incognito
Martie 2014
aneta
.. Kurti Andrea ilustratoare si, fashion designer pentru copii
Aneta - Amintiri din studenţie partea 2 - Uşa de la dulap Uşa de la dulap e un titlu generic pentru câte se pot întampla într-o zi de marţi. Totul a început cu dulapul din camera mea, care în afara de faptul că miroasea îngrozior de tare a naftalina (foştii proprietari aveau impresia că vor fi năpădiţi de molii neaoşe în schimb a fost creată o spe cie de molii mutante absolut imune la naftalină care se fluturau lin prin casă ca nişte bulgăraşi aurii), mai avea şi simpaticul obicei de a se deschide în cele mai proaste momente, de exemplu noaptea, când e somnul cel mai lin, uşa mea câââârrrrrr sccâââârrţţţ şi poc, cu sarcasm ţi cu ironie timp în care mie îmi trebuiau câteva secunde să îmi revin din poveştile cu fantome. Alt moment bine ales de uşa mea dragaă era dimineaţa, când treceam pe lângă ea (de menţionat că atunci se deschidea fără cel mai mic zgomot), deci se deschidea asa lin în spatele meu şi când mă întorceam , dăadeam cu capul în ea! (aşa se explicau stările mele euforice de luni). Din aceeaşi categorie fac parte minunatele întâmplări de marţi când mă întorceam de 10 ori din drum să văd dacă am încuiat uşa şi în autobuz mă rodea întrebarea: dar dacă nu am încuiat??? Apoi contactul cu toate tanticile cu sacoşe, care se pregăteau de coborâre cu 2 staţii înainte de staţia lor şi deşi eu aveam intenţia evidentă de a coborî mă întreaba dacă vreau să cobor şi atunci îmi venea să le zic, nu, doar îmi place să blochez uşa! Aşa, ce ar mai fi? Statul la coadă la forţele de muncă atunci când trebuiau depuse actele pentru firmă, ore întregi, nu că nu ar fi funny să afli poveşti despre tot neamul celor care stau ca şi tine la coadă dar vine momentul iîn care moima de la ghişeu urlă la tine că nu la ghişeul ei trebuia să stai. În fine, să fim înţelegători....ştiţi voi , să luăm faţa aia de daydreaming sub care se ascund scenarii de crimă în care apar bombe, cuţite şi alte alea. Anyway , trezită din reverie mă gândeam că e marţi, cele 3 ceasuri rele încă nu trecuseră (chiar, la ce oră ar trebui sa fie?) şi nu găseam ciocanu’ să bat uşa aia de la dulap în cuie!
Nr. 5 MARTIE/APRILie 2014
CULOAREA ANULUI 2014 4 CHINEASY 10 .. DECLARATIE - KURTI ANDREA 12 TRENDSPOT 22 LEE MIN HO 30 @Abandonedpics 38
Incognito
aneta facebook.com/ANETAincognito twitter.com/anetaincognito
Experţii Companiei Pantone Inc, specialiştii mondial în ceea ce priveşte culorile, au anunţat culoarea anului 2014
RADIANT ORCHID cea care va dicta tendinţele acestui an în materie de frumuseţe, modă şi deco.
CULOAREA ANULUI 2014 în casa ta
Această culoare intensă, curajoasă şi vibrantă va face cu ochiul din orice ţinută vestimentară sau decoraţiune. Atenţie însă, trebuie combinată cu nuanţe neutre pentru a evita supraîncărcarea unei ţinute sau a unei încăperi. “Este un pic diferită, un pic excentrică şi nu este o culoare primară. Violetul reprezintă o invitaţie la inovaţie, pentru ca nuanţele cuprinse în paleta ei coloristică oferă oportunitatea de a face lucruri creative“, a spus Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.
Această culoare puternică oferă un aspect interesant mai ales interioarelor neutre decorate cu nuanţe de bază bej, alb sau gri.
REVISTA ANETA |
5
Cu o uşoară tentă dominantă, Radiant Orchid energizează spaţiul şi scoate în evidenţă orice altă culoare, conferind echilibru încăperii.
Poţi asorta acest tip de mov şi cu nuanţe neutre alb, crem, gri, bej sau brun-gri.
Surse foto: Pantone, Pinterest
Radiant Orchid complimentează tonurile de olive sau verde ĂŽnchis, turquoise, albastru sau galben pal.
“Este evident că oamenii sunt dornici să afle
mai multe despre China., să poată comunica cu
1,3 miliarde de oameni. Cu toate acestea, nu
există prea multe opţiuni care să le permită să
facă acest lucru. În timp ce întreaga populație
din China învață limba engleză, este timpul
pentru noi, să înțelegem cu adevărat această
economie și societate complexă cu ochii şi jude-
cata noastră. Știind limba lor este primul pas,
de copil, dar unul crucial.“, spune ShaoLan,
autoarea cărţii cu ilustraţii Chineasy.
10
| REVISTA ANETA
Chineza este probabil una dintre cele mai dificile limbi de învățat şi asta
deorece faţă de majoritatea limbilor cu câteva zeci de caractere, în limba chi-
neză există mai mult de 2500 de cuvinte comune. Pentru populaţiile din a-
fara Asiei este dificil să conecteze aceste caractere cu semnificația lor reală.
Shao Lan a inventat aşadar caracterul grafic chinez numit Chineasy care
face învățarea limbii chineză mai distractivă cu ajutorul ilustrațiilor, vâzând
aceste caractere sunt mai uşor de amintit şi de recunoscut.
chineasy.org
REVISTA ANETA |
11
La rubrica ‘Declaraţie’ vă prezentăm o extrem de talentată ilustratoare şi fashion designer pentru copii, care prin stilul unic şi colorat abordat reuşeşte să aducă un aer proaspăt şi curat fiecărui proiect în care este implicată:
KURTI ANDREA
12
| REVISTA ANETA
.. “Subsemnata, Kurti Andrea, declar pe propria răspundere că după ce am terminat facultatea (UAD Cluj, Design vestimentar), am început să ilustrez cărţi pentru copii şi să lucrez la teatrul alternativ Váróterem Projekt (Waiting Room Project).
14
| REVISTA ANETA|
REVISTA ANETA |
15
La teatru am creat costume şi decor, dar am avut şansa să lucrez şi la scenografia şi păpuşile spectacolului pentru copii Szökevény szeplők (Pistruii evadează) după Lázár Ervin. Între timp am participat şi la prezentări de modă pentru copii în România şi în Ungaria.
După o vreme mi-am dat seama, că ilustrarea este ceea ce mă interesează cel mai mult.
Astfel ilustraţiile au devenit elementul de bază al lucrărilor mele. Lângă ilustrarea cărţilor pentru copii, am început să creez accesorii ilustrate din piele şi hârtie şi am continuat să creez haine pentru copii ''ilustrate'' cu ajutorul textilului. Când ilustrez pe hârtie lucrez cu acuarelă, cu cerneală şi cu creioane colorate; pe lemn folosesc acril, dar când vine vorba despre haine folosesc materiale naturale şi colorate. ''Ilustraţiile'' apar pe haine în formă de aplicaţii sau pictate pe textile.
18
| REVISTA ANETA
cercei Ĺ&#x;i alte accesorii
Trei cuvinte care mă descriu: minuţioasă, albastru şi umor.
În câteva sâptâmăni lansez noua mea colecţie de haine şi accesorii inspirată de oraşul Cluj-Napoca. Mă puteţi găsi pe facebook şi pe blog, iar în curând pe site-ul
www.kurtiandi.com
kurtiandi.blogspot.ro facebook.com/kurtiandi.clothing.illustration REVISTA ANETA |
21
TRENDSPOT
Cenusareasa� premiilor Oscar
“
Cea de-a 86-a editie a premiilor Academiei Americane de Film si-a desemnat castigatorii pe 2 martie, dar ecourile ceremoniei se aud inca la Hollywood. Una dintre surprizele serii a fost premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar, castigat de Lupita Nyong'o. Actrita castigase teren in fata lui Jennifer Lawrence pe ultima suta de metri a sezonului de premii, insa foarte multi o dadeau ca favorita la Oscar pe Lawrence, avand in vedere afectiunea publicului american pentru frumoasa de doar 23 de ani. Chiar daca venea cu a doua sansa, Lupita Nyong'o a cucerit covorul rosu, inimile publicului si in final, premiul Oscar. Frumoasa actrita a purtat o superba rochie Prada de culoare bleu, decorate cu paiete, inspirata de bulele de sampanie. 22
| REVISTA ANETA
Dupa cum chiar ea a spus, albastrul rochiei ii amintea de Kenya natala. Accesorizata cu o bentita stralucitoare si oja de culoare verde-menta, Lupita a avut si un talisman, un inel in forma de broscuta, emblema a familie sale. Multi au asemanat-o cu Cenusareasa, atat datorita tinutei, cat si a faptului ca a reusit sa castige Oscarul chiar cu primul sau rol de mare importanta.
Discursul sustinut de Lupita a emotionat pana la lacrimi publicul, in special in momentul in care actrita a declarat “Fie ca aceasta statueta aurita sa imi aminteasca mie si fiecarui copil ca indiferent de unde suntem, visele noastre sunt valabile”. Dar cine este de fapt aceasta talentata si frumoasa actrita? Nu multi auzisera de ea pana la solicitantul rol din “12 Ani de Sclavie”, in care a interpretat-o pe sclava Patsey.
Nascuta in Mexic din parinti kenyeni, Lupita mai are cinci frati. Tatal sau este in prezent membru al senatului Kenyan, iar mama sa conduce Fundatia Africana pentru Cancer si propria companie de comunicare. Lupita a studiat actoria inca din scoala generala, unde a jucat in piese precum Oliver Twist sau Romeo si Julieta. Colegiul l-a facut in Statele Unite ale Americii, dupa care a lucrat in echipa de productie a mai multor filme si a jucat in filmul de scurt metraj “East River”. S-a intors apoi in Nairobi unde s-a dedicat unor productii cu un puternic mesaj umanitar: un serial despre prevenirea virusului HIV si un documentar despre populatia albinoasa din Kenya. A urmat masteratul in actorie la prestigioasa Universitate Yale, absolvit in 2012, an in care a fost selectata pentru filmul care avea sa ii aduca recunoasterea pe plan global, “12 Ani de Sclavie”.
Nu doar talentata, dar si extrem de frumoasa si stilata, actrita a fost aleasa fata a brandului Italian Miu Miu pentru campania lor din primavara 2014, alaturi de Elizabeth Olsen, Elle Fanning si Bella Heathcote. Mai mult, este pe lista celor mai bine imbracate actrite inca de anul trecut. Fiecare aparitie a sa surprinde placut, fapt ce a transformat-o intr-un fashion icon de necontestat. 26
| REVISTA ANETA
MTV Style a facut chiar o compilatie a celor mai frumoase tinute ale Lupitei, intr-o larga paleta de culori, pe care actrita nu s-a sfiit sa le poarte de-a lungul acestui sezon de premii. Viitorul suna foarte bine pentru Lupita Nyong'o, care merita sa fie urmarita cu interes de acum incolo, atat in domeniul actoriei si productiei, cat si in cel al modei.
surse foto: http://martinislydia.tumblr.com www.popsugar.com http://afrolistasandthecity.blogspot.ro www.mashald.com
Ioana Dutu , REVISTA ANETA |
27
LEE MIN HO ACTOR
MODEL
CÂNTĂREŢ
Născut în 22 Iunie 1987 în Seoul, Coreea de Sud, LEE MIN HO este un tânăr care pentru mulţi nu mai are nevoie de nici o introducere fiind unul dintre cei mai cunoscuţi actori coreeni de astăzi. Deşi când era mic dorea să devină fotbalist, a renunţat din cauza unui accident la picior şi şi-a descoperit înclinaţia spre actorie şi modeling în al doilea an de liceu.
REVISTA ANETA |
31
32
| REVISTA ANETA
Cariera în actorie a început-o în anul 2005 iar succesul cel mai mare l-a dobândit în urma rolului Gu Jun Pyo, baiatul unui milionar din drama “Boys Over Flowers”, difuzată în anul 2009.
REVISTA ANETA |
33
Deşi mulţi au pus pariu că succesul lui Lee se va încheia după acest rol, el le-a demonstrat contrariul primind în continuare roluri importante de la productori cunoscuţi şi nenumărate contracte de publicitate. În anul 2010 a jucat în drama “Personal Taste”, în 2011 a avut un rol de excepţie în “City Hunter”, care i-a adus o mulţime de fani.
Lunile intense de training pentru acest rol, în arte marţiale, înot şi ochire fără greşeală, s-au dovedit a fi utile pentru Lee, realizând o performanţă credibilă ca detectiv misterios şi răzbunător.
În anul 2012 a juca în drama coreană “Faith” iar în 2013 în serialul “The Heirs” difuzat acum în România de Euforia Lifestyle TV. Fiind atras de scenă şi dorind să-şi întâlnească mereu fanii, Lee Min Ho a debutat şi în muzică, lansând în anul 2013 albumul “My Everything” însoţit de un turneu asiatic.
Lee Min Ho şi-a ocupat deja un loc comfortabil ca şi star internaţional, numele său se aude atât în Coreea de Sud, dar şi în restul Asiei, Orientului Mijlociu, Europei şi chiar America.
REVISTA ANETA |
35
East European Comic Con - 9-11 Mai 2014 la Romexpo&Pullman Hotel
facebook.com/eeccon
comic-con.ro #EECC2014
36
| REVISTA ANETA
Creaza bijuteria perfecta pentru tine! Tu alegi modelul!
designed for you
facebook.com/JoyfulJewelryCluj
@AbandonedPics locuri abandonate de umanitate surprinse în cele mai reuşite fotografii
Bine ai venit la Porţile Iadului.... Palat abandonat în Polonia. Poză de Lukasz Malkiewicz
Un templu abandonat în
Indonesia. Poză de Agung Krisprimandoyo
Poză de Matthias Haker
REVISTA ANETA |
39
@AbandonedPics
Mănăstire inundată şi abandonată în Kalyazin, Rusia. Poză de Oleg Ivanov
Orpheum Auditorium, frumos şi abandonat în New Bedford, Massachusetts
Hotel abandonat ĂŽn TuÄ?epi, Croatia
@AbandonedPics
Casa scărilor spiralată şi albastră într-un castel european abandonat
Conac abandonat în Dresden, Germania
Un conac odată elegant stă abandonat şi în ruine, în Berkshire, UK
TE VREM ÎN ECHIPA NOASTRĂ! internship la revista ANETA incognito
te crezi informat? te vezi scriind? te dai creativ? te ştii haios?
ARATĂ-NE ŞI NOUĂ! scrie-ne câteva rânduri despre tine şi pune-le pe e-mail
anetaincognito@gmail.com