1 minute read
Cum evi�i complica�iile implanturilor mamare?
from Revista BLU
by Sensiblu
AUGMENTAREA MAMARĂ ESTE UNA DINTRE CELE MAI FRECVENTE OPERAȚII ESTETICE ȘI CEA CARE ADUCE O SCHIMBARE TOTALĂ A VIEȚII PACIENTEI. CE SE POATE FACE PENTRU A REDUCE SPRE ZERO RISCURILE COMPLICAȚIILOR DUPĂ INTERVENȚIE? CITEȘTE ÎN CONTINUARE.
Nu contează motivul pentru care se apelează la operațiile de implant mamar. Ele pot fi pentru unele femei pentru a arăta mai bine, poate că dimensiunile sânilor nu au atins niciodată maturitatea sau poate au suferit în urma unei mastectomii după operația de cancer de sân. Operația trebuie întotdeauna tratată cu toată seriozitatea și luate toate măsurile posibile pentru a evita complicațiile. Riscurile oricărei intervenții chirurgicale sunt anestezia și infecțiile post operatorii. De asemenea, alte complicații ce pot apărea sunt: pierderea sensibilității la nivelul mameloanelor, probleme cu alăptarea (de aceea, este indicat ca implantul să se realizeze sub țesutul mamar, sub mușchiul pectoral). De asemenea, pot apărea dureri la nivelul sânilor și chiar senzație de amorțeală. Cea mai serioasă complicație este sindromul de șoc toxic, implanturi care rup pielea sau piele care moare. Studierea pe termen lung a operațiilor de implant mamar sugerează că multe dintre paciente vor avea nevoie de o intervenție chirurgicală suplimentară în decurs de zece ani. Nu există însă studii care să ateste cât este valabil un implant și când apare riscul fisurării lui. Contractura capsulară este o altă posibilă complicație a operației de augmentare mamară. Se întâmplă atunci când țesutul cicatricial din jurul implantului se strânge. Sânul se va simți tare și dureros. Scoaterea implantului și înlocuirea lui va fi soluția acestei probleme deosebit de neplăcute. Există două tipuri de implanturi: cu gel siliconic și cu soluții saline.
Advertisement
Implanturile cu silicon, atunci când se fisurează, pot duce la complicații. Soluțiile saline sunt produse naturale ce există în corpul uman, astfel încât, dacă prin absurd, implantul se fisurează, aceste substanțe nu afectează sănătatea organismului.