Nu alerga asemenea timpului Reportaje Știri/Anunțuri

Pagini realizate de Centrul diecezan pentru Pastorația Tineretului

NU aleRga aSemeNea tImPUlUI

Nu mai ajungi să te bucuri de viață, de experiențele pe care ea ți le rezervă zi de zi. Bine te-am regăsit, drag tânăr cititor! O nouă lună, o nouă provocare.

Cred că ți s-a întâmplat şi ție ca într-o duminică seara să constați că a mai trecut o săptămână şi să nu ştii cum, atât de repede, eventual să nu-ți mai aminteşti prea multe din ea. Se întâmplă aşa pentru că ne încărcăm cu prea multe lucruri de făcut, alergăm întruna şi nu mai avem timp să conştientizăm experiențele trăite.

O vorbă cunoscută spune că învățăm din experiență. Aşa este!

Dar cât învățăm diferă. „Cine s-a fript o dată suflă şi în iaurt.” În acest caz, experiența ne spune puține lucruri; lucrurile sunt clare. Dar există experiențe care doresc să ne transmită mai mult, iar pentru a percepe mesajul lor, este nevoie de analiză, de o gândire mai profundă. Există şi câteva avantaje: ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, alegem decizii mai bune, observăm ascunzişurile fiecărei întâmplări, evităm supărarea sau reacțiile din impuls, creştem în maturizare şi evoluție şi ne facem viața mai agreabilă. Aşadar, ar ajuta dacă la finalul zilei, dar nu numai, revedem experiențele zilei şi ne oprim asupra celor care necesită câteva secunde în plus.

Și Isus se retrăgea adesea în locuri mai liniştite, pentru rugăciune, dar şi pentru analiza experiențelor sale (Mt 4,1-11, Lc 5,16). Aceasta dat fiind că pentru El, important nu era să facă multe lucruri într-o zi, dar puținul realizat să fie unul reuşit. „Puțin şi bun!”

Formulăm că viața este prea scurtă şi trece repede, pentru că nu reuşim să ne bucurăm de ea, să o conştientizăm. Însă cine îşi face timp pentru a o observa, pentru a trece conştient prin experiențele ei, nu are nevoie de mulți ani pentru a simți consistența şi frumusețea vieții. Modul cum ne conştientizăm acțiunile în timpul vieții va determina şi (in)satisfacția de la finalul ei. Iar cuvintele „mi-am trăit viața la maximum” nu vor apărea din senin, ci numai după o viață intensă şi conştientizată.

Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex

Plinătatea vieții și a bucuriei se găsește în dăruirea de sine pentru Evanghelie și pentru frații noștri, cu deschidere, spirit de primire și bunăvoință. (Papa Francisc) tINeRII ÎntreaBă

Mai există astăzi miRaCoLe?

Cred că da. Important este să nu-l condiționăm pe dumnezeu sau credința noastră de apariția unei minuni. Cu toții avem nevoie de miracole în viața noastră. Şi cred că fiecare dintre noi le-a primit în viața sa. Uneori este o minune că ți-ai găsit un loc de muncă, alteori, că un copil a supraviețuit în urma unei sarcini extrauterine, alteori, că nu ai făcut un accident. sau felul în care poate spune fiecare le-a aranjat Dumnezeu pe toate. Cred că dacă suntem legați de dumnezeu, beneficiem de protecția Lui. dar faptul că uneori nu am primit ceea ce am cerut nu este un motiv să abandonăm iubirea lui dumnezeu. Ea rămâne acolo, să ne întărească mai departe. A. manaranche spune că „miracolul nu te face credincios și nici nu te convinge să crezi în Cristos cu toată ființa ta, dacă nu există deja în tine un sâmbure de credință. dumnezeu nu înseamnă explicarea unei funcționări, căci iubirea sa este mai întâi pentru noi o relație oferită, un schimb de priviri prin care se produce minunea”.

sr. Gabriela Lungu FCJ

REPORTAJE

Împreună-i mai frumos

Aceasta este concluzia cu care sunt sigură că fiecare dintre noi a plecat după cursul de formare pentru animatori parohiali, care a avut loc în perioada 7-9 mai la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni.

Au fost trei zile încărcate de foarte multă energie şi inițiativă. Am reuşit să cunoaştem mai bine membrii cheie din parohiile Arhidiecezei, ca să putem construi mai departe ,,motorul tinerilor”. Împreună am descoperit metode prin care să motivăm tinerii din grup, metode de cunoaştere, de apropiere şi de relaționare. Iată cele mai importante concluzii cu care am plecat: pentru a putea cunoaşte un tânăr trebuie să îl cunoaştem, pentru a putea apropia un tânăr trebuie să îl acceptăm şi să petrecem timp cu el şi pentru a motiva un tânăr trebuie să ştim ce îi place.

Am rugat câțiva tineri să îmi scrie impresii de la curs, şi după ce le-am citit m-am încărcat din nou cu un sentiment plăcut de dor şi speranță. Vă las şi pe voi să ascultați ecourile ,,viitorului”:

Cristos e viu! Este vorba de o dorință, de acel gând că vrei să fii parte dintr-un întreg și să-l ÎNSUFLEȚEŞTI. Despre aceasta a fost vorba și în aceste câteva zile pe care le-am avut noi tinerii, aceste zile de reculegere, de formare și de bucurie în care ne-am format ca animatori. Am ajuns vineri și pentru mine totul era destul de nou, dar doream să mă apropii de toată lumea, chiar dacă nu cunoșteam mai pe nimeni. Eram pregătit și simțeam nevoia de grup. Un sentiment foarte interesant, mai ales după această perioadă a pandemiei, care deseori reprezintă doar o scuză. Este o nevoie vitală „să mergem împreună”, este o necesitate ca noi toți, tinerii, să fim uniți și să arătăm dorință și speranță. Asta ne îndeamnă și Papa Francisc, în cartea adresată nouă, ,,Christus vivit”. Acesta este mesajul pe care noi trebuie să-l împărtășim, Cristos trăiește, e viu în fiecare dintre noi.

Experiența de la Mânăstirea Carmelitană din Ciofliceni a fost cu totul unică. Locul în sine este special, atmosfera liniștită care te îndeamnă să reflectezi la ceea ce contează de fapt. Programul organizat a fost cu adevărat o apropiere de Dumnezeu și ne-a ajutat să ne apropiem, noi tinerii, să formăm acel întreg necesar în fiecare parohie. Cursurile au fost atât teoretice, cât și practice cu exemple concrete din fiecare parohie. Am vorbit despre diferite probleme care apar și am învățat cum să avem speranță. Am văzut clar când ne uitam unul în ochii celuilalt dorința și nevoia de a fi în comunitate. Ziua începea și se termina cu adorație și împreună vorbeam cu Dumnezeu. Toți Îl adoram prin cânt și prin momentele de tăcere în care Îi ofeream gândurile noastre și nevoile noastre.

Ne era foarte dor de astfel de zile. Am simțit lipsa acestei atmosfere așa de speciale. Ne-am despărțit foarte greu unii de ceilalți, am reușit în două zile să legăm o prietenie așa de strânsă, dar cum spunea și părintele Marian, noi vom continua să fim împreună chiar și de la distanță. Nu renunța! Implică-te și vestește bucurie și speranță oriunde mergi, pentru că ești tânăr! (Remus Anton, Ploiești)

A fost o experiență frumoasă în care am acumulat multe informații despre a fi animator, despre a pune suflet în toate activitățile și a transmite informațiile prin diferite metode. Acest curs a fost o combinație între util și plăcut, astfel că în anumite părți ale zilei au fost abordate multe teme pe care am discutat, având o concluzie, iar în celelalte părți ale zilei au fost momente interactive în care am dansat, ne-am jucat și așa mai departe. Sunt nerăbdătoare să revin la evenimentele organizate de centrul diecezan, pentru a acumula mai multe experiențe. (Maria Iordache, Buzău)

Pentru mine acest curs de formare pentru animatori a fost unul foarte frumos, unde am avut ce învăța ca să transmit aceste informații în parohia mea! Locul a fost profund spiritual, unde am putut să îmi fac loc în gânduri! (Giulia, Râmnicu Vâlcea)

Theodora Bratu

CĂRțI șI IDEI

tu, ce „căMaşă” porȚi?

Dragă tânăr, luna aceasta vreau să te provoc. Citim, de cele mai multe ori, cărți care ne folosesc la studiu sau beletristică. De data aceasta, te provoc cu o idee de carte cu care, cel mai probabil, nu prea suntem obişnuiți.

Produs al literaturii americane din secolul trecut, Cămașa lui Cristos este o propunere de viață şi acțiune trăită în urma unei întâlniri: cea dintre Marcellus, un tânăr soldat roman, mânat de ambiție şi pasiunea tinereții, şi Cristos, un tânăr evreu, renumit pentru activitatea sa neobosită de predicator, învăluit în mister. O întâlnire care nu îl lasă indiferent, chiar dacă nu are loc în mod concret. Și totuşi, ca urmare a mai multor evenimente care îl vor maturiza, Marcellus va îmbrățişa noua credință şi va deveni, la rândul său, un adevărat apostol, după ce a câştigat la zaruri cămaşa lui Cristos şi a îmbrăcat-o, fiind provocat de camarazii săi.

Și noi avem nevoie să ne „îmbrăcăm” inima, să o umplem. Și, de-a lungul timpului, peste inima noastră se aşază multe „cămăşi”: planuri, sentimente, idealuri, dar şi dezamăgiri, dureri sufleteşti, pierderi. Aceste „cămăşi” ne schimbă şi pe noi. „Cămaşa lui Cristos”, adică prezența lui în inima noastră, ne poate transforma, ca în cazul tânărului Marcellus, dacă ne acoperim de Cristos şi îl lăsăm să ne încălzească prin prezența sa. Toate celelalte „cămăşi” se învechesc şi devin inutile. „Cămaşa” harului lui Cristos nu se „demodează” niciodată. Georgiana Nechita

ReFlexIe Cel maI PRoSt SChImb DIN IStoRIe

am pățit-o şi eu în mai multe momente. Am fost să îmi cumpăr o sticlă de cola şi am văzut că era una în vitrină care avea o aromă nouă. Curios fiind, am zis să încerc şi eu noua combinație care era atât de frumos scoasă în evidență de o etichetă cu design retro. Gustul era o combinație a celui de cola tradițională cu cel de suc natural, în sensul în care reuşise să surprindă fix toate părțile negative din ambele tabere.

Cu toții am luat astfel de decizii în trecut, făcând un troc care, analizat retrospectiv, nu are nici măcar o urmă de sens. Dar cel mai prost negoț pe care îl putem face este acela de a renunța la o parte din libertate de dragul siguranței.

Să presupunem că apare la orizont o catastrofă mai mult sau mai puțin reală. Pe internet şi la televizor încep să curgă ştiri despre necazurile care vor urma. Des apar bucăți de informații care pictează un viitor sumbru dacă nu acționăm acum, pentru a schimba ceva. Pe acest fundal, apare o persoană care ne prezintă, în numele său sau al unui anume grup, o soluție salvatoare la toată problema noastră.

Dar libertatea sacrificată tinde să nu se întoarcă niciodată. În mâinile unei persoane abile, criza se poate întinde la infinit sau poate să revină oricând. Ca o lecție, vă propun să priviți cu scepticism pe oricine care vă cere o parte a libertății de dragul siguranței voastre. Aşa ne ajutăm şi pe noi, oprim un demagog de la a-şi pierde sufletul. Rafael Ropotă curioZităȚi

despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri

SFâNtUl aloIS De goNzaga

(21 iunie)

ştiai că:

• deși era susținut de o familie foarte bogată, singura carieră dorită a fost aceea să fie cu dumnezeu? • vocația lui a fost să renunțe la toate și să trăiască intens scurta sa viață? • cel mai mare efort pentru el era să se gândească mai puțin intens la dumnezeu, după ce îndrumătorul său spiritual de la iezuiți, știind că suferă de migrene, i-a recomandat să facă astfel ca să evite consumul emoțional prea mare? • a murit din cauza epidemiei de ciumă, pentru că ducea bolnavii afectați la spital? • a trăit doar 23 de ani? • ultimul său cuvânt a fost „Isus”? • a dat dovadă de o „indiferență sfântă”*? • este considerat patronul tineretului și al studenților?

*principiu iezuit conform căruia accepți să dorești orice, dacă aceasta este voința lui dumnezeu, pentru a descoperi planul său pentru tine.

șTIRI/AnUnțURI

promisiune împlinită

În luna februarie a acestui an, din cauza pandemiei, anunțaserăm că suntem nevoiți să reprogramăm Festivalul Tinereții, urmând să revenim într-o perioadă mai potrivită. A sosit timpul să ne respectăm promisiunea. Aşadar, sâmbătă, 5 iunie, grupurile de tineri din Bucureşti şi împrejurimi sunt aşteptate la Teatrul Țăndărică, începând cu ora 14, pentru a ne oferi un timp constructiv împreună.

Ediția din acest an a ajuns la numărul 16, iar tema aleasă este „Ne-am da mâinile şi-am fi cu-adevărat cu toții frați”. Grupurile participante au posibilitatea ca prin dans, scurtmetraj, teatru sau muzică, să întruchipeze tematica propusă. Ca şi la ultimele ediții, va exista un juriu, care va aprecia eforturile participanților prin intermediul unor premii simbolice.

Le mulțumim tuturor celor care au completat chestionarul pus la dispoziție în mediul online şi prin care ne-am dorit să observăm cum simt tinerii acest eveniment, dar şi care sunt sugestiile lor pentru a îmbunătăți dezvoltarea lui în timp.

Asigurăm că atât gazdele de la teatru, cât şi organizatorii evenimentului din cadrul CDPT vor avea în vedere respectarea măsurilor de prevenție cerute în aceste timpuri.

IAșI

zIUa tINeRetUlUI renaşte

În dieceza de Iași, pe data de 8 mai, s-a sărbătorit Ziua Tineretului. din cauza restricțiilor cauzate de pandemie, evenimentul s-a desfășurat doar la nivel parohial. Tema stabilită pentru eveniment a fost: „Ridică-te! Te constitui martor al celor pe care le-ai văzut” (cf. Fap 26,16). Acestea au fost cuvintele adresate Apostolului Paul de către Isus. Printre activitățile propuse s-au aflat: cateheza, discuții în grupuri mici, sfânta Liturghie, dansuri, muzică sau jocuri. Această întâlnire virtuală a avut loc în mediul online, pe 29 mai, și a reunit tineri din toată țara, având scopul de a propune idei pentru îmbunătățirea situației tineretului din țara noastră în perioada actuală și post-pandemie. ministrul tineretului și sportului a fost prezent la întâlnirile organizate de către direcțiile județene de sport și tineret pentru a înțelege preocupările tinerilor. demersul a fost propus de Grupul Pont și promovat de site-ul „tineridupapandemie.ro”. (Flavia dobre)

ÎnTâLnIRE OnLInE nAțIOnALĂ

tineri după PaNDemIe

ACTIVITATEA CDPT

IUnIE 2021

5 iunie – Festivalul Tinereții

Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă! detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

SuFlet tânăr COLECTIV DE REDACțIE Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Flavia Dobre Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Deea Lazăr Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă

a treia şi a patra plagă (Gen 8, 12-24)

Domnul i-a zis lui Moise: ,,Spune-i lui Aaron: «Întinde-ţi toiagul şi loveşte praful pământului şi va deveni ţânţari în toată ţara Egiptului!»” Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul lui şi a lovit ţărâna pământului şi s-au ivit ţânţari pe oameni şi pe animale. Dar şi magii au încercat să facă la fel prin vrăjitoriile lor şi să aducă ţânţari, dar n-au putut. Magii i-au zis lui Faraon: ,,Acesta este degetul lui Dumnezeu!” Dar s-a împietrit inima lui Faraon şi n-a ascultat de ei, după cum spusese Domnul.

Domnul i-a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis-de-dimineaţă şi stai înaintea lui Faraon! Şi, iată, când va ieşi la apă, să-i spui: «Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă poporul meu să plece ca să-mi slujească! Pentru că, dacă nu vei lăsa poporul meu să plece, iată, eu voi trimite tăuni împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale! Şi se vor umple de tăuni casele egiptenilor şi pământul pe care sunt ei. Şi în ziua aceea voi deosebi ţinutul Goşen, unde stă poporul meu: acolo nu vor fi tăuni, pentru ca să cunoşti că eu, Domnul, sunt în mijlocul ţării. Voi pune să fie deosebire între poporul meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.”»” Domnul a făcut aşa. Au venit o mulţime de tăuni în casa lui Faraon şi în casa slujitorilor lui şi în toată ţara Egiptului. Şi ţara a fost distrusă de tăuni.

Faraon a zis: ,,Eu vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustiu; numai să nu vă îndepărtaţi prea mult mergând!”

Pentru ca să cunoşti că eu, Domnul, sunt în mijlocul ţării. (Gen 8, 19)

De colorat:

El a poruncit şi au venit roiuri de muşte şi ţânţari în toată ţara lor.

(Ps 105, 31)

SOCIETATE

căsătoria: lumini şi umbre

Capitolul al II-lea al Îndemnului apostolic Amoris Laetitia se intitulează Realitățile și provocările familiilor. Papa Francisc a alcătuit un veritabil mozaic de „lumini și umbre” care se abat asupra familiei de azi.

Text: Pr. Fabian Măriuț

Expresia „lumini şi umbre” se regăseşte într-un alt important document magisterial dedicat familiei: Familiaris

Consortio, promulgat în 1981 de către Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Care sunt luminile? Existența unor spații mari de libertate în sânul familiei. Împărtăşirea mai echitabilă a sarcinilor, a responsabilităților şi a îndatoririlor între soţi. Rolul mai mare acordat comunicării şi dialogului în familie, ceea ce duce la umanizarea vieții de familie (cf. 32). Recunoaşterea drepturilor şi a demnității femeii (54), inclusiv prezenţa acesteia în spațiul public.

Diminuarea violenței domestice etc.

Care sunt umbrele? Cultura tot mai individualistă care încurajează profitul în detrimentul respectului faţă de persoana umană. Ritmul frenetic al vieții moderne. Ideea falsă a unei libertăţi fără limite. Emotivismul. Transformarea casei într-un simplu loc de trecere, gen hotel. Îndoiala faţă de capacitatea de a închega legături statornice şi permanente. Aprecierea eronată că fidelitatea conjugală este o formă de limitare a libertăţii personale. În această optică, familia şi casa, în loc să fie apreciate pentru valoarea lor lăuntrică, sunt considerate prin prisma utilităţii şi a câştigului.

Considerată doar în cheie utilitaristă, unirea conjugală este supusă unor umbre adânci. Căsătoria privită astfel este doar un remediu la singurătate, o cale de a se simţi protejaţi, un mijloc de a obţine folosul. Când se rămâne doar la nivel utilitar, economic, mulţi tineri renunţă să-şi mai întemeieze o familie. Pe de altă parte, multele falimente în căsătorie care, de cele mai multe ori, duc la a avea noi relații, noi parteneri, noi uniuni şi noi căsătorii, creând situații familiale complexe, îi descumpănesc pe tinerii de azi.

Papa Francisc ne spune: „Creştini fiind, să nu renunţăm nicio clipă la a propune căsătoria (…). Nu putem renunţa, din ascultare față de Dumnezeu şi din fidelitate față de oameni, altfel am lipsi lumea de valorile pe care putem şi trebuie să le oferim” (nr. 35).

Sfântul Părinte ne cere ca mesajul despre căsătorie şi familie să reflecte învăţătura şi atitudinea lui Isus, care a propus un ideal înalt, dar în acelaşi timp s-a aplecat cu compasiune şi asupra persoanelor nevoiaşe (cf. nr. 57).

A propune căsătoria și familia așa cum este în planul lui dumnezeu: o cale spre împlinire umană și de a dobândi adevărata bucurie, și nu un jug sau o povară de suportat (cf. nr. 37).

DIn CATEHEZELE PAPEI

Iubirea este modalitatea

În cadrul catehezei din 21 august 2019, Papa Francisc s-a referit la textul „toate le aveau în comun” din Faptele Apostolilor (4, 32), vorbind despre comuniunea totală din cadrul comunității celor credincioși în Biserica primară.

Text: iulia Cojocariu

Pentru început a precizat faptul că experiența koinoniei este centrală şi a explicat semnificația acestui cuvânt grec care înseamnă „a pune în comuniune”. În Biserica de la începuturi, această koinonie, această comunitate se referă înainte de toate la participarea la Trupul şi Sângele lui Cristos. Din acest motiv, când ne împărtăşim spunem că „ne comunicăm” (cuminecăm), intrăm în comuniune cu Isus şi din această comuniune cu Isus ajungem la comuniunea cu frații şi surorile noastre. Și această comuniune cu Trupul şi Sângele lui Cristos care se face la Liturghie se transpune în uniune frățească, şi deci şi prin ceea ce este mai greu pentru noi: a pune în comun bunurile şi a aduna bani pentru colecta în favoarea Bisericii-Mame de la Ierusalim şi a altor Biserici. Dacă vreți să ştiți dacă sunteți creştini buni, trebuie să vă rugați, să încercați să vă apropiați de împărtăşanie, de sacramentul reconcilierii. Dar semnul că inima ta s-a convertit este atunci când convertirea ajunge în buzunare, cât atinge propriul tău interes. Când convertirea ajunge în acest punct, să fiți siguri că este vorba de o adevărată convertire. Dacă nu rămâne decât în cuvinte, nu este o bună convertire.

Comunitatea sau koinonia devine noul tip de relație între ucenicii Domnului. Creştinii fac experiența unei noi modalități de a fi între ei, de a se comporta. Și este o modalitate proprie creştinilor, în aşa măsură încât păgânii îi priveau pe creştini şi spuneau: „Priviți-i cum se iubesc!” Iubirea era modalitatea. Nu o iubire în cuvinte, ci o iubire în fapte. Această legătură cu Cristos instaurează o legătură între frați care se exprimă şi în comuniunea bunurilor materiale. Această modalitate de a fi împreună, această iubire de acest fel ajunge şi la buzunare, ajunge să se despoaie şi de obstacolul banului pentru a-l da celorlalți, mergând împotriva propriului interes. Legat de părtăşie şi de comuniune ne sunt oferite două exemple concrete, unul pozitiv şi unul negativ. Cel pozitiv este dat de mărturia lui Barnaba, care poseda un ogor pe care l-a vândut, iar prețul ogorului l-a adus la apostoli (Fap 4, 36-37). Nu la fel procedează doi soți, Anania şi soția sa Safira, care după ce vând un teren se hotărăsc să dea numai o parte apostolilor şi să păstreze restul pentru ei (cf. Fap 5, 1-2). Consecințele acestei înşelătorii sunt tragice (Fap 5, 5. 10).

În încheiere, Sfântul Părinte a formulat următoarea rugăciune: „Fie ca Domnul să răspândească asupra noastră Duhul său de tandrețe, care depăşeşte orice ipocrizie şi pune în circulație acest adevăr care hrăneşte solidaritatea creştină, care, departe de a fi o activitate de asistență socială, este expresia naturii Bisericii, mamă foarte tandră a tuturor, în special a celor mai săraci.”

În aceasta vedem dacă suntem generoși cu ceilalți, dacă îi ajutăm pe cei mai slabi, pe cei mai săraci.

SfânTA SCRIPTURĂ – PSALMII

Pericolul nefirescului

Text: Pr. tarciziu Șerban dacă domnul n-ar zidi casa, / în zadar ar trudi cei care o zidesc. / dacă domnul n-ar păzi cetatea, / în zadar ar veghea cel care o păzește. / În zadar vă sculați dis-dedimineață / și vă culcați târziu, / mâncându-vă pâinea în oboseală, / pe când domnul o dă / preaiubiților săi în timpul somnului. (Ps 126/127, 1-2)

De ceva timp firescul vieții e perceput ca fiind monoton, iar normalitatea plictisitoare. Ceea ce, în schimb, incită şi atrage atenția multora dintre noi este nefirescul. Minți şi suflete mutilate şi ostile proiectează şi afirmă „realități” cu pretenția de originalitate, iar noi nu ne mai luăm timp să reflectăm la ceea ce ni se oferă ca alternativă de viață ce trebuie însuşită sau neapărat tolerată. Și mai grav e faptul că pierdem treptat din vedere că firescul este înfăptuirea lui

Dumnezeu şi că dăinuirea acestui firesc din care facem şi noi parte e posibilă doar în condițiile stabilite de El.

În plus, ieşirea din acest firesc atrage după sine consecințe dramatice.

Cândva, autorul Psalmului 127 cânta în acest fel înfăptuirea lui Dumnezeu şi condițiile în care ea dăinuie: Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc. Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, în zadar ar veghea cel care o păzește. În zadar vă sculați dis-de-dimineață și vă culcați târziu, mâncându-vă pâinea în oboseală, pe când Domnul o dă preaiubiților săi în timpul somnului. Iată, moștenire de la Domnul sunt fiii, rodul sânului este răsplată de la el. Ca săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt fiii tinereților. Fericit omul care-și umple tolba cu ei; nu se va face de rușine când va vorbi cu dușmanii săi la poartă.

Primele două metafore, a casei şi a cetății, evocă deopotrivă familia şi națiunea şi trebuie să nu uităm că amândouă sunt înfăptuirea lui Dumnezeu. Când omul îşi propune să conceapă o familie fără să țină cont de „proiectul” divin şi fără să facă apel la aportul creator şi protector al lui Dumnezeu, ea se spulberă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre națiune. În plus, tot intervenția lui Dumnezeu face rodnic câmpul care oferă pâinea preaiubiților Săi, fără ca ei să facă un efort cu totul deosebit. Pe de altă parte, dăinuirea familiei, şi implicit a națiunii, este condiționată de copiii ce ar fi să i se nască. În fond, ei sunt cei care duc mai departe identitatea atât a familiei, cât şi a națiunii. Dacă copiii sunt evocați prin intermediul metaforei unei arme, cea a săgeții, înseamnă că familia, şi implicit națiunea, se află în pericol. Doar numărul suficient de mare de săgeți îi oferă stăpânului casei liniştea şi siguranța în fața duşmanilor care îl amenință.

MInUnI șI SfInțI

maRIa teReza ChIRamel maNkIDIyaN

eSte canoniZată după vindecarea unui BeBeluş

Sfânta Maria Tereza

Canonizare:

13.10.2019

Beatificare:

09.04.2000

Venerabilă:

28.06.1999

Procesul:

12.07.1982

Moartea:

08.06.1926

naşterea:

26.04.1876 F aima de sfințenie a Sorei Maria Tereza a fost însoțită şi încurajată de multele semne care au fost obținute în rugăciune de credincioşii încrezători în puterea de mijlocire a fondatoarei congregației de călugărițe a Sfintei Familii din Kerala,

India. În arhiva familiei religioase se află documente care atestă peste 7.000 de astfel de semne.

Pentru canonizarea acesteia a fost luat în considerare vindecarea unui băiețel în ziua de 9 aprilie 2009.

Christopher, al treilea fiu al lui Joshi şi Shibi de la

Choondal House din Perinchery, suferea de sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA) la scurt timp după naşterea sa, în dimineața zilei de 7 aprilie 2009.

Medicii de la Spitalul Amala, Thrissur, renunțaseră la orice speranță în favoarea nou-născutului.

Bebeluşul a început să respire normal la două zile după ce familia acestuia s-a rugat cerând mijlocirea

Fericitei Maria Tereza. Rugăciunea a fost însoțită de aşezarea unei relicve a Fericitei lângă copil în pătuțul său de spital. Încrederea celor care s-au rugat a fost răsplătită de Dumnezeu.

Vindecarea miraculoasă a copilului Christopher a primit aprobarea de la Comisia de medici de la

Congregația pentru Sfinți din Roma în martie 2018 şi teologii au confirmat-o ulterior în octombrie 2018.

Papa Francisc a aprobat acest miracol la 12 februarie 2019, fapt care a făcut posibilă celebrarea canonizării la Roma.

INFo

* Biserica Catolică Siro-Malabară este în deplină comuniune cu Papa, supunându-se Codului Canoanelor al Bisericilor Răsăritene. Este condusă de un Arhiepiscop major, actualmente Cardinalul George Alencherry. În Biserica Catolică sunt mai multe Biserici orientale cu modul propriu de celebrare a sacramentelor, dintre care amintim Biserica Română Unită, Greco-Catolică, și, din India, Biserica Catolică siro-malankară cu peste 4 milioane de credincioși în toată lumea. bIogRaFIe

Soră copleşită de iubirea şi atenția lui Dumnezeu, transformată în instrument al acestei iubiri

Thresia Chiramel mankidiyan s-a născut în Puthenchira, un sat din Kerala, India, fiind al treilea copil din cei cinci ai lui Thoma și Thanda. A fost botezată în ritul siro-malabar* în ziua de 3 mai 1876, primind numele Tereza în cinstea sfintei Tereza de Avila. În 1886 a făcut un jurământ ca să se consacre lui dumnezeu, în contextul în care viața ei era deja dedicată contemplației prin posturi și rugăciuni. din 1903, împreună cu alți colaboratori, s-a implicat tot mai mult în viața de caritate a Bisericii locale. din 1905 a avut mai multe experiențe spirituale deosebite, printre care și primirea stigmatelor, a semnelor rănilor răstignirii mântuitorului. În 1913 a înființat o casă de rugăciune la Puthenchira, iar la 14 mai 1914 a fondat Congregația sfintei Familii căreia i-a fost prima superioară.

BISERICA MISIOnARĂ

Copii misionari din Traian Copii misionari din Timişu de Sus

toți suntem frați şi avem aceeaşi casă

Împărăția cerurilor este a acelora care sunt ca ei. (Mt 19,14)

Copilăria Misionară Pontificală este deschisă pentru un loc de prietenie şi sprijin reciproc. În această familie învățăm să ne împrietenim, să ne dăruim şi să îi iubim pe ceilalți aşa cum sunt. Totodată, să nu judecăm celelalte persoane după aparențe. Sub motoul „Toți suntem frați şi avem aceeaşi casă”, îi considerăm pe toți ca făcând parte din aceeaşi familie. Ne susținem, ne ajutăm reciproc şi ne împărțim întotdeauna sarcinile.

Prin Copilăria Misionară Pontificală am înțeles că orice copil poate deveni misionar. Prin CMP învățăm lucruri esențiale, aspecte ce ne ajută în orice moment al vieții noastre. Spre exemplu, tu îți aduci aminte în zilele grele în care aveai nevoie de ele că Dumnezeu nu îți dă niciodată o cruce pe care nu o poți duce? Sau când eşti într-un impas, îți aduci aminte să îi ceri sfatul lui Isus prin rugăciune? Dacă faci aceste lucruri, întotdeauna reaminteşte-le şi altora, iar dacă nu, lasă-i pe alții să îți reamintească cât de special eşti în ochii lui Dumnezeu.

Când vorbim de misiuni, gândul nostru se duce la preoții noştri care acum îşi desfăşoară activitatea în țări precum Kenya, Coasta de Fildeş, Panama. Dar oare la asta se rezumă totul? Visul unui copil misionar presupune să ajuți întotdeauna persoanele din jurul tău, să le reaminteşti că Dumnezeu nu uită pe nimeni niciodată, să îi asiguri că sunt iubiți şi să îi îndemni şi pe ceilalți copii să creadă în Dumnezeu. Să fii copil misionar înseamnă să ajuți o persoană, conform învățăturii creştine.

Până acum câteva luni, nu am ştiut cum este să simți bucuria de a dărui şi cum este să-l iubeşti pe fratele tău cu adevărat, până în momentul în care a trebuit să dăruim din lucrurile noastre celor care au mai multă nevoie de ele. Bucuria pe care am simțit-o după ce am dăruit a fost una emoționantă, până la lacrimi. Este minunat să realizezi cât de binecuvântat eşti şi cât de mult poți înveseli sufletele nevinovate cu ajutorul lui Dumnezeu.

Între noi copiii misionari există o prietenie foarte mare! Suntem extrem de fericite că avem oportunitatea de a experimenta aceste sentimente extraordinare şi îi mulțumim Domnului pentru această comunitate minunată. Aceasta e familia noastră misionară! Te aşteptăm să faci parte din marea familie a Copilăriei Misionare Pontificale!

Text scris de către copiii misionari Alesia Duță şi Raluca Jibu din Râmnicu Vâlcea, Bianca Cherecheş, Natalia Gheț şi Lucia Rîtan din Gherăeşti

PAGInA GHIKA

Pauline și René Georges hermann-Paul

l-au cunoScut pe vladiMir ghika (şi reciproc)

astăzi:

pauline şi rené georges hermann-paul

Text: Luc Verly (traducere iulia Cojocariu)

În 1933, Vladimir Ghika primeşte strigătul de ajutor al unei femei disperate, părăsite de către soțul ei, plecat, după 25 de ani de căsătorie, cu o altă femeie. Acest soț este pictorul şi ilustratorul René Georges HermannPaul (1864-1940). Într-o scrisoare de răspuns către soția lui, bărbatul nestatornic îi scrie: „Fie ca vârsta să ajute cel puțin în înțelegerea propriului destin. Nu am nici ranchiună, nici ură împotriva nimănui, şi mă străduiesc să uit amintirile urâte, ceea ce nu este posibil decât cu condiția de a nu le retrăi.” Dacă înțelegem bine sfârşitul frazei (nu mai vrea să o revadă), ce să înțelegem din prima propoziție? Că şi-a greşit destinul căsătorindu-se? I-au trebuit 25 de ani ca să-şi dea seama? Sau i-a trebuit atâta timp să realizeze că ideile sale politice şi filosofice nu se potrivesc cu viața pe care o duce, o viață într-un cuvânt comodă, între Bruxelles şi Provența?

Căci Hermann-Paul este anarhist. Ilustrează mai multe publicații ale acestui curent, printre care celebra Assiette au beurre. Dar, bineînțeles, nu trăieşte din aceasta... pentru subzistență se bazează tocmai pe soția sa. Căci ea nu este o oarecare, nu este un model drăguț cules de pe trotuar. Nu. Pauline Ménard (1870-1941) este fiica unui bogat industriaş, deputat de stânga din motive de anticlericalism, şi a lui Aline Ménard care a ținut la Paris unul dintre saloanele literare şi politice dintre cele mai căutate. Aici puteau fi întâlniți Émile Zola şi Alphonse Daudet, Auguste Rodin şi Georges Clemenceau. Nu a fost ea cea care i-a servit de model lui Proust pentru Doamna Verdurin?

Dar Pauline Ménard este mai degrabă cunoscută sub numele de Pauline Hugo, căci se căsătoreşte, în 1894, cu nepotul lui Victor Hugo, pictorul Georges Victor-Hugo (1868-1925), cu care a organizat şi ea un salon literar. Din această căsătorie se nasc doi copii, Marguerite şi Jean Hugo. După divorț se căsătoreşte cu Hermann-Paul, care avea şi el copii dintr-o primă căsătorie. Aceştia din urmă o susțin în încercarea de a se împăca cu tatăl lor, dar degeaba. În consecință, disperată, se întoarce la Dumnezeu şi la reprezentanții săi pe pământ. Și cine să fie cel mai bun reprezentant decât Vladimir Ghika?

Pentru a-i împăca pe soți, Vladimir Ghika se duce de mai multe ori la Hermann-Paul la Bruxelles. Ca un bun Ghika, adică în calitate de bun diplomat, Vladimir ştie să şi-l apropie pe artistul care îşi caută independența. Criza vârstei mijlocii? Voință de a părăsi o femeie care îl strivea cu personalitatea ei puternică? Nu se ştie. Pauline, care pune atitudinea soțului său pe seama orgoliului, îi scrie lui Vladimir Ghika: „Nu se poate ca un om ca el să fi devenit rău!” Speră mereu că se va întoarce.

Dacă raporturile între cei doi soți nu par să se fi restabilit, Vladimir Ghika rămâne totuşi în contact cu artistul care, la sfârşitul vieții sale, pare să ducă viața anarhică la care visase din tinerețe. Îi scrie astfel: „Aici [în Provența], dorm pe o saltea întinsă pe jos, înconjurat de mici grămezi de cămăşi, pantofi, batiste etc. – aşezate pe parchet, dar am deja 4 scaune şi 2 mese, restul va veni într-o zi, dar oare este cumva util?” Astfel moare la Saintes-Maries-dela-Mer, la 23 iunie 1940, poate în pace cu el însuşi, dar nici cu soția sa, nici probabil cu Dumnezeu. Pauline moare un an mai târziu, în ajunul Crăciunului din 1941. S-au reîntâlnit oare acolo sus?