Un cardinal fascinat de Sfânta Fecioară Maria

Astăzi: N ae Ionescu L-au cu noscut pe Vladimir Ghika (și reciproc

Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

Elena-Margareta Fotino îi scrie lui Vladimir Ghika: „De foarte mult timp voiam să vă scriu, pentru a vă striga nenorocirea mea în speranța că veți putea să mă ajutați să recâștig pacea căminului meu. (...) Părinte, iertați-mă: fără să vreți, sunteți cauza nenorocirii mele.” De ce ar fi Vladimir Ghika cauza nenorocirii acestei tinere mame a doi copii?

Pentru a înțelege, trebuie citită o altă corespondență, cea a lui Nae Ionescu, soțul Elenei-Margareta. Într-o scrisoare din 16 februarie 1925, filosoful român, care nu este încă foarte cunoscut, îi scrie aceluiași Vladimir Ghika: „În zilele din urmă, printr’un prieten, Principesa M[aruca] Cantacuzino a cerut să mă vadă. Se pare că mă crede «un om interesant»; anumite amănunte le-ar deţine de la Dvs. Evident, voiu răspunde la chemare, atunci când se va face. Doamna principesă ştiu că e o femeie de seamă. Asemenea relaţiuni mă bucură şi mă onorează. De aceea vă şi mulţumesc pentru vorbele bune pe cari le veţi fi spus despre mine.” Și știm ce a urmat: marea idilă dintre prințesă și filosof, ruptura dintre soți, apoi ruptura dintre amanți și tentativa de sinucidere a Marucăi, care din fericire a beneficiat de îngrijirile atente ale fidelului George Enescu.

Vladimir Ghika să fi fost el responsabil pentru toate acestea? Dacă ținem cont de personalitățile impetuoasei Maruca Cantacuzino și strălucitului seducător colecționar de femei care era Nae Ionescu ne putem serios îndoi.

Cu bunătatea sa obișnuită, Vladimir Ghika trebuie, încă de la prima întâlnire, că a reperat calitățile și mai ales inteligența pe care le putea degaja tânărul filosof de excepție. A voit să-l angreneze în reînnoirea filosofiei și a teologiei creștine așa cum le dezvolta pe atunci în Franța prietenul său Jacques Maritain, căruia îi scrie în iunie 1925, vorbind de Nae Ionescu: „Încearcă să-l preiei din punct de vedere filosofic și religios.”

Dar cine ar fi putut „să preia” acest spiriduş? Dacă lumea ideilor îl pasiona cu siguranță pe filosoful român, lumea puterii a avut, pentru el, o atracție și mai puternică, și și-a pus imensa inteligență în slujba cauzelor proaste.

Căci inteligența, din câte știu, nu este o virtute creștină. Vladimir

Nae Ionescu (1890-1940)

Ghika scrie astfel: „Cea mai sigură știință a lui Dumnezeu: cea care se întemeiază pe bunătatea sa, mai amplă, mai profundă, mai sigură decât cea care s-ar baza doar pe inducții de inteligență pură prea superficială.”

De altfel, Nae Ionescu avea și el conștiința capcanelor în care capacitățile sale strălucite puteau să-l angreneze. Îi scrie lui Vladimir Ghika, la 31 octombrie 1924: „Dar e aşa de greu ca, îngrămădind mereu învăţătură, să nu devenim prezumţioşi! Eu vorbesc de mine, şi mă gândesc la lucrurile acestea ca la o grea încercare împotriva căreia sunt ani de când mă zbat.” S-a zbătut și a fost învins.

În cartea sa de amintiri despre maestrul său, Mircea Vulcănescu povestește că, la biserica de la Patriarhie, în fresca ilustrând infernul, a recunoscut chipul lui Nae Ionescu în personajul reprezentându-l... pe diavol 1 .