Din catehezele Papei

„Precum și noi iertăm greșiților noștri”

Cateheza Papei Francisc din 24 aprilie 2019 a fost dedicată celei de a cincea cereri din rugăciunea „Tatăl nostru”: „precum și noi iertăm datornicilor noștri” (în română: „precum și noi iertăm greșiților noștri”).

Text: Iulia Cojocariu

Omul este dator în fața lui Dumnezeu: de la El am primit totul. Viața noastră a fost voită și iubită de Dumnezeu: atunci când ne rugăm nu există loc pentru vanitate. Suntem cu toții datornici față de Dumnezeu și față de numeroase persoane care ne-au oferit condiții de viață favorabile. Identitatea noastră se construiește pornind de la binele primit. Cel dintâi este viața.

Cel care se roagă învață să spună „mulțumesc”. Iar noi uităm adesea să spunem „mulțumesc”, suntem egoiști. Cel care se roagă învață să spună „mulțumesc” și îi cere lui Dumnezeu să fie binevoitor cu el. În ciuda tuturor eforturilor noastre, rămâne mereu o datorie insolvabilă înaintea lui Dumnezeu, pe

care nu o putem niciodată restitui: Dumnezeu ne iubește infinit mai mult decât îl iubim noi. În ciuda eforturilor noastre de a trăi potrivit cu învățătura creștină, va exista întotdeauna în viața noastră ceva pentru care să cerem iertare: să ne gândim la zilele petrecute în lâncezeală, la momentele sau la ranchiuna care și-a făcut loc în inima noastră. Aceste experiențe ne determină să spunem: „Doamne, Tată, iartă-ne datoriile noastre.” Astfel cerem iertare de la Dumnezeu.

Dacă ne gândim bine, invocația putea și să se limiteze la această primă parte; ar fi fost frumoasă. În schimb, Isus o întărește printr-o a doua expresie care se face una cu prima. Relația de bunăvoință verticală din partea lui Dumnezeu se

Cine a primit mult trebuie să învețe să dea mult.

reflectă și este chemată să se realizeze într-o relație nouă pe care o trăim cu frații noștri: o relație orizontală. Bunul Dumnezeu ne invită pe toți să fim buni.

Cele două părți ale invocației sunt legate printr-o conjuncție intransigentă: cerem Domnului să ne ierte datoriile, păcatele „precum” și noi iertăm prietenilor, persoanelor care trăiesc cu noi, vecinilor noștri, persoanelor care ne-au făcut vreun rău.

Fiecare creștin știe că există pentru el iertarea păcatelor: Dumnezeu iartă tot și iartă mereu. Dumnezeu iartă păcatele acelora care sunt bine pregătiți și care cer să fie îmbrățișați din nou.

Dar harul lui Dumnezeu, atât de îmbelșugat, este întotdeauna o provocare. Cine a primit mult trebuie să învețe să dăruiască mult și să nu păstreze doar pentru el ceea ce a primit.

Isus introduce puterea iertării în relațiile umane. În viață nu se rezolvă totul cu justiția. Legii talionului – ceea ce mi-ai făcut, aceea îți dau înapoi – Isus îi substituie legea iubirii: ceea ce Dumnezeu mi-a făcut, aceea îți dau înapoi!

Dumnezeu îi dăruiește fiecărui creștin harul de a scrie o istorie de bine în viața fraților săi, îndeosebi a celor care i-au făcut ceva dezagreabil și rău. Printr-un cuvânt, o îmbrățișare, un zâmbet putem transmite celorlalți ceea ce am primit mai prețios: iertarea, pe care trebuie să fim capabili să o dăruim și altora.