X. Chimie și pandemie
DRAGOSTEA DE CHIMIE ÎN VREMEA PANDEMIEI de Mona-Lisa Cristiana Tiugan
„CHIMIA ESTE O ȘTIINȚĂ EXPERIMENTALĂ. EXPERIMENTUL ESTE O ÎNREBARE PUSĂ NATURII.” (PROF. GRIGORE MOISIL) ARGUMENT Odată cu pandemia generată de virusul SARS-COV2, o serie de schimbări sociale fără precedent au avut loc în numele sănătății publice. În acest sens, configurația sistemului de învățământ a cunoscut cele mai acute modificări, prin aceea că întreaga activitate a fost transferată în sistem online; această nouă ambianță a învățământului venind ca un răspuns prompt și necesar în fața crizei sanitare mondiale. Cu toate acestea, de la primele cursuri desfășurate online, până în prezent, nu au fost propuse ori implementate mecanisme corespunzătoare de adaptare relativ la materii care presupun un caracter practic si nu doar teoretic. Chimia s-a aflat, firește, în această paradigmă. ADAPTARE ÎN LIMITELE POSIBILITĂȚILOR DE ADAPTARE De vreme ce predau o materie dificilă, având un grad ridicat de conceptualizare, dificultatea de a-i menține pe elevi interesați a fost dublată de carențele inerente noului context educațional. Astfel, chimia, fiind o materie care se află într-o unitate indisolubilă (chiar dacă, de cele mai multe ori, neobservată de către neofiți) cu viața de zi cu zi, se impune a fi contextualizată de către profesor, astfel încât această legătură să fie pusă în evidență. Față de această sarcină a cadrului didactic, apreciez că metoda de aducere la îndeplinere constă în efectuarea de experimente, astfel încât elevii să poată observa cu propriile simturi relaționarea dintre aspectul teoretic și aspectul „vivant” al acestei materii. Bunăoară, utilizarea instrumentelor digitale în mediul didactic mi-a impus adaptarea demersului meu noilor realități, în vederea apropierii elevilor de materia pe care o predau respectiv asimilarea rapidă a conținuturilor predate într-o manieră plăcută. Cu toate acestea, dificultatea a constat în amputarea posibilității de a recurge la experiment, ca instrument didactic. Prin urmare, singura soluție a constat, din nou, într-o formă de adaptare, grefată tot pe mediul online. Astfel, pentru a suplini absența acestui instrument, am fost nevoită să utilizez surse alternative sub formă de clipuri video în care sarcina experimentului era îndeplinită de o altă persoană, contribuția mea, aproape complementară, constând în explicarea aspectelor relevate. Chiar și așa, consider că imaginile filtrate prin intermediul clipurilor video nu pot să aibă aceeași forță demonstrativă și exemplificativă ca experimentul efectuat „față în față”. Mai mult decât atât, în era tehnologiei, elevii au acces aproape nelimitat la orice informație, inclusiv asemenea videouri educaționale, pe care, chiar și involuntar, le-au văzut la un moment dat; iar cum nivelul impactului exemplificativ al informației scade direct proporțional cu frecvența accesării respectivei informații, sunt de părere că „experimentul online” nu a putut suplini întru totul „experimentul față în față”. CONCLUZIE Având în vedere aspectele prezentate anterior, consider că elevii descoperă, de la primul contact cu această știință „legată de tot ceea ce ne înconjoară” că experimentul reprezintă nucleul dur al chimiei. De asemenea, absența experimentului din procesul de învățare nu poate fi suplinită, pe termen lung, prin utilizarea metodelor alternative. Așadar, scizând creativitatea și pragmatismul din demersul didactic, progresul educațional rămâne un miraj arid într-un deșert pur teoretic. ANOTIMPURI „ROSE” LTT
- 20 -
NR. 5, ANUL III
