674

Page 1

7

În drum spre succes: trupa TesoOK din Reghin

9

10

Raportul primarului, oglindă a oraşului Luduş (I)

La sfârșitul săptămânii, județul Mureș va fi în centrul karatiștilor

RO

www.punctul.ro

Anul XIII, Nr. 674, 19 - 25 martie 2018, Preţ: 0,99 RON

Buget mărit pentru festivalurile județene! Săptămâna trecută Punctul a publicat o analiză prin care vă prezentam situația financiară a instituțiilor județene de cultură. Directorii acestor instituții (Filarmonica de Stat, Ansamblul Profesionist „Mureșul”, Biblioteca Județeană, Teatrul Ariel) precizau că bugetul aprobat de CJ Mureș pentru 2018 este unul mai restrictiv, în sensul că nu s-au prea aprobat bani pentru investiții. În același timp, anumite surse ne-au transmis că bugetul unor festivaluri a fost mărit anul acesta, la festivaluri precum Vibe sau Awake. Într-adevăr, lucrurile se par că stau mult mai bine în privința evenimentelor organizate în 2018, aflate sub egida directă a Consiliului Județean Mureș. Bugetul festivalurilor s-a mărit, cu precizarea că CJ organizează foarte multe festivaluri și acțiuni culturale. S-a mărit considerabil inclusiv bugetul alocat evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri.

4-5

Milostenia la români

Răsfoind zeci de pagini despre cazul copilului desfigurat de explozia produsă la mașina bunicului său, mi-a rămas întipărită în memorie imaginea de coșmar. Fiind empatică din fire, îmi puteam imagina și durerea imensă a părinților, nemaivorbind de durerea suferită de copil! Cu siguranță v-ați de Erika MÃRGINEAN ars vreodată un deget atingând o oală fierbinte de pe aragaz, ori v-ați opărit cu ciorba fierbinte! Ce tare v-a durut, nu-i așa? Știu că exemplul e forțat pentru că durerea ce a simțit-o copilul e incomparabilă cu o mică arsură! Faptul că n-a murit de durere, de vreo infecție și că a avut puterea de a trece mai departe când nimeni nu-i mai acorda vreo șansă la o viață normală, toate astea se numesc miracol! Un miracol ce nu s-ar fi putut înfăptui fără existența echipei de medici care l-au salvat, dar nici fără banii care au făcut posibile

iOPINII

operațiile. Și acum ajung la miezul problemei. Oricât de tare te-ar afecta o asemenea tragedie, dacă nu ai de unde, nu donezi bani. Încerci să ajuți altfel, așa cum poți, sau îți vezi de treaba ta. Dacă ai posibilitate și suflet mare, donezi niște bani, chiar fără să-ți dai numele, pentru că nu aștepți recompensă pentru gestul tău. Vrei să ajuți și atât! Dar dacă scrii pe paginile de socializare cu nume și prenume cât de greu ți-a fost să mergi la bancă și să pui niște bani în contul de donații și apoi să te revolți dacă aplauzele întârzie? Dacă nu primești mai mult de un „mulțumim” și dacă observi o ameliorare în viața celor pe care i-ai ajutat benevol, începi să-i huiduiești? Asta cum se numește? Indiferent ce ar fi făcut acea mamă din banii adunați în contul ei și cel de donații, atâta timp cât nu-și părăsește

În 2018, CJ Mureș și-a propus să organizeze 82 de evenimente (festivaluri, conferințe etc.), cu un buget total de aproape 2.700.000 de lei (cu aproximativ 700.000 de lei mai mult decât anul trecut).

copilul și îl duce la „intervenții” , ca să nu zicem operații, peste hotare, și mai are în grijă încă un copil mic, pe care nu-l poate lăsa departe de ea, de teamă că ar putea păți și el cine știe ce, eu cred că acea mamă nu trebuie trasă la răspundere! Cu atât mai puțin ar trebui hărțuită și stresată chiar și aflându-se la spital cu copilul. Cele care s-au erijat în avocatul diavolului (fără aluzie!) ar trebui să facă un joc de imaginație. Cum s-ar simți să-și vadă chipul frumos al copilului desfigurat dintr- o clipă întralta? Cum ar putea asista la suferința lui și să nu poată să facă nimic? Mă întreb, milostivele doamne s-ar simți mai bine dacă ar avea câte o chitanță de la coafor sau de la cofetăria unde a fost comandat tortul de ziua copilului? Dacă în urma postărilor denigratoare alți oameni cu suflet ar înceta să mai doneze?

iOPINII

Nu vreau să-i caut justificări mamei, nici să o jignesc. Nu contest nici îngrijorarea doamnelor că banii dedicați tratamentului pentru Alex ar putea să fie deturnați spre alte scopuri. Dar am convingerea că dacă vrem într-adevăr să-l ajutăm pe Alex, atunci trebuie să depășim invidia, îndoiala, neîncrederea și să fim convinși că cel mai în măsură să decidă de ce are nevoie copilul și familia este chiar mama lui Alex. Ați donat, foarte bine. „Nu v-a pus nimeni mâna în buzunar”. Ați fost milostive. Nu vă opriți aici. Dacă nu puteți empatiza cu mama copilului, măcar n-o jigniți. „Mergem înainte pentru ca Alex să revină la o viață normală” se numește grupul care a reușit să treacă peste meschinăriile și micile orgolii omenești și să nu urmărească decât binele copilului. Pentru că se poate. Cu milostenie.


SOCIAL

Miere. Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, susţine că 80% – 85% dintre stupine nu au fost afectate de gerul din această primăvară, însă sunt şi zone unde puietul a fost compromis, respectiv în judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Suceava. Acesta a precizat că rapiţa este compromisă parţial, probabil nu pe suprafeţe prea mari, dar acest lucru va afecta în mod categoric şi producţia de miere de rapiţă din acest an. România produce, în medie, 20.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins, în anul 2015, un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Strada Sportivilor. Consiliul Local Tîrgu Mureş are pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna martie un proiect de hotărâre privind schimbarea denumiri străzii Sportivilor în strada dr. Czakó József utca din municipiul Tîrgu Mureș. Din păcate, în acest moment nu vă putem oferi mai multe informaţii, deoarece pe site-ul Primăriei Tîrgu Mureş nu se oferă explicaţii referitoare la motivarea acestui proiect. De altfel, şi alte proiecte ale şedinţelor Consiliului Local Tîrgu Mureş sunt dificil de găsit, într-un site cu format depăşit, care publică doar unele dintre proiectele ce urmează a fi dezbătute. Şedinţa va avea loc joi 22 martie de la ora 14.00.

www.punctul.ro

iȘTIRI

Grădiniţă maghiară. În comuna Păsăreni, judeţul Mureş, a fost pusă piatra de temelie a unei creşe şi grădiniţe maghiare. Instituţia de învăţământ, finanţată de statul ungar cu aprox. 650.000 de euro (aproximativ 200 de milioane de forinţi), va putea primi 50 de copii. Comisarul guvernamental Gerzsa István a declarat mass-mediei maghiare că această instituţie din Păsăreni este una din cele 151 de creşe şi grădiniţe maghiare care vor fi construite cu sprijinul Guvernul Ungariei în Bazinul Carpatic.

19 - 25 martie 2018

18 centre filantropice ortodoxe în Mureș În ultimii cinci ani, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 100 milioane de euro pentru ajutorarea celor în nevoi

În ultimii cinci ani, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 100 de milioane de euro pentru ajutorarea celor în nevoi, desfășurând în acest sens proiecte și activități cu caracter social și filantropic. În tot cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române se desfășoară activități social-filantropice și medicale în 718 instituții și servicii sociale. În prezent se află în derulare 617 proiecte și programe sociale. În județul Mureș există 18 centre socialfilantropice ale Bisericii Ortodoxe Române. Care sunt acestea și ce activități desfășoară, aflați din rândurile următoare.

ÎN TÎRGU MUREȘ Există două centre social-filantropice. Centrul de consiliere pentru persoanele resortisante a fost înfiinţat în luna octombrie 2010 de către Filiala Filantropia Ortodoxă Târgu Mureş. Centrul funcţionează în cadrul Proiectului „Reţea de centre de informare şi consiliere pentru resortisanţi ai unor ţări terţe”. Proiectul contribuie la integrarea străinilor cu şedere legală pe teritoriul României, prin asigurarea unor servicii de informare şi consiliere care să faciliteze accesul nediscriminatoriu al migranţilor la serviciile publice. Finanţat prin Fondul European de Integrare a resortisanţilor ţărilor terţe, Programul Anual 2009, în cadrul Programului general „Solidaritatea şi Gestionarea fluxurilor migratorii”, proiectul „Reţea de centre de informare şi consiliere pentru resortisanţi ai unor ţări terţe” a fost implementat în perioada 1 iunie 2010 - 31 mai 2011 de către Organizaţia internaţională pentru Migraţie (OlM), în cooperare cu parteneri locali precum Asociaţia Filantropia Ortodoxă din Tîrgu Mureş. Astfel, Centrul de informare şi consiliere pentru migranţi din Tîrgu Mureş face parte dintr-o reţea care funcţionează în următoarele 15 oraşe din România:

Punctul alb se acordă tinerilor de la trupa TesoOK din Reghin pentru activitatea pe care o desfășoară. Punctul le urează succes în cariera muzicală!

TESOOK

2

Bucureşti/ Ilfov, Bacău, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, laşi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. Centrul de informare şi consiliere Tîrgu Mureş a fost dotat şi amenajat cu suma de 24.000 de lei. Personalul care deserveşte activitatea în cadrul acestui Centru este format din 1 consilier şi 1 asistent social. Apoi, Cantina socială Mureș a fost înfiinţată în anul 2011 şi are ca beneficiari 50 de persoane defavorizate social. Prin intermediul cantinelor sociale, se oferă oamenilor aflaţi în grele încercări materiale o masă caldă pentru a le potoli foamea şi pentru a le da încredere şi putere de a merge mai departe, şi în cadrul aşezămintelor sociale de acest fel din judeţele Alba şi Mureş, se oferă zilnic hrană caldă persoanelor defavorizate.

ÎN REGHIN În Reghin există 5 așezăminte sociale ale Bisericii Ortodoxe. Casa de tip familial „Maria I” Reghin şi-a început activitatea în anul 2004, venind în sprijinul a 15 copii abandonaţi sau orfani, aflaţi în plasament sau încredinţare din cauza situaţiei critice din familia lor naturală, prin următoarele servicii: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală extracurriculară, dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor ; orientare şcolară şi profesională; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; servicii de consiliere psihologică şi informare; medierea relaţiei dintre copil şi membrii familiei acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional în funcţie de nevoi, alte servicii conexe. Casa de tip familial din cadrul Aşezământului Social „Casa Maria II” – Reghin şi-a început activitatea în anul 2003, oferind aceleași servicii ca și așezământul anterior. Centrul de zi din cadrul Aşezământului social „Casa Maria II” Reghin a fost deschis

în anul 2011 şi asigură activităţi de recuperare şcolară pentru un număr de 25 de copii şcolari cu risc de abandon şcolar, acestea având ca finalitate dezvoltarea abilităţilor de învăţare şi creşterea performanţelor şcolare ale acestora. Centrul de zi oferă următoarele servicii: Servicii primare: hrană, îmbrăcăminte, igienizare; Servicii educative; Servicii recreative şi de socializare; Suport material; Servicii de informare şi consiliere a copiilor; Consiliere şi sprijin pentru părinţi; Intervenţie psihologică, pedagogică şi socială; Programe pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă; Programe de dezvoltare personală. Centrul comunitar pentru vârstnici „Sfântul Andrei” - Reghin, este unul dintre proiectele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” - Filiala Reghin, funcţionând în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime” Reghin şi cu Primăria Municipiului Reghin. Clădirea şi terenul - proprietatea Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Treime” Reghin - pr. Paroh Gherman Dumitru, au fost puse la dispoziţia Asociaţiei în anul 2004, cu destinaţie în domeniul asistenţei sociale. Astfel, s-a reuşit ca fostei case cantorale, construită în anul 1994, de către pr. Paroh Dumitru Gherman, să i se dea o destinaţie nobilă pusă în slujba comunităţii şi a aproapelui ajuns la o vârstă la care are atât de multă nevoie de sprijin. Odată cu preluarea de către Asociaţia Filantropia în anul 2005, clădirea este mansardată şi modernizată printr-un proiect înaintat la Ministerul Integrării Europene. Centrul şi-a început activitatea propriuzis la 1 ianuarie 2006 pe două planuri : 1. Servicii sociale comunitare la domiciliu pentru persoane vârstnice - cu un număr de 80 vârstnici. Acest serviciu la domiciliu pentru persoane vârstnice a început în anul 2004, decembrie printr-un proiect înaintat la Fondul Român de Dezvoltare Socială, însă începând din anul 2006 am reuşit să îmbinăm acest serviciu cu proiectul înaintat la Ministerul Integrării Europene; 2. Centru de criză pentru persoane vârstnice, cu un număr de 8 persoane aflate în situaţii vulnerabile. Centru este coordonat de Pr. Ionescu Alexandru

Se acordă Primăriei Tîrgu Mureș care administrează un site cu format depășit și lipsit de informații.

SITEUL PRIMĂRIEI TÎRGU MUREȘ


www.punctul.ro

3

SOCIAL

19 - 25 martie 2018

împreună cu o echipă de 7 oameni: un asistent social, un asistent medical, un contabil şi patru îngrijitori la domiciliu. Sunt oferite următoarele servicii sociale: Servicii sociale privind îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea în vederea reintegrării sociale; consiliere juridică şi administrativă; consiliere spirituală şi socială; sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei, livrarea hranei la domiciliul beneficiarilor. Servicii socio-medicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice. Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Andrei” a fost înfiinţat în anul 2004 şi găzduieşte un număr de 8 de vârstnici aflaţi în situaţii de risc sau de vulnerabilitate socială. Serviciile de asistenţă personală oferite în cadrul aşezământului includ: servicii de cazare şi alimentaţie, servicii medicale, servicii de îngrijire, servicii sociale; consiliere psihologică şi pastorală. Toate aceste servicii sunt adaptate în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui beneficiar. Prin intermediul serviciilor oferite se urmăreşte prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea includerii comunitare a persoanelor instituţionalizate, dezvoltarea unor aptitudini de socializare şi combatere a excluderii sociale, acordarea unor servicii alternative de îngrijire prin abordarea unui model integrat socio-medical de furnizarea se servicii.

Centrului creştin medical social „Filantropia” – Sighişoara şi-a început activitatea în anul 2004, venind în sprijinul unui număr de 50 beneficiari. Sunt oferite următoarele servicii sociale: Servicii sociale privind îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea în vederea reintegrării sociale, consiliere juridică şi administrativă, consiliere spirituală şi socială, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei, livrarea hranei la domiciliul beneficiarilor. Servicii socio-medicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale. Servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor medicale la domiciliu, ridicarea reţetelor medicale. Activitatea centrului creştin social de noapte „Sfântul Irineu” vine să completeze activitatea filantropică desfăşurată în Centrul Creştin Social Medical de Zi „Sfântul Nectarie” din cadrul Centrului creştin medical social „Filantropia” – Sighişoara. Împreună oferă asistenţă socială, medicală şi hrană şapte zile din şapte zile pentru 120 de persoane vârstnice, nevoiaşe, de toate confesiunile din Sighişoara şi împrejurimi. Anul înfiinţării este 2012, primind 20 de persoane defavorizate social.

LA TÎRNĂVENI

LA LUDUȘ

Serviciul social ,,Sfântul Vasile cel Mare” a luat ființă în data de 01.03.2013, la inițiativa părintelui Protopop Sergiu Dumitru, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, din dorința de a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în dificultate. Rezultat al parteneriatului încheiat între Protopopiatul Ortodox Târnăveni și Primăria Municipiului Târnăveni, serviciul se bucură de susținerea Primăriei, prin punerea la dispoziție a serviciilor Cantinei Sociale și a unui mijloc de transport. Scopul activităților este îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, singure, cu probleme de sănătate, aflate în incapacitatea de a se putea autogospodări, pentru a preveni instituționalizarea în azile sau internarea în spitale a acestora. Serviciile sociale oferite sunt asigurarea unei mese calde la domiciliu pentru 25 de persoane, pachete alimentare, ajutor gospodăresc, suport emoțional și moral în momentele grele ale vieții. Beneficiarii serviciului sunt persoane vârstnice, lipsite de sprijinul familial sau al aparținătorilor, cu dificultăți de deplasare sau imobilizate la pat din cauza bolilor cronice. În acest demers, efortul serviciului social este sprijinit de către preoții și credincioșii Protopopiatului Târnăveni, prin colecte de bani și alimente oferite cu generozitate și dragoste.

Cantina Socială Luduş a fost înfiinţată în anul 2009 şi are ca beneficiari 100 de persoane defavorizate social. Centrul de zi „Sfântul Mina” Luduş a fost înfiinţat în anul 2011 şi are 25 de copii beneficiari. Centrul de zi oferă următoarele tipuri de servicii: Servicii primare: hrană, îmbrăcăminte, igienizare; Servicii educative; Servicii recreative şi de socializare; Suport material; Servicii de informare şi consiliere a copiilor; Consiliere şi sprijin pentru părinţi; Intervenţie psihologică, pedagogică şi socială; Programe pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă; Programe de dezvoltare personală.

LA SIGHIȘOARA Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din cadrul

COMUNA DANEȘ Casa de tip familial „Sfântul Nicolae” Criş, comuna Daneș, şi-a început activitatea în anul 2006, venind în sprijinul a 7 copii abandonaţi sau orfani, aflaţi în plasament sau încredinţare din cauza situaţiei critice din familia lor naturală, prin următoarele servicii: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală extracurriculară, dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; orientare şcolară şi profesională; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; servicii de consiliere psihologică şi informare; medierea relaţiei dintre copil şi membrii familiei acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional în funcţie de nevoi, alte servicii conexe.

LA RECEA Cantina socială Recea a fost înființată în anul 1995 și are ca beneficiari un număr de 50 persoane vulnerabile. Căminul pentru femei vârstnice Recea ocrotește în regim rezidenţial 15 femei vârstnice.

SÂNCRAIU DE MUREȘ Casa de tip familial „Sfântul Teodor” Sâncraiu de Mureş şi-a început activitatea în anul 2005, venind în sprijinul a 8 copii abandonaţi sau orfani, aflaţi în plasament sau încredinţare din cauza situaţiei critice din

familia lor naturală, prin următoarele servicii: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală extracurriculară, dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; orientare şcolară şi profesională; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; servicii de consiliere psihologică şi informare; medierea relaţiei dintre copil şi membrii familiei acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional în funcţie de nevoi, alte servicii conexe. Casa de tip familial „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Sâncraiu de Mureş şi-a început activitatea în anul 2004, venind în sprijinul a 8 copii abandonaţi sau orfani, aflaţi în plasament sau încredinţare din cauza situaţiei critice din familia lor naturală.

LA SÂNGERU DE PĂDURE Centrul de zi „Sf. Dumitru” Sângeru de Pădure, comuna Ernei, oferă următoarele tipuri de servicii: Servicii primare: hrană, îmbrăcăminte, igienizare; Servicii educative; Servicii recreative şi de socializare; Suport material; Servicii de informare şi consiliere a copiilor; Consiliere şi sprijin pentru părinţi; Intervenţie psihologică, pedagogică şi socială; Programe pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă; Programe de dezvoltare personală.

Titi DÃLÃLÃU


ADMINISTRAȚIE

19 - 25 martie 2018

4

Buget mărit pentru festivalurile județene, Săptămâna trecută Punctul a publicat o analiză prin care vă prezentam situația financiară a instituțiilor județene de cultură. Directorii acestor instituții (Filarmonica de Stat, Ansamblul Profesionist „Mureșul”, Biblioteca Județeană, Teatrul Ariel) precizau că bugetul aprobat de CJ Mureș pentru 2018 este unul mai restrictiv, în sensul că nu s-au prea aprobat bani pentru investiții. În același timp, anumite surse ne-au transmis că bugetul unor festivaluri a fost mărit anul acesta, a festivaluri precum Vibe sau Awake. Într-adevăr, lucrurile se par că stau mult mai bine în privința evenimentelor organizate în 2018, aflate sub egida directă a Consiliului Județean Mureș. Bugetul festivalurilor s-a mărit, cu precizarea că CJ organizează foarte multe festivaluri și acțiuni culturale. S-a mărit considerabil inclusiv bugetul alocat evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri. În 2018, CJ Mureș și-a propus să organizeze 82 de evenimente (festivaluri, conferințe etc.), cu un buget total de aproape 2.700.000 de lei (cu aproximativ 700.000 de lei mai mult decât anul trecut). „Obiectivul general al acţiunilor de interes public judeţean constă în consolidarea capacităţii autorităţii judeţene privind dezvoltarea educaţiei şi formarea unor branduri zonale solide care să ridice potenţialul turistic al judeţului Mureş, printr-o serie de evenimente proprii, realizate de aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Mureş, dar și de acțiunile în care Consiliul Judeţean Mureş va fi implicat în calitate de partener”,

www.punctul.ro

fi invitați peste 200 de studenți din cadrul universităților și organizațiilor studențești din zona geografică menționată”, arată CJ.

MAI MULȚI BANI LA OARBA ȘI LA IERNUT

se precizează în Anexa nr. 2 a Hotărârii CJ nr. 23 din 15.02.2018.

PARTENERIAT CU INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII CJ Mureș a alocat peste 1.500.000 de lei pentru 45 de activități realizate în parteneriat cu instituții și organizații. Astfel, față de anul trecut a crescut și numărul evenimentelor realizate și suma acordată (1.189.000 de lei în 2017). La unele evenimente bugetul a fost mărit, la altele diminuat. De exemplu, a alocat 30.000 de lei pentru Festivalul Intercultural „Proetnica”, o sumă cu 20.000 de lei mai mică decât cea alocată în 2017. CJ Mureș arată că ProEtnica se va desfășura anul acesta în 22 – 26 august și că festivalul „promovează dialogul intercultural şi interacţiunea artistică pe plan European intenţionând să reprezinte una din sursele de

Punctul

Premiul Dumitru Tinu 2007 Cristian TEODORESCU Marius LIBEG Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel: 0371 496 125 Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.

Editor: Alexandra BORZOȘ Redactori: Secretariat: Erika MĂRGINEAN Mihaela KOZAK Titi DĂLĂLĂU Ioan A. BORGOVAN IT/DTP: Ovidiu MORAR Mircea BARBU Tipărit la S.C. GARAMOND TIPOGRAFIE S.R.L.

evoluție a societăţii mureşene. Festivalul presupune 5 zile pentru desfășurare, 600 de participanți și peste 15.000 de vizitatori și include aprox.30 de manifestări artistice pe scena principală amplasată în aer liber (Sighişoara), 25 de spectacole interactive în faţa scenei, 20 de standuri de prezentare şi meşteşugăreşti, o expoziţie din aria artelor plastice a artiștilor contemporani din rândul minorităţilor naţionale, prezentare de standuri de cărți, meșteșuguri, specialități culinare – peste 20 de standuri de prezentare, 12 workshopuri susţinute de Organizaţiile Minorităţilor Naţionale”.

ZACUSCA DE ARTĂ Apoi, anul acesta a fost inclus spre finanțare (10.000 de lei) proiectul cultural „Zacusca de Artă”, aflat la a doua ediție. „Zacusca de Artă” este un eveniment de o zi, care se compune dintr-o serie de manifestări

Având obiect de activitate principal transporturi auto de persoane, angajează pentru Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie:

ŞEF SERVICIU

Responsabilităţi principale: • aplicarea legislaţiei în vigoare; • asigurarea evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională; • asigurarea evaluării cunoştinţelor dobândite în procesul de instruire prin examene, teste, etc.; • cercetarea accidentelor de muncă şi ţinere evidenţei acestora; • colaborarea cu serviciul medical

cultural-artistic. În cadrul evenimentului vor avea loc o serie de activități și concursuri care vor duce la stimularea tineretului târgumureșean: concurs muzical, concurs de fotografie, de pictură, desen, sculptură etc. Evenimentul va avea loc în 5 mai, la Tîrgu Mureș.

UNIVERSITATEA DE VARĂ Universitatea Sapienția va organiza Universitatea de Vară 2018. CJ Mureș a alocat pentru evenimentul din 7-12 august suma de 40.000 de lei. „Prin acest eveniment se organizează în fapt, un program internațional destinat studenților din Bazinul Panonic. Tema principală este - Bazinul Panonic, actualități și întâmplări în perioada 2014-2018. Scopul principal al evenimentului constă în crearea unui punct de întâlnire pentru studenți, pentru a participa la programe interactive și culturale, dar și la diferite conferințe. Vor în fundamentarea programului de măsuri de protecţie a muncii; • controlul, pe baza programului de activitate, a tuturor locurilor de muncă în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale; • instruirea şi informarea salariaţilor în vederea protecţiei muncii. Profilul candidatului: • experienţă profesională: minim 2 ani; • studii superioare de profil tehnic şi curs postuniversitar de Evaluator de riscuri SSM; • abilităţi de utilizare a computerului (excel, word); • spirit organizatoric, dinamism şi adaptabilitate; • bune abilităţi de comunicare

Festivalul Cântecului Popular Patriotic „La Oarba și la Iernut” are buget mărit față de anul trecut cu 5.000 de lei, ajungând în 2018 la 35.000 de lei. „Scopul proiectului iniţiat de Asociaţia Culturală „Pe Mureş şi pe Târnavă” şi aflat la ediţia a VIII-a, programat pentru perioada 14-15 august 2018, este de a conserva, valorifica şi promova patrimoniul cultural şi istoric imaterial românesc, prin perpetuarea cântecului popular dedicat eroilor neamului şi educarea tinerilor, în scopul păstrării în memoria colectivă a momentelor cruciale din istoria României”, precizează CJ.

MAI MULȚI BANI ȘI LA VIBE Un buget mărit în 2018 – 200.000 de lei - are și Festivalul Universităţii de Vară „VIBE”, organizat de Uniunea Organizaţiilor Studenţeşti Maghiare din România în 5-8 iulie. În cadrul evenimentului vor apărea artişti renumiţi din străinătate şi din ţară, iar în organizare se vor implica mai multe instituţii de învăţământ superior. În cadrul evenimentului sunt aşteptaţi peste 6.000 de participanţi zilnic. Festivalul va presupune două scene muzicale, un cort de petrecere şi două zone mai mici pentru petreceri cu artişti locali, dans contemporan, poezie,

Ofertă:

• salariu motivat; • tichete de masă; • mediu activ, orientat spre succesul de echipă. Candidaţii interesaţi vor depune un Curriculum vitae, însoţit de scrisoare de intenţie la secretariatul firmei aflat în Tg.Mureş, str. Bega nr. 2, program de luni până vineri, între orele 1000 – 1400 sau prin fax la nr. 0265.268448. Numai candidaţii selectaţi vor fi invitaţi la interviu. Societatea îşi rezervă dreptul de a testa competenţele declarate de candidaţi. Conducerea Asocierii pentru transport public de persoane.


5

ADMINISTRAȚIE

19 - 25 martie 2018

în anul Centenarului piese și workshopuri de teatru. Pe cele două scene vor evolua artişti renumiţi din Ungaria şi din zona transilvană, iar în cortul de petrecere vor fi prezenţi DJ din Anglia, Israel, Ungaria şi România, în idea creării diversității.

învățării și percepției, precum și oferirea de informații despre spectrul stelar și planete, care implică o serie de activități interactive care le stimulează spiritul de echipă, tolerarea și învățarea prin joc”, precizează CJ.

MAI PUȚIN PENTRU BOOKFEST

7 FESTIVALURI DE TURISM FINANȚATE DE CJ

Însă Bookfest Tîrgu Mureș are alocați mai puțini bani – 80.000 de lei (în 2017 – 110.000 lei). Acţiunile Salonului de Carte Bookfest Tîrgu-Mureş au fost organizate în anii precedenți cu scopul de a oferi publicului din judeţul Mureş o platformă de întâlnire cu cele mai importante edituri din ţară, precum şi cu oamenii de cultură pe care organizatorii i-au invitat în cadrul salonului.

PE LOC LA ZILELE CULTURALE MAGHIARE Zilele Culturale Maghiare - Vâltoarea Mureşeană primesc aceeași sumă ca și anul trecut – 60.000 de lei. „Prin cea de a VI-a ediție a evenimentului (27 august – 2 septembrie 2018) organizat în vederea promovării tradițiilor culturale maghiare din Transilvania ți valorificarea potenţialului turistic al zonei. Programul va cuprinde expoziţii de artă plastică şi fotografie, programe pentru copii şi tineret, concursuri sportive, târg e carte, serate literare, proiecţii de filme, târg meşteşugăresc, prezentări gastronomice şi degustări de vinuri. Toate acţiunile vor fi valorificate printr-o Gală a Festivalului Folcloric, completată periodic de concerte prezentate de artişti renumiţi din Ungaria”, precizează CJ Mureș în Anexa nr. 1 a Hotărâri nr. 23 din 15 februarie 2018.

www.punctul.ro

2 ZILE DE AVENTURĂ ÎN LUMEA STELELOR Un eveniment mai deosebit este Festivalul județean pentru copii „2 zile de aventură în lumea stelelor” (10-11 noiembrie), care a obținut suma de 20.000 de lei, aflat în 2018 la a III-a ediție. Se estimează o participare de peste 1.000 de copii, dar și cel puțin 70 de voluntari care s-au implicat și la edițiile trecute. „Beneficiarii proiectului se împart pe două categorii de vârstă – 16-25 ani, respectiv 7-12 ani, de etnii diferite. Scopul acțiunii constă în stimularea

La secțiunea turism CJ finanțează 7 festivaluri, cu suma totală de 615.000 lei (în 2017 s-a alocat 565.000 de lei). „Ţinând cont de succesul festivalurilor Văii Mureşului şi Văii Gurghiului, ajunse la a XVa, a XIV-a, cu o participare de aproximativ 15.000 de persoane/ ediţie, iar din anul 2014 şi cel al Văii Nirajului, cu aproximativ acelaşi număr de participanţi, Festivalul „Târgul Fetelor” sau cele ale văilor Niraj, Tîrnava Mică, Tîrnave sau Câmpiei Mureşene, adăugându-se complexul Festival „AWAKE”, un festival de muzică și arte care își propune să marcheze și mai pregnant prezența județul Mureș în circuitul festivalier, prin organizarea unui eveniment de talie internațională, considerăm că aceste evenimente pot forma cadrul proiectului de interes public judeţean „Turist în Mureş”, dedicat deopotrivă mureşenilor dar şi potenţialilor vizitatori ai judeţului din toate zonele şi din afara ţării”, precizează CJ Mureș.

AWAKE, UN FESTIVAL NOROCOS De fapt, bugetul acestor festivaluri rămâne identic cu cel de anul trecut, cu o singură excepție – Festivalul Awake de la Gornești – a primit suma de 250.000 de lei, cu 50.000 mai mult decât în 2017. Este cea mai mare sumă finanțată anul acesta de CJ pentru festivaluri și alte evenimente. Locul doi este

ocupat de Festivalul Vibe. „Festivalul de muzică şi arte AWAKE este organizat de compania EMAGIC LIVE SRL în colaborare cu Asociaţia CULTURAFT, asociaţia asumându-şi finanţarea, gestionarea şi implementarea proiectului multi-cultural ce implică artiştii de origine română şi maghiară din cadrul festivalului AWAKE. Pentru că judeţul Mureş are o lungă tradiţie în găzduirea evenimentelor muzicale de anvergură, tradiţie ce a fost întreruptă în ultimii patru ani, prin dispariţia unuia dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din ţară, „Peninsula”. S-a creat un gol în peisajul cultural, resimţită în special de tineri, care s-au îndreptat către evenimente din afara judeţului sau chiar a ţării. Iniţiativa acestui nou festival aparţine unui grup dintre aceşti tineri din Tîrgu Mureş, absolvenți ai Universităţii „Petru Maior”, care au contactat membrii fondatori ai Asociaţiei Culturaft în vederea organizării unui nou eveniment muzical de anvergură în zonă. Astfel a luat naştere Festivalul de muzică şi arte AWAKE, ce îşi propune să readucă judeţul Mureş în circuitul festivalier, prin organizarea unui eveniment de talie internaţională. Acest festival își propune atragerea unui număr semnificativ de turiști care să descopere multiplele și magnificele monumente de patrimoniu de pe raza județului Mureș, prin organizarea unor circuite turistice dedicate publicului participant la festivalul AWAKE. Având un contract încheiat cu locația - domeniul Teleki din Gornești - pe o perioadă de minim 10 ani, intenționăm să creștem acest festival într-unul dintre cele mai importante și căutate evenimente artistice și turistice ale României, un festival

unde artele, natura deosebită și monumentele de patrimoniu să se completeze și să conducă la experiențe de neuitat pentru publicul local și internațional. Se vor organiza: 1. Concursul de artă contemporană și tabăra de creație Artdoor, din nou organizat cu sprijinul UAP (Uniunea Artiștilor Plastici) și OAR (Ordinul Arhitecților) din Mureș. El va include un concurs internațional de proiecte de opere de artă de tipul „big art installations” (similar cu concursul organizat în cadrul festivalului Sziget), care va genera un număr de aproximativ 10 obiecte de artă de mari dimensiuni ce vor fi asamblate în cadrul taberei de creație ce va precede începerea festivalului, urmând a fi instalate sub forma unei expoziții în aer liber, având vernisajul chiar pe 17 august, data deschiderii festivalului”, arată CJ Mureș.

ACTIVITĂȚI PROPRII CJ va mai organiza în 8 activități proprii, cu trei mai multe față de anul trecut și cu un buget mai mare – 140.000 de lei. Aceste activități vor cuprinde: Realizarea unei statui având tema: „Recunoștință”; Simpozionul național „Petru Maior și prietenii” și editarea unui volum de carte cu comunicări ale conferențiarilor prezenți; Simpozion: „Basarabia pământ românesc” - Oferirea de distincții (medalii omagiale) basarabenilor stabiliți în Reghin, valori locale; „Românul s-a născut creștin” - Acordarea a 100 de icoane pictate unui număr de 100 de biserici aflate în localități care leagă Reghinul de Alba-Iulia; Simpozion și expoziție de carte veche „Luptători pentru unire din Reghin și împrejurimi, delegați la Marea Adunare Națională de la Alba - Iulia”; Zilelor Europene a Patrimoniului Cultura - ziua Porţilor Deschise la monumentele din judeţul Mureş; Elaborarea Revistei „Centenar 1918-2018 – mureșeni în primul război mondial.

Mureșeni la Marea Unire”; Campanie de conștientizare cu privire la regulile aplicabile in situri Natura 2000.

MANIFESTĂRI DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI CJ va finanța și 22 de activități dedicate Centenarului Marii Unirii și a Primului război mondial, cu suma totală de 437.400 de lei (anul trecut s-a alocat aproape 160.000 de lei). Redăm câteva dintre proiectele dedicate Centenarului: „100 de cărți pentru Marea Unire” – proiect bugetat cu 35.000 de lei. Obiective: omagierea într-un mod simbolic, original, a Centenarului Marii Uniri, promovarea autorilor mureşeni, promovarea lecturii şi a creativităţii în domeniul literar în primul rând. De asemenea, se dorește dotarea bibliotecilor din judeţul Mureş cu carte scrisă de autori mureşeni. Ziua Națională a iei românești, î contextul Marii Uniri, 19182018 – Asociația Culturala „Doruri mureșene” – 30.000 de lei. Ceremonial militar și religios organizate cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri și solemnitatea retragerii cu torțe (în cartierul Unirii din Tîrgu-Mureș) – 10.000 lei. Festivalul „Centenarul Marii Uniri. Datini și Obiceiuri Pascale”, organizat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” - Filiala Mureş, în martie 2018 – 25.000 de lei. Cinstire și recunoștință eroilor mureșeni, proiect bugetat cu 4.200 de lei, care are următoarele obiective: Cinstire a eroilor din localităţile judeţului Mureş, căzuţi în luptele de eliberare a teritoriului românesc, în timpul Primului Război Mondial, prin acţiuni comemorativ-aniversare - Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”- Filiala Județeană Mureș ”General Ștefan Gușă” – 4.200 de lei.

Titi DÃLÃLÃU


PUBLICITATE

19 - 25 martie 2018

6


7

SPORT

19 - 25 martie 2018

Medalii pentru canotorii mureșeni la Campionatul Național de ergometru Sala Clubului Sportiv „Ceahlăul” din Piatra Neamț a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, întrecerile Campionatului Național de ergometru, pentru juniori și seniori, competiție organizată de Federația Română de Canotaj. CS Mureșul Tîrgu Mureș a fost prezent cu 23 de sportivi juniori, antrenați de Claudia Balint. Gruparea târgumureșeană a avut un echipaj de dublu juniori mari, alcătuit din Andrei Oltean (component al lotului național de juniori) și Dorin Rad, trei echipaje

Denisa Claudia Metea, Paul Andrei Oprea și Nyulas Aron.

de 4 persoane la categoria ușoară, formate din Bogdan Gorea, Răzvan Mihnea Miron, Cătălin Eduard Moga, Adrian Oltean (echipaj 1), Dan Sebastian Ignat, Marian Șuteu Nicolae, Daniel Vasile Natea și Lako Rareș (echipaj 2), Raul Rusu, Ionuț Valer Șerbănaț, Adelin Natea și Claudiu Sorin Oprea (echipaj 3), unul de dublu juniori categorie ușoară (Marius Matei Gliga și Kiss Krisztian Szilard) și unul de dublu juniori mici (Claudiu Pop Suciu și Nagy Pall). La simplu juniori au concurat Ancuța Ungurean, Maria Milășan,

REZULTATE FRUMOASE Loc I Gorea Bogdan, Moga Eduard Catalin, Miron Mihnea Răzvan, Oltean Adrian Constantin. Loc II Șuteu Marian Nicolae, Natea Vasile, Ignat Dan Sebastian, Lako Rares. Loc III Rusu Raul, Natea Adelin, Serbănat Ionuț Valer, Oprea Sorin Claudiu. Cristina VANCEA

BC Mureș a tras un ultim semnal de alarmă: „Dacă nu se schimbă ceva punem lacăt şi gata” Antrenorul secund al echipei de baschet masculin, liga I, George Trif şi noul căpitan al formaţiei Alin Borşa au tras un ultim semnal de alarmă. „Dacă nu se schimbă ceva punem lacăt şi gata”…

primii care am fost la clubul acesta, am pus o cărămidă la formarea lui și am zis să stăm, să închidem noi ultimii ușa, să nu-i lăsăm pe acești copii singuri, să fie singuri pe teren

și în situația aceasta. Sincer, nu am vrut să particip nici la meciul de la Pitești, nici la meciul de astăzi (de la Sibiu n.r.), doar convingerile lor și ale lui Barni m-au convins să vin și să Baschetbaliștii mureșeni au pierdut la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă seara, în deplasare, cu scorul de 87-77, în fața formației Dinamo București, întrun meci contând pentru etapa cu numărul 21 a Ligii Naționale. Partida s-a decis în prelungiri, scorul după cele patru sferturi fiind egal, 73-73 (24-22,17-14,16-19,1618). Bogdan Stăncuț (24 de puncte), Steff Norbert (17),Alin Borșa (15), Engi David (13), Vlad Porime (6) și Tudor Gîrbea (2) au fost marcatorii echipei BC Mureș, care ocupă locul IX, cu 26 de puncte.

SITUAȚIE TRAGI-COMICĂ Antrenorul secund al echipei George Trif: „Suntem într-o situație tragic-comică. Am ajuns niște amatoriști cum nu am văzut în viața mea un club de baschet, nici măcar la echipele de juniori. Să călătorim până la Pitești în ziua meciului în condiții care nu se pretează pentru o echipă de divizia A. De asemenea, lotul de care dispunem este mai puțin decât subțire, îi văd pe antrenorii de la echipele adverse că le e rușine de rușinea noastră. Din păcate, Mureșul a ajuns așa de jos cum n-am crezut că se poate întâmpla vreodată. Eu și Barni (Szászgáspár Barnabás, antrenorul principal n.r.) am fi plecat demult de la echipă, dar suntem

stau alături de echipă. Îmi pare foarte rău că s-a ajuns în situația aceasta, dar nu știu ce se poate face sau dacă se mai poate face ceva, dar în aceste condiții nu se mai poate continua deoarece ne batem joc de baschet și de tot ce înseamnă campionat”.

NU NE PUTEM ANTRENA. SUNTEM DOAR 6 LA ANTRENAMENT! Alin Borşa, căpitanul echipei: „Azi (13 martie) am putut ține pasul doar în primul sfert, nu ne putem antrena, suntem doar 6 la antrenament în ultima lună,

S.N.G.N.ROMGAZ S.A. SUCURSALA TÎRGU MUREȘ

www.punctul.ro

Cu sediul în Tîrgu Mureș, str. Salcâmilor, nr.23 Organizează în zilele de marți ora 1100 la sediul Sucursalei din Tîrgu Mureș, licitație publică cu strigare pentru vânzare de materiale uzate, țeavă, tubing, componente rezultate din dezmembrări MF. Taxa de participare la licitație este de 10 lei cu TVA. Garanția de participare la licitație este 10% din prețul de pornire a bunului licitat.

Plicul conținând documentele de capabilitate (cererea de participare, oferta de cumpărare, chitanțele reprezentând taxa de licitație și garanția de participare la licitație, copie după C.I. pentru persoane fizice, copie dupa Certificatul de înregistrare al ofertantului pentru persoanele juridice, împuternicire, declarație de confidențialitate, etc.) se va înregistra la registratura unității cu cel puțin o ora înainte de începerea licitației.

Ofertanții vor prezenta chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea taxei de licitație și chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea achitării garanției de participare vizate de bancă în copie sși original, contul bancar în care se va restitui garanția de participare la licitație pentru bunurile neadjudecate.

posibil să fim la fel până la sfârșitul sezonului, nu ne putem antrena cum trebuie, mulți jucători au plecat, unii vor reveni doar dacă vor intra ceva bani… Acesta nu e baschet. Nu am primit decât două salarii toți; în ultima lună ni s-a tot promis că vom primi, dar nici urmă de așa ceva. Noi nu am vrut să mai intrăm pe teren, dar am zis să o facem pentru suporteri și pentru cei care ne încurajează meci de meci. Dacă nu se va schimba nimic în această săptămână, nu ne vom prezenta la următoarele meciuri ceea ce înseamnă excluderea echipei din campionat”.

Cristina VANCEA

Lista cu materialele scoase la licitație, cantitățile, prețurile de pornire a licitației, locul de depozitare și unde pot fi vizualizate, condițiile de participare la licitație sunt afișate la sediul Sucursalei Tg. Mureș, la sediile gestiunilor din cadrul Sucursalei Tg. Mureș, precum și pe site-ul ROMGAZ la adresa www.romgaz.ro - Informații publice Licitații vânzare Informații suplimentare la telefon - 0265/402032 Serviciul Mecano Energetic. Fax - 0265/306340 Sucursala Tîrgu Mureș.


REGHIN

19 - 25 martie 2018

... artist la pensie

Felicia Macavei... Felicia Macavei a avut, de mic copil, pasiunea pentru artă, pictură, lucrul manual. Timpul i-a fost prieten și dușman în același timp: locul de muncă, copiii, familia i-au ocupat prea mult timp pentru a mai avea resurse și pentru artă. A fost asistent medical timp de 37 de ani la Spitalul Municipal „dr. Eugen Nicoară” din Reghin; s-a pensionat de 4 ani. De 6 ani a început să găsească timp pentru ea și pasiunile ei. Joi, 15 martie, a avut loc prima ei expoziție, denumită „Armonie și culoare”, în cadrul Bibliotecii Municipale „Petru Maior” din Reghin.

DE LA TABLOURI LA OUĂ ÎNCONDEIATE „Această expoziție s-a născut la insistențele directoarei bibliotecii, Sorina Bloj. Nu am avut curaj să expun până în acest moment. Lucram pentru mine, pentru sufletul meu, atunci când simțeam eu nevoia, când aveam nevoie de momente de relaxare. Sunt hipertensivă. De când lucrez tensiunea mea este în limite normale. E o bucurie pentru

All Credit S.P.R.L. cu sediul în Tîrgu Mureş, str. Corneşti nr. 14, cod fiscal 14720621, în calitate de lichidator judiciar al S.C. Agromec Logig S.A. cu sediul în Logig, oferă la vânzare prin

Licitație publică deschisă cu strigare Semănătoare SPC 6 - 1.770 lei Vidanjă apă – 1.250 lei, Pompă de erbicidat - 510 lei Disc purtat - 290 lei.

Prețurile nu conțin TVA și sunt reduse cu 50% față de prețul stabilit prin evaluare. Licitaţia va avea loc în data de 23 martie 2017, orele 1200, la locația din Tg.Mureș, str.Bolyai nr.38 ap.7, iar în caz de neadjudecare se reia săptămânal, în fiecare zi de vineri, la aceeaşi oră şi adresă. Pot participa la licitaţia publică persoanele fizice și/sau juridice care achită în contul de lichidare deschis la Piraeus Bank Romania Sucursala Tg.Mureș, cont RO93PIRB2800740721001000, 10% din preţul de strigare pentru bunurile licitate. Informații suplimentare la telefon: 0744-923081.

sufletul meu, mă încarcă pozitiv. Lucrările le făceam cadou la cei apropiați, la prieteni, la cei dragi. Nu pot să lucrez la comandă. Pot doar în limita timpului de care dispun, atunci când pot să simt, fără presiunea că am de onorat o comandă până la o anumită dată, fac ceea ce fac doar de plăcere”, spune Felicia Macavei. Pensula pe care o folosește este ca o extensie a sufletului ei. Fiecare culoare este un sentiment, fiecare tablou este unic. „Tehnica pe care o abordează e tehnica realistă și decorativă. Motivele sunt florale, floarea e prezentată în toate formele și culorile ei. Felicia reușește să facă din culoare prietenul ei cel mai apropiat. E mare lucru ca un om să se regăsească în ceea ce face, iar ea a reușit pe deplin. Este o

persoană foarte creativă, diversitatea lucrului de mână o valorifică și în confecționarea păpușilor, toate sunt păpuși personalizate. În expresia și ținuta lor se poate regăsi cel ce o comandă. Folosindu-se de tehnica șervețelului „încondeiază” ouă și globuri, creează o serie de casete decorative, care își găsesc utilitatea în a păstra fiecare ceea ce își

dorește în ele, de la bijuterii la lucrul de mână. E o tehnică absolut fabuloasă”, declară Elena Haja, artist plastic, membru al Asociației Artiștilor Plastici Mureș. Prin tehnica șervețelului sau decoupage obiectele decorate pot înviora atmosfera unei case sau pot reprezenta un cadou frumos. Ea presupune lipirea unui strat de șervețel (sau a unor bucăți de hârtie decupată) pe diverse obiecte. Suprafețele care se pot decora prin această tehnică sunt foarte diverse: lemn, ceramică, sticlă, gips, textile, metal, carton, lumânări. Obiectele realizate prin tehnica șervețelului dau impresia de lucrări pictate manual. ,,Această tehnică am învățat-o de pe net și am dezvoltat-o în stil propriu. Tehnica șervețelului

8

face referire la artizanat, la recondiționarea unor obiecte preexistente sau modificarea acestora prin schimbarea aspectului acestora. Presupune multă muncă și dedicare, dar și satisfacții foarte mari, deoarece produsele finite au cu adevărat un aspect senzațional, mai ales dacă în acest sens sunt folosite produse de calitate,, spune Felicia Macavei. În fiecare vineri, Felicia Macavei lucrează în cadrul Așezământului social „Casa Maria II” din Reghin. Așezământul asigură activități de recuperare școlară pentru copii școlari cu risc de abandon școlar. În această lună au confecționat mărțișoare. E invitată și la școlile din oraș, au făcut împreună cadouri și felicitări pentru mame. Așadar, arta îți poate da sentimentul de relaxare și bunăstare. Este o modalitate de autocunoaștere și terapie, frumusețea vindecă. Dacă vrei să ștergi cu buretele tot stresul acumulat după o zi de muncă, dacă vrei să te pierzi în idei și să te rupi de lumea exterioară sau dacă ai nevoie de timp cu tine, iată o metodă de relaxare.

Imola GRAMA

În drum spre succes: trupa TesoOK din Reghin Marți, 21 martie, începând cu ora 21:00, va avea loc, la Casa Municipală de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin concertulrecompensă al Trupei TesoOk din Reghin. Recompensa lor vine de la Școala Rock „Rocksuli” din Tîrgu Mureș, o entitate de educație muzicală, specializată pe ramură rock, al căror membri sunt. Toți membrii trupei sunt din Reghin și sunt elevi ai școlilor din Reghin. Este vorba despre Borbély Bartis Zsuzsa - voce, Nagy Endre Dániel - chitară, Nagy Flórián Attila - chitară bass, Barabás Dániel - clape, Borbély Bartis Ferdinánd - tobe. Coordonatorul muzical al

trupei este prof. György Imola. Tinerii adolescenți sunt înrăiți fani ai rock-ului, dar abordează orice gen muzical, de la cântece religioase până la hard rock, orice variantă. La acest eveniment vor prezenta atât coveruri, cât și trei piese proprii, textierul fiind Nagy Flórián Attila, iar compozitorul Nagy Endre Dániel. Din repertoriul lor de scenă fac parte prelucrări ale formațiilor Bon Jovi, Republic și Edda. Tinerii cântă și într-o altă formulă, trupa numindu-se KentauRock, unde solistul vocal este Jánosi Tamás. Împreună cu el, lucrează în prezent la primul

material discografic și așteaptă cu nerăbdare primul lor videoclip. Trupa a apărut deja pe multe scene din țară. Anul trecut a fost invitată la un festival în Ungaria, unde a fost foarte apreciată. „Îmi doresc ca prin intermediul preocupării mele să cunosc cât mai multă lume. Mi-aș dori să devin cel mai bun chitarist din România. Evenimentul ce va avea loc înseamnă mult pentru mine, am ocazia să cânt acasă, în orașul meu natal, cu cele două trupe din care fac parte, în plus voi avea onoarea să cânt pe scenă cu profesorul meu de chitară, György Zsolt”, spune Nagy Endre Dániel. „Pe mine muzica m-a „furat” de aproximativ doi ani și jumătate.

În prima noastră trupă era nevoie de un basist și fratele meu a tot insistat să intru și eu în trupă. Nu regret. Visul meu este să devin un basist profesionist, să fiu cunoscut și apreciat de cât mai mulți oameni, trupa să ajungă una de succes. Să mergem în turnee de promovare, să avem albumul nostru”, completează Nagy Flórián Attila. Invitații mai mari la acest eveniment vor fi Szabó Előd, Vizi, György Imola și György Zsolt (Polifon) și Jánosi Tamás (KentauRock). La concert sunt așteptați toți reghinenii și nu numai, intrarea fiind liberă!

Imola GRAMA


9

LUDUȘ

19 - 25 martie 2018

Raportul primarului – Oglindă a oraşului (I)

iȘTIRI

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului local Luduş din luna februarie, Ioan Cristian Moldovan primar al oraşului la a doua legislatură, a prezentat un cuprinzător Raport privind starea economică, socială şi de mediu a oraşului pe anul 2017. În cele 65 de pagini, Cristian Moldovan spune că „Raportul Primarului reprezintă analiza clară, obiectivă şi transparentă a activităţii administraţiei publice locale luduşene, adică a modalităţii de cheltuire a banilor publici ţinând cont de priorităţile şi necesităţile oraşului”.

MUZICĂ SACRĂ. Primăria oraşului Luduş, Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” şi Protopopiatul Ortodox Luduş organizează la Casa de Cultură un concert de muzică sacră şi pricesne „La umbra crucii tale”. Este o seară dedicată vieţii şi familiei pe care organizatorii au numit-o „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie”. Invitaţi speciali sunt Paula Seling şi preotul Marius Ciprian Pop. Intrarea este liberă la concertul din 24 martie de la ora 17.

PROIECTE CONTINUATE Este evident faptul că, la fel ca întreaga societate, şi oraşul Luduş este angrenat într-un proces de dezvoltare continuă, într-o permanentă căutare a celor mai eficiente soluţii pentru creşterea confortului urban al locuitorilor. În acest scop „în anul 2017, cu fonduri de la bugetul local am continuat proiecte demarate anterior şi am iniţiat derularea altelor noi, de interes major pentru viaţa comunităţii noastre”, spune Cristian Moldovan. În acest context au fost reabilitate acoperişurile Căminelor Culturale din cartierele Gheja şi Roşiori, s-a modernizat strada 1 Mai, s-au reabilitat trotuarele din cartierul Luduş-Est, parcările de pe strada Garofiţei şi Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi s-a realizat canalizarea pluvială pe străzile Dobrogei, Salcâmilor, Viorelelor,

Ioan Cristian Moldovan

Castanilor şi Nouă. Toate acestea cu fonduri de la bugetul local. La capitolul „fonduri europene” a fost semnat un contract de finanţare nerambursabilă de opt milioane de lei pentru modernizarea Parcului Tineretului. În acelaşi timp s-au întocmit documentaţii pentru depunerea proiectelor europene: Creşterea eficienţei energetice în clădiri rezidenţiale; Modernizare, extindere şi dotare a Şcolii Gimnaziale „Ioan Vlăduţiu”; Modernizare şi eficientizare a iluminatului public; Construcţia unei creşe; Modernizarea Liceului Tehnologic.

Din fonduri guvernamentale se finanţează modernizarea străzilor Mureşului şi Crângului, contract inclus în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. În scurt timp, încep lucrările de execuţie a proiectului. Cristian Moldovan spune că pe lângă aceste proiecte care privesc infrastructura, Executivul primăriei s-a preocupat şi de calitatea serviciilor, ordinea şi siguranţa publică, asistenţa socială, cultură, educaţie şi sănătate, capitole pe care le vom trata întrun mic serial pe parcursul următoarelor săptămâni.

Ioan A. BORGOVAN

Caravana „Junior Sport” a ajuns și la Luduș Asociaţia Junior Sport din Reghin a iniţiat un proiect de toată lauda acum, în anul Centenarului României, prin editarea unei reviste prin care sunt aduşi în atenţia publică sportivi de mare calitate, oameni care au dus numele judeţului şi al României în lume. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş, proiectul a fost susţinut de Direcţia Judeţeană pentru sport şi Tineret Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi a 13 localităţi, printre care şi oraşul Luduş.

www.punctul.ro

STRĂZI. În Anexa nr. 1 a HCL nr. 21 /2018 sunt înscrise un număr de 110 poziţii în reţeaua stradală a oraşului Luduş. Dintre acestea, cea mai scurtă este strada Bisericii (56 m), iar cea mai lungă strada Principală (3532 m). Lungimea totală a străzilor este de 70531 m, iar suprafaţa totală a acestora ajunge la 862584 m.p. Străzile enumerate în Anexa 1 a HCL 21/2018 sunt cuprinse în inventarul domeniului public aprobat prin HG nr. 964/2002, la poziţiile 1-3. Conform Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, „Drumurile de interes local aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află (....) şi pot fi clasificate ca: (....) străzi –drumuri publice din interiorul localităţilor, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, şosea, alee, fundătură, uliţă, etc”. Prin referatul întocmit de Anca Năsăudean de la Serviciul „Investiţii, Achiziţii, Domeniu Public” al Primăriei oraşului Luduş s-a propus Consiliului local înscrierea străzilor de pe raza oraşului în evidenţele de publicitate imobiliară în proprietatea oraşului Luduş – domeniul public. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de legislativul local.

Spitalul Orășenesc ”Dr. Valer Russu” Luduș, organizează concurs pentru ocuparea unui post

ELEVII ALĂTURI DE CAMPIONI Caravana „Junior Sport” a fost primită în Sala mare de sport de un mare număr de elevi din şcolile oraşului. Au fost prezenţi primarul Cristian Moldovan alături de campionii luduşeni Ella Kovacs – atletism, Ciprian Tapaszto – Skandenberg, Lavinia Bologa – judo, Ionuţ Bica – fotbal tenis, Alexandru Cîrpaci Szanto – tenis de masă şi atletism, Kolozsvari Kovacs Edward – Skandenberg. Pe lângă aceştia, într-o galerie de onoare ar avea un loc binemeritat încă mulţi alţi sportivi de valoare ai oraşului. Alin Romulus Păcurar şi Adrian Beldean, foşti campioni, acum iniţiatori

www.punctul.ro

RECITAL. Joi, 22 martie de la oa 18, Protopopiatul Ortodox Luduş organizează la biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Luduş o conferinţă şi un recital de muzică bisericească. Invitatul Protopopiatului, teologul dr. Stelian Gombos este consilier în Secretariatul de Stat pentru Culte din Bucureşti va vorbi despre „Rugăciunea Sf. Efrem Sirul şi Canonul de Pocăinţă al Sf. Andrei Criteanul – două căi sau modalităţi duhovniceşti de apropiere a omului de Dumnezeu.

contractual vacant de bucătar, pe perioadă nedeterminată, la Blocul alimentar Se cântă imnul naţional

ai proiectului au vorbit alături de Cristian Moldovan despre importanţa mişcării sportive, despre rolul educaţiei fizice în şcoală. Ella Kovacs, Lavinia Bologa şi Ciprian Tapaszto au vorbit elevilor despre drumul lor în sport, despre muncă şi satisfacţii. Lecţia de educaţie fizică model a fost susţinută de Ciprian Tapaszto, cel care a iniţiat şi un concurs de Skandenberg. Un moment surpriză a fost atunci când au fost prezentate cele trei eleve ale lui

Alexandru Cîrpaci-Szanto, Sidonia Moldovan, Andreea Teglaş şi Delia Bucur, campioane naţionale la junioare III. Florile primite de sportive de la primarul oraşului într-o atmosferă plină de însufleţire au încheiat o activitate instructivă şi interesantă. Şi, poate, cineva se va gândi şi la organizarea unei gale a sportului luduşean, acum în anul Centenarului României. Ioan A. BORGOVAN

Proba scrisă va avea loc în data de 10.04.2018, ora 1000, la sediul unității. Proba interviu va avea loc în data de 13.04.2018, ora 1000, Ia sediul unității Candidații trebuie să dețină acte de studii (calificare) pentru meseria de bucătar, fără condiții de vechime. Înscrierile se fac la secretariatul unității pană la data de 29.03.2018, ora 1530.

Persoana de contact: ec. Cîmpean Monica telefon: 02654114889, interior 20.


SIGHIȘOARA

10 Mariana Gorczyca a debutat, în calitate de traducător, la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig 19 - 25 martie 2018

La sfârșitul săptămânii, județul Mureș va fi în centrul karatiștilor

Sâmbătă, 17 martie 2018, scriitoarea Mariana Gorczyca a debutat în calitate de traducător, la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig. Evenimentul este cu atât mai remarcabil cu cât anul acesta România a fost invitata de onoare a Târgului. Cartea pe care o propune Mariana Gorczyca se intitulează simplu „Anna Hood”. Scrisă de Jürgen Jankofsky, povestea se adresează copiilor şi a mai fost tradusă în 19 limbi. În cadrul Târgului de la Leipzig i-au fost consacrate două evenimente.

Cristina VANCEA

Solicitările pentru cumpărarea lemnelor de foc pentru sezonul rece 2018 – 2019

La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 24-25 martie, se va desfășura la Sighișoara Campionatul Național de karate. Deschiderea oficială a Campionatului va avea loc sâmbătă, 24 martie, la ora 11.00 la Sala

Polivalentă „Radu Voina” din Sighișoara. Evenimentul este organizat de către Club Sportiv Hara Sighișoara în colaborare cu Federația Română de Karate. Intrarea la meciuri este gratuită.

Program: Sâmbătă, 24 martie, meciurile sunt programate între orele 11.00 și 18.00 pentru categoriile de vârstă 7, 8, 9 și 10 ani, individual și pe echipe Duminică, 25 martie, între orele: 10:00

și 14:00 pentru categoriile 11 și 12 ani (individual și echipe). CS Hara Sighișoara participa la acest campionat cu un număr de 12 sportivi.

Cristina VANCEA

Municipiul Sighișoara informează că solicitările pentru cumpărarea lemnelor de foc pentru sezonul rece 2018 – 2019 se pot depune până la data de 1 august 2018, conform prevederilor Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare și a Hotărârii de Guvern nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică. Volumul total al lemnului de foc din fondul forestier, proprietate a Municipiului Sighişoara, a fost aprobat în şedinţa ordinară a Consiliului Local Sighișoara din luna februarie 2018.

Valorificarea lemnului de foc către populaţie se va face după următoarele criterii: - maxim 5,00 mc., echivalent a 8 metri steri lemne de foc/familie şi persoane singure; - valorificarea lemnului de foc se va face către familiile şi persoanele singure, cu domiciliul în municipiul Sighişoara, în limita volumului maxim de lemn de foc aprobat de 4.000 mc. Solicitanții vor depune la registratura instituției cererea tip și copia actului de identitate. Informații suplimentare se pot obține la sediul instituției, cam. 12 sau la telefon 0265.77.12.80, int. 103. Primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean

ANUNȚ PUBLIC privind Proiectul de hotărâre ce urmează a fi supus spre aprobare Consililui Local Sighișoara în ședința ordinară din luna aprilie 2018

Municipiul Sighișoara anunță deschiderea procesului de consultare publică privind următorul proiect de act normativ: Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2019. Documentațiile aferente proiectului de act normativ pot fi consultate: • pe portalul Municipiului Sighișoara www.sighisoara.org.ro/ Transparenta decizională/ Legea nr.52/2003; • la avizierul instituției, str. Muzeului, nr. 17, Sighișoara; • proiectul de act normativ se poate obține

în copie, pe bază de solicitare depusă la Registratura Municipiului Sighișoara. Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus consultării publice se pot depune până la data de 26 martie 2018, pe baza formularului de colectare de recomandări atașat: • la Registratura instituției din Sighișoara, str. Muzeului, nr. 7; • prin poștă, la adresa Sighișoara, str. Muzeului, nr. 7; • ca mesaj în format electronic la adresa de e-mail primaria@sighisoara.org.ro;

• prin fax la numărul 0265.77.12.78. Formularul de recomandări poate fi descărcat de pe pagina de internet a instituției, www.sighisoara.org.ro / transparenta decizionala/ Legea 52/2003 / Formulare sau poate fi ridicat de la sediul instituției: str. Muzeului, nr. 7, camera 12 – Centrul de Informare Cetățeni. Materialele transmise vor purta mențiunea: Propuneri privind dezbaterea publică referitoare la proiectul de act normativ. Propunerile trimise vor fi publicate pe portalul Municipiului Sighișoara www.

sighisoara.org.ro /Transparența decizională / Legea nr.52/2003. Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris. Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică până la data de 26.03.2018. Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție la telefon 0265.77.12.80, int. 103.

Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras Biroul executorului judecatoresc Vlas Maria Cristina, cu sediul in Ludus, Bdul 1 Decembrie 1918, nr. 43/B, apt. 2, jud. Mures, vinde prin licitatie publica organizata la sediul sau, in data de 17.04.2018, ora 10.00, imobilul situat in IERNUT, STR.UNIRII, NR.3, JUD.MURES, respectiv CASA DE LOCUIT:-PARTER:1 CAMERA, 1 BAIE, CASA SCARII,1 HOL, S.C.=41 MP.;ETAJ:2 CAMERE, 1 BAIE, 1 HOL, CASA SCARII, S.C.-53 MP. SI teren in suprafata de 89 mp situat in Iernut, str. Unirii, nr.3,jud.Mures, avand CF: 51413 - IERNUT, nr. TOP: -, imobil aflat in proprietatea MAILAT VASILE , la pretul de 93.525,00 Lei (valoarea reprezinta 75% din pretul de evaluare stabilit de expert). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare,in

termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare,,la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferta de cumparare.Ofertantii sunt obligati sa depuna,pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei.Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.

Se publică spre cunoştinţă publică că în dos. exec. nr. 703-704/E/2012 în ziua de MARTI 17.04.2018 ora 10.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et. 2, ap. 8, jud. Mureş,

următoarele bunuri imobile proprietatea debitorilor garanti ipotecari TOKES ZOLTAN și TOKES ERIKA BLANKA: Teren intravilan în suprafață totală de 900 mp., edificat cu casa neintabulata în regim S+P+M, compus din trei parcele de 300 mp înscrise în CF 50159, nr topografic 322/1/17, CF 50417, nr. topografic 322/1/18 si CF 50420, nr. topografic 322/1/19. Proprietatea imobiliară se descrie ca fiind de tip rezidențial : teren imprejmuit si casa unifamilială de locuit in regim S+P+M nefinalizată in suprafata utila de 260,08 mp. Imobilul este situat în loc. Sângeorgiu de Mureș, str. Petofi Sandor, nr. 1-5, jud. Mureș. Prețul de începere al licitației este de 312.187,00 lei, reprezentând prețul de evaluare conform Raportului de evaluare nr. 747/16.02.2018 intocmit de catre expert evaluator

Pacioaga Simona Crenguta. Invităm pe toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului să anunţe executorul judecătoresc înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia executorului judecatoresc Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare (respectiv 31.218,70 lei), dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.


11

TÂRNĂVENI

19 - 25 martie 2018

Anca Teodora Moga, premiul II la Olimpiada Satelor Mureşene Pentru micii matematicieni ai satelor judeţului Mureş, ziua de 3 martie 2018 a însemnat prilej de întâlnire într-un mediu competitiv şi prietenos cu ocazia organizării la Şcoala Gimnazială „Fogarasi Samuel“, din Găneşti a „Olimpiadei de Matematică a Satelor Mureşene conf. dr. Adrian Petrescu“. Au răspuns provocării acestei olimpiade învăţători şi profesori din zona Municipiului Târnăveni, de la mai multe unităţi şcolare şi elevii acestora din clasele IV-VIII. Concursul este destinat elevilor din mediul rural şi are ca scop asigurarea egalităţii de şanse la nivelul activităţii de excelenţă, fiind unica

competiţie de acest gen din ţară. Premiul II s-a acordat elevei

Anca Teodora Moga, din clasa a IV-a, de la Structura: Şcoala

Primară „Decebal“, din localitatea Bobohalma, judeţul Mureş, pentru

rezultatele obținute la concursul de matematică „Olimpiada Satelor Mureșene – conf. dr. A. Petrescu“, faza locală, din 3.03.2018, îndrumată de profesor învăţământ primar Mirela Deteşan. „Sper ca strădania acestei fetiţe, care învaţă în regim simultan încă din clasa pregătitoare, la fel ca alţi colegi de-ai ei competitivi, să fie apreciată şi răsplătită pe merit! Vă felicit pe toţi elevii pentru efortul depus! Mulţumim conducerii Şcolii centrului de concurs, profesorilor, dar şi colegilor implicaţi în buna organizare şi desfăşurare a acestei olimpiade!”, a afirmat Mirela Deteşan.

Mircea BARBU

72 de ani de la moartea avocatului Romul Olimpicii naționali ai Școlii Gimnaziale „Traian” Boilă, figură importantă a Marii Uniri Aceasta este o fotografie unică, ce îl înfățișează pe avocatul târnăvenean Romul Boilă, una dintre cele mai importante figuri ale înfăptuirii Marii Uniri. La 1

Decembrie 1918, a fost ales cu rang de ministru în Consiliului Dirigent Român. Se află alături de soția sa, Livia Pop, nepoata lui Iuliu Maniu. Târnăveniul a fost reprezentat la

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și de alți oameni datorită cărora pe cartea noastră de identitate scrie acum România. Emil Folea, Emil Breda, Dănilă Boilă, Ioan Radeș, Laurențiu Pascu, Ana Bolilă, Ana Coman, Marțian Căluțiu și Iuliu Anca sunt târnăvenenii care la 1 Decembrie 1918 au bătut drumul spre Alba și care merită să vorbim despre ei. Anul Centenarului este prilejul pe care Primăria municipiului Târnăveni îl va folosi pentru a vorbi despre personalitatea de excepție a lui Romul Boilă și importanța acestuia în istoria românilor. O zi de 14 martie ca aceasta, dar în anul 1946, marchează decesul lui Romul Boilă. Mircea BARBU

www.punctul.ro

Mirajul investiţiilor la Tîrnăveni Nu vă speriaţi că Tîrnăveni va deveni un fel de El Dorado, dar în perioada următoare mai multe firme intenţionează sa-şi deschidă puncte de lucru în municipiu. Tendinţa este similară cu celelalte oraşe din Transilvania care vor cunoaşte o dezvoltare în perioada imediat următoare. Partea proastă este că la Tîrnăveni perspectivele sunt doar în domeniul comerţului, ceea ce îi va afecta pe micii întreprinzători locali, care nu prea au cum să se lupte cu marile lanţuri de magazine. Recent o companie din Bucureşti, partener de expansiune al unor lanţuri de comerţ de retail a solicitat administraţiei locale o listă cu potenţiale spaţii disponibile, deţinute fie de autoritatea locală

În data de 10 martie s-a desfășurat la Miercurea Nirajului etapa județeană a Olimpiadei naționale Istoria şi tradiţiile minorităţii maghiare din România. Conform regulamentului, această competiție se organizează pentru elevii din clasele a VIa, respectiv a VII-a, care învață disciplina Istoria şi tradiţiile minorităţii maghiare din România, probele fiind elaborate conform programei școlare în vigoare, elevii participând la competiție în echipaj de câte doi, din cadrul aceleiaşi

unităţi şcolare. La acest concurs școlar, Şcoala Gimnazială „TRAIAN” din Târnăveni a fost reprezentată de echipajul format din elevii Hidi Andrea Krisztina și Béres János din clasa a VII-a C, cei doi clasânduse pe locul I, cu 100 de puncte obținute din 100 posibile, astfel obținând o nouă calificare la o fază națională. Cei doi elevi au fost pregătiți de profesorul de istorie și geografie Gagyi Zoltán Loránd.

Tot mai multe gunoaie aruncate pe domeniul public ori de către proprietari privaţi. Firma caută puncte termice dezafectate sau funcţionale pentru cumpărare sau concesionare, în care ar putea funcţiona retaileri de produse alimentare şi de larg consum, mobilier, haine, farmacii. De asemenea, se caută şi terenuri pe care s-ar putea construi centre

comerciale de proximitate. O altă companie intenţionează să plătească proprietarilor de teren pe care se află antene de comunicaţii, o sumă în avans în schimbul dreptului de a primi chiriile eşalonate generate de contractele de închiriere.

Mircea BARBU

Acum două zile, în aceste locuri s-a făcut curățenie generală, iar astăzi situația este cea pe care o vedeți. „Sunt convins că nu oamenii de bună credință confundă spațiile publice cu ghena de gunoi. Dar tot la ei apelez pentru a sesiza la Dispeceratul Poliției Locale situații similare, care pun în pericol sănătatea fiecăruia dintre noi și aspectul estetic al Târnăveniului”, a afirmat primarul Sorin Megheşan.

Mircea BARBU



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.