#hybridmedia Revistă mixată
Rareș Iordache Coordonator proiect,, doctor filosofie, journalist, autor, cyberanalist metarockam@gmail.com
În plin sezon rece al războiului sau despre filosofia informației (II)
Când deschizi ușa unui depozit, exemplu al unui arhivar, te lovești de stive imense, de dosare ale produselor etichetate mai mult sau mai puțin atent. Probabil nu ți-ai dori să fii în mod special într-un asemenea loc pentru a aranja și întreține arhiva, ci pentru a o excava, a procesa datele conținute. Nu arhivarul ne interesează, ci (dez)arhivarul. Încă nu s-a renunțat la mai vechiul model de arhive, dat fiind faptul că există job-uri de tipul operator introducere date. Dosarele de informații (adică cele care conțin informații) încă sunt arajante minuțios de un arhivar pe un raft. Snowden nu a umblat la braț cu dosarele într-un mod similar lui Vetrov prin anii ’80, dar a dat și el cu ochii peste câteva file interesante. Schimbarea paradigmatică impune și în acest sector modificări, nu radicale, însă în tandem cu situarea în flux. Este vorba despre un flux de date/ informații, unul al (in)vizibilității. Încă nu este stivuit acest haos informațional, există crâmpeie de încercări care să conducă la o așezare coerentă a sa, pe criterii de etichete, cu motoare de căutare mai inteligente sau care să se bazeze pe atribute de tipul web 4.0. Totuși, până atunci, Debbie mai recuperează din arhive câte un document vital unui demers de procesare – analitic. Ea a fost (dez)arhivarul , cea neinfiltrată în lumea arhivei decât pentru recuperarea unui fișier, nu a funcționat la indexarea acelei lumi. “En Amazonie: Infiltré dans le „meilleur des mondes” (În lumea Amazon: Infiltrat în „cea
mai bună dintre lumi”) este despre arhivarea uriașului depozit Amazon. Diferența de (in)vizibilitate se face prin situarea în fluxul de informații, cum anume reușești să faci o dată să fie vizibilă, să nu dispară. Totul este informație în contextul unei puțin cam multe conectivități. Ceea ce stă la baza viralității informațiilor în contextul unor asemenea tip de analize este dat de datele indexate și arhivate. Tocmai de aceea marile agenții de analize a informațiilor (de exemplu, CIA) și-au centrat practicile pe analiza de intelligence, ca analiză de informații, spuneam într-un articol recent în care analizam fluxul de date din perspectiva intelligence-ului. Ei bine, analizele de acest tip impun și un trend de uniformizare a informațiilor, însă aspecte care țin de asimetria cyberspațiului fac dificile înregistrarea și urmărirea datelor/ informațiilor. Tocmai aceasta este magia acestui flux: scăparea, ieșirile de siguranță care le dau bătăi de cap agenților și agențiilor (să mă refer strict la schematismul intelligence-ului). Marea diferență este că intrările-ieșirile în cazul arhivei Amazonului sunt securizate, nimeni nu intră – iese cu vreun dosar la braț complet neobservat. Astăzi este la modă compromiterea unor sisteme securizate, adică actele de hackerism. De altfel, mirajul eliberării informațiilor de sub cupola ascunsului îi face pe hackeri să pătrundă în sistem, să scoată la iveală datele frumos aranjate în arhive virtuale. Snowden este un hibrid din perspectiva aceasta: situat în flux, a spart sistemul de informații pentru a le face publice. Scurgerea de informații s-a întrecut în vârfuri istorice: Vetrov vs Snowden vs WikiLeaks. Cei din urmă au ales să publice totul într-o manieră needitată, adică documentele integrale. Pentru un scurt istoric al WikiLeaks, vă recomand filmul recent “The Fifth Estate”. Prezentarea (îndoielnică?) a faptelor l-a făcut pe Assange să tresară: “Rezultatul este o mare siestă geriatrică pe care doar Guvernul american poate să îl placă”. Produs mediatic sau nu, WikiLeaks a oferit o lovitură în sfera fenomenelor virale prin intitulatul război împotriva securității. Paradigma schimbării, asumată înttr-un târziu și de analiștii de intelligence, presupune tocmai secretizarea unor date prin imposibilitatea captării lor din flux. Ca atare, munca de dezvăluire a datelor/ informațiilor pare că nu mai are legătură directă cu agențiile secrete, ci cu fluxul însuși. Transparența le dă insomnii agențiilor, am mai spus-o, dar aceasta vine odată cu situarea în flux: nu ai cum și unde să le ascunzi de ochii celor curioși. Dacă arhivele, așa cum încă mai există ele (ca biblioteci/ depozite de date), mai pot fi ascunse, fluxul nu poate fi decât omis prin prisma schimbărilor rapide. Nu există, în cazul lui, o clipă absolută. Problema informațiilor (secretizării lor, a excavării lor, a (dez)arhivării lor, a interpretării și analizei lor) devine o problemă de flux (unde intră, cum intră, când intră, unde ies, cum ies, etc.). E mașinală producția asta, nu-i așa? Seamănă teribil de tare cu un spectru deleuzo-guattarian, pentru cunoscători. Poate fi algoritmizată această mașină producătoare? Asimetria haotică a cyberspațiului va fi curând asezonată cu un corpus de algoritmi, de natură să o modeleze, să o civilizeze. Sunt șanse mari ca acest flux productiv să se cumințească, iar agențiile să le ofere oficial locuri de muncă hackerilor. Până atunci, însă, un Vetrov va purta la braț dosarul Snowden, atent monitorizat de serviciul de contrainformații al propriei agenții. Debbie va găsi, din nou, un ciot de
hârtie care să-i conducă pe anchetatori pe făgașul cel bun. Atât ei, cât și producătorul de software (de exemplu, putea fi ales și un alt individ) se vor regăsi în flux, noi doar discutăm despre asta și îl atingem.