Actualitatea creştină, nr. 13/2009

Anul Sfintei Preoţii CONGREGAŢIA PENTRU CLER

Scrisoare către preoţi Decembrie, 2009

Dragi preoţi, În viaţa preotului, rugăciunea ocupă în mod necesar unul din locurile centrale.

Nu este greu de înţeles asta, pentru că rugăciunea cultivă intimitatea discipolului cu Învăţătorul său, Isus Cristos.

Cu toţii ştim că, atunci când ea dispare, credinţa slăbeşte şi slujirea îşi pierde conţinutul şi sensul. Consecinţa existenţială pentru preot va fi că va avea mai puţină bucurie şi mai puţină fericire în slujirea de fiecare zi. Este ca şi cum, pe drumul urmării lui Isus, preotul, care merge împreună cu atâţia alţii, ar începe să rămână în urmă din ce în ce mai mult şi astfel s-ar îndepărta de Învăţător, până când îl pierde din vedere la orizont.

De atunci, el este rătăcit şi şovăielnic.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie, comentând Prima Scrisoare către Timotei, afirmă cu înţelepciune: "Diavolul se poartă cu cruzime împotriva păstorului [...]. De fapt, dacă ucigând oile turma se diminuează, în schimb eliminându-l pe păstor, el va distruge întreaga turmă". Comentariul ne face să ne gândim la multe situaţii de astăzi.

Ioan Gură de Aur ne avertizează că diminuarea păstorilor face şi va face să scadă tot mai mult numărul credincioşilor şi al comunităţilor. Fără păstori, comunităţile noastre vor fi distruse!

Dar aici aş vrea înainte de toate să vorbesc despre necesara rugăciune pentru ca, aşa

cum ar spune Ioan Gură de Aur, păstorii să-l învingă pe diavol şi să nu dispară. Întradevăr, fără hrana esenţială a rugăciunii, preotul se îmbolnăveşte, discipolul nu găseşte forţa pentru a-l urma pe Învăţător şi astfel moare de denutriţie. Prin urmare, turma lui se risipeşte şi, la rândul ei, moare.

De fapt, fiecare preot are o referinţă esenţială la comunitatea eclezială. El este un discipol foarte special al lui Isus, care l-a chemat şi, prin sacramentul Preoţiei, l-a configurat cu el, ca şi cap şi păstor al Bisericii. Cristos este unicul păstor, dar a voit să-i facă părtaşi la slujirea sa pe cei doisprezece şi pe succesorii lor, prin care şi preoţii, deşi în grad inferior, sunt făcuţi părtaşi de acest sacrament, aşa încât şi ei participă în mod propriu la slujirea lui Cristos, Cap şi Păstor. Aceasta comportă o legătură esenţială a preotului cu comunitatea eclezială. El nu se poate lipsi de această responsabilitate, dat fiind faptul că o comunitate fără păstor moare.

Dimpotrivă, după exemplul lui Moise, trebuie să rămână cu braţele ridicate spre cer, în rugăciune, pentru ca poporul să nu piară.

De aceea preotul, pentru a rămâne fidel lui Cristos şi fidel comunităţii, are nevoie să fie un om al rugăciunii, un om care trăieşte în intimitatea Domnului. În afară de asta, are nevoie să fie întărit de rugăciunea Bisericii şi a fiecărui

creştin. Oile să se roage pentru păstorul lor! Însă, atunci când păstorul însuşi îşi dă seama că viaţa lui de rugăciune slăbeşte, este momentul să se adreseze Duhului Sfânt şi să ceară cu sufletul săracului. Duhul va reaprinde focul în inima lui. Va reaprinde pasiunea şi încântarea faţă de Domnul, care este mereu acolo şi vrea să stea la masă împreună cu el! În acest An al Sfintei Preoţii, vrem să ne rugăm, cu perseverenţă şi multă iubire, pentru preoţi şi cu preoţii. În această privinţă, Congregaţia pentru Cler, în fiecare prima joi din lună, în timpul Anului Sfintei Preoţii, la ora 16.00, celebrează o oră euharistică-mariană, în bazilica Santa Maria Maggiore, în Roma, pentru preoţi şi cu preoţii.

Multă lume vine, cu bucurie, să se roage împreună cu noi.

Preaiubiţi preoţi, Naşterea lui Isus Cristos se apropie. Aş vrea să vă adreseze vouă cele mai bune şi cele mai fervente urări de Crăciun fericit şi An Nou 2010 fericit. În iesle, Pruncul Isus ne invită să reînnoim faţă de el acea intimitate de prieten şi discipol, pentru a ne trimite din nou ca evanghelizatori ai lui!

Cardinal Cláudio Humes arhiepiscop emerit de Sao Paulo prefect al Congregaţiei pentru Cler

Supliment de Crăciun 2009

(Trad. Pr. Mihai Pătraşcu)

1

Păstorul Arhidiecezei Scrisoare Pastorală

Crăciun 2009

2

Îmi vine-n gând cum am „sărbătorit” Crăciunul fără să spun, mai întâi, cele de mai sus. acum 20 de ani, în timpul revoluţiei. Din cauza Şi totuşi, Crăciunul nostru rămâne Crăciun gloanţelor care zburau nu departe de noi şi pentru adevărat, aşa cum a fost acum mai bine de 2000 că ni s-a spus că nu avem voie să aprindem lumide ani, la Betleem. Nouă, din această Biserică şi nile în casă şi în Catedrală; fiindcă se recomanda din această Românie zbuciumată, ne spun îngesă nu se iasă pe stradă, pentru prima oară nu rii, precum odinioară păstorilor: „Nu vă temeţi, am celebrat Sfânta Liturghie în Catedrală nici în căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi Noaptea, nici în Ziua de Crăciun. A fost trist. Spipentru tot poporul: Astăzi, în cetatea lui David, vi ritul Crăciunului, lumina Naşterii Domnului nu s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” ne-au adunat în bisericile Bucureştiului. Colinde(Lc 2,10-11). Da, să nu ne temem; să ne lăsăm în le nu au răsunat. A fost un Crăciun trăit sub apălumina Mântuitorului născut din Fecioara Maria, sarea zgomotului armelor, a fricii dar născut şi-n inimile noastre, şi a nesiguranţei. Aşa am început în inimile şi chipurile tuturor ceNouă, din această drumul spre democraţie, libertalor pe care-i desfigurează ura şi te, adevăr, bunăstare şi spre ori- Biserică şi din această orice fel de mizerii. Mântuitorul ce vis legitim după căderea puteare putere să ne vindece pe toţi, Românie zbuciumată, ne rii comuniste. Şi unde am ajuns de orice rău, numai să spunem în aceşti 20 de ani? Sigur că s-au spun îngerii precum odidin toată fiinţa noastră: „Mărire realizat unele aşteptări în via- nioară păstorilor: „Nu vă din înaltul cerurilor lui Dumneţa Bisericii şi a Statului. Totuşi, temeţi, căci, iată, vă veszeu şi pe pământ pace oamenicâtă dezamăgire în inimile oamelor de bunăvoinţă” (Lc 2,14). tesc o mare bucurie...”. nilor, descurajare, disperare, reDupă modelul lui Dumnezeu voltă, sărăcie, minciună, egoism, care ni l-a dăruit pe Fiul Său, ură, dispreţ şi mai câte încă. Cum voi sărbători Mântuitorul lumii, să facem din trăirea Crăciuacum Crăciunul, la 20 de ani după revoluţie? Sub nului o sărbătoare a dărniciei sufleteşti şi a soapăsarea zgomotului lucrărilor de la clădirea de lidarităţii. M-am întrebat de multe ori ce a vrut lângă Catedrală, sub frică şi nesiguranţă privind să ne spună Dumnezeu prin tot ce am trăit în viitorul Catedralei, căci lângă noi se construieşte, ultimul timp cu istoria Catedralei ameninţate cu autorizaţie expirată şi contestată de noi în jusde clădirea alăturată. Şi de multe ori am rămas tiţie, în dispreţul legii şi al Bisericii catolice, sub cu întrebarea. Azi cred însă că vrea prin această ochii binevoitori şi ocrotitori ai unor instituţii staexperienţă să ne cheme la o mare solidaritate tale. Îmi vine în minte un cuvânt din Evanghelia cu cei nedreptăţiţi, cu cei care-şi pierd casele şi Sfântului Luca, unde este descrisă Naşterea lui cărora li se dărâmă uneori bisericile, cu cei înIsus. „Pentru că nu era loc de găzduire pentru cercaţi şi ispitiţi de descurajare şi deznădejde, ei”. Aşa cum ne-au tratat instituţiile statului în cu cei pentru care nu există loc de găzduire, cu problema Catedralei, se pare că în cuvintele mai cei pierduţi pe oceanul dezbinărilor şi deziluziilor înainte citate găsim explicaţia. Se pare că nu este de tot felul, victime ale urii, ale egoismului şi ale „loc de găzduire” nici pentru noi, catolicii, în faţa orbirii sufleteşti. Să descoperim cum să dăm glas Justiţiei române şi nici în cea a puterii statale. Se îndemnului „Nu vă temeţi!” şi să-i facem să simpare. Şi chiar dacă-mi amintesc de afirmaţia unui tă că le stăm aproape prin generozitatea noastră domn din Ministerul Culturii şi Cultelor „că şi aşa sufletească, prin rugăciunea noastră, arătându-le Catedrala nu a fost bine plasată în acel loc”, chiar înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi vestindu-le padacă va trebui odată să căutăm „găzduire” în altă cea pe pământul oamenilor de bunăvoinţă. parte, o vom face imitând Sfânta Familie.

Iubiţi colegi preoţi, la Evanghelia din SărbăIubiţi credincioşi, iubiţi confraţi preoţi şi pertoarea Crăciunului citim că aproape de Betleem soane consacrate, vă rog să mă scuzaţi că am „erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau părăsit tonul scrisorilor pastorale tradiţionale şi turmele pe timpul nopţii” (Lc 2,8). Şi noi suntem nu am dat glas mai mult sărbătorii şi colindupăstori; adevărat, păstori de suflete. În parohiile lui, ci, mai degrabă, unei doine de jale. Aceasunde lucraţi, vă îndemn să aveţi grijă de toţi cei ta este realitatea noastră şi oricât am căutat să care v-au fost încredinţaţi; daţi maximă importanîncep altfel scrisoarea de Crăciun, n-am reuşit ţă celor care sunt în suferinţă spirituală sau ma-

Păstorul Arhidiecezei terială, având curajul să mergeţi până acolo încât dărnicia noastră în a ajuta să nu aibă margini. De exemplu, nu ezitaţi să daţi toţi banii parohiei şi ai voştri pentru a-i ajuta pe cei săraci, familiile în dificultăţi, şi apoi vom vedea ce vom face. Solidaritatea noastră cu cei în dificultate trebuie să fie reală, constantă şi totală, după modelul lui Isus care s-a dat totul pentru toţi. E timp de noapte cel pe care îl trăim; noaptea deziluziilor, a urii şi a tuturor egoismelor. Prin predica, solidaritatea şi rugăciunea voastră, păstraţi-i pe credincioşii noştri departe de orice noapte şi statornici în lumina Domnului: a tăriei sufleteşti, a unităţii, a iubirii şi a generozităţii spre binele tuturor. Rămâneţi aproape de poporul credincios, mai ales acum când, parcă, simţim mai mult puterea întunericului; să fiţi mereu adevăraţi păstori. Nu vă temeţi! Copilul „înfăşat şi culcat în iesle” să vă inspire şi să vă încurajeze, mângâindu-vă.

Dragi călugări, călugăriţe şi persoane consacrate. Şi voi, împreună cu preoţii, prin trăirea sfaturilor evanghelice, sunteţi semne vii ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Vă mulţumesc şi vouă pentru lucrarea şi strădaniile depuse spre binele poporului lui Dumnezeu şi vă rog, în spiritul celor spuse mai sus preoţilor, să vă trăiţi, în continuare, sluji-

rea şi solidaritatea după modelul Mântuitorului care s-a făcut tuturor toate, dăruind lumină şi pace. Nu vă descurajaţi şi nu vă lăsaţi cuprinşi de nicio oboseală, mai ales în aceste timpuri tulburi, când crucea de fiecare zi devine tot mai grea. Nu vă temeţi! Păstraţi ca Maria, în inimile voastre, lumina şi căldura Cuvântului lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, nu pot uita tristeţea zilelor din Crăciunul din timpul revoluţiei de acum 20 de ani, atunci când nu am putut să ne adunăm cu toţii în jurul altarului pentru a sărbători Naşterea lui Cristos, atunci când Catedrala şi bisericile noastre din Bucureşti au rămas închise şi în întuneric. Acum nu mai e ca atunci, dar trebuie să fim tari în faţa încercărilor şi statornici în primirea luminii Celui care s-a născut pentru a ne fi Mântuitor: lumina iubirii şi a bunătăţii, a solidarităţii şi a păcii.

Sărbători Fericite şi La mulţi ani! + Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

3

Frescă din Catedrala Sfântul Iosif, Bucureşti

Supliment de Crăciun 2009

Universul familiei S c r i s o a r e c ă t re familii Dragi familii,

4

prin naşterea lui Cristos se manifestă iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Iubirea a fost cea care l-a făcut pe Cristos să se întrupeze, să-şi asume firea noastră omenească, aşa cum iubirea este cea care motivează toate intervenţiile lui Dumnezeu în istorie. Cristos s-a născut din sânul Fecioarei Maria, l-a avut alături pe Iosif, tatăl purtător de grijă. Şi, chiar dacă unii nu l-au primit, el s-a bucurat de căldura şi dragostea unei familii.

Din acest motiv putem spune că naşterea lui Isus, Crăciunul, este sărbătoarea familiei, a familiei în care domneşte dragostea, acceptarea, înţelegerea, compasiunea, dăruirea.

Nu se poate să trăim sărbătoarea Crăciunului fără să ne gândim la familia din Nazaret, la Sfânta Familie, care este prototipul familiei creştine. Isus, Maria şi Iosif sunt trei figuri ce aduc în primplan sensul cel mai adevărat al familiei creştine şi modul în care putem să trăim ca protagonişti, fiecare îndeplinindu-ne propria misiune. Isus, Maria şi Iosif sunt persoane deosebite, dar, chiar şi aşa, sunt supuse încercărilor şi problemelor oricărei familii. Ei au trebuit să depăşească încercările exilului, refuzului, persecuţiilor, lipsurilor. Însă dragostea şi credinţa că Dumnezeu este cu ei i-a ajutat să depăşească toate momentele dificile.

Sfânta Familie este modelul pe care trebuie să-l urmeze toate familiile, mai ales astăzi, când instituţia familiei este ameninţată de surogate care sunt împotriva naturii şi a legilor lui Dumnezeu.

Urmând exemplul Familiei din Nazaret, familia creştină trebuie să trăiască în iubire şi să rămână unită, pentru că, aşa cum spunea Papa Benedict al XVI-lea, : „Numai unitatea familială, care este dar al lui Dumnezeu-Iubire, poate să transforme familia într-un leagăn al iubirii, casă primitoare pentru viaţă şi şcoală a virtuţilor şi a valorilor creştine pentru fii”. Să ajutăm familiile să-şi trăiască iubirea, să devină mai bune şi să se apropie cât mai mult nu de familia ideală pe care o propune societatea de astăzi, ci de Familia Sfântă din Nazaret.

Doresc tuturor familiilor să trăiască sărbătoarea Crăciunului cu iubire şi seninătate! Crăciun binecuvântat! + Cornel DAMIAN Episcop auxiliar de Bucureşti

Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea Pontif Suprem, Vatican Sfinte Părinte, Apropiindu-se ziua de Naştere, din Sfânta Fecioară Neprihănită, a Mântuitorului întregului neam omenesc, Arhiepiscopul Arhidiecezei de Bucureşti, împreună cu Episcopul său auxiliar, cu preoţii, călugării, călugăriţele şi toţi credincioşii încredinţaţi grijii sale pastorale, au o foarte bună ocazie de a reînnoi sentimentele vii de sinceră comuniune, de iubire deosebită şi de ascultare filială faţă de Sanctitatea Voastră.

Prin rugăciuni zilnice, pline de fervoare, înălţate cu încredere către tronul îndurării, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, Mama Bisericii şi a tuturor credincioşilor, implorăm pentru Vicarul lui Cristos pe pământ sănătate cât mai bună, tărie şi statornicie în împlinirea misiunii petrine, sub neîntrerupta ocrotire de Sus. Cuvântul veşnic al Tatălui, care pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră a devenit trup, atunci când a sosit plinătatea timpului, să reverse asupra lumii noastre darurile iubirii, ale bunei înţelegeri şi ale păcii.

Cerem cu umilinţă Binecuvântarea Apostolică pentru Biserica noastră locală, pentru ţara noastră şi pentru poporul nostru.

Bucureşti, 15 decembrie 2009

Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit

Universul familiei

Crăciunul în familie

Se apropie Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ca în fiecare an, inima tresaltă, e mişcată de dorinţe şi promisiuni pe care le facem Domnului sau nouă înşine, în cel mai intim şi autentic mod. Parcă am vrea ca anul acesta să fie altfel, să ne străduim mai mult pentru ca inima noastră să devină acea iesle în care Pruncul Sfânt să domnească. În fiecare an ne propunem cu onestitate să împlinim aceste deziderate, care se armonizează atât de frumos cu profunzimea versurilor colindelor şi cu luminile multicolore care ornează oraşul… dar, paradoxal, de fiecare dată suntem copleşiţi de un soi de oboseală, de epuizare.

Dacă ne uităm cu atenţie la noi înşine, la alergătura la care ne supunem în această perioadă, vom fi surprinşi să descoperim de câtă forţă şi rezistenţă la efort psihic şi fizic dispunem. Facem tot felul Dragă Moş Crăciun, de calcule aritmetice, estimări, numele meu este Paul şi am opt ani. Îţi statistici, tot felul de “tumbe” scriu şi în numele surioarei mele, Martina, financiare, investiţii de timp care are doar patru anişori. Abia aşteptăm pentru a-i bucura pe cei din să vină Crăciunul şi nu doar pentru cadoufamilie cu daruri, pentru a-i rile pe care le vom primi, dar şi pentru că, în surprinde cumva. Ajungem sfârşit, vom putea să stăm câteva zile împână acolo încât să ne gândim preună cu mama şi cu tata, care muncesc că bucuria aproapelui va fi difoarte mult. rect proporţională cu valoaMartina, anul acesta, îşi doreşte o păpuşă rea cadoului. Şi totuşi, frumoasă îmbrăcată în prinţesă; eu aş vrea de ce facem aceste un joc de acţiune. Dar, mai mult decât atât, eforturi? aş vrea să ştii un lucru: mulţi dintre colegii Primul răspuns mei de clasă râd de mine pentru că eu încă spontan este că mai cred în tine, dragă Moş Crăciun. Dar să dragostea este cea ştii că mie nu-mi pasă, pentru că eu sunt concare ne animă.

Dar, vins că tu exişti şi ştiu că nu eşti unul dintre oare, din dragoste domnii aceia îmbrăcaţi în roşu, care străbat pentru cei dragi stăm străzile oraşelor în perioada Crăciunului. Eu atât de multe ore departe ştiu că tu eşti în inima copiilor care cred cu de ei, facem aceste eforturi adevărat în Crăciun, în spiritul bun al Crăexterioare, fizice?

Aceasta îi va ciunului, care este sărbătoarea iubirii. Tu dai face fericiţi?

Motivaţia e bună şi daruri tuturor copiilor, aşa cum Dumnezeu, intenţia la fel. Dar ne-a scăpat acum 2000 de ani, l-a dăruit tuturor oameniceva!

De ce ajungem la oboseală, lor pe Fiul său. iritare şi neputinţă, în locul păcii, Şi pentru că te iubesc şi cred în tine, şi bucuriei şi îndelungii-răbdări? anul acesta îţi las pe masă, în sufragerie, Pentru răspuns, e suficientă doar o ciocolată caldă şi câteva pişcoturi pe care o privire, şi-l vom găsi pe Isus stând le-am făcut special pentru tine eu şi Martisingur în chilia inimii noastre şi aşna, ajutaţi de mama. teptând să ne întoarcem. Doar o clipă Te iubesc, Moş Crăciun! petrecută cu El e de ajuns pentru ca Paul totul să capete alt sens. Regăsim nevoia de a sta la o rugăciune distanţă de cei iubiţi, de a cheltui timp pentru a fi împreună, a-i înţelege, a-i încuraja, a-i mângâia.

Mădălina HAIDEMAK

Supliment de Crăciun 2009

5

Actualitate

Naşterea Domnului (şi timpul liturgic asociat) este o sărbătoare cu origine pur creştină, neexistând puncte de legătură prefigurative în calendarul iudaic (aşa cum se întâmplă în cazul Paştelui şi Rusaliilor). Nici Scriptura, nici Tradiţia nu precizează data naşterii lui Cristos. Începând din secolul al III-lea, mai ales în Răsărit, Naşterea Domnului se celebra pe 6 ianuarie, împreună cu Epifania şi Botezul Domnului. În Biserica Romei, deja din secolul al IV-lea, Crăciunul era celebrat pe 25 decembrie, probabil ca replică la sărbătoarea păgână a lui Sol invictus: Cristos este adevăratul Soare neînvins, Soarele dreptăţii, care a biruit întunericul păcatului şi al morţii. Data de 25 decembrie a fost adoptată apoi şi în Biserica din Răsărit.

6

Liturgia Crăciunului Naşterea Domnului Obiceiul de a celebra trei Liturghii de Crăciun este atestat din vremea Papei Grigore cel Mare († 604). Liturghia de la miezul nopţii este încărcată de simbolismul întuneric-lumină: în mijlocul nopţii vine Cristos, Lumină din Lumină, strălucind în întuneric. După câteva săptămâni de tăcere, acum răsună din nou Gloria in excelsis Deo („Mărire în cer lui Dumnezeu”), o cântare specifică sărbătorii Crăciunului, care la Roma se cânta, la început, numai în această zi.

Liturghia din zori se pare că se celebra, la începutul secolului al IV-lea – într-un cartier din Roma locuit de greci – în cinstea Sfintei Anastasia, fecioară martiră din Sirmium, venerată mai ales la Constantinopol.

Mai târziu a devenit a doua Liturghie de Crăciun, păstrându-se (până în 1969) doar po-

menirea Sfintei Anastasia, la a doua oraţiune.

La Liturghia solemnă din timpul zilei ne întâlnim cu Cristos, prunc în iesle, dar şi Rege al universului, al naturii şi al harului, pe umerii căruia este domnia (Introitus). El este Cuvântul lui Dumnezeu şi El însuşi Dumnezeu, care s-a făcut Om pentru ca noi să devenim fii ai lui Dumnezeu (Evanghelia). La împărtăşanie vedem „mântuirea Dumnezeului nostru” (Ps 97,3; Antifona la împărtăşanie), care ni se dăruieşte prin Trupul lui Cristos.

Sărbătorile din octava Crăciunului Unele sărbători din această octavă sunt mai vechi chiar decât însăşi celebrarea Crăciunului şi se inserează bine în contextul timpului liturgic. În a doua şi a treia zi de Crăciun sunt sărbătorile unor Sfinţi

(Ştefan protomartirul – 26 decembrie – şi Ioan evanghelistul – 27 decembrie), deoarece Sfinţii sunt mărturia şi rodul Întrupării lui Cristos, precum şi chezăşia sigură a faptului că prima venire a Fiului lui Dumnezeu, la Crăciun, va fi urmată de a doua venire, aducătoare a mântuirii depline.

Sărbătoarea Pruncilor Nevinovaţi (28 decembrie), atestată în Apus din secolul al V-lea, îşi are locul în mod firesc aici, apărând şi în Evanghelie printre evenimentele din jurul naşterii lui Isus (Mt 2,13-18): chiar pruncii care nu pot vorbi încă dau mărturie, prin martiriul lor, despre răscumpărarea adusă de Cristos.

Sărbătoarea Sfintei Familii se celebrează duminică, în octava Naşterii Domnului, sau, dacă această duminică lipseşte, la 30 decembrie. Anul acesta cade la 27 decembrie (aşadar se omite

Actualitate celebrarea Sf. Ioan Evanghelistul). Această sărbătoare a apărut recent, datorită răspândirii, mai ales în Canada, a devoţiunii faţă de Sfânta Familie. În 1921 s-a dispus generalizarea la întreaga Biserică a acestei sărbători, la început fixată pentru prima duminică după Epifanie.

Anul Nou – Octava Naşterii Domnului – Solemnitatea Născătoarei de Dumnezeu A opta zi a ciclului Crăciunului, care coincide cu Anul Nou civil, este o zi dedicată în special Născătoarei de Dumnezeu, prezentă la toate evenimentele din preajma naşterii Pruncului Isus. Până la reforma calendarului din 1969, la 1 ianuarie se sărbătorea, ca şi în ritul bizantin, Tăierea împrejur a Domnului (Lc 2,21).

Preasfântul Nume al lui Isus Această celebrare a fost desfiinţată în 1969, dar reintrodusă în calendar odată cu a treia ediţie a Liturghierului roman (2002), unde apare drept comemorare facultativă, pe 3 ianuarie. Celebrarea a apărut mai întâi în secolul al XVI-lea în Ordinul franciscan, care a răspândit devoţiunea faţă de Preasfântul Nume, şi apoi generalizată, la întreaga Biserică, în anul 1721 (până în 1969 era sărbătoare, în duminica a II-a după Crăciun). Ea dubla, într-un fel, semnificaţia solem-

nităţii Tăierii împrejur dar, din moment ce această celebrare a lăsat locul solemnităţii Născătoarei de Dumnezeu, era potrivit să intre, din nou, în ciclul Naşterii Domnului.

Duminica a II-a după Naşterea Domnului Liturgia acestei duminici (care poate cădea între 2 şi 5 ianuarie, dar poate lipsi în unii ani) continuă atmosfera unui început bun, în linişte: într-o tăcere de nespus, Dumnezeu îşi rosteşte Cuvântul, care este Fiul său veşnic. În 2010, această duminică este la 3 ianuarie, aşadar comemorarea Preasfântului Nume se omite.

Epifania Domnului La 6 ianuarie se celebrează Epifania (Arătarea) Domnului,

cea mai veche sărbătoare din ciclul Crăciunului, atestată chiar din secolul al III-lea. La început amintea trei „arătări”: venirea în Trup a Mântuitorului, adorarea acestuia ca Rege (arătarea în faţa păstorilor şi a magilor) şi Botezul său (arătarea în viaţa publică). În Occident, aceste trei aspecte au dobândit celebrări aparte: 25 decembrie, 6 ianuarie şi duminica următoare; în Răsărit, în ritul bizantin, doar Naşterea Domnului a primit o celebrare separată, iar Epifania pune accentul pe Botezul lui Isus (Mt 3,13-17; de aici numele de „Bobotează”). În ritul latin, la 6 ianuarie se celebrează Epifania ca recunoaştere a regalităţii lui Isus din partea celor trei crai veniţi de la Răsărit (Mt 2,1-12).

Botezul Domnului În duminica următoare Epifaniei, în ritul latin se celebrează Botezul Domnului, eveniment epifanic în care se revelează Dumnezeu în strălucire. Isus se aşează în rând cu păcătoşii ce primesc botezul lui Ioan, dar Tatăl îl numeşte „Fiul preaiubit”, în care îşi află desfătarea. Această sărbătoare încheie timpul liturgic al Naşterii Domnului, după care începe timpul „de peste an”, în care nu se celebrează taine deosebite din viaţa lui Cristos, ci mai curând este cinstit Misterul acestuia în plinătatea lui, mai ales în zilele de duminică.

Supliment de Crăciun 2009

(A.C.)

7

Locuri sfinte

Betleem, cetate sfântă a creştinilor

De la grota-adăpost a Sfintei Familii 8

la biserica Naşterii Domnului Betleem – localitate din Ţara Sfântă (azi Israel), care se întinde pe două coline ale lanţului muntos al Iudeii, la 9 km sud de Ierusalim, către Hebron; în traducere, înseamnă “casa pâinii”, sau “casa lui Lehem”; mai este numită şi Efrata, adică „fertilă”, „roditoare”. În textele sacre. Betleemul apare, cel mai adesea, ca cetatea regelui David (cf. 1Sam 16, 1.18) şi locul mişcătoarei istorii a lui Rut, emblema fidelităţii norei faţă de soacră (cf. Rut 1, 1-2). După tradiţia evanghelică, Rut face parte din genealogia lui Isus: din căsătoria sa cu Booz, se naşte Obed, bunicul lui David.

De numele Betleemului este legată şi profeţia lui Miheea: „Şi tu, Betleeme, Efrata, deşi eşti mic între cetăţile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia lui este dintru început din zilele veşniciei” (5,1). Este aceeaşi profeţie pe care evangheliştii Matei şi Luca, şapte secole mai târziu, o arată împlinită odată cu naşterea lui Isus, la Betleem: „În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August, ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea, din cetatea

Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,1-7).

Grota Naşterii Domnului. Cu toate că unii scriitori pun în discuţie naşterea lui Isus la Betleem, tradiţia creştină nu are dubii în legătură cu aceasta. Bazându-se pe izvoare independente, cei mai mulţi cercetători identifică localitatea natală a lui Isus cu micul centru de provincie al Iudeii, Betleem. Păstrarea unor astfel de tradiţii se datorează, înainte de toate, primelor comunităţi creştine de origine iudaică („biserica circumciziunii”). Iudeo-creştinii onorau în mod special trei grote sfinte: grota Naşterii, care aminteşte de intrarea în lume a Mântuitorului; grota Calvarului, memorial al luptei şi victoriei Salvatorului asupra morţii, şi grota Înălţării, care face trimitere la întoarcerea Cuvântului întrupat la Tatăl.

Biserica celor circumcişi (discipolii lui Isus de origine ebraică) a lăsat urme care sunt vizibile şi astăzi, pe pereţii grotelor, pe morminte, în

Locuri sfinte zilică, din ordinul lui Constantin”. Mai târziu, împăratul Iustinian, în anul 540, a restructurat din temelii bazilica, modificându-i planul şi făcând-o şi mai frumoasă. Multe întâmplări dureroase s-au abătut asupra Betleemului. Cu toate acestea bazilica a fost salvată în mod miraculos de la distrugere. Astfel, în anul 614, regele persan Cosroe, după ce a ras din temelii toate edificiile sacre din Ţara Sfântă, era pe punctul de a ordona distrugerea bisericii Naşterii Mântuitorului. În acel moment, privirea i-a căzut pe o scenă reprezentată pe pereţii bisericii. Erau magii, învăţaţii orientali îmbrăcaţi în costume persane, parcă spre a indica originea lor.

Cosroe i-a recunoscut pe înţelepţii ce veneau din ţinuturile sale şi, din respect faţă de această scenă reprezentată pe frontonul bisericii, a dat ordin ca acest loc de cult al creştinilor să nu mai fie distrus. Într-un moment succesiv, armata arabă a lui Omar a cruţat, din nou, de la distrugere biserica Naşterii, pentru că acolo au văzut-o reprezentată pe Maica Domnului cu Pruncul. Se ştie, Maria este respectată şi cinstită şi de către islamici. Cu timpul, din cauza repetatelor devastări, s-a decis zidirea parţială a porţii bisericii, pentru a lăsa numai mica intrare prin care se pătrunde şi astăzi în incinta sacră. În felul acesta, se împiedica intrarea soldaţilor cu cai şi cămile, deci profanarea lăcaşului sfânt.

Lucrările de restaurare a bisericii, făcute între anii 1962-1964, au permis accesul creştinilor şi al pelerinilor şi spre grotele vecine cu grota Naşterii, întărind convingera că acest loc a fost venerat încă din timpuri străvechi. Problema rămâne, oricum, deschisă, dând posibilitatea cercetătorilor să extindă sau să restrângă datele evanghelice şi tradiţiile succesive conform scopului urmărit. Cu toate acestea, este bine să fie subliniată autenticitatea Betleemului, ca cetate natală a lui Isus din Nazaret. Tradiţiile concordă cu privire la autenticitatea istorică a datelor evanghelice, confirmate, de altfel, de arheologie. Naşterea lui Isus a avut loc, prin urmare, la Betleem, în timpul domniei lui Cezar August (37 a.

Cr. - 14 d. Cr.) (cf. Lc 2,1).

Biserica Naşterii Domnului. În prima jumătate a secolului al IV-lea, împăratul Constantin, stimulat de mama sa, Sfânta Elena, a dipus înălţarea unei bazilici peste grota Naşterii. Faptul este atestat de istoricul Eusebiu şi de „Pelerinul din Bordeaux”.

Acesta din urmă scrie: „Pe locul unde Domnul Nostru Isus Cristos a văzut lumina zilei, a fost construită o ba-

Supliment de Crăciun 2009

În zilele noastre. Betleemul este un oraş cu 35 000 locuitori, din care cea mai mare parte sunt arabi: creştini şi musulmani. Teritoriul este ocupat de Statul Israel, dar administraţia municipală este expresia populaţiei arabe, descendentă, poate, din acei prea umili păstori, martori ai celui mai extraordinar eveniment istoric, care au fost călăuziţi de stea, în liniştea nopţii, spre grota Naşterii lui Isus.

9

Pr. Ieronim IACOB

osuare. Deoarece creştinii de origine iudaică nu puteau reprezenta imagini, conform interdicţiei Legii lui Moise, ei făceau uz de simboluri, numere şi semne. La Betleem, în grota numită „a scăldatului”, se află unul dintre aceste simboluri: o cruce incizată pe peretele de est.

Biserica circumciziunii, care a avut atât de mult de suferit în timpul persecuţiilor din partea romanilor şi a rabinilor, va dispărea, în mod paradoxal, odată cu venirea lui Constantin cel Mare (când va fi absorbită de Biserica celor proveniţi dintre păgâni). Tocmai acestor iudeo-creştini le datorăm primele relicve ale creştinismului antic; ele sunt urme semnificative ale prezenţei lui Isus, nu numai la Betleem, dar în toată Palestina.

Tradiţiile succesive, alături de graffiti-urile paleocreştine, pun în lumină adevărul relatărilor evanghelice şi confirmă datele arheologice. Vechiul text apocrif numit Protoevanghelia lui Iacob (secolul al II-lea) menţionează existenţa grotei în care s-a născut Mântuitorul. În afară de acest text, referinţa la grotă o găsim şi la Sfântul Iustin. Filozoful martir Iustin era un palestinian originar din Flavia Neapolis (Sichem), care şi-a scris opera către anul 150 d.Cr. În lucrarea sa apologetică Dialogul cu iudeul Trifon, citim: „În momentul naşterii copilului la Betleem, întrucât nu avea unde să se adăpostească în acel sat, Iosif s-a oprit într-o grotă vecină locuinţelor oamenilor. În timp ce se afla acolo, Maria l-a născut pe Cristos şi l-a depus într-o iesle, unde l-au aflat magii veniţi din Arabia”. Conform Sfântului Ieronim, împăratul Adrian, la începutul secolului al II-lea, vrând să distrugă orice urmă a cultului creştin, a transformat zona grotei într-o pădure cu un templu păgân dedicat zeului Adonis.

Dar faptul acesta a obţinut un efect contrar, conservând memoria locului grotei şi a cultului creştin legat de ea. Profanarea nu a fost de lungă durată şi grota Naşterii a putut să redevină, în fine, loc de veneraţie pentru creştini şi pelerini. Tocmai de aceea, Origene, mare învăţat creştin din Cezareea Maritimă, (185-254), în opera sa apologetică Contra Celsum, scrie, între altele: „Se vede la Betleem grota în care s-a născut Cristos şi, în grotă, ieslea unde a fost pus înfăşat în scutece”.

Din viaţa Arhidiecezei

ÎPS Ioan: Jubileul de Argint întru episcopat

Zilele de 8-9 decembrie 2009 au fost pentru întreaga Arhidieceză de Bucureşti momente de sărbătoare în care preoţi şi credincioşi deopotrivă au mulţumit lui Dumnezeu pentru Păstorul care le-a fost încredinţat spre cârmuire de Cristos. În seara zilei de 8 decembrie, ÎPS Ioan, împreună cu preoţi de la Catedrala Sfântul Iosif şi din Bucureşti, a celebrat Sfân-

10

ta Liturghie de hram al Arhidiecezei, Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria, la ora 18.30, în Catedrala Mitropolitană.

A doua zi, 9 decembrie, la ora 10.30, în Catedrala Sfântul Iosif, ÎPS Ioan a concelebrat Sfânta Liturghie de mulţumire lui Dumnezeu pentru jubileul de argint, 25 de ani de episcopat, împreună cu preoţii din Arhidieceză şi cu episcopii oaspeţi: Nunţiul Apostolic, ES Francisco Xavier Lozano, PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău, PS Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar Greco-Catolic de Blaj cu sediul la Bucureşti şi PS Cornel Damian, Episcop

auxiliar de Bucureşti. În cadrul omiliei ÎPS Ioan a mulţumit Domnului folosind psalmul responsorial de la Sfânta Liturghie, „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul”, pentru că a avut şi are preoţi buni şi credincioşi, statornici în credinţa catolică.

La sfârşitul Sfintei Liturghii toţi cei prezenţi în Catedrala Mitropolitană au intonat imnul Te Deum, ca mulţumire pentru toate binefacerile şi harurile pe care le-a oferit Dumnezeu Păstorului Arhidiecezei şi întregii Arhidieceze care o are drept patron pe Preasfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită.

Pr. Vincenţiu BALINT

ÎPS Ioan Robu îi mulţumeşte Sfântului Părinte pentru scrisoarea de felicitare Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea, Pontif Suprem, Vatican Sfinte Părinte, Cu nespusă bucurie am primit scrisoarea Sanctităţii Voastre trimisă mie cu prilejul fericitului jubileu de argint al consacrării mele episcopale în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria.

La Sfânta Liturghie solemnă, în ziua Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, împreună cu preoţii şi cu toţi credincioşii, am mulţumit Veşnicului Tată pentru nenumăratele sale haruri dăruite mie în aceşti 25 de ani în slujirea Bisericii Mântuitorului nostru şi a poporului mântuit cu Sângele său preţios. Întotdeauna am avut în gând, în inimă şi în fapte imaginea şi exemplul lui Cristos – Bunul Păstor – pe care am căutat să îl urmez. În omiliile, cuvântările, scrisorile pastorale şi acţiunile mele am voit, cu mult curaj şi perseverenţă, să arăt tuturor Calea sfântă, dar îngustă şi grea, spre Dumnezeu şi spre Patria noastră cerească. Comuniunea neîntreruptă şi sinceră cu Succesorul Sfântului Petru în conducerea întregii Biserici a lui Isus Cristos m-a întărit în misiunea mea, mai ales în dificultăţile apărute, conştient fiind că lucrez împreună cu întreaga Biserică, iar aceasta are drept fundament tăria stâncii, aşa cum a voit Dumnezeiescul ei Întemeietor.

Sfinte Părinte, întăriţi-ne şi pe noi în credinţă, speranţă şi iubire!

Bucureşti, 11 decembrie 2009

Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit

Din viaţa Arhidiecezei

Sfinţire de diaconi la Seminarul din Iaşi 4 dintre diaconi sunt pentru Arhidieceza de Bucureşti După mai bine de cinci ani de studii de teologie şi filosofie, 18 tineri de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi au fost sfinţiţi diaconi. Ceremonia a avut loc marţi, 8 decembrie 2009, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină din Iaşi. Liturghia de hirotonire a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de care s-au aflat PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti.

La celebrare au participat şi numeroşi preoţi, persoane consacrate, rude ale diaconilor şi mulţi alţi credincioşi. Înainte de primirea diaconatului, cei 18 tineri studenţi au făcut exerciţii spirituale timp de o săptămână, sub îndrumarea Pr. Gheorghe Cojocaru, paroh al comunităţii din Nicolae Bălcescu (Bacău). În ajunul hirotonirii diaconale, candidaţii la diaconat, studenţi teologi în anul VI, au făcut profesiunea de credinţă în capela Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, în faţa PS Petru Gherghel, a Pr. Wilhelm Dancă, rector al Seminarului, a preoţilor profesori şi a colegilor seminarişti.

În cadrul Liturghiei de hirotonire diaconală, după proclamarea Evangheliei, Pr. Wilhelm Dancă, rectorul Seminarului din Iaşi, i-a chemat pe nume pe candidaţii la ordinul sacru al diaconatului. Părintele rector, profesorii şi formatorii din Seminar au dat, apoi, mărturie despre vrednicia candidaţilor la ordinul diaconatului. Cei 18 tineri, plini de emoţie, sub privirile celor prezenţi, au răspuns afirmativ la chemarea divină, gata fiind să exercite misiunea de slujitori.

La predică, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, i-a îndemnat pe tinerii diaconi să devină semne ale manifestării iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, o iubire care să se concretizeze în slujirea faţă de semenii lor. Preasfinţitul l-a citat apoi pe Papa Ioan Paul al II-lea, care spunea despre diaconi că îl personifică pe Cristos, slujitorul Tatălui şi slujitorul tuturor celor pe care a fost trimis să-i salveze. Cuvântul de învăţătură s-a încheiat cu îndemnul adresat viitorilor diaconi de a privi în jurul lor cu ochii lui Dumnezeu, fără teamă şi plini de încredere în Providenţa divină.

Dintre cei 18 diaconi, 13 sunt pentru Dieceza de Iaşi, 4 pentru Arhidieceza de Bucureşti şi unul pentru Dieceza de Chişinău – primul diacon din rândul catolicilor basarabeni. Cei 4 diaconi pentru Arhidieceza de Bucureşti sunt Blînda Marian (din Bucureşti), Bordeuş Florin (din Braşov), Bulai MaricelGhiorghiţă (din Nicolae Bălcescu - Bacău) şi Văcaru Claudiu (din Săbăoani - Neamţ).

La sfârşitul celebrării PS Cornel Damian a mulţumit în numele său, al ÎPS Ioan Robu şi al întregului popor din Arhidieceza de Bucureşti tuturor celor care au contribuit la formarea noilor diaconi, episcopilor Diecezei de Iaşi, precum şi profesorilor şi noilor diaconi.

Supliment de Crăciun 2009

Cristina GRIGORE

11

Vladimir Ghika

Asociaţia Virgo Fidelis, un dar al Mons. Ghika pentru anul sacerdotal

12

Asociaţia Virgo Fidelis este o fraternitate spirituală de rugăciune care, sub ocrotirea Sfintei Fecioare şi sub îndrumarea ierarhiei Bisericii, se consacră rugăciunii, penitenţei şi carităţii în sprijinul preoţilor şi al persoanelor consacrate. Această fraternitate de rugăciune a luat naştere în anul 1935, în Franţa, din iniţiativa Mons. Vladimir Ghika, ce i-a adresat Yvonnei Estienne, una din fiicele sale spirituale, o cerere de rugăciune pentru un preot aflat în mari dificultăţi, ce îi puneau în pericol starea sacerdotală. Yvonne Estienne, împreună cu un grup de persoane, s-au rugat şi au oferit Sfânta Liturghie pentru a ajuta acest preot.

Rugăciunile au fost ascultate, preotul regăsinduşi bucuria preoţiei. Micul grup a continuat să se întrunească şi să se roage şi pentru alte cazuri de preoţi ce se aflau în dificultate. După un pelerinaj la Sfânta Fecioară de la Salette, în 1940, acest grup a fost imitat în mai multe locuri din Franţa, generând mai multe grupuri de rugăciune pentru preoţi şi persoane consacrate.

Arhiepiscopul Parisului, Cardinalul Suhard, fiind informat de apariţia acestei asociaţii, o încurajează şi îi dă o formă oficială de existenţă în Biserică. În 1949, grupul număra deja peste 1000 de persoane, din cele mai variate medii sociale ale Franţei. Eminenţa Sa, Cardinalul Gerlier, arhiepiscop de Lyon, impresionat de dezvoltarea extraordinară a acestei mişcări, prezintă întrunirii cardinalilor şi arhiepiscopilor Franţei această operă, care este unanim acceptată şi recunoscută în Biserică, sub denumirea de Virgo Fidelis. Asociaţia rămâne sub responsabilitatea Yvonnei Estienne, care elaborează statutul, având sprijinul Mons.

Bazelaire, Arhiepiscopul de Chambery. La 22 februarie 1954, Cardinalul Feltin a aprobat statutul asociaţiei. O revistă trimestrială, denumită Virgo Fidelis, asigură legătura între membrii asociaţiei şi le dăruieşte hrană spirituală.

Membrii asociaţiei, prin rugăciuni, sacrificii şi fapte de caritate, oferă ajutor spiritual preoţilor, persoanelor consacrate şi pentru noi vocaţii.

Aceasta este istoria Asociaţiei Virgo Fidelis, născută dintr-o iniţiativă a Mons. Vladimir Ghika care, la Biserica Străinilor din Paris, 33 rue du Sevres, întâlnind preoţi în suferinţă şi în dificultate gravă de exercitare a ministerului sacerdotal, le venea în ajutor cu rugăciunea şi prezenţa sa.

RUGĂCIUNE PENTRU PREOŢI a Asociaţiei Virgo Fidelis O, Tată preabun, te implorăm pentru preoţii tăi. Trimite asupra lor Spiritul tău de sfinţenie ca ei să prelungească paternitatea ta în mijlocul nostru!

O, Isuse, Lumina neamurilor, dă slujitorilor tăi, preoţi, să vorbească precum vorbeai, să sufere precum sufereai, să ofere precum ofereai, să iubească precum iubeai.

Luminează-i cu lumina cea adevărată, nu cea a lumii, dar cea a lui Dumnezeu! Fă ca ei să fie pentru noi sarea pământului şi parfumul prezenţei tale. Pune în inima lor o iubire înflăcărată pentru Sfânta Euharistie!

O, Fecioară Marie, vino în ajutorul nostru! Te rugăm, ascultă cererea noastră, a turmei ce are nevoie de păstori fideli chemării tale! Trezeşte în familii sensibilitate la chemările tale!

Sfântă Fecioară, mereu credincioasă faţă de copiii tăi, fă din noi un popor sfânt, o preoţie împărătească!

Primeşte în inima ta rugăciunile şi jertfele noastre, ca să avem noi vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată! Amin.

Asociaţia este prezentă actualmente în multe dieceze din Franţa. Preşedintele naţional este Olivier Flichy, el fiind în acelaşi timp redactorulşef al revistei Virgo Fidelis. Directorul spiritual al asociaţiei este părintele Francis Volle c.p.c.r. În acest an sacerdotal, declarat de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea (19 iunie 2009 - 11 iunie 2010), ÎPS Ioan Robu a aprobat funcţionarea asociaţiei Virgo Fidelis şi în România. Asociaţia va sprijini activitatea preoţilor, a persoanelor consacrate şi vocaţiile, prin rugăciuni, sacrificii şi acte de caritate. Părintele îndrumător spiritual al asociaţiei din Arhidieceza de Bucureşti este părintele Ioan Ciobanu, paroh al bisericii Preasfânta Inimă a lui Isus (Sacre Coeur).

Din această asociaţie poate face parte orice persoană de bunăvoinţă, laică sau consacrată, dornică să sprijine starea sacerdotală, de viaţă consacrată şi noile vocaţii, în cadrul unei parohii sau în mod particular. Membrii asociaţiei se vor ruga, după posibilităţi, şi vor participa la Sfânta Liturghie celebrată după intenţia asociaţiei. Se recomandă şi participarea la exerciţiile spirituale organizate de asociaţie.

Virgo Fidelis este un dar al Mons. Ghika făcut Bisericii noastre, în drumul său spre beatificare.

Este, de asemenea, un har al anului sacerdotal.

Mihaela VASILIU

Pelerin la Vatican

Îmbrăţişarea Pruncului din Iesle dispoziţie de centrul cultural Accademia di Romania. Icoanele, reprezentând Naşterea Mântuitorului, datează de la sfârşitul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Tot o noutate a ediţiei din acest an o reprezintă Ieslea provenind din Croaţia şi realizată din polistiren, ghips, stofă şi carton. De asemenea, foarte original „Presepiul” construit într-o gheată, provenind din regiunea italiană Calabria. Două Iesle de Crăciun provin din regiunea L'Aquila: una reprezintă o aşezare de corturi (inspirată din realitatea persoanelor rămase fără locuinţe după devastatorul cutremur), iar o alta conţine numele tuturor localităţilor distruse în urma calamităţii, îndemnând la rugăciune pentru viitorul fiecăreia în parte.

Am văzut la această expoziţie Iesle ale Naşterii Mântuitorului meşteşugite cu originalitate şi artă, alcătuite din cele mai variate materiale şi prevăzute cu mecanisme care pun in mişcare personajele şi animă natura înconjurătoare, recreând atmosfera magică a nopţii sfinte de la Betleem, de acum mai bine de 2000 de ani. Dar ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost să văd mame şi taţi ţinându-şi de mână sau în braţe copilaşii, explicându-le pe înţelesul lor minunea venirii pe lume a lui Dumnezeu în chip de Prunc sărac de cele materiale şi de onoruri, dar nemărginit de bogat în milostivire.

Cred că imaginea Ieslei

Pruncuşorului Isus este prima cateheză pentru cei mici şi cu atât mai uşor de înţeles cu cât copilaşii se identifică cu cel care le surâde din leagănul cu aşternut de paie. Se identifică prin vârsta Pruncului, prin drăgălăşenia lui, prin iubirea grijulie a părinţilor care-l adoră. Aici, la Roma, este o bucurie să vezi cum copii de toate vârstele îşi pregătesc din timp cele necesare pentru construirea şi amenajarea Ieslei de acasă şi de la şcoală: hârtie care imită piatra grotei, bucăţi de lemn pentru construirea adăpostului, muşchi de copac pentru acoperişul acestuia, paie, becuri mici şi, mai ales, personajele care compun scena Naşterii Mântuitorului. În România, această tradiţie nu este foarte răspândită. Ieslele pot fi văzute doar în Bisericile Catolice, dar mă gândesc că ar fi o bună idee dacă am adopta şi în ţara noastră acest obicei care-i apropie pe copii şi pe cei ce le stau în preajmă de adevărata semnificaţie a sărbătorii Crăciunului. Am copiat cu atâta uşurinţă manifestări precum Valentine's Day şi Halloween, de ce n-am imita o tradiţie atât de frumoasă precum cea a amenajării Ieslei Naşterii Mântuitorului în familii. Pentru personaje, în lipsa statuetelor, s-ar putea utiliza pentru început decupaje din felicitări întărite cu carton. Sau pot exista şi alte idei, căci copiii sunt maeştri în ale creativităţii. Şi acum, de Crăciun, în loc de felicitare, trimit fiecăruia această imagine (un detaliu din multele Iesle amenajate la Roma), însoţită de o urare: Lăsaţi-vă conduşi numai de Pruncuşorul din Iesle, singurul în măsură să-şi ţină toate promisiunile şi să nu-i dezamăgească niciodată pe cei care-şi pun încrederea în El!

Supliment de Crăciun 2009

13

Anca MĂRTINAŞ GIULIMONDI

„După Sfânta Liturghie de la miezul nopţii intram în casă; mama punea statueta Maicii Domnului în Ieslea amenajată, tata punea statueta Sfântului Iosif, iar eu împreună cu sora mea aşezam pe culcuşul de paie Pruncuşorul. Bunicul, care era agricultor, aşeza statuetele reprezentând animalele. Aveam impresia că Isus se născuse cu adevărat în casa noastră”. Aceste amintiri aparţin cardinalului Angelo Comastri, vicar general al Papei pentru Cetatea Vaticanului, şi au fost evocate cu ocazia inaugurării, la Roma, a expoziţiei „100 de Iesle”, ajunsă în acest an la cea de-a 34-a ediţie. Îngrijită de Revista Naţiunilor şi patronată de Conferinţa Episcopală din Italia, expoziţia va fi deschisă până pe 6 ianuarie.

Sunt prezentate 165 de exponate care provin din Italia şi din multe alte ţări ale lumii, şi care reflectă tradiţia Ieslei lui Isus, atât de dragă creştinilor.

165 de reprezentări ale Misterului din Betleem şi tot atâtea făclii „care iluminează familia, reflectând-o pe cea sacră a lui Isus din Nazareth”, cum sublinia la inaugurare cardinalul Comastri. „100 de Iesle” a devenit o mult-aşteptată întâlnire internaţională dintre credinţă şi artă ce permite vizitatorilor, în majoritate copii însoţiţi de părinţi, să înconjoare într-un fel Pământul, de la ţările din centrul şi sudul Americii, care expun reprezentări viu colorate şi exuberante ale Naşterii Domnului, până la Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat, cu opere realizate din papirus şi lemn, provenite din zone tulburate de conflicte, precum Irakul.

Printre noutăţile acestei ediţii se află şi 11 icoane puse la

Micul Prinţ

Crăciunul copiilor de Octavian Goga Dragi copii din ţara asta, Vă miraţi voi cum se poate, Moş Crăciun, din cer, de-acolo De le ştie toate, toate?

Uite cum, vă spune badea: Iarna-n noapte, pe zăpadă, El trimite câte-un înger La fereastră să vă vadă. Îngerii se uită-n casă, Văd şi spun; iar Moşul are Colo-n cer, la el în tindă, Pe genunchi, o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie, Ce copil şi... ce purtare... Şi de-acolo ştie Moşul, Că-i şiret el, lucru mare!

Pomul iubirii 14

Doamne, ce spui dacă anul acesta fac un frumos pom de crăciun în inima mea şi, în loc de globuri şi luminiţe multicolore, îl împodobesc cu numele tuturor prietenilor mei?

Prietenii de aproape şi de departe. Prietenii mai vechi şi mai noi. Cei pe care îi văd în fiecare zi şi cei pe care îi văd mai rar. Cei de care îmi amintesc mereu şi cei care, uneori, sunt uitaţi. Prietenii permanenţi şi prietenii ocazionali. Prietenii momentelor dificile şi ai orelor de veselie. Cei pe care, fără să vreau, i-am făcut să sufere, şi cei care, fără să vrea, m-au făcut să sufăr. Cei pe care-i cunosc foarte bine şi cei pe care îi cunosc doar în aparenţă. Cei care îmi datorează puţin şi cei cărora le datorez foarte mult.

Prietenii mei obişnuiţi şi prietenii mei mai apropiaţi.

Numele celor pe care i-am întâlnit deja în viaţa mea.

Va fi un pom cu rădăcini foarte adânci, pentru că numele lor nu vor fi şterse niciodată din inima mea.

Va fi un pom cu ramuri foarte mari pentru ca noile nume care vor apărea în viaţa mea să se poată uni cu cele deja existente. Toate vor da o umbră plăcută pentru ca prietenia noastră să reprezinte un moment de odihnă în timpul multelor lupte ale vieţii.

Va fi un pom al iubi­­rii! (autor anonim) Pagină realizată de Cristina ŞOICAN

Suflet tânăr

Gândul meu pentru tine/ri Dragă prietene,

Cadoul de Crăciun

La primul Crăciun din istorie două drumuri s-au întâlnit: cel al lui Dumnezeu spre om şi cel al omului spre Dumnezeu. Betleemul, peştera, ieslea au fost locurile Noi, tinerii de astăzi, ne-am obişesenţiale ale întalnirii concrete, punctul de legătură nuit să ne pregătim cât mai simplu dintre veşnicie şi timp, locul unde Iubirea s-a întrupat, pentru sărbătoarea Crăciunului. Cu unde Cuvântul s-a făcut trup. câteva zile înainte de 25 decembrie Şi acum este Crăciunul! Dumnezeu îşi caută un loc, ne spovedim şi cu asta credem că o casă, un suflet unde să se adăpostească! Şi acum suntem gata să vină Crăciunul. Dar omul simte că are nevoie de cineva care să-l fascioare este de ajuns atât? neze, de cineva care să-i schimbe viaţa, de cineva în Se spune despre un om că s-a precare să se încreadă total! zentat la judecata lui Dumnezeu şi i-a Aşadar, la Crăciun să-i spunem DA lui Dumnezeu spus: Şi să spunem NU la tot ce ne împiedică - Vezi Doamne, eu am păzit porunsă ne întâlnim cu el! cile tale, nu am făcut rău nimănui.

Să spunem DA luminii şi NU întunericului!

Doamne, mâinile mele sunt curate!

Să spunem DA libertăţii şi NU sclaviei!

Iar Dumnezeu i-a răspuns: Să spunem DA harului şi NU păcatului!

- Într-adevăr, mâinile tale sunt curaSă spunem DA umilinţei, generozităţii, curăţiei, te! Dar sunt şi goale! iubirii, cumpătării, blândeţii, sârguinţei!

Celor dragi din jurul nostru vrem să Şi să spunem NU mândriei, zgârceniei, le facem cadouri cât mai multe şi cât mai necurăţiei, invidiei, lăcomiei, mâniei, lenei! frumoase. Iar pe Isus îl lăsăm să se bucure Să spunem DA timp-preţios şi doar de cadourile magilor şi ale ciobănaNU timp-pierdut! şilor? Noi ne prezentăm în faţa pruncuşoSă spunem DA bucuriei şi NU tristeţii! rului cu sufletul curat, dar cu mâna goaSă spunem DA curajului şi NU fricii! la.

Este important ca pe lângă spovadă, de Să spunem DA optimismului Crăciun, să Îi oferim lui Isus şi un cadou. şi NU pesimismului!

Cel mai preţios cadou pe care am putea să Să spunem DA cuvintelor ce înalţă şi I-L dăm este inima noastră. Nu este suficient NU cuvintelor dure! doar să ne spălăm prin spovadă, ci trebuie să Să spunem DA feţei senine şi încercăm să ne dăruim toată viaţa lui Isus şi NU feţei crispate! să îi oferim Lui fiecare clipă a noastră.

Să spunem DA dreptăţii şi NU vicleşugului!

Să spunem DA păcii şi NU violenţei!

Să spunem DA unităţii şi NU dezbinării!

Să spunem DA adevărului şi NU minciunii!

Să spunem DA vieţii şi NU drumurilor ce duc la moarte!

Să spunem DA credinţei şi NU unei vieţi fără Dumnezeu!

Să spunem DA speranţei şi NU deznădejdii!

Să spunem Da iubirii lui Dumnezeu şi NU sufletului lipsit de dragoste!

La acest Crăciun, să spunem NU unui Crăciun doar o dată pe an şi să spunem DA unui Crăciun în fiecare zi!

Crăciun sfânt cu pace şi bucurie!

La mulţi ani, Domnul cu toţi să fie!

Pr. Daniel BULAI

Supliment de Crăciun 2009

Anton BALINT

15

Anunţuri

Iesle animată Mănăstirea Sfântul Eugen (Sat Argeşelu, Com. Mărăcineni - Jud. Argeş) găzduieşte în perioada14 decembrie 2009-10 ianuarie 2010 o iesle animată. Zilnic, între orele 14,30 - 19,00 va putea fi admirată această „lume în miniatură”, atât de prezentă în tradiţia de Crăciun din Occident. Este al treilea an în care Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate încearcă să îi familiarizeze pe credincioşii din ţara noastră cu tradiţia ieslei de Crăciun. Ieslea este realizată într-un mediu scenografic atât de realistic, încât personajele, care desfăşoară activităţi specifice, atrag atenţia vizitatorului şi îi creează impresia că se află în faţa unei lumi adevărate, dar în miniatură. Pentru detalii, vizitaţi pagina de internet: www.omisat. net/home/anunturi/iesleaanimata2009

Programul Sfintelor Liturghii din Ajunul Crăciunului în parohiile din Bucureşti 24 decembrie 2009 Catedrala Sfântul Iosif: ora 24.00 Sancta Maria Gratiarum (Bărăţia): ora 20.00 Preasfânta Inimă a lui Isus (Franceză)

- ora 18.00, în limba română;

- ora 19.30, în limba engleză;

- ora 21.00, în limba franceză;

- ora 23.00, în limba arabă.

Preasfântul Mântuitor (Italiană):

- ora 18.00, în limba polonă;

- ora 20.00, în limba română;

- ora 22.00, în limba italiană.

Maica Îndurerată (Bucureştii Noi): ora 20.00 Adormirea Maicii Domnului (Drumul Taberei): ora 21.00 Sfântul Anton (Colentina): ora 20.00 Sfântul Francisc de Assisi (Militari-CrângaşiGiuleşti):

- ora 17.00 pentru persoanele în vârstă

- ora 20.30

16

Sfinţii Apostoli Petru şi Paul (Băneasa): ora 20.00

Un altfel de Crăciun Un altfel de Revelion Centrul spiritual Mănăstirea Sfânta Familie a comunităţii Sfântul Ioan este deschis tuturor celor care caută un loc de rugăciune, de reculegere spirituală, de formare umană şi creştină, un loc de întâlnire cu Cristos. Astfel, diferite activităţi sunt propuse de către fraţii Sfântului Ioan. Centrul este deschis tuturor persoanelor, parohiilor şi organizaţiilor catolice care doresc să vină pentru zile de reculegere şi formare spirituală.

Reculegere de Crăciun (pentru toţi): de marţi, 22 decembrie (ora 19.00) până vineri, 25 decembrie (ora 10.30). Reculegerea este ţinută de fratele Christophe-Marie.

Revelion (pentru tineri): de miercuri, 30 decembrie 2009 (ora 17.00) până vineri, 1 ianuarie 2010 (ora 14.00) Comunitatea Sfântul Ioan, Mănăstirea Sfânta Familie – str. Jiului nr. 37, Bucureşti, tel. 021.668.51.91. - bucuresti@stjean.com www.manastireasfantafamilie.ro

Sfântul Iosif Muncitorul (Buftea): ora 20.00 Fericitul Ieremia Valahul (Chitila): ora 20.00 Sfânta Cruce: ora 20.00 Sfânta Elena: ora 20.00 Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea): ora 20.00 Sfânta Tereza a Pruncului Isus: ora 20.00 Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu (Popeşti-Leordeni): ora 20.00

Transmisiuni TV în direct de la 24 decembrie orele 23.00-24.00 Vatican Transmisiune în direct

din Catedrala Sfântul Petru Sfânta Liturghie de noapte din Solemnitatea Naşterii Domnului

25 decembrie ora 12.45 Mesajul Urbi et Orbi al Papei Benedict al XVI-lea