Sanki vol.30 by Syndicart

APUCALIPSA dupa Iordache

http://sanki.syndicart.net/ Sanki vol. 30 bis: Lâ&#x20AC;&#x2122;Ecole en folie, album BD de V. Iordache, Noiembrie 2020 concept & DTP: Marian Mirescu bedeaua@yahoo.com

APUCALIPSA dupa Iordache

Pachețelul copilului Începerea școlii adaugă această nouă bucurie fericiților părinți. În compoziția pachețelului, ca și în ținuta morală și vestimentară a copilului se reflectă mileniile de evoluție a speciei noastre. Desigur că suntem atenți să punem ce e mai bun din noi în pachețelul cu gustarea de la ora 10 a viitorului nostru. Rețetele săptămânilor viitoare vor detalia calitățile nutritive, gustative și practice ale fiecărei componente a pachețelului. Astăzi vom preciza conținutul pachețelului, care va fi atent alcătuit, pentru a ne reprezenta onorabil în societatea școlii. Întâi, pâinea. Bogată în resurse nutritive, având un gust plăcut,

ea nu trebuie să lipsească din niciun

pachețel.

Recomandăm felii de 1 cm grosime, căci cele mai subțiri sunt prea ușoare, iar cele mai groase sunt prea grele, neputând zbura, ca frisbee, la o distanță prea mare. Chiar câinii comunitari-școlari, s-a constatat, înfulecă mai ușor feliile cu grosimea de 1 cm. Ele se și păstrează mai bine până la sfârșitul cursurilor când, la trierea gunoiului, se compune meniul unor cotețe. Apoi, oul. El trebuie să fie neapărat fiert și decojit, putând fi astfel mai bine îndepărtat din părul colegilor, neprezentând riscul înțepăturilor cu coji. Poate fi astfel înfulecat mai ușor de susnumiții prieteni ai copiilor noștri. Brânza, indiferent de prejudecata generală, este bine să fie tăiată în formă de cuburi. Odată călcată, astfel nu va provoca alunecări traumatizante pe coridorul școlii.

APUCALIPSA dupa Iordache

Parizerul va fi unul slab, de preferință dietetic, pentru ca, odată frecat pe părul, pe fața și pe hainele copiilor noștri, să nu miroasă și să poată fi curățat mai ușor. Fructul va fi de mărime mijlocie, copt și destul de moale, pentru a nu cauza cucuie colegilor. Nu prea moale totuși, pentru a nu lăsa urme pe tavanul sau pe pereții clasei. Fiecare componentă a pachețelului va fi împachetată separat în șervețele subțiri de hârtie, pentru a le delimita igienic și pentru a fi mâncate mai ușor de câini. Un șervețel mai mare, pus alături, va deveni atât o igienică față de masă cât și resursă pentru proiectilele pixului-sarbacană. Punga care va conține acest decent pachețel nu va fi nicicum din hârtie sau din plastic ranforsat, ci o simplă pungă dispozabilă de pe rulou care, odată umflată și lovită, să producă mai puțin zgomot. Iată, pachețelul este gata. Compus cu gust și bogat în nutrienți, el ne va reprezenta cu cinste pe anevoiosul drum al școlii.

APUCALIPSA dupa Iordache

Prepararea pâinii Pâinea mileniului al treilea este produsul alimentar modern și complex, ispititor și accesibil, net superior turtei ancestrale, pârlită și prăfuită cu cenușa țăstului, mirosind brutal a cereală, în care mai găseam vreun bob nemăcinat. Nuuu! Pâinea zilelor noastre este frumoasă și fină, produsul de vârf al biochimiei terestre. Ne îmbată aburul pâinilor abia descărcate din furgonetă, abur în care recunoaștem amelioratorii de culoare, de aromă și de gust, metabisulfitul de amoniu, stropul de untdelemn ars pe fund, motorina cuptorului, făina acrișoară a pâinii de alaltăieri remăcinate, eh! – chiar excrementele unor nevinovate rozătoare. Să le discutăm pe rând. Întâi, aspectul perfect și uniform al pâinilor noastre denotă rigurozitate și profesionalism, igienă și respect pentru opțiunea consumatorului anului 2007. Pentru noi se spetește brutarul, pentru noi a elaborat cercetătorul științific cele mai corecte ingrediente, pentru noi zumzăie ca niște albinuțe distribuitorii, pentru noi țin deschis non-stop buticurile metropolei! Comparată cu vechea culoare de neam prost a pâinii ancestrale, culoarea ireal de albă a pâinii zilelor noastre este dată de amestecul savant de terozină, fenilalamină, freonină, serină, prolină, valină, metionină, izoleucină, lizină, histidină și arginină. Pâinea intermediară este colorată cu cilastatină sodică, nou agent de ameliorare a culorii, iar pâinea neagră – cu ionid-lanreotidum, anunțând splendoarea viitorului: pâinea lila, verzuie, bleu, roz.

APUCALIPSA dupa Iordache

Aroma pâinii mileniului al treilea, inconfundabilă și atractivă, este dată de noul ameliorator inosin dimepranol acedoben și înlocuiește dezgustătoarea aromă ancestrală de cereală de neam prost. Gustul de pâine reală și modernă, obținut în glorioasele laboratoare Oltchim – Rm. Vâlcea, este dat de lercanidipina azotică metacarbidă, căreia cu toții îi recunoaștem calitățile. Ar mai fi de apreciat efectul consumului de pâine a mileniului al treilea asupra noastră, a cetățeanului mileniului al treilea și a copiilor noștri. Vrei să-ți funcționeze corpul ca o mașină performantă, să duduie la încheieturi, în plămâni și în abdomen? Vrei să ai copii înalți și grași, duduind ca și tine? Mănâncă pâine, taică!

APUCALIPSA dupa Iordache

Oul, acest microunivers Vom prepara astăzi oul, alimentul miraculos care, ca și pâinea, a propulsat umanitatea, prin secole și prin milenii, la stadiul actual de civilizație planetară. Chiar numele lui exprimă, în psiholingvistică, admirația românului pentru resursa providențială de nutrienți esențiali. Apoi, tâlcul filosofic al oului l-a făcut pe consumator

mai cumpănit,

mai

recunoscător

Dumnezeului

născător și păstrător al Universului. Priviți atent ouăle din cofrag! Chiar aspectul diferă de cel al vechilor ouă din poiata părintească. Nu papile, ci ștampile. Nu găinaț, ci halogenaț sulfuraț. Coajă decentă, subțire, nu de neam prost ca la ouăle de țară. Aspectul ca aspectul, dar conținutul ouălor de crescătorie le recomandă ca un alt produs de vârf al biochimiei americane din anii ´70, ai cărei douăzeci de milioane de cobai au beneficiat de amestecul savant de testosteron și de foliculină și de aminoacizi plastici stabil-ireversibili care ne-au modelat în trei decenii cât evoluția naturală în trei milenii! Gălbenușul, pierzând din culoare, aromă și gust, a câștigat tinzaparină sodică pentru sănătatea aparatului digestiv, teofilină saturată

pentru

sănătatea

aparatului

circulator

și

fenoxi-

metilpenicilină sare de potasiu pentru sănătatea aparatului respirator. Albușul, sacrificând fermitatea și savoarea, a câștigat perindopril terț-butilamină și perindopril arginină pentru sănătatea sistemului neuro-vegetativ.

APUCALIPSA dupa Iordache

Prepararea propriu-zisă este simplă și plăcută. Iată câteva moduri de preparare pitorești, culese din diverse zone ale societății. a) Ouăle navetistului. Sparte de buza tigăii, se rumenesc sumar cu puțin ulei, vai de capul lor. b) Omleta p[…olitician]ului este o banală omletă, original fiind doar modul de spargere a ouălor: cu pumnii! c) Oul din pachețelul elevului: fiert tare și bine decojit, pentru a se evita zgârierea ochilor și a pielii capului d) Ouăle ceferistului, fierte cât stă trenul în Vârciorova: un minut și 14 secunde. e) Omleta „conseillers municipaux”: o scârbă de omletă, împănată cu ardei iute și cu piper. Suntem sănătoși? Suntem! Suntem tineri? Mda. Echilibrați hormonal? Îhî. Ei bine, datorăm toată voioșia noastră consumului irațional de ouă, întrecut doar de consumul de pâine și lăsând parizerul pe locul al treilea. Asta-i viață, ăsta-i trai! ...

APUCALIPSA dupa Iordache

Parizerul? Da. Pari destul de izerul! Aceasta, datorită bogăției chimice a parizerului, aliment providențial apărut în America secătuită a anilor 30 ai secolului trecut și abandonat odată cu redresarea economică, apoi produs, în cadrul programului Marshall, în Germania stâlcită a anilor 1945-1952, abandonat din precauție odată cu încheierea reconstrucției dar salvat de tinerele regimuri comuniste care, cu inconștiență, au ignorat avertismentul unchiului Sam în legătură cu consumul pe timp de cel mult cinci ani și, iată parizer pe mesele noastre, la 50 de ani după ce spionii est-germani au furat geniala rețetă americană dintr-un combinat chimic vest-german. Numele alimentului providențial, de la Saulami anilor 30 la Samwurt-ul anilor 40, devine Parizer, botezat de Ana Pauker la sugestia lui Nikolski. Dar nu istoria tumultoasă, nici numele schimbător nu impresionează atât la parizer, cât conținutul său bogat în substanță – substitut de proteine, de lipide, de aminoacizi fundamentali și de săruri minerale. Făina de oase este cea mai importantă componentă a parizerului, rezultată din prelucrarea cărnii, în abatoare. Făina de coji și de rebuturi avicole urmează pe locul al doilea, rezultată din producerea prafului de ouă. Seul industrial se află pe locul al treilea, rezultat din prelucrarea în abatoare a cărnii pentru export. Făina

de soia transgenică importată la început din

China, apoi cultivată la noi, ocupă un binemeritat loc patru. Pe locul al cincilea, dar nu pe ultimul, stă parafina produsă de glorioasa noastră industrie petrochimică.

APUCALIPSA dupa Iordache

Aditivii dau întregului aspectul de aliment: rozul serafic este obținut cu metaarseniură de vinil, frăgezimea este dată de levura betacianhidrică, coeziunea compoziției de nitrații liposolubili ai parafinei, aroma diafană de usturoi – de dicarbosulfatul ozonat de benzopropan. Alte arome? Pui și mănânci parizer de pui. Cum să nu apreciem virtuțile gustative și nutritive ale unui aliment atât de ieftin? Le-au apreciat și văduva americană cu mulți copii din vremea căderii Wall Street-ului, și copilul german orfan de război dintre ruinele Bremenului, și tânărul mecanizator român din Bărăganul colectivizat, dar și motostivuitorița nurlie din Vasluiul contemporan. Mâncăm parizer până la moarte, iar atunci nici nu mai putrezim din cauza substanțelor miraculoase fixate în structura noastră biologică, urmând ca, peste ani, Biserica să ne canonizeze, apoi să ne sanctifice tocmai din această cauză. Parizerul stimulează secreția lactică a lăuzei, face mai gustos pachețelul școlar al copilului, se integrează regimului dietetic al convalescentului, arată bine pe colacul de parastas, străpuns de lumânare. El este dintre noi, pentru noi și ne însoțește pe toată durata mamei ei de viață! ...

APUCALIPSA dupa Iordache

Brânza ancestrală Spre deosebire de viezure și de mânz, brânza depășește condiția sa de arhaism primar al limbii române, devenind, pe toată durata existenței poporului român de Burebiști și de Becali, simbolul veșniciei care s-a născut la stână. Preparată după o rețetă laborioasă, brânza este cea mai bună ocazie de a se folosi una dintre marile bogății naturale ale țării: sarea. Pune ciobanul atâta sare în brânză, de parcă n-ar pune de la el. Pe locul al doilea între ingrediente se află laptele de oaie sau de vacă, a cărui calitate se resimte după anotimp și după hrană. Recomandăm laptele, deci brânza, de oaie hrănită cu iarbă de toamnă, sau de vacă hrănită cu ziarele de peste iarnă. Apoi găsim cheagul, natural sau chimic: nitrați, acizi, sodă, verde de Paris etc, ce ne-o da Domnul. A patra componentă a brânzei sunt aditivele: excremente, mizerie de pe uger sau de sub unghiile mulgătorului. Totul strecurat frumos, preparat creștinește și fără pretenții și vândut la piață de cineva din familie cu aspect urban, care să știe banii și tocmeala. Aceasta este rețeta perfectă, ideală și chiar conceptuală a brânzei ancestrale românești, care le-a dat arțag de-a lungul mileniilor unor Dromichete, Glad, Ștefan, Tudor și Vadim. Dar printre noi, pentru noi se mai găsește și brânza de butic, care este preparată după cu totul altă rețetă, mult mai instructivă și mai nutritivă. Brânza industrială nu este de fapt preparată ci fabricată, nu după o rețetă ci după un nomenclator de ingrediente. Nu

APUCALIPSA dupa Iordache

pentru a ne procura arțag ci pârțag. Nu vă sfătuim să citiți nomenclatorul; v-ar putea abate tot restul drumului vieții. Aflați totuși că regăsim laptele de soia, stabilizatorul organic din făină de oase și de coji de ouă și înălbitorul olandez tip Feta, pe bază de clor. El pălește grăsimea gălbuie de neam prost într-un alb sideral și vandabil. Ca și parizerul, brânza industrială ne eternizează țesuturile și ne procură un loc sigur între sfinții calendarului creștin. Când copilul, cu cei doi dinți abia mijiți, vă molfăie o bucățică de brânză, când soția convalescentă după extirparea mamară sau uterină servește brânza cu ceai de mușețel, când îi veți pune pe colacul de parastas, peste felia de parizer și o felie de brânză, gândiți-vă nu doar la virtuțile ei nutritive ci și la demnitatea etnic-națională eternizată de acest aliment decent.

APUCALIPSA dupa Iordache

Nicio masă fără bere! Miraculosul aliment lichid este, de milenii, frate cu terrianul. Că va fi fost băutura zeilor, a atlanților sau a egiptenilor, este posibil. Că vor fi meșteșugit-o nemții ca pe toate celelalte beneficii ale civilizației, este iarăși posibil. Dar cert este că, înainte ca apa de Köln, franțuzita Eau de Cologne să devină odicolon, apa de Békéscsaba a devenit bere de la Cioabă. Te trăgea Vlad vodă în țeapă dacă nu consumai de la paharnicul Csaba, debreceni și bere. Deci, ce-a făcut neamțul? Păi, a brasat bere. Dar ungurul? Păi, a adus berea mai aproape de românul însetat. Iar românul ce făcea? Păi, bea vin de buturugă, că doar n-o să pună gura pe scârboșenia papistașului. Dar jidanul, ce, stătea cu mâinile în sân? Nu, el inventa Coca-Cola. Apă, esență și acid carbonic, până când

fiu-său,

farmacistul,

sintetizat

esența

bere:

benzopropilat trinatrisulfuric de stiren. Cu puțin alcool, cu acid carbonic și cu multă apă, a apărut berea planetară a secolului al XX-lea, a cărei producție depășește în prezent de patru ori capacitatea de brasare a tuturor fabricilor de bere din lume. Riscul bolii Alzheimer fiind doar reclama negativă a viticultorilor californieni, ceea ce noua bere induce consumatorilor este plăcerea gustativă și relaxarea psihică atât de necesară cetățeanului mileniului al treilea. Nu stimulează digestia nici lactația ca vechea bere brasată; dar nici nu creează damf ori diureză, iar consumul poate începe de pe băncile școlii!

APUCALIPSA dupa Iordache

Berea noului mileniu, fie ea în doză, în sticlă, în PET sau la butoi, suportă modelarea aromei prin diverși aditivi aromatici: de usturoi pentru stimularea consumului de mici, de fum pentru mezeluri, de ciocolată pentru fursecuri etc. fiecare cu lungul și respectabilul său nume științific, rezultat al bravei noastre cercetări științifice în domeniul petrochimiei. Să bem bere caldă când ne e frig, rece când ne e cald, verde când ieșim la un picnic, roșie la Crăciun, albastră la aniversare, incoloră la nunți și neagră la parastasuri! Ea ne conservă organele interne și, apoi, întregul corp în vederea sanctificării. Arcul peste timp al frăției omului cu berea are un final apoteotic în care râul, ramul și bacteria vor continua măreața civilizație umană. Ce-ar mai fi de spus? Poate, ca Eric cel Roșu care, pornind cu berea-n nas spre Africa, a nimerit în Terra Nova: „Proost!”

APUCALIPSA dupa Iordache

Zahăr, dulce zahăr! Dacă eternitatea s-a născut în mediul rural, ei bine zahărul, ca și frivolitatea, s-a născut la oraș. Cuvântul provine din indianul șacar, de unde arabul șucăr, grecul sacaron, latinul saccharum, iar vorbitorii limbilor moderne ne înțeleg dacă spunem simplu, ca la noi: șucăr. Spre

deosebire

prepararea

celorlalte

alimente,

prepararea zahărului este mai anevoioasă și mai riscantă pentru sănătatea preparatorilor căci, dacă avem fiori gândindu-ne la compoziția chimică a pâinii, a parizerului ori a brânzei, e cazul să tresărim, de-a dreptul, gândindu-ne la compoziția chimică a zahărului. Atenție, nu ne referim la lipsa crasă de igienă din fabricile de zahăr, ci strict la elementele și la substanțele chimice folosite! Povestea din școală, ca spălarea sfeclei, chiar este o poveste. Tocarea este adevărată, însă fierberea tocăturii și deshidratarea sucului au fost demult înlocuite cu tratarea ei cu binitrocarbură de bariu, care fixează zahărul la rece și uscat și, odată separată, îl eliberează combinându-se cu pentaclorura cianhidrică. Albirea zahărului este reală, dar știți cu ce? Iată: cu clor gazos! Și, atenție, urmează măcinarea zahărului, pentru a deveni tos, în mojarul uriaș prevăzut cu bile de plumb (plumb!) care accelerează procesul. Beneficiile consumului rațional de zahăr sunt uriașe: omoară paraziții intestinali, apoi, trecând în sânge, omoară bacilul Koch al tuberculozei, gonococul blenoragiei, uneori chiar cancerul și SIDA. Ajungând în pori, omoară paraziții corporali, acarienii

APUCALIPSA dupa Iordache

vestimentari, mătreața și bacteriile care dau mirosul transpirației. Totuși, nu provoacă avortul spontan, nici nu are efect spermicid. Lăsând la o parte riscurile și avantajele, precauția și beneficiul, zahărul e atât de bun! Cum îl adunam, în copilărie, cu pâine de pe farfurie, cum lipăiam, fericiți, acadelele imunde ale așazișilor cofetari turci! Și prăjiturile! Și cremele! Budinci, înghețate, băuturi răcoritoare, s-au restrâns toate în jindul amintirii, căci – ați văzut? - televiziunile ne somează: Consumul excesiv de zahăr poate dăuna sănătății noastre!

APUCALIPSA dupa Iordache

Untdelemnul? Păi, unde poate fi un lemn!? Probabil în șupă, ori în pădure. Nu ne interesează acum, deoarece introspecția a ajuns în zona țesutului adipos și a bietelor capilare care îl irigă. Grăsimile animale și grăsimile vegetale! Brr! Somați de televiziuni, vom fi mai atenți la consumul exagerat de grăsimi. Înaintea Revoluției mai găseam ulei de porumb, de rapiță sau de soia transgenică, dar atunci și acum folosim ulei de floarea soarelui. Chiar și uleiul de măsline este tot de floarea soarelui, frumos colorat, aromat și ambalat. Oricum, milioanele de tone de untdelemn și de margarină puse în vânzare în lume depășesc de trei ori conținutul plantelor oleaginoase cultivate pe Terra în fiecare an. Frumoasa legendă de adormit copiii cu presarea la rece și cu presarea la cald ne-a adormit vigilența și înfulecăm de dimineața până seara margarină, halva și hrană prăjită în untdelemn. Realitatea este că, mult mai ieftin, uleiul se extrage pe cale chimică, prin tratarea semințelor cu azot lichid, apoi prin cernerea uleiului solidificat și prin rafinarea lui: tot ieftină și tot chimică, prin combinare și decombinare. Odată eliberată etilena și fluorura de potasiu, uleiul trebuie aromat și colorat, deoarece reacțiile chimice au redus aceste calități. Pentru ca fabricile să nu falimenteze, iar mâncătorii să nu moară de foame, uleiul este botezat cu foarte multă parafină și astfel apare untdelemnul. Colorat și aromat corespunzător,

APUCALIPSA dupa Iordache

untdelemnul capătă etichetele „de floarea soarelui”, „de porumb”, „di salsa di oliva”. Coagulat cu niscai nitrați și consolidat cu făină de oase, apetisant aromat, colorat și ambalat, el devine margarină pentru consum direct sau pentru prăjituri, frișcă ulala etc. Plăcut parfumată și ambalată elegant, margarina devine cremă de față sau de corp „cu extracte din plante”. Orice produs gras alimentar, cosmetic ori menajer, este susceptibil de a proveni din uleiul de floarea soarelui întreit cu parafină. Uleiul este frate cu românul, fie ca untdelemn, ca margarină, produs cosmetic ori unguent farmaceutic: simplu dar sintetic, banal dar bun la toate!

APUCALIPSA dupa Iordache

Legumele Nu, astăzi nu vom pătrunde în grădina de legume a parlamentului, nici în cea a guvernului, nici în cotețul gospodarului în care se îngrașă cea mai bună legumă lăsată de Dumnezeu. Pur și simplu, aducem un omagiu bazei alimentației raționale, hranei proprii omului dintotdeauna. Cu tot respectul pentru bulgari, noi suntem totuși un popor vegetal, și asta nu eu am spus-o. Optsprezece ani după ce ne naștem și cam tot atâția înainte de a muri, în multe cazuri chiar în intervalul activ, românul este frate cu leguma. Pentru ea se spetește țăranul, pentru ea își stoarce creierii amelioratorul de soiuri, pentru ea își scuipă plămânii laborantul din combinatul chimic, pentru ea sacrifică gospodina banii de birt ai soțului șomer! Da, țăranul ancestral se spetește de dimineață până seara pe plațul strămoșesc pentru doi saci de cartofi diformi și bolnavi, pentru un sac de morcovi inegali și bizari ca niște spiriduși și pentru un săcui de ceapă chircită și băloasă, toate privite cu mândria muncii răsplătite cu legume curate, de țară. Da, amelioratorul de soiuri își stoarce creierii pentru legumele transgenice pe care le găsim în buticuri: cartofi egali și sănătoși, morcovii uniformi din baxuri, fasolea cu bobul cât cireașa, ceapa pe care ți-e milă să o toci. Plus porumbul de popcorn, soia de șnițele, țelina cât pepenele etc. Da, laborantul din combinatul chimic își scuipă plămânii când nu sare în aer, pentru azotații, nitrații, fungicidele, erbicidele și insecticidele care dau gust merelor noastre și nemurire numelor noastre în calendarul creștin.

APUCALIPSA dupa Iordache

În trecut, legumele se spălau de pământ, se fierbeau și se înfulecau fără mari precauții. Acum, nutriționiștii ne recomandă să decojim legumele fără zgârcenie, aruncând coji groase în lăturile porcului, pentru ca el să cumuleze chimicalele și să le jertfească pentru viitoarea noastră sanctificare. Bună legumă porcul, generoasă! Dar, în viitor, ce ne vor recomanda nutriționiștii? Oare cât va trebui să aruncăm din legume? Ca

și

soțul

șomer

gospodinei

chibzuite,

noi,

consumatorii din societatea de consum suntem prizonierii unui viciu care ne macină ficatul, rinichii și splina dar ne dă beția sațietății zilnice care ne adoarme cu gândul la viitor.

APUCALIPSA dupa Iordache

AFTER SCHOOL 22

APUCALIPSA dupa Iordache

THE fakebook ever!

APUCALIPSA dupa Iordache