3
Familia Mera din Ibănești și secretele a 50 de ani de căsătorie
4
8
Magdalena Dorina Suciu: „Am scris și voi scrie ceea ce simt”
Sute de câini așteaptă să fie adoptați
RO
www.punctul.ro
Anul XIII, Nr. 705, 22 - 28 octombrie 2018, Preţ: 0,99 RON
Bărdești. O comunitate mică în care se realizează lucruri mari!
2 Lipsa de comunicare și macheta 3D
de Erika MÃRGINEAN
iOPINII
Săptămâna trecută, un grup de cetățeni, reprezentanți ai presei și directorul Muzeului Județean așteptau dezvelirea unei machete de bronz, pe aleea din fața Muzeului din Cetate. Macheta 3 D e atât de reușită încât ar putea fi numită chiar statuie, spuneau cei care au văzut-o. Ar putea fi o atracție turistică! Momentul festiv al dezvelirii însă a fost precedat de un schimb de replici acuzatoare pe pagina de socializare. Curtea Cetății cu spații verzi generoase și aleile îngrijite este locul ideal pentru amplasarea unei astfel de machete, și-au spus cei care s-au gândit că obținerea unei autorizații e doar o formalitate. Numai că primăria a refuzat eliberarea autorizației motivând că „nu este momentul pentru amplasarea unei machete informative 3D în Cetatea din Tîrgu Mureș. La momentul acesta avem alte priorităţi de realizat”. Un refuz cu atât mai greu de acceptat cu cât – se spune în postare, în zonă ar mai fi și alte obiecte amplasate despre care nu se știe dacă
au autorizație, mai mult de atât, macheta ar fi un câștig pentru cetate, iar primăria nu ar fi afectată nicicum financiar. Dacă ne întoarcem în timp, cu aproximativ trei ani, vom afla povestea machetei. Se spune că Orbán László, președintele Asociației „Pe drumuri Transilvănene”, a realizat o machetă a cetății medievale, pe lângă câteva machete ale unor clădiri din Secuime. De la aceste machete realizate din material sintetic, s-a născut ideea realizării lor din bronz, așa cum există în câteva orașe europene. Sculptorul Berze Imre a turnat macheta în bronz la Odorheiu Secuiesc, iar banii necesari pentru soclu, 8.000 de lei, au fost obținuți la un bal de caritate organizat de Clubul Rotary în urmă cu doi ani. Având frumusețea de machetă de doi ani deja, dar și ordinul de evacuare de la primărie, în ultima clipă s-a găsit ideea salvatoare! Terenul de un metru lățime pe lângă clădirea Muzeului aparține Consiliului Județean ... astfel că
În urmă cu câțiva ani, în satul Bărdești de lângă Tîrgu Mureș a fost înființată Asociația „Comunitatea Bărdești”, cu scopul de a contribui la renașterea satului. Asociația a dovedit că dacă ne implicăm, putem realiza lucruri importante, că putem veni în sprijinul celorlalți… Un ultim exemplu grăitor în acest sens este o acțiune umanitară. Chiar dacă scopul principal al Asociației nu este organizarea de acțiuni umanitare, totuși Asociația se implică și în astfel de acțiuni, atunci când are ocazia… macheta a fost mutată în zonă protejată. Inițiatorul proiectului, Soós Zoltán a văzut în refuzul primăriei o răzbunare politică. Vass Levente, președintele UDMR Tîrgu Mureș a replicat că nu are nicio legătură cu acest caz. Cu el nu a discutat nimeni, dar dacă ar fi existat comunicare consilierul local Furó Judit, șeful Direcției de Urbanism, sigur i-ar fi ajutat. Scuze și acuze. De parcă ar fi atât de mare târgul și atât de discreți mureșenii încât ar putea fi ținut ceva secret! Totuși, fără comunicare ne punem singuri bețe-n roată! Așa cum se întâmplă, când doi se ceartă, al treilea câștigă. De astă dată persoanele cu probleme de vedere sau chiar nevăzătoare au șansa de a citi istoria cetății în scrisul Braille de pe o latură a machetei și pot să-și imagineze cât de mare e terenul, unde se află Biserica, unde sunt bastioanele, clădirile din cetatea medievală. Demersurile pentru obținerea autorizației ar trebui să continue, cu atât mai mult cu cât există tendința pentru realizarea machetei centrului cu povestea urbei sculptată în Braille și amplasată undeva în centrul orașului.
SOCIAL
22 - 28 octombrie 2018
2
Bărdești. O comunitate mică în care
Activități pentru copii
Vară frumoasă la Bărdești
În urmă cu câțiva ani, în satul Bărdești de lângă Tîrgu Mureș a fost înființată Asociația „Comunitatea Bărdești”, cu scopul de a contribui la renașterea satului. Asociația a dovedit că dacă ne implicăm, putem realiza lucruri importante, că putem veni în sprijinul celorlalți… Un ultim exemplu grăitor în acest sens este o acțiune umanitară. Chiar dacă scopul principal al Asociației nu este organizarea de acțiuni umanitare, totuși Asociația se implică și în astfel de acțiuni, atunci când are ocazia…
O NOUĂ ȘANSĂ PENTRU UN COPIL De curând Asociația „Comunitatea Bărdești” a contribuit la strângerea de donații pentru Rareș, un copil bolnav de leucemie, care are nevoie de tratament în Italia. Apelul pentru ajutarea copilului a fost lansat de o asistentă medicală: „Hello oameni faini! Vă deranjez cu o rugăminte, o întrebare.... E a doua oară când
apelez la bunăvoința oamenilor pentru a susține un caz caritabil și de această dată fiind tot un caz cunoscut personal de mine! Este vorba despre un băiețel din Toplița, recent diagnosticat cu o formă gravă de leucemie și care are nevoie de noi! Îi cunosc părinții, există documente medicale care confirmă diagnosticul și pot să vă asigur că nimeni nu încearcă să își „îngrașe” contul cu vreun leu!”. Iar Asociația a reacționat… „Prin părintele Cosmin s-a făcut apel în Biserică cine dorește să doneze pentru acest copil sânge sau bani. Iar voluntarii Asociației au mers din casă în casă și au strâns bani
care s-au dat copilului pentru a putea merge la operație în Italia”, a precizat Ilinca Mureșanu, membru fondator în cadrul Asociației din Bărdești. Pe pagina de Facebook a Asociației a fost postat următorul mesaj: „Copilăria e cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi fiecare dintre noi ar trebui să aibă prilejul de a se bucura de momentele de nepreţuit pe care aceasta le oferă. De aceea este foarte trist când un suflet inocent precum este şi Rareş trebuie să treacă printr-o încercare atât de grea, care este luptă cu leucemia. Suntem alături de micuţul Rareş şi de familia sa în lupta cu boala pentru că ne dorim să reuşească să treacă peste aceste momente grele şi să se bucure de clipele frumoase pe care le merită, aşa ca orice alt
Comunitatea Bărdești la biserică
Se acordă Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș pentru sărbătorirea a 35 de ani de funcționare, răstimp în care unitatea și-a câștigat un binemeritat renume, de excelență.
SCJU TÎRGU MUREȘ
copil. Asociaţia „Comunitatea Bărdeşti” doreşte să mulţumească tuturor oamenilor care au dorit să se implice pentru a-l ajuta şi de asemenea le mulţumim domnului părinte Oprea Cosmin, lui Marius Graur şi Anei Căliman, cei care au simţit datoria sufletească de a fi alături şi a se aplica activ în această campanie”.
REFACEREA IMAGINII BĂRDEȘTIULUI În ultimii ani, Asociația „Comunitatea Bărdești” a contribuit în mod substanțial la imaginea Bărdeștiului. În prezent, prin Asociație se realizează un parc pentru copii. Printre activitățile în folosul comunității, devenite deja tradiționale, menționăm: Balul Toamnei - un eveniment la care fiecare gospodărie își prezintă recoltele agonisite peste an. Serbările de Crăciun și de Paști, serbări ale copiilor, de la cei mici la cei mari se strâng pentru a vesti nașterea/învierea Domnului. Meciul de fotbal dintre însurați și neînsurați - asociația promovează vechile obiceiuri, acest meci fiind unu ce continuă de generații întregi.
Activitățile de voluntariat Moș Crăciun la tine acasă – tinerii asociației se strâng pentru a-l ghida pe moș în seara de ajun către cei mai cuminți copilași.
CUM A ÎNCEPUT TOTUL? Asociația s-a născut din inițiativa unui om dornic să schimbe ceva în satul său, dornic să construiască o comunitate unită, bazată pe înțelegere și întrajutorare. Acesta a mobilizat sătenii pentru a înființa o asociație, cunoscută astăzi sub numele de Comunitatea Bărdești. Astfel, Asociația a fost înființată de 25 de membrii fondatori, iar președinte este Horea Hădărău. Din actul constitutiv al Asociației rezultă că „scopul asociaţiei constă în reunirea membrilor asociaţi care, în comun, prin contribuţia lor materială, prin cunoştinţele profesionale şi activitatea lor, să contribuie la promovarea localității Bărdești din județul Mureș, promovarea comunității din aceeași localitate, a artelor, tradiţiilor, culturii şi a valorilor umane, protejarea mediului şi a naturii, prezervarea monumentelor culturale, ajutorarea
Punctul negru se acordă şoferilor care parchează maşinile în locuri nepotrivite.
LIPSĂ DE RESPECT
3
SOCIAL
22 - 28 octombrie 2018
se realizează lucruri mari!
www.punctul.ro
persoanelor defavorizate, sporirea cunoaşterii şi participării civice în localitatea Bărdești și în comuna Sântana de Mureș, jud. Mureș. Pentru atingerea acestui scop sunt propuse activități precum: promovarea comunității locale a localității Bărdești, jud. Mureş, a imaginii și identității localității, a intereselor generale ale comunității locale precum şi a spiritului civic a întregii comunităţi; promovarea artelor, culturii, tradiţiilor prin sprijinirea şi încurajarea schimburilor culturale pentru dezvoltarea culturii române şi păstrarea valorilor culturale, religioase şi a tradiţiilor populare existente; iniţierea şi derularea de programe de facilitare a schimburilor interculturale; promovarea culturii româneşti, promovarea valorilor culturale şi a tradiţiilor populare prin mijloacele adecvate; sprijinirea artelor prin organizarea unor activităţi artistico-culturale, respectiv cursuri şi festivaluri de cântece, obiceiuri şi dansuri populare; organizarea de târguri ale localităţii, ale unor evenimente prin care să fie celebrate zilele localităţii Bărdeşti; promovarea valorilor socio-culturale româneşti şi universale în rândul tinerilor; organizarea de dezbateri pe teme de interes civic, conceperea de programe educaţionale în vederea sporirii cunoaşterii și participării civice, crearea condiţiilor optime de petrecere a timpului liber; promovarea potenţialului turistic al zonei; sprijinirea copiilor şi tinerilor în scopul cunoaşterii şi participării acestora la activităţile rurale tradiţionale; derularea programe de consiliere şi orientare în carieră a tinerilor sprijinirea copiilor şi tinerilor talentaţi precum şi oferire de sprijin financiar în cazul unor probleme de sănătate deosebite; colaborarea cu autorităţile publice locale în vederea promovării şi sprijinirii intereselor comunităţii din localitatea Bărdeşti, a organizării
Familia Mera din Ibănești și secretele a 50 de ani de căsătorie
Bunătăți din Bărdești
Copiii Bărdeștiului pe scenă
de târguri, activităţi artistice, culturale; petiţionarea autorităţilor publice locale şi a altor autorităţi în vederea rezolvării de către acestea a unor probleme şi dificultăţi cu care se confruntă comunitatea locală din localitatea Bărdeşti precum şi întreaga comunitate locală a comunei Sântana de Mureş; promovarea activităţilor de educaţie ecologică, protecţie a mediului înconjurător şi ecologie precum şi de petiţionarea autorităţilor cu competenţe în domeniul protecţiei mediului; elaborarea de proiecte în vederea participării la proiecte de finanţare a unor programe artistice, culturale, în domeniul sănătăţii; derularea de programe de sănătate; promovarea schimbului naţional şi internaţional de idei, informaţii şi cunoştinţe; promovarea imaginii şcolii în comunitate; organizarea de conferinţe privind activităţi în domeniul viticol, agricol şi creşterea animalelor; derularea de activităţi educaţionale şi culturale în rândul populaţiei de etnie rromă; prezervarea/conservarea
Meci tradițional între însurați și neînsurați
monumentelor istorice prin iniţierea unor colaborări cu autorităţile publice locale precum şi edificarea unor noi monumente relevante pentru comunitate. În vederea atingerii acestor scopuri, asociaţia îşi propune: colaborarea şi acţionarea în regim de parteneriat cu alte organizaţii neguvernamentale, cu autorităţi ale statului sau ale administraţiei publice locale din România sau din alte ţări în vederea realizării scopului Asociaţiei; organizarea de mese rotunde, conferinţe, simpozioane, prelegeri şi dezbateri publice pe diferite teme, organizarea de manifestări culturale; realizarea şi editarea de cărţi, publicaţii, broşuri, pliante, afişe, bannere, pagină web, precum şi alte materiale informative şi de promovare; organizarea de cursuri tematice, cursuri de pregătire, seminarii; organizarea de târguri, festivaluri, spectacole, lansări de carte, concursuri, ateliere de lucru, expoziţii în domeniu precum portul popular, creaţie populară, ocupaţii tradiţionale, obiceiuri populare şi religioase de sărbători; dezvoltarea de programe proprii şi în regim de parteneriat cu autorităţile publice din ţară şi străinătate; atragerea sprijinului financiar necesar realizării scopurilor asociaţiei; promovarea şi susţinerea pe lângă autorităţile statului român a intereselor Asociaţiei şi ale comunităţii locale din satul Bărdeşti şi a celei din comuna Sântana de Mureş.
Titi DÃLÃLÃU
În fiecare an, 30 septembrie este o zi specială pentru familia Mera: este ziua de naștere a domnului Eugen Mera și, totodată, aniversarea căsătoriei. Anul acesta, pe 30 septembrie, dânsul și soția lui au aniversat 50 de ani de căsătorie! Eugen și Elena Mera, profesori pensionari care au îndrumat multe generații de-a lungul activității lor la catedră, au participat și au fost premiați în cadrul spectacolului dedicat persoanelor vârstnice, care a avut loc la Căminul Cultural Ibănești Pădure, în 15 octombrie. „Ce ne-a ajutat în căsătorie a fost căsătoria religioasă (...) Și eu zic, căsătoria civilă este numai pe hârtie, pe când căsătoria religioasă este în fața lui Dumnezeu și este pentru veșnicie. Și acest lucru ne-a ajutat cel mai mult... spun eu”, rostește domnul Mera și o privește pe soția sa, aflată la brațul lui.
„SĂ CEDĂM” „Trebuie să ne ajutăm unul pe altul, exact cum spune și preotul la biserică, și în al doilea rând, să cedăm din pornirile noastre individuale, să acceptăm partenerul de viață, cu dorințele lui. Eu consider că ne-am ajutat în realizarea multor lucruri. Dacă soția mea a realizat câteva cărți despre comuna Ibănești eu am sprijinit-o în permanență... acest sprijin trebuie să fie pentru totdeauna”. „Eu vreau să le spun tinerilor că nu este chiar ușoară căsătoria, căsătoria este cu bune, cu rele și, așa cum zicea și soțul meu, trebuie să ne acceptăm unul pe altul, pentru că, dacă lucrăm pe bază de ambiție, atunci înseamnă că ajungem la certuri și la necazuri. Ca să fie o căsătorie statornică, trebuie să fie neapărat și respect reciproc, pentru că altfel se dărâmă imediat. Și ne pare foarte rău când auzim că un cuplu se desparte din motive nu chiar serioase. Așa că trebuie să fim foarte atenți la viață. Viața este destul de grea și trebuie
să răspundem la toate încercările pe care le primim”, spune, la rândul ei, doamna Elena Mera. În cadrul evenimentului, organizat de Primăria comunei Ibănești și Consiliul Local Ibănești, primarul comunei, Dan Vasile Dumitru, și viceprimarul acesteia, Marius Gliga, au premiat nouă cupluri din Ibănești care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Cu această ocazie, primarul le-a transmis tinerilor o pildă despre respectul datorat celor vârstnici și despre cum nu trebuie să uităm că anii trec pentru fiecare dintre noi. „Am citit despre un bătrân care stătea la masă cu feciorul, nora și nepotul. Mânca și făcea gălăgie – fiind bătrân dădea ciorba pe masă, pocnea lingura de farfurie și, după un timp, i-au înlocuit lingura cu una de lemn, ca să nu mai facă atâta gălăgie, ca să nu lovească farfuria. Mai târziu, copilul, nepotul, se juca cu o bucată de lemn și un cuțit și cioplea. Taicăsău l-a întrebat: da’ ce faci tu acolo? Păi fac o lingură pentru tine și una pentru mama, când veți fi bătrâni să aveți cu ce să mâncați! Vreau să vă spun, că așa cum ne purtăm noi cu bătrânii, așa se vor purta și copiii noștri cu noi. Este o pildă care să dea de gândit generațiilor tinere pentru felul în care se poartă cu generațiile în vârstă”, a spus acesta. Duminică, 14 octombrie, la Căminul Cultural Ibănești Pădure a avut loc tradiționalul spectacol dedicat persoanelor vârstnice, în cadrul acestuia fiind premiate cuplurile din Ibănești care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Spectacolul folcloric a adus pe scena căminului cultural interpreți îndrăgiți de muzică populară, tineri instrumentiși, ansamblul de dansuri „Ibășteana”, grupul vocal „Ecou din Ibănești” și a fost completat de o tombolă pentru femei, cu ocazia Zilei internaționale a femeii din mediul rural (15 octombrie). Sursa: Comunitatea Ibănești
CULTURĂ
4
22 - 28 octombrie 2018
Magdalena Dorina Suciu: „Am scris și voi scrie ceea ce simt” După-masa zilei de 16 octombrie va rămâne una de neuitat pentru toți cei care au răspuns invitației de nerefuzat a poetei Magdalena Dorina Suciu. Ciudata construcție modernă din curtea cetății medievale, despre care s- a scris și spus multe, s-a dovedit a fi locul ideal pentru o asemenea lansare de carte. Marele astru orbitor cobora treaptă cu treaptă în drumul său spre apus lăsând încă la vedere cerul albastru cu pete albe de nori, ca odată cu lăsarea serii luminile aprinse să transforme fiecare ochi de geam al cupolei în tot atâtea oglinzi!
AȘTEPTÂND ÎNTÂLNIREA CU POEZIA Respectând sfertul academic, timp în care sala s-a umplut de oameni sosiți nu doar din oraș, ci și din alte localități, precum Cluj sau Constanța, organizatorii evenimentului verificau toate detaliile pentru reușita lansării. De undeva din spatele unui paravan au fost aduse noi scaune și tot au mai rămas cățiva curioși în picioare. Printre spectatori, așezată cuminte, strângându-și buchetul de flori în mână, nonagera mamă a poetei nu-și scăpa din ochi fata. La masa plină de flori alături de sărbătorita zilei, poeta Magdalena Dorina Suciu, au luat loc Nicolae Băciuț în rolul moderatorului, Angela Mariașiu cu nelipsita ei chitară, criticul de artă Valentin Marica și Dan Gâdea, cel care avea să - i dea glas taragotului moștenit de la nașul său, regretatul Dumitru Fărcaș.
ȘI POEZIA A SOSIT! Luându-și rolul în serios,
cunoscutul om de cultură Nicolae Băciuț a anunțat auditoriul că în cele ce avea să urmeze nu va fi o simplă lansare de carte, ci o adevărată întâlnire cu poezia. Și nu s-a înșelat. Încercând s-o prezinte pe Magdalena Dorina Suciu, poeta de nota zece, moderatorul serii orice ar fi încercat, precum odinioară Ovidiu, poetul exilat la Tomis, „versus erat”. Știm că românul s-a născut poet, dar asta nu înseamnă să ne apucăm cu toții să scriem poezii. Mai ales nu, pentru că „Noi, cei care scriem de o viață poezii avem o temere a noastră de concurență”. Cu pilde și citate a demonstrat apoi că ingredientul principal al unei poezii este, ca la o mâncare bună, să pui „un pic de suflet”.
„FĂRĂ MUZICĂ NU SUNTEM DECÂT NIȘTE PLANTE” Asemănător celor care cunosc multe și vor să le împărtășească și celorlalți, Nicolae Băciuț a și glumit, a spus și pilde, a recitat poezii și ajuns la concluzia că Magdalena Dorina Suciu după ce a reușit să-și salveze sufletul, acum „salvează alte suflete prin poezia ei”. Și a recitat poezia lui Romulus Vulpescu: „Pentru că în fiecare zi ne batem joc /de păsări, de iubire și de mare. /Și nu băgăm de seamă că, în loc, /rămâne un deșert de disperare”. Prin pilda măgărușului căruia înțeleapta măgăriță i-a explicat că „fără credință nu ești decât un măgar”, iar noi, „fără cântec nu suntem decât niște plante”, i-a cedat microfonul Angelei Mariașiu.
„PE AICI A TRECUT DUMNEZEU” Dacă i-au uitat cumva numele, auzindu-i vocea puternică și clară,
Premiul Dumitru Tinu 2007 Cristian TEODORESCU Marius LIBEG Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel: 0371 496 125 Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.
Editor: Alexandra BORZOȘ Redactori: Secretariat: Erika MĂRGINEAN Mihaela KOZAK Titi DĂLĂLĂU Ioan A. BORGOVAN IT/DTP: Ovidiu MORAR Mircea BARBU Tipărit la S.C. GARAMOND TIPOGRAFIE S.R.L.
Nu-ți e îngăduit să mori / Domnul calea ți-a ales / Să-ți crească aripi și să zbori!”.
CUVINTE DE MULȚUMIRE
cei prezenți și-au adus aminte de reghineanca Angela Mariașiu, folkista care a cântat la Cenaclul Flacăra! „Pe aici trec și eu ca o secundă uitată, ca lacrima lui Dumnezeu”, a răsunat vocea ei sub cupola ce strălucea în mii de luminițe, reflectând în zeci de gemulețe spectatorii. Interpreta care a reușit să cânte poeziile lui Nicolae Băciuț din volumul „La taclale cu Dumnezeu”, a găsit inspirația de a lăsa și versurile Magdalenei „să cânte”. Astfel am putut asculta în prima audiție versurile ce dau titlul celui de al zecelea volum de poezii a Magdalenei Dorina Suciu: „Femeie, nu îți este îngăduit să mori!” Recunoscând că nu l-a pregătit și nici nu era sigură că va ieși un cântec. Dar a reușit! „Ea are cuvintele, eu am muzica”, a spus interpreta cu modestie.
„CE A VRUT SĂ SPUNĂ AUTORUL?” Continunându-și rolul de moderator, Nicolae Băciuț a vorbit și despre profesoarele de literatură română care după lecturarea unei poezii îl întrebau: „ce a vrut să spună autorul?” Ce întrebare enervantă! „Dacă ai citit și n-ai înțeles nimic, înseamnă că autorul n-a vrut să spună nimic!” Din vorbă-n vorbă a recunoscut că nu a scris niciodată ca să fie pe placul vreunui critic. A scris în schimb când a simțit din partea cititorilor că așteaptă un cuvânt de la el. „Nu te duci să-ți cumperi o carte pentru că a fost lăudată de un critic de artă”, și totuși i-a cedat microfonul și criticului de artă, Valentin Marica. Poezia Magdalenei vorbește de la sine, a spus pe tonul acela specific, accentuând cu grijă fiecare silabă, rostind consoanele într-un mod aparte. Și-a amintit apoi de emisiunea „Surprize, surprize” când actorul Ion Dichiseanu a recitat din volumul Magdalenei „Anotimpuri
îngenuncheate”, apoi i-a înmânat cele două volume proaspăt scoase de la tipar! Analizând poeziile Magdalenei Dorina Suciu, subliniind elementele autobiografice, concluzionează: „mersul poetei este zborul”, la cei 50 de ani ai ei.
ZECE VOLUME CA ZECE PRICHINDEI „Și Dumnezeu suspină”, când ajunge „Aripa sub ape”, și găsește „Cătușe pentru suflet”, sau „Orhidee în cuib de zăpadă”. Pentru că sunt „Voluptăți imperceptibile” căci „Din lumină se nasc cuvintele”. Și-ți amintești de „Copilărie - pâine dulce”, apoi de „Jarul secundei” și de „Anotimpuri îngenuncheate” și de concluzia la care ajunge: „Femeie, nu ți este îngăduit să mori!” Am împletit titlurile celor zece volume ale poetei, dintre care ultimul, „Femeie, nu-ți este îngăduit să mori!” a fost editat în colecția celor 100 de volume dedicate centenarului Marii Uniri.
SURPRIZA SERII Frumoasa și talentata actriță Cristinela Olăreanu a fost una dintre surprizele serii. „Cel mai bun recitator din câte cunosc”, astfel a prezentat-o moderatorul și i-am dat dreptate. În scurt timp, cufărașul pictat, așezat pe un scaun, la oarecare distanță de masa încărcată cu flori, în sfârșit și-a dezvăluit rostul. Recitând, povestind plină de voioșie, jucând cu toți porii ei de actriță, Cristinela a scos din cufăr, ca din lada Pandorei, Speranța, mereu ultima ce iese din cutie. O sticluță cu nisip albastru ca marea și o scrisoare pe care a citit-o apoi: „O fereastră în amurg / Ai deschis în astă seară / Sub cupolă într-un târg / în cetatea medievală. / Eu-ți aduc un colț de vară / și îți scriu pe al ei nisip / te felcit la lansare / Joacă-ți îngerii pe chip / Vreau să cred c-ai înțeles /
Profund emoționată de prestația actriței, Magdalena Dorina Suciu n-a mai așteptat moderatorul și a intervenit cu mulțumiri adresate tuturor celor care au făcut posibilă apariția celui de al zecelea volum, intitulat „Femeie, nu îți este îngăduit să mori!”. De la editor, până la ilustratorul ediției Mariana Șerban, prietenilor, cunoscuților și iubitorilor de poezie, celor prezenți și tuturor care au contribuit la reușita acestei seri, le-a adresat câte un cuvânt de mulțumire.
ATMOSFERĂ PRIETENEASCĂ Un public atât de cuminte, atât de cuprins de emoția momentului mai rar! Vrăjit de recitalul Cristinelei, ascultând apoi o ghirlandă de versuri impletite din poeziile lui Eminescu, Vieru, Nichita Stănescu și ... Băciuț, i-a venit rândul lui Dan Gâdea și colegului său care l-a acompaniat la orgă. Înainte de a-i fi încântat pe cei prezenți cu acordurile bine cunoscutului taragot ce aparținuse regretatului Dumitru Fărcaș, a menționat că nimic nu este întâmplător. Atât colegul de la orgă, profesor oboist și el, cât și Dumitru Fărcaș și Dan Gâdea sunt născuți în comuna Groși de lângă Baia Mare. Toți trei au studiat oboiul, cei doi fiind absolvenți ai Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj și fini ai celui care a vrăjit auditoriul „de pe întregul mapamond” cu taragotul său! Ce a urmat a fost un adevărat recital de poezie și muzică, de la doina bătrânească dedicată măicuței poetei, până la acordurile mai vesele ale canțonetei.
DEDICAȚII Seara s-a lăsat peste cupola luminând ca un far peste cetate. La masa oficială poeta, înconjurată de zeci de fani, neobosită dădea autografe. Gurmanzii ciuguleau din bunătățile așezate pe mese, așteptându-și rândul să primească și ei o dedicație. De la restaurantul cetății se auzea o muzică în surdină. Liniște și pace. Cetatea se pregătea de culcare. Noaptea se lăsa încet peste întâlnirea cu poezia, cu femeia de nota zece, căreia nu îi este îngăduit să moară!
Erika MÃRGINEAN
5
LUDUȘ
22 - 28 octombrie 2018
Bilanţul unei competiţii Trofeul „ELLA KOVACS – ROMÂNIA 100” şi-a desemnat câştigătorii celei de-a XIV-a ediţii cu puţin timp în urmă. Cei 145 de concurenţi înscrişi pe listele de concurs provin din 15 Cluburi, Asociaţii şi şcoli gimnaziale, la aceştia adăugânduse şi câţiva atleţi veterani. Din oraşul Luduş au participat Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” cu 20 sportivi, Atletic Club Sportin (7), Clubul Sportiv Şcolar (13), Liceul Tehnologic (4) şi Şcoala Gimnazială Nr. 1 (15). La o analiză superficială am putea afirma că prezenţa atleţilor luduşeni (40% din total) ar fi bună, dar văzând că de la Mediaş au venit 35 sportivi ,de la Vatra Dornei 13, de la Hunedoara , Suceava şi de la Tg. Lăpuş câte 9, din Bistriţa şi Alba Iulia, prezenţa localnicilor nu ni se pare mulţumitoare. Şi, încă ceva! La categoriile de copii şi juniori, copile şi junioare, AC Sportin Luduş a pus în joc 12 seturi de medalii şi cupe foarte frumoase, în total 36 trofee strălucitoare. Din acest „tezaur” tentant pentru oricare sportiv, doar cinci au rămas în Luduş. Un loc I, un loc II şi trei locuri III prin Kristof Monica, Cătălin Călugăr, Edina Radu, Kristof Bettina şi Luca Tomşa, adică 14% dintre medalii au rămas acasă. Este puţin, prea puţin pentru un oraş din care s-au remarcat mai mulţi atleţi care au avut un cuvânt de spus în atletismul românesc şi este suficient să o amintim pe maestra emerită a sportului Ella Kovacs, cea care girează cu numele său competiţia ajunsă la ediţia cu numărul 14. Care sunt cauzele regresului în acest sport cu tradiţie? Pe lângă dezinteresul general
pentru acest sport care se manifestă de câţiva ani, putem bănui şi un interes redus al profesorilor de sport generat de lipsa ori de cuantumul recompenselor pecuniare reduse ori inexistente. Există oare soluţii de redresare? Desigur, dar nu noi vom propune ceva. Există Inspectoratul Şcolar Judeţean, există o Comisie judeţeană de Atletism, ei ar trebui să se aşeze la o masă
INVICTUS – ROMÂNIA. În anul Centenarului României a fost materializat proiectul unei Ştafete care însumează peste 5.000 de km pe trei trasee din ţară: Roşu-Moldova, Galben-Transilvania şi Albastru-Banat şi Crişana, adică direcţiile pe care a acţionat Armata Română în cel de-al II-lea Război Mondial. La Luduş, Ştafeta INVICTUS – ROMÂNIA ajunge marţi, 23 octombrie 2018, ora 12 şi va fi primită în Parcul Unirii la monumentul închinat lui Mihai Viteazul.
comună şi să facă ceva. Pe plan local, Ella Kovács ar putea să-i pregătească pe cei mai buni atleţi din oraş, asta cu condiţia să i se solicite serviciile şi să beneficieze de condiţii decente de pregătire. Doar aşa, la ediţia cu numărul 15 de anul viitor, bilanţul luduşenilor va fi mai bun. Ioan A. BORGOVAN
Se lucrează în Parcul Tineretului Actualul Parc al Tineretului din Luduş s-a amenajat după construirea digului de pe malul stâng al râului Mureş, cel care a devenit fluviu la inundaţiile din anul 1970. Atunci, în acei ani, a cunoscut o perioadă de înflorire, dar de la un an la altul a devenit inospitalier cu iubitorii de natură. Degradarea a fost mai accentuată în ultimii ani şi era greu de crezut că îşi va reveni curând, dar...
www.punctul.ro
... APARE O RAZĂ DE SPERANŢĂ Primul pas pe lungul drum al reabilitării acestui important obiectiv a fost făcut în 22 noiembrie 2016 când în şedinţa Consiliului local a fost pus în discuţie un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Cristian Moldovan pe baza unui referat întocmit de Anca Năsăudean, şeful Serviciului „Investiţii, Achiziţii, Domeniu Public” din cadrul Primăriei. Atunci au fost aprobate documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Modernizare, amenajare şi dotare a Parcului Tineretului” precum şi indicatorii tehnico-economici reprezentând valoarea estimativă a investiţiei, 8,044 milioane de lei (cu TVA).
Suprafaţa totală a spaţiului verde este de 20545 mp, iar finanţarea investiţiei se face din fonduri externe nerambursabile, fonduri de la bugetul de stat şi sume de la bugetul local. Proiectul şi-a urmat cursul şi după clarificări, precizări şi intervenţii în 31 mai 2018 Cristian Moldovan a semnat la ADR Centrul Alba Iulia un contract de
finanţare în valoare de 8,03 milioane de lei, finanţare nerambursabilă din partea Programului Operaţional Regional 20142020. Din valoarea totală a proiectului, contribuţia oraşului Luduş este de 157791 lei, la care se adaugă cheltuielile neeligibile, în valoare de 145358 lei.
CUM VA FI PARCUL? În prima săptămână a lunii octombrie 2018, firma câştigătoare a licitaţiei de construire, SC Construct MAPCOM SRL Tîrgu Mureş a început lucrările de amenajare. În proiect este prevăzută amenajarea unor alei pietonale de promenadă şi relaxare, construirea unui amfiteatru în colţul parcului din apropierea podului rutier, o scenă ecologică, terenuri de sport, un parc tematic de joacă pentru copii şi altele. Noua configurare a aleilor impune tăierea a 32 de arbori degradaţi şi plantarea unui material dendrologic nou. Actualul spaţiu comercial rămâne pe loc şi va fi izolat de parc printr-o împrejmuire ecologică. Termenul de dare în folosinţă al parcului este finalul anului 2019.
Ioan A. BORGOVAN
NUMIRE. Conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt conduse de un consiliu de administraţie alcătuit din reprezentanţi ai unităţilor administrativ teritoriale componente. Membri consiliilor de administraţie sunt desemnaţi de Consiliul local, la propunerea primarului. Ca urmare, Marius Dudilă, administratorul public al oraşului Luduş a fost desemnat ca reprezentant al oraşului în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC „Parc Industrial Mureş” SA cu drept de vot la şedinţele AGA. Propunerea a fost aprobată de Consiliul local. HCL nr. 78/2016 îşi încetează valabilitatea. FINANŢĂRI. Liviu Popa, directorul Direcţiei Intervenţii, Transport şi Zone Verzi din cadrul Primăriei oraşului Luduş a solicitat Consiliului Local finanţarea, prin rectificarea bugetului local, a unor obiective propuse pentru anul 2018: Achiziţii de materiale pentru extinderea reţelei de apă pe str. Cioarga pe 600 de metri cu accesoriile necesare pentru asigurarea reţelei principale (25.000 de lei); Achiziţii de materiale pentru extinderea reţelei de apă pe str. 8 Martie, 300 m în zona oborului (20.000 de lei); Achiziţii materiale pentru canalizarea pluvială pe străzile Mureşului şi Crângului (12.000 de lei); Achiziţii materiale pentru lucrările de deszăpezire pentru sezonul 2018-2019 (40.000 de lei); Amenajarea unor treceri de pietoni. Lucrarea se va realiza prin turnarea covorului asfaltic cu BA 16 în straturi, pentru limitarea vitezei în zona acestora în scopul asigurării unui trafic auto şi pietonal corespunzător (24.000 de lei). Consiliul Local a aprobat suma de 121.000 de lei pentru realizarea obiectivelor propuse. REFERAT. Administratorul public al oraşului Luduş, Marius Dudilă a întocmit în 19 septembrie 2018 un referat de necesitate în legătură cu efectuarea unor reparaţii la un pod de pe strada Fundătură din cartierul Roşiori. Podul prezintă o deteriorare accentuată care pune în pericol pe utilizatori. Valoarea estimată de 3.000 lei, fără TVA a fost aprobată în şedinţa Consiliului local din luna septembrie 2018.
PUBLICITATE
22 - 28 octombrie 2018
O alegere inteligentă. Noul i20.
Mondo Trade Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja nr. 225, tel.: 0740 106 284, salonauto@mondotrade.ro
Finanțare preferențială prin:
A N I
GARANȚIE
FĂRĂ LIMITĂ DE KILOMETRI
Imagine cu titlu de prezentare. Garanția de 5 ani fără limită de kilometri se aplică doar autovehiculelor Hyundai care au fost vândute inițial de către distribuitorul autorizat Hyundai către clientul final, conform termenelor și condițiilor prezentate în pașaportul de service. Ofertă supusă unor termene și condiții, în limita stocului disponibil. Consumul pentru noul i20 în regim mixt: 5.2 – 5.7 l/100 km; emisii CO2: 118 – 130 g/km. Detalii pe www.hyundai-motor.ro
6
7
ANIVERSARE
22 - 28 octombrie 2018
Foștii șefi de clinică ai SCJU Tîrgu Mureș, premiați
www.punctul.ro
Foștii șefi de clinică ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș au primit, vineri, în cadrul unei ceremonii, diplome de excelență, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la înființarea unității spitalicești. Astfel, au fost premiați de actualul manager al SCJU Tîrgu Mureș, dr. Claudiu Puiac, cei 14 șefi de clinică cu care unitatea spitalicească și-a început activitatea, în 1983, directorul spitalului și șeful Direcției de Sănătate Publică de la acea vreme – Mircea Târnăvean și Mirela Becuş – dar și actualul ministru al Sănătății, Sorina Pintea. Premianții au fost: prof. univ. dr. Boga Coloman, Clinica de obstetrică şi ginecologie, prof. univ. dr. Mody Eugen – Laboratorul de analize, dr. Emil Căpâlnă – Clinica de obstetrică şi ginecologie, prof. univ. dr. Ioan Munteanu – Clinica de pediatrie, prof. univ. dr. Cornel Dudea, Clinica medicală Interne 1, prof. univ. dr. Muhlfay Vasile – Clinica O.R.L., prof. univ. dr. Liviu Popoviciu – Clinica de neurologie, prof. univ. dr. Gh. Emilian Bancu – Clinica de chirurgie generală 1, prof. univ. dr. Grigore Stanciu – Laboratorul de radiologie
şi imagistică medicală, prof. univ. dr. George Simu – Laboratorul de anatomie patologică, prof. univ. dr. Mircea Chiorean – Clinica A.T.I., dr. Zeno Opriş – Secţia de ortopedietraumtologie, prof. univ. dr. Radu Deac – Clinica de chirurgie cardiovasculară adulţi şi copii, dr. Szabo Pal – Clinica de recuperare
medicală şi balneofizioterapie. Ceremonia de vineri a încununat seria de evenimente din această săptămână, dedicate celor 35 de ani de funcționare a spitalului, răstimp în care unitatea și-a câștigat un binemeritat renume, de excelență.
Ela GIURGEA
REGHIN
22 - 28 octombrie 2018
Sute de câini așteaptă să fie adoptați Municipiul Reghin, împreună cu Fundația pentru Protecția Animalelor „Robin Hood” Austria și Fundația pentru Protecția Animalelor” Fiducia” Reghin a organizat în data de 19 octombrie un eveniment de sensibilizare a reghinenilor și numai, denumit „Adoptă un câine”. Adăpostul de Câini al municipiului Reghin și Fundația Fiducia au dat startul unei campanii de încurajare a adopţiei câinilor fără stăpân aflaţi în adăposturile publice. În adăpost există sute de câini care speră să fie adoptați și să trăiască în mijlocul unei familii. Animalele aflate în grija adăpostului public sunt oferite în adopție cu vaccinuri la zi, iar cățeii pui sau adulți se pot adapta foarte ușor unei vieți de familie. „Am dedus că nu toată lumea din Reghin cunoaște că există un adăpost pentru câinii fără stăpân și după pregătiri îndelungate am reușit să organizăm astăzi această ieșire în mijlocul populației și constat cu bucurie că oamenii sunt receptivi și îi interesează subiectul. Pentru mine e foarte important să fiu zilnic între ei, cu ei, mă ajută enorm. Durerea mare este că nu voi mai putea face asta pentru mult timp, dar am să asist din cer la viața lor, am să mă bucur și am să sufăr
alături de ei. Mă supără faptul că populația nu recepționează la justa valoare grija față de animale. Mă consum mult când văd atitudinea de indiferență a oamenilor, atunci când sunt fără absolut nici un fel de simț al răspunderii, al înțelegerii față de suferințele și nevoile lor”, a subliniat Lidia Maier, președinta Fundației pentru Protecția Animalelor” Fiducia” Reghin. Adăpostul are în acest moment peste 300 de câini, iar hrana lor este asigurată de către Primăria Reghin și Fundația pentru Protecția Animalelor
„Robin Hood” Austria, prin fondatoarea Marion Löcker, prezentă la eveniment. „La acest eveniment am adus câteva exemplare de câini, atât pui, cât și exemplare adulte. Dar îi așteptăm pe cei interesați în intervalul orar 8-20, zilnic, la adăpost. Adopția se face pe baza buletinului de identitate, completând o fișă de adopție. Menționez că în urma adopției putem verifica dacă noul proprietar are grijă sau nu de patruped. În fiecare an, cu ajutorul fundației din Austria și a Primăriei Reghin, reînnoim tronsoane
8
de țarcuri, încercăm să le facem mai trainice, dat fiind faptul că acești câini sunt închiși, neavând mult spațiu și activitate, rod cam tot ce prind. Tot prin ei asigurăm hrana patrupezilor, salariile angajaților. Din păcate, ajung în adăpost foarte mulți câini microcipați, știm practic cine sunt proprietarii acestor câini. Cu toate că legea există și pedepsește abandonul canin cu suma de 700 de lei, ea nu este aplicată, acești câini rămân la noi”, a declarat medicul veterinar Benkő Attila Oszkár. Imola GRAMA
Activități inedite pentru Romulus Guga Direcţia pentru Cultură Mureş și Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin în parteneriat cu Revista „Vatra veche”, sub egida U.Z.P.R., filiala Mureş, a organizat a XXVI-a ediție a Festivalului Concurs de Poezie „Romulus Guga” în perioada 18-20 octombrie. La concurs au putut participa autori, indiferent de vârstă, membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor sau ai altor uniuni de creație. Au fost admise în concurs volume de versuri, proză, teatru, publicistică, apărute în anii 2017 și 2018 și grupaje de versuri inedite, 5 – 10 poeme. La volume s-a admis un singur volum pentru fiecare secțiune.
„FESTIVALUL… … de literatură Romulus Guga este o inițiativă de-a mea din 1984. Romulus Guga a murit în 1983, acum s-au împlinit 35 de ani de la moartea scriitorului. Ca în fiecare an, acest festival a avut două componente: prima de a omagia pe scriitorul Romulus Guga, primul redactor șef al revistei „Vatra”, serie nouă, apărută în 1971 și cealaltă, de a descoperi și promova noi scriitori mureșeni sau de a promova noi apariții editoriale
mureșene”, a declarat Nicolae Băciuț, directorul Direcției pentru Cultură Mureș. În cadrul festivalului s-au desfășurat manifestări literare la Tîrgu Mureș, Răstolița, Bistra Mureșului și Reghin. Astfel, la Gimnaziul „Romulus Guga” din Tîrgu-Mureş, regretatul poet, prozator, traducător, dramaturg și publicist, a fost omagiat alături de elevi de către soția, Voica Foişoreanu-Guga, de scriitorii Cornel
Moraru, Nicolae Băciuţ, Răzvan Ducan, Cristina Sava și Mircea Dorin Istrate.
ȘEZĂTOARE LITERARĂ În 18 octombrie, de la ora 12,30, la 35 de ani de la moartea scriitorului, s-a făcut o slujbă de pomenire la mormântul poetului din Răstoliţa, oficiată de părintele dr. Gheorghe Nicolae Şincan și preotul Ioan Lircă Moldovan. Tot aici, Nicolae Băciuț a evocat printr-o scurtă trecere în revistă a biografiei și operei, personalitatea lui Romulus Guga. Apoi, participanții au fost invitați la o șezătoare literară la atelierul artistului Ion Vlasiu de la Bistra Mureșului. Copiilor prezenți, autorii mureșeni au încercat să le demonstreze că „literatura este la fel de importantă ca și alte discipline care pot să aducă profesiuni bănoase, dar literatura poate să dea frumusețe sufletului, o bogăție mai mare decât orice altă bogăție de pe lumea aceasta”, subliniază Nicolae Băciuț.
25 DE PREMII… … ale festivalului au fost acordate la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin începând cu ora 17,00 unor scriitori
din județul Mureș. În cadrul evenimentului au avut loc recitaluri de poezie și muzică, medalioane literare. Grupul vocal „Ecoul” din Ibănești a încântat publicul prezent. Solistul Dumitru Gliga din Reghin și-a lansat cartea…
… „O RÂNDUIALĂ...” „În această carte am încercat să prezint activitatea mea de zi cu zi de la naștere și până acum, societatea în care mi-am desfășurat activitatea și viața, greutatea sau ușurința cu care am trecut peste etapele vieții”, afirmă autorul cărții, Dumitru Gliga. „Păstrător și iubitor al tradițiilor populare, mândru de sorgintea sa și preocupat permanent de latura istorică a poporului român căruia-i aparține, Dumitru Gliga interpretează în propria-i cheie, cinstită cu neamul său și apropiată de adevăr, vremurile pe care le descrie. Are și momente în care, asemeni unui sfătos uncheș, filozofează ...o filozofie sănătoasă, a bunului simț și a omeniei, dar mai ales al nevoii restabilirii rostului firesc al lucrurilor”, apreciază Sorina Bloj, managerul bibliotecii.
Imola GRAMA
9
TÂRNĂVENI
22 - 28 octombrie 2018
Proiect european pentru dotarea a 19 cabinete ale spitalului Consiliul Judeţean Mureş a aprobat în şedinţa de vineri, 19 octombrie, proiectul referitor la Studiul de oportunitate şi indicatorii tehnico-economici „Dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni”, la valoarea totală de 8.380.397,18 lei (inclusiv TVA). Spitalul Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni a achiziţionat Studiul de
oportunitate privind „Dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni”. Prin studiul de oportunitate se propune dotarea a 19 cabinete medicale din structura Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni cu un număr de 126 de echipamente medicale şi 190 de piese de mobilier şi echipamente IT.
Mircea BARBU
Meditaţii gratuite la română, matematică și engleză Parohia Ortodoxă Târnăveni II, Protopopiatul Târnăveni, reprezentată de preot paroh Iernuţan Ioan Alin, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu” – director Mihaela Istrate, organizează începând cu data de 10 octombrie 2018 în fiecare zi de miercuri, diferite activităţi cu tinerii după cum urmează: pictură pe sticlă, atelier hand-made, ansamblu coral, meditaţii gratuite la limba şi literatura română, matematică, limba engleză. În acest proiect, în care se îmbină armonios frumosul cu utilul şi plăcutul, dăruiesc educaţie din sufletul lor: preot paroh Iernuţan Ioan Alin, Maria Iernuţan, Doina Barb, Daliana Furnea, Daniela Lupean, Mihaela Istrate, Maria Hârşan, Cosmina Gârlonţă, Şerban Elena, Popean
S.N.G.N.ROMGAZ S.A. SUCURSALA TÎRGU MUREȘ
Cu sediul în Tîrgu Mureș, str. Salcâmilor, nr.23 Organizează în zilele de marți ora 1100 la sediul Sucursalei din Tîrgu Mureș, licitație publică cu strigare pentru vânzare de materiale uzate, țeavă, tubing, componente rezultate din dezmembrări MF.
Romela, Moldovan Mirela. Activităţile la care s-au înscris aproximativ 90 de copii se desfăşoară la „Centrul Victoria” din Târnăveni.
Taxa de participare la licitație este de 10 lei cu TVA. Garanția de participare la licitație este 10% din prețul de pornire a bunului licitat. Plicul conținând documentele de capabilitate (cererea de participare, oferta de cumpărare, chitanțele reprezentând taxa de licitație și garanția de participare la licitație, copie după C.I. pentru persoane fizice, copie dupa Certificatul de înregistrare al ofertantului pentru persoanele juridice, împuternicire, declarație de confidențialitate, etc.) se va înregistra la registratura unității cu cel puțin o ora înainte de începerea licitației. Ofertanții vor prezenta chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea taxei de licitație și chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea achitării garanției de participare vizate de bancă în copie sși original, contul bancar în care se va restitui garanția de participare la licitație pentru bunurile neadjudecate. Lista cu materialele scoase la licitație, cantitățile, prețurile de pornire a licitației, locul de depozitare și unde pot fi vizualizate, condițiile de participare la licitație sunt afișate la sediul Sucursalei Tg. Mureș, la sediile gestiunilor din cadrul Sucursalei Tg. Mureș, precum și pe site-ul ROMGAZ la adresa www.romgaz.ro - Informații publice - Licitații vânzare Informații suplimentare la telefon - 0265/402032 - Fax - 0265/306340
Serviciul Mecano Energetic, Sucursala Tîrgu Mureș
Mircea BARBU
www.punctul.ro
Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras B.E.J. Magyari Szabolcs, cu sediul in Tg-Mures, str. Gheorghe Doja nr. 38 sc. B ap. 14, judetul Mures, prin executor judecatoresc Magyari Szabolcs, vinde la licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 26.11.2018, ora 10:00 , imobilul situat in Targu Mures 540320, Str. Calarasilor nr. 90, ap. 7, Judetul Mures, imobil inscris in C.F. nr. 126516-C2-U4 Targu Mures, nr. cadastral -, nr. top. 289/VII; 290/1/VII, compus din apartament cu 1 camera, situat la parterul corpului B, avand cota de teren aferent de 28/536 parte fata de intregul imobil din care: 24/536 parte in baza Legii nr. 112/1995 si 4/536 parte in proprietatea Statului Roman; CF colectiva nr. 90280; Parti comune: wc in corpul B comun cu ap. 5, 7; pivnita din corpul B comuna cu ap. 3, 4, 5, 6, 7, 9; imprejmuirile comune cu toate apartamentele., la pretul de 107.400,00 Lei. Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii supli-
mentare pe http://www.registru.uniuneaexecutorilor. ro/. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
Dosar de executare nr. 24/E/2018 ORIA VLAD în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. FLORIA VLAD, cu sediul în Tîrgu Mureş - 540065, str. Borsos Tamas, nr. 24, ap. 2b, jud. Mureş, înregistrat în circumscriptia Curții de Apel Tîrgu Mures, în baza Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, a art. 839, art. 840 C.pr. civ., aduc la cunoştinţa publicului că în ziua de 06 NOIEMBRIE 2018 ora 16:00, va avea loc la sediul organului de executare - Tîrgu Mureş - 540065, str. Borsos Tamas, nr. 24, ap. 2b, jud. Mureş, vânzarea la licitaţie publică, a bunului imobil situat în Sângeorgiu de Mureș, jud. Mureș, înscris în C.F. nr. 52317 / Sângeorgiu de Mureș (nr. C.F. vechi 5740/N), nr. cad. 1286 – teren extravilan arabil în suprafață de 5.000 m.p. (parcelă 317/19), la preţul de pornire al licitaţiei de 61.000 Lei, valoare stabilită prin expertiză conform art. 836 alin. (3) C.pr.civ.. Somez pe toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului să anunţe executorul judecătoresc înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Invit pe toţi cei care doresc să cumpere imobilul
să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Poate participa la licitaţie în calitate de licitator orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu, capacitate să dobândească bunul ce se vinde şi care cel mai târziu în ziua premergătoare licitației, cu excepția ofertelor de cumpărare cel puțin egale cu prețul de începere al licitației (care pot fi depuse inclusiv în ziua licitației), a depus oferta de cumpărare ce cuprinde prețul oferit și condițiile de plată însoțiță de dovada consemnării la dispoziţia executorului judecătoresc, cu indicarea expresă a naturii sumei precum şi a nr. dosarului de executare (garanţie de participare licitaţie dos. 24/E/2018), în contul de consemnare deschis la LIBRA INTERNET BANK S.A. – SUC. TÂRGU MUREȘ, IBAN nr. RO16 BREL 0002 0011 7222 0101, a garanţiei de participare reprezentând 10 % din preţul de începere al licitaţiei. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
Biroul Executorului Judecatoresc COTFAS MARIN CORNEL, anunta ca in ziua de 5 noiembrie 2018, orele 12,00, se va vinde la licitatie publica cu strigare, la sediul biroului executorului judecatoresc din localita-
tea Toplita, str.Miron Cristea, Bloc D, sc.1, apt.1, judetul Harghita, imobilul Apartament cu patru camere si dependinte, situat în Sovata, str.Principala, nr.187/C, bl.A, sc.3, ap.6, jud.Mureș, în suprafață de 82,91, având număr cadastral/topografic 5195/1/4/VI-A.III, înscris în cartea funciară numărul 50718-C1-U9 a localității Sovata, jud.Mureș, proprietatea debitorilor ELES ALEXANDRU DANILA, cu domiciliul în Orașul Sovata, str. Principala, nr. 187, bl. A, sc. 3, et. 2, ap. 6, județul Mureș si ELES MARIANA ELEONORA, cu domiciliul în Orașul Sovata, str.Principala, nr.187, bl.A, sc.3, ap.6, județul Mureș.Pretul de strigare s-a stabilit conform prev.art. 836, N.C.P.Civila si este de 38.300 euro, in echivalent lei. Invitam pe toti cei care pretind vreun drept real asupra imobilului sa anunte executorul judecatoresc inainte de data vanzarii . Toti cei care doresc sa cumpere imobilul sunt invitati la locul vanzarii, dupa ce in prealabil si-au prezentat oferta de cumparare in scris si au consemnat pe seama si la dispozitia Biroului executorului judecatoresc, o cautiune reprezentand 10 % din pretul de strigare, conform art.839, al.(1) N.C.P.Civila. Orice informatii cu privire la procedura vanzarii si a cerintelor imperative pentru inscriere se obtin la sediul biroului sau la telefon nr. 0266341200. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
SIGHIȘOARA
Finalizarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii
„Reabilitare termică la clădirea unde funcționează Creșa Nr. 2 Sighișoara” Municipiul Sighişoara informează că, la sfârşitul lunii septembrie, a avut loc recepţia la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii: „ REABILITARE TERMICĂ LA CLĂDIREA UNDE FUNŢIONEAZĂ CREŞA NR. 2 SIGHISOARA”, din strada Plopilor, nr.19. Valoarea totală a investiţiei este de 292.001,14 lei, iar lucrările au fost executate de S.C. CONART STRUCTURI S.R.L. La imobilul situat în Sighişoara, str. Plopilor, nr. 2, în care funcţionează Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 şi Creşa, s-au efectuat următoarele lucrări de reabilitare termică:
10 Întâlnire a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Mureş la Sighişoara 22 - 28 octombrie 2018
- Termoizolarea soclului clădirii, inclusiv pe o adâncime de 100 cm, cu polistiren extrudat de 8 cm grosime; - Termoizolarea faţadelor cu sistem termoizolant de fațadă din polistiren expandat ignifugat
de 10 cm grosime; - Aplicarea de tencuieli decorative de fațadă, respectiv de soclu; - Termoizolarea planșeului peste ultimul nivel cu polistiren extrudat ignifugat de 15 cm grosime şi protejarea acesteia cu o şapă armată care constituie şi suportul pentru stratul de difuzie şi pentru straturile hidroizolante; - Realizarea trotuarelor de protecţie pe tot perimetrul clădirii. Prin realizarea acestei investiţii s-a urmărit creşterea confortului de viaţă, prin crearea unor condiţii optime necesare educării copiilor şi scăderea consumului de energie pentru încălzire. Primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean
ANUNȚ PUBLIC
privind proiectul de hotărâre ce urmează a fi supus spre aprobare Consiliului Local Sighișoara în ședința ordinară din luna noiembrie 2018
Astăzi, 16.10.2018, Municipiul Sighișoara anunță deschiderea procesului de consultare publică privind următorul proiect de act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de transport public local cu vehicule destinate serviciilor funerare și a caietului de sarcini. Documentația aferentă proiectului de act normativ poate fi consultată: • pe portalul Municipiului Sighișoara www. sighisoara.org.ro/Transparenta decizională/ Legea nr.52/2003/Anunțuri/Anunț Ph. noiembrie 2018; • la avizierul instituției, str. Muzeului, nr. 17q; • proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de solicitare depusă la Registratura Municipiului Sighișoara. Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus consultării publice se pot depune până la data de, 29.10.2018, pe baza formularului de colectare de recomandări atașat: • la Registratura instituției din Sighișoara, str. Muzeului, nr. 7; • prin poștă, la adresa Sighișoara, str. Muzeului, nr. 7; • ca mesaj în format electronic la adresa de e-mail primaria@sighisoara.org.ro;
• prin fax la numărul 0265.77.12.78. Formularul de recomandări poate fi descărcat de pe pagina de internet a instituției, www.sighisoara.org.ro / transparenta decizionala/ Legea 52/2003 / Formulare sau poate fi ridicat de la sediul instituției: str. Muzeului, nr. 7, camera 12 – Centrul de Informare Cetățeni. Materialele transmise vor purta mențiunea : ”Propuneri privind dezbaterea publică referitoare la proiectul de act normativ: .......................” Propunerile trimise vor fi publicate pe portalul Municipiului Sighișoara www.sighisoara.org.ro / Transparența decizională / Legea nr.52/2003/Anunțuri/ Anunț Ph. noiembrie 2018 . Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris. Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectele de acte normative, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică până la data de 29.10.2018 . Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție la telefon 0265.77.12.80, int. 103. Primar, Ovidiu – Dumitru Mălăncrăvean Responsabil pentru relația cu societatea civilă, Nyaradi Isabella Maria
Joi, 18.10.2018, Municipiului Sighişoara a găzduit, în Sala Mică de Şedinţe, o întâlnire a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Mureş cu reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice şi directori ai unităţilor de învăţământ din Sighişoara, organizată cu scopul de a identifica soluţii şi măsuri în urma unor discuţii strategice. În cadrul acestei întâlniri au fost prezentate rapoartele responsabililor pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, care au evidenţiat modul de îndeplinire a obiectivelor prioritare şi gradul de realizare a indicatorilor minimali din Planul strategic în slujba comunităţii şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au fost discutate şi problemele cu care se confrunta comunitatea. Furturile din proprietăţi private, cerşetoria, furturile de lemne din pădure şi creşterea gradului de violenţă fizică şi verbală între anumiţi membri ai unor comunităţi, reprezintă principalele probleme întâlnite în special în comunele din zona Sighişoarei.
Ca o prima propunere de soluţii şi măsuri a fost instalarea de sisteme de supraveghere şi înfiinţarea unor structuri de tip Poliţie Locală şi în mediul rural. Pentru municipiul Sighișoara, date fiind sesizările privind creşterea gradului de violenţă în rândul tinerilor, s-a propus înfiinţarea unor patrule mixte, formate din angajaţi ai instituţiilor cu sarcini pe linie de pază şi control şi angajarea unor structuri specializate pentru asigurarea pazei permanente, precum şi monitorizarea video, acolo unde se impune. La întâlnirea organizată de ATOP au fost prezenţi primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, viceprimarul municipiului Sighişoara, Toth Tivadar, Comisar șef Bâltag Dumitru, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, Colonel Handrea Călin, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Horea Mureş, preşedintele ATOP Mureş, consilier judeţean Bardosi Dragoş şi consilierii judeţeni, Bartha Mihály şi Szabó Árpád. Primăria municipiului Sighișoara
Magazinele Noriel, Pepco, Animax și CCC la Sighișoara În ședința ordinară a Consiliului Local Sighișoara din luna iunie 2018, a fost aprobat Planul Urbanistic de Detaliu „Modificare regim de aliniere către strada Stadionului în scopul construirii de spații comerciale, sistematizare verticală și amplasare reclame”, pe strada Stadionului, nr. 1, Sighișoara. În luna august, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-
Dumitru Mălăncrăvean a emis Autorizația de construire nr. 88/20.08.2018 pentru construirea unui număr de patru spații comerciale - Noriel, Pepco, Animax și CCC, de către investitorul SC NEPI TEN DEVELOPMENT SOLUTIONS SRL. Lucrările au început în data de 10.10.2018, iar valoarea proiectului este de 2.135.000 lei. Primăria municipiului Sighișoara
11
SIGHIȘOARA
22 - 28 octombrie 2018
Au început lucrările la obiectivul de investiţii: „Amenajare Parc şi loc de joacă strada Crizantemelor” În data de 4 septembrie a fost emisă Autorizația de Construire nr. 109 privind „Amenajare Parc şi loc de joacă strada Crizantemelor, Sighișoara”. Investiţia propusă este structurată pe trei zone respectiv: teren de baschet, loc de joacă pentru copii și spațiu de recreere, astfel încât toate categoriile de vârstă îşi pot găsi locul de relaxare, joacă, plimbare sau linişte dorit. Până în prezent s-au realizat 70% din lucrările de instalații electrice (pozare cabluri, montare stâlpi de iluminat), a fost turnată platforma betonată (suportul pentru terenul de baschet), au fost montate o parte din borduri și au fost realizate lucrări de terasament. Ca urmare a realizării investiţiei se urmăreşte stimularea petrecerii a cât mai mult timp în aer liber şi promovarea mişcării şi sportului în rândul tuturor categoriilor de vârstă. Primăria municipiului Sighișoara Primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean
Impozitele și taxelor locale pentru anul 2019, în dezbatere Astăzi, 16.10.2018, Municipiul Sighișoara invită pe toți cei interesați la întâlnirea de dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ „Proiect de hotărâre pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2019”. Dezbaterea publică se va desfășura în data de 29.10.2018, ora 15.00, în Sala de ședințe a Municipiului Sighișoara din strada Muzeului, nr. 7, după cum urmează:. Deschiderea dezbaterii publice; Prezentarea succintă a proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice; Prezentarea verbală a propunerilor
privind modificarea proiectului hotărâre supus dezbaterii publice de către participanți; Închiderea dezbaterii publice. Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziție 5 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze la sediul instituției, strada Muzeului, nr. 7, cam.12, persoana de contact Nyaradi Isabella Maria, la telefon 0265/771280, interior 103 sau prin e-mail, la adresa: primaria@sighisoara.org.ro. La dezbaterea publică sunt invitați să participe, în limita locurilor disponibile
în sală, toți cei interesați: persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, ai mass-media. Documentația aferentă a proiectului de hotărâre include: Notă de fundamentare; Referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ; Proiect de hotărâre; Documentația poate fi consultată: pe portalul Municipiului Sighișoara www. sighisoara.org.ro/Transparență decizională/ Legea nr. 52/2003/Dezbateri publice sau la avizierul instituției, str. Muzeului, nr. 17. Menționăm faptul că, propunerile, sugestiile,
Noi tarife pentru serviciile de salubrizare În urma obținerii autorizației integrate de mediu nr. MS 2 din 19.09.2018 de către S.C. Schuster Ecosal S.R.L, fapt ce permite transportul și depozitarea deșeurilor la depozitul de deșeuri nepericuloase din Sighișoara, în ședința extraordinară a Consiliului Local Sighișoara din data de 9 octombrie 2018, s-au aprobat tarifele pentru serviciile de utilităţi, specifice serviciului de salubrizare, practicate de către S.C. Schuster Ecosal S.R.L., conform contractului de concesiune nr. 22.161/891/23.10.2012. Din luna mai și până în septembrie 2018 deșeurile menajere colectate din Sighișoara au fost transportate de către S.C. Schuster Ecosal S.R.L. la Stația de sortare deșeuri din Sânpaul. În această perioadă persoanele fizice plăteau 9.46 lei/pers., iar persoanele juridice 133.55 lei/m3. Începând cu luna octombrie 2018, tarifele de salubritate s-au micșorat considerabil, în cazul persoanelor fizice 5.18 lei/pers., iar în cazul persoanelor juridice 63.50 lei/m3 +T.V.A. Primăria municipiului Sighișoara opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus consultării publice se poate depune până la data de 29.10.2018, în format electronic la adresa de e-mail primaria@ sighisoara.org.ro, prin poștă, la adresa Sighișoara, str. Muzeului, nr. 7 sau la Registratura instituției din str. Muzeului, nr. 7. Propunerile trimise vor fi publicate pe pagina de internet a Municipiului Sighișoara www.sighisoara.org.ro. Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris. Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție la sediul instituției, str. Muzeului nr. 7, cam. 12 sau la telefon 0265.7712.80, int. 103. Primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean
www.punctul.ro
Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras
Subscrisa BEJ Wachter Julianna Eniko cu sediul în mun. Odorheiu Secuiesc , str. Tamasi Aron nr. 12 ap. 7, jud. Harghita prin executor judecătoresc Wachter Julianna Eniko , vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, în data de 19.11.2018 ora: 12,00, imobilul situat în mun.Târgu Mureş , str. Cutezantei nr. 8, ap. 2, jud. Mureş , înscris în CF . nr. 42068 al localitatii Targu Mures , nr. cad.3511/386/II , compus din apartament cu 3 camere si 6 dependinte cu cota de 23/310 parte teren în folosinţă, proprietatea debitorului LUCACIU ADRIAN , la preţul de: 59.000,00 Euro. Sunt somati toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunţe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitati toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertantii sunt obligati să depună, până la termenul de vânzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe www. registru.uniuneaexecutorilor. ro Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
B.E.J. Vintila Marius- Andrei cu sediul în Târgu Mureş,
str. Bolyai, nr. 6, sc. B etaj 1, ap. 2, jud. Mureş, prin executor judecătoresc Vintila Marius- Andrei, vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, în data de 19.11.2018 ora 10:00, imobilul situat în Tusnad FN judetul Harghita, compus din teren in suprafata de 10.000 mp, înscris în C.F. nr. 50481 (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 8756) a localitatii Tusnad, cu nr. top. 12533/1/2/b/2/74 /1/1/1/1/1/1/b/2/4, la preţul de 177.375,75 lei pret scazut cu 25%, în dosarul execuţional nr. 23/E/2014. Sunt somați toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunţe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, o garanție de 10% din prețul de pornire al licitației. Informații suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
B.E.J. Vintila Marius- Andrei cu sediul în Târgu Mureş, str. Bolyai, nr. 6, sc. B etaj 1, ap. 2, jud. Mureş, prin executor judecătoresc Vintila Marius- Andrei,
vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, în data de 19.11.2018, orele 10:30, imobilul situat înTârgu Mureş, str. Bobalna nr. 9, nr. ap. 2, judeţul Mureş, înscris în Cartea Funciară nr. 125854-C1-U1 a localităţii Târgu Mureş, nr. top. 1009/2/2/2/II; 1012/3/2/1/II, apartament compus din: 2 camere, 1 bucatarie, 1 antreu, magazie din caramida si atelier de lemn, CF: COL 6893, şi cota de 16/48 din terenul aferent, la preţul de 93.563,5 lei pret scazut cu 50% în dosarul execuţional nr. 793/E/2014. Sunt somați toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să anunţe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. Sunt invitați toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmărit să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, o garanție de 10% din prețul de pornire al licitației. Informații suplimentare pe www.registru.uniuneaexecutorilor.ro. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
B.E.J. Magyari Szabolcs, cu sediul in Tg-Mures, str. Gheorghe Doja nr. 38 sc. B ap. 14, judetul Mures, prin executor judecatoresc Magyari Szabolcs, vinde
la licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 29.10.2018, ora 08:30 , imobilul situat in Ideciu de Jos - 547360, Judetul Mures, reprezentand TEREN INTRAVILAN in suprafata totala de 11.960,00 mp, compusa din 4 parcele: 1. Lotul 3: teren intravilan in suprafata de 3.440,00 mp, intabulata in CF nr. 50145, cf vechi 2477/N, Cad: 131/3; 2. Lotul 4: teren intravilan in suprafata de 3.440,00 mp, intabulata in CF nr. 50144, cf vechi 2478/N, Cad: 131/4; 3. Lotul 5: teren intravilan in suprafata de 1.640,00 mp, intabulata in CF nr. 50142, cf vechi 2479/N, Cad 131/5; 4. Lotul 2: teren intravilan in suprafata de 3.440,00 mp, intabulat in CF nr. 50143, cf vechi 2476/N, Cad 131/2, la pretul de 138.700,00 Lei. Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe http://www.registru.uniuneaexecutorilor.ro/. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.
EVENIMENT
22 - 28 octombrie 2018
Record de participanți la Târgul de Cariere - Tîrgu Mureș Teatrul Național a găzduit și ediția de toamnă a Târgului de Cariere Tîrgu Mureș. La evenimentul din 16 octombrie au participat 1.200 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
PESTE O MIE DE LOCURI DE MUNCĂ Peste 1.000 de locuri de muncă din categoriile entry-level, nivel mediu și avansat au fost puse la dispoziția candidaților. Participanții au fost interesați de job-uri din domeniile inginerie, construcții, resurse umane, IT, retail, turism sau administrativ. Companiile Cie Matricon, STC,
Hirschmann, Kastamonu, Leroy Merlin, CSI, Bosch Automotive, Jac Travel, Azomureș, E-On, Endava, EASTMEN, Continental, Gedeon Richter au fost prezente cu oferte de muncă atractive, atât pentru cei cu experiență, cât și pentru cei aflați la început de carieră.
12
domeniul Marketingului. „După cum ne-am obișnuit consumatorii să-i surprindem de fiecare dată cu premii atractive pentru fiecare campanie de marketing, de această dată, le propunem un premiu care, de fapt, nu este un premiu. Este un job. Probabil, cel mai bine plătit job din marketing. Astfel, cel care va fi ales să ne fie coleg în departamentul de marketing al Caroli Foods Group, va fi recompensat cu 10.000 de dolari pe lună, pentru doar 10 ore lucrate pe săptămână pentru implicarea sa în implementarea ideii propuse”, a menționat Anamaria Băjan, Executive Director Marketing & PR al Caroli Foods Group.
PAYLAB, PREZENTAT DE EJOBS Candidații și-au comparat salariul în timp real cu Paylab, o aplicație prezentată de eJobs. Prin intermediul eJobs, participanții și-au depus CV-uri digitalizate, astfel încât evaluarea profilului de candidat de către companii s-a
UN NOU RECORD
făcut într-un mod rapid și mai eficient. Participanții la eveniment și-au putut imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care companiile l-au scanat ulterior.
CEL MAI BINE PLĂTIT JOB Târgul de Cariere Tîrgu Mureș a adus în atenția candidaților și campania „Cel mai bine plătit job”. Printr-o idee originală și creativă, de promovare a unui produs alimentar, aceștia au aflat cum pot câștiga 10.000 de dolari pe lună, în
În medie, fiecare stand a fost vizitat de 400 de candidați. Cele mai căutate locuri de muncă au fost cele din domeniul Ingineriei, Construcții sau IT. „Târgul de Cariere Tîrgu Mureș a stabilit un nou record: 1.200 de candidați au dorit să-și găsească un loc de muncă. Ne bucurăm că aceștia au fost receptivi în ceea ce privește digitalizarea CV-ului, una din noutățile acestei ediții. Interacțiunea între angajatori și candidați a fost sporită prin acest instrument de analizare mai eficientă a CV-ului”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.
DESPRE TÂRGUL DE CARIERE Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și se desfășoară de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă. Mai multe detalii despre Târgul de Cariere pe www. targuldecariere.ro.
Erika MÃRGINEAN