Guvernul a aprobat în ședința din 27 ianuarie 2015, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), Ordonanța pentru modificarea şi completarea Legii privind performanța energetică a clădirilor. Noul act normativ prevede că toate clădirile noi, pentru care recepţia la terminarea lucrărilor se efectuează în baza autorizaţiei de construire emise începând cu 31 decembrie 2020, vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero (prescurtat nZEB).