Rodica Bistran

Am avut pornirea sa incep cu o poezie a lui Nichita. Si apoi m-am gandit ca nimeni si nimic nu poate spune ceva coerent de adevarat (sic!) despre mine, decat eu. Poate numai un portret schitat de un pictor sau un fotograf. Imi aduc aminte de intalnirea - singura din pacate - cu portrtetul meu facut de un aspirant la Academia de Arte. Eram eu acolo, ce este drept, cu trasaturile mele, cu ochii mei unici, cu zambetul meu un pic trist si un pic timid. Dar cea de pe foaie era cineva ce nu se arata in lume. Era atat de mult din adancul meu acolo incat m-am speriat. A fost minutul meu in care m-am indragostit de mine. Si pe acel moment ma sprijin uneori. Altfel, toate bune. I had started to begin with a poem by Nikita. And then I thought that nothing and nobody can really say anything coherent (sic) me, but me. Can only sketched a portrait of a painter or a photographer. I remember meeting - only unfortunately - with my portrait done by an aspiring Academy of Arts. I was there and right, with my features, unique