La gura sobei, Mădălina Maria Ghițun (Dodoc

L A GURA SOBEI

Deseori auzim discutându-se despre tinerii din ziua de azi și despre lipsa acestora de comunicare cu adulții.

Sosirea lunii cadourilor nu face altceva decât să îmi aducă aminte despre cât de frumoase erau iernile din copilărie, când aveam bunici, iernile erau mai friguroase, însă cea mai mare bucurie era aroma de dovleac și de gutuie din cuptorul sobei. Dacă vara erau mai rare momentele în care toată familia se găsea într-o singură cameră, din cauza numeroaselor treburi, iarna era însă prilej ca toată familia să se reunească mai des, unde altundeva decât LA GURA SOBEI...?

Mamaie povestea într-o manieră hazlie despre toate evenimentele din sat și despre datini și obiceiuri din perioada iernii, tataie ne încuraja să spunem o poezie sau să scoatem la iveală talente pe care nici nu aveam habar că le deținem, părinții ne mai întrebau despre stadiul temelor și ce se mai întâmplă pe la școală, care este atmosfera în clasă, despre obraznicii clasei. Fiecare membru al familiei era un speaker care își descria cât mai frumos ceea ce simte, ceea ce a trăit și care sunt aspirațiile pentru viitor.

Atenția pe care fiecare membru o primea era ceva magic și parcă era nevoie numai să rostim cuvântul gogoși, iar mamaie transforma imediat coca de la pâine în niște gogoși delicioase, hmmmm și ce bune erau cu gem!!!!

Nu eram bogați, însă ne simțeam mereu iubiți, aveam oameni destoinici pe care să ne

bazăm. Dacă voiam să decidem ceva cu siguranță îl întrebam pe tataie, el știa de toate, era un bun negociator, îi plăcea să socotească din minte și avea multe, multe povești din tinerețe pe care ni le-a lăsat, fie ca exemple de urmat, fie ca exemple de ocolit. Îmi amintesc cu drag că de fiecare dată când era invitat la bârfă sau să vorbească despre cineva, acesta rostea “Nu știu!”, deoarece zicea că nu îi place să se avânte în situații fără ieșire, iar bârfa este ca o sabie cu două tăișuri și este

mai bine să mă țin la distanță. Indiferent de felul în care se afla, oricât de rău se simțea, nu îi plăcea să se exteriorizeze, iar dacă îl întrebai cum se simte, primeai drept răspuns veșnicul ”Bine.”, urmat de un zâmbet care ascundea atât de multe.

Toamna era parcă mereu bogată, cum zicea mamaie: ”Cine a văzut toamnă fără grămadă... dacă nu ești leneș?!!!”, deoarece mereu aveam iarna dovleci, gutui și nuci, care la gura sobei se dovedeau a fi adevărate delicatese.

La noi acasă erau rare îmbrățișările, dar simțeam că ne puteam oricând baza pe părinți și bunici, lor le puteam spune orice taină, orice ne frământa, fără a se face glume pe seama noastră, iar la gura sobei ne erau povestite diferite întâmplări prin care ne dădeam seama despre poziția noastră, despre cum putem deveni noi eroii poveștii noastre. Erau mai puține cuvinte dulci, mai puțină drăgălășenie, dar nici nu aveam nevoie, ne simțeam iubiți, protejați, norocoși, iar grija noastră era ca în fiecare zi să contribuim la această bunăstare prin micul nostru aport.

Seara mamaie, mami sau tati ne puneau să citim tema, o lecție care ni s-a părut mai grea în jurul căreia se iscau adevărate explicații sau istorisiri care ne ajutau să ne însușim mai ușor tot. Erau seri când adormeam la gura sobei cu tataie care ne întreba tabla înmulțirii și era foarte distractiv să jucăm acest joc, pe genunchii cei umblați. Rareori ne uitam la televizor, când se anunța o emisiune frumoasă, o comedie sau ceva pe baza căreia toată familia să se distreze copios.

Așa era la gura sobei... noi copiii eram conectați cu familiile noastre, ne formam țeluri și ne plăcea să primim sfaturi din suflet de la modelele noastre. Într-o manieră critică puteam să selectăm opinia care ni se părea mai bine justificată și oferită cu blândețe. Parcă timpul trecea altfel, aveam răbdare să ne ascultăm unii pe alții și viața era bună.

Mădălina-Maria GHIȚUN (DODOC)