#hybridmedia Revistă mixată
Rareș Iordache Coordonator proiect, doctor filosofie, autor, jurnalist matarockam@gmail.com
Edward Snowden si sindromul Vetrov
Unii îi numesc trădători, alții salvatori…actele lor sunt supuse unor analize etice destul de complicate. Nu suntem în plin Război Rece, cum am fi putut spune de anii ’60 sau chiar de finalul anilor 80, însă acesta persistă, șia schimbat nuanțele. Totul sa condimentat cu anumite conflicte armate factuale, însă totul este transfigurat în actuala conjunctură sociotehnologică. Dacă Vetrov șia adus o contribuție fantastică în spionajul internațional, trecând din tabăra sovietică în cea americană via DTSul francez, cum îl privim pe Snowden? A schimbat taberele în sensul invers lui
Vetrov, adică a trecut de la americani la ruși, via Singapore, căci penultima sa destinație a fost o escală înainte de Moscova. Snowden nu a schimbat, totuși, agenții…cel puțin no știm noi. Probabil că rușii șiau frecat mâinile de bucurie la auzul găzduirii sale, însă pare inexplicabil dezinteresul lor în al pune în valoare pe Snowden, în a profita de el (poate înclinațiile mediatice ale acestuia nu iau permis o ședere permanentă în Rusia). Spun asta în contextul în care media internațională vuiește în legătură cu următoarea casă a fostului agent NSA, Brazilia? Atributul cel mai celebru informator din lume, dat de Avaaz lui Snowden, e un termen riscat, propus datorită viralității numelui său la nivel mondial. Nu sunt sigur că aportul său poate fi echivalat cu ceea ce au făcut, de exemplu, Vladimir Vetrov sau Oleg Gordievsky pe axa inversă. În fine, Avaazul încearcă săi găsească lui Snowden o nouă patrie. Vă las să citiți conținutul anunțului: Cel mai celebru informator din lume e împotmolit în iarna rusească, riscând să fie aruncat în închisoare, umilit și condamnat pe viață dacă agenții americani îl vor captura. Săptămâna aceasta, îl putem ajuta să își găsească o nouă patrie. Edward Snowden a făcut dezvăluiri năucitoare despre amploarea sistemului de supraveghere ilegală a Guvernului american, care ne vizează pe fiecare dintre noi. Permisul lui de ședere în Rusia va expira în curând, lăsândul fără adăpost. Președinta Braziliei, Dilma Rousseff, dezaprobă practicile de supraveghere ale SUA și experții spun că ar putea sfida presiunea masivă exercitată de
Guvernul american, luând în considerare oferirea de azil politic pentru Snowden! În joc e mai mult decât soarta unui om. Snowden a ales să spună adevărul, iar dacă gestul lui curajos îi va aduce o pedeapsă zdrobitoare, se va trimite un semnal greșit către guvernele abuzive și informatorii de pretutindeni. Dacă un milion dintre noi vor acționa acum, îi putem înmâna președintei Rousseff cererea de azil politic cu cel mai larg sprijin popular din istorie. Dă click mai jos pentru a îl ajuta pe Snowden și a apăra democrația: https://secure.avaaz.org/ro/send_snowden_home_loc/?bv Nu peste mult timp, viza de un an a lui Snowden va expira. Se încearcă aducerea lui înapoi în SUA, unde e foarte puțin probabil să aibă parte de un proces corect, dar președinta Braziliei este o oponentă înverșunată a programului de spionaj PRISM, a anulat chiar și o vizită în Statele Unite din cauza acestui subiect și depune eforturi pentru a își proteja cetățenii de spionaj. Dacă Rousseff îl va sprijini pe Snowden, trebuie să îi arătăm că are suportul popular necesar pentru a face față puternicilor presiuni ale SUA. Cei care se opun oferirii de azil politic lui Snwoden spun că acesta a încălcat legea și a pus în pericol securitatea globală. Unii îl numesc chiar trădător și avertizează că dacă va scăpa nepedepsit, mulți alții îi vor urma exemplul. Dar deși e adevărat că Snwoden a încălcat legea, el a făcuto pentru a dezvălui un vast sistem
ilegal de spionaj global la scară industrială. Gestul lui eroic ar putea transforma lumea întrun loc mai bun și mai sigur pentru fiecare dintre noi. Acțiunile lui Snowden nu au rămas fără urmări – dezvăluirile lui au schimbat deja lumea în bine. Germania și Brazilia au luat măsuri pentru protejarea informațiilor private ale cetățenilor. Problema a fost abordată și în cadrul Organizației Națiunilor Unite, iar un tribunal american a decis că unele dintre acțiunile de spionaj ale NSA sunt ilegale. Săptămâna aceasta, președintele Obama va schimba practicile de spionaj ale NSA, ca reacție la dezvăluirile făcute de Snowden! Președinta Rousseff are nevoie de susținerea noastră pentru a face față presiunilor SUA. Haideți să îi arătăm că cetățenii lumii sunt gata să sprijine Brazilia, dacă Brazilia va alege să sprijine eroismul. Semnează acum cea mai mare cerere de azil din istorie și ajutăl pe Snowden: https://secure.avaaz.org/ro/send_snowden_hom e_loc/?bv
Câteva distincții în cazul Snowden: 1. Viralitatea mediatică a lui Snowden a blurat aspectul/ aportul altor
defectori din istoria Cold War, însă a fost susținută de un mobil moral pentru mase. Snowden a ieșit puternic la rampă tocmai datorită paradigmelor mediatice curente, adică a semnificațiilor new media. Tocmai din această cauza putem vorbi despre cel mai cunoscut, Snowden fiind un simpatizant al interviurilor acordate diferitelor publicații prestigioase. De altfel, fostul agent NSA nu a făcut drumul înspre alte agenții de spionaj, cum a făcut Vetrov, ci a ieșit public. Vetrov a rămas un trădător autentic, însă șia prezentat serviciile altor corporații specializate în operațiuni secrete și de spionaj. Meritul, săl numesc așa, al lui Snowden este că, cel puțin aparent, el a ieșit media cu povestea lui, argumentând astfle mobilul prim al acțiunii: relevarea în fața publicului a tuturor acțiunilor NSA carel vizează direct. 2. Acest statut de onemanshow a însemnat o adevărată patogenitate pentru NSA și un semnal pentru alte agenții: vedeți, posibil să fiți următoarele victime, dacă vă țineți de prostii! Publicul a incriminat NSA pentru practicile sale, lumea a văzut, de parcă ar fi făcut-o prima dată sau nu ar fi avut cunoștință de astfel de lucruri, ce anume presupune o agenție de informații. Astăzi, marele pericol pentru orice agenție nu este ca un agent să fie dublu-spion, căci aici intervin contrainformațiile, ci ca el să iasă public, să se facă vizibil pe sine ca agent și să ofere informații despre activitatea agenției. 3. Snowden, trădător de țară sau eliberator? Orice agent secret care-și oferă serviciile unei alte agenții este un trădător! De ce? El cunoaște cum operează agențiile secrete și, cu toate acestea, se pune al dispoziția unei alte agenții dintr-o țară străină. Sigur, istoria ne confirmă că Vetrov sau Gordievsky au avut un impact major în evitarea unor conflicte internaționale sau a unor situații riscante. Acest fapt asumă o
conștientizare a propriilor acțiuni, a propriei agenții și a intențiilor propriei țări. Vetrov a vrut să se răzbune pe KGB, a vrut chiar să se răzbune prin al distruge. Gordievsky a sesizat că este ceva putred la Moscova și a acționat. Ei sunt niște trădători din perspectiva Rusiei. Ce este Snowden? Din perspectiva administrației Obama este ceva similar, făcând rău unei agenții care mergea bine. Aici, însă, intervine mobilul acțiunii lui Snowden. 4. Ce știm noi și ce știu ei. O dilemă de cunoaștere în care subiecții sunt trimiși la socraticul: Știm că nu știm nimic! Ei bine, pentru a reuși să mă cunosc, este nevoie nu de întoarcerea la mine, ci la ceilalți. Cam așa…eu știu că ei știu, însă nu știu ce anume. Ei știu că eu nu știu și știu tot despre mine! În perioada noilor tehnologii analiștii de intelligence sunt puși ei înșiși în fața unor probleme reale, căci fluxul informațional nu poate fi oprit…ei, noi,…cu toții suntem în el. Operațiunile clasificate pornesc de la o arheologie media, vorba lui Jussi Parikka, parcurg tărâmul medialității și ajung la datele – informații ascunse vederii. Aici mai intervin și muncile grele prestate hackeri, cei care pătrund în sisteme clasificate, securizate… medialitate lor este virulentă nu în sensul patogenității sistemului, ci în sensul viralității acțiunii și informațiilor desecretizate în fața vederii maselor.