Aug dec 2013 by Samuel Coman

EDITORIAL

Cuprins

Frumosul colind dorzian

Din ogorul Evangheliei Crăciunul în perspectiva anilor

......................................... 8

Daniela Anghel

Urmarea Mântuitorului .......................................................................... 12 Daniel Apostoaie

Darul creator al tinereţii În drum spre Soare

.......................................................................... 16

Mihăiţă Fotache

Gânduri

......................................................................................................... 20

Alina Apostoaie

Maglavitul din perspectiva păr. Vasile Ouatu ...22 George Spiridon

Eu nu mai pot

........................................................................................ 26

Daniel Năstase

Două binecuvântări........................................................................................ 28 Andreea Mihai

Pregătirea pentru examenele vieţii

............................. 32

Daniela Anghel

VĂ MULŢUMIM pentru donaţiile făcute şi cu prilejul apariţiei acestui număr. AŞTEPTĂM să ne contactaţi cu articole pentru publicare. Redacţia îşi rezervă dreptul de a interveni pozitiv asupra conţinutului articolelor.

Fondată în 2005

Colegiul de redacţie: Sebastian Tiber, Corneluş Seria, Nuţi Dragomir, Adina Hordoan, Ana-Maria Tiber, Cornelia Bujor Tehnoredactare computerizată: Daniel Dragomir, Samuel Coman

Adresa poştală: Daniel Dragomir, 800258 Galaţi, jud Galaţi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, bl. S7D, ap. 46, tel. 0746-577.591 Adresa e-mail: cuvantptsuflet@yahoo.com

Mă minunez şi iar mă minunez în fiecare an, cu un nou fel de a înţelege, de modul în care nişte cuvinte măiestrit aşezate unele lângă altele într-un colind, pictează în culori vii, tablouri de poveste, cu iz de prospeţime sfântă venit din cealaltă vreme, vremea naşterii Mântuitorului meu Iisus. Poate că poetul ne-a fost dăruit nouă oamenilor ca să ne descrie, ce noi n-am fi în stare să vedem dincolo de cuvinte, dincolo de fapte relatate pentru mântuirea noastră. El este un revelator ce s-a atins de Iubire, virtute sălăşluind în „Sfânta sfintelor”, descoperindu-ne-o şi nouă celorlalţi spre a-L iubi mai duios şi a învăţa noi limbaje în care să-L adorăm pe Creatorul nostru. Întotdeauna m-am gândit la poeţi ca la nişte apostoli ce au trăit stări extatice ce oamenilor obişnuiţi nu le sunt date să trăiască, au avut revelaţii tainice având darul de a aşterne pe hârtie un strop din Oceanul ce i-a îmbălsămat. Dacă un astfel de dar ales este poezia pentru om, cât de multe şi alese daruri a pus Domnul în fratele nostru CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

Traian Dorz? El nu a fost numai poet, ci prozator, memorialist, “profet” al vremurilor noastre, căpetenie în Oastea Domnului, păstor şi părinte duhovnicesc, cuprinzând în scrierile sale toată vastitatea simţămintelor prin care poate trece un om în viaţa aceasta şi cântând Iubirea în cel mai dumnezeiesc şi preaînalt fel. Câtă preţuire sfântă se cuvine să avem noi pentru sfântul nostru înaintaş şi părinte, fratele Traian Dorz! Binecuvântat să fie Domnul nostru Drag că ni l-a dăruit! Cât de bogaţi am fi noi tinerii, dacă hrănindu-ne din Cuvântul Domnului, ne-am grăbi, înfometaţi de Cer, să gustăm şi din bucatele miezoase ale tezaurului Oastei Domnului... Apropiindu-se vremea colindului, m-am aplecat mai adânc asupra colindelor dorziene. Colindele româneşti au un specific al lor, diferit de al altor popoare şi multe sunt frumoase, doinite, dar nicăieri nu am întâlnit profunzime ca în colindele fratelui Traian Dorz, care glăsuieşte despre Copilaşul venit din zarea albastră să poarte Crucea pentru noi. Colindele dorziene au ca temă principală iubirea şi suferinţa, cele două taine strâns legate între ele care L-au însoţit pretutindeni pe Pruncul Iisus de la iesle până la Cruce. Poate ne-am prea obişnuit să le cântăm în fiecare an şi rareori ne oprim la semnificaţia lor, neştiind că în doar câteva cuvinte ni se înfăţişează întreaga taină a Mântuirii. Voi reda mai jos câteva dintre versurile ce mi-au rămas adânc întipărite încă din vremea copilăriei şi mi-au înfrumuseţat sărbătorile an de an; versuri ce vorbesc de venirea unui Fiu 4

august - decembrie 2013

CUVÂNT PENTRU SUFLET

de Dumnezeu pe pământ, de Betleemul ce nu L-a primit pe Împărat în nicio casă, de Maica ce L-a născut într-o noapte neuitată în ieslea îngheţată, de boii ce prin suflarea lor făceau căldură micuţului Prunc, de păstorii umili ce au auzit vestea pornind îndată la închinare, de magii veniţi din depărtări cu daruri scumpe, de steaua arzătoare ce i-a călăuzit, de îngeraşii ce priveau miraţi la minunea naşterii, de oamenii ce cântă de două milenii în fiecare an împreună cu îngerii vestea naşterii... “Vine Fiul Sfântului, Soarele pământului, vine-n ieslea mieilor Regele Iudeilor cu Maica Iubirilor, taina mântuirilor. Ce-I aducem Lui? - raza soarelui, floarea câmpului. Florile dalbe. Noi aducem Fiului florile pustiului, închinarea zorilor, adorarea norilor, tremurul suspinului şi cununa spinului.” “Când Te-ai născut, Iisuse, şi îngerii de Sus Cântarea minunată a Păcii ne-au adus, s-a bucurat pământul… De mii de ani dorea să vină să-l cuprindă odată Pacea Ta. Doreau să vină munţii şi apele-o doreau, şi câmpul, şi pădurea, şi toate-o aşteptau… iar Tatăl o trimise prin Tine, Fiu Plăcut, toţi îngerii-o vestiră… Dar lumea nu Te-a vrut.” “Demult, cu suflet plin de dor, Te-ai coborât de mila lor, În ieslea rece-ai fost culcat şi nimeni nu s-a-nduioşat. L-ai Tăi, Iisuse, ai venit, ei, neştiind, Te-au răstignit Iar Tu, cu suflet plin de dor, iertând, cereai iertarea lor. Copil iubit, Ceresc Hoinar, azi baţi la uşi închise iar. O, Te-am văzut, Copil iubit, din mii de praguri izgonit… ” “Lângă uşa unde nimeni nu se-opreşte, Vine Fiul Dulce singur şi grăieşte: Lerui Doamne, ler, Eu cu drag din cer Vin pe orice ger lângă cel stingher; Lerui, Doamne, ler… Lângă plânsul singur fără liniştire Vine Fiul Dulce - şoaptă de iubire Lângă dorul singur fără sărbătoare Vine Fiul Dulce – har şi sărbătoare.” “Înfăşat în scutecaş de inuţ subţire, Vine Sfântul Copilaş, Miel pentru jertfire. CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

Dulce Copilaş Ceresc şi Măicuţă bună, ceruri şi pământ privesc Taina împreună.” “Cântă, Maică-n ceasul sfânt lui Iisus cel Dulce, Ce-a venit pe-acest pământ pentr-un veşnic legământ spre-a muri pe Cruce. Cântă-I, Maică, lăcrimând, căci cu drag s-alină Umbra chipului plăpând răstignirea prevăzând, când prin somn suspină. Cântă-I lui Iisus psalm din Cer adus, alinând cu graiul blând chinul Lui nespus.” “Noapte de visare, Sfântă Întrupare, De la cer o rază Ieslea luminează. Se-aud şoapte-afară, Magii lin coboară, Păstoraşi colindă Vestea să se-ntindă. Lin şi iar lin, ce Copil Divin! Maica-ncet doineşte, Pruncu-n somn zâmbeşte, Mugurel, singurel, Murmurel de cântecel.” “Bucurie-i Noaptea Sfântă, bucurie, bucurie, Iadul cade, Moartea-i frântă pe vecie, pe vecie. Profeţia s-a-mplinit, mântuirea ne-a venit, Sfânt Mesia, fii slăvit pe vecie!” “Iată Noaptea profeţiei, lerui ler, plin de teamă şi fior, eu şi Imnul Bucuriei lângă iesle mă strecor, eu şi Imnul Bucuriei cu colinda s-o-nfăşor.” “Astăzi vin să-mi plec genunchii înaintea ieslei Tale, Copilaş din altă lume, obosit de frig şi cale. 6

august - decembrie 2013

CUVÂNT PENTRU SUFLET

Nu am smirnă ca şi magii, nici tămâie şi nici aur, Lacrimile pocăinţei îmi sunt singurul tezaur. Ţi le-aduc acum nainte cu sfială şi ruşine, Copilaş venit din ceruri să porţi Crucea pentru mine.” “Fiori de frig pătrund prin oase şi tainic se-nfioară fânul, Când numai vitele sfioase, suflând îşi încălzesc Stăpânul. Corindă, corindă, nu-i nimeni s-aprindă O lampă la grindă şi-o flacără-n tindă, şi-i noapte-n poiată, şi-i ieslea-ngheţată, şi iarna se-ntinde, şi Iuda ne vinde… corinde, corinde, corinde…” “Şi a fost Iisus Copil… fără leagăn, fără slavă, şi-n fiinţa Lui firavă au pătruns fiori de ger… Şi a fost Iisus Copil ca să aibă toţi copiii Tată-n Cer. Şi a fost Iisus sărac. Se uitau cu milă bacii Cum I-ardeau pe faţă macii; Cel mai trist dintre copii; şi a fost Iisus sărac, ca să aibă toţi săracii bogăţii. Şi a fost Iisus flămând. Şi plângea din albul pânzii Cum plâng mieii-n zori, plăpânzii, cu-ai lor ochi înrouraţi Şi a fost Iisus flămând, ca să fie toţi flămânzii săturaţi.” “De-aş fi fost în Noaptea Sfântă… Aş fi rupt trei albăstrele ca în Iesle să le-nfig, Doamne să te joci cu ele ca să uiţi că vii din stele, Ca să uiţi de vânt şi frig… Aş fi stat peste ţepuşe de răcoare să Te cruţ, Ţi-aş fi pus pe picioruşe şi pe păru-n ineluşe Tâmpla caldă de mieluţ.” “O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată, ce fericit Te-am colindat, Copil bălai cu glas curat, când trei păstori umblau prin zori cu Vestea Minunată! O, Sfânt Colind, o, dalbe flori, o, Maică Preacurată, când vin a' Voastre Sărbători, V-aştept mereu cu noi fiori, s-aduceţi iar Cerescul Har ce-l aduceaţi odată! ”

Tiber Ana-Maria

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

1914

Crăciunul în perspectiva anilor

Iisus Hristos “S-a născut într-o iesle rece, într-o condiţie atât de săracă, în frig, noaptea… A trebuit încă din primele zile ale existenţei Sale pământeşti să sufere, să fugă de vrăjmaşi, să se ascundă.“

O sfânt colind o dalbe flori, O, Maică Preacurată, Când vin a voastre sărbători, V-aştept mereu cu noi fiori, S-aduceţi iar Cerescul Har ce-L aduceati odată. (Traian Dorz)

Fiorii sărbătorilor încep să-şi facă simţită prezenţa încă de la începutul iernii. Sărbătoarea bucuriei, sărbătoarea Veștii Bune a izbăvirii din robia păcatului, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos pentru noi cei, din Oastea Domnului, este îngemănată cu sărbătoarea naşterii fratelui Traian Dorz. Nu pot să-mi imaginez sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus 8

august - decembrie 2013

fără preafrumoasele colinde şi mai ales fără colindul fratelui Traian Dorz. Soarta fratelui Traian s-a asemănat atât de mult cu soarta Domnului Iisus, alături de care îi sărbătorim ziua naşterii. Domnul Iisus de când S-a născut, a avut de suferit. S-a născut într-o iesle rece, într-o condiție atât de săracă, în frig, noaptea… A trebuit încă din primele zile

CUVÂNT PENTRU SUFLET

Traian Dorz “N-a cunoscut de mic nici dragostea, nici odihna, nici mângâierea. A muncit de copil şi a fost prigonit din fragedă pruncie.“

ale existenţei Sale pământeşti să sufere, să fugă de vrăjmaşi, să se ascundă. Când atâţia copii (poate şi în acea vreme) dormeau în leagăne călduţe, la adăpost de frig şi noapte, El n-a avut nici acest minim confort, fiind nevoit (împreună cu Preasfânta Maică), să fugă prin pustie spre Egipt. Oricâtă ocrotire, oricâtă grijă, şi mângâiere şi-ar fi revărsat Preabuna lui Maică, nu se putea ca El să nu sufere. Chiar purtat în braţele Mamei, ne putem uşor imagina cât “confort” poate fi călare pe spatele măgăruşului, care i-a purtat pe drumurile prăfuite, stâncoase şi reci ale pustiei.

.... Şi viaţa fratelui Traian a împărtăşit o soartă asemănătoare. De la “leagăn şi până la cruce” viaţa lui a fost o continuă luptă, o continuă renunţare, o continuă suferinţă şi jertfă. N-a cunoscut de mic nici dragostea, nici odihna, nici mângâierea. A muncit de copil şi a fost prigonit din fragedă pruncie. Întreaga viață de suferință şi-o descrie atât de sugestiv în poezia “Aducerile aminte”. ...Singurele momente fericite din copilăria lui au fost cele petrecute cu bunicul de la care simţea o oarecare mângâiere pentru sufletul lui însetat de aceasta. (Dar şi această brumă de mângâiere avea să o

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

1914

0 piardă prea timpuriu...) Nevoia lui dureroasă de iubire a fost împlinită fericit când a aflat cele două mari iubiri: cea de Domnul şi cea de frați. Iubirea pentru Domnul Iisus i-a umplut toată viaţa şi fiinţa lui până în străfunduri, Iubire pe care a cântat-o ca nimeni altul în întreaga lui viaţă şi căruia i-a dăruit tot ce a avut mai scump, mai frumos, mai înalt. Şi apoi iubirea de frați care a culminat cu iubirea pentru părintele Iosif Trifa, din chiar prima clipă a întâlnirii lor. Întâlnirea dintre două inimi inundate de iubirea Domnului Iisus, însetate după această iubire şi pe care apoi au revărsat-o râuri, râuri, toată viaţa lor spre toți semenii. Această întâlnire avea să-i rămână neuitată pe totdeauna şi el o descrie în felul său unic în lucrarea “Istoria unei Jertfe.” “....Când în viaţa mea sunt clipe unice, le trăiesc aşa de puternic încât focul lor îmi arde tiparul minţii în care se toarnă de nu mai pot strânge pe urmă decât cioburi din amintirile mele de atunci. Mai văd doar niște scări pe care am suit cu inima bătându-mi gata să se rupă... O uşă albă... o soră albă... o pătură albă, de sub care ieşea o mână albă. O pernă albă pe care zăcea o frunte albă, de 10

august - decembrie 2013

sub care, parcă venind din veşnicie, cei doi ochi cu cearcăne vinete mă întâmpinau umezi şi dulci... Luminile lor mă îmbrățişară, dintr-o dată cu o nesfârşită dragoste şi împăcare cerească, învăluindu-mă ca o rugăciune... Un glas slab şi cald care, dacă ar fi avut şi el culoare cred că ar fi fost strălucitor de alb, îmi pătrunse în auz şi în suflet ca o şoaptă înfiorată dintr-o dimineaţă de Paşti... M-am prăbuşit în genunchi, plângând de nu mă mai puteam stăpâni, cu fruntea lângă căpătâiul alb... Am simţit mânuţa albă aşezându-mi-se uşoară şi dulce pe după capul meu aplecat şi glasul cel strălucitor de alb şoptindu-mi aproape: “Nu mai plânge, dragă Dorz... Lasă, de acum vom fi mereu împreună şi vom lucra pentru Domnul...” (...) Trăgându-mi apoi fruntea spre buzele sale, am simţit lumina puternică şi dulce a sărutului său. Acest sfânt şi părintesc sărut nu mi s-a şters apoi de pe fruntea mea niciodată. În toată inima mea a rămas din clipa aceea o putere care m-a legat de inima lui pe totdeauna. (...) Sub mâna lui, ca sub un patrafir ceresc, am pus atunci un legământ veşnic: Doamne, din clipa aceasta, drumurile

CUVÂNT PENTRU SUFLET

vieţii mele nu se vor mai despărţi niciodată de ale slujitorului Tău...” 1 Într-adevăr, aşa cum descrie fratele Traian întâlnirea lui cu Părintele Iosif, aşa a şi rămas şi sufletește, şi trupește ataşat până la sfârșitul vieţii de sfântul lui părinte sufletesc. Şi nimic nu i-a schimbat impresia pe care şi-a făcut-o din chiar clipa în care l-a cunoscut după cum scrie într-un alt fragment: “Despre Părintele Iosif, de când am început să citesc scrierile lui, mi-am făcut o părere atât de înaltă, încât nu era cu nimic mai prejos decât cea despre un mare apostol şi sfânt al lui Dumnezeu. Această părere am păstrat-o tot timpul vieţii mele şi ea n-a scăzut întru nimic în anii mei petrecuţi cu omul lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, mi s-a statornicit pe totdeauna în locul cel mai înalt al sufletului meu. De obicei, despre oameni, înainte de a-i cunoaşte îți faci o părere foarte înaltă, iar după ce îi cunoşti, această părere coboară mereu, tot mai jos. Dar cu Părintele Iosif acest lucru nu s-a petrecut niciodată şi în nimeni. În faţa mea, cel puţin, el n-a coborât în nicio situație, ci s-a înălţat mereu...” 2 ...Darul deosebit cu care Domnul l-a

înzestrat pe fratele Traian, darul cuvântului frumos, l-a făcut ca toate stările pe care le-a trăit să le poată transpune în vers, în poezie, în cântare. Ca nimănui altuia din lumea aceasta, Domnul i-a dat o harfă ca să-i poată cânta toată dragostea, toată bucuria, toată fericirea pe care i-a adus-o întâlnirea cu Preaiubitul Mântuitor Iisus şi să-i poată ajuta pe toți câți vor mai trece prin stări asemănătoare cu ale lui şi să-i îmbărbăteze pe toţi câţi vor mai cunoaşte dragostea Domnului şi vor simţi această bucurie. Personal, nu pot exprima tot ce simte sufletul meu legat de existenţa fratelui Traian şi de comoara ce a reprezentat-o şi o reprezintă el pentru Oastea Domnului şi de asemenea pentru mine. Şi de mulţumirea că Domnul a îngăduit să-l pot întâlni şi cunoaşte şi eu pe fratele Traian, să-i pot cunoaşte opera, poezia, cântarea, meditaţia. Versul şi meditația lui care, ca şi Cuvântul lui Dumnezeu, înalţă sufletul către trăiri nemaigândite, nemaisimţite, care mângâie, care mustră, îmbărbătează, vindecă, luminează... Cred că viaţa noastră fără fratele Traian ar fi - continure în pag. 19 -

CUVÂNT PENTRU SUFLET

Daniela Anghel august - decembrie 2013

Urmarea Mântuitorului Adeseori e rău că-ți merge bine și-arareori nu-i bine că ți-e rău.

(Traian Dorz)

oporul Domnului, Israel, a luat fiinţă prin Avraam, acesta fiind tatăl lor, din punct de vedere pământesc, iar spiritual nu numai al lor. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că din el va ieşi un popor care va fi poporul Domnului (Geneza 12 ,1-3). La un moment dat, când urmaşii lui Avraam au ajuns cel mult la un nivel de ”trib” mai mare, Dumnezeu a ales pe Iosif, fiul lui Iacov pentru împlinirea unui plan foarte bine definit, pentru a dezvolta acest ”trib” şi a-l ridica la nivel de popor. Dumnezeu a ales ca poporul Său să se dezvolte în cea mai mare civilizaţie a acelei vremi, Egiptul, şi ajuns în Egipt a fost salvat şi de la foametea care bântuia ţara lor. Dumnezeu, Cel care ştie totul, a avut în vedere salvarea şi creşterea seminţiei lui Iacov, salvarea de la foametea ce avea să vină şi dezvoltarea sa ca naţiune. Pentru acest plan de salvare a fost ales Iosif fiul lui Iacov. Din partea fiilor lui Iacov se iscase invidie şi ură faţă de fiul iubit al tatălui lor şi drept urmare au gândit să îl omoare, dar au ales varianta care îi făcea ”nevinovaţi” în ochii lor, faptul de a-l

august - decembrie 2013

CUVÂNT PENTRU SUFLET

vinde ismaeliţilor. Acesta avea să fie un alt rău care i se petrecea acestui copil nevinovat. După ce a fost preluat de ismaeliţi a fost dus în Egipt şi a fost vândut sclav lui Potifar dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor. De mai multe ori, de când începe relatarea întâmplărilor lui Iosif, în Cuvântul Domnului se spune că ”Domnul a fost cu Iosif” (cf. Geneza 39, 2) şi acest lucru îl vede chiar şi stăpânul său (Geneza 39, 3). Din aceste versete care ne spun că ”Domnul a fost cu el” iese în evidenţă faptul că Iosif, chiar dacă trecea prin această nenorocire, credea şi se încredea în Dumnezeu. Iosif, lăsându-se în Mâna lui Dumnezeu, a ajuns să cârmuiască toată casa stăpânului său. În momentele de presiune din partea soţiei stăpânului său, el a rămas în continuare curat şi credincios Domnului Dumnezeu. Şi pentru aceasta a trebuit să plătească pe nedrept cu temniţa. Chiar dacă modul în care a ajuns în temniţă a fost nedrept, a ales tăcerea şi aşteptarea unui răspuns din partea Domnului şi a intervenţiei providenţiale. ”Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Ieremia 3, 26). Dar după un timp petrecut în temniţă a avut ocazia de a înălţa în mod şi mai vizibil numele Domnului prin faptul că el nu se vedea decât o unealtă a

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era Cel care lucra ”tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu, istorisiţi-mi dar visul” (Geneza 40, 8b). După ce au decurs lucrurile conform tâlcuirii date, Iosif a fost uitat în continuare în temniţă pentru încă un timp. Cu toate relele văzute care i se petreceau lui, el se încredea puternic în Domnul şi credea puternic că El lucrează, El deţine controlul. Toate cele petrecute în viaţa lui Iosif, dar mai ales atitudinea cu care a tratat fiecare stare, fiecare experienţă, în sclavie şi apoi în bogăţie la Potifar, fie prin nedreptatea care i s-a făcut de către soţia lui Potifar şi de către Potifar însuşi, fie în temniţă, Iosif a trecut biruitor prin toate, păstrându-şi privirile aţintite la Dumnezeul părinţilor lui, crezând că tot răul lucrează spre bine (cf. Romani 8, 28). El era încredinţat că e în Mâna lui Dumnezeu şi că e într-o şcoală în care e pregătit pentru un plan bine definit. Era deplin încredinţat, cu pace în suflet, că răul care i se face acum va fi preschimbat în bine de către Dumnezeu. În momentul când a trebuit să stea în faţa lui Faraon, înaintea celui mai puternic om al acelei lumi, Iosif era pregătit cu inima să stea înaintea lui pentru că inima sa stătea clipă de clipă înaintea Domnului Dumnezeu. Când a stat în faţa lui Faraon şi acesta îi atribuia lui Iosif meritul că el tălmăceşte, Iosif imediat a arătat spre Dumnezeul lui Israel, că El este Cel ce dă răspuns (Geneza 41, 15). După ce Dumnezeu a dat răspuns lui Faraon prin Iosif, a urmat apoi o răsplată din partea lui Dumnezeu, o răsplată pământească la care nu s-ar fi aşteptat, să fie pus în cea mai înaltă funcţie a celui mai dezvoltat şi civilizat popor al lumii. Prin toate experienţele prin care Dumnezeu l-a trecut pe Iosif, care au fost amare, dureroase chiar zdrobitoare de multe ori, dar purtat pe braţe de Dumnezeu, toate acestea au fost şcoala în care a învăţat să devină cel mai bun conducător. Fiecare experienţă prin care trecea îl făcea mai puternic, mai aproape de Dumnezeu, necârtind, nerăzvrătindu-se. Ajungând în acea poziţie, s-a învrednicit de această funcţie pe care Dumnezeu i-a pregătit-o pentru a-L sluji pe El, mai exact să joace cel mai important rol în salvarea ”tribului” lui Iacov, şi a-l ajuta să devină un popor. Şi în viaţa noastră de copii credincioşi ai Domnului, să ne dorim ca din clipa în care ne-am întors la Domnul, cu adevărat toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, împlinind Cuvântul Domnului ”Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (cf. Marcu 3, 35). Un suflet care este cu adevărat născut din nou doreşte cu bucurie să se facă toată voia Domnului în viaţa sa. Caută, se cercetea14

august - decembrie 2013

CUVÂNT PENTRU SUFLET

ză pe sine, în lumina Cuvântului, meditează, se roagă stăruitor ca Domnul să facă voia Sa în viaţa lui şi nicidecum voia unui prieten care ar avea aparent gânduri şi planuri frumoase şi bune, nici voia părinţilor care poate fi aparent bună şi nici măcar voia sa personală. Numai singur Domnul este Cel ce ştie care este binele adevărat, binele real. Prin felul cum ne încredem noi în Domnul arătăm cum Îl recunoaştem ca Dumnezeu cu adevărat, cum Îi vedem noi adevărata Sa putere şi ce valoare are El pentru noi la nivel personal. Iosif a arătat că are un Dumnezeu măreţ, atotputernic, iubitor şi drept, prin felul cum s-a încrezut în El şi cât a acceptat să se facă voia Domnului în viaţa sa. Dacă vasul nostru este mic, Dumnezeu toarnă, dar nu putem lua noi mai mult pentru că vasul este mic, nu pentru că Dumnezeu ar da puţin ”Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (cf. Isaia 59, 1-2). Astfel păcatele din viaţa noastră, ne împiedică să ne încredem în Domnul, să nu credem în puterea Sa nemărginită, din tot sufletul nostru, cu tot cugetul şi cu toată fiinţa noastră, aşa cum El aşteaptă să ne încredem în El. În psalmul 40, 7-8 sunt două versete care scot în evidenţă supunerea faţă de Domnul, de drag: ”Atunci am zis: Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine – vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele”. Dar pentru a putea face voia Domnului în totalitate, trebuie ca ”Legea Domnului” să fie gravată tot mai adânc în sufletul nostru,

citind şi meditând la Cuvântul Domnului, cu seriozitate. Domnul Iisus de bunăvoie de dragul nostru a acceptat să vină pe pământ, luând trup de om. Dar după naşterea Sa, El a făcut de bunăvoie, de drag, toată voia Tatălui până la capăt. Noi trebuie să privim la Domnul Iisus şi la acest aspect, că de drag, de bunăvoie Şi-a însuşit voia Tatălui împlinindu-o până la capăt. Tot de dragul nostru, a urcat cu dragoste durerosul şi amarul calvar, supunându-se morţii, El, Cel care e Izvorul vieţii. Voia Domnului pentru noi poate fi şi însuşirea unui calvar, a unei dureri sau împlinirea unui lucru care înainte ne era urât, pe care îl respingeam, dar după ce Îl avem cu adevărat pe Domnul, tot ce înainte ni se părea greu de făcut, acum facem de dragul Domnului, facem cu drag şi cu bucurie, însuşindu-ne ca pe o voinţă proprie. Ba, mai mult, să ajungem la starea în care să primim suferinţa cu seninătate şi pace. Domnul să vadă în sufletul nostru că tot ce facem, facem din dragoste pentru El, cu bucurie. Pe fiecare în parte Domnul vrea să ne înveţe să mergem prin credinţă. Adevăraţii copii ai Domnului, nu au nevoie de o hartă să meargă prin viaţă, ci ei merg prin credinţă. Încredinţâdu-se puternic în Domnul, iar El revărsând binecuvântare peste cei ce se încred în El, au parte de adevărata fericire. Să ne rugăm Domnului cu putere şi ardoare să ne ajute să ne însuşim voia Sa. Să stăm treji şi veghetori pentru a putea vedea şi înţelege care este voia Lui pentru noi. Să ne ajute Domnul să ne deprindem simţurile duhovniceşti, să ne fie tot mai sensibile, putând să înţelegem clar ce El ne vorbeşte!

CUVÂNT PENTRU SUFLET

Daniel Apostoaie august - decembrie 2013

D A R U L C R E AT O R A L T I N E R E T I I

spre Soare… E

august - decembrie 2013

E linişte. Acum e linişte... Încerc, cu o dorinţă necunoscută mie până acum, să împletesc câteva cuvinte care ar putea exprima simţămintele din sufletul meu după ce am citit următoarele rânduri : ”[…] - Tată, nu mai e nevoie să termin podul. L-am întâlnit pe Dumnezeu astăzi.[…] - Tată, astăzi am lucrat împreună cu El, am mâncat împreună cu El. Mi-a dat din sandvişul Lui şi eu I-am dat din apa mea. Mi-a bandajat degetul şi a avut grijă de mine. Este puternic şi mare, ştie aşa de multe şi zâmbeşte frumos. Este bun şi este prieten cu mine acum. […] - Aşa este, dragul lui tata. Pe Dumnezeu Îl poţi întâlni peste tot. Îl poţi vedea în fiecare, dacă te uiţi atent. El se ascunde peste tot, iar oamenii buni Îl poartă în ei, împărţindu-L peste tot.” Acestea fac parte din povestea „Podul către Dumnezeu”, din cartea pentru copii „Povestea baloanelor de săpun”, scrisă de sora Cristiana Oprean în care un copil de 8 ani, Sabin, are o dorinţă arzătoare: aceea de a-L vedea pe Dumnezeu. Acesta hotărăşte că pentru a-şi împlini dorinţa trebuie să facă ceva ce nimeni altcineva nu poate, aşa că decide să construiască un pod peste râul din apropierea satului unde nu se putea trece uşor. Obţine încuviinţarea de la tatăl său, iar băiatul, cu nerăbdare, se apucă de treabă. Însă, oricât entuziasm ar fi avut, nu putea continua podul datorită micimii sale. În aceste momente de dificultate, un tânăr, Victor, îi vine în ajutor, iar dorinţa acestui

CUVÂNT PENTRU SUFLET

copil de a-L vedea pe Domnul ”atât de aproape încât să-I ţină minte toate detaliile şi trăsăturile Feţei Lui”1 se sfârşeşte cu o lecţie frumoasă şi plină de înţelepciune. Stau pe una dintre zecile de bănci din trenul liniştit ce mă poartă către Comăneşti, pentru a putea participa la nunta fraţilor Ştefan şi Vetuţa Ardeleanu şi îmi aduc aminte de o întâmplare, petrecută tot în Comăneşti acum un an: după o întâlnire plină de har a câtorva tineri gălăţeni, am făcut o „ieşire” pe dealurile din împrejurimi. Acolo am avut parte, din nou, de o părtăşie frumoasă, am cântat, ne-am rugat şi apoi ne-am îndreptat către casa fraţilor ce ne găzduiau. Pe drum, mergând, un tânăr îi spune altuia: „Nu crezi că atunci când ne rugăm afară, în adierea vântului răcoros parcă Domnul ne mângâie şi Îşi face şi mai mult simţită prezenţa?” Mult timp am cugetat la asta şi o fac chiar şi în aceste momente. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai mult înţeleg acest adevăr pe care eu îl uit uneori: Domnul este lângă mine, oriunde aş fi şi orice aş face. Îmi aduc aminte de o altă întâmplare petrecută la sfârşitul unei tabere, pe când aşteptam plecarea. Apăsaţi de acest fapt, vântul parcă ne alina sufletele. Atunci o soră exclamă: „Ştiţi, vântul e preferatul meu!”. Atât de minunat a fost acel moment, moment în care am simţit din nou Mâna Domnului ce ne alina. Recitind această povestioară şi aducându-mi aminte de aceste întâmplări mă întreb cum se poate aşa ceva, căci chiar şi în cele mai dificile situaţii, Domnul îşi face simţită prezenţa? Mă

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

minunez cu gândul la răspunsul acestor întrebări şi încet, încet tind să înţeleg că singurul răspuns e că puterea şi măreţia Domnului sunt nemărginite chiar şi pentru un nevrednic. El se arată prin cântecul greierilor, cu ajutorul adierilor de vânt, a razelor de soare, a firelor de iarbă, a florilor. Dar mai ales a oamenilor. A celor buni sau răi, căci Domnul are modurile Sale speciale prin care ni Se arată. Aşa cum lui Sabin i s-a arătat prin intermediul unui tânăr ce l-a ajutat în toate, tot aşa şi nouă ni se arată: cu o vorbă, un gând, o întâmplare. Printre simţămintele frumoase, un gând se

1 Cristina Oprean, Povestea balonului de săpun 2 Idem 1

iveşte: trebuie să preţuiesc Lumina şi curăţia şi să fac în aşa fel încât toată fiinţa şi viaţa mea să fie plăcute Domnului. „- Biletul, vă rog!” mă întrerupe domnul controlor din starea plină de splendori. „- Ah!... Imediat.” răspund grăbit şi confuz. Domnul controlor pleacă. Liniştea se aşterne din nou şi Lumina Soarelui cel veşnic ce îmi umplea sufletul până acum un minut nu o mai văd aşa de strălucitoare precum astrul zilei. Dar.. faţa îmi este încă curată! Iar razele de lumină încă mai sunt prezente şi îmi vizitează chipul! Oh, ce minunat e Domnul, căci îmi dăruieşte atâtea bucurii! Mă rog să nu uit niciodată Lumina ce El mi-a dăruit-o şi mi-o dăruieşte în fiecare zi, însă nu doar atât, ci să o caut, mai mult şi mai mult. Să nu mă satur niciodată şi să nu obosesc nici măcar o secundă în căutarea acesteia! Căci ce e mai frumos decât Domnul şi Lumina pe care ne-o împarte? Mă simt ca într-o poiană scăldată de Soarele cel veşnic. Şi cu cât stau mai mult, cu atât mai puţin aş pleca. Mă uit pe geam şi văd frunzele mângâiate de vântul suav. Zâmbesc, închid ochii şi mai apuc să spun: „Mulţumesc, Doamne!” căci deodată Soarele răsare din nou în sufletul meu! „Deschide mereu ochii şi Îl vei vedea pe Dumnezeu: te va îmbrăţişa când vântul te va învălui, îţi va zâmbi din stele şi din flori, va mânca alături de tine şi va avea grijă de tine. El Se ascunde în creaţia Sa. Caută-L în natură şi în oameni şi o să-L găseşti de fiecare dată când vei avea ochii şi inimioara deschise spre a-L vedea!” 2

august - decembrie 2013

CUVÂNT PENTRU SUFLET

)

Mihaita , Fotache

Crăciunul în perspectiva anilor - continure din pag. 11 -

fost mult mai săracă, poate chiar greu de suportat. Mulțumesc Domnului că L-am aflat pe El şi că bucuria aflării Lui, a trăirii cu El o pot aşa de uşor simți și trăi prin poezia şi meditaţia fratelui Traian. Cântările şi versurile fratelui Traian se potrivesc pentru orice stare sufletească a oricărui om. Toate versurile, el şi le-a intitulat cântări (Cântările Invierii, Cântarea Biruinţei, Cântarea Cântărilor mele, Cântările Căinţei, Cântări Eterne etc) pentru că în inima lui modelată de Duhul Sfânt, orice viers vibra pe o melodie divină. De aceea el şi-a dorit atât de mult şi a încurajat creaţia melodiilor pe versurile sale; şi bucuria îi era fără margini când tot prin inspiraţie divină - un compozitor crea cea mai potrivită melodie pentru versul său. Domnul ne-a dat privilegiul să cunoaştem astfel de oameni sfinţi ai Lui. Cunoașterea unui om nu implică neapărat cunoaşterea personală (fizică), ci cunoaşterea vieţii şi operei lui şi mai ales înţelegerea acelei opere, pătrunderea sensului ei, pătrunderea gândului, a ideii acesteia. Căci toate acestea îţi dezvăluie personalitatea autorului şi poţi spune fără să greşeşti, că l-ai cunoscut, că îl cunoşti. Dacă am avut privilegiul să cunoaş-

tem astfel de oameni mari ai lui Dumnezeu să ne străduim să le călcam pe urme, să dorim să ne înălţăm până la trăirea la care au ajuns ei, să ne desprindem de lucrurile de jos şi să trăim în sferele înalte spre care ne poartă ei prin opera lor. ... Sărbătorile Naşterii Domnului Iisus nu ar fi fost la fel fără fratele Traian, fără bucuria cântării şi poeziei sale, fără preţiosul ajutor în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu pe care ni l-a lăsat prin meditaţie, poezie şi cântare. Duioşia colindelor noastre la care vibrează adânc inima noastră şi care ne fac sărbătorile frumoase, scrise majoritatea lor în suferinţă, în lanţuri, în închisori sunt tot atâtea dovezi ale dăruirii fratelui Traian și a iubirii lui şi a Domnului pentru noi. În sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus, a izbăvirii din păcat a omenirii şi a noastră, să nu uităm şi de sărbătorirea fratelui Traian, colindătorul Iubirii. Să ne însuşim opera fratelui Traian şi să învăţăm să conjugăm “verbul stelar” aşa cum îl numea poetul Nichita Stănescu. Amin. 1 Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol 1, Ed. Oastea Domnului Sibiu, 1998, pag. 270 2 Idem, pag. 266

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

gânduri...

Mă aflu în tabără. Afară e răcoare şi un vânt mângâietor se răsfrânge pe chipul meu făcându-mi şuviţele de păr de pe frunte să se mişte în toate părţile. Este timpul potrivit pentru meditat. După ce am stat vreo zece minute pe pod şi am acumulat în mintea mea gânduri şi frământări legate de această viaţă şi de tot ceea ce mă înconjoară, m-am dus în cameră să îmi iau pixul şi agenda . Am ieşit afară în foişor. Aici mă gândesc dacă merit binecuvântarea de a mă afla în această tabără, a doua pe anul 2013. De fapt, mă gândesc chiar dacă merit să exist. Dumnezeu m-a iubit atât de mult încât L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru păcatele mele ca eu să primesc Viaţa în dar. Mă întorc cu gândul la o seară în urmă şi mă gândesc la discuţiile despre avort de la prelegeri. Şi totuşi, mama mea mi-a dăruit viaţa pentru că Dumnezeu a rânduit acest lucru. Mă gândesc că ar fi putut să renunţe la mine aşa cum au făcut atâtea milioane de mame din întreaga lume. Dar Dumnezeu avea un plan cu mine, de aceea m-am născut. Faptul că m-am născut nu a fost hotărârea şi alegerea mea, ci acesta a fost planul lui Dumnezeu cu mine. Cum spuneam, mă gândesc dacă merit această tabără. Şi răspunsul meu este că nu o merit. Este a opta

tabără în care merg şi totuşi nu se văd roadele lor în viaţa mea. Dar îmi amintesc că luni, în drum spre tabără, o soră a spus că trebuie trăită cu acelaşi entuziasm şi bucurie ca şi cum ar fi prima, deşi nu e. De asemenea, mă gândesc la atâţia prieteni buni care s-au bucurat de plecarea mea în tabără şi mi-au urat timp binecuvântat alături de dragii mei prieteni şi fraţi în Domnul. Eram pe punte şi priveam râul ce clocotea în valuri spumegânde. Şi mă gândeam ce repede trece apa, dar mi-am amintit de versurile fratelui Traian Dorz ce spun: ”Mi se părea că apa trece/ Mi se părea, dar eu treceam”. Suntem efemeri pe pământul acesta şi, aşa cum am învăţat zilele acestea din Eclesiastul, totul este deşertăciune şi goană după vânt. Când suntem în şcoală învăţăm pentru a ne face un viitor. Ajungem la facultate şi, de asemenea, dorim să acumulăm cât mai multe cunoştinţe, apoi să ne găsim un serviciu, să avem o familie, o casă, o maşină, etc. Sunt bune aceste lucruri şi utile în această viaţă, dar noi nu trebuie să ne oprim asupra lor deoarece toate sunt deşarte. Uneori, parcă nu ne putem

pune bariere şi alergăm atât de mult, sacrificăm timpul şi viaţa noastră pentru aceste lucruri care ne sunt de folos pe pământ, dar nu sunt veşnice. Cu ce plecăm de pe pământul acesta? Cu nimic. Pentru că totul este deşertăciune şi alergare după vânt. Şi mă întreb: Cât timp acordăm lucrurilor care ţin veşnic? Cât de mult investim în ele? Şi cât de mult ne sacrificăm pentru ele? Tot când eram pe pod mi-au venit în minte versurile fratelui Costache Ioanid din poezia "Frunze". Iar refrenul spune aşa: „Frunzele se duc,/ Ieri a fost demult,/ Şi-atâtea ceasuri grele,/ Tu în viaţă ai avut,/ Dar timpul nu-i pierdut,/ S-o iei de la-nceput/ Şi să te-ntorci la Cel ce te-a iubit/ Atât de mult.” Mai este vreme să realizăm că timpul este ireversibil şi trece cu o viteză colosală. Mai este timp să realizăm că totul este deşertăciune şi goană după vânt, dar acest timp este AZI. Azi este timpul să conştientizăm starea în care ne aflăm şi să ne întoarcem la Domnul nostru Iisus Hristos care ne-a iubit nespus de mult. Aşa să ne ajute Domnul să-I slujim şi să-I fim recunoscători pentru tot ce a făcut în viaţa noastră. Amin.

Alina Apostoaie

august - decembrie 2013

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

MAGLAVITUL din perspectiva )

parintelui

Vasile

Ouatu

u ceva timp în urmă, citind cartea arhitectului Mihai Urzică „Minuni şi false minuni”, în care tratează printre altele şi fenomenul Maglavit apărut în vara anului 1935 prin vedeniile ciobanului Petrache Lupu, am văzut că a preluat anumite pasaje din cartea părintelui Vasile Ouatu despre Maglavit. Domnul m-a ajutat în această vară să obţin cu ajutorul unui frate o mare parte din colecţia foilor Oastei. Cu acest prilej, am căutat acele câteva numere la care făcea referire fratele Traian Dorz în „Istoria unei jertfe”, vol. II1 despre fenomenul Maglavit. Din ceea ce am observat în colecţia foii ”Isus Biruitorul” a anului 1935 acest fenomen este abordat în 22

august - decembrie 2013

general în rubrica ştirilor din ultimele două pagini ale foii. Amănunte despre cartea părintelui Vasile Ouatu am aflat din articolul „A ieşit de sub tipar, cea mai bună carte despre Maglavit” publicat în ”Isus Biruitorul” nr. 46 din 10 niembrie 19352. Citind acest articol doream nespus de mult să pot citi această carte, să văd părerea părintelui Vasile Ouatu despre acest fenomen religios controversat din ţara noastră apărut în acele vremuri tulburi. Domnul m-a ajutat să aflu această carte pe un site de anunţuri publicitare şi cu ajutorul unui frate preaiubit din Iaşi am putut să o procur. În cele ce urmează, voi trece în revistă opinia părintelui Ouatu despre Maglavit. În 1935 părintele Vasile Ouatu s-a ocupat de organizarea a patru pelerinaje

CUVÂNT PENTRU SUFLET

la Maglavit împreună cu fraţii ostaşi din Bucureşti pentru a hrăni sufletele venite în pelerinaj la Maglavit. Ca rod al celor patru pelerinaje, părintele Ouatu a scris o carte despre Maglavit ca unul care a cercetat duhurile (I Ioan 4, 1). În prefaţa cărţii, părintele Ouatu afirma cu toată îndrăzneala „că am toată competinţa să spun un cuvânt lămuritor, în mod sincer şi obiectiv, ca om experimentat în ale credinţei. N-am pretenţia c-am spus tot ce se poate spune, deoarece astăzi „Maglavitul” este o fântână, din care apa ţâşneşte continuu cu putere. Dar cel puţin o rază, trebuie să arunc, pentru sufletele dornice de adevărul mântuitor şi râvnitoare a cunoaşte planurile şi voia lui Dumnezeu”3. Pe lângă argumente din Biblie despre minunile şi arătările pe care le

face Dumnezeu şi vindecările minunate de la Maglavit inclusiv viaţa de credinţa a ciobanului Petrache Lupu, părintele Vasile Ouatu trage un semnal de alarmă de pocăinţă către preoţi astfel: „Dacă noi, conducătorii sufleteşti, rămânem şi pe mai departe, în starea în care ne-a găsit Maglavitul, atuncia totul va fi zadarnic. Maglavitul ne vrea oameni noi, oameni cari să trăim Evanghelia, să ne renaştem sufleteşte pe noi înşine, pe cei din jurul nostru şi apoi să întindem chemarea Maglavitului şi asupra păstoriţilor noştri. Maglavitul vrea să dăm poporului vieaţă din vieaţa Evangheliei. Cu teoriile noastre teologicale nu-l putem hrăni şi nici întări să meargă înainte, pe drumul vieţii celei noi. E vremea ca noi înşine, să ne întoarcem la Dumnezeu. A sosit vremea pocăinţei şi pentru noi slujitorii

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

altarului, deoarece şi noi am păcătuit, dela cel mai mic până la cel mai mare”4. Cea mai importantă parte a acestei cărţi este subcapitolul „Maglavitul întreşte lucrarea Oastei Domnului”. Începutul acestui subcapitol arată că toată Scriptura este plină de minuni şi că Dumnezeu se poate arăta oricând la cine vrea şi cum vrea dacă acestea sunt de folos mântuirii noastre sufleteşti. De asemenea, părintele Ouatu preciza că nu l-a mirat „dacă acuma s-a arătat unui simplu cioban, căruia nu-i putea descoperi şi porunci altceva decât ceea ce s-a descoperit la vreme, prin sfânta Scriptură, fiindcă desăvârşirea revelaţiei s-a făcut prin Domnul nostru Isus Hristos” 5. Părintele Vasile Ouatu mai preciza că minunea de la Maglavit nu l-a impresionat prea mult fiindcă aceasta „venea mai mult ca o mare satisfacţie prentru noi cei din Oastea Domnului” datorită ignorării mesajului de întoarcere la Dumnezeu de către feţele bisericeşti şi din partea lumii care considerau că nu e nevoie de o pocăinţă serioasă, de o întoarcere la Dumnezeu, de o renaştere spirituală. Argumentul feţelor bisericeşti şi lumii era că lumea era deja creştină, iar propovăduirea adevăratei pocăinţi ce izvorăşte din fiinţa Evangheliei era socotită sectară. Pe lângă acestea, părintele Ouatu prezintă aluziv situaţia părintelui Iosif Trifa din zorii conflictului de la Sibiu: „Cei mai mulţi însă, nu numai că nu ne-au ascultat glasul şi chemarea, dar ni s-au declarat vrăjmaşi. Ar fi destul să amintesc multele şi nenumăratele necazuri ale în veci preţuitului nostru Păr. Iosif Trifa, pe 24

august - decembrie 2013

cari atâţia şi atâţia l-au hărţuit şi-l hărţuesc încă, pentru singurul motiv că cheamă sufletele la Isus, la crucea şi jertfa Lui, la Biserică şi lucrurile veciniciei. Pentrucă luptă din răsputeri să tragă lumea din mocirla păcatului şi-o îndrumează cu putere de sus, să umble în lumina Evangheliei. Pentru jertfa de zi şi noapte, astăzi este târât în judecăţi omeneşti şi bisericeşti, cu ură şi patimă de nedescris!!! Şi încă de cine!!!” 6. Apariţia minunii de la Maglavit din vara anului 1935 este văzută de către părintele Ouatu „ca o ploaie cerească ce răcoreşte un pământ însetat” deoarece fraţii ostaşi erau şi ei însetaţi după ajutor ceresc. De asemenea, părintele Ouatu consideră că Dumnezeu răspunde cu minunea din Maglavit la învinuirea nedreaptă lansată de către teologii şi intelectualii vremii că la Oastea Domnului nu sunt decât oameni de jos, demonstrând astfel că Dumnezeu preţuieşte sufletul şi inima curată. Prin urmare, la chemarea ciobanului Petrache Lupu din Maglavit la o viaţă nouă trăită după voia lui Dumnezeu veneau oameni din toate clasele sociale în pelerinaj la Maglavit. O contribuţie importantă a cărţii părintelui Ouatu a fost includerea predicii ciobanului Petrache Lupu pe care o vor folosi şi alţi autori precum arhitectul Mihai Urzică în lucrarea sa „Minuni şi false minuni”. Interesant este comentariul părintelui Vasile Ouatu la predica ciobanului pe care o consideră „cât se poate de simplă, dar foarte adâncă, pentru cei ce doresc mântuirea”7. Datorită simplităţii acestei predici, părintele Ouatu crede că această caracteristică

CUVÂNT PENTRU SUFLET

contribuie la înfăţişarea adevăratei situaţii a omului faţă de Dumnezeu şi a hotărârii lui Dumnezeu faţă de necredinţa şi de răutatea din acele timpuri. În concluzie, cartea părintelui Vasile Ouatu, „Maglavitul”, este o carte despre care fratele Traian Dorz scria: „El (părintele Vasile Ouatu - n. n.) a scris şi o carte plină de învăţăminte despre lucrurile petrecute la Maglavit” 8. Prin urmare, cartea părintelui Vasile Ouatu este o carte de învăţăminte despre minunea de la Maglavit, dar şi o carte foarte bună pentru cercetarea acestui fenomen din ţara noastră deoarece părintele Ouatu a scris din perspectiva unui martor, precizând că acest fenomen este un fenomen religios înainte mergător al Oastei Domnului în contextul conflictului de la Sibiu început în anul 1935.

George Spiridon 1 Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. II, Sibiu, 2007, p. 181. 2 Părintele Iosif Trifa, A ieșit de sub tipar, cea mai bună carte despre Maglavit, în I. B. nr. 46/10 nov. 1935, p. 5. 3 Preot Vasile Ouatu, Maglavitul, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1935, p. 4. 4 Ibidem, p. 36. 5 Ibidem, p. 6. 6 Ibidem, p. 7. 7 Ibidem, p. 64. 8 Traian Dorz, Fericiții noștri înaintași, Sibiu, 2009, p. 36.

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

u nu mai pot... E 26

august - decembrie 2013

timpului, de când viermele a intrat, am început uşor să alunec din starea de slujire în starea de lene, de comoditate şi lipsă de Dumnezeu. Adesea, vrăjmaşul vine cu gândul său la poarta inimii mele spunându-mi că nu mă vei mai primi niciodată, că nu sunt vrednic de dragostea Ta. Aşa este, Scumpule Iisus, nu mă simt vrednic de crezare, de dragostea Ta, de lumina, mângâierile, răbdarea, harul, îngăduinţele Tale, ci sunt vrednic de moarte. Dar îndrăznesc în neputinţa mea să mă apropii de picioarele Tale şi să-Ţi cer Mila...

CUVÂNT PENTRU SUFLET

Daniel Nastase )

"Eu nu mai pot să merg înainte", spunea zilele trecute un tânăr. Meditând pe seama acestor cuvinte, m-am regăsit şi eu în ele, văzându-mi starea neputincioasă în care am ajuns. Mergând pe firul meditaţiei, gândidu-mă cum am ajuns în această stare, am găsit "micul vierme" undeva într-un timp când nu am vegheat la cele două porţi ale sufletului meu: poarta, adesea prea rece, a minţii şi poarta prea fierbinte a inimii. O, cum a crescut astăzi acel vierme mâncând o mare parte din sufletul meu. Astăzi trag cu multă durere cosencinţele din nevegherea mea de atunci, în singurătatea mea care devine din ce în ce mai întunecoasă, lipsită de-a Ta lumină, lipsită de prezenţa Ta care altă dată îmi era cea mai fericită sărbătoare. O, cum am ajuns eu… Când mesele frăţeşti la care m-ai aşezat erau pline de pâinea Cuvântului, alături de Sângele Iertării, ce fericit eram alături de Tine şi de fraţii şi surorile cu care ne împărtăşeam din Tine. Ce fericit… Dar azi mă simt aşa de departe de Tine, puterile s-au pierdut pe gunoiul după care alerg de-atâta timp în zadar. Ce trai nebun am dus, înşelându-mă că pot trăi şi cu Tine, Preaiubit Iisus, dar şi cu vrăjmaşul cel vechi. Că pot să Te slujesc cu dragoste pe Tine, dar că pot sluji şi pe vrăjmaşul Tău. Cu trecerea

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

)

doi prunci,

DOUA

)

adunari de botez si, zeci de

BINECUVANTARI

Î În ziua de 4, respectiv 9 august Domnul ne-a trimis pe pământ alţi doi îngeri în chip de prunci. Verişori fiind, atât Iosif cât şi Elisabeta s-au născut în familii de ostaşi binecuvântate de Domnul. Cei doi prunci au fost botezaţi în Biserica „Sf. Gherman şi Casian” de către părintele Petrişor Chircă. Ei prin botez au primit astfel „pecetluirea Duhului Preasfânt, harul sfinţitor al vieţii pe pământ” şi după cum se cântă la slujbă, îmbrăcarea în Hristos. Părinţii lor, diaconul Costel 28

august - decembrie 2013

Căuş şi sora Ionela, respectiv fratele Florin şi sora Eliza Căuş, au dăruit fiilor lor două nume biblice. „Să intre numele sfinţilor în casa voastră, la botezul copiilor.”1 Iosif înseamnă „Domnul să-mi adauge un fiu”, iar Elisabeta „Dumnezeu în jurământul meu”. Dorim aşa cum şi cântăm, celor doi micuţi, să trăiască precum El le-a spus, copii supuşi. Adunările de botez au avut loc la casa de adunare din Galaţi pe data de 21,

CUVÂNT PENTRU SUFLET

respectiv 28 august 2013. Botezul pruncului Iosif a început cu rugăciunea naşilor, fratele Costel şi sora Mariana Mihai care au cerut Domnului harul necesar ca cel de-al şaselea finuţ al lor să crească cât mai frumos în adunarea din Galaţi şi ajutor, ca ei să-l poată îndruma pe calea Lui, făcându-şi datoria la care s-au angajat. În continuare, cântările frumoase şi poeziile recitate au înfrumuseţat adunarea. Fratele Săndel Ionescu îşi începe cuvântul exprimându-şi dorinţa ca Domnul să-l binecuvânteze pe Iosif şi să fie precum toţi Iosifii din Biblie: ca Iosif fiul lui Iacov, Iosif logodnicul Sfintei Fecioare Maria, Iosif din Arimateea şi ca neuitatul Părinte Iosif Trifa. Urmează 3 poezii ale fratelui Traian Dorz recitate de sora Angelica Goga, copilaşii Mihai şi Sara Popa - „Bun venit, dar iubit” şi Ioana Căuş - „Cuvântul bun al mamei” Fratele Petrică Muşat, în cuvântul său, aminteşte că Domnul Iisus ne îndreaptă privirea către nevinovăţia şi curăţia copilaşilor. În ziua de astăzi, oamenii îşi aleg ca modele tot felul de idoli, uitând că un copil este o pildă mult mai frumoasă de urmat. Părintele Petrişor Chircă îşi începe cuvântul cercetat fiind de prima poezie, recitată de sora Adina Hordoan, a cărei versuri spun: „Copii noştri nu sunt ai noştri, ci ai Domnului”. Acest adevăr îl trimite apoi la Psalmul 23 al lui David în care el îl simţea pe Domnul ca pe un Păstor. Prin acest psalm ne îndeamnă să simţim fiecare că Domnul este Păstorul nostru şi că noi suntem fiii Lui şi aici pe pământ şi în Cer lângă El.

Sora Andreea Mihai citeşte o meditaţie a fratelui Traian Dorz din „Scumpele noastre surori”, dedicate mamei finuţului, ce spune că: „Nimic nu-i mai greu şi mai plăcut, mai dulce şi mai amar, mai luminos şi mai întunecat, mai binecuvântat şi mai chinuit decât a fi mamă, decât a fi o mamă sfântă”. Sora Natalia Dinu încheie astfel şirul versurilor cu poezia „Chiar şi pruncii”. Fratele Vasile Mitu în ultimul cuvânt îndeamnă pe sora Ionela să-l hrănească pe fiul ei cu hrana cea duhovnicească urmând exemplul Mamei Sfinte. Părintele Costel Căuş încheie adunarea cu o rugăciune copleşitoare în care mulţumeşte că pruncul Iosif poate de acum să-şi înceapă alergarea în această lume. Cere binecuvântarea ca toţi copiii să aibă o inimă bună, pâinea cea de toate zilele, şi mai întâi de toate, harul şi cercetarea Duhului Sfânt, că nimic nu este mai important ca Domnul în viaţa lor. Prilej după prilej, binecuvântare după binecuvântare, la numai o săptămână are loc botezul Elisabetei Căuş. Într-o atmosferă frumoasă, cu o casă decorată de către naşa de botez a micuţei, sora Natalia Dinu, şi cu mulţi fraţi veniţi la acest prilej adunarea începe cu rugăciunea fratelui Vasile Mitu, care cere Domnului să reverse asupra fiecărui suflet har şi bucurie. Cântările bine alese precum şi cele două cântări pe grupuri "Doamne Tu-ai iubit copii" şi "Din cer de departe" au însufleţit adunarea. Poeziile multe la număr recitate de copilaşii Ruben Chircă, Luciana Dumitriu, Cristina Căuş şi de surorile Dana Anghel, Adina Hordoan, Alina Apostoaie şi Andreea Mihai au fost

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

Pruncul Iosif, împreună cu părinţii şi naşii de botez.

dedicate micuţei Elisabeta. Cuvântul părintelui Căuş aminteşte cât de privilegiaţi suntem noi ostaşii, căci intrând prin taina botezului în Biserica lui Hristos, pruncii au posibilitatea să primească o îndrumare, o educaţie în spiritul Cuvântului lui Dumnezeu ce îi va ajuta în viitorul lor să-L aleagă pe Hristos pentru totdeauna. Fratele Marian Spiridon mărturiseşte că familia are ca bază Sfânta Scriptură. Datoria părinţilor este îndrumarea copiilor şi cel mai bun exemplu de părinte şi cel mai vredinc model de urmat este Tatăl tututor copiilor. Fratele Teo Neagu vorbeşte de cele 3 stadii ale copiilor şi se axează pe cel de la 7 la 13 ani, numit şi perioada imitaţiei. Atunci copiii imită întru totul pe părinţi, apoi îndeamnă pe fiecare părinte să fie un exemplu pentru copiii săi. Părintele Viorel Chircă numeşte naşterea unui copil o minune, dar subliniază că cea mai mare minune este cea a

august - decembrie 2013

naşterii din nou, când omul ajunge să-L cunoască pe Domnul. Ca părinţi, cel mai important lucru este să-i încredinţăm pe copiii noştri Domnului. Pe parcursul vorbirii, părintele aminteşte sorei Natalia că gândul şi rugăciunea către finuţa ei nu trebuie să lipsească niciodată. Fratele Vicu Seria copleşit de numărul mare de copii aflaţi în adunare afirmă că prin prezenţa lor au făcut adunarea mai frumoasă. Continuă dorind nepoţelei sale, Elisabeta, să fie o soră credincioasă a cărei bucurie să fie starea de părtăşie cu Domnul. În încheiere îşi aminteşte de ziua în care a aflat că i s-a născut primul copil, o fată, Eliza, mama Elisabetei. Aminteşte că la naşterea Elizei, bunicul ei a spus: “A mai venit un om să se chinuie pe pământ”. Cu toate acestea, sora Eliza nu se chinuie şi a devenit o soră credincioasă, o soţie iubită şi mamă ascultată. Facă Domnul ca acest copil, Elisabeta, pe care Domnul l-a trimis ca un înger în casa lor să fie binecuvân-

CUVÂNT PENTRU SUFLET

tare şi fericire. Fratele Florin Căuş mulţumeşte în numele familiei pentru prezenţa fraţilor, naşei şi părinţilor ei şi în cele din urmă roagă adunarea să îi poarte în rugăciune atât pe ei cât şi pe micuţa Elisabeta. Adunarea se încheie cu rugăciunile fratelui Corneluş şi a sorei Ana-Maria Mihai care mulţumesc pentru prezenţa Domnului pogorâtă în mijlocul adunării şi pentru prunca Elisabeta, pentru modelul de curăţie şi inocenţă ce este. Nu demult şi eu mi-am vizionat adunarea de botez şi m-am bucurat că şi acum şaisprezece ani în urmă, tot în aceeaşi casă de adunare fraţii au venit şi mi-au dedicat o seară. Doresc celor doi prunci ca atunci când vor creşte mari, cum a spus şi părintele Căuş, când îşi vor vedea adunarea de botez să se bucure şi să urmeze fiecare vers, fiecare îndemn. 2 prunci, 2 verişori, 2 botezuri, 2 nume, 2 vieţi, 2 adunări şi zeci de binecuvântări! Mulţumim Preaiubitului nostru

Tată pentru toate acestea. În încheierea acestui articol şi pentru începerea unei alergări frumoase către locul din care au coborât aceşti doi prunci, Te rugăm: „Doamne Dumnezeul nostru ce iubeşti pe copilaşi, luminează-le Cuvântul Tău de la întâii paşi. Şi zideşte-le credinţa pe-a Ta Stâncă de ne-nfrânt ca să nu-i mai poată smulge niciun val şi niciun vânt. Fă-i ca-ncrederea lor toată, încă de la început să şi-o pună-n Tine Doamne, Dumnezeul Nevăzut şi, născuţi din nou prin Jertfa Domnului Hristos de pe-acest pământ s-aducă pentru cer un rod frumos!” (Traian Dorz) Amin!

Andreea Rebeca Mihai foto: Dani Trandafir

Prunca Elisabeta, împreună cu familia şi naşa de botez.

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

)

PREGATIREA PENTRU

EXEMENELE VIETII ,

Am auzit în mai multe rânduri că amintirile noastre din părtăşiile cu Domnul şi cu fraţii sunt “bani albi pentru zile negre”. Dar nu numai amintirile trăite din stări de părtăşie cu fraţii ne sunt “banii albi pentru zilele negre”, ci şi învăţăturile pe care ni le luăm din întâlnirile noastre de şcoală biblică, din meditaţie, din rugăciunea din odăiţa singuratică, din citirea Cuvântului şi acestea ne sunt şi trebuie să ne fie merinde pentru vremurile grele. Ştim că toate acestea sunt pentru noi mijloace care ne ajută să creştem tot mai mult în omul nostru duhovnicesc şi această creştere, şi conştientizarea acestei nevoi, ne ajută să ne adunăm merinde pentru “vremurile grele” care vin adesea în viaţa omului (credincios sau necredincios). Ele sunt pregătirea pentru examenele vieţii pe care orice om le are de trecut şi din felul în care ni le strângem acum, de grija şi seriozitatea cu care facem asta acum când le avem, depinde reuşita noastră la “examen”. Când mergi la un examen, materia 32

august - decembrie 2013

învăţată îţi vine în minte cu uşurinţă şi astfel poţi trata subiectul în aşa fel că treci cu bine acel examen. Dar dacă la vremea învăţatului nu ai făcut lucrul acesta, oricât de iscusit ai fi şi oricâte alte cunoştinţe ai avea, ele nu te pot ajuta să promovezi la materia respectivă. Când mă gândeam la expresia "bani albi pentru zile negre", luat în sens duhovnicesc, mă gândeam la o vreme în care n-ai mai avea posibilitatea să te hrăneşti sufleteşte cu mijloacele pe care le ai azi la îndemână: Biblia, cântarea, adunarea; ca în vremurile comuniste când fraţii erau duşi la închisoare şi nu mai aveau la îndemână Cuvântul, ci se “hrăneau” doar cu ce aveau în inimă, în minte, cu ce ştiau pe de rost. Apoi m-am gândit că vremurile grele pot fi şi sub alte forme, când nu

CUVÂNT PENTRU SUFLET

neapărat Cuvântul este luat de la tine, ci tu poţi ajunge într-o stare în care nu mai poţi nici să citeşti, nici să mergi la adunare, ajungând fie într-o boală, fie într-o stare de adâncă deznădejde, când nu vezi nicio scăpare, când “pare” că Domnul tea uitat şi nu te mai are în vedere... Atunci proviziile adunate din vremurile de bucurie, de părtăşie cu Domnul şi cu fraţii te ajută să depăşeşti aceste stări, să “nădăjduieşti împotriva oricărei nădejdi” cum zice Sf. Apostol Pavel (Romani 4, 18-21). Cu această merinde adunată poţi să treci cu bine peste examenul pe care îl îngăduie Domnul să vină în viaţa ta. Dar dacă în anii de belşug, de binecuvântare nu ai agonisit provizii pentru vremea de secetă, atunci va fi foarte greu în vremea încercării... Aşadar, necesitatea citirii Cuvântului, a însuşirii acestuia, a meditaţiei şi partăşiei cu Domnul şi cu fraţii, nu sunt doar mijloace de creştere duhovnicească, ci sunt şi pregătirile pentru încercările

care pot veni peste noi în vremurile pe care le îngăduie Domnul. Noi nu trebuie să fim credincioşi Domnului doar în vremurile bune, de belşug, de pace, de binecuvântare. Ci cu atât mai mult atunci când toate acestea nu mai sunt. Când vine vremea sărăciei, a luptelor, a încercărilor să înţelegem că Domnul îngăduie să trecem prin ele dar că nu suntem uitaţi de El, şi când vom trece cu bine examenul din viaţa noastră, biruinţa va fi cu atât mai frumoasă, bucuria cu atât mai dulce. De aceea este necesar să venim la întâlnirile de părtăşie cu Domnul şi cu fraţii, la adunare, la şcoală biblică, să citim Cuvântul Domnului (nu doar să lecturăm), să medităm la el, să ni-l însuşim, să-l împropriem în viaţa noastră, să ne cercetăm şi să corectăm cu seriozitate tot ce trebuie corectat în felul nostru de viaţă şi de purtare şi mai ales să ne încredinţăm de permanenta purtare de grijă

CUVÂNT PENTRU SUFLET

august - decembrie 2013

GRÃDINA CU MIRESME a lui Dumnezeu, cu privire la viaţa noastră. Fratele Traian are o poezie foarte grăitoare în acest sens: “Prietene şi frate, străin şi călător popasul nu-i aproape şi drumul nu-i uşor ia-ţi îndeajuns merinde să ai şi să mai poţi să dăruieşti pe cale sărmanilor tăi soţi. Ia-ţi îndeajuns merindea voioaselor cântări ea-ţi va lipsi în ceasul amarei încercări, ia-ţi îndeajuns merindea fierbinţii rugăciuni ea-ţi va lipsi în anii de ger şi uscăciuni. Ia-ţi îndeajuns merindea Cuvântului Cel Viu căci cine ştie încă ce mult va fi pustiu, ia-ţi îndeajuns merindea iubirii lui Hristos ea-i singura putere pe drum-anevoios, Ia-ţi îndeajuns merindea atâtor amintiri din anii-mbelşugării cu unice trăiri, din vremea bucuriei din larg umblat hotar cu mesele-ncărcate de dragoste şi har, Ia-ţi îndeajuns merindea de Pâine şi de Vin pustia încă-i lungă, iar tu eşti un străin... Prietene şi frate, ia-ţi îndeajuns, să ai şi să mai poţi pe cale sărmanilor să dai, căci casa ţi-e departe şi drumul nu-i uşor hotarele-s vrăjmaşe, iar tu eşti călător!” (Traian Dorz) Domnul să ne ajute să putem face tot mai mult lucrul acesta. Amin.

Daniela Anghel

august - decembrie 2013

CUVÂNT PENTRU SUFLET

Sf. Ioan al Crucii Dacă noi Îl căutăm pe Cel Iubit, El ne caută şi mai mult. Sf. Tereya de Avila Fără meditaţie omul devine curând un animal sau un demon. Sf. Ioan al Crucii La sfârşit vei fi întrebat despre iubire. Învaţă deci să iubeşti! Rabindranath Tagore Este foarte simplu să fii fericit, dar este foarte greu să fii simplu. Jiddu Krishnamurti Simplitatea spiritului este lucrul cel mai mare şi mai greu de dobândit; pentru a fi simplu trebuie să fii trecut prin mari experienţe. Antoine de Saint-Exupery Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singui temniţa. Albert Einstein Valoarea unui om rezidă în ce dă el, nu în ceea ce este capabil să primească. Jiddu Krishnamurti Nu există frumuseţe decât atunci când mintea şi inima ştiu ce este iubirea. Jiddu Krishnamurti Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.