În căutarea fericirii by Revista Culturala

Poate au fost și vor mai fi vremuri în care pe masă voi avea doar o felie de pâine și o cană cu apă, dar nu voi uita că acea felie de pâine pentru un alt suflet înseamnă fericirea cea mai mare, dorința cea mai arzătoare. Sunt 3

oameni peste tot în lume care nu au ce mânca, sau mai grav, nu au ce da de mâncare copiilor lor și cu sufletul în agonie, îi privesc cum se sting. Sunt oameni ce mor de sete și în delirul lor visează doar cum beau o cană de apă rece…

PRIMA PARTE CAPITOLUL I Bună sau rea, înălțătoare sau traumatizantă, absurdă sau fermecătoare poate părea trecerea de la băiat la bărbat. Singurul lucru care m-a făcut să scriu despre așa ceva a fost necesitatea depășirii acelei etape. Am închis lumina, chiar dacă nu mai vedeam nimic nici eu dar nici ea. Afară ploua torențial, asta dădea un aer mai interesant conjuncturii în care ne aflam. Amândoi băusem destul de mult. Eu bere și vin iar ea cognac, ca să ne facem curaj. Mi-a promis că de ziua mea o să mi se ofere, așa că urma să se țină de cuvânt, o cunoșteam doar. Trecuse de miezul nopții și oficial eu împlineam 14 ani. Am început să o dezbrac pe pipăite. I-am desfăcut cureaua, i-am dat pantalonii jos, apoi șosetele, chiloții… Simțeam cum tremura și ea, dar mai puțin decât mine. Eu parcă aveam Parkinson în acele momente. I-am atins cu o mână coapsa si pe cealaltă am bagat-o pe sub sutien, când aud: - Dar sutientul și bluza nu le dai jos? Tu nu ești deloc sensibil, Ciprian! M-am chinuit cam mult cu bluza. Era noiembrie, purta o bluză groasă și strânsă pe gât. Cred că am dat dovadă de insensibilitate din nou, atunci când i-am dat nasul peste cap, trăgând cu amândouă mâinile să o dau jos de pe ea. La sutien a început coșmarul. Era unul cu trei capse, unul antic, nimic sexy, ca acelea pe care mama mă ruga să i le desfac atunci când venea de la școală și nici tata, nici fratele meu nu erau acasă. Nu se petrecea nimic din ce îmi imaginasem eu. Prima mea întâlnire intimă cu dragostea pură, sentimental fiind, începea să pară o 6

parodie mai degrabă. Tot încercam să desfac cu o mână sutienul, pe întuneric, iar cu cealaltă mână trăgeam de proprii mei pantaloni să îi dau jos. - Of, Ciprian! Nici măcar un sutien nu ești în stare să desfaci! Îmi amintesc bine că m-am mâhnit atunci, apoi am început să tremur și mai tare. Ea m-a luat după gât și m-a sărutat cu limba. Îi simțeam respirația a cognac, începuse să sufle greu. - Lasă că îl dau eu jos de data asta! Nu mai trage de sutien, nu e deloc excitant. Uite, l-am dat eu jos pentru tine. Acum știi ce trebuie să faci? Eu rămăsesem cu pantalonii coborâți până mai jos de genunchi și mă chinuiam să îi dau jos cât mai repede. Am călcat pe ei din greșeală, m-am dezechilibrat, apoi am căzut în fund. - Te rog, ajută-mă! Nu pot să îi dau jos. Adelina a tras cu putere de ei. Victorie, în sfârșit eram și eu dezbrăcat! M-am ridicat de pe podea, apoi am bâjbâit pe masă după paharul de vin. L-am dat pe tot pe gât și imediat am simțit cum mă lua amețeala, plus că îmi era foarte cald. - Dar unde ești? Ce tot faci? M-ai lăsat dezbrăcată pe întuneric și nici nu vorbești! M-am apropiat de ea și am început să o mângâi pe sâni, pe picioare, apoi ne-am lungit pe canapea. Am început să o sărut pe gât. Eram înfierbântat și de la vin, dar mai ales pentru că îmi doream să tacă. Adelina mă grăbea, era stresată să nu ajungă mai tărziu de 3 dimineața acasă. Sărutările au început să se intensifice, ne contopeam sau cam așa ceva. Într-un exces de încredere de sine, iam tras o palmă undeva între coapsă și marginea canapelei. Intenția

mea era să nimeresc fesierul, așa cum auzisem în sfaturile tehnice ale fratelui meu. Noaptea s-a încheiat prin a o conduce pe Adelina acasă. Mă uitam lung la ea mergând pe stradă. Părea isterică, rădea, plângea, nu înțelegeam prea bine. Între râsete și plâns erau momente de liniște în care mă privea întrebătoare, dorind parcă să vadă pe chipul meu o anumită expresie, pe care eu nu reușeam să o mimez. A doua zi în jurul orei 12 m-am trezit la insistențele mamei să mănânc măcar de prânz. Mă simțeam diferit. Eram parcă mai încrezător, sigur pe mine. Abia așteptam să povestesc fratelui meu ce isprăvisem cu o seară înainte. Euforia aceea nu avea să dureze mult timp. M-am întâlnit cu Adelina peste o săptămână, la club (Discotecă se numea pe vremea aceea). Era extrem de veselă, cu chef de distracție. Mi-a oferit o bere și am dat noroc cu ea în cinstea noastră, normal. Nu înțelegeam de ce era într-o formă excelentă, parcă era delirică, poate băuse cam mult. Dansa cu ochii închiși, ridicând berea, țipa. Toate aceste lucruri le vedeam pentru prima oară în comportamentul ei. Eram împreună de 4 sau 5 luni, ne întâlnisem tot în clubul acela. În prima seară eram amețit, ea m-a tras pe canapea lângă ea, să îmi vorbească. Cum muzica era dată tare, nu am înțeles nimic din ce se chinuia ea să îmi explice. Eu doar i-am zâmbit și am invitat-o la dans. Cu puțin timp înainte să plecăm am făcut rost de o bucată de hârtie și un pix. I-am scris: “Îmi plac ochii tăi! Te aștept peste o săptămână tot aici, te rog să vii!”. Am început să ne vedem săptămânal la început, apoi mergeam eu mai des pe la ea. Ne scriam zilnic, ne plimbam ținându-ne de mână, ne sărutam. Eram îndrăgostiți, cred. Colindam împreună mai mult prin locuri retrase, pe marginea râului, pe aleea bisericii, gară, locuri unde nu eram sub 8

văzul celorlaltor persoane. Nu ne săturam unul de celălalt. O priveam în ochi, o strângeam în brațe, ne declaram iubire până la moarte. Au fost momente de care mă simt norocos că le-am putut trăi, ce vor rămâne în amintirea mea ca un cadou de la viață. Acea visare, acea baie de mângâieri, suspinuri și vorbe spuse încet și cu tremor în glas, sunt chiar și astăzi pentru mine, idealul fericirii lângă o fată. Dar acele zile sunt de mult trecute și nici nu au durat destul încât să pot înțelege ce s-a întâmplat cu Adelina. După acea noapte în care gustasem amândoi din fructul pasiunii, am început să ne distanțăm. Ea era din ce în ce mai vulcanică, extrovertită, cu sete de plăcere. Eu eram tot mai visător, dorind să ne plimbăm în continuare pe marginea râului. Totul devenise rutină între noi doi, inclusiv intimitatea, iar eu deveneam tot mai tăcut în timp ce ei nu îi mai încăpea zâmbetul pe față. Fuma, bea, se distra, iar eu începusem să o privesc cu nedumerire pentru ce făcea. Într-o sâmbătă, cu intenția de a-i face o surpriză, am cumpărat un trandafir și i-am scris un bilet în care expuneam dorința mea să retrăim sentimente calde, sărutări dulci. Am plecat spre casa ei încrezător. Acasă nu era, please deja. M-am întors la mine, am lăsat biletul și trandafirul pe masa din camera mea, apoi m-am îndreptat spre clubul din care știam că nu ar putea lipsi ea. Întradevăr, acolo am găsit-o. Nu dorea să se abțină de la ceva. Era în pupitrul DJ-ului cu o bere în mână și cu cealaltă mână pe umărul lui. O senzație groaznică m-a cuprins, parcă nu mai puteam trage aer în piept. Am fugit spre casă, alergând ca un nebun, poate din ură pentru ce se întîmpla cu Adelina. A doua zi un prieten bun mi-a spus că ea venise la club în mașina DJ-ului, în care se sărutau pasional. Tot cu el plecase din club. Era totul adevărat. Adelina 9

începuse o nouă relație fără să mă fi anunțat și pe mine măcar. I-am scris a doua zi, explicându-i cum m-am simțit în legătură cu cele văzute și nevăzute, dar tot eu i-am cerut iertare pe motivul că n-am știut cum să o fac fericită cât timp a fost lângă mine. Am plâns pe ascuns în acea zi, parcă nu mai puteam mânca, îmi era capul greu. “Deci așa stau treburile în iubire”, mi-am spus înainte să adorm în acea seară. Așa s-a terminat prima mea relație cu o fată. A trecut multă vreme de atunci, multe iubiri, mai frumoase sau mai tragice decât prima, dar ceva în mine a rămas neschimbat: dorința de a fi naiv în dragoste, plăcerea de a visa la o relație în care să ne plimbăm de mână pe bulevard, seara să citim din cărți, să adormim îmbrățișați, plini de zâmbete aruncate pe sub ochi calzi, licărind. Dragă cititorule, ai tot dreptul să mă critici pentru ce mărturisesc aici, dar eu consider că omul este o ființă complexă, complicată, în care ura își cere drepturile, se manifestă mai devreme sau mai târziu, într-un mod sau altul, în fiecare dintre noi. Deci este dreptul meu să povestesc întâmplări din viață și să fiu mâhnit câteodată de faptul că anii de până acum i-aș fi putut petrece altfel. Poate sunt un om rănit de trecut ce și-a pierdut încrederea în oameni, văzând cum istorioare precum cea de dinainte s-au repetat. Dar la vârsta mea, aproape 29 de primăveri, ce risc există să mai fiu visător, nu?! O să visez în continuare până la 35, 40 chiar, sau poate până mor. O să rămân un naiv calm și înțelegător ce nu dorește să urască pe nimeni pentru nimic. Poate o să îmbătrânesc fericit pentru principii și umanitate. Poate voi dona tot ce voi agonisi celor din jur, nepăsându-mi dacă merită sau nu. Poate asta voi face, dar nu este chiar sigur. De ce? Pentru că oamenii sunt așa cum sunt, iar 10

bunătatea mea nu poate schimba ceea ce natura a făcut pe parcursul evoluției noastre. Înainte ca și tu, stimate cititor, să arunci în mine cu jigniri și reproșuri, lasă-mă te rog să mă prezint. Mă numesc Ciprian Vaida. M-am născut în Ploiești, unde am locuit până la vârsta de 5 ani. Mama, profesoară, tata, inginer, un frate cu 3 ani mai mare, Alex. După moartea părinților mamei, ne-am mutat într-un orășel mic din Buzău, unde am locuit până la vârsta de aproape 15 ani, apoi a trebuit să îmi urmez părinții prin lume, acum doi an de zile m-am întors în România spre a-mi îndeplini o dorință din copilărie, aceea de a studia medicina. Mereu am fost interesat de ce anume și cum sunt motivați oamenii să facă ceea ce fac. Țin să spun că în copilările îmi plăcea să particip la concursuri de istorie, geografie, matematică, șah. La vârsta de 5 ani am rugat-o pe mama să mă învețe să citesc, apoi de pe caietele fratelui meu am învățat să socotesc. Eram fascinat de cărțile din bibliotecă. Erau multe cărți în casă deoarece părinții mamei au fost tot profesori. Îmi plăcea să le răsfoiesc, încercând să înțeleg despre ce era vorba în fiecare. La școală nu am avut prea mult de ce să mă străfoc. Îmi plăcea la școală, dar de multe ori mă plictiseam. După ore mă jucam în parc sau printre blocuri cu ceilalți copii, mergeam la pescuit sau jucam șah cu un vecin mai în vârstă. Am avut o mulțime de prieteni în copilărie. Nu am fost dat la o parte, dar nici nu m-am simțit diferit față de ei pentru că mie îmi plăcea să scriu poezii pentru fete sau să le cumpăr mărgele din piață. Îmi plăcea să merg la scăldat, să fur cireșe de la vecini, să merg iarna cu sania la derdeluș; tot ce putea face un copil care a crescut în perioada aceea, imediat după căderea comunismului. 11

După ce am plecat din România a trebuit să muncesc, dar am reușit să îmi continui și studiile. Nu mi-a displăcut școala, dar nici munca. Am încercat să economisesc bani pentru “zile negre”, să încerc să mă ajut în vreun fel. Mi-a plăcut și distracția, de ce să mint?! Mi-a plăcut să văd un răsărit sau un apus de soare, să ascult muzică clasică, să conduc mașini, motociclete, să călătoresc, dar cred că cel mai mult mi-a plăcut să iubesc. Acum stau și mă întreb de ce trebuie să spun toate acestea despre mine. Păi, dragă cititorule, ca să poți empatiza cu mine, să poți înțelege că în această viață eu am vrut și vreau să trăiesc fericit ca oricare dintre noi. Mi-am urmat intuiția, dar și rațiunea, fără să îmi fie prea mare teamă de ce mi-a oferit viața. Am găsit doar ce este uman, câteodată mult prea uman sau adevărat pentru gustul unora dintre noi.

CAPITOLUL II Era aprilie lui 2003. Plănuisem împreună cu 4 prieteni mai mari, să mergem peste noapte în apropierea unei mănăstiri, unde puteam să întindem cortul și să facem un grătar. Așa se obișnuiește la noi de Paști, să ieși la iarbă verde, să bei și să te distrezi. Am pornit în jurul prânzului, era însorit, dar încă răcoare. Mănăstirea se afla la 20 km de noi, pe un deal, în luminișul unei păduri. Peste tot unde priveai în apropierea acelei poienițe de lângă mănăstire puteai să vezi oamenii mișcându-se în sus și în jos. Unii aprindeau focul pentru grătar, iar alții ca și noi, căutau un loc bun pentru instalare. Am găsit loc bun la marginea pădurii, lângă câțiva brazi. Iarba era încă udă din cauza ploii de dimineață. A desfăcut fiecare ce avea cu el, muzica o pornisem deja. Eram cinci: eu, Ștefan, șoferul, Adrian, abia sosit din armată cu chef de distracție, Andreea, fiica antrenorului de fotbal și Ramona, fiica șefului de post, el fiind polițaiul cel mai iubit de către toate cucoanele din orașul natal, un bărbat chipeș, puțintel la corp, parolist și cu o mașină nouă. Andreea era pe atunci doar cu un an mai mare decât mine, avea nasul turtit de la jumătate din cauza unui accident de la săniuș în care ea s-a pupat pasional cu un prun. Nu mă puteam încrede în ea, deoarece atunci când aveam în jur de 7 ani îi făceam declarații de dragoste copilărești, iar ea mă șantaja zicându-mi să-i cumpăr înghețată, altfel nu mai stătea pe afară să se jeace cu mine. Normal că eu voiam să mai rămână, așa că într-o vară mi-am cheltuit toți banii din pușculiță, strânși de mine pentru zile negre în cutia de șah, pe înghețată. Descrierea Andreei este destul de 14

vagă deoarece de mică avea tendințe de îngrășare și nu o consideram atrăgătoare. Ramona era cu 7 ani mai mare decât mine, terminase Facultatea de Economie și de ceva timp stătea pe acasă, fără nici o ocupație. Îi plăcea foarte mult distracția și limbajul vulgar. Nu bea alcool, dar avea caracterul unui bețiv, chiar de la prima oră a dimineții. Era o blondă naturală, aproape cât mine de înaltă, cu șoldurile late și spatele drept. Se mândrea cu ochii ei verzi, cu formele ei frumoase de femeie împlinită precum o vioară, cu renumele familiei sale și cu faptul că în urmă cu câțiva ani avusese parte de un iubit bogat timp de aproape o vară. Acestea erau lucrurile pe care nu uita niciodată să le aducă în discuție cu orice persoană interesată să o asculte mai mult de 5 minute. După montarea cortului, Adrian a scos din portbagajul mașinii o sticlă de vin de țară, ne-a turnat în pahare de plastic și am fript mici. Atmosfera a început să fie una relaxantă. Se înserase iar muzica se auzea din toate părțile. Am văzut două fete ce se apropiau de noi. Când au ajuns la câțiva pași de noi, una din ele a spus: - Hei, ce mai faceți voi? Nu mai băgați lumea în seamă, ah?! Erau două tipe ce nu le vazusem păna atunci. Una dintre ele era uscățivă dar cu trăsături stridente, înaltă, cu fața lungă, ochii căprui. Cealaltă cu forme pline ce părea mai tăcută, cu ochii negri și parcă mereu căutând cu privirea ceva sau pe cineva. - Ia te uită cine ne vizitează, Cristina și Georgiana! Cum să nu vă băgăm în seamă?! Sincer, chiar nu v-am văzut! Vă rog, luați loc pe pătură lângă noi fetelor, sau dacă vreți o să vă aduc scaune, spuse Ștefan. 15

Cea slăbuță și înaltă, Cristina, răspunse: - Mă așez lângă voi pe pătură, dar sper că-mi faci și mie cunoștiință cu băieții ăștia simpatici! Andreea și Ramona erau undeva în pădure, nu departe de noi, căutând cu lanterna lemne pentru foc. Într-un fel făceau treaba noastră, a băieților, dar nu le deranja lucrul ăsta. Eu și Adrian stăteam pe pătură, iar Ștefan cu o cârpă își lustruia minuțios mașina. Cristina s-a așezat lângă mine, iar Georgiana a rămas în picioare. - Spune, Ștefan, cine sunt băieții ăștia doi? - Uite, Cristina, pe ăsta înalt, bine făcut dar cam nătărău, îl cheamă Adrian, iar pe slăbănogul ăsta cu capul mare îl cheamă Ciprian. E un copil, nu te da la el! Mai bine ia-l pe Adrian, tocmai s-a liberat din armată, o sa îți placă, credemă! - Mă știi doar, nu-mi plac armăsarii, sunt firavă, nu vreau să plec de aici pe targă! Încercând să țin pasul cu conversația lor, îmi dădeam seama că acea Cristina nu era vreo savantă, iar Ștefan scotea tot ce avea din arsenalul lui de mascul alfa, copt la minte, pentru a le face lipeala. Adrian nu-și mai găsea locul pe pătură, se învârtea ca un titirez, ba își îndrepta spatele, ba se așeza pe o parte, ba le mai întreba câte ceva, după care ele răspundeau cu un râs fals din care reieșea batjocora și nepăsarea lor. - Păi și slăbănogul ăsta ce vrei să îți facă? Abia și-a facut buletinul, darămite să te mai rezolve și pe tine!

Lasă că am mai întâlnit eu ca el și apoi, chiar așa slab nu este. Cum ziceai că te cheamă? Am o problemă în a ține minte numele băieților, spuse ea în timp ce și-a întins mâna către mine pentru a face cunoștință încă o dată, zâmbind ca o hoață. - Ciprian mă numesc, am răspuns eu încet, după care am dat ce mi-a mai ramas din paharul de vin pe gât. - Sper că nu te necăjește Ștefan, așa este el, un zeflemist, uneori gelos, spuse ea în timp ce îți trecea mâna prin păr. - Ce zici, Ștefan? Doar nu te-ai îndrăgostit de mine și îți vine greu să mă vezi cu alt băiat?! - Acum te dai la d-ăștia mici, nu îți mai plac cei ca mine, nu?! - Nu mi-au plăcut niciodată, dar nu am avut de ales. Conversația dintre ei devenea penibilă, mă plistisea. Cristina era o fată de 20 de ani cu un corp parcă adus din iad, osoasă, cu trăsături atletice, dar subțirică. Renunțase la școală de câțiva ani și acum umbla pe banchetele din spate ale mașinilor de la un tip la altul. Fusese părăsită de primul ei iubit care o plimbase prin Italia. Se vedea după ea că are experiență cu bărbații și că era dornică de aventuri. Avea ceva în ochi care mă atrăgea, aprindea ceva în mine. Nu era urâtă, nici frumoasă dar știa cum să se facă plăcută celor din jurul ei. Am băut două, trei guri de vin, apoi am întrebat-o: - Ai prieten, Cristina? - Nu mai am prieten de câteva zile… M-a părăsit idiotul, pentru una cu bani! Oricum nu-mi pare rău, nu era mai nimic de capul lui! 17

Nu suferi acum? Nu este prima dată când pățesc asta, a devenit obișnuință deja să fiu părăsită. Oricum, sper să fi fost pentru ultima oară, sincer, nu cred că am noroc în dragoste. Primul meu iubit m-a lasat tot pentru una cu bani mulți, tatăl ei fiind maior în armată, iar mă-sa procuror. O urâtă, grasă, dar avea mașină nouă, primită la 18 ani de ziua ei. Eu aveam 16 ani pe atunci. L-am iubit enorm de mult pentru că a fost primul bărbat care mi-a tras-o. Și mi-o trăgea și bine! Fraierul era mai mare decât mine cu 7 ani, frumos foc plus că mai era și deștept. Îi plăcea să citească și uneori îmi scria poezii. M-a luat în Italia cu el, acolo lucra mă-sa la o babă, avea grijă de ea. Tare rău era când mă lăsa în casă cu scorpia aia. Parcă nu aveam viață în mine atunci când vedeam felul în care se uita la mine și cât de mult îl menaja pe Florin. Așa îl chema, Florin... Eu nu am mai suportat discuțiile cu ea și m-am întors în țară, cu el. Dar după o săptămână, el a zis că are treaba câteva zile la bunicii lui și dus a fost. Am încercat să dau de el, dar nimic. Am aflat mai târziu de la un prieten de-al lui Florin, că el plecase cu o bogătașă la mare și că urma să se căsătorească cu ea. Așa că eu mi-am pierdut mințile, am înghițit un pumn de pastile și m-am trezit abia după câteva zile la spital, cu părinții și sora mea lângă mine. De atunci am zic că viața este oricum de rahat și nu merită să suferi pentru ce îți fac alții, măcar să suferi pentru ce îți faci tu cu mâna ta. De atunci tot încerc să fiu și eu fericită alături de un băiat, dar în afară de

sex, nu vor nimic altceva de la mine. Observ că tu chiar mă asculți. De ce ești așa de trist acum? - Pentru că … îmi pare rău … poate am pățit ceva asemănător, dar nu m-am gândit până acum în vreun fel să mă răzbun pe alte persoane. Mai degrabă am devenit rezervat, tăcut, dar nu răzbunător. - Dar ce te face să crezi că eu mă răzbun? Pe cine mă răzbun dacă nu pe mine?! Din câte știu, nu este o situație prea fericită că umblu din floare în floare dar cui crezi că îi pasă?! Nici măcar mie, aia e tragedia, că nici măcar nu îmi pasă ce cred cei din jur despre mine. Oamenii sunt egoiști, parșivi! Te lasă baltă pentru orice avantaj. Crezi că nu l-am iubit?! I-am oferit tot, înțelegi tu, Ciprian, tot! Cristina începuse să gesticuleze mult iar ochii îi scânteiau. Am încercat să nu par detașat și am luat-o de mână, i-am zâmbit. - Cristina, eu cred sincer că l-ai iubit pe acel băiat dar poate nu el era cel care te putea prețui la momentul ăla. Aș vrea să cred că mai poți să retrăiești naivitatea primei iubiri și că o să fii fericită. - Poate o să mai iubesc, dar niciodată cum am iubit atunci. - De ce crezi asta? Crezi că nu există un băiat mai presus de Florin? - Dar eu nu vreau să mai sufăr, nu înțelegi? Am zis că nu, deci așa o să fie, niciodată nu o să mai încerc să-mi iau zilele, niciodată nu voi mai avea încredere într-un băiat. Așa cum ei se folosesc de mine, așa mă folosesc și eu de ei, clar?

Dar dacă apare în viața ta un băiat care te iubește precum tu l-ai iubit pe Florin, iar tu îl placi foarte mult pe acel băiat, crezi că ai vreun drept să te folosești de el? - Poate am un drept să dau înapoi ceea ce am primit, adică, minciună. Dar uite la ăsta cum se hlizește la mine și la Georgiana, parcă este un câine în călduri! Adrian se uita insistent la siluetele lor și nu mai avea stare. - Cristina, aș vrea să-ți povestesc și eu despre prima și singura mea iubire. Te rog mult, urmează-mă. Nu ai idee cât de multe am și eu să povestesc despre oameni și faptele lor. Am luat-o de amândouă mâinile, am ajutat-o să se ridice, apoi am mers amândoi în cort. Era răcoare dar nu foarte frig iar focurile din poieniță se vedeau ca lumânări prin pânza subțire a cortului. Ne-am așezat unul lipit de celălalt. Nu m-am putut abține să nu fac ceva pentru că era o tăcere ciudată. Se auzeau doar muzica și respirațiile noastre. I-am trecut mâna prin părul moale și am sărutat-o. Avea buze moi, cărnoase, iar sărutul a fost precum îmi imaginasem eu, un sărut în zilele mele de visare, de romantism. Ne-am strâns apoi în brațe și aud expirul tremurând al Cristinei. Începuse să plângă, era caldă și mă strângea din ce în ce mai tare în brațe. M-am gândit pentru o clipă că trebuie să rup tăcerea și să o întreb ce se întâmpla cu ea. Oare am greșit eu cu ceva, de ce plângea? Doar am strâns-o mai tare în brațe, apoi am început să o mângâi încet pe spate. A inspirat puternic precum se face înaintea unui discurs. - Ciprian, de ce crezi tu că plâng și oftez eu acum? 20

Tăcerea mea devenea din ce în ce mai apăsătoare iar eu nu știam ce să răspund. - Să nu te simți nevoit să îmi răspunzi, dar am simțit alături de tine lucruri ce credeam că de mult au murit în mine, îngropate în suflet de ani și ani… Vreau doar să știu părerea ta, de ce crezi tu că plâng în seara asta? Cristina îmi dădu drumul încet din brațe, se depărtă puțin. Palmele și le-a așezat încet pe obrajii mei și mă privea zâmbind. Îmi plăcea privirea ei, era un zâmbet cald și sincer. - Cristina, nu mă pricep foarte bine la vorbe, doar pot să îți spun cu sinceritate că simt ceea ce simți și tu în momentul ăsta. Îți împărtășesc suferința. - Cât de mult ții tu la promisiuni, cât de bine poți să păstrezi un secret? - Nu sunt sigur. Îți pot îndeplini o dorință, dacă asta ajută. - Ciprian, vreau să nu mai fiu mințită sau batjocorită, nu de tine… Redă-mi tu speranța că m-am înșelat în privința oamenilor și că nu toți sunt egoiști. - Îți promit! Mă bucur enorm că ești acum lângă mine! I-am zâmbit apoi i-am luat mâna dreaptă de pe obrazul meu și iam sărutat palma. Îmi aduc aminte cum ne priveam, cum toată noaptea am băut vin, cum am dansat în fața cortului, ne-am distrat. La miezul nopții ne-am adunat cu toții pentru a merge la mănăstire. Era noaptea de Înviere iar noi doi ne țineam de mână în fața altarului. Parcă nu-mi venea să cred ce mi se întampla. A doua zi când m-am trezit a venit la mine cu un ceai fierbinte. La plecare mi-a lăsat o hârtie împăturită în formă de triunghi pe care scria: “Te aștept!”. O priveam mergând cu grijă, 21

desculță, pe iarba udă. Se îndrepta spre cortul ei, undeva la 100 m distanță. Avea un mers liniștit, calmă, cu mișcări feminine, părea sigură pe ea. Nu a întors deloc capul pentru a-mi vedea reacția. Am despăturit hârtia pe care scria: “Lucrez ca ospătăriță la restaurantul The Old School, toată săptămâna viitoare sunt schimbul 2 (de la 14 la 22)”. Vacanța de Paști trecuse foarte repede. Erau 3 zile libere apoi lunea următoare începea din nou școala. Mi-am propus să trec pe la restaurant în săptămâna ce urma. Îmi doream să o văd, să vorbesc cu ea, speram să nu fi fost eu prea naiv sau ea prea glumeață în seara aceea. Lunea care a urmat, stăteam în clasă, așezat cu capul pe bancă și mă gândeam să merg să o văd, joi sau vineri. Mă gândeam doar la ea… Nu m-am putut abține și imediat ce s-au terminat orele m-am gândit să merg spre restaurantul unde ea lucra. Era la 10 minute de mers pe jos din dreptul școlii, așa că am făcut o plimbare prin oraș. Terminasem orele la 13. Încercam să îmi fac curaj, replici celebre îmi veneau în minte de cum urma să încep conversația. Îmi imaginam că era îmbrăcată în blugi strâmți, cu o bluză decoltată și puțin machiată. Trecuseră deja trei săptămani de când nu mă văzusem cu Adelina și începeam să înțeleg glumele băieților mai mari despre nevoia de a avea o fată; altfel, spuneau ei: “dai în boala copiilor”. Adevărul este că simțeam nevoia de intimitate cu o fată, mai ales acum, după ce-mi începusem viața în adevăratul sens al cuvântului, dar asta mă ducea cu gândul la ceea ce am trăit în trecut. Hai să-ți povestesc! Aveam în jur de cinci ani, când am simțit pentru prima dată o senzație stranie și nouă atunci când colega mea de grădiniță, 22

Cristina, pe care o plăceam foarte mult la vremea aceea, mă tot tachina că ea colorează mai frumos decât mine. Eram amândoi singuri în clasă, ajunsesem mai devreme, ne-am așezat cuminți la locurile noastre, dar ea începuse să radă de părul meu ce stătea în toate direcțiile, de faptul că îmi era somn. Mi-a aranjat gulerul de la cămașă. Cred că era nerăbdătoare să vina colegii. Poate că se plictisea doar cu mine în clasă. Purta o rochiță pe care nu o mai văzusem până atunci, arăta curată și îngrijită. Era foarte frumoasă, cea mai frumoasă din clasa noastră, cu ochii ei mari și albaștri, părul auriu și drept, puțin mai înaltă decât mine. În timp ce ne jucam unul lângă celălalt am luat-o de mână și am pupat-o pe obraz, ea a roșit, apoi și-a tras mâna înapoi și s-a șters pe obrazul pe care o pupasem. Mi-a spus: “nu, nu este bine să ne pupăm acum pentru că ne poate vedea cineva”. În mintea mea de copil simțeam cum ea parcă juca un anumit rol, unul nou pentru mine, plictisitor în acelaș timp, dar simțeam și plăcerea atingerii acelei făpturi ce-mi semăna dar totodată complet diferită. În scurt timp au început să apară colegi, a început gălăgia în clasă iar Cristina s-a mutat în spatele meu cu două rânduri de bănci, în partea dreaptă. Următoarele zile n-am înțeles mai nimic din comportamentul ei. Mă tot urmărea dar nu se apropia foarte mult de mine iar când o priveam își întorcea capul în altă direcție, tăcută, intuind parcă faptul că este privită și încercând să pară cât mai delicată dar și sigură în gesturi. Faptul că se mutase în spatele meu mă incomoda. Acum mă simțeam eu cel urmărit. Nu știam încă ce se întâmpla cu mine dar îmi plăcea foarte mult acea fată și nu știam ce trebuie să fac pentru a juca acel joc ciudat. Într-o zi de luni am rupt un braț cu flori din grădina mamei, cât mai multe și mai diverse. Am încercat să le aranjez într-un 23

buchet cât m-am priceput de bine. M-am gândit că trebuie să facă cea mai bună impresie acel buchet. Le-am ascuns în gardul viu al grădiniței pentru că urma să i le dăruiesc Cristinei după ce terminam programul. M-am gândit că dacă o voi aștepta cu flori la intrarea în grădiniță mă va refuza din cauza tachinărilor colegilor și a educatoarei. La terminarea programului am fost primul ce a ieșit pe ușă alergând la gard să recuperez florile. Le-am luat, apoi am mers distanță de câteva blocuri în direcția casei Cristinei, evitam cât mai mult să fiu văzut de cineva cunoscut. M-am oprit în drumul către casa ei și o așteptam pe trotuar, privind către grădiniță. O zărisem de departe dar nu venea singură. După vreo 2 minute mi-am dat seama că era însoțită de Alexa, o bună prietenă de-a ei, tăcută, urâțică, dar în preajma căreia eu mă simțeam mereu în largul meu. Florile le-am ascuns la spate și așteptam drept, nemișcat, pe trotuar. Ea se apropia râzând, vorbind, fredonând poezii, în timp ce eu simțeam cum sângele îmi clocotea, îmi era cald, transpiram, gura îmi era uscată, nu reușeam să mă stăpânesc. Mai erau 20 de pași până la întâlnirea cu ele. M-am apropiat (cu genunchii moi) de ele, apoi am deschis gura tremurând și spunând: - Cristina, vreau să îți spun ceva important, te rog frumos, putem să mergem câțiva pași pe trotuar, doar noi doi? - Dar ce s-a întâmplat cu tine de ești așa roșu la față? Parcă ai avea febră, transpiri… - Nimic grav, doar că vreau să îți spun câteva cuvinte și să îți dăruiesc ceva. Câteva secunde se uită la mine, apoi la Alexa și spuse:

Te ajung din urmă, stau aici un minut să văd ce mi-a pregătit Ciprian. Era distrată, nu părea deloc impresionată de mine, ba chiar anticipa că urma ceva comic să se întâmple. Am așteptat amândoi în tăcere, vreme ce Alexa făcuse câțiva pași, apoi i-am spus: - Cristina, ești cea mai frumoasă fată pe care o știu, îmi plac ochii tăi albaști, îmi place de tine, te rog mult primește aceste flori din partea mea! Ea izbucni într-un râs ce mă zgâria pe creier, apoi luă florile și le mirosi. - Vai, chiar miros bine, dar de unde le-ai cumpărat? - Nu le-am cumpărat. Le-am cules de dimineață din grădina mamei. - Sunt foarte frumoase, mulțumesc! - Cu plăcere! Vreau să știi că îmi place de tine. - Da... Și tu ești de treabă dar cam tăcut. La ce te tot gândești în clasă de nu prea vorbești? - La nimic concret, dar de o vreme mă gândesc la tine. - Ha ha ha, să știi că ești haios, dar eu acum trebuie să plec. Așa că ne vedem mâine, bine?! - Bine, pe mâine atunci. Am privit-o până a ajuns-o din urmă pe Alexa și au pornit împreună spre casă. Îi auzeam încă glasul ascuțit și distrat în timp ce eu mă îndreptam în direcția opusă. Mă mai întorceam să o văd, așa a făcut și ea de câteva ori. Când abia o mai zăream, am văzut cum buchetul dăruit de mine a zburat din mâna Cristinei, direct pe 25

capota unei Dacii roșii ce era parcată lângă trotuar. Am împietrit… Poate sună ciudat, ca un copil de grădiniță să treacă prin asemenea stări de spirit, dar sunt adevărate stările acelea iar eu leam trăit atunci. Din punct de vedere cognitiv nu știam să înmulțesc, să împart, dar știam sigur că trăisem sentimente noi ce nu le puteam stăpâni. Am așteptat ca ele să se depărteze apoi am fugit să-mi recuperez buchetul. L-am luat de pe capota mașinii și am alergat la robinetul din curtea grădiniței. Am gândit că trebuie să le spăl, parcă le-ar fi murdărit Cristina prin “refuzul” ei. În timp ce eu spălam florile, se deschise ușa de la intrarea în grădiniță. Domnișoara educatoare împreună cu o colegă mai în varstă își terminaseră programul de lucru și se îndreptau spre casă, discutând treburi de oameni mari. Mi-a trecut prin minte gândul că era păcat de florile acelea și că poate Cristina nu a apreciat destul gestul meu, că trebuia să fac ceva cu acele flori. Doar nu le aruncam și eu sau le duceam înapoi acasă! - Domnișoara educatoare! Domnișoara educatoare! Strigam eu cu florile în mână în timp ce alergam către dânsa, ud pe pantaloni și pe pantofi din cauza “purificării florilor”. - Domnișoara educatoare, florile acestea sunt pentru dumneavoastră. M-a privit mirată la început, apoi mi-a zâmbit, m-a luat în brațe și m-a pupat pe obraz. - Vai ce frumos din partea ta! Dar ce-ți veni să îmi aduci flori și de ce sunt ude? Uite că și tu ești ud pe pantaloni… - M-am gândit că sunt frumoase și o să vă placă! 26

Îmi plac, sunt frumoase. Stai doar o clipă, Felicia, să le pun în apă nu cumva să se ofilească până mâine. După câteva minute se întoarse veselă. - Gata, nu o să le fie sete. Dar tu nu mergi acasă? - Îl aștept pe fratele meu, el termină orele mai târziu puțin, este în clasa a II-a. Mergem împreună acasă. - Bine atunci, Ciprian, ne vedem mâine. Să fii cuminte! - O să fiu, promit! A doua zi admiram cu plăcere florile din grădina mamei, cum stăteau pe catedra domnișoarei educatoare Camelia, într-o vază. Cât despre colega mea, Cristina, niciodată nu mi-a mai vorbit iar câteva zile după acea întâmplare era insuportabilă față de oricine, parcă voia să se certe cu toata lumea. Mie îmi arunca doar privi ascuțite pe sub sprâncene încruntate. În ceea ce mă privește pe mine, nu pot nega faptul că am simțit un “parfum” în acele zile, ce se poate asocia cu o dulce răzbunare. Nu sunt sigur de ce am istorisit acele îndepărtate zile din timpul copilăriei mele, poate are o legătură acea Cristina, colega de grădiniță, cu această Cristina ospătărița despre care începusem să îți povestesc. Probabil are legătură cu răzbunarea. Acum mă întorc la Cristina ospătărița. Am mers către restaurantul unde lucra și m-am oprit vis-a-vis de acesta. Am stat un sfert de oră acolo, privind-o, analizându-i mișcările cu care își făcea treaba și încercând să înțeleg ce fel de persoană era. Se mișca precum o felină, cu un zâmbet șiret pe chip, atrăgând atenția în jurul ei. Îi era ușor să se facă plăcută, spunând glume și făcând mereu contact visual cu persoanele din jur. Chiar își făcea bine 27

treaba. Ajuns pe terasa restaurantului, m-am așezat la o masă întrun colț. Nu a durat mult până să apară în fața mea, parcă mai rezervată decât era cu ceilalți clienți, dar simțeam că îi făcea plăcere să mă vadă. Mi-a zâmbt ușor, apriindu-se de masă, cu carnetul și pixul în mână. - Ce faci tu, dragul meu, deja îți este dor de mine, de-aia ai venit să mă vezi? - Bună, mă gândeam la tine și îmi era și sete, așa că am dorit să le combin. I-am răspuns eu zâmbind, fâstâcindu-mă puțin pe scaun dar păstrând totuși calmul. - Mă bucur că ai venit azi pentru că voi termina mai devreme tura mea, la ora 20 sunt gata. Poate mă inviți și tu la un suc, la o terasă, altundeva, m-am plictisit să servesc eu pe ceilalți. - Văd că nici nu ne grăbim, chiar e romanță clasică, tu mă inviți în oraș, iar eu, băiatul, mai am puțin și roșesc. - Hai că vă cunosc eu pe voi, atâta romanță și la urmă tot noi trebuie să avem grijă de voi pentru că sunteți ca niște fetițe certate, mai plângăcioși și dramatizați mai mult decât noi, fetele. Cu ce să te servesc, dragule? - Vreau o bere la halbă și un pachet de Kent 4. - Vezi să nu te amețești azi, mai târziu ieșim în oraș, numai noi doi! Cristina mi-a adus berea iar eu o tot priveam cum se mișcă printre mese, lejeră și senină cum îi era firea. După încă o bere și 3 țigări fumate, am intrat în restaurant să plătesc. I-am spus încet, după ce colega ei plecase să servească un cuplu ce tocmai sosise pe terasă, 28

că voi ajunge cu puțin timp înainte să închidă localul și că voi rămâne ultimul client. Zis și făcut, deja în mintea mea se derulau multiple scenarii, unele mai picante decât altele, aveam sentimentul că acea seară urma să fie memorabilă. Am ajuns acasă, mama cânta la vioară, fratele meu se juca la calculator, tatăl meu vorbea la telefon cu un coleg de serviciu, iar eu am început să-mi pregătesc minuțios lucrurile pentru întâlnirea mult așteptată: șosete albe scurte, chiloții albi, blugii cei noi, tricoul cel scump al fratelui meu și cureaua de piele cu cataramă de fier a tatălui, parfum. Totul era aranjat pâna la cel mai mic detaliu iar eu nici nu băgasem de seamă că cei din jurul meu chicoteau și râdeau de pregătirile mele pe care le puneam la cale. Se distrau toți 3 datorită atitudinii mele visătoare, serioase, și spiritului meu practic de a duce la bun sfârșit misiunea. Am ațipit câteva ceasuri, gânditor, cu ochii în tavan și cu mâinile la ceafă, picior peste picior, gândindu-mă la seara ce urma să o petrec în compania ei. M-a trezit mama. - Ciprian, la cât trebuie să pleci? - La 19 vreau să fiu gata. Cât e ceasul, am întrebat eu, nedeschizând ochii și întorcându-mă pe partea dreaptă, spre perete, îmbrățișând în acel proces și vreo două perne aranjate frumos în pat. - Mai ai timp să dormi o oră, e doar 17, dar nu te trezești să mănânci cu noi? - Imeditat mama! Nu mai stau mult. Obișnuiau să mă dojenească și să se amuze pe baza frământărilor mele romantice și intime, dar mereu sfârșeam prin a râde cu toții de firea omului de a fi slab și lipsit de rațiune în 29

momente de genul ăla. Toți recunoșteau slăbiciunea omului sau mai degrabă, a rațiunii, în fața iraționalului, a instinctului. Fără să îmi aduc aminte prea multe amănunte, știu că la ora 20 fără un sfert eram “complet echipat” în fața restaurantului. Afară începuse o ploaie ușoară iar mie îmi era frig, făcusem baie cu jumătate de oră înainte. M-am apropiat de restaurant, am intrat, mam așezat la prima masă de lângă bar și așteptam. Ea strigă, parcă încercând să mă evite, să nu dea de bănuit în fața celorlalți, “ultima comandă” . Am rămas ultimul client după ceva timp. Cristina și colega ei au început pregătirile pentru închiderea restaurantului iar eu am ieșit afară să fumez o țigară. După câteva minute, o văd ieșind zâmbitoare din restaurant, cu geanta pe umăr. - Gata cu stresul pe ziua de azi. Spune, unde vrei să mă duci? - Nu sunt sigur că este pe gustul tău dar aș vrea să mergem la Latinos, e la 5 minute de noi și e singurul local din zonă, încă deschis la ora asta. - Mai bine mergem în altă parte, mie nu-mi place deloc acolo, prea mult zgomot și multă lume. Hai la Junior, acolo putem să mâncăm ceva, mor de foame! - Bine, să mergem! În timp ce ne îndreptam spre localul respectiv, Cristina îmi spuse: - Hei, mai bine cumpărăm o sticlă de vin roșu apoi mergem la mine, mi-am amintit că am tot ce îmi trebuie să gătesc un pui la cuptor cu legume. Ce zici? - Îmi place ideea ta, dar spune-mi ce fel de vin să cumpăr. Uite un magazin deschis chiar aici după pod! - Orice, dar roșu să fie, nu mă simt mofturoasă azi. 30

- Bine dragă, mă întorc imediat! M-a condus spre casa ei. Țineam în mâna stângă sticla de vin iar cu dreapta o țineam de mijloc. Ne-am furișat în casă pe întuneric. În camera ei se simțea un parfum plăcut, miros de creme femeiești și alte chestii ce nu le simți în camera unui băiat. A aprins veioza de lângă pat, a scos din vitrină un tirbușon și două pahare. Ea a deschis sticla. - Să bem în numele dragostei sau al plăcerii? M-a întrebat ea zâmbind, cu paharul plin. - Să bem în numele norocului ce ne-a adus împreună, eu așa aș spune. Sunt sigur doar de faptul că nu mi-e frică în momentul ăsta și că te plac. Îmi place cum arăți, ești deosebită iar tu știi asta. - Înseamnă că eu strălucesc în ochii tăi. Să bem pentru noi dar și pentru viitorul nostru, dragule! Lumina slabă împânzea camera iar eu golisem paharul cu vin. Ea mă privea sfidătoare în timp ce se dezbrăca. Și-a scos bluza, blugii, sutienul alb ce-i acoperea sânii mici, chiloții roz cu dantelă. Când am spus mai devreme că era precum adusă din iad sau că avea un corp parcă adus din iad, mă refeream la formele ei animalice, provocatoare. Avea o complexie rigidă, osoasă, cu umerii lați, pieptul plat, gâtul subțire și lung. Puteai deosebi fiecare mușchi în parte pe corpul ei dar nu găseai nicăieri de unde să o apuci. Era o sălbatică iar eu eram prada ei. Îmi plăcea și camera ei cu mobilier vechi și parfumată.

Doar nu îți este frică sau rușine de mine?! Hai și tu, urmează-mă, dezbracă-te odată că mâine mă trezesc devreme! M-am ridicat în picioare, mi-am dat tricoul jos, pantalonii, chiloții și șosetele. - Vai, ce slab ești, dar îmi place așa. Hai să vedem de ce ești în stare acum! Am început să o sărut pe gât, pe umeri, apoi pe sâni. Începuse să respire greu, s-a trântit pe spate în pat. Cu o mână se mângâia încet iar cu cealaltă îmi făcea semn să vin peste ea. Îmi plăcea ce vedeam și nu am pierdut mult timp privind-o. În secunda următoare eram peste ea. Eram tare ca un lemn, încordat. Era udă bine și când am intrat aproape că nu am simțit nimic. Asta m-a îngrijorat, dar după scurt timp a început să se strângă. Gemea încet, dând capul pe spate, cu piciarele larg deschise și cu mâinile înfipte în posteriorul meu, dicta ritmul. Era diferit decât cu Adelina, fata asta știa cum să se simtă bine și asta mă excita. Amândoi am terminat într-o baie de sudoare. Am rămas acolo o vreme întinși pe spate, acoperiți doar cu un cearșaf. - Hei, Cristina, ai fost de vis! Nu ai vrea sa repetăm? - Ha, ha, ha! Așa sunteți voi la început, dar după o vreme de stat cu mine parcă văd că trebuie să trag eu de tine să o facem. - Sper să nu fie cazul, dragă, dar chiar dacă o să devin un leneș pe viitor, hai să consumăm odată pasiunea asta! Am făcut dragoste din nou, de data asta a fost mai intens decât prima oară. Ne-am acoperit cu o pătură, iar eu am adormit imediat. Amândoi am dormit dezbrăcați. 32

M-a trezit Cristina la 6 dimineața. - Hei, tu nu mergi la școală, părinții tăi ce zic că nu ai ajuns acasă? - Nu îți face probleme pentru parinții mei, le-am spus că dorm la un prieten. Imediat mă pregătesc de plecare, dar mai lasă-mă să dorm jumătate de oră măcar. - Bine, dar nu mai mult pentru că am și eu treabă, mama m-a rugat să o ajut cu ceva la bucătărie în dimineața asta. - Bine, nu o să mai dorm mult, apoi plec. Nu mai puteam să dorm din cauza zgomotelor pe care le făcea ea prin cameră în timp ce se îmbrăca. Mă prefăceam că dorm, deschizând doar puțin un ochi să văd ce făcea Cristina. După ce sa îmbrăcat, s-a așezat în fața oglinzii și s-a pieptănat, apoi s-a pus în genunchi pe podea și a scos un caiet și un pix de sub pat, în care a notat ceva, nu foarte mult, doar câteva secunde, apoi le-a pus la loc și a ieșit din cameră cu un prosop în mână spunându-mi: - Mai ai 10 minute Ciprian! Nu mă face să arunc cu apă rece pe tine. Trebuie să fii gata când mă întorc! A trântit ușa în urma ei. Acel caiet mă făcuse curios așa că imediat ce am auzit dușul pornit m-am uitat sub pat să îl văd. Nu era nimic acolo. Am dat covorul la o parte și iată-l, acolo era! Mam urcat în pat și am început să-l analizez minuțios. Pe copertă scria mare cu roșu Iubirile mele, iar în rest erau desenați fluturași și flori. L-am deschis. Poate mă critici, dragă cititorule, pentru faptul că nu mi-am putut stăpâni curiozitatea, dar eu cred că și tu, ca și mine, ai fi făcut același lucru.

În caiet erau notate numele tipilor cu care se culcase ea, data în care a fost cu fiecare din ei, de câte ori a făcut-o cu fiecare, detalii despre cât de satisfăcută a fost și cât de dotat era tipul, chiar și numărul de telefon al fiecăruia. Eu eram ultimul pe listă, al 26lea. Simțeam cum sângele îmi zvâcnește în tâmple, nu îmi venea a crede cine era Cristina. Am auzit cum s-a oprit apa la duș dar nu am pus caietul la locul lui. Am vrut să știu de la ea ce reprezenta acea listă. Cristina a intrat și în mijlocul camerei s-a oprit pentru o clipă, apoi s-a repezit și mi-a smuls caietul din mâini. - Ce cauți tu să îți bagi nasul în lucrurile mele, hoțule, ieși afară din casa mea! Era foarte nervoasă, agitată, puteam citi pe fața ei ură. S-a așezat pe marginea patului și mi-a aruncat hainele pe jos. Am început să mă îmbrac fără să scot vreun sunet. Mă speria starea ei și știam că trebuia să plec, altfel ieșea urât. Ea începuse să plângă pe marginea patului, cu mâinile acoperinduși fața. Îmi părea rău pentru ce făcusem, mă simțeam vinovat dar era prea târziu. - Îmi pare rău Cristina, te rog să mă ierți! Și-a ridicat fața din palme, a luat caietul de pe pat și l-a aruncat spre mine. M-am ferit și caietul s-a lovit de vitrină. Cu un țipăt isteric, mi-a spus: - Ieși afară, acum! S-a trântit cu capul între perne, plângând. Am deschis ușa încet și am plecat. Pe Cristina nu am revăzut-o din acea dimineață. După două zile, m-a sunat, avea o voce stinsă, parcă nu era ea.

Ciprian, nu vreau să te pierd, ai fost atât de bun cu mine, iar eu m-am purtat ca o nebună… Ciprian, am luat un pumn de pastile, vreau să mor, nu pot să trăiesc fără iubire. De ce nimeni nu mă iubește, de ce mereu sunt părăsită? - Nu te-am părăsit, tu m-ai dat afară din casă. Chiar îmi pare rău pentru ce am făcut! Dar unde ești acum? Te auzi parcă lipsită de putere. - Sunt acasă, în pat, azi-noapte am luat pastile, multe. M-au dus la spital să-mi curețe stomacul iar acum ceva timp m-au adus înapoi. - De ce ai făcut așa ceva? - Pentru că m-ai distrus, mi-ai aflat viața, totul despre mine. Să nu crezi că te voi ierta vreodată. Nu se va întâmpla așa ceva. Eu nu iert pe nimeni. M-ai înțeles? Vocea ei se auzea din ce în ce mai tare în telefon, apoi am auzit un planset, după care mi-a spus pe un ton răzbunător: - O să mi-o plătești tu, nu scapi așa ușor de mine! Mi-a închis apoi. După două săptămâni am trecut pe la restaurantul unde lucra, dar nu am gasit-o. Colega ei mi-a spus că ea nu mai lucra acolo. În urmă cu câteva zile plecase în Italia cu un tip pe care l-a cunoscut chiar la restaurant. I se citea milă pe chip și în voce în timp ce mi-a povestit despre Cristina, parcă îi părea rău de naivitatea mea iar eu mă făcusem alb ca varul și nu am mai scos nici o vorbă. Am plecat mâhnit spre casă. M-am gândit că asta este răzbunarea de care Cristina vorbea, dar după câteva zile am început să fiu mai îngăduitor și mai puțin aspru cu 35

mine. Ce făcusem eu era să descopăr trecutul amoros al ei, dar lucrul ăsta nu-i schimbase în vreun fel de viața, nu?! Colega ei de lucru mi-a mai spus că nu avea cum să fi luat pastile pentru că nu a lipsit de la lucru și nici nu se simțea rău, doar era puțin mai nervoasă. Încercam să înțeleg ceva important despre Cristina, ceva ce naivitatea mea a refuzat să creadă în ziua de Paști. M-am gândit că este în natura ei, în temperamentul și personalitatea ei să se răzbune cu orice preț pe cei cărora prima dată le câștiga încrederea, mizând pe naivitatea lor. Era o plăcere pentru ea să mintă, să joace teatru, să dramatizeze iar gestul meu de a-mi băga nasul prin secretele ei a revoltat-o grozav de tare. La 3 ani după, am primit vești de la un prieten din copilărie care, ajuns în Italia, mai exact în Pescara, a zărit-o lucrând la o terasă. A intrat în vorbă cu ea și în aceeași noapte a ajuns în patul ei, dar dimineața, Cristina, a început să plângă și să țipe și l-a poftit afară din camera ei. Locuia în gazdă într-o cameră sărăcăcioasă. Se pare că ea nu putea să rupă acel lanț al durerii. Nu putea să ierte pe altul, poate nici pe ea însăși, alegând agonia ce și-o provoca singură. Sper că este fericită acum!

CAPITOLUL III

La începutul verii aceluiași an, cu mama și fratele meu, neam mutat în Madrid. Mama primise o mai bună ofertă de muncă la o școală unde se preda în limba română iar eu și fratele meu urma să lucrăm pe perioada verii la piscine, având grijă să nu se înece careva și să fie curățenie. Am ajuns la sfârșitul lunii mai. Clima era plăcută, oamenii veseli, vorbăreți iar clădirile, străzile și parcurile foarte curate și îngrijite. Era pentru prima dată când ieșisem din țară și totul mă fascina. Mă simțeam precum un Neanderthal în secolul XXI din cauza felului în care eram îmbrăcat și modului în care mă comportam. Ne-am mutat într-un apartament unde fiecare avea camera lui, ceea ce era foarte bine. După o săptămână de vizitat parcuri, librării și muzee, am început lucrul la o piscină din apropiere. Trebuia să reglez pH-ul apei, să aspir cu o chestie automatizată și să veghez asupra celor ce se bălăceau. Era cât se poate de relaxant, începeam programul la ora 11 și terminam la ora 8 seara iar între orele 15 și 16:30 aveam pauză, timp în care mâncam și beam bere în una din camerele rezervate mie. După câteva zile de lucru au început să vină două doamne să se bronzeze în timpul pauzei mele. Nimeni nu mă avertizase că femeile, în Spania, obișnuiesc să facă topless. Prima dată când leam văzut cum își dădeau sutienele jos, eram la doar câtiva pași distanță iar ele și-au dat seama că eu începusem să fierb în interior. M-am retras încet în camera mea de odihnă. A doua zi de dimineață mi-am cumpărat ochelari de soare și în pauza de masă, m-am așezat sub una din umbrelele de lângă 37

piscină. Nimeni nu a venit să se mai bronzeze după-amiaza aceea. Următoarea zi au apărut alte două doamne, în jur de 35 de ani. Mau salutat și au început să vorbească între ele iar după un sfert de oră și-au dat sutienele jos. Eram uimit de ce vedeam dar în același timp îmi era greu să nu privesc îndelung, precum un obsedat. Arătau foarte bine doamnele… Stăteam sub umbrelă, mâncând un sandwich și bând o bere, aruncând câte o privire către ele, nu îmi era deloc greu să lucrez în condițiile alea. Două zile mai târziu, tot în timpul pauzei mele, a apărut o fată în jur de 25 de ani, slăbuță dar cu forme, nu glumă. Poate că era mai timidă, s-a așezat într-un colț al grădinii unde se afla piscina. S-a uitat de câteva ori în jur, apoi și-a scos sutienul, dar sa așezat pe burtă, probabil să nu fie văzută fără sutien de către cineva. Cu toate că nu avea de ce să îi fie rușine, ba din contră, putea să fie mândră cu ce o înzestrase natura. A venit apoi în fiecare zi, la aceeași oră, aducând cu ea un prosop, o carte și o bere. Câteodată fuma, dar nu mai mult de 2 țigări în cele 2 ore în care stătea să se bronzeze. Într-o sâmbătă, în timpul pauzei mele, am reușit să intru în vorbă cu ea. Eu eram la postul meu, sub umbrelă, iar ea își căuta bricheta stând cu țigara în gură. A venit spre mine zâmbind, prietenoasă. - Hola! No tienes fuego? Es que se me quedo el mechero en casa. Nu am înțeles nimic din ce a zis dar am reușit să îi răspund prin gesturi că am cu ce-i aprinde țigara. Ea mi-a răspuns: - Si, eso es! I-am dat bricheta mea, și-a aprins țigara, mi-a mulțumit apoi s-a întors pe prosopul ei. A citit o vreme, apoi o văd din nou cu o 38

țigară în gură, apropiindu-se cu un aer vesel, deja familiar. I-am zambit și eu, m-am ridicat de pe scaun și i-am întins bricheta, apoi i-am spus: - Como te llamas? Era unul din puținele chestii pe care le știam la vremea aia în spaniolă. - Maria, me llamo. Mi-a răspuns ea, întinzându-mi mâna. - Y tu como te llamas? - Me llamo Ciprian. - Hablas español? - Muy poco! Era un moment penibil dar și frumos. Făcusem cunoștință cu o fată superbă ce nu purta sutien la piscină, dar nu puteam să comunic cu ea decât prin semne… După câteva clipe de zâmbete fără să scoatem vreun sunet, Maria mi-a mulțumit și s-a întors pe prosopul ei. La plecare m-a salutat și mi-a spus: - Hasta mañana, Ciprian! Am aflat mai târziu că însemna “pe mâine”. Era primul meu contact cu o fată apropiată de vârsta mea de când începusem lucrul și mă simțeam optimist. “Sper că se va întoarce mâine sau zilele următoare” gândeam eu în drum spre casă. Seara aceea, nu prea am avut somn dar îmi venise în minte un mod în care puteam să comunic cu Maria. În timp ce îmi pregăteam geanta pentru plecare, mama mă întreabă: - Ce ai de gând să faci cu laptopul la piscină, Ciprian? - Am de gând să aflu tot ce pot despre Maria… 39

- Cine e Maria? - Nu știu, dar sper să aflu azi mai multe. I-am zâmbit mamei, mi-am luat rămas bun și am plecat la piscină. Eram destul de stresat înainte de pauză pentru că nu știam cum puteam să intru în vorbă cu Maria dacă ea urma să vină cu propria brichetă. Gândeam că avea să vină cu brichetă, altfel ar fi părut un pretext. Maria a intrat în grădina piscinei la ora 15:07, vedeam ora pe laptop, iar eu am salutat-o primul, înainte să întoarca capul către mine. Mi s-a părut că par deja dubios și că îmi pierd răbdarea dar nu puteam să gândesc clar. Purta un costum nou de baie, roz, din puțin material, ce abia îi acoperea sânii și îi scotea talia îngustă în evidență. S-a așezat pe prosop, încet, mai provocatoare decât înainte, apoi și-a deschis aceeași carte și s-a pus pe citit. Trecuse deja jumătate de oră dar ea nu fumase încă, așa că m-am gândit să nu las prea mult timp să treacă fără să fac ceva. Aveam instalat pe laptop un program ce traducea din română în spaniolă. Am scris următorul lucru: “Este o zi frumoasă pentru plajă! Te-ai bronzat frumos în ultimele zile. Ai o țigară în plus?” și am dat click pe butonul de traducere. M-am dus la Maria, cu laptopul în brațe. La câțiva pași distanță de ea i-am spus: - Hola, Maria! Ea s-a întors mirată deoarece eram lângă ea cu un laptop în brațe. M-am așezat pe iarbă, lângă prosopul ei și am arătat cu degetul textul tradus din română. După ce a citit a început să râdă, mișcându-și capul într-o parte și în alta, așa cum râde cineva când încerci să îl păcălești dar el își dă seama de intențiile tale. Mi-a răspuns tot prin scris, pe laptop: 40

- Îți dau cu plăcere o țigară, dar tu ai o bere în plus? Am adus două beri din camera de lângă pisicină, unde îmi țineam lucrurile. Înăuntru erau două saltele gonflabile, un frigider mic, o masă albă de plastic cu câteva scaune, veste de salvare pentru copii și multe jucării pentru piscină. Eu și Maria am început să conversăm în felul ăsta. Ea venise acum 2 ani din Andalucia în căutarea unui loc mai bun de muncă. Avea 19 ani, lucra la un supermarket și era înscrisă la Facultatea de Limbi Străine din Madrid. Cartea pe care o citea era în limba greacă, dorea să devină profesoară. Conversația era bună, berea era rece și Maria râdea la orice glumă, oricât de banală. Înainte să plece m-a întrebat dacă aș dori să rămân la o țigară după ce terminam programul. I-am spus că ideea era excelentă pentru că nu cunoșteam multe persoane în Madrid și simțeam nevoia de socializare. După ce a plecat Maria, am pus laptopul la încărcat și am fost la magazin să cumpăr bere. Stabilisem să ne vedem după un sfert de oră de la închiderea piscinei, timp în care eu am făcut un duș afară, la dușul piscinei. Când a ajuns Maria, mi-am luat geanta și am mers împreună într-un parc din apropiere. Ea și-a rulat o țigară cu hașiș iar eu miam deschis o bere. A început să râdă fără vreun motiv și m-a luat după gât. Am fixat-o cu privirea, apoi ne-am sărutat. Începuse să se însereze, era cald afară și Maria arăta foarte bine în rochia violet, lungă doar până la jumătatea coapselor. După ceva timp și-a aprins o țigară cu tutun iar eu am deschis încă o bere. A mai durat o oră până când Maria își revenise puțin din amețeală iar când a vrut să mai fumeze hașiș, am luat-o de mână și i-am spus să mă urmeze. Ajunși în camera mea de serviciu, de 41

lângă piscină, am aprins lumina apoi am încuiat ușa. Maria și-a scos rochia și s-a așezat pe una din saltele. Eu am urmat-o, dezbracându-mă în câteva secunde doar. Am făcut dragoste, nu sex, fără să scoatem vreo vorbă, doar ne priveam în ochi și ne mângâiam. Am simțit atunci că mă îndrăgosteam. Câteva seri la rând povestea s-a repetat. Maria venea în pauza mea de masă să se bronzeze, să bea bere, să fumeze și să facă baie în piscină iar seara ne vedeam, mergeam în parc, apoi ne furișam pe ascuns în cameră. Într-o seară, după ce făcusem dragoste mi-a spus că avea prieten și urma să vină acasă următoarea dimineață. M-am ridicat de lângă ea, mi-am tras chiloții și blugii pe mine, mi-am aprins o țigară și m-am așezat pe un scaun. Mă uitam când la ea, când la ce scria pe laptop. Atunci mi-am spus în gând: “ori eu sunt tâmpit și nu înțeleg nimic despre femei, ori am parte să mă îndrăgostesc numai de nebune.” De la ora 11 până la ora 15 era plin de lume la piscină. Copii, adulți, bătrâni, toți se bălăceau și vorbeau într-una, părea că se certau. Spaniolii aveau un fel aparte de a face conversație, erau extrem de entuziasmați despre orice vorbeau. Râdeau, beau bere și fumau iar din când în când se priveau cu ochii larg deschiși. Intrau în piscină și apoi se întindeau pe prosoape la bronzat. Seara venea mai puțină lume, mulți dintre ei alegând să iasă la terase să cineze. Maria nu a venit următoarele două zile, apoi a 3-a zi de dimineață a apărut cu prietenul ei. Și-au întins prosoapele apoi ea a ținut morțiș să mi-l prezinte, spunând că eu și ea suntem amici. Se sărutau și se țineau în brațe unul pe celălalt, păreau îndrăgostiți, senzuali, înfierbântați. “Ce prostie”, m-am gândit. Maria dorește doar să își exerseze puterea de a disimula. Cred că o incita faptul 42

că eu nu puteam să mă exprim și că prietenul ei, un tip înalt, blond cu ochii albaștri, arătos dar cam slab de cap, nu știa ce făcuse ea cu mine. Circul ăsta a continuat vreo 2 săptămâni în care m-au invitat la ei acasă, am luat masa în oraș toți 3, eram toți prietenoși. În timpul ăsta, Maria se strecura pe furiș la mine în cameră, în pauză, când prietenul ei își făcea siesta (somnul de frumusețe). Dragostea s-a transformat în sex animalic, pervers, nu ne mai priveam în ochi precum înainte. Ea își făcea treaba și pleca, la fel și eu… Singur mă simțeam, într-adevăr, dar în mine zăcea speranța că Maria se va despărți de el. Într-o zi când s-a furișat, ca de obicei în camera mea de odihnă, imediat cum a închis ușa am rugat-o să ia loc pe un scaun pentru că trebuia să vorbim. I-am scris pe laptop: - Maria, trebuie să alegi… Eu nu pot să mai continui așa! - Ce să aleg, Ciprian? - Între mine și el, cum ce?! A început să râdă, apoi mi-a scris pe laptop: - Nu cred că ai înțeles ce tip de relație a fost între noi doi. A fost doar sex, înțelegi? Doar sex! - Maria, vreau să nu mai fie nici măcar sex. Eu m-am îndrăgostit de tine, mi-am făcut iluzii, mai bine nimic decât să mă amăgesc în continuare. Ea s-a ridicat, a tras un picior într-un scaun ce a zburat în cealaltă parte a camerei, apoi a ieșit pe ușă înjurând. A doua zi de dimineată, în timp ce curățam piscina, Roberto, șeful meu, mi-a făcut o vizită. Primise o reclamație din partea

Mariei cum că eu nu îmi fac bine treaba și că vorbesc urât cu cei care vin la piscină. Roberto m-a întrebat zâmbind: - Asta e din răzbunare, nu? - Nu știu, Roberto… - Era frumoasă, o cunosc. Dar cele mai frumoase sunt și cele mai viclene, he, he, he. Asta e viața, Ciprian, cu femeile nu e bine să te pui rău. O să te mut la o altă piscină de mâine, nu te teme. Începusem să înțeleg ce se vorbea în conversații, iar Roberto vorbea clar. Era un tip simpatic, la vreo 40 de ani, puțin mai rotofei și cu bună dispoziție mai tot timpul. Peste o lună de zile urma să se căsătorească, pentru a 3-a oară. Nu avea copii și nici nu își dorea. Am apreciat atitudinea lui încurajatoare în ceea ce privea situația mea. Parcă îl aud spunând: “Ciprian, să nu încerci vreodată să înțelegi femeile! Eu nu am reușit, tata, bunicul, străbunicul, stră-stră bunicul și toți bărbații de la maimuță încoace nu au reușit să dezlege misterul ce se numește “femeia”. Dar să știi că nu putem trăi fără ele, nu ne putem găsi fericirea fără o femeie în viața noastră, dar nici liniștea nu ne-o putem găsi, he he he. Dacă vrei să rămâi singur, e un lucru bun, dar să te ferești de vicii. Bărbatul fără femeie și cu vicii e pe jumătate mort.” L-am întrebat odată cum de a divorțat de două ori înainte. Mi-a spus: “Eu nu știam că urma să divorțez până când am primit un telefon de la avocatul primei mele soții. Cel de-al doilea divorț a fost din cauza mea, am plecat cu serviciul pentru o lună de zile în Argentina. Acolo m-am îndrăgostit nebunește de o profesoară de limba latină. Am uitat să mă mai întorc acasă 6 luni de zile. Când m-am întors, soția mea era cu noul ei viitor soț în casă, iar toate 44

lucrurile mele erau la subsol, aranjate frumos în cutii. Nu m-am supărat nici pe ea, nici pe el. De fapt, era un tip foarte nostim, am rămas prieteni, ieșim să vedem meciurile de fotbal din când în când. ” Următoarea zi am început lucrul la altă piscină, mai aproape de casă. Îmi spuneam că trebuie să evit orice nouă situație cu potențial problematic, orice compromis sau încurcătură măcar până la începutul școlii în septembrie. Așa am și făcut. Mi-am urmat conștiincios programul de lucru, m-am apucat să învăț limba spaniolă și când nu trebuia să fiu cu ochii în 4 după vreun copil care făcea baie în piscină, citeam. Intrasem într-o rutină ce îmi aducea liniște, dar nu simțeam că trăiesc cu adevărat, încercând să evit pe cât posibil contactul cu sexul frumos. Acasă lucrurile erau bine, fiecare din noi reușise să se integreze în vreun fel sau altul și eram fericiți și veseli în general. Mi-a fost greu să țin legătura cu multe persoane din țară. Câteodată vorbeam cu foști colegi dar erau conversații plictisitoare. Toți voiau să știe dacă am bani, câți am, cum i-am făcut, dacă pot să îi ajut și pe ei cu câțiva euro etc. În septembrie am început școala. Colegii erau prietenoși și pe profesori îi simțeam precum prieteni mai mari, permisivi, glumeți și aproape de fiecare dintre noi. Cu timpul am început să cunosc mai bine limba, mi-am făcut câțiva prieteni dintre colegi, ieșeam cu ei să ne plimbăm. Cei care împliniseră 16 ani aveau deja motociclete. Mulți dintre ei fumau hașiș și erau cât se poate de relaxați în ceea ce privește școala. Toată lumea lua note de trecere, indiferent de rasă, religie, statutul social al părinților, dar munca în plus era apreciată și răsplătită pe măsură de către profesori. 45

Zilele, săptămânile, lunile, treceau iar eu deveneam tot mai interesat în a citi Dostoievski, Kafka, Camus, Schopenhauer. Devenisem un tocilar tipic până la terminarea acelui an școlar. Vara ce a urmat am lucrat la piscină, liniștit, cu ochelari de soare, citind sub umbrelă. Următorul an de școală a trecut parcă mai repede, liniar, fără evenimente. Eu mă conformasem cu eticheta mea de tocilar și pe nimeni nu deranja lucrul ăsta. Vara am lucrat tot la piscină, același soare, aceeași rutină, doar dragostea pentru lectură crescuse.

Capitolul IV 47

În toamnă am decis să mă mut. Tatăl meu urma să lucreze în Montreal, Canada, iar eu m-am hotărât să plec cu el. Îmi doream să văd lumea, să cunosc locuri, să încep o viață nouă pe continentul tuturor posibilităților. În data de 11 septembrie 2004, am aterizat pe Aeroportul Internațional Pierre-Troudeau, Montreal, cu o valiză în care aveam câteva haine și două cărți. Nu îmi plac prea mult descrierile așa că voi spune pe scurt impresia mea despre acest oraș. În primul rând, totul mi s-a părut supradimensionat, de la mașini, străzi, clădiri, până la oameni. În al doilea rând atmosfera în oras era amorfă, lipsită de vitalitate, artificială. Oamenii nu priveau în jurul lor oamenii, mai degrabă treceau unii pe lângă alții evitând contactul vizual. În ultimul rând, era destul de murdar pe străzi, iar în afară de zgârie-norii îmbrăcați în oglinzi, restul clădirilor aveau un aspect neîngrijit. La aeroport ne așteptau prieteni de-ai tatei, români ce emigraseră cu 20 de ani înainte, familie cu doi copii. Erau extrem de politicoși, chiar până la stadiul de ridicol și se observa falsitate pe fețele lor. Aveau tendința și entuziasmul să discute mai tot timpul despre bani, de produse de înfrumusețare, metode de slăbit și stil de viață sănătos, plus orice apărea la televizor, fie reclamă, emisiune sau film, mi-a dat impesia că erau lucruri importante pentru ei. Am stat în casă cu acei româno-canadieni obedienți și dependenți de TV o săptămână, până am găsit noi un apartament convenabil, ceea ce nu a fost greu. Eu și tatăl meu vorbeam engleză și ceva franceză. A urmat o perioadă de alergătură pentru scoaterea actelor, cardului de sănătate și alte hârtii necesare supraviețuirii în societatea nord-americană. După o săptămână de 48

la închirierea apartamentului, tata s-a întors la serviciu, unde lucra ca inginer în domeniul petrolier, așa că am rămas singur, într-un apartament cu 2 dormitoare, o sufragerie, bucătărie și o baie, ceea ce ei numesc un 4 si ½, 4 reprezentând cele 2 dormitoare, sufrageria și bucătăria, iar ½ reprezentând baia. Apartamentul era situat la etajul al 3-lea al unui bloc cu 6 nivele, în care locuiau români, bulgari și ucrainieni. Restul străzii era locuită de indieni, pakistanezi și srilankezi. La început mi-a plăcut zona, dar când am ajuns să cunosc și alte părți ale orașului, mi-am schimbat părerea. Trecuseră deja două săptămâni de la plecarea tatălui meu. Eu îmi petreceam timpul mergând pe străzi, observând oamenii, intrând în librării. Încercam să înțeleg cum funcționa acel sistem social. Oamenii cu care conversam aveau câte o poveste de cum “au reușit” să ajungă în Canada, asta m-a întristat. Toți păreau fascinați de faptul că mâncarea era mult mai ieftină decât la ei în țară și că aici puteau executa o slujbă mecanică timp îndelungat, fără ca cineva să se lege de ei. Își creșteau copii după orice regulă impusă de guvern. Aveau deplină încredere în faptul că cineva “sus pus” avea grijă absolută de viitorul lor. Era o idolatrizare a sistemului socio-politico-educațional și un început de idiocrație ce pe mine începea să mă deranjeze. După acele două săptămâni deprimante în care toate teoriile mele privind principiile evoluției societății la o viteză uimitoare s-au destrămat, m-am trezit în mijlocul unor capete pătrate, îndoctrinate, inculte, care întrebau dacă Europa era mai departe decât China și dacă România se afla lângă Roma. Am început școala, franceză intensivă, francizare, într-o școală specială pentru persoane ce se aflau în situația mea, cu dorința de a termina liceul și de a avea o profesie. Era o atmosferă plăcută în sălile de curs, eram toți proaspeți sosiți în 49

acea țară în care toamna rece se instalase deja în jumătatea lui septembrie. Frunze ruginii, vânt rece și oameni grăbiți pe străzi, vedeam în jurul meu. Ne priveam, analizându-ne minuțios, între colegi. Erau mulți din America de Sud, africani, asiatici și est europeni. O fată anume mi-a atras atenția în prima săptămână de școală. O chema Carina, era originară din Mexico City, brunetă cu părul lung, bogat și drept, pielea măslinie și trăsături aztece. Era cea mai frumoasă din clasă, cu câțiva ani mai mare decât mine. - Ce se uită ăla la mine așa insistent? Spuse ea unei colege de bancă în spaniolă. - Vezi că vorbește spaniolă! Spuse colega ei. - De ce mă privești așa insistent? Mă întreabă ea zâmbind, etalându-și dantura albă, îngrijită. - Îmi cer scuze, am rămas blocat, nu știu de ce! - Păi trezește-te, tu nu ești atent decât la fete? - Îmi pare rău că te-am supărat, uite, privesc în altă parte! - Dar nu ți-am spus să privești în altă parte, doar te-am întrebat de ce mă privești. De unde e accentul ăsta, ești spaniol? - Nu, sunt român. - Nu știam că românii vorbesc spaniolă. - Păi nu vorbesc spaniolă românii, dar am locuit o perioadă de timp în Madrid. - Interesant, dar ce vânt te aduce în orașul ăsta de gheață? - Nici eu nu știu sigur ce anume, am vrut doar să cunosc alte locuri, bănuiesc. 50

Eu aș fi rămas în Madrid de eram în locul tău, mă termină clima asta rece și îmi este foarte greu să învăț franceză. Profesoara intră în clasă iar conversația noastră a stagnat. Aveam senzația că o să mă înțeleg bine cu Carina. Era o fire energică dar părea că are suflet bun, mereu zâmbea când vorbea, știa să se facă plăcută. În pauza dintre cursuri am făcut cunoștință cu ea și am invitat-o în cafeterie la o cafea să îmi povestească despre ea. Neam așezat la o masă cu două cafele în față și am început să vorbim. Avea 21 de ani, mezina familiei, încă 4 frați, era singură în Canada, venită în urmă cu un an de zile pe o perioadă limitată de 2 ani, pentru studiu. Urma cursuri de alimentație și turism la Universitatea McGill, pe lângă cele de francizare. Seara lucra în curățenie la două patiserii din apropiere. Făcea curat după ora de închidere, în jur de 2 ore pentru fiecare din ele, pentru care era plătită în total cu 300 de dolari. Din partea guvernului primea lunar alți 560 de dolari, pentru cazare. Locuia într-un apartament cu 4 camere împreună cu alte 3 cupluri de cunoscuți, vorbitori de limbă spaniolă, tot din Mexic, compatrioți. Plătea 300 de dolari pentru cameră. Mi-a spus cum reușea să economisească lunar chiar și 400 de dolari, bani pe care îi trimitea familiei în Mexic. Iam spus că nu am ce povesti despre mine pentru că nu trecuse nici măcar o lună de când ajunsesem pe noul continent dar că vreau să îmi cumpăr o mașină și să îmi găsesc un loc de muncă. Părea extrem de interesată să știe de unde am bani, în ce apartament stau și ce mașină vreau să îmi cumpăr. După terminarea celor 30 de minute de pauză ne-am întors la încă 2 ore de curs. Am fost primul care a iești din clasă când terminasem, am luat metroul ce nu era departe de școală pentru a merge 2 stații și astfel m-am 51

prezentat să mă înscriu pentru trecerea examenului de conducere. În Canada, se putea aplica pentru permis de la vârsta de 16 ani, eu aveam aproape 17. Am fost programat pentru examenul acela pe data de 2 octombrie. M-am dus apoi acasă și am început să aplic la diferite firme ca recepționer, casier sau oriunde credeam că mă pot descurca. Pe seară, am ieșit la plimbare în cartierul unde stăteam, Cote-des-Neges, până se lăsă răcoare și geaca mea din piele întoarsă cumpărată cu o iarnă înainte din Madrid, nu mai făcea față frigului. Am intrat în casă la ora 21, am pregătit de mâncare și mă gândeam la Carina. Oare ea mâncase în seara aia, oare terminase curățenia la cofetării? A doua zi, în pauza dintre cursuri, eu și Carina ne-am așezat la aceeași masă. Fiecare și-a scos pachețelul cu mâncare și ne-am luat cu vorba despre climă, despre locuri de muncă, despre canadieni și altele. După cursuri mergeam acasă și învățam pentru examenul de conducere, apoi căutam de lucru pe internet. Seara făceam câte o plimbare, mă gândeam la Carina. Intrasem în rutina asta și nu mă deranja. Aveam lucruri de făcut și trebuia să trec acel examen. În ultimele 3 zile înainte de examen, după orele de curs, am învățat până la miezul nopții. Am reușit să trec cu bine și m-am trezit cu permisul în mână chiar în ziua de 2 octombrie. În aceeași zi am căutat o mașină. Intrând în bloc am văzut cum un tip solid, pe la 40 de ani, lipea pe ușă un anunț. Vindea un Pontiac Sunfire cu 2000 de dolari. M-am tocmit cu el până la 1500 de dolari și am plecat împreună să facem actele. Până seara aveam cheile în mână. Mașina îmi plăcea. Era crem, în două uși și destul de bine întreținută. A doua zi era sâmbătă. Am stat acasă și am aplicat pentru toate ofertele de șofer găsite pe net. Duminică am primit un răspuns de la o familie de români ce aveau nevoie de 52

cineva cu mașină să ducă și să aducă copiii de la școală. Am acceptat. Nu se suprapunea cererea lor cu orele mele de curs. Dimineața eram la școală, după-amiaza duceam și aduceam copiii de la școală, de la piscină, înot, patinaj pe gheață sau balet. Îmi cumpărasem și un GPS pentru că nu cunoșteam orașul dar cu timpul am început să îl cunosc mai bine pentru că toate străzile erau drepte, paralele între ele și numerotate, în afară de marile bulevarde. Eram bucuros de faptul că aveam o mașină și un loc de muncă. La școală începusem să mă satur de atâta franceză. Prea multe reguli gramaticale, aceeași rutină, nimic despre istorie, geografie, artă sau literatură. Într-o vineri, în pauza dintre cursuri, Carina m-a invitat la o petrecere latino ce se ține chiar în seara aceea într-un local amenajat la subsolul unei biserici. După ce mi-am terminat drumurile prin oraș cu mașina, am mers acasă, m-am pregătit de petrecere, apoi am sunat-o pe Carina să îi cer adresa de unde să o iau. Stătea în cealaltă parte a orașului, în cartierul Pie IX, la 20 km de mine. Am așteptat la adresa indicată de ea, un sfert de oră până să iasă din casă. Nu am coborât din mașină, era frig și geaca mea de piele întoarsă nu ținea de cald. O vedeam cum se mișca prin cameră, agitată. Avea fereastra la stradă, stătea la etajul 1 al unui triplex. A stins lumina, apoi, după câteva clipe a deschis ușa de la intrare. Purta o fustă neagră, mai sus de genunchi, pantofi negrii cu toc și o bluză albă decoltată. În mână ducea o geacă închisă la culoare. Avea părul desfăcut, era machiată, dar nu strident și purta un parfum dulceag. Arăta foarte bine și ea a observat cum îmi tot furișam privirea când la decolteu, când la picioarele ei. Era veselă, îmi povestea cum se distrează latinii vinerile sau sâmbetele, aducând formații să cânte muzică salsa, bachata și alte genuri. 53

Localul se afla la 20 de minute de mers cu mașina dar a trebuit să caut parcare încă 20 de minute. Se strânsese multă lume și parcarea era plină așa că am parcat pe o stradă lăturalnică. Localul era sărăcăcios amenajat, doar mese de plastic și o scenă de lemn într-o sală enormă cu stâlpi de beton pe mijloc. În centru, între scenă și mese era locul unde se dansa, iar în spatele meselor era barul. Carina a început să îmi prezinte prieteni, cunoștințe ce stăteau la o masă aproape de ringul de dans. Am luat loc pe scaun lângă ei. Muzica răsuna puternic, abia dacă puteai să comunici verbal stând chiar lipit de urechea cuiva. Se gesticula mult în jurul meu. Seara aceea, am învățat să dansez salsa și bachata. Ne-am distrat câteva ore, apoi Carina a zis că vrea să mă ducă într-un loc supriză. Ne-am suit în mașină iar ea a zis că vrea să cumpere ceva dintr-un magazin. Am dus-o unde a vrut, a coborât din mașină, a intrat în magazinul SAQ și s-a întors cu o plasă în mână. Imediat a urcat în mașină și mi-a spus: - Ești singur acasă în seara asta? Eu i-am răspuns: - Da, sunt singur, încă două luni de zile până când o să vină tatăl meu. Ea se uită la mine zâmbitoare și îmi spune: - Vrei să ne distrăm la tine în continuare? În câteva secunde mă apucase transpirația, inima îmi bătea cu putere. I-am răspuns zâmbind: - Mergem chiar acum! Am condus timp de 30 de minute până unde stăteam eu, în Cotes-des-Nieger, timp în care Carina se zbenguia pe scaun, fredonând o melodie ce era la radio. Am parcat mașina în fața intrării în bloc. Ea s-a dat jos, fără jachetă, doar cu plasa 54

în mână și m-a rugat să o las pe ea înainte, eu doar să îi dau indicații la ce apartament stau. Intenția era să mă uit din spate la ea, să o admir și într-adevăr, arăta foarte bine. O urmăream de la un metru în spate, simțind parfumul ei. Ajunși în fața ușii, am descuiat, apoi am aprins lumina. Carina a aruncat câteva priviri în jur, apoi s-a îndreptat spre fereastra din sufragerie și a tras jaluzelele, a scos din plasa cu care venise din magazin, o sticlă de tequila și o cutie de prezervative. Sticla de tequila a dus-o în frigider și apoi m-a întrebat care e dormitorul meu. I-am arătat care. Ea a deschis ușa dormitorului, a aprins lumina, s-a uitat puțin și a aruncat prezervativele pe pat, apoi s-a întors către mine în hol și ma întrebat: - Ai ceva ce am putea găti? Am văzut că frigiderul e destul de plin iar mie îmi este foame. - Te rog chiar, servește-te cu ce vrei, simte-te ca acasă. Azi am făcut mâncare de dimineață, pui și legume. Am și sos picant, dacă vrei. Ea a mers în bucătărie iar eu m-am așezat pe canapeaua din sufragerie și am pus ceva muzică. S-a întors după câteva minute în sufragerie cu două farfurii pline cu pui și legume pe care le-a pus pe masa din stânga canapelei. - Hai să mâncăm acum, o să avem nevoie de energie și schimbă muzica, te rog! Pune ceva dansabil, salsa! Am schimbat muzica apoi ne-am așezat la masă. Amândoi eram înfometați. După ce am mâncat, Carina a adus sticla de tequila, sare și o lămâie din frigider, apoi ne-am așezat pe canapea. M-a învățat cum se bea, apoi a mai pregătit câte o porție de pui cu legume. Le55

am dat repede pe gât, paharele. Simțeam cum îmi era cald, transpiram. Carina râdea, cânta. I-am spus: - Carina, vreau să dansăm dezbrăcați! A început să râdă și mai tare apoi mi-a spus: - Credeam că tot eu o să trebuiască să fac primul pas să te dezbrac în seara asta. Mai bine te dezbraci tu primul. M-am ridicat de pe canapea, mi-am dat cureaua jos, pantalonii, tricoul, șosetele, chiloții. Toate le-am lăsat pe scaunul pe care am șezut cât am mâncat mai devreme. Stăteam gol pușcă în fața ei, fără să spun nimic. - Ciprian, păros mai ești! Îmi place ce văd! Vino mai aproape! M-a luat de mână și m-a tras ușor spre ea. Fără să se ridice de pe canapea, a început să mă sărute pe abdomen iar cu unghiile mă zgâria încet pe spate și pe fund. M-am lăsat în voia ei, a coborât apoi și a început să îmi facă sex oral. Se simțea bine… pentru prima oară în doi ani de zile, eram cu o fată. Am oprit-o după câteva minute, am luat-o încet de mâini și am tras-o spre mine. I-am spus: - Vreau să te dezbrac, acum! Carina mi-a zâmbit apoi și-a ridicat brațele, îndemnându-mă să încep. - Începe cu bluza, te rog! I-am dat bluza albă jos, apoi fusta, dresurile, sutienul și chiloții. Avea sânii mari, frumoși. Am început să o sărut pe sâni dar m-a oprit după câteva clipe și mi-a ordonat: - Hai să mergem în dormitor! Imediat ce am ajuns în cameră, Carina m-a împins pe spate în pat și mi-a spus: - În seara asta ești al meu, vreau să stau toata noaptea peste tine! 56

Am desfăcut cutia de prezervative, am scos unul și mi l-am pus. Eu și Carina ne-am mutat într-o garsonieră după o săptămână. Apartamentul în care stăteam eu l-am cedat proprietarului. Nu aveam posibilitate să-l plătesc. Tatăl meu nu se mai întorcea în Montreal în acel an. Găsise alt serviciu în Mali, Africa. Urma să stea acolo pe o perioadă de cel puțin 6 luni de zile. Acum plăteam 450 de dolari împreună, utilități incluse: 225 eu și 225 Carina. În prima lună a fost o nebunie totală. Făceam dragoste de 3, 4, 5 ori pe zi. 3 ori era minimul. Dimineața o dată, când ne întorceam de la cursuri încă o dată și apoi, seara. Sâmbetele și duminicile beam amândoi bere, vin, tequila. Găteam și în rest făceam dragoste. Abia reușeam să țin pasul cu ea. Când eram obosit, mă puneam în pat și mă prefăceam că dorm dar ea avea diferite metode să mă trezească și în următoarele minute era deja peste mine. Weekendurile nu erau pentru odihnă, ci pentru a te seca de orice putere. Începuse să îmi placă mai mult la cursuri sau conducând mașina prin trafic decât să fiu acasă. De ziua mea, Carina m-a invitat să luâm cina în oraș la un restaurant mexican. Mâncarea era exagerat de picantă pentru gustul meu și ea se amuza cum după fiecare înghițitură beam câte un pahar cu apă. Ne-am întors apoi acasă și am făcut dragostea până la 3 dimineața. A doua zi, în timp ce duceam copiii la înot am observat un anticariat ce avea două băncuțe cu cărți afară, pe trotuar. Cum trebuia să aștept după micuți cel puțin o oră, m-am întors, am parcat mașina chiar în fața anticariatului, am plătit parcare pentru o oră și am intrat. Avea un aer primitor, mult lemn și o canapea cu două scaune în stil vechi. Sub o scară de lemn se afla un birou la care stătea un bărbat cărunt, cu barbă lungă, în jurul vârstei de 60 de ani. L-am întrebat dacă avea cărți în spaniolă. Mi-a arătat cu degetul un 57

raft din dreapta lui, apoi s-a întors la cartea pe care o citea. După jumătate de oră, am ieșit din anticariat cu trei cărți în mână: Kafka, Schopenhauer și Cehov. Era vineri și mă gândeam să schimb rutina sfârșitului de săptămână. După ce am dus copiii acasă am parcat mașina lângă un parc. Voiam să mă plimb. Oamenii alergau, se plimbau, își plimbau câinii iar eu simțeam că trebuie să scap de ceva, dar nu știam de ce anume. După vreo 10 minute de mers a început să ningă. Vremea era mohorâtă de câteva zile dar era totuși noiembrie. Noroc că îmi cumpărasem o geacă îmblănită cu câteva zile în urmă. Când m-am întors acasă, Carina gătea asculând muzică. După ce am mâncat împreună i-am spus că trebuie să vorbim despre noi. Ne-am așezat pe canapea. - Ce s-a întâmplat, Ciprian? - Uite Carina, cărțile astea ce le-am cumpărat azi aș vrea să le răsfoiesc în acest sfârșit de săptămână. Am obosit să tot beau, să mănânc picant și să facem dragoste până dimineața. Vreau măcar weekendul asta să stau puțin mai linștit. - Și eu ce voi face, mă voi uita la tine cum stai tolănit pe canapea și dai paginile?! - Poți să citești cu mine dacă vrei, sau îți citesc eu. - Dar ce s-a întâmplat? Nu te mai satisfac, nu îți mai place de mine, nu gătesc bine? - Te rog, nu te supăra! Îmi place de tine așa cum ești dar simt nevoia să fac și altceva. - Bine atunci, mâine îmi citești ceva. În seara aceea Carina s-a întors cu spatele la mine în pat. M-am trezit la ora 11 dimineața. Carina mânca în bucătărie. Am făcut un 58

duș iar când am ieșit din baie, Carina era deja îmbrăcată de stradă, încălțată, cu geaca pe ea și cu geanta în mână. - O să mă întorc mai târziu, merg să cumpăr câte ceva. - Bine, eu stau în casă azi. Mă sperie vremea de afară. După ce a plecat, am luat cărțile și m-am lungit pe canapea. Am citit câteva ore apoi mi-am pregătit ceva de mâncare, mi-am deschis o bere și am privit ceva vreme pe fereastră. Ningea încă. Mașina mea o vedeam în colțul străzii, pe jumătate acoperită de zăpadă. Mam așezat în pat și am adormit. Când m-am trezit, Carina nu venise. Afară încă ningea, era ora 7 seara. M-am așezat din nou pe canapea și am deschis una din cărți. Pe la ora 10 seara Carina a intrat pe usă și a mers la bucătărie să își gătească. După ce a mâncat a băut o bere și s-a dus la culcare. Eu am adormit ceva mai tarziu, pe canapea, cu cartea pe piept și veioza aprinsă. M-a trezit soneria de la ușă. Am luat halatul pe mine și am ieșit să deschid. În fața ușii stătea un bărbat blond, înalt, zvelt, îmbrăcat la costum, în jur de vreo 30 de ani cred că avea. - Bună ziua! Sunt de la biserica adventistă și aș dori să îmi acordați un minut să vă vorbesc despre tainele învățăturii noastre apoi veți primi gratuit o biblie, spuse el încrezător, în franceză. - Te ascult, dar nu mai mult de un minut, m-ai trezit din somn. A început să îmi citească versete din biblie și să critice celelalte religii, apoi a scos o carte de vizită pe care a pus-o în biblie și mi-a întins-o. Am luat biblia, i-am urat o zi bună și am închis ușa. Am aruncat-o la coșul de gunoi și m-am culcat la loc pe canapea. Relația dintre mine și Carina se răcise. Eu sâmbăta mergeam la acel anticariat și începusem să citesc mai mult acolo. Carina ieșea 59

la dans vineri și sâmbătă, iar duminica dormea. Făceam dragoste din ce în ce mai rar. Ceva se schimbase între noi. Cu câteva zile înainte de Crăciun, după ce am mâncat împreună seara, mi-a spus că vrea să vorbească ceva important cu mine. Ne-am așezat pe canapea. - Ciprian, eu nu pot să mai trăiesc așa, eu văd că tu nu mă mai iubești iar eu stau în calea fericirii tale. Nu pot să trăiesc abandonată… - Îmi pare rău, Carina. Știu că te-am neglijat, dar obosisem de atâta alcool, atâta sex... Mă simțeam mai obosit la sfârșit de săptămână decât în rest, dar asta nu înseamnă că nu te mai plac. Vreau doar să citesc mai mult, să pot ajunge într-o zi la facultate. - Și ce vrei să devii? - Vreau să urmez Facultatea de Medicină. Mereu m-au fascinat biologia, chimia, științele exacte. - Eu nu cred în chestiile pe care le spun oamenii de știință. - Ce anume, dă-mi un exemplu! - De exemplu ei spun că omul se trage din maimuță. Cum să cred așa ceva? Doamne ferește! Apoi și-a făcut semnul crucii. - Eu cred că fiecare este liber să creadă ce dorește. Nu vreau să merg la medicină să impun o viziune asupra lumii bazată pe rigurozitatea științifică. Vreau să merg la facultate pentru că mă fascinează cunoașterea. - Ai început să vorbești diferit de la o vreme. Mi-a spus mie o colegă cum cei care citesc prea mult se tâmpesc, înnebunesc, ajung să vorbească singuri. 60

E adevărat că unii ajung la așa ceva, dar nu doar cei care citesc mult ajung în felul ăsta. Oricine poate fi doborât de problemele vieții sau poate deveni victima propriului corp. Carina și-a îndreptat spatele și a tras aer în piept. - Vreau să îți spun adevărul, Ciprian. Am întâlnit pe cineva la dans. Mă face mereu să râd și dansează bine, plus că are o firmă de transport. - Înțeleg… Îmi pare rău pentru noi. Știu că este vina mea dar nu mai pot face nimic acum. Carina s-a înfuriat. - Nu poți face nimic? Cum nu poți face nimic?! Sunt chiar aici, în fața ta! - Cred că ne potrivim la multe lucruri, dar nu pot ține pasul cu stilul de viață pe care tu ți-l dorești. - Trebuia să o ascult pe prietena aceea a mea. Cărțile astea teau înnebunit. Nu mai știi ce vorbești! - Ascultă, te rog, citeam înainte, citesc de când am învățat să citesc! Am petrecut ani de zile citind, fără sex, doar printre cărți și fără să îmi doresc altceva. - Trebuia să îmi spui de la început că ai probleme de felul ăsta! - Nu văd ca fiind o problemă, chiar și între noi. - Eu nu pot să te văd citind în halat și eu să mor de plictiseală, izolată în casă. Parcă ai avea 60 de ani, nu mai vrei să faci nimic cu mine. O să mă mut curând, asta a fost tot! Carina s-a ridicat agitată de pe canapea și s-a îmbrăcat în grabă. A deschis ușa de la intrare, apoi a trântit ușa după ea. Se auzea cum înjura pe scara blocului… 61

După două zile a venit să își recupereze lucrurile. Le-a pus în mașina unui tip de vreo 35 de ani, burtos, mic și îndesat. A aruncat cheile pe trotuar, la picioarele mele apoi a plecat fără să își ia rămas bun. Privind cum mașina se îndepărta, m-am simțit din nou liber. Îndesatul ăla chiar mi-a făcut un mare serviciu... Am urcat în casă, am făcut o baie caldă, apoi m-am culcat.

Capitolul V Vacanța de Crăciun și Anul Nou le-am petrecut singur, făcând plimbări prin oras, citind acasă sau la anticariat. A trebuit să îmi cumpăr din nou haine, cizme îmblănite, pantaloni groși, încă o geacă, căciulă. Temperaturile coborau până la -30 °C în unele nopți. Câteodată mă gândeam la Carina, mă întrebam de ce nu a mers relația noastră. Știam că o neglijasem o perioadă, dar nu am jignito niciodată. Sau poate așa am crezut eu. Pentru ea sexul, alcoolul, viața de noapte și mâncarea erau cele mai importante, în ordinea aceasta. Eu eram mulțumit să o facem o dată pe zi, dar pentru ea poate era ceva jignitor. Erau momente când speram să fie fericită 62

cu tipul ăla, poate chiar amândoi aveau nevoie de aceleași lucruri să se simtă împliniți și să rămână împreună. Pe data de 8 ianuarie am reînceput cursurile. Carina se mutase la altă școală, mi-a spus o colegă. După vreo lună de zile am primit un mesaj de la ea în care îmi ura o viață frumoasă și mă informa că urma să se căsătorească în curând. Nu i-am scris înapoi. Intrasem din nou în rutină, școală, examene, plimbat prin oraș copiii pe la activități. Sfârșiturile de săptămână erau plăcute, odihnitoare. Citeam, ascultam muzică clasică, făceam plimbări prin oraș. Nu eram interesat să cunosc pe nimeni. Intenția mea era să termin cursurile cu bine la sârșitul lunii mai, ca apoi să mă pot înscrie la cursuri liceale. Am ținut strâns de rutina mea, mai nou trebuia să mă trezesc cu 2 ore înainte de a începe cursurile pentru a lopăta zăpada căzută peste noapte, asta ca să pot scoate mașina din parcare. O dată la 2, 3 zile, depinzând de câtă zăpadă se acumula pe străzi, se puneau pancarte cu ore în care nu era permisă parcarea pe o anumită stradă, pentru a putea fi deszăpezită. De obicei, deszăpezeau în jurul orei 7 dimineata iar la ora 5 dimineața o mașină cu sirenă avertiza pe cei ce nu eliberau strada și aveau mașinile încă parcate în zona care urma să fie deszăpezită. Nu aveai cum să nu te trezești... mereu era unul care-și uita mașina iar sirena trezea toată strada. Primăvara a venit la începutul lui mai, încă era frig și bătea vântul dar nu mai ningea. Ploua în reprize scurte aproape zilnic, apoi era însorit. Românii cărora le tot plimbam odraslele încă din toamnă, m-au anunțat că pe perioada verii nu mai aveau nevoie de serviciile mele așa că am început să îmi caut un nou loc de muncă. Examenele de francizare le-am trecut uimitor de bine, 98% corect. Acum aveam hârtia ce îmi permitea înscrierea la liceu. Un coleg 63

columbian lucra într-o companie de la 3 PM la 11 PM. L-am întrebat dacă se fac angajări acolo. Mi-a dat adresa locului și mi-a spus că trebuie să merg personal să vorbesc cu angajata de la resurse umane. Așa am făcut. Compania era în zona industrială a orașului, la 30 km de unde locuiam. Era cât un supermarket, cu o parcare pe măsură, plină. Am intrat în clădire și am întrebat la informații unde pot să îmi depun CV-ul. Un bărbat în uniformă albastră mi-a spus unde. Am ciocănit și am intrat pe ușa aceea. La un birou stătea o blondă cu ochii albaștri, spălăcită, prea machiată și îmbrăcată la costum negru, fustă până la genunchi. Am povestit despre mine, unde lucrasem înainte, cum eram disponibil să lucrez, apoi am completat un formular și l-am depus într-o cutie ce se afla pe holul de așteptare. Am fost sunat după două zile de tipa de la resurse umane. Apoi am fost din nou în biroul ei pentru niște formalități iar la ora 3 fix PM, au pornit liniile de producție... Chiar nu aș vrea să te plictisesc cu detalii despre locul acela în care am lucrat. O hală imensă, zgomot infernal de mașini, macarale, oameni ce țipau la oameni, miros de plastic ars și nici măcar o fereastră. Am început să lucrez la o linie de ambalare a unui tractoraș din plastic. Era o fabrică de jucării cu peste 2000 de angajați. După o lună de lucrat doar cu mâinile, fără să-mi folosesc în vreun fel capul, am dat un examen pentru licență de utilaje transport mărfuri în interiorul companiei. A costat în jur de 600 de dolari dar urma să fiu plătit mai bine, cu 14 dolari pe oră pentru noile sarcini. Nu mi-a fost greu să manevrez asemenea mașinării și banii în plus mi-au prins foarte bine deoarece tatăl meu nu mai venea curând în Montreal. Se recăsătorise în Italia, îi plăcea clima de acolo. 64

Lunile de vară au trecut repede cu mine muncind ore suplimentare și în weekend. Era perioada de producție maximă și voiam să pun ceva bani deoparte. În puținul timp liber mergeam la pescuit. Îmi cumpărasem un hamac și o ladă pentru a păstra chestii la rece. Mergeam la 50 de km în afara orașului și stăteam acolo peste noapte, pescuind, făcând un mic foc și privind cerul înstelat. Chiar dacă nu aveam mult timp liber, nu mai aveam sex, nu mai citeam ca înainte, acele nopți de liniște privind râul, cerul, stând lângă foc, vor rămâne cele mai mari realizări ale mele de până acum. În septembrie am început continuarea cursurilor liceale la Ecole Secondaire Yves-Therieau după ce am trecut câteva examene scrise și orale. Era o atmosferă plăcută la cursuri. Am putut să aleg ce vreau să studiez. Am ales filozofie, literatură universală, psihologie, matematică și fizică iar franceza și engleza erau cursuri obligatorii. Trebuia să îmi păstrez serviciul în tot acest timp. Sâmbetele și duminicile învățam pentru școală, în rest eram ocupat de dimineața până seara târziu. Începeam cursurile la 8 dimineața și le terminam la ora 13:30 iar de la 3 PM până la 11 PM lucram în fabrica de jucării. Intrasem din nou în acea rutină, doar că de data asta era mult mai obositor. În una din zile am întâlnit pe cineva interesant. Eram în cafetăria școlii și nu era nici o masă complet liberă. În spate, într-o zonă mai retrasă, stătea la o masă de două persone, o fată. Am mers la ea să o întreb dacă pot să mă așez, deoarece nu mai era nici un loc liber. I-am vorbit în franceză:

Bună, îmi cer scuze dacă deranjez. Locul liber de la masa unde stai tu este singurul disponibil. Te-ar deranja dacă mă așez doar 5 minute să mănânc? - Aha, deci asta este noua tehnică a băieților să agațe fete la școală! He he he. Mi-a răspuns ea în engleză. - Scuze de deranj! M-am întors și am plecat. Am ieșit afară din școală și m-am așezat pe treptele de la intrare. Mi-am scos sandwich-ul și am început să mănânc. Când s-a sunat de intrare, cu 5 minute înainte de începerea cursurilor, m-am ridicat de pe trepte și am intrat în școală. La capătul holului am zărit o fată cu mâinile încrucișate, părea agitată. Când m-am apropiat mi-am dat seama că era fata de la masă. Am evitat să mă uit la ea și încercam să trec neobservat. Când eram în dreptul ei am lăsat capul în jos, dar aud: - Hei, care e problema ta? - Scuze, ne cunoaștem de undeva? - Da, ne cunoaștem! Acum jumătate de oră ai vrut să te bagi în seamă cu mine apoi ai plecat fără motiv! - Nu am vrut să te deranjez, am mâncat pe treptele școlii. - Cumva ești hippy cu părul ăla netuns, lung, cu barbă, cercei în ambele urechi, geacă de piele…? cine te crezi că ești?! - Nu sunt hippy, asta e sigur! - Ești un ciudat, asta e sigur! - Nu te supăra, nu aș vrea să întârzii la matematică. Să ai o zi frumoasă și scuze dacă te-am deranjat!

Mi-am continuat drumul pe scări către sala de curs. În spatele meu am auzit pași grăbiți. Ea a trecut pe lângă mine în viteză, cu o față lungă. Lunea următoare, în pauza dintre cursuri stăteam în cafetărie la o masă de 6 persoane, citind o carte, când aud: - E ocupat scaunul ăsta? Mi-am ridicat privirea, era ea. - Nu este ocupat, poți lua loc dacă dorești. S-a așezat pe scaunul din dreapta mea. Părea încă supărată pe mine, nu știu de ce. - De ce ești așa tăcut? - Citesc acum, de-aia sunt tăcut. - Dar o domnișoară s-a așezat lângă tine, nu crezi că ar trebui să închizi cartea aia?! Am închis cartea și am lăsat-o pe masă în fața mea, apoi am întrebat-o cum o cheamă. - Joyce. Dar pe tine cum te cheamă? - Ciprian. Încântat de cunoștiință. - De ce nu te îngrijești puțin? Cred că nu te-ai tuns de un an de zile, porți cercei, nici bărbierit de ceva vreme nu ești… - Nu prea am timp și nici chef să mă tund. - Arăți ca un hippy. Fumezi cumva iarbă de ești așa calm? - Nu fumez nici tutun. Nu fumez deloc. - Ok. Ești ciudat, știai? - Am aflat de la tine. - Deci, ești gay sau ai prietenă? - Nu sunt gay, nu am prietenă. Spune-mi, te rog, ce ți se pare ciudat la mine? 67

- Totul! - Nu m-ai lămurit, dar e un răspuns bun. Am început să râd. - Ești alb sau latino? - Păi nu știu cum ți se pare ție că sunt, dar sunt din România. - România e lângă, Roma, Italia, mama mea a lucrat în Italia o perioadă, cu mulți ani în urmă. - Nu, România este în Europa de Est. - Ești european, deci ești alb. Discuția a continuat pe toată durata pauzei, până ne-am luat rămas bun la intrarea în sala de curs. Joyce era din Vietnam, venise în urmă cu 5 ani în Montreal împreună cu familia. Era mezina, mai avea doi frați. Mică de înălțime, părul negru, lung și drept, pielea puțin galbenă, slăbuță, cu ochi negri, bărbia ascuțită, buze subțiri. Nu era interesată de literatură sau orice fel de cărți. Mai degrabă era interesată de petreceri și popularitate. Am început să mâncăm împreună la cafetărie. Speram să se mai întâmple la fel ca și cu mexicanca. Vorbea mult și multe. Începuse să îmi placă de ea. Parcă avea farmec. Am început să mă gândesc cum ar fi să facem dragoste, îmi imaginam cum ar arăta dezbrăcată. După școală o lăsam acasă, era în drumul meu spre serviciu. A treia oară când am lăsat-o acasă, am prins-o de mână înainte să coboare și am sărutat-o pasional. Avea gura mică. I-am pus mâna între picioare și a început să geamă. Cu cât mișcam din degete cu cât ea mă săruta mai pasional și își dădea capul pe spate. I-am băgat apoi mâna pe sub bluză să îi simt sânii. Erau mici dar duri, se simțeau tari sfârcurile. Ea mi-a pus mâna pe picior, apoi între picioare. Trăgea de mine cu putere. 68

Eram transpirați puțin. M-am oprit brusc, am privit-o fix în ochi pentru câteva secunde cât să respir puțin, apoi i-am spus: - Diseara, la 11:30 vin la tine. Să fii pregătită! Acum trebuie să plec. În ziua aia la lucru nu mă puteam concentra deloc. Mă gândeam la ea, la sânii ei mici și tari, la gura ei mică. Un coleg de serviciu mi-a spus că parcă eram pe altă lume, priveam în gol. Speram să vină Joyce la 11:30 PM. Mă gândeam dacă e curat acasă la mine, știam că mai aveam prezervative, speram să nu fie expirate. La ora 10:30 PM, am primit un mesaj de la ea: “Să parchezi mașina lângă parc, nu în fața casei mele. Parchează unde e întuneric. Te vreau!”. Am terminat lucrul. Când m-am urcat în mașină începusem să tremur puțin. Era palpitant. Am condus în grabă până la Joyce, am parcat mașina lângă parc, într-un loc unde era un bec ars pe stradă. Fereastra dormitorului ei era la 50 m în dreapta, se vedea lumina stinsă. I-am trimis mesaj că am ajuns. Mi-a răspuns: “Aprinde numai puțin farurile să văd unde ești”. Le-am aprins și le-am stins repede. După câteva momente văd cum se deschide fereastra camerei ei, Joyce sare după care o închide, apoi o ia la fugă spre mine. A intrat ca o vijelie în mașină și s-a ghemuit pe scaun să nu o vadă cineva. - Hai odată, calc-o! Am condus încet până am trecut de casa ei, apoi Joyce a sărit pe scaun râzând. - Ce nebună sunt, ha ha ha, și ce nebun ești tu! Unde mergem? - La mine acasă, nu stau departe. Am intrat în casă, am aprins lumina și am început să ne sărutăm. Iam descheiat fermoarul de la geacă și i-am dat-o jos, apoi am prins69

o de coapse, am luat-o pe sus și am aruncat-o pe pat. Am început să mă dezbrac. Geaca, ghetele, cureaua, puloverul, pantalonii, chiloții. Joyce mă privea cu ochi mari. I-am spus să se ridice în picioare în pat și să vină aproape de mine. I-am dat bluza jos (nu purta sutien), cureaua, ghetele, pantalonii și chiloții. Începuse să tremure, dar nu de frig. Am început să o sărut pe sânii ăia mici cu sfârcuri maronii. Cu o mână am luat-o de fund și cu cealaltă i-am luat mâna și i-am pus-o pe penisul meu. Cum era mică de înălțime abia ajungeam săi ating clitorisul. M-am jucat cu el până s-a udat. Asta m-a făcut să o așez pe spate. Am început să o sărut pe gambe, pe coapse, apoi pe abdomen, pe sâni, pe gât, pe urechi. Mi-am pus penisul între labiile ei și am împins puțin. Joyce a țipat și și-a înfipt unghiile în spatele meu. Nu intra deloc, cu toate că era udă. Joyce a început să plângă. - Sunt virgină, te rog nu te supăra pe mine! La naiba, am zis în mintea mea! Abia schimbasem lenjeria de pat. - Nu-ți fie teamă, o să mă port frumos, o să am grijă! Am început din nou să o sărut pe gât, pe sâni, pe abdomen și m-am oprit între picioarele ei. I-am trezit din nou pofta, cu limba pe clitoris și în zona lui, apoi m-am pus în genunchi, i-am ridicat picioarele și am început din nou să mă joc cu penisul între labiile ei și să împing puțin înainte și înapoi. Joyce m-a rugat: - Încet, te implor! Am împins cât am putut de încet dar Joyce tot se încleștase precum un crustaceu, cu mâinile și picioarele de mine. Am împins mai tare, Joyce a țipat apoi am văzut cum sânge curgea pe lenjerie. Am intrat cu totul. Vaginul ei mă strânge tare. Nu era pentru că fusese virgină.

Adelina a fost virgină, dar nu se simțea așa. Joyce era altfel. Se simțea bine. Fruntea i s-a descrețit și a început să ofteze. - A intrat toată! - Da, draga mea, acum urmează partea bună. Am dus-o acasă pe la ora 3 dimineața. M-am uitat la ea cum s-a furișat pe fereastră și am plecat spre casă. Am făcut un duș fierbinte apoi am pus ceasul să sune la ora 7 dimineața. Mai aveam 3 ore de somn rămase din noaptea aceea. A doua zi, în cafeterie, Joyce zâmbea continuu iar mie miera somn. Am dus-o acasă după cursuri, ca de obicei, ne-am sărutat și înainte să plece mi-a spus: - Am nevoie de câteva zile să mă vindec... Încă mă doare, dar sâmbătă seara pot să dorm la tine. Ai mei pleacă din oraș și rămân singură acasă. Joyce începuse să petreacă cel puțin 2, 3 jumătăți de noapte pe săptămână escaladând ferestre, făcând dragoste cu mine iar spre dimineață o duceam înapoi acasă. I-am spus însă că nu vreau o relație stabilă pentru că urmează să încep colegiul și nu vreau să suferim. Îmi doream să pot mânca liniștit în cafeterie și să nu trebuiască să ne ținem de mână pe holul școlii. Asta i-am spus întro noapte la 3 dimineața, când am dus-o acasă. A doua zi, la cafeteria școlii, nu s-a așezat la aceeași masă cu mine. Mă evita. După o săptămână am văzut-o cum se plimba de mână cu un chinez ce purta părul în ochi, scund, dar mergea la sală tipul. Crăpa tricoul pe el. M-am simțit din nou liber, la fel ca după plecarea Carinei. După câteva zile am început să îmi pară rău. Oare ce mi-am dorit de la ea: sex, prietenie, dragoste? Din cum m-am comportat, părea că am vrut doar sex. Dar ea oare ce și-a dorit? Poate ceva mai mult. Nu, 71

cu siguranță și-a dorit mai mult decât sex, iar eu nu i-am putut oferi acel lucru la timpul respectiv, deci a trebuit să caute în altă parte. A găsit foarte repede ce e drept. Sper că este fericită acum…

Capitolul VI Am avut ambiție anul acela să termin liceul. Voiam să fac 2 ani în unul singur așa că m-am pus pe învățat. Mi-am cumpărat cursurile, am depus cereri să pot susține examenele înainte de data stabilită de către școală. Le-am trecut. A fost o muncă nebună dar am reușit în iulie să îmi iau foaia necesară pentru a mă înscrie la colegiu. După colegiu îmi doream să studiez medicină. M-am înscris în iulie la College de Montreal, cu un punctaj de 93%, destul ca să nu întâmpin probleme în a găsi un colegiu acceptabil. Pe lângă cursurile necesare pentru medicină, am optat și pentru cursuri de psihologie, sociologie și filozofie. Chiar dacă aveam nevoie de bani pentru colegiu, am deci să îmi iau vacanță o lună de zile de la serviciu. Trei săptămâni erau 72

plătite, o săptămână am luat concediu fără plată. Am cumpărat bilet de avion Montreal-Havana (Cuba), cu plecare pe data de 20 iulie cu întoarcere pe data de 17 august. Biletul a costat 1560 de dolari, dusîntors, cu cazare într-un hotel de 3 stele pe marginea mării.Consumația era inclusă în preț. Aveam nevoie de vacanță… Am aterizat la ora 8 PM, era deja întuneric. Imediat ce am coborât din avion am simțit briza. Aer curat, cald și miros plăcut. Nu vedeam nimic deosebit în aeroport, doar faptul că era sărăcăcios și destul de gol. După ce am ridicat bagajul și am prezentat pașaportul ne-am îndreptat cu toții spre ieșire unde urma să fim preluați de autocare pentru a ajunge la hotel. În fața aeroportului erau mașini de epocă rusești și americane, din ani 40, 50. Parcă mă întorsesem în timp cu 60 de ani. Ne-am urcat în autocare și într-o oră am ajuns, era în apropiere de Havana. Am coborât din autocare în fața hotelului – o clădire imensă cu 10 etaje, vopsită în culori vii. Ne-au întâmpinat 3 recepționere mulatre, drăguțe și servile. Camera de hotel în care am fost cazat era la parter. Nu era foarte mare dar suficientă pentru mine. Aveam baie în cameră, un pat, dulap, două fotolii, o măsuță iar pe balcon erau două șezlonguri. De pe balcon se vedea marea. Era ora 9:30 PM când am auzit un ciocănit la usă. Era responsabila activităților de divertisment din hotel. Mi-a spus că peste jumătate de oră urma să se desfășoare un concert de pian, după care urma spectacol de dans tipic cubanez. Mi-a spus locația și și-a luat rămas bun zâmbindu-mi fals. M-am îmbrăcat la costum și am plecat din cameră. Sala concertului era plină de mese, un pian în mijloc și puțin spațiu în jurul lui. La mese ședeau mai mulți bătrâni ce purtau cămăși înflorate sau cu palmieri pe ele. Am trecut pe la bufet și m-am întors 73

cu o farfurie plină de scoici la o masă liberă. Imediat ce m-am așezat, ospătărița m-a întrebat ce doresc de băut. I-am spus că vreau vin roșu. Nimic interesant nu se petrecea în jurul meu iar eu ma simteam ciudat fiind cel mai tânăr dintre turiști dar cel mai elegant îmbrăcat. Urma să împlinesc 19 ani în noiembrie. Am adormit aproape de miezul nopții cu ușa de la balcon deschisă, ascultând cum se spărgeau valurile pe plajă. A doua zi am început să cunosc zona. Hotelul, plaja, sala de mese, sălile de fitness, piscinele, pe toate le-am cutreierat. Era totul real. Mă aflam în paradis. Complexul acela hotelier era făcut să te simți liber, fericit, frumos, deștept. Lumea îți zâmbet în jur, plaja era curată, nisipul cernut parcă, marea limpede, albastră. M-am așezat pe un prosop sub o umbrelă pe plajă, unde am citit o vreme. Se însera devreme, la 6:30 PM era deja întuneric. Nu mâncasem nimic toată ziua. Eram fascinat de locul unde mă aflam. După ce sa lăsat întunericul și a ieșit luna, am mers la bufet să mănanc. Pe fiecare masă era câte un pliant cu activitătile organizate de hotel pentru săptămana aceea. M-am întors în cameră după ce am mâncat. Am scos din frigider o sticlă de vin și am mers pe balcon. Pe măsuța din cameră era un trabuc legat cu o fundă. Stând pe chez-long în balcon, am aprins trabucul și mi-am turnat un pahar cu vin. Priveam luna ce se oglindea în mare. Am rămas toata noaptea pe balcon, bând vin si fumând. Așteptam răsăritul… Am început să mă gândesc la dragostea dintre oameni. Mi-a venit în minte chipul Adelinei, apoi Cristina, Maria, Carina, Joyce. Oare ce făceau ele în timpul acela? Erau singure ca și mine sau nu? Oare ele s-au mai gândit la mine? Încercam să înțeleg ce nu a mers. Ce nu am știut, ce nu știu acum și de ce mi s-au părut doar aventuri toate relațiile de până atunci? Oare am vrut eu doar sex și am dat-o de fiecare dată 74

în bară? Cum trebuia să procedez să nu mă simt singur acum? Capul mi-era plin de întrebări iar sticla de lângă mine, goală. La ultimul a răsărit soarele. Am privit în depărtare o vreme, apoi am intrat în cameră. M-a trezit un ciocănit în ușă. Era menajeră, voia să știe dacă aveam nevoie de prosoape și lenjerie nouă de pat. I-am raspuns că poate mâine. Îmi era foame, așa că m-am îmbrăcat de plajă și am plecat la bufet. Toți făceau așa, umblau îmbrăcați de plajă oriunde prin hotel, doar seară se schimbau de haine, pentru cină. Mi-am umplut o farfurie mare cu de toate: pui, porc, cartofi la cuptor, orez, scoici etc. Îmi era foarte foame, mâncam privind doar în farfuria din fața mea. Am cerut ospătăriței vin roșu, rece. Mi-am ridicat ochii din farfuria goală și imediat am băut tot vinul din pahar. Ospătărița l-a umplut din nou, uitându-se lung la mine. Nu îmi păsa. Aveam motive serioase să beau cu poftă. Aveam răspunsuri de aflat la întrebările de noaptea trecută. Pe plajă era amenajat un bar într-o căsută de lemn. Am mers acolo și m-am așezat pe un scaun. I-am cerut barmanului o bere rece. În dreapta mea erau doi spanioli ce vorbeau despre afaceri, euro, europeni, americani. Era plictisitor. După scurt timp am mai cerut o bere. La bar a apărut o tipă blondă cu ochelari mari de soare, în jur de 30 de ani cred că avea. Era plinuță, dar senzuală. Și-a comandat o piña colada. Se tot uita la ceas. După vreo 10 minute a mai apărut o tipă, prietenă cu blonda, pe ea părea că o aștepta. Prietena blondei era înaltă, mai înaltă decât mine, părul vopsit roșcat, lung și creț. Au început să vorbească într-o limbă ce seamănă cu rusa. După ce au vorbit ceva timp, blonda a plecat grăbită, făcându-i cu mâna celei roșcate. Am așteptat puțin cu berea în față, 75

îmi făceam curaj să îi vorbesc. Îmi plăcea felul în care arăta și cum se uita în jur. Părea plictisită. I-am vorbit în engleză: - Bună, ai chef de vorbă? A întors capul încet si m-a măsurat cu privirea, părea puțin mirată. - Despre ce să vorbim? A răspuns ea într-o engleza corectă dar cu un puternic accent slavic. - Despre locul ăsta. Este frumos, paradis, nu crezi? - Îmi place, da, dar e plictisitor. - Cum te poți plictisi într-un loc ca ăsta? - E mai complicat la mine. Tu ce cauți pe aici? - Am venit să-mi vindec sufletul. Ciprian mă numesc! - Eu sunt Fedosia. Ce poți să-mi spui despre tine, Ciprian? - Nu am ce să spun, sunt prea tânăr să fiu cineva. Dar mai bine îmi spui tu ce vânt te aduce în Cuba. - Am venit cu soacra și cumnata mea. - Cumnata ta e blonda ce a plecat acum câteva minute de lângă tine? - Da, este sora soțului meu. - Unde este mama soțului tău? - În cameră, nu se poate deplasa singură, este într-un scaun cu rotile. Este paralizată de la brâu în jos din cauza unui accident de mașină ce a avut loc în urmă cu 5 ani. - Îmi pare rău pentru ea! Am răspuns mecanic, privind fața lipsită de emoție a Fedosiei. A urmat un minut de liniște. Avea ceva căruia nu îi puteam rezista. Trebuia să știu mai multe despre roșcata aia. - De ce ți-ai vopsit părul roșcat? S-a întors surprinsă, neștiind ce să răspundă pentru o clipă. 76

Nu știu. Nimeni nu m-a întrebat asta. Crezi cumva că nu îmi stă bine roșcată? - Mă intrigi! Vreau să știu mai multe despre tine. Am mai cerut barmanului o bere. - De ce bei cu poftă? - Mă simt vinovat pentru ceva din trecut… Tu ce crezi, se poate sex fără dragoste? - Sigur că se poate. Cred că ești un visător, Ciprian. (Mi-a zâmbit) Cu siguranță îți place să citești. - Cum de ai ajuns la concluzia asta? Poate îmi place fotbalul. - Nu prea cred. Felul în care vorbești îmi spune că tu ești stereotipul veșnicului îndrăgostit. - Nu știu dacă îți pot da dreptate. Cred că nu am iubit niciodată. În fond, nu cred că știu cum este să iubești. - Te-am recunoscut de dinainte să vorbești. Știu ce cauți tu aici: distracție, plăcere, sex. Sunteți atât de simplii… mai ales voi tinerii! - Mă bucur că știi tu aproape tot despre mine, în felul ăsta nu mai trebuie să spun nimic. De ce nu spui mai bine, ce cauți tu pe insula asta? Fedosia și-a întors capul în cealaltă direcție, cum că a deranjat-o insistența mea, apoi m-a fixat cu privirea: - Sunt o menajeră! Mi-a răspuns tăios, dar am simțit și tristețe în glasul ei. - Tu nu poți să fii menajera cuiva, niciodată, de asta te afli aici. - Ești atât de tânăr și de ciudat cu părul tău lung și neîngrijit, cu cercei și cu barbă. Sigur nu ai mai avut lângă tine o fată de ceva vreme, puștiule! 77

Chiar ai dreptate, nu am avut o fată lângă mine de ceva timp. Nu știu cum se face că toate ce au stat lângă mine au preferat să plece brusc. - Și de ce crezi tu că s-a întâmplat asta? - Nu știu. De ce nu îmi spui tu? - Pentru că citești prea mult și trăiești prea puțin. Eram deja amețit și m-am decis să nu las pe nimeni să îmi strice feng shui-ul, mai bine stricam eu ziua cuiva. - Uite, amândoi suntem pe o insulă în mijlocul oceanului dar măcar eu nu mă consider menajera nimănui pentru că sunt singur. E mai grav să fii singur în doi, decât de unul singur, așa cum sunt eu! - Auzi, eu nu sunt singură! Fedosia fusese extrem de ofensată în legătură cu remarca mea. - Dacă nu ești singură, unde este soțul tău? S-a uitat la mine revoltată, s-a întors și a plecat. Am început să mă simt vinovat, m-am gândit că întrecusem măsura. Adevărul era că eu începusem conversația și tot eu am jignit-o. Poate băusem prea mult, m-am gândit… M-am aruncat în mare să mă răcoresc, am înotat spre larg până am obosit, apoi am făcut pluta o vreme… Trebuia să îmi cer iertare. Trebuia să îi explic Fedosiei că nu am avut vrut să o supăr. Făcusem o boacănă și nu eram deloc mândru de ea. Am început să înot înapoi, spre plajă. Vedeam cum mă apropiam de barul din lemn. La aproximativ 10 de metrii de plajă m-am ridicat în picioare, apa îmi ajungea până la buric. Am ieșit pe nisip și m-am îndreptat spre cămașa și șlapii mei pe care îi lăsasem sub o umbrelă. Când am ridicat cămașa, am găsit o bucată de hârtie pe care scria în 78

engleză : “Vino la stânci, la 2 noaptea! F”. Am întrebat barmanul unde era locul acela numit “la stânci”. Mi-a explicat unde. Trebuia să merg dinspre hotel în dreapta pe plajă, vreo 15 minute, până când dădeam de o barcă părăsită. Am dormit până la miezul nopții. Cum m-am trezit am mers la bufetul hotelului,dar era închis, așa că am rugat barmanul de la piscină să îmi facă un sandwich și să îmi dea o sticlă de vin. I-am lăsat ciubuc 2 dolari. Am mâncat sandwich-ul la bar și am băut o bere. Simțeam deja fluturi în stomac și nu știam dacă erau de frică sau de plăcere. Am plecat de la bar cu sticla de vin roșu în mână. Pe plajă am luat șlapii în cealaltă mână și m-am îndreptat către locul indicat de către barman. Singurele lumini ce se vedeau erau cele de la hotel și luna. Plaja nu era iluminată. Mergând, m-am întrebat pentru prima oară de ce mă duc și unde mă duc. Nu am găsit răspuns. Cum puteam să merg noaptea într-un loc necunoscut fără să știu motivul? Ajuns în dreptul bărcii părăsite, am zărit în dreapta un loc ferit, sub un mal stances, abrupt și înalt. M-am gândit că ăla trebuia să fie locul. M-am uitat la ceas, era ora 1 noaptea. M-am suit în acea barcă și m-am întins pe spate. Era un spectacol de stele, niciodată nu mai văzusem cerul atât de frumos. În puțina lumină de lună am zărit cum cineva se apropia de barcă. M-am ridicat în picioare și am așteptat. Inima îmi bătea cu putere. Doar la 5 vreo pași în fața mea, am recunoscut-o pe Fedosia. Avea șlapii într-o mână și două pahare în cealaltă. S-a apropiat încet și mi-a zâmbit. - Cum de ai știut că nu am luat pahare? 79

Am camera la etajul 4, din balcon văd cam tot ce mișcă în curtea hotelului, piscina, barul, chiar și plaja.Te-am văzut când ai plecat de la bar cu sticla de vin în mână. - Imi place la nebunie locul ăsta. Unde ne așezăm? - Hai după mine, știu eu un loc mai bun decât în barcă. Am urmat-o. Ne-am așezat jos pe nisip, sub malul acela stâncos. Era un loc mai ferit din văzul celor ce treceau pe plajă. Stăteam în fund, turcește, față în față, cu sticla și paharele între noi. Am turnat eu vin pentru amândoi. - Te rog să mă ierți pentru atitudinea mea de la bar! - Și eu am fost puțin răutăcioasă, suntem chit. Am ciocnit paharele și am băut din vin. Era demidulce, parcă. - Aș vrea să îți deschizi sufletul către mine, Fedosia! Vreau să îți cunosc povestea, vreau să știu orice vrei tu să îmi spui.Sunt aici pentru că vreau să te ascult vorbind. - Știam eu că ești tipul ăla de băiat, ha ha ha! - Care tip? - Ți-am mai spus, ești tipul veșnicului îndrăgostit. - De la tine am auzit pentru prima dată că există asemenea tip. Ar trebui să mă îngrijorez, să mă bucur sau să mă arunc în mare? Cum e tipul ăsta? - Păi, el iubește faptul că este îndrăgostit. Iubește ideea de a fi îndrăgostit, iubește toate femeile, în fiecare din ele vede o poveste, precum un poet, dar în același timp nu iubește pe nimeni. - Nu cred că ar trebui să mă bucur, pare îngrijorător, nu? Fedosia a oftat, s-a uitat către cer, apoi golit paharul. Am făcut la fel și eu cu al meu. 80

Când aveam 18 ani l-am cunoscut pe Gennady. El era cu 7 ani mai mare decât mine. Strălucea, era deștept, subțirel, finuț. Îmi scria poezii, scrisori. Îmi scria cu creta pe trotuarul din fața apartamentului unde stăteam împreuna cu cele trei surori și cu părinții. Studiase filozofia la Facultatea de Stat din Moscova dar nu își găsise nimic în domeniul lui. Era sărac, banii abia îi ajungeau pentru mâncare și chirie. L-am cunoscut într-o librărie, publica primul lui volum de poezii. După ce s-a terminat prezentarea, a venit la mine și s-a pus în genunchi în fața mea, spunând că nu se va ridica până nu îl las să mă conducă acasă. Era tandru, iar când eu îi vorbeam mă privea ca pe o minune a lumii. După ce m-a condus în prima seară acasă, în fiecare seară venea sub fereastra mea. După o săptămână am cedat și am mers cu el la teatru. Începusem să mă îndrăgostesc de el, dar părinții mei nu erau de acord cu noi doi. El era sărac, noi eram săraci, din ce era să trăim, din poezii? Într-o seara am fugit de acasă. Am mers la el, fără să îl anunț. M-a primit călduros. Era emoționat până la lacrimi. Am stat împreună în camera lui o vară întreagă. El scria poezii iar eu învățam pentru facultate. Am intrat apoi la Facultatea de Economie. Banii erau puțini dar noi eram fericiți și doar asta conta pe vremea aia. La începutul facultății, în septembrie, a publicat un roman întro librărie din centrul Moscovei. Patronul librăriei a dat o petrecere acasă la el după prezentare. Era un tip înalt, solid, masculin și foarte bogat. Stătea singur într-o vilă de lux, conducea mașini scumpe și noi. Pentru prima dată în viață văzusem cum trăiesc oamenii bogați. Patronul a început să 81

fie prietenul lui Gennady, ne invita aproape în fiecare seară la el. Ne lua cu mașina de la scară, tot el ne aducea înapoi acasă. Începusem să mă obișnuiesc cu plimbări în mașini scumpe și cu serile în care puteam mânca și bea cât îmi poftea mie inima. Acasă cu Gennady mâncam cartofi. Nu aveam bani de somon și icre negre. La facultate mergeam pe jos. Prietenul meu a simțit că eu tânjeam după alt fel de viață. Nu mai râdeam ca înainte la glumele lui și observase intențiile așa zisului nou prieten, patronul librăriei. Într-o după-amiază, când mă întorceam de la facultate, bogătașul a oprit mașina lângă mine și a insistat să mă conducă acasă. Am acceptat... Am ezitat la început să îi spun lui Gennady că m-a condus prietenul lui acasă, dar până la urmă a aflat chiar de la patron. Într-o zi când m-am întors acasă, schimbase iala de la intrare și jos la ușă era un plic alb pe care scria mare: “Pentru Fedosia”. Era o scrisoare de adio, împreună cu un bon fiscal. Noi mâncam precum sărmanii de atâtea luni de zile deoarece el strângea bani pentru verighete, să ne logodim. Mi-a scris cum a mutat lucrurile mele înapoi în casa părinților. Nu suporta să mă vadă plecând din casa lui, direct la patron. Mi-a scris pe ultimul rând: “Ai luat aproape tot de la mine, te rog iartă-mă și lasă-mi măcar demnitatea!”. Am turnat în pahare. Fedosia l-a golit imediat așa că i-am mai turnat în pahar. Vocea începuse să îi tremure și respira mai greu. Au urmat câteva momente în care se auzea doar marea, timp în care amândoi priveam cerul. Am întrebat-o după câteva minute: - Ce s-a întâmplat cu patronul? 82

Ea a lăsat capul în jos și a răspuns pe un ton grav: - El este soțul meu, iar eu sunt doar o menajeră pentru el... Mă blocasem, nu știam ce să zic. - Tu nu ești menajera nimănui, tu ești cea mai mare iubire a poetului Gennady! Și-a pus capul între mâini și a început să plângă. M-am apropiat încet de ea și am îmbrățișat-o. A plâns o vreme. Pe fața ei se putea citi tristețea, dezgustul, dorință de răzbunare. Privind către mare mia spus: - Soțul meu m-a cumpărat ieftin. Eu sunt cea care l-a lăsat să o facă. Acum el este în vacanță în Mexic dar pe mine mă minte că este la Moscova cu treabă. Blonda cu care am vorbit azi la bar, sora lui, îl urăște. Ea mi-a spus adevărul despre locul unde este cu adevărat soțul meu. Îl urăște pentru că mama lor, femeia de care eu am grijă, este foarte bogată, iar cumnata mea vrea mai mare parte din avere decât i-ar reveni normal. Acasă la Moscova, l-am prins cu alta într-o cameră de hotel după doar două luni de la nuntă. E un ticălos ce mizează doar pe faptul că poate să mă cumpere și să mă răscumpere. Am turnat vinul rămas din sticlă. Fedosia tăcea acum și privea către mare. Era mai relaxată, se descărcase, își deschisese sufletul. I-am spus: - Câte zile o să mai stai în hotel? - Poimâine dimineață vom pleca toate trei către Moscova. - Vreau să ne vedem mâine noapte, în camera mea. Fedosia a început să râdă. - Pentru ce să ne vedem la tine în cameră și nu aici? 83

M-am apropiat încet de ea și am sărutat-o. - Îmi place de tine, Ciprian. Îmi amintești de Gennady al meu. M-a sărutat și ea. Luna aproape că se scufundase în mare. Era ora 5 dimineața când Fedosia a plecat de lâmgă mine. M-a rugat să nu mergem împreună spre hotel. Am privit-o cum se depărta... După răsărit am luat sticla goală, șlapii și m-am întors în camera de hotel. Am adormit imediat ce m-am așezat pe pat. Țin minte că am visat frumos, dar nu știu mai exact ce. M-am trezit iar din cauza unui ciocănit în ușă. Era tot femeia de servici. I-am spus să aștepte 2 minute să ies din cameră. M-am îmbrăcat lejer, pentru piscină și am ieșit, strecurând subtil o monedă de 2 dolari în buzunarul menajerei. Am mers mai întâi la bufet. Era plin de lume, ora prânzului. Mi-am umplut iar o farfurie cu de toate. Am mâncat încet, căutândo cu privirea pe Fedosia. După ce am mâncat am mai rămas o vreme la masă savurând un pahar de vin rece. Fedosia a trecut din spate pe lângă mine, împingând căruciorul soacrei și vorbind cu blonda. Când erau aproape de ușă m-am ridicat de la masă. Voiam să observ cum se purtau cele două cu Fedosia. S-au oprit lângă piscină, roșcata s-a așezat pe un scaun, blonda pe altul iar băbuța a rămas pe scaunul ei. Au comandat câte un fresh de portocale fiecare. M-am așezat pe un scaun la bar, de acolo le vedeam bine. Nu mi-am putut închipui despre ce discutau, nimic interesant cred. După jumătate de oră plictisitoare m-am întors în cameră. Îmi era încă somn. Camera era curată, prosoape, lenjerie, totul ca în seara când am sosit la hotel.

M-am trezit la ora 5 PM, am făcut un duș și am coborât pe plajă cu o carte și un prosop. M-am așezat sub o umbrelă să citesc. După ce s-a înserat, am luat prosopul, cartea și am mers din nou la barul de lângă piscină. Am așezat prosopul pe un scaun, cartea am pus-o pe bar și am comandat un pahar de vin roșu. Începuse să se strângă lume la piscină. Afară era cald și mai târziu urma un spectacol de dans acvatic. Se auzea muzică bună, dansabilă, dar cei mai mulți dintre străini se mișcau contra ritm. Erau caraghoși, îi priveam cu drag. Fedosia a apărut la bar într-o rochie roșie, tocuri, geanta pe umăr. S-a așezat șângă mine și mi-a spus zâmbind: - Te-am căutat peste tot! Unde ai stat ascuns? - Am fost ocupat să te caut! I-am zâmbit și eu. A comandat un dublu de tequila. - Unde sunt blonda și băbuța? - Sunt în cameră deja, vor să se odihnească pentru mâine. Nu o să mai coboare. Dimineață la ora 8 luăm autobuzul către aeroport. - Arăți perfect în seara asta, lumea din jur te admiră! - Mulțumesc, am vrut să mă aranjez puțin pentru ultima noapte pe insula asta, înainte să mă întorc la viața mea plictisitoare de la Moscova. - Puțin mai târziu va începe spectacolul de dans acvatic. L-ai văzut vreodată de când ești aici? - Da, l-am văzut de două ori, e în fiecare vineri și sâmbătă seara. - Fedosia, vreau să dansez cu tine, te rog! - Ești nebun, dacă ne vede cineva? 85

Nu are cine să ne vadă, o să dansăm pe plajă, acolo nu ne vede nimeni pentru că este întuneric. Am început să râdem și am mai comandat câte un pahar. L-am băut amândoi repede, apoi am apucat-o strâns de mână și am tras-o după mine până pe plajă. Muzica se auzea și de acolo așa că am început să dansăm desculți. Ne-am sărutat o vreme. - Hai să mergem la stânci, Fedosia! - Nu, vreau să ne distrăm aici, la hotel. În ce cameră stai? - 28, e la parter în corpul B al hotelului, aproape de plajă. - Dă-mi cheia să o văd! I-am dat cheia. Fedosia m-a sărutat din nou, apoi m-a împins de umeri și a fugit spre hotel râzând, cu cheia mea. Am alergat în urma ei dar mi-am adus aminte că îmi uitasem șlapii. M-am întors și i-am luat, apoi am mers la barul piscinei. Spectacolul trebuia să înceapă iar Fedosia era stătea pe un scaun la marginea piscinei. Lumea începea să se strângă să vadă dansul așa că m-am așezat pe un scaun, de cealaltă cealaltă parte a piscinei, față în față cu ea. Intrase în vorbă cu doi bărbați ce stăteau lângă ea. Unul i-a adus un pahar de vin. Râdeau și se simțeau bine. Din când în când se uita spre mine și zâmbea provocator. Îi plăcea jocul ăsta iar eu încercam să îl joc cât de bine puteam. Spectacolul a început și toată lumea îi privea pe acei dansatori acvatici. După o vreme, Fedosia s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre ușa corpului B al hotelului. Am sărit de pe scaun și am fugit prin spatele barului, prin grădinița cu flori, să ajung la balconul camerei mele. Lăsasem ușa la balcon descuiată așa că m-am strecurat în cameră fără să scot vreun sunet. M-am ascuns după ușa de la intrare și am așteptat. Când am auzit cheia descuind ușa, am 86

pus mâna pe clanță și am deschis în același timp cu Fedosia. A țipat întâi, apoi și-a pus mâinile la gură. Am luat-o de mână și am tras-o în cameră, apoi am încuiat ușa. Am închis ușa la balcon, am tras jaluzelele și am aprins lumina. Ea tremura și se abținea să nu i se audă râsul. - Ești mai nebun decât pari! Puteam să mor de inimă din cauza ta! Nu am spus nimic. Mi-am lipit capul de al ei, i-am pus mâinile pe șolduri și am sărutat-o. În timp ce ne sărutam mi-a dat cămașa jos, iar eu, pantalonii. Rămăsesem gol în fața ei. S-a uitat la mine din cap până în picioare și a zis: - Fac asta pentru că îmi place de tine și pentru că Boris, bărbatul meu, este un porc. S-a pus în genunchi și a început să îmi facă sex oral. Simțeam că eram aproape să termin. Am ridicat-o apoi am pus-o pe pat, pe burtă, cu picioarele jos, desfăcute. I-am ridicat rochia și i-am dat chiloții jos. Mi-a zis: - Ia un prezervativ din geanta mea. Am pus prezervativul și am început. După prima partidă am făcut duș împreună, apoi am fost la bar să aduc o sticlă de vin. Am băut și am făcut-o de încă două ori. Fedosia era precum un animal de pradă, simțea nevoia să fie dominată dar îi plăcea mai mult să domine. După ce am făcut-o pentru ultima oară, ea s-a dus să facă un duș. Eu am adormit… M-am trezit o oră mai târziu, singur în cameră. Plecase… Pe măsuța de lângă pat, Fedosia îmi lăsase o inimioară roșie de plastic și sub ea o bancnotă de 100 euro. M-am culcat la loc.

Din nou, ciocănitul la ușă m-a trezit. Mi-am luat pantalonii de plajă pe mine și am ieșit să vorbesc cu menajera. I-am spus să aștepte 5 minute să ies din cameră. M-am îmbrăcat, mi-am luat un prosop, o carte, inimioara și bancnota și am mers la bufet să mănânc. Am mâncat puțin, am băut un pahar de vin și am mers pe plajă să citesc. Am citit o vreme apoi am scos din buzunar inimioara, m-am uitat la ea o vreme apoi m-am ridicat și am aruncat-o cât am putut de tare în mare. Mi-am spus: “Nu poți să mă cumperi, Fedosia!”.

Capitolul VII A doua zi m-am trezit înainte să aud ciocănitul în usă. Am mers la recepție și am întrebat de unde puteam închiria o motocicletă. Recepționera mi-a dat o adresă și un număr de telefon scrise pe o foaie. Era la 10 minute de mers pe jos de hotel. Am închiriat o motocicletă retro, veche dar frumoasă și pornit cu ea spre capitală, Havana. Drumul era liber, fără trafic. Pe partea dreaptă se vedea marea iar în depărtare, orașul. Am ajuns în centrul și am parcat motocicleta în fața unei școli. Am intrat și am întrebat gardianul unde pot găsi o școală specială pentru copiii orfani. Domnul respectiv mi-a explicat minuțios unde era cea mai apropiată și pe o foaie mi-a scris adresa și numărul de telefon din acel loc. Orașul era un haos, frumos ce e drept dar nu se respectau regulile de circulație. Clădiri vechi, nerenovate, triciclete taxi cu pedale, mult zgomot. Într-un final am găsit adresa respectivă, am parcat, mi-am luat casca și am intrat într-o casă de schimb valutar din zonă. Am schimbat bancnota lăsată de Fedosia și încă 200 de 89

dolari canadieni. Am primit în schimb 550 CUC, apoi m-am îndreptat spre școală. Pe stradă erau o mulțime de copii. Se jucau, țipau, râdeau și alergau, aveau vitalitate. Am intrat în școală și am întrebat gardianul unde îl pot găsi pe director. Mi-a arătat unde, am bătut la ușă, apoi am auzit: - Intră! Am intrat. La un birou stătea un domn subțirel, scund, cu o mustață grizonată. În fața lui, pe un scaun, stătea o tânără negresă, în jur de 25 de ani cred că avea, îmbrăcată formal. - Bună ziua! Sunt turist venit din Canada, Montreal și aș vrea să fac o donație de 550 CUC pentru copiii din școala aceasta. Domnul de la birou a început să își frece încet mâinile și să se legene pe scaun fără să-i pot citi vreo emoție pe față, apoi s-a uitat fugitiv spre negresă și mi-a oferit un loc pe scaun cu un gest politicos din mână. M-am așezat lângă negresă, în fața lui. - Sunt directorul acestei insituții, Jose Gomez mă numesc, iar această domnișoară este învățătoarea Marta Alvarez. Cu ce vă putem fi de folos? Se vedea cum încerca să fie cât se poate de oficial. Nu înțeleseseră ce voiam exact. - Vreau să fac o donație pentru copiii orfani din școala aceasta, 550 CUC, dar vreau să mă asigur că banii aceștia vor ajunge la ei. - Multe persoane străine vin pentru a ne întinde o binevenită mână de ajutor. Avem o procedură standard pentru asemenea situații. Mai întâi vom organiza o comisie în care se va decide direcția pe care o vor lua banii, fie: alimente, rechizite sau echipamente pentru calculatoare etc., apoi 90

dumneavoastră completați un formular, predați banii iar colega mea Marta, vă va ține la curent cu noutăți în ceea ce privește felul în care au fost distribuiți. Am scos banii din portofel și i-am pus pe masă. - Aceștia sunt banii. Unde este formularul pe care trebuie să îl completez? - Înainte trebuie să așteptați decizia comisiei cadrelor didactice. Vă rog să așteptați. Va dura în jur de 15 minute. S-a ridicat și a ieșit din birou. Am rămas doar eu cu Marta. M-am decis să nu deschid conversația cu ea. Trecuseră 5 minute, timp în care Marta își analiză minuțios manichiura. Nu am mai rezistat… - De ce ești atât de tăcută? - De ce ești atât de supărat? - E o poveste tâmpită, cineva drag a încercat să mă rănească. Îmi pare rău pentru atitudinea mea, te rog să mă scuzi! - Toți mai avem și zile grele, te rog, liniștește-te! Marta mi-a răspuns zâmbind și ridicand încet din umeri. Era calmă, parcă aștepta cu plăcere să o întreb ceva. - Mai rău este când reușești să strici și ziua celor din jur. - Nu mi-ai stricat-o mie, de asta să fii sigur! E destul de greu să ajungă cineva să îmi strice ziua. - Nu o să forțez nota, oricum. - Ce ai pățit, te rog, spune! Toți avem nevoie să vorbim despre problemele noastre. - Am fost tratat de către o persoană la care am ajuns să țin, precum un obiect ce putea să îl cumpere ieftin. - Poate te gândești prea mult la treaba asta, trebuie să lași de la tine să fii fericit în viață! 91

Aș vrea să fie atât de ușor de făcut.Cel mai simplu este să învățăm teoria, nu?! În schimb, practica e mult mai grea. În acea clipă a intrat directorul pe ușă și mi-a băgat sub nas o hârtie cu multe semnături pe ea și cu o listă unde urmau să fie distribuiți banii. Am completat formularul apoi am lăsat banii pe birou. Marta urma să mă anunțe când fuseseră achiziționate cele promise copiilor. Mi-am luat la revedere, casca și am plecat cu motocicleta să mă plimb prin oraș. La prânz m-am oprit la un restaurant și am mâncat pe săturate cu 0,25 CUC. Mâncarea era cu adevărat gustoasă. M-am plimbat pe un bulevard de unde puteai admira marea. Vapoare uriașe zăceau ruginite în port, nemișcate de la revoluția din 1959, poate. Spre înserate m-am întors la hotel, am mâncat, apoi m-am culcat. A doua zi de dimineață m-a trezit Marta cu un telefon în legătură cu donația mea. - Bună dimineața, Ciprian! Vreau să te anunț că au fost comandate astăzi 2 seturi de caiete, de matematică și dictando, în valoare de 27 CUC. Cred că vor fi suficiente copiiilor pentru primele 2-3 luni de școală. - Mă bucur mult. O zi plăcută, Marta! - La revedere! Ai grijă de tine! M-am plimbat o vreme pe plajă, apoi pe seară am citit stând pe pat, în cameră. A doua zi tot Marta m-a trezit. - Bună dimineata! Astăzi au sosit caietele și am dat comandă de două table noi, în valoare de 370 CUC. - Mă bucur! Sper să fie de bună calitate. Să ai o zi plăcută! - La fel îți doresc și ție! 92

Intrasem din nou într-o rutină. Ziua mâncam, citeam, mă plimbam pe plajă și înnotam în mare iar noaptea priveam cerul de pe balcon, înainte să dorm. Marta a mai sunat abia după 3 zile. Era deja vineri. - Bună dimineața. Tablele au fost deja montate și am dat comandă de produse de curățenie pentru igiena în școală. Vor fi suficiente pentru 2 luni de zile pe puțin. Au costat 110 CUC. Am tăcut câteva momente, apoi i-am spus: - Mă bucur! Copiii merită să învețe într-un mediu curat. - Cum te mai simți, tot supărat ești? - Nu cred că mai sunt supărat acum, dar mă simt singur și fără chef. - Nu ți-ai făcut încă prieteni la hotel? - Nu mi-am făcut încă. - Offff!!! Parcă ești un copil fără mamă. - Ce ai zice dacă am merge mâine să vizităm muzee în oraș? Mă simt precum într-o cușcă în hotelul ăsta. Marta nu a zis nimic câteva clipe apoi mi-a răspuns încet: - Bine, fac pe ghidul mâine pentru tine dar să nu uiți că o fac pentru inima ta bună. - O să încerc să țin minte! Unde ne vedem mâine și la ce oră? Mi-a dat adresa unde urma să ne vedem. La ora 11 m-am văzut cu Marta. A doua zi m-a învârtit prin tot orașul explicându-mi istoria clădirilor și a statuilor. La ora 14 am luat masa în oraș și i-am povestit câte ceva despre locurile ce le văzusem. Ea voia să știe cum arată Europa, Canada. Părea fascinată de ce auzea. Am vizitat apoi 93

muzeu după muzeu încât mi se făcuse rău după atâtea chestii la care mă tot holbasem. Spre seara m-am oferit să o duc acasă cu motocicleta. Stătea la câțiva km în afara orașului, într-o localitate unde nu erau asfaltate străzile și nici iluminate. Ajunși în fața casei sale, m-a invitat să cinez la ea. Locuia în două camere, bucătărie și baie, împreună cu bunica ei. Părinții îi muriseră când ea avea doar 7 ani de zile întrun accident de autobuz. M-a condus în grădina din spatele casei unde ei îi plăcea să petreacă serile. Între doi palmieri era legat un hamac iar lângă alt palmier era o masă rotundă cu 4 scaune. Briza mării se simțea prin grădină. Bunica ei era o femeie blândă, mereu zâmbitoare. Avea 74 de ani și rămăsese văduvă de tânără. Nu se recăsătorise. Încă avea tabloul de la nuntă la ea în cameră, agățat pe perete deasupra patului. Am mâncat toți 3, am făcut politică, am filosofat și am vorbit despre dragoste, adevăr, dreptate. Aproape de miezul nopții, le-am mulțumit, mi-am luat rămas bun de la ele și mam întors cu motocicleta la hotel, pe o beznă cumplită. Era ora 2 dimineața când am intrat în cameră. Am dormit încălțat. M-am trezit la ora 9, am făcut un duș și am luat micul dejun la bufet, apoi m-am bălăcit în mare. Speram să mă sune Marta. Îmi plăcea de ea. Era plăcută, veselă, inteligentă, plus că avea un corp deosebit de frumos, cu forme atrăgătoare. Seara am mers în clubul hotelului. Tot ce puteai vedea erau turiștii grași, îmbrăcați precum sorcovele, dansând în pași de disco pe muzică latino… M-am amuzat o perioadă apoi m-am dus în cameră. Am visat urât noaptea aceea, furtună, freamăt interior și oameni dubioși.

A doua zi de dimineață am butonat telefonul o vreme. Speram ca Marta să sune în legătură cu școala măcar. După masa de prânz am sunat-o eu. - Bună Marta, am vrut să îți mulțumesc ție și bunicii tale pentru ospitalitate. - Cu mare plăcere dar să știi că și noi ne-am bucurat de prezența ta. Nu ești atât de morocănos pe cât pari. - Sper că ai dreptate în privința asta. Vreau să te întreb un lucru, sper să nu te supăr. - Poți să mă întrebi, dar nu promit că nu mă supăr! - Crezi că dacă merg la piață și cumpăr mariscos l-am putea găti toți trei la tine acasă într-o zi? - Stai o secundă să văd ce zice și bunica… E în regulă. A zis că ai față de poet, îți place să vorbești despre lucruri mari. A doua zi am fost cu Marta la piață și am cumpărat tot ce trebuie pentru “mariscos”, plus o sticlă de rom bun. Totul a costat 2 CUC, am insistat să plătesc eu. Ajuns în grădina Martei am întrebat-o dacă puteam să stau în hamac. Mi-a răspuns că pot să fac ce doresc eu doar să nu îndrăznesc să mă duc în bucătărie până nu este gata mâncarea. Bunica ei a scos un radio din casă, îi plăcea să asculte muzică veche, de pe vremea ei. Eu stăteam în hamac, cu o carte în față dar mă gândeam la trecut. Deodată mi-a venit în cap gâdul că tot ce trăiam în momentul acela, curând se va sfârși iar eu mă voi întoarce la viața reală, fără hamac, fără briză, fără Marta gătind mariscos. Am ațipit o vreme cu cartea în mână. M-a trezit Marta legănând hamacul. Râdea de mine.

Hai la masă, Ciprian! Ce ai făcut tu azi-noapte de acum dormi pe unde apuci?! Ne-am așezat cu toții la masă. Bunica ei adusese 3 pahare. A desfăcut sticla de rom și a vrut să-mi toarne și mie. - Nu-mi turnați mie! Eu trebuie să mă întorc cu motocicleta la hotel, nu vreau să-mi rup gâtul pe șosea. - Dar e musai să te întorci la hotel? M-a întrebat Marta. - Nu am unde să rămân în Havana peste noapte. - Dar casa noastră pentru ce este?! Bunica ei era puțin furioasă pe mine. Eu am întrebat-o. - Aș putea să rămân peste noapte la voi? - Normal că rămâi la noi, uită-te la el ce-mi face! Am ciocnit împreună un pahar de rom și ne-am pus pe mâncat. Muzica era plăcută, briza se simțea ca o mângâiere, Marta era veselă, frumoasă iar bunica discuta politică, vorbea de revoluție, de Fidel și de Che Guevara, de patriotism și despre libertatea pe care și-o câștigase Cuba prin sânge. Bărbatul ei fusese omorât în timpul revoluției și a fost declarat erou național post mortem. Casa în care locuia o primise de la stat. Fusese educatoare de la vârsta de 25 de ani până se pensionase. A avut o singură fată, mama Martei. Am băut și am povestit până la miezul nopții apoi am mers să dorm în camera Martei, iar ea a dormit în camera bunicii. A doua zi m-am trezit în jurul ori 8, m-am spălat pe față, miam luat rămas bun de la ele și am plecat spre hotel. Mergeam la Marta din ce în ce mai des, dormeam la ea de obicei. Dimineața plecam spre hotel. Începusem să mă simt un impostor în acel hotel.

Locul meu simțeam că este pe străzile Havanei, cu Marta acasă la ea, cu bunica ce ne făcea gogoși seara târziu. Intr-o zi cand eram pe un dig, privind marea, am luat-o de mână și am sărutat-o apoi am cuprins-o după umeri. Ea și-a sprijinit capul pe umărul meu. În seara aceea am dormit la ea. Neam sărutat până noaptea târziu în hamac. Bunica ei se uita la noi și râdea, spunea că suntem doi pisoi mototoli. În următoarele seri am petrecut din ce în ce mai mult timp împreună, în hamac, câteodată chiar adormind acolo. Ne trezeam când se lumina de ziuă. Dimineața o duceam la serviciu, dupăamiaza mergeam să ne plimbăm sau la teatru, apoi acasa la ea. Era pentru prima dată când stăteam atât de aproape de o femeie și nu mă gândeam la sex. Zâmbetul, chipul, căldura ei îmi erau de ajuns. Zilele zburau iar noi pluteam. Nu ne săturam să ne uităm unul în ochii celuilalt. Plecarea mea se apropia dar nu vorbeam despre asta. Nu puteam promite nimic iar Marta nu-mi cerea nimic. Eram doar doi oameni ce aveau nevoie unul de celălalt. În ultimele zile stăteam tot mai mult în hamac, îmbrățișați. Oare asta era iubirea adevărată? Nu știu nici în ziua de azi, dar s-a simțit diferit. În ultima noapte ce am dormit la ea, a venit în camera unde dormeam eu. Era întuneric, mi-a spus să nu scot vreun sunet. S-a dezbrăcat încet. Abia o zăream la lumina lunii ce se vedea pe fereastră. M-am ridicat de pe pat și m-am dezbrăcat în fața ei. Neam îmbrățișat apoi ne-am mângâiat o vreme. Amândoi eram calmi, parcă fiecare secundă era ceva nou ce îmi doream să dureze o veșnicie. Ne-am întins pe pat și am început să ne sărutăm pe gât, pe urechi, peste tot. Am făcut dragoste din nou și din nou până în zori, cu o sticlă de rom lângă pat. 97

Când am văzut că a adormit, m-am îmbrăcat în liniște și am plecat, lăsând pe masa un bilet și 100 CUC. În bilet am scris: “Te rog mult cumpără ceva pentru ei la școală. Mi se rupe sufletul când mă gândesc că mulți dintre ei își doresc să învețe chiar și cu stomacul gol. Cât despre noi doi, eu vreau să cred ca a fost iubire adevărată, a fost un vis frumos ce nu-l voi putea uita. Te rog să îmi scrii oricând dorești. Voi încerca să fac ce mi-am propus în viață.” Am ajuns la hotel la ora 7 dimineața, am cedat cheile și mam suit în autocar. Avionul a decolat la ora 10. După 4 ore de zbor în care 3 le-am dormit, am aterizat pe aeroportul din Montreal. Nu se mai simțea briza, revenisem la realitate… Am luat autobuzul și am mers spre casă. Ziua aceea am dormit-o toată. Noaptea m-am uitat pe pereți, mă gândeam la Marta. Oare ea se gândea la mine? A doua zi i-am telefonat, am vorbit o vreme. Ne era dor unul de celălalt dar am reușit să râdem la telefon. Mai aveam o lună de vacanță până să încep colegiul. Am început munca în fabrica de jucării. Era deprimant! De la hamac legat de palmieri și mers pe motocicletă privind marea, trecusem la infernul din fabrică. Începusem să merg zilnic prin anticariate. Stăteam câteva ore, 3, 4, 5, apoi cumpăram o carte și plecam. Trebuia să îmi găsesc alt serviciu pe perioada verii. Mi-am facut un nou CV și l-am depus la librării și anticariate, începând cu locul meu preferat de lectură.

Capitolul VIII Într-o sâmbătă am rămas ultimul client în anticariat. Mai erau 10 minute pana la închidere, iar eu încă ședeam pe canapea, citind. Moșul de la birou s-a ridicat și a întors semnul de "OPEN" de pe ușă, apoi mi s-a adresat politicos vrând să știe de ce doream eu să lucrez într-un anticariat. Am încercat să dau răspunsuri sincere, exacte. Mi-a spus în cele din urmă că dorește să angajeze pe cineva după-amiaza, de la ora 3 PM la 7 PM. I-am spus că voi începe colegiul în curând dar știam deja orarul. Aveam cursuri doar de dimineață până la ora 2 PM. Mi-a spus că el este patronul și că dorește să mă angajeze 2 săptămâni de probă cu 12 dolari la oră. Era mai puțin decât câștigam la fabrică dar nu conta. Aș fi lucrat și pe 8 dolari pe oră în locul acela. A doua zi am început, mi-a arătat cum trebuia să folosesc casa de marcat și cum trebuia să orientez clienții în funcție de cerințele lor, apoi la ora 3 fix mi-a înmânat cheile, și-a luat rămas bun și a plecat. După ora 7 PM, în fiecare zi rămâneam cel puțin o oră să fac ceva în plus, fie că aranjam cărți sau pur și simplu făceam 99

curat, spălam câte un geam. Simțeam nevoia să fac ceva în plus pentru acel loc. Era precum a doua casă pentru mine. Cele două săptămâni de probă trecuseră cu bine. Mă descurcam cu anticariatul și în primul rând, îmi plăcea. O dată la câteva zile o sunam pe Marta și vorbeam câteva zeci de minute. Nimic nu se schimbase încă între noi doi, însă eu visam mai mult la colegiu. Am început la sfârșitul lui septembrie, pe 29. Cunoșteam noi oameni și învățam lucruri interesante. În a doua săptămână, vineri, de la 8 la 10 am avut primul curs de psihologie. Profesorul care preda era chiar angajatorul meu, bătrânul cocoșat cu barbă albă. M-a observat că participam la curs dar nu mi-a spus nimic în privința asta câteva zile, apoi m-a întrebat de ce am ales ca și curs opțional psihologia. I-am răspuns că doream să înțeleg mai bine oamenii. Mi-a zâmbit ironic apoi m-a lăsat în pace. De atunci înainte am început să avem mici discuții referitoare la om, societate, poluare etc. Îi plăcea rutina și nu dorea să iasă prea des din ea. De câte ori trebuia să se ocupe de o anumită chestie admninistrativă banală, apela la mine. Din nou mă găseam și eu într-o rutină între școală, anticariat și învățat. Telefoanele între mine și Marta începuseră să se rărească odată cu frigul ce se lăsa afară. Începeam să semăn cu profesorul meu de psihologie. După ce îmi terminam atribuțiile stăteam la birou și citeam o carte sau învățam. Prima ninsoare a fost pe 20 noiembrie. Începuse iarna. Cu câteva zile înainte de Crăciun, patronul și profesorul meu de psihologie m-a invitat să petrec revelionul la el acasă împreună cu logodnica și câțiva prieteni apropiați lui. Am cumpărat o sticlă de vin și o șampanie ieftină și am mers la el în 100

ultima zi al acelui an. Am ajuns în jurul orei 5 PM. Locuia într-un apartament spațios și amenajat în stil classic, la etajul 23 al unui zgârienori ce se afla la 5 minute de mers pe jos de anticariat. Mi-a deschis logodnica lui, o filipineză ce avea în jur de 30 de ani, frumoasă și manierată. Am intrat în hol de unde îl puteam zări pe profesor discutând cu alt domn de vârstă apropiată cu a lui. Stăteau în balcon, fumând, admirând peisajul și bând vin. M-a salutat, apoi s-a întors la discuția ce o purta cu cel din fața lui. Părea foarte implicat în argumente. După ce mi-am dat haina jos și m-am descălțat, logodnica sa m-a condus în bucătărie. La o masă mare mai erau două femei. O doamnă în jurul a 60 de ani, aranjată, vopsită blondă, cu ochii albaști și o asiatică ce arăta cam de vârsta logodnicei patronului. Am făcut cunoștință. Jacquelline, doamna blondă, era soția domnului ce purta o conversație în balcon. Jolly, filipineză, era colegă de serviciu și bună prietenă cu logodnica profesorului. Ea mi-a atras atenția din prima clipă ce am văzut-o. Avea părul foarte lung, drept, negru, ochii migdalați, pomeți proeminenți, un corp atrăgător și un zâmbet fermecător ce-i scotea la iveală dantura îngrijită. Am lăsat sticlele pe masă și am mers pe balcon. Domnul Benoit era profesor de filozofie la Universitatea McGrill. Am făcut cunoștință cu el și m-am alăturat discuției ca ascultător. - Vitalitatea fiecărui individ este independentă de stimulii externi, un om energic va face orice activitate cu aceeași energie toată viața până la moarte așa cum unul apatic va rămâne apatic și atunci când câștigă marele premiu la lotto! Spuse dl. Benoit. - Ceea ce noi numim vitalitate este de fapt comportamentul unui individ aflat într-o situație dată sau mai exact 101

capacitatea de relaționare și integrare în mediu, inhibând sau potețând o acțiune, scopul final fiind acela de a satisface nevoi esențiale precum reproducerea și nutriția, spune patronul meu, Jean. - Va trebui să informăm tânărul aici de față cum de am ajuns la această discuție. Spune Benoit, detensionând atmosfera cu un zâmbet. - Vorbim despre jumătatea noastră ca specie, femeile ce ne dau viață, ne cresc, ne urăsc și ne adoră până la moarte, he he he. Spuse Jean, întorcându-i zâmbetul lui Bernoit. - Uite, Ciprian, eu cred că pentru oameni contează enorm de mult vârsta, înfățișarea, temperamentul, comportamentul și personalitatea individului de care sunt atrași emoțional și cu care împart casa, patul și parte din viață. Exemplul de față, de când am cunoscut-o pe logodnica mea, Isabelle, nivelul de energie mi-a crescut, nu mai am nevoie de vitamine, consultații la medic și pastile să trec de la o zi la alta. M-am implicat în o mulțime de proiecte, la facultate predau cu drag și anticariatul merge mai bine ca niciodată. Isabelle este cea care a declanșat această nouă formă de a vedea viața, această vitalitate ce nu am mai simțit-o de când aveam 20 de ani. În ele trebuie să căutăm răspunsuri la toate întrebările noastre despre realizări și eșecuri. - Deci atașamentul tău față de femeie este unul permanent ce te împiedică să te manifești în această viață în adevărata ta formă? Întrebă Bernoit, ridicând din sprâncene și făcând un mic balans din genunchi, crezând că l-a dat gata pe Jean. 102

Atașamentul meu este atașamentul tuturor bărbaților iar femeile au același tip de atașament. Dar eu nu l-aș numi chiar atașament, ci mai exact o nevoie biologică, adânc înrădăcinată în organismul nostru de primat, ce ne împinge către singura șansă ce o avem în viață să putem spera măcar la eternitate. Vorbesc desigur de eternitate prin copii, prin descendenți. Bernoit și-a aprins o țigară și privea cum soarele apunea peste oraș. - Mă scuzați domnilor că intervin fără să mi se ceară părerea dar cred că este nevoie să argumentăm faptele noastre și chiar ne pricepem la acest lucru atât de bine încât alegem să trăim mai degrabă într-o iluzie până la moarte, decât să acceptăm faptul că suntem ființe limitate, în trup și în inteligență. Singura plăcere pe care am găsit-o eu în puținii mei ani de existență a fost aceea de a dori să înțeleg un fenomen, a-i înțelege cauza. Sincer nu am înțeles de fapt mare lucru despre viață, mare parte sunt speculații, doar bănuieli. Plăcerea de a începe din nou a căuta răspunsuri, trăiri noi, oameni noi, e ceea ce pe mine m-a ținut departe de a vedea viața și lumea în care trăim ca pe o absurditate. Ba din contră, sunt fascinat de complexitatea ei. Acum vă rog să mă scuzați, voi merge în bucătărie să deschid sticla de vin pe care am adus-o! Se uitau amândoi lung la mine în timp ce eu mă îndreptam spre bucătărie apoi au reînceput discuția dar pe un ton liniștit. I-am cerut lui Isabelle un tirbușon și am desfăcut sticla. Am luat un pahar gol de pe masă și l-am umplut, apoi le-am întrebat și pe fete dacă vor să încerce vinul. Ele nu aveau nimic de băut în față. Jolly a zis, întinzând către mine un pahar gol: 103

Eu vreau vin, mi s-a uscat gâtul de când aștept să desfacem o sticlă cu toții. - Mie îmi spui?! Bărbații ăștia ar fi în stare să trăncănească până la miezul nopții pe balcon fără să-și mai aducă aminte de noi. Spuse Jacquelin puțin supărată. - Așa fac ei de fiecare dată când se întâlnesc, discută multe lucruri ce pentru mine nu au nici un sens și nici importanță, dar știu sigur că vorbesc adesea despre noi, femeile, și asta mă bucură. Eu cred că le pasă de noi, de-aia se chinuie să ajungă undeva cu argumentele și contraargumentele lor interminabile. Spuse Isabelle întinzând și ea un pahar să-i torn vin. - Mi-e teamă să nu înnebunească, draga mea, de atâta vorbărie despre noi. Vorbe multe la bărbatul meu dar în pat nu scoate o vorbă, doar se întoarce cu spatele și după 5 minute deja sforăie! Spuse Jacqueline. Am râs doar 3 dintre noi la început, apoi a apucat-o răsul și pe autoarea criticii aduse asupra performanței soțului ei de a o “înnebuni noaptea în pat”. După câteva minute au intrat și domnii în bucătărie. Atmosfera a devenit una veselă, de petrecere. Am pus muzică și am pregătit masa. Am mâncat cu toții și am spus glume. Paharele se umpleau și se goleau repede iar eu nu îmi puteam lua ochii de pe Jolly. Încercam să îi fiu pe plac, spuneam glume ce nici eu nu știam că le pot spune, zâmbeam tot timpul, stăteam cu spatele drept și umerii ridicați. M-am dus de 3 ori la baie în interval de două ore să îmi aranjez părul doar, să nu cumva să-mi fi rămas mâncare între dinți, să văd dacă hainele erau așezate pe mine corespunzător și să văd dacă nu cumva de la atâta mâncare făcusem burtă. Ea arăta impecabilă în rochia 104

ei maro și cu decolteu ce parcă îmi spunea “Uită-te aici!”. Am tras scaunul mai aproape de ea să-i pot vorbi. Era gălăgie, lumea râdea, vorbea, dansa pe muzica din anii 80. Am aflat despre ea că avea 30 de ani, acum 10 ani ajunsese în Montreal cu familia și de 3 ani era învățătoare, colegă și prietenă bună cu Isabelle. Nu fusese niciodată căsătorită, doar o relație de 7 ani ce s-a sfârșit în pace, de la sine, focul dragostei se stinse de mult. Ajunsă singură în Montreal, a lucrat o perioadă ca menajeră până când a reușit să-și termine studiile. Era singură de un an și jumătate, nu avusese altă relație după aceea de 7 ani. I-am povestit puțin despre mine. Mai mult i-am spus despre felul în care o vedeam. I-am făcut complimente. Cu fiecare pahar ce îl bea, Jolly se apropia mai mult de mine, pe la ora 9 PM, cele două cupluri dansau în perechi deja, precum se dansează într-un club de bătrâni. I-am spus frumoasei de lângă mine să nu țipe, am luat-o de mână și am mers cu ea pe hol. Ne-am încălțat, am luat cheile din ușă și am urcat în lift. Am băgat cheia de la acoperiș și în mai puțin de un minut eram pe unul din cele mai înalte clădiri din oraș. Ne-am apropiat de margine, nu i-am dat drumul la mână. - Ciprian, ești nebun, știai? Râdea... Priveam amândoi orașul. Ningea încet, erau -15 grade dar noi nu simțeam mulțumită vinului roșu. M-am apropiat încet de ea, privind-o în ochi. Ne-am sărutat, ne-am îmbrățișat apoi și i-am spus: - Pe tine te iubesc dinainte să te cunosc, te iubesc de ani de zile. 105

Jolly râdea cu gura larg deschisă, dând capul pe spate iar eu o țineam strâns de șolduri. Zăpada ne răcorea fețele aprinse. - Vorbești ciudat, am știut că semeni cu ei când ai fost în balcon să participi la discuție. Cred că și eu te plac. Ne-am întors în bucătăria profesorului. Parca nici nu au observat că am fost plecați. Dansau la fel ca înainte. Am schimbat muzica, ne-am revigorat cu suc de portocale și ceva de mâncare. Am început să discutăm despre climă, politică, religie, educație. Toți vorbeam cu toți despre orice. Ne simțeam bine. Am început să bem din nou vin în jurul orei 11 PM. Eram veseli. Miezul nopții se apropia așa că am decis să ieșim afară, pe acoperiș, să vedem focurile de artificii. Am luat cu mine sticla de șampanie. La miezul nopții am deschis-o. Am băut împreună cu Jolly. Era ciudat în Canada în legătură cu băutura. Fiecare bea doar ce avea al lui. De exemplu, dacă erai invitat la cină de un prieten și nu aduceai propria ta sticlă de vin, nimeni nu te servea din sticla lui. Canadienii erau destul de comunicativi și îți ascultau povestea punând un zâmbet fals pe fața lor, dar în ce privea băutura, erau exagerat de egoiști. Deci am băut întreaga sticlă de șampanie împreună cu Jolly. După o oră de stat pe acoperiș, patronul ne-a anunțat că în jurul orei 3 PM el dorea să se odihnească așa că va trebui să plecăm curând. Ne-am întors în bucătărie și am fost serviți de către logodnica lui cu tort făcut de ea. Era o bună gospodină dar nu se mândrea cu lucrul ăsta. O făcea din instinct, simțea nevoia de a se face utilă, de a fi servilă și de a zâmbi oamenilor. M-am oferit să o duc acasă pe Jolly. Ne-am luat rămas bun de la oaspeți și am sunat un taxi. Am coborât în fața blocului cu ea, dar taxiul acela nu ajunsese încă. Am așteptat o vreme, apoi 106

am sunat din nou la taxi. De data asta a venit în câteva minute. Ne-am suit iar Jolly a spus șoferului adresa unde dorea să ajungă. I-am cerut să dea muzica mai tare, voiam să nu audă ce vorbim noi pe bancheta din spate. Am rugat-o să rămânem împreună în noaptea aceea. I s-a părut și ei o idee bună. Când am ajuns în fața blocului ei, m-a invitat înauntru. Am intrat în casă. Colegele ei de la apartament erau plecate două zile la munte. M-a rugat să stau pe canapeaua din sufragerie și s-a oferit să mă servească cu ceva de băut. Am spus că vreau un pahar de vin roșu. Ea și-a desfăcut o bere. Ne-am relaxat o vreme pe canapea apoi am început să ne sărutăm. I-am băgat mâna pe sub bluză. Voiam să îi simt sânii. Am luat paharul de vin în mână și i-am spus să îmi arate camera ei. Ajunși amândoi lângă pat, eu m-am dezbrăcat și am mers să fac un duș. Casa ei era minuțios îngrijită. Nici un obiect nu părea nelalocul lui, chiar dacă pentru gustul meu era prea încărcată cu tot felul de bărcuțe, bețe de bambus și pietre. În baie îți era jenă să lași un fir de păr. Fetele alea aveau ceva special pentru estetică, parcă era casă de prințese. M-am întors în cameră doar cu un prosop pe mine. Ea îmi aranja frumos hainele ce eu le lăsasem în mijlocul camerei. - Hai să stăm în pat, i-am spus! - Nu până nu fac și eu duș, nu o să dureze mult iar tu te poți uita la televizor până mă întorc eu. Nu era nimic interesant la TV. Aceiași măscărici și măscărice despuiate ce nu mai puteau de orgoliul lor pentru că își iroseau viața făcând un mare circ la care să caște gura cât mai mulți spectatori. După câteva zeci de minute s-a întors zâmbind, cu un prosop în cap și unul în jurul corpului. Ne priveam doar, fără să vorbim. Am mai așteptat o vreme în pat, cu telecomanda în mână 107

în timp ce ea își usca părul cu feonul. Ritualurile femeiești începuseră deja să mă obosească. Văzând că părul și-l uscase, am sărit din pat și am luat-o de mijloc. S-a zmucit din brațele mele spunându-mi să mai aștept puțin. A mers în colțul opus al camerei, s-a pus în genunchi în fața unui corp cu trei sertare din care a început să scoată chestii. Le-a pus apoi în pat și a început să se ungă prin toate părțile cu fiecare substanță din fiecare recipient. A durat în jur de 10 minute ritualul ăsta, timp în care eu nu m-am mișcat. Doar observam acea creatură frumoasă cum se unge pe fiecare centimetru de piele. După ce a pus la locul lor cremele, a sărit zâmbitoare în pat uitându-se la mine. Mi-a spus că acum era gata. Era și timpul să fie gata! Am aruncat prosopul și m-am năpustit asupra ei. Am prinso de mijloc și am sărutat-o o vreme, apoi i-am dat prosopul jos. Nu îmi venea să cred cât de bine arăta acea femeie. Avea corpul unei puștoaice de 15 ani și se simțea ca o virgină. Jolly rămâne cea mai îngrijită și frumoasă femeie cu care am fost până acum. Am făcut dragoste apoi ne-am dus amândoi în duș unde am mai făcut-o o dată. Înainte să ne culcăm ne-am terminat paharele cu vin și Jolly a adormit cu capul pe brațul meu. Am dormit dezbrăcat în noaptea aia. A doua zi m-am trezit la prânz, se auzea ceva zgomot în bucătărie. Mi-am pus prosopul în jurul taliei și am ieșit din cameră. Masa era pusă. M-a invitat să iau loc imediat ce m-a văzut. Am mâncat împreună, scoici și alte vietăți din mare apoi am făcut din nou dragoste. În jurul orei 6 PM am chemat un taxi și am mers spre casă. Noaptea aceea am visat-o pe Jolly. Ne țineam în brațe și ne sărutam. Eram îndrăgostit cu adevărat. Am început să ne vedem zilnic, ieșeam la plimbare împreună și apoi ne opream la mine acasă. După doar o săptămână 108

i-am propus să închiriem împreună un apartament doar pentru noi doi. Simțeam nevoia de un nou început. Jolly a acceptat și după câteva zile de umblat prin oraș în căutarea unuia, am semnat contractul de închiriere pe un an de zile pentru un apartament cu două camere, în centru. Era convenabil pentru amândoi. Împărțeam chiria de 1000 dolari pe lună Am mutat lucrurile noastre cu mașina mea. Pentru ale mele am făcut doar 3 drumuri. Pentru Jolly am facut nenumărate drumuri timp de 4 zile. Am cărat amândoi saci plini cu haine de ni se lungiseră mâinile. Apartamentul era gol așa că am dormit pe jos câteva nopți, ascultând muzică și mâncând pizza. Am observat că patronul meu se purta puțin diferit. Părea invidios pe faptul că Jolly era mai frumoasă decât Isabelle a lui. Puteam să văd lucrul ăsta când Jolly venea la anticariat și el era în preajmă. Ea îl ignora total dar nu știam de ce face asta. Într-o seară am întrebat-o care era treaba cu profesorul iar ea mi-a spus că a curtat-o înainte să o cunoască pe Isabelle dar a refuzat să răspundă la orice avans al lui. Tot ea îi făcuse cunoștință cu Isabelle. Se pare că bătrânului meu patron i-a fost rănit orgoliul masculin de către frumoasa mea Jolly. Nu am pus la suflet atitudinea schimbătoare a lui și m-am prefăcut că nu observasem nimic. În fiecare zi acea frumoasă filipineză reușea să mă surprindă. Mă întreba ce aș fi dorit să mănânc, făcea mereu curat în casă după mine, îmi cumpăra cadouri, îmi făcea surprise iar sexul cu ea, WOW, sexul era... Nu ne săturam să o facem. Reușisem să ne acomodăm unul cu celălalt și nu ne puteam abține să nu o facem de câteva ori pe zi. Aveam farmec împreună, ne priveam zâmbind în casă, pe stradă, în pat, oriunde. Am cumpărat 109

mobilă nouă, amandoi împărțeam orice cheltuială. Amandoi trăiam ceva nou, deosebit, unic. Zilele treceau ușor, fără de griji. Eu eram dimineața la cursuri apoi treceam o oră pe acasă să mănânc. Mereu îmi lăsa mâncare pregătită pentru prânz, pe masă. Jolly ajungea acasă în jurul orei 3 PM, oră la care eu lucram dar încercam să îi fac câte o surpriză în fiecare zi ca atunci când ne întorceam de la lucru să știe că mă gândisem la ea. De multe ori îi scriam bilete ce le lăsam pe masă sub o bomboană sau sub un fruct ce cumpăram în drum spre casă. Seara ea mă aștepta cu masa pusă. Sfârșiturile de săptămână le petreceam călătorind la munte sau vizitând alte orașe. La începutul primăverii am început să mergem împreună la pescuit. Jolly se legăna și cânta în hamac iar eu pândeam undițele. În data de 29 mai, înainte de prezentarea ce trebuia să o țină la un congres internațional de psihologie, patronul meu a suferit un atac de cord. A fost transportat de urgență la spital unde a rămas internat încă două săptămâni. Mergeam zilnic să îl văd cum se mai simțea. Doctorii spuneau că se va reface în scurt timp dar că nu va mai avea voie să facă efort și să evite orice situație ce transmite o încărcătură emoțională mare. În ziua externării m-a sunat să îmi spună că dorea să meargă singur acasă și să nu mă îngrijorez pentru asta. Voiam să nu se simtă dependent, înțelegeam ce era în sufletul acelui bătrânel ce urma să se căsătorească cu o femeie tânără, energică. După o săptămână a venit la anticariat însoțit de logodnica lui, Isabelle. M-a anunțat că intenționează să îmi cedeze din sarcinile lui administrative în schimbul unei sume de 350 dolari în plus la salariul meu lunar de 1000. Am acceptat pe loc. Isabelle se implicase în afacere și trecea zilnic pe la magazin, cu câteva 110

minute înainte să închid. Lua banii, corespondența și raportul ce îl țineam pentru cărțile vândute. Câteodată îmi spunea că este deprimată și că va face o plimbare înainte de a merge acasă. Jolly trebuia să călătorească în Filipine iar eu trebuia să am grijă de magazin. Nu mi-am putut lua vacanță pe anul acela așadar, în luna august, când ea plecase să își viziteze familia, eu am fost plătit dublu salariului și am rămas să vând cărți. Toată luna august am fost singur acasă. Isabelle era singura cunoscută pe care o vedeam regulat. La anticariat nu venea multă lume, majoritatea fiind plecați în vacanță, normal. Vorbeam zilnic cu Jolly la telefon și pe Skype. Îmi era dor de ea. Începusem să îi simt lipsa fizic, dar mai ales emoțional. Aveam nevoie de ea să pot trece peste fiecare zi, îmi era dor de zâmbetul ei. Trecuseră doua zile de când nu mai puteam să iau legătura cu ea. Începusem să mă îngrijorez. Aveam și numărul tatăului ei dar nu răspundea nimeni. Au mai trecut două zile de chin, de așteptare. Nimic. Am început să sun prietenele ei. Mi-au spus că erau și ele îngrijorate. Dezastru se abătuse peste o parte din Filipine. Multe sate luate de ape, orașe inundate și zeci de mii de oameni dispăruți. Fiecare prietenă ce o sunam, îmi spunea același lucru. Pentru câteva momente mi-a venit în minte ce era mai rău, ce putea fi mai tragic. Apoi am simțit vinovăție, cum că nu trebuia să mă gândesc la așa ceva, ori cumva îi doream dispariția?! Nici gând, doar o iubeam enorm, dar nu știam de ce aveam acel sentiment cum că ceva tragic s-a întâmplat cu ea. Nu era în felul ei de a fi să nu sune, să nu anunțe, să nu mă caute. Ceva se întâmpla cu frumoasa mea Jolly în Filipine, iar eu nu puteam să aflu ce. 111

După încă două zile de sunat la Ambasada Canadei în Filipine cineva mi-a răspus. A fost indignat când a aflat că eu nu eram la curent cu evenimentul tragic ce se petrecuse cu familia ei. Mi-a spus în engleză: - Nu știți, un vulcan a erupt în apropiere de St. Thomas. Totul este în scrum iar ce rămăsese neatins de lavă și cenușă a fost cotropit de apă, de furtuna tropicală. Trecuseră deja 10 zile de când eu nu mai vorbisem cu ea. Jolly a mea dragă, cu ochii tăi arcuiți și negri, cu părul tău lung și cu pielea ta fină, unde te aflai tu când eu te căutam cum puteam și eu din Montreal?! După 14 zile am primit un telefon de la o rudă îndepărtată a lui Jolly. Ea, împreună cu toată familia ei fuseseră prinși de ape, în casă, noaptea. Erau toți, mama, tatăl, două surori și Jolly, dați dispăruți. În aceeași zi m-a sunat un verișor de-al ei, din altă regiune. Plângea la telefon în timp ce vorbea cu mine. După încă câteva zile, același văr mă anunțase că se făcuse o înmormântare simbolică pentru cei ce nu s-au găsit după dezastru. Am închis telefonul și am început să plâng, pe canapea în sufragerie. Deja nu mai mâncam mai mult de o dată pe zi de când nu mai vorbisem cu ea. Devenisem o legumă. În ziua aia am fost la un magazinul SAQ și am cumpărat 10 sticle de vin roșu. Sticlă după sticlă și zi după zi s-a scurs timpul. Telefonul mobil îl aruncasem pe geam de ceva timp și singurele persoane cu care mai țineam legătura erau cele care îmi băteau la usă. Nu sunt capabil să pot pune pe foaie acea durere… Încercam să uit, să mă distrug și pe mine, eram o epavă ce se baricadase în casă printre 112

sticle. Beam, plângeam, aruncam sticle goale de pereți, mergeam să cumpăr băutură și ciclul se repeta. Într-o zi, m-am trezit ciudat, calm, fără să mă doară capul cu toate că băusem enorm cu o seară înainte. Am mers la baie și mam uitat în oglindă. Îmi era milă de ce vedeam. Ochii-mi erau înfundați în orbite, nebărbierit de săptămâni, cu fața vânătă, doar piele și os mă sprijineam de chiuvetă și mă priveam în oglindă. Deodată m-a cuprins frica de moarte și m-am dat un pas în spate. Am umplut cada cu apă fierbinte și m-am bărbierit. Am făcut baie, apoi m-am cântărit. Aveam 58 kg din cele 75 pe care le știam eu când eram cu ea acasă. Știam că am să mor dacă voi mai continua să beau și să plâng… Nimeni nu înțelege pe deplin durerea altuia, acest lucru face să doară și mai tare. Ai pierdut pe cineva drag? Și care e tragedia?! Oameni se nasc și oameni mor, e legea naturii, e viața în sine. Ești un prost când nu produci și doar “lingi rănile”. În asemenea moment, fiind cel vulnerabil, ești mai ușor de îndepărtat, de aruncat în râpă, de împins la marginea societății, de a fi abuzat, acuzat sau umilit. Omul se sprijină pe ce cred oamenii despre el, de cum se poartă cu el iar ei se poartă cu el așa cum îl percep. Nimeni nu întreabă un cerșetor, un criminal sau un om dormind pe străzi: “ce ai pățit?”. Toți apreciem oamenii din jurul nostru diferit. Oameni sunt apreciați de oameni cu același set de valori sau cu aceleași păcate, cu aceleași talente sau cu aceleași handicapuri. Asta nu este o critică, este doar realitatea. Empatia are rolul ei, dar nu atinge pe toată lumea. Dacă toți dintre noi ar empatiza cu toți, am fi fost de mult morți. Pisica prinde șoareci, nu din răutate, ci de foame sau să-și hrănească puii. Toți suntem împinși în cursa pentru supraviețuire iar cei care își dau răgaz să se uite în jur și să observe tragedia din 113

care fac parte, sunt călcați în picioare de turme de oameni ce aleargă pentru a-și satisface instinctele. Pentru mine nu este vreo diferență între un bărbat parfumat ce doar a ieșit din frizerie și a urcat într-o mașină nouă, apoi cu muzica tare pornește în forță până la biroul 403, de la etajul 33, sperând să fie observat de cât mai multe persoane, și un leu tânăr ce își împrăștie urina pe copaci, sperând să fie “observat”. Asta este problema instictelor, că ele există, ne conduc dar nu le acceptăm. Ne credem superiori nouă înșine, credem că suntem unici, de neînlocuit și că nu poate exista ceva mai important pe lume decât să îți satisfaci tu dorințele. Asta îți poate da curajul să săvârșești orice fel de faptă, să crezi că tu meriți tot.

114

115

116

Capitolul IX Nu se luminase încă afară când aud un ciocănit încet în ușă. - Cine este? - Isabelle, deschide te rog! Am pus o cămașă pe mine și m-am îndepărtat spre ușă. Am deschis. Isabelle a năvălit în casă fără să se uite la mine. Am închis ușa după ea. Avea ceva în mână. - Dacă tu crezi că eu voi sta cu mâinile în sân atâta timp cât tu vrei să te îneci în băutură până la moarte și să lași anticariatul să se ducă pe apa sâmbetei, te înșeli amarnic! Stai toată ziua și bei, nu mănânci, ești ca un copil răsfățat ce vrea ca viața să-i ofere totul de-a gata și el doar să se plângă știe. Isabelle despachetă o caserolă la bucătărie, puse o farfurie pe masă și o umplu cu mâncare chinezească. Era exagerat de agitată și privea doar în jos. Am simțit că nu doar eu eram cauza supărării sale. Am lăsat-o să termine ce făcea, m-am așteptat pe scaun lângă ea. După ce mi-a pus în față farfuria cu mâncare și o furculiță, a ieșit pe balconul din spate. Am mâncat puțin, apoi m-am dus după ea. Era răcoare, întuneric, iar ea fuma o țigară privind în gol. Am întrebat-o: - Ești bine?! Nu a zis nimic o vreme, doar a oftat.

117

Nu mai resist acasă, viața cu el a devenit imposibilă! Nu mai sunt femeie, sunt doar o slugă care are grijă de un bărbat bolnav. La dracu cu viața asta de rahat! M-am apropiat de ea și am luat-o în brațe. A aruncat țigara și a început să plângă. Am intrat împreună în casă și ne-am așezat la masă. A început să vorbească despre logodnicul ei, nu știa dacă îl mai iubea, nu se mai simțea atrasă de el. O ascultam în timp ce zorile s-au arătat. După ceva vreme s-a uitat la ceas și s-a ridicat de la masă. Ieșind pe ușă mi-a spus că va veni și mâine. Am ieșit pe holul blocului doar să-i aud pașii coborând pe scări. M-am așezat pe o treaptă și mă uitam la picioarele mele. Eram chiar slab... doar piele și os. Am intrat înapoi în casă. După ce am închis ușa, mi-am deschis o bere și am mâncat tot ce-mi adusese ea. A început să vină în fiecare zi, de dimineață, să-mi aducă de mâncare. Eu încă mai beam dar nu foarte mult, doar bere și mâncam ce îmi aducea ea. După câteva zile, am ieșit să alerg în jurul blocului o vreme, apoi m-am întors acasă, m-am bărbierit și am făcut o baie bine meritată. M-am așezat apoi pe pat și mă gândeam la Jolly. Îmi era dor de ea. Oare ce mai rămăsese din ea acum? Mi-a zburat apoi gândul la Adelina, Cristina, Maria, Carina… Îmi era dor de toate, parcă… Simțeam cum încep să-mi lăcrimeze ochii, nu mai respiram, simțeam cum îmi doream să fiu îngropat de viu. Viața mea fără ea nu era viață, ci o amăgire, iar umbra ce eram atunci era o epavă de om. Oare viața fusese nedreaptă sau eu eram prea slab pentru realitatea din jurul meu? De ce eram eu în locul în care eram și de ce eram în halul acela? Mi-am răspuns: “Din cauza unei alte făpturi, din cauza unei femei”. Am simțit deodată furie, m-am ridicat, am mers la 118

frigider, mi-am deschis o bere, apoi am început să strâng din casă tot ce-mi aducea aminte de Jolly, haine, poze, cadouri, orice mă ducea cu gândul la ea. Le-am pus în saci de gunoi, am strâns vreo 9-10 saci în hol în decurs de vreo 2 ore. I-am coborât doi câte doi în fața blocului, peste câteva ore, mașina de gunoi urma să plece cu acele amintiri de lângă mine. Iar o altă femeie urma să-mi aducă mâncare, tot peste câteva ore. Am aprins televizorul și am băut bere până când am auzit ciocănitul la ușă. - Intră, e descuiat! A intrat încet și s-a pus în fața televizorului cu punga cu mâncare în mână. Mă privea nedumerită. - Ceva s-a întâmplat cu tine de ieri până azi. - Hai să mâncăm, nu îți este foame, Isabelle? - Nu până nu îmi spui ce ai băut de ieri și până acum. - Am alergat puțin, m-am bărbierit, am făcut un duș, am auncat toate amintirile cu Jolly și am băut bere. - Ce?! De ce le-ai aruncat? Ești nebun, să știi! Începuse să gesticuleze și să își pună mâna pe frunte dar tonul vocii sale scădea în intensitate. Părea că o liniștise într-un fel isprava mea. M-am ridicat încet de pe canapea și am luat-o de mijloc pe Isabelle, am sărutat-o câteva secunde, în timp ce ea încerca să scape din brațele mele. - Ce faci?! Dă-mi drumul acum! Ești beat! I-am dat drumul și m-am așezat din nou pe canapea. S-a dus la baie, după 5 minute s-a întors cu mâinile încrucișate. - Ce a fost asta, Ciprian? - Vreau să stai puțin lângă mine pe canapea să vorbim. 119

A ezitat câteva secunde, apoi s-a așezat lângă mine cu mâinile încă arătând defensivă. - Știu de ce ai nevoie iar tu știi de ce am eu nevoie, de-aia îmi aduci mâncare în fiecare dimineață. - Spune mai repede pentru că o să întârzii la serviciu! Am sărutat-o din nou, de data asta mai lung, mai blând. I-am băgat mâna pe sub fustă și am început să o frec cu degetele. I-am data apoi chiloții într-o parte și i-am băgat un deget. Era udă, udă rău. Fără să mă rup de buzele ei i-am tras chiloții cu amândouă mâinile și am întins-o pe canapea. Mi-am desfăcut fermoarul la blugi și l-am scos. I-am luat mâna și i-am pus-o pe ea apoi i-am ridicat fusta mai sus de șold și m-am urcat peste. Era strâmtă, parcă toate filipineze erau la fel, toate păreau virgine. Din nebunia beției și a suferinței mi-am dat sufletul, dând cu sete în ea. Spre final am luat-o cu o mână de păr și pe cealaltă i-am înfipt-o în fesier. Voiam să simtă, să țipe, să se zbată. Și-a băgat unghiile în spatele meu apoi m-a strâns tare de mijloc. Îmi plăcea felul în care mă strângea, mă excita și mă împingeam mai tare în ea. A început să țipe, să geme, apoi am simțit umed, foarte umed, parcă urinase dar fără miros, aluneca mai bine, apoi s-a strâns dar eu am continuat. Mă răzbunam pe viață, pe soartă, pe norocul ce-l avusem în dragoste prin a face altă ființă să simtă ceva similar. Totuși cred că i-a plăcut destul pentru că după ce am terminat, nu m-a lăsat să mă întind în locul ei pe canapea și a coborât să îmi facă un oral. După vreo 10 minute am ejaculat… Cred că am și adormit pentru că îmi amintesc doar când s-a auzit deschizându-se ușa la baie, apoi lumina. Am ațipit iar în zgomotul dușului apoi am simțit un sărut pe buze și ușa trântindu120

se. Am știut că o făcusem să se simtă bine. Știam că îmi va fi greu să scap de ea pe viitor. Intuiam că îmi va aduce probleme, dar nu îmi păsa. Pierdusem aproape tot, ce se putea întâmpla mai rău?! În seara aia am deschis cutia poștală, era plină. Am urcat cu toate plicurile înapoi în casă și le-am aruncat pe masa din sufragerie, apoi am coborât pe stradă. Mașina mea nu mai era unde o parcasem. Am căutat-o pe străzile din apropiere dar nu am găsit-o. M-am întors în casă m-am așezat pe canapeaua ce încă mirosea a Isabelle și cu picioarele pe masă am început să desfac plicurile. Facturi, citații cum că îmi vor tăia lumina, gazele, internetul, anunțuri cum că mașina mea se află într-o parcare de stat și dacă nu o voi căuta și următoarele 14 zile și o vor dezmembra. De nimic ce pierdusem sau de ce eram pe cale să pierd nu îmi păsa. De ce? Pentru că în urmă cu doar câteva ore mă simțiseam din nou bine. Putea să mi se prăbușească tavanul în cap, eu aș fi fost tot fericit. După câteva alte ore de stat pe canapea am mers la bancomat și am scos toți banii rămași din contul meu. 637 dolari, dar am putut scoate doar 620. Dădeau hârtii de 20 sau mai mari. În drum înspre casă am trecut pe lângă o frizerie în care am și intrat. Am ieșit cu 20 de dolari mai sărac și cu părul mai scurt și aranjat. Am trecut pe la magazinul din colț și am cumpărat bere și ceva de mâncare. Dimineața următoare am pregătit eu masa cu toate că și ea a adus mănâncare dar a lăsat-o în frigider. De data asta am dus-o în dormitor și am făcut tot ce mi-a trecut prin cap cu ea. Cred că ia plăcut pentru că nu a vorbit deloc după ce m-am dat jos de pe ea. S-a dus la baie, s-a întors după câteva minute îmbrăcată în halatul meu de baie și stand lângă mine în pat, cu o mână trăgând de părul de pe piept și cu un picior peste mine, mă săruta pe gât, pe lobul 121

urechii. M-am zmucit din cauza senzației de gâdilare, mă enerva, dar într-un mod plăcut. I-am desfăcut picioarele iar ea m-a prins cu ambele mâini după gât. Era prezentă, iar eu alunecam în ea. După ce a plecat am dormit câteva ore. La 13 m-am ridicat din pat, m-am îmbrăcat, am băut o bere, am fumat o țigară, apoi am plecat către anticariat cu autobuzul. Biletul costa 3,5 dolari și era valabil 2 ore, pe orice autobus și metrou. Am intrat în magazinul de cărți vechi. Era aproape gol, doar două, trei persoane rătăceau printre rafturi. La birou, vedeam bătrânul meu profesor, slab, parcă îmbătrânise ani în ultimele săptămâni. M-am așezat în fața biroului, pe scaun. - Am nevoie de lucru, nu mai am bani decât pentru câteva zile. După câteva gesturi ce denotau agitație și discomfort, s-a făcut că era în căutarea unor hârtii pe birou, apoi mi-a vorbit. - După atâtea zile de mahmureală vii aici și îmi ceri să am încredere din nou în tine. Mult tupeu trebuie să ai tu, puștiule! S-a afundat din nou cu gândul la lucrurile lui. - Nu am venit să cer milă, am venit doar să îți ofer ajutorul meu, dacă mai ai nevoie. - Nu mai am nevoie de ajutor acum, atunci când am avut nevoie, tu zăceai cu capul plin de băutură și te distrai. - Cum poate să se distreze un om ce și-a pierdut persoana pe care o iubea?! Nu a schițat niciun gest. După câteva minute de așteptare în tăcere, m-am ridicat de pe scaun și am plecat. M-am urcat într-un autobuz ce ducea spre zona industrială a orașului. Privind pe fereastră clădirile fabricilor, am coborât unde am crezut eu de 122

cuviință, unde se vedea mai multă activitate, mașini, tiruri, intrări de mărfuri, hornuri industriale ce fumegau în înaltul cerului albastru și răcoros de septembrie al Montrealului. M-am plimbat vreo oră prin zona aceea. Mă uitam după cele mai noi mașini din parcările muncitorilor. Acolo, m-am gândit eu, erau banii. M-am oprit în dreptul unei fabrici în curtea căreia erau parcate ceva mașini mai colorate și mai noi. M-am gândit că muncitorii aveau salarii bune să își poată permite asemenea mașini. Era o fabrică metalurgică. Am intrat în biroul de angajări, am completat un formular în fața unei femei plictisitoare și am ieșit pe ușă. Am făcut treaba asta toată ziua, după care m-am îndreptat pe jos spre casă. Următoarea zi am făcut același lucru, mergând la orice companie ce consideram că merită, căutând de muncă. Se apropia începerea școlii iar eu aveam nevoie de bani. Trebuia să mă mobilizez. Începusem să uit de Jolly, frământările mele reușeau să-mi ia gândul de la ea, în plus în fiecare dimineață primeam aceeași vizită plăcută ce se termina în pat. După câteva zile am primit un telefon. Era o ofertă de muncă într-o fabrică metalurgică. Urma să mă prezint la locul de muncă a doua zi, vineri, la ora 15. Așa am și făcut, la ora 14:45 am intrat în fabrică, imediat am fost luat în primire de supervizorul halei A ce mi-a arătat unde urma să lucrez și ce trebuia să fac. În felul asta am fost angajat ca operator pe utilaje grele de tăiat țevi. Trebuia să port dopuri de urechi și mănuși de protecție tot timpul, plus salopetă și cască și ochelari. Mirosul era insuportabil, mizerie peste tot, fețe posace, murdare. Descrierea poate este una deranjată doar în acel loc, cu timpul am reușit să cunosc oameni adevărați, oameni ce au înfruntat și au acceptat viața așa cum este ea, nedreaptă, fără sens, plină de durere și de 123

sacrificii din care nu te alegi cu nimic la final. De aceea trebuie trăită pe moment iar fiecare clipă trebuie gustată, asimilată astfel încât să nu lase urme prea adânci ca să rămână loc pentru următorul an de viață, pentru următoarea zi, pentru următorul răsărit și pentru următoarea secundă. Aveam impresia că îmi găsisem din nou tipul de rutină din care urma să renasc. Așa era să se întâmple dar nu mă gândeam ca viața trăită de mine să fie presărată cu atâtea senzații ce urmau să se năpustească asupra sistemului meu nervos central. Rutina era destul de simplă, dar obositoare câteodată. Dimneața Isabelle venea la mine, după plecarea ei eu mergeam la școală iar după școală luam autobuzul până la serviciu. După terminarea serviciului luam autobuzul spre casă. Sâmbăta și duminica alergam în parc, citeam doar pentru școală și îmi pregăteam haine curate și mâncare pentru toată săptămâna. Această rutină a mea s-a schimbat atunci când într-o zi de luni nea fost prezentat noul nostru tutore de an. O blondă naturală, creață cu părul lung, înaltă, zveltă, cu ochii verzi și picioare frumoase. Rațiunea m-a pus la colț imediat ce am văzut-o. Nu trebuia să mă impacientez pentru că eu cunoșteam slăbiciunile omului din cărțile de biologie, psihologie, sociologie și nu era posibil ca eu cunoscând acele instincte josnice, primitive, să mă acapareze. Așa că în acea zi de luni, după terminarea cursurilor am mers direct în cabinetul doamnei tutore de an. Am bătut la ușă politicos, o voce de femeie mi-a răspuns, am intrat și m-am așezat pe scaunul din fața biroului, destinat persoanelor ce urmau să aibă nevoie de îndrumarea dânsei. M-a privit drept în ochi, nemișcată, câteva secunde bune. 124

- Cu ce pot să te ajut? Nu am putut să răspund. De fapt nu știam de ce mă aflam în acel birou. Trebuia să inventez ceva pe moment altfel urma să fie un episod teribil de banal din viața mea de școlar. - Ai pățit ceva? De ce nu vorbești? Hei, ești întreg la cap? A început să râdă, atmosfera s-a detensionat iar eu m-am sprijinit cu capul pe brațul stâng în scaun. - Îmi cer scuze, am rămas blocat, dar nu este vina mea. - Dar a cui vină este, ori ai băut prea mult aseară cu prietenii prin baruri și azi ai chef de glume cu tutorele de an ce din coincidență este femeie?! - Sunt impresionat! Chiar ați citit foarte bine pe chipul meu. - Nu face pe deșteptul, am văzut cum mă priveai din clasă. Te-am remarcat imediat după aspectul neîngrijit, părul tuns scurt și cerceii din urechi. Să știi că după un timp devine rutină și să cunoști oameni. În final și ei ajung să se repete precum anii, lunile, zilele. - Încetează! Taci odată! - Ce?! De ce să tac? - Pentru că nu îmi place să aud o femeie frustrată din motiv că soțul ei nu i-o trage ca înainte! - Ce?! Ieși afară imediat! - O să ies când vreau eu să ies, până atunci nu ai decât să mă scoți cu forța din acest castel asupra căruia tu ai deplină putere de decizie, inclusiv să cataloghezi persoane ce se află temporar în el și pentru care tu ești plătită să ajuți dar pe care le enervezi încă din prima zi cu frustrările tale femeiești. 125

M-am întins pe spătarul scaunului și mi-am sprijinit capul în palmă, uitându-mă pe pereți, observând cât de lipsit de gust și gol era biroul ei decorat. - Cum te cheamă? - Ciprian Vaida. - În ce an ești aici? - Sunt în anul 2. A căutat într-o listă ce o avea pe birou apoi mi-a vorbit. - Vreau să văd un act de identitate. - De ce ai nevoie de el? - Doar să îți văd numele. - Dar ți l-am spus eu acum, dacă vrei îl scriu. - Te rog, pentru ultima oară, să îmi arăți un act cu nume pe el! - Acum înțeleg, nu numai că ai superputerea de a citi oameni prin intermediul valorii hainelor, lungimii părului și ornamentelor corporale, ai și puterea să citești printe rânduri dacă un om merită sau nu anumită notă sau dacă e un impostor. Și-a pus capul între mâini legănându-și-l ușor. Am scos buletinul și l-am îndreîtat spre ea, dar încă ținându-l foarte aproape de mine încât nu putea să citească numele. - Știu că nu ai voie să îmi ceri așa ceva, dar o fac din bun simț. S-a uitat spre mine apoi s-a întins peste birou să citească numele. A dat cu palma în birou, apoi l-a ocolit și s-a apropiat. Mi-a smuls cardul din mână, l-a privit, apoi l-a aruncat spre mine. L-am prins din zbor. S-a întors la birou și mă privea. 126

Cum ai obținut tu notele astea? Ești primul din an! Ascultă, dacă o să continuăm așa, o să treacă prea mult timp. Există diversitate în lumea asta, chiar dacă uneori nu pare. Uite, vreau să facem cunoștință și să începem un dialog normal. Mă cheamă Ciprian Vaida, m-am născut în 1988, toamna, în România, într-un oraș poluat din cauza industriei petroliere, acum câțiva ani am ajuns pe aici, de mic am fost curios și nu pot să trăiesc după reguli stricte. - Tu ori ești un nebun, ori ești un psihopat. - Te rog, nu îți mai fierbe sângele în vene pentru oricine, nu merită în majoritatea cazurilor. Mai bine îmi spui câte ceva despre tine. Sigur ești și tu din Europa Estică. Cum te cheamă? - Nu ai reținut numele când am fost prezentată tuturor în fața clasei azi? - Nu am putut să îmi iau ochii de la tine, iar auzul l-am pierdut complet în acel moment. Cum explici asta? - Simplu, ești un jucător încrezut ce crede că are vorbele la el. - Dacă eu sunt acela, atunci tu ești mai rea decât mine. A tăcut o vreme, apoi s-a înclinat peste birou spre mine. - Mă cheamă Elena Frasam, sunt născută în Sofia, Bulgaria. Am 35 de ani, am un copil de 10 pe care îl ador, trec printro perioadă dificilă pentru că tatăl meu a murit de curând și sunt căsătorită. - Am venit la tine pentru că am nevoie de ajutor în legătură cu orarul de la școală. Am o situație puțin mai dificilă perioada aceasta. Vezi tu, prietena mea m-a părăsit de 127

curând. O vreme eu era gata să mor în casă înconjurat de sticle iar acum am reușit să îmi revin puțin. M-am angajat din nou, la o fabrică metalurgică, lucrez de la ora 15 la ora 23. Aș vrea să știu dacă există vreo posibilitate să pot face toate cursurile de dimineață până în ora 13. A urmat un moment de liniște, Elenei părea că îi era rușine de ceva ce făcuse apoi mi se adresă mie: - Ciprian, îmi cer scuze pentru felul în care te-am tratat. Nu o să se repete. În ce privește schimbarea orelor de curs voi expune astăzi dorința ta cadrelor didactice și sper că vom găsi o soluție. Important este să poți menține și școala și jobul. - Își mulțumesc foarte mult Elena! Ne-am uitat o vreme unul la celălalt. - Trebuie să plec peste 20 de minute să pot ajunge la timp. M-am ridicat de pe scaun și m-am îndreptat spre ușă. Ajuns la ușă m-am întors spre ea. Mă privea. - Îmi cer scuze, nu știu ce e cu mine zilele astea. Am închis ușa după ce am ieșit, apoi am traversat culoarul lung al școlii, am coborât treptele spre Bulevardul St. Laurent, am mers încă 5 minute până la prima stație de autobus și m-am așezat pe bancă, așteptând autobuzul 34 către Kirkland. Am ajuns la serviciu la 14:25 și m-am așezat pe una din băncile din curtea fabricii, mâncând un măr în timp ce mă gândeam la părul, picioarele, ochii Elenei. Îmi aducea aminte de Cristina, ospătărița, doar că Elena era un animal de pradă superior. Dar avea o slăbiciune, îi plăcea conflictul, iar eu m-am gândit că îi plăcea atât de mult încât urma să dau de ea destul de des în următoarea 128

perioadă. Nu vreau să plictisesc pe nimeni prin a descrie mai detaliat decât am făcut déjà cu jobul meu nou. De la a organiza literatură pe rafturi până la a descărca camioane pline cu țevi de oțel ce se folosesc pentru utilaje militare nu este prea mare distanță, asta am văzut-o pe pielea mea. Singurul lucru necesar este acela de a rămâne fără bani și apoi te gândești că ți se potrivește de minune noul job. A doua zi de dimineață mergând către intrarea din colegiu am zărit-o pe Elena într-o mașină luxoasă, un Mercedes de teren. Fuma o țigară și părea tristă, îngrijorată, total nefericită. În timp ce mă aflam în dreptul capotei mașinii ei, am bătut cu palma ușor în mașină. A tresărit speriată ca dintr-un vis, era cu gândul dusă departe. M-a privit nedumerită și apoi nervoasă iar eu i-am făcut cu ochiul zâmbind șmecherește și fără să îmi modific pasul. Am intrat în sala de curs, urma unul de filozifie, Spinoza, geniu prigonit pe timpul vieții. Ziua aceea cred că mi-am căutat-o. Adevărul este că devenisem indiferent la viață în general. Îmi doream doar să supraviețuiesc, să am o sticlă pe masă, pe cineva în pat și nimic altceva. Școala trebuia să o termin pentru că-mi ținea mintea activă. Ceva îmi spunea că nu voi scăpa ușor de Elena, parcă o simțeam în ceafă prin școală. Acel sentiment era incitant pentru acea perioadă, pentru starea în care mă aflam. Să nu mă înțelegi greșit în ce urmeză, doar te rog să rămâi sincer cu tine însuți. Oare au fost dăți în viața ta când simțeai că nimic nu mai contează, că orice ai face ar duce la același rezultat, că oamenii vor rămâne oameni, adică niște biete creaturi ce aleargă pe acest pământ în căutarea supraviețuirii? Dacă nu ai avut niciodată această senzație înseamnă că ai o părere prea bună despre tine și nu reușești să observi lucrurile în profunzime. Nu 129

neg că a vedea doar ce e la suprafață, a te ghida după aparențe nu aduce o ușurare a vieții, dar este doar primul strat, cel de suprafață, ce pe mine nu mă impresionează. Am nevoie să știu ce se află în esența oamenilor ca să îi pot iubi, indiferent de natura și ceea ce voi găsi acolo, în interiorul lor. Eu consider că un om trebuie înțeles, nu judecat. Binele și răul, pentru mine nu există. Ceea ce există în oameni nu este nici bun, nici rău, doar este. Dar acum aș dori să revin la acea perioadă în care lucrurile nu erau prea roz, dar aveau oarecare mireasmă pentru mine. Acasă sticlele începeau să dispară, mai mult cele goale. Isabelle se ocupa câteva minute în fiecare dimineață, după ce făceam dragoste, de mici chestii casnice, ce pe mine nu mă deranjau dacă le-aș fi lăsat neschimbate. Hainele mele erau de obicei prin pat, pe jos, sub pat, prin balcoane uitate de săptămâni, ea le făcea să dispară din locurile alea și apăreau aranjate meticulos și parfumate, în dulap și în șifonier. Începuse să îmi fie dor de Jolly pentru că Isabelle se comporta ca și ea în casă. Cred că începuse să se simtă mai bine în legătură cu problemele sale, mai ales după ce avea ceva activitate prin casă. Înainte să iasă pe ușă, se uita în jur cu satisfacție și parcă focalizând asupra altor lucruri ce puteau să fie ordonate data viitoare, poate. Mă bucura faptul că era mai veselă, dar în același timp mă îngrijora faptul că încerca să mă schimbe, să mă pună la punct cu toate normele de igienă și conduită. Mă simțeam precum un bibelou în unele momente, când ea se agita prin casă. Probabil încerca fără să-și dea seama că-i ia locul lui Jolly sau făcea lucrurile alea dintr-un instinct matern. Înainte să plece, în fiecare dimineață mă ruga să mai trec pe la anticariat. Nu știam exact ce dorea prin lucrul ăsta, dar știu că s-ar fi bucurat să o fac, chiar i-ar 130

fi adus satisfacție, simțeam lucru ăsta prin felul în care își mijea ochii și cuta ce o făcea doar pe partea stângă din colțului gurii. Următoarea zi am văzut-o din nou pe Elena în mașină. Dar nu știu din ce motiv mi-a fost teamă să fac contact vizual cu ea. Am zărit-o de la distanță dar apropiindu-mă m-am făcut că nu o văd, trecând pe lângă mașina ei fără să mă uit spre ea. Când urcam scările de la intrarea din colegiu, aud foarte aproape de mine un imperativ: Să vii azi! Nu te mai juca atât! Mi-a spus Elena, trecând pe lângă mine în viteză. Purta o fustă neagră, mulată pe corp, până la genunchi, o bluză roșie și pantofi cu toc subțire. A trecut pe lângă mine fără să întoarcă privirea. Am terminat cursurile devreme, la 11:30 AM, după care m-am îndreptat spre biroul ei. Am bătut la ușă, apoi am încercat s-o deschid. S-a auzit vocea Elenei.Ușa era închuiată: - Cine este? - Sunt Ciprian, m-ai chemat! - Așteaptă! M-am așezat pe scaunul de lângă ușa ei, mă simțeam ca la dentist când aștepți să-ți vină rândul. După vreo 10 minute de așteptare sa auzit ușa descuindu-se, apoi vocea Elenei spunând: Intră! Când am intrat, Elena era cu spatele, se îndrepta spre scaunul ei de la birou. După ce s-a așezat pe scaun, mi-a spus să mă așez și eu. Ceva mă enerva teribil la atitudinea ei. - Te crezi ceva nemaipomenit, nu?! Spuse Elena. Simțeam cum mă aprindeam, a durat doar o secundă. - Chiar sunt, nu doar cred eu, iar tu crezi la fel. Elena s-a împins pe spătarul scaunului și a zâmbit puțin. Am făcut la fel și eu, reușisem să mă controlez. 131

Nu cred că ești deloc deosebit, am mai cunoscut oameni ca tine, pe care natura i-a înzestrat cu inteligență dar nu cu acea capacitate de a o canaliza spre ceva tangibil. - Dacă prin tangibil tu te refereai la bani, mașini, case, haine etc., să nu te aștepți la prea multe complimente din partea mea. Și eu am cunoscut persoane ce au ales să aibă lucruri tangibile și nu au găsit fericirea. - Nu cred nimic din ce spui, doar încerci să te aperi! - Nu mă interesează faptul că nu mă crezi, mă bucur totuși că ai avut dreptate, încerc să mă apăr. Încerc să mă apăr de un anumit tip de om, acela care se căsătorește cu altcineva pentru bani, pentru situația materială, pentru vacanțe în țări exotice, iar pentru că “s-a lăsat vândut”, va încerca să cumpere la rândul lui orice cu bani, de la fericire până la alți oameni. - De ce anume ți-ar fi ție teamă, de acel tip de om, ești cumva de vânzare? - Chiar dacă sunt sau nu, pentru acel tip de om nu contează. Propriile frustrări îl vor convinge că toți oamenii sunt de vânzare. - Te rog să nu încerci să insinuezi ceva, te-am chemat să îți dau orarele, ce mi-ai cerut tu, nimic altceva. Au urmat câteva momente de tăcere în care eu am luat foile cu orarele de pe birou și le-am pus în geantă. I-am spus: - Nu îți cunosc situația, drept este doar că eu cred că ești tare nefericită pe plan sentimental, îmi pare rău!

132

Elena își zmuci capul către fereastră, apoi umflă din nări privind cu răutate în gol. Îmi spuse apoi pe un ton sever dar puțin tremurând: - Asta a fost tot! Mai am și altă treabă, nu doar să ascult idioțeniile adolescenților. Te rog să pleci! M-am ridicat de pe scaun și m-am îndreptat ușor, liniștit, către ușă. Ieșind din cameră am întrebat-o: - Știai că orgoliul se naște din prostie? Apoi am închis ușa puțin mai tare în urma mea. Traversând coridorul către ieșirea din colegiu, am avut senzația că eram urmărit. Știam că atinsesem un punct sensibil, o rană deschisă și nu eram sigur dacă eram capabil să mă confrunt cu Elena. Mi-o imaginam încuiată în biroul ei, furioasă, gândindu-se la vreun fel de șantaj. Am luat autobuzul 10, către centru, ce mă putea lăsa aproape de anticariatul la care lucrasem. Simțeam nevoia să-l văd pe bătrânul meu prieten, mă gândeam că îi greșisem cu privire la abandonul job-ului dar mai ales în legătură cu Isabelle, de care el nu știa. Poate fusesem orgolios, orbit de sentimente, confuz și nepăsător. Intrând în magazin m-am îndreptat direct către birou. Bătrânul nu era. Angajase pe cineva nou, o doamnă grizonată ce avea în jur de 50 de ani. M-a învârtit câteva minute printre rafturi până am găsit ceva interesant de citit. Am cumpărat cartea, apoi am mers în stația de autobuz din apropiere. Ajuns la serviciu cu o oră înainte de începerea programului, mi-am cumpărat un ceai și am început să citesc o vreme. Ziua mea de muncă a fost la fel de plictisitoare ca celelalte, dar era vineri și mă gândeam să ies în oraș. Pe Isabelle nu o vedeam decât în timpul săptămânii, 133

dimineața, înainte ca ea să înceapă programul de școală. Venea la mine pe ascuns. Nu doream să merg acasă în seara aceea, așa că după terminarea jobului mă gândeam să iau autobuzul spre centru. În timp ce traversam parcarea fabricii în drumul meu spre stația de autobuz, am auzit un claxon. Era mașina din stânga, la un metru de mine, așa că am întors capul să văd cine era. Era Elena în Mercedesul ei. M-am oprit pe loc, mă apucaseră fiorii. Mi-a făcut semn să mă apropii. Am ezitat câteva clipe, apoi parcă dorind să îmi înving teama, m-am apropiat de mașină și m-am urcat pe scaunul din dreapta, lejer, încet, dar trântind portiera după mine. Am întrebat-o: - Ce s-a întâmplat, Elena, ai pățit ceva? - Nu s-a întâmplat nimic. Am venit doar să-ți spun că ești un copil patetic și arogant, foarte prost crescut și un viitor ratat. Elena părea destul de supărată pe mine. - De unde ai aflat unde lucrez? - Din informațiile tale de la colegiu. Știu numărul tău de telefon, fix și mobil, adresa ta, data ta de naștere și multe alte opinii din observațiile profesorilor. - Ai spus-o ca pe o amenințare. Crezi că îmi este frică de tine? - Ar fi un semn de prostie să nu îți fie deloc frică! Pentru câteva momente am rămas blocați, uitându-ne unul în ochii celuilalt. Pe fața ei citeam curiozitate, nu ură. Asta m-a făcut să vreau să o cunosc mai bine. - Hai să mai bem ceva împreună, știu un loc bun în centru, e la intersecția între Sherbrook cu 24 Avenue. 134

Ce te face să crezi că voi merge cu tine acolo? Nu știi nimic despre mine. Poate sunt măritată și am 5 copii acasă care mă așteaptă. - Nu imi pasă dacă ești măritată, divorțată, logodită, însărcinată sau criminal în serie. E ora 23:10, e vineri seara iar nici tu, nici eu, nu avem nimic mai bun de făcut decât să socializăm. - Ce te face să crezi că nu aș putea face altceva mai interesant decât să socializez cu un adolescent?! - Uite ce este, dacă nu pornești motorul în următorul minut, eu plec. Elena a inceput sa se agite și să înjure, prespun, pe limba ei maternă. Am ieșit din mașină și am trântit portiera dupa mine, apoi m-am îndreptat cu pași grăbiți către stația de autobuz. Mai erau 7 minute până trecea următorul ce mergea spre centrul orașului. Ajuns în stație, m-am așezat pe o bancă și l-am așteptat. După vreo 2 minute, văd mercedesul Elenei apropiindu-se în viteză, după care frânează brusc în stație. Elena a coborât geamul din dreapta și mi-a spus pe un ton impreativ: - Urcă! Acum! M-am ridicat de pe bancă și m-am urcat în mașina ei, de data asta închizând portiera fără să o trântesc. A plecat în trombă. Elena fuma o țigară și din când în când se uita spre mine, dorind parcă să spună ceva. Am ajutat-o începând eu conversația. - O să îți placă localul, se numește “El Sotano del Dracula”. Elena rămăsese nemișcată câteva secunde, apoi o bufni râsul.

135

Tu chiar ești nebun, Ciprian! Acum m-am convins. Ai probleme grave psihice. Nu știu cum cei din jurul tău nu șiau dat seama de chestia asta până acum. În timp ce Elena își aprindea țigară după țigară, eu priveam pe geam orașul scăldat în lumini. - Ce îți place la mine, Ciprian? - Faptul că ești nebună! - Ar trebui să îl iau ca pe un compliment? - Ia-l cum vrei tu, eu ți-am spus realitatea. Daca vrei părerea mea, îți stă bine nebună. Dacă nu ai fi așa, ai fi ajuns sigur la mănăstire, te consumi prea mult din nimicuri ale vieții. Elena se liniștise, pe chipul ei apăruse un zâmbet de mândrie, poate se simțea bine că i-am spus ce vedeam la ea. A tăcut câteva minute și apoi mi-a zis: - Cred că sunt mai nebună decat tine, poate de-asta mă urăști! Am tăcut, apoi mi-am desfăcut repede centura de siguranță și mam repezit să deschid portiera, apoi m-am făcut că sar din mașină. Elena a frânat brusc de era să dau cu capul de parbriz. Mașinile din spatele nostru au frânat și ele, apoi au început să claxoneze, după care ne-au depășit. Elena a luat foc. - Ce naiba faci, ticălosule, mă bagi în belele, ești nebun, ești dus cu pluta! Am închis portiera și m-am trântit pe scaun după care Elena a început să mă lovească cu palmele și să mă înjure în timp ce eu râdeam. Cu cât Elena se aprindea mai tare, cu atât eu râdeam mai cu poftă. A obosit să mă pălmuiască peste umeri după o vreme și s-a oprit să își tragă sufletul, privind în față pe stradă. Eu nu mă 136

puteam abține din râs. Când a început să respire mai ușor, a pus mâinile pe volan și a început să râdă. Râdeam amândoi, nu știu de ce anume, dar se simțea bine. Nu mai râsesem de foarte multă vreme, mi-am dat seama atunci. Înca râdeam amândoi când m-am aplecat peste scaunul ei și am luat-o după gât prietenește ca pe un vechi prieten. - Hai să mergem la nebunul de Dracula, în seara asta o să mă îmbăt, iar tu Ciprian, o să ai grijă de mine! Dacă nu, o să-ți fie frică să mă vezi prin colegiu. - O să am grijă, nu îți face probleme pentru asta. A parcat mașina pe o strada destul de departe de acel local, undeva la vreo 2 km spre cartierul Vermond. Am coborât amândoi din mașină iar Elena a sunat un taxi. In urmatoarele 5 minute mașina chemată a sosit, timp în care Elena a fumat o țigară. Neam suit în taxi și i-am spus destinația șoferului. În 10 minute am ajuns, era trafic, aglomerație, toți doresc să iasă din casă în căutare de ceva diferit în momente de libertate. Elena a plătit taxiul ce nea lăsat în fața localului. Am intrat în acel local ce era la etajul -1, mai jos de subsol. Pereții erau de piatră, un local intim dar puțin sinistru, slab iluminat în care mereu găseai oameni destul de ciudați. M-am așezat împreună cu Elena la o masă de două persoane. Imediat chelnerul a apărut lângă noi, am comandat o sticlă de vin roșu. După doar două minute comanda noastră a sosit. Am luat sticla de pe masă și am turnat în pahare. Am rugat-o să îmi povestească despre ea. Doream să o cunosc. Era divorțată de două luni de zile, avea un copil, un baiat de 10 ani care stătea o săptămână la ea, o săptămână la el. Locuia singură într-un apartament de două camere (4 și ½) în apropiere de locul unde-și 137

parcase mașina. Mai avea o soră procuror în Toronto și un frate medic în New York. Preda sociologie la Universitatea din Montreal și de puțină vreme era tutore la colegiul nostru pentru ași umple timpul. Fostul ei soț avea acum vârsta de 55 de ani, deci cu 20 de ani mai mult decât ea. Motivul divorțului fusese adulterul, l-a prins cu amanta în pat într-un hotel din Ottawa, un orășel la 100 km de Montreal. El a spus că pleacă în delegație cu firma la care lucra, ea l-a urmărit cu o mașină închiriată și l-a prins asupra faptului. I-a fotografiat sărutându-se și îmbrățișându-se, poze cu ajutorul cărora a câștigat mare parte din lucrurile comune, în procesul de divorț. Începuse să mă plictisească cu toate detaliile despre viața ei, nu știam cum să o fac să tacă așa că am tot turnat în pahare și am comandat încă o sticlă. Începusem să ne amețim și m-am gândit să schimb puțin subiectul discuției. I-am spus că are nevoie de ajutor. - Elena, tu ai nevoie de sex. Ai nevoie să te simți din nou frumoasă, atrăgătoare, dorită, sexy, toate lucrurile ce o femeie fericită le simte. Elena m-a privit lung pentru mai bine de un minut. - Stii ce, tu ai dreptate! Tu, care mă enervezi la culme, căruia nu mi-ar părea rău, ba chiar mi-ar aduce satisfacție să îi sparg o sticlă de vin în cap, chiar în momentul ăsta, tu ai dreptate și esti sincer cu mine. Apreciez lucrul ăsta. - Hai să ciocnim un pahar de vin pentru prietenie, sinceritate și adevăr! Am spus eu. - Eu aș vrea să adaug să ciocnim și pentru un nou început!

138

Mă bucur că bem împreună și suntem veseli. De când te-am văzut prima dată mă tot gândesc la tine, ești atrăgătoare, magnetică, intrigantă. - Știu că mă placi. Ce mă intrigă este că nu pot să prevăd comportamentul tău până acum. Nu știu la ce să mă aștept de la tine. Câteodata pari atât de înțelegător și matur, apoi o iei complet razna. Mai rău este că mă simt dezarmată în fața ta. - De ce ai vrea să te înarmezi atât de mult în fața mea? Știi, ceea ce oamenii gândesc e în mare parte diferit de ceea ce spun ei că gândesc. Tu poți să te înarmezi cu orice dorești, eu mă uit în ochii tăi, la fața ta și la gesturile tale ca să pot să te înțeleg. Deci nu mai pune atât de mult preț pe cuvinte și simte-te liberă să faci și să spui ce dorești. Elena se întindea peste masă, zâmbind fals. A început să-mi vorbească despre mine, despre felul meu de a fi, despre aspectul meu, despre inteligența ce reieșea din notele mele. Încerca să mă seducă, umflându-mi egoul. Mi-a vorbit mult despre tipul de bărbat pe care ea îl apreciază, acela semănând cu descrierea ce mio făcuse ceva mai devreme. Tot acest timp cât ea îmi intra pe sub piele și se juca cu capul meu, eu am abordat expresia facială a unui adolescent naiv ce crede tot ce aude. Voiam să văd până unde poate ajunge. Vorbind despre oameni, despre relații profesionale și despre prietenie, s-a autoproclamat protectoarea și binefăcătoarea mea atât la școală, dar și în afara ei, exemplul dând gestul umanitar din această seară de a mă conduce acasă cu mașina.

139

Mimând aprobarea a tot ce spunea ea, reușeam să observ cum apuca obiectele aflate pe masă și le trăgea spre ea apoi le împingea spre mine. Nu cred că s-ar fi putut opri din acele gesturi și din fantezia vorbelor ei dacă nu i-aș fi întrerupt scena aceea de teatru. I-am spus puțin mai răspicat, schimbându-mi la polul opus atitudinea față de discuție: - Elena, hai să scurtăm din teatru și să ne centrăm asupra faptelor. S-a uitat fix în ochii mei, împietrind. Parcă dorea și ea asta. - Te ascult! - Hai să facem dragoste, la mine sau la tine, apoi vedem ce va fi după. Fără compromisuri, doar plăcere! - Ce??? Ești un scârbos! Elena țipa la mine apoi se împinse brutal cu spatele în spătarul scaunului și-și încrucișa brațele, privindu-mă cu ură în ochi. - Uite cum stă treaba, nimic din ce mi-ai vorbit nu mă mișcă în vreun fel. Nu vreau să te mint, nu vreau să îți faci iluzii, cu toate că nu cred ca ești atât de ușor de iluzionat. Mă simt atras de tine doar fizic. Nu îmi pasă dacă mă minți sau îmi spui adevărul, nu mă interesează ce ai făcut acum 3 luni, acum 10 ani sau câți frați ai. Mă interesează doar să petrec o seară plăcută în oraș, dar cum suntem la aceeași masă și amândoi cred că avem nevoie de același lucru în seara asta, mi-ar plăcea să petrecem noaptea împreună. Promit că dacă mergem la tine, o să plec înainte să te trezești. Vedeam cum Elena își ridica umerii și coatele pe masă. Brusc, a doborât tot ce era pe ea. Paharele s-au spart de podea iar sticla ce era pe masă s-a vărsat peste mine. S-a ridicat într-o fracțiune de 140

secundă, apucându-și geanta cu o mână, s-a aplecat asupra mea arătând cu degetul aproape de nasul meu, strângând din dinți și din buze. - Ascultă ticălosule, o să mi-o plătești! Și-a îndepărtat degetul din apropierea feței mele și în zgomot de tocuri se îndrepta către ieșire când am țipat la ea. S-a oprit, apoi sa întors cu jumătate de cap. - Elena, cred că te iubesc! S-a uitat câteva secunde la mine, a oftat, s-a întors către ieșire și dusă a fost. Barmanul a început sa strângă cele răspândite în jur. Am plătit consumația și pagubele și am ieșit din local. La intrarea în local, pe trotuar o zăresc pe Elena fumând o țigară, era cu spatele către local. M-am oprit o secunda în timp ce urcam scările. Am pășit încet, fără să se audă pașii, după care m-am pus în fața ei și am luat-o în brațe. S-a speriat o clipă dar când a văzut că eram eu, s-a liniștit. - Elena, sunt un tâmpit, nebun și scârbos, ai dreptate! Dar nu pot să mă controlez în preajma ta. Hai, te rog, înapoi în bar! S-a uitat la mine, s-a legănat puțin apoi a bufnit-o râsul. Am urmat-o și eu imediat, nu mă puteam abține. - Ai ceva de băut acasa? m-a întrebat ea. - Nu am decât bere și puțin vin. - Hai la mine, am eu ceva mai bun! Ne-am suit într-un taxi din apropiere și am mers la ea acasă. Stătea la etajul 16 al unui bloc cu 25 de nivele. Apartamentul ei era mult mai mare și mai nou decât “peștera” mea. Mi-a luat haina și mi-a așezat-o în cuier, m-a invitat în bucătărie unde ne-am așezat la bar și a servit două pahare un whiskey scump. A aprins 141

televizorul pe un canal cu muzică comercială. Am băut repede amândoi primul pahar. A mai turnat o dată în ele. Am luat-o de mână și ne-am sărutat, apoi ea m-a condus în dormitor unde am făcut dragoste. După minute petrecute, unul în brațele celuilalt, am mers împreună la baie și am făcut duș. Mi-a împrumutat un halat gros, călduros, ca și al ei și am mers împreună cu paharele umplute din nou, pe balconul din sufragerie de unde se vedea mare parte a orașului. Ne-am așezat cu coatele pe marginea balconului iar paharele le țineam în mână. Amândoi priveam orașul, luminile, oamenii precum furnicile ce se grăbeau pe străzi. - Elena, de ce crezi tu că noi mai avem puțin și ne dăm în cap unul celuilalt pe stradă, că doar în intimitate ne mângâiem de parcă am fi de porțelan! - Te rog, nu începe cu prostiile acum! Ori vrei să mă încerci și tu de cap cu romantisme așa cum am încercat și eu cu tine la bar? Mai bine privește orașul ăsta minunat și trăiește clipa. - Ai dreptate, o să avem destul timp să ne întrebăm chestii, începând de mâine, tot felul de chestii. Amândoi am râs, apoi am ciocnit paharele în cinstea lui Bacchus și al momentului. După o vreme ne-am întors pe canapeaua din sufragerie, vizionând un film. Era destul de reușit pentru un film american, se numea “Forrest Gump”. Nu mă simt prea inspirat să îl redau aici, dacă vă interesează, puteți să îl căutați pe internet. Am comandat pizza, am mai băut o vreme apoi m-am îmbrăcat când s-a terminat filmul, am sunat un taxi și am mers acasă. A doua zi am coborât la magazinul din colț după bere și vin. Eram ceva mai linșitit decât cu o săptămână în urmă, gândeam eu. Beam 142

bere și citeam ce cumpărasem cu o zi în urmă. Duminică am coborât din nou după bere. Nu aveam nimic de mâncare în frigider și apartamentul meu începusem să-l personalizez din nou cu sticle goale și haine prin toată casa. Urma Isabellei se pierduse. După ora prânzului am primit un apel pe telefonul fix. Era un număr necunoscut. Am ridicat receptorul. - Alo! - Esti singur acasă? - Da, sunt singur. - Aștepți pe cineva? - Nu. - Fă-mi o cafea, ajung curând! Era Elena. A trântit receptorul când a închis. Am mers la bucătărie și am făcut o cafea apoi m-am întins cu picioarele pe masă și am deschis o bere, privind la televizor un meci de box difuzat în reluare. După aproximativ o oră am auzit mânerul ușii răsucinduse în repetate rânduri, apoi un ciocănit violent în ușă. Am descuiat, Elena m-a împins într-o parte și a încuiat ușa după ce a intrat în casă. Era îmbrăcată într-o blană neagră, ce o acoperea până aproape de glezne. A dat drumul blanei de pe ea și a rămas în lenjeria intimă, roșie. A bagat mâinile în ceafa mea și m-a sărutat pasional. Am luat-o pe sus și am mers în dormitor unde am făcut sex, nu dragoste. După ce am terminat, m-am dus primul la duș să mă spăl, apoi mi-am luat un șort pe mine și un maiou, mi-am mai desfăcut o bere și m-am așezat pe canapea să văd în continuare meciul de box. Elena a urmat să se dușeze, apoi dezbrăcată a trecut de la baie până îm hol unde lăsase o geantă ce o adusese cu ea. A scos de acolo halatul cu care fusese îmbrăcată în seara când 143

făcusem dragoste, și un prosop alb cu care s-a șters. A îmbrăcat halatul și s-a dus la bucătărie după care a strigat la mine: - Vrei cafea? Am răspuns că nu. Elena s-a dus cu o cană de cafea în dormitor. A stat acolo o vreme în care se auzeau mișcările ei, zgomot prin dulap și șifonier. M-am gândit că inspectează locul. Isabelle nu lăsa haine sau alte obiecte în urma ei. Am rămas liniștit pe canapea, butonând telecomanda. Mă simțeam precum un imbecil american ce a decăzut până la stadiul de parazit. Elena a venit spre mine cu câteva fire de păr în mână, apropiindu-le la doar câțiva cm de ochii mei și m-a întrebat : - Cine este curva? - Nu suntem împreună, doar trece pe la mine câteodată. - Astăzi o să fac curat, dar dacă mai găsesc altă dată vreun fir de păr în casa asta, în afară de al tău sau al meu, o să te bag în spital! Era extrem de pornită, energică, determinată. Îmi venea să râd dar m-am gândit că nu era chiar momentul potrivit așa că am spus “am înțeles” și m-am întors la activitatea mea de dinainte. Elena s-a așezat lângă mine pe canapea. După o vreme de privit la nenorocitul ăla de televizor m-a întrebat liniștită: - Cine este mai exact? - O cheamă Isabelle. E o filipineză, prietenă cu fosta mea iubită. - Deci tu le iei pe toate la rând, nu mă miră faptul că și aia căreia mi-ai spus că a fost iubita ta te-a lăsat. La ce caracter ai, nimeni nu stă prea mult în preajma ta. Ce i-ai făcut să te lase?

144

Am tăcut o vreme, m-am prefăcut că nu am auzit ce mă întrebase. M-a întrebat din nou, dând cu pumnul în umărul meu: - Spune sincer ce ai facut, nenorocitule! M-am uitat supărat spre ea și am rugat-o să înceteze. - Daca nu spui, plec în următorul minut. Eu cu psihopați ca tine nu stau în casă. S-a ridicat de pe canapea dar am prins-o de mână și am tras-o tare peste mine, apoi i-am prins fața între palmele mele și am țipat. - A murit! A murit într-un accident! Am slăbit-o puțin și am sărutat-o apoi. Ochii începuseră să-mi lăcrimeze dar nu doream să vadă asta așa că am sărutat-o în continuare până am simțit că-mi revenisem din acea stare. M-am ridicat apoi, m-am dus la frigider, mi-am deschis o bere și am ieșit pe balcon să fumez o țigară. Era al dracului de frig iar eu eram doar în șort pe balcon, chiar că mă prostisem de tot. Elena a venit după mine cu o geacă de-a mea și a pus-o peste umerii mei, apoi s-a întors în casă. Am stat și am fumat țigara, am băut berea. Mă uitam printre blocurile deprimante după oameni. Nimic plăcut, totul era trist în jur. Mi-a venit apoi în minte Elena cu lenjeria ei roșie. Acum era îmbrăcată cu acel halat doar. M-am gândit că singura plăcere din acel moment era ea, trebuia să mă bucur de ea. Poate fusesem egoist, deloc ospitalier, poate chiar nesimțit, așa că m-am întors înapoi în casă. M-am dus la Elena ce dădea cu mătura în dormitorul mare și am luat-o în brațe apoi am sărutat-o. I-am spus că voi încerca să o iubesc pe cât mai mult posibil. Nu părea impresionată de vorbele mele, drept dovadă m-a întrebat tăios: - Când o să mai apară ciufulita aia pe aici? 145

De obicei vine dimineața, pe la 6, de luni până vineri, deci probabil o să sosească și mâine. - Sun-o și spune-i să nu mai vină deloc. Am sunat-o pe Isabelle. A răspuns robotul așa că i-am lăsat un mesaj vocal: “Isabelle, te rog să mă înțelegi, nu mai vreau să ne vedem. Îmi pare rău!”. - Elena, îmi place de tine, lasă-mă să îți pregătesc ceva de mâncare. În seara asta gătesc eu. - Bine, dar să știi că dimineața eu mă duc să îmi iau copilul de la fostul soț și să-l duc la școală. E rândul meu să mă bucur de el. Te duc până aproape de colegiu dacă dorești, înainte să-l iau. Mi-am adus haine pentru mâine. Dormim împreuna în seara asta. Sper că nu sforăi sau faci zgomote ciudate în timp ce dormi. - Nu-mi aduc aminte să fi primit reclamații de genul ăsta. - Foarte bine atunci, tu mergi și gătește în timp ce eu transform cocina asta într-o locuință omenească. Și te rog, gătește ceva cu multe legume, nu vreau să arăt ca o prună uscată peste câțiva ani. Am coborât la magazinul din colțul străzii și am cumpărat tot cemi trebuia pentru un pui la cuptor cu legume. Întors acasă am găsit-o pe Elena plimbând aspiratorul prin sufragerie, cu muzica dată la maxim. Îi plăcea muzica rock, metal, sau ceva de genul ăla. Eu mă învârteam prin bucătărie spălând vase, tocând legume, marinând puiul, pregătind cuptorul, în timp ce beam un vin roșu, dulce. Mă simțeam bine cu Elena în casă. Era complet nebună? Da. O credeam capabilă să dea cu mașina peste mine sau să mă omoare în somn? Da. Îmi păsa în acele momente de acele posibile 146

întamplări tragice? Nu . Îmi era teamă că vreodată o să mă plictisesc de ea? Nu. Mirosul de pui la cuptor se răspândise în bucătărie și în sufragerie pentru că uitasem ușa deschisă. Aud pașii Elenei apropiindu-se, înfige puternic mâna în clanța ușii de la bucătărie și o trântește puternic de au tremurat toate geamurile din apartament. Deschise din nou ușa și se aruncă cu mâinile după gâtul meu și cu picioarele în jurul șoldului. Era aproape să cădem, noroc că m-am oprit în ușa ce dădea spre balconul din spate. Își lipi fruntea de fruntea mea și îmi spune: - Dacă mă înșeli, te omor, jur pe viața copilului meu! Am strâns-o cât am putut în brațe apoi am mușcat-o de gât. A sărit din brațele mele zbătându-se, râzând apoi s-a dus și a luat mătura din dormitor și mă tot bătea cu ea prin bucătărie. Râdeam amândoi, eu de ea că era mai nebună decât credeam. Dacă ne mai băteam mult prin bucătărie nu am fi avut ce să mai mâncăm. Puiul se înnegrise puțin dar l-am scos la timp din cuptor. Elena a aranjat masa în sufragerie și a aprins o instalație pentru pomul de iarna ce o găsise prin debara. A pus-o în jurul lustrei și capul instalației atingea puiul de pe masă, dar nu am îndrăznit să comentez. Elena era prea energică să pot întrerupe eu pregătirile pentru cină. Rămăsesem fără vin așa că s-a hotărât să coboare ea la magazin să cumpere. A pus pe ea o geacă groasă de-a mea și a plecat. S-a întors dupa vreo 10 minute cu o sacoșă din care a scos două sticle de vin roșu, o prăjitură și un pachet de țigări. Ne-am așezat la masă, Elena devora tot din jurul ei ce era comestibil. Și eu cred că făceam tot la fel ca și ea. Mă amuza instalația ce se mișca de fiecare dată când tăiam din puiul ăla. Parcă era masa de Crăciun... 147

Era precum o sărbătoare iar eu simțeam din nou lucruri nesimțite de multă vreme. Jolly nu reușise încă să mă tragă după ea. Mai aveam viață de trăit, oameni nebuni precum Elena de cunoscut, mă simțeam din nou viu. - Auzi, Ciprian, dacă pârlita aia apare mâine dimineață pe aici, o să-i trag un pumn în gură. - Îmi place când ești agresivă dar ea nu are nici o vină. - Poate că are. Povestește-mi despre ea! Vreau să știu tot! I-am povestit totul despre Isabelle, din momentul în care am văzut-o pentru prima oară, la situația ei socio-emoționala, până la ultima oară când venise la mine. - Și tu spuneai că nu e vinovată, curva! Aia e o prefăcută profitoare ce se culcă pe o parte cu moși ca să le sugă banii, pe altă parte și-o trage cu tinerei ca să-și satisfacă poftele. Daca te mai aud vreodată că vorbești despre ea mă supăr rău pe tine, ai înțeles? - Te rog, Elena, nu mă mai amenința cu furculița pentru că o să plâng și o să te spun mamei! Nu m-am putut abține din râs, apoi i-am smuls furculița din mână și i-am dat-o pe a mea. - Bine, eu doar ți-am spus. Dupa ce ne-am săturat am început să bem vin, ne-am așezat pe canapea și ne-am uitat la un documentar despre “căderea Impreriului Roman”. Elena cunoștea bine istorie, comenta, completa, explica tot timpul despre cele expuse în acea producție. Stătea cu capul pe umărul meu. O mângâiam pe păr, pe frunte. Dupa o vreme am adormit aproape de final. M-a trezit din somn un ciocănit. 148

Am adormit la loc, am auzit din nou acel ciocănit, de data asta mai insistent. Elena a strigat din brațele mele. - Cine este? S-au auzit apoi pași grăbiți pe scări. Elena a sărit de pe canapea și s-a repezit la ușă să o deschidă, apoi o aud țipând de pe scara blocului: - Curvă nenorocită, dacă pun mâna pe tine te rad în cap! S-a întors în casă, a trântit ușa apoi a luat o machetă în formă de barcă, a ieșit pe balcon și aștepta cu macheta ridicată deasupra capului, cu privirea în jos către intrarea blocului. Se înclina pe spate, luându-și avânt să poată arunca macheta mai cu putere. Și-a luat atât de mult avânt încât halatul cu care era îmbrăcată s-a slăbit pe ea și un sân i-a ieșit pe afară. A aruncat cu macheta, după o clipă s-a auzit un zgomot puternic. Lovise sigur asfaltul, speram că Isabelle să fi avut noroc și să fi scăpat doar cu o sperietură. - Curvă nenorocită, dacă te mai prind pe aici o să-ți crăp capul! Elena a intrat nervoasă în casă, aranjându-și halatul. S-a dus la bucătărie fără să scoată un cuvânt. Am închis ușa de la balcon și m-am dus în bucătărie. Își pregătea o cafea și-și aprinse o țigară. M-am așezat pe un scaun, i-am zâmbit și i-am spus: - Mulțumesc pentru că m-ai scăpat. Nu mă simțeam deloc bine lângă ea pentru că voia să-și facă fericirea din doi bărbați în același timp. Era rece ca gheața, nu simt nimic pentru ea. Au urmat momente de liniște, rezemată de mașina de spălat, așteptănd să fiarbă apa pentru cafea. Ne uitam unul la celălalt

149

și zâmbeam. Eram precum un cuplu de îndrăgostiți ce petreceau prima lor dimineață împreună. - Mă duc să mă pregătesc, Elena, te rog să-mi lași și mie puțină cafea! Am intrat sa fac duș, am întărziat o vreme pentru că m-am uitat în oglindă și am văzut că eram nebărbierit de ceva timp. M-am gândit că i-ar placea Elenei să mă vadă ieșind din duș, doar cu prosopul pe mine și bărbierit. Când am ieșit din duș, Elena era pe canapea deja îmbrăcată de plecare, două cești de cafea pe masa din sufragerie și în mână, Elena ținea un pachet cu două sandwichuri cu pui și legume într-o pungă de plastic transparentă, pe care mi-o întinse când m-a vazut. S-a ridicat de pe canapea și îndreptându-se spre baie mi-a spus: - Astea sunt pentru tine, dragoste, am treabă la baie. M-am îmbrăcat repede și mi-am pregătit geanta. Elena a ieșit din baie, s-a încălțat, și-a luat geanta și blana pe ea și mi-a spus: - Am lăsat unele lucruri la tine. Te rog să nu le miști, nu o să te deranjeze unde le-am lăsat. A facut doi pași către ușă, apoi s-a oprit și s-a întors să-mi spună: - Tu sigur mă înțelegi, Ciprian! Am suferit o traumă recent, doar ți-am povestit. Nu vreau să se mai repete vreodată. Am privit-o în ochi și i-am spus sincer: - Nu o să te fac să retrăiești acel lucru, ai cuvântul meu. Elena a ieșit pe ușă iar eu am ieșit în urma ei dar am apucat din mers al doilea rând de chei din cuiul de deasupra ușii. Am coborât împreună scările, Elena mă ținea strâns de braț. Îmi plăcea gestul ei, mă simțeam bine lângă acea femeie, era specială. Înainte să urcăm în mașină mi-a dat cheile Mercedesului, fără să spună un 150

cuvânt și s-a urcat pe scaunul din dreapta. M-am urcat la volan, am pornit motorul și am plecat spre colegiu. Aproape să ajungem, Elena și-a aprins o țigară. Am parcat exact în fața școlii și m-am uitat la ceas, mai aveam 3 minute până la începerea cursului de psihologie. Am coborât repede de la volan și am deschis ușa din spate să-mi iau geanta ce o aruncasem mai devreme acolo. Elena a coborât și ea după mine și când am închis portiera, s-a apropiat, m-a prins cu mâinile de geacă și m-a sărutat. Am rugat-o să mă sune când are timp. Am fugit apoi la curs. Când am ajuns în sală, profesorul intrase deja dar era cu spatele.M-am furișat neobservat și m-am așezat în prima banca. Era cursul meu preferat dar nu mă puteam concentra foarte bine, gândul meu era cu ea, cu nebuna de Elena. După terminarea cursului mi-am adus aminte de cheile ce le luasem din cui, erau pentru ea. M-am gândit că ajunsese deja la școală după care își luase copilul, apoi în birou, regină a tutorilor. Nenorocita! M-a facut să aștept 30 de minute pe acel scaun afurisit de lângă ușa ei... A venit într-un târziu, alerga pe holul școlii cu tocurile ei simandicoase, mișcându-și fesele. Erau 3 ce așteptau lângă mine, am intrat primul în birou, după ea. Am prinso de mână, i-am deschis palma în care i-am pus cheile, apoi am ieșit din birou fără să spun ceva. Mă grăbeam să ajung la serviciu. Doream să lucrez câteva ore extra, aveam nevoie de bani să plătesc chiria. Toate zilele lucrate în acea fabrică metalurgică mi se păreau la fel. Aceeași rutină zilnică în a descărca camioane cu țevi, a le tăia la diferite dimensiuni și a le depozita în coșuri de metal ce urmau a fi transportate la alte companii. Rutina avea să devină și viața mea, zi dupa zi, săptămână după săptămână. Poate părea o trecere bruscă în șirul narativ dar elementele noi au început să dispară între mine și Elena iar eu 151

eram mai interesat ca niciodata până atunci, de cunoaștere, de școală și de cărți. În seara aceea, Elena m-a sunat, mi-a vorbit blând, ne-am spus vorbe dulci, plăcute. Urma să mă sune în fiecare seară în acea săptămână. Nu ne-am văzut nici la ea, nici la mine, doar fugitiv la colegiu. Copilul ei, băiatul ei, Lucas, stătea le ea săptămâna aceea și nu dorea să îl neglijeze în vreun fel. Era dedicată complet lui. Asta mă bucura, aveam timp și pentru mine. În acea săptămână mam reapucat să citesc, să cumpăr cărți de filosofie, psihologie. Simțeam stabilitate acum că Elena era parte din viața mea, cu toate că era extrem de instabilă câteodată. Următoarea săptămână a dormit la mine, începând de luni, când după terminarea programului meu la serviciu, m-a așteptat. Am condus eu până acasă. Mi-a spus ca îi place cum conduc și că pe ea o obosește traficul. Ajunși în fața blocului, după ce am parcat Mercedesul, și-a coborât o geantă mare din portbagaj. Mi-a spus că aia era “zestrea” ei și am ajutat-o să o urce în apartament. Elena se simțea în largul ei și începuse să-și aranjeze lucruri prin casă, haine, papuci, periuța de dinți, geluri de duș, machiaje etc. Nu mă deranja deloc faptul că-și punea amprenta pe lucruri din casă. Mă bucura chiar. Era mult mai organizată decât credeam eu. După doar 3-4 zile casa arăta de nerecunoscut. Totul era curat și la locul lui. Îi plăcea foarte mult să gătească și îi ieșea de minune. Mi-am dat seama că ea era o femeie în adevaratul sens al cuvântului, acel tip de femeie căreia îi face plăcere să țină lucrurile în ordine, curate, iar bărbatul de lângă ea, mâncat bine, curat și satisfacut în pat. Știam că nebunia din ea nu dispăruse peste noapte dar nu se manifesta cel puțin de moment. Serile ne plimbam puțin în apropierea casei, apoi, ca doi bătrânei, mâncam, 152

făceam dragoste, făceam baie și adormeam. Era un ciclu săptămânal. O săptămână ne vedeam doar la școala și vorbeam la telefon, săptămâna care urma, ea dormea la mine iar în weekend mergeam la cumpărături, la pescuit, la munte. Nu am nici cea mai mică dorință sau intenție, dragă cititorule, să te plictisesc. Doresc să mă scuzi pentru graba de a trece la următoarea etapă împortantă din viața mea, așadar îți voi prezenta pe scurt următorii 4 ani și jumătate. După terminarea celor 3 ani de colegiu, Elena m-a ajutat material și nu numai, să încep cursuri de psihologie la Universitatea din Montreal, unde ea preda. Nu avea cum să mă ajute pentru a putea urma medicina așa cum eu îmi doream dar m-am gandit că în timp pot strânge bani și pentru medicină. Ajuns la facultate, m-a ajutat să fiu acceptat cu jumătate de normă, la bibliotecă. Nu era cu mult diferit de ce făceam la anticariat, doar că era mult mai obositor. Scanam carduri, aduceam cărți din rafturi, duceam cărți la rafturi. Nu aveam timp să stau liniștit pe un scaun și să-mi beau cafeaua, așa cum îmi imaginam eu că se lucrează într-o bibliotecă universitară. A trebuit să-mi schimb și aspectul, am renunțat la cercei, mi-am lăsat părul să crească câțiva cm, mă bărbieream zilnic și mă îmbrăcam la cămașă și sacou. În ceea ce privește relația mea cu Elena, era mereu aceeași, o săptămână duceam o viața de cuplu obișnuit, o săptămână eram precum doi adolescenți ce se sună în fiecare seară și-și spun vorbe dulci. Durata studiilor de psihologie era de 4 ani de zile. Din nefericire nu am reușit să fac decât 3. Toată rutina mea urma să fie din nou pierdută sau mai bine spus, modificată. Începând cu luna februarie din al 3-lea an de psihologie, Elena începuse cu mici apropouri legate de vârsta ei (urma să împlineasca 40 de ani în luna 153

iulie), cu faptul că nu ar fi încă târziu să mai aibă un copil, că se simțea rău de la anticoncepționalele pe care le lua. Pe la începutul lunii aprilie, Elena m-a invitat la restaurant, într-o seară de sâmbătă, și mi-a spus că era însărcinată de două luni de zile, că dorea să păstreze copilul chiar dacă eu nu aș fi fost de acord, că nu mai luase pastile contraceptive de la începutul anului și că dorea să aibă o fată, ce urma să o numească Alexandra. Parte din lucrurile spuse de ea în acea seară nu erau necunoscute mie. Știam că arunca anticoncepționalele pentru că nu mai avea simptomele secundare produse de ele, știam sau bănuiam că rămăsese însărcinată pentru că nu îi venise menstruația de ceva timp. Era din ce în ce mai blândă, protectoare, grijulie, cu pofte noi de mâncare și mult mai entuziasmată despre viață, despre dragoste, despre copii. Și eu eram fericit pentru fericirea ei cu toate că nu îmi doream copii, nu că nu o iubeam pe Elena. Ba din contră, cu fiecare zi, cu fiecare lună, cu fiecare an eu o iubeam mai mult. Era ciudată acea dragoste totuși, eu iubeam felul ei de femeie matură. Chiar dacă pasiunea dintre noi se mai pierduse, momentele dulci, romantice au rămas între noi. Dar nu aș vrea să mă abat de la subiect. Cred că o fac involuntar, subconștient, dorind să maschez, să acopăr durerea ce s-a abătut asupra noastră dar mai ales asupra Elenei. Cu câteva zile înaintea împlinirii vârstei de 40 de ani, Elena, și-a anunțat prietenii, colegii apropiați de la facultate, prietenii de familie și alte persoane mai puțin cunoscute de mine, la aniversarea zilei de naștere ce avea loc pe data de 6 iulie. Petrecerea se dădea acasă la ea. Era mândră de burtica ei, mai veselă ca niciodata făcuse pregătirile. Era săptămana în care 154

Lucas, băiatul ei, stătea cu tatăl lui. Asta i-a ușurat într-un fel organizarea petrecerii ce pica într-o zi de vineri. Totul se apropia de perfecțiune. Elena arăta ca de 30 de ani, prietenele ei o admirau, cadourile veneau, șampania curgea, muzica era plăcută și totodată lumea se simțea bine. Erau multe cupluri de peste 40 de ani dar oameni buni, sinceri și naturali. Elena era în centrul atenției printre ele, iar eu cu ei pe canapea, la bere, dezbăteam diferite subiecte de conversație precum politica, arta, filosofia, orice ne făcea plăcere. Era o seară plăcută alături de oameni inteligenți iar petrecerea era dată în cinstea iubitei mele Elena, nebuna care avusese grija de mine atâția ani de zile, ce-mi fusese mamă, iubită, prietenă și soră, iar acum voia să fie din nou mamă. Nu știu cum să scriu cele întâmplate în dimineața ce a urmat, chiar nu știu. Încerc să fiu tare, să nu mă gândesc în detaliu la acele momente dar tot trebuie să spun ceva. Tragedia a fost următoarea: Elena m-a trezit țipând pe la 5 dimineața. Trăgea de mine disperată! Am aprins lumina și am văzut-o pe într-o baltă de sânge în pat. Ceva teribil se întamplase. Din instinct am luat-o în brațe și am fugit cu ea către lift. Am apucat doar să-mi iau o pereche de pantaloni și cheile de la mașina. Ajuns în garajul blocului am pus-o pe Elena pe bancheta din spate și am plecat conducând nebunește către spitalul Evreiesc ce se afla doar la 1 km de noi. Elena plângea și țipa în spate iar eu treceam toate semafoarele pe roșu. O mașină de poliție s-a luat după mine dar nu a reușit să mă ajungă până am ajuns în față la urgență. Când ne-au ajuns din urmă eu o scoteam pe brațe din mașină. I-am rugat să mă ajute, lucru pe care l-au și făcut. Unul dintre ei deschidea ușile în timp ce altul mă ajuta să o car pe Elena. Ajuns la recepție au apărut imediat doua asistente ce ne-au îndrumat către o sală din 155

apropiere, a 3-a sau a 4-a ușă pe dreapta. Ne-au ajutat să o punem pe un pat înalt apoi imediat a apărut un tip, doctor era după ecusonul lui. Mi-a pus o serie de întrebări directe, rapide, simple la care am răspuns cât am putut de concret, apoi m-a invitat afară din acea sală, însoțit de cei doi polițiști. Aceia m-au condus până la mașină unde mi-au cerut datele, unde am dat declarație și am semnat o amendă de 150 dolari pentru trecere pe roșu și conducere periculoasă. Nu îmi păsa de ei deloc, iar ei știau asta. Mi-au lăsat numerele lor de telefon în cazul în care mai aveam nevoie de ceva. Am parcat mașina regulamentar și m-am întors în spital unde doamnele de la recepție m-au anunțat că trebuie să vină cineva în curând să mă informeze despre starea ei. După un sfert de oră de așteptat în picioare în fața camerei unde se afla Elena, paznicul mi-a spus că mă va scoate din clădire dacă nu voi lua loc pe un scaun din zona de așteptare ce era în fața recepției. M-am așezat, după care am început să tremur. Intuiam că pierduse sarcina, speram doar să nu o fi pierdut și pe ea. Am început să plâng și miam lăsat fața între palme. Simțeam că ceva se rupe în mine. Nu puteam duce vreun gând la bun sfârșit. După vreo 10 minute doctorul a ieșit din sală și s-a apropiat de mine. Mi-a spus că Elena pierduse copilul împreuna cu o mare cantitate de sânge dar era stabilă pe moment. Nu m-a lăsat să o văd în dimineața aceea. Singurul lucru pe care mi l-a mai spus era că urma să-i fie transfuzată o cantitate de 500 ml de sânge și că puteam să o vad peste câteva ore. Am așteptat o vreme pe acel hol după care m-am dus în mașină, am aprins motorul și am dat drumul la căldură… chiar și în iulie era frig dimineața. Am adormit o oră, apoi m-am dus din nou la recepție să întreb dacă pot să o văd. Mi-au spus că pot să o văd în jurul orei 10 în salonul 32. I-am lăsat numele și 156

numărul meu de telefon și i-am spus că mă voi întoarce curând. Am pornit mașina și m-am întors la Elena, m-am schimbat și am pus într-o geantă câteva haine pentru ea. Speram să se întoarca acasă în aceeași zi. Patul arăta ca după un măcel. Am pus la spălat tot ce era murdar de sânge apoi m-am întors la spital. Era 9 iar recepționera îmi răspundea din ce în ce mai urât. Trebuia să mai aștept până să o văd. M-am așezat din nou pe un scaun. Începuse să se aglomereze în jurul meu dar eu mă uitam doar dupa doctorul acela sau dupa asistente. Într-un final doamna de la recepție mi-a spus că pot merge să o văd. Mi-a explicat unde fusese mutată, în ce salon. M-am îndepărtat într-acolo în grabă. În salon mă aștepta doctorul. Elena dormea, palidă, chiar și dormind i se putea citi suferința pe chip. Doctorul mi-a explicat situația ei. Nu mai putea avea copii. Femeie încăpățânată să își dorească un copil la 40 de ani, Elena nu mai lua pastilele anticoncepționale, Elena lua pastile stimulatoare pentru producția de progesteron. Doctorii o sfătuiseră să renunțe la ideea de a mai avea copii, era prea periculos pentru ea, dar nu a ascultat de ei. Elena nu era doar nebună, era și obsedată de ceea ce-și dorea, adică încă un copil. Avea în mână fișa ei medicală. În urmă cu 6 ani pierduse încă două sarcini. Era scris negru pe alb, erau lucruri pe care eu nu le știam despre ea. Niciodată nu-mi spusese despre problemele ei de sănătate, iar acum zăcea pe acel pat de spital, cu o perfuzie în venă și cu viața pusă în pericol. Am stat o vreme lângă ea. Doctorul a plecat dupa 5 minute. Speram să se trezească și să pot vorbi cu ea, dar am adormit pe scaun, cu capul pe patul ei și ținând-o de mână. M-am trezit după o vreme când am simțit că și-a mișcat mâna. Elena se trezise, avea fruntea încrețită și-și clătina capul spunând: “Copila mea, copila mea!”. Am amuțit! 157

M-am ridicat de pe scaun și m-am aplecat deasupra ei. Nu știam ce să-i spun. Elena m-a fixat cu privirea, parcă înțelegând pe chipul meu ce se întâmplase. A început să țipe aruncând pătura ce o acoperea și trăgând de haine să-și descopere burta să o vadă. Nu am putut sa o liniștesc. Medicul și două asistente au năvălit în salon și au sedat-o. Am vorbit cu medicul o vreme. Mi-a explicat cum multe dintre persoanele ce din nefericire pierd sarcini, au nevoie de recuperare psihologică și că Elena poate va trebui să rămână o perioadă sub supravegherea unui specialist. Asta însemna că Elena trebuia internată într-o clinică psihiatrică, după ce-și revenea fiziologic din cauza pierderii sarcinii. Noaptea aceea am adormit la spital, pe scaun, lângă ea. A doua zi s-a trezit pentru o oră, două, dar era sedată și nu am reușit să vorbim. Urmatoarea noapte nu m-au mai lăsat să dorm la spital, așa că am dormit la mine, doar pentru câteva ore pentru că nu aveam somn. Îmi era teamă ca Elena să nu se comporte nebunește la spital și să o interneze în alta parte. Era vacanță, deci toată atenția mi-am îndreptat-o asupra ei. Miercurea ce a urmat l-am găsit pe fostul ei soț, Alexander, în salonul ei. Era trează, vorbeau. Era un tip încă arătos, înalt și solid, cu umeri lați și îmbrăcat scump. Când am intrat în salon mia aruncat o privire nepăsătoare și și-a continuat discuția cu Elena, ce nici nu a mișcat ochii atunci când am intrat pe ușă. El m-a rugat după câteva clipe să aștept afară pentru că urmau să discute lucruri strict personale. Am ieșit pe ușă cu privirea îndreptată către Elena. Speram să se uite la mine, lucru pe care l-a evitat. Am avut un sentiment groaznic pentru câteva clipe, am ieșit din spital și am început să plâng. Simțeam că o pierdeam, intuiam că în acel salon lucruri se puneau la cale și că eu fusesem exclus. 158

Așa s-a și întamplat. După o jumătate de oră Alexander a venit lângă mine. Eu stăteam jos, pe bordura trotuarului. Mi-a băgat o foaie sub nas, semnată de Elena cum că îi ceda lui dreptul de a avea grijă de bunurile ei atâta timp cât ea rămânea internată. Mi-a spus că va trece mai pe seară să ia lucrurile ce rămăseseră în apartamentul meu ce erau ale ei și să-i înmânez cheile mașinii, lucru pe care l-am făcut imediat. Imediat ce i-am lăsat cheile, mam întors cu spatele, mi-am pus mâinile în buzunar și am pornit la o plimbare.

159

160

ULTIMA PARTE Olivia Mi-am spus că atunci când două persoane se iubesc, e normal să se înțeleagă. Elena și fostul ei soț se înțelegeau foarte bine acum. Poate în trecut fiecare dintre ei fusese orgolios dar poate că întotdeauna s-au iubit. Poate le-a trebuit o tregedie să-și dea seama cât de apropiați sunt. După o vreme de mers pe stradă fără direcție sau sens, am avut senzația că totul era o glumă, inclusiv viața, iar prin încercarea de a o pune în ordine, unul era predestinat eșecului. Acel gând m-a eliberat, m-a făcut să-mi doresc să înțeleg viata, oamenii, suferința. Nu mă simțeam nici victimă, nici vinovat. Eram doar un tânăr ce umbla pe străzile unui oraș agitat, gigantic, fără vreun scop. Mi-au venit în minte amintiri din copilărie, printre primele, atunci când mă jucam în grădina casei părintești, analizând frunze, insecte sau chiar pământul, pietrele. Acea curiozitate ce o aveam de când eram copil, ce din când în când era sub forma latentă în mine, se trezise din nou la viață. Apoi am simțit milă, compasiune pentru oamenii din jur. Priveam fețele lor mult prea serioase, mult prea urâcioase. Fie că erau îmbrăcați cu haine de mii de dolari sau de la gunoi, aveau aceleași expresii. Toți fugeau discreți, unii folosind pe alții să-și atingă scopurile: toți, inclusiv eu, eram în aceeași situație, în căutarea aceluiași sentiment, emoție ce noi o numim fericire. Viața urma să-și schimbe nuanțele pentru mine. Aveam să urmez o nouă cale către înțelegerea a ceea ce se petrecea în mine și în jurul meu. Întors acasă m-am apucat din nou să strâng din lucruri. De data asta am 161

început cu lucrurile Elenei ce le-am așezat în două valize. Alexander a venit urmatoarea zi și le-a luat. Mare parte din lucrurile mele le-am donat unui centru de voluntariat ce lupta contra sărăciei. Mi-am păstrat doar un geamantan de lucruri necesare, nu mai multe decat lucruri cu care ajunsesem cu ani in urma, pe acel continent. Cărțile le-am expediat în România și m-am mutat într-o garsonieră mică, foarte mică, din altă zonă a orașului, în apropiere de locul unde locuisem prima oară ajuns în Montreal. Mobila din apartament am vândut-o pentru că acea garsonieră era mobilată cu un pat, o masă și un scaun. Nu îmi doream mai mult. Nu beam deloc, îmi propusesem că până nu ajung într-un loc unde îmi doream înca din copilărie, o să renunț la oricare plăcere posibilă, sau aproape oricare. Am renunțat la facultate, m-am reangajat la acea fabrică de jucării și încercam să strâng ceva bani pentru a mă întoarce în țară. Îmi doream să fac Facultatea de Medicina, nimic altceva. Mă îmbrăcam cât mai neatrăgător posibil. Nu doream să fiu implicat în niciun fel de relație cu sexul opus. Știam că nu m-aș fi putut stăpâni, că instinctul încă mă domina în acea privință și că o abatere de la drumul meu spre medicină, de data asta, ar fi fost fatală pentru mine din punct de vedere psihic. După două luni de zile am primit un telefon de la Elena, se recăsătorise cu fostul ei soț dar dorea să ne vedem ca să vorbim. I-am spus să mă sune în altă zi pentru că nu puteam vorbi în acel moment. În aceeași zi miam schimbat numărul de telefon. Vechea cartelă am aruncat-o. Pentru mine atunci toate se asemănau. Adelina, Cristina, Jolly, Elena, toate doreau în esență același lucru iar eu doream altceva. 162

Am trăit doi ani de zile în același loc, am lucrat mai mult decât oricând, începând să strâng ceva bani pentru întoarcerea mea în țară. Duceam o viață sănătoasă, găteam zilnic, ascultam muzică clasică, citeam, făceam mișcare prin parc iar în restul timpului eram la serviciu. Și această perioadă aș dori să o detaliez cât mai puțin posibil, nu din vreo rușine, ci din lipsa evenimentelor. Dragul meu prieten, în urmă cu doi ani de zile am reușit să mă întorc în țară. În primă fază am poposit câteva săptămâni în Madrid, la mama și fratele meu unde am reușit să mă pun pe picioare. Ma întorsesem slăbit fizic și psihic dar acea dorință pentru a ajunge la medicină nu mă părăsea. Întors în țară, cu un gemantan cu haine doar, am fost așteptat de un vechi prieten de școală, Răzvan, în Brașov. Am stat la el câteva zile până am găsit să-mi închiriez un loc al meu, o micuță garsonieră, după care am cumpărat toate cărțile necesare pentru admiterea la facultățile de Medicină din Brașov, Cluj și Sibiu. Printre timpul dedicat chimiei și biologiei îmi găseam câteva ore pe zi în care mergeam la teatrul “Sica Alexandrescu”, la operă sau filarmonică. Orașul era încântător, curat, cu stil. În acest moment în care scriu despre acea perioadă petrecută în Brașov, văd Piața Sfatului, librăria Cărturești, biblioteca Județeană din Livada Poștei. Le văd cu aceeași plăcere ca atunci când mă plimbam prin acele locuri. Am fost un singuratic tot acel an, până să încep facultatea din nou. Rutina mea era cât se putea de simplă. Mă trezeam pe la ora 11, învățam până la ora 18, când mă pregăteam să ies la teatru, în oraș la plimbare, opera sau filarmonică, iar după ce mă întorceam acasă, învățam din nou până la 2-3 dimineața. Câteodată simțeam nevoia să ies din acea rutină și mergeam în parcul central să joc șah cu pensionarii. Era comico-tragic, 163

gândeam aproape ca ei, mă îmbrăcam ca ei dar împlinisem doar 27 de ani. În iarna acelui an am stat mai mult ascuns în casă de frigul de afară. Sărbătorile de iarnă le-am petrecut tot singur. Nu făceam nimic altceva decât cele prezentate mai sus. De fapt, acea perioadă de un an de zile a fost minunată, dar în același timp, exagerat de banală. În acea primavară m-am înscris la simularile examenelor de admitere. În data de 05, 11 și 14 mai au avut loc simularile examenelor la Cluj, Brașov, respectiv Sibiu. Clujul nu mi-a plăcut nici ca oraș dar nici ca universitate. Acea atitudine de superioritate ce domnea de la portar sau femeia ce spăla pe jos, până la cadrele didactice, îmi provoca greață. În Brașov, orașul meu de suflet, problema era alta. Organizatorii din cadrul universității erau veritabile nulități, ne-au ținut 4 ore în așteptare afară, în curtea facultății, 2 ore pe hol și încă o oră în sălile de simulări. Era pur și simplu penibil ce se întampla. Nu doresc să par nici superficial, nici uituc, dar, dragul meu prieten, de ce să te plictisesc cu lucruri banale ce le trăim toți în fiecare zi? Mi-aș dori, dacă-mi îngădui, să trec la o nouă etapă a vieții mele, una ce este încă în curs de derulare și pe care țin morțiș să o pun pe hârtie, în acest fel reușind poate să-mi clarific și eu însumi lucruri pe care nu am reușit a le înțelege încă. Înainte de examenul de simulare la Sibiu se țineau cursuri pregătitoare la biologie și chimie prezentate de către cadre didactice universitare. Erau două cursuri, unul în fiecare săptămână, ce se țineau sambăta. Deci înainte de examenul de simulare am mers la Sibiu. Coborând din tren mă luase depresia din cauza zgomotului, oamenilor agitați și a mizeriei din gară. M164

am îndreptat spre Facultatea de Medicină unde se țineau acele cursuri. Am fost îndrumat de o voluntară la etajul 2, sala M21, unde am ajuns printre primii. M-am așezat în prima bancă de pe rândul de la ușă, aproape de culoarul dintre rânduri. Mă simțeam bine printre cei din sală. Erau veseli, inteligenți și frumoși. Oameni deosebiți. O fată mi-a atras atenția în mod special. Avea părul negru, modestă, ochii îi ținea mai mult ascunși dar avea ceva special. O frumusețe nativă, naturală. A traversat sala de curs și sa așezat în prima bancă de lângă geam. M-a facut extrem de curios acea ființă, dar a trebuit să mă concentrez la curs și să-mi văd de treabă. După terminarea orelor de chimie și biologie, în agitația creată, nu am reușit să o mai văd, așa că m-am îndreptat încet spre gară, am luat apoi trenul spre Brașov. La următorul curs nu am revăzut-o, nici la simularea examenului de admitere. Oricum eram complet absorbit de febra examenelor și nu dădeam prea mare atenție oamenilor din jur. Ajuns în Brașov m-am pus din nou pe învățat. La sfârșitul lunii iulie trebuia să reușesc acel examen. Simțeam că tot viitorul meu depindea de acel examen. Din fericire am reușit, a trebuit chiar să aleg unde voi merge, în ce oraș. Am ales Sibiul. Îmi placea facultatea iar oamenii mă făcuseră să mă simt ca într-o mare familie. Odată ce mi-am confirmat locul la Sibiu, am început pregătirile de plecare din Brașov. Mi-am închiriat o micuță garsonieră în centrul vechi al Sibiului și tot cu o valiză m-am mutat în ea. De data asta, cele mai multe lucruri ce le purtam cu mine, erau visele mele de a face din cei 6 ani de facultate ce urmau, cei mai frumoși ani de până atunci. Odată ce m-am acomodat cu noua mea locuință, am început să fac plimbari zilnice prin oraș, voiam să îl cunosc mai 165

bine. Centrul vechi al orașului era cât se poate de frumos, în stil clasic păstrat, străzi pietruite, turiști... Restul orașului era precum orice alt oraș din România unde perioada comunistă își pusese amprenta. Într-o seară, sătul de plimbari și fără chef de lectură, butonam telefonul, încercând să aflu cine erau viitorii mei colegi. Căutam pe Facebook numele celor admiși. M-am oprit la profilul unei fete, fară să știu de ce, o priveam și nu reușeam să înțeleg de ce. Am închis telefonul și mi-am aprins o țigară. M-am pus să citesc ceva ce aveam la îndemână dar nu mă puteam concentra. Am aprins din nou telefonul, am intrat pe profilul acelei fete și iam scris. Am salutat-o doar, apoi i-am spus că vom fi colegi, că nu cunoșteam pe nimeni în Sibiu. Mi-a răspuns și am început să povestim. Acea primă dată, am povestit amândoi până la 2 dimineața. Era pe la jumătatea lunii august. Luna care a urmat eu am fost puțin mai ocupat cu vizita mamei, cu vizite la bunici, mătuși, unchi, veri și verișoare. Era 15 septembrie, iar eu mă găseam într-o căpiță cu fân, la bunicii din partea tatălui, când mi-a venit dor să vorbesc cu acea fată. Îmi plăcea foarte mult felul ei logic, rațional, de a vedea lucrurile, îmi mai plăcea și faptul că era pasionată de filosofie, artă, literatură. Vorbeam de la egal la egal, ca doi prieteni ce nu se cunoșteau încă. Era ciudat, știu, dar îmi stârnise curiozitatea acea fată ce gândea, simțea diferit față de majoritate. Aveam lucruri în comun. Deci de pe căpița cu fân i-am scris acelei fete, invitând-o la o cafea. A acceptat, așadar trebuia să ajung cât mai repede în Sibiu. Bunicii locuiau undeva în județul Buzău. A doua zi de dimineață m-am pregătit de plecare, mi-am luat rămas bun de la 166

bunici și am luat primul tren, la ora 5 dimineața, către orașul Buzău, apoi către Ploiești, Brașov și Sibiu. Am ajuns în Sibiu la ora 15:30. Am mers spre casă în grabă. La ora 17:30 trebuia să o întâlnesc, la o cafenea din centrul vechi, din Piața Mică. Ajuns acasă am scotocit prin dulap, înșirând haine peste tot. Mă îmbrăcam ba la costum, ba sport, ba încercam să le combin. Eram mai rău decât o mireasă. Încercam să fac o impresie bună dar în același timp să fiu eu. După ce am probat toate hainele ce le aveam, le-am luat din nou la mână și m-am hotărât să mă îmbrac cu un pantalon de stofă verde, pantofi negrii, cămașă verde cu pătrățele și sacou negru. M-am bărbierit, am făcut baie, mi-am tăiat unghiile de la mâini și de la picioare, m-am și pensat puțin, toate într-un timp record. La ora 16:55 am ieșit din casă și m-am îndreptat spre cafeneaua unde rămăsese să ne vedem. În 5 minute am ajuns. Nu știu de ce eram atât de agitat, nu mi se mai întâmplase să fiu așa înainte să mă văd cu vreo fată. Era doar o invitație la cafea, nu era vreo cină romantică sau o cerere în căsătorie dar eu nu mă puteam stăpâni. Poate îmi făceam mari speranțe, poate doream să mă implic din nou într-o relație, poate mă vindecasem după rana produsă de desparțirea de Elena. E adevărat faptul că simțeam nevoia de un nou început. Visul meu de a fi admis la medicină fusese realizat, dar parcă lipsea ceva. Acel ceva, mă făcea să tremur precum un câine la injecție, fumând țigară după țigară, așteptând ora 17:30. La ora 17:20 am primit un mesaj de la ea cum că urma să întârzie 15 minute. Perfect! Eu muream încet dar sigur. Stările mele oscilau de la extaz la tristețe de la un minut la altul. La 17:40 am ieșit afară, în fața cafenelei și mi-am mai aprins o țigară, apoi încă una și încă una. Fumam țigară după țigară. Nu știu ce se petrecea în capul meu dar îmi 167

doream să mă vadă că fumez, poate în felul acela urma să par mai sigur pe mine, să-mi maschez emoțiile. Tot privind în jur, fumând și uitându-mă la ceasul ce arăta ora 17:55, văd cum se apropia ea. Am remarcat-o la vreo 50 de pași distanță, după părul ei negru. În timp ce se apropia de mine m-a observat și ea, imediat a început să pară nesigură, părea stresată, agitată. Când a ajuns la doi pași în fața mea a întins mâna către mine și mi-a spus: - Eu sunt Olivia! Tu ești Ciprian? Am întins mâna către ea, fără să scot un cuvânt. O priveam în ochi dar ea-și ferea mereu privirea. Avea mai multe emoții decât mine. Înainte să nu par prea ridicol prin tăcerea mea, i-am spus: - Servus, Olivia! Da, eu sunt Ciprian. Imediat voi stinge țigara. Am stins țigara și stăteam bățos în fața ei, zâmbind, fără să știu ce să spun. Ea s-a invârtit o vreme în jurul meu, parcă vrând să spună prin limbajul corpului si prin privire: “Ce ai rămas blocat de parcă ți s-a oprit windows-ul?! Te uiți la mine ca vițelul la poarta nouă sau ca și curcile printre crăci. Hai odată să bem cafeaua aia!”. - Ciprian, intrăm să bem cafeaua, nu? - Sigur, sigur! Îmi cer scuze! După tine, te rog. Am mers în spatele ei, cunoștea cafeneaua. Ne-am așezat la o masă de două persoane, pe niște fotolii ce se legănau, la etajul cafenelei, lângă o fereastră ce dădea către Piața Mică. Alesesem ținuta perfectă pentru acea întâlnire; eu eram îmbrăcat precum un pocăit iar ea era îmbrăcată sport, parcă venise de la tenis. După alte câteva minute penibile de tăcere, m-a lovit inspirația și am început conversația trăgând o concluzie: - Deci, tu ești Olivia! 168

În acel moment am simțit că scosesem pe gură cele mai idioate cuvinte din viața mea de romantic. Olivia s-a clătinat, parcă spunând: “Asta e cea mai idioată deschidere de conversație pe care am auzit-o!”. Am căutat să amortizez situația penibilă în care mă aflam explicându-mă: - Îmi pare rău că par ciudat astăzi. Nu vreau să te fac să te simți prost dar a trecut multă vreme de când nu am mai ieșit cu cineva la o cafea măcar. Sunt nou în Sibiu, așa cum ți-am spus când am mai povestit pe mess, încă nu am apucat să îmi fac prieteni și mă simt ciudat. Spune-mi, te rog, Olivia, ce te-a făcut să alegi medicina? În sfârșit reușisem să întreb ceva relevant. - Sincer, nu știu nici eu exact de ce, dar cred că de copilă am fost interesată de ce se petrecea cu corpul meu. Mă observam destul de mult și îmi puneam intrebări de genul: “De ce?”, de foarte multe ori, și încă îmi mai pun. Văzând că eu căzusem puțin pe gânduri, privind pe fereastra, mă intreabă: - Dar tu de ce ai ales medicina? - Cred ca din același motiv ca și tine, vreau să înțeleg de ce oamenii fac ceea ce fac. - Dar pe mine nu mă interesează ce fac alții, pe mine mă interesează de ce organismul meu suferă schimbări. - Crezi că nu există un punct comun între dorința mea de a înțelege oamenii prin intermediul comportamentului lor, ajutându-mă în același timp de viitoarele cunoștințe de medicină ce le voi asimila pe parcursul facultății, și 169

curiozitatea de a-ți înțelege modificările aspectelor fizice și psihice ale propriului organism? - Sincer, nu îmi dau seama în momentul ăsta de vreo legătură. Ai putea să-mi dai un exemplu? - O să încerc un exemplu concret, sper pe de altă parte să mă ajute de data asta măcar sinceritatea mea naivă. Cu ceva timp înainte să ne vedem aveam mari emoții, fără să-mi pot explica de ce. În momentul în care te-am vazut, când am făcut cunoștință în fața cafenelei, parcă ți-am transmis starea mea. Tu ai început să devii puțin agitată. De ce? Pentru că te priveam atent, te analizam. Deci comportamentul oamenilor este influențabil atât de mediul extern, cât și de cel intern, în diferite proporții, depinzând de situație. Olivia m-a privit lung apoi cu o mișcare aprobatoare din cap, și-a fixat ochii pe ceașca de cafea ce a adus-o chelnerița, parcă vrând să spună: “Nu am înțeles nimic din ce ai spus”. Am început să vorbim despre literatură și artă. Asta ne-a luat ceva timp, mai exact vreo 4 ore, după care ne-am plimbat pe Bulevardul Bălcescu. Nu ne săturam de vorbit despre artă, filosofie, medicină, teatru sau literatură. Am avut senzația că o plac pentru felul ei de a fi, nu doar pentru că avea ochii și părul negru, corpul armonios, sexy, proportionat și mâinile foarte frumoase. Era diferită prin preocupările ei, prin subiectele de discuție pe care le prefera dar și prin aspectul exterior. Era lipsită de artificii de înfrumusețare dar era mai frumoasă decât Jolly, decât orice femeie pe care o cunoscusem.

170

Dragă cititorule, pe parcursul scrierii mele mi-am dat seamă că părerea despre o persoană se poate schimba. Frumusețea, precum fericirea, fiind subiective, ne putem schimba percepția despre o persoană pe parcurs ce reflectăm asupra trecutului. Deci în decurs de câteva luni de zile am ajuns să o consider pe Olivia ca fiind cea mai frumoasă fată din viața mea, până în acest moment, în timp ce scriu aceste rânduri. Poate mă îndepărtez de la subiect, acela că iubirea, dragostea, frumusețea, sunt elemente din noi și ele se modifică în timp. Unii dintre noi poate și-ar dori ca sentimentele de iubire să nu moară, să fie pentru totdeauna, să nu se poată schimba. Dar cum ar fi oare ca un om ce iubește alt om, în situația în care cel iubit moare sau îl părăsește, să nu poată schimba acel sentiment? Cred că ar fi precum o pedeapsa capitală sau precum condamnarea pe viață. Eu unul prefer să sufăr din iubire pentru o vreme, ca apoi să pot iubi din nou. Noul sentiment de iubire va fi mai frumos și mai complex decât cel de dinaintea lui. Revenind la Olivia, suntem împreună de un an de zile în care am trecut prin multe etape împreună. Ea fără experiență în dragoste sau relații, neinițiată, eu oarecum sătul de ele. Sătul pentru că aveam impresia că nimic nou nu mai am de văzut sau de simțit. Adevărul este că în acest an de zile am simțit mai mult decât în rest. Am descoperit că între doi oameni pot exista sentimente cât se poate de variate și în același timp contradictorii. Am simțit dragoste, prietenie, ură, gelozie, iubire și iar prietenie în aceeași zi cateodată. Am simțit cum sunt trădat dar și cum se simte să trădezi. Am simțit nevoia să mă răzbun dar am și simțit răzbunare. Am învățat că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere, chiar dacă alții te vor face să suferi, pentru că cel ce face pe altul să sufere are sufletul mai amar și negru decât cel ce e pedepsit pe 171

nedrept. Toate aceste lucruri le-am înțeles doar prin iubire, prin dorința de a fi lângă o fată. În fond era aceeași dorință ce o aveam la 14 ani, să mă plimb de mână cu o fată, să îi dăruiesc flori, diferența a fost că Olivia nu se lăsa și nu s-a lăsat încă condusă de curiozitate și de bani precum Adelina, a reușit să învingă ura și răzbunarea, lucru pe care Cristina nu l-a putut depăși. În cazul Mariei, nici nu știu sigur ce a fost. Probabil a vrut doar sa îmi arate că se poate juca cu sentimentele oamenilor așa cum dorea ea. I-a ieșit, ce-i drept. Carina nu știa exact ce dorea pentru viitor. Probabil că nu-și dorea prea multe pe termen lung, tot ce-și dorea era să își satisfacă plăcerile de moment, cel puțin impresia asta mia dat-o mie. Joyce doar trecătoare a fost prin viața mea, și același lucru cred că am fost și eu pentru ea. A fost o simplă curiozitate. Fedosia a vrut să mă cumpere așa cum ea a fost cumpărată. Marta rămâne o enigmă, Jolly o tragedie, Isabelle o rușine iar Elena, o nevrotică. Poate par răutăcios dar caut să înțeleg mai bine trecutul prin a-l răscoli. Nu doresc să mă răzbun pe nimeni. Nu vreau să par victimă. Sunt sigur că lucruri ca cele descrise până acum sunt comune, la tot pasul, dar doresc doar ca eu să mă pot ajuta de experiențele din trecut pentru a putea iubi mai mult, a putea visa în continuare, a putea trece peste tot ce a însemnat durere pentru mine. Îmi cer scuze că am deviat de la subiect. Vă povesteam despre Olivia. A fost ceva diferit între noi, ne-am apropiat treptat, în fiecare zi câte puțin. Cum eram colegi, stăteam în vreo cafenea unde petreceam ore vorbind despre orice posibil. Serile de vineri și sâmbătă mergeam împreună la teatru. Câteodată mai și învățam 172

împreună pentru facultate, când la ea, când la mine, dar nu toate au fost roz la început. Îmi aduc aminte bine de ziua când ne-am sărutat pentru prima dată. Începusem să ne contrazicem în legătură cu etapele diviziunii gameților, la facultate. Am invitat-o la mine să clarificăm subiectul. Aveam acasă un tratat de genetică unde puteam găsi acea informație. Ajunși acasă la mine, unde era foarte frig, am dat drumul la centrală să se încălzească în casă și ne-am suit în pat, cu compendiul în brațe și cu pătura peste noi. Am fost ghiniost că avusesem eu dreptate în legătură cu acele divizuni celulare. Zic că am avut ghinion pentru că înainte să deschidem compediul ne-am sărutat pentru prima oară, la insistențele mele, iar după clarificarea dezbaterii Olivia mi-a scos cureaua de la pantaloni, mi-a pus-o râzând în jurul gâtului, s-a suit cu genunchii pe pieptul meu și încerca să mă strângă de gât, să mă sugrume… Am râs eu o vreme dar parcă o enervam din ce în ce mai tare. Întrun final am reușit să scap de cureaua din jurul gâtului și ne-am îmbrățișat. Atunci am știut că nu era să-mi fie ușor cu Olivia. După alte câteva zile am mers din nou la mine acasă după facultate, de data asta să învățăm împreună. Am rugat-o să mă lase să o sărut din nou. Ne-am sărutat vreo 5 minute neîntrerupt, timp în care i-am pus mâna pe coapse. După euforia momentului acela a venit chinul altui moment. Olivia se suise peste mine și-și pusese picioarele în jurul gâtului meu. Strângea câteva secunde cât putea ea de tare, apoi mă lăsa o vreme să îmi revin, după care-și strângea din nou picioarele în jurul gâtului meu. Poate sună brutal modul în care interacționam atunci, dar nu era chiar neplăcut. Râdeam noi de noi de cât de nebuni sau orgolioși eram. Era începutul facultății, toți erau stresați despre ce aveam de învățat, 173

de note și altele, numai noi, stând unul langa altul la curs, ne ciupeam, ne scriam unul altuia glume și desenam în timpul cursurilor mai plicisitoare. Ne plimbam prin oraș mâncând amândoi o gogoașă simplă cu zahăr sau cu telemea. Când o țineam de mână, la început, se morcovea. Morcoveala este o stare aparte. Noi doi am numit-o “morcoveală” pentru că suna haios. Simțeam când eram deranjați unul de celălalt. Ne ajutam și în ceea ce aveam nevoie la facultate. În orice caz, randamentul în materie de învățat împreună era destul de scăzut, nu mai mult de 20%, 30%. Restul timpului râdeam din orice. Eram ca doi copii ce le plăcea să se joace, nimic nu ne speria prea tare, mereu reușeam să rămânem cu zâmbetul pe buze. Chiar dacă ne certam, cel mai des asta se întâmpla când vorbeam până seara târziu pe facebook sau la telefon. Dimineața câteodata eram amândoi obosiți la cursuri, ne ciupeam unul pe celalt să nu adormim. Problema era că stăteam mereu în prima bancă și trebuia să nu ne vadă profesorii când râdeam sau ne ciupeam. Cel mai greu era să ne abținem sa nu râdem. Eram precum doi copii mici de școală ce adesea se simțeau dați la o parte pentru că vorbeau ciudat, în sensul că vorbeau de lucruri neinteresante pentru majoritatea celor din jur, cum ar fi subiecte de discuție menționate mai sus. Nici că ne păsa că nu eram la modă. Eram doi copii, doi ciudați care se simțeau împreună ca doi oameni normali. Mă simțeam mai normal lângă Olivia decât lângă propria familie. Poate îmi doream în acele momente să rămână lângă mine toată viața. Poate ea urma să fie familia mea. Erau zile în care stăteam tot timpul împreună. Dormea la mine sau dormeam la ea, noi găseam tot timpul motiv să râdem sau să fim suparați. Mi-am dat seama în acest an cât de mult contează comunicarea între doi oameni, cât de mult se pot 174

influența unul pe altul prin a petrece timp împreună vorbind despre orice. Poate ideile nu-mi sunt deloc clare dar așa este și starea mea în momentele astea. Mă simt norocos, mult prea norocos pentru ce viață am acum. Parcă nu o merit. Mă simt norocos să am aproape de mine o fată ce nu este perfectă, dar orice imperfecțiune a ei o face mai haioasă. Pe de altă parte nici nu-mi doresc să se schimbe, cel puțin nu să îi impun eu lucrul ăsta. Îmi doresc doar să creștem unul lângă celălalt, să putem să râdem de problemele și obstacolele ce le-am depășit. Mă simt norocos că familia mea e sănătoasă. Mă simt norocos că mi s-a dat oportunitatea să pot ajuta oamenii pe viitor. Toate aceste trăiri poate că par comune, banale. Adevărul este că așa este. Mulți oameni sunt în relații pasionale ce îi țin fericiți, tineri, ce reușesc să păstreze în ei acea nostalgie și naivitate a unui copil ce se joacă. Mulți dintre oameni sunt norocoși dar nu foarte mulți înțeleg lucrul ăsta. Nu mulți dintre noi ajung să-și dea seama cât de norocoși sunt. Eu cred că asta e adevărata tragedie a vieții. Poate au fost și vor mai fi vremuri în care pe masă voi avea doar o felie de pâine și o cană cu apă, dar nu voi uita că acea felie de pâine pentru un alt suflet înseamnă fericirea cea mai mare, dorința cea mai arzătoare. Sunt oameni peste tot în lume care nu au ce mânca, sau mai grav, nu au ce da de mâncare copiilor lor și cu sufletul în agonie, îi privesc cum se sting. Sunt oameni ce mor de sete și în delirul lor visează doar cum beau o cană de apă rece. Poate au fost și vor mai apărea vremuri în care ieșind din restaurant cu burta plină, de mână cu o blondă sexy, mă urc întrun Mercedes și mă simt mai sărac decât cu pâinea și cu cana cu 175

apă de pe masă. Poate sunt norocos ca am avut parte pe alocuri doar de pâine și apă. Poate am avut ghinion să conduc un Mercedes. Cred că cel mai greu lucru în viață este să suferi de foame sau de sete, dar atunci când nu îți este nici foame și nici sete, cred că cea mai mare suferință este să nu iubești. Dacă durerea și suferința ar duce doar la pieire, eu nu aș fi apucat să scriu aceste rânduri iar tu nu ai mai fi apucat să le citești.

176