KANCSURA. Prolog singuratic

Prolog singuratic KANCSURA

Prolog singuratic KANCSURA

desene și însemnări

Soției mele

Potriviri

Banca pe care șed și cu mine împreună ritualizăm „amurgul” ca vârstă - cei optzeci de ani și putin...

Eu vin din centrul periferiei... Ca om și ca pictor am fost și sunt dependent de cuvântul bun.

Cuvântul așteaptă mereu imaginea.

Bucuria întotdeauna este și busolă și tratament. Copilul desenează liber cu dăruire. Pentru el totul este posibil. Simte destinația în toate.

Îngerul m-a îndemnat să-mi imaginez ceea ce doresc, să visez, să notez pe loc, în cuvinte și desene, ceea ce simt.

Firescul, spontaneitatea sunt o „temperatură“. Când primesc aceste „telegrame” - mesaje gata formulate, potriviri nebănuite - mă simt ca o „pâlnie”.

Astfel mă simt mereu, într-un fel de antrenament împotriva a tot ceea ce este ÎNCREMENIT, STERIL.

Cuvântul și imaginea sunt două aripi. Sertarul meu este plin de desene cu puține linii și de notițe în puține cuvinte.

SURPRIZA MARE!

Pictorul Radu Șerban m-a văzut pe bancă, a venit și s-a așezat lângă mine. A răsfoit caietele mele, a văzut desenele și notițele și a propus adunarea lor Într-o carte, el fiind inițiatorul și editorul ei.

MULȚUMESC!

Kancsura Istvan, ianuarie, 2023

Domnul dr. Sorin Costina ne-a prezentat, cu comentarii, Colectia sa de artă, o țesătură

densă, cu rezonanțe spirituale. O mărturisire cu bucurie, a omului trezit, calm și senin, contagios!

Poate că tainic (ce mare bucurie!) și Horea Bernea sesizează că îl pomenim...

Sorin Costina mărturisește cu curaj că întâlnirea cu Bernea a fost a doua sa „naștere”.

Existența lui Sorin Costina, cu afecțiune, trezește și alți pelerini.

Iată Alchimia! Acupunctura! și la RIBIȚA.

Dovedind frățietate, invitând nu doar la relații corecte (INSUFICIENTE!), ci la FRAȚIE!

„Am găsit odihnă în cerdacul cuvântului Tău...”

TREZIRE - VĂZ

Doamne, mulțumesc!

am găsit odihnă în cerdacul cuvântului Tău...

Îngerul a frânat cu aripile în zăpada proaspătă... a venit la fereastră... mi-a adus imaginea mării de la Vama Veche... Csuri

ORIZONT SÂNGE ARIPĂ

CU PLEOAPELE CA NIȘTE JALUZELE LĂSATE, CALCĂ MEDITÂND PE PĂMÂNTUL, PÂNTEC PRIMITOR, ÎMPRĂȘTIIND SEMINȚELE, VISÂND SPICUL, LANUL DE GRĂU, SECERIȘUL.

POATE ARE FAMILIE...

Alchimia transformă necazul în bucurie

Restaurarea ulciorului!...

Din începuturi „s-a spart oala”...

a intervenit Lucifer - omul a fost

gonit din Paradis.

De atunci, toate duc la moarte, dar prin mântuire se va putea

restaura „ULCIORUL”

A simți este 99 la sută

egal cu a ințelege.

Instinctul binecuvântat

este tot ce putem dori.

Se pierde emoția, bucuria-puritatea.

- pierderile pe drum!

- pierderile pe drum!

- dispare spontaneitatea

- seva, sîngele se seacă!

- seva, sîngele

6 martie 1990, sîmbătă

Îmi imaginez „ochiul Creatorului” care vede felul stîngaci

și deviat al omului, care se zbate în nimicnicie...

și provoacă suferință, dezordine.

Refugiu în cumințenie

LUMINĂ LÂNĂ LEMN LUT

La Mare

Aici sufletul îşi trăieşte Nostalgia cosmică a aparţinerii sale la CINEVA!

Valurile parcă ar fi nişte copii care fug la Mama lor.

ORIZONT

ŢEL SCOP ACOLO, Locul Binelui Promis.

Vama Veche, 24 august ’87 - singur, şezând pe pietre.

Ce simt, privind marea?

Mă simt mic, slab, insuficient ocrotit.

Cerul, orizontul, neîncetatele valuri - ca o lumină eternă.

Soarele străluceşte de la orizont până la ultimul/primul val de la picioarele mele.

Multe valuri mici în apropierea ţărmului se îmbrăţişează, se fac foarte lungi/late.

Valurile strălucesc orbitor.

Aproape - departe - sus

Spumă...

Mă străfulgeră o propoziție: de ce relaţiile între oameni sunt cum sunt?

Marea este a tuturor!

Sonorul valurilor fără oprire - o energie nemăsurabilă, ca o mişcare

eternă. Și noaptea!

LUMINĂ - SPAŢIU - MIŞCARE

ETERN - NEFINIT

De necuprins pentru mintea omenească! Te poţi apropia numai

sufleteşte! Strălucire orbitoare - spumă - zgomot - pietre - oglindă

pentru soare.

Insule de spumă, compuse din cercuri mici şi mari.

Anatomia luminii

Experienţă mistică: 1962 - Braşov, practica de vară a studenţilor. Şedeam în lanul de grâu. Căldură mare. Lumină puternică. Culorile de ulei păreau fără putere... Cu palma strânsă, am privit în soare şi printre degete a pătruns o rază de lumină. Am văzut imagini sublime, neverosimile. Era o revelaţie. Am notat în caietul meu desenul imaginilor, ordinea liniilor colorate. În anul 1970 am făcut o primă machetă.

Instalaţia este extrem de simplă: raza de lumină trece printr-o suprafaţă perforată, iradiază - se dilată - apoi trece printr-un grilaj optic, se descompune în nuanţele infinite ale curcubeului, iar imaginea, de o complexitate nebănuită se naşte pe retina ochiului omenesc! Datorită îndepărtării de sursa de lumină şi rotirii treptate a grilajului optic, se nasc microstructuri cromatice în continuă devenire. Astfel, fenomenul vizual ni se oferă ca o „anatomie a luminii”, cu un mesaj spiritual, cu rezonanţe teologice. M-am simţit desemnat, atunci, student la 21 de ani, primind acest dar, în 1962, fără să fi călcat în Europa! Instalaţia nu foloseşte materiale artificiale - colorate!

Expoziția „Studiu” - Timişoara, 1972

„Anatomia Luminii”

1. Lumina - Materia primă a Universului

2. Lumina: Condiţia existenţei umane

3. Lumina: Undă - Corpuscul

4. Lumina: Mişcare - Căldură

5. Lumina: Locul de convergenţă a culorilor

6. Lumina: Lumina artificială

7. Lumina: Simbol

La această expoziţie am prezentat şi un film color de 8 mm, 12 min.

Mărturisire

Astăzi, când pământul, apele şi vegetaţia suspină, suferind din cauza ignoranţei omeneşti în plină

criză morală, eu vin de la ţară, de la Tureni, să împart cu Dumneavoastră trăirile mele, frumuseţi pe cale de dispariţie.

Am avut şansa prin har, să văd în profunzime, să văd scânteia divină în trupul fragil, trecător, în ochii unor oameni de la tară. Strădania mea este să realizez un „fel de acupunctură între lumina din sufletul acestora si scânteia care Sălăşluieşte în fiecare din noi”.

Stau uimit la poalele neformulabilului: Chipul, Sufletul omenesc, Tresăririle tainice, infinite ale sufletului, Sfinţenia vieţii.

Pe neaşteptate, un obiect obişnuit mi-a devenit învăţător: o sită. Pântecul de viţel întins pe o ramă rotundă s-a spart, femeia I-a cusut cu un fir verde de lână. În gestul ei, am văzut instinctul regnului omenesc, nevoia de a restaura, vindeca, împăca.

Iar pălăria de paie, cu forma ei solară, sugerează împlinirea, pacea, armonia universală a Ierusalimului Ceresc.

În această atmosferă de contemplare a existenţei şi a sufletului omenesc, vegheaţi de imaginea

cosmică a acestui ţăran, ca un înger îmbrăcat în alb, care îşi duce demn destinul, duhul, durerea

şi dorul, nădăjduind, împreună cu spiritul acestor fiinţe resemnate, să rostim cu recunoştinţă o înţelepciune ultimă: FIE VOIA TATĂLUI!...

Pământ, Năframă, Cer

Am fost cu Liceul de Artă din Cluj, într-o practică de vară în Bucovina. În dreapta drumului care ducea la Mănăstirea Humor, pe deal, printre pomii fructiferi, am întâlnit o ţărancă înaltă, slabă, cu o greblă cu mâner lung în mână, adunând fânul.

Privind, uimit, la calmul pe care-l iradiau mişcările ei în tăcerea-i vorbitoare, cu bătăile inimii ei, cu cuminţenia ei, cu mâinile ei care, împreună, adunau fânul ...o invidiam, îmi venea să fug la ea şi s-o îmbrăţişez.

Pacea ei se auzea!...

La Moeciu-Bran, într-o duminică de septembrie, la prânz, pe marginea drumului asfaltat, venea spre mine o ţărancă înaltă, îmbrăcată de sărbătoare. Am simţit că este Soră de Duh cu femeia pe care, în urmă cu cincizeci de ani, am întâlnit-o adunând fânul. Venea de la întâlnirea cu Domnul, de Ia Bisericuţa cu acoperiş de tablă, care se află sus pe deal, la care duc multe trepte.

Purta năframă de un brun închis, cu modele galbene, o cămaşă de culoarea sângelui adormit, cu mâneci lungi, peste care avea o vestă croşetată mărunt, de un verde stins, fustă de culoare închisă, iar în mână avea o poşetă mică, neagră, în care ţărăncile poartă batista - pentru lacrimile de bucurie care ne năpădesc atunci când stăm în genunchi şi trăim întâlnirea cu MILA... cântată de cor:

„Doamne, mi-lu-ie-eş-te”.

În prezenţa ei, mă simţeam rătăcit...

MOECIU a fost atunci pentru mine Ierusalimul negeografic!

3 August, 2019

Kancsura

In memoriam - Vincent van Gogh

Ne-am adunat azi, aici, pe această insulă de puritate sufletească, pentru a-1 pomeni și a-i admira lecția etică, estetică și spirituală a acestui OM VREDNIC - Vincent van Gogh.

În anii grei ai tinereții mele, exemplul vieții mamei mele și scrisorile lui Vincent van Gogh m-au salvat.

Este uimitor cum acest OM, asemenea unui călugar tibetan, eliberat și degresat de ambiții materiale

și sociale, se căuta pe sine și o dimensiune spirituală superioară în aria lumii apusene, acceptând

SăRăCIA - SUFERINțA - SINGURĂTATEA - SINCERITATEA – SACRIFICIUL.

Știm foarte bine că opera unui artist adevarat este o tăcuta cerere de audiența în fața Eternității, este o RUGACIUNE.

Privind șirul lung al autoportretelor lui Vincent van Gogh, parcă am deschide o ușa spre intimitatea ființei, loc tulburător în care privindu-și propriul chip, căuta amprenta Creatorului său, căuta în omenesc ceea ce este DUMNEZEIESC și în vremelnic ceea ce este ETERN.

lată cum - SCÂNTEIA DIVINĂ TRAVERSEAZĂ LUTUL - această scânteie i-a dat putere ca, în toiul suferinței și al necazurilor vieții, să poată răspunde cu o creangă înflorită de migdal pe albastrul cerului.

În ciuda destinului său tragic, îl vedem învingător (după formularea lui Andrei Pleșu).

Sufletește, acum mă simt împreună cu ȚĂRANII, ȚESĂTORII și MINERII din Borinage, cu LANURILE DE GRÂU, FLORILE SOARELUI, CHIPAROȘII și CERUL ÎNSTELAT, ca împreună să vă oferim testamentul spiritual al lui van Gogh, prin care ne spune, că ȘI PRIN SUFERINȚĂ NE PUTEM MÂNTUI.

Am credința: așa cum Mântuitorul nostru Iisus Christos pe CRUCE I-a iertat pe cel păcătos, pe

Vincent van Gogh 1-a mântuit.

Sa fim bucuroși că suntem invitați la ziua de naștere și de nemurire a acestui OM VREDNIC - Vincent van Gogh.

30 Martie 2003, ziua de naștere a lui Vincent van Gogh.

Cuvânt rostit la vernisajul expoziției personale „In memoriam - Vincent van Gogh”

Ștefan Kancsura

MUZEUL DE ARTĂ CLUJ

Semănătorul

Expresia acestui personaj simbolic este entuziasm conceptual.

Acest țăran, Semănătorul, ca Mare Preot, celebrează Întâlnirea teologică dintre semințele de grâu și pământ.

Cu pleoapele ca niște jaluzele lăsate, calcă meditând pe pământul pântec primitor. Împrăștie

semințele, visând spicul, lanul de grâu, secerișul.

Poate are familie...

Molcomind în gând fraza: așa aș vrea să mă satur ca nici tu să nu rămâi nemâncat!

La foame ne simțim rude.

Semănătorul este desăvârșirea în provizoriu!

Toate: brazda, taranul, semintele de grau, cerul, sunt un freamat “erotic”

Tntre a dori si a astepta.

În etajele fiintei sale, Semănătorul, Împuternicit, simbolic adăpostește toate neamurile la aceeași masă.

Pe fața de masă albă, țesută din firele iertării ne așteaptă pâinea.

Desenele lui Van Gogh

Vinerea Mare,1992

În desenele lui Van Gogh se poate observa puterea cea mare a sufletului omenesc, „neperfecțiunea“

care este adâncă simțire-fior, „tremură mâna Omului - suferă și iubește.

Dorința de a În-Sufleți, a da suflet-chinuirea hârtiei - a încălzi cuta de haină sau de obraz.

Este setea de-a nu fi singur!

Kancsura

Toamna

Dimineața, la cafea, prin fereastra bucătăriei, privesc, (și) văd, cum cade o frunză, înnotând în aer, ușor, spre dreapta. Frunza și-a facut datoria. La anu’, revin ascultând de legile universale: prin putere tainică, va înflori castanul, mugurul devenind fruct - CASTANUL - atunci când fructul copt crapă „ieslea sferică cu țepi” iese fructul ruginiu, care, ca un ochi enorm, mă privește în ochi ca o ființă cu ecran... Nenumăratele castane de un brun lucios, rostogolindu-se pe alee, ies din pântecul căptușit cu o mătase fină, albă, uneori cu două compartimente, ca atunci când se nasc gemeni... O frunză de sus venind, se întâlnește, se așează pe o altă frunză, se îmbrațișează, cad în continuare împreună... Pe neașteptate pornește în viteză, ca o ninsoare cu frunze - (acestea) strigând: vin și eu, vin și eu... Tainic se nasc, trăiesc și mor... Vin din Năframa cerului, cad în Pântecul primitor al Mamei pământ. Natura, de mii de ani, ne oferă o lege pentru învățare... Mă gândesc la destinul oamenilor. De necuprins, taina nașterii și taina morții - mă cuprinde o liniște: și eu sunt o frunză...

P.S. Trei Îngeri în alb, cu ciorapi de lână gri, pufoși, tolăniți pe rogojinele Cerului, mâncând Nuci...

Noiembrie, 2015 Kancsura

Martie

La fereastra mea, apar tainic primulele, câte un pumn de vietăți, diferit colorate, respirând identic, albe, galbene, violet, roșu închis, toate purtând în mijlocul lor, în simetria, în duhul lor, Lumina: mici coruri bizantine, cântând melodia, solia viului...

Privindu-le uimit, admirând puritatea lor, simt că sunt copiii Cuiva, că au Parinți - mă simt înrudit cu ele, dar departe de puritatea, de ascultarea lor.

La aparița lor, nu am niciun merit, nu am dat telefon Cuiva, nu le-am udat, ci ele apar ca o lecție și îmi strigă cu sufletul lor că există Dumnezeu!

Tatăl nostru, El ne trimite anual, El ne-a colorat - poate vă treziți, să nu mai fiți disperați și răi!

Noi, florile, ne iubim, înțelegem limba tuturora, mâncăm împreună cu pomii fructiferi; acum, când

natura este în sarcină, chiar acum renaștem!

Oferim cu bucurie dulceața noastră albinelor... priviți-ne îndelung, încetul cu încetul ne veți vedea. Să

vă gândiți de unde venim!

Gândiți-vă la Cel care ne trimite la fereastra regnului omenesc!

Csuri, noi, primulele, vom pleca cu această privire-văz, a ta, până la anul.

Acum du-te și fii bun!

8 Martie, 2016 Kancsura

21 septembrie 1997, duminică, Tușa

Dimineaţa la orele 7 am plecat cu Brudi şi Daniel la Tușa, satul natal al colegului şi prietenului meu C. Brudaşcu.

O zi inundată de o puternică lumină, chiar când am părăsit Clujul, câmpiile şi colinele acoperite de un strat gros de rouă scânteiau în lumina răsăritului, risipind nenumărate nuanţe ale curcubeului, transformând umbrele purtate şi cele proiectate în sclipiri de un violet spiritualizat, oferindu-ne un eşantion dintr-o lume ideală: sufletul doreşte, iar gândul aleargă până la limitele unei existenţe fără de suferinţă. Lumina timpurie mângâie şi developează cutele convexe şi concave ale dealurilor care fug cu noi spre apus şi, pe neaşteptate, din ritmul rapsodic al acoperişurilor de un roşu înnobilat de vreme, se ridică un turn alb de biserică, pe zidul căreia se odihneşte lumina. Ne încearcă un sentiment ciudat - parcă miracolul pe care îl traversăm ne reproşează ceva, totul pare neimportant şi necurat faţă de ceea ce vedem şi simţim: parcă am trădat. Micile noastre reuşite dispar, sufletul, eul risipitor cere ocrotire... Oprim maşina, ieşim cu Brudi şi privim un deal cu forme ciudate, modelat puternic de lumină, parcă privim în ochi o fiinţă: pentru rememorare şi pentru a păstra portretul acestui deal. Ajungem la castelul Goga din Ciucea şi numai la câteva zeci de metri o luăm la dreapta, unde, în faţa maşinii, cu aripile ridicate aleargă bucuroase unsprezece gâşte de un alb imaculat. Treptat, ieşind din sat, ne aşteaptă un drum pietros care ne invită la o înălţime de unde se deschide o vale imensă, un uriaş focar de lumină argintie în care, asemenea unor repere simbolice, câteva căpiţe de fân mărturisesc despre truda omenească. Drumul urcă şi în sufletele noastre crește bucuria că am depăşit mediul gălăgios şi necurat al Clujului în timp ce intrăm într-o altă dimensiune: cea a purităţii, potecă care îl răscoleşte pe Brudi, elevul, apoi studentul care pentru a scurta drumul de la Ciucea a trecut muntele pe jos până la Tușa prin pădure. Maşina urcă pe drumul pietros şi ajungem pe un platou care se cheamă Ponorul. De aici, un drum asfaltat ne duce în satul Tușa, unde chiar la intrare se înalţă noua Biserică Ortodoxă. Este ora 9, multe maşini parcate în curtea bisericii, plină de săteni şi invitaţi care aşteaptă începerea slujbei de sfinţire a bisericii. Depăşim mulţimea şi imediat ajungem la casa natală a pictorului Brudaşcu. Mă uit cu uimire la casa

netencuită: aici s-a născut Brudi!

Deja, de la înăţimile Ponorului se întindea o privelişte imensă ca o acuarelă de Dürer, în dreapta satului pe o colină, o bisericuţă de lemn veche de peste 500 de ani, care, cu turnul ei ascuţit, ne conduce privirea spre cer. Tot satul, dealurile, însuşi locul, emana o nesfârşită pace. Facem cunoştinţă cu cei din casă:

Viorica, Marius cu soţia şi, încet, pornim la slujbă. Intrăm în biserica care era deja plină: o atmosferă de o rară seninătate, o expresie orientală - frescele noi care în mod evident purtau amprenta şi personalitatea

a trei pictori, cu stângăciile toate ale unui început. Dar, ceea ce nu poate fi numit stângăcie mă izbeşte în clipa în care îmi ridic privirea spre PANTOCRATOR - de necrezut: chiar din barba acestuia coboară o sârmă grosolană, care susţine un candelabru de prost gust. Ceea ce pentru moment ne face să uităm cu totul de această enormă gafă a preotului şi a pictorului este procesiunea în jurul bisericii. O energie unică ne stăpânea sufletul - cugetul când localnicii şi invitaţii, toţi egali în faţa Cerului, toţi păcătoşi care ne temem de moarte şi am vrea să aflăm ce este viaţa, ce este moartea - îngenuchiaţi în lumina puternică de septembrie, în iarba umedă. Slujba se prelungeşte. Este ora 12. Brudi, Daniel, acest tânăr blond şi liniştit, şi cu mine urcăm la bisericuţa de lemn şi la cimitirul unde se odihnesc sora şi părinţii lui Brudi. Coborâm printre copaci şi ajungem într-un alt timp şi spaţiu. O neaşteptată pace ne cuprinde. Cruci de lemn de peste 100 de ani, mâncate de vreme. O cruce mică de lemn ne spune că aici se odihneşte un copil, iar de lângă cruce, creşte o creangă firavă, cu frunze verzi. În noi este încă vie vestea zguduitoare a morţii artistului Ion Biţan.

Ne apropiem de bisericuţa de lemn unde din nou cuvintele sunt insuficiente: mă cuprinde o bucurie dureroasă, aşezându-mă pe pragul de lemn al bisericii, încălzit de soare. Aici şi acum, toate par atât de simple şi evidente - comentăm cu Brudi ce extraordinare puteau fi nopţile de înviere aici, în acest târnaţ îngust, cu câteva sute de lumânări aprinse sub cerul înstelat, în mâinile acestor îngeri stagiari care sunt ţăranii. Brudi pune flori pe mormitele părinţilor, după care ne întoarcem la biserica nouă, aflăm că în acest răstimp a fost sfinţită icoana pe care pictorul Brudaşcu a dăruit-o noii biserici şi a fost pomenit pe nume. Suntem invitaţi 1a masă. O masă plină şi gustoasă, în care sunt concentrate atât efortul material, cât şi cel sufletesc al sătenilor. După servirea mesei care decurge într-o atmosferă liniştită, unde nimic nu lipseşte şi femeile tinere servesc cu toată dăruirea, stăm de vorbă cu preotul. Îndrăznesc să-i spun de observaţia noastră referitor la gafa în legătură cu imaginea

PANTOCRATORULUI. Spre marea noastră surpriză, răspunsul este dur şi arogant: ne răspunde pe scurt

„lucrul făcut, bine făcut...”

Ne întoarcem la casa natală a pictorului Brudaşcu, unde mai povestim o jumătate de oră, emoţionaţi de elanul lăuntric al zilei. Brudi fuge în vecini, la un văr, să îl salute. Ne despărţim de cei care locuiesc în casă

şi Daniel porneşte maşina spre Cluj.

- Brudi, aşa-i că nu e suficient că suntem talentaţi? Ce zici?

Astăzi se împlinesc trei ani de la trecerea la cele veşnice a unuia dintre cei mai importanţi pictori români ai tuturor timpurilor. Receptat, încă din timpul vieţii, ca un maestru al artelor, Baba a avut numeroşi discipoli. Cu toate acestea, pictorul era o persoană retrasă, având extrem de puţine apariţii publice. În 1993, în „România Liberă”, maestrul a acordat ultimul său interviu de dinaintea marii tăceri. Această intervenţie a provocat numeroase reacţii în mediile artistice româneşti, dar şi în cele politice. Reproducem mai jos scrisoarea trimisă de pictorul clujean Ştefan Kancsura lui Corneliu Baba, document care constituie un adevărat omagiu închinat marelui artist român.

Iubite Maestre, *

Emoţionat şi cu remuşcări, scriu aceste rânduri.

Am avut bucuria să vă întâlnesc personal cu două ocazii în anii mei de studenţie.

Azi dimineaţă, joi, 30 decembrie 1993, în centrul oraşului Cluj, am văzut ziarul „România Liberă”

o zguduitoare fotografie pe prima pagină cu titlul „Tranziţia în ţările din est” - pe lângă ea portretul dumneavoastră: „Maestrul Comeliu Baba se explică”. Am cumpărat ziarul şi l-am pus lângă o creangă bifurcată de vâsc. După citirea scrisorii Dumneavoastră, am simţit o remuşcare: de câte ori mi-am propus să vă scriu şi nu am făcut-o! Acum, cu emoţie şi admiraţie îndrăznesc să vă spun simplu şi curat ceea ce simt.

Primul imbold venit ca de la înger a fost în anul întâi de studii, în 1959, când, la propunerea dumneavoastră, am primit o menţiune pentru un desen în cărbune 30x40 cm. reprezentând gara din Cluj. Vagoane negre, stâlpi negri, între două vagoane obosite am mânjit cu degetul o pată mică de roşu englez cu culori de ulei împrumutate de pe paleta regretatului meu coleg, Liviu Moldovan. Acum, în inima şi conştiinţa mea, acea menţiune are puterea unui botez. A doua întâlnire a avut loc în iarna anului 1961, când eram propus pentru exmatriculare şi, datorită bunăvoinţei şi prestigiului dumneavoastră, am rămas student şi m-am trezit şi cu trei note de zece. Gara oricum rămâne un simbol...

Într-o zi de 29 iulie 1983 (ziua decesului iui van Gogh, răsfoind albumul van Gogh), am lăsat ochii să privească, iar cugetul să „vadă”... În această luminoasă tihnă a atelierului, pe neaşteptate, a intrat pe fereastra deschisă un fluierat de locomotivă... a fost de ajuns ca să plâng. Ştim foarte bine că

bucuriile se plătesc - stă mărturie şi felul în care „Mâncătorii de cartofi” de Van Gogh şi „Întoarcere de

la câmp” semnat de dumneavoastră şoptesc solia iubirii în urechile zidite ale acestui sfârşit de veac.

la câmp” semnat de dumneavoastră şoptesc solia iubirii în urechile zidite ale acestui sfârşit de veac.

Departe de „discoteca luciferică” a lăcomiei, de manevrele UAP şi ale ministerelor, stă demnă,

verticală ca un fier, opera dumneavoastră, ea se hrăneşte şi stă sub semnul ocrotitor al iubirii aproapelui. Iubirea este condiţionată de acest foc curat al jertfei, numai astfel poţi ajunge la acea idee a bucuriei dureroase.

Acest drum al purificării prin iubire, exemplificat strălucit de caracterul meditativ şi tulburător omenesc al operei Dumneavoastră este un parcurs cu valenţe dramatice, dramatism, suferinţă ca plată pentru o răsplată de origine divină, intuirea unui fascicul din seninătatea orbitoare a Luminii Absolute. Dramatismul în artă este, în doze zilnice, presimţirea despărţirii sufletului de întuneric. A nu dezerta de sub povara îndoielilor, spaimelor, a momentelor de criză este imposibil fără de har, din acest motiv, paleta Dumneavoastră este încă umedă în sihăstria tămăduitoare a atelierului.

Opera unui artist adevărat este o tăcută cerere de audienţă în feţa eternităţii - este o rugăciune. Nu sunt preot, nici filosof, sunt pictor şi simt în suflet căldura mersului tenace lângă dumneavoastră şi, acel sfânt şi planetar ŢARAN intonând împreună, în surdină, colinda „0 CE VESTE MINUNATA”. La mulţi ani, Iubite Maestre!

P.S. Latră câinii în noaptea peisajului îngheţat, iar mâna mea tremură în timpul scrisului, de bucurie.

Cu admiraţie, Şt. Kancsura

* Scrisoare adresatâ Maestrului Corneliu Baba

Iubite Maestre, *

cu gândul că Mântuitorul vine la vernisaj, Cumințenia ca avangardă.

Tradiția răbdătoare.

Religia-Arta au rostul să aducă nădejde, consolare, să devină „PALTON DE IARNĂ” pentru frigul din OM, eliberat, degresat de ambiții, izbit de bucurie. Părăsești lumea mondenă, dar nu te rupi de semeni, te apropii de ei.

A lua în „inventar” cu evlavie, natura, trupul-sufletul, conștiința se înalță spre Cer.

Un OM desbrăcat până la brâu stă în iarbă, se schimbă neîncetat.

Privind îndelung, am văzut „busola” în ființa firavă a unui răsad de mentă: trupul femeiesc - VAS sacru, nașterea unui copil, sentimentul MATERN, răspuns la toate!

Așa cum încălțările servesc nu atât piciorul, cât mersul, aceste rânduri poartă un sentiment de frățietate, din strigătul meu resemnat și mut.

Doamne ajuta!

Cu admirație, Kancsura, 2015

* Scrisoare adresată maestrului Paul Gherasim, artizanul grupului Prolog din București

Dragă Sorin, *

Mulțumesc pentru „mărturisirile“ tale electronice ale conferințelor tale, pe care le văd, le aud, le revăd și lumea manifestată este „extaz conceptual“.

Destinul tău spiritual, prin pictură, cărți, conferințe, Catacomba, Pinacoteca și prin tot ceea ce faci!

Este raportarea la ABSOLUT...

Ai capacitatea, împuternicirea, deschiderea celui desemnat, să lumineze, să ofere asemănările tendințelor spirituale convergente, în forme diferite de exprimare, în perioade istorice diferite, cu argumentări neașteptate, în profunzime, deschizâind perspective către adevărul teologic, care respiră în toate...

Ești singurul pictor care, prin „conștientizările” prezentate și public, ne deschizi ferestre către noțiunea de „viață ca liturghie“.

Astfel pulsează chipul tău spriritual ca Autoportret.

Din „Borinage-ul“ planetar, 12 februarie 2016, Te îmbrățișează, Kancsura

* Scrisoare adresată lui Sorin Dumitrescu

Dragă Doina, Sorin,*

privesc „Mâncătorii de cartofi” de van Gogh...

Din anii liceului mă obsedează, mă urmăreşte, mă emoţionează căldura sufletească din această imagine liturgică.

Sunt convins că în acest „amurg forțat”, un dialog despre această „predică vizuală” a lui van Gogh ne poate fortifica, realmente, sufleteşte.

Simt că suferinţa poate deveni fereastră...

Am văzut un filmuleț cu toate corpurile cereşti importante - Universul cunoscut. Pamântul, la un moment dat, a devenit abia vizibil ca mărime, apoi, în comparaţie cu alte planete, dispărea.

Pe acest pumn de pamânt „stă familia la Cină” la lumina lămpașului de petrol. Cu hrana aburindă, stau în jurul mesei aceşti „îngeri Stagiari”, care sunt țăranii. Cu taina armoniei, cuminţenia lor iradiază ințelepciune, spiritul păcii, se simte prezența Duhului Sfant.

Inima acestui tablou este un gest, o teologie - unul din cei de la masă Oferă – Împarte – Dăruieșteun cartof femeii de lângă el.

De necrezut: Nicolae Steinhardt mă priveşte din tablou cu curaj și bucurie, stă împreună cu țăranii, se simte frate cu ei, și cu noi, și ne strigă sfâşietor, împreună cu van Gogh că suntem Fraţi și că

Mâncând împreuna ne vom Mântui.

Sorin, așa-i că nu e suficient că suntem talentați? Ce zici?

Nădăjduind cu recunoştinţă, Ştefan

P.S. Veste buna! M-a sunat Vincent, spunând că și noi suntem invitaţi la Cină.

Cluj, 10 martie 2009

* Scrisoare adresată Doinei și Sorin Dumitrescu

KANCSURA ISTVAN

Pictor. Născut la Budapesta în anul 1941.

Trăiește și lucrează la Cluj-Napoca.

Kancsura a fost coleg de facultate și prieten cu Ștefan Bertalan 1 (inițiatorul grupului „Sigma” din Timișoara);

Are relații de prietenie și colaborare cu: Ion Grigorescu 2 , Horea Paștina (membrii ai grupului „Prolog” din București), Sorin Dumitrescu și dr. Sorin Costina 3 (colecționar).

Participări la expoziții relevante: „Studiu”, Timișoara, 1971; „Macro Tranfigurare” 4 , Budapesta, Mucsurnok, 1998; „Crucea”, Cluj-Napoca, Timișoara, București, 2017.

A conceput și realizat instalația „Anatomia Luminii”, 1970.

S-a remarcat prin faptul că este un artist clujean cu un program artistic care rezonează cu temele definitorii ale celui mai important grup artistic din România: „Prolog” din București.

1 Kancsura Istvan deține originalele celor 100 de scrisori cocepute de Bertalan și adresate autorului acestei lucrări.

2 În anul 1970, Grigorescu împreună cu Kancsura realizează un film pe peliculă de 8 mm, cu o durată de 8 min. intitulat „Anatomia luminii”, prezentat în cadrul expoziției „Studiu 1”, la Timișoara (1971), un proiect al lui maestrului Paul Gherasim.

3 Doctorul Costina deține cea mai importantă colecție de artă românească modernă; Kancsura a fost propus de către domnul Costina pentru a participa la expoziția de artă contemporană „Macro Transfigurare” de la Budapesta, organizată de Sorin Dumitrescu și Beke Laszlo, în anul 1998.

4 La această expoziție, Kancsura a prezentat un triptic pictat, în memoria lui Vincent van Gogh.

Recunoștință

Cu pictorul Radu Șerban ne-am cunoscut în tabăra de pictură de la Jibou, pe care el o organizează de mai bine de 10 ani, la Grădina Botanică. După finalizarea ediției, ne-am vizitat reciproc atelierele și am simțit intenții artistice diferit formulate, dar convergente.

Văzând sertarele mele pline cu desene în puține linii și cu însemnări în puține cuvinte, a propus adunarea lor într-o carte. Un gest omenesc rar!

După ce a preluat imaginile selectiv, a conceput cartea folosind surdina, măsura și proporțiile pentru a transmite cu claritate orientările mele lăuntrice.

Elanul, eforul conceptual și fizic (lucrând zile în șir singur), a fost o stare necunoscută mie până acum. Un gest simbolic, de mare putere.

Pornind de la un desen mic, un pescăruș în zbor, el a mărit o aripă și a făcut-o să treacă protector peste frontiera dintre o pagină și alta.

Așa s-a născut cartea noastră.

Mulțumesc!

Kancsura, ianuarie, 2023

Kancsura. Exerciții pentru minte și simțire

În urmă cu două luni, atunci când i-am propus domnului Kancsura să-și pregătească o selecție din desenele și scrierile domniei sale pentru a le reuni într-o carte, nu știam când, cum și dacă vom reuși să o finalizăm. Erau multe necunoscute care ar fi putut să influențeze ducerea la bun sfârșit a proiectului. Lucrarea aceasta (o numesc așa pentru că este un hibrid între un catalog și o carte de mărturisiri) este rezultatul punerii împreună a două experiențe artistice diferite, a două viziuni, care, de multe ori, în timpul lucrului s-au suprapus sau, s-au completat, dându-ne posibilitatea de a ne cunoaște mai bine și de a descoperi filonul comun de gândire și simțire. Într-un fel, lucrarea nostră este mai mult decât o experiență vizuală care pune în dialog imagini și gânduri. Este radiografia selectivă a unui autor care și-a asumat cu demnitate statutul de artist singuratic aici, în Cluj, completând prin opera sa, într-un mod particular și inovativ, realizările membrilor grupului „Prolog” de la București.

Radu Șerban, ianuarie, 2023

Coperta I , Nedumerire , tuș/hârtie, 15x10 cm, 2013

Coperta IV , Joia Mare , tuș/hârtie, 10x7 cm. (detaliu), 2015

p. 4: Privire în zare , tuș/hârtie, 15x10 cm, 2012

p. 8: Pagină de caiet , 2017

p. 9: Prietenia , tuș/hârtie, 10x12 cm, 2011

p. 10: Pagină de caiet , 2014

p. 13: Fiul risipitor , tuș/hârtie, 12x9 cm, 2014

p. 14 (sus): Cer și Pământ , tuș/hârtie, 5x10 cm, 2011

p. 14 (jos): Cheia , tuș/hârtie, 5x10 cm, 2011

p. 15: Pagină de caiet , 2015

p. 16: Binecuvântare , tuș/hârtie, 8x4 cm, 2012

p. 19: Suiș , tuș/hârtie, 8x4 cm, 2012

p. 20: Rugăciune , tuș/hârtie, 7x10 cm, 2011

p. 21: Pagină de caiet , 2002

p. 22: Răspuns , tuș/hârtie, 10x7 cm, 2000

p. 23: Așteptare , tuș/hârtie, 15x10 cm, 2015

p. 24, 25: Calea , tuș/hârtie, 21x29,7 cm, 2018

p. 26: Semănătorul , creion colorat/hârtie, 18x12 cm, 2015

p. 28: Pagină de caiet , 2000

p. 29: Cer și Pământ , tuș/hârtie, 10x15 cm, 2015

p. 31: Năframă , tuș/hârtie, 12x10 cm, 2020

p. 32: Pagină de caiet , 2015

p. 34: Corpus , tuș/hârtie, 4x8 cm, 2015

p. 35: Zbor , tuș/hârtie, 10x15 cm, 2018

p. 36 : Pagină de caiet , 2000

p. 37: Pagină de caiet , 2000

p. 38: Pace , tuș/hârtie, 15x0 cm, 2010

p. 39: Pagină de caiet , 2015

p. 40: Copilul , tuș/hârtie, 8x10 cm, 2015

p. 41: Invidia , tuș/hârtie, 14x15 cm, 2010

p. 42: Materna , tuș/hârtie, 15x12 cm, 2018

p. 43: Poezie , tuș/hârtie, 15x17 cm, 2012

p. 45: Pagină de caiet , 2013

p. 47: Însemnări , tuș/hârtie, 20x9 cm, 2000

p. 48, 49: Pagină de caiet , 1990

p. 51: Corpus , tuș/hârtie, 10x15 cm, 2020

p. 52: Oul , acuarelă/hârtie, 12x7 cm, 2020

p. 54: Zbor , creion și acuarelă/hârtie, 6x7 cm, 2018

p. 55: Ou , tuș/hârtie, 8x10 cm, 2017

p. 57: Coloană , creion/hârtie, 29x21 cm, 2015

p. 58, 59: Pagină de caiet , 2015

p. 60: Cumințenie , tuș/hârtie, 15x10 cm, 2012

p. 61, 62: Pagină de caiet , 2013

p. 63: Urcuș , tuș/hârtie, 15x10 cm, 2015

p. 64: Nedespărțire , tuș/hârtie, 10x10 cm, 2015

p. 65: Icoană , tuș/hârtie, 10x17 cm, 2019

p. 66: Căință , tuș/hârtie, 18x14 cm, 2012

p. 67: Fiul risipitor , creion/hârtie, 10x10 cm, 2014

p. 69: Horă , acuarelă/hârtie, 8x13 cm, 2019

p. 70, 71: Vama Veche , tuș/hârtie, 21x29 cm, 1984

p. 72, 73: Pagină de caiet , 1995

p. 74: Pagină de caiet , 1984

p. 77: Pagină de caiet , 1987

p. 79: Anatomia Luminii , instalație, Fabrica de Pensule, 2010

p. 92, 93: Însemnări , ulei/carton, 22x30 cm, 2012

p. 94: Incintă , Sorin Dumitrescu, pictură

p. 96: Lăutul , Ștefan Luchian, pictură (detaliu)

p. 108: Pro Logos , Paul Gherasim, pictură

p. 110: Scrisoare , acuarelă și tuș/hârtie, 2016

p. 112: Mâncătorii de cartofi , Vincent van Gogh, pictură

p. 115: Castrul roman de la Porolissum , vegetație

p. 115: Radu Șerban și Kancsura Istvan , Grădina Botanică Jibou, 2022

Un proiect conceput de Asociația Culturală Continuum și susținut de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

Autorul își exprimă recunoștința sa pentru persoanele care au contribuit la realizarea acestei lucrări: Daniel Săuca , managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj; Marton Zoltán , artist fotograf; Ancuța Neagu , profesor de limba română.

Concepție și design grafic: Radu Șerban/Kancsura Istvan

Editura:

„Caiete Silvane”, Zalău, ISBN: 978-606-914-198-4

Tipar:

„Mega”, Cluj-Napoca

2023