Punctul 693

Page 1

2

4

Patru ore de discuții aprinse în CL Tîrgu Mureș

Descoperiri arheologice la renovarea Bisericii din Cetate

6

Lună de poveste la muzeele mureșene

RO

www.punctul.ro

Anul XIII, Nr. 693, 30 iulie - 5 august 2018, Preţ: 0,99 RON

Csuka Tamás Roland „Alergând mă simt liber, iar pe bicicletă mă simt puternic”

Pasiunea pentru ceea ce face îl deosebește pe tânărul Csuka Tamás Roland de mulți alți tineri din generația lui. În jurul vârstei de 9 ani a început să joace fotbal și a realizat că aleargă destul de bine. Această

4

perioadă o consideră ca fiind începutul. La vârsta de 11 ani a participat la primul concurs de alergare, unde s-a clasat pe locul II la categoria lui e vârstă. La aproximativ 14 ani a primit cadou de la părinți o

bicicletă nouă și a început să alterneze antrenamentele de alergare cu ciclismul. Roland a început să participe la diferite concursuri mixte și a realizat că această combinație îi place cel mai mult, că aici se regăsește.

Cu se mănâncă politica?

de Erika MÃRGINEAN

iOPINII

Cu orice. Se adaugă la orice, precum sarea, după gust. Și gusturile nu se discută. Așa se întâmplă că uneori stricăm tot meniul pentru că din neglijență sau rea-voință, nu ni s-a precizat cantitatea exactă. Sau momentul când trebuie adăugată. Pentru că nu-i totuna nici asta. Contează timeing-ul. De unde mi-au venit ideile astea... politicogastronomice? De unde altundeva, decât inspirate din eterna și nelipsita pagină de socializare. Citeam azi-noapte rândurile pline de amar ale unui politician local, plin de bune intenții, care alături de un alt politician, la fel de binevoitor, nu au încăput pe scena unui eveniment devenit tradițional. Scenă pe care își aveau locul și ei până nu demult.

Evenimentul folcloric, ajuns la cea de-a 14-a ediție, a ieșit... nesărat! Nu vreau să fac degustarea, îi cred pe cuvânt pe cei care au rămas dezgustați de cele întâmplate și n-au avut somn din cauza prezicerilor apocaliptice: cum că ne-am întoarce în mult hulitul regim comunist! În schimb, mi-aș permite să-mi exprim umila mea părere despre organizarea evenimentelor populare. „La Alei” de 14 ani – apropo, e vremea să-și preia cartea de identitate și să devină un eveniment eminamente folcloric - dacă nu mă-nșeală memoria, tot cu alai de politicieni și fețe bisericești a fost nășită lansarea! Un eveniment cultural, chiar și de cultură populară, eu îl văd

organizat altfel decât de politicieni și preoți. Nu pot să cred că în comunele din Valea Mureșului și a Gurghiului nu se găsesc oameni capabili să lege două cuvinte, să cânte din gură sau la instrumente muzicale tradiționale, să joace, să danseze, să aibă ceva de dat mai departe tinerei generații. Evenimentul poate fi deschis de cel mai bun gospodar din Vale care îi poate îndemna și învăța eventual și pe ceilalți la un pahar de vorbă, cum reușește el să fie cel mai bun. Nu trebuie nici binecuvântarea preoților - asta se face înainte de eveniment, la Biserică. Nu trebuie nici cuvântarea primarului, a președintelui de Consiliu Județean, a prefectului, a deputaților sau a senatorilor de

8

iOPINII

Mureș! Fiecare dintre cei enumerați să se ocupe din fotoliul unde au fost așezați vremelnic de partea tehnică, de sponsorizare. Să participe apoi dacă vor, ca orice cetățean liber al acestei țări, să se bucure de costumele, cântecele și de dansurile populare ale locuitorilor din zonă! Dar să nu amestece politicul sub nicio formă în evenimentele culturale! Așa ar fi ideal. Din păcate, ne sperie gândul că revine cenzura comunistoidă, dar nu vrem să lăsăm poporul, omul simplu de la țară să-și pună mintea la contribuție, să nu aștepte indicații de la Tătucu. Azi un politician, mâine altul, care cu ce sare la cap. Poporul nu e prost. Trebuie lăsat să-și folosească inteligența! Părerea mea!


ADMINISTRAȚIE

30 iulie - 5 august 2018

2

Patru ore de discuții aprinse ziarist la Nepujsag. „Vă asigur că în continuare o să lucrez pentru culorile orașului, pe un teren mult mai larg și mai elaborat, al sportului. Și, cu sprijinul dumneavoastră, o să aducem sportul mureșean pe harta sportului românesc, să ne mândrim fiindcă cel mai bun ambasador este sportul”, a precizat Szászgáspár Barnabás, prezent în ședința de CL.

AFTER SCHOOL GRATUIT?

39 de puncte pe Ordinea de zi plus patru în regim de urgență

Săptămâna trecută, joi, s-a desfășurat o nouă ședință a Consiliului Local Tîrgu Mureș, din care nu au lipsit momentele tensionate și schimburile de replici acide între consilieri. Pe ordinea de zi au fost trecute 39 de proiecte de hotărâre, la care s-au mai adăugat încă patru în regim de urgență. S-au discutat probleme de interes pentru târgumureșeni, cum ar fi aspecte referitoare la parcările publice sau aspecte referitoare la plata pe care părinții elevilor de clasele I - IV

trebuie să o efectueze pentru programul de tip after school.

SCHIMB DE CONSILIERI La începutul ședinței a avut loc și un schimb de consilieri la UDMR, în sensul că Szászgáspár Barnabás, consilier local UDMR, s-a retras din deliberativul târgumureșean și va ocupa funcția de director executiv adjunct al Clubului Sportiv Municipal, fondat de Consiliul Local Târgu Mureș. Locul acestuia în CL a fost luat de Vajda György,

Primul punct pe ordinea de zi a fost și unul dintre cele intens discutate: „Proiect de hotărâre privind aprobarea unor reglementări referitoare la utilizarea sălilor de curs / laboratoarelor aflate în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Tîrgu Mureş pentru activități educaționale după program”. Inițiatorul proiectului este Bakos Levente-Attila de la UDMR. „Sunt activități în școli care nu sunt reglementate”, a precizat acesta, referindu-se la cele 4-5 ore pe care copiii din ciclul primar le petrec după ore alături de învățătoare, ceea ce este cunoscut sub denumirea de after school. Până în prezent, nu există o bază legală după care se fac aceste activități educative suplimentare. Cei de la POL au susținut că elevii trebuie să beneficieze gratuit de spațiul școlii în cadrul programului after school, iar învățătoarele să-și facă PFA pentru a putea munci legal: „Toți elevii care stau la after-school să beneficieze gratuit de această facilitate. Să nu fie taxați copiii. Noi nu votăm pentru introducerea unei taxe la clasele I - IV. Sperăm ca remunerarea cadrelor didactice care fac after-school să intre în legalitate și fac apel ca toate învățătoarele care fac aceste ore să-și facă PFA-uri și să nu mai încaseze acești bani la negru, ci pe facturi și chitanțe și să plătească taxele și

Se acordă muzeelor mureșene care au finalizat cu succes proiectul „Școala de Vară la Muzeu”. Detalii în paginile 6-7.

„ȘCOALA DE VARĂ LA MUZEU”, PROIECT DE SUCCES

Consilierul Radu Bălaș nu se lasă

impozitele aferente”, a precizat Radu Bălaș, consilier POL. Proiectul de hotărâre referitor la reglementarea orelor de tip after school nu a fost aprobat, neprimind numărul de voturi necesar.

DIN NOU DESPRE CSM Punctul 2 de pe Ordinea de zi s-a intitulat „Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea

Hotărârii Consiliului Local nr. 353/2017 privind înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal Tîrgu Mureș”. În ultimele ședințe de CL au fost mai multe discuții referitoare la înființarea acestui Club Sportiv. Acum, consilierii au aprobat introducerea de noi ramuri sportive în cadrul Clubului, ceea ce a dus la intervenția consilierului Radu Bălaș care consideră că CSM va duce la năruirea sportului

Punctul negru: După trei ani de la inaugurare, pista de alergare cu suprafaţă sintetică de la Platoul Cornești arată sub orice critică. Galerie foto pe punctul.ro.

PISTĂ DE ALERGARE PLATOUL CORNEȘTI


3

ADMINISTRAȚIE

30 iulie - 5 august 2018

în CL Tîrgu Mureș mureșean deoarece cluburile private vor fi dezavantajate financiar față de cluburile sportive care vor fi incluse în CSM.

FĂRĂ CONCURS DE IDEI Și punctul 10 de pe ordinea de zi a provocat discuții aprinse: „Proiect de hotărâre privind organizarea concursului de idei „Academia de Arte Frumoase Tîrgu Mureş”. Academia ar fi un campus pentru circa 2.000 elevi și studenți care să conțină dotările specifice unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar în domeniul artelor (pictură, sculptură, gravură, grafică, design interior, conservare - restaurare, artă murală, ceramică – sticlă - metal, istoria și teoria artei, arhitectură, muzică, dans, teatru, coregrafie, scenografie, imagine dinamică și fotografie, modă, design textil și arte textile, poezie etc.), adaptat și pentru specializare continuă precum și pentru organizarea de evenimente de înaltă clasă precum expoziții naționale și internaționale, tabere de creație, concursuri, spectacole, concerte, festivaluri etc. La ședința de săptămâna trecută trebuia aprobată organizarea unui concurs de idei care să stea la baza acestei Academii. Au fost discuții aprinse. Unii consilieri au spus că nu e necesar un concurs de idei. Alții că este. Inclusiv arhitectul municipiului, Dana Miheț a susținut concursul de idei, care se pare că va fi conceput atât ca un parc de relaxare, cât și ca un parc sportiv și educativ-cultural. Proiectul a picat la vot.

noaptea. Proiectul de hotărâre s-a adoptat, fără amendamentul lui Tatár Lehel.

DESPRE O ALTĂ DEPLASARE Punctul 12 a fost a adus alte momente de dispută: „Proiect de hotărâre privind finanţarea din bugetul local a indemnizaţiei în valută pentru o delegaţie din partea Municipiului și a Consiliului Local Tîrgu Mureş în vederea deplasării la Seoul/Coreea de Sud, în perioada 14 – 20 septembrie 2018”. Consilierul POL, Radu Bălaș a continuat discuțiile de la ședința de acum o lună, referitoare la semnarea unui memorandum cu ONG din Coreea de Sud, pe al cărui lider Bălaș îl consideră un sectant religios care nu poate aduce niciun beneficiu târgumureșenilor. „Se persistă în această colaborare cu Coreea de Sud, cu acest ONG, doar că liderul acestui ONG este și liderul spiritual al unei biserici controversate din Coreea de Sud”, a menționat Bălaș. Acesta a cerut anularea memorandumului, spunând că brandul orașului nu se face printr-o deplasare în Coreea, iar Tîrgu Mureș nu va influența nici pacea mondială, nici vreun război nu poate să oprească, deci semnarea acestui memorandum cu un ONG care militează pentru

pace nu-și are rostul. Colegul său de la POL, Tatár Lehel a menționat că suma de 6.000 de dolari cât ar costa deplasarea în Coreea i se pare prea mare și că ar fi mai utilă pentru investiții, de exemplu pentru amenajarea unui părculeț. Viceprimarul Makkai de la UDMR a susținut din nou, la fel ca în urmă cu o lună, ONG-ul coreean și a spus că deplasarea în Coreea e binevenită deoarece în aceea perioadă se desfășoară acolo un summit internațional: „Data de 18 septembrie a devenit în conștiința lumii o zi în care la Seul în Coreea se organizează un

www.punctul.ro

ILUMINAREA UNOR CLĂDIRI Punctul 11 pe ordinea de zi a fost „Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și soluțiile tehnice pentru Iluminatul arhitectural la obiectivele Catedrala Înălțării Domnului, Catedrala Buna Vestire, Parohia RomanoCatolică I, Biserica Reformată din Cetatea Medievală, Primăria Municipiului Tîrgu Mureș”. Cei trei consilieri de la POL au luat fiecare cuvântul, fiecare propunând câte ceva. Pápai László Zsolt | a propus ca proiectul să se amâne câteva luni până când se va adopta strategia de reconfigurare a zonei centrale; Radu Bălaș a propus ca proiectul să nu se amâne; iar Tatár Lehel a propus ca luminile de la clădirile respective să se stingă la ora 12

summit internațional. […] Această organizație este prima care nu doar că vorbește despre pacea mondială, ci a și făcut ceva. A reușit să reunească în jurul unei mese niște personalități de talie mondială”. Csiki Zsolt consideră de asemenea că deplasările în străinătate sunt benefice, iar faptul că ONG-ul coreean luptă pentru pace e un aspect de luat în calcul. Proiectul de hotărâre a fost însă respins!

NOUĂ INVESTIȚIE LA ZOO Un proiect aprobat a fost cele la punctul 20 de pe ordinea de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investiţii „Grup sanitar și cameră de prim-ajutor pentru vizitatori” în incinta Grădinii Zoologice Tîrgu Mureş”. Consilierii locali au considerat că această investiție este una binevenită și că prețul este unul corect, de aproximativ 300 de euro per metru pătrat, pentru o clădire de cărămidă.

PARCAREA, ÎNCĂ ÎN AER

Băile din Zoo Tîrgu Mureș nu fac față. Consilierii au votat construirea uneia noi

Cele mai multe discuții au generat punctul 26 de pe Ordinea de zi: „Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Serviciului Public de Exploatare şi Întreţinere a Parcărilor şi Zonelor de Staţionare cu Plată în Regim de Autotaxare, aflate pe Domeniul Public al Municipiului Tîrgu Mureş”. Consiliul Local a hotărât ca abonamentul de parcare de tip gold să se elibereze doar după implementarea sistemului de supraveghere pe zona zero. De asemenea, tariful pentru o zi de parcare în zona 2 s-a redus de la 9 la 5 lei. Un amendament, care a fost

în cele din urmă retras, s-a referit la reducerea cu 50% a tarifului pentru abonamentele de parcare pentru angajații care-și desfășoară activitatea în instituții de învățământ, precum și pentru alte categorii de cetățeni. Radu Bălaș a fost unul dintre cei care s-a opus vehement acestui amendament. De asemenea, s-a fixat un cuantum al amenzilor pentru cei care nu plătesc parcarea, de 200 – 400 de lei, conform unui amendament formulat de consilierul Moldovan Călin. Totuși, proiectul a căzut după două ore de dezbatere.

MASĂ PENTRU PENSIONARII SĂRACI La punctul 38 a fost aprobat Proiectul de hotărâre privind acordarea unui meniu complet, de două ori pe săptămână, pentru pensionarii cu venituri mici. Prețul unui meniu este de 17 lei. Cei de la POL au avut nelămuriri. Pápai László a precizat: „Nu știu cum s-a ajuns la 17 lei de persoană când meniul zilei se poate lua și cu 12 lei sau 13 lei. Nu se precizează numărul de beneficiari. Impactul bugetar nu este clar. Și de ce de două ori pe săptămână? Hai să identificăm persoanele care chiar au nevoie și să le dăm mâncare în fiecare zi”. Bălaș a propus amânarea proiectului pentru că „ne lipsesc datele concrete”. Secretara municipiului a dat câteva explicații referitoare la prețul meniului: „Hotărârea de Guvern 903 din 2014 spune la articolul 2, aliniatul 2: se stabilește la cel puțin nivelul prevăzut în anexă pentru instituțiile publice de asistență socială. În anexă, alte instituții publice de asistență socială cu regim rezidențial destinate persoanelor adulte altele decât cele cu dizabilități - valoarea este de 16,16 lei”.

Titi DÃLÃLÃU


CULTURĂ

30 iulie - 5 august 2018

Obișnuiți să trecem nepăsători pe lângă clădirile și monumentele istorice din oraș, ne mirăm când vedem grupuri de turiști fotografiindu-le de zor. Dacă ne-am opri și noi preț de câteva minute și ne-am ridica privirile din telefoane, un pic mai sus de nivelul nasului, am avea ce vedea. Încercând să privesc orașul cu ochii străinului, m-am oprit la cel mai important monument medieval din Tîrgu Mureș: Biserica Reformată din Cetatea Medievală, chiar în buricul târgului!

arheologice, unele dintre ele fiind unicat pentru secolul al XV-lea în România, potrivit directorului Muzeului Județean Mureș, Soós Zoltán. Descoperirea unui sistem de drenaj al apei lângă Bastionul Măcelarilor, urmele unei fabrici de cărămidă datând din secolul al XVI-lea sau numeroasele elemente dintr-o bucătărie din secolul al XVII-lea sunt renumite. Descoperirea unui atelier de prelucrarea bronzului însă este unicat pentru secolul al XV-lea.

UNICATE ÎN ROMÂNIA

RENOVAREA BISERICII A ÎNCEPUT

Mândra Cetate proaspătrenovată în urma unui proces amplu ce a durat un cincinal și ceva, atrage privirile trecătorilor. Întinsă pe o suprafață de 4,3 hectare, formată dintr-o incintă fortificată, ziduri lungi de 90 de metri ce despart cele șapte bastioane, Cetatea Medievală este scena numeroaselor manifestări culturale. La faima cetății contribuie și descoperirile

Singurul colț nerenovat încă este cel al Bisericii din Cetate. După lucrările de renovare efectuate în anii ˊ80, de câteva săptămâni încoace se lucrează din nou pe la Biserică. „Grație episcopului Kató Béla și a sprijinului guvernului ungar, clădirea va fi renovată atât în interior, cât și la exterior”, a spus Henter György, preotul bisericii. „Vom scoate băncile, le vom restaura,

www.punctul.ro

Punctul

Premiul Dumitru Tinu 2007 Cristian TEODORESCU Marius LIBEG Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel: 0371 496 125 Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.

Redactori: Editor: Alexandra BORZOȘ Erika MĂRGINEAN Secretariat: Titi DĂLĂLĂU Mihaela KOZAK Ioan A. BORGOVAN IT/DTP: Ovidiu MORAR Mircea BARBU Tipărit la S.C. GARAMOND TIPOGRAFIE S.R.L.

dar practic vom restaura întreaga biserică. Tencuiala va fi eliminată în întregime și vom zugrăvi toată biserica. În sanctuar unde nu este tencuială, vom pune cărămidă arsă. Asta e una din lucrările mari, cealaltă va fi la acoperiș. Lemnăria va trebui reparată, va trebui tratată împotriva cariilor și tratată cu materie ignifugă. A treia lucrare se referă la podeaua bisericii, toată va trebui ridicată și izolată dedesubt cu pietriș. Vitraliile, niște sticle prinse în chenar de plumb, au o vechime de cel puțin 200 de ani. Pentru că lucrările au fost începute în sanctuar, slujbele se desfășoară în nava bisericii. La închiderea navei (în timpul lucrărilor, n.r.), ce nu se va întâmpla mai devreme de anul viitor, slujbele se vor ține în vechea clădire a Teatrului de Păpuși”, a spus preotul citat de liget.ro.

LIPSESC SPECIALIȘTII ÎN STUDIUL TEXTILELOR De trei săptămâni se fac săpături arheologice în zonă. Arheologul antropolog Gál Szilárd a povestit reporterilor că obiectele descoperite sunt imediat puse în pungi de plastic și așezate la păstrare, în locuri ferite de lumină și umiditate pentru a fi cercetate apoi. Cea mai spinoasă problemă reprezintă studiul textilelor pentru că nu-i ușor să găsești specialist și dacă nu se restaurează în trei-patru săptămâni, textila se destramă, a povestit antropologul care se va ocupa de restaurarea și studiul oaselor.

ZECE DOCUMENTE, 250 DE ANI DE ACTIVITATE Să mergem înapoi în timp ca să reconstituim viața mureșenilor din cetatea medievală nu e ușor. Cu atât sunt mai importante urmele

4

Descoperiri arheologice la renovarea Bisericii din Cetatea Medievală activităților omenești descoperite în cetate și în jurul bisericii din cetate, cu cât avem mai puține documente referitoare la acea perioadă. De la începuturile cetății și până-n epoca modernă s-au păstrat doar 10 documente referitoare la activitățile omenești de pe parcursul a 250 de ani. „De aceea sunt importante nu doar săpăturile arheologice, ci și cercetarea zidurilor, restaurarea pietrelor, lucrările de metal și altele din care putem obține informații suplimentare despre clădire, față de puținele dovezi scrise care s-au păstrat”, a declarat directorul Muzeului Județean Mureș.

ȘANTIER ARHEOLOGIC ÎN... SANCTUAR Primele săpături arheologice în jurul bisericii au fost efectuate în 1999. „În 2004 când a fost strămutată orga, s-a ivit ocazia de a deschide un mic șantier într-un colț de sanctuar. S-a văzut de atunci că

niște morminte și câteva rămășițe de clădiri din epoca barocă vor ieși la iveală”, a mai spus arheologul. Mormintele descoperite datează din perioada post reformată. Existența lor se explică prin faptul că în Evul Mediu activitatea mănăstirească se desfășura într-un spațiu închis, laicii neavând posibilitatea de a fi îngropați acolo, cu excepția celor bogați sau a călugărilor. Abia în epoca modernă va fi folosit și sanctuarul ca loc de îngropăciune, ca dovadă stă descoperirea celor 20 de morminte. Acestea pot fi identificate în mare parte ca datând din secolul al XVII-lea după moneda ce poartă stema lui Bethlen Gábor. Tot aici au fost descoperite o criptă de cărămidă în care a fost înmormântat un cuplu. Pe hainele mortuare au fost găsite capsele de argint și o parte dintr-un voal țesut cu fire de metal din secolul al XVIIlea, bucățele de dantelă, în stare destul de bună, potrivit liget.ro.


5

DIN ISTORIA BISERICII DIN CETATE Lăcașul de cult cuprindea clădirea fostei mănăstiri franciscane, capela și turnul clopotniță. Ordinul franciscan, ajuns în Transilvania prin filiera germană, în 1332 a ajuns și în Novum Forum Siculorum (Neumarkt sau Székelyvásárhely), Tîrgu Mureșul de azi, unde au pus bazele primei mănăstiri în afara spațiului săsesc, cu mult timp înainte ca târgul să primească rangul de oraș liber regal. „În cazul Tîrgu Mureșului putem zice că fondarea mănăstirii a fost premergătoare dezvoltării urbane, deoarece la începutul secolului 14 orașul abia era un târg mai dezvoltat. Transilvania este enumerată printre cele opt provincii franciscane din regat în 1332, ca o provincie de sine stătătoare. (...) Conventul a fost menționat pentru prima dată în 1332, fiind a patra mănăstire franciscană din Transilvania”, a arătat directorul Muzeului Județean Mureș, Zoltán Soós.

LOC DE PELERINAJ

www.punctul.ro

CULTURĂ

30 iulie - 5 august 2018

„Următoarea însemnare datează din 1400, când este menționat liderul mănăstirii, Székely Antal, și conține prima informație referitoare la arhitectură, despre terminarea construcțiilor altarului bisericii, a mai adăugat directorul. „Potrivit documentului datând din 1400, a patra mănăstire franciscană din Transilvania, cea din Tîrgu Mureș, a primit autorizația papală de a ține pelerinaje anuale. Această autorizație a însemnat în primul rând sprijin financiar pentru urbanizarea localității. Fortificațiile din jurul mănăstirii au fost construite cu ajutorul financiar al vicevoievodului

transilvan Ştefan Báthory pentru protejarea de atacurile turcești a mănăstirii și a localnicilor. Aceste fortificații au fost menționate pentru prima oară în 1487 cu ocazia unei delimitări de intabulare. „În 1487 se menționează pentru prima oară fortificația din jurul mănăstirii, cu ocazia unei delimitări de intabulare, care vorbește despre șanțul cetății ca fiind unul dintre punctele de hotar (Wararokya)”, a explicat directorul Muzeului Județean Mureș La sfârșitul secolului al XV-lea mănăstirea Tîrgu Mureș a fost un centru cultural, educațional și de pelerinaj. „Presupunem că aceste pelerinaje au devenit o tradiție fiind uitate după convertirea orașului la calvinism în 1554”, a opinat directorul.

PREOT LUTERAN În 1556 când comunitatea franciscană a fost dizolvată și în locul călugărilor a fost adus un preot luteran, doar o mică parte din mănăstire a fost folosită, iar clădirea a început să se deterioreze. Asediul armatei austriece din 1601 condus de Giorgio Basta a distrus multe clădiri, iar mănăstirea a fost incendiată. Biserica a fost repusă în funcțiune începând din 1602. Abia peste decenii, în 1693, din donația contelui Teleki Mihály a fost refăcut tavanul casetat al bisericii, două casete păstrează ca dovadă, inscripția de construire. Biserica tip sală, lungă de 52,7 m este compusă dintr-o navă lungă de 31,5 m și lată de 14,2 m și un altar. Dacă mănăstirea a fost construită în stil gotic, în 1790 s-a conturat interiorul baroc al navei, s-a construit galeria vestică a bisericii. Opera meșterului brașovean Johannes Prause, orga, a cărei cutii a fost pictată de Pictor Papp Márton, a fost așezată pe galerie.

Mobilierul din interior, executat de meșteri locali, datează din perioada anilor 1835-1841.

TURNUL – CLOPOTNIȚĂ Ultima construcție este turnul - clopotniță, înalt de 55 de metri, structurat pe patru nivele. Intrarea în turn se face de la etajul întâi, iar la parter este o încăpere înaltă, care are intrarea de pe coridorul care leagă fosta sacristie şi capelă cu altarul. Ambele intrări au ancadramente de piatră cu profile simple terminându-se în arc frânt. La nivelul parterului grosimea zidurilor atinge 1,80 metri. În interiorul turnului se află scara care conduce spre ultimul nivel, cel care adăpostește clopotele. Ultimul nivel

are deschideri în arc frânt pe toate cele patru laturi, unde vă întâmpină o priveliște superbă asupra orașului, vă poate confirma asta un vizitator clandestin, adică eu, care în urmă cu ... niște ani, am urcat până acolo! În atenția celor care ar vrea să-mi repete escapada: evitați perioada când se trag clopotele! Pericol de asurzire! Deasupra nivelului patru este acoperişul, care are pe colţuri patru turnuleţe. Se consideră că acest turn gotic ar fi fost modelul pentru mai

multe turnuri de biserici similare din zonă. Pe partea nordică şi vestică turnul are câteva ferestre mai mici la parter şi la etajul trei, toate având ancadramente gotice simple. În câteva zile, consideră preotul Henter György, se va da start lucrărilor ce vor fi executate de Building Invest SRL. Până la sfârșitul anului viitor, cel târziu, Biserica din Cetate va deveni o adevărată bijuterie a orașului.

Erika MÃRGINEAN Sursa liget.ro

S.N.G.N.ROMGAZ S.A. SUCURSALA TÎRGU MUREȘ

Cu sediul în Tîrgu Mureș, str. Salcâmilor, nr.23 Organizează în zilele de marți ora 1100 la sediul Sucursalei din Tîrgu Mureș, licitație publică cu strigare pentru vânzare de materiale uzate, țeavă, tubing, componente rezultate din dezmembrări MF. Taxa de participare la licitație este de 10 lei cu TVA. Garanția de participare la licitație este 10% din prețul de pornire a bunului licitat. Plicul conținând documentele de capabilitate (cererea de participare, oferta de cumpărare, chitanțele reprezentând taxa de licitație și garanția de participare la licitație, copie după C.I. pentru persoane fizice, copie dupa Certificatul de înregistrare al ofertantului pentru persoanele juridice, împuternicire, declarație de confidențialitate, etc.) se va înregistra la registratura unității cu cel puțin o ora înainte de începerea licitației. Ofertanții vor prezenta chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea taxei de licitație și chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea achitării garanției de participare vizate de bancă în copie sși original, contul bancar în care se va restitui garanția de participare la licitație pentru bunurile neadjudecate. Lista cu materialele scoase la licitație, cantitățile, prețurile de pornire a licitației, locul de depozitare și unde pot fi vizualizate, condițiile de participare la licitație sunt afișate la sediul Sucursalei Tg. Mureș, la sediile gestiunilor din cadrul Sucursalei Tg. Mureș, precum și pe site-ul ROMGAZ la adresa www.romgaz.ro - Informații publice - Licitații vânzare Informații suplimentare la telefon - 0265/402032 - Fax - 0265/306340 Serviciul Mecano Energetic, Sucursala Tîrgu Mureș


INEDIT

30 iulie - 5 august 2018

Lună de poveste la

Despre uniforme și însemnele militare

Luna iulie a fost plină pentru elevii care au vrut să-și petreacă o parte din vacanță într-un mod inedit, să descopere curiozități din lumea plantelor, animalelor, să realizeze jucării, podoabe, să descopere lucruri interesante despre război și recuzita militară și multe altele. Astfel, conform tradiţiei, în luna iulie, în zilele de marți, miercuri, joi și vineri, între orele 10,00 și 12,00, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, dar și mai mici, au fost întâmpinaţi de specialiştii şi voluntarii muzeelor (elevi, studenţi sau cadre didactice din învăţământul preuniversitar) într-un spaţiu special amenajat unde au participat la diferite activități. „Programul de pedagogie muzeală „Şcoala de vară la muzeu” a început în anul 2010; noi, Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, am pornit proiectul. Vreau să vă spun că au fost copii care au participat la activitățile noastre timp de 7 ani consecutiv, an de an au venit. Doar anul acesta au lipsit. Copiilor le plac tare activitățile”, ne-a spus dr. Mihaela Sămărghiţan – cercetător ştiinţific.

A FOST ODATĂ UN IMPERIU…

Jucării muzicale

Activitățile au debutat marți, 3 iulie, când copiii s-au adunat în Cetatea Medievală la Muzeul de istorie unde au fost angrenați în tema „A fost odată un imperiu”, miercuri aceștia au putut afla despre viața de zi cu zi din Cetatea din Tîrgu Mureș, iar joi, la Muzeul de etnografie au aflat curiozități din legendele plantelor. Fiecare activitate s-a încheiat cu confecționarea de către copii a

6

diferitor obiecte. De exemplu, dr. Mihaela Sămărghiţan – cercetător ştiinţific și SinkaBalogh Zoltán – restaurator au confecționat cu elevii plante cormofite.

CĂSUȚĂ PENTRU PISICĂ A doua săptămână a activităților muzeale a venit cu săgeți, pinteni, pușculițe și istoria banilor în Cetate, iar la Muzeul de etnografie elevii au realizat un colț de joacă, foarte bine primit de către elevi. Vineri dimineața, Muzeul de Ştiinţele Naturii a continuat seria întâlnirilor cu elevii în cadrul activității de pedagogie muzeală „Şcoala de vară la muzeu”. Prof. Daniela-Ramona Botoş a prezentat copiilor, în Sala de activităţi de pedagogie muzeală, cu ajutorul unui PowerPoint, „Pisica”. Astfel, elevii au putut observa cu ajutorul imaginilor și explicațiilor diferitele rase de pisici, au aflat despre Felidele – o familie de „mamifere carnivore digitigrade, cu corpul zvelt, mlădios, gâtul scurt, capul aproape rotund, botul scurt, cu coada lungă și cu gheare retractile, din care fac parte pisicile, tigrii, leoparzii și leii”. Ineditul lecției a fost prezența la Muzeu a unei pisici vii, și anume motanul Leo, pe care copiii l-au putut mângâia și studia. A doua parte a atelierului a constat în construirea unei căsuțe din carton pentru pisica Leo, copiii confecționând căsuța pe care au ornat-o cu floricele, gard și chiar au pictat-o. „Mi-a plăcut extrem de mult la Muzeu, aș vrea tare mult să am și eu o pisică acasă”, a spus Maria, o fetiță prezentă la atelier.


7

INEDIT

30 iulie - 5 august 2018

muzeele mureșene JOCURI ȘI JUCĂRII…

… a fost tema din săptămâna a treia la Cetate, urmată de învățarea unor noutăți despre lumânări și opaițe. La Muzeul de etnografie, joi, copiii au făcut podoabe foarte frumoase, iar la Muzeul de Științele naturii, atelierul s-a referit la cunoaşterea unui mamifer din colecțiile muzeului – iepurele de câmp; coordonator a fost Sinka-Balogh Zoltán – restaurator, care a prezentat copiilor cu ajutorul unui PowerPoint diferite informații despre iepure. Atelierul s-a terminat cu realizarea de către micuți a unor iepurași din cartoane reciclate. „Mi-au plăcut foarte mult activitățile de la muzeu. Nu am participat chiar la toate, dar sper că anul viitor nu voi rata niciuna. Cel mai mult mi-a plăcut să fac brățări la Muzeul Etnografic”, a spus o fetiță prezentă la activități.

descoperit ce au în comun jocul de puzzle și arheologia, apoi au aflat informații și s-au jucat cu decoruri ceramice romane și medievale. La muzeul de etnografie, copiii au plecat acasă cu informații despre îmbrăcămintea și tranșeele din Războaiele mondiale, dar și cu câte un chipiu de general pe care și le-au confecționat la indicațiile coordonatorilor. Dr. Mihaela Sămărghiţan – cercetător ştiinţific le vorbit în ultima săptămână din iulie, vineri, copiilor despre animale și curiozități din lumea animalelor, copiii fiind angrenați în activitate prin întrebări, răspunsuri și fotografii interesante. La sfârșit, aceștia îndrumați de dr. Mihaela Sămărghiţan – cercetător ştiinţific și Sorina Oprea – conservator au confecționat zmeie pe care și le-au dus bucuroși acasă. A.B.

La Muzeul de etnografie

PUZZLE ȘI ARHEOLOGIE Ultima săptămână a activităților a adus o temă foarte interesantă, și anume copiii au

La confecționat de podoabe

Modelăm în lut

„Plante” confecționate la atelier

www.punctul.ro

Din legendele plantelor- Muzeul de științele naturii

Atelier Pisica


REGHIN

30 iulie - 5 august 2018

Csuka Tamás Roland „Alergând mă simt liber, iar pe bicicletă mă simt puternic” Pasiunea pentru ceea ce face îl deosebește pe tânărul Csuka Tamás Roland de mulți alți tineri din generația lui. Pasiunea elevului nu s-a născut peste noapte, a fost descoperită și dezvoltată treptat, pe un drum de multe ori anevoios. În jurul vârstei de 9 ani a început să joace fotbal și a realizat că aleargă destul de bine. Această perioadă o consideră ca fiind începutul. La vârsta de 11 ani a participat la primul concurs de alergare, unde s-a clasat pe locul II la categoria lui e vârstă. La aproximativ 14 ani a primit cadou de la părinți o bicicletă nouă și a început să alterneze antrenamentele de

alergare cu ciclismul. Roland a început să participe la diferite concursuri mixte și a realizat că această combinație îi place cel mai mult, că aici se regăsește. La ultima competiție, cros montan, în localitatea Borsec s-a clasat pe locul II, la categoria lui de vârstă. Recunoaște că uneori îi lipsește sfatul unui antrenor, dar deocamdată nu face parte dintrun club, se antrenează singur și se bazează doar pe propriile sale puteri. „Alergând mă simt liber, iar pe bicicletă mă simt puternic și rapid. Atât ciclismul, cât și alergarea sunt sporturi individuale unde mă bazez doar pe mine, totul depinde doar de mine, iar asta îmi place cu adevărat,

8

terminarea liceului își dorește să urmeze o facultate cu profil sportiv. Iar pentru asta muncește din greu, renunță la ,,micile plăceri” și își urmează obiectivele stabilite. Indiferent de starea de spirit sau anotimp merge la antrenamente și rămâne consecvent de un anumit stil de viață, care presupune rigurozitate și disciplină. Cu toate că eforturile financiare sunt considerabile, părinții îl sprijină necondiționat și participă la fiecare competiție, bucurându-se împreună de fiecare reușită.

Imola GRAMA

mă pot testa aproape în orice situație, îmi pot depăși limitele. Sportul are farmecul lui, iar natura ,,mă vrăjește” cu frumusețea ei în orice anotimp”, a declarat Csuka Tamás Roland. Pentru a obține performanță, Roland își sacrifică timpul

liber, iese foarte rar cu colegii și prietenii. Singura ,,distracție” pe care și-o permite este participarea la cursurile unui ansamblu de dansuri populare, unde merge de aproximativ 9 ani. Și-a propus să câștige un titlu național și să ajungă la un club important, iar după

Dabyeot Youth Wind Orchestra, concert de excepție la Reghin Dabyeot Youth Wind Orchestra, una dintre cele mai mari orchestre de suflători din lume a încântat auditoriul reghinean printr-o demonstrație de tradiție și modernitate sud-coreeană. Dabyeot Youth Wind este o orchestră de suflători din localitatea Hamyang, Coreea de Sud. În limba coreeană „dabyeot” înseamnă tărâmul (locul) aflat mereu în bătaia razelor calde ale soarelui.

Orchestra numără nu mai puțin de 80 de membri (băieți și fete), scopul lor fiind dezvoltarea și promovarea muzicii pentru orchestrele de suflători atât pe plan național, cât și pe plan mondial. Dirijorul orchestrei, Jeon Gae Jun, este absolvent al Universității Naționale Changwon (Coreea),

secția muzică clasică, absolvent al Academiei de Muzică „Gnesin” din Moscova, secția clarinet și absolvent al Conservatorului de Stat „Rachmaninov” din Rostov (Rusia), secția dirijor. Soprana Soyung Yu, care a însoțit orchestra, a absolvit Universitatea Yonsei (Coreea de

Sud), secția canto și Universitatea de Muzică și Arte Frumoase din Viena, secția canto. Orchestra a încântat cu prestația lor artistică publicul reghinean, Sala de spectacol a Casei de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” a fost arhiplină, iar iubitorii de muzică au aplaudat minute în șir spectacolul de excepție oferit de Dabyeot Youth Wind Orchestra. Organizatorii evenimentului au fost Festivalul Virginia Zeani alături de Centrul Cultural Dabyeot, Provincia Gyongnam, Județul Ham Yang Gun și CMS Vienna, susținuți de Filarmonica de Stat Tîrgu Mureș, Rotary Maris Tîrgu Mureș, Consiliul Județean Mureș și Primăria Municipiului Reghin. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin marți, 24 iulie, începând cu ora 19.00. Imola GRAMA


9

LUDUȘ

30 iulie - 5 august 2018

Întâmplător sau nu, apariția unei lucrări deosebite, ieșită din comun, este „Luduș. Averea Securității” pe care o datorăm profesorului de istorie Mircea Gheborean care îi îndeamnă pe cititori să o citească „pentru că nu veți da la nimeni socoteală. Dacă vă supără ceva, dacă vă îngroziți de cele citite, mulțumiți lui Dumnezeu că acele vremuri au trecut. Din înțelepciunea populară să învățăm că în tot binele este un rău și în tot răul este un bine”. Desigur, cititorul care va parcurge cele trei sute de pagini ale lucrării va decela ce a fost bine și ce a fost rău în activitatea instituției care a fost înființată prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948 și care s-a numit inițial Direcțiunea Generală a Securității Poporului (DGSP). Ca sarcină principală, DGSP, sau Securitatea, numele cunoscut al poliției politice, avea ca sarcină principală „apărarea cuceririlor democratice și asigurarea securității Republicii Populare Române, contra uneltirilor dușmanilor din interior și exterior”.

ACTIVITATE „ÎNAINTE” ȘI „DUPĂ” Într-o scurtă istorie a Securității, Gabriel Catalan și Mircea Stănescu, document aflat la sfârșitul lucrării, afirmă că „Securitatea a continuat să funcționeze fără întrerupere după decembrie 1989. Au fost păstrate aceleași structuri, s-a menținut cea mai mare parte a angajaților și au fost utilizate vechile practici și metode operative”. Înainte de 1989, rețeaua informativă era compusă din mai multe categorii de informatori: „Candidați, informatori, rezidenți, gazde, persoane de sprijin”, persoane care informau „organele” în toate domeniile de activitate și a căror operă însumează în fondul

iȘTIRI

O fereastră deschisă spre Securitatea din Luduș

prof. Mircea Gheborean

„Rețea” a Securității păstrat la CNSAS aproximativ 400.000 de dosare de informatori, pentru anii 1948-1989. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost înființat prin Legea privind accesul la propriul dosar și de deconspirare a Securității ca poliție politică în anul 1999 și de atunci, cercetătorii au acces la documentele înregistrate ca „strict secret”.

DE LA OUĂ SUSTRASE, LA SABOTAJE ECONOMICE Lucrarea debutează cu interesante note ale prof. Mircea Gheborean, cel care a traversat anii dintre începuturile și sfârșitul Securității. Amintiri care încep în anul 1949, copil fiind și se încheie la deplina maturitate în anul 1989. Pe lângă acestea, cartea conține pagini impresionante cu declarații, rapoarte, interogatorii, monografii ale unităților comerciale și industriale din oraș, precum și scurte istorii ale

www.punctul.ro

Cartierul Gheja în sărbătoare Conform unei tradiții recente, la mijlocul lunii iulie, Primăria și Consiliul Local Luduș, cu aportul substanțial al consilierului local Gelu Puia, au organizat în cartierul Gheja al orașului Luduș, un eveniment cultual numit „Gheja în sărbătoare”. Festivitățile au fost deschise de primarul Cristian Moldovan care a făcut urările de rigoare și a anunțat oaspeții de seamă prezenți alături de ghejeni la sărbătoare: Vicepreședintele Ovidiu Dancu („Centenarul României să ne unească, tradițiile noastre și cultura să le lăsăm moștenire generațiilor următoare”), Senatorul Horia Soporan („Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră și atunci când avem de discutat proiecte și atunci când avem timp de distracție”), ministrul pentru românii de pretutindeni Natalia Intotero („Vă felicit pentru această sărbătoare prin care puneți în valoare cultura noastră

populară și o duceți mai departe prin acești copii frumoși îmbrăcați în costume naționale”). Da, au fost ansambluri folclorice din Luduș, Șăulia, Zau de Cîmpie, Sînger și Grebenișu de Cîmpie. Au cântat Alex de la Orăștie, Ionela Moruțan, Flaviu Florea, Alexandru Rusu, Adriana și Nelu Maior, Andrei Romanică,

partidelor antebelice și urmăriri ale foștilor legionari. Pe lângă aceste aspecte, cât de cât serioase, aflăm și amănunte nesemnificative. Astfel, o profesoară de la Liceul din Luduș nu ia nicio măsură împotriva unui elev care.... fumează. Alți doi elevi râd de un coleg de-al lor care este mai apropiat de politica momentului. Soția președintelui de la CAP Gheja nu raportează întreaga producție de ouă. Pe lângă acestea, Securitatea a cercetat și situația unor anvelope de bicicletă rebutate la FCMAC sau semnalează părăsirea unor utilaje agricole în câmp pe timpul iernii. În toate cazurile sunt menționate o mulțime de nume, oameni cunoscuți acum sub adevăratul chip, nu sub acela pe care îl știam de zeci de ani. Documentele fotocopiate de CNSAS sunt destul de lizibile, mai trebuie folosită uneori și lupa, dar sunt autentice și ne prezintă printr-o fereastră imaginară oameni și fapte din trecutul apropiat.

Ioan A. BORGOVAN

Monica Pîrlea, Cristina Văidean și Veronica Covrig într-un spectacol regizat de casa Rusu din Tîrgu Mureș. Invitații și spectatorii au apreciat în mod deosebit un eveniment folcloric inedit în interpretarea Mariei Rusu însoțită de localnicele Mariana Focșan și Lizica Mâlnă.

Momentul evenimentului folcloric

Ioan A. BORGOVAN

ORDINEA DE ZI. Ședința ordinară a Consiliului Local Luduș aferentă lunii iulie are loc la data de 31 iulie cu o Ordine de zi în care sunt prezentate proiecte de hotărâre cu privire la: Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru introducerea unui teren în intravilanul orașului; Încetarea aplicabilității HCL nr. 274/2009; Rezilierea unui contract de închiriere; Prelungirea unui contract de închiriere; Reînnoirea unui contract de concesiune; Cesiunea unui contract de concesiune; Șase proiecte de hotărâre privind acordarea indemnizației de îngrijire pentru bolnavi cu handicap grav; Raport privind serviciile și activitățile de asistență medicală comunitară derulate în orașul Luduș în perioada ianuarie-iunie 2018; Raport privind activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav angajați în cadrul Serviciului de Asistență Socială în semestrul I 2018. Vom reveni cu amănunte. CREANȚĂ. În ședința Consiliului local Luduș a fost pus în discuție un referat de specialitate întocmit de Compartimentul juridic, consilier juridic Mihai Paul Precup și Biroul „Buget. Finanțe. Contabilitate și Fonduri Europene”, șef birou Maria Suciu prin care se propune aprobarea stingerii unor creanțe bugetare din evidențele contabile. Au fost luate în considerare și rapoartele comisiilor de specialitate „Juridică. Apărarea drepturilor omului. Ordine publică. Relația cu cetățenii”, două încheieri de ședință a Tribunalului specializat Mureș și Argeș, o Hotărâre definitivă a Judecătoriei Sector 5 București și două sentințe civile ale Tribunalului Mureș, Legea contabilității nr. 82/1991. Prin proiectul de hotărâre al Consiliului local Luduș s-a aprobat stingerea creanței în valoare de 109.554, 21 lei și a creanței de 45594 lei din evidențele contabile, sume constatate prin Decizia nr. 945/2011 a Camerei de Conturi Mureș. S-a aprobat și stingerea creanței în valoare de 3221972,34 de lei având în vedere Încheierea din 27.10.2009 a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Specializat Argeș prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC Petro Protect SRL. S-a aprobat stingerea creanței în valoare de 10.504 lei din evidențele contabile, sumă reprezentând decontarea unor servicii de implementare a sistemului de control managerial intern la nivelul ordonatorului terțial de credite Școala Gimnazială Nr. 1 Luduș. Încă în două cazuri s-a aprobat stingerea de creanțe prin decizii ale Curții de Apel Tîrgu Mureș, 3.450,61 de lei și 28.674,92 lei. În aceste cazuri, Instanțele au apreciat că Primăria orașului Luduș a demonstrat că au fost întreprinse toate demersurile legale pentru decontarea acestora și că „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”. Așa cum am spus mai sus, consilierii locali au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre pus în discuția plenului. ALOCARE. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și normele de aplicare a acesteia a intrat în vigoare la 26 mai 2016 și stabilește modificări semnificative în derularea procedurilor de achiziție publică. În ultimii doi ani, Legea a suferit șase modificări, iar la normele metodologice s-au făcut cinci modificări. Pentru aceste motive și pentru că din 2 aprilie 2018 activitatea de achiziții se desfășoară prin noua platformă a SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), se impune o alocare bugetară de 8.000 de lei, valoarea estimativă a cursurilor de perfecționare a personalului care lucrează în domeniu.


SIGHIȘOARA

30 iulie - 5 august 2018

Cavaleri, domnițe, menestreli și trubaduri au împânzit Cetatea Sighișoarei Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Medieval Sighișoara, cel mai mare și mai vechi festival medieval din România, având ca temă „Legende medievale”, a debutat la sfârșitul săptămânii trecute vineri cu o paradă și jonglerii cu steaguri. Cavaleri, domnițe, menestreli, trubaduri, sighișoreni și turiști veniți din toate colțurile lumii au participat la Parada de deschidere a Festivalului Sighișoara Medievală 2018, regizată de Mihai Serghei Todor, regizor artistic al festivalului. Cei prezenți la deschidere s-au putut delecta cu muzică medievală și tradițională, moment prezentat de Bordo Sarkany din Ungaria în centrul Sighișoarei. În cursul zile de vineri, copiii au luat lecții de lupte cavalerești în tabăra Atelierelor de lângă Turnul Cizmarilor, iar pe scenă maeștrii

de ceremonie Gabriel Apostol și Cosmin Șofron au mulțumit celor care au făcut posibilă aceasta ediție și au făcut o prezentare a istoriei Festivalului Sighișoara Medievală. De asemenea, a fost prezentată Commedia dell’arte, farse medievale, dansuri, iar seara Poveștile Din Canterbury. La Tabăra Atelierelor copiii au desenat și au învățat câte ceva din arta vremurilor vechi. Pe parcursul festivalului a fost deschisă o expoziție cu cele mai frumoase imagini din România la Casa cu Cerb. Expoziţia de fotografie „Comorile României” prezintă într-un număr de peste 70 de lucrări de artă fotografică înrămate, unele de mari dimensiuni, cele mai valoroase locaţii, monumente sau sit-uri arheologice ale patrimoniului tangibil recunoscute pe plan

mondial (aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO). Sâmbătă copiii au vizionat spectacolul Păcală, dar au văzut și alte personaje din basme, iar vizitatorii au tras cu arcul. Nicolae Szekely a susținut un recital de lăută, Eugenia Șerban poezie, iar la Sala Sander s-a desfășurat un alt concert la lăută cu Cristi Lazăr și un recital de alchimie teatralo- gastronomic cu lady Ioana Crăciunescu și sir Pedro Negrescu. Legenda lui Tristan și Isolda a fost prezentată la Tabăra Cavalerilor, iar cavalerii de Terra Medies, Terra UtraSilvana și Străjerii Cetății Bistriței au prezentat momentele lor în timp ce în Piața Mare muzicanții urcat pe scenă să încânte publicul: Truverii, Cimpoierii, Spiritual Season (Ucraina), Bordo Sarkany.

Alte evenimente care au încântat publicul în cursul zile de vineri sunt teatru, joc, muzică, arte frumoase, meșteșuguri. Duminică Sala Sander a fost gazda unor recitaluri de lăută, actorie, concerte medievale sau

10

teatru, iar cavalerii și-au arătat din nou măiestria în fața Casei Venețiene. Evenimentele au continuat cu lupte cavalerești, iar seara concerte de muzică medievală.

Cristina VANCEA

Foto: Casa Savri și Mihaela Tittes Gherman

Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras B.E.J Ianculescu George, cu sediul in Tg Mures, str. Liviu Rebreanu, nr. 39, sc. B, ap. 3, jud. Mures vinde prin licitatie publica organizata la sediul sau, in data de 10.08.2018 ora 09:00, in dosarul executional nr. 59/E/2013, imobilul: teren extravilan cu suprafata de 13500 mp, situat in loc. Albesti, jud. Mures, inscris in CF nr. 50159 (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 4378/N) a loc. Albesti, cad. nr. 361, la pretul de 64.587,00 LEI (acest pret reprezentând 75% din valoarea de piata la care a fost evaluat imobilul). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti HURUBA, GIUNCA & ASOCIATII, cu sediul in Tirgu Mures, str. Franz Liszt, nr. 12, jud. Mures, prin executor judecatoresc Eugen Huruba, vinde prin licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 07 august 2018, ora 15:00, in dosarul executional nr. 2089/H634.13/2014, imobilul situat in Ibanesti - 547325, nr. 514B, Judetul Mures, inscris in C.F. nr. 50137

(vechi 4036/N), nr. cadastral 171, nr. topografic - - Teren intravilan 400 mp, edificat cu casa de locuit din inlocuitori, din caramida (BCA), pe fundatie de beton, acoperita cu tigla, cu P+E+M, compusa din: P cu 4 camere de locuit, bucatarie, baie, hol; E cu 4 camere de locuit, bucatarie, baie, hol; M nefinisata, la pretul de 203.000,00 Lei (pret de evaluare). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti HURUBA, GIUNCA & ASOCIATII, cu sediul in Tirgu Mures, str. Franz Liszt, nr. 12, jud. Mures, prin executor judecatoresc Eugen Huruba, vinde prin licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 13 august 2018, ora 08:00, in dosarul executional nr. 1503/G434.13/2014, imobilul situat in Targu Mures - 540494, Str. Predeal, nr. 70, Judetul Mures, inscris in C.F. nr. 127338, nr. cadastral C1, nr. topografic 3816/2/3/1 Cota de 1/2 din casa de lemn cu 3 camere, teren in suprafata de 160 mp, la pretul de 104.500,00 Lei (pret de evaluare). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra

imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti HURUBA, GIUNCA & ASOCIATII, cu sediul in Tirgu Mures, str. Franz Liszt, nr. 12, jud. Mures, prin executor judecatoresc Eugen Huruba, vinde prin licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 07 august 2018, ora 16:00, in dosarul executional nr. 2113/H660.13/2014, imobilul situat in Valea Stramba - 537309, nr. 17, com. Suseni, Judetul Harghita, inscris in C.F. nr. 50285 (vechi 160 CN), nr. cadastral 686, nr. topografic - - Teren intravilan 524 mp si costructii: C1 - casa de locuit construita din lemn, acoperita cu tigla, compusa din 5 incaperi, C2 - bucatarie de vara, C3 - grajd cu sura, C4 sopron , la pretul de 24.200,00 Lei (pret de evaluare). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in

acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J Ianculescu George, cu sediul in Tg Mures, str. Liviu Rebreanu, nr. 39, sc. B, ap. 3, jud. Mures vinde prin licitatie publica organizata la sediul sau, in data de 10.08.2018 ora 11:00, in dosarul executional nr. 243/E/2015, imobilul: teren intravilan in suprafata de 1003 mp, situat in loc. Sangeorgiu de Mures, str. Principala, nr. fn, jud. Mures inscris in CF nr. 52945 (CF Vechi nr. 4462/N), cad. nr. 384/1, top. nr. 524/2/2/2/1, a loc. Sangeorgiu de Mures, la pretul de 86.274,00 LEI (acest pret reprezentând 75% din valoarea de piata la care a fost evaluat imobilul). Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www.registruexecutari.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.


11

TÂRNĂVENI

30 iulie - 5 august 2018

Trei oferte pentru repararea drumului Târnăveni - Tîrgu Mureş

În perioada ianuarie 2017 aprilie 2018 la nivelul Consiliului Județean Mureș au fost semnate cinci contracte de finanțare din fonduri europene, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 258.900.000 de lei. Unul dintre acestea se referă la „Modernizarea drumurilor judeţene DJ151B şi

DJ142, Ungheni (DN15) – Mica – Târnăveni (DN14A) – judeţul Mureş”, care se ridică la valoarea de 140.794.801,06 de lei. Proiectul cuprinde peste 24 de kilometri de drum modernizat, 2,43 km de piste de biciclete, 29 de staţii de călători şi trotuare în suprafaţă de 4.000 de mp. Există

deja trei oferte depuse, iar în câteva săptămâni va fi desemnat câştigătorul. Dacă nu vor fi contestaţii, contractul ar putea fi semnat până în toamna acestui an, a afirmat Peter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Mircea BARBU

Creşte numărul celor care pot deveni Cetăţeni de Onoare Statutul municipiului Târnăveni a fost modificat de Consiliul Local în şedinţa de săptămâna trecută. Astfel, articolul care prevede categoriile de persoane îndreptăţite a fi propuse cetăţean de onoare al municipiului Târnăveni a fost completat și precizează că personalităţile care s-au născut/ au trăit în municipiul Târnăveni şi au desfăşurat activitate în diverse domenii, activitatea fiind recunoscută şi apreciată la nivel local şi naţional, pot primi acest titlu. Consilierii au aprobat proiectul propus.

Infracţiunile au scăzut anul acesta la Târnăveni

Raportul Poliţiei prezentat în faţa Consiliului Local, de comandantul unităţii din Târnăveni Ioan Ceteraş, a scos în evidenţă faptul că infracţionalitatea a scăzut în primul semestru al acestui an cu 32,4 %, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În prima jumătate a anului s-au înregistrat cu 88 de infracţiuni mai puţine decât în 2017. Furturile au scăzut de la 89 la 62, lovirile de la 37 la 31, iar distrugerile de la 18 la 12.

În prima parte a acestui an nu s-a înregistrat nicio tâlhărie şi înşelăciune şi doar un singur şantaj. În acest moment Târnăveniul se află sub media pe judeţ la capitolul infracţionalitate. Doar la furturile din locuinţe s-a înregistrat o creştere, fiind consemnat cu un furt mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, adică 23 de furturi din locuinţă anul acesta.

Pentru obţinerea unui loc în Piaţa Obor, comercianţii vor fi nevoiţi să achite o taxă de rezervare. Propunerea a fost votată în cadrul şedinţei Consiliului Local Târnăveni de săptămâna trecută. Taxa de rezervare urmează să fie de 300 de lei pe an. Propunerea a fost făcută în condiţiile în care s-au demarat lucrările la construcţia Centrului Cultural din locaţia Obor, iar spaţiul destinat activităţilor de Piaţă s-a redus

substanţial, încasările Primăriei fiind reduse de asemenea. În prezent, cererea este mai mare decât oferta de locuri pe platou. În urma predării celor 5.000 de mp Companiei Naţionale de Investiţii, a rămas disponibilă suprafaţa de 5.491 de mp. Tot în aceeaşi şedinţă consilierii au aprobat şi proiectul referitor la aprobarea desfăşurării târgului săptămânal pe suprafaţa rămasă disponibilă.

Mircea BARBU

Cu suprafaţa înjumătăţită, Piaţa Obor reintroduce taxa anuală

Mircea BARBU

www.punctul.ro

La Târnăveni se va amplasa bustul lui Romul Boilă Romul Boilă s-a născut la Târnăveni în 1881 şi a fost deputat şi senator. După ce a participat la Marea Unire a fost ales membru al Consiliului Dirigent, fiindu-i încredinţat Resortul Comunicaţiei. Bustul va fi amplasat în cadrul unei cooperări în cadrul proiectului „Juriştii mureşeni şi Marea Unire”, iar dezvelirea va avea loc în data de 1 septembrie

2018. Protocolul de colaborare dintre Municipiul Târnăveni, Camera Executorilor Judecătoreşti Târgu Mureş, Camera Notarilor Publici Târgu Mureş şi Baroul Mureş a fost aprobat de Consiliul Local pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire. Mircea BARBU

Mircea BARBU


EVENIMENT

30 iulie - 5 august 2018

12

Festivalul Văii Mureșului tradiție, port popular și… „umilințe”?! Comunitățile de pe Valea Mureșului s-au întâlnit, pentru a XIV-a oară, la sfârșitul săptămânii trecute pe Platoul „La Alei” din comuna Răstolița pentru a arăta publicului larg ce au ele mai de preț: obiceiuri, artiști populari și bucate savuroase, specifice zonei. Căsuțele din satul alegoric reprezentative pentru fiecare comunitate participantă au arătat vizitatorilor continuitatea obiceiurilor și tradițiilor din această vatră de cultură românească. Au bucurat publicul Nicoleta Nucă, Trupa ToDay, Daggu Project, Cristian și Mihaela Istrate, Sava Negreanu Brudascu, Ionuț Langa, Ovidiu Furnea, Cristian Țăran, Ina Todoran, Adina și Cătălin Doinaș, Miklós Szilvia și Szilágyi Sándor – Duetul din Ardeal, Răzvan Pop, Marian Suciu, Ansamblul Mureșul, Radu Ile, precum și formațiile Krypton și Adda.

JOCURI ȘI ATELIERE La ediția din acest an nu au lipsit jocurile și atelierele meșteșugărești pentru copii, drumețiile și tradiționalul concurs de gătit. De asemenea, comuna Deda a găzduit un campionat de tenis de masă, iar pe Platoul La Alei participanții s-au întrecut la trasul frânghiei sau în cursa de sărituri cu sacul. Și în acest an alături de cei mai mici participanți la Festivalul Văii Mureș, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș a organizat diferite

ateliere. Astfel, sâmbătă s-a desfășurat un atelier de modelaj în lut, coordonat de prof . Gheorghe Pop, atelier de împletit brățări și pictură, coordonat de Elena Costinaș și Anna Naznan; duminică Atelier de modelaj în lut, coordonat de prof . Gheorghe Pop; meșter naiv Tamási Mihály din Tîrgu Mureș; atelier de împletit brățări și pictură, coordonat de Elena Costinaș și Anna Năznan. Au expus icoane pe sticlă, Elena Costinaș din Solovăstru, jud. Mureș, icoane și împletituri sfoară, ii din in topit lucrate manual, Frenți Dorina din Tîrgu Mureș; cojoace lucrate manual, Grigore Covrig din Idicel Pădure; sculptură naivă, figurine din lut, obiecte decorative sculptate în piatră, Tamasi Mihaly din Tîrgu Mureș.

luat de către secretarul de stat al PSD, Mircea Dușa. „Îl aveam ca oaspete al evenimentului și pe președintele PNL, Ludovic Orban, care a fost ținut umil lângă scenă, deși regulile elementare de ospitalitate și bun simț, care-i caracterizează dintotdeauna pe mureșeni, impun să ne tratăm toți oaspeții cu căldură și aleasă cinste. În schimb, i s-a făcut preferențial și discriminatoriu loc secretarului de stat PSD, Mircea Dușa, și i s-a dat cuvântul fără nicio problemă. Mi-au transmis unii primari, absolut revoltați, că de aproape o săptămână se discuta în coaliția PSD-UDMR, aflată la conducerea județului Mureș, să nu fiu lăsat să vorbesc, întrucât îl „umbream” și îl puneam într-o lumină defavorabilă pe unii dintre ceilalți lideri politici ai județului Mureș”.

CONCURSUL GASTRONOMIC DE PE VALEA MUREȘULUI… … a fost o provocare lansată echipelor comunităților participante. Astfel, acestea s-au întrecut în pregătitul bucatelor tradiționale și au pregătit șălate tradiționale, folosind câteva ingrediente obligatorii, și anume făină de mămăligă, brânză și usturoi. Întregul proces, de la preparare până la degustare și jurizare a fost filmat și transmis în emisiunea gastronomică marca Ardeal TV, Sarea-n bucate!

FOC DE ARTIFICII ȘI DE …TABĂRĂ Seara de sâmbătă s-a încheiat cu un foc de artificii, iar duminică seara

CE SPUN ORGANIZATORII

participanții s-au adunat în jurul unui foc de tabără.

NEMULȚUMIRI… Într-o postare pe contul personal de Facebook, deputatul Marius Pașcan a criticat organizarea de anul acesta a Festivalului Văii Mureșului. Acesta a făcut o serie de precizări cu privire la modul în care au fost tratați oaspeții și susține că PSD și UDMR

încearcă să reinstaureze cenzura caracteristică perioadei comuniste, în județul Mureș. Pașcan susține că a fost pentru prima dată când Arhiepiscopul ortodox al Alba Iuliei a fost întrerupt în momentul în care susținea cuvântul de binecuvântare, iar parlamentarii mureșeni nici măcar nu au fost invitați pe scenă. „De 14 ani se organizează Festivalul Văii Mureșului, pe Platoul „La Alei”, din comuna Răstolița. Este un prilej de a ne manifesta ospitalitatea noastră, de a pune în valoare portul tradițional și cântecul nostru popular, bucatele renumite din străbuni și pentru a etala valorile noastre identitare. Este pentru prima dată, în acest an, când cuvântul de binecuvântare al ÎPS Irineu, Arhiepiscop ortodox al Alba Iuliei, a fost întrerupt de organizatori întrucât fie deranja, fie era considerat plicticos sau prea lung. Este pentru prima dată când parlamentarii mureșeni nu au fost nici măcar invitați pe scenă, la salutul oficial de deschidere a festivalului folcloric. Pentru a protesta ca un bărbat adevărat, primarul comunei Suseni, Mircea Mariș, a refuzat să mai rămână pe scenă și a coborât boicotând astfel deschiderea manifestării”, a notat deputatul. Pe lângă asta, Pașcan a mai declarat că președintele Partidului Național Liberal a fost umilit, fiind ținut lângă scenă, iar regulile de ospitalitate au fost ignorate cu desăvârșire. Locul lui Orban a fost

Contactat telefonic primarul din Răstolița ne-a răspuns prompt la telefon, fiind indignat de acuzațiile deputatului Marius Pașcan. Acesta a spus că acuzațiile nu sunt reale, ci dimpotrivă, Ludovic Orban a fost întrebat dacă vrea să urce pe scenă și a refuzat, dar apoi s-a răzgândit, numai că s-a răzgândit prea târziu, când lista era dată la prezentatoare: „Doamnă vă spun clar cum este situația, știu ce acuzații a făcut domnul Pașcan, dar acestea nu sunt reale. Eu personal l-am întrebat pe Ludovic Orban dacă vrea să urce pe scenă, mi-e martor primarul din Vătava care a fost de față, și Orban a spus că nu vrea să urce pe scenă. Apoi am dat lista prezentatoarei cu cei care vor urca, în general primarii de pe Valea Mureșului. Între timp domnul Orban s-a răzgândit, dar era prea târziu. Noi nu facem aici politică, nu se supără nimeni. Aici facem festival, nu altceva”.

„IRINEU NU S-A SUPĂRAT” În legătură cu acuzațiile că Arhiepiscopul ortodox al Alba Iuliei a fost întrerupt în momentul în care susținea cuvântul de binecuvântare, primarul din Răstolița a spus că din nou informația este distorsionată: „Nu a fost dat pr. Irineu jos de pe scenă. Noi avem un program și înainte de a vorbi i s-a spus că are 5 minute, pentru că noi trebuie să ne ținem de un program ca să nu se dea totul peste cap. Părintele a depășit cele 5 minute, dar nu a fost oprit imediat, doar că la un moment dat, Alexandra (prezentatoarea n.r.) i-a mulțumit. Atât a fost tot”, a spus primarul. A.B. Sursa foto: Robert Sighiartau


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.