Sãrbãtorim ANI
Incalzire in pardoseala ale ! t le e r a io ic p O soluţie la tal s m o R ii r e n e de part ă t a d n a m o c e ... r
Scurt Istoric Ideea folosirii pardoselii ca terminal de încălzire nu este deloc nouă. Sisteme de acest fel, într-o variantă primitivă, existau încă din antichitate, în China şi Egipt. Dezvoltarea efectivă a sistemului are loc imediat după al doilea război mondial, odată cu campania de reconstrucţie din Europa. Tehnica din acea perioadă constă în înglobarea de ţevi din oţel de 1/2” sau 3/4” fără straturi de izolaţie termică sub ele. Cu o astfel de tehnologie s-au executat în Europa, numai în perioada 1945 - 1950, instalaţiile de încălzire din peste 100.000 de locuinţe.
Ce este confortul termic si cum se poate mentine acesta?
În ceea ce priveşte găsirea celei mai bune soluţii pentru încălzirea locuinţelor, sistemul de încălzire în pardoseală este recomandat că fiind o alternativă eficientă pentru asigurarea unei distribuţii uniforme a căldurii şi pentru eficientizarea costurilor de exploatare. Este o soluţie viabilă pentru încălzirea spaţiilor, iar confortul termic generat de acest tip de sistem prezintă mai multe avantaje decât alte sisteme termice (calorifere, sobe, şeminee, aeroterme). Distribuţia căldurii în plan orizontal, începând de la nivelul inferior, elimina zone reci sau prea calde, iar, în plan vertical, se realizează o stratificare optimă a temperaturii.
2
încãlzire în pardosealã
Avantajele încalzirii în pardosealã • Încălzirea în pardoseală Vision elimina senzaţia de disconfort provocată de o pardoseală rece, încălzind mai întâi picioarele, acestea fiind cele mai termo-sensibile extremităţi ale corpului; • Sistemul de încălzire în pardoseală Vision asigura un confort termic constant, fără variaţii prin distribuţia căldurii în plan vertical de la nivelul inferior la cel superior; • Reducerea riscului apariţiei ciupercilor şi a mucegaiului datorită uscării rapide a pardoselii din zonele umede, cum ar fi baia sau bucătăria; • Încălzirea în pardoseală Vision îmbunătăţeşte calitatea aerului faţă de alte modalitati de încălzire. Datorită variaţiilor mici de temperatura şi a deplasării scăzute a aerului în încăpere se evita arderea prafului din atmosfera şi se reduce considerabil cantitatea de praf în suspensie ce poate cauza alergii; • Are un aport considerabil la îmbunătăţirea aspectului unei încăperi prin eliminarea ţevilor, a caloriferelor şi a robineţilor utilizaţi pentru sistemele de încălzire clasice. În plus, în încăperile încălzite cu sistemul de încălzire în pardoseală Vision, spaţiul util este mai mare, nemaifiind necesară instalarea unui calorifer sau a altor echipamente de încălzire;
Distributia caldurii in incapere cu sistemul clasic de încălzire
• Sistemul de încălzire în pardoseală Vision reprezintă o soluţie de încălzire economică, întrucât acest sistem funcţionează la temperaturi scăzute ale agentului termic (35°C - 45°C) şi astfel facturile la încălzire pot înregistra economii de până la 30%; • Sistemul de încălzire în pardoseală Vision, datorită componetelor de cea mai bună calitate, prezintă fiabilitate şi garanţia conservării calităţii pentru cel puţin 50 de ani;
• Deoarece foloseşte agent termic de joasă temperatura, încălzirea în pardoseală Vision este perfect compatibilă cu echipamentele termice în condensare, ale căror randamente sunt cu cel puţin 15% superioare celor clasice;
Distributia caldurii in incapere cu sistemul de încălzire în pardoseală Încălzirea în pardoseală poate fi utilizată pentru orice tip de clădire, atât pentru locuinţe, hoteluri, construcţii comerciale (magazine) cât şi pentru clădirile industriale. Sistemul poate fi implementat pe toată suprafaţă locuinţei sau doar în anumite camere. De asemenea, el poate fi conectat cu orice centrală termică, fiind recomandat în special pentru centralele în condensaţie. Se poate utiliza şi la instalaţii exterioare pentru topirea gheţii şi a zăpezii în: parcaje de maşini, platforme şi scări exterioare la clădiri publice, piste aeroportuare, terenuri sportive etc.
www.romstalpartener.ro
3
20 de ani de experienta
GAMA DE ECHIPAMENTE PENTRU
4
5
1 2 Gama de echipamente de încălzire şi climatizare Vision a fost dezvoltată împreună cu firmele de instalaţii partenere în decursul a peste 20 de ani de colaborare astel încât să răspundă celor mai ridicate exigenţe în ceea ce priveşte fiabilitatea, uşurinţă în instalare şi raportul calitate - preţ.
1
Centrale termice Vision convenţionale şi în condesatie • Gama de puteri cuprinsă între 24 şi 30 kW • Preparare ACM instant sau cu boiler încorporat • 3 ani garanţie • Made in Italy
2
Centrale electrice Vision • Puteri între 6 - 36 kW • 6 trepte de putere • Disponibile în varianta cu alimentare 230V cât şi 3x400V • Display LCD • Schimbător de căldură din cupru • 3 ani garanţie • Made in Poland
Boilere Vision cu o serpentină şi rezistenţă electrică • Capacitate între 80 şi 1000 L • Serpentină confecţionată din oţel acoperită cu email • Protecţie anti-coroziune cu anod de magneziu • Realizate din oţel emailat la interior • 2 ani garanţie Boilere Vision cu două serpentine şi rezistenţă electrică • Capacitate între 150 şi 1000 L • Protecţie anti-coroziune cu anod de magneziu • Serpentine din oţel acoperite cu email • Realizate din oţel emailat la interior • 2 ani garanţie
4
încãlzire în pardosealã
ÎNCĂLZIRE ŞI CLIMATIZARE VISION
3
3
Încălzire în pardoseală Vision • Sisteme complete de încălzire în pardoseală pentru spaţii rezidenţiale şi comerciale • Ţevi PE-Xb de 16 mm şi 20 mm • 10 ani garanţie pentru ţeavă şi 3 ani pentru restul accesoriilor
4
Panouri solare Vision • Panouri solare tip HEATPIPE cu 15 şi 20 tuburi vidate • Sisteme solare cu tuburi vidate şi rezervor încorporat disponibile în variantele de 15, 20 şi 30 de tuburi şi rezervoare de 150, 200 sau 300L • 2 ani garanţie
5
Aparate de aer condiţionat Vision tip split şi multisplit • Monosplituri inverter cu puteri cuprinse între 9000 şi 24000 BTU • Multisplituri inverter cu puteri curpinse între 12000 şi 50000 BTU care funcţionează cu 2-4 unităţi interne • Gama de unităţi interne pentru aparatele de aer condiţionat multisplit conţine: unităţi de perete, casete, duct şi convertibile. • 2 ani garanţie
www.romstalpartener.ro
5
20 de ani de experienta
NECESAR DE MATERIALE PENTRU
(locuinţa unifamilială cu 3 camere, 10 ci
Tip serpentină= 16 x 2 mm Pasul între serpentine= 15 cm Suprafaþă totală = 110 mp Nr. circuite = 10 Lungime totală þeavă = 736,5 m
NOTA: Se va alege una din cele 3 solutii de montaj. Tip produs
Denumire produs
Mod ambalare
Nr. circuite x Lungime circuit
Ţeavă
Aditiv
Solutia 1 Placa Nuturi
Ţeavă PE-Xb Vision cu barieră de oxigen, d.16mmx2,0mm, colac 200m
colac 200m
Ţeavă PE-Xb Vision cu barieră de oxigen, d.16mmx2,0mm, colac 500m
colac 500m
Aditiv beton/sapă Vision, pentru încălzire în pardoseală, 10 kg/bidon
bidon 10 kg
Bandă perimetrală autoadeziva pentru încălzire pardoseală h.150x8 l.25m
rola 25m
Bandă şi profil rost dilatare
Bandă pentru rosturi de dilatare 200x7, 25m
rola 25m
Folie Hidroizolaţie
Profil T pentru rosturi de dilatare l=1,2 m
buc
Placă nuturi încălzire în pardoseală Vision cu folie laminată pentru ţeavă 16-18mm izolaţie 15mm (0.5mp)
buc
Placă nuturi încălzire în pardoseală Vision cu folie laminată pentru ţeavă 16-18mm izolaţie 35mm (0.5mp)
buc
Folie protecţie Vision, pentru încălzire în pardoseală, pe.ld, lăţime 1,25m (1ml=1.25mp)
Plasa de sârmă -opţional
Plasa sîrmă Vision pentru încălzire în pardoseală, ochiuri 50x50mm, gr.2mm, 2mp (1mx2m)
Piesă fixare-opt
Placă "Vision" pentru fixare ţeavă pex pe poliestiren cu nuturi set 100 buc
Polistiren Solutia 2 Sistem Taker
m
Bandă perimetrală
Placă nuturi
Capse Folie Hidroizolaţie Plasa de sârmă -opţional Polistiren
Solutia 3 Coliere/cleme
Ţeavă PE-Xb Vision cu barieră de oxigen, d.16mmx2,0mm, (lmax. 500m)
Plasa de sârmă Folie Hidroizolaţie Coliere Cleme - opţionale
m buc 100 buc
Polistiren extrudat Vision, pentru încălzire pardoseală, 1250x600x30mm, pachet 10,5mp Capşa fixare pe placă, încălzire în pardoseală Vision, d.16-d.20mm, set 300buc
pachet 10,5 mp 300 buc
Folie protecţie Vision, pentru încălzire în pardoseală, pe.ld, lăţime 1,25m (1ml=1.25mp) Plasa sîrmă Vision pentru încălzire în pardoseală, ochiuri 50x50mm, gr.2mm, 2mp (1mx2m) Polistiren extrudat Vision, pentru încălzire pardoseală, 1250x600x30mm, pachet 10,5mp plasa sîrmă Vision pentru încălzire în pardoseală, ochiuri 50x50mm, gr.2mm, 2mp (1mx2m) Folie protecţie Vision, pentru încălzire în pardoseală, pe.ld, lăţime 1,25m (1ml=1.25mp) Coliere
m buc pachet 10,5 mp buc m buc
Colier pp pt fixarea ţevilor în instalaţiile de încălzire în pardoseală set 10 buc d.16-18mm
6
10 buc
încãlzire în pardosealã
ÎNCĂLZIRE ÎN PARDOSEALĂ VISION
ircuite de încălzire în pardoseală, 110 mp)
Cantitate necesară
UM
Cod
Teromostat încălzire pardoseală Vision VERT30UP, display, montaj doză şi senzor de pardoseală
1
39T 0200
Cronotermostat încălzire pardoseală Vision VERT50UP, montaj doză şi senzor pardoseală
1
39T 0201
Teromostat încălzire pardoseală Vision VERT20
1
39T 0202
Teromostat încălzire pardoseală Vision VERT30, display
1
39T 0203
Cronoteromostat încălzire pardoseală Vision VERT50, display, programabil
1
39T 0204
Senzor de pardoseală Vision VFS300, încălzire pardoseală, 3 m
2
39T 0205
Unitate de control Vision VKL06, încălzire pardoseală, 6 termostate, 24 circuite
1
39T 0206
Unitate de control pompă Vision VPL06, încălzire pardoseală
1
39T 0207
Actuator Vision VTA15MR-230V
10
39T 0209
Birou (25 mp)
Bucătarie (12,5 mp)
Living (45 mp)
Dormitor (20 mp)
Baie (7,5 mp)
Total (110 mp)
Cod
2 x 83,5 m
1 x 83 m
4 x 75,5 m
2 x 68 m
1 x 50 m
10
-
184 m
92 m
332 m
150 m
55 m
120 m
64PX1116
-
-
-
-
-
1 colac
64PX1621
-
-
-
-
-
1 colac
64PX1216
6,3 kg
3,2 kg
11,3 kg
5 kg
1,9 kg
3 bidoane
59UA0001
22,5 m
18 m
30 m
20 m
12 m
5 role
64201506
-
-
10 m
-
-
1 rola
64201507
-
-
8m
-
-
7 buc
59VR 002
-
-
-
-
-
-
59P 0015
55 buc
28 buc
99 buc
44 buc
17 buc
243 buc
59P 0035
22 m
11 m
39,6 m
17,60 m
6,60 m
96,80 m
59UA0006
14 buc
7 buc
25 buc
11 buc
5 buc
62 buc
64959995
68 buc
34 buc
122 buc
54 buc
20 buc
3 cutii
59US0101
27 mp
14 mp
48 mp
21mp
8 mp
12 pachete
59P 0125
552 buc
276 buc
996 buc
450 buc
165 buc
8 cutii
59UA0000
44 m
22 m
79,2 m
35,2 m
13,2 m
194 m
59UA0006
14 buc
7 buc
25 buc
11 buc
5 buc
62 buc
64959995
27 mp
14 mp
48 mp
21 mp
8 mp
12 pachete
59P 0125
14 buc
7 buc
25 buc
11 buc
5 buc
62 buc
64959995
44 mp
22
79,2 m
35,2 m
13,2 m
194 m
59UA0006
552 buc
276 buc
996 buc
450 buc
165 buc
2439 buc
55A 0001
552 buc
276 buc
996 buc
450 buc
165 buc
244 buc
70871016
www.romstalpartener.ro
7
20 de ani de experienta
Scheme uzuale Sisteme de pompare şi amestec proprii ataşate unei casete de distribuţie Recomandate pentru: - centrale cu temperatura ridicată (clasice) - suprafeţe mici şi medii de încălzire în pardoseală
Schema 1 Centrală murală cu pompă de circulaţie internă ce deserveşte un circuit cu radiatoare şi un distribuitor/ colector cu sistem de pompare propriu pentru încălzirea în pardoseală. Recomandat pentru o centrală termică cu temperaturi ridicate şi o suprafaţă de încălzire în pardoseală având 50-100 mp.
Schema 2 Centrală murală cu pompă de circulaţie internă ce deserveşte un circuit cu radiatoare şi două distribuitoare/ colectoare cu sisteme de pompare proprii pentru încălzirea în pardoseală. Recomandat pentru o centrală termică cu temperaturi ridicate şi o suprafaţă de încălzire în pardoseală având 100-200 mp.
Schema 3 Centrală murală cu pompă de circulaţie internă şi butelie de egalizare a presiunilor pentru centrale a căror pompă nu are suficient debit. Pompă de circulaţie ce deserveşte un circuit cu radiatoare şi două distribuitoare/ colectoare cu sisteme de pompare proprii pentru încălzirea în pardoseală. Recomandat pentru o centrală termică cu temperaturi ridicate şi o suprafaţă de încălzire în pardoseală având 100-200 mp
8
încãlzire în pardosealã
Scheme uzuale Sisteme de pompare şi amestec, independente, cu vană cu trei cai şi pompă comandate de un regulator electronic Recomandate pentru: - centrale în condensatie - suprafeţe medii şi mari de încălzire în pardoseală - mai multe casetele de distribuţie a încălzirii în pardoselă Schema 4 Centrală murală cu pompă de circulaţie internă şi butelie de egalizare a presiunilor. Un circuit de radiatoare cu pompă şi un circuit de încălzire în pardoseală reglate cu ajutorul unei vane cu 3 cai cu servomotor. Acest tip de circuite sunt controlate de un regulator propriu al centralei. Recomandat pentru centrale în condensatie şi o suprafaţă de încălzire în pardoseală având 50 -150 mp.
Schema 5 Centrală murală cu pompă de circulaţie internă şi butelie de egalizare a presiunilor. Un circuit de radiatoare cu pompă şi două circuite de încălzire în pardoseală reglate cu ajutorul unei vane cu 3 cai cu servomotor. Acest tip de circuite sunt controlate de un regulator propriu al centralei. Recomandat pentru centrale în condensatie şi o suprafaţă de încălzire în pardoseală având 100-300 mp.
Schema 6 Centrală murală cu pompă de circulaţie internă şi butelie de egalizare a presiunilor, numai cu circuite de încălzire în pardoseală reglate cu ajutorul unei vane cu 3 cai cu servomotor. Acest tip de circuite sunt controlate de un regulator propriu al centralei. Recomandat pentru centrale în condensatie şi o suprafaţă de încălzire în pardoseală având 100-300 mp.
www.romstalpartener.ro
9
20 de ani de experienta
Placă de polistiren cu nuturi Vision, fonoabsorbantă
bandă perimetrală ţeavă PEX
Ecomomia de timp în montaj este beneficiul principal al sistemului care utilizează plăcile cu nuturi Vision. placă cu nuturi
•Rapid şi uşor de montat. Instalarea sistemului nu necesită scule dedicate şi poate fi realizată de o singură persoană. • Facil. Dispunerea fără efort a ţevii conform pasului de montaj rezultat în urma proiectării (nuturile plăcii sunt dispuse din 5 în 5 cm). • Risc scăzut de deformare. Filmul de polistirol aplicat pe suprafaţă plăcii cu nuturi conferă rezistenţă mecanică crescută. • Îmbinare uşoară şi sigură. Pe laterale, plăcile dispun de un profil nut/feder care permite cuplarea între ele. • Eficienţă termică ridicată. Necesarul de termoizolare este asigurat de nivelul ridicat de rezistenţă termică
folie hidroizolaţie şapă
Placa de polistiren cu nuturi este compusă din: •Polistiren cu nuturi, cu următoarele caracteristici: - expandat; - ignifug; - rol termoizolator; - profilul cu nuturi tip rotund ce asigură un montaj uşor al tubului PEX/PE-RT. •Film de laminare, cu următoarele caracteristici: - culoare neagră - rol de rigidizare şi rezistenţă la compresiune.
Montare: Plăcile cu nuturi Vision se montează începând din colţul cel mai îndepărtat de uşa. Se aşază decalat şi se fixează între ele, cu ajutorul sistemului special de îmbinare. Aplicaţii: Montare tub PEX DN 16 ÷ 17, la pas multiplu de 50 mm.
Caracteristici Suprafaţă placă (m )
0,5
Dimensiune placă reală (mm x mm):
1030 x 530
Dimensiune placă utilă (mm x mm):
1000 x 500
Conductivitate termică - λD- W/mK
0,034 D
Rezistenţă la foc
EUROCLASSE “E”
Grosime totală/izolaţie (mm)
Rezistenţă termică (m2K/W)
Volum (m3)
Nr. placi / pachet
Cod
39 / 15
0,45
0,020
16
59P 0015
57 / 35
0,90
0,029
12
59P 0035
10
încãlzire în pardosealã
Placă termoizolantă netedă Vision
bandă perimetrală ţeavă PEX
Costul redus este beneficiul principal al sistemului care utilizează placa lisă Vision. placă lisă + folie folie hidroizolaţie
• Simplu şi rapid – dimensiunea mare a plăcilor termoizolante asigură o acoperire rapidă a suprafeţei de lucru. • Diversitate şi flexibilitate în montaj. Sistemul conţine elemente variate de fixare a ţevii. • Efort scăzut. Caroiajul imprimat pe suprafaţa foliei asigură montajul ţevii la pas de multiplu de 50mm. • Rezistenţă. Folia din PP ranforsată conferă o prindere solidă, pe placă termoizolantă, a elementelor de fixare a tubulaturii.
clips fixare ţeavă şapă
Placă termoizolantă netedă din polistiren extrudat fara marcaj de montare.
Montare: Păcile se montează cu folie de protecţie lipită la îmbinări pentru evitarea infiltrării apei din sapă în izolaţie. Aplicaţii: Montare tub PEX DN 14 ÷ 20, la pas multiplu de 50 mm
Caracteristici Suprafaţă placă (m2)
0,75
Dimensiune placă efectivă (mm)
1250x600
Grosime efectivă izolaţie (mm)
30
Densitate (kg/m )
30
3
Rezistenţă termică (m K/w)
0,75
Stabilitate termică:
80oC
2
Grosime izolaţie (mm)
Densitate (kg/m3)
Volum (m3)
Nr. placi / pachet
Cod
30
30
0,023
14
59P 0125
www.romstalpartener.ro
11
20 de ani de experienta
Ţeavă PE-Xb Vision cu barieră de oxigen Majoritatatea producătorilor de ţevi tip PEX se poziţionează în piaţă ca fiind cei mai buni producători de astfel de conducte. Contrar acestei practici, cea mai bună ţeavă o reprezintă de fapt cea care se potriveste intru totul proiectului de încălzire, precum şi bugetului alocat. Aproximativ 30% din costul sistemului de încălzire în pardoseală îl reprezintă ţeava, iar Vision are cu siguranţă cel mai bun raport calitate-preţ. De ce să plăteşti cu până la 80% mai mult pentru o presiune de lucru de 10bar sau pentru un grad de curbură puţin mai mic, în condiţiile în care aceste caracteristici nu sunt necesare nici unei instalaţii pentru încălzire în pardoseală? Plecând de la toate aceste considerente am căutat, testat şi selectat atent produsele şi producatorii cei mai potriviti pentru un sistem de încălzire în pardoseala fiabil, economic, complet şi perfect adaptat cerinţelor dar şi bugetelor de pe piaţa din România: sistemul de încălzire în pardoseala Romstal Vision.
12
încãlzire în pardosealã
Ţeavă PE-Xb Vision cu barieră de oxigen Barieră de oxigen EVOH Strat adeziv
Bariera de oxigen de tipul EVOH asigură un grad ridicat de protecţie împotriva difuziei de oxigen în instalaţie asigurând astfel o funcţionare îndelungată pentru celelalte elemente componente ale sistemului de încălzire.
Ţeavă Pex
Conform normelor europene pentru ţevile PEX, bariera de oxigen trebuie să asigure o protecţie mai mare de 0.1g/m3 zi (la 20oC) iar ţevile de încălzire Vision asigură o protecţie de 3 ori mai mare. • Presiune maximă de lucru 8 bar (superioară multor ţevi tip PEXa din segmentul premium) • Temperatura maximă de lucru 90oC • Durata de viaţă peste 50 de ani Ţeava Vision este componentă principala a sistemului de încălzire în pardoseală. Un montaj corect a acesteia asigura o durata de viaţă estimată de minim 50 de ani. Ţeava PE-Xb VISION este produsă conform standardelor Europene: EN 15875 pentru ţeava PE-Xb, având un control strict al calităţii, acreditat RENAR. • Gama variată de diametre şi lungimi • Montaj uşor datorită greutăţii specifice reduse şi a flexibilităţii sporite • Nu necesită utilizarea de scule dedicate • Suprafaţă internă netedă ce împiedică depunerile şi implicit pierderile de presiune.
Caracteristici Temperatura de lucru
până la 900C
Diametre disponibile
16, 20 x 2
Durata de viaţă
cca 50 ani
Livrare:
metru sau colac
Dxe (mm)
Colac (m)
UM
Volum (m3/colac)
Greutate (kg/colac)
Cod
16 x 2
500
metru
0,1440
46,5
64PX1116
16 x 2
200
colac
0,0400
19,0
64PX1621
16 x 2
500
colac
0,1440
46,5
64PX1216
20 x 2
200
metru
0,0400
29,0
64PX2020
www.romstalpartener.ro
13
20 de ani de experienta
Grup amestec si pompare Vision pentru incalzire in pardoseala
M
Grup de pompare şi amestec folosit pentru a menţine o temperatura fixă prestabilită într-un sistem de încălzire de tip mixt (care conţine atât calorifere, cât şi încălzire în pardoseală). Distanţă între racordurile de alimentare este de 200 mm.
E IN AD
Y I TA L
Grupul de pompare conţine: - pompă de circulaţie, cu debit maxim de 6 mc/h, cu înălţime de pompare maximă 4 m - robinet termostat kvs = 0,9 mc/h - robinet de reglaj retur cu supapă de sens kvs = 1,2 mc/h - vană de reglaj/amestec - sondă temperatură pe tur - racorduri 1” cu garnitură pentru conectare la distribuitor/colector - racorduri 1 1/2” pentru pompă - dezaerator manual 1/2”. Materialele utilizate în fabricatia grupului de pompare sunt alamă CW 317N UNI EN 13165-98, oţel inoxidabil AISI 316 şi EPDM peroxid pentru garniturile o-ring. Domeniul de temperatură pe circuitul secundar între 20 şi 60oC. Suprafaţă de încălzire: 100 W/mp pentru centrale în condensaþie 140 W/mp pentru centrale clasice Alimentare electrică: 220 V Presiune maximă 6 bar Dimensiuni (mm) 403 x 159
14
Distanþa între racorduri (mm) 200
Cod 59LV0001
încãlzire în pardosealã
M
Minishunt pentru încălzirea în pardoseală
E IN AD
Y I TA L
Centrală
Minishunt
Minishunt-urile sunt sisteme gata de montaj, deja echipate cu pompă de recirculare, sistem de reglare a temperaturii în pardoseală şi sistem de amestec al agentului termic. Echipamente destinate încălzirii în pardoseală pe suprafeţe mici în cazul reamenajărilor şi clădirilor noi. Se recomandă: • atunci când nu este necesar un sistem distribuitor/colector şi spaţiul este limitat; • atunci când există deja un sistem clasic de încălzire şi se doreşte ca una sau două zone să fie încălzite în pardoseală; • atunci când se doreşte adaptarea uşoară la un sistem de încălzire existent şi control separat a temperaturii pe zona de încălzire în pardoseală • se montează pe perete, fără casetă
Suprafeţe acoperite: • minishunt 1 circuit - până la 15 mp. • minishunt 2 circuite - până la 30 mp.
Nr. circuite
Cod
1
64201512
2
64201513
Termostat de siguranta, de contact Termostat de contact, cu lichid ce măsoară temperatura distribuitorului de încălzire în padoseală. Se montează la grup amestec şi pompare “VISION” şi “MINISHUNT” şi au rolul de a proteja instalaţia de încălzire în pardoseală la supra-temperaturi. Temperatura de reglaj max. 50°C Caracteristici tehnice: - temperatură reglaj min. / max. [°C] = 0 / 90; - interval de comutare [°C] = ±5; - grad de protecţie = IP 40;
www.romstalpartener.ro
15
Cod: 39T 0002
20 de ani de experienta
M
Colector distribuitor Vision din alama, cu debitmetre şi racorduri Eurocon Grup colector – distribuitor cu debitmetre, preasamblat, din alamă nichelată compus din: • un distribuitor de tur echipat cu debitmetre pe tur şi cu supape de închidere pentru dublă reglare • un colector de retur cu set de vane de reglare încorporate, pentru reglare termoelectrica şi capace de protecţie, • două console de metal pentru fixarea în casetă sau direct pe perete.
E IN AD
Y I TA L
Produsul este realizat din alamă nichelată CW 617 N, conform UNI - EN 12165 – 98, racordurile circuitelor secundare sunt cu filet G3/4 Eurocon, conform cu standardul ISO 228. Regulatorul de debit cu debitmetrul încorporat permite supravegherea imediată a sistemului şi reglarea hidraulică a circuitelor. Ansamblul permite curăţarea lui în timpul funcţionarii sistemului de încălzire. Date tehnice: Presiune maximă de lucru 6 bar. Temperatura maximă de lucru 80°C Nr.de circuite
3
4
5
6
7
8
9
10
Presiune maximă
bar
6
6
6
6
6
6
6
6
Racord circuit
ţoli
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
Racord distribuitor
ţoli
1"
1"
1"
1"
1"
1"
1"
1"
Distanţă între racorduri
mm
50
50
50
50
50
50
50
50
Lungime x Adâncime
mm
162x90
212 x 90
262 x 90
312 x 90
362 x 90
412 x 90
462 x 90
512 x 90
Masă
kg
2,233
2.884
3.575
4.206
4.857
5.518
6.159
6.810
40LX0001
40LX0002
40LX0003
40LX0004
40LX0005
40LX0006
40LX0007
40LX0008
Cod
M
Colector distribuitor din alama, Eurocon Grup colector – distribuitor preasamblat din alamă nichelată compus din: • un distribuitor de tur cu ventile de închidere pentru dublă reglare • un colector de retur cu set de vane de reglare încorporate, pentru reglare termoelectrică şi capace de protecţie, • două console de metal pentru fixarea în casetă sau direct pe perete. Produsul este realizat din alamă nichelată CW 617 N, conform UNI - EN 12165 – 98, racordurile circuitelor secundare sunt cu filet G3/4 Eurocon, conform cu standardul ISO 228.
E IN AD
Y I TA L
Date tehnice distribuitor: Presiune maximă de funcţionare: 10 bar Temperatură maximă de funcţionare: 100 oC
Nr.de circuite Racord circuit
ţoli
3
4
5
6
7
8
9
10
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
3/4"
Racord distribuitor
ţoli
1"
1"
1"
1"
1"
1"
1"
1"
Distanţă între racorduri
mm
50
50
50
50
50
50
50
50
Lungime x Adâncime
mm
162 x 90
212 x 90
262 x 90
312 x 90
362 x 90
412 x 90
462 x 90
512 x 90
40C81003
40C81004
40C81005
40C81006
40C81007
40C81008
40C81009
40C81010
Cod
16
încãlzire în pardosealã
Adaptor Eurocon pentru teava PEX 3/4’’ Racord din alamă pentru îmbinare prin compresie, pentru conducte din polietilenă, cu filet 3/4” Eurocon. Piulita de compresie, suportul de cauciuc, şaibele şi inelele de compresie sunt din alamă şi au un conţinut scăzut de plumb. Garniturile de izolare sunt din polietilenă. D (mm)
Cod
16
40KK0104
17
40KK0106
20
40KK0108
Robinet din alamã cu sferã, fluture, racord olandez şi garniturã pentru apã. Robinet cu sferă utilizat pentru instalaţii în care se vehiculează apă sau fluide nonagresive. Corp din alamă, sferă din alamă cromat lucioasă, prevăzut cu racorduri olandez filetate ISO228 de tipul MF şi garnitură. D (ţoli)
Cod
FE-FI, 1”
40422003
Robinet din alamã cu sferã, fluture, racord olandez, garniturã şi termometru pentru apã. Robinet cu sferă utilizat pentru instalaţii în care se vehiculează apă sau fluide nonagresive, corp din alamă şi sfera din alamă cromat lucioasă. Este prevăzut cu racorduri olandez filetate ISO228 de tipul MF, garnitură şi termometru cu scala de la 0-80°C. D (ţoli)
Cod
FE-FI, 1”
40422010
Kit terminal distribuitor - colector Ansamblu format din: Dop terminal cu sistem de etanşare Dezaerator automat 3/8’’ Robinet de golire 1/2’’ cu racord portfurtun. D (ţoli)
Cod
1’’
40KT0001
Casete metalice pentru distribuitori - colectori Caracteristici: • Reglabile pe adâncime 110-130mm. • Montaj facil al suporþilor de colector pe şinele fixe orizontale. • Acces lateral pentru alimentare colectori. • Zona inferioară liberă pentru ieşire circuite ţeavă şi alimentarea colectorilor • Conectarea circuitelor principale şi secundare se face din pardoseală, nu lateral. L x l x h (mm) Nr. max. de circuite Nr. max. de circuite cu grup Cod 550 x 642 x 130
5
3
59UC0600
750 x 642 x 130
10
7
59UC0800
950 x 642 x 130
12
10
59UC1000
1250 x 642 x 130
14
12
59UC1200
www.romstalpartener.ro
17
20 de ani de experienta
M
Grup de reglaj incalzire in pardoseala la punct fix Caleffi preasamblat in caseta
E IN AD
Grupde reglaj termic cu kit de distribuţie pentru încălzire în pardoseală. Grupul de reglaj asigură o temperatură fixă în instalaţiile de încălzire care conţin atât calorifere cât şi încălzire în pardoseală. Temperatura constantă se menţine prin intermediul unui grup hidraulic echipat cu vană termostatică cu 3 cai cu senzor încorporat. În această serie particulară, reglajul termic se realizează printr-un grup hidraulic echipat cu vană termostatică cu trei căi cu senzor încorporat. Kit-ul conţine: Sistem de pompare model UPS 25-60, vană termostatică, termostat de siguranţă, colector cu opturator de debit (pe retur), distribuitor cu debitmetre (pe tur), manometru, sistem de golire şi aerisire automat şi casetă de montaj. Suprafaţa de încălzire recomandată în funcţie de soluţia utilizată este între 110-140 mp
Y I TA L
Parametrii funcţionali Fluide utilizate:
apă, soluţii glicolate (max. 30% glicol)
Domeniu de temperatura de lucru
25÷55°C
Precizie:
±2°C
Temperatura maximă de intrare primar:
90°C
Presiune maximă de lucru:
6 bar
Scala manometru:
0÷10 bar
Racorduri: - circuit primar:
1” F
- la grupul de reglaj:
1” F cu calotă
- distanţă interaxiala derivaţii: 50 mm
3/4“
Alimentare electrică pompă
230 V - 50 Hz
Grad de protecţie:
IP 44
Nr. circuite 6 8
Dimensiuni
Cod 421825F1 421825H1
970-1110 x 800
Racord Caleffi Eurocon din alama pentru teava PEX si multistrat, 3/4” Racord cu diametru autoadaptabil pentru ţevi din plastic şi multistrat. • Domeniu de temperatura: • 5÷80°C (ţevi PE-X) • 5÷75°C (ţevi multistrat marcate cu 95°C).
D.14-16mm Cod: 42680524 D.18-20mm Cod: 42680564
Actuator Caleffi D.30mm - 230V Actuator termic pentru distribuitoare, utilizat în instalaţiile de încălzire. Date tehnice • • • • •
Indice de protecţie : IP44 (în poziţie verticală) Două nivele de izolare Temperatura maximă ambientală: 50°C Timpul maxim de închidere/deschidere este între 120 şi 180 secunde Include cablu de lungime 800 mm.
Cod: 42656102 18
încãlzire în pardosealã
Controlul integral al sistemului de incalzire in pardoseala Vision VISION oferă o gamă largă de produse dedicate controlului încălzirii în pardoseală şi utilizează soluţii moderne, testate, ce conduc la creşterea confortului şi al eficienţei sistemului de încălzire în pardoseală. Acesta se realizează prin încălzirea uniformă a camerelor. Caracteristici: • Posibilitatea împărţirii locuinţei în zone de căldură • Controlul temperaturii, individal pentru fiecare cameră • Instalare şi racordare facilă • Mod de comandă prin modularea în durată a impulsurilor (PWM) şi funcţie pentru protecţia robinetului (VPF) • Realizat din materiale de înaltă calitate • Menţinerea unui confort termic optim • Eficientizarea consumului de energie – economie de până la 30% Modularea duratei impulsurilor (PWM) Sistemele de încălzire radiante au tendinţa de a depăşi temperatura setată, sistemul continuând să furnizeze căldură şi după ce temperatura setată a fost atinsă şi pompă s-a oprit. Termostatele din Seria Expert rezolva această problema electronic, folosind sistemul de modulare în durata a impulsurilor, care prin compararea temperaturii setate cu cea ambientală, controlează timpul de deschidere, astfel încât temperatura să fie aproape de cea setată, dar să nu o depăşească sau să nu fie mai mică. În acest fel, temperatura este controlată într-un mod eficient.
o
24 C
20oC
o
22 C
o
20 C
22oC
Termostat încălzire în pardoseală Vision VERT 20 Termostat ambiental neprogramabil Vision VERT20, utilizat în sistemele de încălzire în pardoseală sau în sistemele de răcire, alimentat cu 2 baterii de tip AA. • Reglajul temperaturii se face cu ajutorul unui buton rotativ. Funcţiile termostatului: • comandă prin modularea duratei impulsurilor (PWM) • funcţie de protecţie a robinetului (VP) • regim de noapte (NSB) • protecţie antiinghet.
Interval de comandă a temperaturii
Dimensiuni (mm)
Cod
5 - 30 C
80x80x30,5
39T 0202
o
Termostat încălzire în pardoseală Vision VERT 30 Termostat ambiental neprogramabil Vision VERT30, utilizat în sistemele de încălzire în pardoseală şi în sistemele de răcire. Interfaţa termostatului conţine: • butoane pentru modificarea reglajelor +/• afişaj LCD cu iluminare portocalie. Funcţiile termostatului: • comandă prin modularea duratei impulsurilor (PWM) • funcţie de protecţie a robinetului (VP) • regim de noapte (NSB) • protecţie antiîngheþ
Model
Interval de comanda a temperaturii
Dimensiuni (mm)
Cod
VERT 30
5 - 30 C
75x75x30,5
39T 0203
o
20
încãlzire în pardosealã
Termostat încălzire în pardoseală Vision VERT 30UP Termostat ambiental neprogramabil Vision VERT30 UP, utilizat în sistemele de încălzire în pardoseală şi în sistemele de răcire. Termostatul se montează în doză şi are posibilitatea de a prelua temperatura de la nivelul pardoselei printr-un senzor de temperatura (accesoriu). Interfaţă termostatului conţine: • butoane pentru modificarea reglajelor +/• afişaj LCD cu iluminare portocalie. Funcţiile termostatului: • comandă prin modularea duratei impulsurilor (PWM) • funcţie de protecţie a robinetului (VP) • regim de noapte (NSB) • protecţie antiîngheþ Model
Interval de comandă a temperaturii
Dimensiuni (mm)
Cod
VERT 30UP
5 - 30 C
75x75x30,5
39T 0200
o
Termostat încălzire în pardoseală Vision VERT 50 Termostat ambiental programabil Vision VERT50, utilizat în sistemele de încălzire în pardoseală sau în sistemele de răcire. Acesta este alimentat cu 2 baterii de tip AA, iar meniul este disponibil în 6 limbi. Termostatul are 3 programe de lucru presetate şi 2 programe setabile de către utilizator. Interfaţa termostatului conţine: • taste pentru modificarea reglajelor +/• tasta accesare meniu • tasta de selectare • tasta de revocare • afişaj LCD cu iluminare portocalie. Funcţiile termostatului: • comandă prin modularea duratei impulsurilor (PWM) • funcţie de protecţie a robinetului (VP) • regim de noapte (NSB) • protecţie antiingheþ • memorie programe • program vacanţă Model
Interval de comanda a temperaturii
Dimensiuni (mm)
Cod
VERT 50
5 - 30 C
130x80x30
39T 0204
www.romstalpartener.ro
o
21
20 de ani de experienta
Termostat încălzire în pardoseală Vision VERT 50UP Cronotermostat ambiental programabil Vision VERT50 UP, utilizat în sistemele de încălzire în pardoseală sau în sistemele de răcire. Acesta este alimentat cu 2 baterii de tip AA şi se montează în doză, având posibilitatea de a prelua temperatura de la nivelul pardoselei printr-un senzor de temperatura (accesoriu). Meniul termostatului este disponibil în 6 limbi. Termostatul are 3 programe de lucru presetate şi 2 programe setabile de către utilizator. Interfaţă termostatului conţine: taste pentru modificarea reglajelor +/-; tasta accesare meniu; tasta de selectare; tasta de revocare; afişaj LCD cu iluminare portocalie. Funcţiile termostatului: • comandă prin modularea duratei impulsurilor (PWM) • funcţie de protecţie a robinetului (VP); • regim de noapte (NSB) • protecţie antiinghet • memorie programe • program vacanţă. Model
Interval de comandă a temperaturii
Dimensiuni (mm)
Cod
VERT 50UP
5 - 30 oC
81x81x52
39T 0201
Unitate de control Vision VKL 06 Unitate de control Vision VKL06 utilizată în instalaţii de încălzire în pardoseală, ce asigură protecţie la suprasarcină. La această unitate se pot racorda până la 6 termostate şi 24 de actuatoare , permit instalarea simplă a cablurilor prin sistemul plug-în. Se poate îmbunătăţi funcţionarea centrului de comandă prin ataşarea modulului VPL06 sau VPL07. Unitatea conţine: • marcaj vizibil al bornelor • LED-uri de stare, pentru comandă activă • spaţiu pentru marcare. Model
Nr zone
Nr Circuite
Dimensiuni (mm)
Cod
VKL06
6
24
88x75x70
39T 0206
Unitate de control pompa Vision VPL06 Modul de comandă Vision VPL06 utilizat la pornirea/oprirea pompei de recirculare într-un sistem de încălzire în pardoseală. Acest modul se poate ataşa la centrul de comandă VKL06 pentru a îmbunătăţi funcţionarea acestuia. Funcţii: • funcţie de întârziere/pornire pompă, maxim 15 minute • funcţie pentru protecţia pompei - antiblocare. Model
Cod
VPL06
39T 0207
22
încãlzire în pardosealã
Unitate de control pompa si centrala termica Vision VPL07 Modul de comandă Vision VPL07 utilizat la pornirea/oprirea pompei de recirculare şi/sau a centralei într-un sistem de încălzire în pardoseală. Acest modul se poate ataşa la centrul de comandă Vision VKL06 pentru a îmbunătăţi funcţionarea acestuia. Releul de pornire al pompei este separat de cel al centralei. Este conform cu directivele 2004/108/EC, 2006/95/EEC, 93/68/EEC. Funcţii: • funcţie de întârziere pornire pompă, maxim 15 minute • funcţie pentru protecţia pompei - antiblocare. Model
Cod
VPL07
39T 0208
Senzor de pardoseala Vision VFS300 Senzor de pardoseală Vision VFS 300, proiectat pentru măsurarea temperaturii. Acesta lucrează împreună cu termostate, ce preiau temperatura măsurată. Diametrul cablului de alimentare este de 5 mm, diametrul senzorului este de 9 mm, lungime 3m.
Model
Cod
VFS300
39T 0205
Actuator Vision VTA15MR - 230V Actuator termic pentru distribuitoare, utilizat în instalaţiile de încălzire. Tensiunea la comutare este de 195 mĂ. Timpul maxim de închidere/deschidere este de 180 sec. Cursa: maxim 3.5 mm. Filet de tip M30x1.5 sau M28x1.5. Include cablu de lungime 900 mm.
www.romstalpartener.ro
Model
Cod
VTA15MR
39T 0209
23
20 de ani de experienta
Accesorii Aditiv beton/sapa Vision, incalzire in pardoseala, 10 kg/bidon
Cod: 59UA0001
Aditivul Vision permite realizarea de betoane prelucrabile, diminuand cantitatea de apă din amestec şi crescând rezistenţă betonului Caracteristici: • Diminuarea cantităţii de apă din amestec în proporţie de 10-15 % • Creşterea rezistenţei mecanice • Prelucrarea mai bună • Foarte bun pentru realizarea pardoselilor radiante • Consum mediu 0.25 L/mp la sapă de 6 cm
Folie protectie pentru incalzire in pardoseala Vision PE.LD 0,15mm lat.1,25m (1mp=0,8ml)
Cod: 59UA0006
Folia de protecţie Vision trebuie montată pentru a opri pătrunderea umidităţii în stratul izolator. Acest fenomen reduce riscul de distrugere a izolaţiei termice. Se monteaza sub stratul izolator atât la soluţia plăcilor cu nuturi cât şi la cea cu polistiren lis. La soluţia cu polistiren lis se montează şi pe faţă superioară a izolaţiei. Îmbinările se etanşează cu bandă adezivă. Folia este marcată cu un caroiaj de montaj cu pas de 50 mm.
Banda perimetrala pentru incalzire in pardoseala autoadeziva h.150x8 L.25m
Cod: 64201506
Bandă perimetrală se instalează pe tot conturul încăperilor şi are rolul de a prelua dilatările şapei, încălzitoare, flotante. Bandă perimetrala autoadezivă se fixează pe conturul peretelui cu ajutorul benzii autoadezive şi apoi de folia hidroizolanta sau de plăcile de polistiren. Banda perimetrală se taie la înălţimea şapei finite, după finisarea pardoselii.
Banda pentru rosturi de dilatare 200x7, 25m
Cod: 64201507
Pentru încăperi care au o latură mai mare de 8 m lungime sau suprafaţă mai mare de 40 m, sapă trebuie împărţită în mai multe zone. Pe laturile de separare a acestor zone se montează banda pentru rost de dilatare
Profil “T” pentru rosturi de dilatare L= 1,2 m
Cod: 59VR 002
Fixarea rostului de dilatare pe şapă suport se face cu ajutorul profilului T. Are lungimea de 1,2 m.
24
încãlzire în pardosealã
Accesorii Curba conducatoare D.16
D.16 mm - Cod: 64850016 / D.18-20 mm - Cod: 64850020
Se foloseşte la îndoirea ţevilor de Pe-X la schimbarea de direcţie din distribuitor la pardoseală
Piesa simpla din plastic pt protectia tevilor de incalzire in pardoseala
Cod: 70872000
• protejează ţeavă împotriva deformărilor mecanice • permite conectarea mai multor piese în paralel • suport pentru prinderea în pardoseală
Plasa sirma incalzire in pardoseala ochiuri 50x50mm gr.2mm 2mp (1mx2m)
Cod: 64959995
Plasa se foloseşte la armarea şapei şi se poate folosi şi ca suport de montaj pentru ţeavă Pe-X
Capsa fixare pe placa, incalzire in pardoseala, D.14 - D.20mm, set 300buc
Cod: 59UA0000
Sistemul permite o fixare rapidă şi uşoară a ţevilor pe plăcile de polistiren. Clipsurile Taker sunt special concepute a fi utilizate cu dispozitivul de fixare. Capşa de fixare de 40 mm pentru ţevi de având diametru între 14 ÷ 20 mm. Fixarea se face pe plăci de polistiren cu grosime minimă de 2 cm
Colier PP pt fixarea tevilor in instalatiile de incalzire in pardoseala set 10 buc
Cod: 70870120
Pentru tuburile de încălzire în pardoseală R 20 mm Proprietăţi: Clemă simplă din plastic pentru prinderea de plasă de oţel Date tehnice • material: polipropilenă • culoare: galben (RAL 1021)
www.romstalpartener.ro
25
20 de ani de experienta
Accesorii Colier PP pt fixarea tevilor in instalatiile de incalzire in pardoseala set 10 buc Pentru tuburile de încălzire în pardoseală Ø 16 - 20 mm Proprietăţi • pentru prinderea de plasă de oţel Date tehnice • material: polipropilenă • culoare: albastru (RAL 5010)
Coliere PVC (soricei) 2.4 x 180 mm, incolore
D.16-18 mm Cod: 70871016 D.17-20 mm Cod: 70871017 Cod: 55A 0001
Colier de prindere cu cap de autoblocare Lăţime: 2.4 mm Lungime: 180 mm Diametru maxim de strângere: 46 mm Diametru minim de strângere: 1.6 mm
Placa pentru fixare teava PEX pe poliestiren cu nuturi set 100 buc
Cod: 59US0101
Placă de fixare cu clipsuri pentru prinderea ţevilor pe placă cu nuturi. Aceste dispozitive se folosec la schimbările de direcţie a ţevilor pe placă cu nuturi.
Sina cu clipsuri pentru fixare teava pe placa poliestiren lisa 16-18 mm
Cod: 59US0102
Placă de fixare cu clipsuri pentru prinderea ţevilor pe placă cu nuturi. Aceste dispozitive se folosec la schimbările de direcţie a ţevilor pe placă cu nuturi.
Tub protectie TFS rosu D.25
D.25 mm - Cod: 68TR0025 / D.32 mm- Cod: 68TR0032
Tub flexibil din PEID (polietilenă de înaltă densitate), în colac, pentru protecţie la montarea îngropată a ţevilor realizate din ţeavă PEX Se folosesc pentru protecţie la trecerea ţevii prin rosturile de dilatare. Tubul cu diametrul de 25 mm se foloseşte pentru protejarea ţevilor cu diametrul exterior de 14 - 17 mm, iar cel de 32 mm pentru ţevile cu diametrul de 18 - 20 mm.
26
încãlzire în pardosealã
Accesorii Tacker - dispozitiv fixare capse pe placa incalzire in pardoseala
Cod: 59US0002
Capsator folosit pentru fixarea rapidă a ţevilor cu capse, reducând timpul de lucru, efortul şi oboseala operatorului.
Desfasurator pentru teava PEX
Cod: 59US0100
Ideal pentru organizarea punctului de lucru şi evitarea deteriorării accidentale a ţevilor.
Concentrat anti-bacterian ‘GEL LONGLIFE 700’ in sistem incalzire pardoseala, non-oxidant, 1L./0,5%
Cod: 47880006
LONG LIFE 700 este un produs pentru eliminarea bacteriilor prezente în instalaţiile de încălzire în pardoseală. Este capabil să rezolve problemele tipice datorate creşterii microbiologice în instalaţiile de încălzire din pardoseală cum ar fi : mirosuri neplăcute, coroziuni ale colectoarelor şi schimbătoarelor, blocarea robineţilor, conductelor şi schimbătoarelor de căldură. Dozajul se face în funcţie de starea instalaţiei: -dacă instalaţia este nouă , 0.5 litri de LONG LIFE 700 la 100 litri de apă din sistem cu scop preventiv.
www.romstalpartener.ro
27
20 de ani de experienta
Distribuitor: Romstal nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele greşeli apărute la tipar. Fotografiile nu generează obligatii contractuale. Oferta este valabilă în limita stocului disponibil.
S.C. Romstal Imex S.R.L Şos. Vitan-Bârzeşti nr. 11A, sector 4, Bucureşti; Tel/Fax: 021-332.09.01, Capital social : 10.873.200 lei. Reg. Com. J40/14205/1994; CIF RO 5990324, cont RO 53 INGB 0001000146458915 ING BANK BUCURESTI februarie 2014 ROMSTAL Dep. Comunicare, www.romstal.ro