Reînvierea 11-12/2011

revista episcopiei române unite, Greco-catolice, de lugoj  anul xii  nr. 150 - 151  11-12/2011  noiembrie - decembrie

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

În acest număr:

pastorala de crăciun hirotonirea întru episcopat a pr. claudiu pop botezul lui isus - epifania ”ars celebrandi” biografia Îps ioan ploscaru ii orientalium ecclesiarum

CUPRINS caseta redacţiei Preşedinte de onoare: pSS alexandru mesian

pag. secţiunea

Articole

3-4

paStorala

Pastorala de Crăciun

5-13

EVEnimEntE din EpiSCopiE

Comemorarea lui Corneliu Coposu la Arad Sfinţirea unei noi biserici la Cărpiniş Vizite pastorale ale PS Alexandru la Haţeg, Jebel și Arad Sărbătoarea Sfântului Nicolae la Deva Reculegeri spirituale pentru tineri Concerte de colinde la Ohaba-Forgaci, Arad, Hunedoara, Cugir şi Orăştie

14-19

EVEnimEntE din BiSEriCa noaStrĂ

Bisericile Catolice Orientale și noua evanghelizare Numirea și hirotonirea întru episcopat a Pr. Claudiu Pop PS Virgil Bercea ia apărarea familiilor angajaților Real Hypermarket România Sesiunea de toamnă a sinodului BRu Marșul pentru viață

20-21

tEoloGiE doGmatiCĂ

Botezul lui Isus - Epifania

22

rEFlECȚii

Fidelitatea față de harul divin

23

rEFlECȚii

Papa Benedict al XVI-lea despre ”ars celebrandi”

24-25

iStoria noaStrĂ

Biografie - ÎPSS Ioan Ploscaru II

26-27

maGiStEriU

Renașterea Bisericilor Orientale Orientalium Ecclesiarum

28

SpiritUalitatE

Resentimentul

29

rECEnZiE dE CartE

Opinii despre ”Căsătorie și Familie. Mărturii”

30

CUltUral

Schimb de cărți ”Grafică fără computer” Ada Milea & Bodo Burlăcianu @ Nerv The Nigel Kennedy Quintet

Director & Redactor şef: pr. răzvan oprişa Comitetul de redacţie: raimondo-mario rupp, dan pătraşcu, adela oprişa Responsabil ştiri: raimondo-mario rupp Colaboratori articole: Sergiu Soica, adela oprişa, pr. remus dobra, dan pătrașcu-Baba, ioan măgherușan, maria Bacău Concept grafic și tehnoredactare: pr. răzvan oprişa Corectura: lucia oprișa Corespondeţa: Str. holdelor, Bl. B91, Sc. B, ap. 5, 300270 timişoara, timiş, românia razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526 Tipar: S.C. partoş Srl

căutăm colAborAtori

Cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. Nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri.

Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei.

Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. Redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor.

Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

Le mulţumim tuturor colaboratorilor noştri pentru efortul material şi intelectual depus. Dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har!

ALEXANDRU Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului Onoratului cler şi iubitului popor credincios har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos „Şi Cuvântul trup s-a făcut şi a locuit între noi…”

(In 1,14)

Iubiţi fraţi întru preoţie, Iubiţi credincioşi, Niciodată omenirea n-a avut o zi de bucurie atât de mare ca ziua de astăzi, când se împlineşte ceea ce Arhanghelul Gavril a vestit Mariei din Nazaretul Galileii, că va naşte fiu. Astăzi se bucură toţi fiii strămoşilor noştri, Adam şi Eva, deoarece astăzi a răsărit soarele dreptăţii pentru lumea păcătoasă; astăzi s-a ivit ziua mântuirii noastre; astăzi s-a proclamat mântuirea lumii acesteia pierdute; astăzi s-a născut Mântuitorul lumii: Isus Cristos.

Era iarnă când Sfântul Iosif cu Preacurata Fecioară Maria au trebuit să călătorească la Betleem, deoarece împăratul August a dat poruncă să se facă recensământul populaţiei, să se înscrie fiecare acolo de unde îşi are originea.

Sfântul Iosif şi Preacurata Fecioară Maria au fost de origine din Betleemul Iudeii, de aceea ei au trebuit să călătorească acolo pentru recensământ. Iosif a pornit deci cu Maria din Nazaret spre Betleem.

Peste dealuri înalte şi drumuri pietroase, după o călătorie lungă au sosit la Betleem, dar aici n-au găsit găzduire, căci toate locurile de pe la cunoştinţe şi de la casele de oaspeţi erau ocupate de lumea venită din diferite părţi pentru recensământ.

Au trebuit să se retragă peste noapte la capătul oraşului într-un grajd, unde în vreme grea şi furtunoasă se adăposteau păstorii cu dobitoacele lor. În acel grajd şi în acea noapte a născut Fecioara Maria pe Unul Născut Fiu al său.

Acolo a fost culcat, în iesle, Pruncul Isus despre care profetul Isaia a profeţit: „Prunc s-a născut nouă şi se cheamă numele lui Înger de mare sfat… Dumnezeu tare.” (Is 9, 6.) Au venit păstorii şi magii de la răsărit şi împreună s-au închinat pruncului dumnezeiesc. Pruncul acesta născut astăzi în lume este deci Fiul lui Dumnezeu, care are să ne mântuiască pe noi din blestemul păcatului strămoşesc.

Iubiţi credincioşi, Cei care nu cred că Pruncul născut astăzi este Fiul lui Dumnezeu, să întrebe pe îngerii care acum, la naşterea Lui, cu cântări de mărire au lăudat pe Dumnezeu, zicând: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Lc 2,14), şi ei vor răspunde, că acest Prunc este Fiul, Unul născut a lui Dumnezeu.

Să întrebe pe păstorii, pe care îngerii i-au chemat la iesle: ce aţi văzut şi cine este Pruncul acesta culcat în iesle? Şi ei vor răspunde: „Am văzut pe nou născutul Prunc Isus din cer venitul Fiu Dumnezeiesc”, acesta este Mântuitorul lumii cel de mult aşteptat.

Să-i întrebe pe cei trei crai, care au venit din răsăritul îndepărtat, să se închine acestui Prunc nou născut, al cui Fiu este? Şi ei vor răspunde: este Fiul lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt în lume şi noi am văzut steaua lui.

Să-l întrebe pe Sfântul Iosif al cui este Pruncul acela? Şi el va răspunde, că al Tatălui ceresc. „Îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi-i zise: Iosife, fiul lui David, nu-ţi fie teamă să o iei la tine pe Maria, soţia ta, căci ceea ce a fost zămislit în ea vine de la Spiritul Sfântul” (Mt 1,20).

Să întrebe pe însăşi Maica Fecioară, cine este Pruncul acesta frumos şi drăgălaş? Şi ea va răspunde: Acesta este Fiul meu „care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din Cer şi s-a întrupat de la Spiritul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om” (Cf. Simbolul Credinţei).

Să-i întrebe pe Apostoli, care trei ani au petrecut cu Cristos: cine este Isus Cristos? Şi ei, împreună cu Sfântul Petru, vor răspunde: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Mt 16,16).

Ce spune Dumnezeu Tatăl, cine este Isus Cristos? La Botezul Domnului s-a auzit glas din cer, glasul Tatălui care spune: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care bine am voit” (Mt 3,17).

Ce spune Isus Cristos despre Sine? Când Cristos a fost judecat la moarte a fost întrebat: „Eşti tu Cristos, Fiul celui binecuvântat? Iar Isus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta celui Atotputernic şi venind pe norii cerului” (Mt 14,61-62).

Cerul şi pământul, evanghelia şi istoria, unanim mărturisesc, căci Cristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Unul născut iar nu creat.

Cu toate că despre dumnezeirea lui Isus Cristos sunt atâtea mărturii, totuşi, sunt mulţi care nu-L recunosc şi nu vor să-L noiembrie - decembrie 2011

3

pastorala

recunoască pe Isus Cristos de Fiu a lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.

Iubiţi credincioşi,

Cu umilinţă şi smerenie să ne rugăm lui Isus Cristos să ne dea credinţă şi tărie să putem mărturisi adevărul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, este Mântuitorul lumii. Aceasta o învaţă Sfânta Maică Biserică de peste 2000 de ani. Această credinţă adevărată au mărturisit-o şi o mărturisesc şi astăzi milioane de martiri, cu sângele şi viaţa lor.

Toţi cei care am devenit creştini prin Sacramentul Sfântului Botez, avem datoria de a vesti „vestea cea bună”, Evanghelia lui Cristos, care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc, „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu l-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa de veci” (In 3,16). Să nu uităm, aşadar, că avem datoria de a vesti evanghelia carităţii prin faptele noastre de iubire faţă de aproapele, faţă de cei ce se găsesc în suferinţe, care se identifică cu Cristos.

Împreună cu îngerii, păstorii, magii, cu Preacurata Fecioară Maria, Mama lui Isus, cu Sfântul Iosif, cu întreaga Biserică să adorăm şi noi pe Pruncul Isus din ieslea din Betleem, prezent în Taina Sfintei Euharistii.

Vă dorim tuturor Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii, iar Anul Nou 2012 să vă aducă belşug de haruri de la Pruncul Isus.

Sărbători Fericite!

An Nou Fericit!

Cu arhiereşti binecuvântări,

ALEXANDRU Episcop de Lugoj

Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj la Praznicul Nașerii Domnului 2011 Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.

4

noiembrie - decembrie 2011

EVENIMENTE IMPORTANTE

din episcopia de lugoJ

11 noiembrie comemorAreA lui corneliu coposu lA ArAD-centru Pe 11 noiembrie 2011, s-au împlinit 16 ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a fost Corneliu Coposu, simbol al luptei pentru credință și adevăr. Cu această ocazie, duminică 20 noiembrie, la sfârșitul Sfintei Liturghii, în prezenţa unui număr impresionant de credincioși grecocatolici și de alte confesiuni, a fost oficiată Slujba Parastasului în amintirea distinsului om politic și fiu fidel al Bisericii Române unite, Greco-Catolice.

La finalul parastasului, parohul bisericii a trasat în câteva cuvinte viața și semnificația luptei lui Corneliu Coposu împotriva sistemului comunist instaurat in Romania, precum și atașamentul fidel faţă de biserica sa, Biserica Română unită cu Roma. Dumnezeu să-l odihnească in pace!

13 noiembrie sfinţireA unei noi biserici lA cărpiniȘ În Duminica a 25-a după Rusalii, a Samarineanului milostiv, la 13 noiembrie 2011, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Cărpiniș, protopopiatul Sânicolau Mare, cu ocazia sfinţirii unui nou lăcaș de cult cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril. Preasfinţia Sa a fost însoţit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj.

La sosire, PS Alexandru a fost întâmpinat de pr.

Marius Pârvu, protopop de Sânicolaul Mare, de parohul actual al Cărpinișului, pr. Ilie Tomioagă, de primarul comunei, dl. Ioan Sima, de un sobor de preoţi și de numeroși credincioși, cu tradiţionala pâine și sare precum și cu buchete de flori. Preasfinţitul, alături de primar, au pornit în procesiune spre biserica romanocatolică din localitate, într-o caleașcă trasă de doi cai, fiind însoţiţi de tineri și copii cu prapori și de numeroși credincioși. În biserica romano-catolică a avut loc un scurt moment de rugăciune urmat de un cuvânt de mulţumire adresat de PS Alexandru, după care s-a pornit în procesiune cu Euharistia către noul locaș de cult greco-catolic.

Ceremonia religioasă a început la ora 10. În masa sfântului altar, alături de Hrisov, au fost depuse moaștele Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma și Damian. La Sfânta Liturghie, alături de PS Alexandru, au concelebrat: Mons. Angelo Narcis-Pop, pr.

Marius Pârvu, Mons. Mihai Vereș, paroh la uivar, pr. prot. on. Ioan Grad, paroh la Darova, pr. Dumitru Crișan, paroh la Comloșu Mare, pr. Ioan Dunca, paroh la Parţa, pr. Gheorghe Tomoioagă, paroh la Bocsig, pr. Gheorghe Ardelean, paroh la Periam și pr. Cristian Olariu, paroh la Balinţ. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii Sfântul Iosif din Timișoara, dirijat de prof. Doina Boșca. În cuvântul de învăţătură, PS Alexandru s-a referit la textul Evangheliei duminicii, a Samarineanului milostiv, dar a amintit și despre sfinţii îngeri și arhangheli. De asemenea, Preasfinţia Sa a prezentat câteva momente din istoria construirii noului locaș de cult. În comuna Cărpiniș nu a existat parohie greco-catolică înainte de 1948. De-a lungul vremii în localitate s-au stabilit familii de greco-catolici venite din Ardeal, care au frecventat biserica romano-catolică, datorită faptului că Biserica Greco-Catolică din România era scoasă în afara legii. Parohia a fost înfiinţată în anul 1992. Prin bunăvoinţa Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, în special a ES Sebastian Krauter și ulterior a ES Martin Roos, Sfânta Liturghie s-a săvârșit în biserica romano-catolică în noiembrie - decembrie 2011

5

cei aproape 20 de ani. Primul preot care a asigurat serviciile religioase pentru comunitatea unită din Cărpiniș în rit bizantin a fost Mons. Mihai Vereș. Între anii 1998-2001, paroh al comunităţii a fost pr. Ovidiu Telescu, iar între anii 2001-2007 pr. Vasile Borda. Primăria din Cărpiniș, prin bunăvoinţa fostului primar Nelu Balaș, a acordat un teren pentru construirea noului locaș de cult, iar piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în data de 7 noiembrie 2004 de către PS Alexandru. În 16 noiembrie 2007, pr. Ilie Tomoioagă a fost instalat ca paroh al comunităţii din Cărpiniș, stabilindu-se totodată în localitate. În anul 2010 au început lucrările pentru construirea noii biserici, finalizarea având loc în toamna acestui an.

19-20 noiembrie 100 De Ani De lA nAȘtereA ips ioAn ploscAru Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la nașterea celui care a fost Arhiepiscop emerit Ioan Ploscaru, fost Episcop al Eparhiei de Lugoj și mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste timp de 15 ani. Cu această ocazie, Episcopia de Lugoj a organizat în Catedrala Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj, în ziua de 19 noiembrie 2011, un program liturgic și culturalistoric.

La eveniment a participat Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, Sorin Stragea, deputat de Timiș, Marius Martinescu, fost primar al orașului, preoţi de la celelalte culte din oraș, Surorile OSBM și Surorile de Caritate. Înainte de începerea programului, Preasfinţitul Alexandru Mesian s-a recules la mormântul IPSS Ioan Ploscaru din cimitirul greco-catolic Lugoj. Programul la catedrala din Lugoj a început cu Sfântul Rozariu, după care a urmat prima alocuţiune, rostită de drd. Sergiu Soica, despre personalitatea IPS Ioan Ploscaru. Sergiu Soica a prezentat o biografie a IPS Ioan, pe care a structurat-o în trei mari etape ale vieţii sale: perioada până la consacrarea ca Episcop auxiliar, perioada detenţiei și reorganizarea Bisericii în clandestinitate și perioada în care a devenit Episcop eparhial de Lugoj. A pus accentul pe perioada detenţiei în închisorile comuniste, citând în special din dosarul personal al IPS Ioan întocmit de securitate. A prezentat un itinerariu al Episcopului Ioan prin închisorile comuniste vreme de 14 ani.

Programul a continuat cu Sfânta Liturghie arhierească. Alături de PS Alexandru au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj; pr. dr. Ioan Mitrofan, econom al Bisericii Române unită cu Roma, Greco-Catolică; pr. Teodor Baba, protopop de Lugoj; pr. Ioan Pop, parohul catedralei; pr. Cristian Olariu, paroh la Balinţ; pr. Alin Glosik, paroh la Visag; pr.

Ovidiu Neiconi, paroh la Ohaba-Forgaci; pr. Ovidiu Rănescu, paroh la șanoviţa și pr. Titi Dumitrescu de la parohia romanocatolică din Lugoj. Răspunsurile au fost date de corul catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan. După Sfânta Liturghie a avut loc un parastas de pomenire, după care a urmat cuvântul omagial despre IPS Ioan Ploscaru, prezentat de conf. univ. pr. dr. Ioan Mitrofan, care a subliniat împrejurările în care l-a cunoscut. De asemenea a subliniat prin exemple modestia, simplitatea, umilinţa, înţelepciunea și umorul inteligent pe care le avea acesta. „A rămas pentru noi ca o amintire plăcută chipul și personalitatea sa: o persoană jovială, sinceră cu Dumnezeu și credincioșii, generos și abandonat Proniei Divine care l-a însoţit și l-a ocrotit până în sfârșit”, a afirmat în concluzie pr. Ioan. În relatare sunt amintite diferite momente și acţiuni care au marcat Anul Jubiliar al Arhiepiscopului Ioan Ploscaru, între care vizita, în data de 23 octombrie, a PS Alexandru, însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop, în localitatea Frata, jud. Cluj, locul de naștere al IPS Ploscaru. Aici a fost dezvelit un bust al Înalt Preasfinţiei Sale în curtea bisericii greco-catolice. De asemenea, la propunerea tinerilor din filiala ASTRu „Coborârea Sfântului Spirit” Lugoj, în cadrul zilelor Acţiunii Catolice, în zilele de 20 respectiv 23 octombrie a avut loc în Catedrala din Lugoj și în parohia Lugoj III proiecţia documentarului „Memorialistică – convorbiri cu IPS Ioan Ploscaru”, realizat de studioul TVR-Timișoara în anul 1994. În cadrul Întâlnirii de toamnă cu Clerul din Eparhia de Lugoj, care s-a desfășurat în ziua de 28 octombrie, au avut loc momente omagiale dedicate centenarului IPS Ioan Ploscaru, oficiindu-se și un parastas de pomenire în capela Centrului

6

noiembrie - decembrie 2011

Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare” din Lugoj. De asemenea, tot în cadrul acestei întâlniri, pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial și secretar episcopal, a dat citire unei predici autobiografice rostită de Preasfinţitul Ploscaru în Catedrala Lugojului, la data de 30 noiembrie 1991, cu ocazia aniversării a 80 de ani de viaţă. Postul Radio Maria a difuzat în seara zilei de 18 noiembrie emisiunea „In memoriam Arhiepiscopul Ioan, 100 de ani de la nașterea sa”, realizată de Laura Chirilă, în care au fost luate mai multe mărturii preţioase din partea celor care l-au cunoscut mai bine pe Arhiepiscopul Ioan.

S-au primit mai multe mesaje cu acest prilej, precum și materiale de la anumiţi credincioși; presa locală a prezentat articole despre centenarul Ioan Ploscaru, iar în mai multe biserici din Eparhia de Lugoj și chiar în Catedrala din Iași s-au oficiat slujbe religioase cu această ocazie. *** Comemorarea ÎPS Ioan s-a făcut și în parohiile din Protopopiatul BocșaReșiţa. Astfel în parohia Reșiţa la biserica „Maica Domnului de la Fatima” și biserica romano-catolică, „Maria zăpezii”, comemorarea a avut loc, duminică 20 noiembrie 2011, începând cu ora 8,00 respectiv 10,30. În prealabil s-a organizat o expoziţie cu imagini din viaţa PS Ioan Ploscaru (inclusiv cu vizitele canonice făcute la Reșiţa în 1994, Bocșa în 1991 și Oraviţa 1992). De asemenea au fost expuse aproape toate cărţile pe care ÎPS le-a scris de-a lungul vieţii. A fost prezentată viaţa sa și s-a recitat din compoziţia poetică a Înaltpreasfinţitului Ioan. La final a fost oficiat un parastas și s-au împărţit colăcei tuturor credincioșilor.

Să îi păstrăm o amintire pioasă și să ne rugăm ca prin exemplul său de păstor neobosit, de sfinţitor al oamenilor și bisericilor, de ucenic al lui Isus Cristos și jertfitor al altarului, să poată, bucurându-se de lumina cea fără de sfârșit, să mijlocească pentru noi, cei care facem încă umbră pământului, să ceară Tatălui de pe tronul ceresc să ne facem vrednici cu toţii, să atingem idealul final, dobândirea cerului și a vieţii veșnice.

30 noiembrie comemorAreA consAcrării Întru episcopAt A Îps ioAn ploscAru Anul acesta, la 30 noiembrie, s-au împlinit 63 de ani de când ÎPS Ioan Ploscaru a fost consacrat episcop în clandestinitate la București de către Nunţiul Gerard Patrick Aloysius O’Hara. Cu această ocazie, în Catedrala Lugojului, după Sfânta Liturghie Arhierească, s-a oficiat un parastas de pomenire întru memoria Sa. Alături de Prea Sfinţitul Alexandru s-au aflat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj, pr. prot. on.

Ioan Pop, parohul catedralei, pr. Olariu Cristian, paroh la Balinţ, pr. Ovidiu Rănescu, paroh la șanoviţa. Lector a fost Lucian Mîrza. PS Alexandru le-a vorbit credincioșilor despre perioada consacrării în clandestinitate a PS Ioan Ploscaru, subliniind mărturia de credință pe care a dat-o alături de întreg episcopatul greco-catolic.

1-4 Decembrie ÎntÂlnireA echipei sectorului tineri Al Ac (comunicAt) În perioada 1-4 decembrie 2011, consilierii sectorului tineri al Acţiunii Catolice din România, împreună cu Crina Horvat, vicepreședinta sectorului, și pr. Iuliu Muntean, asistentul spiritual, s-au întâlnit la Casa Memorială „Ioan Ploscaru” din Lugoj pentru a evalua activităţile sectorului tineri din acest an și a le planifica pe cele viitoare. Întâlnirea a debutat joi cu Sfânta Liturghie celebrată de pr. Iuliu Muntean, după care a urmat un moment spiritual despre motivaţia tinerilor din Acţiunea Catolică susţinut de același preot, și a continuat cu activităţi de team-building și de coeziune a echipei.

Vineri, 1 decembrie, după Sfânta Liturghie de dimineaţă, programul a continuat cu o intensă sesiune de lucru, iar seara s-a ieșit într-o vizită în orașul Lugoj, pentru a cunoaște istoria și a admira locurile frumoase ale orașului. Sâmbătă, ziua a început cu Sfânta Liturghie, după care s-a continuat munca conform agendei. Apoi, participanţii au fost invitaţii Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian la masa de prânz, ocazie cu care s-a vizitat și sediul Episcopiei de Lugoj. A urmat o scurtă vizită la Mănăstirea surorilor baziliene „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj, unde s-au înălțat rugăciuni pentru noi vocaţii la viaţa consacrată.

Seara, echipa de lucru s-a întâlnit cu tinerii din ASTRu Lugoj însoţiţi de pr. Robert Trubiansky. A participat și președinta ASTRu eparhial Lugoj, Anca Jurcuţa, și asistentul spiritual al ASTRu eparhial Lugoj, pr. Viorel Codrea. S-au discutat mai multe despre Acţiunea Catolică și despre rolul tinerilor în Biserică. noiembrie - decembrie 2011

7

Întâlnirea s-a încheiat duminică, cu participarea la Sfânta Liturghie celebrată la Catedrala greco-catolică din Lugoj cu hramul „Coborârea Spiritului Sfânt”, alături de comunitatea locală. Îi mulţumim Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian pentru ospitalitatea cu care ne-a primit și pentru sprijinul acordat pentru buna desfășurare a activităţii și îl asigurăm de rugăciunile și recunoștinţa noastră. Ne bucuram de deschiderea și bucuria cu care am fost primiţi de tinerii lugojeni și le dorim mult spor, curaj și perseverenţă în misiunea de apostoli laic. (Adriana Ianuș, consilier naţional sector tineri) 4 Decembrie vizită pAstorAlă A ps AlexAnDru lA hAţeG În Duminica a 27-a după Rusalii, la 4 decembrie 2011, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sf. Nicolae, Haţeg, Protopopiatul Haţeg, la invitaţia pr. protopop Doinel Nicolae Preda și a consiliului parohial, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la celebrarea primei Sfinte Liturghii în biserica nou construită.

Preasfinţia Sa a fost însoţit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj.

Prima vizită a avut loc în urmă cu 16 ani, mai exact la 28 ianuarie 1995, cu ocazia hirotonirii pr. Pavel Dragotă, care a studiat la Academia de Teologie la Blaj, absolvind în anul 1948, și care a așteptat 47 de ani pentru a primi Taina Preoţiei.

Actualmente Mons. Pavel Dragotă este prelat papal și protopop emerit de Haţeg.

PS Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie și cu Sfânta Cruce de către pr. Doinel Preda. Sfânta Liturghie arhierească a început la orele 10. În cuvântul de învăţătură, PS Alexandru s-a axat pe textul Evangheliei duminicii, despre femeia gârbovă care de 18 ani era legată de satana și pe care Domnul nostru Isus Cristos a eliberat-o. Ca o analogie pe marginea acestei Evanghelii, Preasfinţia Sa a menţionat de bisericile din Silvașul de Sus și Silvașul de Jos care „nici până în ziua de azi nu au fost retrocedate și stau închise”. Ierarhul a făcut și o prezentare a apropiatei sărbători a Nașterii Domnului.

De asemenea, PS Alexandru a amintit credincioșilor evenimentele mai importante din ultimii zece ani petrecute în biserica dedicată Sf. Nicolae, Arhiepiscopul de la Mira Liciei: vizita relicvei Sfântului Anton de Padova, hirotonirea întru preoţie a tânărului Silviu Stroia, paroh la Silvaș etc. A subliniat importanţa harurilor care s-au primit de-a lungul acestei perioade de timp în această biserică: Sfinte Liturghii, Spovezi, Împărtășanii etc. A felicitat pe noul pr. protopop Doinel Preda Nicolae, comunitatea pe care o păstorește și pe toţi cei prezenţi. În continuare, pr. Doinel Nicolae Preda a mulţumit Preasfinţiei Sale Alexandru pentru bucuria pe care a făcut-o credincioșilor, fiind prezent în mijlocul comunităţii la acest moment aniversar. La sfârșitul Sfintei Liturghii, toţi credincioșii au fost invitaţi la o agapă fraternă la demisolul bisericii.

6, 11 Decembrie sărbătoAreA sfÂntului nicolAe lA DevA Și hrAmul bisericii În fiecare an, de sărbătoarea sfântului Nicolae în parohia „Imaculata” ,se desfășoară un Concert de Colinde prezentat de Liceul de muzică și arte plastice „Sigismund Toduţă” din Deva. În acest an, credincioșii au avut bucuria de a asculta colindele a trei coruri: corul de copii „Arlechino” reprezentat de elevi din clasele I-IV, corul „Lira” format din elevi din clasele V-VIII și corul „Orfeu” având în componență elevi din clasele IX-XII. Aceste coruri au interpretat colinde și cântece de stea din repertoriul românesc și internaţional. Pe lângă aceste minunate voci, s-au distins profesorii lor îndrumători, Gelu și Mariana OnţanuCrăciun. În ziua de 8 decembrie a concertat, în biserica „Imaculata”, Corala “Sargetia” din Deva.

Din anul 2002, în fiecare an, parohia din Deva își sărbătorește hramul: Concepţia fără păcat a Sfintei Fecioare Maria de către sfânta Ana. S-a obișnuit și convenit de către părintele - de pie memorie, ieromonah Puni Emil SJ – ca la sărbătoarea de hram să predice un preot străin (din altă localitate), iar hramul să se ţină în prima duminică după 9 decembrie. În acest an, credincioșii avut bucuria de a asculta, duminică, 11 decembrie, câteva Misiuni de Hram rostite de către rvs. pr. dr. Viorel Codrea, paroh la Cugir.

8

noiembrie - decembrie 2011

9-11 Decembrie reculeGeri spirituAle pentru tinerii Din luGoJ Și timiȘoArA lA mănăstireA „preAsfÂntA treime” Tinerii de la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”din Lugoj, însoţiţi de Pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru, împreună cu tinerii din Timișoara însoţiţi de pr. Răzvan Oprișa, paroh la Timișoara IV, au participat, sâmbătă, 10 decembrie, la o zi de reculegere spirituală la Mănăstirea „Preasfânta Treime” a „Fraţilor Sfintei Cruci” din localitatea Giroc (Protopopiatul Timișoara).

Meditaţiile au fost conduse de părintele Jose Refugio Vela. Pentru tinerii din Timișoara, reculegerile s-au desfășurat pe parcursul a trei zile, din seara zilei de 9 decembrie, până în 11 decembrie la amiază. Tinerii timișoreni au petrecut astfel aceste momente de reculegere atât la Mănăstirea „Preasfânta Treime” din Giroc, cât și la Timișoara la Sediul Vicariatului Greco-Catolic. Tinerii lugojeni au avut parte de reculegeri spirituale doar în ziua de 10 decembrie, la Mânăstirea Fraţilor Sfintei Cruci. Așadar, programul pentru ambele grupuri a început de dimineaţă cu participarea la Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie a urmat prima meditaţie, în care pr. Jose a oferit tinerilor câteva repere privind felul în care să ne trăim viaţa spirituală. Părintele a vorbit și despre sărbătoarea Nașterii Domnului. A subliniat în mod special pasajul biblic de la Luca 2.10: „orice revelație începe cu «nu vă temeţi»” Pornind de la textul biblic de la 1 Ioan 4, 18 pr. Jose a dorit să le arate tinerilor că în iubire nu există frică. „Iubirea desăvârșită” a spus pr. Jose, „este să fim mai atenţi la ce este în jurul vieţii noastre, tot binele pe care noi îl putem face. Când spun frică nu înseamnă că în iubire nu putem avea tentația de frică, dar, dacă alegem iubirea, frica nu ne va paraliza”.

A urmat masa de prânz, oferită cu generozitate de către Fraţii Sfintei Cruci și de Doamna preoteasă Adela Oprișa. După masă – în a doua meditaţie a zilei – Pr. Jose, a propus tinerilor câteva gânduri despre rugăciune și reflexie. „E important să învăţăm să privim rugăciunea ca dar”, a spus pr. Jose, „un dar care ne mântuiește”, însă avem nevoie de Spiritul Sfânt care ne învaţă să cerem să lăudăm, să mulţumim și să înţelegem cum se mișcă Dumnezeu în sufletul nostru. «De asemenea, și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre pentru că nu știm ce să cerem în rugăciune așa cum se cuvine, dar Duhul însuși intervine pentru noi cu suspine negrăite» Romani 8, 26. Toata viaţa noastră se învârte în jurul întrebării: cum putem să ne rugăm neîncetat? (Privegheați și vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită, Luca 22, 46). Pentru a înţelege rugăciunea ca o legătură între noi și Dumnezeu, Părintele a făcut o analogie între rugăciune și o poveste de dragoste. „Când te îndrăgostești de cineva, dorești să rămâi cu persoana respectivă tot timpul, ești obsedat de ceea ce iubești; așa e și cu rugăciunea: se fundamentează ca o poveste de dragoste”.

Părintele le-a prezentat tinerilor trei forme de rugăciune: 1. „Modul nostru de viaţă cu faptele noastre să i le oferim Lui; în ceea ce facem să fim conștienți că Dumnezeu e prezent”.

A accentuat valoarea rugăciunii spontane; 2. Retragerea într-un loc liniștit, rugăciunea în tăcere, în izolare. (un exemplu desăvârșit în acest sens este modelul carmelitan); 3. Rumegatio – meditarea la un cuvânt sau un pasaj din Biblie, rugăciunea isihastă sau rugăciunea inimii, „repetând, intri în profunzime” – a dat exemplul isihaștilor. „Fără rugăciune” a spus Părintele în încheierea meditaţiei, „nu putem intra în miezul spiritualităţii creștine. Rugăciunea permite să ne punem în dialog cu Dumnezeu și în prezenta Lui. Astfel, în dialog și în prezenţa lui Dumnezeu facem totul: muncim, ne odihnim, dormim, vorbim, și chiar în timp ce vorbim cu alţii, nu pierdem legătura aceea cu Dumnezeu” A urmat un moment de rugăciune în tăcere în care fiecare tânăr a avut ocazia să experimenteze forma a doua de rugăciune despre care pr. Jose le-a vorbit.

Reflecţia personală a culminat cu un moment de discuţie și împărtășire comunitară pe marginea temelor prezentate. noiembrie - decembrie 2011

9

Cei patru preoţi (pr. Jose, pr. Davide, pr. Răzvan și pr. Robi) au stat la dispoziţia tinerilor și pentru colocvii personale, respectiv pentru sfânta spovadă.

11 Decembrie vizită pAstorAlă A ps AlexAnDru În pArohiA Jebel În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, la 11 decembrie, PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia Jebel, judeţul Timiș, la invitaţia pr. paroh Vasile Borda și a consiliului parohial.

Preasfinţia Sa a fost însoţit de Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj. Cu această ocazie s-a sfinţit biserica parohială „Sfântul Ilie” în urma lucrărilor de restaurare interioară. La eveniment au luat parte: Sabin Bociu, primarul comunei Jebel și venerabilul părinte emerit Gărău, fost paroh mai mulţi ani în această biserică. Au participat credincioși din parohiile apropiate, atât greco-catolici cât și ortodocși, romano-catolici și de alte confesiuni.

Parohia Jebel se află la 27 Km de Timișoara, aparţine de Protopopiatul de Timișoara și a fost înfiinţată în anul 1845. Din anul 1863 a existat în localitate și școală confesională. Biserica a fost construită în anul 1932 și a fost sfinţită în anul 1936 de către Episcopul martir Ioan Bălan. La anul 1903 parohia Jebel număra 304 credincioși greco-catolici. PS Alexandru a fost întâmpinat în faţa bisericii cu pâine, sare și flori de pr. Vasile Borda, parohul locului, și de pr. Vasile Dragoș, paroh la Liebling. Ceremonia a început la orele 10.00 cu oficiul sfinţirii apei, după care a urmat binecuvântarea credincioșilor și a bisericii, prin stropirea cu apă sfinţită și sfântul mir. După ceremonia de sfinţire s-a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească. În cuvântul de învăţătură, P.S. Alexandru s-a referit la textul evangheliei duminicii. A vorbit comunităţii din Jebel și despre începuturile activităţii după anul 1989, amintindu-i pe preoţii care au păstorit această comunitate: pr. Gheorghe Berciu, care a activat între anii 2000-2001 și a locuit cu familia în parohie, pr. Vasile Dragoș, care a administrat parohiile Liebling, Jebel și Petroman și actualul pr.

Vasile Borda, care a început activitatea în luna mai 2008. PS Alexandru l-a felicitat pe pr. Vasile pentru realizările făcute de-a lungul vremii în această parohie. De asemenea a mulţumit credincioșilor și tuturor celor care contribuit la reparaţia bisericii. A conferit apoi pr. Vasile Borda crucea pectorală pentru activitatea pastorală desfășurată pe parcursul a peste 11 ani de preoţie, într-o perioadă foarte grea de refacere a Bisericii Române unite cu Roma, Greco-Catolică. În încheiere părintele paroh a rostit un scurt cuvânt, în nume personal și în numele credincioșilor păstoriţi, mulţumind Domnului și tuturor celor prezenţi.

11, 13, 14, 18 Și 19 Decembrie concerte De colinDe lA ohAbA-forGAci, ArAD, huneDoArA, cuGir Și orăȘtie ohAbA-forGAci. Ediţia din acest an Serii de Rugăciune urmată de concertele de colinde, a avut loc în ziua de 11 decembrie. Credincioșii, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj. Programul a început cu Rânduiala Vecerniei oficiată de pr. Ovidiu Neiconi, parohul locului. După Vecernie au urmat concertele de colinde susţinute de grupul de tineri și copii ai parohiei, de tinerii și copiii din parohia Lugoj III (cartierul Mondial) însoţiţi de Mons. Angelo și de tinerii din corul Catedralei din Lugoj, dirijaţi de D-na Prof. Olimpia Drăgan. În încheierea serii, Mons.

Angelo a adresat credincioșilor pe lângă salutul și binecuvântarile Prea Sfinţitului Alexandru și un cuvânt de învăţătură pe marginea Sărbătorii Nașterii Domnului. La final Pr. Ovidiu Neiconi, parohul locului, a mulțumit în primul rând bunului Dumnezeu, Mons.

Angelo, tinerilor de la Lugoj și d-nei Olimpia, d-lui primar și tuturor credincioșilor prezenți.

10

noiembrie - decembrie 2011

ArAD. ziua de 13 decembrie a fost o zi deosebită pentru credincioșii de la biserica „Nașterea Preacuratei Fecioare Maria”.

După terminarea Sfintei Liturghii și a rugăciunilor adresate în cinstea Sf. Anton de Padova (am avut prezente și moaștele Sf. Anton de la parohia Arad-Micalaca, aduse de către părintele Bodea Romeo), a urmat un concert extraordinar de colinde tradiţionale românești susţinut de două corale: corul „Schola Cantorum”, al studenţilor de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea și corul mixt „L’ annunciazione”, format din studenţi și studente de la aceeași instituţie de învăţământ, conduse de dl prof Radu Muresan. Parohul a multumit la sfarsit, în numele credincioșilor parohiei, oaspeţilor pentru minunatul cadou oferit cu ocazia așteptării marelui praznic al Nașterii Mântuitorului. La finalul programului,invitaţii au luat parte la o agapă fraternă la care și-au dat concursul toţi credincioșii din parohie. huneDoArA. Prin grija Părintelui Paroh Damian Eugen și cu concursul profesorilor și al elevilor de la Liceul de Informatică – Secţia de Muzică, și anul acesta în parohia „Sfânta Treime” Hunedoara, a avut loc, în ziua de 14 decembrie 2011, tradiționalul Concert de Crăciun. Micii vrăjitori ai viorii, violoncelului și ai pianului au încântat auditoriul venit să se bucure timp de două ore de momente deosebite din repertoriul muzicii clasice și al colindelor de Crăciun. Micii interpreţi, probabil viitori mari maeștri, au fost răsplătiţi cu flori și nenumărate aplauze – un cadou binevenit în apropierea sfintei sărbători a Crăciunului, atât pentru profesorii care i-au pregătit, cât și pentru părinţii care i-au urmărit pe parcursul evoluției. cuGir. Concertul de colinde din acest an s-a desfășurat la demisolul bisericii „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” în ziua de 17 decembrie. Programul a început cu Paraclisul Maicii Domnului, oficiat de părintele Adrian Didi, preot paroh la Turdaș și a continuat cu urarea de bun venit a pr. dr.Viorel Codrea, parohul gazdă. Acesta a transmis celor de față câteva gânduri despre însemnătatea momentului care se apropie și anume nașterea lui Isus, precum și despre reîntoarcerea la copilărie și nevoia de preocupare constantă pentru componenta spirituală a vieții noastre. Concertul a început cu grupul copiilor parohiei din Cugir, a continuat cu grupul de tineri și mai apoi cu grupul de colindători romano-catolici din Cugir. În final, cei prezenţi s-au bucurat de colindele grupului teologilor grecocatolici de la Blaj. orăȘtie. A devenit deja o tradiție ca în postul Crăciunului prietenii să se adune laolaltă la biserica „Sf. Ilie Tezviteanul” ca să asculte colinde și nu numai să asculte, dar să și cânte minunatele melodii specifice acestui timp de bucurie. Astfel, în ziua de 18 decembrie a avut loc a cincea ediție a „Concertului de colinde”. Dimineața zilei a adus celor prezenți, după oficierea Sfintei Liturghii (celebrată de pr. prot. Silviu Lucian Bindea), bucuria cântului de copii.

Seara a continuat cu programul de cântece interpretate de coruri bisericești și interpreţi locali printre care amintim: ansamblul Casei de Cultură, interpretul de muzică populară Eugen Pistol, colindătorii de la parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cugir, corul parohiei „Sfânta Treime” din Hunedoara, corul parohiei „Imaculata” din Deva, și corul parohiei „Ilie Tezviteanul” din Orăștie. Printre interpreţi s-au numărat pr. Sorin Sabo și pr. Silviu Bindea (care au interpretat câteva colinde tradiţionale).

La concert au fost prezente și oficialitățile locale printre care enumerăm pe dl. deputat Veniamin Balga, dl Alexandru Munteanu, primarul localității, dl. Lucian Heiuș, director executiv la DGFP, dl.

Ovidiu Bălan viceprimar, dl.Teodor Iordan, ș.a.

24 Decembrie seArA De AJun lA cAteDrAlA Din luGoJ Marea sărbătoare a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu a fost celebrată festiv și în acest an de credincioșii Catedralei Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj. De 22 ani, Catedrala greco-catolică din Lugoj se transformă în Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, într-o „peșteră” primitoare, pentru nașterea în lume a lui Isus Cristos, printr-un program special în cinstea sărbătoritului Isus. În deschiderea programului, pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei, a vorbit credincioșilor despre semnificaţia Sărbătorii Nașterii Domnului. A urmat concertul de colinde susţinut de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan.

Momentul central al programului l-a constituit, și de această dată, sceneta„Viflaimul”, jucată de copiii și tinerii de la cateheză pregătiţi de Surorile Baziliene. Cei prezenţi i-au însoţit pe Iosif și Maria pe drumul de peregrinări prin Betleem, de la o casă la alta, pentru a cere adăpost; au simţit durerea refuzului de a fi primiţi, precum și frigul, izolarea și mirosul greu din peștera noiembrie - decembrie 2011

11

în care s-a născut Mântuitorul.

Foarte vizibil a reieșit din scenetă și acţiunea diavolului, ispita asupra lui Iosif și mai ales asupra lui Irod, care, pentru a-și apăra tronul, poruncește să fie omorâţi toţi copiii, mai mici de doi ani, din ţinut, sperând că printre aceștia va fi și Pruncul Isus. După scenetă, PS Alexandru Mesian a mulţumit tuturor celor implicaţi în alcătuirea programului. ziua s-a încheiat cu concertul dat de corul tinerilor, cu frumoase colinde și cântece religioase din muzica românească și universală.

La sfârșitul programului, toţi copiii prezenţi s-au bucurat de darurile trimise de Pruncul Isus prin Moș Crăciun.

25 Decembrie sărbătoAreA crăciunului lA huneDoArA Enoriașii Bisericii Greco-Catolice „Sfânta Treime” din Hunedoara, au avut parte de un Crăciun sfânt și binecuvântat, datorită și programului artistic – religios prezentat de copiii parohiei, care participă în fiecare săptămână la orele de religie sub îndrumarea Preotului Paroh, Eugen Damian. La reușita programului (scenetă specifică măreţului praznic, cântece vocale și instrumentale, colinde) și-a adus aportul cu mult profesionalism doamna preoteasă Profesor, Camelia Damian. Programul a fost răsplătit cu aplauze prelungite și cadouri de la Moș Crăciun, iar copiii și îndrumătorii lor au fost felicitați pentru că întregesc an de an atmosfera de sărbătoare.

25 Decembrie ÎntÂlnireA De bilAnţ A Astru-lui pArohiAl cuGir În data de 25 decembrie a.c. a avut loc la Cugir, judeţul Alba, reuniunea de sfârșit de an a ASTRu-lui parohial Cugir. Întâlnirea a debutat cu rugăciunea ASTRu Eparhial Lugoj rostită de către toţi membrii prezenţi, împreună cu asistentul spiritual, pr. dr. Viorel Codrea, și imnul ASTRu Eparhial Lugoj cântat de cei prezenţi. Înainte de a trece la prezentarea propriu-zisă a bilanţului pentru anul 2011, membrii ASTRu Cugir au discutat împreună cu asistentul spiritual ultimele vești aflate, și anume, apariţia în ziarul unirea, ziar local al judeţului Alba, a unui articol despre concertul de colinde 2011, organizat de către Parohie împreună cu AGRu Cugir și în colaborare cu ASTRu Cugir, în data de 17 decembrie a.c. A urmat apoi prezentarea bilanţului de activităţi pentru anul 2011.

Membrii ASTRu Cugir, s-au implicat nu numai în organizarea activităţilor deja tradiţionale, ci și în organizarea evenimentelor la nivel eparhial. următorul punct de pe ordinea de zi discutat în cadrul ședinţei membrilor ASTRu Cugir a fost prezentarea propunerilor de activităţi pentru anul 2012.

S-a discutat despre propunerea asistentului spiritual, pr. Viorel Codrea de a organiza exerciţii spirituale o dată sau de două ori pe an (în Postul Crăciunului și în Postul Paștelui), eventual în cele 3 zile de misiuni la care să participe membrii ASTRu Cugir, implicaţi, de altfel, și în organizarea evenimentului. Acestea vor avea rolul de a-i ajuta pe tineri în formarea lor ca oameni, creștini și viitori tineri profesioniști.

Pentru finalul ședinţei, pr. Codrea le-a citit tinerilor fragmente dintr-un document al ASTRu dinainte de 1948: „Idealul la care tinde ASTRu este formarea unui tineret adânc creștin, capabil să facă apostolat pentru întărirea credinţei și moralei creștine. Pentru a-și îndeplini misiunea ce i-a încredinţat Dumnezeu în societate, astristul se bizuiește ca în cadrul asociației să se perfecţioneze în tripla sa calitate de om, de creștin și de profesionist.”

12

noiembrie - decembrie 2011

26 Decembrie vizită pAstorAlă A ps AlexAnDru lA ArAD De mai mulţi ani există tradiţia ca în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, Preasfinţitul Alexandru Mesian să efectueze o vizită pastorală la Arad. În acest an Sfânta Liturghie a fost celebrată la biserica „Sfântul Anton de Padova”, din cartierul Arad-Micălaca, lăcaș ce a fost sfinţit la 19 iunie 2011. Preasfinţitul a fost însoţit în această vizită de Mons. Angelo Narcis Pop, vicarul general al Eparhiei de Lugoj. La sosire, PS Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce de pr.

Radu Vorindan, protopopul Aradului, și de pr. Romeo Bodea, parohul locului. La Sfânta Liturghie alături de Episcop și vicarul general s-au aflat pr. Nistor Chișbora, prelat papal și fost protopop al Aradului, pr. Radu Vorindan, pr. Sorin Seviciu, pr. Romeo Bodea, pr. Radu Farcas, pr. Marcel Tarce și pr. Ovidiu Crișan. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” de la parohia Arad-Centru. În cuvântul său, Episcopul de Lugoj a amintit de ultimele două vizite pastorale în parohiile din Arad: anul trecut în 26 decembrie s-a aflat în vizită la capela „Bunavestire” din centrul Aradului, iar anul acesta, în luna februarie, s-a aflat la parohia „Nașterea Preacuratei Fecioare Maria” cu ocazia funeraliilor pr. prot. on. consilier Coriolan Mureșan. Tema prezentată de PS Alexandru a fost legată de Sărbătoarea Crăciunului. După o „Noapte Sfântă” de Crăciun, cu cântece de îngeri și păstori și adoraţia magilor, a urmat o altă noapte de groază: Fuga în Egipt. „și în zilele noastre sunt dușmani ai lui Cristos”, a afirmat PS Alexandru. „De-a lungul istoriei și până la sfârșitul lumii vor fi dușmani ai Bisericii, «irozi», adică oameni care vor încerca să îl îndepărteze pe Cristos din viaţa umană. și poporul nostru a trăit o astfel de vreme a «irozilor sec XX» care au ucis atâţia oameni nevinovaţi pentru simplul motiv că nu s-au lepădat de credinţa lor, de Biserica lui Cristos: una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Au încercat să o lichideze vrând să facă o lume fără Dumnezeu, dar Cristos întotdeauna învinge și împărăţește lumea. De aceea s-au prăbușit «irozii» secolului XX și se vor risipi și în continuare cei care încearcă și astăzi să îl îndepărteze pe om de Cristos. Este un lucru cunoscut că nu împotriva Episcopilor, a credincioșilor și a preoţilor este persecuţia, ci împotriva lui Cristos.”

În finalul cuvântului, PS Alexandru le-a amintit credincioșilor arădeni câteva realizări și evenimente frumoase din viaţa Bisericii și a Eparhiei de Lugoj din acest an: finalizarea construcţiei a trei biserici noi (parohia Arad-Micălaca, Peciu Nou și Cărpiniș). A amintit de trecerea la Domnul a celor doi Ierarhi greco-catolici: PS Ioan șișeștean, Episcop de Maramureș între anii 1994-2011, și Arhiepiscopul ad personam George Guţiu, fost Episcop de Cluj-Gherla între anii 1990-2002, precum și de consacrarea noului Episcop pentru Curia Arhiepiscopală Majoră a BRu de la Blaj, PS Claudiu Lucian Pop, care a avut loc la Roma în ziua de 8 decembrie. De-asemenea a amintit de beatificarea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea și de beatificarea Episcopilor romano-catolici din România Janos Scheffler de la Satu Mare și Szilard Bogdanffy de la Oradea, care la fel cu Episcopii noștri au îndurat martirajul. Pr. paroh Romeo Bodea a mulţumit Preasfinţitului Alexandru pentru prezenţa Sa în mijlocul credincioșilor și a de-asemenea a mulţumit corului. La sfârșit a avut loc o agapă fraternă.

noiembrie - decembrie 2011

13

EVENIMENTE IMPORTANTE

din biserica romÂnĂ unitĂ

3-6 noiembrie reflecţiA bisericilor cAtolice orientAle pe temA noii evAnGhelizări (comunicAt) Întâlnirea anuală a Episcopilor catolici orientali din Europa a reunit în acest an, la Oradea, România, aproximativ 70 de participanţi, Episcopi şi experţi, ca urmare a invitaţiei Episcopului de Oradea-Mare, PS Virgil Bercea. Tema lucrărilor a fost contribuţia Bisericilor Catolice Orientale din Europa la Noua Evanghelizare. Întâlnirea a fost un moment de discernământ comun cu scopul de a găsi stimulii adecvaţi pentru a răspunde la provocarea vestirii lui Hristos în actualul context sociocultural. Rezultatele lucrărilor se vor uni într-un raport care va fi trimis Secretariatului Sinodului Episcopilor în vederea celei de-a 13-a adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor (Roma, 7-28 octombrie 2012). La întâlnire au luat parte şi Episcopii de rit latin din cadrul Conferinţei Episcopale Române. În cursul lucrărilor, Episcopii au mulţumit Sfântului Părinte pentru iniţiativa sa de a indica Bisericile Orientale Catolice în intenţia generală pentru apostolatul rugăciunii „pentru ca veritabila lor tradiţie să fie cunoscută şi stimată ca bogăţie spirituală pentru întreaga Biserică”. În deschiderea lucrărilor, Cardinalul Peter Erdo, preşedintele Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), organismul episcopal continental care a patronat întâlnirea, a subliniat importanţa întâlnirilor Episcopilor catolici orientali şi a reiterat modul în care noua evanghelizare este o ocazie prin care „toţi suntem chemaţi să redeşteptăm credinţa şi să construim comunităţi creştine puternic înrădăcinate în Domnul şi tari în entuziasmul misionar”. La rândul său, preşedintele Conferinţei Episcopale Române, Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major de Alba-Iulia şi Făgăraş, a subliniat că la 20 de ani de la căderea regimurilor totalitare „şi Bisericile Orientale Catolice se confruntă cu societăţi aflate într-o schimbare rapidă, în care secularizarea, emigraţia şi relativismul au modificat paradigmele şi modalităţile, nu doar ale apartenenţei ecleziale şi a practicii religioase, ci şi a transmiterii şi anunţării Evangheliei”.

Bisericile Orientale Catolice împărtăşesc o istorie comună, a marginalizării, suferinţei şi martiriului, în special sub regimurile totalitare în timpul cărora au fost interzise şi suprimate juridic. „Nu există altă Biserică în România care să poată fi definită ca Biserică a martiriului, în afară de Biserica Greco-Catolică”, a subliniat Mons. Francisco Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi în Republica Moldova. Acest rol de păstrare a credinţei cu prețul vieţii a fost amintită pe larg şi de diversele autorităţi politice regionale şi orăşeneşti, care au scos în evidenţă rolul Bisericii Greco-Catolice în România şi, în particular, al Eparhiei de Oradea, în opera de reconstruire a ţesutului social şi moral al populaţiei, în faptul de a fi un punct de referinţă şi un semn de speranţă şi înţelegere pentru mulţi. În cursul întâlnirii, participanţii au putut vizita unele locuri care mărturisesc caritatea celor două biserici catolice locale. În salutul său, dr. Adrian Lemeni, Secretarul de Stat pentru Culte al Guvernului României, a salutat iniţiativa şi a încurajat munca Bisericii de a apăra valorile creştinismului în Europa.

Două tipuri de reflecţii au stat în centrul lucrărilor pe tema noii evanghelizări. Pe de o parte, faptul că Bisericile Orientale Catolice din Europa trebuie să aducă o contribuţie specifică şi unică reflecţiei în curs către întreaga Biserică Catolică, precum şi procesului, deja în curs, al noii evanghelizări. Pe de altă parte, s-a văzut că şi aceste Biserici trebuie să fie conştiente de provocările pe care lumea actuală le aduce misiunii. Criza prin care lumea trece astăzi are în mod esenţial un caracter antropologic, în parte datorată secularismului care a provocat o nejustificată marginalizare a lui Dumnezeu, atât în sfera publică, cat şi în cea privată, a persoanelor, provocând, astfel, o puternică dezorientare a identităţii personale, prin care omul modern devine des incapabil să se justifice pe sine şi orientarea propriei existenţe. Şi Bisericile Orientale Catolice se simt confruntate cu aceste probleme şi, după vitalitatea demonstrată de libertatea recâştigată acum aproximativ două decenii, se simt atinse de aceste fenomene globale tocmai pentru că ele îi privesc pe mulţi dintre credincioşii lor emigraţi, punând astfel, Bisericilor lor, chestiuni pastorale inedite care necesită soluţii adecvate şi originale. În intervenţia sa, Mons. Salvatore Fischella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru promovarea noii evanghelizări, a pus în evidenţă unele cerinţe pentru noua evanghelizare: să întărească sensul apartenenţei, din care răsare o identitate puternică; să îngrijească limbajul şi să aibă o grijă deosebită pentru frumos, pentru liturgie, dar şi pentru cateheză şi formare continuă. În fine, în faţa diferitelor forme de egoism, care par astăzi să fie proeminente, noua evanghelizare trebuie să promoveze mărturii de solidaritate şi generozitate, cum ar fi caritatea, prin care este posibil să se exprime iubirea lui Dumnezeu pentru toţi. Noua evanghelizare nu se face doar cu cuvintele, ci trece şi prin realizarea de semne vizibile care să ştie să traducă şi să mărturisească în mod tangibil prezenţa şi misiunea Bisericii în istorie. un exemplu al acestei dinamicităţi şi medieri a mesajului creştin a fost adus de părintele Borys Gudziak, rectorul universităţii Catolice ucrainene, care a arătat participanţilor un proiect foarte original de construcţie a noii universităţi catolice. Ideea de bază e aceea de a realiza un campus în care teologia să fie tradusă în arhitectură, spiritualitatea să fie trăită în comunitate şi evanghelizarea să fie făcută ca într-un pelerinaj.

La rândul său, părintele iezuit Marko Rupnik, artist de talie mondială şi director al Centrului Aletti a ilustrat contribuţia artei bizantine în contextul noii evanghelizări. Pentru artistul sloven este foarte important să se înţeleagă realitatea în care se introduce arta şi funcţia pe care ea şi-o asumă. Din păcate, „arta a emigrat din sanctuar în palate pentru a ajunge în galerii; nu mai provoacă devotament, ci doar admiraţia artistului. În acelaşi timp, şi-a pierdut funcţia de a fi simbol, punând în faţă ideea conceptului de întreg rupt de realitatea trăită cotidian”. Pentru artistul sloven chiar şi arta trebuie să ştie să transmită credinţa, viaţa şi iubirea. În concluzie, ceea ce s-a întâmplat cu arta oglindeşte ceea ce s-a întâmplat cu creştinul care nu

14

noiembrie - decembrie 2011

mai ştie să îşi trăiască botezul în viaţa de zi cu zi, renaşterea sa ca fiu al lui Dumnezeu, să facă văzută o umanitate locuită de Dumnezeu, în fine, să arate ce înseamnă să trăieşti ca răscumpărat.

Prof. Cesare Alzati, profesor al universităţii Catolice a Sfintei Inimi din Milano, în lumina istoriei şi a naturii Bisericilor Catolice Orientale, a subliniat câteva aspecte care ar putea să stimuleze lumea creştină ce se află într-o stare de stagnare. Înainte de toate, faptul de a trece peste graniţele confesionale, fără a-şi pierde propria identitate, dar deschizându-se dialogului cu celelalte confesiuni care împărtăşesc aceleaşi provocări ale secularizării, deci ale separării supranaturalului de viaţa prezentă. un aspect foarte important este cel al liturgiei Bisericilor Catolice Orientale. În acest sens, noua evanghelizare a Europei „are ca moment inevitabil reafirmarea centralităţii experienţei mistice, în care omului îi este dat să experimenteze în istorie întâlnirea cu Dumnezeu”. În acest mod, chiar şi mărturisirea porneşte dintr-o „didactică cultuală” din care reiese „o antropologie precisă, religioasă în esenţa ei şi înrădăcinată în misterul lui Hristos”. Ea se naşte din experienţa vie a cultului şi poartă în sine o modalitate precisă a fiinţei creştine în istorie: aceea de a fi martori ai misterului. În faţa secularismului şi consumismului în creştere în societăţile din Europa de est, rolul Bisericii este, pentru mons.

Cyril Vasil, Secretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, acela de a oferi societăţii civile, pentru a atenua efectele dezastruoase ale capitalismului sălbatic, experienţa Doctrinei sociale a Bisericii „ca antidot pentru veninoasele efecte colaterale ale economiei de piaţă”. Amintind faptul că mulţi credincioşi ai Bisericilor Orientale Catolice au emigrat din motive economice, acest lucru presupune necesitatea de a revedea acţiunea pastorală ce li se adresează în lumina misionarismului şi a contextului social actual. În concluzie, contactul pastoral cu credincioşii emigraţi „nu trebuie să se limiteze la serviciul cultului divin”, ci trebuie să aibă în vedere şi condiţiile lor de viaţă. Este necesar ca ei să nu se simtă abandonaţi de Biserica lor.

O altă provocare este ea a „ateismului practic”, care se răspândeşte din ce în ce mai mult. Omul căruia Biserica e chemată să îi aducă Vestea cea Bună este un om care e în mod fundamental ignorant din punct de vedere religios şi căruia îi lipsesc puncte clare de referinţă culturală. Întrebarea care se pune în acest caz este: „care este modul în care să i se trezească interesul pentru lucruri care depăşesc limitatul său orizont material şi utilitar?” Ca şi alţi vorbitori, şi secretarul congregaţiei din Vatican a subliniat căutarea din partea oamenilor a bucuriei, a frumuseţii, a decenţei şi a solemnităţii. Tocmai de aceea, „profunda şi mistica frumuseţe a celebrărilor noastre liturgice poate să devină un impuls pentru profunda căutare a adevărului”. La finalul întâlnirii, pr. Alexandru Buzalic, profesor de teologie al universităţii din Cluj-Napoca, s-a oprit asupra prezenţei asociaţiilor laice în Bisericile Orientale Catolice. Prezenţa lor nu este nouă, dar în anii întunecaţi ai comunismului, ele au avut aceeaşi soartă ca şi păstorii lor. Astăzi, în schimb, pe lângă renaşterea vechilor asociaţii ca ASTRu (Acţiunea Catolică locală), se nasc şi alte noi asociaţii. Ele încearcă să se implice în mod activ în câmpul pastoral, ocupând în mod concret diferite sectoare, în special în predarea religiei şi în sfera diaconiei, care este o activitate a clerului.

Lucrările s-au derulat într-o ambianță de cordialitate şi prietenie şi au fost îmbogăţite cu momente de rugăciune şi cu celebrarea zilnică a Euharistiei cu comunitatea greco-catolică locală, precum şi cu cea latină. Liturghia, foarte îngrijită şi cu un număr mare de participanţi, a făcut posibil faptul ca cele exprimate în întâlnire să fie şi expresia unei experienţe trăite. A fost apreciată în mod particular prezenţa şi contribuţia la lucrări a Episcopilor de rit latin din cadrul Conferinţei Episcopale Române, precum şi ospitalitatea Episcopului de rit latin din Oradea, mons. Laszlo Bocskei. Întâlnirea din 2012 va avea loc la zagreb între 8 şi 11 noiembrie, cu ocazia celui de-al patrulea centenar al unirii cu Roma a Bisericii Catolice Croate de rit bizantin, la invitaţia mons. Nikola Kekic, Episcop de Krizevci.

Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) reuneşte preşedinţii celor 33 de Conferinţe Episcopale de pe continent, reprezentate de preşedinţii lor, şi Arhiepiscopul de Luxemburg, Arhiepiscopul Principatului de Monaco, Arhiepiscopul Maronit al Ciprului, precum şi Episcopul de Chişinău (Republica Moldova) şi Episcopul de Muncaci (ucraina). Preşedintele CCEE este Cardinalul Péter Erdő, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, Primat al ungariei; vicepreşedinţi sunt: Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova, şi Arhiepiscopul de Przemyśl (Polonia), Józef Michalik. Secretarul General al CCEE este Părintele Duarte da Cunha. Sediul Secretariatului este în St. Gallen (Elveţia). (Biroul de presă CCEE) 21 noiembrie numireA pr. clAuDiu pop cA episcop Al curiei ArhiepiscopAle mAJore Întrunit în şedinţă sinodală ordinară la Blaj în perioada 8-10 iunie 2011, Sinodul Episcopilor Bisericii Române unite cu Roma, Greco-Catolică, şi-a exprimat consensul conform can. 85 § 2, 20 pentru transferul Preasfinţiei Sale Vasile, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, Episcop titular de Appiaria, la sediul vacant al Eparhiei de Maramureş. Cu această ocazie, Sinodul Episcopilor a procedat canonic la alegerea unui nou Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore în persoana Preaonoratului pr. dr.

Claudiu Lucian Pop, rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, căruia anterior i s-a acordat din partea Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea „assensus” pentru alegerea episcopală, conform normei canoanelor Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium. După ce candidatul la episcopat a exprimat acceptarea acestei noi misiuni în Biserică, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea şi Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian l-au proclamat Episcop al Bisericii Catolice, azi 21 noiembrie, Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, ca Episcop titular de Mariamme.

Din datele biografice publicate pe site-ul BRu.ro, aflăm că pr. Claudiu-Lucian Pop s-a născut în data de 22 iulie 1972, în localitatea Pişcolt din judeţul Satu-Mare. Ambii părinţi, profesori de limba şi literatura română, şi în mod special bunicul matern, noiembrie - decembrie 2011

15

preotul greco-catolic Vancu Victor, care îşi trăia clandestinitatea celebrând în fiecare dimineaţă Sfânta Liturghie cu uşile închise, au contribuit în mod activ la formarea religioasă şi umană a părintelui Claudiu. În anul 1990 a susţinut cu succes examenul de admitere la Facultatea de Chimie din Bucureşti. După un an în capitală, vocaţia la preoţie s-a concretizat în mod definitiv. A abandonat chimia pentru a începe pregătirea teologică, în anul 1991 obţinând o bursă de studii la Roma. Între anii 1991-1999 a fost student al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. A studiat filosofia la universitatea Pontificală urbaniana, iar apoi teologia la universitatea Pontificală Gregoriana, obţinând Licenţa în Teologie Spirituală în 1998 şi Doctoratul în anul 2006. A fost hirotonit preot la 23 iulie 1995; între anii 1997-1999 a fost responsabil, sub îndrumarea pr.

Jacques Raquez, de biserica greco-catolică din Roma, Santissimo Salvatore alle Coppelle. Între anii 1999-2001 a fost vicerector la Misiunea Greco-Catolică din Paris, iar între 2001 şi decembrie 2007, rector al aceleiaşi instituţii. În 12 decembrie 2007, la cererea Arhiepiscopului Major şi a Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice Române, a fost numit de către Congregaţia pentru Bisericile Orientale Rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma.

Ca rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno, a organizat seria de conferinţe cu titlul „Semne ale timpului, semne ale Spiritului”, cu participarea unor personalităţi de excepţie în domeniul teologic, bioetic, psihologic etc. A coordonat în acelaşi timp colecţia „Caietele Pio Romeno”, publicând volumele „Jurnalul unui preot exorcist” şi „Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii Române unite”. Colecţia, iniţiată de predecesorul său la conducerea Colegiului, PS Mihai Frăţilă, mai are în pregătire câteva lucrări deosebite.

22 noiembrie Întrunire nAţionAlă privinD ecumenismul lA blAJ (comunicAt) În ziua de 22 noiembrie 2011, la sediul Curiei Arhiepiscopale Majore din Blaj, a avut loc întâlnirea responsabililor cu ecumenismul din toate Eparhiile şi Diecezele catolice din România. La reuniune au participat: PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj şi preşedinte al comisiei; pr. Alexandru Ploştinaru, secretarul comisiei; pr. Daniel Bulai, reprezentant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti; pr. Daniel Avram, din Eparhia de Cluj-Gherla; Pr. Iosif Dorcu, din Dieceza de Iaşi; pr. Francisc Carol Octavian Lorincz, din Dieceza de Oradea; pr. Nagy-Gyorgy Attila, din Arhidieceza de Alba Iulia; pr. Angel zareczki, din Eparhia de Maramureş; pr. Ioan Mitrofan, din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş; pr. Florin Guţiu, din Eparhia de Oradea Mare; şi pr. Mihail Titi Dumitrescu, din Dieceza de Timişoara.

Episcopul de Lugoj a prezidat această întâlnire în calitatea sa dublă de preşedinte al Comisiei Sinodale MisionarEcumenice a BRu şi de responsabil cu ecumenismul în cadrul CER. Temele acestei reuniuni au fost următoarele: cea de-a XXV-a ediţie a Întâlnirii Interreligioase de la Assisi din 27 octombrie 2011, prezentarea Îndreptarului Ecumenic ca şi criteriu pentru dialog între Biserici, despre preocupările de reluare a dialogului între BRu şi BOR, iar la sfârşit au avut loc discuţii şi totodată s-au semnalat rapoarte din toate Eparhiile şi Diecezele catolice din România pe tema ecumenismului. PS Alexandru a prezentat un material de sinteză referitor la întâlnirea de la Assisi, precizând că evenimentul a fost un exemplu de unitate în diversitate, în acelaşi timp, a fost remarcat faptul că Biserica Catolică este singura confesiune care s-a gândit să organizeze o astfel de întâlnire pentru a se cunoaşte reciproc, a se ruga, a reflecta asupra lui Dumnezeu. Au fost reamintite motivele şi scopul editării Îndreptarului Ecumenic şi faptul că unica ocazie când se poate avea un contact cu Biserica Ortodoxă Română este în cadrul Octavei de Rugăciune când fiecare participă pasiv la rugăciunile celorlalte confesiuni, fără să se implice activ.

S-a discutat şi despre importanţa Sacramentului Euharistiei şi rolul pe care aceasta ar putea să îl aibă în ecumenism, fiind un pilon de comuniune foarte solid. Au fost date multe exemple de ecumenism practic din mai multe localităţi din România, unde credincioşii şi chiar preoţii sunt mai deschişi spre acest aspect decât Ierarhia. A mai fost prezentată situaţia actuală a relaţiilor dintre BRu şi BOR, făcându-se referinţă la documentele oficiale publicate în cursul acestui an de către cele două Biserici. A fost atinsă şi situaţia delicată a patrimoniului BRu şi faptul că nu a fost încă retrocedată Catedrala greco-catolică din Baia Mare, în ciuda faptului că procesul a fost câştigat de către BRu. Fiecare dintre participanţi a prezentat situaţia concretă e ecumenismului din teritoriul Eparhiei/Diecezei de care aparţine. În acelaşi timp a fost explicat faptul că atât BRu, cât şi BOR, doresc reluarea dialogului ecumenic, însă rămâne de văzut modul concret de realizare, probabil apelându-se la o comisie pregătitoare prealabilă întâlnirii, unde vor fi discutate concret şi de comun acord condiţiile sau, vor fi stabilite punctele de interes comune al celor două Biserici. (Pr. Alexandru Ploştinaru, secretar al Comisiei Sinodale Misionar-Ecumenice BRu) 7-9 Decembrie „mic DeJun cu ruGăciune” lA pArlAmentul romÂniei În prezența a peste 130 de invitați din țară și a 25 de invitați de peste hotare, Parlamentul României, prin intermediul Grupului Ecumenic de Rugăciune, condus de deputatul Cristian Dumitrescu în calitate de președinte, a avut loc în zilele de 7-9 decembrie Micul Dejun cu Rugăciune la Parlamentul României. Evenimentul a reunit reprezentanții Bisericilor şi organizațiilor religioase prezente pe teritoriul României.

Pe lângă reprezentanții cultelor religioase, au fost prezenți politicieni, oameni de cultură, reprezentanți ai corpului diplomatic. Printre participanți s-au numărat Ambasadorii Statelor unite ale Americii, Dl. Gitenstein Mark şi Nunțiul Apostolic, Javier Lozano. În cadrul acestei întâlniri s-a desfășurat un program cultural religios în cadrul căruia participanții au avut oportunitatea de a asculta muzică instrumentală și corală pregătită special pentru această ocazie. În cadrul întâlnirilor din 8 decembrie, principalul vorbitor a fost Primarul Capitalei, Dr. Sorin Oprescu, ocazie cu care a prezentat participanților o perspectivă diacronică asupra relației dintre Biserică și Stat. De altfel, pe parcursul întregii zile, discuțiile s-au purtat în jurul acestui subiect, extrem de actual. Reprezentantul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Pr.

16

noiembrie - decembrie 2011

Protopop Vasiloni Trandafir Florin, a avut o intervenție pe tema raportului dintre Biserică şi Stat din perspectiva Bisericii Greco-Catolice.

8 Decembrie hirotonireA Întru episcopAt A pr. clAuDiu luciAn pop

În dimineaţa zilei de 8 decembrie 2011, în biserica „Santi Biagio e Carlo ai Catinari” din Roma, a avut loc Consacrarea întru episcopat a Preasfinţiei Sale Claudiu Lucian Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice din România. Episcopii consacratori au fost Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale din Roma, avându-i alături pe Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare, delegat al Preafericitului Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al BRu, şi Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj.

Au participat Episcopi greco-catolici şi romano-catolici din România, înalţi reprezentanţi din structurile Sfântului Scaun şi oficialităţi din partea Statului român, precum şi Episcopul ortodox român din Italia, Preasfinţia Sa Siluan. Răspunsurile la Liturghie au fost oferite de Corala Colegiului Pontifical „Pio Romeno”. Credincioşii prezenţi în număr mare au reprezentat îndeosebi parohiile greco-catolice române din diaspora. La momentul liturgic prescris, în timpul cântării Sfinte Dumnezeule, PS Claudiu a recitat mărturisirile de credinţă în faţa celor trei Episcopi consacratori, după care s-a făcut înconjurarea mesei altarului, urmată de punerea mâinilor Eminenţei Sale şi a celorlalţi doi Episcopi co-consacratori şi de înveşmântarea noului arhiereu. După cuvântul de învăţătură, Cardinalul Sandri i-a dăruit noului Episcop un engolpion şi un inel episcopal pe care sunt încrustate cuvintele Sf. Ignaţiu al Antiohiei: „Amor meus crucifixus est”.

PS Virgil a dat citire mesajului trimis de Preafericitul Lucian Mureşan. Cu această ocazie, secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, a trimis un mesaj din partea Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea însoţit de binecuvântarea apostolică pentru toţi cei prezenţi la consacrarea noului Episcop. În mesajul său, Sfântul Părinte i-a urat noului Arhiereu bun venit în colegiul episcopal. O icoană cu Maica Domnului a fost oferită Cardinalului Leonardo Sandri din partea Sinodului Bisericii Greco-Catolice din România. După cuvântul său de mulţumire, noul ierarh i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi. Celebrarea liturgică a fost transmisă în direct de către Radio Maria România, prin bunăvoinţa directorului pr. Doru Popovici. În ziua următoare, vineri 9 decembrie 2011, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a oferit o recepţie în onoarea noului Episcop, la care au luat parte Cardinalul Leonardo Sandri şi colaboratori ai Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Episcopii greco-catolici şi romano-catolici prezenţi, precum şi alte oficialităţi. Cu această ocazie Excelenţa Sa Ambasadorul Bogdan Tătaru-Cazaban, i-a mulţumit Preasfinţiei Sale Claudiu Lucian Pop pentru fructuoasa colaborare dintre instituţia pe care o conduce şi Colegiul „Pio Romeno”. (pr. Cristian Crişan)

noiembrie - decembrie 2011

17

10 Decembrie ÎntÂlnireA miŞcării europene pentru viAţă Din iniţiativa Mişcării pentru Viaţă din Italia (Movimento per la Vita) s-a organizat în 10 decembrie 2011 o întâlnire importantă cu reprezentanţii mişcării de apărare a vieţii din ţările uE. Proiectul de unificare a tuturor mişcărilor provita din Europa a reuşit să realizeze până în prezent două iniţiative importante în Europa: în 2008 a fost prima ediţie a Premiului European Maica Tereza de Calcutta, conferit la Strassbourg în memoria prof. Jerome Lejeune, iar în 2009 s-a prezentat petiţia „Pentru viaţa şi demnitatea omului” la Parlamentul european, susţinută de 500.000 de semnături (din Italia, ungaria, Germania şi Croaţia).

Prin această întâlnire se doreşte o mobilizare generală a oamenilor de bună credinţă spre apărarea vieţii, a demnităţii umane, a familiei tradiţionale în toate ţările uniunii Europene. La eveniment au fost prezenţi şi Cardinalul Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie; europarlamentarul Carlo Cassini; Gianni Alemanno, primarul Romei; Antonio Gaspari, editor coordonator la agenția de știri zenit, precum şi reprezentanţi din 15 ţări europene. Mons. Ioan Chişărău a fost inclus în comitetul provizoriu de organizare a acţiunii pentru unificarea mişcării pro-life din Europa, obiectivul imediat reprezentându-l strângerea de semnături pentru recunoaşterea vieţii de la concepţie până la moartea naturală în uniunea Europeană – ceea ce presupune unirea mişcării pro-life în România şi atragerea în aceste acţiuni a tuturor organizaţiilor catolice şi creştine în general, a celor care susţin valoarea vieţii şi a familiei.

Prezentarea proporţiilor genocidului în desfăşurare în România încă din 1958, a atras atenţia Vaticanului. Antonio Gaspari a oferit Asociaţiei Darul Vieţii din România acces direct pentru orice ştire prolife sau de interes din România. Iată câteva dintre cuvintele încurajatoare care s-au spus: „Aveţi prieteni aici. Dorim să vă ajutăm. Dacă aveţi dificultăţi, anunţaţi-ne!” Sfântul Părinte a dat binecuvântarea sa tuturor asociaţiilor pro-life prezente la Roma. La ceremonia acordării premiului „Madre Tereza” de către „Movimento per la Vita” participanţii la întâlnire au fost oaspeţi de onoare. Din partea preşedintelui „Movimento per la Vita”, europarlamentarul Carlo Cassini şi-a dat acordul ca Daniela Păun, reprezentanta Asociaţiei Darul Vieţii Bucureşti, să prezinte iniţiativa Nunţiului Apostolic la Bucureşti şi Înaltpreasfinţiei Sale Ioan Robu, transmiţând şi salutările sale. Astfel, delegaţia română compusă din Mons. Ioan Chişărău, Daniela Păun si zita Kovacs s-a întors de la Roma cu o misiune nouă, pentru care a primit binecuvântarea şi pentru realizarea căreia va fi sprijinită de Vatican.

13 Decembrie reunire A comisiei sinoDAle pentru reDActAreA Dreptului pArticulAr (comunicAt) În ziua de 13 decembrie 2011, la sediul Curiei Arhiepiscopale Majore din Blaj, a avut loc întâlnirea comisiei sinodale pentru redactarea dreptului particular al Bisericii Române unite cu Roma, Greco-Catolică. La întrunire au participat PS Alexandru Mesian, preşedintele Comisiei pentru Redactarea Dreptului Particular (CSDP); pr. Alexandru Ploştinaru, vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj şi secretarul comisiei, pr. drd. Iuliu V. Muntean, vicar judecătoresc al Eparhiei de Oradea; pr. William A. Bleiziffer, vicar judecătoresc al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia; Mons. Mihai Todea, protosincel al Eparhiei de Cluj-Gherla; pr. Augustin Butica, cancelar al eparhiei de Maramureş; pr. Ioan A. Pop, reprezentant al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative din Vatican.

Lucrările au început prin cuvântul de salut adresat de PS Alexandru Mesian, preşedintele comisiei, apoi s-au dezbătut subiectele de pe ordine de zi: prezentarea bilanţului lucrărilor efectuate de CSDP din 2006 până anul acesta şi anume faptul că majoritatea deciziilor şi decretelor date până în prezent de Sinodul Episcopilor BRu, Sinodul Permanent BRu şi Arhiepiscopul Major au făcut referire la noua structură şi organizare a Bisericii Arhiepiscopale Majore Române. Toate aceste norme canonice se găsesc publicate în colecţia legislativă intitulată „Acte Sinodale”, unde sunt structurate în volume anuale. În acelaşi timp s-a discutat despre continuarea lucrărilor comisiei sinodale pentru redactarea dreptului particular. Este bine de ştiut că în anul 1990 a fost promulgat Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, care cuprinde normele canonice pentru toate Bisericile Orientale Catolice. Dat fiind faptul că fiecare Biserică Orientală Catolică are un anumit specific, unele canoane prevăd posibilitatea adaptării unor norme la propriile tradiţii şi necesităţi. Această comisie sinodală pentru redactarea dreptului particular se ocupă tocmai de crearea acestor norme particulare atât de utile şi necesare bunei funcţionări a Bisericii noastre.

Pentru redactarea dreptului particular este necesar să se ţină cont atât de izvoarele de drept canonic anterior cât şi de anumite cutume sau tradiţii locale specifice BRu. Comisia sinodală pentru redactarea dreptului particular va lucra în continuare la abordarea altor norme canonice, iar de data aceasta s-a stabilit începerea lucrărilor asupra titlului X „Despre Clerici” din CCEO, canoanele 323-398. În acelaşi timp, a fost stabilită de comun acord, de către aceeaşi comisie, o metodă eficientă de lucru. De asemenea, codurile de drept particular ale celorlalte Biserici sui iuris vor constitui un model de lucru orientativ, de care se va ţine cont în elaborarea propriului drept canonic particular al Bisericii noastre. În cadrul aceleiaşi reuniuni s-a propus înfiinţarea unei reviste oficiale sau monitor oficial în care să fie publicate toate lucrările actelor Sinodului , precum şi a comisiilor sinodale. (Pr. Alexandru Ploştinaru, secretarul CSDP) 23 Decembrie ps virGil berceA iA ApărAreA fAmiliilor AnGAJAților De lA reAl hypermArKet romÂniA Hypermarket-urile Real din România vor fi deschise şi în ziua de Crăciun şi în cea de Anul Nou – de fapt singurele deschise în acele zile. Ca răspuns la această decizie, Episcopul de Oradea, PS Virgil Bercea, în numele Conferinţei Episcopale Române şi ca membru COMECE (Comisia Conferinţelor Episcopale din uniunea Europeană), a trimis o scrisoare şefilor de la Real Hypermarket România în care critică decizia, subliniind că „zilele de Crăciun şi de Anul Nou sunt considerate a fi cele mai

18

noiembrie - decembrie 2011

importante sărbători în Romania, când toată familia se reuneşte pentru a le petrece împreună”. „Doar un raport echilibrat între muncă şi viaţa privată a muncitorilor poate asigura succesul companiilor, acesta incluzând și respectul pentru valorile familiei şi tradiţiile culturale locale şi europene”, mai scrie PS Virgil. „Denunţăm decizia Real România de a deschide magazinele pe 25 decembrie şi 1 ianuarie, fiind singurul retailer din Romania care face acest lucru.

Real vrea să beneficieze de un avantaj competitiv nedrept faţă de competitorii săi. Aceasta va determina şi pe alţi retaileri din România să-şi deschidă magazinele, lucru care este de neacceptat.” De asemenea sunt criticate presiunea şi ameninţările făcute asupra muncitorilor pentru a se înscrie „voluntar” pentru acele zile.

Scrisoarea se încheie astfel: „Cerem Real Romania să renunţe la lăcomie, să îşi schimbe decizia şi să respecte dreptul muncitorilor de a-şi petrece Sărbătorile cu familiile şi prietenii lor.”

28 Decembrie pArticipAre De lA timiŞoArA lA mArŞul pentru viAţă pro life În ungaria inițiativa pro-life este susținută de puternica cultura catolică a acestui popor, care încă supraviețuiește în ciuda multor evenimente istorice dezastruoase din sec. XX, inclusiv uciderea a cel puțin șase milioane de copii nenăscuți de când s-a legiferat avortul în ungaria în 1956. Dr Imre Téglásy, tată a 10 copii, este președintele Alianței Alfa, filială Human Life International ungaria și organizatorul principal al Marșului pentru Viață din Budapesta.

Milioane de familii au fost rănite profund prin această politică. În această zi a Pruncilor Nevinovați, 28 decembrie 2011, apărătorii vieții își exprimă pierderile dureroase și își apleacă genunchii. Marșul pentru Viață a pornit de la Piața Marcius spre Memorialul Sf. ștefan și la Palatul prezidențial, unde s-a cerut autorităților proclamarea unei “amnestii” pentru copiii nenăscuți și nevinovați începând cu 1 ianuarie 2012.

Au participat delegații din Polonia, România, Slovacia, Serbia; au luat cuvântul reprezentanți ai mișcării prolife din partea Human Life International Europa, Suedia, Franța, Anglia și Mons. Ioan Chișărău de la Asociația Darul Vieții din Timișoara.

Johann Lundell, de la organizația Provita din Suedia, a lansat apelul la crearea unei rețele de apărare a vieții în toată Europa, oferind o sută de alternative la avort. Să muncim împreună pentru a forma societăți în care viața fiecărui copil este respectată!

Din Timișoara a participat un grup de circa 50 de persoane, compus din colaboratorii Asociației Darul Vieții și din Fanfara Bisericii Betel, care a însoțit Marșul în sunet de victorie.

DIN AGENDA VIITOARE

a episcopiei de lugoJ

10 iAnuArie Lugoj: Reuniunea lărgită a Colegiului consultorilor eparhiali al Eparhiei de Lugoj 20 iAnuArie Lugoj: Întâlnirea de rugăciune ecumenică în cadrul Octavei de Rugăciune pentru unitatea Creștinilor 2-5 februArie Roma (Italia): Participarea PS Alexandru la Comunitatea „Sant’Egidio” din Roma

17-20 februArie: Roma (Italia): Participarea PS Alexandru la Consistoriul Cardinalilor, unde PF Lucian Mureşan va fi ridicat la demnitatea de cardinal de către Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea 25 februArie Lugoj: Campionatul de fotbal pentru tineret la nivel eprahial

12 februArie Lugoj: Hirotonirea întru preoție a teologului Flavius Jurca

noiembrie - decembrie 2011

19

botezul lui isus

epifania

Toate prefigurările din Vechiul Testament îşi găsesc împlinirea în Isus Hristos, de aceea evenimentul Botezului Domnului săvârşit de Ioan Botezătorul în apele Iordanului este important, întrucât face lumină asupra misterului legat de Persoana lui Isus.

Cine a fost Isus? Iată o întrebare care încă mai suscită polemici, nedumeriri, mister, fiind pentru unii piatră de poticnire, iar pentru alţii cauză de mântuire. Răspunsul la această întrebare, pentru noi, creştinii, poate fi doar unul singur: Isus este Fiul Tatălui, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu. Răspunsul la această întrebare nu este doar rodul unei cercetări ştiinţifice, ci el este un dar al lui Dumnezeu, fapt care reiese atât din evenimentul Botezului când lui Ioan Botezătorul îi este revelat faptul că Isus este Fiul Tatălui, cât şi din dialogul dintre Isus şi Simon Petru (cf. Mt. 16,17).

Activitatea publică a lui Isus începe odată cu botezul său în apele Iordanului, săvârşit de către Ioan Botezătorul, iar mărturiile legate de acest eveniment le găsim relatate în toate cele patru Evanghelii. Fiecare evanghelist caută întrun mod sau altul să dateze acest eveniment atât în timpul istoric, cât şi în cel al mântuirii. Matei ne oferă arborele genealogic al lui Isus plecând de la Avraam şi David, care au primit promisiunea ca moştenitorul tronului lui Israel să fie din stirpea lor, împărţind acest arbore genealogic în trei perioade distincte, fiecare a câte 14 generaţii. În schimb, arborele genealogic prezentat de evanghelistului Luca, contrar lui Matei, merge înapoi până la Adam, iar după numele lui Adam adaugă: Fiul lui Dumnezeu. Aceste două afirmaţii fac lumină asupra persoanei lui Isus, precum şi asupra misiunii Sale.

Evenimentul Botezului este foarte strâns legat de evenimentul Crucii. Chiar Ioan Botezătorul dă mărturie despre acest lucru: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (cf. In. 1,29). Botezul lui Isus fără evenimentul Crucii nu poate fi înţeles. În genealogia sa, Luca ne intoduce evenimentul botezului Domnului în timpul istoric şi în cel al mântuirii, precizând: “În al cinsprezecelea an de domnie a cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod tetrarh al Galileii… în vremea arhiereilor Anna şi Caiafa…” (cf. Lc. 3,1-2); această citare a numelui lui Ponţiu Pilat face o legătură stânsă cu evenimentul crucii: “şi a pătimit sub Ponţiu Pilat şi a murit şi a Înviat a treia zi după Scripturi…” (cf.

Simbolului Credinţei). La fel şi citarea numelor lui Irod, Anna şi Caiafa anunţă de asemenea evenimentul Crucii. Scrierile Noului Testament îl numesc pe Isus Noul Adam, astfel că unul dintre rolurile pe care noul Adam va trebui să şi le asume va fi şi acela de a repara neascultarea lui Adam, fapt ce se va realiza pe lemnul Crucii.

Odată cu Moartea şi Învierea lui Isus Hristos, Noul Adam, a venit deja reînnoirea lumii aşteptată la sfârşitul veacurilor, ”cerurile noi şi pământul nou”, anunţate de profeţi (cf. Is. 65,17; 66,22). Noua creaţie inaugurată de crucea şi preamărirea Domnului Isus este o anticipare autentică a transformării escatologice. Noua creaţie şi Noul Adam nu semnifică nicidecum că primul Adam a fost abandonat, ci mai de grabă mântuirea singulară. De fapt, lumea şi neamul omenesc au fost create în vederea lui Hristos. El este Alfa şi

20

noiembrie - decembrie 2011

Omega, adevăr ascuns în planul creaţiei care a fost revelat prin Întrupare, Moarte şi Înviere, dar care va fi manifestat în mod deplin la Parusie. Începutul acestei “noi creaţii” se găseşte în “iubirea lui Hristos”, care “a murit pentru toţi” şi a “înviat pentru oameni” (cf. 2 Cor. 5,14-15). Din această iubire, Isus Hristos ia asupra Sa păcatul lumii, după cum afirmă şi Ioan Botezătorul cu prilejul botezului Domnului (cf. In. 1,29), şi se supune morţii şi manifestă dreptatea divină a dreptei judecăţi asupra lumii vechi şi păcătoase; şi cu acelaşi gest arată şi Îndurarea Tatălui, şi iubirea Sa fără limite Tatălui şi oamenilor, şi în acest fel, prin El, Dumnezeu a împăcat lumea cu sine. În iconografia orientală, reprezentarea Învierii, apare ca şi un eveniment al preamăririi lui Hristos şi în acelaşi timp al eliberării omului de robia păcatului, dar şi de lanţurile morţii.

O interpretare a Învierii ne este oferită de iconografia şi de dogmatica greco-ortodoxă, după cum reiese din unul din cele mai vechi mozaicuri Anastasis.

Să vedem pe scurt câteva detalii ale acestei imagini care are un profund caracter teologic. În centrul tabloului reiese figura lui Hristos glorios, aşa cum apare din aureola luminoasă, din hainele strălucitoare şi din fundalul aurit, care dă o atmosferă de lumină pascală. Isus Hristos ţine cu mâna dreaptă o cruce cu care subjugă gâtul unui bătrân întins la pământ, imobilizat de lanţuri şi călcat de piciorul drept al lui Isus. Bătrânul simbolizează moartea care a fost învinsă de cruce şi de Învierea lui Isus. Cu mâna stângă ridică energic mâna unui alt bătrân, care-l reprezintă pe Adam, care la rândul lui reprezintă întreg neamul omenesc. Este întâlnirea dintre cei doi Adami. În tradiţia iconografică şi teologică orientală, Învierea lui Isus este celebrarea întâlnirii salvifice a umanităţii întregii cu Noul Adam, este sărbătoarea eliberării omului de sub sclavia păcatului.

Să ne întoarcem acum la genealogia lui Luca în care acesta îl numeşte pe Isus şi Fiul lui Dumnezeu. Pentru a face o astfel de mărturisire, este nevoie de lumină din partea lui Dumnezeu (cf. Mt. 16,17). A patra Evangelie ne spune că nici chiar Ioan Botezătorul nu-l cunoaşte pe Isus: “ …eu nu-L cunoşteam” (cf. In. 1,31), după cum constatăm, este nevoie de lumină, de un dar special din partea lui Dumnezeu pentru a-L recunoaşte pe Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Această lumină o va primi Ioan Botezătorul doar în momentul în care îl va boteza pe Isus: “Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Spiritul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra Lui. Şi iată, un glas din ceruri spunea: Acesta este Fiul Meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea” (cf. Mt. 3, 17).

Un alt element legat de aspectul mistagogic al botezului Mântuitorului este cel al cufundării în apă care ne aduce cu gândul la Potopul din timpul lui Noe când omenirea cufundată în păcat este distrusă prin apă. “Botezul este mormânt şi înviere”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, rezumând succint cunoscuta concepţie fundamentală despre simbolismul Botezului formulată iniţial de Sf. Ap. Paul: “Înmormântaţi fiind împreună cu el prin botez, aţi şi fost înviaţi, prin credinţă, împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a înviat pe el din morţi” ( Col. 2,12).

În comentariul său la Evanghelia după Ioan, marele predicator creştin Ioan Crisostomul socoteşte renaşterea prin Botez ca o nouă creaţie a omului, care e mult superioară faţă de creaţia primului om, făcând o paralelă între primul Adam şi Hristos care este Noul Adam: “primul om a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, omul cel nou este unit cu Dumnezeu. Primul om poruncea animalelor, omul cel nou este aşezat deasupra cerurilor. Primului om I s-a dat raiul, omului nou cerurile. Primul om a fost făcut în ziua a şasea, omul cel nou este renăscut în ziua-întâia, odată cu lumina”.

La Botezul său “s-au deschis cerurile” (Mt. 3,16) pe care le-a închis păcatul lui Adam; iar apele sunt sfinţite prin coborârea în ele a lui Isus şi a Spiritului, preludiu al noii creaţii (cf. CBC, nr. 536).

O altă problemă legată de Botezul Domnului este următoarea: disputa dintre Botezătorul şi Isus despre care vorbeşte Matei: “eu sunt cel care am trebuinţă să fie botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Mt. 3,14). Dacă Isus a fost botezat de Înaintemergătorul său, atunci Ioan a fost cel mai mare. Toate Evangheliile vorbesc despre acest botez şi în toate relatările se afirmă clar această problemă. Cheia acestor dificultăţi este dată de dialogurile ce au loc între Isus şi Ioan (cf. Mt. 3,13-17; Mc. 1, 6-11; Lc. 3,15-22; In. 1,6-9) şi din care reiese în mod clar superioritetea lui Isus Fiul lui Dumnezeu, faţă de proorocul trimis înaintea Fiului pentru a pregăti calea.

Răspunsul lui Isus către Ioan Botezătorul: “Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea” (Mt. 3,15) este o anticipare a cuvintelor pronunţate de Isus în Grădina Ghetsemani: “Părinte…

nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Mt. 26,39). Acest gest al lui Isus este o manifestare a “nimicirii de sine” (cf. Fil. 2,7), fiind numit de către Sfinţii părinţi ai Bisericii “kenosis”.

O ultimă interpretare colegată Botezului Mântuitorului este cea de a fi considerat Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii. Profetul Isaia este cel care compară pe Servul Domnului suferind cu un miel care este dus spre a fi ucis: “…ca o oaie la înjunghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas în faţa celui ce-l tunde, aşa nu-Şi deschide gura” (Is. 53,7).

Expresia Mielul lui Dumnezeu este strâns legată de teologia crucii, a botezului lui Isus şi a coborârii sale în adâncurile morţii. Ea include suferinţe şi lucruri bune. un exemplu concludent în acest sens este dialogul dintre Mântuitorul şi fiii lui zebedeu: “Voi nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu, sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?” (Mc. 10,38).

Pentru profeţi, docilitatea mielului este un simbol al perfectei ascultări faţă de cuvântul lui Dumnezeu. Ieremia, chinuit de focul cuvântului dumnezeiesc care ardea în interiorul lui, se plânge lui Dumnezeu, fără însă a trăda dificila sa misiune: “Dar eu, ca un miel nevinovat pe care îl duc la înjunghiere, n-am ştiut că ei împotriva mea gândeau cu gânduri rele, zicând: Veniţi să-l isprăvim de pe pământul celor vii, iar numele lui să se şteargă din amintire” (Ier. 11,19). Pe linia acestei profeţii şi pe cea subliniată de profetul Isaia (vezi capitolul 53,6-7), silenţiul lui Isus devine în mod particular elocvent. Când falşii martori îl acuză în faţa sinedriului, Isus nu-şi deschide

gura: “Şi ridicându-se arhiereul, I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva ta? Dar Isus tăcea” (cf.

Mt. 26, 62-63), “atunci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc” (In. 19, 9-10).

Mielul este deci victima oferită lui Dumnezeu, o victimă neprihănită care şterge păcatul. Din perspectiva anunţată de profeţi, mielul este imaginea lui Mesia, a mântuitorului care va veni, a Servului suferind care va purta sarcina păcatelor noastre. De aceea, pe deplin conştient de diferenţa dintre propria misiune şi cea a lui Isus, Ioan Botezătorul întrevede acest lucru: “A doua zi L-a văzut Ioan pe Isus venind către el şi I-a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii!”

(In. 1,29).De la început El acceptă să se identifice cu păcătoşii şi este disponibil să facă voia Tatălui care l-a trimis; în acest sens îşi prezintă şi misiunea sa în termeni mesianici: “De atunci a început Isus să le arate ucenicilor săi că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni, de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis şi a treia zi să învieze” (Mt. 16,21).

După cum vedem, Isus este Mielul Pascal, lucru pe care, de altfel, îl subliniază şi Evangheliile. Instituirea Euharistiei are loc în seara primei zile a azimilor, la ora la care se “mănâncă paştile”. Isus va fi trimis la moarte a doua zi, în ziua paştilor, la ora în care în templu se sacrifică mieii. După moarte oasele sale nu vor fi rupte precum cele ale mielului pascal: “…os dintr-însul să nu zdrobiţi” (cf. Ex. 12, 46). În concluzie, putem afirma fără teama de a greşi că evenimentul Botezului este foarte strâns legat de evenimentul pascal al Patimii, Morţii şi Învierii Domnului, astfel că Misterul Pascal nu poate fi înţeles fără evenimentul Botezului, iar Botezul Domnului la rândul său îşi găseşte împlinirea în Misterul morţii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, lucru pe care de altfel îl subliniază şi Sfântul Ambrozie: “vezi unde ai fost botezat, de unde vine Botezul, dacă nu din Crucea lui Hristos, din moartea lui Hristos. Acolo este tot misterul: El a suferit pentru tine. În El ai fost răscumpărat, în El ai fost mântuit”.

Pr. Remus Dobra

noiembrie - decembrie 2011

21

fidelitatea față de

harul divin

Fidelitatea este statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudini şi în acţiuni. Harul este graţia divină acordată omului, care s-a arătat îndeosebi prin trimiterea lui Cristos.

Omul este chemat să fie părtaş la viaţa dumnezeiască printr-o favoare gratuită din partea lui Dumnezeu. Harul este dăruit gratuit prin Isus Cristos în Sfântul Spirit în vederea mântuirii. Prin graţie, omul poate să apară cu vrednicie în faţa lui Dumnezeu. „Păcatul nu va fi stăpân pe voi deoarece nu sunteţi supuşi legii ci harului”(Rm.6,16).

Harul este o relaţie între Dumnezeu şi om. Când se referă la Dumnezeu, indică o graţie, iar când se referă la om, indică o dragoste statornică faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Harul implică iertare, mântuire, pocăinţă. Toată viaţa creştină este opera harului divin care îl duce pe om spre desăvârşire.

Harul este o calitate supranaturală, conferită sufletului nostru pentru merite şi prin jertfa lui Isus, calitate care ne face să participăm la natura şi la viaţa divină.

Starea de har este o modalitate de a fi a sufletului curăţat de păcate, dar se poate pierde prin săvârşirea păcatelor de moarte. Harul primit face ca faptele săvârşite cu intenţie sfântă să fie meritorii şi supranaturale; ne face plăcuţi în faţa lui Dumnezeu ca unii care ne lăsăm transformaţi de voinţa divină.

Harul trebuie raport la viaţa veşnică. Harul şi adevărul caracterizează gloria Cuvântului întrupat şi previne liberul nostru consimţământ fără a-l agasa sau a-l constrânge îndemnându-l spre o acţiune plăcută lui Dumnezeu, dar lăsând omului libertatea de a accepta sau de a respinge acţiunea propusă. Harul ne ajută să perseverăm în bine; ne inspiră şi ne sprijină ca să putem face acte de credinţă necesare reânoirii noastre în Cristos; să îndeplinim poruncile şi datoriile; să facem progrese spirituale; ne ajută să evităm păcatele şi să săvârşim fapte plăcute lui Dumnezeu, iar în clipa morţii ne apără de cel rău.

Isus spune că a venit să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi. Multe din pildele Sale ne învaţă doctrina harului. Se pune accent pe pocăinţă ca o condiţie a mântuirii, iar credinţa ocupă un loc special. Se arată că omul este păcătos, dar este îndreptăţit prin har. Credinţa este răspunsul omului la harul divin, dar ea este şi darul lui Dumnezeu. Credinţa este vitală.

Ea lucrează prin dragoste şi speranţă. Poziţia credinciosului în har nu este explicată prin sine, ci prin voia lui Dumnezeu.

Fiecare pas în procesul vieţii creştine este datorat harului.

Dar şi noi avem responsabilitatea noastră. Ascultarea este o atitudine morală. Respingerea harului de către Dumnezeu se datorează necredinţei şi neascultării omului.

Asistenţa harului trebuie provocată, cerută şi întreţinută prin rugăciune perseverentă, prin cultivarea sensibilităţii faţă de inspiraţiile lui şi prin colaborarea cu el. Harul este esenţa vieţii noi sădită în cei care cred şi se unesc cu moartea şi cu învierea lui Isus. Cristos este nerăbdător să ajute un suflet care este fidel harului pentru a ajunge spre cele mai înalte trepte pe care oamenii le pot atinge aici pe pământ. Calea cea mai scurtă este fidelitatea faţă de harul divin a celor care vor să răspundă cât mai deplin posibil iubirii lui Dumnezeu.

Să rugăm pe Spiritul Sfânt să pună în noi această dorinţă, iar iubirea divină să vină în ajutorul slăbiciunii noastre.

22

noiembrie - decembrie 2011

Inspiraţiile sunt unul din mijloacele de care se foloseşte Spiritul Sfânt pentru a ghida pe fiecare în orice moment. A le discerne şi a le urma este unul dintre cele mai importante puncte de viaţă spirituală.

Lumea va fi salvată prin rugăciunea sfinţilor, dar nu este posibil să avem acces la sfinţenie doar prin noi înşine.

Sfinţenia este rodul harului divin. Aceasta nu înseamnă că noi nu avem de făcut nici un efort. Dacă propriile noastre forţe sunt limitate, iubirea lui Dumnezeu este nelimitată, iar noi trebuie să fim umiliţi şi să ne lăsăm modelaţi fără a-I opune nici o rezistenţă, ci să ne punem toată încrederea şi speranţa noastră pentru că El se lasă învins de încrederea pe care o punem în El.

Dumnezeu se adresează omenirii în general şi individului în mod particular. Recunoaştem particularul prin evenimentele vieţii, prin sfaturile unui părinte spiritual, dar mai ales prin inspiraţiile harului divin care fac să se nască în conştiinţa noastră un gând, un sentiment, o dorinţă.

Fidelitatea faţă de un har atrage după sine şi alte haruri.

Dumnezeu ne face cunoscut ceea ce ne cere şi, în acelaşi timp, ne dă şi forţa necesară pentru a îndeplini acel lucru, dar numai cu acordul nostru. Această fidelitate atrage asupra noastră o sporire a harului şi a forţei de acţiune. Pentru ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi, harul Său ne este asigurat.

Domnul continuă să ne dea haruri în aceiaşi măsură în care noi ne folosim de ele.

Dumnezeu dăruieşte ceea ce promite şi ne mai dă şi lumina care luminează inteligenţa şi forţa care animă voinţa şi speranţa. Este o mai mare bucurie în a dărui, decât în a primi.

Măgeruşan Ioan

PAPA BENEDICT AL XVI-LEA DESPRE

”ars celebrandi”

S-a constituit o echipă pentru a spune stop bisericilorgaraj, stop acelor arhitecturi îndrăznețe lipsite de orice spirit de frumuseţe, care riscă să denatureze multe lăcașuri de cult moderne; dar și pentru a promova un mod de a cânta care întradevăr să sprijine celebrarea liturgică. În cadrul Congregaţiei pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor se va institui “Comisia de artă si muzică sacră pentru liturghie”. Nu este un simplu birou, ci o adevărată echipă, care va avea misiunea de a colabora cu comisiile însărcinate să evalueze proiectele de noi biserici, precum şi de a studia în profunzime ce tipuri de muzică și de cânt sunt potrivite pentru celebrările liturgice.

Cardinalul Antonio Cañizares Llovera, prefectul Congregației pentru Cultul Divin, pe aceeași lungime de undă cu Papa Benedict al XVI-lea, consideră această lucrare ca fiind <<foarte urgentă>>. Cu toții cunoaștem realitatea: în ultimele decenii, bisericile au fost înlocuite de construcții ce seamănă mai mult a săli multifuncționale. Prea des arhitecții, chiar și cei mai de renume, nu au pornit în conceperea operelor lor de la ceea ce este liturgica creștină, și au sfârșit prin a realiza construcții de avangardă, care seamănă cu orice, numai cu o biserică nu. Cuburi de ciment, cutii de sticlă, forme futuriste, spații confuze, în care, atunci când intri, mintea îți zboară la orice numai la sacralitate nu; unde tabernacolul este aproape ascuns, având nevoie de o ”hartă a comorii” pentru a-l putea găsi și unde sfintele icoane sunt practic interzise.

Noua comisie va fi subordonată Congregației pentru Cult și va da indicații precise episcopiilor. Aceasta se va ocupa doar de arta liturgică, nu de arta sacră în general, incluse fiind muzica și cântările liturgice.

Pe 27 septembrie 2011, Papa Benedict al XVI-lea prin motu proprio ”Quaerit semper” a transferat către ”Rota romana”, tribunalul Sfântului Scaun, competența pentru două problematici până acum tratate de Congregația pentru Cult.

Prima dintre acestea privește eventuala nulitate a hirotonirii datorită viciilor materiei, formei, consensului și intenției din partea fie a episcopului hirotonisitor sau a hirotonitului; cea de-a doua problematică privește dispensa pentru cazurile de căsătorii contractate dar ne consumate. În acest motu proprio Suveranul Pontif explică: ”Date fiind circumstanțele actuale am crezut de cuviință ca Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor să se dedice în principal pentru a da un nou impuls promovării liturgiei sacre în Biserică, în conformitate cu reînnoirea dorită

de Conciliul Vatican al II-lea, pornind de la constituția Sacrosantum Concilium”. Congregația trebuie deci să ”dea un nou impuls” promovării liturghiei pe care Papa o vede ca fiind centrul vieții Bisericii. Din acest punct de vedere, se pare că proiectele inițiale ale unei ”reforme a reformei” liturgice, expresie folosită de Papa pe vremea când era Cardinal, au fost abandonate și că este preferat un proiect de lărgământ spiritual care fără să-și propună introducerea unor modificări în liturghie, va pune un accent mai mare pe ars celebrandi (arta de a celebra) și pe fidelitatea rubricilor și instrucțiunilor din actualul liturghier.

Trebuie amintit că abuzurile liturgice, care în unele locuri au devenit deja regula casei, sunt săvârșite nu cu acordul autorităților ecleziastice, ci în total dezacord cu normele specifice în vigoare. Cu alte cuvinte, nu avem neapărată nevoie de o modificare a liturghiei, ci de o aprofundare a liturghiei celebrată bine și de o eventuală recuperare a tradițiilor prea ușor uitate. Pentru aceasta, Congregația pentru cult intenționează promovarea unei formări de bază care să implice preoți, călugări și cateheți.

O problemă specifică Bisericii românești sunt unele texte liturgice care au nevoie de o revizuire, fiind deja învechite.

O reînnoire și o actualizare în aceste cazuri este necesară, Comisia Liturgică a Sinodului Bisericii noastre fiind însărcinată să ducă la bun sfârșit această lucrare.

Ceea ce dorește Cardinalul Cañizares este reafirmarea întâietății harului asupra acțiunii umane și a întâietății acțiunii lui Dumnezeu în liturghie asupra creativității umane.

Papa Benedict al XVI-lea ne invită să-i urmăm exemplul și să favorizăm recuperarea sensului sacru și mistic al liturghiei.

Pr. Răzvan Oprișa (inspirat de articolul Vaticano, nasce la commisione anti ”chiese-garage” de Andrea Tornielli)

noiembrie - decembrie 2011

23

episcopul ioan ploscaru

biografie - II

(...continuare din numărul precedent) Arestarea Episcopului Ioan Ploscaru În timpul acestor tulburări mulţi preoţi Greco-catolici au fost arestaţi.

Episcopul Ioan Ploscaru se aştepta să fie arestat, deoarece trebuiau găsiţi cei care opuneau rezistenţă comunismului.

Acest lucru s-a întâmplat la data de 29 august 1949, fiind dus împreună cu un grup de preoţi greco-catolici din Lugoj: Pr. Ştefan Bălan, Pr. Ştefan Turcu, Pr. Patriciu Tufescu, şi Pr. Vasile Albu.

Ploscaru a fost reținut după-amiaza când a ieşit din Biserica Romano-catolică din Lugoj, fiind invitat să meargă la securitate, unde se afla Maiorul Kling, care era comandantul securităţii din Lugoj. Începând cu 29 august 1949 vor urma pentru Episcopul Ioan Ploscaru 14 ani petrecuţi prin închisorile comuniste.

Detenţia Arestarea Episcopului Ioan Ploscaru şi a celorlalţi ierarhi greco-catolici împreună cu o parte din elita sa: canonici, protopopi şi profesori la instituţiile de învăţământ teologic, funcţionari superiori din cadrul Eparhiilor a fost doar începutul. Fiecare a început să cunoască închisorile pornind din celulele Miliţiilor unde au fost arestaţi, pentru a ajunge cu toţii în beciurile Ministerului de Interne. Aceasta a fost o primă concentrare în condiţii vitrege de privare a libertăţii. Au fost supuşi de la început unui regim sever de detenţie; luaţi pe rând la interogatoriu li s-a cerut acelaşi lucru: să treacă în rândurile Bisericii Ortodoxe şi toţi au reacţionat printr-un refuz unanim.

Constrângerile, ameninţările şi pedepsele aplicate în toate închisorile comuniste, au fost primite într-o pioasă tăcere de către oamenii Bisericii Române Unite. Unii au dus amintirea acestora cu ei în mormânt. Primul contact al Episcopului Ploscaru cu Securitatea a avut loc la data de 29 august 1949 când a fost abordat de Securitatea din Lugoj.

De la Securitatea din Lugoj se perindă pe la toate închisorile mari din România: Securitatea din Timişoara, Ministerul de Interne, Jilava, Sighetul Marmaţiei, din nou la Jilava, şi apoi la Timişoara, până

24

noiembrie - decembrie 2011

în 25 septembrie 1955.

Este lăsat o perioadă în libertate, până în 15 august 1956. Este încarcerat din nou la Timişoara, pentru a treia oară; se perindă apoi la Cluj–Napoca, la Ministerul de Interne, Malmaison, Uranus, Gherla, Piteşti şi Timişoara.

Episcopul Ploscaru a stat în închisori

în prima perioadă 6 ani (1949-1955), iar în cea de-a doua perioadă de detenţie 8 ani (1956-1964). Cumulat, a fost lipsit de libertate 14 ani, în nouă locuri de detenţie, în unele dintre ele revenind de mai multe ori.

Libertatea provizorie Arhiepiscopul Ploscaru a fost eliberat în 27 septembrie 1955, conform ordinului nr. 610/1955, până în 15 august 1956, când a fost arestat de către UM 0232 Timişoara conform ordinului nr. 609/1956 pentru instigare publică. Înainte de libertatea provizorie a fost anchetat, procesele verbale de interogatoriu de la aceste anchete au fost întocmite în: 13 iunie 1955, 14 iunie 1955, două procese verbale de interogatoriu 15 iunie 1955, două procese în 16 iunie 1955, 17 iunie 1955, 20 iunie 1955, 28 iunie 1955, trei procese în 30 iunie 1955, două procese în 1 iulie 1955, două procese în 7 iulie 1955, 13 iulie 1955, 18 iulie 1955.

La aceste PV de interogatoriu s-a pus problema legăturii lui Ioan Ploscaru cu Nunţiatura din Bucureşti. La PV

de interogatoriu din 14 iunie 1955, Episcopul Ioan Ploscaru a afirmat că prima vizită la Nunţiatură a fost prin decembrie 1948, însoţit de preotul Vasile Borda deoarece îi era frică să nu fie arestat pe drum, a doua vizită a fost în perioada februarie – martie 1949, din proprie iniţiativă pentru a primi instrucţiuni cu privire la preoţii trecuţi la ortodoxie. În acest proces verbal de interogatoriu se mai menţionează că Ploscaru avea domiciliul la Lugoj pe strada Făgetului nr. 19 şi a stat împreună cu preoţii Dumitru Sălăjan şi Vasile Tiut, precum şi că avea o maşină de scris „Bady Stat”.

La PV de interogatoriu din 16 iunie 1955 Ploscaru afirma că a fost a treia oară la Nunţiatură, la sfârşitul lui iunie 1949, ca să predea lista preoţilor trecuţi la ortodoxie şi a celor rămaşi în Biserica Greco-Catolică, dar această listă nu a fost scrisă pentru ca, în cazul arestării sale, să nu se întâmple ceva cu acei preoţi de pe liste.

Din PV de interogatoriu din 16 iunie 1955 aflăm că Ioan Ploscaru a fost pentru a patra oară la Nunţiatură în iulie 1949, pentru diferite instrucţiuni, şi că a primit suma de 150.000 de lei pentru întreţinere. Din acest interogatoriu mai aflăm că membrii Corpului Diplomatic nu au voie să se deplaseze decât până la Constanţa sau până la Braşov.

La aceste interogatorii Ploscaru a afirmat că a reuşit să facă să retracteze 78 preoţi, iar în altele afirma că a retractat 10 preoţi, în orice PV de interogatoriu a refuzat să le dea numele (când a fost întrebat cine sunt persoanele care au retractat, Ioan Ploscaru a răspuns frontal: refuz să răspund la această întrebare).

Reîntors la Lugoj, după ce foarte greu şi-a găsit o locuinţă, a continuat să activeze în Biserica Romano-Catolică. A cerut Episcopului Romano-Catolic de Alba Iulia, Márton Áron, să-l primească în clerul romano-catolic, dar acest Episcop nu era de acord să primească preoţi greco-catolici în ritul latin pentru că, afirma Márton Áron: „mai târziu Biserica Greco-Catolică îşi va câştiga libertatea, iar atunci vor fi persoane care să acuze că romano-catolicii şi ortodocşii au sfâşiat şi împărţit Biserica

Greco-Catolică”. În această libertate provizorie, Episcopul Ioan Ploscaru nu a scăpat de percheziţii. Din Procesul verbal de percheziţie din 18 mai 1956, din Lugoj, aflăm că s-a făcut percheziţie la o cameră şi o dependinţă, precum şi că la percheziţia corporală nu s-a găsit nimic, iar opisul averii de la această percheziţie este următorul: 1 pernă mătase; pijamale molton; patru chiloţi uzaţi; două perechi indispensabili; o cămașă de noapte în stare bună; faţă de plapumă din pânză albă uzată; 2 cearceafuri, un ceas Vecher; 4 volume cărţi religioase; un sfeșnic din aramă; o coroană din fier preoţească; o reverendă bună; pelerină preoţească; 3 tablouri. În total au fost identificate la această percheziţie 48 de obiecte. În acest timp, Episcopul Ploscaru a reuşit să celebreze Sfinte Liturghii în Catedrala Romano-Catolică din Timişoara.

Liturghiile a fost citite în limba română, iar corul cânta diferite cântări în limba latină. Această liturghie ţinută în limba română, în duminici şi sărbători, a început să fie frecventată de un numeros public. Acest eveniment a durat trei luni: din decembrie 1955 până în martie 1956 când, datorită Bisericii Ortodoxe, a fost interzisă. S-a impus Bisericii RomanoCatolice, ca pe viitor liturghia să fie cântată numai în limba germană sau maghiară, nicidecum în limba română. În această perioadă, activitatea episcopului a fost foarte complexă. A început să-şi scrie amintirile din închisoare, a învăţat să confecţioneze rozarii pe care le preda la bisericile romano-catolice spre a fi împărţite credincioşilor.

La data de 14 august 1956 a fost percheziţionat şi arestat a doua oară. La percheziţia domiciliară a fost găsit un caiet în care Ioan Ploscaru a scris despre închisorile comuniste începând cu anul 1949; caietul conţinea 82 de pagini. Tot atunci a fost găsit un bilet scris de mână: „Cartea de care vă interesaţi RALPH LAPP „Noua Forţă” Ed. de Stat pentru Literatură Politică. Rândurile pentru JuLES au fost expediate, încolo totul bine. Sărut Sfânta dreaptă. Jean şi familia. P.S. Azi merg să văd pe IPS Marton. Adresa lui Velicu, str. Iancu Văcărescu, nr. 20 Timişoara IV.” A DouA ArestAre La 15 august 1956 a fost arestat şi cercetat din nou pentru difuzarea „Memoriului Episcopilor”, deoarece în data de 23 aprilie 1956, la Curtea de Argeş, episcopii greco-catolici, au compus un memoriu pe care l-au adresat Guvernului.

Memoriul era un protest împotriva desfiinţării cu forţa a Bisericii Greco-Catolice. un exemplar din acest memoriu a ajuns la Episcopul Ploscaru. Difuzarea lui a fost una dintre cauzele arestării. O altă acuză a fost încercarea de a lua legătura cu Roma. După ce a fost anchetat, a avut loc procesul în 11 noiembrie 1956. După aceea a fost trimis la Securitatea din Cluj de unde a fost expediat la Ministerul de Interne din Bucureşti. procesul Procesul s-a desfăşurat la Tribunalul Militar din Bucureşti la data de 21 octombrie 1957. Aici i s-a aplicat pedeapsa cea mai mare pe care a avut-o vreun cleric greco-catolic. A fost condamnat în total la 44 de ani de închisoare. Ploscaru a fost rearestat conform deciziei Ministerului Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare, în 21 octombrie 1957 pentru: „crimă de trădare de patrie; instigare la crimă de trădare de patrie; uneltire contra ordinii sociale”. Prin sentinţa Tribunalului a fost condamnat la: -15 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică pentru

crimă de trădare de patrie; -8 ani muncă silnică pentru instigare la crimă de trădare de patrie; -8 ani muncă silnică pentru tentativa crimei de trădare de patrie; -8 ani închisoare şi 5 ani interdicţie corecţională pentru uneltire contra ordinii sociale.

Episcopul Ploscaru nu a luat această condamnare în serios, pentru că era o condamnare pe care nu o putea executa. A mulţumit lui Dumnezeu că nici un preot nu a primit sentinţe mai mari ca a sa şi că nimeni nu a executat mai mulţi ani de închisoare decât el. eliberAreA Supravieţuind închisorilor şi regimului de tortură Episcopul Ploscaru, după ce a fost eliberat, şi-a continuat activitatea pentru Biserica sa oficiind zilnic Sfânta Liturghie în locuinţa sa din Lugoj şi exercitând alte activităţi, cu toată supravegherea severă la care a fost supus.

Episcopul Ioan Ploscaru a fost eliberat în ziua de 4 august 1964 beneficiind de emiterea Decretului Nr. 411/1964. Prin acest decret au fost eliberaţi toţi Episcopii Auxiliari care au supravieţuit închisorii: Ioan Ploscaru, Dr. Ioan Cherteş, Dr. Iuliu Hirţea, Dr. Ioan Dragomir şi Dr. Alexandru Todea.

Pentru Episcopul Ploscaru această libertate a fost ceva provizoriu deoarece a fost ţinut într-o permanentă observaţie şi supraveghere, într-o continuă urmărire. Avea domiciliul obligatoriu la Lugoj pentru că în baza legii graţierii, conform căreia i s-a dat drumul din închisoare, trebuia să se întoarcă la vechiul domiciliu. Pe lângă domiciliul obligatoriu, Securitatea dorea ca Ploscaru să se încadreze imediat într-un serviciu, altul decât preoţia. Încadrarea într-un serviciu era benefică pentru Securitate deoarece îl putea supraveghea mai uşor. Ploscaru nu a vrut să intre într-un serviciu pentru statul comunist având ca pretext boala de ficat pe care a achiziţionat-o în închisori.

După eliberarea din 1964 Ploscaru a stat la Lugoj ajutând credincioşii şi în special Biserica Greco-Catolică.

Sergiu Soica

noiembrie - decembrie 2011

25

renașterea bisericilor orientale

orientalium ecclesiarum

Prin negura timpului scurs cu o rapiditate evazivă, cei care se interesează azi de istoria Bisericii, fie aceştia preoţi sau laici, tind să vadă în Conciliul Vatican II un eveniment major care a schimbat, din temelii, faţa Bisericii. Şi totuşi, Conciliul Vatican II nu este doar un punct din trecutul Bisericii spre care ne întoarcem adesea privirea derutată pentru a-l analiza, a-l evalua şi a trage concluzii, adesea pripite!

Conciliul face parte incă din prezentul nostru, multe dintre normele stabilite de acesta nefiind puse incă în practică, sau au fost puse în practică într-un mod eronat, perpetuânduse în uzul liturgic ceea ce Conciliul desemna drept „excepţii”, astfel încât marea masă a oamenilor percepe acele „excepţii” drept fiind regula generală, în timp ce regula generală este considerată o „excepţie”.

Conciliul Vatican II poate fi definit drept fiind „schimbarea la faţă” a ecleziologiei, aceasta suferind numeroase schimbări, nu dogamtice, ci de atitudine, favorizând, prin trecerea de la viziunea exclusivistă la o viziune mult mai echilibrată (ce tinde să devină, din păcate, o viziune relativistă), dialogul cu bisericile creştine ne-catolice şi cu ne-creştinii, dar, mai ales, renaşterea bisericilor orientale catolice. În acest sens, un punct de cotitură pentru bisericile orientale a fost promulgarea, la 21 noiembrie 1964, a decretului despre bisericile orientale catolice, Orientalium Ecclesiarum. În cele ce urmează, vom trata articolele acestui decret care au dus la o schimbare substanţială a viziunii asupra bisericilor orientale catolice.

Pentru a nu mina, încă de la început, înţelegerea acestui document magisterial, se cuvine a porni la drum printr-o clarificare terminologică ce vizează chiar articolul 2 al decretului Orientalium Ecclesiarum. Acest articol urmează linia terminologică a conciliului şi propune o relaţie de echivalenţă între termenii „biserici particulare” şi „rituri”.

Această terminologie nu mai este valabilă astăzi, lucru ce creează mari confuzii în rândul multora. Termenul „biserici particulare” se referă astăzi la diferitele diceze şi exarcate.

Astfel o „biserică particulară” nu se identifică cu un rit oriental în întregime. De asemenea, un rit nu se mai identifică astăzi cu o biserică sui iuris. De exemplu, ceea ce numim noi astăzi „rit bizantin” poate include mai multe biserci sui iuris, ca de exemplu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică sau Biserica Greco-Catolică Ucraineană, amandouă biserici sui iuris.

Noua viziune ecleziologică propusă de Conciliul Vatican II conferă bisericilor orientale o mai mare demnitate.

Această nouă viziune poate fi deja observată în Constituţia apostolică despre Biserică Lumen Gentium, la artocolul 23, unde se vorbeşte despre relaţia dintre diferitele biserici fondate de apostoli şi care au continuat să se dezvolte întrun mod original. Prin intermediul Suveranului Pontif, care este garantul comuniunii ecleziale, aceste biserici sunt unite organic între ele. Această unitate organică are în vedere două aspecte: „unitatea credinţei”, adică un depositum fidei comun, şi „unica structură divină a Bisericii Universale”, ceea ce presupune continuitatea apostolică. În cadrul trasat de aceste două aspecte fundamentale ale ecleziologiei

26

noiembrie - decembrie 2011

moderne, diferitele biserici se bucură de autonomie având o disciplină proprie, structuri proprii, uz liturgic şi patrimoniu teologic proprii.

Această viziune este explicitată şi aplicată bisericilor orientale prin intermediul primelor 11 articole ale decretului Orientalium Ecclesiarum, acestea formând partea ecleziologică a decretului. Noutatea majoră a acestui document transpare încă din articolul 3, unde se vorbeşte despre o „demnitate egală” a diferitelor biserici aflate în comuniune deplină cu urmaşul lui Petru. Nici o biserică nu este superioară alteia în virtutea ritului, astfel fiind abolită concepţia superiorităşii ritului latin asupra celui grec, principiu impus în Biserica Catolică de Papa Benedict al XIVlea. Această „demnitate egală” între diferitele biserici, conferă fiecăreia dintre ele dreptul de a conduce misiuni în alte teritorii, lucru specificat clar în decret, însă acesta este unul dintre punctele care aşteaptă încă punerea sa în practică.

După acest principiu de bază novator, decretul Orientalium Ecclesiarum tratează problema Patriarhatelor. În primul rând patriarhul este un episcop şi, ca atare, are toate drepturile şi obligaţiile oricărui alt episcop, însă, în calitate de Patriarh, are putere asupra tuturor episcopilor din propriul teritoriu, rămânând însă „neatins primatul Pontifului Roman”. În articolul 9 sunt explicitate rolul Patriarhilor şi atribuţiile acestora. Patriarhul îşi conduce credincioşii ca „părinte şi cap”. Acest aspect are profunde rezonanţe biblice, făcând referire la Avraam, Isac şi Iacob care au fost „părinţii şi capii” unui popor. Prin urmare, conciliul reevaluează importanţa patriarhilor, cerând ca acestora să le fie recunoscute toate drepturile conferite de cele şapte concilii ecumenice!

Patriarhii pot alege episcopi în cadrul teritoriului lor şi pot crea eparhii noi, Suveranului Pontif fiindu-i totuşi rezervat dreptul de a interveni în cazuri particulare. Aceste intervenţii papale pot avea diferite înfăţişări, de la alegerea directă până la o simplă confirmare sau consens. În fine, pentru Biserica Greco-Catolică română este important paragraful 10, în care se stipulează că toate cele spuse despre Patriarh, sunt valabile şi pentru Arhiepiscopii majori.

Articolele 12-18 se referă la disciplina sacramentelor. În ceea ce priveşte sacramentele de iniţiere, bisericile

orientale sunt îndemnate să revină la rânduielile străvechi ale administrării acestor sacramente. Din punct de vedere sacramental, sunt valide toate sacramentele conferite de preoţii catolici, atât latini cât şi orientali, însă, pentru a salvagarda convieţuirea armonioasă a diferitelor rituri, preoţii şi episcopii sunt îndemnaţi să urmeze prevederile dreptului comun şi particular, pentru a păstra, deopotrivă, liceitatea sacramentelor conferite.

O atenţie sporită merită acordată pargrafului 18, care tratează problema căsătoriilor mixte. În spiritul decretului Orientalium Ecclesiarum, termenul „căsătorie mixtă” se referă la căsătoria dintre un credincios catolic oriental şi un credincios necatolic oriental. În acest context trebuie să aducem în discuţie şi unitati Redintegratio 15, paragraf ce proclamă validitatea sacramentelor conferite de miniştrii bisericilor ortodoxe. Prin urmare, căsătoria oficiată de un preot ortodox este validă, astfel încât, pentru ca o căsătorie mixtă să fie validă, este de ajuns prezenţa unui preot. Totuşi, acest aspect nu trebuie interpretat într-un mod relativist!!

Partea catolică din cadrul unei căsătorii are datoria morală de a se cununa în cadrul Bisericii Catolice, şi, doar acolo unde sunt motive bine întemeiate, cununia să se facă în bisericile necatolice. Aceste prescripţii nu ţineau însă cont de posibilitatea unei căsătorii între un catolic latin şi un necatolic oriental. Astfel, la 22 februarie 1967, Congregaţia pentru Bisericile Orientale a intervenit pe lângă Sfântul Scaun, stabilind că aceeasi lege este valabilă şi pentru situaţia sus menţionată.

Paragrafele 19-23 sunt dedicate cultului divin. Normele decretului nu aduc însă noutăţi considerabile, astfel încât nu vom insista prea mult pe acest aspect, preferând să tratăm doar aspectele în care au existat schimbări majore. Merită însă aminit articolul privitor la data celebrării Paştelui, pentru a menţine armonia şi echilibrul între creştini, dă Patriarhilor posibilitatea de a celebra Paştele în aceeaşi duminică cu necatolicii.

Trecem astfel la una dintre problemele stringente ale creştinătăţii de astăzi, o rană încă deschisă şi un foc încă nestins complet: relaţia cu „bisericile separate”, aspect tratat de articolele 24-29. Şi în acest caz, terminologia conciliară a fost depăşită, astăzi preferându-se termenul „biserici surori” în locul termenului „biserici

separate”. În prima parte a secţiunii dedicate relaţiei cu bisericile surori, părinţii conciliari vorbesc despre îndatoririle Bisericilor orientale catolice faţă de fraţii despărţiţi, subliniindu-se că aceştia trebuie să promoveze unitatea creştinilor în primul rând prin rugăciune şi prin exemplul vieţii, după cum se menţionează şi în decretul unitatis Redintegratio. De asemenea, pentru o mai bună relaţie cu fraţii necatolici, catolicii orientali sunt îndemnaţi la păstrarea cât mai fidelă a tradiţiilor orientale, la colaborare şi stimă frăţească „a lucrurilor şi a oamenilor”.

Laicilor necatolici care doresc să intre în comuniune cu Suveranul Pontif le este cerută doar simpla profesiune de credinţă. În cazul că anumiţi preoţi necatolici vor dori să intre în comuniune cu Roma, acestora le este recunoscut sacerdoţiul, în virtutea faptului că Biserica Catolică recunoaşte drept valide toate tainele administrate în bisericile ortodoxe.

A doua parte a secţiunii dedicate relaţiei cu bisericile surori tratează problema comuniunii în cele sfinte.

Acest aspect este extrem de complex incluzând un principiu ecleziologic şi unul soteriologic. Din punct de vedere ecleziologic, este clar faptul că între catolici şi necatolici nu există o comuniune deplină, drept pentru care un catolic şi un necatolic nu pot celebra împreună. Principiul soteriologic are în vedere sfintele taine ca şi mijloace ale mântuirii, prin urmare acestea trebuie să fie accesibile tuturor credincioşilor, cu atât mai mult cu cât Biserica Catolică recunoaşte validitatea sfintelor Taine administrate în bisericile ortodoxe.

Prin urmare, credincioşii catolici de bună credinţă pot primi Spovada, Împărtăşania şi Maslul de la preoţi

necatolici, atunci când aceştia se află în imposibilitatea fizică sau morală de a ajunge la un preot catolic. De asemenea catolicii pot folosi locurile de cult ale ortodocşilor, binenţeles, cu acordul autorităţilor ecleziale compente; între bisericile surori stabilindu-se astfel şi o comuniune extrasacramentală care permite, de exemplu, unui preot catolic să asiste la diferite oficii liturgice într-o biserică necatolică. Cu toate acestea, principiul ecleziologic enunţat anterior, rămâne valabil, astfel încât concelebrarea este interzisă atâta timp cât nu există comuniune deplină. Încheierea decretului notează că toate aceste norme sunt valabile până când Biserica Catolică şi Bisericile Orientale necatolice vor ajunge la deplinătatea comuniunii. Acest lucru nu înseamnă că actualele Biserici orientale catolice vor dispărea în acel moment, cum sunt tentate anumite cercuri să creadă, ci că acestora le vor reveni alte norme disciplinare, în concordanţă cu ipotetica nouă situaţie.

Iată, deci, că pentru Bisericile orientale, Conciliul Vatican al II-lea a însemnat practic o nouă renaştere, întrucât acestea au devenit egale în demnitate cu Biserica latină, Patriarhilor orientali revenindu-le majoritatea drepturilor oferite lor de cele şapte concilii ecumenice din primul mileniu.

Faptul că Biserica Română unită a fost de curând ridicată la rangul de Arhiepiscopie Majoră este o mărturie clară că acest conciliu continuă să fie pus în aplicare, astfel încât nu ne putem referi la acesta ca la un eveniment din trecut, ci, mai mult, ca la un prezent ce trebuie trăit într-un mod responsabil!

Dan Pătrașcu-Baba

noiembrie - decembrie 2011

27

o perspectivă spirituală

resentimentul

Bogăţia teologiei constă în pluriperspectivimsul ei, chiar dacă revelaţia care se află la fundamentul oricărui discurs despre Dumnezeu este unitară şi universală. Teologia nu este altceva decât procesul de sistematizare conceptuală (deci în limbaj natural/uman) al unei revelaţii supranaturale. Această sistematizare este, însă, făcută de om şi poartă tarele unei raţiuni umane incapabile de a cuprinde divinitatea. Astfel, în teologie pot exista mai multe perspective de a-l privi pe Dumnezeu. La scară mai mare putem spune că discursul teologic occidental diferă de cel oriental.

Teologia occidentală porneşte de la întrebarea „cine este Dumnezeu?”, dorind să-l descrie. În orientul creştin, accentul cade pe întrebarea „cine este omul?”. La o primă vedere am putea avea impresia că aceste două puncte de pornire sunt diametral opuse. Şi totuşi, teologii bizantini se avântă în căutarea lui Dumnezeu pornind de la om, căci acesta este chipul cel mai perfect al dumnezeirii. Astfel, în occident avem de a face cu o teologizare a discursului teologic, în timp ce în teologia bizantină asistăm la o antropologizare teologală a acestuia.

Având la bază această premiză, este evident că teologia bizantină pune un mare accent pe decăderea omului, pe păcat şi pe viciu. Nu există teolog bizantin care să nu fi abordat această problematică. În contextul resentimentului, doresc să mă opresc asupra lui Ioan Scărarul. Opera sa, Scara paradisului, este tratatul cel mai răspândit după Biblie şi cărţile liturgice. Pentru Ioan Scărarul, drumul spre sfinţenie este constituit din 30 de trepte pe care omul trebuie să le parcurgă. Treapta a noua este tocmai treapta resentimentului. În viziunea lui Ioan Scărarul, resentimentul este progenitura urii, favorizează păcatul, ruinează virtutea şi înveninează sufletul.

Resentimentul nu este una dintre pasiunile care, la rândul ei, generează alte pasiuni, prin urmare, cel care reuşeşte să-şi stăpânească ura (mama resentimentului) reuşeşte să scape şi de resentiment. Resentimentarul îşi atrage asupra sa greutăţi inutile care-l fac să se piardă.

28

noiembrie - decembrie 2011

Pornind de la aceste observaţii ale lui Ioan Scărarul putem ajunge la anumite concluzii interesante. În primul rând, resentimentarul nu va şti să se relaţioneze nici cu oamenii şi nici cu Dumnezeu. Pentru teologii bizantini, esenţa persoanei este tocmai aceea de a fi o fiinţă în relaţie cu alte fiinţe şi cu Fiinţa supremă, adică Dumnezeu.

Astfel, prin cultivarea resentimentului omul se va îndepărta, în primul rând, de ceilalţi oameni, pentru ca, în cele din urmă, să se îndepărteze şi de Dumnezeu. Pierzându-şi capacitatea de a se relaţiona, resentimentarul este din ce în ce mai puţin persoană (în sensul teologic al cuvântului) şi din ce în ce mai mult animal (definiţia aristotelică a omului). Astfel resentimentul provoacă un regres ontologic care duce la o veritabilă criză identitară. În al doilea rând, resentimentarul îşi pierde libertatea, fiind însă convins că este un promotor al libertăţii absolute.

Un om cu resentimente este un om din ce în ce mai puţin liber. Interesant este faptul că Dumnezeu ne dăruieşte întradevăr libertatea absolută, dar resentimentarul o transformă în libertinaj. O imagine extrem de sugestivă a acestui mecanism ne-o oferă Dostoievski în capitolul Marele Inchizitor din romanul Fraţii Karamazov.

Marele Inchizitor vorbeşte, în timp ce răspunsul lui Hristos este tăcerea.

Inchizitorul susţine că întreg sistemul bisericesc dispare dacă oamenilor li se acordă o libertate nelimitată. El spune acestea lăsându-se mânat doar de raţiunea sa resentimentară care operează o inversiune între libertate şi libertinaj (sau libertinism). Cristos îl

sărută, arătându-i că drumul pe care omul trebuie să meargă este altul, unul care poate părea meta-logic şi suprastructural, dar în niciun caz i-logic şi a-structural. În ultimul rând, resentimentarul ia asupra sa greutăţi inutile, se face portavocea unui întreg grup de oameni, încârcându-şi astfel sufletul cu griji care nu îi aparţin, mirându-se apoi (şi nu este mirarea care la Aristotel este punctul de pornire al filosofiei) că duce în spate o cruce mult prea grea.

Desigur, resentimentarul nu îşi va da seama că greutatea crucii sale se află în propria responsabilitate şi nu este determinată de factori exteriori. Atunci resentimentarul se răscoală împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu; şi cu cât se răscoală mai mult, cu atât crucea îi este mai grea până când, la un moment dat, ori va claca şi va deveni întru totul schizofrenic, ori îşi va da seama de alternativa pe care i-o oferă Dumnezeu şi va renunţa la resentimente.

Această perspectivă spirituală asupra resentimentului ne arată că acesta este o slăbiciune umană cu care toţi oamenii se confruntă. Unii reuşesc să depăşească această a noua treaptă din Scara sfântului Ioan Scărarul, alţii nu reuşesc şi se complac în propriile resentimente. Cei care se poticnesc la treapta resentimentului nu sunt de judecat, ci de compătimit şi de ajutat să treacă de ea pentru a-şi continua drumul spre adevărata realizare a fiinţei umane: deplina relaţionare cu Dumnezeu.

Dan Pătraşcu-Baba

”DESPRE CăSăTORIE șI FAMILIE. MăRTuRII”

opinii...

Activitatea pastorală a Preasfinţitului Alexandru s-a desfăşurat conform zicalei: „fiecare lucru la vremea lui”. La început a fost vremea activităţilor organizatorice, apoi a venit vremea vizitelor pastorale, a venit şi vremea refacerii şi construirii de biserici, vremea exerciţiilor spirituale pentru preoţi şi, iată, a venit şi vremea scrisului, a cărţilor, în care PS Alexandru împărtăşeşte din înţelepciunea pe care a adunat-o odată cu vârsta şi cu experienţa de viaţă.

La început a fost o broşură, adresată în special tineretului, intitulată Viaţa şi idealurile unui tânăr, în care Preasfinţitul prezintă „trecerea pe acest pământ a unui tânăr -Nicolae- care în scurta sa viaţă a fost un exemplu de trăire în Iubirea lui Isus şi a aproapelui pentru care a fost capabil să se sacrifice.

A doua Sa lucrare se adresează unui public mai larg de cititori şi se intitulează: Despre familie şi căsătorie – Mărturii.

Momentul apariţiei acestei lucrări este oportun în condiţiile în care instituţia căsătoriei şi a familiei s-a banalizat şi în momentul în care tinerii ştiu tot mai puţin despre Taina Familiei.

Din această carte cititorii învaţă că: „din actul uman prin care soţii se dăruiesc şi se primesc unul pe altul, se naşte, chiar în faţa societăţii o instituţie stabilă, din orânduire divină”.

Aş numi această lucrare „carte de învăţătură” fiindcă prin felul în care a fost structurată, ea este o lecţie de viaţă.

Ca un adevărat profesor, Preasfinţia Sa împarte cartea în patru capitole, respectiv patru etape ale unei lecţii.

Prima parte este partea teoretică a noţiunii de familie şi căsătorie prin prisma Catehismului Bisericii Catolice.

Partea a doua exemplifică prima parte prin cel mai elocvent exemplu: Întâlnirea Mondială a Familiilor de la Manila din anul 2003 care a culminat cu adresarea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea din Piaţa Sfântul Petru, în faţa pelerinilor şi a credincioşilor şi în care ideea de bază este aceea că: „viitorul societăţii trece prin familie”. Acest capitol mi se pare foarte important fiindcă Preasfinţitul Alexandru adaugă şi impresiile pe care le-a lăsat acest eveniment asupra

Preasfinţiei Sale şi pe care le transmite cititorilor.

Cred că cea mai realizată parte a acestei cărţi este partea a treia – Mărturii – . Această parte reprezintă experienţa de viaţă a însuşi autorului. Cititorii, asemeni elevilor, primesc un exemplu concret al unei familii creştine. Este vorba despre familia Mesaroş (Alexandru şi Ana), o familie de oameni obişnuiţi a căror mare bogăţie a fost credinţa în Dumnezeu şi cei opt copii cu care au fost dăruiţi. Dar acest capitol evidenţiază în mare parte educaţia de care s-au bucurat aceşti copii şi care, după exemplul Sfintei Familii, au crescut în dragostea faţă de Isus şi Sfânta Fecioară Maria, precum și în respectul faţă de muncă. Impresionează în acest capitol respectul pe care copiii l-au dat părinţilor, dragostea dintre fraţi şi neamuri. Aşa se explică întâlnirile anuale ale familiei care au devenit foarte numeroase şi bucuria cu care membrii ei (104) se întâlnesc de fiecare dată.

Dar acest capitol impresionează prin încă un aspect, și anume puterea cu care această familie şi-a mărturisit credinţa grecocatolică într-o perioadă de mari privaţiuni ale Bisericii noastre. Cred că tocmai puterea cu care şi-au mărturisit această credinţă a fost şi va rămâne liantul acestei familii.

Partea a patra este capitolul în care experimentul este concretizat prin fotografii.

Pentru cei care parcurg cartea, acest capitol exemplifică capitolul al treilea, iar pentru o parte dintre cei care au avut plăcuta ocazie de a vizita casa de la Baia Mare a Preasfinţitului Alexandru, un prilej de a ne aminti frumuseţea locurilor, a caselor şi transformarea lor precum şi bucuria cu care am fost întâmpinaţi de această familie binecuvântată de Dumnezeu şi iubită de oameni.

Maria Bacău

noiembrie - decembrie 2011

29

Evenimente culturale

ianuarie - februarie

Schimb de cărți bună, pentru consumatorii de grafică Ideea grupului care practică din toate domeniile (www.graphicfront. “schimbul de cărţi” pune în primul rând ro). accentul pe discutarea tomurilor citite.

Invitați ai acestui eveniment sunt: Rudolf Graf (VitaminA), Ovidiu Hrin (Synopsis) Ciprian Isac și Șerban Bonciocat (Atelierul de Grafică).

Typopassage Timișoara, inaugurat la Timișoara în august 2011 la terasa D’Arc de pe pe malul Begăi, este un micromuzeu plasat în spațiul public dedicat designului grafic, artei de a modela litere, de a sculpta în alfabet. Scopul său este de a aduce în atenția generală designul grafic și grafica tipografică.

Așadar, nu ocoliți acest eveniment!

Ada Milea & Bobo Burlăcianu @ Nerv Cei care nu au văzut-o (dar şi cei “Este un mediu foarte bun dacă doreşti care da) pe Ada Milea împreună cu să te dezvolţi. Lucrul cel mai important Bobo Burlăcianu sunt invitați în data este acela că vii şi discuţi despre acele cărţi, nu mai eşti pus în situaţia de a le alege orbeşte din librării” Evenimentul se repetă lunar, deci toată lumea are ocazia să-și procure cartea dorită dând în schimb una pe care deja a ”consumat-o”. ”Grafică fără computer” exercițiu cultural Grafică fără computer, un eveniment adus în fața publicului joi, 2 februarie 2012, de la ora 19:00, în Cafeneaua D’arc din Timișoara. În cadrul proiectului GraphicFRONT vor fi prezentate: carți,

11 februarie, de la ora 22, în Club Nerv, din Arad, la un spectacol memorabil de teatru, îmbinat cu muzică, umor inteligent și extrem de multă energie.

The Nigel Kennedy Quintet Nigel Kennedy, cel mai bine vândut violinist de muzică clasică din toate timpurile va concerta pentru prima oară la Timișoara. De peste douăzeci şi cinci de ani Nigel Kennedy este recunoscut ca fiind unul dintre virtuozii vioarei şi documentare , imagini, printuri; vor fi este, unul dintre cei mai importanți discuții libere, atmosferă lejeră și voie violonişti pe care i‐a produs Marea

30

noiembrie - decembrie 2011

Britanie vreodată.

Tehnica lui, virtuozitatea și talentul unic au adus noi perspective atât repertoriului clasic cât şi celui contemporan.

De la o vârstă fragedă a fost protejatul lui Yehudi Menuhin și a studiat la școala acestuia. După moartea lui Menuhin, s‐a aflat că violonistul legendar a finanţat personal educația lui Kennedy.

În septembrie 2002, Nigel Kennedy a fost numit director artistic al Orchestrei Poloneze de Cameră, funcție ce a fost deținută și de Lordul Menuhin. De‐a lungul carierei a fost apreciat cu premii precum „Outstanding Contribution to British Music”, Best Male Artist of the Year la Premiile Brit, un premiu Vivement Dimanche Gold, numeroase Echo Awards și Switzerland’s Gold Rose of Montreux.

Printre mai multe viori electrice personalizate, Nigel Kennedy deține și un instrument din 1732 produs de către Carlo Bergonzi din Cremona ce a înlocuit în 1990 în mod surprinzator vioara sa Stradivarius „The Cathedral” .

A colaborat cu artiști precum Sir Paul McCartney, The Who, Jeff Beck, Kate Bush, Ron Carter şi Jack DeJohnette, printre altii. La Timișoara, Nigel Kennedy va susține un concert jazz împreună cu quintetul său format din Piotr Wylezol, Adam Kowalewski, Krzysztof Dziedzic și Tomasz Grzegorski.

Concertul va avea loc la Sala Capitol în data de 29 Martie 2012, ora 20:00.

Printre piesele ce vor răsuna în sala de spectacol se numară atât compoziții proprii, cât și piese aparținând celebrului ghitarist Jimi Hendrix precum Purple Haze și 3rd Stone From The Sun. Adela Oprișa (surse: evive.ro, vinsieu.ro, evz.ro, arad-culture.blogspot.com)

Mulţumim tuturor acelora care au fost alături de noi în acest an.

Un An Nou binecuvântat!

Abonamente: abonamentele se fac prin responsabilii cu revista din parohiI, sau se poate trimite contribuţia pentru abonament prin mandat poştal la adresa: OPRIŞA Mihai Răzvan Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap.5, 300270 Timişoara, jud. Timiş.

Vă rugăm să menţionaţi pe mandat “Abonament Reînvierea”, numele şi adresa unde să vă trimitem revista, eventual şi totalul de exemplare dorit dacă doriţi mai multe din acelaşi număr.

Contribuţia recomandată pentru abonament este de 5 RON pe exemplar (30 RON pentru 6 numere / 60 RON pentru 12 numere). Dacă vor apărea numere cumulate pe mai multe luni, abonamentul rămâne valabil până la primirea numărului de reviste plătite în avans.

Susţinerea revistei: În momentul de faţă, 50% din costul revistei este susţinut de către episcopie, iar 50% de către credincioşi prin contribuţia pentru revistă. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp.

Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze! Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta Liturghie.

Contribuţia recomandată: Pentru a sprijini revista, contribuţia minimă recomandată pentru fiecare număr cumpărat din parohie este de 3 RON.

botezul domnului nostru isus hristos