Pagina Cadou de la mama - Grămadă Mirabela

Grămadă Mirabela Florentina, clasa a X-a C, premiul I Concursul Național „Icoana Sufletului de Copil” - ediția a XVI-a Prof. coordonator Reiter-Sandu Ioana

Se spune că odată un părinte și-a aruncat propriul copil în râu drept pedeapsă că acesta fusese un copil obraznic. Băiatul nu știa sa înoate și, din nefericire, a sfârșit înecat. După acest incident, mulți alți părinți au luat exemplu, practicând acest obicei.

Așa am ajuns astăzi, în anul 1940... Acest obicei încă se mai practică în sate. Bunica mi-a spus că anii au trecut, iar legenda s-a mai schimbat. Copii sunt aruncați în râu în Ajunul Crăciunului. Oamenii au numit acest obicei „Pedepsirea dată de Dumnezeu" . Pentru oamenii care știu de unde a început această practică, va rămâne mereu trează „Legenda Râului" .

Mereu am încercat să fiu un copil exemplar. Deși știam că părinții mei mă iubesc și îmi făceau toate poftele, nu puteam niciodată să știu dacă nu o să primesc pedeapsa râului. În ziua de astăzi mulți copii sunt înspăimântați de condamnare. Unii dau vina pe râu. Spun ca râul este un criminal, deoarece nu cruță bieții copii. Acest fapt este legat de viață și de moarte, ceea ce nu mulți pot înțelege asta. În zilele de astăzi niciun copil nu a mai reușit să supraviețuiască.

Pe 6 decembrie mama mea a decedat din cauza unei boli netratate la timp. De atunci nu îmi mai recunosc tatăl. Mereu este recalcitrant și nervos. Ziua sunt plecată la bunica mea, iar seara îndur cuvinte usturătoare. Mai este doar o săptămână până la Ajun. Mereu mă gândesc nopțile cum să fiu de ajutor. Fac toate treburile casei fără a mai avea timp sămi vizitez bunica. Ea nu știe decat un sfert din tot ceea ce mi se întâmplă. Mă trezesc cu bucurie că este Ajunul Crăciunul. Mă gândeam că mâine va fi Crăciunul. Deja știam că nu voi primi nimic anul acesta, dar spiritul Crăciunului nu înceta să își facă loc în inima mea. Ziua în amiaza mare, tata se întoarce de la muncă nervos. Zdrobește toată mâncarea preparată de pe masă și îmi înroșește obrazul cu o palmă usturătoare. Mă trage de braț și mă scoate afară pe ușă. Nu îmi dă niciun fel de explicație. Sunt doar speriată, picioarele-mi sunt moi. Nu vor să se mai opună și ajung doar trasă, fără a mai opune rezistență. După un drum lung ajungem la râu. Vremea se înrăutățise. O ploaie torențială abia începuse. Picăturile de ploaie împreună cu vremea mă sperie și mai mult. Încep să urlu și să mă zbat toată, speriată de ce se va întâmpla. Urlu și implor să nu fiu aruncată acolo. Dar picioarele-mi sunt luate de pe suprafața pământului. Simt cum mi se îngreunează respirația în clipa când tata se apropie cu mine de râu. Îmi dă drumul în apă. -Asta s-a întâmplat doar din cauza ta, Medeea.

Acesta e ultimul lucru pe care mi-l spune. Îmi aud numele spus cu atâta ură. Nu înțeleg de ce se întâmplă asta, dar știam că ziua aceasta va sosi. Corpul îmi face contact cu apa. Râul este puțin roșiatic, semn că cineva a murit de curând aici. Prin apă îl văd pe tata întorcându-se cu spatele și lăsându-mă în urmă. Mă las moale fără a încerca să ies la suprafață, știu că nu voi reuși oricât aș încerca. Mă las absorbită de liniștea râului. Un fior mă cuprinde și simt cum sunt adusă înapoi pe uscat. Simt o prezență familiară, dar nu bag de seamă și mă adun. Mă adun pentru a mă concentra să ies la suprafață.