Cine are picioare scurte? Reportaje Știri/Anunțuri

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

CINE ARE PICIOARE SCURTE?

Găsim o provocare pentru luna aceasta? Desigur! Iar pentru acest nou număr, m-am gândit la o acțiune care face parte din limbajul nostru și cu care uneori parcă „jonglăm” prea ușor: minciuna. Deși știm că este o acțiune greșită în sine, nu întotdeauna o alegem cu intenții rele. Mergând pe considerentul „scopul scuză mijloacele”, ne gândim să nu-i îngrijorăm pe părinți sau să nu-l supărăm pe frizer sau chiar să salvăm o situație. Chiar și unele studii au susținut că minciunile ajută la adaptare și sporesc șansele de supraviețuire.

Chiar dacă pe moment avem impresia că am câștigat o „luptă”, pe termen lung „războiul” se îndreaptă spre insucces. Unii cercetători au demonstrat că minciunile afectează negativ mintea și corpul. Motivele ar fi următoarele: minciuna crește nivelul de stres și declanșează în organism aceleași reacții ca stresul (ne asumăm un risc, riscăm să fim prinși și să avem parte de represalii); minciuna scade stima de sine (deși poate fi utilă pe moment, în timp poate deveni o povară, pe lângă apariția părerii de rău că am trădat încrederea cuiva, fapt care ne poate face să ne simțim mai puțin valoroși); minciuna dăunează relațiilor (descoperită, ea poate produce despărțiri și îndepărta prieteni; nedescoperită, poate duce la răcirea relației, întrucât există preocuparea pentru a nu fi prins); de asemenea, minciuna îți consumă energia (dacă construim ușor o minciună, nu este la fel de ușor ca ea să fie menținută, astfel, toate simțurile sunt angrenate).

Oamenii care optează pentru minciună se comportă ca și cum s-ar uita în stânga, în dreapta, înapoi, dar uită să privească în sus, spre Dumnezeu, care privește spre noi toți și căruia nu-i putem ascunde nimic. Dacă asumându-ne sinceritatea, îl atragem ca partener pe Dumnezeu, când mințim, rămânem singuri.

Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex

A se ruga înseamnă a se lăsa privit de Dumnezeu fără a se scuza, fără a se justifica; căci opacitatea și minciuna vin de la diavol; de la Dumnezeu vin lumina și adevărul. (Papa Francisc) TINERII ÎNTREABĂ

CUM SĂ EVIT PĂCATELE TRUPEŞTI?

Cred că avem de făcut o distincție între ispită și păcat. Un rol important îl are o autoeducație continuă: să ne reamintim că ceea ce simțim față de cineva sau ce se trezește în noi ca simțire nu este un păcat, este un răspuns al corpului la stimuli. Lumea în care trăim ne poate stimula prin orice fel la nivel senzual: imagini publicitare, felul în care este îmbrăcată o persoană, scene dintr-un film, discuțiile, bancurile auzite. În situații de frustrare sau oboseală, uneori, mintea noastră caută o posibilitate de „descărcare” în corp. Noi suntem responsabili doar de cuvintele și comportamentele noastre. Ceea ce putem face este să vedem care sunt stimulii care ne determină să întârziem uneori pe imaginile erotice și dacă noi înșine dorim în mod intenționat să fim un stimul pentru alții. Să nu ne mai speriem atât de tare pentru ce simțim, ci să ne uităm cu Dumnezeu la intenția și comportamentul nostru odată ce am fost stimulați. (De citit și nr. 2338-2345 Catehismul Bisericii Catolice)

Sr. Gabriela Lungu FCJ

REPORTAJE

Tabără de vară pentru animatorii parohiali

În perioada 1-4 iulie s-a desfășurat la Pârâul Rece (Mănăstirea franciscană „Sfânta Treime”) o tabără de vară pentru actuali și viitori animatori parohiali. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului și a adunat un număr de 45 de adolescenți, tineri, persoane consacrate și preoți. Scopul evenimentului a fost formarea animatorilor parohiali din comunitățile Arhidiecezei. Această activitate a încheiat Anul Pastoral, Centrul urmând a intra în vacanță până în luna septembrie. Despre ce impact a avut evenimentul pot vorbi chiar tinerii participanți:

„În aceste zile am trăit momente foarte frumoase, am cunoscut persoane minunate și, cel mai important, am învățat lucruri despre mine însămi. Alt lucru frumos a fost faptul că am reușit să mă apropii mai mult de Dumnezeu și Biserică. A fost o experiență de repetat cu siguranță și din care o să țin în suflet amintiri pentru toată viața.” (Antonia, București)

„Cu siguranță, una dintre cele mai tari experiențe din viața mea. Aș mai repeta-o fără ezitare oricând. Le mulțumesc organizatorilor și participanților pentru dedicarea de care au dat dovadă!” (Marius, Popești-Leordeni)

„Aici mi-am făcut prieteni noi, am reușit să mă deschid, am râs, m-am simțit bine alături de animatori și ceilalți participanți și m-am detașat de mediul exterior.” (Emesse, București)

„Toate activitățile au fost spre a ne dezvolta într-un mod frumos cu ajutorul unor oameni minunați; totodată, am legat prietenii noi.” (Ștefania, Popești-Leordeni)

„Această tabără mi-a lăsat o impresie plăcută, deoarece activitățile desfășurate au fost interesante și ne-au ajutat să ne destindem și să ne facem prieteni noi. Un lucru remarcabil este că voi ajunge acasă cu o personalitate și gândire diferită, datorită momentelor de formare, care m-au ajutat să privesc lucrurile mai amplu și să îmi dau seama de anumite aspecte foarte importante din viața mea, pe care trebuie să le tratez cu mai multă atenție.” (Antonia, Slobozia)

„Mi-au plăcut foarte mult formările. Ne-au ajutat să ne cunoaștem între noi și chiar să legăm prietenii. Priveliștea și cerul de munte au fost superbe. Organizatorii, foarte implicați și prietenoși. Am plecat acasă cu foarte multe amintiri frumoase. Abia aștept momentul revederii!” (Ingrid, Slobozia)

„M-am simțit foarte bine în comunitatea de tineri. M-am distrat maxim și am apreciat faptul că programul a fost foarte bine organizat și diversificat. Experiența pe care am acumulat-o participând la momentele de jocuri sau spirituale mă va ajuta în animarea grupului meu parohial. Sper să ne revedem cu prima ocazie!” (Raluca, Râmnicu Vâlcea)

CĂRȚI ȘI IDEI

SĂ REÎNCEPEM SĂ VISĂM!

Dragi tineri, vă transmit câteva idei despre o carte pe care am primit-o cadou și care avea atașată o recomandare. „Această carte trebuie să ajungă la cât mai mulți tineri.”

Structura de bază a cărții Să reîncepem să visăm este împărțită în trei „vremuri”: de văzut, de judecat, de acționat! Să reîncepem să visăm (Papa Francisc) este o carte ce s-a născut în vreme de pandemie, într-o seară de martie, atunci când Papa Francisc s-a rugat, într-o Piață Sf. Petru întunecoasă, ploioasă și abandonată, pentru încetarea pandemiei! Papa Francisc ne vorbește în această carte despre tentațiile, obstacolele și oportunitățile pe care această criză, prin care încă mai trecem și acum, le-a creat. Am descoperit sisteme politice și economice la pământ, egoism și lașitate, dar și multă bunătate și dăruire de sine acolo unde nu te-ai aștepta să găsești.

Dragi tineri, „lăsați-vă trași înainte, zdruncinați, provocați… Când simțiți zvâcnetul, opriți-vă și rugați-vă…[..] Și apoi acționați. Spuneți că v-ar plăcea să faceți parte dintr-o lume diferită și v-ați gândit că acesta ar fi un loc bun din care să începeți.” „Când va trece furtuna / Te rog pe Tine, Doamne, rușinat / Să ne faci mai buni / Așa cum ne-ai visat” – Alexis Valdés.

Georgiana Nechita

REFLEXIE FAPTELOR NU LE PASĂ DE SENTIMENTE

Omodă stranie, care sper să nu reziste testului timpului, este aceea de a căuta, dintr-un reflex pseudospiritual, să nu jignim. Ceea ce pornește de la un ideal nobil, acela de a nu jigni gratuit, printr-o stranie răsucire, devine a ne purta cu mănuși chiar atunci când situația ne cere contrariul.

Să ne gândim la un exemplu practic. Ești cu un prieten și ați băut trei beri. Prietenul îți garantează că el este bine și că poate conduce. Ce faci? Îi spui adevărul în față, că oricât ar crede el că nu e afectat de alcool, reflexele lui sunt deja încetinite?

Un alt exemplu ar fi al unui prieten care este obez. Avem oare curajul să îi spunem că este obligatoriu să slăbească? Mulți ar sări cu scuze, că nu știm de ce s-a îngrășat. Știți cui nu îi pasă de tiroidă? Diabetului și presiunii asupra organelor.

Dacă intrăm în lumea spiritualului, parcă nimeni nu mai are curaj să fie onest cu privire la fapte. Logica elementară ne spune un adevăr elementar, că două propoziții aflate în antiteză nu pot fi adevărate în același timp. Și totuși, ne prefacem că seturi de idei care se găsesc pe poziții opuse în multe puncte sunt nu doar la fel de valide, cât și egale ca valoare.

Noi numim asta toleranță, când cuvântul care ar trebui folosit este indiferență sau apatie. Cu scuza că suntem sensibili și deschiși, devenim izolați și pasivi. A te feri de adevăr nu te face niciodată un om bun, ci doar un om cu coloană flexibilă, gata oricând să se aplece pe direcția vântului.

Rafael Ropotă CURIOZITĂȚI

despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri

SFÂNTUL TARCIZIU

(15 august)

Știai că:

• Este comemorat în ziua de 15 august, pentru că în această zi s-a născut pentru cer (anul 257)? • El a suferit martiriul în adolescență, în timp ce ducea Euharistia creștinilor din închisoare, condamnați să fie sfâșiați de către fiarele sălbatice? Ucis de către alți tineri enervați că nu a renunțat la comoara ce o ținea la piept? • Ultimele cuvinte ale lui

Tarciziu au fost: „Nu vă preocupați de mine, ci aveți grijă de Ostiile pe care le port”? • Este considerat patronul ministranților?

Alexandra Corina Iacoban

ȘTIRI/ANUNȚURI

Ușor, ușor am revenit în acțiune

Pandemia a reprezentat o provocare pentru CDPT, care s-a dovedit a fi cu folos mai mult decât a fi o „piatră de poticnire”.

Am pregătit un program pastoral și am convenit să tratăm fiecare eveniment în parte, în funcție de circumstanțe. Am început cu două activități fizice: Deschiderea Anului

Pastoral în Catedrala „Sfântul Iosif” și proiectul umanitar Fii speranță pentru aproapele. Ne-am mutat apoi în mediul online cu workshop-urile

Entuziasm și implicare vs Pandemie (tineri), Tinerii și provocările pandemiei (lucrători pastorali) și concertul de colinde Christus natus est.

Dacă Ziua de reculegere pentru tineri în Postul Mare (martie 2020) a fost ultima activitate fizică din precedentul an pastoral (2019-2020), cu un eveniment similar (27 februarie 2021), am reluat activitățile fizice. Au urmat mai multe activități în aceeași manieră: Veghea nocturnă (în parohii), Cursul pentru animatorii parohiali (Ciofliceni), Veghea de Rusalii (Catedrala „Sfântul Iosif”), voluntariat la procesiunea Corpus Domini și am încheiat solemn, cu Tabăra de vară pentru animatorii parohiali (Pârâul Rece).

Am avut ocazia să simțim că „ceea ce nu te învinge te face mai puternic”. Acum, tinerii Centrului se află într-o binemeritată vacanță.

BRAȘOV, PÂRÂUL RECE

CAMPUS PENTRU ADOLESCENȚI ȘI TINERI

Între 19 și 22 iulie 2021, Conventul Preasfânta Treime de la Pârâul Rece, din județul Brașov, a găzduit campusul pentru adolescenți și tineri. Participanții s-au bucurat de momente de destindere și de pace, de cunoaștere reciprocă și de prietenie. Inspirați de dragostea pentru natură a Sfântului Francisc de Assisi, cei 60 de participanți s-au reunit în mănăstire și în pitoreasca zonă montană apropiată, în rugăciune, meditație și recunoștință pentru darul creației. Dieceza de Aveiro din Portugalia a ales biserica-simbol a Zilei Mondiale a Tinerilor, ediția 2023. Situată la periferia Lisabonei, biserica este dedicată Sfântului Iacob și încurajează, prin poziția sa geografică, activismul tinerilor către aceia de la marginile Împărăției lui Dumnezeu. Tema Zilei Mondiale a Tinerilor 2023 este „Maria a pornit și s-a dus în grabă” (Lc 1,39) și îndeamnă la acțiune, la sprijinirea celor vulnerabili și la asumarea vocației către care suntem chemați. (Flavia Dobre)

LISABONA, PORTUGALIA

INAUGURARE LITURGICĂ LA LISABONA

ACTIVITATEA CDPT

IULIE - AUGUST

Pe parcursul lunilor iulie – august, CDPT se află în pauza de vară.

Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă! Detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

SUFLET TÂNĂR COLECTIV DE REDACȚIE Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Flavia Dobre Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Deea Lazăr Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă

A ȘAPTEA PLAGĂ: GRINDINA (Ex 9,13-34)

Domnul i-a zis lui Moise: ,,Trezește-te dimineaţă, stai înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă poporul meu să plece ca să-mi slujească! Dacă te mai ridici împotriva poporului meu nelăsându-l să plece, iată, eu voi face să plouă mâine pe timpul acesta grindină foarte grea, cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până astăzi! Acum, trimite și pune-ţi la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp! Peste toţi oamenii și peste toate animalele care se găsesc pe câmp și nu vor intra în casă va cădea grindină peste ei și vor muri.”»” Aceia dintre servitorii lui Faraon care s-au temut de cuvântul Domnului și-au adunat în grabă în case servitorii și turmele. Dar cei care nu și-au pus la inimă cuvântul Domnului și-au lăsat servitorii și turmele pe câmp.

Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer și va fi grindină peste toată ţara Egiptului, peste oameni, peste animale și peste toată iarba de pe câmp, în ţara Egiptului!” Grindina a lovit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la animale; grindina a bătut toată iarba de pe câmp și a rupt toţi copacii de pe câmp. Numai în ţinutul Goșen, unde erau fiii lui Israel, n-a fost grindină.

Moise a ieșit de la Faraon, din cetate; și-a întins mâinile spre Domnul și au încetat tunetele și grindina și ploaia n-a mai căzut pe pământ. Faraon, văzând că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a continuat să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui.

Ca să știi că nu este nimeni ca mine pe tot pământul. (Ex 9, 14)

De colorat:

Azvârle grindina ca firimiturile și gerul lui cine-l poate răbda?

(Ps 147,17)

SOCIETATE

Vocația la căsătorie

În drumul de prezentare a documentului Amoris Laetitia am ajuns la al treilea capitol, intitulat „Privirea îndreptată spre Isus: vocația familiei”. În această secțiune a documentului mă opresc asupra chemării la căsătorie.

Text: Pr. Fabian Măriuț

Dacă în mod obișnuit vocația (chemarea) se referă la viața consacrată, Papa Francisc o aplică deopotrivă și căsătoriei.

Însă se poate vorbi de vocație atunci când copilul te trage de mânecă să-l duci în parc la plimbare, oala clocotește pe foc, telefonul sună pentru că un operator vrea să propună o nouă ofertă? Tocmai aplecându-ne asupra vieții obișnuite de familie, cu truda și grijile inerente, descoperim forța harului cu care soții au fost înveșmântați prin sacramentul căsătoriei. Plecând de aici, Papa Francisc vrea să-i conștientizeze pe soţi că sunt ucenici ai lui Cristos.

Decisivă este sfințenia vieții.

În orice stare de viață ne-am afla: preoție, călugărie, simpli laici, căsătorie, chemarea noastră este unică, anume de a-l urma pe Cristos, de a deveni tot mai asemenea cu el, de a fi sfinți. Întregul capitol al treilea ne învață că dragostea dintre soți este o imagine (imperfectă) a iubirii dintre Cristos și Biserica sa. Iubirea dobândește concretețe și vigoare în multitudinea de nuanțe ale vieții zilnice care presupune răbdare, hotărâre, blândețe, grijă, tandrețe, atenție etc...

Papa știe foarte bine cât de fragili suntem și că mai mereu o luăm iar de la capăt, de la lucrurile mărunte, de la rănile mici sau mari pe care le purtăm, de la promisiunile pe care nu suntem mereu în stare să le ținem. Însă aceasta este condiţia concretă în care se găsește omul. Tocmai asta face cu putinţă sacramentul Căsătoriei, trăirea în viaţa de zi cu zi a prezenţei lui Cristos.

Știm că pentru a intra în viața consacrată este nevoie de o chemare specială, în schimb despre căsătorie se spune că este un lucru firesc. Papa Francisc ne învață că nu este tocmai firesc să faci pasul căsătoriei. În cazul persoanelor consacrate, alegerea exclusivă de a-l urma pe Cristos este evidentă din moment ce i se dedică total. Dar și mireasa și mirele îl iubesc pe Dumnezeu într-un mod cu totul aparte. În căsătoria creștină, mirele, soțul, descoperă prezența lui Dumnezeu în mireasă, soția sa, și invers, ambii în mod reciproc. Nu este vorba doar să se placă unul pe altul, să fie buni unul cu altul, să se simtă atrași unul de altul. Taina Căsătoriei este, prin urmare, un dar care vizează sfințirea și mântuirea soților.

Harul lui Dumnezeu primit odată cu celebrarea Sfintei Cununii îi ridică pe soți mai presus de fire, îi înnobilează și îi face mai asemănători în iubire cu iubirea pe care o arată Isus.

DIN CATEHEZELE PAPEI

Criterii de discernământ

În cadrul catehezei din 18 septembrie 2019, Papa Francisc a vorbit despre criteriile de discernământ ale lui Gamaliel, pornind de la textul din Faptele Apostolilor: „Nu cumva să vă găsiți că luptați împotriva lui Dumnezeu” (5,39).

Text: Iulia Cojocariu

În fața interdicției evreilor de a învăța în numele lui Cristos, Petru și apostolii răspund cu curaj că nu pot asculta de cei care vor să împiedice călătoria Evangheliei în lume.

Cei Doisprezece arată astfel că posedă această „ascultare a credinței” pe care vor să o trezească la toți oamenii (cf. Rom 1,5). Începând cu Rusaliile, ei nu mai sunt niște oameni „singuri”. Ei fac experiența unei sinergii deosebite care îi face să se descentreze și să spună: „Noi și Duhul Sfânt” (Fap 5, 32) sau „Duhul Sfânt și noi” (Fap 15,28). Simt că nu pot spune „eu” singuri, sunt oameni descentrați de ei înșiși. Întăriți de această legătură, apostolii nu se lasă intimidați de nimeni. De ce? Pentru că Duhul Sfânt era cu ei. La fel se întâmplă și cu noi: dacă îl avem pe Duhul Sfânt în noi, avem curajul de a merge înainte, curajul de a câștiga multe victorii, nu datorită nouă, ci datorită Duhului care este în noi. Apostolii, în calitatea lor de martori ai lui Isus Înviat, nu dau înapoi. Ei sunt „megafoanele” Duhului Sfânt, trimiși de către Cel Înviat pentru a răspândi cu rapiditate și fără ezitare Cuvântul care aduce mântuirea.

Iar această determinare face cu adevărat să tremure „sistemul religios” iudaic, care se simte amenințat și răspunde cu violență și prin condamnări la moarte. Dar, în interiorul sinedriului, se ridică vocea diferită a unui fariseu care alege să calmeze reacția alor săi: se numea Gamaliel, un bărbat prudent, „învăţător al Legii, stimat de tot poporul”. La școala lui, Sfântul Paul a învățat să respecte „Legea părinților” (cf. Fap 22,3). Învățatul Gamaliel ia cuvântul și le arată fraților săi cum să exercite arta discernământului în fața situațiilor care depășesc schemele obișnuite.

El demonstrează, citând anumite personaje care s-au dat drept Mesia, că orice proiect uman poate beneficia la început de consimțire, ca apoi să eșueze, în timp ce orice proiect care vine de sus și care poartă „semnătura” lui Dumnezeu este destinat să dureze. Proiectele omenești eșuează întotdeauna; nu durează decât un timp, ca și noi. Gamaliel încheie spunând că dacă ucenicii lui Isus din Nazaret au crezut într-un impostor, ei sunt destinați să dispară în neant; dacă, în schimb, urmează pe cineva care vine de la Dumnezeu, este preferabil să se renunțe a-i combate; și avertizează: „Nu cumva să vă găsiți că luptați împotriva lui Dumnezeu.” Ne învață să exercităm acest discernământ.

Aceste cuvinte ne permit să vedem evenimentul creștin sub o nouă lumină și oferă criterii care „au savoarea Evangheliei”, pentru că ne invită să recunoaștem copacul după roadele sale (cf. Mt 7,16). Ating inimile și obțin efectul sperat: ceilalți membri ai sinedriului îi urmează sfatul și renunță la intențiile lor de moarte, adică de a-i ucide pe apostoli.

Să cerem Duhului Sfânt să acționeze în noi, astfel încât să dobândim deprinderea discernământului.

SFÂNTA SCRIPTURĂ – PSALMII

Pentru cei care caută pace pentru suflet

Text: Pr. Tarciziu Şerban

Într-una din zile regele David merge la Templu pentru a participa, probabil, la o sărbătoare. Dar, în timp ce urca treptele Templului, o emoție deosebită îl pătrunde, la gândul întâlnirii cu Dumnezeu, cu Cel care s-a arătat mereu atent față de el. Într-adevăr, numeroase au fost situațiile în care i s-au ivit în cale obstacole foarte greu de depășit. Mai mult, în nenumărate rânduri dușmanii s-au înverșunat împotriva lui ca să-l piardă. El totuși a fost convins că Domnul îi stă alături ca să-l elibereze din toate strâmtorările. Între multe altele, el s-a simțit copleșit văzând cum poporul pe care îl conduce e decimat de epidemie sau cum cei la care ține foarte mult îl persecută din gelozie sau invidie (regele Saul sau, mai târziu, propriii săi copii). Nu în ultimul rând, el a simțit ostilitatea regilor popoarelor învecinate cu care a fost nevoit să se lupte în permanență ca să apere liniștea și bunăstarea supușilor săi.

Rememorând toate aceste situații, s-a trezit în adâncul sufletului său, în timp ce urca treptele Templului, acest simțământ față de Cel care i-a fost mereu aproape, și recunoaște cu sinceritate: Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată, nici nu privesc cu trufie; nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari și prea înalte pentru mine. Cu alte cuvinte, el nu are aroganța celui care vrea să impresioneze pe toată lumea și nici ambiția de a înfăptui lucrurile cele mai uimitoare de unul singur. El, dimpotrivă, chiar atunci când a înfăptuit lucruri extraordinare, a fost convins că împlinește ceea ce Dumnezeu

Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată, / nici nu privesc cu trufie; / nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari / și prea înalte pentru mine. / Sufletul îmi este împăcat și liniștit, / ca un copil înțărcat la sânul mamei sale. / Da, sufletul meu este în mine, / ca un copil în brațele mamei sale. (Ps 131,1-2)

i-a încredințat și că reușita înfăptuirilor sale s-a datorat, în primul rând, intervenției Lui. Mai precis, David s-a știut mereu un „instrument” al lucrării salvatoare a lui Dumnezeu. De aceea, pentru a exprima cum a simțit el de-a lungul timpului ocrotirea lui Dumnezeu, regele se folosește de o metaforă de o gingășie rară. El spune: Sufletul îmi este împăcat și liniștit, ca un copil înțărcat la sânul mamei sale. Da, sufletul meu este în mine, ca un copil în brațele mamei sale.

Regele David a exprimat această emoție de o clipă într-o rugăciune păstrată de Psalmul 131, rugăciune ce se încheie cu un îndemn menit să imprime convingerea lui și generațiilor viitoare: Să nădăjduiască Israel [România / Europa] în Domnul, de acum și până-n veac!

MINUNI ȘI SFINȚI

MARIA FRANCESCA A LUI ISUS

SORA CARE VA FI CANONIZATĂ CURÂND. IATĂ DE CE!

Maria Francesca a lui Isus

Canonizare:

urmează

Beatificare:

10.10.1993

Venerabilă:

01.09.1988

Procesul:

13.04.1965

Moartea:

06.08.1904

Nașterea:

14.02.1844 D upă cum am înțeles din cele istorisite până acum la această pagină, pentru canonizarea unui Fericit sau a unei Fericite, este nevoie de un miracol. Acesta, obținut prim mijlocirea Fericitului sau Fericitei în cauză, nu îi schimbă poziția în Împărăția lui Dumnezeu, ci doar înțelegerea noastră în ceea ce îl sau o privește. A fi canonizat este de fapt o declarație oficială a Bisericii pe baza semnelor pe care le-a primit, adică miracolele.

În cazul Fericitei maici Maria Francesca a lui Isus, este vorba despre un tânăr din Colonia del Sacramento, în Uruguay, nu departe de Montevideo, unde se află și sanctuarul dedicat Fericitei. Tânărul a avut un accident rutier foarte grav, ajungând în comă din cauza multiplelor răni pe care le-a suferit.

O mătușă a tânărului, care trecuse prin școlile capucine conduse de surorile Maicii Rubatto, unde auzise de aceasta, a început să se roage Fericitei Francesca.

Tânărul s-a trezit din comă, fapt care este posibil și în mod natural, dar, după starea în care se afla în urma accidentului, nu era natural să se trezească fără sechele.

Medicii au atestat că nu există nicio explicație științifică pentru o astfel de evoluție a situației accidentatului. Însănătoșirea sa este în afara cadrului natural și punea premisele unui proces care ar fi putut să ajungă în final la recunoașterea evenimentului ca un miracol.

Ceea ce s-a și întâmplat.

INFO

* Surorile maicii Rubatto, adică din Congregația Surorilor Terțiare Capucine de Loano, au lucrat mai mulți ani și în Arhidieceza de București, la Năvodari. Activitatea lor cu copiii și familiile a fost foarte apreciată de credincioșii din localitate. Ca și în alte cazuri, din lipsă de vocații tinere care să le continue munca, s-au retras din România. Totuși, surorile care au trecut prin țara noastră continuă să aibă legături cu persoane din parohie. (Vezi Actualitatea creștină nr. 7/2005, p. 4) BIOGRAFIE

O soră italiancă misionară care urmează spiritul Sfântului Francisc, prima Fericită a Uruguayului

Anna Maria Rubatto s-a născut în Carmagnola, provincia Piemont (Italia). La vârsta de patru ani a rămas orfană de tată și mama ei a murit pe când avea 19 ani. A plecat să locuiască la Torino, s-a dedicat îngrijirii bolnavilor și părăsiților, precum și predării catehismului copiilor. În 1885 a fondat Institutul Surorilor Capucine ale Maicii Rubatto, care a avut o expansiune rapidă în Italia și în toată lumea*. În 1892 a traversat oceanul cu alte surori și a fondat case în Montevideo. Misiunea a continuat în Uruguay, Argentina și Brazilia. De șapte ori a traversat oceanul pentru a însoți surorile de pe ambele continente.

La 60 de ani, fiind în călătorie la Montevideo, moare, lăsând o mărturie clară a dedicării lui Dumnezeu și fraților în nevoie. Acolo a fost și înmormântată și se bucură de cinstire.

BISERICA MISIONARĂ

Uniunea Misionară Pontificală (UMP)

Text: Pr. Ştefan Lenghen

Am făcut cunoscut. (In 17,6)

Persoana care a pus temelia celei de-a patra opere care face parte din Operele Misionare Pontificale este

Fericitul Paolo Manna, care avea următoarea deviză: „Întreaga Biserică pentru întreaga lume”.

Uniunea Misionară a fost înființată pe data de 31 octombrie 1916, cu scopul de a anima și forma credincioși botezați, responsabili și dedicați slujirii misionare. Aceasta, prin acțiunea pastorală a episcopilor și preoților, conform motoului fericitului Manna. În ziua de 28 octombrie 1956, prin enciclica

Luctuosissimi Eventus a lui Pius al

XII-lea îi este conferit titlul de „Pontificală”. Prin urmare, a fost redenumită „Uniunea Pontificală Misionară a Clerului, a Bărbaților și Femeilor Religioase și a Laicilor Consacrați”. În anul 1966, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) i-a încredințat acestei opere o identitate originală de slujire a credinței și a misiunii față de toți cei botezați. Începând cu anul 2016, Uniunea Misionară Pontificală a cunoscut începutul unei noi lucrări de ascultare, studiu și discernământ, tocmai pentru a înțelege și pentru a veni în ajutorul nevoilor locale de formare permanentă pentru credința și evanghelizarea Bisericilor particulare, în special pentru cele legate de Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor.

Obiectivul Uniunii Misionare Pontificale este informarea și formarea misionară a preoţilor, a persoanelor consacrate, a candidaţilor la preoţie și la viaţa religioasă sub toate formele ei, precum și a tuturor persoanelor implicate în rolul pastoral al Bisericii. Uniunea se adresează tuturor celor care doresc să ajute poporul lui Dumnezeu să primească o animare misionară și astfel să dobândească o mai mare sensibilitate pentru cooperarea misionară.

Pentru această formare și sensibilizare misionară, Uniunea utilizează metode adecvate, atât prin mijloacele proprii, cât și făcând apel la seminariile mici și mari, la instituțiile deja existente și la inițiativele deja în curs, care au ca scop formarea primară și permanentă a clerului și a persoanelor consacrate. Uniunea îi ajută să conștientizeze responsabilitatea lor faţă de misiunea universală a Bisericii. Îi încurajează să găsească metodele pastorale cele mai potrivite pentru acest scop, încearcă să menţină vie implicarea lor apostolică și favorizează inclusiv schimburile fraterne și mărturiile de solidaritate între toţi operatorii apostolici de pe diferitele continente.

Biserica este „misionară prin natura sa”, iar Uniunea Misionară Pontificală lucrează ca realitatea aceasta să devină actuală și operantă. (Va urma)

Paolo Manna, fondatorul Uniunii Misionare Pontificale

PAGINA GHIKA

L-AU CUNOSCUT PE VLADIMIR GHIKA (ȘI RECIPROC)

Astăzi: Scarlat Callimachi, „Prințul roșu”

Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

Poți să vrei egalitatea socială, sfârșitul sărăciei țăranilor și a muncitorilor, și să rămâi un mare proprietar? La această întrebare Scarlat Callimachi a răspuns cu fermitate: nu. S-a descotorosit de domeniile sale funciare și, pentru a merge până la capătul angajării sale, a devenit, în perioada dintre cele două războaie, scriitor în slujba Partidului Comunist, primind din acest motiv porecla de „Prințul roșu”.

Dar de ce doar simpatizant comunist și nu membru pe deplin al partidului? De teama represiunii? Nu, nu de închisoarea politică, din a cărei amărăciune a gustat, îi este teamă, ci Scarlat Callimachi este profund creștin, și pentru el credința creștină este incompatibilă cu ideologia marxistă.

Este ceea ce explică în romanul său, oarecum autobiografic, La răscruce de vremuri, scris între 1957 și 1969 și niciodată publicat, deoarece autorul critică în el abuzurile de putere ale Partidului Comunist, de care s-a îndepărtat puțin câte puțin după 1945, fără să-și renege totuși angajamentul politic din tinerețe. Doar după 1989, fiul său Dimitrie, astăzi decedat, va publica postum romanul său1 .

La un moment dat, eroul romanului, Roman Turculeț, îi spune prietenei sale Vera: „În primul rând (...) eu nu sunt de acord cu teoria că totul nu este decât materie și că materia stăpânește viața socială, politică și filosofică și, în al doilea rând, (...) sunt creștin, așa cum au fost moșii și strămoșii mei și am credința că ceea ce numim noi suflet există și că nu moare odată cu trupul. Teoria comunismului neagă sufletul, ca fiind o născocire veche, depășită, a omului. Ea nu vede, pentru ea nu există decât materia... E o teorie, o filosofie a neputinței minții omenești, o filosofie a marii tristeți, a deznădejdii în viață...”2 Și tocmai Vera, comunista sinceră, se va sinucide din disperarea de a vedea idealul său politic denaturat.

Dar împărtășirea bunurilor nu este în fond foarte creștină? Anania și Safira, în Faptele Apostolilor, nu au fost nimiciți de Dumnezeu pentru că au ascuns o parte din avutul lor comunității creștine de la Ierusalim ai cărei membri puneau toate bunurile lor în comun?

Și Vladimir Ghika nu a redistribuit operelor de caritate și instituțiilor religioase3 veniturile moșiei de la Bozieni pe care o deținea împreună cu fratele său Dimitrie?

Dar cu siguranță nu despre proprietățile funciare, ci mai degrabă despre religie vorbesc Scarlat Callimachi și Vladimir Ghika atunci când se întâlnesc4. De altfel, călugărul (destul de puțin) ortodox Alecu, din roman, cu care Roman Turculeț are lungi conversații, prezintă foarte sigur câteva din trăsăturile personalității lui Vladimir Ghika.

Putem spune astfel că, plecate din același punct, urmând căi complet divergente, liniile vieții lui Scarlat Callimachi și ale lui Vladimir Ghika s-au reîntâlnit la sfârșitul existenței lor pământești.

Scarlat Callimachi, „Prințul roșu” (1896-1975)

1 Scarlat Callimachi, La răscruce de vremuri, Editura Anima, București, 2009. 2 Scarlat Callimachi, op. cit., p. 63. 3 Aventura de la Auberive, de exemplu, a fost o mare gaură financiară. 4 Scarlat Callimachi și Vladimir Ghika se cunoșteau probabil de mult timp, făcând parte din același mediu social, dar suntem siguri doar de o singură întâlnire, din 14 decembrie 1944, în micul apartament de pe Bulevardul Elisabeta, 95A, etajul 5, pe care Scarlat îl ocupa pe atunci împreună cu soția sa Dida și fiul lor Dimitrie. Despre Dida vom vorbi într-o altă cronică.