Revista Solisis - Preview Feb 013

Respira

noua ta VIATA

“Aceia care spun ca mai intai vor muri si apoi vor invia, gresesc. Daca ei nu primesc mai intai invierea, in timp ce traiesc, atunci cand mor nu vor primi nimic...Ignoranta este robie. Cunoasterea e libertate. Daca cunoastem adevarul, trebuie sa aflam in noi roadele adevarului. Daca suntem uniti cu el, ne va aduce implinirea.�

Evanghelia dupa Filip.

Centrul Solisis revista | dec 2012 | # 01

0

despre

Solisis

Centru Solisis si-a propus sa scoata o revista on-line prin care sa razbata mesajul sau pentru cei interesati de informatii „altfel”.

Credem ca exista o nevoie reala de informatii care sa ne inspire pentru a putea strabate cotidianul spre un loc de pace si lumina unde sufletul sa ne poata vorbi.

Zilnic suntem agresati de trafic, agitatie, alergatura si cu violenta transmisa prin mass media.

Pentru a ne putea elibera trebuie sa ne indreptam atentia spre altceva.

Sa cautam linistirea noastra pentru a putea sonda profunzimile noastre de unde pot izvori solutiile. Solutiile eterne, adevarate care dintotdeauna au fost acolo, doar ca noi nu le-am cautat, nu le-am dat atentie sau apreciere.

Ceea ce cautam vom gasi.

Centrul Solisis isi propune sa va insoteasca in procesul de autocunoastere profunda, pentru ca ne putem elibera doar de ceea ce cunoastem si vedem fata in fata.

Dictonul „cunoaste-te pe tine insuti” e foarte important pentru noi.

La fel si eliberarea, oricarui alege, de fricile venite din ignoranta si iluziile care se perpetueaza in aceasta lume.

Exista esenta noastra, scanteia de lumina in interiorul fiecaruia, care cauta sa ne elibereze si sa ne conecteze la Sursa intregii Lumini.

Recunoastem astazi mesageri ai acestei lumini pe pamant in Hermes Trismegistos, Isus Christosul, Buddha, Khrisna, Lao Tse, Pithagora, Paracelsus si atatia altii poate mai putin cunoscuti, dar care invariabil au adus lumina lor pentru a dilua densitatea impuritatii si a ignorantei.

Prin cursuri, seminarii, meditatii cautam Lumina care ne asteapta pe toti de indata ce o vom dori cu adevarat.

Un spatiu de reflectie asupra nevazutului a tot ce este

3

Acasa Scrisoare catre „Eu sunt un scafandru ciudat.

Stiti de ce?

Pentru ca imi dau seama ca sunt un scafandru.

Ceilalti par sa creada ca asta e tot ceea ce ei sunt.

Eu imi amintesc cum intr-o zi, eu fiind o substanta luminoasa calda si vie, am intrat in acest costum de scafandru pe care il simteam rece, nespus de greoi. Ma simteam inchisa in el si stransa. Am facut asta ca sa pot cobori in lumea asta.

Sa pot trai si circula in mare am nevoie de un costum adecvat.

A fost un lung proces sa invat sa imi misc mana, sa umblu, sa ma integrez printre ceilalti...care mai aveau si o gramada de reguli.

Imi parea o situatie ciudata.

Cand nu vezi, ai nevoie de reguli si in acest mediu e asa.

A urmat o lunga perioada de adaptare pe care ceilalti o numeau „crestere�.

Pentru mine semana cu o descrestere pentru ca fiind tot timpul concentrata sa ma misc in costumul de scafandru, ca sa invat regulile acestei lumi, am inceput sa ma simt tot ma putin ca mica luminita aurie, calda si libera, plina de veselie.

Am inceput sa ma adaptez la munca grea de aici. Pentru ca aici trebuie sa muncesti pentru fiecare lucru cu greu.

Centrul Solisis revista | dec 2012 | # 01

0

5

Oamenii nu sant constienti de Sursa care ne hraneste pe noi luminitele, ne umple de bucucrie si ne da tot.

Nu, aici toti cred ca trebuie sa se descurce singuri!

Si de aici o infinitate de greutati pe care si le creeaza si trebuie sa le duca in spate.

De exemplu toti sunt preocupati doar de ei insisi crezand ca altfel nu primesc nici un ajutor...si astfel se preocupa mereu de costumul de scafandru pe care il alimenteaza cu ce e mai bun, il duc la verificare la doctor, isi fac tot felul de imbunatatiri pentru ca sa fie „atragatori” pentru cei din jur.

E cumplita senzatia de singuratate pe care o au cu toate acestea. Nu se simt prea iubiti. Incearca sa experimenteze tot felul de „gandiri pozitive” pentru a se simti mai bine.

Sunt grupati pe familii la care par sa tina, dupa propria lor persoana, cel mai mult, pentru ca pe cei din familie ii considera ai lor.

Sunt guvernati insa tot de oameni care inainte de toate se iubesc tot pe ei insisi si apoi pe familia lor.

Insa ei sunt nemultumiti de felul in care sunt condusi si cauta mereu pe cineva mai bun sa ii conduca. Par sa nu intelega de unde vine problema.

La fel, cauta Sursa intr-un fel de cladiri mult mai mari decat celelalte. Cred ca se afla acolo.

Doamne, ce dor imi e de casa!

Ce dor imi e de Sursa vie!

Mi se pare ca sunt in desert...

Aici nu vezi clar, e ca un fel de ceata care s-a lasat. De asta poate oamenii nu pot sa perceapa intelegerea clara...

Am invatat in ultimul timp sa ma retrag de la a ma ocupa tot timpul de costum, de casa, de ganduri, de tot ce e aici si ma retrag in interiorul meu, acolo unde mica luminita inca mai palpaie...si ma simt acasa pentru un timp...

Traiesc cu speranta ca aceasta luminita sa creasca puternica, sa dezbrace costumul, sa il lase jos, si sa incep sa ies din apa asta densa tot mai sus, unde densitatea ei e tot mai mica, pana la lumina, unde voi simti imediat o usurare si o puternica bucurie ma va duce mai departe, dincolo de soare si de tot ce se vede, catre Sursa micutei mele lumini aurii, intr-o mare... fara de sfarsit si indescriptibila...

Aici oamenii par sa traga cat mai mult sa isi repare costumul de scafandru, sa reziste cat mai mult...

Nu au nici o speranta de un loc mai bun.

Au uitat.

Au uitat cum e acasa.

Multora incerc sa le spun dar nu ma aud. Luminita lor e aproape adormita, nu pot sa ajung la ea.

Stiu ca daca luminitele noastre s-ar intalni ar fi grozav, ne-ar ajuta sa ne amintim...

Se mai intampla sa intalnesc oameni care ma recunosc. Pentru un moment...

Sau cateodata intalnesc chiar pe cineva caruia ii e dor de casa. De obicei dorul de casa e confundat cu o nostalgie, cu o senzatie de gol interior si inutilitate. Oh, persoanele astea inconstient isi dau seama de situatie.

Dar eu continui sa caut.

Luminite vii.

Stiu ca nu sunt singura.”

rada

Un spatiu de reflectie asupra nevazutului a tot ce este

(fragment din curs)

„Cine crede ca nu se poate ajuta sa iasa din suferinta si lipsa de intelegere a vietii sale – se inseala.

Cine crede ca nu e nimic de facut – se inseala.

Cine crede ca nu depinde de el - se inseala.

Totul poate fi facut si fiecare minut al vietii tale conteaza. Conteaza cum il traiesti. Conteaza cui il DAI. Îl poti da naturii tale inferioare – preocuparilor zilnice pentru supravietuire, pentru o mancare mai buna, o casa mai mare, o masina, cum sa fii mai apreciat de cei din jur sau naturii tale spirituale – scanteii de spirit care se afla in fiecare persoana, scanteii care va leaga la Sursa tuturor lucrurilor, va hraneste, va da viata si vrea sa va absoarba din separare pentru a va uni constiinta cu Ea. Deci fiecare minut al vietii tale il poti consacra cautarii tale interioare.

Sa te cunosti.

Sa vezi manifestarea Luminii in tine si sa vezi manifestarea umbrei.

Sa alegi.

Sa fii Lumina pe care nici un intuneric nu a cuprins-o niciodata.

Pentru asta trebuie sa muncesti. E o munca interioara pe care o poti lua in serios precum iei serviciul tau.

rada

Centrul Solisis revista | dec 2012 | # 01

La fel ca si miza. Primesti Totul sau nimic. Trebuie sa dai la schimb totul.

Nu poti trisa.

Nu poti fi „spiritual” doar pentru ca te mai duci pe la un curs, cand ai timp.

Nu te iluziona.

Nu te consola.

Ridica-te. Si umbla.”

0

7

Pentru ca nu intotdeauna vorba multa mult aduce, ma voi rezuma la urmatoarele doua intrebari de mai jos: Poate cineva vedea tinând ochii închisi?

Dar este posibil ca cineva sa vada ce este în jurul sau, daca priveste într-o singura directie?

Pâna la numarul viitorul al revistei, sa ne auzim cu bine.

petre

Centrul Solisis revista | dec 2012 | # 01

Defineste-ti Viata

0

9

AS VREA Cateodata as vrea ca toata lumea sa poata vedea lucrurile asa cum sunt ele cu adevarat, mai precis faptul ca suntem toti la fel si in acelasi timp atat de diferiti si cat de minunat e asa. Si ca nu ar trebui sa punem sabloane mici in care sa inghesuim oamenii, sa se sufoce acolo si sa nu se poata exprima‌ pentru ca ei nu vor face decat sa se impiedice in limitele impuse de noi, acest Noi care suntem Societatea sau oricum cei care permitem, poate fara sa ne dam seama, ca societatea de azi sa fie cum e...

Cream limite in care ni se face frica pentru ca realizam ca noi nu suntem de fapt in acea forma care ne e impusa si nimeni nu ne spune ca putem sa fim orice vrem noi, orice visam, orice am vrea sa cream frica ca suntem altfel fata de ce vedem in jurul nostru. Si nu stim cum sa avem curajul sa ne gasim propriul drum ‌ Ne e permis? Si cum sa vedem ce sta scris in noi, daca totul e umbrit de frica?

Si mi-as dori sa incercam sa stam putin cu noi in liniste, sa ne putem auzi; apoi sa avem rabdare si sa ne dam timp sa ne putem exprima, si sa nu renuntam niciodata la ce simtim ca suntem, Fiind.

sandra

Centrul Solisis revista | dec 2012 | # 01

Un spatiu de reflectie asupra nevazutului a tot ce este

1

1

IUBIREA Iarta totul Crede Vindeca Uneste Elibereaza

Nu poseda nimic.

Este inima tuturor lucruri Seva care da viata.

Fara iubire poate fi doar suf si confuzie.

Iubirea nu se termina nicio Cu forta ei misca universur toata creatia.

E magnetica. Irezestibil Ceea ce nu patrunde se usuca si piere.

ilor.

ferinta

odata. rile si

la.

Centrul Solisis revista | dec 2012 | # 01

Deschide-te in fata ei.

Cheam-o in tine.

Iti da VIATA.

1

3