Reînvierea 7-8/2011

revista episcopiei române unite, greco-catolice, de lugoj  anul Xii  nr. 146 - 147  7-8/2011  iulie - august

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

în acest număr:

înscăunarea ps Vasile bizău zilele mondiale ale tineretului Venerarea moaștelor sf. rita fundamentele sinodalității biografia ps ioan bălan rădăcinile credinței dialog ecumenic la oravița

CUPRINS caseta redacţiei

pag. Secţiunea

articole

3-17

eVenimente din epiSCopie

Hram la Mănăstirea Sf. Treimi Giroc Campus de vară pentru copii Înscăunarea PS vasile Bizău vizite pastorale la Ohaba Forgaci și Buziaș Hirotonirea și înscăunarea Pr. Alexandru Ploștinaru Comemorarea IPSS Ioan Ploscaru Sfințirea pietrei de temelie la Tuștea Procesiune în ajunul Adormirii Maicii Domnului Reînființarea Reuniunii Mariane la Lipova Participarea tinerilor la Zilele Mondiale ale Tineretului de la Madrid Moaștele Sfintei Rita în eparhia de Lugoj

18-19

SpiritUAlitAte

Semnificația învierii Domnului Isus Hristos

20-21

teoloGie eCleZioloGie

Fundamente biblice pentru sinodalitatea în Biserică

22-23

iStoriA noAStrĂ

Episcopul Ioan Bălan - Biografie II

24-26

pAStorAlĂ

Cuvânt pentru tineri despre rădăcinile credinței

27

teoloGie eCUmeniSm

Exemplu de dialog ecumenic la Oravița

28-29

teoloGie - drept CAnoniC

Sacramente - Botezul

30

CUltUrAl

Meșteșugul de a fi părinte Festivalul PLAI 2011 Festivalul ”Arhicaricatură” ”Praznicul de Pită Nouă” Festivalul filmului francez Zilele filosofiei

Preşedinte de onoare: pSS Alexandru mesian Director & Redactor şef: pr. răzvan oprişa Comitetul de redacţie: raimondo-mario rupp, dan pătraşcu, Adela oprişa Responsabil ştiri: raimondo-mario rupp Colaboratori articole: Sergiu Soica, Adela oprişa, pr.

Alexandru ploştinaru, pr. robert trubiansky, pr. remus dobra, Alexandru-paul Gherman Concept grafic și tehnoredactare: pr. răzvan oprişa, Adela oprişa, lucia oprișa Corespondeţa: Str. holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap. 5, 300270 timişoara, timiş, românia razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526 Tipar: S.C. partoş Srl

căuTăM colaBoraTori Cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. Nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri.

Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei.

Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. Redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor.

Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

Le mulţumim tuturor colaboratorilor noştri pentru efortul material şi intelectual depus. Dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har!

EvENIMENTE IMPORTANTE

din episcopia de lugoJ

5-7 iulie BiSerica greco-caTolică Din roMÂnia MarcHează anul european al volunTariaTului În perioada 5-7 iulie 2011 a avut loc la Blaj, sub egida Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unită cu Roma, GrecoCatolică, sub coordonarea Comisiei sinodale sociale, Conferinţa internaţională cu tematică socială având ca temă „Angajamentul voluntar – slujirea aproapelui, slujirea lui Dumnezeu“.

La conferinţă au participat peste 50 de invitaţi dintre care un număr semnificativ provine din Europa de vest, respectiv din Italia, Germania și Belgia. Din ţara noastră au fost prezenţi toţi directorii Caritas-urilor eparhiale greco-catolice și alte persoane cu responsabilităţi în domeniul social eccleziastic.

Episcopia de Lugoj a fost reprezentată de Mons. Angelo-Narcis Pop, vicar General al Eparhiei de Lugoj, Rvs. Pr. Ovidiu Cozmuța, Protopop de Oravița, precum și de Dl profesor Giovanni Codevila și dl. Giuseppe Taschini, vechi prieteni și binefăcători ai Eparhiei noastre.

Conferinţa a avut ca finalitate redactarea unui document pe această temă, care va fi prezentat ulterior Ierarhilor greco-catolici în cadrul Sinodului Episcopilor. Acest eveniment a putut fi organizat cu sprijinul organizaţiei Renovabis din Germania, al Fundaţiei Konrad Adenauer și al SC Jidvei SRL, cărora le mulţumim pe această cale. În cadrul întâlnirii s-a organizat o ceremonie în care s-au acordat binefăcătorilor diplome și medalii „Caritate în adevăr”. Dintre aceștia menționăm pe Dl profesor Giovanni Codevila și dl. Giuseppe Taschini din Italia.

Prin organizarea acestui eveniment, se dorește ca Biserica Greco-Catolică din România să-și actualizeze și să-și afirme preocuparea faţă de agenda publică europeană în general și de cea a mediului românesc în mod particular.

17 iulie HiroTonirea pr. ploșTinaru În caTeDrala lugoJului În Duminica a v-a după Rusalii, a vindecării celor doi îndrăciţi din Gadara, la 17 iulie, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Catedrala episcopală Coborârea Spiritului Sfânt din Lugoj, Preasfinţitul Episcop Alexandru Mesian a hirotonit un nou lucrător în via Domnului, pe diaconul Alexandru Ploștinaru. Este cel de-al 92-lea preot hirotonit de Preasfinţia Sa în cei 17 ani de păstorire a Eparhiei Lugojului. Tânărul Alexandru Ploștinaru, nou hirotonit preot, este originar din localitatea Covaci, jud. Timiș. A urmat timp de doi ani cursurile Facultăţii de Teologie de la Cluj, după care a studiat la Roma, timp de aproximativ de 9 ani. Părintele este specialist în drept canonic oriental.

La masa altarului, alături de Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, s-au aflat: Mons. Angelo-Narcis Pop, vicar general al Eparhiei de Lugoj; pr. dr.

Iuliu Muntean, vicar judecătoresc al Eparhiei de Oradea; pr. Teodor Baba, protopop de Lugoj; pr. prot. Nicolae Teodorescu, vicar foraneu de Timișoara și consilier eparhial; Mons. Ioan Chișărău, paroh la parohia Sf. Maria Regina Păcii; pr. Ioan Pop, parohul catedralei; pr. Răzvan Oprișa, paroh la Timișoara Iv; pr. Gheorghe Pavel, paroh la Covaci. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a subliniat nevoia de preoţi din ziua de astăzi, dar și nevoia de a avea preoţi sfinţi, cu o viaţă de rugăciune și o dedicare totală pentru Dumnezeu și oameni. „Ca preot” – a spus Preasfinţitul Alexandru – „obligaţiile sunt de a vesti mesajul Evangheliei, apoi celebrarea Sfintei Liturghii în fiecare zi și Împărtășania cu evlavie, administrarea celorlalte sacramente, și, nu în iulie - august 2011

3

ultimul rând, de a se ocupa de probleme sociale”.

Pr. Alexandru a mulţumit în primul rând bunului Dumnezeu pentru chemarea la preoţie, în al doilea rând PS Alexandru pentru sprijinul acordat și încredinţarea darului preoţiei. Un gând aparte de mulţumire și recunoștinţă a avut pentru părinţii, bunicii și fraţii săi, precum și faţă de soţia sa, părinţii socri și cei apropiaţi. A mulţumit rudelor de la Oradea, Caransebeș și Reșiţa prezente la acest eveniment de mare bucurie. De asemenea, părintele a mulţumit tuturor celor care au contribuit la formarea lui preoţească: profesori, formatori și îndrumători spirituali. A mulţumit colegilor de facultate precum și colegilor de liceu, prietenilor și consătenilor lui prezenţi la eveniment. Nu în ultimul rând a mulţumit și corului care a contribuit la solemnitatea acestui eveniment. Pr. Alexandru are numire pentru parohia Peciu Nou din protopopiatul Timișoara, dar va lucra și în cadrul Episcopiei de Lugoj în problemele de drept canonic. În încheiere, preotul nou hirotonit a acordat binecuvântarea tuturor celor prezenţi, și apoi în parte fiecăruia începând cu ierarhul consacrator. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă la sala de mese a Centrului Pastoral „Sf. vasile cel Mare”.

17 și 20 iulie SărBăToarea HraMului În coMuniTaTea MonaSTică a fraŢilor SfinTei cruci În acest an comunitatea monastică „Fraţii Sfintei Cruci” de la mănăstirea greco-catolică „Preasfânta Treime” din comuna Giroc, judeţul Timiș, a avut marea bucurie de a sărbători hramul capelei Sfântul Prooroc Ilie, atât anticipat, în ziua de duminică, 17 iulie, pentru a permite participarea mai mulţor credincioși, dar și în ziua proprie a sărbătorii, 20 iulie.

Astfel, în ziua de 17 iulie, momentul festiv a început cu conferinţa susţinută de părintele ieromonah Jose R. vela, în care, pe lângă prezentarea figurii monahului autentic și a istoriei comunităţii, a răspuns la diverse întrebări puse de credincioși: despre vocaţie, despre har și despre cum harul lui Dumnezeu acţionează în Biserică. Părintele protos care a oficiat Sfânta Liturghie a fost părintele Ioan Mitrofan de la Blaj, fost rector și profesor de teologie morală al Seminarului Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș. După liturghie, cei aproape 200 de participanţi au fost invitaţi la o agapă frăţească organizată de credincioși, în special de cei din comuna Giroc. După-masă s-a desfășurat lectio divina, condusă de părintele valentin Danciu, în care credincioșii au fost invitaţi să aprofundeze un pasaj biblic referitor la viaţa proorocului Ilie, reflectând asupra propriei vieţi, a vieţii Bisericii și lăsându-se atinși de Cuvântul lui Dumnezeu. După vecernie, seara s-a încheiat cu acatistul Sfântului Ilie.

Hramul propriu-zis din data de 20 iulie a fost binecuvântat prin prezenţa Preasfinţiei sale Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj și a Preasfinţiei sale Fulop Peter Kocsis, Episcop greco-catolic de Hajdudorog. În predica sa, Preasfinţitul Fulop a prezentat figura Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul ca unui monah, a cărui viaţă spirituală devine foc, fiind transformată prin puterea „arzătoare” a rugăciunii și a contemplaţiei. De asemenea, a subliniat că monahul nu trăiește pentru sine, ci este chemat și trimis de Domnul, chiar și în pustiu, pentru a mijloci prin viaţa sa de rugăciune pentru întregul popor al lui Dumnezeu. Această comunitate, deși mică, reprezintă un centru de spiritualitate important pentru viaţa Bisericii Greco-Catolice de astăzi, ea fiind un punct de referinţă în trăirea spirituală, liturgică și intelectuală a credinţei catolice și a tezaurului spiritualităţii bizantine. În încheierea slujbei, Preasfinţia sa Alexandru a vorbit despre evoluţia mănăstirii și i-a încurajat pe credincioși să descopere aceasta oază de pace și mediu de rugăciune. Sfânta Liturghie a fost urmată de o agapă frăţească, iar de la orele 15, părintele valentin Danciu a susţinut lectio divina, acum parcurgând un alt text referitor la Sfântul Ilie (învierea fiului văduvei). Seara s-a încheiat cu vecernia și cu acatistul Sfântului Ilie.

4

iulie - august 2011

11-22 iulie caMpuS De vară penTru copiii Din carTierul “MonDial” lugoJ Și anul acesta, ca și în anii precedenţi, la Centrul Socio-Educativ „Sf. Ioana Antida” din cartierul „Mondial” al Lugojului a avut loc deja tradiţionalul campus de vară destinat copiilor din acest cartier.

Campusul s-a desfășurat în perioada 11 – 22 iulie și a avut ca temă: „Sabia din stâncă”. Înainte de începerea campusului, aproximativ 30 de copii din cartier, au avut parte de o frumoasă vacanţă de 10 zile pe litoralul Mării Negre.

Organizatorii campusului din acest an au fost: Surorile de Caritate ale Ordinului „Sf. Ioana Antida” din Lugoj împreună cu personalul didactic care se ocupă de copiii de la centru. La campus au participat aproximativ 40 de copii din cartier și din oraș, cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani. În fiecare zi, începând de la orele 9, la Centrul “Sf. Ioana Antida”, copiii participanţi la campus desfășurau diferite jocuri, dansuri, cântece și pregătirea unei scenete pentru ziua festivă.

Campusul s-a încheiat în ziua de 22 iulie cu o frumoasă serbare la care au participat părinţii copiilor și alte persoane din cartier și din oraș. Copiii au prezentat diferite programe artistice, printre care remarcăm: dansuri coordonate de educatoarele care se ocupă de copii, recitarea de poezii și sceneta cu tema „Sabia din stâncă”, pentru care s-au pregătit pe toată perioada acestui campus.

Acest campus care se desfășoară în fiecare vară de mai bine de 10 ani, a devenit o tradiţie mult așteptată de cei micuţi din cartier.

23 iulie ÎnScăunarea noului epiScop greco-caTolic De MaraMureș

Sâmbătă, 23 iulie 2011, mii de credincioși au participat la înscăunarea noului Episcop de Maramureș, Preasfinţitul vasile Bizău. Sfânta Liturghie și înscăunarea noului Episcop au fost săvârșite de către zeci de ierarhi din mai multe ţări și sute de preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Major al Bisericii Romane Unite cu Roma Greco-Catolică, Preafericitul Părinte Lucian Mureșan. La eveniment au fost prezenţi demnitari, reprezentanţi ai autorităţilor locale și centrale, personalităţi din lumea academică și culturală, numeroși preoţi, călugări, călugăriţe și credincioși de toate vârstele, precum și o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare a neretrocedării până în prezent a Catedralei greco-catolice din Baia Mare, ceremoniile religioase au avut loc la Sala Sporturilor din localitate. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohial al iulie - august 2011

5

bisericii Buna vestire din Baia Mare. Încă de vineri, 22 iulie 2011, la biserica Buna vestire din Baia Mare, aproape o mie de credincioși au participat la o seară de rugăciune, care s-a dorit a fi un timp de pregătire spirituală pentru marea sărbătoare a Eparhiei. Oficiul vecerniei a fost celebrat de Preasfinţitul vasile Bizău, care a rostit la final un cuvânt de învăţătură, mulţumind lui Dumnezeu și organizatorilor pentru starea de rugăciune adoptată în așteptarea numirii Episcopului eparhial și pentru seara plină de binecuvântare și de har. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 23 iulie 2011, s-a pornit în procesiune de la sediul Episcopiei Greco-Catolice din Baia Mare, în cânt și rugăciune, spre Sala Sporturilor din localitate. Mulţi dintre cei prezenţi erau îmbrăcaţi în porturi populare maramureșene și purtau cu ei însemnele religioase ale localităţilor și ale bisericilor pe care le reprezentau. Sala Sporturilor umplându-se până la refuz, mulţi credincioși au participat la oficii urmărind ceremoniile pe ecranul instalat afară în acest scop.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preafericitul Lucian Mureșan, concelebrând toţi Episcopii și preoţii prezenţi. „Neam adunat astăzi la Baia Mare pentru a celebra cu bucurie prezenţa iubitoare, ocrotitoare și atotputernică a Mântuitorului nostru în Biserica Sa”, și-a început PF Lucian cuvântul de învăţătură, arătând cum Biserica Română Unită, în decursul istoriei sale tricentenare, a depus mărturia pentru unitate, adevăr și credinţă statornică, împlinind misiunea pe care Cardinalul Iuliu Hossu a sintetizat-o la vremea sa: „Credinţa noastră este viaţa noastră”. A fost dat exemplul mărturisitorilor credinţei, patimile îndurate de aceștia în timpurile potrivnice ce s-au succedat. Privind spre experienţa dureroasă, dar și glorioasă a trecutului, Arhiepiscopul Major al BRU a spus: „Când Dumnezeu vrea ca o lucrare să se împlinească din mâna Sa, reduce totul la neputinţă și la nimic, apoi lucrează El. De câte ori am resimţit lucrarea Domnului, de câte ori atotputernicia Lui ne-a ajutat să fim salvaţi”. În cadrul ceremoniei de înscăunare, Preasfinţitul vasile Bizău a primit din mâna PF Lucian Mureșan însemnele misiunii Sale, în timp ce toţi cei prezenţi răspundeau: „vrednic este”. Apoi a urmat așezarea solemnă pe tronul arhieresc, PF Lucian Mureșan rostind formula: „Cu vrerea Tatălui, cu puterea Fiului și împreună cu lucrarea Spiritului Sfânt, în numele Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iubite frate Episcop, vasile, te punem și te așezăm astăzi arhiereu în scaunul eparhial al Maramureșului, cu toate drepturile care îţi revin”. A urmat încredinţarea toiagului ca semn al păstoririi și al cârmuirii: „Primește toiagul acesta ca să păstorești turma lui Cristos cea încredinţată ţie. Și celor ascultători să le fie de la tine toiag de viaţă și întărire. Iar pentru cei neascultători și nestatornici să îl folosești ca toiag de deșteptare, ca toiag de certare”. Momentul de comuniune manifestată faţă de noul Episcop eparhial de către părinţii protopopi, de către superiorii ordinelor religioase aparţinătoare Eparhiei și de către asociaţiile laice eparhiale a reprezentat punctul final al ceremonialului de înscăunare.

După ceremonia de înscăunare, Florinel Irinel Frunză, directorul Secretariatului de Stat pentru Culte, a transmis un mesaj din partea Guvernului României, dorindu-i PS vasile „să aibă parte de ani mulţi și rodnici în păstorirea Eparhiei de Maramureș”, asigurându-l de colaborarea și sprijinul Instituţiei pe care o reprezintă. De asemenea, primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a declarat că „Baia Mare are o rădăcină adâncă a Bisericii Române Unite cu Roma, GrecoCatolică, deoarece Înalt Preasfinţia Sa Lucian Mureșan, în perioada grea comunistă, a ţinut aprinsă flacăra credinţei alături de mulţi maramureșeni, de mulţi credincioși. Acum este momentul ca Preasfinţia Sa vasile să ţină aprinsă această flacără.

6

iulie - august 2011

În acest moment, îndreptându-ne privirea cu respect și cu dragoste spre trecut, să îi mulţumim celui care ne privește de sus, Episcopului Ioan Șișeștean, să trăim cu emoţie prezentul și, cu încredere, să privim spre viitor, pentru că viitorul BRU în Maramureș este în mâna unui om tânăr și vrednic, Preasfinţia Sa Episcopul vasile.”

La finalul ceremoniilor, Episcopul nou instalat a transmis primul său mesaj pastoral, în care a lăsat să se întrevadă câteva dintre liniile directoare ale episcopatului său, pornind la drum cu dorinţa de a avea o grijă deosebită pentru activităţile pastorale. Preasfinţia Sa a încheiat mesajul adresând cuvinte de mulţumire reprezentanţilor autorităţilor locale și centrale ale statului, ierarhilor, preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, corului bisericii Buna vestire din Baia Mare, organizatorilor, voluntarilor și tuturor participanţilor. La finalul ceremoniilor, în cântec de bucurie, copiii din Ieud au oferit tuturor Ierarhilor prezenţi buchete de flori, moment după care noul Episcop de Maramureș a fost condus în biserica Sfânta Maria, lăcaș ce împlinește, provizoriu, rolul de Catedrală. La ieșirea din Sala Polivalentă, participanţii au primit, conform tradiţiei, cozonac.

25-30 iulie caMpuS eSTival – greST 2011 la cugir În perioada 25-30 iulie 2011, parohia greco-catolică din Cugir a organizat ediţia cu numărul 6 a Campusului EstivalGrest pentru copiii orașului. Mottoul taberei de anul acesta a fost: „Să învăţăm să preţuim fiecare zi”, după modelul Grestului organizat de prietenii italieni ai acestei parohii, din Lumezzane și Montirone, toate activităţile din timpul taberei fiind concentrate în jurul acestui moto. Programul Campusului începea zilnic la ora 8 cu Sfânta Liturghie, celebrată de pr. viorelGheorghe Codrea, la care participau animatorii. Urma deplasarea spre sala de sport și terenul Colegiului Naţional „David Prodan” din Cugir, locul unde se desfășura totalitatea activităţilor de pe parcursul zilei.

O zi obișnuită pentru copiii participanţi începea cu rugăciunea de dimineaţă rostită de pr. Codrea și câteva cuvinte de învăţătură creștină. Urmau dansurile însoţite de gesturi, primul fiind imnul taberei: „Battibaleno, insegnaci a contare i nostri giorni”. După terminarea dansurilor, copiii erau împărţiţi în două grupe, în funcţie de vârstă: până la 10 ani grupa de copii, și peste 10 ani grupa de tineri, pentru atelierele și jocurile tematice specifice fiecărei grupe. Pentru copii ziua se încheia cu rugăciunea de final, dansurile cu gesturi și un meci de fotbal, iar pentru animatori se prelungea și după-amiaza în vederea pregătirii programului zilei următoare.

După încheierea Campusului, pr. viorel Codrea împreună cu tinerii animatori au petrecut trei zile, în perioada 1-4 august, la cabana Năsăpiște. Plecarea spre munte a avut loc în jurul orei 11, nu înainte de participarea întregului grup la Sfânta Liturghie, după care toţi tinerii au parcurs drumul până la Tău Lupșii cu mașina, urmând ca de acolo să pornească într-o drumeţie prin pădure până la cabană. În prima seară, după cină, s-a organizat un foc de tabără, programul prelungindu-se mult cu jocuri și cântece. În prima dimineaţă, după micul dejun, s-au distribuit diferitele sarcini: curăţenie în cabană și în bucătăria de vară, spălarea vaselor, pregătirea mesei, aprovizionarea cu lemne pentru focul de tabără și întreţinerea bunei dispoziţii. După masa de prânz, animatorii s-au distrat prin diferite jocuri amuzante.

Seara s-a pregătit o masă specifică zonei muntoase – tocăniţă la ceaun – la a cărei pregătire a participat și pr. viorel, după care tot grupul de tineri a adunat din nou lemne pentru un foc de tabără, cu cântece, dans și jocul de-a v-aţi ascunselea. În dimineaţa următoare, după micul dejun, tinerii au făcut o drumeţie la stâna Sâpcea, unde băciţele le-au pregătit un balmoș gustos. Întorși la cabană, după încă o seară împreună în jurul focului, a doua zi grupul și-a pregătit bagajele și locul în care au stat cele patru zile, pentru ca la plecare să rămână totul la fel de curat cum au găsit. Împărţiţi în două grupe și gata de plecare, tinerii au pornit pe jos către Tău Lupșii, unde erau așteptaţi de mijloacele de transport pentru a se reîntoarce acasă.

iulie - august 2011

7

31 iulie viziTă paSTorală și ÎnfiinŢarea reuniunii Mariane În oHaBa-forgaci În duminica a vII-a după Rusalii, la 31 iulie 2011, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Ohaba-Forgaci, Protopopiatul de Lugoj, la invitaţia pr. paroh Ovidiu Neiconi și a consiliului parohial.

Motivele principale ale acestei vizite pastorale au fost: sfinţirea bisericii în urma lucrărilor de restaurare la acoperiș și zidurile exterioare, Sfânta Liturghie și reînfiinţarea Reuniunii Mariane. PS Alexandru a fost însoţit de către Mons. Angelo Pop, vicarul general al Episcopiei de Lugoj, și de pr. Teodor Baba, protopop de Lugoj. La sosire, Preasfinţia Sa fost întâmpinat în faţa bisericii cu flori, pâine și sare de părintele paroh, de pr. Teodor, de dl. Stoi ConstantinCristian, primarul comunei Boldur, de care aparţine localitatea Ohaba-Forgaci, și dl. viceprimar Daniel Ţigriș, de copii îmbrăcaţi în porturi populare, de alţi preoţi și de numeroși credincioși din localitate dar și din alte localităţi învecinate.

Ceremonia religioasă a început la orele 10 cu oficiul sfinţirii apei, după care a urmat binecuvântarea bisericii. La Sfânta Liturghie arhierească, în jurul sfintei mese a altarului s-au aflat: Mons. Angelo Narcis-Pop; pr. Teodor Baba; Mons. Ioan Chișărău, paroh la Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara și asistentul spiritual eparhial al Reuniunii Mariane; pr. Ioan Grad, paroh la Darova; pr. Iulian Hasciar, paroh la Scăiuș; și pr. Ovidiu Brîndău, paroh la Racoviţa. În cadrul Sfintei Liturghii, s-au făcut rugăciuni de pomenire pentru odihna veșnică a IPS Ioan Ploscaru, care a trecut la cele veșnice la 31 iulie 1998, precum și a pr. Ștefan Kika, trecut la Domnul în octombrie 2006. În cuvântul de învăţătură, PS Alexandru s-a referit la textul Evangheliei duminicii, a vindecării celor doi orbi. „Iubiţi credincioși, toate se pot celui care crede! Însuși Isus Cristos ne spune: cereţi și vi se va da; bateţi și vi se va deschide, căutaţi și veţi găsi”. În continuare Preasfinţia Sa a vorbit comunităţii din Ohaba-Forgaci despre viaţa și activitatea Arhiepiscopului Ioan Ploscaru. De asemenea, Preasfinţitul a mulţumit pr. Ovidiu care de trei ani păstorește comunitatea greco-catolică din Ohaba-Forgaci, dar a ţinut să îl amintească în mod deosebit și pe pr. Ștefan Kika, fost paroh al acestei comunităţi: „Avem recunoștinţă faţă de înaintașii părintelui paroh actual, îl avem în rugăciunile noastre pe pr. Ștefan Kika, care după revoluţie, când Biserica Română Unită și-a recâștigat libertatea, s-a străduit să obţină retrocedarea bisericii prin bunăvoinţa IPS Nicolae Corneanu.

Dar, nu numai că a obţinut imobilul, ci a și lucrat cu multă dăruire de-a lungul anilor la rezidirea bisericii spirituale, clădind o parohie vie, cu mulţi credincioși practicanţi de toate vârstele, activitate care astăzi este continuată frumos de pr. Ovidiu”. PS Alexandru a acordat crucea pectorală pr. Ovidiu, atât pentru activitatea pastorală din cei trei ani de păstorire a parohiei din Ohaba-Forgaci, cât și ca o încurajare de a lucra cu sârguinţă și în viitor în via Domnului. În încheierea cuvântului, Preasfinţitul a vorbit despre Reuniunea Mariană, subliniind necesitatea de a avea în cât mai multe comunităţi o elită de credincioși care să dea suflet vieţii pastorale. Unul dintre motivele principale ale vizitelor pastorale întreprinse de PS Alexandru în parohiile Eparhiei de Lugoj este acela de a forma un apostolat laic în care intră și Reuniunea Mariană. La sfârșitul Liturghiei a avut loc primirea solemnă a celor 20 de credincioși în Reuniunea Mariană, în faţa Episcopului, care le-a înmânat diploma mariană și medalia miraculoasă a Preasfintei Fecioare Maria. Asistentul spiritual este pr. paroh Ovidiu Neiconi iar președintă a Reuniunii Mariane este d-na Claudia Neiconi, soţia părintelui paroh.

Pr. Neiconi a mulţumit tuturor celor prezenţi: Preasfinţitului Alexandru, corului parohial care a dat răspunsurile la Liturghie, oficialităţilor locale prezente, firmelor care au executat lucrările de reparaţie și tuturor credincioșilor care au făcut posibilă finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii. La sfârșit, Preasfinţitul a oferit fiecărui credincios câte o medalie miraculoasă cu Preacurata Fecioară Maria. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă pregătită de credincioșii parohiei.

8

iulie - august 2011

31 iulie inSTalare De preoT În paroHia peciu nou În Duminica a-vII-a dupa Rusalii, în data de 31 iulie, a.c. la ora 10.30 a avut loc instalarea noului preot paroh, în persoana pr. Alexandru Ploștinaru la parohia Peciu Nou din județul Timiș.

Decretul de numire a noului preot paroh emis de P.S.S. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a fost făcut public de către Pr. Nicolae Teodorescu, Protopop de Timișoara și vicar Foraneu. La eveniment a mai participat pr. Tudor Tegzeș, predecesorul noului paroh, și ipodiaconii Flavius Jurca și Cosmin Betea. Ceremonia de instalare a fost urmată de celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii, în biserica romano-catolică din Peciu Nou, la care a participat un număr destul mare de credincioși și invitați.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Alexandru Ploștinaru care a evidențiat relevanța credinței în viața fiecăruia dintre noi ca și creștini, arătând cum credința noastră, dacă este vie și puternică, poate influența pozitiv nu doar viața noastră, dar și a celor din jur. Exemplu în acest sens fiind cei doi orbi care prin credința lor l-a vindecat pe cel mut de demon (Mt. 9. 27-35).

La sfârșitul Sfintei Liturghii, fostul pr. paroh Tudor Tegzeș a adresat cu emoție un cuvânt de mulțumire credincioșilor din parohie, asigurându-i în continuare de rugăciunile sale și de sprijinul pe care îl va acorda atât noului paroh cât și credincioșilor la nevoie.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de câțiva credincioși din parohie.

2 auguST coMeMorare În caTeDrala lugoJului a 13 ani De la Trecerea la DoMnul a ipSS ioan ploScaru Anul acesta s-au împlinit 13 ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a fost Arhiepiscop emerit Ioan Ploscaru, fost Episcop al Eparhiei de Lugoj. Înalt Preasfinţia Sa a trecut la cele veșnice în data de 31 iulie 1998. Întrucât în ziua de 31 iulie, PS Alexandru Mesian, actualul Episcop de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în parohia Ohaba-Forgaci, unde de asemenea a fost comemorat IPS Ioan Ploscaru, parastasul de pomenire în Catedrala Coborârea Sfântului Spirit a avut loc în ziua de marţi, 2 august, în cadrul programului oficiilor religioase de seară. Programul a început cu Paraclisul Maicii Domnului. A urmat Sfânta Liturghie arhierească, alături de PS Alexandru Mesian, la masa altarului, aflându-se pr. Teodor Baba, protopop de Lugoj. A urmat rânduiala parastasului, la care alături de PS Alexandru și pr. Teodor Baba s-a aflat și Mons. Angelo-Narcis Pop, vicarul general al Eparhiei de Lugoj.

La sfârșitul Sfintei Liturghii și a parastasului în memoria Episcopului mărturisitor al credinţei, PS Alexandru a evocat personalitatea predecesorului său, făcând o scurtă biografie. A fost evocată și tăria și perseverenţa în credinţă a celui care a îndurat 15 ani de închisoare și 25 de ani de clandestinitate doar pentru că nu a dorit să se lepede de Cristos și de Biserica Sa. A reamintit că Arhiepiscopul Ioan Ploscaru a fost consacrat în secret la data de 30 noiembrie 1948, la Nunţiatura apostolică din București, de către Nunţiul Apostolic Patrick O’Hara. Episcopul Ioan Ploscaru este unul dintre cei 12 Episcopi ai Bisericii Române Unite care a traversat îngrozitoarea persecuţie a acestei Biserici. După cuvântul Preasfinţitului Alexandru, pr. Teodor Baba a recitat în faţa credincioșilor poezia „Eu rămân cu Tine”, scrisă de IPS Ioan Ploscaru, apărută în volumul „Cruci de gratii”.

IPS Ioan Ploscaru s-a născut la 11 noiembrie 1911 în comuna Frata, jud. Cluj. A urmat teologia la Blaj, fiind hirotonit preot în 17 septembrie 1933. A fost numit profesor de religie la Brașov, apoi preot la Ocland. În 1936 a fost trimis la Universitatea din Strasbourg, unde a studiat până în anul 1939, când a plecat la Institutul Catolic din Paris pentru pregătirea tezei sale de doctorat. Revenind, din cauza războiului, la Lugoj, a fost numit secretar episcopal, canonic și apoi vicar general.

La 30 noiembrie 1948 a fost consacrat Episcop. Arestat în 1949, a suferit supliciul închisorilor timp de 15 ani, condamnat fiind pentru „trădare de patrie”. Eliberat doar în 1964, urmărirea sa a continuat încă 25 de ani. După prăbușirea sistemului ateocomunist român, a fost recunoscut oficial în funcţia de Episcop de Lugoj. Pentru meritele deosebite în activitatea sa pastorală iulie - august 2011

9

și pentru puternica mărturisire de credinţă oferită prin întreaga sa viaţă închinată lui Dumnezeu și Bisericii Sale, la data de 29 noiembrie 1996, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul onorific de Arhiepiscop ad personam.

7 auguST SfinŢirea pieTrei De TeMelie a BiSericii Din TușTea În Duminica a 8-a după Rusalii, în ziua de 7 august, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj s-a aflat în vizită pastorală în parohia Tuștea (din protopopiatul de Haţeg), cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a bisericii ce va purta hramul „Coborârea Sfântului Spirit”. Este a treia vizită pastorală pe care Prea Sfinţia Sa o face în această localitate. Prima vizită a avut loc la 27 noiembrie 1994 când a celebrat în biserica greco-catolică. S-a mai celebrat serviciul alternativ timp de un an, după care nu ni s-a mai permis acest serviciu alternativ în biserică.

A doua vizită a avut loc în anul 2002, la un an după ce s-a cumpărat o casă pentru locuinţa preotului și amenajarea unei capele. Această parohie, reînfiinţată în anul 1990 de Mons. Emil Puni S.J. fost vicar General al Eparhiei de Lugoj, din anul 1994 a fost păstorită de pr. Doinel Preda, actualmente Protopop de Haţeg. Între anii 2001-2004 a fost paroh pr. Florin Petrovan, iar din anul 2004 până în prezent este păstorită de pr. Daniel Solomon. Însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop, vicarul General al Eparhiei, Ierarhul a fost întâmpinat la locul de celebrare, și totodată loc al viitorului lăcaș de cult greco-catolic din Tuștea, cu Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cu un cuvânt de bunvenit de către protopopul de Haţeg, Pr. Doinel Preda, de Pr. Dragotă Pavel, Prelat Papal și fost protopop de Haţeg, și de către parohul din Tuștea, pr. Daniel Solomon și de tineri localnici care au oferit Ierarhului buchete de flori, pâine și sare.

Ceremonia a început la orele 10 cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea crucii locului de biserică, a credincioșilor și a pietrei de temelie a noii biserici ce urmează a se înălţa în această parohie, pe terenul donat de către primăria comunei G-ral Berthelot de care aparţine localitatea Tuștea. Înainte de sfânta Liturghie, Mons. Angelo-Narcis Pop a dat citire decretelor privind retragerea din activitate a pr. Pavel Dragotă, Prelat Papal din funcţia de Protopop al Haţegului și decretul de numire al noului Protopop, pr. Doinel Preda. A urmat Sfânta Liturghie Arhierească, la masa altarului, alături de PS Alexandru aflându-se 10 preoţi concelebranţi. Adresându-se credincioșilor, Arhiereul s-a referit pe larg la semnificaţia textului evanghelic prescris, al înmulţirii pâinilor, dar și a sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului Nostru Isus Cristos.

După referiri la Evanghelia zilei, PS Alexandru a spus: „Mă bucur că părintele Daniel Solomon, dimpreună cu consilierii și cu întreaga obște a credincioșilor, v-ați angajat la această lucrare binecuvântată și sfântă. Aduc recunoștință autorităţilor locale, Primăriei și Consiliului Local, pentru acest loc de biserică oferit. Toţi cei care fac un gest de binefacere pentru un scop atât de nobil pentru Dumnezeu este o faptă supranaturală, nu un lucru simplu și de aceea lucrurile acestea când le facem în numele lui Dumnezeu sau când oferim un dar pentru biserică în numele lui Dumnezeu, acestea sunt fapte supranaturale care vor fi recompensate atât în veșnicie dar și aici pe pământ” La finalul ceremoniei, pr. paroh a mulţumit pentru participare ierarhului, clerului, oficialităților, precum și credincioșilor prezenţi la acest deosebit eveniment, veniţi din toate parohiile învecinate: Haţeg, Ștei, Păucinești, Silvaș, Sălaș, valea Jiului, Bucova, Băuţar, Hunedoara, Deva.

14 auguST proceSiune În aJunul SărBăTorii aDorMirii Maicii DoMnului Pe 14 august 2011 la orele 19.00, a avut loc a doua ediţie a procesiunii cu statuia Sfintei Fecioare Maria de la Fatima de-a lungul localităţii Budinţ-Ictar. Statuia a fost purtată pe umăr de 4 tineri; a fost însoţită de de un grup mare de credincioși, alături pr. prot. on. Ioan Brîndău, parohul locului, de pr. Ovidiu Rănescu, paroh la Șanoviţa și de 3 Surori din ordinul OSBM-Lugoj (Sr. Laurenţia, Sr. valeria și Sr. Rafaela). Scopul procesiunii a fost de a reaminti oamenilor că avem o Mamă Cerească, de a aduce cult public Fecioarei într-o lume depărtată de Dumnezeu, și implicit, cinstind-o pe Sfânta Fecioară Maria, să se aducă mărire lui Dumnezeu.

10

iulie - august 2011

17 auguST Seară De vegHe și De rugăciune la lugoJ DeDicaTă zilelor MonDiale ale TinereTului La propunerea Acţiunii Catolice din România, la Lugoj în seara zilei de miercuri, 17 august, tinerii de la catedrală au participat la o Seară de rugăciune în comuniune cu tinerii din Acţiunea Catolică din întreaga lume reuniţi la Ziua Mondială a Tineretului. Această întâlnire a urmărit faptul de a transmite din pulsul Zilelor Mondiale ale Tineretului și tinerilor lugojeni care nu au putut participa la ZMT, dar și faptul de a fi în comuniune cu pelerinii aflaţi la Madrid.

Programul a început cu Sfântul Rozar, urmat de Sfânta Liturghie. Pr. prot. on Ioan Pop, parohul catedralei, a citit Mesajul Sf. Părinte Papa, pentru Ziua Mondială a Tineretului. Ultimul punct din oficiul liturgic a fost Adoraţia cu Binecuvântarea Euharistică.

După încheierea programului, atât tinerii cât și

credincioșii au fost invitaţi la o mică dar reprezentativă agapă.

Prima Seară de veghe dedicată Zilelor Mondiale ale Tineretului a avut loc la Lugoj pe 20 august 2005 când tinerii și credincioșii lugojeni au putut fi în comuniune cu pelerinii aflaţi la Koln. A doua Seară de veghe a fost organizată la 19 iulie 2008 când tinerii și credincioșii lugojeni au fost în comuniune cu pelerinii de la Sydney (Australia).

Credem că cei care au participat și la această a treia ediţie Serii de Rugăciune ZMT au rămas cu o plăcută amintire și au avut ocazia de a trăi și a medita pentru câteva ore asupra semnificaţiei unei astfel de manifestări internaţionale a tineretului catolic.

16-19 auguST BreBu-nou: caMpuS recreaTiv și eDucaTiv-creșTin cu copiii

În premieră pentru copiii de la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, anul acesta a avut loc în perioada 16-19 august, prima ediţie a unui campus cu program destinat lor, în localitatea Brebu-Nou (Jud. Caraș-Severin). Tema acestei prime ediţii a fost: „Pe urmele lui Moise”. Au participat 16 de copii de la catedrală, împreună cu pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru și cu doamnele Camelia Popescu și Simona Feil. Redăm în continuare câteva fraze din relatarea pregătită de copiii din campus: Zilele au trecut ca gândul.

Timpul parcă fugea grăbit printre multele jocuri de te miri pe unde auzite și inventate. Nu am lăsat la o parte nici munca serioasă a atelierelor la care ne-am chinuit să construim cât mai fidel coșuleţul în care a stat Moise și i-am dat drumul pe apă. Ne-am dat peste cap să rezolvăm enigme, să desenăm și să pictăm ce am văzut în ţara în care Moise a trăit înainde de marea lui călătorie. Inspiraţi tot de el, am ieșit din satul nostru și am plecat în drumeţie spre locuri străine, pe dealuri abrupte din dorinţa de a ne apropia mai mult de Dumnezeul lui Moise. Am lucrat cu mânuţele noastre o planșă care am încercat să fie copia cea mai fidelă a episodului în care Moise, la porunca lui Dumnezeu, desparte apa cea mare și adâncă ca să treacă poporul. La fel cum Moise făcea deseori, am luat și noi timp pentru a sta în tihnă cu Dumnezeu. Ne-am rugat de dimineaţă, la masă, la Sfânta Liturghie, la rugăciunea de seară și am ascultat cu urechile ciulite iepurește poveștile cu tâlc din care am învăţat o mulţime de lucruri despre viaţă.

Cei care au participat la această primă ediţie a campusului aduc mulţumiri pentru toate aceste bucurii lui Dumnezeu, susţinerii Episcopiei, doamnei Camelia Popescu, doamnei Simona Feil și Părintelui Robi.

iulie - august 2011

11

21 auguST reÎnfiinŢarea reuniunii Mariane la lipova Duminică, 21 august 2011 a avut loc înființarea Reuniunii Mariane în Parohia GrecoCatolică din Lipova la invitația părintelui paroh Ioan Coman. Din partea Episcopiei de Lugoj a venit pr. Chișărău Ioan împreună cu icoana Fecioarei Maria de la Guadalupe. Cu această ocazie s-a celebrat și o zi pentru apărarea vieții în parohie, prezentându-se materiale informative video și tipărite de la Asociaţia „Darul vieţii”.

Mare a fost bucuria și mulțumirea credincioșilor pentru multele haruri primite de la Mama noastră cerească. Ei au venit cu entuziasm din tot orașul pentru a venera sfânta icoană și a lua aminte la apelul de apărare a vieții nenăscute.

8-24 auguST parTiciparea Tinerilor Din eparHia De lugoJ la ÎnTÂlnirea MonDială a TinereTului la MaDriD A XXvI-a ediţie a Zilei Mondiale a Tineretului a fost găzduită la Madrid, în Europa, după ce în urmă cu trei ani în urmă fusese celebrată la Sydney, în Australia. România a fost reprezentată de o delegaţie de peste 1000 de tineri catolici de ambele rituri latin și bizantin. Și din Eparhia de Lugoj au fost tineri care au participat la ZMT cu trei grupe catolice din România care au organizat pelerinaje la Madrid.

O parte dintre tinerii lugojeni au participat cu cei din Eparhia de Cluj-Gherla, de Alba-Iulia și Făgăraș, și de Maramureș, fiind însoţiţi de Pr. viorel Codrea, Asistentul Spiritual ASTRUEparhial Lugoj. O altă parte din tinerii Eparhiei de Lugoj au participat alături de Dieceza de Timișoara, iar un alt grup a participat cu Eparhia de Oradea.

Tinerii lugojeni care au participat cu Dieceza de Timișoara au plecat din orașul de pe Bega în seara zilei de 8 august.

Popasurile pe care le-au făcut în drumul către Spania au fost la Murano, în ziua de 9 august, unde s-a celebrat o Sfântă Liturghie la biserica unde se află înmormântat „Sf. Gerard”, primul episcop al Diecezei de Timișoara (fostă Cenad până în sec. al XvIII-lea). Tot în ziua de 9 august s-a vizitat veneţia, după care s-a mers la Peschiera del Guarda unde s-a înnoptat și s-a stat până a doua zi după masa. Următorul punct din itinerariul către ZMT a fost Barcelona, în ziua de 11 august. În seara zilei de 11 august cele trei autocare cu tinerii din Dieceza de Timișoara au ajuns la vall d’Uixo, localitatea unde au fost primiţi pentru Zilele în Dieceze. În ziua de 13 august pelerinii români au vizitat orașele valencia și Segorbe, iar în seara de 14 spre 15 august a avut loc o seară de veghe în localitatea Castellon în parcul „El Pinar”. Alături de alte grupuri din mai multe ţări care au ales Dieceza de Segorbe-Castellon, tinerii pelerini au participat la veghea de rugăciune, după care s-a dormit în aer liber, urmând ca a doua zi să participe la Sfânta Liturghie Solemnă.

Tinerii din Eparhia de Lugoj care au participat cu Eparhia de Cluj-Gherla, Alba-Iulia și Făgăraș, și Maramureș au plecat din România în ziua de 9 august, spre orașul Amposta, Dieceza de Tortosa, Spania, locul desfășurării zilelor diecezane de pregătire spirituală. Pelerinajul a cuprins diverse momente de descoperire spirituală și culturală la Padova, unde s-a celebrat Liturghia. vizita a continuat la Bazilica Sf. Anton, unde pot fi venerate moaște ale acestui sfânt. Un alt loc vizitat, cu profunde rezonanţe culturale, a fost orașul Milano, unde Domul, Scala și Castelul Sforzesco au fost puncte importante din itinerar. În cadrul zilelor de pregătire din Dieceză, numeroase activităţi au înfrumuseţat itinerarul, precum celebrări euharistice

12

iulie - august 2011

alături de gazde, întâlnirea de la Barcelona cu alte grupuri de pelerini găzduiţi în Dieceză, vizitarea faimoasei Catedrale Sagrada Familia și a diverselor opere de artă ale arhitectului Gaudi. Zilele în Dieceză s-au încheiat cu celebrarea euharistică în Catedrala din Tortosa. În sfârșit, tinerii lugojeni care au participat cu Eparhia de Oradea s-au adunat încă din dimineaţa zilei de 8 august, la ora 03:00 în Capela Seminarului pentru Liturghia dinainte de plecare. Prima noapte a fost petrecută la Milano, iar apoi drumul a continuat spre unul din cele mai cunoscute locuri de pelerinaj, spre Lourdes. De la Lourdes, autocarul a pornit spre Calahorra, unde au fost primiţi cu foarte multă căldură de Părintele Claudiu, familia sa și o echipă de voluntari. În zilele petrecute acolo, activităţile au fost diverse, s-au făcut vizite la cele mai importante biserici si muzee ale orașului, s-a organizat o petrecere în aer liber unde românii, italienii și germanii și-au prezentat tradiţiile (dansuri, cântece), iar ziua s-a încheiat cu o serată dansantă în aer liber, multe zâmbete și veselie. A doua zi, pelerinii au avut ocazia să meargă 15 km pe drumul ce duce spre Santiago de Compostela, mai exact până în localitatea Santo Domingo de la Calzada unde au fost așteptaţi cu merinde, apoi au putut vizita biserica Sfântului și au ascultat cu mult interes povestea acestuia. În ziua următoare a avut loc o petrecere de zi unde formaţia de tamburi a încântat auzul fiecăruia și a adus veselie și bună-dispoziţie în rândul celor prezenţi, o altă formaţie cu caracter mai solemn a condus lumea spre liturghia cu episcopii locului. Tinerii s-au despărţit cu greu de acest loc minunat unde distracţia și partea spirituală au fost îmbinate perfect.

După zilele de formare în dieceze, plecarea spre Madrid – locul central al desfășurării Zilelor Mondiale a Tineretului Catolic, a fost pentru toate grupurile în ziua de 15 august. Din 16 până în 21 august, capitala Spaniei a devenit centrul celui mai important eveniment catolic din 2011: sărbătoarea tinereții și a speranței. Liturghia din seara zilei de 16 august, celebrată în piaţa Cibelles a constituit debutul activităţilor principale ale Întâlnirii Mondiale a Tineretului; ziua de 17 august a avut ca punct principal întâmpinarea Sfântului Părinte Papa Benedict al XvI-lea, iar pe 18 august toţi tinerii au avut ocazia să participe la Calea Crucii, moment emoţionant celebrat de Sfântul Părinte Papa. Din Plazza Colon până în Plazza Cibeles, 14 statuete reprezentând diferitele stațiuni de pe Drumul Crucii au fost expuse întreaga zi, iar noaptea s-a organizat o procesiune specială, fiecare statuetă fiind purtată pe un car bogat împodobit.

Activităţile generale au fost îmbogăţite de catehezele majore și Liturghiile solemne celebrate de Episcopii români prezenţi: Preasfinţitul virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, Episcop grecocatolic de Cluj-Gherla, Preasfinţitul Aurel Percă, Episcop auxiliar romano-catolic de Iași și Preasfinţitul Laszlo Bocskei, Episcop romano-catolic de Oradea.

Punctul de maximă intensitate spirituală al întâlnirii a fost în ultimele două zile (20 și 21 august), veghea și Liturghia pontificată de Sanctitatea Sa Sfântul Părinte Papa Benedict al XvI-lea, pe aerodromul Cuatro vientos, eveniment la care au participat conform estimărilor 1,5 milioane de tineri. Papa Benedict al XvI-lea a mulțumit încă o dată tinerilor pentru curaj și dorința fermă de a fi prezenți la această sărbătoare a tinereții. Nu putem trece cu vederea faptul că din echipa de voluntari din România care a dat o mână de ajutor întâlnirii de la Madrid, două fete provin din Eparhia de Lugoj, parohia Cugir: Roxana Beca și Sorina Marcu. Mai menţionăm faptul că au fost și câţiva tineri din Eparhia de Lugoj care au participat doar la întâlnirea de la Madrid în acele câteva zile.

Nici drumul de întoarcere nu a fost lipsit de vizite în diverse locaţii, precum Cannes, Milano și Ljublijana (pentru cei care au participat cu grupurile din Eparhia de Cluj-Gherla, Alba-Iulia și Făgăraș și Maramureș), Lourdes, Monaco și Padova (pentru cei care au participat cu Dieceza de Timișoara) și Barcelona și Milano (pentru cei care au participat cu Eparhia de Oradea).

Următoarea întâlnire va avea loc în 2013 la Rio de Janeiro, Brazilia, având ca temă versetul din Evanghelia Sfântului Matei 28, 19: “…mergând, învăţaţi toate neamurile…”.

Credem că pentru tinerii Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, indiferent cu ce grupuri au participat, acest pelerinaj a constituit un prilej de întărire în credinţă, de comuniune cu întreaga Biserică a lui Cristos.

iulie - august 2011

13

21-28 auguST caMpuS De vară recreaTiv-forMaTiv la BreBu-nou. a Treia eDiŢie Un grup de 18 tineri de la Catedrala din Lugoj, și din parohia Păru au petrecut într-un ambient rural montan deosebit de plăcut, în perioada 21-28 august a.c., șapte zile de recreere, meditaţie și rugăciune în localitatea Brebu-Nou (Jud. CarașSeverin).

M o t t o - u l campusului a fost cel al zilelor Mondiale ale Tineretului: „Înrădăcinaţi și întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (cf. Col 2,7).

Tinerii s-au împărţit pe perioada acestui campus în două echipe pentru a putea lucra mai eficient atât la responsabilităţile casei, cât și la ateliere și la celelalte activităţi recreativ-formative.

J o c u r i l e educative, meditaţiile însoţite de rugăciune, expediţiile, plimbările cu hidrobicicleta și barca, au fost câteva dintre activităţi. Părintele Robert a celebrat în fiecare zi Sfânta Liturghie în cadrul căreia tinerii au primit hrana spirituală și au ascultat cuvântul lui Dumnezeu. Zilnic, activităţile erau axate pe un anumit scop: o mai bună cunoaștere a celui de alături și a grupului, lucrul în echipă prin cele două ateliere: cel în care o echipă a lucrat la decorarea halatelor cu care tinerii lugojeni care au urmat cursurile de clownterapy se vor prezenta în spitale și alte instituţii și atelierul în care cealaltă echipă a lucrat la pregătirea unei scenete clownterapy cu tematică laică. Într-una din zile, tinerii au avut ocazia să cunoască împrejurimile pitorești din această zonă printr-o frumoasă drumeţie.

Penultltima zi dinaintea plecării a fost destinată unui moment spiritual, numit deșert sau tăcere. Fiecare tânăr a fost invitat la a aprofunda raportul personal cu Dumnezeu printr-un silenţium de câteva ore în dupămasa acelei zile, care a cuprins și cina. După cină, a urmat, în biserica parohială, veghea în care fiecare tânăr a rostit câte o rugăciune pe care și-a compus-o de-a lungul zilei de deșert. Tânărul Raimondo-Mario Rupp le-a făcut celor prezenţi o mărturie despre participarea sa la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid, prezentându-le alături de experienţa trăită, și câteva materiale, fotografii și secvenţe video cu atmosfera unei astfel de întâlniri.

Dincolo de aceste momente formative de rugăciuni, meditaţii, discuţii pe grupuri animate în spiritul tineresc, nu au lipsit nici în această ediţie de campus clipele recreative, jocuri, scăldat, plimbări ș.a.

De-asemenea, nu putem trece cu vederea peste aspectul culinar; aducem mulţumiri D-nei Lizica bucătăreasa campusului care a făcut ca fiecare masă să fie unică, delicioasă și chiar de neuitat. În încheiere, Pr. Robert și Dana Trubiansky, împreună cu tinerii participanţi aduc mulţumiri: PS Alexandru Mesian și tuturor acelora care au facilitat financiar posibilitatea organizării acestei a treia ediţii a campusului care a fost binevenit atât fizic, cât și spiritual, și a oferit tinerilor prilejul de a petrece timpul într-un mod agreabil și plăcut lui Dumnezeu.

26-30 auguST MoașTele SfinTei riTa În pelerinaJ În eparHia De lugoJ Cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, pr. Marian Stoicănescu a fost invitat și în Eparhia de Lugoj. Este pentru prima dată când aceste moaște părăsesc Italia și, prin grija pr. Marian Stoicănescu, organizatorul pelerinajului moaștelor Sfintei Rita, prima lor călătorie are loc în România. Pelerinajul a început în 13 august 2011, mai întâi la Biserica cu hramul Sfintei Rita din Râmnicu vâlcea, al cărei paroh este pr. Marian Stoicănescu, după care relicvariul a fost dus la Sibiu, Brașov și la mănăstirea greco-catolică din Chiheru de Jos (Mureș), apoi în Eparhia de Cluj-Gherla și în Eparhia de Maramureș. Astfel, în drumul de la Oradea spre Timișoara, relicva a poposit joi, 26 august, pentru câteva ore în parohia

14

iulie - august 2011

Șimand, unde a fost o mare afluenţă de credincioși. De la Șimand, următoarea parohie unde Sf. Rita a fost venerată timp de două zile (joi și vineri, 25-26 august), a fost biserica „Sf. Maria Regina Păcii”, din Timișoara, iar vineri și sâmbătă, 26-27 august moaștele au fost expuse la biserica „Nașterea prea Curatei Fecioare Maria” Arad-Centru. Sâmbătă 27 august, moaștele au plecat spre Lugoj unde credincioșii le-au putut venera timp de două zile (27-28 august), apoi la Deva în zilele de 28-29 august, iar ultimul popas a fost la Orăștie la biserica „Sf. Ilie Tezviteanul” (29-30 august) Moaștele Sfintei Rita la Arad (26-27 august). Timp de două zile, relicvele Sfintei Rita de Cascia au poposit la Parohia Greco-Catolică Arad-Centru. În ciuda căldurii de afară, numeroși credincioși greco-catolici, dar si de alte confesiuni (mai ales tineri) au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. S-au rostit apoi rugăciuni în cinstea sfintei și s-au sfințit trandafirii aduși de către credincioși. Pe timpul vizionarii filmului cu viața sfintei, la lăsarea întunericului, mulți credincioși s-au așezat la rând înarmați cu răbdare, pentru a se închina la relicvariul așezat în faţa sfântului Altar. Șirul de credincioși s-a terminat puțin după miezul nopții.

Sâmbătă 27 august, după Sfânta Liturghie și după rostirea Litaniei în cinstea sfintei, relicva a pornit, în jurul orei 13.00, spre Episcopia Greco-Catolică de Lugoj.

Moaștele Sfintei Rita la Lugoj (27-28 august). Relicvariul cu moaștele Sfintei Rita a fost întâmpinat în faţa Catedralei din Lugoj de PS Alexandru Mesian, de Mons. Angelo Narcis Pop, vicarul General al Eparhiei de Lugoj, de pr. prot. Teodor Baba, Protopopul Lugojului, de pr. prot. on. Ioan Pop, parohul Catedralei, împreună cu preoţii și credincioșii veniţi pentru a cere mijlocirea Sfintei Rita. Relicvariul a fost preluat de P.S. Alexandru și dus în procesiune în catedrală unde a fost așezat în locul central special amenajat, pentru a putea fi venerată în bune condiţii de către credincioși.

Programul a început la ora 17.30 cu vecernia, urmată de Sfânta Liturghie și Sfântul Rozariu. De la orele 19 a avut loc Adoraţie cu binecuvântare euharistică, după care preoţii au rostit rugăciuni către Sfânta Rita. De la orele 22, credincioșii au avut ocazia să vizioneze prima parte a filmului „viaţa Sfintei Rita”. Programul a continuat cu Sfânta Liturghie în jurul orei 0, după care a urmat noaptea de veghe. Biserica a rămas deschisă pentru venerarea moaștelor până în jurul orei 3. A doua zi, duminică, 28 august, de dimineaţă, relicvariul a fost expus în catedrală. Programul a fost cel obișnuit de duminică, cu Utrenia de la ora 8.20, urmată de Sfânta Liturghie de la orele 9 și de Sfânta Liturghie arhierească de la orele 10.30. La Sfânta Liturghie, pr. Marian a prezentat aspecte din viaţa Sfintei Rita. PS Alexandru a mulţumit pentru pelerinajul în Eparhia de Lugoj, apoi a sfinţit trandafirii și pe credincioșii prezenţi, și a încheiat cu o rugăciune către Sfânta Rita. Surorile Baziliene au distribuit tuturor credincioșilor trandafiri sfinţiţi. După orele 12, s-a vizionat partea a doua a filmului „viaţa Sfintei Rita”. În jurul orei 14, programul s-a încheiat, urmând ca relicva să meargă mai departe spre Deva și Orăștie.

Moaștele Sfintei Rita la Orăștie (29-30 august). Pentru o zi, relicvele celei ce este supranumită patroana cauzelor imposibile, Sfânta Rita de Cascia, s-au oprit din pelerinaj în Biserica Greco-Catolică cu hramul „Sfântul Ilie Tezviteanul” din Orăștie. Programul a fost următorul: ora 17 – Sosirea Relicvei; ora 18 – Sfânta Liturghie; ora 20 – Adorație Euharistică; ora 21 – Maslu de obște; ora 23 – venerarea Relicvei; ora 24 – Sfânta Liturghie și binecuvântarea trandafirilor; ora 02 – Canon de Rugăciune; ora 08 – Utrenia; ora 09 – Rugăciunea Rozarului; ora 10 – Sfânta Liturghie și binecuvântarea trandafirilor; ora 12 – venerarea Relicvei până la plecare.

Părtășia din căldura Sfintei Rita a făcut ca glasul rugăciunii să răsune în inimile tuturor celor prezenți. Mulțumim lui Dumnezeu pentru prietenia sfântă pe care ne-o lasă nouă cu sfinții Săi, astfel că mulți dintre noi, pe lângă prietenia ce ne leagă de Episcopii Martiri ai Bisericii noastre și sfântul Anton, am mai găsit o prietenie sufletească: cea a sfintei Rita. iulie - august 2011

15

28 auguST viziTă paSTorală a pS aleXanDru la Buziaș În după amiaza zilei de 28 august 2011, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, a efectuat cea de-a doua vizită pastorală în parohia Buziaș, protopopiatul Lugoj. Prima vizită a avut loc în primăvara anului 2007, cu ocazia sfinţirii capelei. Preasfinţitul Alexandru a fost însoţit acum de către Mons. Angelo Pop, vicarul general, și de pr.

Teodor Baba, protopop de Lugoj. La sosire, Preasfinţia Sa fost întâmpinat cu Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie de pr. Ioan Grad, administrator parohial la Buziaș, și de pr. Teodor Baba. De-asemenea a fost întâmpinat cu flori, pâine și sare de copiii îmbrăcaţi în port popular, de alţi preoţi și de numeroși credincioși de diferite confesiuni, atât din localitate cât și din parohiile învecinate. Capela a devenit neîncăpătoare, astfel încât au fost credincioși care au stat afară, ușile capelei fiind larg deschise.

La Sfânta Liturghie arhierească, în jurul sfintei mese a altarului s-au aflat: Mons. Angelo Narcis-Pop, pr. Teodor Baba, pr. Ioan Grad, pr. Gavril Timiș, paroh la vermeș, pr. Iulian Hașciar, paroh la Scăiuș, pr. Ovidiu Neiconi, paroh la Ohaba-Forgaci, pr. Ioan Brândău, paroh la Budinţ și pr. Ovidiu Brîndău, paroh la Racoviţa. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de membri ai corului parohial din Darova și de grupul de cântăreţi de la parohia Ohaba-Forgaci. După Sfânta Evanghelie, Mons. Angelo-Narcis Pop a dat citire decretului Preasfinţitului Alexandru prin care pr. Ioan Grad i s-a conferit titlul de protopop onorific, pentru activitatea pastorală desfășurată pe parcursul a peste 17 ani de preoţie, implicându-se cu mult folos în organizarea parohiilor greco-catolice din valea Jiului: Petroșani, vulcan și Lupeni. De-asemenea a dezvoltat activitatea în parohia Darova, începând cu anul 1996, iar din anul 2007 administrează și parohia Buziaș. În cuvântul de învăţătură, PS Alexandru s-a referit la textul Evangheliei duminicii, a datornicului nemilostiv. El l-a felicitat pe pr. Ioan Grad pentru activitatea pastorală excepţională în această parohie, pentru dotarea bisericii cu sisteme de încălzire și podoabe. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă. La Buziaș a existat și înainte de anul 1948 o capelă care, împreună cu alte bunuri ale acestei parohii, a fost confiscată de regimul ateo-comunist care a scos în afara legii Biserica Greco-Catolică din România. În anul 2004, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor religioase din România a retrocedat Bisericii Române Unite și Episcopiei de Lugoj clădirea în care s-a amenajat noua capelă greco-catolică, sfinţirea ei având loc la 22 aprilie 2007 de către Preasfinţitul Alexandru Mesian.

16

iulie - august 2011

DIN AGENDA vIITOARE

a episcopiei de lugoJ

4 SepTeMBrie Lugoj, catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”: participare PS Alexandru Mesian la concertul coral de muzică sacră susţinut de corul „Ion vidu”; 7 SepTeMBrie Lugoj: participare PS Alexandru la sărbătoarea hramului „Naşterea Prea Curatei Fecioare Maria” al mănăstirii OSBMLugoj; 15 SepTeMBrie Timişoara III: Participare PS Alexandru la Sfânta Liturghie cu ocazia aniversării a cinci ani de când există Adoraţie Euharistică Perpetuă;

Roma, Greco-Catolică. Săuliş este localitatea de origine a Prea Sfinţitului Episcop Alexandru Rusu; 1 ocToMBrie Scăiuş: Pelerinajul de toamnă în cinstea Maicii Domnului, Apărătoarea noastră; 9 ocToMBrie Hitiaş: vizită pastorală PS Alexandru Mesian; sfinţirea noii biserici; 18-20 ocToMBrie Blaj: Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică;

20-23 SepTeMBrie Chişinău (Episcopia romano-catolică): Participare PS Alexandru la sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România;

22-23 ocToMBrie Frata (CJ): participare PS Alexandru la dezvelirea şi sfinţirea bustului IPSS Arh. Ioan Ploscaru cu ocazia a 100 de ani de la naşterea sa;

24-25 SepTeMBrie Săuliş (MM): Participare PS Alexandru Mesian la sfinţirea noii biserici. Prea Sfinţia Sa, îl va însoţi pe Prea Fericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu

30 ocToMBrie Lugoj, catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”: hirotonire întru preoţie Lucian Lazie.

iulie - august 2011

17

semnificația învierii

domnului isus hristos

Învierea lui Isus semnifică pentru noi culmea revelaţiei, în sensul că ea dezvăluie adevărul divinităţii Sale : “Când veţi vedea pe Fiul omului înălţat (pe cruce) atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine Însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc”.(In. 8,28). Cei care ascultau aceste cuvinte voiau să-l ucidă cu pietre pe Isus, pentru că afirmaţia “Eu sunt” semnifica pentru evrei echivalentul numelui inefabil al lui Dumnezeu. De fapt, cerându-i lui Pilat condamnarea Sa la moarte, ei au adus ca principală acuzaţie aceea de a se fi făcut pe Sine “Fiul lui Dumnezeu” (In.19,7). În realitate , Isus, numindu-se pe Sine Fiul omului, a afirmat nu numai că ar fi adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, dar, în Cenaclu, înainte de Patimă, L-a rugat pe Tatăl să reveleze şi faptul că, Hristos Fiul omului era Fiul Său etern: “Părinte, a venit ceasul!

Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te preamărească pe Tine (…) Preamăreşte-mă, Tu, Părinte, la Tine Însuţi cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea” (In. 17,1.5). Şi, după cum vedem, misterul pascal a fost ascultarea acestei cereri, confirmarea relaţiei divine ca şi Fiu al Tatălui, mai mult chiar, glorificarea cu acea mărire pe care “o avea de la Tatăl înainte de întemeierea lumii” : mărirea Fiului lui Dumnezeu.

Conform Evangheliei lui Ioan, în perioada pre-pascală, Isus a făcut aluzie la mărirea viitoare de mai multe ori, aceasta având să se manifeste prin moartea şi învierea Sa. Pe durata primelor Paşti petrecute la Ierusalim, Isus i-a alungat din templu pe comercianţi şi pe schimbătorii de bani, iar evreilor, care i-au cerut să le arate un “semn” al puterii cu care El făcea acele lucruri, le-a răspuns: “Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica … Iar El vorbea despre templul trupului Său.

Deci, când S-a sculat din morţi ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care-l spusese, Isus” (In. 2,19 - 22). De asemenea, şi răspunsul dat de Isus trimişilor surorii lui Lazăr, care-l rugau să vină să viziteze pe fratele bolnav, făcea referire la evenimentele pascale: “Această boală nu este spre moarte, ci pentru mărirea lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul Omului să Se preamărească”.

(In.11,4). Nu era doar mărirea că El putea să facă o minune, care după cum ştim i-a provocat moartea (cf.In. 11, 46-54), ci adevărata Sa preamărire ar fi venit chiar prin înălţarea Sa pe cruce (cf. 12,32). Discipolii au înţeles acest lucru, dar după Înviere.

O altă semnificaţie a Învierii Domnului este aceea că ea are o valoare mântuitoare. După spusele Sf. Apostol Paul “prin învierea din morţi, Hristos S-a revelat ca şi Fiu al lui Dumnezeu …rânduit după Spiritul sfinţeniei” (Rom. 1,4).

El transmite oamenilor această sfinţenie, pentru că “S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră” (Rom. 4,25). Aceasta este ca un dublu aspect al misterului pascal: moartea pentru eliberarea de păcat, iar învierea pentru a ne putea deschide accesul la noua viaţă.

Atât misterul pascal, cât şi întreaga viaţă şi operă a lui Hristos, are o profundă unitate internă în funcţiunea sa mântuitoare. De aici rezultă efectul învierii “de noua viaţă” după cum afirmă Sf. Paul. Înainte de toate putem spune că, Domnul înviat este principiul şi izvorul unei noi vieţi pentru toţi oamenii.

Acest lucru apare din minunata rugăciune a lui Isus din

18

iulie - august 2011

ajunul patimii Sale, pe care Sf. Evanghelist Ioan o relatează cu aceste cuvinte : “Părinte, … preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să le dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui” (In. 17, 1-2). Privirea lui Isus se deschide spre toţi : “Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei care vor crede în Mine, prin cuvântul lor”.(In.17,20). Noua viaţă dăruită credincioşilor în virtutea Învierii lui Hristos constă în victoria asupra morţii păcatului şi în noua participare la har. Aceasta o afirmă concis Sf. Ap. Pavel: “… Dumnezeu, bogat în îndurare …pe noi care eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos” (Ef. 2,4-5) şi în mod analog Sf. Petru: “…Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru … după marea Sa milă, prin învierea lui, Isus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie” (1 Petr. 1,3). Acest lucru se reflectă şi în învăţarea paulină despre Botez :”Deci, ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii”.(Rm. 6,4).

Din această valoare mântuitoare a Învierii, rezultă o altă semnificaţie a acesteia, şi anume cea de eveniment al recreaţiei umanităţii. Sfântul Maxim accentuează acest lucru, afirmând că Învierea reprezintă o a doua creaţie a omului şi a lumii, iar Sf. Epifanie arată că prin ea, se înnoiesc toate făpturile, precum şi întregul univers.

Odată cu moartea şi învierea lui , Isus Hristos, Noul Adam, a venit deja reînnoirea lumii aşteptată la sfârşitul veacurilor, cerurile noi şi pământul nou” anunţate de profeţi (Is. 65,17; 66; 22). Noua creaţie, inaugurată de crucea şi preamărirea Domnului Isus , este o anticipare autentică a transformării escatologice. “Noua creaţie” şi “Noul Adam” nu semnifică, în orice caz, că primul Adam a fost abandonat, ci mai curând mântuirea singulară. De fapt, lumea şi neamul uman au fost create în vederea lui Hristos. El este Alfa şi Omega, adevăr ascuns în planul creaţiei şi care a fost revelat prin Întrupare, Moarte şi Înviere, dar care va fi manifestat în mod deplin la Parusie. Începutul acestei “noi creaţii” se găseşte în “iubirea lui Hristos”, care “a murit pentru toţi” şi “a înviat pentru oameni” (cf. 2 Cor.5,14 - 15). În această iubire, Isus Hristos ia asupra Sa păcatul lumii, după cum afirma Sf. Ioan Botezătorul (In.1,29), se supune morţii şi manifestă dreptatea divină a dreptei judecăţi asupra lumii vechi şi păcătoase; şi cu acelaşi gest arată şi Îndurarea Tatălui şi în acelaşi timp, iubirea Sa fără limite Tatălui şi oamenilor, şi în acest fel, prin El, Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine (cf. 2 Cor. 5,19).

O ulterioară interpretare a Învierii ne este oferită de iconografia şi de dogmatica creștină răsărinteană, după cum reiese din unul din cele mai vechi mozaicuri, care se găseşte în mănăstirea Dafni din Grecia (sec.XI). În iconografia orientală, reprezentarea Învierii, apare ca şi un eveniment al preamăririi lui Hristos şi în acelaşi timp al eliberării omului, şi de robia păcatului, dar şi de lanţurile morţii.

Să vedem pe scurt câteva detalii ale acestei imagini impregnate de un profund caracter teologic. În centrul tabloului reiese figura lui Hristos glorios, aşa cum apare din

aureola luminoasă, din hainele luminoase, şi din fundalul aurit, care dă o atmosferă de lumină pascală. Isus Hristos ţine cu mâna dreaptă o cruce, cu care subjugă gâtul unui bătrân întins la pământ, imobilizat de lanţuri şi călcat de asemenea de piciorul drept al lui, Isus. Bătrânul simbolizează moartea, care a fost învinsă de cruce şi de Învierea Mântuitorului. Iar cu mâna stângă ridică energic mâna unui alt bătrân, care-l reprezintă pe Adam, care la rândul lui reprezintă întregul neam omenesc. Este întâlnirea dintre cei doi Adami.

Observăm că pentru tradiţia iconografică şi teologică orientală, Învierea lui Isus este celebrarea întâlnirii salvifice a umanităţii întregi cu Noul Adam, este sărbătoarea eliberării omului, adică Învierea Domnului este şi devine învierea umanităţii.

La Sf. Irineu găsim o altă semnificaţie a Învierii, şi anume cea de recapitulare. După cum bine ştim, escatologia ne învaţă că acest lucru se va întâmpla la sfârşitul lumii, când toate vor fi reînnoite în Hristos. La Sf. Irineu conceptul de recapitulare nu include doar a doua venire a lui Hristos, ci o include şi pe prima care are loc la Întrupare şi se încheie odată cu Învierea şi Înălţarea Domnului în gloria cerească. Astfel, referinduse la acest lucru el afirmă în opera “Adversus haereses”, că oamenii constituie trupul lui Hristos, fiind uniţi de Spiritul Sfânt care vine de la El. Prin Spiritul Sfânt, Hristos continuă să adune oamenii care compun trupul ce urmează capul, iar a-L urma pe Hristos, înseamnă să treci prin moarte şi înviere pentru a atinge plinătatea:” Căci, după cum capul a înviat din morţi, tot astfel restul trupului, adică orice om care va fi găsit în viaţă va învia la rândul său”. Într-o altă lucrare a sa, “Demonstratio”, Irineu, referindu-se la legătura strânsă dintre învierea noastră şi lucrarea Spiritului Sfânt în realizarea acesteia, afirmă: ” în fapt, aceasta este starea credincioşilor dacă Spiritul rămâne constant în ei (…), căci învierea este şi lucrarea acestui Spirit, trupul primind din nou sufletul, şi, cu el, prin puterea Spiritului Sfânt înviind şi fiind introdus în împărăţia lui Dumnezeu”.

Recapitularea, după cum vedem, este, aşadar, modul în care Fiul întrupat comunică pe Spiritul Sfânt neamului omenesc. Trebuie să mai adăugăm că, Isus înviat este centrul escatologiei lui Irineu, iar Moartea şi Învierea Domnului sunt singura cauză a învierii oamenilor.

Până acum am vorbit despre Înviere în raport cu prima venire; să vedem în continuare semnificaţia învierii noastre legată de data aceasta de a doua venire a Domnului nostru, Isus Hristos, care are un caracter escatologic.

Chiar dacă Învierea a avut loc în trecut, acest lucru nu înseamnă însă că ea este un eveniment trecut. Sfântul

Ap. Luca, referindu-se la cea de a doua venire a Domnului afirmă, în cartea Faptele Apostolilor: “Acest Isus care s-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.”(Fapt. 1,11). Învierea Domnului nu este un fapt încheiat, ci este deschis, a avut loc, dar nu este încă desăvârşit. Ea se va extinde într-o zi la aceia care sunt ai lui Hristos, după cum afirmă Sf. Apostol Paul în prima Scrisoare către Corinteni: “Hristos a înviat din morţi, ca înaintaş al celor răposaţi”(1 Cor. 15,20). Faptul Învierii nu reprezintă doar împlinirea profeţiilor vechiului Testament, ci constituie şi promisiunea Noului Testament: “mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine pentru ca să fiţi acolo unde sunt Eu” (In. 14,3).

Această promisiune orientează privirea noastră spre viitor, spre promisiunea venirii lui Hristos în mărire, “când ne vom arăta împreună cu El ceea ce de fapt suntem, adică fii ai lui Dumnezeu”, îmbrăcaţi cu trupul nostru ceresc”, moartea va fi distrusă şi noi vom fi asemenea lui şi-L vom vedea aşa cum este”.

Despre faptul că Îl vom vedea pe Dumnezeu în împărăţia Sa faţă la faţă afirmă şi papa Benedict XII, în “Benedictus Deus” din 29 ianuarie 1336, unde declară că “sufletele au o viziune intuitivă, faţă-n faţă cu esenţa divină imediat după moarte”. În legătură cu ceea ce se va întâmpla după Parusie, Papa Benedict XII declară că sufletele celor drepţi se vor bucura în continuare, după învierea din morţi, de vederea lui Dumnezeu faţă către faţă, însă de data aceasta împreună cu trupul, care se va bucura de caracteristicile trupurilor înviate: nepătimire, glorie, agilitate şi subtilitate. În schimb, nedrepţii privaţi de caracteristicile menţionate mai sus, vor continua pedeapsa lor veşnică ca şi persoane întregite.

După cum vedem, Învierea lui Hristos este principiul şi cauza învierii noastre. Aceasta este şi doctrina Sf. Apostol Paul: “Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că, de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (l Cor. 15,2022).

Pe scurt, toţi oamenii sunt cuprinşi în această înviere în virtutea includerii lor iniţiale în Hristos: “înviaţi prin Hristos”. Învierea finală va fi actualizarea personală a acestei învierii a lui Hristos, continuarea şi rularea acţiunii pentru care Hristos a înviat. Învierea va fi o acţiune a “Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi, dar în mod special a Tatălui, în ceea ce-L priveşte pe Fiul, şi care de fapt prelungeşte în timp relaţia Tatălui cu Fiul, acţiune înv care Hristos, prin umanitatea Sa, este şi instrument”.

Pr. Remus Dobra iulie - august 2011

19

fundamente biblice pentru

sinodalitatea în biserică

În greaca clasică, „sinod” semnifică faptul de a se reuni, de a se întâlni. Începând cu epoca apostolică, termenul σύνοδος primeşte sensul de „adunare deliberativă” pentru Biserică. În Biserica latină s-a folosit, de asemenea, cuvântul synodus, care traduce termenul grec synodos, începând cu epoca primelor concilii ecumenice.

Din punct de vedere teologic, sinodalitatea specifică Bisericii înseamnă prezenţa nemijlocită a lui Isus Hristos prin Spiritul Sfânt în Biserică, care cuprinde toţi credincioşii în comuniunea lăuntrică dintre mădularele acestui corp.

Pe de altă parte, sinodalitatea reprezintă modul tradiţional şi constant prin care se desăvârşeşte lucrarea de închegare a organizării Bisericii, ca şi aceea de conducere a vieţii bisericeşti; din acest punct de vedere sinodalitatea este deopotrivă formă de organizare şi metodă de conducere a vieţii bisericeşti.

Sinodalitatea o găsim prezentă în Sfânta Scriptură în multe locuri, ea având drept model comuniunea Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi şi fiind stabilită prin voinţa Mântuitorului nostru Isus Hristos. Acest ultim lucru reiese cel mai evident din episodul chemării celor doisprezece apostoli unde „Domnul Isus după ce S-a rugat Tatălui, chemând la sine pe cei pe care i-a voit, a stabilit doisprezece pentru a fi împreună cu El şi pentru a-i trimite să predice Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Mc. 3,13-19; Mt. 10, 1-42); pe aceştia i-a constituit apostoli (cf. Lc. 6,13) în forma unui grup stabil, în fruntea căruia l-a pus pe Petru, ales dintre ei (cf. In. 21,15-17)”.

Dincolo de aceste repere, Noul Testament conţine mărturii elocvente despre practica sinodalităţii încă din perioada apostolică. Cea dintâi istorie a Bisericii creştine, Cartea Faptele Apostolilor cuprinde trei evenimente importante legate de sinodalitatea din viaţa Bisericii apostolice, referitoare la norma de conducere bisericească exercitată de către sfinţii apostoli: întregirea colegiului apostolic (Fap. 1, 15-26); alegerea şi hirotonirea celor şapte diaconi (Fap. 6, 1-6) şi Sinodul apostolic de la Ierusalim (Fap. 15, 1-29). Ea ne oferă totodată și primul compendiu al vieţii comunitare de la Ierusalim: „Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă şi în frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap. 2,42-47). a) Întregirea colegiului apostolic se face în perioada dintre Înălţarea Domnului Isus la cer şi Coborârea Spiritului Sfânt, în timp ce comunitatea era adunată în rugăciune (cf. Fap. 1,15-26). În plenul acestei adunări sinodale Sf. Ap. Petru se ridică şi ia cuvântul pentru a arăta ce este de trebuinţă pentru a întregi numărul apostolilor, care fusese descompletat prin moartea infamă a apostolului Iuda, exprimând ideea că Spiritul Sfânt nu trebuia să afle colegiul apostolic cu efectivul împuţinat. Interpretând gândul întregii adunări, Sfântul Petru formulează condiţia pe care trebuia să o îndeplinească viitorul apostol: „... unul dintre aceşti bărbaţi, care ne-au însoţit în tot timpul cât a trăit printre noi Domnul Isus, începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost înălţat de la noi, să devină martor al învierii lui împreună cu noi”(Fap. 1, 21).

Adunarea s-a învoit, deoarece propunerea corespundea năzuinţelor ei, recomandând pe Justus şi pe

20

iulie - august 2011

Matia, care probabil aparţineau grupului celor 72 de ucenici.

Au tras la sorţi, iar acesta a căzut peste Matia care astfel a devenit unul dintre cei doisprezece apostoli. Tragerea la sorţi era practicată şi în Vechiul Testament pentru a putea afla voinţa lui Dumnezeu într-o problemă importantă. Prin analogie cu situaţiile respective dar şi cu altele din Vechiul Testament în cazul de faţă probabil că s-a procedat astfel: numele celor doi candidaţi au fost scrise pe câte o tăbliţă care erau introduse într-o urnă ce era scuturată până ce una dintre tăbliţe sărea afară, iar candidatul al cărui nume era scris, era ales. Alegerea şi consacrarea întru episcopat a lui Matias în locul lui Iuda este o manifestare clară a colegialităţii episcopale în sânul Bisericii antice.

Participarea laicilor la conducerea Bisericii este unul din principiile constitutive ale Bisericii apostolice. În acest sens o manifestare importantă a sinodalităţii în Noul Testament este nu doar cea legată de înlocuirea apostolului Iuda Iscarioteanul după cum am văzut deja, ci şi aceea a participării laicilor la acest eveniment major din viaţa primei comunităţi creştine. De faţă la acest eveniment important al alegerii unui nou apostol în sânul Bisericii apostolice erau adunaţi apostolii împreună cu femeile şi mama lui Isus, şi cu fraţii Lui „...iar numărul lor era ca la o sută douăzeci...” (cf. Fap. 1,15). Se observă faptul că încă din începuturile Bisericii şi laicii iau parte la alegerea episcopilor, însă nu la hirotonirea lor prin impunerea mâinilor, ci doar prin rugăciune. Alegerea şi hirotonirea lui Matia (cf. Fap. 1,26) şi a diaconilor (cf. Fap. 6, 1-7) au fost săvârşite în totalitate de către Apostoli, însă alături de întreaga comunitate aflată în rugăciune în jurul apostolilor, pentru ca Dumnezeu „care cunoaşte inimile tuturor” să facă cunoscut „cel pe care l-a ales” să reîntregească colegiul apostolic. b) Un alt eveniment sinodal este şi cel al hirotonirii celor 7 diaconi (cf. Fap. 6,1-7). Membrii Bisericii din Ierusalim erau atât cei proveniţi dintre evreii băştinaşi, cât şi din cei elenişti. Aceştia din urmă au ridicat problema legată de nemulţumirea lor faţă de modul în care se făcea împărţeala zilnică la agapele din sânul primei comunităţi creştine, unde văduvele şi orfanii lor erau neglijaţi şi chiar nedreptăţiţi.

Acestă plângere a fost tratată de apostoli cu toată atenţia cuvenită, ei găsind întemeiate plângerile aduse de către elenişti împotriva localnicilor. Pentru a pune capăt acestor nedreptăţi care afectau unitatea sufletească ce caracteriza comunitatea din Ierusalim apostolii au adunat membrii acestei comunităţii, cărora le-au făcut o propunere plină de înţelepciune şi de tact pastoral, şi anume: să aleagă dintre ei bărbaţi plini de Spiritul Sfânt. Comunitatea urma, deci, să-şi aleagă candidaţii, iar apostolii îşi rezervau dreptul de a confirma noii aleşi, prin punerea mâinilor. Observăm că este menţionat în mod clar rolul comunităţii la alegerea candidaţilor la ordinele sacre: „Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis:... drept aceea, fraţilor, căutaţi între voi şapte bărbaţi cu nume bun...” (cf. Fap. 6,2-3); dar şi consacrarea rezervată apostolilor. Rugăciunea şi impunerea mâinilor alcătuiesc, până în ziua de astăzi, actul sacramental al hirotonirii. Alegerea era făcută de comunitate, dar hirotonirea, numai de către apostoli.

c) La scurt timp după întoarcerea lui Pavel şi a lui Barnaba din prima călătorie misionară, au coborât la Antiohia Siriei unii dintre fariseii convertiţi din Iudea, care contestau validitatea convertirii la creştinism a păgânilor politeişti, pe motiv că li s-ar fi omis acestora din urmă să fie tăiaţi împrejur conform dispoziţiilor legii lui Moise. Cei doi misionari au fost mandataţi din partea comunităţii din Antiohia să meargă la Ierusalim pentru a supune Bisericii de aici, care era condusă de apostoli, problema iscată în sânul comunităţii lor. Ajungând la Ierusalim, au făcut un raport cu privire la rezultale misiunii desfăşurate în Cipru şi Asia Mică, raport care a fost primit cu bucurie de către comunitatea locală.

Adunarea de la Ierusalim din anul 50 d.C. este consemnată în istoria bisericească drept Sinodul Apostolic de la Ierusalim, definitoriu pentru modul sinodal în care Biserica îşi rezolvă problemele cele mai importante, iar decizia luată aici de către apostoli în favoarea păgânilor, se naşte dintr-o consultare comunitară : „...apostolii şi preoţii s-au adunat să cerceteze această pricină. Şi multă cercetare făcându-se, s-a ridicat Petru... acesta, pentru că Duhul Sfânt şi noi am hotărât...”(cf. Fap. 15,6 şi Fap. 15.28 ş.u).

La acest Sinod al Apostolilor de la Ierusalim face menţiune şi Conciliul de la Constantinopol II din 553 care afirmă referitor la cele întâmplate: „Într-adevăr, darul Spiritului Sfânt prisosea peste fiecare dintre apostoli, încât nu aveau nevoie de sfatul altora referitor la ce trebuia făcut; totuşi, asupra chestiunii discutate atunci, adică dacă păgânii trebuiau să fie circumcişi, nu doreau să se pronunţe înainte de a se fi reunit împreună şi după ce vor fi confirmat cu mărturiile dumnezeieştilor scripturi fiecare propria părere”.

Sinodul Apostolic descris în capitolul al Xv-lea din Faptele Apostolilor (şi în Gal. 2,1-10), constituie o punere în practică a învăţăturilor lui Isus Hristos transmise apostolilor, având în vedere forma de organizare şi de guvernare de tip colegial şi sinodal.

Comunitatea din Antiohia îi însărcinează pe Pavel şi pe Barnaba „şi alţi câţiva dintre ei” să meargă la Ierusalim pentru a supune conflictul legat de obligativitatea legii lui Moise pentru creştini „apostolilor şi preoţilor” (cf. Fap. 15, 2-3). În mod sigur alături de Pavel şi de Barnaba au fost prezenţi şi alţi preoţi şi episcopi ai Bisericii din Antiohia la Ierusalim, fapt pe care-l putem deduce din Faptele Apostolilor unde se aminteşte despre Pavel care adună la Milet episcopi şi preoţi pentru a li se adresa (cf. Fap. 20,17 şi cap. 28). După soluţionarea problemei, cei doi, însoţiţi de o delegaţie de la Ierusalim, se întorc „la Antiohia şi, adunând mulţimea, au dat scrisoarea” (cf. Fap.15, 30-31).

La Sinodul din Ierusalim avem nu doar o participare din partea clerului format din apostoli şi preoţi, ci şi o participare din partea laicilor: „Şi sosind ei la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică şi de apostoli şi de preoţi…” (cf.

Fap. 15,4). Important de specificat este faptul că la acest prim sinod al Bisericii primare se vorbeşte doar despre participarea laicilor la sinod şi nicidecum despre faptul că ei ar fi luat vreo decizie în adunarea presbiterilor, sau că ar fi participat cu vot deliberativ. Faptele Apostolilor ne consemnează faptul că după ce au ajuns la Ierusalim, Pavel şi Barnaba au luat cuvântul „şi sosind ei la Ierusalim...au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei” (Fap. 15,4), apoi Petru este cel care ţine o cuvântare (Fap. 15,7), iar mai apoi preia discuţiile Sf. Ap. Iacob „...a răspuns Iacob zicând...” (cf. Fap. 15, 13). După cum vedem, nu se aminteşte nimic despre faptul că ar fi luat vreun laic cuvântul la adunare. Însă se aminteşte despre

primirea şi acceptarea tuturor deciziilor luate la Ierusalim la citirea scrisorii sinodale şi apostolice: „fiind ei aşadar cu calea deschisă au coborât la Antiohia; şi adunând mulţimea, au dat scrisoarea. Şi citind-o aceia, s-au bucurat de mângâiere”(cf.

Fap. 15,30-31). În termenii de astăzi, „consensul” din partea comunităţii, sau, mai bine spus, „amin-ul” acesteia, rostit de către credincioşi, semnifică primirea şi acceptarea deciziilor luate de sinodul apostolic. La acest întâi sinod al Bisericii antice este emisă şi prima scrisoare sinodală din istoria creştinismului adresată fraţilor unor comunităţi din alte provincii (Antiohia, Cilicia şi Siria cf. Fap. 15,23), obicei care va fi preluat şi de către conciliile ecumenice, precum şi de sinoadele particulare ale Bisericilor locale.

Un alt text al Noului Testament referitor la convocarea unor preoţi în probleme referitoare la păstorirea Bisericii din Efes este cel din capitolul XX din Faptele Apostolilor, unde se menţionează că Sf. Ap. Pavel „trimiţând din Milet la Efes, i-a adunat la el pe preoţii Bisericii” (cf. Fap. 20,17). Cu această ocazie apostolul neamurilor se adresează preoţilor Bisericii şi nu Bătrânilor (Zâqen) sau laicilor: „Drept aceea luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câstigat-o cu înşuşi sângele Său” (cf. Fap. 20,28). În acest pasaj se vorbeşte clar despre existenţa episcopatului ca treaptă harică şi ierarhică, prin venirea şi lucrarea Spiritului Sfânt. În sens literal, grecescul episkopos înseamnă supraveghetor, aceasta fiind şi imaginea dintotdeauna a episcopului, cea a unui păstor care veghează asupra turmei sale.

Conciliul apostolic din Ierusalim, descris în capitolul Xv din Faptele Apostolilor, a arătat că doar printr-o decizie luată într-o manieră colegială şi sinodală, se poate realiza şi menţine unitatea eclezială în Spiritul Sfânt.

Biserica de la Ierusalim, condusă de apostolul Petru şi de ceilalţi apostoli, ulterior de către Sf. Ap. Iacob, după ce apostolii au părăsit Ierusalimul pentru a duce Evanghelia lui Hristos la toate neamurile, a fost reprezentată în întregimea ei la conciliul apostolic (cf. Fap. 15). Mai trebuie precizat că Iacob apare ca şi reprezentant legitim al Bisericii de la Ierusalim, în numele căreia vorbeşte la conciliu apostolic „şi după ce au tăcut ei, a răspuns Iacob, zicând: Bărbaţi fraţi ascultaţi-mă!” (Fap. 15,13).

Astfel, chiar conciliul apostolic a fost organismul prin care Biserica universală din acea epocă va exersa infailibilitatea ei. După H. Le Clerq, adunarea ţinută la Ierusalim a fost proiectată pentru a rezolva o problemă gravă ridicată recent de către Pavel şi tovarăşul său, Barnaba. El adăugă că „apostolii Iacob, Petru şi Ioan” menţionaseră problema necesităţii circumciziei pentru credincioşii convertiţi dintre păgâni „Bisericii antice din Ierusalim, constituită în tribunal arbitral”.

Paul Pallath, canonist catolic oriental al zilelor noastre, afirmă despre cele întâmplate la Sinodul din Ierusalim că: „acesta constituie în fapt o interpretare autentică a învăţăturilor Divinului Maestru... în ceea ce priveşte începutul conducerii Bisericii, ... cunoscută prin forma sinodală şi nu prin dominare, impunere sau poruncă din partea unuia asupra altuia”. În concluzie, atît pentru catolicii de rit oriental sau latin, cât şi pentru ortodocşi, toate formele activităţii sinodale din Biserică sunt fundamentate şi dezvoltate pe exemplul primului sinod apostolic de la Ierusalim ţinut în anul 50 d.C..

Pr. Remus Dobra iulie - august 2011

21

episcopul ioan bălan

biografie - iI

Episcopul Ioan Bălan a fost arestat şi dus la Securitate în noaptea de 28 – 29 octombrie 1948 din Lugoj, iar tot atunci au mai fost arestaţi la Lugoj canonicul dr.

Nicolae Brînzeu, Iosif Vezoc, Protopopul Iuliu Raţiu, dr. Ioan Deliman şi preotul Ladislau Teglaş.

Alături de episcopul Ioan Bălan, au mai fost arestaţi episcopii: Valeriu Traian Frenţiu de Oradea, Alexandru Rusu de Baia Mare, Vasile Aftemie, vicar de Bucureşti şi Iuliu Hossu de Cluj. Episcopul Ioan Bălan a fost dus la Bucureşti, iar de acolo la vila Patriarhului ortodox, la Dragoslavele, împreună cu ceilalţi episcopi, fiind consideraţi ca prizonieri ai Patriarhului până se vor decide să treacă la Biserica Ortodoxă. În vila de la Dragoslavele, Episcopii au dus o viaţă foarte grea. Aveau fiecare câte o cameră, cu pază pe coridor şi în exterior.

Sufereau de frig şi de foame. Raţia alimentară era socotită la preţ oficial, dar era cumpărată la liber, aşa încât era extrem de puţină mâncare. În februarie 1949 a venit la Dragoslavele însuşi Patriarhul Justinian.

S-a pregătit un prânz copios: curcan fript, vin, prăjituri, fructe etc. Era un fel de demonstraţie cum ar trăi ei dacă ar face trecerea la Biserica Ortodoxă.

Văzând că Episcopii nu iau în calcul această alternativă, a luat cuvântul Patriarhul: „Dacă nu veţi trece la Biserica Ortodoxă, eu îmi voi lua braţul ocrotitor de pe dumneavoastră.” Aceasta însemna arestarea.

Atunci Episcopul Ioan Bălan a luat cuvântul: „Preafericite, dacă noi, Episcopii greco-catolici, am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, în acest moment ne-am da semnătura de trecere, căci noi voim să fim cu Cristos! Dar nu aţi venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuţile creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos!

Dacă nouă, Episcopilor uniţi, ne-ar fi propus şi promis cineva că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână, cu condiţia să arestăm şi să întemniţăm pe ierarhii ei, sau numai pe unul dintre ei, noi ne-am fi dat viaţa, dar nu am fi

22

iulie - august 2011

acceptat. Atâta vreme cât suntem în edificiile Bisericii Ortodoxe, suntem prizonierii ei!” Patriarhul a ieşit foarte gânditor. Un preot ortodox[...] – declară Episcopul Ioan Suciu – l-a întrebat pe Patriarhul ortodox „Ce zic Episcopii uniţi?” (adică sunt gata să treacă la Biserica Ortodoxă?) Patriarhul a stat şi s-a gândit, apoi a răspuns: „E chestiune de convingere!”. Făcea desigur aluzie la cuvintele Episcopului Ioan Bălan.

La 25 august 1949 au fost arestaţi cinci preoţi din Lugoj: Ştefan Bălan, Vasile Albu, Ştefan Turcu, Patriciu Trufescu şi Ioan Ploscaru. Când a auzit Episcopul Ioan Bălan la Căldăruşani, le-a spus celorlalţi preoţi: „încă cinci decoraţi din dieceza de Lugoj”. Această expresie dovedeşte credinţa şi dragostea Episcopului Bălan faţă de Biserica sa. În mai 1950 a fost transferat la penitenciarul din Sighet. În anul 1955, Episcopii care n-au murit în penitenciarul din Sighet au fost aduşi la Curtea de Argeş (Este vorba de Episcopii Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan). În acelaşi an, Ioan Ploscaru, eliberat din închisoare, a mers, de Sfântul Nicolae, într-o vizită la Curtea de Argeş pentru a-l vedea pe Preasfinţitul Ioan Bălan. Episcopul Ioan Bălan era îmbătrânit şi gârbovit de spate, însă cu spiritul tot atât de vioi ca şi înainte.

Când a sosit aici de la Sighet, Episcopul era atât de slăbit, încât nu putea urca treptele; se oprea la fiecare treaptă câte un minut ca să se odihnească, fiind secătuit de închisorile comuniste.

Locuia în fostul palat al reginei Elisabeta. Aveau fiecare câte o cămăruţă (camerele fiind prevăzute pentru servitori). Acolo mai erau şi Episcopii Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu.

Episcopii au făcut un memoriu către guvern în care cereau refacerea Bisericii Greco-Catolice. Imediat după aceea, au fost din nou arestaţi şi despărţiţi.

Episcopului Alexandru Rusu, care mai făcuse un memoriu pe care-l semnase singur, i s-a intentat proces şi a fost condamnat la 25 ani de muncă silnică.

Episcopul Iuliu Hossu a fost readus la Căldăruşani.

Din păcate, după arestarea din 28 octombrie 1948, episcopul Ioan

Bălan nu-şi va mai revedea Eparhia niciodată. În cei 11 ani de închisoare, episcopul a suportat chinuri pentru credinţa sa catolică; dăruirea totală pentru binele sufletesc al celor pe care i-a păstorit l-a caracterizat până la moarte. Aflat la închisoarea din Dej la data morţii episcopului Ioan Bălan, episcopul Ioan Ploscaru le-a spus preoţilor de lângă el: „Dumnezeu îi va da episcopului Ioan Bălan tripla coroană: de dascăl, de feciorelnic şi de martir pentru munca de evanghelizare, pentru viaţa curată şi pentru suferinţele ce le-a îndurat în închisoare”. Episcopul Ioan Bălan a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, în 4 august 1959, orele 2 dimineaţa, la mănăstirea Ciorogârla.

Trupul neînsufleţit a fost dus la cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.

Scrierile Episcopului Bălan Ioan Bălan a fost un om cu o temeinică pregătire intelectuală și o strălucită cultură umanistă. Vorbea curent mai multe limbi: a cunoscut bine limbile maghiară, germană, franceză, italiană, latină, greacă şi ebraică, ceea ce i-a permis să se documenteze temeinic asupra problemelor capitale ale Bisericii Greco-catolice şi ale celei Catolice. A fost colaborator al revistei Convorbiri Literare şi în comitetul de redacţie la principala revistă a Bisericii Române Unite, Cultura Creştină; la revista Unirea din Blaj devine corespondent încă din Viena, unde a apărut prima scrisoare în nr. din 29 octombrie 1904 sub semnătura Iob. Aceste corespondenţe vor continua regulat până la terminarea studiilor din Viena.

Episcopul Ioan Bălan este autor a mai multor volume, de o reală importanţă pentru Biserica Română Unită. Prima sa lucrare de anvergură este teza de doctorat de la Viena din anul 1906: „Wesen und Gebrauch der kirchlichen Diptychen” (Fiinţa şi uzul dipticilor bisericeşti), studiu istoric şi liturgic asupra dipticelor.

Preocupându-se de problema limbii liturgice româneşti, a cercetat temeinic subiectul şi, la sugestia lui Alexandru Rusu, pe atunci redactor-responsabil al Culturii Creştine din Blaj, a redactat

prima lui carte sub titlul „Limba Cărţilor Bisericeşti. Studiu istoric şi liturgic”. Acest studiu istoric, filologic şi liturgic a apărut la Blaj în anul 1914, la Tipografia Seminarului. Foarte multe capitole au fost inserate iniţial în revista blăjeană.

Studiul se referea la cărţile de ritual bisericesc de rit bizantin, în limba lor veche românească, precum şi la modificările ulterioare aduse acestor texte în spirit de modernizare grăbită, care, după opinia lui Ioan Bălan, a alterat puritatea originară. Tematica studiului este complexă: traducerile Sfintei Scripturi, autorii cărţilor liturgice, cuvântările bisericeşti, activitatea lui Roman Melodul, Biblia lui Samuil Clain şi latinizarea, uneori cam exagerată, a terminologiei unor cărţi. volumul se susţine pe o temeinică şi riguroasă documentare, o interpretare în spirit hermeneutic, o lucrare ce are în vedere nu numai aspectul filologic şi lingvistic, ci mai cu seamă cel dogmatic, religios (Cultura Creştină).

La Bucureşti apare în anul 1915, cartea „Antimisul”, studiu istorico-liturgic despre antimisele liturgice. În 1916 Ioan Bălan publică un studiu „Eminescu şi teologii români uniţi de la viena”, apărut la Blaj, Tipografia Seminarului. În acest studiu autorul vorbeşte despre prezenţa lui Eminescu la viena. În anul 1922, publică ,,viaţa lui Isus pe înţelesul tuturor”, tipărită la Blaj. A doua ediţie a apărut în 1945 la Lugoj, o carte ce propovăduieşte învăţămintele evanghelice. Cu ocazia tipăririi ediţiei de la Lugoj, autorul ei scrie: ,,Poporul românesc poate niciodată nu a avut o aşa de mare lipsă să fie dus la Isus, ca în aceste zile foarte grele”.

Peste numai trei ani de la prima ediţie a vieţii lui Isus, tipăreşte „Noul Testament” (Oradea, 1925) din prefaţa căruia reţinem: ,,Scumpă ne este Scriptura, dar mai scumpe ne sunt Evangheliile, căci după însemnarea lor, ele ne aduc cea mai bună veste, arătându-ne viaţa şi învăţătura a însuşi Mântuitorului. Când le citim parcă umblăm cu Dânsul şi chiar de pe sfintele lui buze primim cuvintele de mângâiere”.

Menţionăm faptul că toate cheltuielile pentru tipărirea Noului Testament au fost suportate de Episcopul valeriu Traian Frenţiu. Între anii 1932-1933 tipăreşte la vatican două volume cu texte de Drept canonic: „Fontes juris canonici ecclesiae rumanae” (Istoria izvoarelor dreptului canonic românesc) şi „Fonti rumeni” (Izvoarele dreptului românesc), Roma, 1932, Tipografia Poliglotă vaticană. Aici Ioan Bălan arată originea dreptului canonic în Biserica Românească din Transilvania. În anul 1934, la Tipografia Seminarului din Blaj, apare „Rostul Asociaţiei Preoţeşti Sf. Nichita al Remesianei” Aici sunt prezentate statutele asociaţiei, îndrumări în special pentru preoţii celibi.

O utilă contribuţie la istoria Bisericii Române Unite este şi broşura „Un sinod diecezan de sub episcopul Rednic”, Blaj, Tipografia Seminarului, 1934.

Cu prilejul consacrării ca Episcop, s-a pregătit sufleteşte în mănăstirea călugărilor bazilitani din Bixad, judeţul Satu Mare şi a fost sfinţit în catedrala mitropolitană în noiembrie 1936, ocazie cu care a rostit cuvântarea intitulată ,,Spre culmile Sionului”, (Lugoj, Tipografia Diecezană, 1937) ce s-a tipărit iniţial în paginile revistei Sionul românesc, foaia diecezană a Episcopiei Lugojului, iar în anul următor în volum. În vremea episcopatului a publicat volumul „Îndrumări pentru organizarea şi conducerea Congregaţiilor mariane”, Lugoj 1942. Aceste cincizeci de pagini ale lucrării au fost publicate iniţial în Sionul românesc, după care, la dorinţa multor preoţi, s-au tipărit în volum. Suntem în perioada în care reuniunile mariane cunoşteau o mare dezvoltare în Biserica

Română Unită; se consemnează rezultatele fructuoase, după ce se defineşte statutul Congregaţiei mariane, istoricul şi modalitatea de constituire în fiecare parohie. Se publică şi statutele de funcţionare, după o lucrare mai veche a canonicului orădean Aloisie Tăutu, din care s-a luat rânduiala primirii în congregaţie. volumul Episcopului Ioan Bălan a fost de o maximă utilitate preoţilor parohi, fapt observat şi de gazeta blăjeană Unirea, care scrie: „E o tipăritură lucrată cu temei şi bine venită”(Unirea). În anul 1943, pentru bunul mers al Bisericii Episcopul publică „Statutele Administraţiei Capitulare a Diecezei Lugojului” la Tipografia Naţională Constantin Danciu din Lugoj.

O altă carte a Episcopului Lugojului este „Logodna solemnă”, tipărită la Blaj în 1945, un studiu istoric bazat pe prescripţiile canoanelor bisericeşti, răsăritene şi latine, cu privire la ceea ce ar trebui să fie logodna, o promisiune pentru căsătorie. În anul 1946 publica la Tipografia Naţională Constantin Danciu din Lugoj: „Sfatul Parohial”, o pastorală publicată şi în Sionul Românesc. În Sfatul Parohial, Episcopul Ioan Bălan propune ca fiecare preot în parohie să formeze un sfat parohial cu membri din parohie pentru a discuta problemele parohiale. Episcopul Bălan aştepta de la această organizaţie foarte mult, drept pentru care invită la Lugoj, în 15 august 1946, toţi Protopopii ca să raporteze cum s-a pus în practică „Sfatul Parohial”.

Ultima publicaţie identificată a Episcopului Ioan Bălan este „Primul Sinod al Unirii cu Roma”, Tipografia Naţională Lugoj, 1947. În introducerea acestei cărţi afirmă că Mitropolitul Teofil nu a fost învrednicit nici măcar cu o broşură. Când a apărut această broşură („Primul Sinod al Unirii cu Roma”) se împliniseră 250 de ani de la marele sobor ţinut la AlbaIulia. Episcopul Ioan Bălan afirmase: „Cred că e lucru folositor, dacă reamintesc veneratului Cler lucrurile care s-au petrecut în acele zile însemnate pentru viitorul întregului neam românesc, nu numai pentru biserica noastră”.

Nu putem să nu amintim aici traducerea enciclicei Papei Pius al X-lea „Exhortaţiunea lui către cler” şi enciclica Papei Pius al XI-lea, „Ad catolici sacerdoti” (Despre preoţia catolică) din 1936, text fundamental cu privire la vocaţia preoţească.

Pe lângă acestea a mai publicat „Les martyrs de l’Euharistie dans l’Eglise Roumaine-Unie” Tunis, 1931, Tipografia Weher & Co. Aici sunt prezentaţi martiri greco-catolici din sec. XvIII, şi „Leges Iustiniani de haereticis”, Roma, 1935, Tipografia Poliglotă vaticana. Studiu despre legile anti-eretice din timpul lui Iustinian. În perioada domiciliului obligatoriu de la Curtea de Argeş, Episcopul Ioan Bălan îşi scrie Autobiografia, care este adresată rudelor. Acest manuscris de 103 pagini format A5 cuprinde toate etapele importante din viaţa episcopului.

Trebuie menţionată, în mod deosebit, activitatea lui Ioan Bălan la revista Cultura Creştină, la amândouă seriile ei de apariţie fiind în comitetul de redacţie. Studiile publicate se referă la viaţa lui Ieremia valahul, atunci încă puţin cunoscut, probleme de codificare a Dreptului Canonic Oriental, sinoade bisericeşti, martirii creştini, problemele de liturgică şi o cercetare Eminescu şi teologii români uniţi din viena 1919. O colaborare majoră a Episcopului Ioan Bălan a fost şi la revista oficială a Episcopiei Lugojului, Sionul Românesc.

Aproape în fiecare număr al revistei Episcopul a contribuit cu articole sau cu pastorale.

Sergiu Soica iulie - august 2011

23

cuvânt pentru tineri despre

rădăcinile credinței

1. RĂDĂCINI Povestea noastră am putea spune că începe în momentul în care Dumnezeu s-a hotărât să sufle peste mama şi peste tata şi am apărut noi. Un „eu”, care oricât de rebel aş vrea să fiu, tot mă întorc la punctul, la momentul sau la un loc în care m-am simţit bine.

Povestea rădăcinilor noastre, de fapt, ia naştere odată cu fiecare dintre noi. Şi aici nu vreau să vorbim despre „rădăcină” cu înţelesul de neam din care ne tragem, sau de familie din care venim. Vrem să descoperim acest cuvânt cu sensul său de…stabilitate.

Să fii tânăr şi să fii stabil? Să fii tânăr şi să ai rădăcini?

Nu este oare o contradicţie?

La prima vedere, tânărul este cel mai potrivit model atunci când ne gândim la nestatornicie şi rebeliune. Să luăm în considerare doar stările sufleteşti opuse trăite într-o perioadă scurtă de timp. Cum tânărul trece de la bucurie la supărare câteodată în 5 minute. Cum tinerii trec de la o modă la alta fără să se gândească de două ori. Cum tinerii trec rapid de la o reţea de telefonie la alta şi atunci când suni la vechiul număr, robotul spune: „persoana apelată nu este disponibilă momentan” sau „numărul este inexistent”. Când este de-ajuns să apară o publicitate mai deochiată ca cealaltă şi deja punga de „cipsuri” este diferită de cea de ieri. Când îi vezi la -15 grade cu părul ţeapăn de atâta spumă şi ger şi cu căciula în buzunar ca să nu o (îl) vadă „sexosul (-oasa)” din clasa vecină că se ia după gura mamei. Sunt rebeli atunci când, împotriva somnului, încarcă „instalaţia” cu energizante şi excitante că doar-doar mai rezistă o oră în noapte. Şi totuşi, că ne place sau nu, căutăm stabilitatea.

Stabilitatea laptelui matern; credincioşia prietenului de joacă, care, atunci când vine de acasă cu ceva bun, trebuie să-şi aducă aminte că şi eu i-am dat când a făcut mama ceva bun la noi acasă; fidelitatea prietenilor din grup atunci când fac o boacănă şi părinţii trebuie să ştie cu orice preţ că eu am fost personajul bun şi nu am ripostat; statornicia în sentimente ale iubitului faţă de mine chiar şi atunci când merge la un chef cu multe „pisicuţe” bune de agăţat; siguranţa casei mele atunci când mă întorc acasă istovit de lucru sau de prea mult stat degeaba; dorinţa de a fi siguri pe ziua de mâine şi pe concediul din vară.

Iată un şir, relativ scurt, de moduri în care noi, tinerii spunem cu alte cuvinte: „sunt rebel dar vreau rădăcini, vreau statornicie!” Şi este atât de normal şi de liniştitor să ai rădăcini. Să ai momente şi persoane cu ajutorul cărora să poţi creşte cu vârsta, cu caracterul şi cu idei multe şi sănătoase.

Oamenii care au trăit înţelept în viaţa lor ne spun că această căutare a rădăcinilor nu este altceva decât dorinţa noastră de a fi în legătură cu Dumnezeu; de a lua legătura cu El. O dorinţă pe care noi nu o conştientizăm totdeauna.

Este ca o traducere greşită a unui text, al unui mesaj. Haideţi să dăm un exemplu. Într-o familie există un copil de câteva luni. Copilul, la un moment dat, începe să plângă pentru că îi este foame. Tatăl, auzindu-l, îi strigă mamei: -Cred că trebuie

24

iulie - august 2011

schimbat! A făcut sigur ceva în scutec. Mama, fiind mai des în preajma copilului, ştie deja care e „hiba” şi îi spune tatălui: -Nu. Nu e din cauza scutecului. Este de fapt ora mesei. Iată un exemplu de traducere greşită a unui mesaj.

Exact acelaşi lucru se întâmplă când noi „ieşim din scheme” şi credem că, de fapt, noul telefon, noua fustă, noul DVD, noua motocicletă, noul prieten, alte cipsuri, noile rujuri sau noile cluburi pe care le încercăm şi credem că ne satisfac nevoia de noutate sunt, de fapt „traduceri” greşite ale altor nevoi mult mai profunde. Cum adică? Eu când caut mii de contacte pe net şi vorbesc sute de minute pe telefon, caut de fapt altceva? Sau când vreau ca prietenul să îmi fie fidel caut altceva? Şi când sunt rebel, sufletului meu îi este sete de ceva diferit? Răspunsul este cât se poate de limpede: Da! Sfântul părinte Papa, în scrisoarea adresată tinerilor din toată lumea, deci şi nouă, mărturiseşte că aceste aspiraţii ale noastre sunt semnul „amprentei” noastre dumnezeieşti.

Asta înseamnă că noi, atunci când căutăm comunicarea nelimitată pe net sau la mobil, dorim de fapt să comunicăm nelimitat cu cel care ne-a creat. Pe scurt, cu Dumnezeu. Mai înseamnă că, atunci când dorim fidelitatea prietenei sau a iubitului, sufletul nostru caută şi doreşte de fapt fidelitatea lui Dumnezeu. Şi mai înseamnă că rebeliunea tânărului este pusă în sufletul nostru pentru a lupta împotriva a ceea ce near putea despărţi de Dumnezeu.

Suntem veniţi din Dumnezeu pe acest pământ şi El ne-a „echipat” cu toate cele necesare pentru a-L putea găsi şi păstra în sufletul nostru. Suntem, dacă vreţi, echipaţi ca şi luptătorii SWAT cu toate cele necesare pentru orice fel de intervenţie.

2. COPACULE, UNDE-ŢI ESTE RĂDĂCINA? Şi atunci, de ce, dacă suntem atât de bine echipaţi, pierdem multe zile şi (mai ales) nopţi căutând împlinirea,

stabilitatea şi rădăcinile?

Scrisoarea Sf. Ap. Pavel, din care a fost ales motto-ul pentru această întâlnire, a fost la început trimisă la creştinii din Colose (Turcia de azi) pentru a-i întări în credinţă. Această mică comunitate era supusă unei mari presiuni din partea celorlalte religii politeiste care erau prezente în oraş şi care încercau să îi abată pe creştini de la evanghelie şi de la Hristos prin tot felul de idei greşite.

Dacă ne-am pune şi noi în pielea colosenilor, ne dăm seama că capcanele de atunci nu au fost luate, ci au fost doar modernizate pentru gustul nostru, al celor de azi. Şi dacă capcana din pădure lasă de multe ori fără picior pe sărmanul animal căzut în ea, capcanele zilelor noastre sunt proiectate să-i lase fără stabilitate pe oameni, să-i lase fără rădăcini pe tineri.

Fără a cădea (sper) în psihoza minoritarilor care se simt mai tot timpul fugăriţi şi asupriţi de majoritari, mă gândeam că trebuie să existe un „ceva” care să orchestreze toată această trupă de mijloace de fărâmiţare a personalităţilor tinere.

Putem, în continuare, să ne gândim la una dintre modalităţile prin care „cineva” doreşte să ne taie elanul către lucrurile mari şi sfinte din viaţa noastră: „Media-litatea”, numită așa pentru că mijloacele mass-media au creat deja o mentalitate.

Omul a fost creat de Dumnezeu cu o capacitate incredibilă de a comunica şi de a avea comuniune. Cu Dumnezeu. Noi, cei de azi, comunicăm dar fără a mai avea şi comuniune. De fapt nu mai punem nimic în comun. Această sete de comunicare (de care profită companiile telefonice care ne oferă mii de minute de vorbă şi miile de site-uri de pe net) este prezentă natural în sufletul nostru, la fel precum gustul dulce este prezent în miere. Natural, deoarece această capacitate o avem încă de la naştere, la fel cum un program este deja pre-instalat în calculatorul pe care îl achiziţionăm din magazin. Comunicarea bine făcută şi cu cine trebuie făcută aduce mari beneficii vieţii noastre. Prin comunicarea cu

Dumnezeu (de fapt este vorba de rugăciune) sufletul nostru află „ce mai e nou” de la Dumnezeu pentru noi. Află ce se mai întâmplă în Ceruri. Ce mai fac sfinţii? Cum poate să îl ajute pe aproapele? Cum poate să alunge viruşii (obstacolele ) care îl ţin departe de Dumnezeu? Cum poate să rămână încrezător chiar când trece prin greutăţi? Află că pe pământ dacă vrea să construiască un paradis fără Dumnezeu, va ajunge să pună pe picioare, de fapt, un iad. Află că doar Dumnezeu este ceea ce el caută atunci când dă „search” pe motoarele de căutare.

Află că nu trebuie să plătească un abonament pe nici o reţea pentru a avea comunicare nelimitată cu pacea, fericirea şi bucuria care aşteaptă să fie descărcată de la Dumnezeu în hardul inimii noastre.

Sufletul nostru poate să fie slăbit de fidelitatea lui prin tot acest „tărăboi” care ne împinge, parcă uneori fără să vrem, să alegem tot timpul altceva decât veşnicul nostru prieten, Hristos. Papa Benedict, în aceeaşi scrisoare menţionată mai sus, numeşte acest tărăboi „gândire laicistă”. Adică multe eforturi ale anumitor oameni pentru marginalizarea şi eliminarea lui Dumnezeu din viaţa oamenilor şi a societăţii în care azi trăim cu toţii. Această dorinţă de a schimba privirea oamenilor de la Dumnezeu la altceva (nici nu contează până la urmă ce altceva), duce şi la slăbirea capacităţii noastre de a ne revolta împotriva a ceea ce ne ţine departe de Hristos.

Din ce în ce mai puţini tineri au curajul să îşi facă semnul sfintei cruci când trec pe lângă biserică atunci când sunt cu grupul lor de prieteni; tot mai puţini tineri spun NU atunci când glumele pe seama altora iau forma tot mai grotescă a bătăii de joc; puţini sunt cei care ştiu să se retragă de la Club sau Pub când situaţia devine „incendiară”; cine are curajul să facă o rugăciune înainte de a mânca sandwici-ul pus de acasă pentru şcoală? Cine mai spune somnului să aştepte când se aud clopotele bisericii pentru Sf. Liturghie după ce noaptea a fost, de fapt, activ ca ziua? Cine mai are tupeul să-şi mărturisească păcatele făcute într-o lună? Şi tot aşa înainte spre marea construire a societăţii imorale în care dorim să creştem cu caracterul sănătos şi voinic. Nu multe sunt, aşadar, contradicţiile.

Dacă vedem pe drum un copac fără rădăcini, instinctiv îl numim buştean sau pur şi simplu lemn. O casă cu ziduri care stau să cadă o numim dărâmătură sau moloz. Un om fără Dumnezeu cum îl numim? Sau un creştin fără voinţă cum se cheamă? Dar un tânăr fără rădăcini şi ziduri sufleteşti puternice ce va deveni?

3. „reBranŞaŢi” la răDăcină Oamenii sfinţi spun că atunci când diavolul, (căci el este cel care ne întinde toate aceste capcane pentru a ne prinde sufletul) vrea să intre în viaţa omului face în aşa fel încât toate lucrurile care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu să pară super faine. Iar când omul vrea să se elibereze de capcane şi să se întoarcă la Dumnezeu, diavolul îi prezintă situaţia ca fiind fără ieşire; îi încurcă drumurile. Cum i se încurcă drumurile celui beat.

Totuşi, noi, creştinii, mai ales cei tineri, trebuie să ştim că situaţia noastră nu e fără ieşire. Minunatul Isus Hristos a ştiut că la un moment dat sufletul nostru, sătul de atâta „noutate” în care nu a găsit nimic nou şi de atâta comunicare goală şi seacă, se va trezi şi va vrea să se reconecteze cu Dumnezeu. Sfântul Augustin spunea, printre rânduri, că sufletul nostru are forma lui Dumnezeu. Şi atunci pare logic ca, în momentul în care sufletul se simte gol, să se umple cu iulie - august 2011

25

ceva care îi este caracteristic. Nimeni nu pune motorină la maşina care merge pe benzină. Iată de ce noi, dacă nu ne umplem sufletul cu orice altceva decât cu Dumnezeu, nu vom simţii împlinirea, vom merge cu sughiţuri. Putem face un exerciţiu. Luaţi o fotografie cu chipul cuiva şi tăiaţi-o pe jumătate (pe lung). Încercaţi să alăturaţi jumătăţii rămase o altă jumătate de la o altă fotografie cu alt personaj. Acum, vedeţi ce iese! Ceva de râs. Ceva anormal. Ceva fără logică.

De ce schimbăm moda? De ce schimbăm Pubul? De ce ne schimbăm frezele? De ce cumpărăm veşnic lucruri pe care uneori le folosim o singură dată? De ce ne schimbăm comportamentul de fiecare dată când grupul spune: „Hai bă! Nu fi prost!

Doar nu te iei după ce zice popa la biserică! Ăştia sunt toţi înapoiaţi. Fii şi tu cool, în trend!”

Toate astea pentru că nu l-am gustat încă pe Dumnezeu.

Nu l-am căutat destul de bine.

Sau am crezut că ne umplem cu Dumnezeu şi de fapt s-a întâmplat şi am pus în suflet cu totul altceva. Şi totuşi, spuneam la î n c e p u t u l capitolului, nu este nimic pierdut. Ne putem „rebranşa” la rădăcină. Ne putem lega din nou de lucrurile profunde. Încă putem să îi facem loc lui Hristos. Şi dacă atunci când mergem spre păcate suntem singuri, când ne întoarcem la Dumnezeu, cineva e gata să ne ia din greutate. Este tot El. Harul şi energiile lui Dumnezeu ne ajută să ne întoarcem.

Cine a greşit şi vrea să se întoarcă sincer înapoi, simte nevoia să mărturisească greşeala. Iată, ajutorul lui Dumnezeu vine în întâmpinare cu Taina Sfintei Mărturisiri (spovada). Cel care a mărturisit sincer, simte nevoia să lege din nou prietenia care l-a legat înainte de greşeală; să fie din nou împreună cu cel care l-a iertat. Iată că Dumnezeu nu stă şi aşteaptă să ne chinuim, ci ne vine în întâmpinare cu minunata Sfântă Cuminecătură (împărtăşania). Practic noi nu facem decât să mergem la El, să ne oferim din nou disponibilitatea şi putem spune: Dumnezeu face tot. La fel cum mergem cu maşina la mecanic. Doar că aici avem totul

26

iulie - august 2011

gratis. Nu trebuie să cheltuim averi şi salarii şi alocaţii pentru a fi împliniţi. Dumnezeu face până la urmă cea mai mare reducere de preţ. Gratis.

Poate că acest „da” lui Dumnezeu ne va strica imaginea în ochii grupului din care facem parte. Poate că ne va schimba imaginea în ochii colegilor de la lucru. Poate că ne va schimba imaginea în ochii familiei. Dar să reţinem.

Adevăratele caractere iau decizii fără a se preocupa de„ce zice lumea”. Colegii de şcoală îi am acum, dar după examenul final fiecare apucă pe drumul lui. Eu ce am făcut? M-am preocupat atât de mult de ce spun ei şi, ei, la un moment dat, au ieșit din viaţa noastră. M-am preocupat de ce spun oamenii la lucru dacă arăt că sunt creştin şi s-a întâmplat că peste o săptămână sa fiu dat afară. Unde sunt colegii de ale căror idei am fost atât de influenţat?

Pierdem ocazii de întoarcere la Dumnezeu pentru că ne este jenă sau teamă de gura colegilor?

Biserica, de la întemeierea ei, dar mai ales astăzi, are nevoie de oameni cu curaj.

De tineri cu tupeu.

Tupeu bun! Curaj să aleagă calea cea bună. Viaţa cea adevărată.

Tupeu să-l aleagă pe Dumnezeu chiar şi atunci când prietenii (halal prieteni) îi spun: „De ce eşti fraier?!”

Tineri care să nu umble ca măgarii după turmă. Tineri care să spună -NU păcatului.

Tineri care nu se dau bătuţi la prima cădere. Tineri care să îi inspire şi pe alţii spre Dumnezeu. Tineri care să se adune în grupuri în bisericile din care fac parte şi să crească împreună. Tânăr care să nu-l judece pe celălalt tânăr că e gras sau slab sau creţ sau râde zgomotos. Tineri cu drag de natură. Tineri cu drag de Biserică şi de Sfintele Taine. Tineri cu drag de Sf. Liturghie.

Tineri cu drag de Dumnezeu.

Toate astea, cred, doar dacă ne lăsăm înrădăcinaţi în Hristos! Doar dacă ne lăsăm zidiţi în Isus!

Dacă cineva dintre voi gândeşte că e posibil, a şi început drumul cel bun!

Pr. Robert Trubinasky

EXEMPLU DE DIALOG ECUMENIC LA

oraVița

La 1 ianuarie 2005, la mesajul cu ocazia celei de a XXXvIII- a zile mondiale a păcii, Papa Ioan Paul al IIlea transmite o viziune sistematică şi completă asupra iubirii în care rolul central este acordat persoanei umane, unică şi de neînlocuit: apartenenţa la familia umană conferă fiecărei persoane un fel de cetăţenie mondială făcând-o titulară de drepturi şi îndatoriri, oamenii fiind uniţi de o comunitate de origine şi de destin suprem. Abordând problematica creştinilor de diferite confesiuni din Banat, în încercarea de a stabili natura relaţiilor interconfesionale, consulul onorific al Republicii Cehe în ţara noastră, domnul Ioan Birta, în cuvântul de salut către publicaţia parohiei noastre (Unitatea Crestină, publicaţie a Protopopiatului Grecocatolic Oraviţa, judeţul Caraş-Severin) ne îndemna să extindem cercetarea şi asupra problemelor minorităţilor naţionale din zonă, nu puţine la număr (16 înregistrate oficial, 18 în realitate). În contextul unei politici de globalizare tot mai accentuată a statelor lumii, singurul care poate asigura un echilibru universal este dialogul ecumenic bazat însă pe sinceritate şi evitându-se falsul pacifism, indiferentismul şi excesul de zel. Într-un studiu privind ecumenismul orăviţean, publicat în UC nr 15/2005, profesor-doctor Ionel Bota, directorul celui mai vechi teatru din ţară, Mihai Eminescu, din Oraviţa, menţiona faptul că oraşul nostru a făcut în dese rânduri, de-a lungul celor trei veacuri de la atestarea sa documentară, dovada unui multiculturalism activ anticipând idei şi idealuri ale comunităţii europene din zilele noastre.O pildă de ecumenism a fost sărbătoarea din 12 aprilie 1775 când, la iniţiativa protopopului ortodox Petru Lupu, a preotului decan romano– catolic Mathias Wagraint şi a diaconului Franz Sommer, se oficiază în comun o slujbă menită a cinsti pacea lumii după o perioadă de conflicte austro–ruso– turce, cărora le-au căzut jertfă români, germani, maghiari, sârbi, slovaci, evrei, aparţinând comunităţii locale . În anul 1805, toţi creştinii Oraviţei, ortodocşi şi romano-catolici, vin să adauge încă o pagină memorabilă

în cartea ecumenismului. Protopopul ortodox Petru Iorgovici, fratele marelui român şi european, lingvistul şi istoricul Paul Iorgovici, alături de novicele Ordinului minorit din Lugoj, de şeful cultului mozaic din Timişoara şi preotul romano–catolic de Oraviţa, oficiază în faţa unei mulţimi imense, pe câmpul din vechea Oraviţa Română, pentru orăviţenii care plecau spre câmpurile de bătălie ale Europei. Destui dintre aceştia, înrolaţi în armata austriacă, vor lua parte la luptele de la Austerlitz din decembrie al acelui an .

Dovada colaborării şi solidarităţii etnic-confesionale din Oraviţa secolului al XIX-lea o găsim şi în Istoria teatrului vechi din Oraviţa volumul I, 1817- 1940, editura Timpul, Reşiţa, 2003, autor profesor doctor I. Bota, idee pe care autorul o reia şi întrun articol publicat în paginile revistei parohiei noastre unde ne prezintă actul de colectă pentru construcţia celui mai vechi teatru din ţară, din 24 martie 1816, numele persoanelor înscrise în acest document sunt elocvente în acest sens: „Din cele 30 de poziţii ale documentului, românii şi macedoromânii (aromânii) sunt: Ion Demetroviciu (poziţia 3), Coste Demetroviciu (5), vasilie Ciudanoveţi Petrovici (6), Dimitrie Demetrovici (14), Ion Niuny (Niuni) - arhitectul clădirii (15), Ion Konstantiny (Constantini, 16), Dimitrie Konstantiny (Constantini, 25),

Alexandra Şiaguna (Şaguna, mătuşa viitorului mitropolit, 26), Petru Iorgovici (protopop şi frate al celebrului filolog originar din vărădia), aşadar oameni care împărtăşeau confesiunile ortodoxă (greco–orientală) şi unită (greco– catolică). Iniţiatorul construcţiei, Prokop Lhotka de Zmislov (poziţia 1) e la origine ceh, născut şi botezat în religia romano–catolică. Evreii, reprezentanţi ai comunităţii mozaice locale, sunt Gaspar Oberhofer (poziţia 2), Iacob Umheiser (10), medicul Simon Schmidt (19), Iosif Schlessler (20), Martin Steinbauer (24), Francisca Pecher (29).

Etnicii germani Anton Hofmann (poziţia 7) şi Ferdinand Oberth (22), sunt de confesiune luterană, iar Michael von Fritschko (8), Maria Lhotka-Mederspach (9), Anton Mager (17), Andreas Stolz (18), Ion Tinopl (21), Johann von Annich (23), Antonia Dittrich (28) sunt de confesiune romano-catolică. Iosif Fulepp (corect Fullop poziţia 4) e de confesiune reformată, iar Anton de Madveczky, originar din Galiţia (30), împărtăşea religia romano–catolică” . În perioada interbelică, Oraviţa este o pildă excepţională de solidaritate şi credinţă creştină: Odinioară în Oraviţa, protopopul greco–catolic Poşiar şi protopopul ortodox Musta, într-o zăbavă spirituală cu prilejul vizitei consilierilor regali Alexandru Marta şi Silviu Dragomir, împreună cu inspectorul regional Sabin Evuţian, hotărau ca vrednicii preoţi liturgisitori din acele timpuri să se binemerite de la credincioşii Bisericii Române Unite cu Roma din Oraviţa Română şi ai Bisericii Ortodoxe din Oraviţa Montană, fraţi întru altarul bisericii naţionale române, însoţitori fiind unul celuilalt, prin rotaţie, la slujba sfintei duminici.

Numai războiul şi năpasta unei ideologii gregare în istoria noastră contemporană au întrerupt şirul acestor exemple de solidaritate întru credinţa creştină. Dar ea, fapta şi pilda acestor făpturi, poate fi reluată astăzi, cu mult folos pentru viaţa celor de azi şi viitor, locuind întrunul din oraşele româneşti cu multe şi alese exemple de ecumenism şi frăţie creştinească de-a lungul istoriei sale .

Alexandru-Paul Gherman iulie - august 2011

27

sacramente

botezul

Necesitatea Botezului pentru iertarea păcatelor.

Încă de la începuturi Biserica și, implicit, creștinii acelor timpuri și-au pus câteva întrebări pe care noi, creștinii de astăzi, se pare că, din păcate, nu ni le mai punem, ori pentru că ni se pare că știm prea multe, ori pentru că nu ne

interesează.

Mai știm noi cumva de ce inițierea în creștinism prin botez se face la o vârstă atât de fragedă, imediat după naștere, și nu la vârsta maturității când poate decide fiecare?

Ei bine, atât rolul botezului cât și simbolismul său teologic sunt două lucruri foarte importante care astăzi se fac mai mult din obișnuință decât dintr-o motivație personală conștientă.

De ce se face inițierea creștină prin Botezul cu apă?

Evreii, de exemplu, fac inițierea la iudaism prin circumcizie. Înainte de toate vom începe cu motivarea teologică pe care o găsim la evanghelistul In 1. 29-33, prin care Ioan Botezătorul îl anunța pe Isus ca Mesia și faptul că el botează doar cu apă, dar Cristos va boteza cu apă și Spirit Sfânt. Apoi tot la In. 3. 5 Cristos îi explică fariseului Nicodim că dacă nu se va naște din nou din apă și Spirit Sfânt nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu. Conform doctrinei Bisericii, omul, după căderea în păcat a lui Adam și a Evei, se naște cu păcat,

28

iulie - august 2011

acesta numindu-se strămoșesc deoarece se moștenește de la Protopărinți, implicit prin venirea pe lume a fiecăruia dintre noi, bărbat și femeie.

Modul și forma celebrării botezului.

Primele informații despre modul cum se celebra botezul în Biserica Primară le găsim deja în Învățătura celor 12 Apostoli, la Tertulian în De Baptismo, în Tradiția Apostolică a lui Hipolit Romanul etc. Pe lângă aceste scrieri cu autoritate, Biserica a început, prin intermediul Sinoadelor locale și a Conciliilor ecumenice, să intervină și să stabilească la nivel doctrinar atât motivațiile necesității botezului, cât și combaterea unor erezii.

Sinodul din Cartagina (419), prin canoanele 109 și 110 a condamnat Pelagianismul care nega existența păcatului strămoșesc și faptul că Dumnezeu l-a creat pe om muritor, iar Adam nu a murit din cauza păcatului originar pe care l-a săvârșit în rai cu știință și voință deplină. Totodată, Sinodele și Conciliile au prescris și de la ce vârstă și în ce fel se poate administra taina Sf. Botez .

Actuala legislație a Bisericii: Codul Canoanelor Bisericilor Orientale – CCEO prin norma canonică 675 § 1 explică cum, folosind ca materie apa naturală prin intermediul lavacrum-spălării rostind în același timp formula prin care se invocă numele lui Dumnezeu Tatăl și Fiul și Spiritul Sfânt, cel care se botează este eliberat de păcatul strămoșesc, dar și de toate celelalte păcate, dacă este un om matur.

Paragraful 2 al aceluiași canon 675, spune că doar cine primește botezul dobândește capacitatea de a putea primi și celelalte sacramente, căci Botezul este considerat Poarta Sacramentelor și numai cine trece prin ea poate ajunge să se bucure și de beneficiul celorlalte taine.

De ce se botează creștinii încă de când sunt copii mici și nu așteaptă vârsta maturității?

Creștinismul nu este singura religie care își inițiază membrii încă de mici, evreii și ei își circumcid copiii parte bărbătescă încă de mici, la 8 zile după naștere Lv.12. 2-7.

Creștinii din primele secole la fel ca și ceilalți locuitori ai imperiului se confruntau cu o foarte mare rată a morții infantile, pe atunci nexistând vaccinuri și toate celelalte tratamente de care avem privilegiul să ne folosim astăzi. Întrebările părinților cărora le mureau copiii imiediat după naștere erau: Unde vor merge sufletele lor având păcatul strămoșesc? Se vor mântui ele? Ei bine, plecând de la aceste frământări, Biserica a decis botezarea copiiilor imediat după naștere, deoarece dacă vor muri, o vor face curați și lipsiți de păcat.

Drept mărturie a necesității acestei măsuri de a boteza nou născuții sunt chiar catacombele romane care evidențiază un foarte mare număr de loculo – mormânt săpat în perete în formă rectangulară de dimensiuni mici.

Pe lângă introducerea practicii botezării copiilor, în primele secole foarte mulți oameni maturi, păgâni, se converteau și doreau să devină creștini. Pentru aceștia ritualul inițierii era mai lung și diferit decât la copii fiind cunoscut ca și

rânduiala catecumenatului. Adică, omul matur, necreștin, care dorea să devină creștin, trebuia să treacă prin această etapă pregătitoare și ante mergătoare botezului, care putea dura și câțiva ani de zile, în care trebuia să învețe adevărurile fundamentale de credință și să se pregătească sufletește pentru intrarea în rândul membrilor Bisericii.

Ritualul catecumenatului se oficia în trecut separat de botez, la fel cum s-ar face și azi pentru un om matur, însă cel al copiiilor este legat de botez și reprezintă o rămășiță din solemnul și marele ritual catecumenal care era mai complicat.

Catehumenul matur din trecut, trebuia, la sfârșitul perioadei de catehumenat, să dea un examen cu Episcopul locului, care decidea dacă acesta este suficient de pregătit și vrednic de botez.

Canonul 46 al Sinodului din Laodicea decidea: „Cei care doresc să se boteze, trebuie să învețe pe de rost simbolul credinței (Crezul) și să-l recite în joia săptămânii mari în fața episcopului sau a preoților”, apoi, în vinerea Patimilor se făcea exorcizarea, lepădarea de satana și mărturisirea credinței, iar botezul se făcea în noaptea

Învierii.

Actualul ritual al botezului are două părți: prima, aceea a catehumenului, în care se fac exorcismele (rugăciuni de îndepărtare a diavolului), lepădarea prin cuvântul nașilor de la acțiunile diavolului, iar apoi se trece la ritualul propriu zis al botezului, sfințirea apei, ungerea cu ulei, apoi scufundarea copilului în apă.

Biserica s-a mai gândit și la cei care în timpul catecumenatului se îmbolnăveau sau se găseau în pericol de moarte departe de bierică sau preoți.

Canonul 5 al Sf. Ciril din Alexandria referitor la catehumenii bolnavi declară: „Dacă unii separați de ceilalți credincioși din cauza penitenței impusă lor din cauza păcatelor lor, se găsesc pe moarte, dacă sunt catehumeni să fie botezați pentru a nu pleca de pe acest pământ fără a participa la har, adică la comuniunea cu Biserica ”.

Actualul cod CCEO prin canonul 676 referitor la botezul celor aflați în pericol de moarte fără a avea în jur vreun preot recomandă ca, în caz de necesitate urgentă, mai ales în caz de pericol de moarte sau în caz de boală gravă, este licit ca botezul să fie făcut folosind apă naturală (nesfințită)

și recitându-se formula trinitară: „Te botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin.” În caz de forță majoră ca acesta, oricine dintre noi creștinii poate boteza o astfel de persoană întâlnită în astfel de condiții extraodinare și care dorește să devină creștin. Motivația este că primează mântuirea sufletului în fața formei și a celebrantului în cazuri extreme ca și cel al pericolului de moarte.

Pr. Alexandru Ploștinaru (va urma...)

iulie - august 2011

29

Evenimente culturale

septembrie - octombrie

Meșteșugul de a fi părinte Centrul DMC de Psihoterapie şi Educaţie Complementară şi Cărtureşti vă invită, părinţi (cu tot cu prunci), viitori părinţi, specialişti, la seria de ateliere de parenting “Părinţi³”, pentru a deprinde arta de a fi părinţi la puterea a treia. Carina Dragu, medic şi psihoterapeut şi Mircea Dragu, psiholog psihoterapeut (şi părinţi a trei copii) vă invită să discutăm cu cărţile pe masă despre meşteşugul e a fi părinte şi cum se deprinde el. Atelierele au loc în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy 7, Timişoara, de la ora 19, în zilele de 23 septembrie, 30 septembrie şi 7 octombrie 2011. Accesul este gratuit.

fiind totodată cea mai importantă manifestare de gen din România, recunoscut şi menţionat în Top 5 evenimente de acest gen. Anul acesta, 100 de locuri de camping îi aşteaptă pe vizitatorii PLAI din afara Timişoarei.

EXPOZIŢIA “ARHICARICATURĂ” Cunoscutul arhitect şi caricaturist sucevean Doru Olaş va expune ARHICARICATURĂ în perioada 7 – 9 octombrie 2011 la Galeriile Popa’s (Piaţa Unirii nr. 8, Timişoara).

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 7 octombrie 2011, la ora 17.00.

Expoziţia cuprinde 52 de lucrări dintre care 22 au ca temă arhitectura.

Arhitectul prezintă şi un fotomontaj Festivalul plai 2011 cu planuri de arhitectură ale unei PLAI este un festival multicultural biserici ortodoxe realizate într-un stil mai bune filme recente ale unora dintre ce are loc în fiecare an, la mijlocul lunii modernist. cei mai buni realizatori! septembrie, la Muzeul Satului Bănățean, în Timișoara, România.

Zilele Filosofiei La PLAI aveți parte de muzica Asociația Culturală Noua lumii – puteți descoperi artiști din Acropolă vă invită în 18, 19 și 20 diferite părți ale lumii, care respectă noiembrie (Cercul Militar Timișoara și păstrează tradiții. Puteti lua parte la din Piața Libertății), la Zilele Filosofiei, diverse activități culturale oferite de un eveniment prilejuit de Ziua către cei peste 45 de parteneri culturali Internațională a Filosofiei, 18 noiembrie ai festivalului.

2010, decretată de UNESCO. Bilete pentru ediţia din acest an Acest eveniment are în centrul a Festivalului PLAI pot fi achiziţionate atenției Idealul omului autentic și on-line de la Eventim.ro sau de la universal, eliberat de superstiție, magazinele Germanos, Vodafone, de neputință și cuceritor al noilor Orange, Domo, librariile Humanitas și dimensiuni fizice și spirituale.

Creator de „spaţii ludice” Cărturești.

Publicul este invitat să participe (expoziţii de caricatură provocatoare) la expoziția intitulată Omul universal şi „sacrale” (ca arhitect a proiectat circa în Renaștere, în cadrul căreia va 60 de biserici), Doru Olaş este, aşa cum putea să se reîntâlnească cu științele a spus Mihai Pînzaru PIM, un grafician și artele dezvoltate și desăvârșite care dincolo de linia inconfundabilă în perioada Renașterii, prin teme „stăpâneşte ştiinţa gagului”. precum: Începuturile Renașterii, Pictura Expoziţia este organizată cu în Renaștere, Arhitectura, Muzica sprijinul Fundaţiei Rubin şi a Fundaţiei Renașterii, Renașterea Arabă și altele.

Popa’s.

Leonardo da Vinci, Michelangelo, Giordano Bruno vor fi prezenți în cadrul FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ acestui eveniment prin conferințele Iubiţi cinematografia franceză? care vor hrăni mintea și inima omului Visaţi atunci când auziţi vorbindu-se și îi vor inspira spiritul. Prin opera lor, despre Nouvelle Vague? Nume precum aceste stele luminoase și rare au arătat Preţul unui abonament valabil Marion Cotillard, Audrey Tautou, André cum omul se descoperă pe sine atunci pentru toate cele 3 zile de festival este Dussollier, Vincent Cassel, Juliette când încearcă să înțeleagă lumea și de 65 de lei (cu 10 lei mai ieftin decat Binoche vă sunt cunoscute? sensul superior al vieții. anul trecut !!!)

La Cinema Timiş (Piaţa Victoriei După cinci ediţii, PLAI este cel nr. 7), în 28 – 29 octombrie revine la Adela Oprișa mai mare festival de world music din Timişoara Festivalul filmului francez! (sursa: evive.ro, resurse-tineret.ro) Europa organizat 100% de voluntari, Puteți viziona câteva dintre cele

30

iulie - august 2011

Mulţumim celor care au făcut posibilă apariţia acestui număr al revistei noastre.

Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Abonamente: Abonamentele se pot face plătind în avans contribuţia recomandată pentru susţinerea revistei, corespunzătoare numărului de apariţii dorit. abonamentele se fac prin parohie, sau se poate trimite contribuţia pentru abonament prin mandat poştal la adresa: OPRIŞA Mihai Răzvan Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap.5, 300270 Timişoara, jud. Timiş.

Vă rugăm să menţionaţi pe mandat “Abonament Reînvierea”, numele şi adresa unde să vă trimitem revista, eventual şi totalul de exemplare dorit dacă doriţi mai multe din acelaşi număr.

Contribuţia recomandată este de 5 RON pe exemplar (30 RON pentru 6 numere / 60 RON pentru 12 numere). Dacă vor apărea numere cumulate pe mai multe luni, abonamentul rămâne valabil până la primirea numărului de reviste plătite în avans.

Susţinerea revistei: În momentul de faţă 50% din costul revistei este susţinut de către episcopie, iar 50% de către credincioşi prin contribuţia pentru revistă. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp.

Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze. Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta Liturghie.

Contribuţia recomandată: Pentru a sprijini revista, contribuţia recomandată pentru fiecare număr este de 5 RON.

adormirea maicii domnului - 15 august