Supliment banci si asigurari

Page 1

S U P L I M E N T

A L

Z I A R U L U I

R O M Â N I A

L I B E R Ă

L U N I ,

3 0

I U N I E

2 0 1 4

Creditele agricole și IMM-urile

Care este prețul sănătății tale?

PAGINA 6

BĂNCI & ASIGURĂRI

PAGINA 5

PAGINA 2

DE LA 1877

Cum funcționează polița RCA


2

ROMÂNIA LIBERĂ, LUNI, 30 IUNIE 2014

interviu Creditele agricole și IMM-urile Finanţarea companiilor din agricultură începe să prindă un elan tot mai mare în România, din punct de vedere al creditelor agricole acordate. Astfel, băncile caută soluţii cât mai bune pentru asigurarea unor credite care să ajute nu doar companiile mari, ci și IMM-urile în desfășurarea activităţii curente și, mai ales, pentru investiţiile planificate. Despre firmele cărora se adresează creditele agricole, cum pot fi acestea accesate și care sunt diferenţele între creditele acordate marilor companii faţă de creditele acordate IMM-urilor, am discutat cu Simona Lăcătuș, director clienţi IMM, UniCredit Ţiriac Bank, într-un interviu acordat pentru „România liberă“. România liberă: Cum se caracterizează creditele agricole și prin ce se diferențiază ele de restul creditelor acordate de o bancă? Simona Lăcătuș: Creditele agricole, ca tip de produse, nu sunt diferite față de creditele oferite pentru alte domenii de activitate ale IMM-urilor. Ceea ce este totuși diferit ține de specificul acestui segment, în principal din punctul de vedere al analizei clienților la aprobarea creditelor, în funcție de specificul agricol. Ca orice alte companii, IMM-urile care activează în domeniul agricol sunt interesate în principal de credite pentru cheluieli generale, dar și de credite pentru investiții. În acest sens, în general, băncile din România și deci și UniCredit Țiriac Bank oferă o gamă variată de produse de finanțare pentru agricultori, respectiv pentru co-finanțarea proiectelor cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, pentru finanțarea beneficiarilor de subvenții APIA, dar și pentru proiectele proprii de investiții. De asemenea, agricultorii pot primi credite de investiții pentru achiziția de utilaje și din sursele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În această privință vă pot spune că atât la nivelul băncii noastre, cât și la nivelul pieței, finanțările proiectelor din domeniul agriculturii au evoluat pozitiv în 2014 față de anul anterior, în principal datorită beneficiarilor de proiecte cu fonduri europene și a celor care vor primi subvenții de la Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). România liberă: Cui se adresează aceste credite? Sunt destinate acestea doar companiilor ”tradiționale” sau pot fi accesate și de către Persoanele Fizice Autorizate (PFA)? Simona Lăcătuș: Aceste tipuri de credite sunt adresate în special firmelor. De aici primim

SUPLIMENT BANCI & ASIGURĂRI

și cele mai multe solicitări de finanțare. Însă acest lucru nu înseamnă deloc că segmentul de clienți compus din Persoane Fizice Autorizate este exclus. Din contră, și aceștia sunt interesați de ceea ce generic este descris ca fiind un credit agricol, în special pentru finanțarea proiectelor pe care vor să le deruleze cu ajutorul fondurilor nerambursabile și prin finanțările oferite de APIA. România liberă: În ce condiții pot fi accesate aceste credite? Simona Lăcătuș: În funcție de specificul activității firmelor interesate – fie vegetal sau zootehnic - criteriile principale de eligibilitate pentru agricultori se referă la un număr minim de hectare aflat în exploatație și/sau la un număr minim de animale existente în ferma respectivă. De asemenea, în funcție de tipul de credit solicitat, băncile sunt preocupate ca societățile interesate de contractarea unui credit agricol să aibă un anumit grad de dotare tehnică. România liberă: Ce trebuie să facă o firmă care dorește să contracteze un astfel de credit? Care sunt pașii de urmat? Simona Lăcătuș: Pașii de urmat sunt asemănători, indiferent de domeniul de activitate al companiei solicitante; adică zootehnic sau vegetal. Criteriile de eligibilitate și analiza financiară au câteva elemente specifice acestui domeniu, fiind corelate cu specificul activității. Astfel, băncile iau în calcul tipurile de culturi, perioadele în care clientul are nevoie de cheltuieli pentru înființarea de culturi sau pentru achiziții de materii prime necesare furajării animalelor, perioadele de încasare în funcție de tipul culturilor (toamnă și/ sau primăvară și în funcție de capacitățile de stocare), în funcție de vânzările de produs finit (carne în carcasă, mezeluri etc.). Însă aceste aspecte la care o bancă este atentă pot varia

EDITORI COORDONATORI Dumitru Cozma, Alexandru Ion GRAFICĂ: Adrian Stan PRELUCARE IMAGINE Florin Anghel CORECTURĂ: Livia Săvulescu

punctual, în funcție de specificul fiecărei companii solicitante. România liberă: Știm că până acum cele mai multe credite agricole acordate de către băncile din România au fost accesate de marile companii. Ce așteptări putem avea pentru viitor în privința creditării IMM-urilor din agricultură? Simona Lăcătuș: Credem cu fermitate că numărul de solicitări de credite în acest domeniu va crește. Spun asta ținând cont de noua perioadă de programare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, de liberalizarea pieței terenurilor agricole, precum și de solicitările de finanțare standard ale agricultorilor. România liberă: Care sunt diferențele între creditele acordate marilor companii din agricultură și creditele pentru IMM-uri?

ADVERTISING SALES MANAGERI Adriana Alexiuc, Andra Nistor, Ani Honcioiu, Claudiu Stana, Marius Mihai

Simona Lăcătuș: Trebuie să menționez faptul că băncile primesc solicitări de creditare atât de la exploatații agricole de dimensiuni mari sau medii, cât și din partea exploatațiilor de dimensiuni mici. În general, exploatațiile agricole de dimensiuni mici sunt interesate să obțină credite pentru cheltuieli generale și/sau pentru finanțarea activităților curente și sunt mai puțin interesate de partea de credite pentru investiții. În schimb, pentru partea de credite pentru investiții, exploatațiile de dimensiuni mici apelează cu precădere la fondurile europene. Astfel, IMM-rile accesează în special co-finanțarea bancară aferentă acestor fonduri. România liberă: Cât de interesante sunt aceste credite agricole pentru băncile din România? Simona Lăcătuș: Băncile din România - și în special UniCredit

DIRECTOR DE PUBLICITATE Radu Găvruș radu.gavrus@medienholding.ro

SUPLIMENTUL BĂNCI&ASIGURĂRI COORDONATOR MARKETING: Daniela Bîndilă

este un produs al ziarului

Cotidianul România liberă este un produs

Țiriac Bank - au o expunere diversificată din punct de vedere al domeniilor de activitate finanțate. Domeniul agricol începe însă să capete o pondere din ce în ce mai semnificativă în portofoliile băncilor. Iar acesta cred că este un semn din care se poate vedea cum creditele agricole sunt tot mai interesante nu doar pentru instituțiile bancare, ci mai ales pentru agricultori și fermieri. Băncile din România suțin această arie printr-o abordare completă, prin consultanță atentă și prin îndrumarea către un business solid, prin dezvolrea afacerii și accesarea fondurilor nerambursabile - toate acestea în direcția transformării agriculturii românești întruna la standarde europene. De altfel, este esențial să încurajăm agricultura performantă, în condițiile în care România deține aproximativ 8% din suprafața agricolă utilizată în Uniunea Europeană.

ADRESA: Nerva Traian nr.3, Bl. M101, et.5, sector 3, București CP 031041; Telefon: 021.2028290; Fax: 021.2028143 TIPAR Sigma Media Contact: tipografie@medienholding.ro Telefon: 021/202.81.60



4

ROMÂNIA LIBERĂ, LUNI, 30 IUNIE 2014

analiză Criza ne-a făcut mai economi, în ciuda dobânzilor mici În mod paradoxal, depozitele populaţiei sunt în creștere, cel puţin nominal, în ciuda faptului că dobânzile au fost, vreme de aproape doi ani, real negative, iar creditarea este în scădere. Însă apare și un fenomen îngrijorător – tot mai mulţi oameni evită băncile, ţinând banii „la saltea”.

L

a sfârșitul anului trecut, depozitele la termen ale populației ajungeau la peste 104 miliarde de lei – aproximativ 23 de miliarde euro, pe tendință crescătoare. O sumă mare, dacă o comparăm cu nivelul investițiilor străine directe din 2013 – un an foarte bun din acest punct de vedere, de 2,7 miliarde de euro, dar și de aproximativ 2,5 ori mai mare față de maximul postdecembrist de 9,5 miliarde de euro, în 2008. Dacă ar fi atrași și banii celor 30% care economisesc „la saltea”, suma ar crește mai mult. Economiile – mari ca procent din câștiguri, mici ca sume absolute Potrivit Barometrului Erste Group privind economisirea (un studiu realizat de IMAS International pentru Erste Group, care analizează comportamentul, atitudinile, motivele și îngrijorările oamenilor privind economisirea, prin interviuri telefonice cu 500 de respondenţi din fiecare ţară, cu vârsta peste 15 ani, în Austria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, România, Serbia și Slovacia în septembrie 2013) românii acordă o importanţă mai mare economisirii decât restul populaţiei din Europa Centrală și de Est. Studiul a concluzionat că economisirea este importantă pentru 84% din români și pentru peste 75% din populaţia Europei Centrală și de Est. La polul opus, economisirea este importantă pentru 65% dincehi, 71% din slovaci și 72% din austrieci. Atitudinea faţă de economisire se îmbunătăţește în țările din Europa Centrală și de Est, astfel că 70% din persoanele care economisesc în regiune estimează că vor economisi cel puţin la fel de mult în viitor. Cercetarea mai arată că aproape două treimi dintre românii care economisesc vor să pună deoparte cel puţin la fel de mult în viitor și tot mai mulţi vor să-și majoreze economiile. Numai că aceeași tendință de păstrare a banilor la saltea este surprinsă și de studiul Erste: în România și Serbia, gradul de penetrare

a produselor de economisire este încă redus, iar doi din cinci români preferă să economisească fără a utiliza produsele din sectorul financiar. Cât privește sumele economisite, barometrul arată că, dintre statele din Europa Centrală și de Est, doar Austria, Slovacia și România au înregistrat o majorare a sumei economisite lunar de populaţie. Persoanele care economisesc în România au pus deoparte 40 de euro lunar în ultimul an. Cu toate acestea, doar 19% din românii care economisesc sunt satisfăcuţi de suma acumulată lunar, dar așteptările românilor privind perspectiva economisirii în următorii cinci ani s-au îmbunătăţit semnificativ în ultimul an. Aproape două treimi din românii care economisesc vor să pună deoparte cel puţin la fel de mulţi bani în următorii cinci ani. În plus, ponderea românilor care economisesc și vor să majoreze sumele puse deoparte în următorii cinci ani a crescut puternic în ultimul an, cu 10 puncte procentuale, la 32%. Potrivit unui studiu A. T. Kearney din 2011, însă, valoarea medie a depozitelor bancare ale românilor era de numai 1.193 de euro, cu 60% mai mică faţă de bulgari (1.905 euro), de peste două ori mai scăzută comparativ cu ungurii (2.743 euro) și polonezii (2.907 euro), și de aproape 20 de ori mai mică decât în Germania (20.600 de euro depozit mediu/ cap de locuitor). Comparativ, dintre statele foste comuniste incluse în studiu, Cehia, cu 6.790 euro, și Slovenia, cu 7.405 euro, stau cel mai bine. Locuitorii din Italia, Grecia, Spania și Franţa au depozite medii între 13.400 și 16.773 euro. În România și Serbia, gradul de penetrare a produselor de economisire este încă redus; doi din cinci români preferă să economisească fără a utiliza produsele din sectorul financiar, se mai arată în barometrul Erste. În toate ţările analizate în cadrul Barometrului Erste Group privind economisirea, persoanele care economisesc pun bani deoparte în principal pentru a avea o rezervă financiară sau pentru situaţii neprevăzute, acordând prioritate și economiilor pentru

pensie sau pentru achiziţii mai mici și mai mari. Credite vs. economii Potrivit unor studii GfK, care analizează piața bancară și pe cea a asigurărilor din Europa Centrală și de Est în cele 16 țări, în România, există de două ori mai multe credite decât economii, raport care se menține de aproximativ 4 ani. În anii 2007-2008 erau de aproape trei ori mai multe credite decât economii, însă recesiunea a schimbat datele problemei. Condițiile de creditare au devenit mai drastice, iar perioada de la începutul anului 2009, când dobânzile pentru depozite au fost foarte ridicate, au adus mai multe persoane către bănci în detrimentul altor metode de economisire. Dar, dacă sumele economisite cresc, numărul de clienți scade, atât la credite cât și la produsele de economisire, încă din 2009. Un factor important care duce la scăderea numărului de persoane ce folosesc depozite bancare pentru economisire îl reprezintă ratele dobânzilor, din ce în ce mai mici, spune Anca Zamfirescu, Senior Research Consultant GfK România. În același timp, multe persoane economisesc pe termen scurt sume relativ mici, cu un scop precis - de exemplu, cumpărarea unui produs

electrocasnic – sume pe care ulterior le folosesc în numerar. În această situație, câștigul din dobânzi este considerat nesemnificativ sau chiar anulat de comisioane, mai spune Anca Zamfirescu. Raportul dintre împrumuturi și economii arată un decalaj important între statele europene. Un grup de patru țări iese în mod clar în evidență: Cehia, Slovacia, Germania și Austria, în care jumătate sau peste jumătate din populație deține un produs de economisire, dar acestea sunt și singurele țări în care numărul de persoane care dețin un cont de economii depășește cu mult numărul de persoane care au un împrumut bancar. Germania și Austria conduc la acest capitol, raportul între împrumuturi și produse de economisire fiind de 1 la 3, în vreme ce în Slovacia și Cehia raportul este de 1 la aproape 2. În toate celelalte țări examinate – inclusiv România – penetrarea produselor de economisire se situează în medie la 22% din populație sau chiar mai puțin. În Slovenia, Macedonia și Croația aproximativ 20% din persoane au economii la bănci. Serbia, Ucraina și Turcia sunt primele trei țări în care persoanele care au credite le depășesc pe cele cu produse de economisire de 4,7, 3,3 respectiv 3 ori. Serbia este, de altfel, țara

cu cel mai mic număr de oameni care își păstrează banii în bănci, doar 2,6%. Importanța economisirii O creștere susținută a economisirii, atât ca număr de clienți ai băncilor pe acest segment, cât și ca nivel al sumelor deținute în depozite ar putea fi foarte importantă pentru finanțarea afacerilor, având în vedere că economia României este finanțată în proporție de peste 90% de bănci – cel mai probabil pe fondul slăbiciunii bursei locale – față de media UE 27 de 70%. Mai mult, țara noastră, la fel cu celelate din zonă, se confruntă încă cu repatrierea capitalurilor (și a profiturilor aferente) intrate în anii de boom economic și cu dezintermedierea financiară. Dar pentru a crește mai mult, e nevoie de cel puțin două lucruri: un grad de bancarizare a populație mai bun, însoțit de un grad de pregătire superior al funcționarilor bancari, care să fie capabili să explice potențialilor clienți fiecare produs, pe de o parte și o atractivitate sporită a produselor de economisire care, fără a se reduce la aceasta, necesită cel puțin dobânzi pozitive. Adică o corelare realistă a politicilor privind inflația, dobânda de politică monetară și taxarea.


ROMÂNIA LIBERĂ, LUNI, 30 IUNIE 2014

5

asigurări

Care este prețul sănătății tale?

Preocupaţi de grijile cotidiene, adepţi - unii dintre noi - ai sloganului „Trăiește clipa!“, ne gândim mai puţin la viitor și mai mult la prezent. Așa cum ne alegem o ţintă privind cariera noastră, a copiilor noștri, tot așa trebuie să avem grijă ca aceste ţinte să devină posibile asigurându-ne din timp nu numai un confort material care să le facă posibile, ci și gândindu-ne că numai fiind sănătoși le putem atinge.

I

ar acest lucru îl putem realiza doar cu o protecţie adecvată. Segmentul de populaţie cel mai puternic interesat de asigurările facultative este cel al persoanelor responsabile care preferă siguranţa. În această categorie intră inclusiv persoane cu venituri mici care optează pentru variante de economisire/ investiţie garantată oferite de companiile de asigurări. Din păcate, pentru cei mai mulţi dintre noi, grija pentru asigurarea viitorului este scăzută în acest context economic și social. Având în vedere toate acestea, te întrebi firesc ce pot face companiile de asigurări și inter mediarii în acest context oarecum nefavorabil, în care populaţia are preocupări reduse pentru asigurări? Acum este momentul în care acestea trebuie să reacţioneze original la provocările pieţei. În primul rând, trebuie să se implice în educaţia publicului în ceea ce privește asigurările. Acest lucru trebuie să se întâmple atât prin campanii de informare și educare, cât și prin implicarea directă a angajaţilor companiilor de asigurări sau de intermediere, întrucât ei sunt cei mai în măsură să explice foarte clar toate detaliile produselor de asigurări și să răspundă oricărei întrebări pe care asiguratul ar pune-o. De asemenea, lansarea de produse inovative, promovate inteligent și campaniile de crosspromo pot ajuta populaţia să înţeleagă necesitatea asigurărilor. Și, desigur, accentul acestor lucruri să se pună pe calitate și pe transparenţă în relaţiile cu cei care doresc să-și facă aceste asigurări. Pe lângă ceea ce pot întreprinde societăţile de asigurări, cu siguranţă ar trebui să fie luate și măsuri de natură fiscală care să ajute această piaţă să crească. Pornind de la premisa că mulţi români sunt reticenţi faţă de produsele financiare, implicit asigurări, din cauza lipsei de informare, ASIROM a fost partener la o campanie de informare numită „Asigurăte!”. Conform acestei campanii „educaţia financiară ar trebui să înceapă încă din școală pentru a crește gradul de înţelegere a acestui domeniu. Când vorbim de România, vorbim de o ţară

în proces de maturizare a industriei. Nivelul de penetrare al asigurărilor este încă destul de scăzut în comparaţie cu alte ţări europene. Astfel, pieţele mature din Europa au un grad de penetrare între 8 și 12%, în timp ce în România el este de 1,4% pentru asigurări generale. Este extrem de important ca publicul larg să înţeleagă importanţa protecţiei propriei persoane, a celor dragi și a bunurilor prin alegerea unor produse de asigurare de calitate, mai ales într-o perioadă de provocări economice, cum este cea prin care trece în general economia mondială și în special ţara noastră. În acest sens, 800.000 de broșuri «Ghidul asiguratului» au fost distribuite în București și în ţară în cadrul acestei campanii de informare, aflată deja la a treia etapă”. Din păcate, oamenii devin interesaţi de asigurări abia atunci când conștientizează nevoile și riscurile la care sunt expuși. Și ce este mai important, mai fragil și imprevizibil decât sănătatea? O

stare bună a sănătăţii ne ajută să facem faţă activităţii intense de fiecare zi și să ne bucurăm mai mult de viaţă. Printre produsele inovative lansate de ASIROM se numără și AROMEDICA, o asigurare ce garantează accesul la servicii de calitate într-o vastă reţea de spitale și clinici, atât în sistem privat cât și de stat. În cazul în care tu sau un membru al familiei tale, în calitate de asigurat și coasigurat, vă îmbolnăviţi în mod neașteptat sau suferiţi o vătămare corporală ca urmare a unui accident, veţi putea beneficia de serviciile medicale prevăzute de acest program. Acest program se adresează oricărei persoane

Sediul central: Bld Carol 1 nr. 31-33 sector 2 020912 Tel: 021. 601. 10.99 Fax: 021. 601. 12.88 E-mail: comunicare@asirom.ro www.asirom.ro

fizice sau juridice care încheie asigurarea și va plăti primele de asigurare. Riscurile acoperite, produse pe perioada valabilităţii contractului de asigurare, sunt: îmbolnăviri (boli) neașteptate și imprevizibile care ameninţă sănătatea și/sau viaţa persoanei asigurate/coasigurate și vătămări corporale ca urmare a unui accident. Beneficiile unui astfel de contract sunt următoarele: asistenţă call-center cu personal specializat disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte la numărul 021/9299. Acest serviciu de call center ce funcţionează nonstop este extraordinar de util, el putând

fi utilizat nu doar pentru programări, ci mai ales pentru diverse informaţii legate de profilaxie. Oricând la dispoziţia dumneavoastră, la acest număr găsiţi consiliere medicală pe diverse probleme de sănătate, specialiști din toate domeniile medicinei oferindu-vă sfaturi utile la momentul în care aveţi nevoie de ele, fără a trebui să vă deplasaţi. ambulatoriu de specialitate – consultaţii la medicul generalist și la medicul specialist, analize de laborator, teste diagnosticare, imagistică, teste de diagnosticare avansate de tipul CT și RMN, ambulanţă terestră; mica chirurgie – intervenţii chirurgicale în ambulatoriu de specialitate: ORL, obstetricăginecologie, chirurgie generală, chirurgie plastică și reconstructivă; spitalizare, inclusiv chirurgie (atât în regim privat cât și de stat); fizioterapie și recuperare – consultaţii și proceduri; prevenţie gravide – consultaţii, analize, ecografii; prevenţie cancer prostate – consultaţii și analize; servicii medicale, suplimentare, complexe preventive; servicii medicale, suplimentare, stomatologice atât în unităţi agreate cât și în unităţi neagreate, în limita unor plafoane prestabilite. Grija pentru sănătatea noastră și a membrilor famiilor noastre trebuie să ne îndemne să fim conștienţi și să acţionăm în sensul asigurării unei protecţii adecvate. Privind produsul inovativ AROMEDICA din punctul de vedere al serviciilor oferite, cu acces la analize și specialiști, și consilierea de care putem beneficia permanent la serviciul de call-center, este evident că AROMEDICA reprezintă o bună alternativă la serviciile medicale oferite de sistemul public de asigurari medicale de sănătate.


6

ROMÂNIA LIBERĂ, LUNI, 30 IUNIE 2014

asigurări

Cum funcţionează poliţa RCA Asigurarea RCA este o asigurare obligatorie pentru posesorii de autovehicule, prin intermediul căreia cei care suferă daune în urma unui accident rutier - produs din vina conducătorului auto asigurat - primesc despăgubiri pentru daunele materiale și/sau decesul ori vătămările corporale suferite în acel accident. Practic, o asigurare RCA trebuie încheiată în mod obligatoriu de către toate persoanele (fie ele fizice sau juridice) care vor să înmatriculeze și să circule cu un autovehicul pe drumurile publice din România, fiind menită să asigure despăgubirile necesare pentru cei afectaţi, indiferent de situaţia materială a celui care a produs paguba.

O

poliță RCA poate fi încheiată în baza unui contract de asigurare semnat cu oricare din societățile de asigurare autorizate, cu condiția ca autovehiculul asigurat să fie înmatriculat sau urmează a fi înmatriculat în România. Valabilitate Odată încheiată asigurarea obligatorie RCA, aceasta va fi valabilă în mod automat pe teritoriul României. În plus, asigurarea RCA va acoperi daunele provocate în urma unui incident rutier și pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene și cele aparţinând Spaţiului Economic European, sau pe teritoriul statelor care leagă direct două ţări membre ale Uniunii Europene în care nu există birou naţional. De asemenea, asigurătorii pot extinde valabilitatea teritorială a poliţei de asigurare RCA, acest lucru fiind precizat, în funcție de caz, pe polița de asigurare (în zona verde a acesteia – n.r.). Excepție de la valabilitatea și în alte state a poliței RCA o fac acele asigurări încheiate pentru eliberarea autorizației provizorii de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice din România. Este vorba despre perioada în care autovehiculele circulă cu clasicele ”numere roșii”, caz în care autovehiculul respectiv nu poate părăsi țara iar polița de asigurare este valabilă doar pe teritoriul României. Aceste asigurări se emit pentru perioada de o lună și pot fi contractate de cel mult trei ori, atât cât permite legea pentru eliberarea ”numerelor roșii”. Excluzând excepția mai sus menționată, asigurările RCA se încheie pe 6 sau 12 luni calendaristice. De asemenea, în privința valabilității poliței RCA, posesorii de autovehicule trebuie să mai știe că în cazul în care nu încheie asigurarea obligatorie RCA sau nu o mențin în valabilitate în mod continuu, prin plata primelor de asigurare, săvârșesc o contravenţie. Despăgubiri și tarife Despăgubirile maxime acordate în caz de accident sunt prevăzute în contractul de asigurare RCA (în colțul din stânga-jos al fiecărei

polițe încheiate) iar dacă incidentul rutier s-a produs în termenul de valabilitate al asigurării, aceasta acoperă 4 categorii de despăgubiri cuvenite celor afectați: vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial. pagube materiale. pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat. cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată. Tarifele de prime aferente asigurării obligatorii RCA diferă de la o societate de asigurări la alta. Totuși pe site-urile acestora trebuie să existe în mod obligatoriu informații privind nivelul primei de asigurare. De asemenea, tarifele practicate pot fi diferite de la un conducător auto la altul, în funcție de istoricul acestuia, prin sistemul Bonus-malus (prezentat mai jos – n.n.). La stabilirea tarifelor practicate, societățile de asigurare sunt obligate să notifice acest lucru Autorităţii de Supraveghere Financiară. Totuși, tarifele stabilite nu sunt supuse aprobării de către Autoritate. Sistemul bonus-malus și baza de verificare CEDAM Sistemul bonus-malus este reglementat prin normele emise de către ASF și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2010 pentru persoanele fizice și de la 1 ianuarie 2012 pentru persoanele juridice. Sistemul este unul relativ simplu și presupune acordarea de reduceri sau penalități la eliberarea unei noi polițe RCA în funcție de istoricul fiecărui posesor de autovehicul. Dacă la început sistemul putea fi ”fentat” prin simpla schimbare a asigurătorului din cauză că nu exista o bază de date centralizată la nivel de piață, începând cu 15 septembrie 2012 acest lucru nu a mai fost posibil. Asta pentru că de atunci asigurătorii pot verifica într-un sistem centralizat istoricul fiecărui șofer. Este vorba despre baza de verificare CEDAM, sistem ce este pus în mod gratuit și la dispoziția posesorilor de autovehicule pentru a-și verifica propriul istoric, precum și valabilitatea poliței de asigurare RCA pe care o dețin. Dacă asiguratul se încadrează în una dintre clasele de bonus,

prima de asigurare va fi redusă, iar dacă se încadrează în una dintre clasele de malus, prima de asigurare va fi majorată. Malusul se aplică la reînnoirea poliţei de asigurare în anul următor celui în care au fost plătite daune pe baza unei asigurări pe care aţi deţinut-o la un asigurător RCA, indiferent dacă accidentul s-a petrecut acum un an, doi ani sau mai mulţi ani. Despre sistemul bonus-malus - pezentat în tabelele alăturate – trebuie știute trei aspecte importante: În situaţia în care nu sunt identificate daune plătite la reînoirea asigurării RCA clasa de bonus-malus este ajustată cu o clasă pentru poliţele încheiate pe 6 luni sau cu două clase pentru poliţele de asigurare încheiate pe un an. În situaţia în care cineva deține în proprietate mai multe vehicule, aplicarea sistemului bonus-malus se face individual pentru fiecare vehicul în parte. În cazul în care cineva vinde un vehicul și cumpără altul nou, poate solicita asigurătorului RCA trecerea bonusului de pe vechiul vehicul pe cel nou. Constatarea amiabilă Constatarea amiabilă presupune că șoferii autovehiculelor implicate în accidente rutiere petrecute pe teritoriul României și soldate fără vătămări corporale sau victime, nu mai sunt obligați – începând din data de 1 iulie 2009 – să meargă la poliție pentru a obține autorizația de reparație în situațiile în care completează formularul de constatare amiabilă și depun acest document la asigurător. Cu ajutorul Constatării amiabile, persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru daunele materiale produse în urma accidentului se poate adresa direct societății de asigurare, economisind astfel timpul pe care l-ar fi alocat pentru drumul la poliție, de unde ar fi trebuit să obțină procesul-verbal, dar și autorizația de reparație a vehiculului. Proceduri Posesorii de autovehicule care vor să fie despăgubiți în urma unui accident rutier trebuie să se

adreseze unor diferite entități, care pot varia în funcție de țara în care s-a produs accidentul și de țara în care este înmatriculat autovehiculul al cărui șofer este vinovat, astfel încât: În situația în care cineva a fost păgubit în urma unui accident produs de un vehicul asigurat dar înmatriculat în străinătate, se poate adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru asistență. În situația în care cel vinovat de producerea daunei nu este identificat sau nu deține o asigurare obligatorie RCA valabilă la data producerii accidentului, este recomandat ca păgubitul să se adreseze Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Recomandările ASF Chiar dacă riscul de emitere a unor polițe RCA false este minim în România pentru a nu se expune deloc riscului de a contracta o asigurare RCA falsă, Autoritatea de Supraveghere Financiară recomandă posesorilor de autovehicule să respecte câteva măsuri de siguranță. Astfel: Șoferii trebuie să fie atenți dacă societatea care le eliberează polița RCA este autorizată de ASF întrucât doar 11 societăţi

sunt autorizate să practice asigurarea RCA, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul Autorității. Înainte de semnarea poliței RCA cumpărătorii trebuie să verifice dcă asigurătorul a emis poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor (RCA), vigneta, documentul internaţional de asigurare (Cartea Verde), respectiv chitanţa în cazul în care plata se efectuează cu numerar. Cumpărătorii trebuie să verifice dacă poliţa de asigurare RCA conţine informaţii despre părţile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele maxime de despăgubire, prima de asigurare, clasa bonus-malus, datele tehnice reale ale vehiculului (numărul de înmatriculare / înregistrare, numărul de identificare al vehiculului) conform documentelor de identificare ale acestuia, precum și statele în care acest document are valabilitate, pentru a fi siguri de corectitudinea datelor din poliţă. Nu în ultimul rând, cumpărătorii sunt sfătuiți să utilizeze, ori de câte ori este necesar, baza de date CEDAM disponibilă pe pagina de internet a Autorității.


ROMÂNIA LIBERĂ, LUNI, 30 IUNIE 2014

Asigurarea CASCO

7

asigurări

Persoana vinovată de producerea unui accident rutier nu poate beneficia de despăgubiri prin intermediul propriei sale poliţe obligatorii RCA. Poliţa nu acoperă nici daunele suferite de mașina sa (în timpul unui accident sau doar stând în parcare), și nici eventualele vătămări corporale ale posesorului acestei poliţe în nici o situaţie. Astfel, de vreme ce poliţa obligatorie RCA este dedicată despăgubirii celorlalte persoane accidentate de către un șofer, acesta din urmă rămâne neasigurat în cazul în care nu încheie o poliţă facultativă de tip CASCO.

P

entru că este vorba de o asigurare facultativă, aceasta este mult mai puțin utilizată de către șoferii din România, care consideră – de multe ori – costul acesteia ca fiind prea mare. Judecat din punct de vedere al valorii medii a autovehiculelor aflate în circulație în România – raportat la valoarea asigurării CASCO pe un an de zile (acesta poate varia de la un caz la altul, în funcție de un set de factori printre care se numără, evident, valoarea mașinii ca unul dintre algoritmii principali – n.n.) se înțelege destul de ușor de unde se naște această percepție. Parcul auto din România are o vechime medie de peste 10 ani iar în aceste condiții putem estima fără prea mari probleme că valoarea medie a autovehiculelor – și în special a autoturismelor – înmatriculate și aflate în circulație în țara noastră este de sub 3.000 de euro. Asta în timp ce asigurarea anuală CASCO depășește lejer, în cele mai multe cazuri, valoarea de 500 de euro pentru un autoturism. În plus, statisticile arată că un conducător auto are în medie un accident rutier cu o valoare de aproximativ 30% din valoarea mașinii proprii o dată la 4-5 ani, ceea ce-i face pe șoferi să se simtă relativ feriți de incidente neplăcute pe șosele. Asigurare CASCO obligatorie? Puțin mai sus spuneam că asigurarea de tip CASCO este

una facultativă. Există însă și o excepție de la regulă. Potrivit legislației în vigoare, care reglementează operațiunile de leasing, finanțatorul (adică societatea de leasing – n.n.) are obligația asigurării vehiculelor comercializate în acest mod. Adică societățile de leasing au obligația de a asigura vehiculele. Totuși societățile de leasing deși încheie o astfel de poliță și beneficiază de pe urma ei, utilizatorul autovehiculului este cel care plătește asigurarea, dar rămâne neasigurat în cazul în care suferă vătămări corporale întrucât asigurarea CASCO este pe numele societății de leasing și acoperă doar daunele autovehiculului care, de asemenea, se află în proprietatea de drept a societății respective până la achitarea tuturor ratelor de leasing de către utilizator. Riscurile acoperite de o asigurare CASCO Condițiile de asigurare CASCO pot fi diferite de la o societate de asigurare la alta, atât în ceea ce privește riscurile asigurate, riscurile excluse, cât și în ceea ce privește primele de asigurare și condițiile de plată a acestora. Totuși, riscurile acoperite de asigurarea CASCO pot fi clasificate în 3 mari categorii:

de societatea de asigurare la care apelează șoferii, și cuprind avariile produse în urma unui accident rutier. avariile produse de autorii necunoscuți. pagubele produse de incendii, cutremure sau inundații. daunele rezultate în urma tentativelor de furt.

I. Acoperirile de bază – sunt riscuri incluse în toate polițele de asigurare CASCO, indiferent

II. Acoperirile suplimentare – sunt riscuri care pot fi acoperite sau nu, în funcție tipul de asigu-

rare achiziționat: riscul de furt total sau parțial. daunele produse de ciocnirea cu animale. daunele ce pot să apară pe drumurile închise circulației publice sau pe drumuri forestiere. avarierea jantelor sau anvelopelor fără avarierea altor elemente ale autovehiculului. avarierea motorului mașinii în urma pătrunderii apei în sistemul de admisie a aerului. III. Acoperirile opționale – sunt riscuri care nu sunt legate direct de protecția autovehiculului, dar au o legătură strânsă cu acesta: asigurarea de accidente a persoanelor aflate în autovehicul. tractarea autovehicului și asistența rutieră. posibilitatea de înlocuire a autovehiculului pe durata reparațiilor efectuate etc. În funcție de condițiile contractuale aprobate între asigurători și beneficiari, societățile de asigurare sunt obligate să plătească despăgubirile cuvenite în funcție de evaluarea efectuată pentru fiecare caz în parte. La rândul său, dacă este cazul, proprietarul trebuie să suporte o parte din valoarea pagubei în cazul asigurărilor CASCO cu franșiză. Franșiza este acea parte din

valoarea daunei pe care o suportă proprietarul vehiculului. Aceasta poate fi stabilită de către societatea de asigurare ca valoare fixă sau ca procent din suma asigurată sau din valoarea daunei. Recomandări pentru viitorii beneficiari CASCO Atenția este cuvântul la ordinea zilei în privința asigurărilor CASCO. Asta datorită complexității dată de numeroasele variante și opțiuni existente pe care viitorul asigurat trebuie să le aleagă. Astfel, companiile din domeniu recomandă clienților să fie atenți la câteva aspecte importante atât înainte de încheierea poliței CASCO, cât și în timpul încheierii sale, înainte de a semna angajamentele contractuale: analizați cu atenție toate ofertele existente pe piață, întrucât acestea pot varia de la o societate la alta. cereți cât mai multe informații de la asigurătorul selectat, pentru a vă lămuri toate întrebările pe care le aveți cu privire la polița CASCO pe care urmează să o încheiați. Întrebați ce aveți de făcut în cazul producerii riscurilor asigurate, care sunt service-urile în care este acceptată polița CASCO respectivă etc.



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.