Actualitatea creștină, nr. 8/2018 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 08/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

Îngerul Bunei Vestiri (cca 1450-1500), Sano di Pietro

GÂNDUL LUNII

Roua rugăciunilor care împodobește aripile îngerilor. www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru de Vladimir Ghika, reprezentând litera Q

50 DE ANI DE PREOŢIE Un drum de iubire și de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor

Sfânta Fecioară înălțată la Tatăl ne invită și pe noi să privim spre Cer A fi între mâinile lui Dumnezeu

A IX-A ÎNTÂLNIRE MONDIALĂ A FAMILIILOR S-ar putea pune întrebarea: Evanghelia continuă să fie bucurie pentru lume? Și o altă întrebare: familia continuă să fie o veste bună pentru lumea de azi? Eu răspund convins da. Și acest da se fondează cu fermitate pe planul lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu este da-ul său spus întregii creații și inimii acesteia, care este omul. Este da-ul spus de Dumnezeu uniunii dintre bărbat și femeie, deschisă vieții și în slujba acesteia, în toate etapele sale; este da-ul și angajarea lui Dumnezeu în favoarea umanității, deseori rănită, maltratată și dominată de absența iubirii. Prin urmare, familia este da-ul spus de Dumnezeu care este Iubire. Numai pornind de la iubire, familia poate exprima, răspândi și regenera iubirea lui Dumnezeu în lume. Fără iubire nu se poate trăi ca fii ai lui Dumnezeu, ca soți, părinți și frați. (din Scrisoarea Papei Francisc prilejuită de cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXIX, Nr. 8/2018

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Sf. Fecioară înălțată la Tatăl ne invită și pe noi să privim spre Cer VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Jubileu 50 de ani de preoţie Un drum de iubire și de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Bioetică Lecție de peste ocean 16 Res-publica Definirea instituţiei căsătoriei în pericol?

Suflet tânăr

17 Un an pastoral intens Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Cine a scris icoana? 23 Credința-n concediu, vacanță-n credință? SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii Biserica misionară Cui îi pasă de suferința celui nedreptățit? 32 Vederi din Kenya Ospitalitate în Kibiko 25 Din catehezele Papei Francisc Cele zece cuvinte din Biblie CULTURĂ 26 Minuni şi sfinţi Miriam, „Micuța arăboaică” 33 File de istorie Arhiepiscopul Cisar (III) 27 Pagina Ghika A fi între mâinile Preotul Francisc Cioglov lui Dumnezeu 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă DIALOGURI CU DICHIS

28 Cât de păcătos e „sfântul” de mine? (II)

ETCETERA

36 Anunțuri

27 3

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 8/2018

Mesajul redacției Numărul din august al revistei noastre se deschide cu editorialul PS Cornel Damian în care vorbeşte despre solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare în care, cu 45 de ani în urmă, a avut loc montarea vitraliului din centrul absidei altarului Catedralei Sf. Iosif, reprezentând-o pe Sf. Fecioară Neprihănit Zămislită, Patroana Arhidiecezei noastre. Rubrica Focus prezintă un interviu realizat cu cei 3 preoţi din Arhidieceză care pe 15 august celebrează Jubileul de aur al Preoţiei lor. Rubrica Bioetica oferă o Lecție de peste ocean despre Școala Medicală Catolică de Vară din SUA, iar Res-publica prezintă câteva aspecte legislative aduse în actualitate de cazul cuplului homosexual Adrian Coman – Clai Hamilton. Paginile Suflet tânăr oferă un bilanţ al Anului pastoral ce s-a încheiat cu INTC de la Satu Mare, o mărturie referitoare la „Întâlnirile” cu Monseniorul şi informaţii despre prezența tinerilor din ARCB la INTC. Universul familiei se deschide cu pagina dedicată copiilor, ce prezintă istoria Sf. Augustin şi a mamei sale, Sf. Monica, continuă cu o prezentare a icoanei Întâlnirii Mondiale a Familiilor de la Dublin şi cu o provocare despre trăirea credinţei în perioada concediilor. Paginile de spiritualitate continuă prezentarea Psalmilor şi a catehezelor Papei Francisc şi prezintă istoria unei vindecări datorate mijlocirii Sfintei Miriam a lui Isus Răstignit. La Pagina Ghika, apostolatul epistolar vorbește despre încredinţarea în mâinile lui Dumnezeu, iar Dialogurile cu dichis redau partea a II-a a interviului Cât de păcătos e „sfântul” de mine?. Din acest număr nu lipsesc pagina de cultură, știrile, anunțurile. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Sf. Fecioară înălțată la Tatăl ne invită și pe noi să privim spre Cer

Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită Vitraliu aflat în centrul absidei altarului din Catedrala Sf. Iosif. (vitraliu realizat de Ion Brodeală) Foto: Victor Bortaș

a mijlocul lunii august celebrăm sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, o sărbătoare iubită atât de credincioșii din Occident, cât și de cei din Orient; o sărbătoare în care Biserica o contemplă pe Sfânta Fecioară Maria în drumul ei spre Ierusalimul ceresc pentru a întâlni chipul Tatălui și a revedea chipul Fiului său, Isus. De atâtea ori în timpul vieții ei pământești Maria a străbătut drumuri anevoioase, până la ultimul moment dureros al Calvarului, fiind asociată la Misterul Pătimirii lui Cristos! Astăzi o contemplăm ajunsă la „muntele lui Dumnezeu”, o vedem „îmbrăcată în soare”, având „luna sub picioarele ei, iar pe cap o cunună de douăsprezece stele” (Ap 12,1); o contemplăm trecând pragul Patriei cereşti. Sfânta Fecioară Maria a fost prima care a crezut în Fiul lui Dumnezeu şi este prima înălţată cu trupul şi cu sufletul la cer. A fost prima care l-a primit în braţele ei pe Pruncul Isus şi este prima primită în braţele Sale în Împărăţia Tatălui veşnic. Maria, tânăra umilă şi modestă dintr-un sat de la periferia Imperiului Roman, tocmai pentru că a primit şi a trăit Evanghelia, a fost primită de Dumnezeu să stea pentru veşnicie alături de tronul Fiului său. În acest fel, Dumnezeu îi dă jos de pe tronuri pe cei puternici şi îi înalţă pe cei umili (cf. Lc 1,52). Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este un mister care ne priveşte pe fiecare dintre noi, care priveşte viitorul nostru. De altfel, Sfânta Fecioară ne precedă pe drumul pe care îl străbat cei care prin Botez au legat viaţa lor de Isus aşa cum Maria şi-a legat propria viaţă de El. Sărbătoarea de la 15 august ne invită să privim Cerul, anticipă „cerul nou şi pământul nou” (Ap 21,1), prin triumful lui Cristos Înviat asupra morții și înfrângerea definitivă a celui rău. Acum 45 de ani, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a avut loc un eveniment deosebit în Catedrala noastră: montarea vitraliului din centrul absidei altarului, reprezentând-o pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită, Patroana Arhidiecezei noastre. Vitralistul care l-a realizat a fost pictorul Ion Brodeală (1924-2015) care, într-un interviu acordat Anei Boariu, mărturisea: „Intram deseori în sfântul lăcaș, unde căutam pacea și reculegerea sufletească în acele timpuri nesigure. Una dintre bombele pustiitorului război, pe atunci recent stins, spulberase toate vitraliile Catedralei [...]. AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Și am început să-mi imaginez cum ar fi să fiu eu cel care - prin destin - propune și înfăptuiește (cu voia Domnului) acele vitralii demne și potrivite unicei catedrale romano-catolice bucureștene” (Ana Boariu, Vitraliile Catedralei Sfântul Iosif, în „Catedrala Sfântul Iosif ”, coord. Victor Bortaș, Editura ARCB 2010, p. 109). Și, într-adevăr, Ion Brodeală a fost desemnat, ani mai târziu, de către monseniorul Francisc Augustin să realizeze vitraliile din altarul și din nava principală a Catedralei. Nu știu dacă artistul a urmărit acest lucru, dar a început și a încheiat opera sa din Catedrala noastră cu vitralii dedicate Sfintei Fecioare Maria: primul a fost cel din centrul absidei altarului - Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită; ultimul, cel care încheie seria din ferestrele laterale și care „povesteşte” Istoria mântuirii - Încoronarea Sfintei Fecioare Maria. Momentul instalării primului vitraliu a fost unul încărcat de emoţie pentru toţi cei aflaţi în acea zi în sfântul lăcaş. Îşi amintea mai târziu Ion Brodeală: „Jos, Monseniorul stătea cu binoclul. Voia să vadă cum se desfășoară totul. [...] Femeile din biserică plângeau și am crezut că nu le place, că am greșit cu ceva. Dar nu era asta. Intra soarele prin cioburile colorate. La miezul zilei, lumina era extraordinară pentru vitraliu. Când m-am apropiat de Monsenior, am văzut că și el avea lacrimi în ochi” (ibidem, p. 118). Dacă faceți această experiență, intrând în Catedrală într-o zi însorită, spre amiază, veți fi pătrunși de lumina care trece prin vitraliu și sufletul celui credincios va fi și el luminat de Cel care a spus: „Eu sunt lumina lumii” (In 8,12). 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

Încoronarea Sfintei Fecioare Maria Vitraliu din Catedrala Sf. Iosif, realizat de Ion Brodeală. Foto: Victor Bortaș

Lumina a venit în lume prin Sfânta Fecioară, cea care ne este propusă ca model de credință și mamă ocrotitoare. Pentru Biserică, Sfânta Fecioară Maria este, în primul rând, cea fericită pentru că a crezut, este prima care a crezut, și l-a urmat pe Isus, Fiul ei, în peregrinarea sa maternă de credință. În evlavia noastră față de Maria, includem înainte de toate slăvirea credinței ei căutând și noi sprijin, prin mijlocirea ei, pentru propria credință. Prin aceeași credință care a făcut-o fericită, Născătoarea de Dumnezeu este prezentă în viața și în misiunea Bisericii, iar mijlocirea Mariei pentru noi este strâns legată de maternitatea ei, de faptul că este mamă. Mijlocirea Sfintei Fecioare, care s-a manifestat prima dată la Cana în Galileea, acolo unde Isus a transformat apa în vin, continuă și astăzi în viața Bisericii și a fiecăruia dintre noi. Astfel, maternitatea Mariei dăinuie în Biserică neîncetat ca mijlocire de rugăciune.

Conciliul Vatican II ne învață: „În iubirea ei maternă, [Maria] are grijă de frații Fiului său care sunt încă pe cale și amenințați de primejdii și strâmtorări, până ce vor fi duși în patria fericită. De aceea, Sfânta Fecioară este invocată în Biserică sub titlurile de Apărătoare, de Sprijinitoare, de Ajutătoare, de Mijlocitoare” (Lumen Gentium, 62). Aminteam în editorialul din luna mai a.c. că în timpul Conciliului, Papa Paul al VI-lea a proclamat-o solemn pe Sfânta Fecioară Maria Mama Bisericii, adică a întregului popor creștin, atât a credincioșilor, cât și a păstorilor. Mai târziu, în 1968, el a repetat: „Noi credem că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, noua Evă, Maica Bisericii, își continuă în cer misiunea maternă față de mădularele lui Cristos, colaborând la nașterea și creșterea vieții dumnezeiești în sufletele celor răscumpărați” (Paul al VI-lea, Profesiunea solemnă de credință, în AAS 60, 1968, p. 438). Să alergăm și noi la mijlocirea Sfintei Fecioare Maria cu încredere filială, ascultând și îndemnul Bisericii: „Toți creștinii să înalțe rugăciuni stăruitoare către Mama lui Dumnezeu și Mama oamenilor, pentru ca ea, care a sprijinit cu rugăciunile sale începuturile Bisericii, și acum, când este înălțată în ceruri peste toți sfinții și îngerii, să mijlocească la Fiul său [...] ca toate familiile popoarelor [...] să se unească în mod fericit, cu pace și armonie, într-un singur Popor al lui Dumnezeu” (Lumen Gentium, 69).

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Oricât am fi de săraci, toţi putem dărui ceva

Twitter: @Pontifex

Dragi prieteni, lumea are nevoie de sfinți, iar noi suntem chemați la sfințenie cu toții, fără nicio excepție. Să nu vă fie frică!

Să faci cu bucurie fapte de iubire pentru cei ce suferă, în mintea și în trupul lor, este cel mai autentic mod de a trăi Evanghelia.

Familia este speranța pentru viitor. Să ne rugăm pentru familiile care se confruntă cu dificultăți grave: fie ca Domnul să le ajute!

Pentru a fi sfinți „nu e necesar să fim episcopi, preoți, călugărițe… Toți suntem chemați să fim sfinți trăind cu iubire și oferind fiecare propria mărturie în ocupațiile de fiecare zi, acolo unde se află” (Gaudete et exsultate, 14). Orice activitate – munca și odihna, viața familială și socială, exercitarea responsabilităților politice, culturale și economice – orice activitate, dacă e trăită în unire cu Isus și cu atitudine de iubire și de slujire, este ocazie pentru a trăi în plinătate Botezul și sfințenia evanghelică. Ne este de ajutor Maria, Regina sfinților și model de comuniune perfectă cu Fiul său divin. Ea să ne învețe să rămânem în Isus, ca mlădițele în viță, și să nu ne despărțim niciodată de iubirea Sa. De fapt, nimic nu putem fără El, pentru că viața noastră este Cristos viu, prezent în Biserică și în lume. (Regina coeli, 29 aprilie 2018)

Oricât am fi de săraci, toţi putem dărui ceva. „A primi Împărtăşania” înseamnă a lua de la Cristos harul ce ne face capabili să împărtăşim cu alţii ceea ce suntem şi ceea ce avem. […] În faţa suferinţei, a singurătăţii, a sărăciei, a dificultăţilor atâtor oameni, ce putem face? Să ne plângem nu rezolvă nimic, dar putem oferi acel puţin pe care-l avem, asemenea copilului din Evanghelie, ce oferă cei doi pești. Sigur avem câteva ore, ceva talente, competenţe! Cine dintre noi nu are „cinci pâini şi cei doi peştişori ai săi”? Toţi avem! Dacă suntem dispuşi să le punem în mâinile Domnului, vor fi suficiente pentru ca în lume să fie un pic mai multă iubire, pace, dreptate şi mai ales bucurie. Cât de necesară e bucuria în lume! Dumnezeu e capabil să înmulţească micile noastre gesturi de solidaritate şi să ne facă părtaşi de darul Său. (Angelus, 26 iulie 2015)

Este incalculabilă forța, încărcătura de umanitate conținută într-o familie: ajutorul reciproc, însoțirea educativă, relațiile ce cresc cu creșterea persoanelor, împărtășirea bucuriilor, a dificultăților… Familiile sunt primul loc unde ne formăm ca persoane și sunt cărămizile pentru construirea societății. […] Ne gândim la soții care nu suportă călătoria vieții conjugale și familiale. Oboseala drumului devine o oboseală interioară; pierd gustul Căsătoriei, nu mai iau apă din izvorul Sacramentului. Viața zilnică devine apăsătoare și, de atâtea ori, respingătoare. […] Și lor Dumnezeu li-l dăruiește pe Isus, nu pentru a-i condamna, ci pentru a-i mântui: dacă se încredințează Lui, îi vindecă prin iubirea milostivă ce provine din Crucea sa, prin forța unui har care regenerează și repune pe drumul vieții conjugale și familiale. (Predică, 14 septembrie 2014) AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN

A murit Cardinalul Departamentul de Comunicare - un nou prefect Tauran ȘTIRI DIN VATICAN

Pe 5 iulie, dr. Paolo Ruffini, până acum directorul canalului TV2000, televiziunea Conferinței Episcopale Italiene, a fost numit de Papa Francisc prefect al Departamentului de Comunicare.

ste pentru prima dată când un bărbat căsătorit, nu episcop, şi nici preot, asumă un rol echivalent cu cel al cardinalilor şi al arhiepiscopilor conducători de dicaster, adică „miniştri” ai Papei şi colaboratori ai săi în Curie. Paolo Ruffini îi urmează în funcție Mons. Dario Edoardo Viganò, care a condus Secretariatul pentru Comunicare până în 19 martie 2018, când și-a prezentat demisia. Din 24 iunie 2018, Secretariatul pentru Comunicare și-a schimbat denumirea în Departamentul de Comunicare.

Pe 5 iulie a murit Cardinalul Jean-Louis Tauran, prelat cu o însemnată carieră în diplomația Vaticanului.

Paolo Ruffini, jurnalist şi director de radio şi de programe de televiziune, a devenit, prin voinţa Papei Francisc, primul laic în fruntea unui dicaster din Curia Romană. Dicasterul pentru Comunicare este o realitate nouă care cuprinde şi coordonează toate realităţile editoriale, informative, comunicaţionale şi multimedia ale Sf. Scaun. Pe lângă competențe profesionale de excepție care l-au recomandat pe Ruffini a mai fost și o caracteristică cunoscută doar de cei ce au avut ocazia să lucreze cu el - capacitatea sa de a-i asculta şi de a-i valoriza pe toţi, incluzând, şi niciodată excluzând.

upă o lungă bătălie cu boala Parkinson, la vârsta de 75 de ani, a murit cel care în 2013 a anunțat alegerea Papei Francisc. În ciuda stării precare de sănătate, în calitate de președinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Cardinalul a făcut o vizită lungă și istorică în Arabia Saudită în luna aprilie a.c., pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Sfântul Scaun și autoritățile saudite și pentru întărirea dialogului dintre creștini și musulmani. Acum, după moartea sa, Colegiul Cardinalilor este compus din 225 cardinali, dintre care 124 electori, iar 101, neelectori.

Pelerinajul ministranţilor La Roma, în perioada 30 iulie - 3 august a avut loc al 12-lea Pelerinaj internaţional al ministranţilor.

ăutaţi pacea şi urmaţi-o! a fost motoul evenimentului care a culminat cu audienţa cu Papa Francisc. Organizat de mişcarea Coetus Internationalis Ministrantium, la eveniment au participat peste 60.000 de ministranți din țări europene, printre care și România, din SUA și ţări caraibiene. În vederea pelerinajului a fost creat un canal YouTube, yt.gorome.de, și o aplicație, goRome!, ce combină comunicarea digitală cu elemente de pastoraţie a tineretului.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Fecioare şi mirese La începuturile consacrării feminine L’Osservatore Romano, 4 iulie 2018

„F

ecioarele consacrate sunt imaginea Bisericii, Mireasa lui Cristos”. Astfel se exprima decretul cu care, la cererea Papei Paul al VI-lea, Sacra Congregaţie pentru Cultul Divin promulga noul Ritual al consacrării în cadrul Ordinului Fecioarelor (Ordo virginum). Era în 31 mai 1970. Ca odinioară în comunităţile apostolice, după multe sute de ani, noul decret acorda din nou posibilitatea de a primi această consacrare şi femeilor care rămân în propriul mediu de viaţă, obişnuit, nemaifiind un factor rezervat doar călugăriţelor. Instrucţiunea Ecclesiae sponsae imago, prezentată în luna iulie de Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, reia această definiţie. După ritualul liturgic din 1970 şi normele pe care acesta le include, Instrucţiunea este primul document al Sfântului Scaun care aprofundează fizionomia şi disciplina acestei forme de viaţă. Peste doi ani, în 2020, ritualul va celebra cincizeci de ani de la reînfiinţare: în jumătatea de secol care a trecut, odată cu redescoperirea Bisericii particulare, această vocaţie feminină aparte a fost cunoscută şi

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Biserica, în mers iubită în lumea întreagă. Fecioarele consacrate sunt prezente pe toate continentele, în numeroase dieceze, şi dau mărturie prin viaţa lor în toate mediile societăţii şi ale Bisericii. În 2016, o statistică aproximativă indica prezenţa a cel puţin 5.000 de fecioare consacrate, numărul fiind în continuă creştere. Instrucţiunea cu privire la Ordo virginum doreşte să răspundă la întrebările şi cererile adresate Congregaţiei pentru Viaţa Consacrată de către un mare număr de episcopi şi fecioare consacrate, pe tema vocaţiei şi a mărturiei Ordinului Fecioarelor, a prezenţei acestuia în Biserica universală şi, mai ales, pe tema formării şi a discernământului vocaţional. Ecclesiae sponsae imago ne ajută să descoperim frumuseţea acestei vocaţii, arătând astfel la rândul nostru frumuseţea Domnului: prin contemplarea ei, viaţa atâtor femei se transfigurează zi de zi. Să sperăm că anul 2020 va fi martorul unei mari întâlniri la Roma a fecioarelor consacrate din lumea întreagă, pentru a-şi sărbători împreună cu Petru cea de-a cincizecea aniversare. (Traducere şi adaptare de Liana Gehl după Vergini e spose, de João Braz de Aviz)

Trei aspecte sunt importante în activitatea voastră de Biserică aflată pe cale, a spus Papa reprezentan-

ţilor asociaţiilor dedicate cultului Preasfântului Sânge al lui Cristos (devoţiune practicată mai ales în iulie, dar şi în tot anul): curajul adevărului; atenţia faţă de toţi, dar mai ales pentru cei îndepărtaţi; capacitatea de a fascina şi comunica. Sunt trei trăsături utile drumului de credinţă şi apostolatului, dar să nu uităm nici că adevărata putere de mărturie creştină ne vine din Evanghelie şi din „preaplinul de iubire” al Sângelui vărsat de Cristos, aşa cum au arătat Părinţii Bisericii şi marii sfinţi şi mistici creştini. AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS JUBILEU

Interviurile integrale pot fi citite pe site-ul revistei: www.actualitatea-crestina.ro

50 de ani de preoţie

Un drum de iubire și de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor

Vineri, pe 31 august, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate la ora 18.30 în Catedrala Sfântul Iosif din București, preoții din promoția 1968 vor sărbători Jubileul de aur al preoției.

eminariști în timpul Conciliului Vatican II, tineri slujitori ai altarului în perioada în care în Biserică începea să intre „aerul proaspăt” dorit de Conciliu, preoți maturi într-o perioadă tulbure pentru Biserica din România, deja căliți și cu experiență după evenimentele din 1989, slujitorii altarului hirotoniți în 1968 sărbătoresc anul acesta Jubileul de aur al preoției lor. Pe 15 august 1968, în Capela Seminarului Sf. Iosif din Iași, prin impunerea mâinilor PS Petru Pleșca, 15 diaconi primeau sacramentul Sfintei Preoții, care avea să le dea 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

PS Petru Pleșca 1905 - 1977

puterea să continue „pe pământ lucrarea de răscumpărare”. Erau plini de energie și de speranță, hotărâți să lase pe oriunde viața avea să-i poarte amprenta iubirii și a slujirii lor; erau hotărâți să împărtășească oriunde bucuria preoțească, conștienți că Dumnezeu îi va ajuta s-o facă să strălucească şi s-o păstreze vie în fiecare zi. Aceasta a fost probabil convingerea care i-a ajutat să meargă înainte

pe drumul vocației atât în momentele de seninătate, cât și în cele de tristețe sau de descurajare. Și dacă ne uităm în urmă, după 50 de ani de slujire preoțească, putem afirma că „nu au nesocotit darul spiritual care li s-a dat prin impunerea mâinilor”. Dacă astăzi am striga catalogul, ar mai răspunde „prezent” doisprezece dintre ei: Pr. Ioan Beşleagă, Pr. Petru Beţa, Pr. Eugen Bortoş, Pr. Ioan Ciurea, Pr. Mihai Enăşel, Pr. Dumitru Farcaş, Pr. Anton Lucaci, Pr. Isidor Mărtincă, Pr. Vladimir Petercă, Pr. Ioan Purcaru, Pr. Vasile Rediu, Pr. Ioan Robu (Arhiepiscop Mitropolit de București). Trei dintre cei cincisprezece s-au întors în Casa Tatălui: Pr. Alexandru Suceu, Pr. Mihai Gal și Pr. Petre Dâm. O sfântă mândrie a acestei promoții este aceea că unuia dintre ei i-a fost conferită slujirea episcopală. Înaltpreasfințitul Ioan Robu și ceilalți doi preoți care activează în Arhidieceza de București - Pr. Eugen Bortoș și Pr. Isidor Mărtincă - au avut amabilitatea ca la ceas aniversar să ne răspundă la câteva întrebări.

FOCUS

ÎPS Ioan Robu Cu ce simțăminte trăiți Jubileul de aur?

Vrând-nevrând, mă întorc cu gândul la acel 15 august 1968, când am primit sfinţirea preoţească în capela Seminarului din Iaşi, departe de ideea că aveam să ajung la 50 de ani de slujire preoţească. Dar iată că acum, slavă Domnului, s-a împlinit acest număr de ani, iar primul gând ce-mi vine în minte este să-i mulţumesc Cerului pentru tot ce-a însemnat acest timp pentru mine şi pentru alţii. Devenind preot, am pornit la drum convins că Cel care mi-a deschis această cale mă va călăuzi cum ştie El mai bine. Aş putea spune că m-am bazat mai mult pe privirea lui Dumnezeu decât pe ochii mei. Şi nu m-am înşelat, căci Domnul mi-a dat atâtea dovezi ale iubirii sale fidele fără margini, în ciuda păcatelor mele. Mi-a fost dat să văd crescând Biserica noastră locală, mai ales după 1989, și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru credincioșii, preoții și persoanele consacrate din Arhidieceză. Pe toți îi recomand privirii lui Dumnezeu și milostivirii sale, uitându-mă la provocările și la încercările prin care trec și Biserica și țara noastră în aceste vremuri. […]

50 de ani de preoție: o viață dedicată Domnului și semenilor. Dacă ar fi s-o luați de la capăt, ați schimba ceva?

Trăgând o linie sub tot ce a fost și cum a fost în acești 50 de ani de preoție, dacă ar fi s-o iau de la capăt, n-aș schimba decât greșelile mele; în rest, aș merge pe același drum. Nu mă pot vedea altfel decât pe calea pe care acum 50 de ani i-am încredințat-o Domnului. Trebuie să admit că nu întotdeauna au stat departe de mine momentele de cumpănă, dar

8 decembrie 1984

de fiecare dată mâna invizibilă a lui Dumnezeu m-a ocrotit și mi-a arătat înțelesurile de luat în seamă. Drumul meu ca preot a trecut prin Craiova, București, Roma, Buzău, Iași, apoi iarăși București, începând cu 1983. Revăd acest drum și l-aș lua iarăşi de la capăt, purtând mereu în mine întrebarea aceea fără răspuns: cum de Dumnezeu mi-a hărăzit asemenea cale fără niciun merit din partea mea și în ciuda cunoașterii dintotdeauna, de către Dumnezeu, a greșelilor mele? Semnele iubirii lui Dumnezeu nu mi-au lipsit niciodată. […] Astăzi, preotul reuşeşte să mai fie punct de referinţă, călăuză?

Să încep cu o istorioară. Cineva, făcând o călătorie în America Latină, a observat un indian în vârstă cărând un maldăr de orhidee pe spate și l-a

întrebat dacă nu este prea mare greutatea și dacă nu ar vrea să fie ajutat. Zâmbind, indianul a răspuns: „Nu, domnule, sunt obișnuit de atâta vreme cu această greutate. Vezi, toți trebuie să cărăm ceva în viața noastră, iar eu am norocul să car flori”. Nu știu cât de bine intră sau nu în această istorioară figura și menirea preotului, dar mie îmi spune ceva, în sensul că preotul are multe „flori” în „cârca” lui morală și pastorală și poate fi punct de referință, călăuză pentru cei din jur. Preotul, dacă este obișnuit cu greutatea darurilor pe care Dumnezeu i le-a oferit, dacă știe că trebuie să ducă și alte greutăți de ordin spiritual, moral, emoțional, toate acestea fiind o normalitate, nu va spune niciodată că are de dus greutăți prea mari. Dimpotrivă, va arăta în atâtea feluri că Dumnezeu l-a pus să ducă „flori”, ca să le ofere celor ce au nevoie de ele. Da, sunt sigur că preotul poate fi călăuză, numai să nu uite niciodată că prin Taina Preoției și prin Tainele pe care le administrează el poate fi oricând și oriunde semn viu spre adevărata viață, sursă de bună povață, pildă de credință, speranță și iubire, semn de neobosită dăruire de sine. Un gând la moment aniversar!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru preoții, persoanele consacrate și pentru credincioșii din comunitățile noastre, care mi-au fost mereu aproape și au simțit cu mine că Biserica înseamnă a fi împreună în numele lui Dumnezeu; pentru toți oamenii care sunt cu noi sau împotriva noastră. Mă rog ca tot ce există în Arhidieceză – familii, parohii, case călugărești, mișcări religioase, școli de diferite grade, asociaţii, organizații caritative sau de ajutor social – să se bucure mereu de binecuvântarea lui Dumnezeu și de bunăvoința oamenilor. AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS

Cum ați caracteriza acești ani în câteva cuvinte?

Pr. Eugen Bortoș Cum s-a născut vocația la Sfânta Preoție?

Vocaţia mea la Sfânta Preoţie nu a venit la o dată anume pe care s-o fi consemnat sau să mi-o fi fixat în memorie. Consider că această vocaţie a fost ca o sămânţă care a încolţit şi apoi a crescut prin exemplul şi influenţa unor oameni, preoţi providenţiali, pe care bunul Dumnezeu i-a plasat pe orbita vieţii mele. Satul meu natal, Sagna, acum în judeţul Neamţ, era în perioada copilăriei mele o filială a parohiei Tămăşeni. Primii preoţi despre care am amintiri din copilăria mea sunt Pr. Mihai Chelaru, pe atunci paroh la Tămăşeni, şi Pr. Anton Bişoc, vicar în acelaşi sat, dar cu locuinţa la Roman, făcând pastoraţie în acest oraş şi în celelalte filiale, printre care era şi Sagna. În 1950, Sagna devine parohie, iar primii doi parohi, Pr. Iosif Trancioveanu şi Pr. Barnaba Rujanski, m-au impresionat prin bunătatea, blândeţea, modul de a se comporta şi apropierea de oamenii din sat. Primul m-a pregătit şi mi-a dat Prima Sfântă Împărtăşanie, iar cel de-al doilea m-a primit, m-a acceptat să slujesc la altar, ca ministrant. Fiecare dintre ei a turnat puţină apă, ajutând ca sămânţa vocaţiei să încolţească pentru ca mai târziu să poată creşte. Apoi, parohul Alexandru Gaewski şi prietenul său, Pr. Iacob Ferenţ, mi-au dat ultimul impuls al stadiului incipient al vocaţiei mele, trimiţându-mă la examenul de admitere pentru Seminar pe 6 august 1963, examen desfăşurat la Gherăești, judeţul Neamţ. Am fost declarat admis la acel examen, fiind repartizat ca să mă pregătesc să devin preot al Arhidiecezei de Bucureşti. 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

2004

Dacă v-ați întoarce la începutul vieţii de preot, ce nu ați mai face?

Mi-ar fi plăcut să fiu întrebat ce aş face dacă ar fi posibil să mă întorc la începutul vieţii de preot! Ce nu aș mai face? Nu aș mai gândi și căuta ca ceilalți să se comporte ca mine în viață. Nu aș mai avea perioade în care să irosesc orele date de Dumnezeu pentru a munci spre gloria Sa. Nu aș mai accepta unele lipsuri în privința ordinii din ocupațiile și îndatoririle mele. Nu aș mai accepta să fiu econom, în ceea ce privește dărnicia față de cei săraci. Aș lupta mai mult și nu aș mai tolera manifestările colerice ale temperamentului meu.

50 de ani de preoție, în care v-ați trăit credința cu hotărâre în vremuri nu întotdeauna prietenoase.

Referitor la cei 50 de ani de slujire preoțească, trebuie să fac o delimitare: anii trăiți în perioada 1968-1989 și anii trăiți după 1989 și până în prezent. Până la schimbările din 1989, pot afirma că a fost o etapă a vieții mele care nu a avut nimic diferit de soarta Bisericii Catolice. Eram atent supravegheați de forțele regimului, eram chemați la colocvii cu oameni dușmănoși, se făceau presiuni pentru a ne timora sau pentru a deveni informatori și colaboratori. Numai încrederea în bunul Dumnezeu, devoțiunea către sfinți, mai ales către Mama lui Isus, ne-au susținut ca să rămânem tari în slujba Bisericii Sfinte a lui Isus. Au fost momente sau situații grele, dar cu conștiința că Dumnezeu ne-a chemat și ne-a ales, și știind că trebuie să purtăm o cruce pe urmele sfinte ale Mântuitorului, nu ne-au doborât. Știam că angajându-ne în slujba Sfintei Biserici Catolice ne-am luat o cruce grea pe umeri, dar aveam conștiința că noi am ales partea cea bună, că Domnul nu ne lasă singuri, că El pune umărul la purtarea crucii, asemenea lui Simon din Cirene. […] Un gând la moment aniversar!

Când am fost sfințit preot, pe iconițele pe care le-am împărțit ca amintire, am pus acest citat: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” (1Cor 15,10). Sunt convins că numai harul lui Dumnezeu m-a întărit în acești 50 de ani: El m-a luminat, m-a condus. Îl rog pe bunul Dumnezeu, acum la sfârșitul cursei mele, să mă pregătească în cele ce mă așteaptă, conform planurilor Providenței! Iar Sf. Fecioară Maria, Mama Preoției mele, să pună un cuvânt favorabil la Fiul Ei, care mă va judeca, atunci când îl voi implora să aibă milă de mine, nevrednicul, și să nu se mire de „sărăcia mea” (Benedict al XVI-lea).

FOCUS

fără muncă și străduință, m-a ajutat Marele Preot, Domnul nostru Isus Cristos să propovăduiesc Evanghelia, cuvântul sacru, prin cuvânt, în scris și fapte. Pentru aceasta îi mulțumesc Lui pentru toate roadele mele. […]

Pr. dr. Isidor Mărtincă Având în vedere întrebările adresate de revista Actualitatea creștină țin să menționez: a vorbi despre sine este foarte dificil, căci nu e ușor să intri în intimitatea vieții tale și s-o faci publică. Dar având în vedere că pentru mine și colegii mei este un eveniment deosebit, Jubileul de aur, 50 de ani de Sfântă Preoție, pot spune că nu e o laudă adresată persoanei mele, ci o mulțumire adusă lui Dumnezeu și Maicii Preacurate pentru chemarea pe care am primit-o. Pot afirma cu deosebită claritate că darul Preoției pe care l-am primit a fost cu totul deosebit. Am simțit această chemare încă din fragedă copilărie. Sigur, am căutat în viața mea să răspund la întrebarea: Cine s-a rugat pentru mine pentru a avea acest dar al chemării mele? Și mi-au venit în minte mai multe persoane: mai întâi, desigur, familia mea; părinții au fost alături de mine în realizarea acestei chemări și m-au ajutat chiar și în primii ani ai preoției mele. Țin să mulțumesc în această privință într-un mod deosebit bunicului Anton Chelaru, fratele Pr. Iosif Chelaru; bunicii mele Eva, născută Sescu Ambrozie […] Cred că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și datorită insistențelor lor m-a călăuzit în viață. Pe cei pomeniți mai sus îi amintesc în rugăciune, ca bunul Dumnezeu să-i facă părtași de odihna veșnică! V-ați întrebat vreodată: „Dacă nu aș fi devenit preot, ce-ar fi fost viața mea?”

Când am început liceul, la stat, mi-am propus: dacă nu reușesc să intru în Seminar, cu toate insistențele mele, după terminarea liceului, aș alege să mă înscriu la Facultatea de Medicină și să mă fac medic. Nu știu cum s-ar fi desfășurat viața mea în această postură.

De ce credeți că astăzi sunt tot mai puține vocații la Preoție?

Pentru că nu mai sunt copii în familii, ca odinioară. Motivele acestei mari lipse de familii numeroase sunt multiple. Nu este cazul acum să le dezbatem. Un al doilea motiv pentru scăderea chemărilor la viața preoției și la viața consacrată sunt consecințele vieții capitaliste pentru confesiunea noastră catolică. Deși au plecat foarte mulți catolici în Apus, se întorc cu idei ciudate despre Biserica noastră catolică și nu promovează valorile creștine catolice din țările Occidentului european. Un gând la moment aniversar!

2007

Vreau să menționez un lucru: în ciuda drumului crucii preoțești pe care fiecare dintre noi, preoții, trebuie să-l parcurgem în viață, nu mi-a părut rău niciodată că am ajuns preot; din contra, îi mulțumesc Domnului și Maicii Preacurate pentru toate bucuriile și harurile primite în aceşti 50 de ani de preoție. Câteva momente cheie ale acestor 50 de ani!

Îmi amintesc cu plăcere că în timp ce eram prosternați la Sf. Liturghie în care episcopul, de pioasă amintire, Petru Pleșca, ne-a hirotonit preoți, în timpul Litaniei tuturor sfinților, i-am cerut Domnului să mă călăuzească în viața de preot și să mă ajute. Printre altele, am cerut într-un mod deosebit harul de a propovădui cu eficacitate Cuvântul lui Dumnezeu. Și sigur, nu

Ce aș putea spune la această aniversare, decât să-i îndemn pe cei din urma noastră, cucernicii preoți confrați, să stăruiască în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, care trebuie însoțit mereu și mereu de rugăciune; să promoveze evlavia către Preasfânta Fecioară și sfinții patroni. În această privință aș putea spune, nu pentru a mă ridica pe soclu, ci pentru a-i îndemna pe confrați, că mereu am o evlavie deosebită către Preacurata, căci mereu mi-am dat seama de ocrotirea Ei în toată această viață preoțească, vizitând multe locuri de pelerinaj dedicate Ei. Zilnic o cinstesc, cu foarte mici scăpări, cu recitarea Sf. Rozariu. Dumnezeu să ocrotească familiile noastre catolice, leagănul chemărilor noastre la Sfânta Preoție, și să le dea lumina veșnică superiorilor noștri răposați și celor răposați din familiile noastre. Interviu realizat de Cristina Şoican AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Ciofliceni

Pelerinaj Sâmbătă, 8 septembrie, se va desfăşura pelerinajul la Mănăstirea Carmelitanilor Desculţi de la Ciofliceni, organizat de ARCB şi Asociaţia Familiilor Catolice Vladimir Ghika. Pelerinajul va porni din Balotești, la ora 10.30, și se va încheia în jurul orei 15.30, cu Sfânta Liturghie celebrată la biserica Sanctuarului marian de la Ciofliceni. Predeal

Hram

Miercuri, 18 iulie, în ziua comemorării liturgice a Sfintei Fecioare Maria a Libertății, s-a sărbătorit hramul Capelei romano-catolice de la Predeal – Cioplea, printr-o Sf. Liturghie solemnă, unde predicator a fost Pr. Marius Taloș SJ. Câmpulung

Comuniune Pe 4 iulie, Parohia Sf. Iacob a găzduit ora lunară de rugăciune a preoților din Decanatul de Ploieşti, moment de comuniune preoțească la care a fost prezent și Înaltpreasfințitul Ioan Robu.

Hramul sanctuarului

Întâlnirea directorilor OMP

Pe 15 iulie, a fost sărbătorit hramul bisericii mănăstirii Regina Carmelului, sanctuarul marian al ARCB.

n ajunul sărbătorii Sf. Fecioare Maria de pe Muntele Carmel a avut loc hramul bisericii mănăstirii Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov). Sf. Liturghie solemnă a fost celebrată la ora 11.00 și a fost prezidată de Pr. Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității București, care a ţinut şi cuvântul de învăţătură, în cadrul căruia le-a transmis credincioșilor câteva condiții pentru a face din viața proprie un Carmel – „o Grădină a lui Dumnezeu”. La sărbătoare au participat mai mulți preoți din București și un mare număr de credincioși, iar muzica liturgică a fost asigurată de Corala Sf. Elena. Biserica de la Ciofliceni a fost construită între 2012-2015 și consacrată pe 30 mai 2015, fiind închinată Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, cu hramul pe 16 iulie. Arhiepiscopul Ioan Robu a declarat biserica sanctuar marian diecezan.

Între 2 și 4 iulie - prima întâlnire a Directorilor Diecezani ai Operelor Misionare Pontificale din România (OMP)

ntâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni, a fost prezidată de Pr. Eugen Blaj, director național al OMP în România, şi a avut ca scop formarea Consiliului Național al OMP. Din cele douăsprezece dieceze existente în România, au participat opt reprezentanți. A fost prezentă și Isabella Matulli, director diecezan al OMP din Faenza, Italia. În cadrul întâlnirii a fost prezentat Statutul Operelor Misionare Pontificale, tradus și publicat pentru prima dată în limba română. Totodată, s-au explicat cele patru secretariate cuprinse în statut: Propagarea credinței, Opera Sf. Petru Apostol, Copilăria Misionară, Uniunea Misionară.

Colegiul Sf. Iosif Colegiul romano-catolic Sf. Iosif din Bucureşti se situează pe locul al 10-lea în lista celor mai bune licee și colegii din Capitală.

n sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat, Colegiul a avut înscriși 49 de elevi, absolvenți ai cursurilor de specializare Teologie romano-catolică și Științe sociale, 48 promovând examenul de bacalaureat. Cea mai mare medie generală a fost 9,96 (pe locul al treilea în Capitală), iar cea mai mică, 6,21. 13 absolvenţi au avut media generală peste 9 (între 9,01 și 9,96), 18 au avut media peste 8 (între 8,05 și 8,93); 13, peste 7 (între 7,20 şi 7,96), iar patru au avut peste 6 (între 6,21 și 6,75). Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Veronica Antal va fi beatificată Pe 22 septembrie, la Nisiporești, în judeţul Neamţ, va fi beatificată Veronica Antal (1935-1958), tânără terţiară franciscană.

Gânduri franciscane Gânduri la încheierea pelerinajului naţional cu relicva Sf. Anton de Padova: 7 mai - 13 iunie

f. Liturghie pontificală va fi celebrată la ora 11 și va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Vor fi prezenți PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România, episcopi, preoţi, persoane consacrate, Pr. Marco Tasca, ministru general al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali. În luna aprilie a avut loc exhumarea, recunoaşterea, extragerea de relicve şi mutarea moaştelor slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal. De atunci, moaștele se află în noua criptă pregătită în biserica din Nisiporeşti. Pe 26 ianuarie, Papa

a sfârşitul pelerinajului, Fraţii Franciscani Conventuali din România au transmis un comunicat de presă prin care şi-au exprimat recunoştinţa faţă de episcopii din ţara noastră, care au binecuvântat această iniţiativă, şi faţă de toate persoanele care au contribuit la buna organizare a evenimentului şi care au participat la celebrările prilejuite de pelerinaj. Totodată, Fraţii Franciscani îi asigură pe cinstitorii Sf. Anton că pe 6 iulie au fost depuse şi încredinţate spre mijlocire la mormântul Sf. Anton din Bazilica de la Padova toate intenţiile adunate cu ocazia pelerinajului din România.

Francisc a semnat decretul prin care recunoştea „martiriul slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, laică, aparţinând Ordinului Franciscan Secular; născută la 7 decembrie 1935, la Nisiporeşti (România), şi ucisă din ură pentru credinţă la 24 august 1958, la Hălăuceşti (România)”.

Franţa

Japonia

Nicaragua

Vocaţiile, încotro?

Situri creștine în patrimoniul UNESCO

Violenţe împotriva clericilor

Numărul de hirotoniri a scăzut de la 133 în 2017, la 114, anul acesta. Conform cifrelor din La Croix, 82 dintre noii preoți sunt diecezani, restul aparținând unor diferite ordine și societăți de viață apostolică. Diecezele de Paris și Bordeaux au cele mai multe hirotoniri – 6 fiecare, dar tot în declin, având 10 în 2017 și 11 în 2016. Diecezele de Lyon, Versailles și Fréjus-Toulon au 5 hirotoniri în 2018, iar Dieceza de Evry, 4. Însă 58 de dieceze nu au nicio hirotonire.

Pe 30 iunie, Comitetul UNESCO a proclamat „patrimoniu al umanității” douăsprezece situri culturale legate de fenomenul „creștinismului ascuns” din epoca Edo (1603-1867), amplasate la Nagasaki și în regiunea Amakusa, locuri simbolice ale persecuției împotriva creștinilor. Arhiepiscopul de Nagasaki a declarat: „Este necesar să cunoaștem istoria; nu atât clădirile sunt importante, cât mai ales istoria care stă în spatele lor. Această istorie de credință prezintă o valoare universală”.

Pe 9 iulie, episcopi și preoţi au fost atacați de grupuri înarmate, fidele guvernului, atacul având loc în contextul în care președintele Daniel Ortega a trimis poliția și forțele paramilitare să oprească protestatarii ce îi cer demisia. Bisericile din Nicaragua sunt adesea folosite pentru asistență medicală, oamenilor fiindu-le frică să-și ducă răniții la spitale, unde riscă să fie luați prizonieri. De aceea, guvernul „vede bisericile drept locuri unde oamenii complotează împotriva lor”. AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate BIOETICĂ

©CMA

Lecție de peste ocean Interviu realizat de Monica Râpeanu

u toții avem nevoie să ne reîncărcăm bateriile și de obicei asta se întâmplă mai ales vara, când ne bucurăm de soare și vacanță și când avem mai mult timp liber pentru a ne deconecta, dar și pentru a reflecta. Ne putem reîncărca însă bateriile și învățând ceva nou din ideile și experiența altora atunci când ele sunt pozitive și dătătoare de speranță, așa cum sunt cele prezentate în acest interviu. Recent, dr. Peter J. Colosi, profesor de filosofie la Salve Regina University din Newport, Rhode Island, SUA, a avut amabilitatea de a răspunde câtorva întrebări și de a oferi cititorilor Actualității creștine – în calitate de cofondator și lector – detalii despre Școala Medicală Catolică de Vară din Statele Unite, care se bucură de un real succes. 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

Dr. Peter J. Colosi

1. Care este, pe scurt, istoria acestei școli medicale catolice de vară? Cine sunt cei care au venit cu ideea de a o organiza, cine sunt cei care predau în cadrul acestei școli și cine sunt studenții?

Școala Medicală Catolică de Vară din SUA a fost fondată în urmă cu șapte ani când un mic grup de membri ai Asociației Medicale Catolice

(CMA - http://www.cathmed.org/) s-a întâlnit pentru a discuta despre posibilitatea de a întemeia o şcoală medicală catolică autentică. Am hotărât atunci că ar fi mai înțelept să demarăm acest proiect organizând pentru început o sesiune de vară pentru studenții la medicină și medicii rezidenți. Această școală de vară ține aproximativ o săptămână și pe lângă experiența academică riguroasă pe care o oferă, o altă dimensiune o constituie timpul alocat reculegerii, dar și activităților distractive. În programul zilnic sunt incluse Sfânta Liturghie, rugăciunea de dimineață și de seară și o oră de Adorație. De asemenea, în fiecare seară participanții se bucură de timp liber pentru a socializa și sunt organizate și excursii: de exemplu, tururi ghidate ale orașului Philadelphia, unde s-a ținut școala de vară în primii cinci ani sau vizite la un sanctuar dedicat Sf. Maximilian Kolbe, situat nu departe de Seminarul din Mundelein, IL (care este actualul sediu al școlii medicale catolice de vară). Participanții sunt studenți la medicină și medici rezidenți, iar printre profesori/lectori se numără preoți, filosofi, teologi, avocați, asistenți medicali și medici, toți cu o vastă experiență în propriul domeniu. Anul acesta, școala s-a suprapus cu reuniunea Asociației Medicale Catolice, astfel că membrii consiliului au putut participa direct pentru prima oară la toate activitățile, iar la final au mărturisit că această experiență le-a dat o mare speranță în ceea ce privește viitorul medicinei catolice. 2. Care este scopul acestei școli de vară?

În urma participării la această școală de vară, studenții: 1. vor putea înțelege și urma și mai bine

Biserică și societate

credința și învățăturile morale ale Bisericii Catolice și asta îi va ajuta să-și practice meseria ca medici catolici; 2. vor dobândi noi abilități și își vor lărgi cercul de colaboratori cu care să poată organiza grupuri catolice de sprijin în cadrul școlilor medicale și al programelor de rezidențiat; 3. vor ști cum să-i evanghelizeze pe colegii catolici și necatolici întâlniți pe durata pregătirii medicale. 3. Care sunt câteva dintre temele abordate în prelegeri și discuții?

Prelegerile și discuțiile sunt centrate pe trei teme generale: 1. Fundamentele unei îngrijiri medicale autentice – baza filosofică și teologică a îngrijirii medicale catolice (antropologie și etică medicală catolică, drepturile medicilor catolici la libertatea de conștiință, îngrijirea pastorală a bolnavilor); 2. Mărturii ale medicilor catolici de diverse specialități despre modul în care practică medicina și despre provocările cu care se confruntă; 3. Planuri de viitor. Aceste teme se regăsesc și într-o carte publicată recent de Asociația Medicală Catolică în colaborare cu Catholic University of America Press intitulată Catholic Witness in Health Care: Practicing Medicine in Truth and Love. Anul acesta am discutat la școala de vară și despre un proiect în derulare prin care va fi replicat în Statele Unite spitalul înființat de Sf. Padre Pio în Italia (Casa Sollievo Della Sofferenza).

4. De ce este nevoie de o astfel de școală? Ce lipsește în formarea studenților care studiază medicina la universitățile din SUA? Cum îi ajută această școală în mod practic pe cei care urmează să devină medici și asistenți medicali?

Care este feedbackul primit până acum?

Din păcate, etica nu ocupă neapărat un loc proeminent, iar de obicei e promovat utilitarismul. În plus, școlile medicale catolice existente nu sunt cu adevărat catolice. Acesta a fost și motivul principal care a stat la baza înființării școlii medicale catolice de vară ca prim pas spre crearea unei școli medicale catolice autentice. Studenții iubesc această școală de vară și iau foarte în serios importanța învățării principiilor prezentate în cadrul ei. Ei sunt, de asemenea, foarte bucuroși să poată face cunoștință cu noi colegi pe al căror sprijin să se bazeze în viitor.

5. În cadrul unei prelegeri despre creștinism și știința medicală, care a fost inclusă în cartea sa, „Ideea de Universitate”/”Idea of a University”, Fericitul (Cardinal) John Henry Newman afirma că studentul la medicină trebuie să studieze și etică pentru a înțelege dimensiunile morale ale medicinei. De ce este important ca studentul la medicină să facă asta?

Studiul eticii, al fundamentelor eticii și al filosofiei persoanei (domeniu în care Newman era expert) este important pentru studenți și medici din două motive majore: 1. În prezent, în medicină se recurge la multe practici imorale, iar într-o astfel de cultură medicii catolici trebuie să fie capabili să explice motivele obiecțiilor și pozițiilor lor. 2. Numai o antropologie solidă și o etică sănătoasă duc la acordarea unei îngrijiri exemplare a pacienților, care oferă la rândul ei satisfacții mari medicilor.

6. În zilele noastre anumite practici precum avortul, sinuciderea

asistată, eutanasia sunt promovate în numele „iubirii și compasiunii”. Dar în Enciclica Veritatis Splendor (promulgată de Papa Ioan Paul al II-lea acum 25 de ani, la 6 august 1993), în paragraful nr. 95, citim: „În realitate, adevărata înțelegere și compasiunea autentică trebuie să însemne iubirea față de persoană, față de adevăratul ei bine și față de libertatea ei autentică. Și, cu siguranță, aceasta nu se realizează ascunzând sau slăbind adevărul moral...”. Cum ar trebui să interpretăm acest paragraf?

Să luăm spre exemplu eutanasia. Modul în care putem arăta că aceasta este, de fapt, opusul iubirii este de a sublinia că iubirea are nu numai un singur opus. Trei practici opuse iubirii sunt: ura, folosirea persoanei și abandonarea sau indiferența. Majoritatea celor care participă la eutanasie nu urăsc și nu folosesc persoana pe care o eutanasiază, dar ei practic o abandonează tocmai când aceasta se află într-o poziție de maximă vulnerabilitate și când ar trebui să fie îngrijită și înconjurată cu iubire. A ucide o persoană prin eutanasiere înseamnă a nu-ți păsa de ea pentru că nu faci altceva decât să o elimini. Chiar dacă bolnavul cere să fie ucis, ceea ce își dorește cu adevărat în inima lui este o privire și o atingere care să arate iubire și grijă. Este important să facem aici distincția dintre tratamentul extraordinar și îngrijirea obișnuită. Atunci când moartea este iminentă, poate fi legitimă suspendarea tratamentului extraordinar, dar „îngrijirea datorată în mod obișnuit unei persoane bolnave nu poate fi întreruptă în mod legitim” (Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2278 - 2279). AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate RES-PUBLICA

statul să legifereze căsătoriile de același sex. Înainte de hotărârea CJUE, Conferința Episcopilor Catolici din România a publicat, la 1 iunie, un comunicat prin care se „consideră că hotărârea CJUE nu ar trebui să procedeze la inginerii sociale redefinind noțiunea de «soți», și implicit pe cea de «căsătorie», ci să continue să o protejeze reafirmând ceea ce ea este, așa cum aceasta a fost definită în cultura iudeo-creştină. Căsătoria este uniunea exclusivă și pe viață dintre un bărbat și o femeie în scopul întemeierii unei familii și al acompanierii copiilor lor spre dezvoltarea lor umană integrală.” Arhiepiscopul Stanislav Zvolensky, președintele Conferinței Episcopilor din Slovacia, a adresat o scrisoare deschisă, în ianuarie a.c., Text: Raimondo-Mario Rupp președintelui CJUE, după publicarea opiniei Avocatului General. Scrisoarea face referire la articoconformitate cu legislația națională, lul 4 din Tratatul privind Uniunea a refuzat să îi considere drept cu- Europeană unde se arată că plu căsătorit în ţară, cei doi au dat „Uniunea respectă egalitatea staîn judecată statul român, susţinând telor membre înaintea tratatelor, că dreptul lor la libera circulație în precum și identitățile lor naționale, cadrul UE a fost încălcat. În anul inerente structurilor lor politice și 2016, Curtea Constituțională a constituționale fundamentale”. „Căsătoria este un parteneriat României a adresat întrebări de inunic între bărbați și femei. Rolul terpretare CJUE. În decizia CJUE din 5 iunie se dreptului civil este, cu siguranță, arată că, „deşi statele membre sunt mai limitat decât rolul legii morale, libere să autorizeze sau să nu auto- însă legea civilă nu poate contrazice rizeze căsătoria homosexuală, ele bunul simț, pentru că ar pierde forța nu pot împiedica libertatea de şe- obligatorie a conștiinței”, se arată în dere a unui cetăţean al Uniunii prin scrisoare. „Recunoașterea oricărui refuzul de a acorda soţului său de parteneriat al altor persoane pentru acelaşi sex, resortisant al unei ţări căsătorie este o degradare a naturii, non-UE, un drept de şedere deri- o degradare a unicității căsătoriei. vat pe teritoriul lor”. Decizia mai În relațiile homosexuale, elementele spune că recunoașterea căsători- biologice și antropologice ale căsătoei celor doi, doar pentru a-i acor- riei și ale familiei, care ar putea justida lui Hamilton dreptul de ședere fica în mod rezonabil recunoașterea în România, nu afectează instituția juridică a acestor parteneriate, sunt căsătoriei din România și nu obligă absente”, citim în scrisoare.

Definirea instituţiei căsătoriei în pericol?

urtea Constituţională a României (CCR) a admis, la 18 iulie, sesizarea cu privire la dreptul de liberă circulaţie şi şedere a persoanelor de acelaşi sex căsătorite, „în spiritul deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene” (CJUE), a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu. Pornind de la cazul cuplului homosexual Adrian Coman - Clai Hamilton, CJUE a decis, la 5 iunie 2018, că România trebuie să-i recunoască drept „soți” pe cei doi homosexuali, care au obținut un certificat de căsătorie în Belgia, în anul 2010. În țara noastră, mariajul lor nu este recunoscut, conform art. 277, alin. (2) din Codul Civil. De asemenea, mariajul nu este recunoscut la ora actuală nici în Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia. Când România, în 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Un an pastoral intens

ăudat să fie Isus Cristos! Îmi doresc ca salutul meu să te găsească bine într-un timp de vacanță și de odihnă. Acum, că a trecut și INTC de la Satu Mare, dacă ai participat, sper că ai trăit o experiență frumoasă: că ai întâlnit oameni noi, ai trăit experiențe reușite și ai rămas cu amintiri plăcute, care să te încurajeze să revii și la următoarea întâlnire. Dacă nu ai avut parte de această experiență, îți doresc să auzi ecouri cât mai frumoase. Cu Liturghia solemnă ce a încheiat Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, de la Satu Mare, am încheiat oficial anul pastoral 2017-2018. A fost un an intens și sper că ne-am întâlnit și cu tine, cel puțin o dată. A fost un an cu de toate: după deschiderea anului pastoral de la parohia Sf. Francisc, au urmat procesiunile - mărturii de credință, la care tinerii s-au implicat ca voluntari; am mai crescut puțin prin cursul de formare pentru tineri de la Ciofliceni; am participat la festivaluri (Christus natus est și Festivalul tinereții); ne-am rugat

împreună la Veghea nocturnă, la zilele de reculegere, Sfântul Rozariu sau la Veghea de Rusalii. De asemenea, am retrăit momentele copilăriei la Sâmbăta bucuriei și la CDPT bike. Am fost chiar și la munte. Sper că te-am lăsat bucuros după vizitele făcute împreună cu tinerii din CDPT în parohia sau decanatul tău. Nu a fost întotdeauna ușor să organizăm aceste evenimente, dar am simțit mereu că e o nouă provocare, bineînțeles, gândindu-ne și la tine. Aș dori să-ți mulțumesc în numele întregii echipe CDPT pentru că ai venit la întâlnirile pe care ți leam propus. Sper că experiența ta de viață s-a îmbogățit ceva mai mult. Le mulțumesc preoților parohi sau vicari și persoanelor consacrate care v-au susținut și însoțit în acest an! Un timp frumos de vară îți doresc în continuare! Și nu uita: sufletul nu are vacanță!

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Iubirea este singura armă invincibilă, deoarece are puterea de a dezarma forțele răului. Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Cum ne afectează imaginile pornografice?

n primul rând, acestea vor afecta relaţiile sexuale dintre parteneri. Iar literatura pornografică sau filmul erotic creează dependenţă. Deci, pericolul nu este doar din punct de vedere creştin, ci şi uman sau psihologic. Începem să ne raportăm la imaginea pornografică ca la ceva care creează așteptări false. Este important de ştiut că imaginea văzută hrăneşte fantezia şi stimularea sexuale, dar ne și exploatează. Literatura pornografică exploatează omul, şi în special pe femei, întrucât se obţin mulţi bani din acest lucru. Astfel, este deformată imaginea persoanei, uitându-ne la ea ca la un obiect de consum. Tentaţia de a explora imaginile are efecte imediate și creează foarte repede dependența. Pentru a evita comportamentul este necesar să-i ştim efectele. Atunci când accesăm internetul, să fim cu mare băgare de seamă la site-uri, reviste, clipuri sau jocuri video, filme care pot crea dependențe care ne distrug. Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

„Întâlnirile” mele cu Monseniorul Din 13 iunie până în 2 septembrie este deschisă expoziția cu desenele și gravurile Monseniorului Vladimir Ghika, ce provin de la colecționari care le-au donat după anul 2010 Arhiepiscopiei RomanoCatolice de București, unde sunt păstrate în Arhiva Vladimir Ghika. Text: Raimondo-Mario Rupp

„A

rta nu caută să dovedească, opera de artă nu trebuie să-şi dovedească decât frumuseţea sa prin ea însăşi”. Este unul din citatele afişate pe unul din pereţii spaţiului expoziţional din Sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă al României din București, spaţiu care găzduiește expoziția cu desenele și gravurile Monseniorului Vladimir Ghika. A intra în contact cu moştenirea spiritual-cultural-artistică lăsată de cineva la plecarea din această viaţă este, pentru mine, un tip de întâlnire. Pe Monseniorul Vladimir Ghika „l-am întâlnit” în urmă cu 18 ani, când i-am citit gândurile pline de înțelepciune din cartea Ultimele

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

mărturii. Felul în care sunt scrise m-a cucerit pentru totdeauna. Şi astăzi, când recitesc din citatele lui, mereu le simt prospeţimea, ca şi cum le-aş „gusta” pentru prima dată. Între timp, prinţul, preotul şi martirul Ghika a fost beatificat, în vara anului 2013, de către Sfântul Părinte Papa Francisc. „Întâlnirea” recentă avută cu Monseniorul a fost prin vizitarea expoziţiei de la Muzeul Naţional de Artă: Fericitul Vladimir Ghika - In spiritu caritatis - Desene. Este impresionantă minuţiozitatea şi rafinamentul cu care Monseniorul a creat aceste lucrări; mă opresc deocamdată la alfabetele realizate în diferite stiluri, în care fiecare literă este ca un mic tablou catehetic.

Întreaga expoziţie, care cuprinde peste 200 de exponate, trezește curiozitatea şi admiraţia față de un om care s-a folosit de talentul artistic pentru a ne arăta că-l putem descoperi şi întâlni pe Dumnezeu în opera de artă. Prin lucrările sale, ne sugerează că „în opera de artă nu trebuie să imităm natura, ci pe Dumnezeu în natură”.

SUFLET TÂNĂR

Act de curaj

unct si de la capăt, cu bucurie! Un nou început și o nouă provocare! Oare aș putea rezista în București trei luni sau chiar mai mult de atât? Aceasta a fost una din întrebările pe care le aveam acum doi ani când am ales să vin în Capitală pentru a lucra. Îmi era destul de greu să mă despart de mediul familial în care am crescut, de prieteni şi mai ales de atmosfera de credință în care trăiam. Și totuși am ales să pornesc spre un alt oraș care îmi părea cumva că mă va risipi. Da, îmi era frică, dar, în același timp, simțeam că Domnul mă chema în acest loc. Era o oportunitate pentru

CINEMATECA mine de a mă realiza profesional, însă o altă întrebare mă măcina: cum rămânea cu implicarea mea în viața Bisericii? Mi-a plăcut mereu să fiu la biserică și mă întrebam dacă voi găsi oameni la fel de credincioși ca și în micul oraș în care am crescut sau ca în cel în care am studiat. Dar Domnul a avut grijă! Mi-a trimis în cale exact persoanele de care aveam nevoie pentru a mă încuraja. Am găsit alte grupuri care m-au ajutat să cresc, mai ales spiritual! Când în alegeri este luat în considerare și Domnul, acea decizie are succes. Este o provocare, dar merită! (Simona)

Manifest anticorupție

temă la modă în ultimul timp este lupta împotriva corupției. Nu cred că există în țara noastră o persoană care să nu își fi oferit opinia pe această temă. De obicei, această opinie urmează același tipar: există un grup de corupți răi, inamici a tot ce e bun, care luptă împotriva celor puri, organizați într-un ultim bastion al dreptății, iar dacă el va cădea sub asaltul inamic, victoria răului va deveni inevitabilă. Din păcate, uităm care sunt cauzele și modul de comportament ale corupției. În primul rând, nu există niciun om care să nu fie corupt. Acest lucru se întâmplă pentru că ne naștem sub semnul păcatului, cel care corupe sufletul nostru și cu ale cărui efecte trebuie să ne luptăm toată viața noastră. Nu noi ne salvăm de acestea, ci suntem salvați.

Cum funcționează corupția? Ne ajută foarte mult să o înțelegem dacă o comparăm cu înțelepciunea. Înțelepciunea constă în a înțelege care este ordinea firească a lumii, organizând-o într-o ierarhie. Aceasta ne spune că nevoia de a te pieptăna este inferioară nevoii de a răspunde incendiului izbucnit în casă. Corupția lucrează invers. Distrugând ordinea firească, aceasta ne face incapabili să răspundem provocărilor vieții. Cum luptăm cu corupția din jurul nostru? Simplu: nu luptăm cu ea! Datoria noastră este să luptăm cu cea din sufletul nostru. Să încercăm să urmăm exemplul celui care ne salvează de la efectele corupției și astfel, oglindindu-i faptele, să îl ducem ca exemplu și aproapelui. Rafael Ropotă

Minunea

(2017)

n băiețel cu un chip diferit arată lumii că nicio persoană, din cauza temerii față de reacția societății, nu ar trebui să își ascundă trăsăturile ce ne fac unici. Sinteza: August Pullman, un copil de nouă ani, născut cu o deformare facială, suferă 27 de operații pentru a putea respira, auzi și vedea, însă niciuna nu-l ajută să aibă un chip obișnuit, astfel că părinții îl protejează de răutățile celor din jur, până într-o zi, când decid că este timpul ca acesta să meargă la școală. Despre film: Filmul prezintă o poveste emoționantă despre curaj, bunătate, integrare şi acceptare, prezentându-se lupta unui copil pentru a fi acceptat în ciuda problemelor sale, deoarece el nu s-a născut să se ascundă, ci să fie remarcat. Recomandare: Filmul a fost nominalizat la Oscar și poate fi vizionat de toate vârstele. Alexandra Corina Iacoban

AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Activitatea CDPT

Tinerii ARCB la INTC Satu Mare!

Activități lunare – 2018 SEPTEMBRIE 2018

INTC Satu Mare, 2018

upă cum bine cunoașteți, în perioada 25-29 iulie a avut loc mult așteptata Întâlnire Națională a Tineretului Catolic. Ultima oară când ne-am strâns într-o formulă așa de mare a fost în 2015 la INTC Cluj. Iată-ne acum, la Satu Mare, într-o formulă de 135 de persoane din Arhidieceza de București. 93 de tineri din București, 12 din Decanatul de Ploiești, 9 din Decanatul de Constanța, 8 din Decanatul de Brăila, 7 din Decanatul de Craiova și 3 voluntari: Andreea Vinţilă (Catedrala Sf. Iosif), Gabriel Imbrișcă (Catedrala

Sf. Iosif) și Andreea Vochin (Popești). Alături de noi, tinerii, s-au aflat și preoții, și persoanele consacrate, mai precis: 12 persoane consacrate și Pr. Marian Blaj, responsabil cu pastorația tineretului în ARCB, Pr. Andrei Imbrea și Pr. Pavel Butnariu. Energia și voia bună nu au lipsit din nicio zi. Ne bucurăm că am avut ocazia să ne reîntâlnim cu vechi prieteni, să creăm noi legături și să învățăm din noile experiențe de care am avut parte. Ne-am întors la casele noastre cu o colecție de amintiri frumoase și cu multe povestiri pe care cu siguranță că le vom împărtăși cu ceilalți.

Vatican

Borzont, România

Despre muzica tinerilor

Dincolo de granițe

Sinodul Episcopilor vrea să se familiarizeze cu muzica tinerilor. În Instrumentum laboris publicat pe 19 iunie la Vatican, printre aspectele abordate s-a numărat și muzica din ziua de astăzi, prin care episcopii vor să îi cunoască mai bine pe tineri. Muzica reprezintă mai mult decât distracție, ea reprezintă „o piesă a vieții” și „contribuie la formarea identității”. Tot în document este menționată ideea că tinerii doresc o Biserică cât mai relațională și să se simtă auziți.

Ca un ecou al întâlnirii mondiale Genfest, din Manila, în perioada 3-5 septembrie se organizează în Harghita un eveniment potrivit tinerilor dornici de o lume mai unită. Sunt așteptați circa 300 de participanți din toate diecezele. Programul va cuprinde conferințe și workshopuri despre barierele sociale și personale din ziua de azi. Nu vor lipsi focul de tabără și concertul Trupei Verita. Înscrierile sunt deschise până pe 20 august. Detalii se găsesc pe pagina Facebook a Genfest România.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

8 septembrie Pelerinaj la Sanctuarul marian de la Ciofliceni.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

SfÂNTA Monica s-a născut în anul 332 în nordul africii. Ea a fost crescută într-o familie creștină, dar s-a căsătorit cu un păgân. Acesta s-a convertit înainte de a muri.

Augustin, fiul ei, trăia departe ducând o viață DEZORDONATĂ.

Vreau să fiu botezat! Poți aduce un preot?

Augustin era foarte inteligent, dar încăpățânat. MONICA S-A RUGAT ȘI A VĂRSAT MULTE LACRIMI PENTRU EL.

EL A ÎNVĂȚAT DE LA MARELE EPISCOP, SFÂNTUL AMBROZIE.

ște!

Ia și cite

Doamne, ai milă de fiul meu! în cele din urmă, augustin a ajuns să adere la adevărata credință. Sfânta monica a murit la vârsta de 55 de ani, avându-l LA căpătâi pe fiul ei AUGUSTIN.

Hai să ne uităm la ce a scris Isaia aici...

Aici nu vorbim de rău pe nimeni.

Necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Cristos.

AUGUSTIN A DEVENIT PREOT ȘI APOI EPISCOP. el a fost generos și a apărat învățăturile bisericii. DE ASEMENeA, EL A FOST UN MARE PREDICATOR.

DATORITĂ MODULUI în care și-a ajutat soțul și fiul să se întoarcă la dumnezeu, Sfânta monica este considerată ocrotitoarea soțiilor și a mamelor DEZNĂDăJDUITE. sfântul augustin a scris lucrări importante care sunt studiate și astăzi. dE LA ACEȘTI SFINȚI PUTEM ÎNVĂȚA CÂT DE MARE ESTE PUTEREA RUGĂCIUNILOR! AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

[După TheKidsBulletin]

comemorați la 27 august, respectiv 28 august

sfânta MONICA (332-387) ȘI SFÂNTUL AUGUSTIN (354-430)

UNIVERSUL FAMILIEI

Cine a scris icoana? Despre icoană se spune că „nu se pictează, se scrie”. Icoana este o naraţiune, de aceea e deosebită de imaginile cu care suntem bombardaţi zilnic. Icoana pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor a fost scrisă de iconograful român Mihai Cucu. Text: Pr. Fabian Măriuţ

ste vorba de un triptic ce ne trimite la trei pasaje evanghelice în care Isus îşi arată grija faţă de căsătorie şi faţă de traiul zilnic în viaţa de familie. În partea centrală a tripticului se află Sf. Familie din Nazaret: Isus, Maria şi Iosif - care stau la masă pentru a mânca pâinea cea de toate zilele şi pentru a-şi împărtăşi credinţa (Lc 2, 39-51). În partea dreaptă dinspre privitor este reflectată grija directă a lui Isus faţă de căsătorie, la Nunta din Cana (In 2, 1-11), iar în stânga, episodul Învierii fiicei lui Iair oglindeşte compasiunea lui Isus faţă de situaţiile delicate şi grele din viaţa de familie (Mc 5, 21-43). Icoana are forma unei case în care se intră prin două uşi larg deschise. De strajă, la intrare sunt Arhanghelii Gabriel şi Mihail, iar

la temelia casei este scris Amoris Laetitia - Bucuria iubirii, titlul exortaţiei Papei Francisc, document pus în centrul dezbaterilor Întâlnirii. Cei doi arhangheli au capul plecat în semn de slujire şi de adoraţie a lui Dumnezeu. Ei sunt cumva în exterior pentru a ocroti ce se află în interiorul casei, anume Sf. Familie. Maria şi Iosif sunt îndreptaţi cu capul plecat către Isus, reprezentat sub chipul unui copil de 12 ani. Ca părinţi, îşi înconjoară copilul cu multă grijă, dar fără a-l sufoca, fără a se impune. Fruntea lui Isus este proeminentă, simbol al înţelepciunii. Gâtul rotund şi puţin curbat ne indică faptul că e plin de suflare dumnezeiască, de Duhul Sfânt. Pe chipul lui Isus se întrevăd două atitudini: în partea stângă aspectul este delicat, surâzător, blând;

În partea centrală a tripticului se află Isus, Maria şi Iosif care stau la masă pentru a-şi împărtăşi credinţa. […] Mai sunt locuri libere, semn că Familia din Nazaret ne aşteaptă şi pe noi alături.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

în partea dreaptă inspiră severitate. Isus este Mântuitorul cel milostiv, dar şi Judecătorul cel drept. Aureola de deasupra capului, care se deosebeşte de cea a Mariei şi a lui Iosif, are forma crucii, explicită trimitere la faptul că este a doua persoană a Sfintei Treimi. Icoana ne duce cu gândul la imaginea Sfintei Treimi a lui Rubliov. Adunarea celor trei membri ai Sfintei Familii în jurul mesei ne aminteşte de cei trei îngeri ce i s-au arătat patriarhului Abraham la stejarul din Mamre. Cum bine ştim, aceştia sunt o prefigurare a Sfintei Treimi ca taină de comuniune, de iubire dăruită şi primită. La masă mai sunt locuri libere, semn că Familia din Nazaret ne aşteaptă şi pe noi alături.

UNIVERSUL FAMILIEI

Credința-n concediu, vacanță-n credință?

„Nu calea contează, ci cum o parcurgem.” (Fer. Vladimir Ghika)

Vară, soare, concedii... cum ne purtăm creștinismul pe poteci umbroase de munte ori pe plaje fierbinți, pe la festivaluri și prin toate distracțiile de sezon? Ne luăm vacanță și de la credință, ori ne luăm credința cu noi în vacanță?

atașarea încrâncenată de propriile așteptări cu detașarea senină de ele dacă nu ne iese totul cum am calculat cu luni bune înainte; • încredințăm Domnului inclusiv planurile noastre de vacanță și primim totul ca venind din mâinile Lui – și dacă nu iese totul cum am visat, mulțumim și trecem mai departe cu libertatea sufletului a cărui fericire nu stă în schimbarea meniului la restaurant, nici în starea vremii, nici în calitatea serviciilor turistice primite, ci în unirea cu Isus, oriunde, oricum, oricând.

• trăim vacanța ca evadare din credință, din evlavie, din spiritul de rugăciune și, în ieșirile noastre în lume, uităm complet de El, cel sărac, smerit și cast – dansăm pe mese prin cluburi, ne mândrim cu goliciunea noastră pe plajă, cu numărul de shoturi de tequila și de cuceriri amoroase, cu predicarea agresivă a frivolității, ca și când fidelitatea față de Evanghelie ar intra în stand by în vacanță; • facem din excursiile noastre pompoase prilej de fală, probă de narcisism și de elitism financiar – cine-i mai tare ca noi care ne petrecem vara prin Belize, bântuim pe poteci tropicale prin Peru și ne dăm cu parapanta în Mont Blanc? • ne epuizăm în nopți pierdute, în directuri pe Facebook din destinații exotice, în plăcerile trupului prin all inclusive-uri de patru stele, iar concediul de odihnă devine spațiu de oboseală, de alergătură bezmetică, de nestat locului o clipă – dar inima noastră rămâne tot mai goală și mai neîmplinită, fiindcă degeaba îi spunem noi „mănâncă, bea și te desfătează” (cf. Lc 12,19) câtă vreme ea nu se poate odihni și liniști cu adevărat decât în Domnul.

Dăm concediu credinței noastre, ca și când am avea nevoie de o pauză de Dumnezeu așa cum avem nevoie de o pauză de muncă, pentru că ne istovește, dacă:

Bonus! Ia-l pe Isus cu tine în vacanță! Caută-l și găsește-l acolo unde ești, ca să te caute și să te găsească și El pe tine, de Acolo de unde este.

Text: Claudia Stan

e este la îndemână să rămânem creștini în concediu când credința nu e povară, nici împlinirea unor reguli, nici bifarea unor gesturi, ci respirație firească prin care: • tânjim după spații și timpuri de liniște, pentru a ne uita mai atent la noi și la Cristos, pentru a ne (re)culege El din cele patru zări în care ne-au împrăștiat de-a lungul anului preocupările, responsabilitățile și greutățile noastre – vrem pace, liniște, tihnă, odihnă; • îl căutăm și-l găsim pe Isus în toți și în toate, fără a depune vreun efort special – înlocuim țâfna cu răbdarea când ne întârzie zborul, superioritatea cu umilința dacă ni se pare că nu se face toată lumea preș înaintea portofelului nostru,

AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Cui îi pasă de suferința celui nedreptățit?

Oare cu adevărat proclamaţi dreptatea, voi, cei puternici? Urziţi în inimă nelegiuirea, mâinile voastre înlesnesc violenţe pe pământ. Să se bucure cel drept văzând răzbunarea şi să-şi spele picioarele în sângele celor nelegiuiţi! Vor spune oamenii: „Există o recompensă pentru cel drept, da, este un Dumnezeu ce face judecată pe pământ!”. (Ps 58/57, 2-3. 11-12)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

rebuie să fi trăit o mare nedreptate autorul psalmului 58/57 din moment ce ajunge să strige către Dumnezeu împotriva „celor puternici” ai timpului său, împotriva „judecătorilor care sunt părtinitori în judecata lor”: Dumnezeule, sfarmă-le dinții din gură, smulge fălcile leilor, Doamne. Să se risipească ca apa ce curge, să se ofilească ca iarba călcată în picioare! Ca melcul ce se topește să meargă... În ochii psalmistului, acești „făcători de dreptate” sunt veninoși ca șarpele, ca o viperă surdă își astupă urechea ca să nu audă glasul îmblânzitorului... Altfel spus, pe cât sunt de nocivi, pe atât sunt de nesimțitori la strigătele celor oropsiți. Aceștia îi interpelează cu multă durere în suflete: Oare rostiți voi, „dumnezeilor”, cu 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

adevărat dreptatea? Oare judecați voi cu nepărtinire pe fiii oamenilor? Voi urziți în inimă nelegiuirea, mâinile voastre pregătesc pe pământ silnicia. De fapt, ca și conducătorii, judecătorii sunt, potrivit Ps 82/81,6, Ps 45/44,7, ființe „dumnezeiești”, întrucât puterea de a domni și de a judeca vine de la Dumnezeu. Dar ce devine această putere în mâinile acestor „aleși”? Cel care își exprimă cu atâta năduf indignarea are, totuși, o speranță. El știe că există o răsplată pentru cel drept, că există un Dumnezeu care face dreptate pe pământ; știe că, în curând, se va bucura cel drept căci va vedea răzbunarea, își va muia picioarele în sângele celui rău; știe că mai înainte ca judecătorii părtinitori să înțeleagă năduful celor

nedreptățiți, ghimpele, ca o vijelie, ca o furie îi va spulbera. Când Isus îi va îndemna pe ascultătorii săi: nu vă împotriviţi celui rău, ci dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt; celui care vrea să te judece şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi mantia, iar, dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de paşi, mergi cu el două, nu îl privilegiază câtuși de puțin pe cel rău, ce abuzează de poziția lui dominantă, ci îi propune să lase în seama lui Dumnezeu judecata și răzbunarea. El singur face judecata întru totul dreaptă și răsplătește pe fiecare după faptele sale. Până la urmă, e atât de greu de înțeles că nimeni, afară de Dumnezeu, nu este atotputernic și că, mai repede decât se crede, îl ajunge din urmă răul săvârșit?

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Cele zece cuvinte din Biblie

Prin porunci, Dumnezeu se comunică; ele reprezintă o cale către libertate, fiind cuvântul Tatălui care ne face liberi pe acest drum. Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

ncepând cu cateheza din 13 iunie, Papa Francisc a abordat o nouă temă în cadrul audienţelor de miercuri, tratând despre porunci. În cea dintâi cateheză a vorbit despre dorinţa după o viaţă deplină, pornind de la un text evanghelic, Mc 10,17-21. Provocarea pentru orice fiinţă umană este dorinţa după o viaţă deplină. Dar pentru a ajunge la ea, pentru a trăi cu adevărat, pentru a trăi o viaţă nobilă, trebuie să ne ferim de cel mai mare pericol al vieţii, care „este un spirit rău de adaptare care nu este blândeţe sau umilinţă, ci mediocritate, laşitate”. Suveranul Pontif i-a îndemnat pe tineri să fie cuprinşi de o „sfântă nelinişte, [să aibă] capacitatea de a nu se mulţumi cu o viaţă fără frumuseţe, fără culoare”.

Cateheza din 20 iunie a avut ca subiect „Zece cuvinte” pentru a trăi Legământul. Papa Francisc a subliniat faptul că în Biblie, poruncile fac parte dintr-un raport, dintr-o relaţie. Este vorba despre legământul încheiat între Dumnezeu şi poporul său. Cele zece porunci sunt numite în tradiţia ebraică „zece cuvinte”, care este şi semnificaţia termenului „decalog”. Pornind de la diferenţa dintre poruncă şi cuvânt, Papa a arătat că „o poruncă este o comunicare care nu presupune dialogul”, dar cuvântul „este instrumentul esenţial al relaţiei ca dialog”. Dumnezeu a creat prin cuvânt, iar Fiul său este Cuvântul făcut trup. Poruncile sunt cuvinte ale lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu se comunică şi la care aşteaptă un răspuns. Poruncile reprezintă o cale către

libertate, ele fiind cuvântul Tatălui care ne face liberi pe acest drum. În 27 iunie, Papa Francisc a reflectat asupra iubirii lui Dumnezeu care precedă legea şi îi dă sens, plecând de la cuvintele din Ex 20,2: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei”. Se poate întâmpla să simţim că încă nu am făcut „o adevărată experienţă a eliberării din partea lui Dumnezeu”. Atunci să strigăm către Dumnezeu: „Doamne, salvează-mă, Doamne, arată-mi calea, Doamne, dă-mi puţină bucurie!”. Acest lucru ne revine nouă: să cerem să fim eliberaţi de egoism, de păcat, de lanţurile sclaviei. Acest strigăt este important, este o rugăciune, o conştientizare a ceea ce mai este oprimat şi are nevoie de eliberare în noi. AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Miriam, „Micuța arăboaică”

BIOGRAFIE

salvează un nou-născut sicilian

E Sfânta Miriam a lui Isus Răstignit Canonizare: 17.05.2015 Beatificare: 13.11.1983 Venerabilă: 27.11.1981 Procesul: 18.05.1927 Moartea: 26.08.1878 Nașterea: 05.01.1846

manuel, fiul lui Biagia și Luigi Lo Zito, din Augusta (Siracuza - Italia), s-a născut pe 17 aprilie 2009. De îndată ce a fost adus pentru alăptare, mama sa a observat culoarea vineție a mânuțelor și a piciorușelor pruncului, care este dus de urgență la un spital mai mare, la Catania. Diagnosticat cu hipertensiune pulmonară și probleme cardiace, pentru medici nu era nicio speranță de supraviețuire a copilului. Mergând spre casă ca să aducă hăinuțe pentru copilaș, tatăl se întâlnește cu un prieten care se cheamă tot Luigi și care îi propune să-l încredințeze pe Emanuel mijlocirii Fericitei carmelite palestiniene, Miriam Baouardy. Amicul s-a dus și el acasă ca să ia relicva Fericitei și a răspândit repede necesitatea de a cere mijlocirea Fericitei de la Betleem, formându-se astfel un lanț de rugăciune, care a ajuns până și la carmeliții din Țara Sfântă. Copilul este transferat la un spital de la Taormina unde diagnosticul s-a dovedit și mai grav: venele pulmonare nu ajungeau la inimă. Era necesară o intervenție chirurgicală de urgență, dar foarte delicată și riscantă pentru un nou-născut de 3 zile. Mama ajunsă și ea la spital atinge cu relicva de la prietenul Luigi trupul micuţului Emanuel. Credința acestei mame și forța lanțului de rugăciune a obținut mijlocirea Fericitei Miriam pentru copilul care în scurt timp nu mai are nicio afecţiune și sistemul său circulator funcționează absolut normal.

Mic dicționar al acestei pagini * Fugind de acasă, Miriam ajunge la mare, unde un musulman încearcă să o convingă să se convertească la islam, dar ea se declară fiică a Bisericii Catolice. Din această cauză, musulmanul îi taie gâtul – era „nunta sa de sânge” – dar se va trezi într-o mică peșteră îngrijită de o „infirmieră îmbrăcată în albastru”. Vocea îi va fi mereu răgușită și cicatricea de 10 centimetri de la gât se va vedea toată viața. Medicii spun că nu ar fi putut supraviețui fără un miracol.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

Miriam Baouardy tânăra călugăriță palestiniană

-a născut în I’billin (Abellin) în Galileea, în apropiere de Nazaret, din părinți de origine libaneză, care aparțineau Bisericii Catolice Greco-Melchite. Rămasă orfană la 8 ani, este adoptată de un unchi care o duce la Alexandria, în Egipt, unde la 13 ani voia să o mărite. Ea fuge de acasă și după ce aproape că este martirizată, dar are loc o vindecare miraculoasă*, va lucra ca guvernantă în mai multe locuri, ajungând în Franța. La 19 ani intră în Carmel. În 1871 va depune voturile perpetue și în 1875 pleacă cu un grup de surori să fondeze un Carmel la Betleem. Va supraveghea construcția casei, fiind cea care vorbea araba. Va muri la 32 de ani, din cauza unei răni infectate. Amédée Brunot, în biografia lui Miriam, enumeră o serie de opt daruri mistice. Se pare că în urma unei viziuni avute de ea s-a putut descoperi Emmausul.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Apostolatul epistolar

A fi între mâinile lui Dumnezeu Text: Iulia Cojocariu

ntr-o scrisoare pe care Vladimir Ghika o adresează unuia dintre fiii săi spirituali, care trecea printr-o perioadă foarte dificilă din mai multe puncte de vedere, îi recomandă acestuia să se abandoneze în mâinile lui Dumnezeu. „Dacă vreți să arătați față de mine sentimentele și rezoluțiile pe care ultimele scrisori le exprimau, vă cer, pentru ca Providența să aranjeze destinul dumneavoastră așa cum trebuie în vederea mântuirii și a binelui de făcut sufletelor (și vă cer aceasta urmând regula celor care vor să se grupeze în jurul meu, numai în numele iubirii lui Dumnezeu): 1. Să așteptați cu răbdare, fără să întreprindeți nimic din proprie voință, efectele a ceea ce se poate face pentru dumneavoastră. 2. Să vă impuneți ca datorie strictă câteva săptămâni de odihnă absolută și îngrijirile date sau suportate pentru sănătatea dumneavoastră pe care emoțiile și incidentele cauzate de escapada dumneavoastră nefericită au zdruncinat-o puternic. Trebuie înainte de orice lucru să regăsiți forțele fizice ale unui trup care trebuie să slujească sufletului, echilibrul acestui trup față de suflet, condițiile materiale ale simțurilor

liniștite, fără de care nu putem ști bine ce vrea Dumnezeu. 3. Să vă considerați până și în încercările cele mai dure ca fiind purtat de mâinile lui Dumnezeu, fără să vă lăsați pradă descurajării sau impulsurilor unei imaginații prea tulburate. Nu sunteți, nu puteți fi abandonat de către El. Dacă există ceva care poate să vă mențină în liniște, atunci acest lucru este. Faceți un mare act de abandonare completă către Providență – și după aceasta, chiar cu prețul unui efort violent, care va fi binecuvântat – nu vă mai gândiți la nimic, la nimic altceva decât la «bucuria desăvârșită» pe care o cânta Sfântul Francisc de a fi orice s-ar întâmpla, și mai ales în cea mai grea încercare, între mâinile Dumnezeului bunătății supreme. Nu vă mai gândiți nici la ziua de ieri, nici la cea de mâine, gândiți-vă numai la aceste mâini ale lui Dumnezeu care vă țin. In pace in idipsum dormiam et requiescam1. Mă rog mult pentru dumneavoastră, și nici eu, preot al lui Dumnezeu, nu vreau să abandonez un suflet chinuit ca al dumneavoastră, cu toate că nu ați luat cele mai bune măsuri pentru a mă ajuta să-l ușurez. Benedictio Dei omnipotentis Patris et Filii et Spiritus Sancti descendat super te et maneat semper2.”

Scrisoare adresată de Vladimir Ghika din 10.02.1924

Despre această abandonare în mâinile lui Dumnezeu, Monseniorul vorbește în mai multe dintre gândurile sale: „A-i abandona totul lui Dumnezeu înseamnă a abandona mizeriile noastre. Înseamnă a ne elibera cu bună știință de noi înșine și de lume”. Iar a fi între mâinile lui Dumnezeu este pentru Vladimir Ghika o „modalitate de a învăța să știm ce să facem cu mâinile noastre”. De asemenea, „cele mai bune ceasuri [sunt] cele în care ne știm sau ne simțim precum un instrument între mâinile lui Dumnezeu”. Prin viața sa, Monseniorul a arătat că și el a pus în practică acest îndemn pe care îl adresează corespondentului său. Într-o conferință ținută în anul 1954, după moartea Monseniorului, Jean Daujat spune că Vladimir Ghika a trăit „într-o abandonare totală […] acțiunii Providenței, […] acțiunii voinței lui Dumnezeu prin evenimente și circumstanțe”.

1 „Voi dormi și mă voi odihni în pace.” (Ps 4,9) 2 „Binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul, a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt să coboare asupra ta și să rămână totdeauna.” AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Cât de păcătos e „sfântul” de mine? (Partea a II-a)

INVITAT

Pr. Lect. Univ. Dr. Emil Moraru (n. 1972)

Moderator: Claudia Stan

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

Preot romano-catolic, prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolică – Universitatea București, unde predă Teologie Morală

DIALOGURI CU DICHIS

„Adesea ne simțim buni pentru că – spunem noi – «n-am făcut rău nimănui». În realitate, nu este suficient să nu facem rău aproapelui, trebuie mai ales să facem binele, profitând de ocazii pentru a da bună mărturie că suntem discipoli ai lui Isus” (Papa Francisc, Audiența generală, 3 ianuarie 2018)

Nu știu câți dintre creștinii care merg la biserică își pun problema împărtășaniei sacrilege. Probabil că mulți se simt în siguranță că au mărturisit tot ce era de mărturisit și nu se cercetează lăuntric într-atât încât să vadă dincolo de bârfulițe, de nervii din trafic și de indiscrețiile de budoar. Când ne împărtășim în mod sacrileg? Pr. Emil Moraru (E.M.): În tre-

cut – și probabil și astăzi în unele locuri –, mulți creștini, dacă s-au spovedit o dată, se împărtășesc doar o singură dată. Exista – și cred că există și astăzi – această frică de a nu te împărtăși în mod sacrileg. În zilele noastre un creștin este invitat să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie, unde ne hrănim deopotrivă la masa Cuvântului și la masa Euharistică. Dacă nu ne împărtășim când participăm la Sfânta Liturghie, este ca și cum am fi invitați la un ospăț și spunem: „Nu, mulțumesc! Am mâncat acasă”. Fără a avea o atitudine rigoristă, trebuie să fim conștienți că ne împărtășim în mod sacrileg atunci când avem pe suflet un păcat de moarte. Vă propun să facem o trecere în revistă a celor șapte păcate capitale

în manifestările lor mai puțin evidente, dar nu mai puțin vinovate, deci, numai bune de adus la confesional. Să începem cu mândria, „mama” tuturor păcatelor: cum arată mândria modernă? Pr. Emil Moraru (E.M.): Mândria este o prețuire exagerată de sine îmbinată cu o dorință necontrolată de a avea parte de laudă deșartă. Competitivitatea modernă, care legitimează călcarea în picioare a celuilalt pentru a ieși noi în evidență, e o manifestare a acestui păcat. Ne plac podoabele, averea, banii, proprietățile, aprecierea lumii, dar scăpăm din vedere cât sunt de trecătoare toate acestea și, alergând mereu după ele, ajungem să-l sfidăm pe Dumnezeu. De ce? Pentru că uităm că tot ceea ce avem e de la El, că noi nu am adus nimic în lume. Mândria conduce spre alte păcate: vanitatea, orgoliul, ipocrizia, tendința de a-i domina, de a-i supune, de a-i controla pe ceilalți, de a te crede mai nu știu cum decât toți. Pe tărâm religios, mândria pretinde să dețină soluția mântuirii, să aibă mare încredere în forțele proprii, într-o lume în care totul se învârte în jurul eului și din care Dumnezeu cel „blând și smerit cu inima” (Mt 11,29) e complet exclus.

Zgârcenia... E.M.: Zgârcenia e foarte preg-

nantă într-o societate individualistă, egoistă, centrată pe sine. E o dorință dezordonată pentru bunurile lumești, o preocupare de a acumula încontinuu, fără a face nimic pentru celălalt, în care inima omului se leagă de ceea ce posedă, într-o formă de sclavie: ne credem liberi, dar suntem înlănțuiți de obiectele pe care noi credem că le posedăm, dar, de fapt, ne posedă ele pe noi. Bunurile devin scop al acumulării, în loc să fie mijloc de mântuire. Desfrânarea... E.M.: Trăim într-o societate erotică, unde este interzis să interzici, totul e permis. Desfrânarea e la ea acasă în gânduri, în cuvinte, în acțiuni și pare a fi încetat să mai fie păcat, cel puțin pentru omul care nu se raportează la Dumnezeu. Trupul e văzut ca un motor al plăcerii, societatea vinde sexul ca pe o marfă, presiunea lumii asupra celor care aleg castitatea e imensă și, în tot acest context, necurăția devine mod de viață, păcatul devine patimă și, astfel, se poate ajunge la pierderea credinței. Sexualitatea nu mai e trăită responsabil, ca dar al lui AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

Dumnezeu, ci într-un mod care încalcă demnitatea umană. Cu câtă ușurință, creștinii acceptă comportamente care azi sunt atât de actuale, precum trăirea în concubinaj, adulterul... Cu câtă ușurință, catolici cununați religios uită învățătura Bisericii Catolice cu privirea la unicitatea sacramentului Căsătoriei și caută să-și „refacă viața”... Dar refacerea vieții, pentru un creștin, se face în cadrul unor valori transcendente, nu după moda lumii, ci după tiparul de convertire la care ne cheamă Cristos, conștientizând permanent că trupul nostru e „templul al Duhului Sfânt” (1Cor 6,19) și că noi suntem mădulare ale trupului mistic al Mântuitorului (cf. 1Cor 12,27)... Invidia... E.M.: Invidia e acea atitudine în care îți dorești să moară capra vecinului. E părerea de rău pentru binele aproapelui și bucuria când lucrurile îi merg rău. Și asta raportat nu doar la bunurile lui materiale, ci și la cele spirituale: el e mai deștept, mai înțelept, are parte de vreo cinste deosebită. Invidia e o formă de micime sufletească vindecabilă prin iubire adevărată, curată. Lăcomia... E.M.: Consumismul educă o pof-

tă necontrolată după mâncare și băutură: suntem concentrați asupra bucatelor rafinate, pe care alții nu și le pot permite, mâncăm și bem fără măsură și devenim mai josnici decât animalele. Sărbătorile devin prilej de îmbuibare, de risipă de alimente: noi avem de toate, dar aproapele nostru sărac nu are ce pune pe masă. Unde-i creștinismul nostru aici? Cumpătarea, pe care nu mai pune preț aproape nimeni, e virtutea care ne ajută să pricepem că mâncăm și 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

bem ca să trăim și că nu trăim ca să mâncăm și să bem. Mânia... E.M.: Ne aprindem cu ușurință pentru motive neînsemnate: în trafic, la birou, în familie. Violența fizică, agresiunea verbală devin comportamente pe care le credem legitime ca să arătăm cine-i mai tare. De ce nu ne aprindem, în schimb, de o mânie sfântă? De mânia acelora care, fără a-și pierde pacea interioară, luptă împotriva păcatului, din dragoste sinceră față de bine: aceasta este mânia cu care l-a mustrat Sf. Ioan Botezătorul pe Irod, cu care i-a alungat Isus pe schimbătorii de bani din templu... Lenea... E.M.: Irosirea timpului, distracțiile, închiderea în sine, căutarea unor motivații perpetue pentru a nu lucra nimic, iată câteva manifestări ale acestui viciu. Sf. Paul e radical în ceea ce privește lenea: „Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (2Tes 3,10). Există și manifestări spirituale: nu ne mai rugăm, nu mai frecventăm Sf. Liturghie, ne găsim mereu justificări și amânări. Uneori spunem că nu avem timp, dar de fapt, la mijloc e lenea, apatia, nepăsarea, obiceiul de a pierde vremea fără rost.

mântuirii. Poate cea mai evidentă în lumea contemporană este o formă de neopelagianism ce poate fi considerată manifestul tehnicilor motivaționale moderne, care ne învață că nu ne mântuim prin credință, nici prin harul lui Dumnezeu, ci noi suntem autorii propriei dezvoltări personale, noi ne construim eul, noi, prin propriile forțe, devenim mai buni. Apoi, vedem alte două atitudini fundamental opuse, care sunt păcate împotriva Duhului Sfânt: acea convingere că, oricât am păcătui, Dumnezeu ne iartă (bunătatea lui Dumnezeu devine astfel prilej și scuză pentru a păcătui), respectiv neîncrederea în capacitatea de iertare a lui Dumnezeu (când considerăm că păcatele noastre sunt atât de mari încât nu pot fi iertate). Comitem păcate străine când ajutăm sau sfătuim pe cineva să comită un păcat, când poruncim altuia să păcătuiască, când consimțim la păcatul altuia. Cred că un păcat străin foarte actual e acela al părinților care acceptă concubinajul în care trăiesc copiii lor. Apoi, e la modă a lăuda păcatele altora: uite ce bine minte X, ce casă și-a făcut Y din furat, ce șmecherii învârte Z și ce bine-i merge...

Două categorii de păcate par a fi aproape invizibile: păcatele străine și cele împotriva Duhului Sfânt. Dar, la o privire mai atentă, ele nu sunt deloc subtile și nimeni nu se află în afara pericolului de a le comite. Cum arată chipul cel mai pregnant al fiecăruia dintre ele în secolul al XXI-lea?

La antipod, există păcatele atât de vizibile și de frecvente, de care abundă media și arta contemporană, încât au încetat să mai fie considerate păcate și ajung să fie propuse ca paradigme legitime. Dar desfrânarea nu încetează a mai fi păcat doar pentru că, la televizor, toată lumea face sex cu toată lumea. După cum concubinajul ori recăsătorirea civilă a unui catolic divorțat civil se numesc tot adulter, chiar dacă societatea civilă îl califică drept „refacerea vieții”.

E.M.: Păcatul fundamental împotriva Duhului Sfânt este excluderea

E.M.: False modele propun experiențe de viață care se dovedesc greșite

DIALOGURI CU DICHIS

tocmai prin finalitatea lor, prin roadele lor: uitați-vă câte celebrități suferă de depresie, se aruncă în comportamente distructive, își iau viața... Societatea ne propune aceste comportamente ca legitime, dar faptul că ele nu sunt legitime, că nu ajută omul să se dezvolte ca persoană, ci îl împing spre alienare, spre disperare e probat de roadele pe care aceste comportamente le aduc. Finalmente, apelul la toate aceste comportamente e departe de a fi o manifestare a libertății, e un strigăt de ajutor al unor suflete lipsite de reperul Dumnezeu, care își caută pseudo-dumnezei care să-i elibereze de angoasă, de singurătate, de frica de a trăi în adevăr. Apoi, aș spune că mai există păcatele înfăptuite cu lejeritate sub aparența binelui. A practica New Age fiindcă îți oferă o perspectivă de dezvoltare personală, a recurge la fecundare in vitro pentru că îți dorești să fii mamă, a fi tolerant cu teoriile gender pentru că „și ei sunt oameni”, a aproba eutanasia deoarece ajută la curmarea suferinței: iată doar câteva exemple de rău sub aparența binelui. De ce toate acestea, și multe altele, sunt fundamental incompatibile cu credința creștină? E.M.: Eutanasia omite faptul că viața e sacră și că omul nu e stăpânul vieții. A dispune de viața ta sau a altuia înseamnă a atenta la suveranitatea lui Dumnezeu. Un alt principiu care e trecut cu vederea de eutanasie este acela că, în viziunea creștină, nu există suferință inutilă, suferința purtată cu credință e mântuitoare. Fecundarea in vitro e incompatibilă cu creștinismul din două motive principale: distrugerea embrionilor neselectați și tratarea vieții ca produs de laborator, nu ca rod al iubirii.

Orice metodă de fecundare artificială disociază latura emoțională de cea procreativă, produce o ruptură în fenomenologia actului conjugal (care nu e doar biologică, ci și spirituală). Teoriile gender desființează natura, creează un om nou, care își poate alege, după bunul său plac, sexul și orientarea sexuală, conform unei dictaturi a eului, opusă voinței lui Dumnezeu pentru ființa umană. Omul decide cu privire la identitatea sa sexuală, contrazicând-o pe cea pe care Dumnezeu i-a atribuit-o când l-a creat. New Age este o spiritualitate comercială, cu rădăcini în afirmarea gnostică a propriei persoane care se mântuiește prin tehnici, nu prin har, care e stăpână pe propria mântuire, despre care creștinismul crede că e dar de la Dumnezeu. Avem de-a face și cu o tratare superstițioasă a păcatului: „nu e bine să...”, care funcționează ca perdea de fum pentru păcatele cu adevărat păcate: ce importanță are că nu spăl rufe când e cruce cu roșu în calendar, dacă după nespălatul de rufe mă duc să fac un avort, ori să fur ceva, ori mint, ori înjur, ori îmi terorizez familia, ori distrug bunul nume al cuiva? Strecurăm țânțarul, dar înghițim cămila (cf. Mt 23,24). E.M.: Aici este la mijloc o con-

fuzie între credință și superstiție: mă alimentez cu ideea că n-o să-mi meargă bine dacă nu îndeplinesc niște gesturi exterioare, dar nu merg în profunzime, pentru a cerceta în detaliu ce nu merge în relația mea cu Dumnezeu, ce anume din faptele mele rănesc prietenia mea cu El, unde am nevoie de har pentru a fi vindecat. Când îl văd pe Dumnezeu ca judecător nemilos, am tendința

aceasta de a trata lucrurile superficial, de a ascunde sub preș mormanul de gunoi și a pune preț pe firul de praf. Dimpotrivă, când Dumnezeu îmi e prieten, am o mai mare acuitate în observarea infidelității mele față de această prietenie, acuitate care îmi semnalează și marea providență și marea milostivire a Domnului în ceea ce privește toată viața mea. Ni se poate întâmpla tuturor să fim descurajați uneori de faptul că, în Spovadă, mărturisim în mod repetat aceleași păcate. Dacă păcatul e o cedare înaintea ispitei, patima e o cedare înaintea obișnuinței de a comite un păcat. Categoriile acestea ale ispitei, păcatului, patimii oare mai sunt accesibile antropologiei postmoderne? E.M.: Una dintre ispitele diavo-

lului în viața creștină este descurajarea, mai ales când trebuie să mărturisim mereu aceleași păcate. Important e să ducem lupta spirituală: Dumnezeu vede strădania fiecăruia dintre noi și tot el citește în inimile noastre. Când te spovedești des, cu siguranță ceva se schimbă înlăuntrul tău. Vestea bună e că orice păcat are leac. Primul pas spre vindecare, însă, este acela de a recunoaște că ești bolnav și că ai nevoie de medic. Ce i-ați spune unui suflet care nu s-a spovedit niciodată și care se teme să-și arate rana medicului? E.M.: Orice păcat poate fi iertat. Tot ceea ce trebuie să faci e să te arunci în brațele Tatălui milostiv. Având convingerea că, așa cum spune Papa Francisc, mai bine șchiopătăm pe calea cea dreaptă, decât să zburdăm pe calea greșită. AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserica misionară Vederi din kenya

Ospitalitate în Kibiko Text: Simona Banu

upă cele 2 săptămâni în deșertul Chalbi, la misiunea românească din Maikona, ne-am îndreptat spre Kibiko, un sătuc aflat la o distanță relativ mică de capitala Nairobi. După aproape 9 ore de mers cu mașina, sub soarele arzător al Africii, am ajuns cu bine la surorile Congregației Slujitoarele Preacuratei de Parma. Mănăstirea, unde locuiesc 2 surori românce și una din Elveția, se află la peste 2.500 m altitudine, beneficiind de o panoramă foarte frumoasă a zonei, cu multă verdeață și răcoare. Primele impresii: ospitalitatea și bucuria cu care am fost primiți de către superioara comunității, Sr. Daniela. Am ajuns seara, chiar la ora mesei. După cină am avut parte de o surpriză, aspirantele ne-au pregătit un mic moment artistic specific african. Ne-au încântat cu cântece și dansuri specifice locului. Parcă am 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

uitat complet de oboseala de peste zi. Ne-am dus în camere cu gândul că în mănăstire atmosfera este una foarte plăcută și armonioasă. A doua zi aveam să aflăm mai multe amănunte atât de la Sr. Daniela, cât și de la Sr. Dana. Acestea ne-au vorbit despre viața Fericitei Anna Maria Adorni, fondatoarea congregației din care fac parte, cea care, rămasă văduvă, şi-a consacrat viaţa lui Dumnezeu şi celor marginalizaţi, în special deținutelor. Urmând calea

fondatoarei, aceste surori s-au dedicat cu abnegație ajutorării deținuților, în mod special copiilor, din NgongKibiko. De câteva ori pe săptămână, ele merg aproximativ 3 ore până ajung la închisoarea copiilor pentru a le duce acestora o rază de soare pe chip. Prin gestul lor, acela de a-i asculta, a-i educa și a-i îndruma, viața acestor copii cu siguranță a devenit mult mai bună. Un alt ajutor important îl primesc și acele femei maltratate și abandonate pe străzi. Nu în ultimul rând, surorile se implică în activități pastorale cu tinerii din zonele adiacente mănăstirii. Pe lângă aceste activități, surorile se preocupă și de viitorul congregației. Acum, cu ele sunt 12 aspirante. Acestea vor fi cele care vor „vorbi”, mai târziu, prin fapte, despre milostivirea lui Dumnezeu și maternitatea Mariei. De asemenea, am aflat de o altă îndeletnicire a surorilor: grădinăritul. Singure au reușit să amenajeze o grădină de legume, necesară pentru aprovizionarea mănăstirii. Ne-am despărțit de surori, gândindu-ne cât de importantă este misiunea lor în special pentru femeile și copiii marginalizați de către societate. Având în vedere că numărul acestora din urmă este în creștere, surorile primesc cu mare bucurie voluntari care să le ajute în alinarea suferințelor acelor suflete care se simt abandonate. (va urma)

Vreți să faceți voluntariat în Kenya? Luați legătura cu Sr. Daniela Iuganu Email: surorile_coman@yahoo.com Telefon sau WhatsApp: +254 707 183 272

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Arhiepiscopul Cisar promotor al presei catolice (III)

rin numeroase mijloace, inclusiv mijloace materiale, Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar a sprijinit publicațiile și multe lucrări care au fost tipărite în România în perioada interbelică. Exemplificăm prin sprijinul constant acordat de acesta publicațiilor Lumina creștinului (Iași),Viața (Săbăoani), Sentinela Catolică (Iași). De asemenea, el a deplâns faptul că la începutul anilor ʹ30 ai secolului trecut, principalele ziare și reviste catolice din țară își încetaseră activitatea: Păstorul sufletesc, Bukarester Sonntagsblatt, Bulletin paroissial, Aurora și Curierul. Această situație, precum și perpetua amânare a fondării unui

Text: Dr. Dănuț Doboș

periodic la București, l-au determinat pe Arhiepiscopul Alexandru Cisar, având colaborarea lui Anton Durcovici, să ia decizia fondării revistei Farul Nou, devenită publicația fanion a Arhidiecezei Romano-Catolice de București și a întregii prese catolice din România. Un an mai târziu, Arhiepiscopul Alexandru Cisar și-a dat acordul privind fuzionarea revistelor Farul Nou, de la București, și Dacia creștină, de la Iași. Ideea unificării presei catolice din România i-a aparținut tot Arhiepiscopului Cisar, încă din anul 1925, dată la care dispărea din peisajul presei Albina, ziarul catolic de la București. În acest sens, el și-a dat acordul

Preotul Francisc Cioglov (1890 - 1919)

Alexandru Theodor Cisar (1880-1954)

fuzionării revistei Sonntagsblatt, a Arhidiecezei de București, cu revista cu același nume, care apărea la Timișoara. Punctul de vedere al Arhiepiscopului Cisar era acela că soluția la criza presei catolice din România era unificarea „tuturor fițuicilor inutile și slabe”, „lăsarea deoparte a orgoliilor” și colaborarea cu „specialiști rutinați, care să poată consacra tot timpul lor disponibil presei catolice”. Reflecții de mare actualitate!

Text: Dr. Dănuț Doboș

rancisc Cioglov sau Cincu Cioglov s-a născut la 21 octombrie 1890 la Popești-Leordeni. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Duh și pe cele ale Colegiului Brignole Sale din Genova (Italia), fiind hirotonit preot în anul 1915, la Genova. Un an mai târziu se va întoarce în România, celebrând la 13 iunie 1916 prima sa Sfântă Liturghie în satul natal, cu participarea unui grup numeros de preoți din București, eveniment descris pe larg și în publicația Revista Catolică. La rândul său, Arhiepiscopul Raymund Netzhammer a consemnat următoarele în jurnalul său: „Marți, de Rusalii, 13 iunie 1916. Marea parohie a bulgarilor de lângă București trăiește o mare sărbătoare, sărbătoarea primei Slujbe a enoriașului Cincu Cioglov. Acest tânăr plin de perspective și-a urmat studiile gimnaziale la Seminarul nostru, fiind trimis după terminarea acestuia, împreună cu alți trei camarazi de școală talentați, să studieze Teologia în colegiul splendid plasat al lazariștilor de la Genova, Brignole Sale […] Numai Cioglov rezistase, fiind astăzi, după ce și-a atins țelul, bucuria episcopului său, a clerului și a comunității sale, Popești […]”. A activat ca vicar în parohia Turnu-Severin, suplinindu-l pe parohul Wilhelm Kaluza, arestat de autoritățile române la 15 august 1916, alături de toți preoții diecezani cu origini străine. Părintele Francisc Cioglov a trecut la cele veșnice la 17 ianuarie 1919, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic din București. AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Carte

Sfântul Augustin Confesiuni Humanitas, 2018 Ediție bilingvă, latină-română. Scrise în cursul uneia dintre perioadele cele mai frământate ale istoriei omenirii, spre anul 400, Confesiunile sunt o adevărată epopee a convertirii creștine.

Teatru

Vlaicu Vodă Piața Constituției Pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri, Teatrul Excelsior organizează un eveniment de amploare: între 22 și 26 august, între orele 10-19 se vor desfăşura ateliere tematice, iar de la ora 21 va fi reprezentația piesei Vlaicu Vodă, de Alexandru Davila.

A deveni prieten al Spiritului Sfânt Editura Viaţa creştină, Cluj-Napoca 2018

ceastă carte apare în limba română în traducerea Pr. Daniel Avram, preot greco-catolic al Eparhiei de Cluj-Gherla şi director al Editurii Viaţa creştină din Cluj-Napoca. Lucrarea este scrisă de cunoscutul părinte capucin Raniero Cantalamessa, autor al mai multor publicaţii de mare valoare teologică şi spirituală şi predicator al Casei Pontificale începând cu anul 1980. De acest autor, în limba română, în anul 2000, la Editura Arhiepiscopiei RomanoCatolice de Bucureşti a apărut volumul Euharistia, sfinţirea noastră. Cartea a fost gândită ca un ghid practic de „împrietenire” cu Duhul Sfânt prin meditaţii, rugăciuni şi propuneri concrete. Autorul este convins că „nu ne putem orândui viața creștinească fără

Format: 12×19 cm. 66 de pagini

să îl cunoaștem pe Spiritul Sfânt”, de aceea este necesară înţelegerea lucrării tainice a celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, care, potrivit numelui, are misiunea de a ne sfinţi, adică de a ne oferi lui Dumnezeu întreaga viaţă. Pentru sufletul creştinului adevărat, Duhul Sfânt nu trebuie să rămână „marele necunoscut”, ci să devină cea mai bună călăuză spre intimitatea cu Dumnezeu. Către aceasta ne conduce şi cartea de faţă. Pr. Andrei Dumitrescu

Carte

10 cuvinte pe care Papa Francisc le spune 10 cuvinte tinerilor Editura ARCB, 2018 În 16 pagini cu ilustrații, cu un design grafic deosebit, atrăgător pentru tineri, broșura oferă îndemnuri de a „paria” pe idealuri înalte. Poate fi o lectură potrivită pentru vacanţă, dar care să impulsioneze angajarea pentru întreaga viaţă! pe care Papa Francisc le spune tinerilor

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

APLICAŢIE DIGITALĂ

Enciclopedia digitală România 1918

n cadrul Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni, organizat la București la sfârșitul lunii mai, a fost lansată Enciclopedia digitală România 1918, care celebrează oamenii și momentele cheie care au făcut posibilă întregirea României, de la izbucnirea Primului Război Mondial până la sfârșitul războiului și împlinirea idealului național, Marea Unire. Aplicația este gratuită și disponibilă pentru descărcare de pe orice platformă, precum și de pe www.romania1918.eu.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Înălţarea la cer a Sfintei Fecioare Text: Pr. Andrei Dumitrescu

P Înălţarea la cer a Sfintei Fecioare Maria (cca 1626)

de Peter Paul Rubens Pictură în ulei pe pânză. Dimensiune: 490 x 325 cm Tabloul se află în Catedrala Sfânta Fecioară Maria din Antwerpen (Anvers), Belgia.

rintre cei mai îndrăgiţi sfinţi de poporul creştin, Sfânta Fecioară ocupă un loc deosebit. Cultul liturgic al Maicii Domnului consemnează o serie de sărbători iubite de poporul lui Dumnezeu, printre care şi cea din data de 15 august – Adormirea Maicii Domnului. De altfel, în anul 1950, înălţarea Sf. Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer a fost definită de Papa Pius al XIIlea ca învăţătură de credinţă, confirmată de tradiţia Bisericii şi de mărturiile Sfinţilor Părinţi. Pictura Înălţarea la cer a Sfintei Fecioare Maria realizată de Peter Paul Rubens este o mărturisire iconografică a acestui adevăr de credinţă şi ilustrează bogăţia elementelor specifice curentului baroc – lumina, culoarea, prezentarea cu grijă a detaliilor. Adunaţi în jurul mormântului de marmură, deschis, apostolii şi prietenii Mariei rămân în adoraţie şi uimire profundă văzând-o pe Maica Domnului în slava cerească, înconjurată de mulţimea de îngeri. Frumuseţea cerească a Mariei radiază lumină şi puritate. Această lucrare remarcabilă a perioadei baroce surprinde emoţiile cugetului omenesc în

faţa realităţilor cereşti, sentimentul de adorație pe care omul credincios îl are în faţa veşniciei fericite. Maria însăşi este reprezentată în extaz, în drumul spre paradisul pe care l-a căutat şi iubit toată viaţa. Privind această pictură, suntem invitaţi să ne bucurăm cu toţii în Domnul, deoarece în Maria, ridicată cu trupul şi cu sufletul la cer, contemplăm desăvârşirea mântuirii; în ea, Mama lui Cristos şi Mama Bisericii, este indicat punctul final, definitiv la care sunt chemaţi creştinii şi Biserica întreagă.

Rubens

maestru flamand al artei baroce

eter Paul Rubens (1577-1640) este un artist de origine flamandă, exponent de seamă al curentului baroc, cu o viață guvernată de o inepuizabilă energie. În decursul carierei artistice de circa 40 de ani, artistul a pictat peste 1.400 de tablouri (portrete, personaje biblice, scene mitologice) și a executat sute de desene. A fost înnobilat şi sprijinit de regi ai Angliei şi ai Spaniei şi s-a bucurat de un prestigiu deosebit încă din timpul vieţii.

Peter Paul Rubens

AUGUST 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Numiri și transferuri în Arhidieceza de Bucureşti

rin decrete arhiepiscopale, Arhiepiscopul Ioan Robu a procedat la următoarele numiri și transferuri în ARCB, ce au intrat în vigoare la 1 august 2018: Pr. Marius Ionuţ Bănuţă – vicar la Parohia Toţi Sfinţii, Craiova Pr. Iosif Ghiuzan – vicar la Parohia Sf. Anton, Constanţa Pr. Gabriel Anghel – vicar la Parohia Sf. Fecioară, Regina Rozariului, Popești-Leordeni Pr. Andrei Petrică Imbrea – vicar la Parohia Sf. Fecioară Maria, Regină, București (Cioplea) Pr. Felician Iancu – colaborator la Parohia Sf. Iacob, Câmpulung Pr. Cătălin Mititelu – vicar la Parohia Catedralei Sf. Iosif Pr. Florin Bordeuş – vicar la Parohia Catedralei Sf. Iosif Pr. Maricel Ghiorghiţă Bulai – studii, la Roma Pr. Petru Medveş – pastoraţie în Dieceza de Kildare and Leighlin, Irlanda Pr. Daniel Marţiu – pastoraţie în Dieceza de Rouen, Franţa Pr. Mihai Mărtinaş – decan de Bucureşti Nord Pr. Pavel Butnariu – şef Birou Personal ARCB Pr. Giurgi Ghiurcă – colaborator la Parohia Maica Îndurerată, București Pr. Daniel Ioniţă – vicar la Parohia Adormirea Maicii Domnului, Brăila

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot nr. 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Colegiul Sf. Iosif

Admitere la învățământul postliceal sanitar

n perioada 5 iulie – 29 august, Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif din București organizează înscrieri pentru admiterea la învățământul postliceal sanitar, specializarea asistent medical generalist, cu o durată de 3 ani, unde planul de şcolarizare este următorul: Anul I: 3 clase (84 locuri): – o clasă finanțată de la buget (28 locuri) – două clase finanțate din taxele cursanților Pentru relații, poate fi contactat secretariatul Colegiului (Șos. Olteniței nr. 3-5, București, tel. 0213322684 / 0213326602, e-mail: liciosif@yahoo.com). Se pot înscrie absolvenți de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, indiferent de vârstă, sex, confesiune. 36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2018

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Nr. 08/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

Îngerul Bunei Vestiri (cca 1450-1500), Sano di Pietro

GÂNDUL LUNII

Roua rugăciunilor care împodobește aripile îngerilor. www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru de Vladimir Ghika, reprezentând litera Q

50 DE ANI DE PREOŢIE Un drum de iubire și de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor

Sfânta Fecioară înălțată la Tatăl ne invită și pe noi să privim spre Cer A fi între mâinile lui Dumnezeu