L’Osservatore Romano

L’OSSERVATORE ROMANO L’OSSERVATORE ROMANO LA 160 DE ANI LA 160 DE ANI

Text: Iulia Cojocariu

Enciclica Rerum novarum ediția din 19 mai 1891 Deschiderea Conciliului Vatican I, 1869 Anunțul Conciliului Vatican II, 1959

Prima călătorie internațională a Papei Paul al VI-lea în Israel și Iordania

Semnarea Documentului despre Fraternitatea umană la Abu Dhabi, 2019

Deschiderea Marelui Jubileu al anului 2000 Paște, 2020

Un jurnalism al fraternității

Ziarul L’Osservatore Romano a împlinit 160 de ani pe 1 iulie. Papa Francisc le spusese jurnaliștilor pe 2 iunie 2019, întorcându-se cu avionul din România: „Este un ziar care oferă chei interpretative și ceea ce gândesc se regăsește acolo, în acele pagini.” Acest „ziar foarte unic” (așa cum l-a definit Cardinalul Montini în centenarul 1961), care a trăit ca protagonist evenimente mici și mari ale istoriei umane, are ca misiune documentarea gândurilor, cuvintelor, lucrărilor Papei și ale Sfântului Scaun și oferă cititorului chei interpretative ale realității istorice și spirituale a catolicismului și ale timpului care ne este dat să-l trăim, un timp citit, „observat”, de la Roma, cu ochii Bisericii.

Pentru a sărbători cei 160 de ani de la apariție, L’Osservatore Romano de la 1 la 5 iulie a apărut cu cinci suplimente „speciale” care au inaugurat o serie de inițiative programate pe tot parcursul anului acestei aniversări, cu ediții și evenimente speciale. Pentru a marca deschiderea către contemporaneitate, redacția a adresat două întrebări-cheie directorilor diferitelor ziare italiene și internaționale, printre care El País și Le Monde, Avvenire, Corriere della Sera, La Repubblica, La Semaine Africaine și Scarp de ‘tenis: „Dacă este adevărat că experimentăm o «schimbare de epocă», cum se schimbă jurnalismul și cum dorim să se schimbe? Poate enciclica Fratelli tutti să fie o indicație pentru calea unui «jurnalism al fraternității» ca răspuns la criza pe care erupția pandemiei a readus-o într-un mod dramatic și inevitabil?”

L’Osservatore Romano își continuă programul de dezvoltare, marcat de integrarea dintre ediția tipărită și cea digitală, care se deschide către noi proiecte viitoare. Un efort de modernizare care s-a accelerat în ultimii doi ani odată cu lansarea, pe 4 octombrie trecut, cu ocazia lansării enciclicei Fratelli tutti, a ziarului reconceput, reînnoit în conținut, format și grafică.

Tot de la data de 1 iulie, pentru prima dată, cinci femei, experte în Biblie și spiritualitate, dintre care unele sunt deja colaboratoare ale suplimentului lunar Donne Chiesa Mondo, vor semna rubrica de pe prima pagină, Veste bună, o meditație săptămânală despre Evanghelia duminicală.

Ziarul de partid „Un ziar «de stradă»”, adică „un ziar care să știe să iasă în exterior, pe străzi, ca să vadă istoria, să atingă istoria și să reflecteze asupra istoriei. Cea de astăzi, cea de ieri.” Așa vede Papa Francisc L’Osservatore Romano, ziarul său, „ziarul de partid” cum îi place să îl definească. A povestit asta într-un interviu acordat regizorului Francesco Zippel, care realizează un documentar produs de Dazzle Communication dedicat celor 160 de ani ai cotidianului Sfântului Scaun. Prezentăm aici în continuare cuvintele Papei Francisc: „Știu că expresia este un pic ambiguă, dar îmi place să numesc L’Osservatore Romano «ziarul de partid». Eu îl citesc în fiecare zi și, atunci când nu apare duminica, îmi lipsește ceva. Nu numai astăzi. Și în Argentina, ediția săptămânală în limba spaniolă o citeam în întregime, deoarece știu că este o legătură cu Sfântul Scaun, cu magisteriul și cu viața Bisericii, cu istoria Bisericii. Pericolul este laboratorul. Un ziar, pentru a fi actual, nu poate să fie ziarul de laborator, numai de gânduri. Trebuie să fie un ziar «de stradă», să spunem așa, dar în sens figurativ: un ziar care să știe să iasă în exterior, pe străzi, ca să vadă istoria, să atingă istoria și să reflecteze asupra istoriei. Cea de astăzi, cea de ieri. De exemplu, numărul dedicat

4 octombrie 2020 - număr special dedicat enciclicei Fratelli tutti

Zilei Amintirii a fost o cateheză, o adevărată cateheză pentru tinerii de astăzi: ca să vadă ce s-a întâmplat în acel timp și ce se poate întâmpla astăzi. Deci este un ziar viu, care ne ajută; pentru asta nu poate să fie de laborator sau de birou. Trebuie să fie de stradă, pentru a surprinde viața, și viața se ia așa cum vine, nu cum aș vrea eu să vină.

Papa Paul al VI-lea spunea că L’Osservatore Romano nu este pur și simplu un cotidian de informare, ci este un cotidian de formare, și este adevărat. Să revenim la ediția apărută pentru Ziua Amintirii: oamenii care citesc acel reportaj despre amintire sunt formați pentru că le dăm elemente de amintiri, de memorie și istorice, pentru a privi lumea cu acea cheie. Deci da, un ziar de formare. Și mie mi-a făcut bine să citesc acel număr, erau lucruri pe care nu le înțelegeam bine despre asta și pe care acum le-am înțeles. Un ziar care formează.

Un ziar care, în afară de funcția de evanghelizare, posedă și o dimensiune diplomatică foarte importantă. Mai ales în raport cu răspândirea magisteriului papei. Mă gândesc la Pius al XII-lea, care a vorbit despre toate temele posibile, magisteriul său a fost unul foarte bogat. A făcut școală și a făcut doctrină prin L’Osservatore Romano. Mă gândesc la Papa Pius al XII-lea deoarece consider că a fost un revoluționar în asta: magisteriul său a fost difuzat de Biserică prin L’Osservatore Romano. Un papă care îi întâlnea pe toți și toți veneau la el și el le vorbea, artiștii, intelectualii, moașele… și se răspândea cu L’Osservatore și cu Radio Vatican, dar era mai ușor de găsit acest magisteriu cu ziarul, care este un instrument ce rămâne.

În Argentina era o ediție săptămânală în limba spaniolă, rezumativă. Eu îl citeam în întregime, de la început până la sfârșit. Pentru că aveam nevoie să înțeleg. Acum, din păcate, nu mai apare în formă tipărită. Trebuie lucrat pentru ca L’Osservatore Romano să ajungă la toți, în limba tuturor. Pentru aceasta vreau să mulțumesc celor care ne ajută din punct de vedere economic pentru acest dar, binefăcătorilor și firmelor care ne ajută. Eu îl citesc de la prima până la ultima pagină, urmând ordinea. Afară de cazul în care am vreun interes special. Caut mai întâi, dar de obicei îl citesc de la prima până la ultima pagină și, când se termină, spun «păcat, s-a terminat». Îl citesc noaptea. Cum va fi L’Osservatore Romano peste două sute de ani? Nu m-am gândit la asta, nu mi-am pus întrebarea. Sper să fie mereu actual.”

Punct de referință spre înalt

La împlinirea a 160 de ani de la fondarea cotidianului Sfântului Scaun, L’Osservatore Romano, prefectul Departamentului pentru Comunicare, Paolo Ruffini, a făcut următoarea reflecție asupra acestei aniversări: „Există întotdeauna două modalități de a sărbători momentele aniversare. Unul este nostalgia trecutului. Se trăiește din amintiri, se privește în urmă cu regret și melancolie. Și se privește spre viitor cu teamă, trăind timpul prezent ca pe condamnarea de a asista la o inexorabilă distrugere a lucrurilor.

Celălalt mod este înfățișarea la fereastra viitorului, având mai cu seamă sentimentul urgenței lucrurilor care urmează să fie făcute, fără a rămâne blocați în sentimentele de mulțumire pentru cele realizate; fiind mai mult interesați de drumurile care trebuie urmate și mai puțin de cele deja parcurse. Și aceasta nu pentru a șterge trecutul, ci invers, pentru a inspira energie și dinamism și a nu rămâne ca prinși în capcană.

Această a doua abordare este valabilă și pentru L’Osservatore Romano, cel mai vechi dintre mijloacele de comunicare ale Sfântului Scaun, care aniversează 160 de ani de la fondare: un obiectiv important, cum se spune în jargonul jurnalistic. Dar, uneori, și jargonul trădează. Deoarece obiectivul indică un punct de sosire, sfârșitul unui parcurs. Și nu este acesta cazul cotidianului L’Osservatore Romano, ci este cheia de înțelegere.

Pentru a marca într-adevăr o aniversare trebuie să sărbătorim o nouă pornire, un nou început, nu un punct de sosire. Înseamnă să se facă bilanțul unei navigări care continuă, privind la semnele timpului. Da, este asemenea aruncării ancorei, dar nu în trecut, ci în viitor, punându-ne întrebările juste și găsind răspunsurile adecvate, deschise, nu închise.

Mijloacele de comunicare au o putere enormă. Se adresează unei mulțimi imense și riscă să se creadă Dumnezeu. Aceasta ne determină să fim (sau nu) un punct de referință spre înalt, să realizăm o publicație în pas cu timpul, să reînnoim limbajul nostru, să acceptăm provocările fără a ne pierde sufletul. Un cotidian ca al nostru nu va putea fi niciodată o formă fără conținut. Aceasta este rațiunea existenței noastre: oferirea unei priviri creștine; iluminarea realității cu această privire care o transcende. Însă aceasta nu pentru a impune un mod de gândire, ci pentru a stimula reflecția, prin dialog, prin dezbatere, într-un parcurs care continuă, în slujba succesorului lui Petru.

Într-unul din cântecele sale cele mai frumoase, Leonard Cohen – care înainte de a fi un autor de muzică și un interpret era un poet – a scris un vers care ar putea reprezenta imaginea frontierei noastre comunicative în acest timp atât de divizat și fărâmițat. Ca mulți poeți, Cohen reușea să vadă și să descrie aspecte dincolo de aparență. El scria: «Există o fisură în orice lucru. Așa pătrunde lumina.» Iată modul nostru de a vedea fisurile, încercând să pătrundem în acestea și să vedem lumina care le traversează.

Cum a spus Papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale din 2020, «și atunci când povestim răul putem învăța să lăsăm spațiu răscumpărării, să recunoaștem în mijlocul răului și dinamismul binelui și să-i dăm spațiu». Fără capacitatea de a conduce experiența spre unitate, fără o perspectivă, totul se aplatizează, nu există înțelepciune și nici cunoaștere; totul se reduce la o înșiruire fără sens, la o acumulare confuză de detalii, la o anarhie de firimituri. În schimb, un ziar, mijloacele de comunicare sunt necesare pentru a oferi o perspectivă, mai ales în anii în care viitorul comunicării riscă să se îndrepte spre o progresivă pierdere a raportului cu realitatea și cu creatorul său, construindu-și în schimb un univers autoreferențial, hipnotic. Noi avem datoria de a urma o cale complet diferită. (...)”

Schiță istorică

Ziarul L’Osservatore Romano este cel mai vechi cotidian activ între cele care se publică în Orașul etern. Primul număr a apărut la 1 iulie 1861, imediat după proclamarea Regatului Italiei, și prelua numele unei foi private anterioare (septembrie 1849 – 1852), finanțate de un grup catolic legitimist francez.

Nașterea acestui ziar se datorează inițiativei unui avocat din Forlì, Nicola Zanchini, și a unui ziarist din Bologna, Giuseppe Bastia, amândoi refugiați politic în Oraș. Ideea celor doi a coincis cu un proiect analog al lui Marcantonio Pacelli, bunicul viitorului Papă Pius al XII-lea. La început ziarul ar fi trebuit să se intituleze L’amico della verità, iar încă de la primul număr era subintitulat „ziar politico-moral”, devenind apoi „ziar politic religios”. În 1862 apar pe prima pagină, în antet, cele două expresii în latină prezente și în ziarul actual: locuțiunea extrasă din dreptul roman „unicuique suum” („fiecăruia al său”) și citatul evanghelic „non praevalebunt” („[porțile iadului] nu o vor birui”).

Tipărit după-amiaza în fiecare zi, cu excepția duminicilor și a sărbătorilor religioase din calendarul vatican, ziarul este redactat în italiană, dar textele pontificale se găsesc și în latină (ca în cazul enciclicelor și al altor documente). Și datorită edițiilor săptămânale, în care de-a lungul anilor s-a îmbogățit și s-a internaționalizat comunitatea care lucrează la L’Osservatore Romano, în realitate este scris în șapte limbi: în franceză din 1949, în spaniolă din 1951, în engleză din 1968, în portugheză din 1970, în germană din 1971, în poloneză din 1980 (în acest caz publicația este lunară) și din 2007 în malayalam, idiom vorbit în sud-vestul Indiei.

Acest ziar publică cu promptitudine și în versiune integrală cuvintele rostite de Papa (discursuri, omilii și texte scrise), știri despre Sfântul Scaun și Biserica Catolică în lume, informații internaționale, culturale și religioase.

Din anul 1997, L’Osservatore Romano este legat la rețeaua internet. În 2007, apăreau color prima și ultima pagină. Anul 2012 este anul în care apare publicația lunară Donne Chiesa Mondo, mai întâi inserată în ziar, după care și-a schimbat formatul în 2016, devenind o revistă.

În perioada 26 martie – 3 octombrie 2020, din cauza pandemiei de Covid-19, ziarul nu a mai fost publicat, continuând să apară în versiune digitală, timp în care a fost activat și noul site web (www.osservatoreromano.va). A fost lansată apoi aplicația care poate fi descărcată gratuit de pe Appstore și Playstore, care permite lectura ziarului pe smartphone și pe tabletă, și a fost reluată tipărirea pe hârtie cu haine tipografice noi.

L’Osservatore Romano poate fi accesat online aici.

Sursa: arcb.ro; ercis.ro; vaticannews.va

Prima pagină a primului număr OR din 1861

CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Acord FAFCE-CCEE: Asociațiile de familii în slujba Bisericii și a binelui comun

Afost încheiat un acord între Federația Asociațiilor de Familii Catolice din Europa (FAFCE) și Consiliul Conferințelor Episcopilor Europeni (CCEE).

Cu semnătura Cardinalului Angelo Bagnasco, președintele Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) și a av. Vincenzo Bassi, președintele Federației Asociațiilor Familiei Catolice din Europa (FAFCE), a fost încheiat un memorandum de înțelegere între cele două organizații, pentru a oficializa cooperarea deja existentă. „Păstorii și familiile sunt chemați să fie împreună” – a afirmat Card. Bagnasco – „pentru noua evanghelizare a Europei: unitatea este ceea ce atrage oamenii către Dumnezeu. Și acesta este un semn de unitate. În fața provocărilor secularizării și scăderii natalității, este urgent să evităm defetismul; dimpotrivă, trebuie să ne suflecăm mânecile și să lucrăm împreună.”

Acest memorandum de înțelegere face parte din misiunea CCEE de a încuraja o comunicare și o cooperare mai strânse între episcopi și Conferințele Episcopale din Europa, respectând în același timp funcția și competența fiecăruia, pentru a promova și inspira noua evanghelizare în contextul european.

Av. Bassi, exprimându-și recunoștința față de CCEE, notează: „Așa cum a subliniat Papa Francisc la Statele Generale asupra Natalității din 14 mai, Europa «devine vechiul continent nu numai din cauza istoriei sale glorioase, ci și din cauza vârstei sale avansate». Confruntați cu pandemia singurătății, suntem chemați să fim martorii responsabilității bucuroase a familiilor și să dezvoltăm rețele de familii peste tot. Pentru aceasta, ne plasăm în slujba Bisericii din Europa și a comunităților noastre, o familie de familii.”

Misiunea FAFCE, la rândul său, este dublă: pe de o parte, reprezintă familiile la nivel european ca „protagoniști” ai vieții publice cu „responsabilitatea lor specifică pentru transformarea societății” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Familiaris consortio, 1981, nr. 44); în plus, are și sarcina de a inspira asociațiile familiale și de a promova rețelele familiale, într-un spirit de colaborare cu Biserica Catolică din diferite țări și cu Scaunul Apostolic. Și în acest spirit are loc această cooperare cu CCEE.

Așa cum este definit în Memorandumul de înțelegere, FAFCE participă la reuniunile Comisiei CCEE pentru Familie și Viață, sub președinția Excelenței Sale Mons. Leo Cushley, Arhiepiscopul Arhidiecezei de St. Andrews și Edinburgh (Scoția), pentru a-și oferi expertiza și susținerea. Colaborarea care a fost stabilită după Întâlnirea Mondială a Familiilor de la Dublin din august 2018 a continuat la reuniunea online a Directorilor Naționali pentru Familie și Viață (la care au participat 50 de directori și delegați naționali din 28 de Conferințe Episcopale din Europa), și se intensifică și extinde prin acest acord.

FAFCE contribuie și la alte organisme ale Bisericii Catolice din Europa; printre acestea, Comisia Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE), cu sediul tot la Bruxelles, are un loc special datorită rolului său în instituțiile comunitare.

Acest memorandum a fost adoptat ad experimentum și va fi supus unei evaluări comune după trei ani.

Consiliul Conferințelor Epis-

copale din Europa (CCEE) a fost înființat în 1971 și este în prezent format din treizeci și nouă de membri. Secretariatul general are sediul în St. Gallen (Elveția).

Federația Asociațiilor de Familii

Catolice din Europa (FAFCE) este compusă din 18 asociații, plus 5 membri observatori și 4 organizații asociate, din 17 țări europene. Sursa: arcb.ro

FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Un bal pentru o bazilică

CONCERT DE BINEFACERE PENTRU CONSTRUCȚIA BAZILICII SF. ANTON DIN CONSTANȚA

Text: Mons. Ieronim Iacob

Pe 22 iulie 1922, membrii Comitetului bisericesc al Parohiei Romano-Catolice „Sfântul Iosif” din

Constanța (hramul vechii biserici!) decid organizarea „unei sărbători, a unei serate muzicale, la Cazinou sau în altă parte”, fondurile obținute urmând a fi folosite pentru reparația casei parohiale și a bisericii. Pentru manifestarea care urma să aibă loc între 1 și 8 august 1922, președintele comitetului, Anatole Magrin, consul al Franței la Constanța, „se angajează să obțină autorizația necesară din partea autorităților române pentru respectiva sărbătoare precum și sala

Cazinoului de la directorul acestuia, care era un prieten al său”.

Documentele de arhivă – „Registrul cu procese-verbale ale Comitetului parohial, 1892-1940” – nu fac referință la rezultatele financiare ale acestei serbări de binefacere. Ideea va fi reluată în anul 1936, după sosirea noului paroh și decan de Constanța, Pr. Emanoil Kreis (1935-1951), atunci când s-a pus problema fondurilor necesare pentru o nouă biserică romano-catolică în Constanța.

La 30 mai 1936, parohul Kreis reușește să organizeze un „Mare concert în folosul construirei bisericei catolice”. Pentru concert, „urmat de dans”, organizatorul obține participarea doamnei Florica Cristoforeanu-

Dominici „de la Scala din Milano”, a dlui George Niculescu-Basu de la Opera Română din București, precum și a pianistului I. Prunej-junior. Serata „are loc sub Înaltul Patronaj al M.S. Regina Maria, al Nunciaturei Apostolice și al Legațiunilor catolice din București”.

Obținerea acordului acestor personalități, instituții, precum și al organelor fiscale ne arată marea determinare a preotului Kreis pentru construcția monumentalei bazilici, precum și extraordinarele sale capacități manageriale.

Alături de programul de sală al concertului și de fluturașii-reclamă ai evenimentului, în arhiva parohiei se păstrează lista cu „Subscripția benevolă pentru Concertul urmat de bal din 30 mai 1936”. În capul listei se află Banca Națională a României, sucursala Constanța, care a oferit suma de 10.000 de lei. Urmează apoi alte bănci, societăți, fabrici și persoane sus-puse ale Constanței, cele mai multe de religie ortodoxă. S-au colectat în total 63.000 de lei. Suma obținută era considerabilă dacă ținem cont că la nivelul anului 1938 câștigul salarial mediu brut lunar era de 168 de lei.

La intrarea în biserică, o simplă notă istorică afișată la avizier, care ține locul vechilor pisanii, amintește de timpul și de oamenii sub care s-a ridicat acest măreț edificiu sacru: „Bazilica cu hramul Sfântul Anton de Padova a fost zidită în anul 1938, în timpul pontificatului Sanctității Sale Papa Pius al XI-lea (1922-1939),

Subscripția benevolă pentru concert Fluturaș reclamă

Program de sală

Program de sală

în zilele Regelui Carol al II-lea al României (1930-1940), fiind Păstor al Arhiepiscopiei RomanoCatolice de București Arhiepiscop

Mitropolit Alexandru Theodor

Cisar (1925-1949), prin strădania Prea Cucerniciei Sale Pr. Emanoil Kreis, paroh de Constanța (19351951), ajutat de Comitetul bisericesc,

după planurile arhitectului Enzo

Canella, cu contribuția generoasă a enoriașilor, binefăcătorilor de orice religie precum și a unor instituții și întreprinderi din Constanța și din alte localități ale Dobrogei.”

IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

CARTE

DOMNU TRANDAFIR ȘI ALTE POVESTIRI,

Mihail Sadoveanu, colecția Sadoveanu, Ed. Mihail Sadoveanu, 2016, 167 p. Cartea adună la un loc mai multe povestiri ale lui Mihail Sadoveanu, important și prolific scriitor român.

CARTE

ÎNTRUCHIPĂRI ALE ÎNȚELEPCIUNII CREȘTINE,

Randall B. Smith, trad. Dan Siserman și Petru Dimitriu, colecția Quaestio, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2021, 152 p. Volumul reunește patru studii și pune în evidență relevanța trăirii în lumina înțelepciunii creștine.

CARTE

ASCENSIUNEA, Nikos Kazantzakis, trad. Elena Lazăr, colecția Raftul Denisei, Editura Humanitas, București, 2021, 264 p. Scris în 1946 la Cambridge și rămas nepublicat până în ianuarie 2021, când a apărut mai întâi în traducere, în Franța, Ascensiunea este un text fondator.

ȘI CRED, ȘI GÂNDESC.

Viitorul unui dialog controversat

Editura Spandugino, București, 2021

Publicul doritor de lectura și înțelegerea aprofundată a chestiunii mereu actuale a „concilierii” dintre credință și rațiune are posibilitatea de a descoperi noi aspecte ale dialogului dintre acestea prin intermediul prezentei cărți. Autorul acesteia este Pr. dr. Wilhelm Dancă (n. 1959), una dintre cele mai cunoscute personalități catolice din țara noastră. Este autor a peste 20 de cărți de teologie și filosofie, prin care dorește să transmită „un puternic mesaj de credință adresat publicului larg, dar și celui de specialitate” și are o bogată experiență academică, fiind și membru al unor înalte foruri științifice din România și din străinătate.

Studiile reunite în acest volum, îmbogățit și revizuit față ediția apărută în 2013, devin un îndreptar de credință rațională,

Format: 14x21 cm, 495 de pagini

purificată de „iraționalul agresiv, de mitologicul bolnăvicios, de fundamentalism”, iar prin echilibrul pe care credința și rațiunea îl aduc în omul contemporan, acesta devine „mai autentic, mai curat, mai caritabil”. Și cine dintre noi nu caută să dobândească în viața sa mai multă autenticitate, curăție a inimii și caritate? Cartea de față devine un ajutor pentru dobândirea și păstrarea acestor valori.

Pr. Andrei Dumitrescu

TEATRU

Spectacolul de teatru Hoțul de mărgăritare, în regia Amaliei Ciolan, și avându-i în distribuție pe actorii Viorel Ștefan Păunescu, Alex Floroiu și alții, la Teatrul Stela Popescu, 13 august, ora 20.30. Piesa de teatru îi aparține mitropolitului Bartolomeu Anania, a fost scrisă în anii `50 și este inspirată din parabola fiului risipitor. Piesa vorbește despre omul rătăcit care are șansa renașterii sufletești.

SACRALITATEA ÎN ARTĂ

ÎNMULȚIREA PÂINILOR ȘI A PEȘTILOR

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Înmulțirea pâinilor și a peștilor

(cca 1625)

de Giovanni Lanfranco

Panou în ulei pe pânză. Dimensiune: 229 cm × 426 cm

Tabloul se află în National Gallery of Ireland din Dublin (Irlanda). U na dintre învăţăturile majore de credinţă ale Conciliului Tridentin din secolul al XVI-lea a fost aceea a prezenței reale a Trupului lui Cristos în sacramentul Euharistiei: „Deoarece Cristos, Răscumpărătorul nostru, a spus că ceea ce oferă sub chipul pâinii este cu adevărat Trupul său, a existat în Biserică întotdeauna convingerea, pe care sfântul Conciliu o declară din nou, că prin consacrarea pâinii și a vinului se înfăptuiește preschimbarea întregii substanţe a pâinii în substanţa Trupului lui Cristos Domnul nostru și a întregii substanţe a vinului în substanţa Sângelui lui; această preschimbare, Biserica Catolică a numit-o, în mod just și adecvat, transsubstanţiere” (DS 1642). În acest context, s-au desfășurat numeroase campanii artistice pentru decorarea artistico-liturgică a altarelor și a capelelor pentru adoraţia euharistică și pentru ilustrarea acestei învăţături de credinţă. Printre cele mai ambițioase dintre aceste iniţiative s-a numărat redecorarea „Capelei Tainelor” din Bazilica San Paolo fuori le Mura din Roma. Realizarea acestui proiect a fost încredințată lui Giovanni Lanfranco la începutul anilor 1620, care a realizat, pentru început, o serie de picturi-proiect care urmau să fie apoi realizate în tehnica picturii murale pentru capelă. Acest ciclu de imagini este considerat una dintre cele mai reușite realizări ale artistului.

Această pictură face parte dintr-un ciclu impresionant de opt pânze imense și trei fresce pe care Lanfranco le-a finalizat pentru Capela „Sfintei Taine” din Bazilica San Paolo fuori le Mura din Roma. Fiecare dintre aceste lucrări a fost dedicată temei Euharistiei. Aici, Cristos hrănește câteva mii de oameni cu doar câțiva pești și pâini – o narațiune care apare în toate relatările evanghelice (Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; Lc 9,10-17; In 6,115) și prefigurează sacramentul Euharistiei. Lanfranco a folosit în mod eficient perspectiva panoramică și scurtarea proporţionată a personajelor pentru a crea un spațiu iluzionist cu care spectatorii pot interacționa și comunica vizual. Acest efect a fost anume ales pentru amplasarea originală a picturii, sus, pe pereții capelei.

Giovanni Lanfranco

GENIU INOVATOR AL ARTEI FRESCELOR

Giovanni Lanfranco (1582-1647) a fost un pictor baroc de origine italiană, renumit pentru efectele optice iluzioniste și revoluționarea artei murale (fresca). S-a bucurat de atenția și protecția Papilor Paul al V-lea (1605-1621) și Grigore al XV-lea (16211623), care i-au încredințat lucrări pentru diferite edificii religioase și civile din Roma.

Giovanni Lanfranco (autoportret)