SHINE Magazine nr4, aprilie 2013

Nr. 4/Aprilie 2013 Singura revistă smart-glosy din România, distribuită gratuit în Cluj-Napoca!

Două tipuri de femei Un bărbat aparte Turnul Babel pe valuri Femeile înșelate și prăjiturile Cod Roșu la Casa Albă Scrisoarea Mădălinei Ghenea către Gerard Butler

stilul tău unic

Un păr frumos și sănătos, o tunsoare potrivită, o culoare de păr care ți se potrivește, toate sunt absolut necesare dacă ești o persoană care se respectă.

La Salon Kaila vei avea parte de toate acestea. Echipa noastră își propune să creeze pentru fiecare client un look unic. Coafura face parte dintr-un ansamblu artistic ce include diverse și multiple variabile, cum ar fi: vestimentația, fizionomia, nivelul profesional, nivelul social, temperamentul.

Fie că vrei o piele catifelată și frumoasă, fie că îți dorești să beneficiezi de cele mai peformante tratamente sau epilare definitivă, la noi vei găsi ceea ce cauți.

Mâinile sunt cartea de vizită, tot timpul la vedere, tot timpul atingând ceva sau pe cineva! O manichiură îngrijită e un must have!

Editorial Marian Hurducaș

Schimbarea e atât 2 de E=mc Am văzut-o și mi-a plăcut. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc nici măcar nu am văzut-o. Am auzit de ea. Că e încăpățânată, că nu pică ușor în plasă, că nu e ca celelalte, că-i place să se joace cu tine și că are o inteligență ascuțită. Suna provocator.

Voiam să știu mai multe.

Exact ceea ce căutam pentru noua provocare.

Deja ajunsesem la un nivel de plictiseală greu de imaginat. Aveam nevoie de ceva nou și prea mult timp liber. Am tatonat terenul, am tras sforile după placul și voia mea și ne-am întâlnit. S-a lăsat greu convinsă că eu sunt ce-i trebuie și nimic mai mult.

Trebuia să fie un one night stand, atât pentru mine cât și pentru ea. Nu aveam nevoie de obligații nice eu, nici ea. And guess what? M-am schimbat. Am făcut ceea ce nu plănuiam: m-am atașat de ea fără să-mi dau seama. Încetul cu încetul, în încercarea de a-i intra în grații și de a o face să mă placă mai mult decât o făcea, s-a transformat în obsesie.

Târziu, într-o sclipire de moment când ea nu se dădea prinsă deloc, am realizat că-mi schimbasem comportamentul vizibil. Mă schimbasem pentru ea. Avea acel ceva care mi-a mințit subconștientul.

Fraierul. Îl credeam mai macho.

Te schimbi pentru cineva? Da. Unii numesc asta compromis pentru o mai bună conviețuire. Alții o numesc normalitate. Mi s-a întâmplat mie și cu siguranță vi s-a întâmplat și vouă. E cel mai benefic grad de schimbare pentru că totul vine de la sine.

Celălalt, compromisul, presupune calcule care de multe ori dau cu virgulă în contextul în care nouă ne plac sumele rotunde.

Te schimbi pentru cineva. Da. Dar ar fi bine să o faci pentru cine trebuie. Te schimbi cu atenție, exact cum faci cu bluza ta cea neagră, ca nu cumva să să o atingi de deodorantul proaspăt aplicat pe piele și să se vadă urme albe pe ea. Te va pune într-o situație stânjenitoare.

SHINE magazine 3

În curând...

Oradea

Baia Mare

Satu Mare

Oradea

Baia Mare

Oradea

Satu Mare

Baia Mare

Satu Mare

General Manager: Tudor Buda Editor: Marian Hurducaș Graphic Designer: Radu Toma SHINE Magazine Cluj-Napoca Tel. 0751.685.366 0725.009.812 Email: redactia@shinemagazine.ro Facebook: facebook.com/shinemagazine.ro Web: www.shinemagazine.ro

Un bărbat aparte Strigă în continuare cât te ţin plămânii că femeile sunt proaste, materialiste şi uşuratice. Dacă asta te ajută să te împaci mai bine cu tine însuţi, anunţă cu surle şi trâmbiţe că femeile vor doar bani, că nu merită nimic şi că fac umbră pământului degeaba. Dacă aşa ţi-e ţie mai uşor să te priveşti în oglindă, repetă-ţi în continuare că femeile sunt un mare zero barat, bucăţi de carne care expiră, că ele nu fac nimic altceva decât să încetinească progresul omenirii. Încearcă în continuare să-ţi ascunzi neputinţa, goliciunea mentală şi spirituală, dejecţia morală sub remarci misogine, iar noi o să te credem pe cuvânt că sub cuvintele tale se ascunde o minte sclipitoare, dar mai presus de toate un bărbat aparte… un bărbat adevărat. Bineînţeles că este absolut imposibil, aşa că nici nu vom lua în calcul varianta ca tu să fii neputincios, insuficient, limitat, impotent chiar, când femeile sunt toate la fel – şi anume inferioare ţie şi întregului gen masculin. Şi ştii care e problema…ta? Că în timp ce tu te strofoci căutând noi şi noi moduri de a arăta lumii ce nulităţi sunt femeile, altul descoperă zi de zi noi feluri în care s-o iubească pe cea de lângă el.

6 SHINE magazine

În timp ce tu cauţi scuze care de care mai penibile ca să justifici faptul că nu eşti în stare să ţii o Ea lângă tine, altul încearcă zi de zi să devină un bărbat mai bun pentru femeia lui. În timp ce vorbeşti despre femei ca fiind nişte paraziţi, un adaos aproape inutil vieţii pe pământ, un altul munceşte zi de zi ca să o facă mândră de el pe femeia iubită.

Spui că nicio femeie nu e destul de bună pentru tine, dar în adâncul tău nici măcar tu nu crezi asta.

Ai vrea pe cineva, dar ţi-e teamă de respingere, aşa că e mult mai uşor să vorbeşti, să îţi maschezi laşitatea sub o falsă aroganţă, când de fapt tu încă nu ai depăşit stadiul de copil speriat care se ascunde după fusta mamei. Şi mai ştii ce e trist pentru tine? Că până şi ea e femeie. Trist este că până n-o să-ţi scoţi capul din nisipul în care te-ai îngropat de unul singur, nu o să vezi niciodată că prin ceea ce spui despre femei, te-ai descris de fapt pe tine. N-o să conştientizezi că de fapt lumea din jur o vezi aşa cum îţi este ţie sufletul, e propria ta imagine reflectată în oglindă, iar dacă lumea e dizgraţioasă, murdară, josnică, superficială…ei bine, asta înseamnă că aşa eşti şi tu pe interior.

Din păcate văd oameni atât de frustraţi, încât nici nu ştiu dacă ar trebui să-i compătimesc sau să-i ignor pur şi simplu. Indivizi care vorbesc despre bărbaţi la superlativ, dar le desfiinţează pe femei cu aceeaşi uşurinţă cu care calci în picioare nişte gândaci de bucătărie. Mă enervează cumplit să văd personaje care tratează femeia ca pe o cârpă, dar care manifestă totuşi pretenţii până la cer de la preafericita care ar putea să stea lângă ei şi au o părere atât de bună despre ei înşişi, încât se consideră deja cu o clasă peste restul lumii. Paradoxal, se cred bărbaţi adevăraţi tocmai pentru că urăsc femeile şi sunt mândri de isprava lor, dar nu pot să nu mă întreb, oare ce te face mai “bărbat” decât a şti să te comporţi cu o femeie?

De ce sunt atât de pornită pe subiectul ăsta? Pentru că am fost martoră de curând la o discuţie în care un oarecare

“el” încerca să o convingă pe o oarecare “ea” de superioritatea bărbatului în faţa femeii; iar atunci când argumentele sale la fel de puternice precum o foaie de hârtie în calea foarfecii au căzut fără drept de apel, acest personaj care face cu success de ruşine întreg genul masculin, s-a simţit îndreptăţit să treacă la jigniri şi i-a înşirat bietei fete toată gama de înjurături existente în limba română la momentul de faţă. Cred că unor astfel de oameni le lipseşte, în primul rând, dimensiunea realităţii. Probabil există în ei anumite reminiscenţe a unei copilării mai puţin fericite, anumite frustrări adunate în adolescenţă, care puse cap la cap i-au transformat în aceşti bărbaţi misogini şi iraţionali care sunt astăzi. Pentru că un om raţional nu încadrează toate femeile sau toţi bărbaţii într-o anumită categorie, pentru că lăsând la o parte modul atât de clişeistic în care sună, niciun om

nu seamănă cu altul! Mi se pare strigător la cer ca în secolul XXI să susţii cu toată convingerea că singurul rol al femeilor este acela de reproducere, că visează numai sex şi bani, în vreme ce bărbaţii sunt…citez: “ca sferele, perfecţi”.

Contrar aşteptărilor unor astfel de “perfecţiuni întruchipate”, să critici ceea ce nu înţelegi şi să etichetezi ceva fără să cunoşti sugerează orice, numai inteligenţă nu. O astfel de atitudine denotă numai incapacitatea de adaptare, limitele gândirii unui asemenea individ şi, cel mai probabil, anumite probleme psihologice. Îmi pare rău nu doar pentru femei, ci pentru orice om care ia contact cu un astfel de personaj – care din punctul meu de vedere nu poate servi societăţii decât ca exemplu negativ, de primitivism dus până la extreme.

Nu vreau să pară că susţin feminismul până în pânzele albe; eu însămi am criticat femeile din

ziua de azi din nenumărate motive pe care nu o să le înşir aici acum pentru că mi-ar mai ieşi încă un articol. Dar mi se ridică părul în cap şi-mi fierbe sângele-n vine când văd unii oameni care au aroganţa de a considera că fac parte dintr-o “rasă pură” doar pentru că sunt bărbaţi şi nu femei, albi şi nu negri, majoritari şi nu minoritari şi aşa mai departe. Dacă ai cunoscut un om, asta nu înseamnă că deja cunoşti şi întreg grupul căruia el aparţine, iar singurul mod în care poţi demonstra că eşti superior unei femei, unui bărbat şi oricui de pe lumea asta este prin gândire şi nu prin apartenenţa la un sex sau altul. Bărbatul şi femeia sunt fiinţe complementare, sunt diferiţi, dar se completează reciproc, aşa că discuţia cu privire la care dintre ei este mai valoros, e numai o inepţie din start destinată eşecului.

Eva SHINE magazine 7

Toţi bărbaţii sunt nişte porci obsedaţi sexual!

Nu credeţi? Uitaţi-vă în jurul vostru. Uitaţi-vă la reclamele prin care diverse companii încearcă să-şi vândă produsele.

Reclamă la un analgezic: un tip de pe-un şantier are un control atât de slab asupra simţurilor sale sexuale încât, în timp ce bate un cui, simte nevoia de-a se uita şi după fundul unei tipe.

Ce rezultă? Nătăfleţul incapabil să-şi stăpânească natura sexuală îşi dă peste deget cu ditamai ciocanul.

Sincer, la prima vedere, e o chestie amuzantă.

Reclama tratează un aspect comportamental puțin forţat dar inspirat din realitate. Mulţi bărbaţi, indiferent că sunt şantierişti sau oameni de afaceri, aruncă un ochi după fundul unei femei frumoase.

Totuşi, aţi văzut vreo reclamă care să aibă ca temă predispoziţia unor femei de-a se preda sexual partenerilor cu bani? E o chestie care se întâmplă în societate destul de des, nu? Foarte multe femei se vând sexual şi totuşi acest aspect nu apare prin reclame.

Bărbaţii sunt fraieri, femeile sunt deştepte Este perfect acceptabil să-i lipeşti unui bărbat eticheta de fraier într-o reclamă. O poţi face indirect dacă-l prezinţi pe acesta ca pe un bleg disperat să câştige atenţia unei femei sau chiar direct, aşa cum se întâmplă într-o campanie de promovare a unor servicii de telefonie.

Într-unul dintre clipuri (din păcate n-au ajuns pe Youtube încă, dar se difuzeaza extrem de des, deci vă veţi lămuri singuri), o tipă îi explică unui tip care sunt fazele interacţionării cu o fată. Întâi ai voie să-i pui mâna pe fund, apoi s-o pupi pe obraz, etc. Faza finală? “Iei un pumn în faţă, fraiere!”.

Da, ştiu, tipa rosteşte replica pe un ton glumeţ.

Mai mult, ideea reclamei se inspiră din realitate pentru că există bărbaţi care se chinuie să agaţe femei şi ajung în postura de-a fi rejectaţi din diverse motive.

Totuşi, ai văzut vreo reclamă în care o tipă să fie făcută proastă sau fraieră? Chiar şi aşa, în glumă. Totul să se inspire din realitatea femeilor proaste care nu lipsesc din societate. Ele există, respiră, apar la televizor, se plimbă printre noi, ne oripilează câteodată sau chiar ni se par drăguţe în prostia lor.

Goliciune acceptată în funcţie de formă Una dintre temele favorite ale asociaţiilor care luptă pentru protejarea drepturilor femeilor ţine de expunerea femeii ca obiect sexual.

Chestiunea expunerii unui om ca simplu obiect sexual este extrem de serioasă, dar stârneşte proteste doar în cazul în care victimele sunt femei.

Probabil că nu v-aţi gândit vreodată că un afiş publicitar în care un bărbat este expus dezbrăcat

până la brâu ar fi ceva în neregulă. Pieptul unui bărbat nu reprezintă un atac la pudoare, iar expunerea acestui gen de goliciune n-are nimic insultător pentru bărbaţi, nu?

Totuşi, ai văzut prin oraş reclame stradale cu femei în sânii goi? Nu. Şi ştii de ce? Pentru că o tipă în sânii goi reprezintă, conform regulilor societăţii noastre, inclusiv un atac la demnitatea tuturor femeilor.

Bărbaţii sunt impotenţi, femeile nu sunt frigide Am văzut de foarte multe ori discuţii la TV în care se sugera cu zâmbetul pe buze sau chiar cu înverşunare că diverse comportamente ale bărbaţilor au drept cauză faptul că respectivii au “cucu” mic. Sau că sunt impotenţi.

De altfel, chiar există o campanie publicitară afară care condamnă comportamentul bărbaţilor care încearcă să plece cu scârţâit de roţi când semaforul le dă verde. În acel spot, un tip pleacă în trombă, iar o tipă îi arată alteia degetul mic pentru a explica faptul că lipsa dotării din pantaloni îl determină pe respectivul să încerce diverse scheme de compensare. Pe bune, chiar faină ideea.

Totuşi, n-am văzut niciodată discuţii la TV în care să se spună că nervozitatea unor femei care fac circ prin studiouri ar avea legătură cu lipsa de activitate sexuala a acestora. Asta chiar dacă

medical este dovedit că starile de nervozitate pot fi provocate şi de aceste probleme.

Un pic de concluzie tristă Ideea conform căreia barbaţii sunt nişte porci obsedaţi sexual este la fel de valabilă ca ideea conform căreia femeile sunt nişte proaste care se vând sexual pe bani.

Ambele sunt la fel de false. Omul este o fiinţă sexuală, iar modul în care îşi exprimă acest statut diferă de la persoană la persoană.

Generalizările de genul acesta sunt opera unor persoane care au trăit frustrări majore în privinţa interacționării cu sexul opus. Adică e vorba de femei care n-au avut parte decât de bărbaţi care le-au tratat ca pe gunoaie sau de bărbaţi care au fost marcaţi de interacţionarea cu femei de doi bani.

Problema este însă că a devenit foarte uşor de acceptat pentru societate să pui un bărbat într-o postură neonorantă, dar să îţi ieşi din minţi dacă o femeie are parte de un tratament asemănător.

Vă propun un experiment: diseară, uitaţi-vă la TV şi vedeţi dacă nu cumva toate personajele din reclame care trebuie să arate a proşti, să arate a milogi, să arate a neadaptaţi, care trebuie să gafeze, care trebuie să fie luaţi la mişto, care trebuie să fie demni de milă, nu sunt cumva bărbaţi.

Scrisoarea Mădălinei Ghenea către Gerard Butler, scrisă după ce a văzut ultimul lui film, ăla cu Codul Roșu la Casa Albă Dragul meu Gerard, și îți spun Gerard pentru că în lumina evenimentelor recente nu mă mai simt comod să îți vorbesc cu afectivul Gerry cu care te-am obișnuit până acum, și nici să-ți spun iepurașul meu drag nu mi s-a părut potrivit deci dragul meu Gerard, cu infinită durere în suflet și maximă mâhnire trebuie să îți mărturisesc că între noi lucrurile nu mai sunt ca-n prima zi. Ba nici măcar ca în a doua zi sau în primul weekend petrecut la munte. A pierit și magia și nebunia și optimismul energic al acelor clipe în care am fugit de la Leonardo DiCaprio și m-am aruncat în brațele tale așa cum s-a aruncat armata persană în dispozitivul bine închegat al eroilor de la Termopile. Era clar de ceva vreme că Leo începea să o ia pe o pantă nefericită, fiind ignorat încă o dată de Academia Americană de Film, deși ar fi meritat măcar o nominalizare pentru rolul secundar absolut fabulos din Django Dezlănțuit. Indiferent de orice alte speculații și bârfe, motivul pentru care l-am părăsit pe Leo a fost integritatea artistică – imediat ce mi-a spus că renunță pentru o vreme la filme după Marele Gatsby, am decis să-l părăsesc pentru cineva care, vorba poetului, e pe val chiar și iarna.

Așa că te-am ales pe tine, văzându-te pe val la propriu în Chasing Mavericks, unde erai ceva specie de surfer.

Ba chiar mi-ai gâdilat și pofta de fotbaliști cu rolul tău din Playing for keeps (tradus în limba mea maternă drept Mereu în offside). Te știam romantic și tandru și atent și finuț și amuzant și așa mai departe din toate comediile tale ușurele jucate alături de fufele alea de Jennifer Aniston sau Katherine Heigl sau băiețoasa aia de Hillary Swank.

Te-am văzut dur și neiertător în Law Abiding Citizen sau Gamer sau caricatura aia animată de 300. Te-am văzut poetic și afectat în Coriolanus, habar n-aveam că știi să vorbești limba lui Shakespeare. Dar divaghez, plus că știi tu mai bine ca mine în ce filme ai jucat.

Problema mea este cu ultimul tău film – Olympus has fallen (ca să înțeleagă și mama, e vorba de Cod roșu la Casa Albă). Care m-a dezamăgit într-un asemenea hal încât nici nu te mai pot privi în ochi fără să-mi vină să-ți

troznesc una peste ochi pentru că ai putut să te implici într-o așa enormitate. În primul rând, ați ucis frumusețe de femeie (Ashley Judd) în primele minute și ați făcut-o de-a dreptul gratuit. Asta pentru că motivația personajului tău, un bodyguard mai devotat ca un labrador castrat dresat de Kevin Costner, este la fel de plauzibilă ca nevinovăția lui Cioacă vizavi de uciderea Elodiei. Ca să nu mai zic nimic de personajul negativ, un frustrat pe lângă care Bin Laden pare la fel de ridicol ca Smiley în fața lui Sting.

Nu înțeleg. Dialogul acela searbăd dinaintea orei de împușcături și explozii (bune de altfel) a fost făcut de un om adevărat sau aveți deja o aplicație de smartphone care face asta? Că am văzut mai multă naturalețe și în buzele Biancăi Drăgușanu. De ce încercați să înghesuiți profunzimi inutile într-un film care nu-i decât o copie ștearsă a primului Greu de Ucis? Și ați putea s-o lăsați mai moale și cu patriotismul acesta mult prea evident și mult prea naiv. Serios acum, nu trebuie să-mi arătați un steag ciuruit de gloanțe în slow-motion ca să înțeleg că terorismul este cea mai mare amenințare la adresa neamului vostru de supraponderali inculți îndopați cu popcorn și propagandă naționalistă.

Nici nu-ți zic nimic de greșelile de scenariu, ca să nu te fac de râs. Adică despre felul în care se întunecă brusc imediat după prânz, de numărul fluctuant al aghiotanților nord-coreeni pe care-i elimini treptat sau despre grafica de joc video pe care mai-marii statului major pot vedea chiar și gloanțele trase de soldați. Come on, seriously? Astea le-aș fi putut trece cu vederea, în fond, nu doream decât un film cu pac-pac-uri lejere, explozii, bătăi, testosteron și poate câteva replici care să nu pară că au fost traduse din klingoniană de Google Translate. Sincer, nu mi se pare că aș fi avut pretenții absurde.

Motiv pentru care acest răvaș marchează pentru noi sfârșitul unei frumoase prietenii. Te pup în speranța că pe viitor nu te mai bagi în filme atât de prostești Cea care a fost până acum a ta, Mădă

16 SHINE magazine

SHINE magazine 17

Turnul Babel pe valuri Ionuţ Şendroiu, medic de bord Lucrez pe o navă al cărei echipaj e format din 150 de oameni din 25 de ţări, de pe 5 continente. Limba oficială la bord este engleza, stâlcită de limba maternă a fiecăruia. Când spun limba oficială la bord, mă refer la engleza marinărească şi engleza de câmp petrolier, vorbită de tipii de la foraj. Atunci când îşi dau cu ciocanul peste degete, toţi vin la mine vorbind şi gesticulând în păsăreasca lui. Doar câţiva ştiu cum se spune la diaree în engleză. Experienţa mi-a arătat că, în astfel de situaţii, cea mai eficientă strategie pentru un diagnostic corect este să laşi pacientul să se exprime în limba lui şi în stilul naţiei din care face parte, decât să îl constrângi să se chinuie într-o limbă din care nu cunoaşte decât cuvinte gen şurub, valvă, babord şi tribord.

Să luăm, de exemplu, o banală durere de cap. Pentru aşa deranj, nu se prezintă decât naţiile latine.

Pacientul sud-american Este un martir. De obicei intră în cabinet cu aerul lui Isus, care şi-a lăsat crucea la uşă.

“Hola, Doctor!! Tengo un grrrrran dolorrrr de cabeza!”.

Când zice “grrrrran” tremură hubloul. Gesturi largi cu degetele răsfirate, chestie care, în condiţii de tângaj, presupune o anumită concentrare. Nu e chiar simplu, mai ales dacă te doare capul. Descrierea durerii te face să crezi că în locul lui ai fi murit deja de o jumătate de oră: “Es un dolor appppplassssante”. La applasante (apăsătoare) încep să zdrăngăne fiolele prin sertare.

Cel puţin jumătate dintre ei folosesc adjectivul “infernal”, pronunţat IN-FER-NAL, pentru o durere a cărei intensitate este de obicei descrisă de un pacient român cu expresia “naşpa, frate!”.

Pacientul italian E întotdeauna pe moarte. Nu vine singur, ci însoţit de trei, patru conaţionali. Toţi italienii de la bord ştiu că a plecat la infirmerie şi sună în timpul consultaţiei să afle cum se simte. Nevastă-sa sună de obicei după un sfert de oră, dar nu te poţi înţelege cu ea, pentru că maică-sa plânge pe fundal, iar două trei mătuşi ţipă să o liniştească. Consultaţia decurge greu, durează, este foarte fragmentată. Bolnavul priveşte tavanul şi îşi blesteamă soarta de 3-4 ori pe minut. “Porca madona!”. Gesticulează doar din antebraţe, ţinând coatele lipite de corp. Nu mai are energie, e copleşit de suferinţă. Colegii gesticuleză în schimb pentru el.

Unul preia întotdeauna telefonul şi îi ţine la curent pe 18 SHINE magazine

cei care sună. “Îi face o injecţie! Salvatore s-a aşezat pe pat şi doctorul a desfăcut o seringă. Salvatore, să nu-ţi fie frică! Nu, nu e palid, doamnă, e plin de curaj.

Salvatoooore, să nu te uiţi, priveşte peretele!”.

Pacientul francez E dezolat. Durerea lui este unică în analele medicinei, trebuie investigată în profunzime. Nu ştie pe nimeni să fi avut aşa ceva, iar în cazul lui este a paisprezecea oară în ultimul an. O ecografie? Nuuu, e totuşi prea banal, dacă nu se vede? Un tomograf sau ceva mai sofisticat, ar putea fi o şansă. Cum? Nu avem tomograf pe vapor?! Oh, ce tragedie! Ar putea fi un cancer, sau un Sindrom-African-Necunoscut. Cum e posibil să funcţionăm fără tomograf pe navă?! E inacceptabil. Nici măcar un scintigraf? Oh, mon Dieu!

Dacă e o decompensare hydro-electrolitică, cu efecte imprevizibile, devastatoare?! Cunoaşte pe cineva din Lyon, care a avut tot aşa, deşi nici pe departe aşa de grav, dar foarte, foarte similar şi la scintigrafie au depistat un sindrom. Ce sindrom? Cum ce syndrome?

Un sindrom …

Pacienţii anglosaxoni Ei nu vin pentru dureri de cap, decât dacă se întorc mahmuri din port. De obicei, mahmureala în Africa e foarte dureroasă, datorită căldurii, calităţii dubioase a ultimei sticle de gin şi a scaunelor primite în cap în cursul caftelii din bar. De altfel, doar pacienţii ruşi şi anglosaxoni sunt cei care participă la astfel de bătăi, francezii şi italienii se grăbesc să protejeze chelneriţele şi curvele.

Cea mai simplă şi mai banală durere pentru care un pacient anglosaxon se prezintă la infirmerie este durerea de dinţi.

Pacientul Texan Pacientul Texan, ca şi Ţărănoiul din Alabama, se comportă la fel în cazul durerii de măsea. Dantura unui Texan e supusă la grele încercări de-a lungul vieţii, de unde şi damful pe care îl emană atunci când deschide gura. Ei sunt nişte oameni care mănâncă 5-6 clătite cu sirop de arţar la micul dejun, beau doi litri de cola pe zi şi mestecă tutun. În amestec cu ceapa din hamburger, aroma de tutun mestecat poate doborî un elicopter de la circa 300 de metri. La prânz şi la cină consumă cam o juma’ de litru de sos Tabasco, pe care îl vomită de obicei pe la 3-4 dimineaţa, ei fiind genul care atunci

când se apucă să bea, o fac până vomită …

Consultaţia unui petrolist Texan decurge standard. Se deschide larg uşa cabinetului şi simţi în nări damful de Texan. Apoi, apare domnul, cu cele 150 de chile ale sale. “Hey, Doc, I have a baaaad tooth, here!”. Deschide gura şi bagă degetul în ea să îmi arate dintele, înainte ca eu să apuc să-mi pun masca pe nas.

Pacientul Scoţian Modul în care un scoţian îţi spune ce îl deranjează este destul de abstract. “Doc, it’s fucking sore. It’s fucking me up since fucking yesterday. Basically it’s the same fucking one, I fucking knew it. It’s full of fucking shit, I fucking believe.” Este clar că este vorba despre o carie, nu? Petroliştii scoţieni nu sunt interesaţi pe ce dinte se află caria şi nici cum ar putea fi ea tratată. Oricum, dintele cu pricina va zbura din gingii la următoarea ieşire în port. Tot ce vor ei este să se oprească durerea.

“I need some bloody pain fucking tabs, Doc!”. Ei sunt în stare să înghită 2-3 calmante pe oră, fără să le pese

de stomac, numai să nu-şi mai simtă dantura. De recomandarea de a evita dulciurile şi băuturile reci îi doare fix în cot. Preferă să înghită trei ibuprofene în plus, dar să le ia cu cola cu gheaţă.

Pacientul Sudafrican “Doectoer, I’m foecked oep!”. Sudafricanii albi vorbesc o engleză cu puternic accent olandez. Parcă scot cuie. Seamană ca stil cu scoţienii, în ceea ce priveşte descrierea durerii şi prin faptul că vor să combata durerea imediat, nu contează cu ce preţ. Numai că ei optează pentru metodele fizice, nu se încurcă cu tablete. “Pull it oeut, Doectoer!”.

Pacientul Norvegian Dacă un norvegian vine să se plângă pentru o durere de măsea, înseamnă că cel mai probabil are o fractură de mandibulă. www.dailycotcodac.ro

SHINE magazine 21

Poveste cu bentiţe tricolore şi secu(r)i Înot în piscină şi încerc să feresc un copil de 2-3 ani care se tot scufundă printre noi, încercând să prindă mingea trimisă de mama sa. Copilul din mine nu se poate abţine şi îi “fură” mingea celuilalt copil pentru o clipă.

Apoi o scot de sub apă, i-o arunc şi faţa i se luminează de bucurie. Mama îi spune ceva, dar din cauza clipocitului apei nu înţeleg decât: bácsi şi köszönöm, adică: Spune-i mulţumesc, domnului!, pentru că atâta pot şi eu pricepe în maghiară, şi înţeleg din ochii lor că prietenia, bunul-simţ şi respectul sunt universale.

Nici eu, nici celălalt copil nu vrem autonomie, nici nu purtăm bentiţe, pentru că în piscină aceste lucruri ar fi de prisos. Pentru că în piscină putem fi noi 22 SHINE magazine

înşine, dezbrăcaţi de ideologie, de crezuri absurde şi de războaie care nu ne aparţin. Şi în timp ce înot, visez că aici în Transilvania, împreună români, maghiari, germani, sârbi, am putea avea cu toţii mai mult de 200 de kilometri de autostradă, că atunci când voi merge la Agenţia Teatrului Naţional să îmi ridic abonamentul, nu va trebui să revin de 5-6 ori de-a lungul a 2 săptămâni, “pentru că încă nu a sosit de la tipografie”. Şi multe mai visez, înotând… Că poate, acest copil împreună cu alţi copii, când vor creşte mari, vor face mai mult decât să se ameninţe unul pe altul cu securile. Că poate locuitorii acestui spaţiu indiferent de etnie îşi vor da seama că astfel de conflicte au fost specifice secolelor trecute, că participând la

ele, tu însuţi arăţi că ai rămas undeva în urmă, blocat în istorie. Că astfel nu avem nicio şansă de a progresa.

Evident îmi dau seama că sunt, ca de obicei, prea idealist, deplasat, că trăind o mare parte a anului în Occident, sunt cumva “de pe altă planetă”, aici, unde oamenii pun altfel problema.

Aici, unde oamenii nu îşi dau seama că modernitatea a suprimat orice conflicte naţionale, religioase, dogmatice în favoarea unicului război: cel economic. De aceea, preocupaţi să purtăm bentiţe, preocupaţi să nu îi lăsăm pe alţii să le poarte, suntem economic vorbind, codaşii Europei.

Poate ar fi mai bine ca oamenii locului să îşi pună

mai degrabă problema de ce nu există niciun Mc Donalds în toată Harghita, de ce nu suntem capabili să impunem şi noi pe piaţa mondială produse competitive, ca ceasurile eleveţiene, brânza franţuzească sau automobilele germane.

Să facem măcar o marcă de biscuiţi, care să fie brand în Europa, sau o marcă de cuie sau o marcă de bentiţe tricolore sau securi care să fie pe locul 1 în lume. Să nu uităm că până şi maşina Dacia, cu care ne mândrim, are în ea motor franţuzesc… Şi atunci vă întreb cum am putea scăpa de salariul de 200 de euro pe lună – cât ia în medie un sărman profesor de liceu – când noi încă, în secolul nostru înapoiat, ne mai jucăm “de-a baba oarba” cu bentiţe şi securi.

Graţian Cormoş SHINE magazine 23

Există două tipuri de fete pe lumea asta E lung pământul, ba e lat, ba e rotund, ba e pătrat. Din păcate, în cvasi-infinita sa vastitate, planeta albastră nu adăpostește decât două tipuri de fete. Și când spun fete sper că știți că este vorba nu despre adolescente ale căror principal ideal este trecerea bacului pe căi alternative, ci femei în toată regula, pe care le voi numi în continuare fete dintr-o comoditate de exprimare vecină cu lenea. Repet, două tipuri de fete: fete istețe și fete cărora trebuie să le pui un emoticon zâmbitor la finalul mesajului ca să își dea seama că glumești :) Am dihotomizat la modul simplist natura umană oferind acest exemplu ușor sexist, deși e clar ca ziua bună că teoria

mea nu se aplică numai în cazul reprezentantelor sexului moale, ci e universală. Dar, de dragul argumentului (ca să meargă discuția), aș dori să-mi întăresc ideea în aceeași direcție cu încă 2-3 exemple care mi-au fost confirmate empiric în ultima vreme.

Unul dintre ele mi-a fost oferit în weekend, la cinema. Here it goes. Există 2 tipuri de fete pe lumea asta: fete faine și fete cărora trebuie să le explici chiar și intriga filmelor cu Gerard Butler. În caz că nu sunteți familiarizați cu filmele celui numit mai sus, e de ajuns să spun că de obicei joacă în filme ale căror intrigi au toată profunzimea emoțională a unui șervețel umed. Să-i explici

cuiva fiecare acțiune dintr-un film precum Cod roșu la Casa Albă e ca și cum ar trebui să-i explici aceluiași om glumele lui Bendeac. „Uite iubi aici chelul ăsta metrosexual e amuzant și poți să râzi de el pentru că se strâmbă la cameră și arată caraghios. Acum e amuzant pentru că îl imită pe unul care-i doar puțin mai ridicol decât el și doar puțin mai prost ca majoritatea oamenilor și asta le conferă telespectatorilor un sentiment de superioritate chiar dacă în esență întregul demers este jignitor pentru inteligența oricărui privitor care nu face parte din categoria celor lobotomizați de senzaționalul tablodistic. Ai înțeles? Bun. Mai ia niște nachos”.

Aș putea la fel de bine să vin din direcția opusă și să spun că tagma feminină este împărțită în două categorii inegale: fete ignorante și fete a căror viață nu gravitează predominant în jurul mersului la mall, a coafurilor, a machiajului, a unghiuțelor colorate și a accesoriilor vestimentare. Ceea ce mă tot chinui aici să transmit este că există pe lumea asta fete ale căror preocupări au și o latură intelectuală (thank God for small favors) și fete care au dat un Like hotărît emisiunilor lui Măruță, Gherghe sau Capatos. Fete care întotdeauna dau CLICK AICI ca să afle te-miri-ce inutilitate tâmpă.

Din nou mă simt nevoit să vă reamintesc că nu spun asta din misoginism, chiar dimpotrivă, am pretenții mai mari de la urmașele Evei. Catalogările mele sunt astfel valabile și dacă ai genitalele expuse intemperiilor și dacă îți sunt frumos împăturite în pântece. Dar eu personal sunt ceva mai interesat de extrema estrogenică a spectrului sexual, din motive lesne de înțeles, și mi-e ciudă să observ că mulțimea posibilelor candidate față de care procentul meu de compatibilitate este ridicat scade îngrijorător pe zi ce trece. Adică există tot mai puține fete simpatice cu care să am ce discuta și tot mai multe fete care au atâta personalitate cât are Becali șanse să devină președinte. Fete care-și petrec majoritatea timpului cu mutrișoarele scăldate în fotonii reci ai ecranelor de smartphone și au o viață virtuală incomparabil mai interesantă decât cea reală. Fete care compensează pentru lipsa de carismă cu atitudine, orice ar mai însemna și asta.

Poate că sunt eu nerezonabil și cer prea multe, poate că-s sătul până peste urechi de genul acela de oameni care trebuie puși în fața unei ferestre pentru a avea un punct de vedere, genul de oameni care cred că frapiera este mașinăria aia care îți face frape-uri și că wrestlingul e pe bune, poate că nu vreau pe cineva care să facă botic de rață de fiecare dată când se pozează în oglinda din baie și știu sigur că nu vreau genul de persoană căreia sarcasmul meu ocazional să-i eludeze meandrele concretului cognitiv. În finalul acestei superbe divagații pot spune că, cel puțin în umila mea opinie, există 2 tipuri de fete pe lume: cele drăguțe și istețe cu care aș avea ce povesti și cele care au renunțat să citească textul ăsta după primul cuvânt mai lunguț pe care nu l-au înțeles.

Tibi Codorean, scamedinburic.ro

Femeile înşelate şi prăjiturile! Înţelegerea acestui articol impune un IQ peste mediu

Infidelitatea, în zilele noastre, este un subiect foarte controversat, de către ambele sexe, dar cu precădere de către femei. De ce înşeală bărbaţii? E foarte simplu: pentru că vor; pentru că pot; pentru că nu se pot abţine; iar dacă luăm în considerare şi psihanaliza evoluţionistă conform căreia bărbaţii sunt programaţi să “însămânţeze” cât mai multe femei pentru asigurarea perpetuării speciei – adică predispoziţie genetică-, ecuaţia e foarte clară.

Nu o să luăm la analizat toţi factorii, deoarece ar mai fi o grămadă, şi, de fiecare dată, o astfel de “abatere” masculină va avea cu siguranţă o explicaţie (stimularea ego-ului masculin, lipsa atracţiei partenerei; rutina; dezamăgirile anterioare; provocările; frica etc).

Dacă e să analizăm toţi factorii care îl fac pe bărbat să înşele, am putea spune că bărbatul e un paradox: înşeală pentru că e o fiinţă ghidată de instinctele primare, pe care nu le poate controla (hrană, somn, sex) dacă e să considerăm adevarată predispoziţia lor genetică-, iar pe de altă parte, e o fiinţă extrem de complexă, care înşeală din motive foarte bine engramate în subconştient/inconştient, şi, sărmanul bărbat, este o fiinţă foarte complexă, iar faptele lui sunt doar o manifestare a experienţelor (poate chiar şi din vieţile anterioare!) şi a dilemelor existenţiale cu care se confruntă în fiecare zi…

Bun, acum că am văzut că bărbaţii au un întreg arsenal de “scuze” acceptate social (mai mult sau mai puţin), se pare că femeia a

intrat într-un joc relaţional winlose , înfrângerea fiindu-i atribuită încă de la început. Sau poate nu… Şi acum, ce legătură au femeile înşelate cu prăjiturile? Ei bine, motivul pentru care am scris acest articol a fost datorită unei discuţii cu un prieten foarte bun*, care mi-a explicat foarte sincer cum stă treaba cu înşelatul, chiar când îţi iubeşti foarte mult partenera. *portret barbat: 30 de ani; într-o relaţie de 3 ani; studii superioare; middle management; etc Astfel, întrebându-l de ce îşi înşeală prietena, răspunsul lui a fost: “Fiecare are o prăjitură preferată. Ai vrea să mănânci aceeaşi prăjitură mult timp, în fiecare zi. Dar la un moment dat te saturi de acelaşi gust, vrei

să încerci şi altceva, şi mergi la magazin, şi acolo vezi o grămadă de prăjituri aspectoase, colorate şi te gândeşti să le încerci. Ştii că multe sunt dăunătoare, că au multe chimicale, E-uri, coloranţi şi că îngraşă, însă, nu poţi rezista tentaţiei aspectului. O cumperi, o mănânci, de cele mai multe ori nu îţi place, şi te întorci la prăjitura ta preferată. În cazul în care nu se resimt efecte secundare ale prăjiturii încercate (aluzie la a nu te prinde iubita), vei preţui şi mai mult prăjitura preferată (în celălalt caz, va trebui să îţi găsești strategia explicativă şi disculpantă). În momentul în care nu înşelăm, sau înşelăm mai rar, sau gândindu-ne de câteva ori bune înainte, suntem conştienţi că prăjitura preferată este PREFERATA, că are ingrediente de calitate, că are gust surprinzător de fiecare dată, că nu ne face rău,

din contră, ne răsfaţă papilele gustative de fiecare dată, fiind un răsfăţ permanent.”.

Aşadar, stimate doamne şi domnişoare, sunt sigură că după o experienţă (sau mai multe), în care partenerul ne-a înşelat, tot soiul de paraziţi înrudiţi cu paranoia îşi fac loc în sufletul nostru, alături de instinctul de femeie înşelată şi de o voce interioară care nu mai tace.

Când se alege praful de o iubire ce părea rezistentă reactionăm ciudat, scoatem din noi fiinţe răzbunătoare, prea rar raţionale sau împăcate cu gândul despărţirii, însă, depinde de noi dacă va trece mai mult sau mai puţin timp pentru a ne distanţa vieţile. Însă stă în puterea noastră de a “fi prăjitura preferată” a bărbatului de lângă noi, să avem “ingredientele”

potrivite pentru a avea un aspect frumos şi un conţinut incitant şi sănătos pentru partenerul nostru, pentru a evita astfel să apeleze la prăjituri colorate şi care îngraşă. Şi mai mult, pentru a combate predispoziţia genetică a bărbatului de a înşela, trebuie să adăugăm constant ingrediente surprinzătoare prăjiturii, pentru a ne asigura că va avea de fiecare dată un gust incitant, surprinzător, unic.

Iar pentru bărbaţi, un mic sfat: gradul de obezitate este în creştere, şi poate “prăjiturile” cu un aspect minunat, însă cu ingrediente de proastă calitate şi pline de calorii, contribuie la această statistică îngrijorătoare..

Loredana Todea

cedratine.ro

Brioşe cu zmeură v v v (reţetă de post) Cum a început primăvara?

Am observat de câteva zile că ador să întreb asta pe toată lumea din jur, din simplu motiv că a mea primăvară dragă a început excelent; Pentru început trebuie să mă laud, că aşa îi stă bine unei ardelence care aduce medalia de aur de la Iaşi la Cluj, de la un campionat internaţional de gătit, şi să vă spun că sunt mai convinsă ca niciodată că dulciurile naturale, din ingrediente proaspete vor depăşi mereu noile invenţii ale tehnologiei industriale, deoarece gustul întâlnit tot mai rar aduce cu el amintiri ale copilăriei... şi ce nu am da să fim copii din nou?

Pentru că tot vorbim de lucruri şi sentimente copilăroase şi pentru că aceste zile ne prind pe meleaguri englezeşti, vom pune în practică o reţetă de brioşe cu zmeură, şi nu vorbim aici de orice brioşe, ci de unele de post, ca să poată fi savurate de toată familia în prag de sărbatoare.

Pre-încălzim cuptorul la 160º.

Amestecăm făina cu praful de copt.

Punem într-un bol încăpător uleiul şi zahărul, apoi adăugăm treptat făina, lămâia şi esenţa de vanilie.

Amestecăm foarte bine cu telul până când obţinem un aluat omogen care curge. Într-o tavă de brioşe aşezăm 12 chese, urmând să repartizăm uniform în ele compoziţia, apoi adăugăm zmeura cu grijă ca aceasta să nu se zdrobească şi dăm la cuptor pentru 30 de minute.

Este foarte important să umplem chesele doar până la jumătate pentru ca brioşele noastre să crească frumos.

După 30 de minute, verificăm cu o scobitoare dacă sunt coapte. Dacă scobitoarea nu prezintă urme de aluat după ce o scoateţi din brioşă, înseamnă că acestea sunt deja coapte.

Brioşele noastre sunt acum perfecte pentru servire, atât într-o zi de post cât şi în zi de sărbătoare.

Avem nevoie de: Poftă bună!

1 linguriţă de esenţă de vanilie 1 pahar de zahăr tos 1/2 pahar de ulei 3 pahare de făină albă 1 lingură zeamă de lămâie 1 plic de praf de copt 150 g zmeură

Nu doar ca este una din cele mai sanatoase mancaruri internationale, dar este si foarte gustoasa.

Sushi, este mancarea traditionala japoneza, la care plăcerea artei preparării şi a prezentării este la fel de importantă precum întreaga experienţă a măncării în sine. Pentru noi, calitatea ingredientelor prime, gustul, compoziţia chimică, textura fizică şi prezentarea estetică sunt entităţi inseparabile.

SushiCluj, a luat nastere in 2012 din dorinta de a aduce cat mai aproape de tine aceste preparate din tara soarelui rasare. Deocamdata doar pe partea de livrare la domiciliu sau birou, echipa SushiCluj iti sta la dispozitie de luni pana vineri.

Suntem la dispoziţia ta atat pentru comenzi on-line pe site-ul www.sushicluj.ro cat si pentru comenzi telefonic la numarul 0755.701.885.

Ne gasiti si pe Facebook, la adresa www.facebook.com/sushicluj, cu oferte speciale si putin umor.

SERVICII PROFESIONALE DE CURĂȚENIE

Cum să comunicăm eficient la locul de muncă? (I) Vi se întâmplă deseori să lucraţi peste program? Vă simţiţi copleşit de sarcini şi termene limită? Întâmpinaţi dificultăţi în a spune NU atunci când şeful sau colegii vă solicită? Consideraţi că drepturile vă sunt încălcate în mod sistematic, însă nu aveţi curajul să înfruntaţi aceste probleme? Dacă vă regăsiţi în aceste situaţii este cel mai probabil momentul să vă reevaluaţi atitudinea şi stilul de relaţionare cu cei din jur.

42 SHINE magazine

Cea mai des întâlnită abordare în astfel de situaţii este pasivitatea. Încercând să evităm potenţiale conflicte, ne situăm pe o poziţie de inferioritate faţă de interlocutorul nostru. Ajungem astfel să acceptăm anumite condiţii şi solicitări care, nu doar că nu ne avantajează, ci conduc la frustrare, anxietate, stimă de sine scăzută şi, uneori, chiar la epuizare.

termen scurt poate părea o idee bună să îţi impui cu forţa opiniile pentru a obţine anumite beneficii, pe termen lung, aceasta poate să ducă la o deteriorare severă a relaţiilor sociale. Utilizată în relaţia cu persoanele care se află pe o poziţie ierarhic superioară, la locul de muncă, poate să conducă la concediere sau, în timp, la imposibilitatea de a păstra un loc de muncă.

O altă abordare disfuncţională este agresivitatea. Chiar dacă pe

Cum putem aborda aceste situaţii fără a deteriora relaţiile

cu ceilalţi şi fără a acumula stres inutil? Cum ne păstrăm intactă stima de sine? Cum putem obţine rezultate pozitive pe termen lung şi să obţinem astfel maximum de la relaţiile cu cei din jur, indiferent de natura acestora?

Asertivitatea se situează la jumătatea drumului dintre pasivitate şi agresivitate. Este abordarea responsabilă şi raţională a situaţiilor problematice prin care impunem respect fără a îi leza în vreun fel pe ceilalţi . Asertivitatea reprezintă o abilitate de comunicare prin care ne exprimăm în mod deschis drepturile, convingerile, emoţiile, nevoile şi solicitările, ţinând totodată cont de cei din jur.

Există trei etape esenţiale în formularea unui enunţ asertiv: 1.Empatia/ Validarea Începe prin a-i demonstra interlocutorului că înţelegi perspectiva sa asupra situaţiei, astfel încât mesajul pe care încerci să îl transmiţi să nu fie interpretat ca un afront. Aceasta are rolul de a dezamorsa un potenţial conflict şi de a determina interlocutorul să

fie mai deschis şi mai receptiv la ceea ce dorim să transmitem.

2. Exprimarea problemei Problema sau nemulţumirea trebuie formulată cât mai simplu, pentru ca cealaltă persoană să înţeleagă de ce avem nevoie de o schimbare. Este recomandat să se evite etichetările, reproşurile şi alte „încărcături” emoţionale. Bazaţi-vă pe fapte şi dovezi concrete!

3. Exprimarea nevoii Se formulează ca o cerere, specificând care este schimbarea de comportament care se aşteaptă din partea celeilalte persoane.

De exemplu, să ne imaginăm că avem o discuţie cu un client şi colegul/partenerul ne întrerupe în repetate rânduri discursul. Cum am putea să îi atragem atenţia asupra acestei probleme şi cum am putea să determinăm o modificare a acestui comportament, fără a ne jigni colegul şi fără a afecta relaţia de colegialitate? Urmărind paşii descrişi anterior, enunţul asertiv ar putea lua următoarea formă: „Ştiu că timpul acordat şedinţelor cu clienţii este unul scurt şi că doreşti să acoperi cât mai multe aspecte, dar atunci când mă întrerupi,

derutezi atât clientul, cât şi pe mine şi aceasta duce la o comunicare ineficientă şi neprofesională. Ar fi mai bine să cădem de acord pe viitor când preluăm fiecare dintre noi cuvântul.”

Una dintre cele mai comune piedici întâlnite în calea unei comunicări eficiente este încercarea de a citi gândurile altora sau falsa asumpţie că ceilalţi ar trebui să le cunoască pe ale noastre. Nu putem să ne aşteptăm ca şeful, colegii sau partenerul de viaţă să aibă întotdeauna în vedere nevoile, opiniile şi emoţiile noastre, de aceea este important să le exprimăm noi înşine. Pentru a spori şansele de a obţine prin comunicare ceea ce ne dorim, trebuie să fim capabili noi înşine să atragem acele rezultate. Chiar dacă această abordare poate părea nenaturală sau dificil de pus în aplicare, cu cât practicăm mai mult comunicarea asertivă, cu atât vom fi mai eficienţi, întăririle pozitive nu vor întârzia să apară şi, implicit, stresul şi anxietatea se vor diminua.

Maria Dălcăran, psiholog