Sănătate se distribuie gratuit cu România liberă
marcă
înregistrată
octombrie 2014
Să spunem NU automedicației! editor coordonator maria capelos „Starea de sănătate este acea stare relativă care ține puțin și nu prevestește nimic bun”, spune unul dintre interlocutorii suplimentului nostru de sănătate. Fraza nu are rolul să ne sperie, ci doar să ne atenționeze că a avea grijă de sănătatea noastră presupune câteva reguli simple de viață. Menținerea unui regim de viață normal, echilibrat, prezentarea la medic în timp, controale periodice. Un regim echilibrat presupune nu numai respectarea unui program de masă, consumarea și combinarea alimentelor corect, ci și mișcare în aer liber, sport, evitarea unor obiceiuri vicioase precum fumatul sau alcoolul. Este indicat să mâncăm cu moderație tot ceea ce natura ne oferă, pentru că suntem parte din natură mai mult decât ne închipuim. Ea ne oferă hrana, dar și o multitudine de remedii pentru menținerea sănătății, prevenind dezechilibrele și/sau vindecând anumite afecțiuni. Avantajul acestora este deja binecunoscut: nu aduc substanțe de sinteză, chimice, în organism, nu produc efecte secundare. Despre cum acționează unele din remediile pe care natura ni le oferă din plin aflăm de la un specialist în gemoterapie, o știință ce utilizează extracte din țesuturi embrionare vegetale precum muguri, mlădițe, rădăcini tinere, semințe etc., a căror intervenție în metabolism este profundă și nonviolentă. Când și cum pot fi utilizate terapiile complementare, aflăm din piramida îngrijirilor. Conform acesteia, terapiile complementare sunt recomandate și au rezultate în diverse afecțiuni, mai ales a celor de sezon, dar și
pentru îmbunătățirea calității vieții în cazul unor afecțiuni mai grave, alături bineînțeles de tratamentele convenționale, chimice. Și pentru că suntem deja în sezonul rece, părinții încep să se întrebe, firesc, cum este mai bine să procedeze. Poate fi tratată o răceală banală cu medicamente homeopate? Când o răceală este banală și în cât timp de la debutul ei trebuie să ne prezentăm la medic? Este cazul să administrăm copiilor noștri antibiotice atunci când răcesc? Trebuie să ne îngrijorăm dacă face răceli repetate în perioada septembrie-martie? Sunt multe întrebări care ne frământă, și la fel de multe răspunsuri, nu de puține ori contradictorii. Responsabilitatea părintelui, având în vedere că de modul în care ne tratăm copilul acum depinde sănătatea viitorului adult, este uriașă. Specialistul ORL intervievat de noi ne spune că un copil poate face până la șase-opt răceli pe sezon fără să ne speriem și să ne întrebăm dacă nu cumva trebuie să-i dăm ceva pentru întărirea sistemului imunitar. Din fericire, acesta are propriile lui mecanisme de autoreglare, știe să se autoeduce. Nimic nu se administrează fără analize care să identifice dacă este cu adevărat slăbit sau nu. Tot așa cum și administrarea antibioticelor - atunci când este cu adevărat necesar și numai după ce am epuizat clasicele medicamente de răceală - se face doar după realizarea unei antibiograme. Nici un simptom nu trebuie privit cu indiferență, nici o afecțiune nu trebuie tratată după ureche. Este bine să prevenim boala, nu să ajungem să o tratăm.
Bd. Carol I, nr. 34-36, et. 11-12, sector 2, Bucureşti, clădirea IBC-Modern Telefon: 021.202.82.90; Fax: 021.202.81.43 Sănătate este un supliment al ziarului România liberă este un produs
EDITOR COORDONATOR: Maria Capelos GRAFICĂ: Adrian Stan PRELUCRARE FOTO: Florin Anghel CORECTURĂ: Livia Săvulescu
ADVERTISING SALES MANAGER: Adriana Alexiuc; Ani Honcioiu; Claudiu Stana MARKETING Andra Nistor
DIRECTOR DE PUBLICITATE: Radu Găvruș DIRECTOR DE PRODUCȚIE ȘI TIPOGRAFIE: Mihai Voivod
TIPAR: Grupul de presă și tipografie ROMPRINT
Sănătate toamnă 2014
3
Trebuie să fim foarte atenți la cum amanetăm viitorul copiilor noștri Cele mai frecvente afecțiuni de toamnă sunt cele din sfera aparatului respirator superior, cum ar fi rinitele, rinosinuzitele, o consecință a rinitelor, rinofaringitele, amigdalitele și, bineînțeles, otitele. Acestea, neîngrijite, netratate din scurt pot evolua către traheite, traheobronșite, pneumonii. Despre toate acestea vorbim cu domnul doctor Sorin Dan Cadar, specialist ORL și președintele Asociației Române de Homeopatie Clinică. În cazul copiilor, când trebuie să se prezinte părintele la medic după apariția primelor simptome, în cât timp? Mai ales în cazul copiilor, este ideal ca după 12-24 de ore de la apariția primelor simptome să ia legătura telefonic cu medicul de familie și să înceapă niște demersuri adecvate, corecte. Iar dacă în urma sfaturilor primite, undeva în 48-72 de ore situația nu se stabilizează și nu începe rezoluția bolii trebuie să se prezinte la cabinet. În maximum trei zile este obligatoriu să se prezinte la medic. Ce facem în cazul unor răceli repetate într-un sezon? Trebuie să ne impacientăm, să facem un control ORL amănunțit? La copii mai ales, controlul ORL este binevenit, indiferent ce motivație are părintele, în fapt copilul, deoarece la copii avem două mari, imense, patologii, care ocupă cam 80 la sută din ceea Piramida îngrijirilor este următoarea: la bază sunt îngrijirile normale: igienă, alimentație, sport, aer liber, în general o viață echilibrată, fără abuzuri. Partea a doua: apar niște problemuțe și atunci putem aplica așa-zisele îngrijiri băbești, mai o frecție, mai un ceai, mai un unguent natural. Sunt foarte bune eficiente. Suind pe piramidă apare fenomenul de patologie. Acum intrăm în terapia complementară, adjuvantă. Vorbim despre acupunctură, reflexoterapie, homeopatie, apiterapie. Dacă nici la acest nivel problemele nu se rezolvă, urmează terapia convențională – nu se mai spune alopată. Dacă nici asta nu merge, atunci ajungem la chirurgie, chimioterapie, care reprezintă vârful. Terapie homeopatică este o terapie de primă intenție în opinia mea. Se poate începe întotdeuna cu această terapie homeopatică, în afecțiunile de sezon. De asemenea, homeopatia este extrem de eficientă alături de terapia convențională. Sunt acele afecțiuni cronice, de exemplu, hepatitele cronice. Avem terapia convențională, dacă hepatita este generată de un virus, dar alături de terapia retrovirală clară, homeopatia își dovedește foarte, foarte mult eficiența prin îmbunătățirea calității vieții. De asemenea, în stadiile terminale sau în stadiile oncologice, alături de terapia convențională este clar că homeopatia are o eficiență deosebită în ceea ce privește calitatea vieții. În Uniunea Europenă se pune mult accent pe calitatea vieții, pe cea a bolnavului cronic. Homeopatia poate asigura și are eficiență în asigurarea calității vieții. Homeopatia, în primele stadii ale afecțiunilor de sezon rece și bineînțeles în afecțiunile cronice, în modularea imunitară a unor copii care fac răceli repetate, este extrem de eficientă. 4
toamnă 2014 Sănătate
ce înseamnă prezentare la medic: sfera ORL și sfera digestivă. Restul sunt rarități. Cu alte cuvinte, de câte ori medicul îl prinde pe copil în cabinet trebuie să-l consulte ORL. Medicul de familie poate face un control ORL și doar dacă e ceva mai complicat atunci îl trimite la medicul specialist. În ceea ce privește aceste răceli frecvente, se știe de către lumea pediatriei că fiecare copil are „voie” să facă până la șase-opt răceli – viroze banale – în sezonul rece, adică perioada septembrie-martie. Nu ne speriem dacă sunt de natură medie, adică un nas care curge, care nu necesită anibiotic, stat acasă o săptămână, care nu fac febră mare, deci vorbim de răceli banale curente, ce se tratează în trei zile. Acestea nu sunt de speriat, având în vedere că sistemul imunitar, ca si cel nervos, muscular, ca și multe alte sisteme, se autoeducă. El trebuie să se îmbolnăvească pentru a-și face baza de anticorpi pentru viitor. Sistemul imunitar, dacă nu vede virusul, nu face anticorpi. A doua oară când îl vede știe deja ce are de făcut, a treia oară știe și mai bine și acționează ca atare.
Dacă vorbim de adulți, la cât timp ați recomanda un consult ORL, preventiv? La adulți nu este necesar un control ORL preventiv. La adulți este necesar, pe grupe de vârstă evident, controlul anual periodic care presupune analizele de rigoare vizând starea de sănătate, iar la ORL trebuie să se prezinte în maximum trei zile de la apariția unui
simptom din această zonă. În general, adulții bagatelizează rinitele, sinuzitele, otitele, iau un paracetamol, niște picături, o țuică fiartă, niște frecții, numai că astea nu rezolvă problemele, le cronicizează. La adulți, cel mai mare handicap al medicului este afecțiunea cronică și aici mă refer mai ales la sinuzitele cronice. Pacientul adult se tratează cum știe el și zice că i-a trecut.
Peste două-trei săptămâni îl apucă din nou și iarăși face același lucru și iar îi trece și povestea se repetă. Însă când nu mai poate ajunge la medicul ORL-ist, atunci avem de-a face deja cu o sinuzită cronică. Cu alte cuvinte, și adulții, de la primul simptom în sfera ORL, în maximum trei zile trebuie să se prezinte la medic. Vizavi de controlul preventiv, există chiar și o glumă: avem impresia că suntem sănătoși, mergem la un medic că o va rezolva. Nimeni nu e sănătos. Starea de sănătate este acea stare relativă care ține puțin și nu prevestește nimic bun. Așa că oricărui om dacă vrei să-i faci un control ca la carte este imposibil să nu-i găsești ceva, mai ales în sfera ORL: o deviație de sept, o rinită, dar unele din aceste lucruri sunt curente, apar și dispar. Organismul lucrează, își face treaba. Lumea este îngrozită când aude de deviație de sept considerând că trebuie neapărat să se opereze. Nu, nu este adevărat. Deviația de sept este prezentă la 90% din populația Terrei. Dar, din acești 90% maximum 5% trebuie operați. 95% din oamenii care au deviație de sept trăiesc în concubinaj, că să spun așa, cu acest lucru, fericiți până la adânci bătrâneți. Deviația de sept se operează numai atunci când ea este cauza unor afecțiuni cronice și aici mă refer inclusiv la afecțiunile bronho-pulmonare: un om nu respiră foarte bine, face sinuzită, 6
toamnă 2014 Sănătate
supurează permanent și de aici apare o afecțiune cronică. Dar dacă această deviație nu stă la baza unei afecțiuni cronice, trenante, atunci nu are rost să o operăm. Întotdeauna în activitatea mea mi-am pus problema: vine cineva cu deviație de sept, încă nu știu exact cauza deoarece nu i-am făcut încă investigații. Bun, eu îi propun să spunem operația, dar îmi pun întrebarea: dar dacă nu deviația de sept este cauza, ce-am făcut atunci?! Îl operez, să spunem, pacientul continuă să aibă aceleași simptome, și mă va întreba: ok, m-ați operat, de ce nu mă vindec? Îi dau un tratament după operație și se vindecă. Dar atunci nu vine și mă întreabă: dar dacă făceam tratamentul fără să fac operație, nu cumva mă vindecam și așa? Eu ce-i răspund în acest caz!? Recomandați vaccinuri sau alte tipuri de medicamente care pot conduce la creșterea imunității? Creșterea imunității înseamnă ceva de genul: tovarăși, să facem totul pentru creșterea capacității armatei noastre de a interveni. Ok, creștem capacitatea, dar care? Marina, infanteria, aviația... Unde trebuie să creștem? Cam așa este și cu imunitatea. Dacă o creștem prea mult dăm în leucemie și nu o să ne placă. Întotdeauna trebuie să se facă niște analize și dacă acestea ne semnalează ceva, se
intervine acolo unde sistemul imunitar nu este corespunzător. Sunt ferm împotriva administrării otova, la grămadă, de medicamente de creștere a imunității. Este o mare prostie. Și sistemul ăsta imunitar are departamente: viral, bacterian, autoimunitate, alergii. Ce creștem? Dau un exemplu întâlnit în cabinet. Avem copii care răcesc frecvent, și atunci ne grăbim să le creștem imunitatea. Prostii. Făcându-le analize, constatăm că, de fapt, copiii au un substrat alergic. Le crește imunitatea, dar le crește și alergia. Si atunci ce am făcut? Problema cu copiii - că aici apare neînțelegerea și, din păcate din partea părinților - este că dacă azi fac o greșeală nu se va vedea mâine, poimâine, se va vedea pe la 20-25 de ani. Cu alte cuvinte trebuie să fim foarte atenți la cum amanetăm viitorul copiilor noștri în prezent. De exemplu, să-i dăm vitamina D copilului? De ce să-i dăm? Hai să-i facem o amărâtă de analiză, să vedem care-i valoarea. Dacă are nevoie îi dau, dacă nu, de ce să-i dau? Pentru că pot să produc hipervitaminoză. Organismul funcționează pe teoria suficienței. El când are nu mai produce și dacă eu îi dau mereu pe gură, el nu mai produce, azi, mâine și uite așa, în timp, organul care ar trebui să producă este întrebat de organism: măi, tu ce faci acolo, stai degeaba. Legea de bază a biologiei, funcția creează organul.
Un maestru care m-a învățat pe mine și partea asta de medicină internă, profesorul Mihail Anton de la Colțea, totdeauna spunea: orice diagnostic este minunat, orice tratament este superb cu o singură condiție, să răspundă la întrebarea De ce? Vin unii părinți și spun: mi-a dat doctorul medicamentul cutare. De ce, întreb. Păi, mi-a spus că face bine. Doamnă, vă mai dau și eu încă o sută care-i fac bine, dar de ce? Un exemplu, se spune că e bine să bei cât mai multă apă. Hai, să facem un experiment, care s-a și făcut de fapt, beți 10 litri de apă pe zi. Într-o lună, sunteți gata. Deoarece veți pierde atât de mulți electroliți încât veți intra într-o afecțiune foarte serioasă. Apa face bine? Da, dar nu abuziv. Totul trebuie făcut cu măsură și trebuie să răspundă la întrebarea: De ce? Vine copilul cu un 25 hidroxi D, vitamina D, îi dau, dar după patru-cinci luni verific să vedem dacă am ajuns la cât trebuie să aibă și dacă a ajuns, oprim administrarea. Sau administrarea de fier. I se dă copilului și când fierul ajunge să fie prea mult și nu o să mai aibă organismul ce face cu el - deoarece acesta nu se elimină nici prin fecale nici prin transpirație, respirație sau urină, atunci organismul îl va depune și primul loc unde îl va depune va fi pe ficat. Și totuși medici și părinți procedează așa... Tragedia în medicină este fenomenul de rutină. Momentul în care un medic devine rutinat, este momentul când se poate greși. Un alt maestru, profesorul Gavriliu, de la care am învățat foarte multă chirurgie și principii chirurgicale ne spunea: „Dragii mei, orice operație, pe care poate ați mai făcut-o de câteva ori până atunci, trebuie să o priviți ca pe prima operație din viața voastră. Cu alte cuvinte, trebuie să vă țâțâie fundul pentru orice.”. Rutina este cea mai mare greșeală a medicului. Care pot fi consecințele unor otite repetate? Cea mai frecventă și, cinic vorbind nevinovată, este scăderea auzului. Otitele repetate, depinde și ce fel de otite: cu timpan închis și cu timpan deschis, frecvența otitelor cu timpan închis fiind mult mai periculoasă ca urmări decât repetatele otite cu timpan deschis – pot conduce la scăderea auzului. La otitele care supurează, tu ca medic vezi foarte bine ce este acolo și poți să începi să 8
toamnă 2014 Sănătate
acționezi. În otitele cu timpan închis este ca la cutia Pandorei, habar nu ai ce e acolo și când ajungi să o deschizi începi să plângi când vezi ce e acolo. Otitele cu timpan închis sunt foarte dureroase. Când se deschide și începe să curgă ce este acolo încetează și durerea și febra. Este dorința organismului de a scăpa de ceea ce-l deranjează. Voma, de exemplu, nu trebuie oprită, trebuie scos tot ce este acolo, ceea ce deranjează stomacul. Apoi, lasă-l în repaus o zi-două, că nu a murit nimeni de foame. La vărsături, lichidele se dau întotdeauna la temperatura corpului și în cantitate foarte mică, cu lingurița, nu se dau reci, nu se dau calde. De ce? Pentru ca organismul să nu prindă de veste că a intrat ceva. Dacă se prinde, îl va da imediat afară. Tusea uscată, de exemplu, este dăunătoare, tusea umedă este perfectă, pentru că se elimină ceea ce organismului nu-i place. La otitele frecvente riscul este scăderea auzului în primă fază, apoi pot să apară și probleme mult mai grave. Dupa părerea mea, în ORL avem multe afecțiuni destul de dramatice. Pe unele nu trebuie să le tratăm agresiv, otita însă trebuie tratată agresiv. O otită la debut este tratată de multe ori cu antibiotic. Nu este bine. Antibioticul cronicizează. O otită cu timpan închis nu va exista niciodată ca atare, ea vine ca o complicație a unei rinite care produce o inflamație a trompei lui Eustachio, care se închide și nu se mai face astfel aerisirea. Primul gest pe care-l faci - așa scrie în cărți, așa fac și eu și văd că merge bine – este să dai dezobstruant nazal, antiinflamator și antialergic. Asta în terapia convențională, dar există și medicamente homeopatice antiinflamatorii. Este ca într-o cameră în care este fum, sau miroase urât. Ce faci în primul rând? Aerisești, scoți fumul și mirosul afară, nu dai cu odorizante. Așa este și aici, nu dai antibiotic din prima, aerisești. Dacă dovedești prezența unui stafilococ, atunci dai antibiotic. Celebra problemă: când dăm antibioticul? El se dă doar în două situații și asta nu este invenția mea, nu sunt eu deșteptul. Se dă în urgență maximă, cu semne septice care pun în pericol viața pacientului și atunci se dă un antibiotic cu spectru larg până când faci analize, și în ambulator doar atunci când am dovedit prezența unui microb și am făcut antibiograma, ce-mi spune exact care este antibioticul la care microbul respectiv răspunde. Vorbind despre stafilococul auriu, acesta este
prezent la 95% din populația de copii. Laboratoarele chiar scriu: portaj. Atât timp cât el nu creează patologie, lasă-l în pace. Dacă creează patologie, atunci ne ocupăm și noi de el. Copiii au gâtul mai roșu decât adulții în mod normal, fiziologic, nu trebuie să ne speriem atât timp cât nu există simptome. Rinitele? Toată lumea pare a avea rinită și folosește picături... Rinitele sunt o inflamație nespecifică sau specifică a cornetelor nazale sau a mucoasei. Inflamația asta are extrem de multe cauze. În condițiile vieții moderne avem poluare, modificări de temperatură, alergiile. 80% din rinite au un substrat alergic, de fapt. Dacă medicul are curiozitatea să verifice tot ce înseamnă sistem imunitar pe linie alergică, va constata că 80% au substrat alergic. Rinitele la adulți recunosc drept motivație și o reacție sinusoidală. Sinuzită în sine nu există, pentru că drumul spre sinus trece fie prin nas, deci o rinită, fie prin stomatologie. O rinită tratată prost duce la sinuzită. Dacă tratăm sinuzita, dar nu și rinita, nu am rezolvat de fapt problema. Întotdeauna există rinosinuzită, rino-otită, iar când tratăm, tratăm cauza. 70% din cauza rinitelor vasomotorii, iritative este undeva fie în sistemul endocrin, fie în sistemul nervos, chiar dacă vi se pare ciudat. Medicamentele pentru sistemul anxios-depresiv produc rinite. Cauți în sistemul endocrin, în cel nervos, inclusiv în sistemul digestiv trebuie să cauți pentru a afla cauza rinitei vasomotorii. Un reflux gastroesofagian va conduce și la înfundarea nasului. Tratamentul nu constă în nici un caz în picături. Nu numai că dau dependență, dar pot conduce și la alte complicații. Se tot spune mereu să nu se dea antibiotice în gripă. Este adevărat, că uneori medicii dau, de teama de a nu apărea complicații. Greșelile se fac din frică, neștiință și lene. Da, ne grăbim să dăm antibiotic gândindu-ne să nu apară complicații, dar este greșit. Iar frica vine tot din neștiință. Dacă te faci medic trebuie să-ți și placă și să depui și puțin interes să studiezi și să te pui la curent cu tot ceea ce apare nou. În medicină se schimbă foarte repede lucrurile. Trebuie să pui pasiune în medicină. Nu am spus-o eu, dar medicina nu este o profesie, este o vocație. Fiecare organism are particularitățile lui și asta este și frumusețea acestei profesii.
Frumuseţe fără bătrâneţe şi bună dispoziţie din sport şi nutriţie Oricât am încerca să spunem că o formă frumoasă contează doar pentru cei superficiali, adevărul este că respectul pentru tine şi pentru ceilalţi este exprimat şi prin felul în care arăţi. În plus, un corp frumos şi echilibrat este şi o dovadă a unei vieţi sănătoase. Şi ce poate fi rău în asta? De-a lungul timpului, studiile au arătat că, în medie, femeile au tendinţa ca de cele mai multe ori să considere o greutate prea scăzută ca fiind ideală și să se supună frecvent unor diete drastice și inutile, în vreme ce bărbaţii se situează la polul opus și să optează pentru o greutate mai mare decât cea recomandată. Pentru descoperirea unei greutăţi sănătoase, se recomandă să luaţi în considerare indicele de masă corporală (Body Mass Index) sau IMC, care a apărut în anii 1940 la iniţiativa belgianului Adolphe Quetelet și care reprezintă un indicator statistic al masei unei persoane raportată la înălţimea acesteia. 10
toamnă 2014 Sănătate
IMC este un calcul care demonstrează starea de sănătate a unei persoane, în primul rând. Mai exact, formula în urma căreia rezultă IMC-ul este:
Iată și concluziile în funcţie de rezultate: IMC sub 18,5: risc pentru sănătate: ridicat - această valoare indică riscuri pentru sănătatea ta, este mult prea mică pentru o sănătate optimă. IMC 18,5-24,9: risc pentru sănătate: minim/scăzut.
IMC 25-29,9: risc pentru sănătate: scăzut/moderat. IMC 30-34,9: risc pentru sănătate: moderat/ridicat. Acesta este un semn de avertisment: schimbă-ţi dieta acum! IMC peste 35: risc pentru sănătate: ridicat - greutatea îţi afectează în mod radical sănătatea. Scapă de surplusul de greutate! Alimentele care păstrează un corp armonios Echilibrul este esenţial în tot ce ţine de sănătate, dar există o serie de alimente pe care este recomandat să le incluzi cu prioritate în dieta ta zilnică datorită aportului crescut de vitamine, minerale, fibre și
EXCEPŢIILE DE LA IMC Calcularea IMC nu este relavantă pentru copii şi oameni în vârstă. De asemenea, excluşi din ecuaţia IMC sunt sportivii de performanţă, cu o masă musculară crescută, care cântăreşte mai mult decât depozitele de grăsime, ceea ce va duce la rezultate mai mari decât în cazul unui corp obişnuit. Un exemplu sunt jucătorii de rugby al căror IMC indică obezitate cu toate că grăsimea în exces lipseşte. hepatice sau ficat gras
antioxidanţi și a conţinutului redus de calorii furnizate, ceea ce ajută nu doar la obţinerea unui corp frumos, dar și a unuia sănătos. Printre aceste alimente se numără: • Anghinare - pentru o inimă puternică. Alege anghinarea de culoare verde închis, cu fructe care eliberează suc atunci când sunt stoarse. • Sparanghel – pentru o digestie optimă. Sparanghelul trebuie să aibă o tulpină dreaptă și tare. Se consumă după îndepărtarea capetelor lemnoase. • Avocado – pentru sănătatea sistemului cardiovascular. Fructele trebuie să fie tari, nepătate și coaja, cerată și strălucitoare. • Broccoli – pentru un sistem imunitar puternic. Buchetele de broccoli trebuie să fie verzi și tari. • Ananas – previne tusea și răceala, întărește sistemul osos și menţine sănătatea gingiilor. • Roșii – proaspete sunt pline de vitamine (A, C, E), flavonoiziţi (antiinflamatori naturali), potasiu, săruri minerale. În plus, odată gătite, furnizează licopen, un puternic antioxidant care imunizează organismul împotriva unor tipuri de cancer. • Ardei gras – pentru un sistem imunitar puternic și o piele frumoasă și sănătoasă. Conţinutul de capsaicină din el reduce nivelul colesterolului rău, controlează diabetul și diminuează inflamaţiile.
Sportul ca mod de viaţă Potrivit cercetătorilor britanici de la Universitatea Cambridge, exerciţiile fizice susţinute reduc în medie cu 40% predispoziţia genetică la obezitate. În concluzie, scuza dictărilor genetice poate fi contrazisă cu ușurinţă. De asemenea, gimnastica aerobică, de pildă, declanșează eliberarea peptidei YY, hormon care suprimă apetitul și “reactivează” sensibilitatea neuronilor implicaţi în controlul saţietăţii. În plus, un corp frumos poate fi modelat în timp de tipul de sport practicat. Firește, cele mai multe schimbări se văd dacă activitatea sportivă începe devreme, din copilărie. • Dansul dezvoltă scheletul, stimulează creșterea în înălţime,
corectează poziţia coloanei, stimulează mobilitatea și nu în ultimul rând dezvoltă controlul motric. • Patinajul îmbunătăţeşte postura şi echilibrul și crește mobilitatea. • Datorită undelor acvatice, care elimină celulita treptat, înotul este unul dintre sporturile recomandate atunci când se discută despre procese de slăbire. Cu atât mai mușt cu cât, efortul depus arde multe calorii și dezvoltă frumos masa musculară fiindcă în timpul înotului ne folosim aproape toţi mușchii corpului. Nu în ultimul rând, studiile arată că mișcarea fizică regulată reduce cu până la 25% riscul apariţiei stărilor depresive și de anxietate, îmbunătăţind funcţiile mentale și capacitatea de concentrare. Sănătate toamnă 2014 11
Facem parte din natură Absolventă a Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, doamna doctor Zsuzsanna Erika Giurgiuman este medic primar medicină de familie în Cluj-Napoca. A urmat cursurile de homeopatie clasică ale profesorului George Vithoulkas în perioada 2003-2006, domeniu pe care nu l-a abordat însă în practica medicală curentă. A ales în schimb gemoterapia, devenind lector de gemoterapie. Vom discuta cu doamna doctor despre cum putem să folosim această terapie, dar și despre sistemul imun. Unde suntem mai vulnerabili din punctul de vedere al sistemului imun?
Este bine de știut că mucoasele (digestivă, respiratorie, urinară, genitală) vin permanent în contact cu antigenele, în special mucoasa intestinală, motiv pentru care la aceste nivele suntem cel mai vulnerabili. Tocmai din acest motiv s-a dezvoltat un puternic sistem imun al mucoaselor. Poate suna banal, dar reacția de apărare nespecifică este inflamația. Procesul inflamator poate fi acut sau cronic. Răspunsul imun adaptativ, specific, este centrat în esență pe secreția de anticorpi care elimină și blochează antigenele nonself. Cum identificăm faptul că sistemul nostru imunitar este slăbit?
Pot exista în acest sens "semnale de alarmă", singulare sau grupate, cum ar fi: oboseala cronică, herpes recidivant, infecții trenante sau repetitive la nivel respirator, urinar, tegumentar, candidoze greu vindecabile buco-faringiene, vaginale, intestinale, scădere în greutate aparent fără cauză. Există analize medicale ce pot indica imunodeficiențe?
Pornind de la analize de laborator uzuale, cum ar fi o hemoleucograma, V.S.H., eventual și o proteină C reactivă, ne dăm seama dacă în organism există un proces inflamator, dacă e prezentă o infecție sau 14
toamnă 2014 Sănătate
o stare de anemie. Din acest moment, dacă se impune, se pot iniția investigații pe organe și sisteme sau teste imunologice care pun în evidență calitativ și cantitativ anticorpi și/sau antigene. Poate un sistem imunitar slăbit să conducă la instalarea unor boli grave?
Categoric. De exemplu, o simplă infecție tegumentară, pulmonară sau intestinală se poate solda cu complicații și evoluție trenantă sau chiar cu deces. Natura ne pune la dispoziție imunostimulente?
Omul modern se crede și se simte foarte des detașat, desprins de și din natură. Noi facem parte din natură, structurile vegetale și animale sunt foarte apropiate între ele, motiv pentru care noi asimilăm hrana din natură cu ușurință. O alimentație echilibrată trebuie să conțină și plante aromatice și condimente, nu numai pentru desfătarea papilelor gustative, ci și pentru efectul lor imunostimulator. Utilizarea lor ar trebui să facă parte din cultura și obiceiurile noastre culinare. Să amintesc câteva dintre ele: scorțișoara, cuișoarele, cimbrul, oregano, busuiocul, ghimbirul, pătrunjelul, rozmarinul, chimenul. Natura meleagurilor noastre ne oferă generos fructe și legume cu conținut ridicat de substanțe antioxidante care ne protejează de așa-zișii ra-
Toate componentele corpului omenesc - concretizate în organe și sisteme - au importanța lor și nimic din acest edificiu viu nu este de prisos. Astfel, sistemul imun funcționează ca o instituție supremă de apărare care identifică și elimină agresorii externi bacterii, virusuri, ciuperci, paraziți, toxine, veninuri etc., care pot pătrunde în organismul uman și pe cei interni care pot fi celule moarte, celule tumorale, celule degradate, molecule proprii degradate sau modificate. Rolul major al sistemului imun rezidă în capacitatea de a recunoaște și distinge celulele și moleculele proprii, numite în literatura de specialitate self, de cele străine, numite nonself. Pe cât de simplu este acest enunț, pe atât de complexă și aproape miraculoasă este realizarea lui. Imunologia, ca ramură a științelor biomedicale, a luat un avânt deosebit în ultimii douăzeci de ani, fenomen concretizat și prin trei premii Nobel acordate în 2011 pentru cercetări și descoperiri în acest domeniu. Din punct de vedere etimologic, imunologia derivă din latinescul imunus care înseamnă scăpat de, eliberat de - noi am adăuga boala, altfel spus, sistemul imun, alcătuit din componente celulare și moleculare, ne "ferește" de îmbolnăviri. Toate organismele vii dispun de un sistem de apărare și, cu cât sunt mai evoluate, cu atât se perfecționează și sistemul lor imun. Corpul omenesc dispune de o imunitate naturală sau înnăscută care înglobează mecanisme de apărare existente înaintea contactului cu un agent agresor și o imunitate adaptativă sau specifică, care se dobândește în timpul vieții, în urma expunerii la agenți agresori sau prin vaccinare. Este oportun să cunoaștem câțiva termeni medicali des uzitați în lumea medicală: ANTIGEN (Ag) este orice substanță străină de origine exogenă sau endogenă, capabilă să inducă declanșarea unor reacții imune; ANTICORPII (Ac) sunt molecule sintetizate sub influența antigenelor cu care apoi reacționează specific; ȚESUTUL LIMFOID este suportul anatomic al sistemului imun, fiind reprezentat de: structuri distincte (ganglioni, timus, amigdale, splină), celule diseminate printre celulele altor organe și sisteme și enclave limfoide, detectabile în masa altor sisteme și țesuturi (măduva osoasă și așa-numitele plăci Payer situate pe marginea liberă a intestinului).
dicali liberi, compuși foarte instabili din organism care apar în mod natural dar care, în exces, aduc boala și îmbătrânirea prematură. Ar fi foarte indicat să facem câte o cură de afine, mure, coacăze negre, zmeură, cătină și să folosim des în alimentație morcovii, sfecla roșie, varza roșie, broccoli, conopida, spanacul și nu în ultimă instanță usturoiul și ceapa. Ce este gemoterapia și cum poate ea furniza remedii pentru un organism slăbit sau pentru anumite boli?
Gemoterapia este o terapie vegetală mai nouă, fundamentată științific la sfârșitul anilor '50 de către medicul belgian Pol Henry. Ea utilizează extracte din țesuturi embrionare vegetale, numite meristeme, adică: muguri, mlădițe, rădăcini tinere, semințe, etc. În mod corect, această terapie ar trebui să se numească meristemoterapie, dar din motive de acceptare mai facilă a unor termeni față de alții, s-a acceptat gemoterapia, latinescul gemmae însemnând mugure. Produsele gemoterapice au caracteristici diferite față de toate preparatele
Sănătate toamnă 2014 15
fitoterapice, începând cu prepararea și până la modul lor de acțiune în organism. Recoltarea se face la momente bine stabilite, ca de exemplu: mugurii înainte de germinare, rădăcinile tinere înainte de lignificare etc. Se folosesc, în principal, părți embrionare din arbori și arbuști. Extractul se face din părți tinere de plantă în stare exclusiv proaspată, ceea ce permite păstrarea integrală a substanțelor active (enzime, fitohormoni, vitamine, minerale, proteine, aminoacizi, factori de creștere etc.), și a capacității de diviziune celulară. În aceste țesuturi embrionare, indiferent de vârsta plantei, se află proprietățile de menținere a reacțiilor anabolice ale celulei vegetale, inclusiv capacitatea de reproducere și de multiplicare celulară. Produsul farmaceutic rezultat este unic în farmacopeele existente, adică de macerat glicerinic, oficializat în farmacopeea franceză. Compoziția chimică a meristemelor diferă ca și constituenți sau ca pondere a unui compus față de cea a plantei adulte. Gemoterapia folosește și plante care nu au fost utilizate în fitoterapia tradițională, cum ar fi: calinul, lemnul câinesc, carpenul, cătina roșie. Acțiunea meristemului în corpul uman este asupra țesutului reticulo-endotelial, detoxificând celulele blocate la un anumit nivel, având tropisme bine definite pe
16
toamnă 2014 Sănătate
Cele mai frecvent recomandate produse gemoterapice: pentru profilaxia și tratamentul infecțiilor respiratorii superioare se indică extractul din mlădițe de măceș - recomandat în cure de întărire imunitară toamna și la începutul primăverii; conține vitamina C naturală și este remediul inflamațiilor locale recidivante, având efect imunomodulator. Extractul din muguri de coacăz negru este gemoterapicul cel mai recomandat și cel mai studiat, având o acțiune puternică antiinflamatoare, antialergică, imuno-modulatoare, antioxidantă, cortizon-like și efect drenor universal; este complementar cu extractul de mlădițe de măceș cu care realizează împreună o stimulare completă a corticosuprarenalei, fiind recomandat în tulburările de creștere ale copiilor datorate unor infecții recidivante ale căilor respiratorii. Extractul din muguri de brad este foarte des utilizat pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, având efect remineralizant, antianemic și balsamic în infecțiile respiratorii. Pentru cei cu amigdalite repetitive, atât copii cât și adulți, trebuie să amintesc extractul din muguri de viță-de-vie domestică, care are un efect imunostimulator, antiinflamator la nivel de căi respiratorii superioare și aparat osteoarticular și capacitatea de a scădea nivelul valorilor A.S.L.O., inclusiv în situații în care acest deziderat nu s-a obținut prin tratament cu antibiotice. Când un organism este în convalescență și cu imunitatea încă fragilă, este foarte indicat gemoterapicul din muguri de porumbar care are acțiune imunomodulatoare și foarte multe alte indicații, din care aș spicui câteva: inapetența la copii, astenie generală, tulburări de creștere, întârzierea pubertății, stări constituționale depresive. Consider că acest gemoterapic resetează întregul organism, întrucât reactivează axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală. Tractul urinar este și el mai predispus la infecții în sezonul rece. Lui i se adresează două preparate gemoterapice: extractul din mlădițe de merișor, respectiv de iarbă neagră. Tractul intestinal își asigură integritatea și printr-o floră bacteriană proprie, dezechilibrul ei fiind foarte des întâlnit în ultima vreme datorită unei alimentații nesănătoase, consumului excesiv de antibiotice etc. Această floră bacteriană se poate reface cu concursul a trei gemoterapice: extractul din muguri de nuc, extractul din mlădițe de măceș și cel din mlădițe de afin. Preparatele se adresează tuturor celor de peste doi ani, copiilor administrânduse, în general atâtea picături câte kilograme au, iar adulților în medie 50 de picături din fiecare gemoterapic. Există pe piață asocieri de gemoterapice care se adresează unui organ sau sistem, inclusiv imunității (gama Polygemma), cât și asocieri de gemoterapice și Echinaceea (gama Imunogrip)
aparate și sisteme. Intervenția în metabolism este profundă și nonviolentă. Fitoterapia clasică acționează numai la nivel funcțional și metabolic, pe când gemoterapia are efect mai profund, la nivel organic și celular. Produsul finit din farmacii este sub formă lichidă, ambalat în recipient de sticlă de culoare închisă, cu picurător. Nu are decât foarte puține și cunoscute contraindicații. Gemoterapia poate fi un mod unic de tratament sau poate fi asociată oricărei alte terapii. Cum ajută gemoterapia un organism slăbit?
Prin însăși acțiunea ei unică de modulare și de restabilire a homeostaziei organismului, adică a echilibrului și armoniei sale interne, cât și în relație cu mediul extern. Altfel spus, extractul gemoterapic acționează în special asupra sistemului imun în mod blând, netoxic și relevat de teste de laborator imunologice, hematologice și biochimice. După cum am amintit anterior, mucoasele organismului sunt cele mai vulnerabile în fața atacului unui antigen nonself. Odată cu venirea sezonului rece, acestea sunt și mai expuse.
Putem să ne întărim sistemul imunitar luând preventiv produse naturale?
Da, dacă ne referim la alimentele enumerate anterior, inclusiv produsele apicole, condimentele și plantele aromatice. Categoric nu, dacă vrem să ne suprastimulăm sistemul imun în ideea că poate se va întâlni cu vreun agresor mai virulent. Trebuie să știm că nu degeaba a fost numit mai nou
creierul mobil, având structuri de control și autoreglare. Stimularea în exces duce la epuizarea, ineficiența și prăbușirea sistemului imun. Fac excepție persoanele cu boli cronice în faze avansate cu polimedicație (bronșite cronice, astm bronșic, diabet zaharat, tumori canceroase, persoane depresive etc.) în cazul cărora ne putem orienta spre o stimulare preventivă bine dozată.
Stresul, agresorul nevoii umane de echilibru Imaginează-ți un râu liniștit, care curge ușurel la vale, un susur molcom, care nu deranjează și nu iese în evidență. Apoi, brusc, o piatră îl străpunge cu putere, liniștea se sparge și apa se tulbură. Exact așa reacționează și organismul tău atunci când nevoia ta de echilibru este zguduită de un factor de stres. Stresul este încercarea de adaptare a organismului la intervenția unui stimul (factor de stres sau stresor) care îi ridică o provocare. În funcție de impactul stimulului și de durata de acțiune a acestuia, efectele lăsate asupra organismului diferă ca intensitate și ca modalități de rezolvare a situației. În plus, în funcție de natura stimulului și de numărul de subiecți afectați, stresul poate fi psihic, fizic, chimic sau biologic, individual sau colectiv. Termenul a apărut abia în 1926, atunci când psihologul american Walter Cannon l-a folosit pentru a descrie 18
toamnă 2014 Sănătate
seria de răspunsuri ale organismului uman în urma tulburării stării de homeostază (proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele). Începând din 2011, neurologii Bruce McEwen și Jaap Koolhaas au lansat teoria conform căreia stresul trebuie limitat la “condițiile în care cererea mediului depășește capacitatea naturală de reglare a organismului”.
Rolul stresului O lungă perioadă de timp, stimulii care provoacă stresul au fost
considerați doar de natură externă (mediul înconjurător, condițiile de viață, așteptările și deziluziile cotidiene, relațiile cu cei din jur), însă factorii interni (echilibrul nutrițional, bunăstarea emoțională, forma fizică, energia de care dispune organismul etc.) au o importanță echivalentă. Totuși, nu trebuie să considerăm că efectele stresului sunt în totalitate negative. Evoluția umană a fost provocată tot de adaptarea la cauzele stresului, care au zdruncinat comoditatea vieții echilibrate. Astfel, măsura în care fiecare individ reușește să administreze modul în care este afectat pozitiv sau
negativ de factorii de stres arată efectul acestora. Același factor poate reprezenta un pas înainte sau un pas înapoi pentru persoane diferite.
Factori de stres Pentru că, așa cum am spus mai sus, persoanele diferite reacționează diferit la aceleași situații, o clasificare a stresorilor este delicat de realizat. Totuși, luând în calcul majoritatea umană, putem ajunge la aceste categorii: • Factori fizici: accidente rutiere, aviatice, navale sau accidente de muncă, boli organice, intervenții chirurgicale sau alte tratamente ori proceduri diagnostice invazive, temperaturile, aglomeraţia urbană, poluarea atmosferică, aerisirea deficitară a încăperilor, efortul fizic excesiv la locul de muncă sau în cazul sportivilor profesioniști, poziţia defectuoasă a corpului etc. • Factori senzoriali: zgomotul produs de aspirator, muzica de la etajul superior, din mijloacele de transport în comun sau manelele din piaţă, reclamele luminoase, farurile mașinilor, orice stimuli sonori sau luminoși de intensitate excesivă care cresc fondul stresor al vieţii. • Factori informaționali: bombardarea continuă cu informații din toate domeniile, publicitatea agresivă etc. • Factori decizionali: dinamica permanentă a societății de astăzi poate duce la un tip modern de stresori, cei care țin de nevoia continuă de luare a unor decizii și a condițiilor extreme în care acest lucru trebuie făcut. • Factori traumatici (pun în pericol integritatea fizică a persoanelor afectate): cutremurele, inundaţiile și alte catastrofe naturale, accidentele aviatice sau feroviare, atacurile teroriste, violenţele sociale, agresiunile fizice sau sexuale etc. • Factori relaționali (una dintre cele mai importante categorii): ruperea unei relații romantice intime, decesul unei persoane apropiate, certurile și neînţelegerile din cuplul marital, tensiunile și conflictele dintre părinţi și copii, relaţiile de suspiciune și ostilitate cu rudeniile, relaţiile concurenţiale cu colegii de muncă, abuzul fizic sau psihic, dușmăniile cu vecinii, tensiunile și tulburările interetnice, discriminarea rasială sau religioasă etc.
Reducerea factorilor de stres
Este esențial să avem în vedere faptul că felul în care reacționăm depinde strict de noi chiar dacă factorii sunt externi și incontrolabili. De cele mai multe ori, reorganizarea priorităților și redimensionarea atenției acordate lucrurilor din viața noastră este esențială. Totuși, trebuie să nu uităm că eliminarea totală a factorilor de mediu nu este obiectivul esențial, ci reducerea lor la un nivel optim, care să nu ne blocheze capacitățile de reacție sănătoasă, ci să ne permită evoluția.
Stresul la locul de muncă
După cum arătam, factorii de stres sunt multipli și au atât componente externe cât și interne. Un rol important în declanșarea stresului în societatea modernă îl găsim la locul de muncă. Aici stresul apare nu numai datorită unor tensiuni interumane, ci și atunci când exigențele profesionale depășesc potențialul uman. Tensiunile zilnice, prin frecvența lor, ne afectează uneori mai mult decât evenimentele negative majore care pot avea loc la serviciu. Există două tipuri de stres: eustres – așa-numitul stres pozitiv, care se traduce prin activarea, mobilizarea resurselor individului - și distress – stresul care are efecte negative asupra stării noastre de sănătate. Atunci când cerințele profesionale sunt motivante pentru individ, putem fi afectați de stres, dar factorul stresant este în acest caz pozitiv. Dacă cerințele de la locul de muncă sunt percepute ca niște constrângeri neplăcute, dificile, haotice și se manifestă cu mare frecvență, atunci ele produc stresul cu efecte negative asupra sănătății noastre. Stresul poate avea diferite cauze și diferite forme de manifestare. El ține foarte mult de adaptabilitatea individului la factorii declanșatori. Unele persoane se pot adapta mai bine, altele mai puțin, în funcție de personalitate și de circumstanțe. Factorii de stres 20
toamnă 2014 Sănătate
de la locul de muncă se pot cumula, pot interfera cu cei generați de evenimente stresante din viața personală, conducând cu siguranță la apariția unor simptome care indică stresul cu rezultate negative asupra sănătății. Nu este recomandat să bagatelizăm aceste simptome deoarece neschimbând ceva în viața noastră – fie că vorbim de locul de muncă, fie de viața personală – respectiv neînlăturând factorii generatori de stres, sănătatea noastră poate fi grav afectată.
Factori de stres
Există o multitudine de cerințe și comportări înregistrate la locul de muncă ce se pot constitui în factori declanșatori de stres. Enumerăm câțiva factori de stres de la locul de muncă: - lipsa controlului asupra muncii pe care o prestăm; - solicitări peste capacitatea noastră profesională și umană; - comportări necorespunzătoare din partea colegilor; - violențe psihologice și de limbaj; - suprasolicitare psihică și fizică; - lipsa unor obiective clare ale managementului; - lipsa perspectivelor; - lipsa de comunicare; - o conducere autoritară, fără consultarea și implicarea noastră în schimbările adoptate la locul de muncă;
- nesiguranța locului de muncă; - sarcini de muncă repetitive și monotone; - teama de nou; - neprioritizarea activităților. Creșterea pulsului, uscarea gurii, dureri de cap, transpirație, o stare de anxietate, de panică, atunci când avem impresia că ne bate inima neregulat, că nu putem respira bine, starea de vomă nejustificată, toate acestea sunt câteva reacții care ar trebui să ne determine să ne întrebăm dacă nu este cumva cazul să identificăm factorii stresanți din jurul nostru, să ne regândim activitatea cotidiană, să ne prioritizăm viața. Stresul creează nu numai probleme fizice, dar și de comportament. Ne scade lipsa de concentrare, ne este teamă să luăm decizii, gândim negativ și nu mai avem încredere în capacitățile noastre profesionale, avem stări de indispoziție neexplicabile, suspiciune, îngrijorare exacerbată, insomnie. Toți acești factori de stress acționează diferit asupra noastră, în funcție de fiecare persoană în parte, de capacitățile ei fizice și emoționale. Important este să recunoaștem simptomele și să încercăm să schimbăm ceva în viața noastră, să eliminăm o parte dintre factorii de stres. Să ne cunoaștem obiectivele, să ne evaluăm realist capacitatea de a ni le atinge.
Boala care spune stop regenerării - hepatita Ficatul este singurul organ regenerabil, capabil să îşi înlocuiască toate celulele bolnave cu unele noi şi sănătoase, dar asta nu înseamnă că este invincibil. Hepatita, o boală relativ recentă, îi vine de hac frecvent, în multiple variante şi niveluri de periculozitate. În 1963, în timp ce studia aspectele genetice ale predispoziţiei generale la starea de boală, dr. Baruch Blumberg a descoperit accidental un antigen care detectează prezenţa hepatitei B în sânge. Mai apoi, vaccinul împotriva acestui tip al bolii a fost administrat la milioane de oameni în special în ţări din Asia și Africa și a salvat vieţi constant. Totuși, maladia a continuat să se dezvolte și astăzi face victime în continuare. Hepatita este o inflamaţie acută sau cronică a ficatului, care provoacă probleme majore atunci când
împiedică procesul de regenerare al organului pentru că factorii de risc (virusurile, medicamentele, băuturile alcoolice) își continuă agresiunea pe termen lung. Urmarea este apariţia unui ţesut cicatrizat. O boală caracterizată de apariţia în cantitate mare a ţesutului cicatrizat este ciroza hepatică. Hepatitele se înscriu în mai multe categorii în funcţie de cauze și de durată: Hepatitele virale Hepatita virală A Hepatita virală B Hepatita virală C
Hepatita virală D Hepatita virală E
Hepatitele cronice Hepatita cronică B Hepatita cronică C O hepatită este numită cronică atunci când ea evoluează pe o durată mai mare de 6 luni. Simptomele hepatitelor cronice sunt durerile abdominale, icterul, astenia. Hepatitele toxice
și medicamentoase Hepatita toxică Hepatita alcoolică Hepatita autoimună
DESPRE FICAT Ficatul este responsabil de mai mult de 500 de funcții vitale din organism. De pildă, gradul de sănătate al majorității substanțelor din sânge este reglat de ficat. În plus, tot el procesează sângele care pleacă de la stomac și intestine și metabolizează nutrienții și medicamentele din el așa încât să fie mai ușor de folosit de restul organismului. Nu în ultimul rând, ficatul excretă bila, care ajută la digerarea mai ușoară a lipidelor.
Simptome
Este greu de făcut o listă exhaustivă a semnelor care ar trebui să îți dea de gândit în ceea ce privește bolile hepatice pentru că este vorba de simptome inconstante, de o intensitate variabilă. Totuși, comune tuturor tipurilor de hepatită sunt icterul, urina închisă la culoare, scaunele decolorate, starea de greaţă, ficatul sensibil la palpare. Suplimentar, în funcţie de tipul hepatitei, mai pot interveni sindromul pseudogripal (oboseală intensă, dureri de cap, dureri articulare), ficat cu semne de impregnare alcoolică (piele fragilizată, dureri ale membrelor inferioare, tremurături etc.).
Diagnosticare
Analizele de sânge sunt singura posibilitate de a afla cu siguranţă de apariţia unui dezechilibru la nivelul ficatului. Unul dintre rezultatele relevante este creșterea notabilă a nivelului transaminazelor (enzime hepatice), ceea ce demonstrează o afectare acută sau temporară a celulelor ficatului. Un alt rezultat este devierea bilirubinei conjugate (produs al hemoglobinei după legarea acesteia de albumină la nivelul ficatului) și a fosfatazelor alcaline, semn biologic al apariţiei icterului. De asemenea, se caută eventualele dovezi ale insuficienţei hepatocelulare în ceea ce privește factorii coagulării sangvine, dintre care majoritatea este elaborată de ficat.
Evoluţia fiecărui tip
Imunitatea organismului, starea ficatului dinainte de declanșarea bolii și cauzele sunt factorii principali care influenţează modul în care evoluează 22
toamnă 2014 Sănătate
ÎN ROMÂNIA Hepatita C, cel mai periculos tip de hepatită cronică, prezintă o particularitate în România: boala atinge o formă avansată, ceea ce rezultă în faptul că sub 50% din bolnavii tratați răspund la tratament. Comparativ, în țările Europei Occidentale, dar și în India, de exemplu, predomină forme mai ușoare ale hepatitei C și până la 80% di bolnavi răspund la tratament.
hepatita. Totuși, iată coordonatele generale: hepatitele virale evoluează spontan în mod favorabil în majoritatea cazurilor, fără să lase urmări; hepatitele alcoolice pot necesita transferul pacientului la reanimare atunci când există semne asociate de insuficienţă hepatică (hemoragii, encefalopatie). Prognoza este legată, în principal, de stoparea intoxicaţiei alcoolice; hepatitele medicamentoase regresează la oprirea tratamentului incriminat, dar, uneori, aceasta se întâmplă lent; hepatitele bacteriene se vindecă în mod obișnuit rapid după prescrierea antibioticului potrivit.
Tratament
Siptomele sunt cele care dictează tratamentul administrat pentru ame-
liorarea sau echilibrarea bolii hepatice. Printre tipurile de tratamente se numără administrarea de analgezice, transfuzii în caz de hemoragie digestivă, anastomoza portocavă în caz de hipertensiune portală și reechilibrarea nutriţională (administrarea de vitamine și de oligoelemente). Hepatitele cronice pot duce în timp la apariţia unei insuficienţe hepatice ireversibile și a unei hipertensiuni portale (stânjenirea circulaţiei sangvine în vena porta), evoluţie cauzată de producerea unei ciroze care poate să evolueze spre hepatocarcinom (cancer al ficatului).
Prevenție
Având în vedere varietatea tipurilor de boli hepatice, este dificil de întocmit o listă exhaustivă de metode de prevenție. Totuși, ceea ce se aplică majorității tipurilor sunt sfaturi legate de igienă și protecție. De pildă: spăla-te pe mâini înainte să gătești sau să mănânci și după ce folosești grupurile sanitare; evită să bei apă de la robinet în cazul în care călătorești în țări despre care se știe că reprezintă un grad crescut de risc. Informează-te înainte de călătorie! nu împărți obiectele personale (periuțe de dinți, lame de ras, forfecuțe de unghii) cu o persoană infectată; folosește prezervative în cazul contactului sexual cu o persoană infectată.