări. De asemenea, și-a adjudecat pe merit titlul de Best-line-up, anul trecut la Premiile Festivalurilor Europene, European Festival Awards”, a menționat Marinka. „Fără exagerare putem afirma că Sziget a însemnat însăși viața pentru Dan. A lucrat cu străinii, cu oameni de peste ocean, de aceea în orice moment ziua sau noaptea, îl puteai aborda, reacționând cu promptitudine solicitărilor. În timpul festivalului dirija cu foarte mare severitate backstage-ul scenelor, de aceea totul funcționa perfect. De asta a fost respectat și de cele mai mari staruri”.
spaţiu de joacă, destinate copiilor, se strică. De fapt, nu este pentru prima dată când am văzut părinţi care folosesc de imobilele din spaţiile de joacă pentru copii, urcându-se amuzaţi pe leagăne sau balansoare, pentru ca apoi tot ei să fie nemulţumiţi că sunt prea multe stricăciuni în spaţiile de joacă. Săptămânalul Punctul a realizat în urmă cu aproximativ un an o analiză mai amplă, făcând o radiografie a parcurilor din municipiul Tîrgu Mureş şi a stricăciunilor care se află aici. Şi nu mică ne-a fost mirarea când s-a constatat că aproape fără excepţie în toate parcurile
OPINIE
din municipiu erau probleme. Bănci rupte, lanţuri ale leagănelor rupte, balansoare stricate, carusele stricate... Poliţia atenţiona la acea vreme că multe din parcuri sunt vandalizate de unii tineri, dar şi faptul că imobilele nu sunt folosite corespunzător. Acum, după experienţa de la Platoul Corneşti, nici nu mă mai miră ştirile despre vandalizarea spaţiilor de joacă, stricăciunile din părculeţe, mizerie şi aşa mai departe. Toate relele pornesc de la părinţi, nu de la copii...
Titi DÃLÃLÃU
SOCIAL
02
Puntctul pe i
24 - 30 iulie 2017
NUCI. O investiţie de 6.400 de euro la un hectar de nuci forestiere generează, în 25 de ani, un profit de peste 600.000, susţine o asociaţie din Târgu-Mureş, care încurajează înfiinţarea în România a unor livezi de nuci fructiferi sau forestieri, ca afacere de familie. Investiţiile într-un hectar de livadă de nuci sunt cuprinse între 4.000 şi 6.000 de euro, dar beneficiile sunt foarte bune, a declarat reprezentantul asociaţiei Nucifere Regia, Toth Jozsef, la o întâlnire cu mai mulţi antreprenori din judeţul Cluj. O investiţie de 6.400 de euro făcută în 2017 într-un hectar de livadă forestieră poate genera un profit de peste 600.000 de euro în 25 de ani, depăşind estimările oricărui fond de investiţii. În ceea ce priveşte o livadă de nuci fructiferi, după şapte ani se intră pe producţie. Aociaţia Nucifere Regia din Târgu Mureş are peste 50 de membri.
Şcoală de Vară. Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din România, având ca parteneri Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române, Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Primăria Municipiului Tîrgu Mureș, organizează în perioada 20-26 iulie 2017, Școală de Vară cu tema „Marele Război: trăiri, memorie, consecințe”. La eveniment participă circa 70 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, din aproape toate județele României și peste 16 cadre didactice universitare și cercetători de prestigiu de la universitățile din București, Sibiu, ClujNapoca și Tîrgu Mureș, care vor susține expuneri și vor participa la dezbaterile din cadrul Școlii de Vară. Organizată pentru prima dată în mediul academic din Tîrgu Mureș, Școala de Vară a Societății de Științe Istorice reprezintă un bun prilej de cunoaștere a cercetărilor științifice de la instituțiile de învățământ și cercetare din Tîrgu Mureș dedicate Marelui război și a modalităților de valorificare a experiențelor didactice dedicate războiului și a consecințelor acestuia pentru români. În cadrul Școlii de Vară sunt cuprinse și activități practice, vizând cunoașterea locurilor de memorie din județul Mureș, respectiv muzee, biblioteci și monumente dedicate Marelui război. Școala de vară oferă profesorilor de istorie, creatori ai conștiinței publice, să participe la dezbateri de mare actualitate privind Marele Război și Unirea din 1918. Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc vineri, 21 iulie 2017, ora 10:00, în „Aula Magna” a Universităţii „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş (str. Nicolae Iorga, nr. 1).
Sute de sesizãri de abuz împotriva copilului, în Mureș
Ce se întâmplă cu copiii neglijați sau abuzați? Într-un număr trecut al săptãmânalului Punctul am prezentat ce se întâmplă în cazuri de violență în familie, când se iscă violențe între soți. Dar ce se întâmplã cu copiii care sunt neglijați sau abuzați? Desigur, instituția principalã care îi protejeajã este Direcția Județeanã. În cursul anului 2016, în cadrul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgențã s-au înregistrat un numãr de 402 sesizãri din care 230 au fost sesizãri pe telefonul copilului și 172 sesizãri pe telefonul obișnuit. Toate cazurile semnalate au fost confirmate. 75% dintre aceste cazuri provin din mediul rural (303 sesizãri), probabil din cauza unui nivel de trai mai scãzut. Cele mai multe cazuri, 368, se referã la neglijențã. Urmeazã exploatarea prin muncã – 21 de cazuri; 5 cazuri – abuz sexual; 4 cazuri – abuz fizic și 4 cazuri – abuz emoțional. Astfel, pentru 51 de copii, directorul Direcția Generalã de Asistențã Socialã și Protecția Copilului a dispus plasamentul în regim de urgențã. Pentru 7 agresori s-a dispus urmãrirea
penalã, cei mai mulți fiind cei care au abuzat sexual. Pe parcursul anului 2016, în Centrul de Primire în Regim de Urgențã au fost plasați 28 de copii. Conform DGASPC Mureș, „beneficiarii sunt implicați în activitãți recreative și de socializare sub îndrumarea instructorilor de educație, fiind încurajați sã-și exprime opiniile și preferințele în proiectarea și derularea activitãților din timpul liber. Pe parcursul anului s-au organizat vizite la Grãdina Zoologicã, la muzee, vizionare desene animate la cinema Arta,
Cel mai mare festival de chitară. În curând, la Tîrgu Mureş, în perioada 8 – 13 august 2017, va avea loc cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internaţional de Chitară „Harmonia Cordis” – cel mai mare eveniment de acest gen din estul Europei. Această ediţie aduce cu sine iubitorilor muzicii şi o surpriză, e vorba de unul dintre cei mai influenţi chitarişti ai lumii, Jon Gomm din Anglia. Jon Gomm este un cântăreț – compozitor și interpret englez. Folosind o singură chitară acustică pentru a crea sunete de tambur, linii de bas și melodii simultan, cântecele sale se bazează pe o serie de influențe și stiluri, inclusiv blues, soul, rock și chiar metal. Din punct de vedere muzical, el este un discipol al lui Michael Hedges. Tatuajul de pe brațul său este din coperta albumului Michael Hedges Oracle.
participare la spectacole pentru copii la Teatrul Ariel, vizitare obiective culturale locale, ieșiri la Platoul Cornești, Cetatea Medievalã, plimbãri în parc, jocuri de exterior pe terenul de minifotbal de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivã Nr. 1. La nivelul Centrului au fost organizate zilele de naștere ale beneficiarilor, sãrbãtorile religioase, Ziua Copilului, Ziua Naționalã a României. Beneficiarii au fost cooptați permanent în diferite activitãți de recreere, socializare, abilitãți practice, sport, dans, deprinderi de viațã independentã organizate și desfãșurate de fundațiile LOC, Talentum, Buckner, Mâini Unite și Asociația Lindenfeld, respectiv în activitãțile extrașcolare organizate de instituțiile de învãțãmânt pe care le frecventeazã: concursuri, spectacole, vizitarea diferitelor obiective turistice, magazine, ieșiri în parcuri de joacã și la evenimentele organizate cu ocazia zilelor orașului”. Pentru copiii care au ieșit din Centru s-au gãsit urmãtoarele soluții: întoarcere în familie, plasament la rude sau în instituții.
Titi DÃLÃLÃU
Punctul alb se acordă artistei Mariana Şerban pentru expoziția deschisă la Galeria „Art Nouveau”, de lângă Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş, „Povestea iernii tatălui meu”.
VERNISAJ
Se acordă celor care au vandalizat parcul de joacă situat lângă Școala Gimnazială „Al. Ioan Cuza” din Cartierul Unirii, făcând efectiv foc în incinta parcului.
LOC DE JOACĂ VANDALIZAT
03
SOCIAL
24 - 30 iulie 2017
În memoria târgumureșeanului Dan Panaitescu
Scena Mare a festivalului SZIGET îi va purta mereu numele Insula Obuda din nordul capitalei ungare, Budapesta, găzduiește odată pe an, timp de o săptămână, un eveniment ce cuprinde mai multe festivaluri întrunul singur. Diferite genuri muzicale și spectacole au loc pe câteva scene printre care sunt presărate localuri, terase, buticuri, bancomate, farmacii, dușuri, oficii poștale, toalete ecologice, tiroliana, zeci de mii de corturi, bungee-jumping, ring de dans, tenis de masă, fotbal. Într-un cuvânt: Sziget. În 2011 Sziget a obținut cele mai multe voturi la concursul organizat de Yourope (Uniunea Festivalurilor din Europa) și Virtual Festivals Europe, concurs la care au participat 25 de festivaluri mari din Europa. Peste 2.000 de jurnali?ti acreditați, din peste 40 de țări vor transmite de la festivalul din mijlocul Dunării, și în acest an, ca de fiecare dată din 2003, la începutul lunii august. Anual, o mie de români participă la Sziget fesztival, purtând cu mândrie brățara de plastic, semn că fac parte din familia „szigetarilor”. O familie mare ce numără peste 400.000 de vizitatori. Oare câți dintre cei rămași acasă știu, că scena principală de la Sziget poartă numele unui român? SCENA PRINCIPALĂ SE NUMEȘTE DAN PANAITESCU
www.punctul.ro
Începând de anul trecut, în semn de omagiu adus celui care a fost unul dintre organizatorii festivalului, Dan Panaitescu, Dan al szigetarilor, scena principală îi poartă numele. „De anul trecut îi poartă numele și-l va purta și de acum încolo”, a declarat în exclusivitate pentru PUNCTUL, directorul de comunicare de la Sziget, Marinka Csaba.
mai prestigioasele manifestări. De asemenea și-a adjudecat pe merit titlul de Best-lineup, anul trecut la Premiile Festivalurilor Europene, European Festival Awards”, a menționat Marinka. CE A ÎNSEMNAT SZIGET PENTRU DAN PANAITESCU? „Fără exagerare putem afirma că Sziget a însemnat însăși viața pentru Dan. A lucrat cu străinii, cu oameni de peste ocean, de aceea în orice moment al zilei, ziua sau noaptea îl puteai aborda, reacționând cu promptitudine solicitărilor. În timpul festivalului dirija cu foarte mare severitate backstage-ul scenelor, de aceea totul funcționa perfect. De asta a fost respectat și de cele mai mari staruri”, a subliniat directorul. CE ȘTIM DESPRE DAN PANAITESCU, IMPRESARUL?
Născut în 5 noiembrie 1955 la Tîrgu Mureș, Dan Panaitescu a fost cel mai important impresar muzical din țara vecină și unul dintre cei mai influenți oameni din domeniul muzical din Europa de Est. În anii ’90 s-a stabilit în Ungaria. A călătorit ca tehnician alături de formații din țara CE A ÎNSEMNAT DAN PANAITESCU vecină, a fost manager de turnee, apoi a PENTRU SZIGET? devenit director artistic, responsabil cu programul artiștilor internaționali. Întrebat Chiar și după un an de la tragica despre acele vremuri, Dan Panaitescu dispariție a colegului și prietenului Dan spunea: „Istoria e cam așa: prin ’92 după Panaitescu, cei care l-au cunoscut își un concert „Sziami” trupa celor doi ( Peter exprimă regretul față de dispariția Müller și Károly Gerendai, nota red.), s-au fulgerătoare a celui care a fost omul din gândit ce frumos ar fi să existe un loc cu spatele scenei. „Dan Panaitescu a conlucrat corturi și muzică, unde să stea flăcăii cu chiar înainte de festival cu Gerendai Károly, fetele câteva zile la rând și să se distreze. unul dintre fondatorii festivalului. A S-au dus ei la primărie, acolo au dat îndeplinit diferite funcții, ca în cele din urmă peste oameni înțelegători. Au primit și să devină impresar internațional. Dan a ceva sponsorizare. Așa s-a născut primul lucrat de la început pentru festival. Ani de-a Sziget. La al doilea deja au chemat trupe rândul el a organizat spectacolele starurilor străine și l-au denumit „Euro Woodstock”. străine, având un rol însemnat în obținerea A fost reușită atmosfera, dar problema titlului de „Cel mai bun megafestival al era că (evenimentul) s-a încheiat cu 18 Anului”, de două ori, Festivalul Sziget fiind milioane de forinți în minus, din cauza singurul distins cu acest premiu printre cele amatorismului în organizare. Rămâneau
două alternative: tragem perdeaua sau o facem serios și învățăm cântecul din mers. Lucru care s-a și întâmplat”. Apoi în 1996 a sosit și primul nume mare: David Bowie. „Suntem aproape 50 de inși care lucrăm pentru festival. Partea mea de muncă începe cam din octombrie, anul anterior desfășurării unei ediții. Vacanţele numelor mari pe care nu le pot aduce sunt o mare problemă. Argumentul financiar e suficient doar dacă trupele lucrează în perioada festivalului”, explica Dan Panaitescu într-un interviu. CUM A FOST DAN PANAITESCU, OMUL? Pentru că știrile negative și răufăcătorii aduc cititori și accesări pe siteuri, faptele bune și reușitele oamenilor de valoare rămân în umbră. Abia după ce trec dincolo, într-o nouă dimensiune, ajung și ei în centrul atenției. Dan Panaitescu a fost respectat și în timpul vieții, dovadă că după tragicul accident din noaptea de 15 iulie 2016 „au curs condolean?ele”, după cum afirma Gerendai Károly la vremea respectivă. „A fost un tip puțin cunoscut în breasla de acasă, dar pe scena internațională s-a bucurat de o recunoaștere aproape uluitoare, fiind o personalitate apreciată și îndrăgită, după cum se vede după numele starurilor care l-au deplâns și i-au dedicat piese în mod special”, a declarat Gerendai pentru hvg.hu. CHEMICAL BROTHERS, IN MEMORY OF DAN PANAITESCU La Sziget anul trecut Chemical Brothers și-a încheiat concertul cu un text In memory of Dan Panaitescu, legendarul Marky Ramone a pus un buchet de trandafiri albi pe scenă, iar John Newman,
Bastille și Naughty Boy i-au dedicat câte o piesă. „În 2000 l-am cunoscut pe Dan, atunci am ajuns la Sziget”, povestește directorul de comunicare Marinka Csaba. „Nu era ușor să ajungi în anturajul lui, dar în toți acești ani cred că am reușit să construim o relație de prietenie. Dan a fost un om retras, nu-i plăcea publicitatea, aproape niciodată nu a dat declarații pentru media. Astfel că în mare parte doar cei din breaslă îl cunoșteau în țară, dar s-a bucurat de recunoașterea tuturor atât în țară, cât și peste hotare. Nu întâmplător i-a fost decernat post mortem European Festival Award pentru întreaga sa carieră”, a declarat pentru PUNCTUL Marinka Csaba. COMUNICATUL FESTIVALULUI SZIGET În acea zi fatidică Dan Panaitescu a participat la prima zi de festival Electric Castle de la Bonțida. Era într-o zi de joi, după care a pornit să-și viziteze rudele urmând ca sâmbătă să revină la festival. Un accident de mașină i-a pus capăt călătoriei sale pe acest pământ. A lăsat în urmă o soție și doi copii minori. „Adio, Dan! Am primit vestea tragică a morţii colegului şi prietenului nostru Dan Panaitescu, care a lucrat la organizarea festivalului Sziget şi a celorlalte evenimente ale noastre de la bun început şi care este unul dintre cei mai cunoscuţi promoteri. Dan era cel care semna contractele cu toţi artiştii mari care veneau la festivalurile noastre. Suntem muţi. L-am invidiat mereu că nu îmbătrânea niciodată, dar nu ne-am fi gândit că nu va apuca să o facă. Ne va fi dor de tine, Dan”, se arată în comunicatul organizatorilor Festivalului Sziget.
Erika MÃRGINEAN
INEDIT INEDIT
24 - 30 iulie 2017
Tranzitul tinerilor mureșeni...
Din sistemul de protecție, în societate
Vernisaj emoţionant de grafică al artistei Mariana Şerban
Marţi, 18 iulie, s-a desfăşurat vernisajul de grafică al artistei Mariana Şerban, intitulat „Povestea iernii tatălui meu”, la Galeria „Art Nouveau”, de lângă Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş. În cadrul vernisajului a avut loc un recital al profesorului de chitară Andrei Turcu. În deschidere, Mana Bucur preşedinta UAP din Tg-Mureş a precizat că fiecare artist „simte nevoia la un moment dat să-şi prezinte noile producţii. Unii au teme foarte importante, alţii au impresii din viaţa cotidiană. Mariana are o temă foarte intensă, a fost extrem de legată de tatăl ei, de fapt putem vorbi despre o familie dinastică, tatăl ei a început „ADI” ȘI „ADA” LOC DE MUNCĂ să picteze, picta destul de mult şi bine, Mariana şi-a desluşit talentul Raportul anual al DGASPC „Odată cu intrarea în centru, din familie, fiica ei continuă la fel, Mureș pentru anul 2016 descrie tinerii sunt sprijiniți în vederea fostul ei soţ a fost şi el artist, deci se acest proces de integrare socială găsirii unui loc de muncă. În poate vorbi despre o dinastie”. a tinerilor care sunt majori și acest sens, s-a ținut legătura cu Mana Bucur a mai precizat astfel sunt obligați să părăsească AJOFM Mureș, tinerii participând că artista Mariana Şerban este sistemul de protecție. la bursa locurilor de muncă produsul şcolii ardelene din Cluj, În Tîrgu Mureș există două organizate în oraș și săptămânal de la un maestru ca o maestră apartamente, centrele de tranzit erau informați asupra locurilor de care continuă creşterea noilor „Adi” și „Ada” care găzduiesc muncă vacante existente. Astfel, pe generaţii de la Liceul de Arte. tineri cu vârste în general între 17 parcursul anului 2016, s-a realizat În continuare, istoricul de și 22 de ani. La sfârșitul anului încadrarea în muncă a 2 tinere și a artă Cora Fodor şi-a început trecut, în aceste apartamente 4 tineri la diferite firme din Tîrgu discursul prin a spune: „Şi-atunci locuiau zece tineri: 4 tinere la Ada Mureș”, se arată în Raportul anual să povestim. Eu şi Mariana. Eu și 6 tineri la Adi. al DGASPC Mureș. mai puţin, iar ea mai frumos. Se Dar tinerii nu sunt lăsați Desigur, găsirea unui loc spune că nu mai eşti copil atunci în voia sorţii în aceste locuințe. de muncă nu este întotdeauna când îţi mor părinţii. E un adevăr, Scopul centrului de tranzit este de ușoară. Adeseori tinerii își dar cred că mult mai bune sunt a-i sprijini pe tinerii beneficiari în depun CV-uri, participă la bursa vorbele lui Brâncuşi: când nu vederea integrării lor în societate. locurilor de muncă, dar nu obțin mai eşti copil ai murit demult. În cadrul celor două locații își un răspuns favorabil. Deci copilul veşnic te salvează, Titi DÃLÃLÃU iar Mariana Şerban ne-o arată desfășoară activitatea un instructor din plin. Atât prin modul în care o face prin candoarea jocului cu mărgelele de culoare şi inclusiv prin nevoia de a spune poveşti la cei mici şi la cei mari. După capitolul încheiat acum şase ani Premiul Dumitru Tinu 2007 când artista Mariana Şerban prin Cristian TEODORESCU Marius LIBEG expoziţia de atunci, Religia iubirii, a fundamentat la nivel imaginativ Responsabilitatea juridică pentru conţinutul Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării Str. Horea, nr. 11 şi al profundelor trăiri, un tip de unor articole, citarea declaraţiilor unor surse Tîrgu-Mureş, cod 540502 oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. crez universal valabil şi accesibil Tel: 0371 496 125 Informaţii abonamente la telefon 0265 Fax: 0265 22 00 44 tuturor, solid întemeiat pe cea mai 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile ISSN: 1841 - 0699 Rodipet şi la toate oficiile poştale. mare poruncă pe care Dumnezeu Redactori: Editor: LIBEG Zsuzsanna ne-a dat-o fiecăria dintre noi, şi Erika MĂRGINEAN Secretaiat: anume iubirea, anul acesta scrie Titi DĂLĂLĂU Mihaela KOZAK Ioan A. BORGOVAN IT/DTP: Ovidiu MORAR „Povestea tatălui meu”. Mircea BARBU Tipărit la SC Udvarhelyi Hirado S.R.L. Legătura cu etapa anterioară Cu toții știm că tinerii abandonați sau fără părinți (și rude care să-i protejeze) sunt plasați în sistemul de protecție a copilului. În acest sistem ei sunt crescuți în general până la vârsta de 18 cazuri, iar în unele cazuri, până la finalizarea studiilor superioare. Dar ce se întâmplă după aceea cu acești tineri? E clar că ei sunt vulnerabili, neavând o familie care să-i susțină… De aceea, cei de la DGASPC Mureș au venit cu niște soluții. De exemplu, locuințe de tranzit, iar apoi ajutor pentru găsirea unui loc de muncă. Mai multe detalii citiți din rândurile următoare…
www.punctul.ro
04
de educație și un educator specializat; un post de asistent social și un post de instructor de educație erau vacante la începutul anului curent. În cadrul celor două centre, educatorii și instructorii îi învață pe tineri deprinderile de viață independentă și activități pentru gestiunea locuinței. Astfel, aceștia sunt îndrumați în pregătirea și prepararea hranei, însușirea deprinderilor de curățenie în casă și igiena personală, gestionarea bugetului personal, păstrarea unui regim de viață care să prevină îmbolnăvirile, dar și folosirea adecvată a timpului liber.
Punctul
se păstrează subiacent prin firul iubirii. De această dată iubirea paterno-filială şi reciprocă. Dacă atunci a înviat la un fel de înfruptare din acest sentiment sublim, acum registrul se schimbă spre o „scriitură” într-un ton sobru, mai reţinut devoalând totuşi şi un fel de duioşie personală. Nimic patetic, nimic lacrimogen cu multă decenţă, cu demnitatea sentimentului de iubire curată fără umbră de tristeţe, ci pur şi sincer ca un „te iubesc” în prima zi de viaţă şi copt în cea din urmă. E o iubire ce transcende viaţa. Se sublimează în esenţă. Chiar dacă nu mai este prezent fizic, artista e conştientă de veşnic legătură pe care o are cu tatăl ei făcându-ne-o vizibilă prin intermediul lucrărilor. Câteva denumiri ale lucrărilor; „Impresie”, „Apus de soare”, „La valea izvoarelor”, „Umbre 2, „În căutarea timpului pierdut”, „Scrisoare către tatăl meu” etc. O ADEVĂRATĂ SARABANDĂ A SPECTACOLULUI VIZUAL Artista Mariana Şerban ne oferă de fiecare dată o adevărată sarabandă a spectacolului vizual. O lume înţesată de personaje,
semne, figuri, măşti, simboluri. Aparent lucrările se leagă într-o naraţiune. Figurile şi imaginile devin cuvinte, cuvintele devin imagini. Artista rămâne grafician prin excelenţă. Atributele picturii sunt doar unelte adiacente, subordonate exprimării grafice. Ea foloseşte culoarea ca pe tuş, iar desenul este primordial, liber şi expresiv”. În încheiere a urmat artista Mariana Şerban. Aceasta i-a mulţumit doamnei Mana Bucur, doamnei Cora Fodor pentru cuvintele frumoase pe care le are la adresa artiştilor întotdeauna: „nu ştiu cum se face, unde le găseşte”. Apoi a mulţumit tuturor celor care au ajutat-o, i-a mulţumit domnului profesor de chitară Andrei Turcu pentru recital, domnului Gicu Habor, Mihai Stoica, tuturor colegilor, amicilor, prieteni de-o viaţă. Admiratorii artistei Mariana Şerban şi ale lucrărilor grafice au fost numeroşi, la fel şi elevii Liceului de Arte din TîrguMureş. Am fost impresionat de frumosul pe care l-am descoperit în sufletul şi în lucrările artistei Mariana Şerban.
Narcis SOCACIU
05
SOCIAL
24 - 30 iulie 2017
Judeţul Mureş are cei mai mulţi romi. UE impune îmbunătățirea considerabilă a situației romilor până-n 2020
Ce facem?
În județul Mureș trăiesc cei mai mulți romi dintre toate județele țării. Totodată, romii reprezintă cea mai mare și mai vulnerabilă minoritate din Uniunea Europeană, dar și cea mai supusă marginalizării și discriminării. UE dorește ca până în 2020, situația romilor la nivel european să se îmbunătățească considerabil. Pare un lucru aproape imposibil, conform ultimelor date referitoare la traiul romilor: angajatorii îi evită, frecvența copiilor de romi la școală este redusă, romii trăiesc în „case” insalubre, iar modul lor de trai nu pare să-i deranjeze prea tare… Pe de altă parte, multe persoane critică și autoritățile spunând că nimeni nu face nimic pentru a-i integra pe romi. SĂ FIE CHIAR AȘA? Se pare că nu. De fapt, diferite organizații desfășoară și acțiuni pentru integrarea comunităților defavorizate. De exemplu, DGASPC Mureș desfășoară activități și în vederea prevenirii marginalizării romilor prin intermediul Centrului de Sprijn Social pentru Comunitățile de Romi. Detaliem în rândurile care urmează... 71 DE PERSOANE CONSILIATE
www.punctul.ro
Astfel, în 2016 au benbeficiat de serviciile Centrului un număr de 71 de persoane adulte prin consiliere socială, consiliere medicală, consiliere medicală și socială, consiliere educațională, precum și copiii din Centrul de Primire în Regim de Urgență. După consilierea medicală individualizată pentru fiecare beneficiar, s-au prezentat sfaturi și informații privind un stil de viață sănătos, prevenirea bolilor în comunitatea locală, transmiterea bolilor pe cale sexuală, inclusiv prevenirea acestora, precum și prevenirea consumului de alcool, tutun, efectele nocive ale
fumatului pentru sănătate. Persoanele defavorizate aflate în căutarea unui loc de muncă au fost informate privitor la cursurile de recalificare organizate de AJOFM Mureș (cursuri de bucătar, ospătar, muncitor în construcții, agent comercial), cursuri cu o durată de 3 – 5 luni, ajutor la întocmirea CV la nevoie. În plus, copiii au putut participa la mai multe programe pentru sănătate referitoare la igiena corectă, boli sau efectele nocive ale fumatului. Tot anul trecut au fost oganizate mai multe întâlniri cu autoritățile locale și județene pe tema integrării sociale a romilor. De exemplu, în luna octombrie s-a discutat pe tema întabulărilor de teren și Legea cadastrului funciar, fiind invitată Maria Ciociu, reprezentant al Agenției Naționale a Romilor. ACȚIUNI LA TÂRNĂVENI Și localitățile cu număr mare de romi au planuri de acțiune în privința îmbunătățirii situației populației de etnie romă. Astfel, luăm în discuție cazul Tîrnăveni, municipiul mureșean cu cea mai mare pondere de romi (aproximativ 11% din populație). Tîrnăveni are un Plan Local de Acțiune pentru Îmbunătățirea Situației Romilor, pentru perioada 2016 – 2018, pentru care se alocă zeci de milioane de lei. De exemplu, pentru anul 2017 s-a prevăzut alocarea a: 28.000 de lei pentru înființarea
a două posturi de polițiști locali pentru comunitatea de romi; 100.000 de lei pentru modernizare clădire la Școala Gimnazială Nr. 3, localizată în zonă comunității de romi de lângă fostul Combinat chimic; 293.000 de lei pentru deazvoltarea unui program de tip „Școală după Școală” (salarii profesori și învățători, masă caldă, consumabile educaționale, acțiuni educaționale) pentru 120 de copii la Fundația Buckner care se află în comunitatea de romi din zona Combinat; 594.000 de lei pentru asigurarea unei mese calde pentru copiii de romi în sistem catering la Școala Gimnazială Nr. 3 pentru 330 de copii romi, pentru creșterea calității educaționale și pentru prevenirea abandonului școlar; 250.000 de lei pentru înființarea unui cabinet medical care să deservească toată zona limitrofă a fostului Combinat Chimic unde populația de etnie romă este semnificativă; 150.000 de lei pentru înființarea unui Ansamblu de cântece și dansuri populare rome (costume tradiționale, aparatura tehnică de sonorizare, instrumente muzicale) în municipiul Tîrnăveni – Ansamblul Romano Tîrnăveni, format din 50 de persoane; 250.000 de lei pentru amenajarea unui complex de agrement pentru copiii (600 de copii) din comunitate în fața Școlii Gimnaziale Nr. 3. Iar exemplele pot continua. Precizăm că sumele menționate doar pentru 2017, proiectele având finanțare alocată și pentru 2016 și 2018. Mai rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi și finalizate. MUREȘUL, PE PRIMUL LOC! Conform ţintelor stabilite de Planul Naţional pentru Reformă 2011-2013 în cadrul strategiei Europa 2020, România intenţionează să reducă numărul de persoane aflate în situaţie de risc de sărăcie şi excluziune socială cu 580.000 persoane până în 2020. În comparaţie cu celelalte ţări din Uniunea Europeană, în România a existat în anul 2012 cea mai mare rată a riscului de sărăcie şi excluziune socială în rândul
populaţiei –41,7% (UE 28 –24,8%). Cei mai afectați de sărăcie sunt romii, o populație estimată de specialiști, în mod neoficial, la 1,85 de milioane în România. Cea mai mare pondere a populaţiei de etnie romă din total populaţie se află în Regiunea Centru, în primul rând în județul Mureș (8,8% – conform datelor furnizate de ultimul recensământ). Localităţile din județul Mureș cu cele mai ridicate ponderi ale etnicilor romi sunt: Petelea, Bahnea, Sânpaul, Vânători, Band, Crăciuneşti și Mica. În judeţul Mureş pot fi identificate cel puţin 17 localităţi în care vorbitorii de romanes depăşesc 20% din populație. Municipiul mureșean cu cea mai mare pondere de romi este Tîrnăveni (10,6% din populație). Roma Education Fund România face referinţă într-un studiu la faptul că unul din trei elevi romi trebuie să meargă la şcoală flămând, deoarece în ultima lună nu i se putea oferi măcar o dată de mâncare acasă. Desigur acest lucru se reflectă asupra performanțelor școlare, la care se adaugă alte probleme: cercetările arată că aproape 30% dintre părinţii elevilor romi nu au absolvit o şcoală sau au absolvit cel mult şcoala primară şi astfel copiii lor sunt dezavantajaţi deja din perioada preşcolară, datorită limitărilor în căpătarea aptitudinilor cognitive. Totodată, statisticile arată că cu cât familiile de romi sunt mai cultivate, cu atât numărul de copii este mai mic. Oricum, per total, natalitatea este foarte mare în rândul romilor, lucru dovedit și de creșterea masivă a populației rome în unele localități: „populația romă a crescut deosebit de puternic în următoarele comune în perioada 1992-2011: Bahnea – de la 19,7% la 34,5%, Band de la 10.6% la 25,7%, Ogra de la 11,1% la 29,2%, iar în Șăulia –de la 6,0% la 16%. O dublare poate fi observată în Beica de Jos, Breaza şi Ceuașu de Câmpie. Foarte mare este proporţia romilor în Petelea cu 47% (1992: 34,1%)”. Titi DÃLÃLÃU
REGHIN
06
24 - 30 iulie 2017
Casa Bunicilor ,,Sf. Ana” îşi deschide porţile Construită de Parohia Gledin, în colaborare cu trei fundaţii din Olanda, Austria și Germania, dar și cu ajutorul unei fundații din Reghin, Casa Bunicilor ,,Sf. Ana” se va inaugura în data de 25 iulie. Aceasta este destinată bătrânilor din județul Bistrița și localitatea Reghin, împărțind locurile în mod egal. TOTUL A ÎNCEPUT ÎN... În 2014, ÎPS Andrei a pus piatra de temelie la viitorul centru social Casa Bunicilor „Sfânta Ana”. Această casă face parte din Centrul Cultural „Sfântul Pahomie“, inaugurat în 2013, care include o capelă închinată Sfântului Pahomie, o clădire ce găzduieşte Biblioteca „Iacob Stamati Mitropolitul“ şi un centru pentru pelerini. Începând din 2012, la centrul din Gledin se organizează tabere pentru copii. Preotul paroh Ioan Titieni este un om deosebit, un spirit deschis și simpatic, ce vorbește despre viață și despre credința sa cu o privire luminoasă și cu zâmbetul pe buze, cu inima caldă. Prin larghețea sufletului său, preotul a reușit să dezvolte
o mare familie la nivelul comunei Gledin, familie care a contribuit mult la realizarea acestui centru. Casa Bunicilor, din curtea casei parohiale de la Gledin, va găzdui 22 de persoane, oameni singuri, în vârstă și cazuri sociale. Fiecare cameră are două paturi, baie proprie, televizor și toate cele necesare unor condiții decente. La Spitalul Municipal ,,Dr. Eugen Nicoară” din Reghin în momentul de față 8 femei sunt la curs pentru a deveni asistente de îngrijire a vârstnicilor. Având în vedere locul în care este amplasat, centrul pentru persoanele vârstnice oferă un ambient plăcut, liniștea și intimitatea de care au nevoie cei vârstnici. În cadrul căminului există un spațiu destinat desfășurării activităților sociale unde bătrânii se vor putea destinde jucând table, remy, citind o carte, vizionând programe tv sau pur și simplu pot sta de vorbă. Servirea mesei se realizează într-un spațiu special amenajat, iar hrana va fi zilnic adusă de către un serviciu de catering. Meniul va fi prestabilit, respectând recomandările făcute de medic.
,,SUNTEM MARTORII UNUI VIS CARE A DEVENIT REALITATE... ... după 25 de ani, un VIS DE ZI al unor călători curajoși prin România, imediat după evenimentele din decembrie 1989. În ziua inaugurării vor fi alături de noi, din îndepărtatul Ducat Luxemburghez, Mariane și Jos Graas, Corița și John Schauss. Visul lor era legat de construirea unor lăcașuri umanitare destinate copiilor și bătrânilor aflați în suferință. După construirea a două case pentru copii abandonați, Casa Maria
1 și Casa Maria 2, s-a realizat și al treilea proiect, Casa Bunicilor „Sf. Ana”. Ni s-au alăturat alte două fundații și împreună cu Asociația „Maria Reghina”, condusă de mine, am reușit să dotăm căminul cu ferestre pentru mansardă, uși, paturi, aparatură electrocasnică, veselă, lenjerie etc. Singura noastră mulțumire, a celor implicați în realizarea acestui vis este una singură: aici să-și găsească liniște și adăpost, mulți, mulți ani de acum înainte 22 de vârstnici, care să îi poarte în memorie și rugăciune, împreună cu părintele Ioan Titieni, pe toți prietenii lor”, a declarat Schuller Peter, președintele Asociației „Maria Reghina” și reprezentantul asociațiilor din străinătate. Drept recompensă, pe frontispiciul de pe fațada clădirii sunt consemnați prietenii, binefăcătorii cu sprijinul cărora s-a realizat acest așezământ. La inaugurare sunt așteptați reprezentații primăriei din Monor și Reghin, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, finanțatorii, partenerii și toți prietenii, voluntarii fără de care acest proiect nu s-ar fi realizat.
Imola GRAMA
ILVA FEST a reunit arta, prietenia, bunul gust și bunul simț
În perioada 20-22 iulie s-a desfăşurat a treia ediție ILVA FEST, în organizarea Asociației Culturale PATRIA FEST. Organizatorii ne-au propus trei zile la munte, cu plimbări în natură, mișcare, foc de tabără, seri de chitară, recitaluri ale artiștilor invitați și lansări de carte. „Ideea a fost a unui bun amic al meu, Viorel Urse din Brăila. Eu doar am crezut în această idee și am pus-o în practică. Căutam un loc unde să organizez un festival și aici m-am oprit. Ilva a decis. Este superb. A fost o discuție între prieteni, la un pahar de palincă. Privind către pârâu, Viorel a zis ... aici ai putea să faci ceva spectacole. Toți am fost de acord și treaba a demarat”, ne povestește Daniel Iancu. În toate cele trei zile, momentele artistice au început la ora 16,00. Joi i-am ascultat pe cei de la Fără Zahăr, Emeric Imre, Adrian Ivanițchi, Vali Șerban, Ada Milea și Bobo Burlăcianu, Cătălin Stepa, Florin Camen, Dana Florian, Balogh Adriana. Dinu Olărașu și-a prezentat volumul de poezii „ An” și albumul folk „ Bun”. Viorica Șuțu și-a lansat volumul de poezii „ Ochiul fântânii”, Raluca Cismaru și-a lansat albumul folk „ Transparent” și Georgeta Resteman volumul de poezii „Eu, pietrele și Dumnezeu”. Daniel Iancu a cântat. Vineri a fost rândul lui Kostas FilippidissiKostas Papadakis din Grecia, Mircea Vintilă, Maria Răducanu, Diana Tudor și Alexandru Burcă cu „Belles Chansons des Boulevards”, Grupul „ Ecoul” și Rareș Suciu, Angela Mariașiu, Andreea Petruț și Grupul „La poale de Călimani” , Grupul folk „ Motto” , Andrei Istvan cu un moment folcloric, un Grup Folk cu copii volunatri de la Centrul Social Călimănel. Zoltan Butuc și-a lansat albumul „Frunzăverde de albastru”, Adrian Beznă și-a prezentat volumul de poezii „Cu lupii laolaltă” și
a susținut un recital, Andrei Maftei cu volumul de poezii „Axioma punct”, Eduard Zalle și-a prezentat volumul de poezii „ Umbre violet” și Vanda Ani volumul „Vrej de lumină”. Sâmbătă, Laurențiu Ghiță și-a lansat volumul de epigrame „Câștig și plată”, Dan Manciulea albumul „Aproape imperfect” și cartea „Mici apocalipse de adormit omenirea”, Alexandra Veronica Stroe volumul de rebus „Enigme pe portativ” și Lili Crăciun volumul de proză „Menajerele soacrei”. Au susținut recitaluri Nightlosers, Daniel Iancu și Costel Pătrășcan, Kostas Fillipidis și Tedy Tudoroiu, Sir Blues- Vali Răcilă, Stelian Maria, Vali Petcu și Daniel Iancu, Maria Țugui și Bogdan Ciortan, Andrei Zobrinschi. A performat Ansamblul „Brădulețul” din Lunca Bradului. În deschiderea fiecărei seri Compania LuMiOlar, compusă din actorii profesioniști Mihaela Olar și Mirel Remescu au evoluat pe scenă, cu surprize pentru copii mici și mari. „Cazarea s-a făcut la cabanele din zonă și cu cortul. Până acum nu a fost nicio taxă de participare. Anul acesta am avut sponsori, dar de la anul ce vine mă gândesc să punem și o taxă. În primele ediții artiștii au venit ca să susțină ideea. De acum înainte trebuie să îi și plătim. Așa este normal. Ediția aceasta a fost un succes datorită unei echipe incredibile. Unii au plecat, dar
Georgeta Resteman și Daniel Iancu la Ilva Fest
oameni iubitori ai proiectului sunt mulți. Așa că ILVA FEST a mers mai departe” a declarat Daniel Iancu. LA FESTIVAL AU PARTICIPAT... ...în cele 3 zile peste 700 de persoane. Arta, prietenia, bunul gust și bunul simț în fața naturii i-a unit. Prin intermediul unui asemenesa eveniment ce reunește artiști ce duc mai departe muzica românească de calitate, cântată live, organizatorii au adus un plus la ceea ce înseamnă promovarea și expunerea cântăreților de muzică acustică și folk. ILVA FEST, SUB CUPOLA PRIETENIEI „N-am lipsit de la niciuna din edițiile ILVA FEST. Fiecare dintre ele a avut specificitatea ei, dar toate s-au desfășurat sub aceeași cupolă, și anume aceea a prieteniei. Dacă în 2015 am fost o mână de participanți și spectatori, iată că festivalul nostru a crescut și la cea de-a treia ediție ne apropiem ușor de ceea ce de fapt ne dorim: să avem un eveniment de notorietate, de înaltă ținută artistică, salutând prezența unor nume mari din folkul românesc și nu numai folk, dar și a unor tineri debutanți. ILVA FEST este un festival original, complex prin structura programului fiecărei zile și, ca noutate față de
edițiile trecute, anul acesta s-a desfășurat pe parcursul a trei zile. Folk, poezie, proză, blues, jazz, chansonetă, dar și folclor, artă plastică și, bineînțeles, caricatură, toate segmente culturale reunite într-un singur eveniment! Ce ne dorim? Sigur că visul nostru este ca, de la ediție la ediție, să creștem, să diversificăm aria participativă și să menținem ștacheta ridicată, venind în fața spectatorilor cu artă de calitate și noutăți în fiecare an. Ne dorim să avem alături de noi nu numai adminsitrația locală, Primăria Lunca Bradului fiind în acest an partenerul nostru în organizarea festivalului, ci și foruri culturale naționale și, de ce nu, chiar internaționale. Și va veni și vremea aceasta! În ceea ce mă privește trebuie să vă mărturisesc că sunt onorată, și mândră, totodată, să fac parte din echipa de organizare a ILVA FEST, alături de părintele lui, Daniel Iancu, de Costel Pătrășcan și de întreaga echipă care stă în spatele acestei manifestări culturale deosebite”, a declarat poeta clujeancă Georgeta Resteman. PRIETENIE, PASIUNE, SPIRIT ECOLOGIC „Sinonim pentru ILVA FEST rămâne cuvântul PRIETENIE. Dar nu este vorba doar de prietenie... Mai este vorba, dacă mă gândesc la echipa de organizare a acestui festival, de PASIUNE, de spirit ECOLOGIC cu care vrem să amprentăm manifestarea, de PUBLICUL format în respectul față de natură și cultura de calitate, de VESELIA prezentă în fiecare moment, dar și de FILANTROPIA PRIETENILOR care au reușit în afaceri, pe care mulți îi numesc SPONSORI, care împart aceleași valori cu noi... Ca să fiu mai concis, la ILVA FEST este vorba de NORMALITATE!”, a spus Costel Pătrășcan, caricaturist.
Imola GRAMA
07
LUDUȘ
24 - 30 iulie 2017
De câțiva ani a devenit o tradiție mult apreciată de locuitorii cartierului Gheja al orașului Luduș, dar nu numai de ei, aceea de a se întâlni într-o zi de duminică din luna iulie pentru a se revedea cu cei plecați în țară și în lume. Și în acest an, Primăria orașului, Consiliul local, Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” și activii consilieri locali Gelu Puia și Tiberiu Orban au făcut aproape totul pentru ca „Gheja în sărbătoare 2017” să se desfășoare în cele mai bune condiții. Un singur aspect nu l-au putut controla și anume vremea care a trimis la fața locului ploaia și vântul. Dar, pentru aceasta nu le reproșăm nimic. GHEJA ARE MULȚI PRIETENI
www.punctul.ro
Au ținut să fie alături de ghejeni senatorul Horea Soporan și deputatul Dinu Socotar, vicepreședinții Consiliului Județean Ovidiu Dancu și Alexandru Cîmpean, Cosmin Pop, primarii Ciprian Sand (Iclănzel) și Halmagyi Zoltan (Ațintiș). Au fost prezenți și trei dintre cetățenii de onoare ai orașului Luduș: artista plastică Rodica Olteanu, economistul Iacob Altman și omul de cultură Ioan Astăluș. Au rostit scurte alocuțiuni primarul Cristian Moldovan și vicepreședintele CJ Mureș Ovidiu Dancu.
Punctul pe i.
Cartierul Gheja a fost în sărbătoare
CONCURSURI, EXPOZIȚII
AMBIȚII MARI
Elevul Vlăduț Gherman a prezentat din nou acele mici opere de artă confecționate din plastelină, interesante, delicate, dar care nu pot trece de bariera timpului. Și de această dată a impresionat bogata colecție de cupe câștigate de Petru și Rareș Bogătean la concursurile naționale și internaționale de porumbei voiajori. Cu această ocazie am remarcat și două picturi pe teme de columbofilie realizate de tânăra și talentata Iulia Călugăr. Expoziția de păsări și animale mici organizată de Emilian Sabău, Rareș Bogătean și Sebastian Avram a fost în centrul atenției. Pentru activitatea lor Răzvan, Rareș și Petru Bogătean au primit diplome și felicitări.
Se pare că cei mai îndârjiți sportivi din Gheja sunt „tablagiii” care au luptat pentru o supremație oficială în cartier. Pe lista de concurs a organizatorilor Ioan Crăciun, Vasile Luca și Dan Focșan s-au înscris 24 de competitori ambițioși. Partidele s-au defășurat pe parcursul a câtorva ore, tensionate pe alocuri, dar disputate cu sportivitate. Pe primul loc s-a clasat Ioan Suciu, urmat de Petru Deteșan și Onișor Șuteu. OAMENII ȘI PRIETENII LOR De mare interes este la fiecare ediție concursul canin organizat pentru numeroșii deținători de patrupede din cartier.Adevărați prieteni ai omului, câinii se bucură de îngrijirea și protejarea gospodarilor. Comisia de concurs în care au fost prezenți Adrian Deteșan de la Mariovet Luduș, sponsorul concursului și consilierul local Tiberiu Opriș a stabilit ierarhia din acest an. Pe primul loc s-a clasat TANO din rasa Akita american, proprietar Octavian Olariu. Locul doi a revenit patrupedului LARA din rasa Cane Corso, proprietar Dorian Fekete, iar „bronzul” l-a câștigat FLUFFY din rasa Shintzu – proprietar Răzvan Stoica. Câștigătorii au fost premiați cu diplome și premii individuale. Despre desfășurarea programului artistic vom relata în numărul următor. Ioan A. BORGOVAN
DIMINUĂRI, ALOCĂRI. La mijlocul anului 2017, Serviciul IADP din cadrul Primăriei orașului Luduș a făcut o analiză a stadiului de realizare a obiectivelor de investiții. Se propune diminuarea cu 51.000 de lei a sumei prevăzute pentru modernizarea străzii 1 Mai întrucât lucrările au fost finalizate, iar suma amintită constituie o economie. La obiectivul „Expertiză tehnică pod rutier peste râul Mureș”, contractul de servicii a avut o valoare mai mică, economia fiind de 7.000 de lei. Din totalul de 58.000 de lei se propun următoarele alocări: 1.000 de lei pentru obiectivul de investiții „Modernizarea aproximativ 9 km de străzi în oraș”, suma fiind necesară pentru obținerea avizelor de la furnizorii de utilități; 5.000 de lei pentru obiectivul de investiții „DALI. Modernizare străzi în Centrul vechi al orașului”; 16.000 de lei pentru obiectivul de investiții „SF pentru construcția și echiparea infrastructurii pentru creșă”; 36.000 de lei pentru obiectivul de investiții „DALI pentru modernizarea, extinderea și echiparea Liceului Tehnologic Luduș”, ultimele trei alocări fiind justificate de tarifele practicate pe piața de consum pentru investiții similare. Diminuările și alocările au fost aprobate de Legislativul local. FINANȚATRE. După semnarea contractului de finanțare nr. 24/2017 prin Programul Operațional Regional 20142020 Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Prioritatea de investiții 5.2, Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor”, pentru acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) este necesară o alocare bugetară. Pentru implementarea proiectului „Modernizarea, amenajarea și dotarea Parcului Tineretului”, consilierii locali au aprobat sumele necesare. MODIFICARE. După validarea mandatelor de consilier local stabilite la scrutinul din anul 2016 s-a constituit un nou consiliu local pentru legislatura 2016-2020. La art. 48 din Regulamentul de funcționare a legislativului orașului Luduș „Consiliul local se întrunește în ședințe ordinare, lunar, la convocarea primarului, de regulă în a trei zi de marți din fiecare lună, la orele 14”. În referatul întocmit de Paul Mihai Precup, secretarul orașului sunt precizate prevederile OG nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale aprobat prin Legea nr. 673/2003, dispozițiile Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și văzând toate acestea a propus modificarea art. 48 din Regulament cu următorul text: Consiliul local se întrunește în ședințe ordinare, lunar, la convocarea primarului, de regulă în ultima zi de marți din fiecare lună, la orele 14”. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de aleșii locali. Celelate prevederi ale Regulamentului aprobat prin HCL 7/2016 rămân neschimbate.
1. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Co Judeţean Mureş nr.95/31.07.2010 privind constituirea consiliului de admin DISPOZIŢIA NR. 54 la unele unităţi sanitare publice, cu modificările ulterioare; 24 - 30 iulie 2017 din 16 februarie 2017
08
2. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexelor 1 şi 2 la Hotărârea Co privind convocarea Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică ordi DISPOZIŢIA 212privind Judeţean Mureş nr.30/29 februarieNR. 2012 aprobarea organigramei, pentru data de februarieşi2017, ora 13.00 funcţii şi a convocarea regulamentului de 23 organizare funcţionare ale Filarmonicii din de 20 iulie 2017 privind Consiliului Judeţean Mureş Tîrgu Mureş, modificările în şedinţă publică ordinarăcu pentru data de 27 iulieulterioare 2017, ora 13.00 ; Socială și Protecția Copilului Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș Preşedintele Judeţean Mureş, 3. Proiect deConsiliului hotărâre privind stabilirea reţelei şcolare a învăţământului Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, și Inspectoratul Școlar Județean Mureș referitor la evaluarea și intervenția În temeiul prevederilor art.94 alin.(1), (3), (5), (7), (8)Mureş și art.106Președintelui alin.(1) integrată în vederea încadrării2017 copiilor cu–Județean dizabilități handicap, a nr.47 gimnazial din judeţul pentru anul şcolar 2018;în grad deMureș Având în vedere Dispoziția Consiliului din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, februarie privind privind delegarea atribuțiilor Consiliului Ju modificările şi completările2017 ulterioare, precum și în vederea abilităriiPreședintelui și reabilitării copiilor a cu dizabilități și/sau 4. Proiect de hotărâre stabilirea reţelei şcolare învăţământului dispune : cerințe educaționale speciale; Mureș, liceal din judeţul Mureş pentru anul şcolar 2017 – 2018; Articol unic: Se convoacă plenul Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă 11.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Local de Acțiune publică ordinară pentru dataprevederilor de 27 iulie 2017, ora 13.00,art.94 în sala mare dealin.(1), pentru Mediu pentru(5), perioada(7), 2016-2022; În temeiul (3), (8), art.106 alin.(1) șiJu 5. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului şedinţe din Palatul Administrativ, având următoarea alin.(2) Legea nr.215/2001 privind în Comisia de prevenire şi administraţia combatere apublică violenţei în republic mediul Mureşdin ordine de zi: 12.Proiect de hotărâre privind luarea unor măsuri în locală, vederea delegării 1. Proiect de hotărâre privind redevenței aferentă spațiilor operării Staţiei de Tratare Biologică <TMB> localitatea Sînpaul, Educa modificările şi aprobarea completările ulterioare, constituită la nivelul Centrului Judeţean deMecano Resurse şi dinAsistenţă concesionate cabinetelor medicale individuale, din imobilele situate în județul Mureş; Mureş; municipiul Tîrgu Mureş, B-dul 1 Decembrie 1918 nr.26-28, respectiv str. 13.Proiect de hotărâre dispune : privind modificarea Hotărârii Consiliului
Gheorghe Marinescu nr.50 şi municipiul Târnăveni str. Victor Babeș nr.2; Județean Mureş nr.68/2011 privind administrarea Palatului Culturii din 6. Proiect de hotărâre privind atribuirea 2. Proiect de hotărâre privind acordul pentru "Construire dren de Tîrgu-Mureş; unor licenţe de traseu pentru efe Articol unic: Se convoacă plenul Consiliului JudeţeanHotărârii Mureş în şedinţă asanare şiserviciului hidroizolație la Palatulde Culturii"; 14.Proiect de pentru modificarea Consiliului transport public judeţean dehotărâre persoane prin curse regulate spe 3. Proiect de hotărâre privind trecerea unui imobil domeniul public Județean Mureş nr.62/27.04.2017 privind stabilirea evaluare de şed ordinară pentru data dedin23 februarie 2017, ora 13.00, în comisiilor sala demare în domeniul privat al județului Mureş; şi selecționare a proiectelor şi documentațiilor depuse în vederea atribuirii 7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii. Palatul Administrativ, având următoarea 4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Județului contractelor de finanțare nerambursabilă din bugetul general al Județului Mureş pe anul 2017; Mureş, în anul 2017, cu modificările ulterioare; ordine de zi:privind stabilirea unor măsuri de punere în 5. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi 15.Proiect de hotărâre cheltuieli al R.A. Aeroportul Transilvania Tg-Mureş pe anul 2017; aplicare a prevederilor Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului 1. Proiect de hotărâre pentru modificarea completarea Co p. PREŞEDINTE pentru leg 6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului privind execuția plătit din fonduri publiceşi la nivelul aparatului de Avizat specialitate alHotărârii Consiliului bugetului general al Județului Mureş la 30 iunie 2017; Județean Mureş, precum și pentru consilierii județeni; Judeţean Mureş nr.95/31.07.2010 privind constituirea consiliului de admin VICEPREȘEDINTE SEC 7. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii 16.Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri de punere în laJudețean unele unităţi sanitare publice, aplicare cu modificările ulterioare; Alexandru Paul Consiliului Mureș Cîmpeanu nr. 35 din 30 martie 2017 privind stabilirea a prevederilor Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului costului mediu lunar de întreținere/beneficiar al serviciilor oferite în cadrul plătit din fonduri publice la nivelul unor servicii publice din subordinea 2. Proiect hotărâre modificarea anexelor 1 şi 2 la Hotărârea Co Căminului pentru Persoanede Vârstnice Ideciu de Jos dinpentru subordinea Direcției Consiliului Județean Mureş; Generale Judeţean de Asistență Socială șiMureş Protecția Copilului Mureş, pentrufebruarie anul 2017; 17.Proiect privind aprobarea documentațieiorganigramei, tehniconr.30/29 2012de hotărâre privind aprobarea 8. Proiect de hotărâre privind completarea anexelor 1 şi 2 la Hotărârea economice şi a indicatorilor tehnico-economici ai investiției „Centru de de funcţii şi a regulamentului de intervenție organizare şi funcţionare ale Filarmonicii Consiliului Județean Mureş nr. 34/2017 pentru aprobarea participării în municipiul Tîrgu Mureş, str. Köteles Samuel nr. 33”; Tîrgu Mureş, cu modificările ulterioare Consiliului Județean Mureş la organizarea, desfășurarea şi finanțarea unor 18.Proiect ;de hotărâre privind atribuirea unor licențe de traseu pentru activități culturale şi sociale de interes public județean; efectuarea serviciului de transport public județean de persoane prin curse 3. Proiect de aprobarea hotărâre privind stabilirea 9. Proiect de hotărâre privind Memorandumului de Înțelegere regulate speciale;reţelei şcolare a învăţământului pentru implementarea proiectului "Centrul de Excelență - Spital Regional de interpelări, răspunsuri, opinii. gimnazial din judeţul Mureş pentru 19.Întrebări, anul şcolar 2017 – 2018; SECRETAR Urgență"; PREŞEDINTE 10. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de Avizat pentru legalitate Paul Cosma 4. Proiect de hotărâre privind stabilirea reţelei şcolare a învăţământului colaborare între Consiliul Județean Mureș, Direcția Generală de Asistență Péter Ferenc
liceal din judeţul Mureş pentru anul şcolar 2017 – 2018;
România, 540026 Tîrgu Mureş, judeţul Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 Invitație la drumeții în Defileul Deda-Toplița 5. Proiect de hotărâre privind desemnarea
Consiliului Ju În cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Valea Mureșului ce Deda-Toplița Mureş în Comisia de prevenire şi combatere a violenţei în mediul va avea loc în perioada 29-30 Iulie 2017, Consiliul Județean Mureș în Rezervaţia Naturală Defileul Deda-Toplița ocupă o suprafaţă de 6000 de constituită la Intercomunitară nivelul Valea Centrului Judeţean şi Asistenţă parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Mureșului, hectare şi face parte dinde Parcul Resurse Natural Defileul Mureșului Superior. Poate Educa ServiciulMureş; Județean Salvamont-Salvaspeo și Facultatea de Geografia fi descrisă ca fiind o zonă peisagistică deosebită cu păduri de luncă, făgete Telefon: 0265-263.211
Fax: 0265-268.718
e-mail: cjmures@cjmures.roreprezentantului www.cjmures.ro
Turismului din cadrul Universității Dimitrie Cantemir Tîrgu-Mureș şi specii ierboase. Covorul vegetal este dominat de specii montane mezofile, organizează două drumețiide la carehotărâre pot participa toți iubitorii naturii. atribuirea mezoterme, slab acidofile, licenţe neutre, structura de acestuiatraseu fiind determinată 6. Proiect privind unor pentru efe Astfel, în 29 Iulie ora 10.45, în fața porții de intrare în Festival sunt de climatul montan, rece și umed. Cea mai mare parte a teritoriului este depe transport persoane regulate spe așteptațiserviciului toți cei care doresc să urce Vârful Listeș pentru public a putea admirajudeţean acoperită cu unde amestec de păduri de fag, prin de molid șicurse de brad. Stratul de Valea Mureșului Superior de la înălțime. ierbacee este de asemenea bogat, cu specii valoroase ca Dentaria glandulosa, 7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii.cordatum, Ranunculus carpaticus. Pădurile de luncă sunt Duminică, 30 Iulie ora 10.30, tot de la poarta de intrare în Festival se va Symphytum pleca într-o drumeție către o peșteră de mulaj din comuna Răstolița, dar și prezente de-a lungul defileului, lângă râul Mureș, dar au o răspândire mai vizitarea obiectivelor antropice din Iod și Răstolița. redusă în amonte de Lunca Bradului, unde sunt predominante speciile Peste 100 de peșteri de mulaj de Salix (Salix triandra, Salix viminalis, Salix pentandra). În aval de Pe Valea Mureșului Superior, în Defileul Toplița - Deda, există peste Lunca Bradului, peisajul se modifică, iar speciile dominante devinpentru Alnus p. PREŞEDINTE Avizat leg 100 de peșteri de mulaj, unice în România, care s-au format în perioada glutinosa şi Alnus incana. În zonele în care defileul se îngustează, locul VICEPREȘEDINTE SEC activă a Vulcanului Călimani-Gurghiu, cu circa 5,3 milioane de ani în pădurilor este luat de buruienișurile de luncă cu exemplare de salcie și urmă. Primele peșteri de mulaj au fost descoperite pe Valea Mureșului, arin. În apropierea stâncilor, cum este și firesc, apare vegetația de stâncărie. Paul Alexandru Cîmpeanu în zona Sălard — Androneasa, la o înălțime de 600 — 700 de metri, Elementele florale prezente în defileu reprezintă, cu aproximație, 30 la sută majoritatea în partea Munților Călimani, iar din anul 2000 au fost din totalul speciilor cunoscute din flora României. Fauna este, la rândul descoperite și pe partea Munților Gurghiu. Potrivit specialiștilor, peșterile ei, diversificată şi bogată în specii de mamifere, păsări, peşti şi reptile, de mulaj s-au format în urma scurgerii lavei peste pădure, când trunchiurile multe dintre acestea fiind amenințate cu dispariția. Fauna cuprinde, de copacilor au fost prinse în lavă și s-au solidificat, iar în timp, în urma altfel, toate speciile caracteristice zonelor montane inferioare și deluroase acțiunii apei, trunchiurile copacilor au putrezit și au fost spălate din roca înalte. Ramura ichtiologică este, de asemenea, bine reprezentată. Specia vulcanică, astfel că au rămas peșterile de mulaj. Peșterile de mulaj au fost dominantă este scobarul; se întâlnește și mreana, cleanul, beldița, mihalțul. descoperite probabil pur întâmplător, pentru că nimeni nu a bănuit că avem Este prezentă, în zonă, și lostrița, specie protejată conform Convenției de la așa ceva, cel puțin în zonă, dar în 1988 More Karoly a observat câteva Berna, ca și lipanul. Există în acest areal și numeroase specii de mamifere formațiuni interesante pe care le-a studiat și în foarte scurt timp și-a dat mari, carnivore și ierbivore, precum: ursul, cerbul, mistrețul, lupul, pisica seama că este vorba despre o raritate absolută și anume peșterile de mulaj. sălbatică, jderul de copac, vidra, dar și numeroase specii de păsări. 30% din speciile florale cunoscute în România pot fi găsite în Defileul Biroul de presă al Consiliului Judeţean Mureş România, 540026 Tîrgu Mureş, judeţul Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 Telefon: 0265-263.211 Fax: 0265-268.718 e-mail: cjmures@cjmures.ro
www.cjmures.ro
09
TÂRNĂVENI
24 - 30 iulie 2017
Julian Balea preia conducerea brandului de lux Stefano Ricci, în America de Nord Julian Balea a plecat să studieze în SUA acum circa două decenii, dar afirmă că e mândru că este din Târnăveni. Acesta a preluat în urmă cu mai puţin de o lună poziţia de managing director pentru America de Nord în cadrul companiei Stefano Ricci, unul dintre cele mai scumpe branduri de lux pentru bărbaţi din lume. Executivul lucrează pentru această companie de mai bine de un deceniu, perioadă în care a ocupat poziţii precum cele de manager wholesale şi director de vânzări pentru America de Nord. Julian Balea afirmă că din noua poziţie, pe lângă administrarea vânzărilor de retail, va implementa noi proceduri pentru a el se va ocupa şi de centrul de distribuţie, susţine o evoluţie mai bună a vânzărilor
„Tot eu mă voi ocupa şi de extinderea în America Centrală şi de Sud“. EVOLUŢIE PAS CU PAS
(retail şi angro). Mai mult, va căuta noi oportunităţi de dezvoltare şi expansiune.
Cursuri de pregătire în „arta de a deveni părinte” Spitalul din Târnăveni oferă pe lângă toate serviciile spitaliceşti cunoscute la secţia Obstetrică-Ginecologie şi cursuri gratuite pentru tinerele mame. Cursurile de pregătire în „arta de a deveni părinte”, consilierea pre şi postnatală, asistenţa la naştere, consilierea în alăptare, îndrumare pentru sănătatea intimă a femeii sunt predate la „Şcoala mamei”. Din toate timpurile, moaşa a avut, are şi va avea un rol important în viaţa femeii pentru simplul fapt că ea poate ajuta femeia înainte de sarcină, în timpul sarcinii, în timpul naşterii, după naştere şi îi va fi alături pe tot parcursul vieţii. Conform celor mai eficiente metode pedagogice, cursurile teoretice și practice sunt dinamice și interactive, cuplurile fiind
pregătite în mod temeinic pentru cea mai importantă misiune a lor: aducerea pe lume a unui copil și îngrijirea sa. În urma cursului taţii pot primi
www.punctul.ro
Conform unui sondaj on-line realizat de portalul Tirnaveni.ro, 21% dintre
Mircea BARBU
Chimica se reuneşte în 11 august
un atestat cu ajutorul căruia tatăl nounăscutului mai poate primi 10 zile suplimentare de concediu.
Mircea BARBU
Traversarea regulamentară a străzii nu este o regulă la Târnăveni Traversarea corectă a străzii nu este un punct forte al celor din Târnăveni.
Julian Balea a plecat să studieze în SUA acum circa două decenii şi după ce a lucrat ca barman şi vânzător de magazin, a ajuns astăzi să fie managing director pentru America de Nord în cadrul Stefano Ricci, unul dintre cele mai scumpe branduri de lux din lume. Executivul de origine română lucrează astfel cu peste 100 de magazine multibrand, monobrand şi de tip department store, administrând un business celebru.
respondenți au răspuns că traversează mereu strada prin loc nepermis, iar alte 36 de procente au afirmat că recurg uneori la traversarea străzii prin loc nepermis. Foarte rar procedează astfel doar 29% dintre localnici și un procent de doar 14% au afirmat că nu trec strada niciodată prin locuri interzise. La sondajul online, care are un rol orientativ, au răspuns peste 100 de persoane. Acțiunile poliției rutiere de a sancționa pietonii care nu traversează corect strada au întâmpinat un val de critici din partea populației care s-a obișnuit să traverseze conform nevoilor personale și nicidecum acolo unde sunt prevăzute treceri pentru pietoni.
Mircea BARBU
Cu ocazia aniversării a 40 de ani de când echipa de fotbal Chimica Târnăveni a devenit campioană națională la Juniori, fotbaliştii se reunesc pe stadionul din localitate pentru un meci aniversar. Reuniunea va avea loc în data de 11 august, de la ora 17.00. În 12 iunie 1977 Chimica Târnăveni a scris istorie, o reușită remarcabilă, care din păcate nu s-a mai repetat pentru nicio echipă locală de atunci. O altă performanță istorică a fost în anul 1976, așadar în urmă cu 41 de ani, Chimica Târnăveni, promova în Divizia B într-un meci câştigat cu Metalul Aiud în capitală. Organizator este Gicu Vitan.
Mircea BARBU
Junii Târnavei, la un nou festival în Bulgaria
O parte a grupei mari a Ansamblului folcloric Junii Târnavei s-a aflat în acest sfârșit de săptămână în Bulgaria. Dansatorii au participat la Balkan Art Festival – Karnobat 2017 în Burgas, Bulgaria. Și de această dată muzica românească a răsunat pe meleaguri străine, dansatorii noștri fiind apreciați de publicul prezent în Bulgaria.
Mircea BARBU
SPORT
24 - 30 iulie 2017
Milivoje Mijovic a semnat cu BC Mureş Conducerea echipei BC Mureş a semnat un contract cu jucătorul sârb, Milivoje Mijovic. Este născut în Belgrad la 18.decembrie 1991, are 2 metri şi joacă pe postul de extremă de forţă (power forward). Mijovic a jucat în ultimul sezon la echipa Kozuv în prima ligă din Macedonia, unde în 38 de meciuri jucate (22 în campionat şi 18 în Liga Balcanică) a avut
în medie 33 de minute jucate,15,8 puncte marcate, cu aproape 10 recuperări şi 2 pase decisive pe meci. A avut procentaje de 49% la aruncări, 32% la aruncările de 3 puncte şi 77% la libere. Mijovic şi-a început cariera de jucător profesionist în 2011 la Radnicki Beograd, după care între 2012-2016 a Rogaska Crystal în prima ligă din Slovenia.
Cristina VANCEA
Tîrgu Mureş, gazda Campionatelor Europene de Cross Duathlon şi Cross Triathlon În perioada 26 – 30 iulie 2017, municipiul Tîrgu Mureş va fi gazda Campionatelor europene de Cross Duathlon şi Cross Triathlon. Cel mai important eveniment sportiv la categoria seniori desfăşurat vreodată la Tîrgu Mureş, potrivit organizatorilor, manifestarea inclusă în evenimentul „Transilvania European Cross Festival” va reuni în competiţie 28 de state, acesta desfăşurându-se în zona Platoului Corneşti, a Complexului Sportiv „Mureşul”, cu traseu pe străzile Nordului, Căpâlnei, Stejarului, la acestea adăugându-se şi traseele de pădure. Cristina VANCEA
10
11
INEDIT
24 - 30 iulie 2017
Lectura devine aventură la atelierele NARATIV, organizate la Tîrgu Mureș Participare gratuită pentru copiii cu vârste între 8 și 14 ani Asociația Curtea Veche și Azomureș promit distracție de vacanță pentru copiii din Tîrgu Mureș la NARATIV - ateliere de lectură interactivă. În data de 29 iulie, la Uzina de Materiale Fotosensibile (Str. Plopilor nr. 9, Cartierul Unirii), copiii vor descoperi că cititul poate fi cea mai frumoasă aventură. Organizatorii au pregătit patru spații de lucru unde activitățile se vor desfășura, în paralel,
între 10.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00. Participarea la ateliere este gratuită și se face în baza înscrierii printr-un e-mail transmis la adresa narativ@curteaveche.ro, până la data de 24 iulie, care sa conțină: atelierul ales, numele și prenumele celui mic, vârsta sa și datele de contact ale părintelui. Atelier de scriere creativă pornind de la volumul „Visul unei nopți de vară”
sub coordonarea Ema Ignățoiu (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani) Scrierea ca hobby este o activitate relaxantă și instructivă. Dacă micuții se visează scriitori sau jurnaliști, atunci își pot îmbunătăți capacitatea de scrie texte. Perfecționăm o poveste din colecția “Cărțile copilăriei”, îi dăm alte conotații, construim personaje noi sau inventăm alte finaluri. Obiectivele sunt de a activa
imaginația creatoare, de a căuta propriul stil de scriere, de a dezvolta lectura critică și creativă. Atelier de storytelling pornind de la volumul „Alice în Țara Minunilor” sub coordonarea Răzvan Ropotan (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani) Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii învață de fapt să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii. În esență, întrebările pe care și le pune un scriitor sunt aceleași întrebări pe care trebuie să și le pună și cititorul expert, motiv pentru care acest atelier este deosebit de relevant în educația pentru lectură a copiilor. Atelier de scenografie „Mituri grecești” sub coordonarea Alexandra Culescu (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani) Un atelier în cadrul căruia participanții lucrează pe o scenă de poveste pe care o vor parcurge inițial prin exerciții ludice. Ulterior, pentru scena aleasă, ei vor crea costume, măști, decor și sunet, finalizând printr-un stop cadru al fragmentului. Atelier de debate „O mie și una de nopți” sub coordonarea Nae Șovăială (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani) Debate sau «tribunalul personajelor» este un atelier care accesează și exersează deopotrivă abilitățile de argumentare cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă în rândul participanților. În cadrul său, copiii își vor asuma roluri de jurați și judecători, acuzatori și apărători ai unor personaje contencioase din povești. Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România. Mai multe informații despre Asociația Curtea Veche și programul național de lectură “Cărțile copilăriei” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche. Pentru informații suplimentare: Valentina Roman Director executiv Asociația Curtea Veche valentina.roman@curteaveche.ro 0741 033 934
5. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean 6. Proiect de hotărâre privind atribuirea aunor licenţe de traseu pentru efectuarea Mureş în Comisia de prevenire şi combatere violenţei în mediul şcolar, serviciului de transport judeţean de persoane prin curse regulate speciale; constituită la nivelul Centrului public Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Mureş;
7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii.
DISPOZIŢIA NR. 54
din 16 februarie 2017
6. Proiect de hotărâre privind atribuirea unor licenţe de traseu pentru efectuarea 24 - 30 iulie 2017 serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale;
12
privind convocarea 7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii. p. PREŞEDINTE
Consiliului Judeţean şedinţă publică ordi AvizatMureş pentruînlegalitate COMUNICAT PRESĂ pentru data de 23DEfebruarie 2017, ora 13.00 VICEPREȘEDINTE SECRETAR
Alexandru Paulal Cosma p. PREŞEDINTE Avizatnerambursabile pentru legalitate În conformitateCîmpeanu cu prevederile Regulamentului de acordare a finanţărilor din bugetul propriu Judeţului Mureş pe anul 2017 pentru activităţi non-profit de interes judeţean, VICEPREȘEDINTE SECRETAR Preşedintele Judeţean Mureş, Paul Cosma Consiliul Judeţean Mureş Consiliului comunică, Alexandru Cîmpeanu
Lista cuprinzând solicitanţii care au primit în anul 2017 finanţare nerambursabilă din bugetul public al Judeţului Mureş, precum şi cuantumul finanţărilor aprobate pe domeniile: CULTURĂ Președintelui şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ. Consiliului Județean Mureș Având în vedere Dispoziția Datele pot fi accesate şi pe site-ul Consiliului Judeţean Mureş www.cjmures.ro la secţiunea Proiecte/Proiecte câştigate.
nr.47 februarie 2017 privind delegarea atribuțiilor Președintelui Consiliului Ju Mureș, PREŞEDINTE SECRETAR
Péter Ferenc
Paul Cosma
În temeiul prevederilor art.94 alin.(1), (3), (5), (7), (8), art.106 alin.(1) și alin.(2) dinMureş, Legea nr.215/2001 România, 540026 Tîrgu judeţul Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 privind administraţia publică locală, republic Telefon: 0265-263.211 0265-268.718 e-mail: cjmures@cjmures.ro www.cjmures.ro România, 540026 Tîrgu Mureş, judeţulFax: Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 modificările şiTitlulcompletările Telefon: 0265-263.211 Fax: 0265-268.718 e-mail: cjmures@cjmures.ro ulterioare, www.cjmures.ro Nr. Denumirea solicitantului proiectului Suma Nr. Denumirea solicitantului Titlul proiectului Suma Crt.
1
alocată
Asociaţia pentru Formare Profesională şi Dezvoltare Durabilă Asociaţia Pro Unitas Bezid
DOMENIUL CULTURĂ Judeţul meu Multicultural
2.000
Crt. 34 Parohia Ortodoxă Română "Sf. Arhingheli Mihail şi Gavril" - pr.2 35 Asociaţia Creative Hands - pr.1 36 Asociaţia Creative Hands - pr.2 37 Parohia Ortodoxă Cuci 38 Parohia Ortodoxă Cuci-Filiala Orosia 39 Parohia Ortodoxă Nazna - pr.1
dispune :
Tinerii în pridvorul credinţei
alocată 1.000
Articol unic: Se convoacă plenul Consiliului Judeţean şedinţă Tabără îndemănare înMureş lucru manual în 1.600 Tabăra de creaţie şi dans popular pentru 1.600 ordinară pentru sala Festival lucrat deîn mână în Mureş mare 1.200 de şed copii data de 23 februarie 2017, ora 13.00, 3 Asociaţia pentru Formare Comori Culturale Neştiute ale Judeţului 2.300 Palatul Administrativ, având următoarea Concurs atelier de creaţie 1.200 Profesională şi Dezvoltare Mureş 2
Durabilă Asociaţia Culturală Petőfi Sándor - pr.1 Asociaţia Culturală Petőfi Sándor - pr.2 Parohia Reformată Corneşti Pop F Cornel - pr.1
4
Comemorarea zilei de 31 iulie 1849
1.600
ordine de zi:
Concurs atelier de creaţie
1.200
Tabăra de pictură pe sticlă "Icoana din sufletul copilului" Vacanţă la muzeu Tabără de creaţie de meşteşuguri populare Tabără culturală şi religioasă interetnică
2.300
1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Co 40 Parohia Ortodoxă Naznaşi - pr.2 completarea Hotărârii 2.500 6 Tabără de tineret - şcoala de vară 1.200 41 privind Parohia Reformată Nicoleşti Judeţean Mureş nr.95/31.07.2010 constituirea consiliului 2.000 de admin - pr.1 7 Festival concurs internaţional 1.200 „Transylvanian Star”-ediţia a II a 42 Parohia Reformată Nicoleşti 2.000 la unele unităţi sanitare publice, cu modificările ulterioare; - pr.2 8 Pop F Cornel - pr.2 Festival concurs internaţional „Lake 1.000 5
Ziua diasporei maghiare
1.200
Pearls” Struga - Macedonia
43 Asociaţia Rural Help - pr.1 Tabără culturală şi religioasă interetnică 1.600 2.Asociaţia Proiect deFestivalul hotărâre pentru 3.000 modificarea 1creaţie şide2meşteşuguri la Hotărârea Co Culturală Simfest Internaţional al Televiziunilor 44 Asociaţia Ruralanexelor Help - pr.2 Tabără de 1.600 şi producătorilor independenţi Simfestpopulare Judeţean Mureş nr.30/29 februarie 2012 privind aprobarea organigramei, ediţia XIV 45 Asociaţia Culturală Fotoclub Al 8 lea Salon Internaţional de Artă 3.000 10 Asociaţia International Participarea Ansamblului Folcloric Junii 1.600 Fotografică Tîrgu Mureş de offuncţii şi a laregulamentului de organizare şi funcţionare ale Filarmonicii Association Folklore Târnave festivalul „ Festivalul vinului 46 Asociaţia Hifa - România - pr.1 Perle ascunse VII-Expoziţia creaţiilor 2.000 Festivals şi alimentelor bie” - Hajduszoboszlo de artă şi artizanate a persoanelor cu Tîrgu Mureş, cu modificările ulterioare ; - Ungaria dizabilităţi 9
11
Asociaţia Junii Târnavei
IX - th International Folklore Festival
1.600
13
Asociaţia Carpatină Ardeleană - pr.1 Asociaţia Carpatină Ardeleană - pr.2 Asociaţia Inovaţie în educaţie Eureka Despărţământul Reghin al Astrei
Conferinţă şi tură memorială în Valea Gurghiului-ediţia a XI-a Expoziţie fotografică EKEArt - ediţia a VII-a Tabără interculturală pentru tineri- Arta ca viaţa Conferinţă pe tema: Implicarea Despărţământului Reghin al Astrei în cultura Văii Mureşului Balul Toamnei
2.500
Parohia Reformată Suplac
Săptămâna de Biblie pentru copii
1.200
Socială a Persoanelor cu Dizabilităţi Asociaţia „Arinii „ - pr.1 Fundaţia Transilvană Alpha - pr.1 Fundaţia Transilvană Alpha - pr.2 Fundaţia Culturală "Vasile Netea" Asociaţia Harmonia Cordis - pr.1 Asociaţia Harmonia Cordis - pr.2 Parohia Ortodoxă Română "Sf.Ştefan" - pr.1 Parohia Ortodoxă Română "Sf.Ştefan" - pr.2 Societatea Scriitorilor, Editorilor şi Tipografilor Mureşeni - pr.1 Societatea Scriitorilor, Editorilor şi Tipografilor Mureşeni - pr.2 Asociaţia de Dezvoltare Rurală Celeritas Parohia Ortodoxă "Sf. Arhan gheli Mihail şi Gavril" - pr.1
dizabilităţi - ed. a V-a
47
Asociaţia Hifa - România - pr.2
Dansul Roţilor
2.000
50
Asociaţia Pro Văleni - pr.1
Promovarea tinerilor talente
1.000
dell adriatico” 3. Proiect de„Gioiello hotărâre privind stabilirea şcolare a kintînvăţământului 48 Asociaţia Proreţelei Musica Profana Festival Internaţional: Oda a reten 2.600 12 Parohia Ortodoxă Română Viaţa Maicii Domnului în tradiţia bisericii şi 1.200 kinyilott a rozsa Mădăraş în poveştile româneşti gimnazial din judeţul Mureş pentru49 anul şcolar 2017 – 2018; Asociaţia "Chevalet" Păşimi în luna artelor plastice 2.300
4. Proiect de hotărâre privind2.500stabilirea şcolare a învăţământului 51 Asociaţia Proreţelei Văleni - pr.2 Tabără de limba română 1.000 52 Asociaţia Kest - pr.1 Festivalul "Unitate şi diversitate 2.000 liceal din judeţul Mureş pentru anul şcolar 2017 –culturală 2018; - Transilvania în bucate, natura, 15 2.000 14
meşteşuguri şi poveşti"
53 Asociaţia Kest - pr.2reprezentantului Mândru pui de Saschizean 2.000 Consiliului Ju 2.000desemnarea 165. Proiect de hotărâre privind 54 Asociaţia culturală Ziua Operetei-Octombrie - Ediţia XI 2.300 Zsuysanna" - pr.1 Mureş în Comisia de prevenire şi"Lorantffy combatere a violenţei în mediul 55 Asociaţia culturală Serbări Arany János şi Körösi Sándor 2.000 17 Asociaţia Euro-Media 3.000 constituită la nivelul Centrului Judeţean "Lorantffy Zsuysanna"de - pr.2 Resurse şi Asistenţă Educa Advertising 56 Asociaţia"Cercul de Prieteni" Aspecte din Kecskemét - la Tg. Mureş 1.400 18 Fundaţia Culturală „Cezara Personalităţi culturale mureşene şi 3.100 Mureş; Tg.Mureş-Kecskemét - pr.1 Codruţa Marica” centenariul marii uniri 19 20
57
Asociaţia "Cercul de
Program de vacanţă pentru copii - ediţia
2.000
Excursie de ziua vârstnicilor la Borsec
1.600
Săptămâna de vacanţă Ecumenică de Biblie pentru Copii Ziua Vîrstnicilor
1.600
a III-a Prieteni" Tg.Mureş6.Societatea Proiect hotărâre privind atribuirea unor licenţe de traseu pentru efe Cultural „Al. deAlexandru Papiu Ilaria omagiat de 2.300 Kecskemét - pr.2 Papiu Ilarian” mureşeni 58 Parohia Reformată Gorneşti Tabăra de copii 1.600 serviciului deculturală transport de persoane prin curse regulate spe 21 Asociaţia de Reintegrare Seară a persoanelor cu public 1.600judeţean - pr.1 Parohia Reformată Gorneşti - pr.2 Parohia Reformată Fiţcău - pr.1 Parohia Reformată Fiţcău - pr.2 Asociaţia Fanfara Văleni
7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii. 22 Editia a III-a a Festivalului Tradiţiilor 1.200 23 24
Gospodari de mici
2.000
60
Cum văd eu lumea
2.000
61
2.000
62
2.500 2.500
63 64 65
2.300
66
Sf. Stelian - ocrotitorul copiilor
1.600
67
Festivalul internaţional "Lucian Blaga"-ed. a XVII-a
2.000
p. PREŞEDINTE "Valorificarea patrimoniului cultural istoric transilvănean în opera lui Vasile Netea" 26VICEPREȘEDINTE Serie de concerte solo şi de muzică de cameră dedicate tinerilor talente 27Alexandru Cîmpeanu Cursuri de măiestrie de talie 25
28 29 30 31 32 33
59
internaţională şi concerte de chitară Tabăra de pictură pe sticlă
Şezătoare literară de la Giuluş, ediţia VII-A 1.600 Ziua producătorilor şi meşteşugarilor locali 1.600 din comuna Găleşti Parada portului popular 1.000
Asociaţia Art Equest - pr.1 Asociaţia Art Equest - pr.2 Asociaţia de Prieteni Baja Tg.Mureş - pr.1 Asociaţia de Prieteni Baja Tg.Mureş - pr.2 Asociaţia Efatta Corunca - pr.1
68
Asociaţia Efatta Corunca - pr.2
69
Asociaţia Szent Cecilia
70
Asociaţia Festivalul de Film Transilvania Asociaţia Culturală Hodăceana - pr.1
71
România, 540026 Tîrgu Mureş, judeţul Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 Telefon: 0265-263.211 Fax: 0265-268.718 e-mail: cjmures@cjmures.ro
1.200
2.000 Avizat pentru leg 1.000 SEC 1.000 Paul 1.800
Participarea elevilor talentaţi la tabăra de suflători din Sânsimion Scriitorii pe Pegas Tabără ecvestră şi dans popular Imagini din Baja la Tîrgu Mureş Baja la Tîrgu Mureş ediţia III-a
2.500
Tabără cu scop educativ cultural şi meşteşugăresc pentru copii cu deficienţe de auz Tabără cu scop educativ cultural şi meşteşugăresc pentru copii dezavantajaţi social romi Eveniment internaţional în cadrul unei tabere pentru "mici artişti" TIFF Mureş-ediţia a V-a
2.000
Participarea Ansamblului tradiţional la festivalul internaţional "Razigrano Oro"
1.500
www.cjmures.ro
2.000 1.600 3.000
13
DISPOZIŢIA NR. 54 din 16 februarie 2017
24 - 30 iulie 2017
Titlul proiectului Suma Nr. Denumirea solicitantului Titlul proiectului Suma privind convocarea Consiliului ordin Crt. Judeţean Mureş în şedinţă publică alocată alocată Participarea Ansamblului tradiţional data 1.500de 23 115 Asociaţia „Educatio S.I.L.”2017, Festival naţional popular „Bekecs- 2.300 pentru februarie orade dans 13.00 Hodăceana la festivalul naţional de folclor alja”
Nr. Denumirea solicitantului Crt. 72 Asociaţia Culturală Hodăceana - pr.2 73 74
Fundaţia Teleki Téka Parohia Reformată Roteni - pr.1 Parohia Reformată Roteni - pr.2 Asociaţia Centrul Multimedia Teatru 74 Biserica Reformată Sighişoara - pr.1 Biserica Reformată Sighişoara - pr.2 Asociaţia Culturală Kikerics
"Cânt şi joc pe plai dobrogean" Deus providebit - 500 de ani de la Reformă Tabără de promovare a moştenirii culturale creştine Tabără religioasă, culturală pentru copii şi tinerii Bisericii Reformate Roteni Tabăra de Creaţie Noua Dramaturgie
3.400 1.500
116 Asociaţia Culturală Bernady - pr.1
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, 117 Asociaţia Culturală Bernady
75
1.500
- pr.2 118 Protopopiatul Unitarian Mureş - pr.1 119 Protopopiatul Unitarian Mureş - pr.2
Conferinţă internaţională-Integrarea jocului, basmului şi a cântecului popular în procesul instructiv-educativ Tabără creativă de artă populară
2.300 1.600
A VII-le concurs organizat din cunoştinţe 1.700 Având în vedere Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș nr.47 catechetice şi biblice 3.000 Al VII-lea întrunire a tinerilor şi a 1.700 februarie 2017 privind delegarea atribuțiilor Președintelui Consiliului Jud enoriaşilor unitarieni din Protopopiatul 77 Tabăra Creştină pentru copii 1.500 Unitarian Mureş Mureș, 120 Parohia Unitariană Gălăţeni Tabără Unitariană Judeţeană pentru 2.000 78 Tabăra creştină pentru tineret 1.500 76
clasele III-VI
121 Parohia Unitariană Dâmbul (7), Tabăra "Săptămâna 1.000 art.94 alin.(1), (3), (5), (8), Bibliei" art.106 alin.(1) și a 79În temeiul prevederilor Tabără de creaţie, perfecţionare şi 3.000 Pietros cultivare a talentelor nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republica 122 Asociaţia Mărul de Aur Festivalul "Sărbătoarea Mărului"-ed.a XVI-a 2.000 80alin.(2) Parohia Ortodoxădin Caşva Legea Promovarea valorilor tradiţionale 2.000 123 Asociaţia Lurko-Kucko - pr.1 Aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea 3.100 81 Parohia Ortodoxă Aluniş Descoperirea comorilor culrurale naţionale 1.200 modificările şi completările ulterioare, asociației Lurko - Kucko în deservirea 82 Institutul de Cercetări Socio Biserică şi naţiune în istoria modernă şi 1.600 83
Umane "Gheorghe Şincai" - pr.1 Parohia Reformată Crăciuneşti
contemporană a Transilvaniei
Săptămâna de vacanţă ecumenică de Biblie şi dezvoltarea abilităţilor meşteşugăreşti a tinerilor şi copiilor 60 de ani de cercetare ştiinţifică la Tg.Mureş: ICSU " Gheorghe Şincai"
1.600
dispune :
124 Asociaţia Lurko - Kucko pr.2 125 Asociaţia pentru Cercetare, Educaţie şi Dezvoltare 126 Asociaţia Creativity - pr.1 127 Asociaţia Creativity - pr.2
comunităţii Păstrarea tradiţiilor populare
3.100
Workshop - Instrumente IT & C în 2.300 promovarea patrimoniului turistic Tabără având tematica cultura indiene 1.200 Castelul Teleki pe mîna copiilor, ediţia a 1.600 -II- a Tabăra meşteşugurilor 1.200
Articol unic: Se convoacă plenul Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă p Institutul de Cercetări Socio 1.600 ordinară pentru data de 23 februarie 2017, ora 13.00, în sala mare de şedin Umane "Gheorghe Şincai" -pr.2 Administrativ, având următoarea 85Palatul Parohia Ortodoxă SF. Vacanţa altfel 1.600 128 Asociaţia Culturală "Seprődi 84
86
Împăraţi Constantin şi Elena - pr.1 Parohia Ortodoxă Română Vătava - pr.1 Parohia Ortodoxă SF. Împăraţi Constantin şi Elena - pr.2 Parohia Ortodoxă Română Vătava - pr.2 Parohia Reformată VII Tîrgu Mureş - pr.1 Parohia Reformată VII Tîrgu Mureş - pr.2 Asociaţia Voxlibris Asociaţia Psy Serenitas pr.1
Şcoala de vară
1.600
János de Chibed" 129 Parohia Reformată Corunca 130 Parohia Reformată Corunca filiala Bozeni 131 Asociaţia pentru Cultură, Multimedia şi Educaţie Democratică Alpha - pr.1 132 Asociaţia pentru Cultură, Multimedia şi Educaţie Democratică Alpha - pr.2 133 Asociaţia Szederinda 134 Asociaţia Clubul Ofiţerilor de Tancuri Mureş - pr.1 135 Asociaţia Clubul Ofiţerilor de Tancuri Mureş - pr.2 136 Asociaţia pentru Eremieni şi Drojdii
ordine de zi:
Cu cântec spre Dumnezeu Şapte paşi care te vor apropia de cer
1.200 1.600
strămoşesc 1.200 modificarea şi completarea 1. Proiect deColindulhotărâre pentru Hotărârii Con Simpozionul Naţional etică şi comunicare 2.300 în mass-media de azi Judeţean Mureş nr.95/31.07.2010 privind constituirea consiliului de admini 88 Colind la poalele Călimanilor - ediţia a III-a 1.200 Naţional direcţii şi tendinţe în 2.000 la unele unităţi sanitare publice, cu modificărileSimpozionul ulterioare; poezia Românească de azi 87
89
Festivalul orchestelor de muzică religioasă - Ediţia a III a Festivalul tinerilor corişti de muzică sacră - ediţia a IV-a Concert de cameră "Accente muzicale" Multiculturalitatea Transilvăneană în formarea identităţii Castele MedievaleVizită de studiu Asociaţia Psy Serenitas Tabără de lucru: Arta dansului: o pasiune pr.2 culturală pentru trup şi suflet Asociaţia Grup Folcloric Sărbătoarea satului " Hai vecine - n "Doina Albeşti Târnava" - pr.1 şezătoare" - Aniversarea a 50 de ani de activitate, ediţia VIII Asociaţia Grup Folcloric Readucerea la viaţă a tradiţiilor şi "Doina Albeşti Târnava" obiceiurilor uitate din satul Sapartoc pr.2 Asociaţia culturală Kadar A V-a ediţie a taberei de creaţie Sâncraiu Gyorgy - pr.1 de Mureş Asociaţia culturală Kadar A V-a ediţie a taberei de dansuri populare Gyorgy - pr.2 şi muzică populară creaţie Asociaţia K Arte - pr.1 Arta contemporană în Camera K Arte Asociaţia K Arte - pr.2 Zilele filmului nordic - Ediţia a II a Asociaţia Asertiv - pr.1 Conferinţă educaţia culturală cu participare internaţională pentru cadrele didactice de limbă maghiară din judeţul Mureş "Educaţia artistică şi culturală în şcoala Europeană" Asociaţia Asertiv - pr.2 Artă fotografică ca modalitate de exprimare a propriei persoane Parohia Reformată Chibed Săptămână de Biblie pentru copii Asociaţia pentru Dezvoltare Simţim româneşte Susenii Mureşului - pr.1 Asociaţia pentru Dezvoltare Festivalul cepei Susenii Mureşului - pr.2 Asociaţia "Mureşul" Cuci Participarea Ansamblului de dansuri populare "Mărţişorul" la Adriatic Festival Foundation - Petrovac, Muntenegru Asociaţia Culturală la Poale "Lada de zestre" de Călimani Parohia Reformată Săptămâna biblică de vacanţă Hărănglab
1.600
Sărbătoarea 1.200 2. Proiect de hotărâre pentru 1.200 modificarea anexelor 1 Măceşului şi 2 la Hotărârea Con Pe urmele Diviziei 1 Blindiţa pentru 1.200 nordului Bucovinei şiorganigramei, Basarabiei Judeţean Mureş nr.30/29 februarie 2012 privindeliberarea aprobarea s 91 3.500 Înfiinţarea primului batalion de care de 1.200 de funcţii şi a regulamentului ale Filarmonicii d 1.600de organizare şi funcţionare 92 lupta la 1 august 1919 Festival al tradiţiilor pentru tineri între 1.000 Tîrgu Mureş, cu modificările ulterioare ; 10 -14 ani, pentru promovarea moştenirii 90
93
1.600
culturale locale Zilele comunei Măgherani Zilele Călăreţilor
1.600 3. Proiect de hotărâre privind2.000stabilirea reţelei şcolare a învăţământului s 1.600 gimnazial din judeţul Mureş pentru139 anul şcolar 2018; Parohia Reformată Aluniş 2017 Simpozion–Reformat, dedicat educaţiei 1.400
94 95
137 Asociaţia Bekecs - pr.1 138 Asociaţia Bekecs - pr.2
2.000
- pr.1 Parohia Reformată Aluniş - pr.2 Asociaţia Castel Teleki - pr.1 Asociaţia Castel Teleki - pr.2 Biserica Evanghelică Lu therană din România - pr.1 Biserica Evanghelică Lu therană din România - pr.2 Parohia Reformată Dumbrăvioara - pr.1 Parohia Reformată Dumbrăvioara - pr.2 Asociaţia Artiştiilor Plastici Mureş - pr.1 Asociaţia Artiştiilor Plastici Mureş - pr.2 Asociaţia pentru Cercetaşii Judeţului Mureş - pr.1 Asociaţia pentru Cercetaşii Judeţului Mureş - pr.2
creştine Destoinici în ştiinţă şi pricepere din bunăvoinţa lui Dumnezeu Ziua Castelului din Gorneşti Conferinţa "Castelele şi nobili" Călătoria de studiu-Drumul reformei din Ungaria şi Transilvania Sesiune ştiinţifică - 500 de ani de la reforma lui Luther Tabără culturală şi religioasă interetnică
140 1.400 4. Proiect de hotărâre privind stabilirea reţelei şcolare a învăţământului s 141 şcolar 2017 – 2018; 3.100 liceal din judeţul Mureş pentru 96 1.600 anul 142 143
2.500 2.000
5. Proiect de hotărâre privind1.700desemnarea reprezentantului Consiliului Jud 144 şi combatere a violenţei în1.600mediul 98 2.300 Mureş în Comisia de prevenire 99 2.700 145 1.600 constituită la nivelul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţ 100 1.600 Mureş; 146 Cultura şi Religia - Minte şi suflet sănătos 1.400 97
147 Expoziţia naţională de artă naivă Ediţia 2.300 6. Proiect de hotărâre privind 1.400 atribuirea unor licenţe de traseu pentru efec a VII a 148 Atelierul deprin creaţie 2017curse regulate 2.500 serviciului de transport public judeţean de persoane spec 102 1.200 101
149
1.600 7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii.
103
104 105
p. PREŞEDINTE 106 VICEPREȘEDINTE 107 Alexandru Cîmpeanu 108 Asociaţia Breasla Cărţii Concurs de lectură pentru şcolari
www.punctul.ro
Maghiare - pr. 1
1.600 2.000 2.000 1.200 2.000
150
151 Asociaţia Pro Merita
Tabăra de vară a cercetaşilor mureşeni
1.600
Ciocârlia cântătoare, ediţia a XIV-a a 1.600 concursului naţional de cântece populare, de tineret şi de cercetaş Tabără de dans popular 3.100
1.200 Avizat pentru lega Şcoala de Vară - Crede, trăieşte, iubeşte 1.300 SECR Celebrarea Protestantismului cu 2.000 Paul C
152 Parohia Ortodoxă Română Iernuţeni - pr.1 153 Parohia Ortodoxă Română Iernuţeni - pr.2 154 Parohia Reformată Tîrgu Mureş VIII.
Şcoala de Duminică
155 Asociaţia pentru Dezvoltare şi Cultură Mureş - Asdecum 156 Fundaţia Natura Nova - pr.1
Dezvoltarea eco - responsabilităţii tinerilor 2.000 din judeţul Mureş prin educaţie Participare la Conferinţă Ştiinţifică 1.200 Internaţională pe tema globalizării mediului Seminar privind protecţia habitatelor 1.200 naturale pe Valea Gurghiului
comunităţilor înfrăţite - 500 de ani
109 Asociaţia Breasla Cărţii Maghiare - pr. 2
Programe culturale pentru copii şi tineret pentru promovarea lecturii
2.000
110 Parohia Reformată Coroisînmartin - pr.1
În palat - în peşteră
1.200
111 Parohia Reformată Coroisînmartin - pr.2
Excursie în ţară pentru vârstnicii comunităţii noatre
1.200
157 Fundaţia Natura Nova - pr.2
2.300
158 Fundaţia"Helikon - Kemeny Janos" 159 Asociaţia "Societatea Sehovits Tarsasag" - pr.1
Comemorarea 50 de ani de la moartea poetului Lajos Aprily Mănăstirea neagră, fascinatul romăn al scriitorului ardelean Kuncz Aladar
1.400
160 Asociaţia "Societatea Sehovits Tarsasag" - pr.2
Sesiune ştiinţifică: "Universul poetic al lui Dsida Jenő"
1.600
112 Asociaţia Rotary Club Teka
Simpozionul "Realizările Cluburilor Rotary în judeţul Mureş" 113 Asociaţia "Cercul de Prieteni Zilele culturale Ma - Za - ediţia XVI Tîrgu Mureş - Zalaegerszeg" 114 Parohia Reformată Săptămâna ecumenică de biblie pentru Sîngeorgiu de Pădure copii
2.000 1.200
România, 540026 Tîrgu Mureş, judeţul Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 Telefon: 0265-263.211 Fax: 0265-268.718 e-mail: cjmures@cjmures.ro
www.cjmures.ro
2.000
DISPOZIŢIA NR. 54 24 - 30 iulie 2017 din 16 februarie 2017
14
Titlul proiectului Suma Nr. Denumirea solicitantului Mureş Titlul proiectului Suma privind convocarea Consiliului Judeţean în şedinţă publică ordi Crt. alocată alocată Tabără de muzică creştină pentru tineret 1.200 de 23 213 Asociaţia Culturală Friends2017, Pe Gurghiu ora în jos şi - 13.00 n sus 1.600 pentru data februarie Forever - pr.2
Nr. Denumirea solicitantului Crt. 161 Parohia Reformată Agrişteu - pr. 1 162 Parohia Reformată Agrişteu - pr. 2 163 Parohia Reformată Bahnea 164 Asociaţia Culturală Sărăţeni 165 Parohia Unitariană Găleşti
Săptămâna ecumelnică de biblie pentru copii Săptămâna bibliei Ziua obiceiurilor ţărăneşti din Sărăţeni A I-a tabără a diversităţii religioase şi culturale Asociaţia "Mâini Unite" - pr.1 Tabără de meşteşuguri tradiţionaleGurghiu Asociaţia "Mâini Unite" - pr.2 Natura inspiră şi dăruieşte Asociaţia Artistică Câmpia Câmpia Mureşană prin culori Mureşană - pr.1 Asociaţia Artistică Câmpia Tabără de creaţie internaţională de la Mureşană - pr.2 Mădăraş - ediţia a XVI-a Asociaţia Economiştilor Capcanele economiei moderne Maghiari din România Asociaţia Pro Veritas Zilele Coloşdenilor Asociaţia de Dans Bekecs Realizarea spectacolului "În grădina - pr.1 legendelor şi turneul naţional al acestuia" Asociaţia de Dans Bekecs Spectacolul în grădina legendelor - pr.2 prezentat la Mor, în Ungaria Asociaţia Artbastian Spectacol concurs "La chitară" Asociaţia Artecotur Tg.Mureş Atelier de creaţie în artă dramamtică Asociaţia Artecotur Tg.Mureş Stagiune de artă teatrală pentru tineret 2017/2018 Asociaţia Forcamp - pr.1 Tabără foto Asociaţia Forcamp - pr.2 Tabără micilor meşteşugari Asociaţia Bronx Music - pr.1 BronX Factor -ediţia a II-a Asociaţia Bronx Music - pr.2 Aventura Ritmului -ediţia a II-a Asociaţia Salvatorilor Spe Conferinţa scafandrilor speologi din ciali şi Montani Mureş - pr.1 România - ediţia a IV-a Asociaţia Salvatorilor Tabăra internaţională a arcaşilor ,ediţia a- V-a Speciali şi Montani Mureş - pr.2 Asociaţia Pro Band - pr.1 Festivalul Strugurilor Asociaţia Pro Band - pr.2 Coroana cu Mărgele - datini şi obiceiuri de la Band Asociaţia de Prietenie Hodos Patrimoniu cultural - local în context - Venerque European Asociaţia Microregiunea Patrimoniul arhitectural religios pe Valea Valea Nirajului Nirajului Asociaţia Culturală Bodor Tabără de vară pentru instruirea actorilor Péter amatori ediţia a - XIII-a Asociaţia Dor Străbun - pr.1 Pe urmele străbunilor Asociaţia Dor Străbun - pr.2 Arta populară în mâinile copiilor Parohia Ortodoxă Sg.de Concert de colinde Hristos se naşte, slăviţi Câmpie -l Parohia ortodoxă Crăieşti Festivalul "Colinde -colinde" Asociaţia Marosvasarhelyi " Fără tradiţii, un popor este sărac" Keknefelejcs Notatarsulat Asociaţia Cultural Artistică Tabără de antrenament dansuri populare Sportivă Csurgó - pr.1 tradiţionale Asociaţia Cultural Artistică Festival de dansuri populare tradiţionale Sportivă Csurgó - pr.2 în cadrul zilelor satului Fiţcău Asociaţia Helpers A IX-a Conferinţă internaţională a specialiştilor în asistenţă şi suport Parohia Ortodoxă Zau de Bucuria micului creştin şi comorile Câmpie culturale locale - ediţia II-a Asociaţia pentru Bălăuşeri Baladele lui Arany Janos - pr.1 Asociaţia pentru Bălăuşeri Iubiţi-vă bătrânii - sunt perle adevărate - pr.2 Moldovan Ileana, PFA Participarea la emisiunea "O viaţă în slujba cântecului românesc" Moldovan Ileana, PFA Program de pricesne Societatea maghiară de A VIII a Tabără de ţiteraşi cultură Transilvania - pr.1 Societatea maghiară de Festivalul jocuri de copii "Gyongykoszoru", cultură Transilvania - pr.2 ediţia a XI a, 2015 Asociaţia Pro Provincia - pr.1 Festivalul Internaţional de ţiteraşi Asociaţia Pro Provincia - pr.2 Promovarea şi învăţarea tehnicilor tradiţionale de ţesut şi brodat Asociaţia culturală Tabăra de dansuri populare „Napsugar” Marosszek - pr.1 Asociaţia culturală Youth Art - Tabără de creaţie pentru Marosszek - pr.2 tineret Fundaţia Culturală Ştiinţifică Organizarea activităţilor culturale-o Gaudeamus necesitate vitală în educaţia tinerilor şi adulţilor Asociaţia Culturală Actus Tabăra "Act with Actus" Dramatikus - pr.1 Asociaţia Culturală Actus Ziua lui Tiri Biri şi Uka Puka Dramatikus - pr.2 Parohia Reformată Adămuş Internet contra literatură, relaţii personale contra relaţii virtuale "Facebook" Asociaţia Culturală de Festival Folcloric "În Tîrgul Murăşului" Folclor "Zestrea Mureşului" Concurs Asociaţia Culturală Friends Joc şi cîntec în Ardeal Forever - pr.1
1.000
214 Asociaţia Culturală "Dor Solovăstrean" 215 Asociaţia "Csillag Reghin"
1.200 Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, 2.500 1.400
216 Uniunea Democratică a Tineretului Maghiar Jud. Mureş 217 Asociaţia culturală Amintiri din Strămoşi 218 Parohia Reformată Vălureni - pr.1 219 Parohia Reformată Vălureni - pr.2 220 Fundaţia Lazarenum - Casa de copii Lidia 221 Parohia Reformată Vălenii - pr.1 222 Parohia Reformată Vălenii - pr.2 223 Parohia Reformată Ghineşti - pr.2 224 Parohia Reformată Neaua 225 Parohia Reformată Voivodeni - pr.1 226 Parohia Reformată Voivodeni - pr.2 227 Fundaţia Şopterean
Spectacol folcloric de Sf. Maria
3.000
Întălnirea comunităţilor maghiare de pe Valea Mureşului şi a Gurghiului Tabăra de creaţie pentru tineri artişti plastici Irsai Zsolt - ediţia a 23-a
2.000 2.300
Având în vedere Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș nr.47 2.000 Povestiri din viaţa plăieşilor 2.700 februarie 2017 privind delegarea atribuțiilor Președintelui Consiliului Ju 167 2.000 Tabără creştină pentru tineret, ediţia a 1.200 168Mureș, 1.400 166
XII-a Reforma Protestantă - Moment de reflecţie Tabără de creaţie pentru copiii Casei de copii Lidia Universul religiei
1.200 În temeiul prevederilor art.94 2.000 alin.(1), (3), (5), (7), (8), art.106 alin.(1) și 170alin.(2) din Legea nr.215/20012.000 privind administraţia publică locală,2.000republic 1.200 171modificările şi completările ulterioare, 1.400 169
172 173
3.100
2.300
dispune :
Transilvania multiculturală
1.400
Săptămâna de biblie pentru copii
1.200
2.000 Articol unic: Se convoacă plenul Consiliului Judeţean Mureş în 1.200şedinţă Tabără de studii istorice şi tradiţii 1.200 Săptămâna Evanghelică 1.200 ordinară pentru data de 23 februarie 2017, ora 13.00, în sala mare de şed 2.500 Identitatea creştină reformată din sec. XXI 1.000 177Palatul Administrativ, având următoarea 1.600 174 175 176
178 179 180 181
1.600 2.000 2.000 2.000
ordine de zi: 228 Asociaţia Pro Ruris - pr.1
Festival concurs de pricesne şi cântece religioase Seminar ştiinţific pentru promovarea moştenirii culturale şi turismului judeţului Mureş Zilele comunităţii reformate din Brâncoveneşti cu ocazia a 500 de ani de la reforma lui Martin Luther Pelerinajul enoriaşilor reformaţi din Brâncoveneşti cu ocazia a 500 de ani de la reforma lui Luther Tabăra „Ţara Dacilor”
2.000 2.000
1. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Co 229 Parohia Reformată 182 2.000 Judeţean Mureş nr.95/31.07.2010 privind constituirea consiliului 1.200 de admin Brâncoveneşti - pr.1 la unele unităţi sanitare publice, cu modificările ulterioare; 1.000 230 Parohia Reformată 183 1.200 Brâncoveneşti - pr.2
2. Proiect de hotărâre pentru 1.200 modificarea anexelor 1 şi 2 la Hotărârea Co 231 Asociaţia Dacii liberi 1.600 185 1.400 Judeţean Mureş nr.30/29 februarie „Dracones” 2012- pr.1privind aprobarea organigramei, 232 Asociaţia Dacii liberi „Cunoaşte- ţi ţara” 1.200 186 1.600 de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare ale Filarmonicii „Dracones” - pr.2 233 Parohia Reformată Găneşti Sărbătorirea jubileului de 500 de ani de la 1.200 187 Tîrgu Mureş, cu modificările 2.000 ulterioare ; Reforma Religioasă împreună cu enoriaşii 184
din localitatea înfrăţită Vamosujfalva Minitremu Art Camp Universul sătesc la Lunca Bradului
3.100 3. Proiect de hotărâre privind stabilirea reţelei şcolare a învăţământului 1.200 gimnazial din judeţul Mureş pentru anul şcolar 2017 – 2018;
188 189 190 191 192
1.500 1.500 1.600
1.400 2.000
234 Asociaţia Minitremu 235 Asociaţia Culturală la Poale de Călimani 236 Parohia Reformată Periş - pr.1 237 Parohia Reformată Periş - pr.2 238 Biserica Reformată Ernei 239 Asociaţia Pedagogilor Sociali Cheia 240 Asociaţia Culturală Kikerics
A 16-lea Festival Coral Renascentist Ziua Vîrstnicilor, secţiunea a XII - lea Ziua Vîrstnicilor Educaţie prin experienţă şi mişcare
1.600 1.200 1.200 1.600
4. Proiect de hotărâre privind stabilirea reţelei şcolare a învăţământului liceal din judeţul Mureş pentru 193 1.600 anul şcolar 2017 – 2018;
Ansamblul Folcloric Kikerics-Workshop şi 2.000 5. Proiect de hotărâre privind1.600 desemnarea reprezentantului Consiliului Ju turneu de toamnă 241 şi Asociaţia Tabita Fiţcău - pr.1 Ziua Recoltei Fiţcău 2.000mediul 195 1.600 Mureş în Comisia de prevenire combatere a violenţei în 242 Asociaţia Tabita Fiţcău - pr.2 Ziua persoanelor învârstă 1.200 243 Fundaţia Bonus Pastorde - pr.1 Resurse Tradiţia vindecătoare şi - culturaAsistenţă populară 1.600 constituită la nivelul Centrului Judeţean Educa 196 1.400 cu mijloc de comunicare şi reintegrare socială Mureş; 197 1.600 194
244 Fundaţia Bonus Pastor - pr.2 Cultura sobrietăţii 245 Teatrul Popular Târnăveni Zilele porţior deschise la Teatrul Popular Târnăveni 246 Parohia Ortodoxă Române Tabără de pictură pe sticlă: Icoana - artă Dătăşeni - pr.1 sacră 247 Parohia Ortodoxă Române Ateliere de creaţie şi tematice Dătăşeni - pr.2 248 Asociaţia Moştenitorii Participarea la festivalul internaţional din Hodacului - pr.1 Grecia, Halkidiki 249 Asociaţia Moştenitorii Festivalul Concurs de folclor: „Pe Gurghiu Hodacului - pr.2 în jos şi sus” 250 Parohia Reformată Săcăreni Conferinţa Asociaţiei Tinerilor ReformaţiComemorarea „Reformacio 500” 251 Asociaţia Pro Ruris - pr.2 Tabără internaţională pentru promovarea moştenirii culturale a judeţului Mureş 252 Parohia Reformată Sîntioana Tabără de religie şi cultură pentru de Mureş adolescenţi 253 Parohia Reformată Gheorghe A 15 a ediţie a taberei de religie şi cultură Doja - pr.1 pentru copii - Săptămâna Bibliei 254 Parohia Reformată Gheorghe Tabără de creaţie de artă populară Doja - pr.2 255 Parohia Ortodoxă "Sf. "Maica Domnului în icoana pe sticlă" Arhangheli Mihail şi Gavril" Moreşti 256 Parohia Ortodoxă Română Importanţa şi relevanţa icoanei ortodoxă Idicel Sat într-o lume a imaginii digitale 257 Asociaţia Pro Christo Et Tabăra culturală de tineret Ecclesia - Sectorul tineret Philothea Klub 258 Parohia Reformată Şcoala de Biblie Cîmpeniţa
1.200 1.600
6. Proiect de hotărâre privind atribuirea unor licenţe de traseu pentru efe 1.600 199 1.000 judeţean de persoane prin curse regulate serviciului de transport public spe 198
1.600
1.000 7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii. 1.600
200 201 202 203 204
1.600
p. PREŞEDINTE 205VICEPREȘEDINTE 206Alexandru Cîmpeanu
2.000 1.600
207
1.600
208 209 210 211 212
2.700 2.000
2.000 1.200 1.600 2.700 2.000
România, 540026 Tîrgu Mureş, judeţul Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 Telefon: 0265-263.211 Fax: 0265-268.718 e-mail: cjmures@cjmures.ro
1.400 2.000 1.500
1.000 Avizat pentru leg 3.100 SEC 1.200 Paul
www.cjmures.ro
1.500 1.500 1.200 1.200 2.000 1.200
15
DISPOZIŢIA NR. 54 din 16 februarie 2017
24 - 30 iulie 2017
Titlul proiectului Suma Nr. Denumirea solicitantului Mureş Titlul proiectului Suma privind convocarea Consiliului Judeţean în şedinţă publică ordin Crt. alocată alocată pentru data februarie 2017, orapopular, 13.00 301 Asociaţia Simpozionul "Păstrarea şi popularizarea 1.600de 23 Folclorică Tabără de dans Albeşti 2017 1.600
Nr. Denumirea solicitantului Crt. 259 Asociaţia "Ordinul Cavalerilor Vinului Sfântul Martin" Târnăveni
obiceiurilor legate de viticultură şi vinificaţie pe Drumul Vinului " ediţia 2017" Conferinţa consilierilor bisericeşti
Românaşul din Albeşti - pr.1 302 Asociaţia Folclorică Românaşul din Albeşti - pr.2 303 Asociaţia Interetnică Mădăraş - pr.1 304 Asociaţia Interetnică Mădăraş - pr.2 305 Parohia Reformată Band - pr.1 306 Parohia Reformată Band - pr.2 307 Asociaţia Phoebo 308 Sociaţia Centrum Familia - pr.1
1.000 Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş,
260 Parohia Reformată Cotuş - pr.1 261 Parohia Reformată Cotuş - pr.2 262 Asociaţia Agricultorilor Maghiari din România 263 Parohia Reformată Culpiufiliala Săbed - pr.1 264 Parohia Reformată Culpiufiliala Săbed - pr.2 265 Parohia Reformată Culpiu - pr.1 266 Parohia Reformată Culpiu - pr.2 267 Asociaţia Talentum al Oraşului de Jos Tg. Mureş 268 Asociaţia Clubul Sportiv "Înainte" 269 Parohia Reformată Cecălaca 270 Asociaţia "The Tiberius Festival" 271 Parohia Unitariană
Festival de muzică corală
1.000
Săptămâna de Biblie pentru copii
1.400
1 Decembrie-Ziua naţională a României
1.000
A VII Editie a taberei de dansuri populare 1.000 - Mădăraş A- VIII -a Editie a festivalului de dansuri 1.000 populare - Mădăraş A - IX-a ediţie a taberei de artă plastică 1.200
Având în vedere Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș nr.47 Ziua agricultorilor 1.700 februarie 2017 privind delegarea atribuțiilor Președintelui Consiliului Jud Ziua Szabedi Laszlo 1.000 Expoziţie de artă plastică 1.000 Mureș, Atelier cultural, dincolo de modă A X-a ediţie a taberei de educaţie culturală pentru adolescenţi din familii defavorizate Tabără de creaţie de meşteşuguri populare Şcoala de Vară
2.300 1.600
Atelier de pictură
1.200
În temeiul prevederilor alin.(1), (3), (5), (7), (8), art.106 alin.(1) și a Reformaţia 500 - tabăra de art.94 Biblia pentru 1.400 copii alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală,1.600republica Ziua promovării moştenirii culturale din 1.000 309 Sociaţia Centrum Familia Culpiu - pr.2 modificările şiTabăracompletările ulterioare, Cultura Reformei 1.600 Păstrarea tradiţiilor pas cu pas, pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii Tabără pentru copii Cecălaca
2.000
Spectacolul lacrima luminări în satul natal Satul între tradiţie şi uitare
2.300
310 Parohia Ortodoxă Ibăneşti Pădure 311 Parohia Ortodoxă Şerbeni filiala Căcuciu - pr.1 312 Parohia Ortodoxă Şerbeni filiala Căcuciu - pr.2 313 Asociaţia Pro Traditio - pr.1
dispune :
1.600
1.600 Concert de pricesne închinate Maicii Articol unic: Se convoacă plenul Consiliului Judeţean în 1.200 şedinţă p Domnului „Bucuria Mureş Tuturor” Festivalul Tiberius 2017, ediţia a 12 a 2.500 Tabără tradiţională populară, 1.800 de şedin ordinară pentru data de 23 februarie 2017, ora 13.00, înde artă sala mare ediţia a VII-a Conservarea valorilor având prin poveste şi următoarea 1.200 314 Parohia Reformată Mădăraş Anul jubilear al reformei 1.600 Palatul Administrativ, jocuri populare - pr.1
272 Asociaţia "Prietenii lui Suto Andras" 273 Asociaţia pentru Cunoaşterea Culturii Ţărăneşti - pr.1 274 Fundaţia Monografia
2.000
315 Asociaţia Pro Traditio - pr.2 Tabără de meşteşuguri şi preparate tradiţionale 316 Parohia Reformată Vânători Comemorarea revoluţiei şi eroilor 317 Parohia Ortodoxă Română Omul - stăpân şi prieten al naturii Fărăgău - pr.1 318 Parohia Ortodoxă Română Programe culturale pentru copii şi Fărăgău - pr.2 tineret pentru promovarea sănătăţii fizice şi spirituale 319 Asociaţia Caritas GrecoConcertul interconfesional de colinde Catolic - 2017 320 Parohia Ortodoxă ReghinŞcoala de Week-end-Sa petrecem WeekApalina - pr.1 end-ul în scop educativ 321 Parohia Ortodoxă ReghinTabără de pictură pe sticlă „Icoana Apalina - pr.2 Bucuria Comuniunii” 322 Asociaţia Culturală Bandi Coferinţă: Rolul artei populare în Dezso dezvoltarea localităţilor rurale 323 Asociaţia Kincsaso Tabără de dansuri populare 324 Asociaţia Socio - Culturală Festivalul de dans popular Sfântul Martin „100 Fonat” - pr.1 - ediţia IX 325 Asociaţia Socio - Culturală Tabăra de dans, muzică şi creaţie „100 Fonat” - pr.2 populară Bezid - ediţia IV TOTAL GENERAL PROIECTE CULTURALE 552.000
ordine de zi:
1.800 1.400 1.200
1. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Con A IX-a ediţie a taberei de dansuri 1.600 Judeţean Mureş nr.95/31.07.2010 privind constituirea consiliului 1.200 de admini populare şi muzică instr. populară 275 Asociaţia Festival Naţional de Jocuri şi Obiceiuri 2.700 la pentru unele unităţi sanitare publice, cu modificările ulterioare; Cunoaşterea Culturii Populare Ţărăneşti - pr.2 276 Asociaţia Zichy Horvath
1.200
Internaţională de Folclor din 2.300 2. Proiect deTabăra hotărâre pentru modificarea anexelor 1 şi 2 la Hotărârea Con 1.000 Voivodeni Judeţean Mureş nr.30/29 2012 privind aprobarea organigramei, s 277 Asociaţia pentru tineret Reuniunea de dans popular „ Câmpia februarie 2.000 1.000 „Pro Pambus” Secuiană” deOrtodoxă funcţii apentru regulamentului 278 Parohia Tg. Mureş şi Tabără tineri la Sărmaşu 1.600de organizare şi funcţionare ale Filarmonicii d 1.200 Orizont Tîrgu Mureş, cu modificările ulterioare ; 279 Parohia Ortodoxă Pelerinaj la mănăstiriile din Muntenia şi 2.800 Crăciuneşti 280 Asociaţia Borsos Tamas
Dobrogea Conferinţa ştiinţifică: Istoria ecleziastică a judeţului Mureş, Conferinţă aniversară a 500 de ani de la începutul reformei religioase Parohia Reformată Pănet Tabără creştină pentru tinerii din biserica reformată din Pănet Asociaţia Natională a Comunitatea surzilor - Minoritate Surzilor din România culturală şi lingvistică - ediţia a VII-a Asociaţia Culturală Mureşul Interpreţi Mureşeni, de ieri şi de azi Superior - pr.1 Asociaţia Culturală Mureşul Colinde tradiţionale şi cântece de Superior - pr.2 Crăciun Asociaţia Pro Mureş-Câmpie Tabără culturală creştină pentru copii, - pr.1 ediţia a V-a Asociaţia Pro Mureş-Câmpie Zilele liniştii, ediţia a IV-a - pr.2 Protopopiatul Reformat Conferinţa de tineret „Prietenia” ediţia Mureş-Câmpie - pr.1 a V-a Protopopiatul Reformat 500 de ani de reformă protestantă Mureş-Câmpie - pr.2 Parohia Reformată Curteni Pe urmele reformaţilor reformaţi din - pr.1 Transilvania Parohia Reformată Curteni Tabără cultural creştină - pr.2 Parohia Reformată Pe urmele reformaţilor proteştanţi din Porumbeni Transilvania Asociaţia „Vaidacuta - Satul Festivalul Vaidacuta - Satul Meu -2017 Meu” Parohia Ortodoxă Suplac Cu Hristos pe cărările vacanţei Asociaţia „Filantropia La lăsatul seculului în postul Crăciunului Ortodoxă Mureşeni” Tg.Mureş - pr.1 Asociaţia Nevăzătorilordin Prietenii cărţii Braille România-Filiala Judeţeană Mureş(ANR Mureş) Parohia Reformată I Cetate Evanghelizare pentru copii şi tineret în spiritul protestanismului cu radacini din anul 1517 Asociaţia Madaras Gábor Promovarea datinilor tradiţionale privind folclorul şi muzica populară de pe Valea Târnavei Asociaţia Musica Humana Seri muzicale în biserica din cetate Fundaţia Unitarcoop - pr.1 Săptămâna creaţiei - porţi deshise Fundaţia Unitarcoop - pr.2 Demnitate pentru persoane de vârsta a treia, ziua internaţională a persoanelor vârstnice
1.600 1.600
3. Proiect de hotărâre privind2.500stabilirea reţelei şcolare a învăţământului s 1.200 gimnazial din judeţul Mureş pentru anul şcolar 2017 – 2018;
4. Proiect de hotărâre privind1.600stabilirea reţelei şcolare a învăţământului s DOMENIUL ASISTENŢĂ SOCIALĂ 282 1.600 Fundaţia Creştină Diakonia, – Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici 25.000 liceal din judeţul Mureş pentru anul1 şcolar 2017 2018; Filiala Tg. Mureş 281
283
1.400
Fundaţia Transilvană Alpha Centrul de zi pentru tineri şi 14.670 5. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Jud adulţi cu dizabilități - Dezvoltarea 2 284 1.200 de viaţă independentă, Mureş în Comisia de prevenire şi combateredeprinderilor a violenţei în mediul Atrium 285 1.600 Fundaţia Transilvană Alpha Hipoterapie în activitatea de 12.000 constituită la nivelul Centrului Judeţean de Resurse şi deAsistenţă Educaţ 3 recuperare a Centrului îngrijire şi recuperare pentru copii cu dizabilităţi 286 1.200 Mureş; Asociaţia Copiilor şi Centrul de Zi pentru Copii şi Tineri 12.000 287
1.200
4
Tinerilor Diabetici Mureş -
cu Diabet
Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Fundaţia Buckner Asociaţia Microregionala Târnava Mică Bălăuşeri Sovata Asociaţia Pro Christo Et Ecclesia Filiala Tg. Mureş
Centrul de servicii de îngrijire şi asistenţă la domiciliu Târnăveni
15.000
Centrul de Zi Buckner, Târnăveni „Programe concepute în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi”
20.000 20.000
ASCOTIDunor licenţe de traseu pentru efec 6. Proiect de hotărâre privind atribuirea Fundaţia Mâini Dibace Centrul de Zi pentru persoanele 25.000 288 1.000 5 adulte cuprin dezabilităţi Mâini Dibaceregulate spec serviciului de transport public judeţean de persoane curse 289
1.000
7. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii. 1.200
290 291
p. PREŞEDINTE VICEPREȘEDINTE Alexandru Cîmpeanu
292
293 294 295
296 297 298 299 300
6 7
1.000
8
2.000 1.200 1.000
9 10
1.400 1.600
11
1.600 12 1.600 1.600 1.000
13 14
7.800 Avizat pentru lega SECR 35.000 Paul C 30.000
„Servicii sociale de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici„Adoptă o bunică” Fundaţia Creştină Diakonia, „Servicii integrate de îngrijire socioFiliala Reghin medicală la domiciliu” Asociaţia „HIFA România Dezvoltarea grupului de intervenţie Ajutor pentru Toţi” pentru îngrijire la domiciliu „Ridicăte şi umblă” (Get up and walk) – Servicii sociale de ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU (pentru persoane adulte cu dizabilităţi, boli cronice) Asociaţia „HIFA România „ Dezvoltarea continuă a terapiei Ajutor pentru Toţi” ocupaţionale şi a suportului spiritual Fraternitas. Să construim poduri Centru de zi (pentru persoane adulte cu dizabilităţi şi familiile lor) Asociaţia Caritas Alba Iulia „Îngrijire la domiciliu” Asistenţă Medicală şi Socială Fundaţia UNITARCOOP Tîrgu „Îngrijire la domiciliu a persoanelor Mureş vârstnice”
România, 540026 Tîrgu Mureş, judeţul Mureş, Piaţa Victoriei nr.1 Telefon: 0265-263.211 Fax: 0265-268.718 e-mail: cjmures@cjmures.ro
www.cjmures.ro
25.000
110.000 12.000
SIGHIȘOARA
24 - 30 iulie 2017
16
Festivalul Sighişoara Medievală, Începând cu anul 1992, în fiecare vară, Cetatea Sighişoarei îşi retrăieşte trecutul... în ultimul sfârşit de săptămână din luna iulie, realitatea şi fantezia, modernul şi medievalul se împletesc în armonie purtând vizitatorii într-o lume, pe care mulţi o credeau apusă. Acest festival, devenit un punct de reper în viaţa cultural-artistică a Sighişoarei, vine să exprime vocaţia Sighişoarei de oraş cu bogate tradiţii culturale. Iată că, în anul în care se împlinesc 25 de ani de la primul Festival Medieval din România – Sighişoara, 1992, Festivalul „Sighişoara Medievală” are ca şi temă Taina Curierului Secret care are ca şi punct de plecare legendă medievală locală, Angelina sau turcii în faţa Sighişoarei, culeasă în sec. al XIX-lea de etnologul Friedrich Mueller.
CEA DE-A XXIV-A EDIŢIE A FESTIVALULUI „SIGHIŞOARA MEDIEVALĂ” BATE LA UŞA CETĂŢII! Municipiul Sighişoara aşteaptă în Cetatea Sighişoarei, în perioada 28-30 iulie 2017, toţi iubitorii spiritului medieval să descopere povestea cu ajutorul curierului secret care va traversa istoria şi care va dezvălui, în ultima seară, prin intermediul unei piese de teatru muzical, taina poveştii- povestea sălvării urbei de către Angelina. Participanţii sunt invitaţi să îşi aleagă cele mai bune straie de sărbătoare pentru a deveni parte activă în această poveste, pentru a descoperi indiciile oferite pe parcursul celor trei zile pentru desluşirea misterului din jurul personajului secret - eroina care, prin propriul sacrificiu, a contribuit la salvarea urbei de asediul
turcilor. Obiectivul principal al festivalului este acela de a transforma Sighişoara într-un centru medieval pe parcursul celor trei zile, publicul fiind aşteptat cu activităţi şi surprize de tot felul, de la ateliere de meştesuguri, la posibilitatea de a învăţa dansuri specifice epocii sau arta trasului cu arcul. Participanţii se vor bucura de piese de teatru stradale, improvizaţie şi concerte de muzică medievală, susţinute de artiştii pasionaţi de muzica perioadei. Ne vom bucura la sfârşitul acestei săptămâni de basmul care va locui timp de trei zile în Cetatea Sighişoarei… pentru că importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale: jocul, teatrul, dansul şi muzica.
Program Vineri, 28.07.2017 Centrul municipiului – Cetatea medievală 17:00 – 18:00 - Parada de deschidere Piaţa Cetăţii – scena principală 18:00 – 18:10 – Deschiderea oficială a Festivalului Sighişoara Medievală, ediţia a XXIV-a – speech MC şi Primar Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean 18:10 – 19:00 - Prezentare de arme specifice perioadei medievale, cu scurte lupte demonstrative cu fiecare armă în parte şi combinaţii de arme - Paladinii de Terra Medieş 19:00 – 20:00 – Lupte medievale în cadrul unor scenete şi legende medievale – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 20:00 – 20:35 - concert muzică medievală Truverii – “Scurtă călătorie” 20:35 – 21:10 – concert muzică medievală Cimpoierii de Transilvania – “Cântece pentru domniţe şi cavaleri” 21:10 – 22:00 – Interactiv cu publicul - lecţii de duel, dans, probe de îndemânare şi surprize - Paladinii de Terra Medieş 22:00 – 23:00 – Concert de muzică folk – Ducu Bertzi & friends Piaţa Răţuştelor – secţiunea pentru copii 18:00 – 20:00 – Campionat de joc prin joacă (jocuri medievale) – Hocus Pocus 18:00 – 20:00 – Turnir medieval pentru copii – Wild Carpathia 20:00 - 21:00 – Bombonica – Hocus Pocus Piaţa Răţuştelor – atelier interactiv pentru copii 18:00 – 18:45 – Atelier de creaţie (handmade) 18:45 – 19:30 – Atelier de teatru 19:30 – 20:15 – Atelier de pantomime 20:15 – 21:00 – Atelier de magie Piaţeta Şcolii de muzică – atelier dansuri medievale 18:00 – 22:00 – Dansuri medievale – Ordinul Cavalerilor de Mediaş Piaţa Muzeului – Teatru stradal, Concerte de muzică medievală, reprezentaţii ad-hoc 18:00- 18:45 – Spectacol de teatru stradal “Nu puneţi dragostea la încercare” – trupa Hocus Pocus 18:45 – 19:55 - Momente de povestire a istoriei perioadei medievale de către Toboşarul Cetăţii şi trupa lui (20 minute) cu plecare în paradă prin Cetate 19:55 – 21:00 – reprezentaţii ad-hoc - Lupte medievale în cadrul unor scenete – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 21:00 – 22:00 – Spectacol de improvizaţie – trupa Punct Zona Biserica Mănăstirii – Tabere de cavaleri 18:00 – 22:00 – Tabără medievală cu un decor specific: expoziţie de arme (spade, topoare de luptă, topoare de execuţie, halebarde, lance, suliţe, bice de luptă, buzdugane), corturi medievale – confecţionate manual,
cămăşi de zale confecţionate manual, scuturi, platoşe, mănuşi etc - Paladinii de Terra Medieş 18:00 – 22:00 – tabără cu decor specific, cu momente de animaţie tematică, steaguri, scuturi, arme – Ordinul Cavalerilor de Mediaş Zona Biserica Mănăstirii – Ateliere de meşteşugari 18:00 – 22:00 – demonstraţii meşter olar Mitroi Ion şi Mitroi Ana Atelier de meşteşuguri Calfele Sibiu – atelier de fierărit, atelier de prelucrare a lemnului şi atelier de pietrar; 18:00 – 22:00 – Atelier de pictură pe basorelief (+expoziţie basoreliefuri) – Asociaţia Noua Acropolă 18:00 – 22:00 – Atelier de prelucrare a sticlei Alexandru Rotar Expoziţie foto cu imagini din primele ediţii ale Festivalului Sighişoara Medievală - La 25 de ani Amintiri din Sighişoara Medievală - expoziţie organizată de SCAT CONCRET Aleea Cetăţii – zona Primăriei – Atelier de tras cu arcul 18:00 – 21:00 – Atelier de tras cu arcul – Paladinii de Terra Medieş Sala Sander 19.00 - Goyart International - Gorgonio Sanjuan, Spania - Expoziţia internaţională de pictură „Cultură şi comunicarea prin artă” 20.00 - Corul „Brande Folkekor”, Danemarca – Concert Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor 10:00 – 22:00 Expoziţie de pictură cu tema Curierului Secret - Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex Sighişoara şi UAP România (filialele Tg. Mureş şi Cluj-Napoca)
Sâmbătă, 29.07.2017 Piaţa Cetăţii – scena principală 10:00 – 11:00 - Prezentarea perioadei (secolele IX-XIII) – Paladinii de Terra Medieş 11:00 – 12:00 - Prezentarea costumaţiei – Paladinii de Terra Medieş 12:00 – 12:10 – moment celebrare Ziua Imnului 12:10 – 13:00 - Prezentare dansuri - dansuri tematice – Paladinii de Terra Medieş 13:00 – 14:00 - Şcoala de instrucţie - mânuirea diferitelor arme de luptă. – Paladinii de Terra Medieş 16:00 – 17:00 - Prezentare de arme specifice perioadei medievale cu scurte lupte demonstrative cu fiecare armă în parte şi combinaţii de arme – Paladinii de Terra Medieş 17:00- 18:00 – Dansuri medievale – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 19:00 – 19:45 – Concert de muzică medievală Truverii 15 ani Peregrinatio: poveşti de călătorie, muzici şi dansuri
ale muzicanţilor călători prin Europa secolelor XII – XIX – “De drag de domniţe” 19:45 – 20:05 – Dansuri medievale – Grupul NOSA 20:05 – 20:50 - Concert de muzică medievală Truverii 15 ani Peregrinatio: poveşti de călătorie, muzici şi dansuri ale muzicanţilor călători prin Europa secolelor XII – XIX – “Peregrinatio” 21:10 – 21:55 - Concert de muzică medievală Truverii 15 ani Peregrinatio: poveşti de călătorie, muzici şi dansuri ale muzicanţilor călători prin Europa secolelor XII – XIX – “Trobar e Cântar” 22:00 – 23:00 – Concert folk – trupa Coco Piaţa Răţuştelor – secţiunea pentru copii 10:00 – 12:00 – Face Painting – Hocus Pocus 12:00 – 12:10 – moment celebrare Ziua Imnului 12:10 - 14:00 - Campionat de joc prin joacă (jocuri medievale) – Hocus Pocus 16:00 – 16:45 – Baloane Uriaşe de săpun – Hocus Pocus 16:45 – 17:30 – Statuia Alba – Hocus Pocus 17:30 - 18:15 – Bombonica – Hocus Pocus 18:15 – 19:00 – Statuia Levitatoare – Hocus Pocus 17:30 – 19:00 – Teatru de păpuşi “Vrăjitorul din Oz” – Asociaţia Noua Acropolă 17:00 – 20:00 – Jocuri medievale pentru copii – Wild Carpathia 19:00 – 21:00 – Statui cu specific medieval – Hocus Pocus Piaţa Răţuştelor – atelier interactiv pentru copii 10:00 – 14:00 – Face Painting 16:00 – 18:00 - Campionat de joc prin joacă (jocuri medievale) 18:00 – 18:45 – Atelier de creaţie (handmade) 18:45 – 19:30 – Atelier de teatru 19:30 – 20:15 – Atelier de pantomime 20:15 – 21:00 – Atelier de magie Piaţeta Şcolii de muzică – atelier de dansuri medievale 10:00 – 14:00 - Dansuri medievale – Paladinii de Terra Medieş 12:00 – 12:10 – moment celebrare Ziua Imnului 16:00 – 23:00 - Dansuri medievale – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 21:00 – 21:30 – Dansuri Medievale – Grupul NOSA Piaţa Muzeului – Teatru stradal, Concerte de muzică medievală, reprezentaţii ad-hoc 10:00 – 14:00 – reprezentaţii ad-hoc Lupte medievale în cadrul unor scenete – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 16:00 – 17:00 – Spectacol de teatru stradal “Nu puneţi dragostea la încercare” – Trupa Hocus Pocus 17:00 – 20:00 – Spectacol de improvizaţie – Teatrul Punct 18:20 – 19:00 - Momentele de povestire a istoriei perioadei medievale de către Toboşarul Cetăţii şi trupa lui
17
SIGHIȘOARA
24 - 30 iulie 2017
ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie! (20 minute) cu plecare în paradă prin Cetate 20:00 – 22:00 - Interactiv cu publicul - lecţii de duel, dans, probe de îndemânare şi surprize. – Paladinii de Terra Medieş 22:00 – 23:00 - Lupte medievale în cadrul unor scenete şi legende medievale – Ordinul Cavalerilor de Mediaş Biserica din Deal – Concerte de muzică medievală, recitări de poezie medievală 17:00 – 18:00 – recitări de poezie medievală – Noua Acropolă 18:00 – 19:00 – concert muzică medievală - lăută şi alte instrumente cu corzi, Nicolae Szekely Biserica Romano- Catolică – Concerte de muzică medievală, recitări de poezie medievală 17:00 – 17:50 – concert de muzică medievală – lăută, Cristi Lazăr 19:10 – 20:00 – recitări de poezie medievală, Cosmin Şofron Sala Mare de festivităţi a Municipiului Sighişoara 10:00-13:00 – Conferinţe dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător, Academia Română, Institutul de cercetări socio - umane Sibiu – « Matthias Corvinus, Rex Hungariae” dr. Nicolae Teşculă, Muzeul de Istorie Sighişoara „ Lege şi fărădelege în Sighişoara medievală” Zona Biserica Mănăstirii – Tabere de cavaleri 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 - tabără medievală cu un decor specific: expoziţie de arme (spade, topoare de luptă, topoare de execuţie, halebarde, lance, suliţe, bice de luptă, buzdugane), corturi medievale – confecţionate manual, cămăşi de zale, scuturi, platose, manusi, etc - Paladinii de Terra Medieş 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 – tabără cu decor specific, cu momente de animaţie tematică, steaguri, scuturi, arme – Ordinul Cavalerilor de Mediaş Zona Biserica Mănăstirii – Ateliere de meşteşugari 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 - demonstraţii meşter olar Mitroi Ion şi Mitroi Ana Atelier de meşteşuguri Calfele Sibiu (fierărit, dulgherit) 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 – Expoziţe de basoreliefuri + Atelier de pictură pe basorelief, atelier de realizare şi prelucrare a unui basorelief – Asociaţia Noua Acropolă 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 – Atelier de prelucrare a sticlei Alexandru Rotar Expoziţie foto cu imagini din primele ediţii ale Festivalului Sighişoara Medievală – “La 25 de ani Amintiri din Sighişoara Medievala - expoziţie organizată de SCAT CONCRET” Aleea Cetăţii – zona Primăriei – Atelier de tras cu arcul 10:00 – 14:00 – Atelier de tras cu arcul – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 16:00 – 21:00 - Atelier de tras cu arcul - Paladinii de Terra Medieş Sala Sander 10:00 – 20:00 - Goyart International - Gorgonio Sanjuan, Spania - Expoziţia internaţională de pictură „Cultura şi comunicarea prin artă”. Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor 10:00 – 22:00 Expoziţie de pictură cu tema Curierului Secret - Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex Sighişoara şi UAP România (filialele Tg. Mureş şi Cluj-Napoca)
Duminica, 30.07.2017 Piaţa Cetăţii – scena principală 10:00 – 11: 00 - Prezentarea perioadei (secolele IXXIII) – Paladinii de Terra Medies 11:00 – 11:30 - Prezentarea costumaţiei – Paladinii de
Terra Medies 11:30 – 12:00 – Dansuri medievale – Grupul NOSA 12:00 – 13:00 - Prezentare dansuri - dansuri tematice – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 13:00 - 14:00 - Şcoala de instrucţie - mânuirea diferitelor arme de luptă. – Paladinii de Terra Medies 16:00 – 17:00 - Prezentare de arme specifice perioadei medievale cu scurte lupte demonstrative cu fiecare armă în parte şi combinaţii de arme – Paladinii de Terra Medieş 17:00 - 18:00 – Dansuri medievale, mânuire arme etc. – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 18:00 - 18:50 - concert Huniadi Cantores – “Menestreli de la Curtea Corvinilor” 19:00 - 19:50 - concert TRUVERII – “Optimum” 20:00 - 20:50 - concert Cimpoierii de Transilvania “Cântece pentru domniţe şi cavaleri” 21:00 – 22:00 – piesa de Teatru muzical “Legenda Salvării Urbei de către Angelina” – Trupa Hocus Pocus 22:00 – 23:00 – Concert folk – Trupa Conexiuni 23:00 – Încheierea festivalului – mapping pe Casa cu Cerb din Piaţa Cetăţii Piaţa Răţuştelor – secţiunea pentru copii 10:00 – 12:00 – Face Painting – Hocus Pocus 12:00 - 14:00 - Campionat de joc prin joacă (jocuri medievale) – Hocus Pocus 16:00 – 16:45 – Baloane Uriaşe de săpun – Hocus Pocus 16:45 – 17:30 – Statuia Alba – Hocus Pocus 17:30 - 18:15 – Bombonica – Hocus Pocus 18:15 – 19:00 – Statuia Levitatoare – Hocus Pocus 17:00 – 20:00 – Turnir medieval pentru copii – Wild Carpathia 19:00 – 21:00 – Statui cu specific medieval – Hocus Pocus Piaţa Răţuştelor – atelier interactiv pentru copii 10:00 – 14:00 – Face Painting 16:00 – 18:00 - Campionat de joc prin joacă (jocuri medievale) 18:00 – 18:45 – Atelier de creaţie (hand made) 18:45 – 19:30 – Atelier de teatru 19:30 – 20:15 – Atelier de pantomime 20:15 – 21:00 – Atelier de magie Piaţeta Şcolii de muzică – atelier de dansuri medievale 10:00 – 14:00 - Dansuri medievale – Paladinii de Terra Medieş 16:00 – 23:00 - Dansuri medievale – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 19:00 – 19:30 – Dansuri medievale – Grupul NOSA Piaţa Muzeului – Teatru stradal, Concerte de muzică medievală, reprezentaţii ad-hoc 10:00 – 14:00 – reprezentatii ad-hoc Lupte medievale în cadrul unor scenete – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 16:00 – 17:00 – Spectacol de teatru stradal “Nu puneţi dragostea la încercare” – Trupa Hocus Pocus 17:00 – 20:00 – Spectacol de improvizaţie – Teatrul Punct 20:00 – 21:00 - Momentele de povestire a istoriei perioadei medievale de către Toboşarul Cetăţii şi trupa lui (20 minute) cu plecare în paradă prin Cetate 21:00 – 23:00 - Interactiv cu publicul - lecţii de duel, dans, probe de îndemânare şi surprize – Cavalerii Paladinii de Terra Medieş Biserica din Deal – Concerte de muzică medievală, recitări de poezie medievală 17:00 – 18:00 – recitări de poezie medievală – Cosmin Şofron 18:00 – 19:00 – concert muzică medievală lăută Cristi Lazăr Biserica Romano- Catolică – Concerte de muzică medievală, recitări de poezie medievală
www.sighisoara.org.ro 17:00 – 17:50 – concert de muzică medieval - lăută şi alte instrumente cu corzi, Nicolae Szekely 19:10 – 20:00 – recitări de poezie medievală, Noua Acropolă Sala mare de festivităţi a Municipiului Sighişoara 10:00 - 13:00 – Conferinţe Arhg. Ioan F. Pascu, “Un oraş, mai multe feţe! Geneză locală, spaţii publice, segregări şi solidarităţi urbane în Centrul istoric Sighişoara” Serghei Todor – Trecere prin 25 de ani de Sighişoara Medievală Dr. Nicolae Teşculă, Muzeul de Istorie Sighişoara – Festivalul Sighişoara Medievală la cea de-a 24-a ediţie. Semnificaţia Legendei „Angelina sau turcii în faţa Sighişoarei” Zona Biserica Mănăstirii – Tabere de cavaleri 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 - Tabără medievală cu un decor specific: expoziţie de arme (spade, topoare de luptă, topoare de execuţie, halebarde, lance, suliţe, bice de luptă, buzdugane), corturi medievale – confecţionate manual, cămăşi de zale confecţionate manual, scuturi, platoşe, mănuşi, etc - Paladinii de Terra Medieş 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 – tabăra cu decor specific, animaţie tematică, steaguri, scuturi, arme – Ordinul Cavalerilor de Mediaş Zona Biserica Mănăstirii – Ateliere de meşteşugari 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 - demonstraţii meşter olar Mitroi Ion şi Mitroi Ana Atelier de meşteşuguri Calfele Sibiu (fierărit, dulgherit) 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 – Expoziţie de basoliefuri + Atelier Caligrafie Kaji, Atelier de fabricare manuală a hârtiei, Atelier de filozofie aplicată, Atelier de percuţie şi ritmuri (+expoziţie basoreliefuri) 10:00 – 14:00, 16:00 – 22:00 – Atelier de prelucrare a sticlei Alexandru Rotar Expoziţie foto cu imagini din primele ediţii ale Festivalului Sighişoara Medievală - La 25 de ani Amintiri din Sighişoara Medievală - expoziţie organizată de SCAT CONCRET Aleea Cetăţii – zona Primăriei – Atelier de tras cu arcul 10:00 – 14:00 – Atelier de tras cu arcul – Ordinul Cavalerilor de Mediaş 16:00 – 21:00 - Atelier de tras cu arcul - Paladinii de Terra Medies Sala Sander 10:00 – 20:00 - Goyart International - Gorgonio Sanjuan, Spania - Expoziţia internaţională de pictură „Cultura şi comunicarea prin artă”. Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor 10:00 – 22:00 Expoziţie de pictură cu tema Curierului Secret - Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex Sighişoara şi UAP România (filialele Tg. Mureş şi Cluj-Napoca) *Organizatorul îşi rezervă dreptul de a face modificări în program.
PUBLICITATE
24 - 30 iulie 2017
18
Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras B.E.J. Magyari Szabolcs, cu sediul in Tg-Mures, str. Gheorghe Doja nr. 38 sc. B ap. 14, judetul Mures, prin executor judecatoresc Magyari Szabolcs, vinde la licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 27.07.2017, ora 12:00 , imobilul situat in Sat Paltinis - 537171, nr. 78, Comuna Lupeni, Judetul Harghita, imobil inscris in C.F. nr. 50484 Lupeni, nr. cadastral C1, C2, nr. top. 134/1, compus din teren edificat cu C1: casa de caramida si piatra, acoperita cu tigle, compusa din: 4 camere, o bucatarie, o camara, o pivnita si C2: grajd cu sura, la pretul de 87.500,00 Lei. Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe http://www.registru. uniuneaexecutorilor.ro/. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J Ianculescu George, cu sediul in Tg Mures, str. Marton Aron, nr. 11, jud. Mures vinde prin licitatie publica organizata la sediul sau, in data de 07.08.2017 ora 11:00, in dosarul executional nr. 59/E/2013, imobilul: teren extravilan cu suprafata de 13500 mp, situat in loc. Albesti, jud. Mures, inscris in CF nr. 50159 (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 4378/N) a loc. Albesti, cad. nr. 361, la pretul de 64.587,00 LEI (acest pret reprezentând 75% din valoarea de piata la care a fost evaluat imobilul). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen
Biroul executorului Dosarul judecătoresc execuțional HURUBA, GIUNCA 3696/2014 & ASOCIATII
sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J Ianculescu George, cu sediul in Tg Mures, str. Marton Aron, nr. 11, jud. Mures vinde prin licitatie publica organizata la sediul sau, in data de 07.08.2017 ora 12:00, in dosarul executional nr. 159/E/2014, imobilul: teren intravilan cu suprafata de 250 mp edificat cu casa de locuit compusa din: camera cu s=16,28 mp, camera cu s=14,52 mp, bucatarie cu s=24,50 mp, spatiu comercial cu s=18,40 mp si spatiu comercial cu s=17,60 mp, situat in loc. Seleus, str. Principala, nr. 88, jud. Mures, inscris in C.F. nr. 51486 a loc. Danes (CF Vechi nr. 3458), cad. nr. 279, top nr. 5568-5820/133/1, cad. C1, top nr. 5568-5820/133/1- C1, la pretul de 59.968,00 LEI (acest pret reprezentând 75% din valoarea de piata la care a fost evaluat imobilul). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J Ianculescu George, cu sediul in Tg Mures, str. Marton Aron, nr. 11, jud. Mures vinde prin licitatie publica organizata la sediul sau, in data de 07.08.2017 ora 10:00, in dosarul executional nr. 243/E/2015, imobilul: teren intravilan in suprafata de 1003 mp, situat in loc. Sangeorgiu de Mures, str. Principala, nr.
Locul licitației Targu Mures, str. Sinaia (la intersecţia cu str. Pavel Chinezu), langa benzinaria LUKOIL, Judetul Mureș
Data și ora licitației 31 Iulie 2017, ora 11:00
fn, jud. Mures inscris in CF nr. 52945 (CF Vechi nr. 4462/N), cad. nr. 384/1, top. nr. 524/2/2/2/1, a loc. Sangeorgiu de Mures, la pretul de 86.274,00 LEI (acest pret reprezentând 75% din valoarea de piata la care a fost evaluat imobilul). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Biroul Executorului Judecatoresc COTFAS MARIN CORNEL, anunta ca in ziua de 14 august 2017 orele 10,30, se va vinde la licitatie publica cu strigare, la sediul biroului executorului judecatoresc din localitatea Toplita, str. Miron Cristea, Bloc D, sc.1, apt.1, judetul Harghita, imobilul Apartament cu patru camere si dependinte, in suprafata utila de 79 mp. situat in Gheorgheni, cart.Florilor, bl.45, sc.H, ap.5, jud.Harghita, inscris in CF nr.50034-C1-U42 Gheorgheni(provenita din conversia pe hartie a CF nr. 13144/C/45/H/V Gheorgheni), cu nr. top.10899/6/C/H/V. Pretul de strigare s-a stabilit conform prev.art. 836, al.(1), N.C.P.Civila, redus cu 50% si este de 115.000 lei. Invitam pe toti cei care pretind vreun drept real asupra imobilului sa anunte executorul judecatoresc inainte de data vanzarii. Toti cei care doresc sa cumpere imobilul sunt invitati la locul vanzarii, dupa ce in prealabil si-au prezentat oferta de cumparare in scris si au consemnat pe seama si la dispozitia Biroului executorului judecatoresc, o cautiune reprezentand 10 % din pretul de strigare, conform art.839, al.(1) N.C.P.Civila. Daca nu se ofera pretul de incepere a licitatiei si exista cel putin doi licitatori, la acest termen imobilul se va
putea vinde la cel mai mare pret oferit, chiar daca acesta va fi mai mic decat valoarea creantei sau a garantiei, putand fi vandut si daca exista o singura persoana care ofera pretul de strigare. Orice informatii cu privire la procedura vanzarii si a cerintelor imperative pentru inscriere se obtin la sediul biroului sau la telefon nr. 0266341200.” Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Biroul Executorului Judecatoresc COTFAS MARIN CORNEL, anunta ca in ziua de 21 august 2017 orele 10,00, se va vinde la licitatie publica cu strigare, la sediul biroului executorului judecatoresc din localitatea Toplita, str.Miron Cristea, Bloc D, sc.1, apt.1, judetul Harghita, imobilul apartament cu trei camere si dependinte, inscris in CF 50015-C1-U1 Remetea,(provenita din conversia pe hartie a CF. nr.8849/C/XI Remetea cu nr. top. 11666/2/1/C/XI), 69/1152 cote parti comune si 20/339 parte cota de teren, din tot, situat in comuna Galautas, str. Garii, nr.32/B, ap.11, jud.Harghita. Pretul de strigare s-a stabilit conform prev. art. 836, al.(1), N.C.P.Civila, redus cu 50% si este de 26.200 lei. Invitam pe toti cei care pretind vreun drept real asupra imobilului sa anunte executorul judecatoresc inainte de data vanzarii. Toti cei care doresc sa cumpere imobilul sunt invitati la locul vanzarii, dupa ce in prealabil si-au prezentat oferta de cumparare in scris si au consemnat pe seama si la dispozitia Biroului executorului judecatoresc, o cautiune reprezentand 10 % din pretul de strigare, conform art.839, al.(1) N.C.P.Civila. Daca nu se ofera pretul de incepere a licitatiei si exista cel putin doi licitatori, la acest termen imobilul se va putea vinde la cel mai mare pret oferit, chiar daca acesta va fi mai mic decat valoarea creantei sau a garantiei, putand fi vandut si daca exista o singura persoana care ofera pretul de strigare. Orice informatii cu privire la procedura vanzarii si a cerintelor imperative pentru inscriere se obtin la sediul biroului sau la telefon nr. 0266341200. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
Bunul licitat
Preț pornire lei RON
autovehiculul marca IVECO, tipul ML75E15/JUNGE EUROCARGO, s.s. ZCFA75B0102356572, s.m. 008212, cilindree 3.920 cmc., avand nr. de înmatriculare MS07NAC, împreuna cu bunurile mobile necesare utilizarii acestuia si cele impuse de dispozitiile legale pentru exploatarea în siguranta a acestuia
24.000 lei T.V.A. inclus, preţ de 100% din pretul initial stabilit conform art. 757 alin. (1) C.pr.civ.
All Credit S.P.R.L. S.C. SILETINA IMPEX S.R.L. ÎN ASOCIERE CU S.C. TRANSPORT LOCAL S.A., având obiect de activitate principal transporturi auto de persoane, angajează: ŞOFERI AUTOBUZE CERINŢE: permis de conducere cat. „D”; atestat profesional 2 ani vechime în transport persoane Candidaţii interesaţi vor depune un Curriculum vitae însoţit de scrisoare de intenţie, copia Permisului de conducere şi a Atestatului profesional la secretariatul firmei aflat în Tîrgu Mureş, str. Bega nr.2, program de lucru de luni până vineri, între orele 08,00 – 16,00 sau prin fax la nr. 0265.268448. Alte informaţii la telefon: 0265.269077. Numai candidaţii selectaţi vor fi invitaţi la interviu. Societatea îşi rezervă dreptul de a testa competenţele declarate de candidaţi. Comitetul de direcţie
cu sediul în Tg.Mureş, str.Corneşti nr.14, cod fiscal 14720621, în calitate de lichidator judiciar al S.C. Agromec Logig S.A. cu sediul în Logig, oferă la vânzare prin Licitație publică deschisă cu strigare următoarele: remorca 7 to – 3.983 lei – 2 buc., remorca 5 to 3.330 lei, semănătoare SPC 6 - 3.186 lei, vidanjă apă – 2.250 lei, pompă de erbicidat - 918 lei și disc purtat - 522 lei. Prețurile sunt reduse cu 10% față de prețul stabilit prin evaluare. Licitaţia va avea loc în data de 28 iulie 2017, orele 1200, la locația din Tg.Mureș, str.Bolyai nr.38 ap.7, iar în caz de neadjudecare se reia săptămânal, în fiecare zi de vineri, la aceiaşi oră şi adresă. Pot particpa la licitaţia publică persoanele fizice și/sau juridice care achită în contul de lichidare deschis la Piraeus Bank Romania Sucursala Tg.Mureș, cont RO93PIRB2800740721001000, 10% din preţul de strigare pentru bunurile licitate. Informații suplimentare la tel:0744-923081.
19
PUBLICITATE
24 - 30 iulie 2017
Restricţii de circulaţie pe perioada Festivalului Sighişoara Medievală 2017
www.sighisoara.org.ro
În perioada 28 – 30 iulie a.c. va avea loc Festivalul Sighişoara Medievală 2017, manifestare culturală de amploare a cărei organizare şi desfăşurare a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 80/ 04.05.2017 şi reglementată prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 98/27.06.2017. Pentru buna desfăşurare a festivalului şi pentru a evita blocarea străduţelor care ar împiedica intervenţia promptă a instituţiilor abilitate în cazul unor posibile incidente şi situaţii de urgenţă, Municipiul Sighişoara informează riveranii şi toţi sighişorenii că, în perioada 27 – 31 iulie 2017, accesul auto în perimetrul de desfăşurare al evenimentului va fi interzis – cu excepţia riveranilor. Riveranii vor parca autovehiculele proprietate personală sau ale societăţii comerciale fie în afara perimetrului de desfăşurare al evenimentului sau în curtea aferentă locuinţei. Programul de aprovizionare al unităţilor economice în perimetrul de
desfăşurare a festivalului, în perioada 28 30 iulie 2017, va fi între orele 6,00 - 9,00. De asemenea, accesul participanţilor la oficierea cununiilor civile programate în această perioadă se va face pietonal, pe traseele accesibile, fiind permis accesul unui număr de trei autoturisme/cununie. Nerespectarea acestor restricţii pe perioada festivalului, vor fi sancţionate conform reglementărilor legale în vigoare. Circulaţia auto va fi închisă temporar după cum urmează: în perioada 27 iulie 2017, ora 06.00 şi 31 iulie 2017, ora 12.00 în Cetatea medievală şi Piaţa Octavian Goga: strada Morii – la intersecţie cu Consiliul Europei şi cu Piaţa Hermann Oberth, strada Octavian Goga – la intersecţie cu 1 Decembrie 1918; în data de 28 iulie 2017, între orele 16.30 – 17.30, pentru „Parada de deschidere”, care se va desfăşura începând cu ora 17.00, pe următorul traseu: Str. Nicolae Bălcescu – Str. Hermann Oberth – Str. 1 Decembrie 1918 - Str. Octavian Goga – Piaţa Octavian Goga– Str. Morii – Piaţa Hermann Oberth –Str. Turnului – Cetate. De asemenea, pentru fluidizarea traficului auto şi suplimentarea numărului locurilor de parcare în perioada 27-31 iulie 2017, circulaţia rutieră se va desfăşura într-un singur sens pe străzile: strada Anton Pann – de la intersecţia cu strada Ecaterina Teodoroiu; strada Mărăşeşti; strada Crinului; strada Ecaterina Teodoroiu şi strada Simion Bărnuţiu.
COMUNICAT SISTARE APĂ
www.punctul.ro
Compania AQUASERV Tîrgu-Mureş anunţă consumatorii că, în perioada 2428.07.2017, din cauza executării unor lucrări de inspecţie a reţelelor de distribuţie apă, se sistează furnizarea apei potabile în zonele menţionate mai jos, conform următorului program: Luni, 24.07.2017, între orele 09:00–12:00 - Tîrgu-Mureş - str. Branului Marţi, 25.07.2017, între orele 08:00–10:00 - Tîrgu-Mureş - str. Caraiman Miercuri, 26.07.2017, între orele 09:00–12:00 - Tîrgu-Mureş - str. Iernutului Joi, 27.07.2017, între orele 09:00–12:00 - Tîrgu-Mureş - str. Iernutului Vineri, 28.07.2017, între orele 09:00–12:00 - Tîrgu-Mureş - str. Moreşti Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere până la limpezirea ei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Vă mulţumim pentru înţelegere. S.C. Compania AQUASERV S.A. Tîrgu-Mureş
În atenţia comercianţilor Municipiul Sighişoara informează comercianţii care doresc să desfăşoare activitate comercială pe perioada Festivalului Sighişoara Medievală 2017 că, începând cu data de 27.07.2017, ora 12.00, se pot prezenta la sediul Municipiului, str. Muzeului nr. 7, la camera 15, pentru încheirea contractelor de închiriere a unei suprafeţe de teren şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare, cu următoarele documente: Certificat de înmatriculare eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului; Certificatul constatator eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului, care trebuie să cuprindă activităţile desfăşurate de către agentul economic conform codului CAEN; După caz, autorizaţiile şi avizele prevăzute de lege (autorizaţie/aviz: sanitară, sanitar-veterinară), pentru cei cu alimentaţie publică şi comerţ cu produse alimentare. Plata se poate la încheierea contractului, la Casieria Municipiului Sighişoara, cam. 26 – care va avea următorul program de lucru cu publicul: Joi, 27 iulie 2017: 12.00-20.00 Vineri, 28 iulie 2017: 09.00 – 20.00 Sâmbătă, 29 iulie 2017: 09.00 – 20.00 Duminică, 30 iulie 2017: 09.00 – 11.00. Taxele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 – Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, actualizată prin Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională –
www.sighisoara.org.ro CAEN, stabilite în funcţie de suprafaţa aferentă activităţilor respective, după caz, sunt în sumă de: 110 lei, pentru o suprafaţă de până la 500 mp inclusiv; 4000 lei, pentru o suprafaţă cuprinsă între 500 mp – 600 mp, inclusiv; 4500 lei, pentru o suprafaţă cuprinsă între 600 mp – 800 mp, inclusiv; 5000 lei, pentru o suprafaţă cuprinsă între 800 mp – 1000 mp, inclusiv; 5500 lei, pentru o suprafaţă mai mare de 1000 mp. Pentru desfăşurarea activităţilor comerciale pentru domeniul alimentaţie publică, se vor emite autorizaţii de funcţionare pentru care s-a stabilit taxa de 110,00 lei/contract. Toţi comercianţii vor prezenta documentele în baza cărora sunt autorizaţi să desfăşoare activitatea comercială respectivă (autorizaţie de persoană fizică, asociaţie familială, certificat de înmatriculare, cod fiscal). Autorizaţia de funcţionare pe perioada Festivalului “Sighişoara Medievală” 2017, se va elibera numai în baza contractului de închiriere a suprafeţei de teren. Primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean
COMUNICAT SISTARE APĂ TÂRNĂVENI Compania AQUASERV, sucursala Târnăveni, anuntă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de investiţii la reţeaua de distributie pe str. Eternităţii, se va sista furnizarea apei potabile marţi, 25.07.2017, între orele 08:00–17:00 (estimare), în următoarele zone: Târnăveni – strazile: Eternitătii, Liliacului, Narciselor, Movilei, O. Goga, Frasinului, Livezii, Republicii nr. 52-54 (bloc turn), p-ţa Primăriei, cart. Păcii bl. 2A şi 2B, str. Păcii, Plugarilor şi Câmpului. Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere până la limpezirea ei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. S.C. COMPANIA AQUASERV S.A. Sucursala Târnăveni
PUBLICITATE
24 - 30 iulie 2017
20