Info Art USV no 6 TAG - VEGETAL

www.tag.usv.ro

BULETINUL INFORMATIV AL ASOCIATIEI DE ARTA NICOLAE TONITZA DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

nr.

6 octombrie 2013

Vegetal

www.facebook.com/Tonitza Art Grup

www.tag.usv.ro

Asociaţia de artă Nicolae Tonitza

Redacția: Asociația de Artă ,,Nicolae Tonitza” Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, Str. Universității nr. 9 Corp F - Auditorium ,,Joseph Smidth”, cam. 219. tel. 0230/216147 int. 404 mobil 0746024400

ISSN-2285-97; ISSN-L-2285-97

Redactori: conf. univ. dr. Sabina FÎNARU, e-mail sab59ina@yahoo.com dr. artist vizual Ana-Maria OVADIUC, e-mail ovadiuc_anamaria@hotmail.com.

Responsabilitatea pentru opiniile exprimate aparține autorilor.

Cuprins Simpozionul Național de Pictură Poiana Negrii. Jurnal Iuliana CIOFU Nud Iuliana CIOFU Vegetația adâncurilor Rodica POSTOLACHE Buturuga Angelica Mirela PAGU Visul Omidei Mihai VARZARI Emergenty/Emergență Mihai VARZARI True mirror/Adevărata oglindă Andreea Alexandra Stela JUDUC Fânețe Leonard Adrian MELISCH Nuferi Liviana PÂNZARU Flori și căpițe Ioana Cezara POIATĂ Vegetal Ionela OLARU Crinul - simbol al veșmintelor de nuntă Simona Cristina CASIAN Rouă Cristina HREAMĂTĂ MACOVECIUC Scaieți Cristina HREAMĂTĂ MACOVECIUC

4 / infoartUSV / 2013

3 4 10 11 12 13 14 14 16 18 19 20 22 23

Peisaj Carmel GEORGESCU Margarete Cristina IACOB Brezulica Ana-Maria OVADIUC Somn Ana-Maria OVADIUC Căpițe la Poiana Negrii David CROITOR Grajdul vechi din Poiana Negrii David CROITOR Călătorie în țara fagilor Cristina Elena CHIRIAC Copac Mihai Pînzaru PIM Flori de măr Gabriela POPOVENIUC Barca Gabriela POPOVENIUC Pădure Gabriela POPOVENIUC Vis de maternitate Gabriela POPOVENIUC Copacul cunoașterii Ana-Maria OVADIUC Nud Rodica IACOBESCU

24 25 26 27 28 29 30 31 32 32 33 33 34 35

Simpozionul Național de Pictură Poiana Negrii Jurnal de Iuliana CIOFU

Ziua întâi: 4 august

Mult-aşteptatul simpozion naţional de pictură ,,Tonitza Art Grup” a început dimineaţa devreme, când am plecat din Iaşi cu Angelica Mirela Pagu, o frumoasă ieşeancă, medic şi artist plastic premiat, întrun Golf 4, încărcat cu haine de vară şi culori. La 10, ne aflam deja în Ruginoasa, unde, la ideea ei, am oprit să vedem expoziția colegei Rodicăi Postolache ,,Itinerarii afective”, organizată de Centrul Cultural Ruginoasa, Galeriile de artă Al.I.Cuza și Primăria comunei. ,,Inconfundabilă în planul artei ieşene de astăzi, tenace şi ordonată în expresie plastică şi gândire”, aşa cum o caracteriza în 2011 dragul şi cunoscutul nostru critic Valentin Ciucă, Rodica prezenta în expoziţie câteva lucrări, cele mai noi executate sub recenta influenţă a şcolii de pictură “G. Enescu”din Iaşi, unde artista a decis să poposească, pentru a se îmbogăţi cu noi experienţe, după 30 de ani de creaţie individuală cu nenumărate expoziţii în România și California şi după obţinerea a nenumărate premii şi distincţii.

Lucrări ca In memoriam, Am plecat din sat, sau Icoana bunicii sunt departe de a impresiona prin şoc ideatic sau vizual, aşa cum unii mai procedează astăzi pentru afirmare. În micul sanctuar artistic al autoarei, e linişte și serenitate. Ea nu se chinuie nici să atragă, nici să surprindă privitorul cu nimic. Ci doar există. Numai aşezând culorile pe pânză, pe carton, într-un anumit fel, scoate la iveală o particică din ceea ce înseamnă a fi român, a fi moldovean şi a fi, în acelaşi timp, cetăţean al universului, ca noi toţi ceilalţi, cu o inimă care bate şi un suflet care vrea să simtă.

Autoarea recurge la diverse exerciţii de expresie pentru a stimula pasta să creeze - o zgârie, o mângâie cu palma, o întinde cu degetele sau cuţitul de paletă, o amestecă în diverse medii, când apă, când ulei, când pasteluri, o toarnă pe pânză, pe carton sau pe hârtie şi

n-o lasă niciun minut în pace, până când, în tuşe calme, ţuculesciene, sau în taşisme dure, reuşeşte să determine apariţia unui mesaj. Dar nu a unui mesaj explicit, întrezărit în forme figurative aparente, ci al unuia nevăzut, sub pata de culoare.

Rodica ne invită la atelierul ei, în apropiere, unde ne arată grădina la care îngrijeşte zilnic, uscată zilele acestea de arşiţa crescândă, ne delectează cu o cafea şi dulciuri, cu nişte albume publicate de Valentin Ciucă, dar şi cu o mulţime de tablouri aflate în lucru, printre care un foarte interesant şi original experiment, foarte dificil de executat, pe hârtie chinezeasă, la care autoarea lucrează în etape.

Alături, în aceeaşi clădire a Casei de cultură, am putut viziona încă două expoziţii - Expoziţie de artă bisericească veche, cu piese din patrimoniul naţional, organizată de Parohia Adormirea Maicii Domnului Ruginoasa, cuprinzând icoane din catapeteasma veche a bisericii pictate de zugravul Balomir, şi cărţi bisericești vechi, datând din sec. al XVIII -lea.

La parter mai avea loc şi o expoziţie de artă populară tradiţională Sipetul bunicii, organizată de Consiliul Judeţean Iaşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi şi primăria Ruginoasa, unde am putut admira minunate secvenţe din istoria portului naţional, a obiectelor de meşteşug şi a decoraţiei interiorului românesc. După ce am fotografiat un minunat leagăn pentru copii sculptat din lemn, agăţat de plafon cu lanţuri fine, la care un fierar lucra cu delicateţe cu cel puţin două sute de ani în urmă, am plecat iarăşi la drum. Dar nu înainte de a ne bucura să constatăm existenţa – la vânzare - în spaţiul expoziţional, a unei serii de oale - reproduceri ale celebrei ceramici Cucuteni, reprezentative pentru zona Iaşului şi a Moldovei.

La intrarea în oraşul Suceava, am descoperit unica biserică particulară din România, complexul La temelie. Locul este deosebit de interesant prin faptul că pe dealul respectiv par să fi fost descoperite vestigii ale unor 2013 / infoart USV / 5

Iuliana CIOFU

lăcaşe de cult din perioadele neolitic, dacic şi Evul mediu, din păcate – neluate în seamă spre a fi cercetate, dezvoltate sau exploatate încă în scop turistic de statul român. Din relatările proprietarilor terenului, în 1976 ar fi fost descoperite acolo 33 de morminte neidentificate, împreună cu scheletele unei familii - femeie, bărbat şi copil, îngropate în sarcofage de aur, cu veşminte, obiecte şi ceramică. Aviz căutatorilor de comori! Săpăturile arheologice se pare că ar fi fost păzite în secret zi şi noapte, pe vremea lui Ceauşescu, după care nu a mai

Nud, ulei pe lemn, 50 x 65 cm, 2013, PREȚ 500 RON 6 / infoartUSV / 2013

aflat nimeni nimic. Proprietarii terenului, marcaţi de cele întâmplate, care le-au rămas până azi nedesluşite, au făcut cercetări pe cont propriu pentru a afla identitatea osemintelor găsite îngropate în curtea lor, însă fără niciun rezultat. Astfel că, neştiind cum altfel să onoreze mormintele strămoşilor căzuţi în uitare, au construit o biserică pe acelaşi deal - un peisaj de o frumusețe calmă, neînchipuită.

Parcă rămaşi sub semnul Itinerariilor afective ale tablourilor Rodicăi Postolache, în Câmpulung Moldo-

venesc am oprit iarăşi, de această dată la Muzeul etnografic Ioan Gramadă, pe strada Vornic Grigore Daniel nr. 19. Ioan Gramadă, fiu de răzeși, ţărani înstăriţi, ne-a întâmpinat cu poveşti uimitoare despre fiecare lucruşor păstrat din tată în fiu de la bunicii săi, sau de prin sat. O colecţie uriaşă, valoroasă, de peste o mie de obiecte folosite în gospodăriile ţăraneşti bucovinene, de la ceaune la unelte de dogărit, stupărit, ţesut, olărit, gătit, tors ş.a. Apucă un obiect agăţat în grindă şi ne vorbeşte despre el: Acesta este un panou sculptat din lemn care, până acum o sută de ani (sau chiar până în zilele noastre în unele zone ), împodobea casele româneşti. Era aşezat deasupra uşii, în odaia unde ţăranul lucra lemnul sau în casa mare, cum se spune, astfel încât să fie văzut tot timpul. Şi scria pe el aşa: Eu te iubesc pe tine Doamne / Şi eu pe tine, Petre (Petre, Ioane, Constantine, Neculai, Dumitre), sau cum îl chema pe proprietarul casei.

Un muzeu extraordinar, în care fiecare piesă are viaţa sa, iar curatorul ei te poate însoţi într-o fascinantă călătorie în timp, din care Eminescu, Sadoveanu, poetul Adrian Păunescu, sau învăţătoarea din sat te îmbie să tot stai. Nu am stat decât vreo două-trei ceasuri însă. Într-un binecuvântat sfârșit de zi, am reuşit să ajungem și noi la Poiana Negrii, unde pictorul târgoviștean Mihai Șerbănescu, autor iniţial al happeningului Calea luminii, ce are loc anual în Târgovişte, împreună cu Ana Maria Ovadiuc (AMO), artist plastic, şi ilustrator, preşedinte al Tonitza Art Grup, Ioana Poiată, artist plastic şi medic oftalmolog Ionela Ududec Olaru, artist plastic, şi Mihai Varzari, artist plastic sucevean, ne aşteptau deja la masă, lansaţi într-o discuţie referitoare la ,,a fi sau a nu fi indicat pictatul dupa fotografie”.

- Nu, răspunde Mihai Şerbănescu, savurând ciorba bucovineană gustoasă, adusă de o fată sprintenă şi oacheşă, de-a casei. Nu e indicat, pentru că nu mai transmite vibraţia originală captată spontan. Transmite doar ceea ce un alt artist vizual a perceput la rândul său. Transmite senzaţia fotografului, dublată, într-adevăr, de o idee acompaniatoare proprie, care însă este creată artificial, în atelier.

- Fotorealiştii, totuşi, urmăresc redarea materialităţii obiective, şi demonstrarea măiestriei lor în tehnica pură, intervine Ana-Maria. Ne putem gândi la artă ca simplu experiment pe care îl vor descoperi poate alții, după trecerea timpului. Cum s-ar putea evolua, dacă nu

am fi mereu în căutarea a ceva nou?

- De vreo 50 de ani se aleargă dupa noutate, continuă Mihai. Care noutate – în realitate nu există.

- Ce-ar fi, totuşi, istoria artei fără experimentele lui Paul Klee, cu şcoala Bauhaus? Fără arta informală, fără fovişti, fără expresionişti?

- Eh..., oftează Mihai. Omenirea are o sete de ,,experiment în zadar", concluzionează reflexiv, mulţumind pentru masă.

Apoi, eu, Angelica și Ana - Maria plecăm la 3 kilometri distanţă să fotografiem muntele Ouşoru (1639 m altitudine), pentru o viitoare compoziţie. Din centrul comunei Dorna Candrenilor, unde este situat satul Poiana Negrii, privim spre vest până la bariera situată ceva mai sus de confluenţa râului Negrişoarei, care vine din sud din Munţii Călimani, cu Dorna şi cu Izvoru Alb. De aici urmărim poteca ce iese din sat înspre nord, pe culmea ce se profilează pe dreapta. Spre munte, casele sunt din ce în ce mai rare.

Muntele Ouşoru face parte din munţii Suhard.

Se văd, spre sud, vârful Obcinii, apoi, în jur, munţii Giumalău, Rarău, Stînişoara, Bistriţei, Călimani şi Bîrgău. Peisajul de la confluenţa Dornei cu Bistriţa Aurie, între care se intercalează culmea Runcului, e unul din cele mai spectaculoase.

O întreb pe Ana-Maria dacă ştie ceva despre istoria locului. Afllăm câte ceva de la localnici, destul de

scumpi la vorbă. Potrivit legendei, denumirea comunei

Himeră, 50 x 60 cm, ulei pe pânză, 2013, PREȚ 300 RON 2013 / infoart USV / 7

vine de la numele primului ei locuitor, haiducul Candruţ, fugit din Transilvania şi stabilit aici cu multe sute de ani în urmă. În prezent, multe familii din comună poartă numele de Candrea, şi pentru a se deosebi una de cealaltă, capului de familie i se adăuga întotdeauna prenumele tatălui sau chiar al bunicului. Primii locuitori ai comunei deţineau pământuri întinse. În anul 1772, când s-a procedat la împărţirea moşiei Candrea, adunându-se toţi membrii acestei mari familii de ciobani, s-a constatat că pământul lor avea o întindere uriaşă, de la vârful Măgura Calului, până dincolo de muntele Ouşoru.

Ne întoarcem pe jos. Ştim că există în zonă izvoare de apă - cel puţin trei captate şi încă trei neexploatate. Poposim la izvorul de apa minerala captat Poiana Negrii unde bem cu nesaţ şi umplem sticlele. Apa are un gust pronunţat de fier, ţine de foame şi de sete şi este carbogazoasă. Planificăm. Ne-am dori ca zilele următoare să pictăm în rezervaţia naturală 12 Apostoli. Activitatea vulcanică a dus aici la crearea unor forme stâncoase martori vulcanici, ieşite din comun, care au inspirat atât poveştile localnicilor, cât şi cultul religios ortodox. De fapt, sunt stânci uriaşe, având forme ce te duc cu gândul la figuri umane sau zoomorfe, despre care istoricul Nicolae Densuşianu, în Dacia Preistorică, scrie că reprezintă urmele lăsate în piatră de pelasgi. Legendele păstrate în tradiţia locurilor indică, într-adevăr, faptul că în special zona 12 Apostoli şi vârful Lucaciu, din vecinătate, adăposteau sanctuare dacice, pentru că, în timpul solstiţiului de vară, localnicii urcă în această zonă a muntelui pentru a sărbători „Moşii din Călimani” sau „Moşii de Sânpetru”, cu originea în străvechiul cult dacic al soarelui, bradului şi focului, având ca temă principală cultul moşilor şi strămoşilor (Nedeea din Călimani).

Spre seară, ne ghiftuim cu o prăjitură, vizionăm pliante cu picturi. Artistul plastic Mihai Şerbănescu ne prezintă un album cu lucrările sale, conceput de curând.

Lucrările sunt de o sensibilitate emoţionantă. Şi sunt foarte dificil de descris, pentru că pornesc de la un realism obiectiv, incontestabil, devin decorative, pentru ca în final, ca impresie post-vizionare, să se metamorfozeze în poezii. Artistul este preocupat de simbolismul coroanei, cununei şi al florilor. Cununa, în opera lui Mihai Şerbănescu, include nu numai valorile capului, pe care aceasta în general este aşezată, ci şi valorile ce se află mai presus de cap, ca un dar venit din cer. Ea marchează caracterul transcendental al unei împliniri. Forma ei cir8 / infoartUSV / 2013

culară uneşte ceea ce este dedesubt cu ceea ce este deasupra şi indică perfecţiunea şi participarea acesteia la natura cerească, al cărei simbol este cercul. Aceste cununi, a căror inspiraţie îi vine pictorului direct din observaţia personală, obţinută într-o anumită stare de spirit, pe care o capătă îndeosebi participând des la tabere de creaţie, sunt formate din frunze şi flori, aşezate în raport cu elemente de natură lemnoasă, reorganizate în compoziţii ample, câteodată chiar în dipticuri sau tripticuri. Artistul, pentru a desăvârşi un tablou, se mută cu şevaletul în cel puţin zece locaţii, pentru a studia un element din natură sau altul. În tablourile sale, un simplu gard vechi din scândură, abandonat, capătă figuri de creaturi fantastice. Astfel, capătul unui drug pare a fi un cap de şarpe şi ... surprinsă fiind, profit de faptul că pot observa direct cum acesta metamorfozează peisajul din faţa sa. Îi privesc modelul şi atunci devin şi mai uimită, pentru că acest cap de şarpe transpus pe pânză este, văd, nu doar imaginaţie. El chiar există, numai că înainte de a vedea compoziţia artistului, eu nu l-am observat niciodată. ,,Trebuie să fie un magician, îmi zic. Mihai Şerbănescu vede sufletul, adevărata natură a lucrurilor!”

Spre seară, încerc să scriu câte ceva, mă dor picioarele de la atâta mers, dar tot nu scap fără trei meciuri de tenis de masă, sport pe care îmi amintesc să-l fi jucat.. ăă ... nu-mi amintesc să-l mai fi jucat vreodată. Nu am altă posibilitate să povestesc decât pe facebook, de pe telefon. Cabana are un pic de WiFi. În rest, nicio altă urmă de civilizaţie. Foarte mulţi turişti şi ... ţânţari.

Ziua a doua: 5 august

Am început să lucrăm de dimineaţă. Ne vizitează pentru o zi şi pictorul David Croitor, proaspăt întors din Sozopol, Bulgaria, de la o tabără de creaţie pe care ne-o poveşteste cu plăcere. David, cunoscut mediului artistic sucevean din numeroase şi apreciate expoziţii, este singurul dintre noi care trăieşte exclusiv din artă. A avut multiple expoziţii în ţară şi peste hotare şi a fost laureat cu Premiul pentru artă oferit de Asociaţia Artiştilor şi Scriitorilor din Țara Dornelor, precum şi cu Premiul pentru pictură al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, în 2008. Pictura lui aminteşte de Corneliu Baba şi, oarecum, de Grigorescu, însă nu se poate compara cu niciunul din ei, fiecare artist având amprenta sa unică. ,,În cazul meu, cred că pictura este mai mult decît pasiune, este modul meu de viață. De aceea am renunțat la tot, de dragul culorii. Da, pasiunea nu spune niciodată: destul!

Trăiesc această experiență din plin. Viața mea poate fi cuprinsă în două cuvinte: Dumnezeu și culoare. Dar și culoarea este tot darul lui Dumnezeu”, declara David Croitor cu ceva timp în urmă. Şi astăzi, pictând căpiţele de la Poiana Negrii, ne-a inspirat şi pe noi cu a sa pasiune, ardoare şi nerăbdare de a modela lumina în culoare.

Ne-am aşezat cu toţii pânzele în jurul unei case vechi din lemn, părăsită, pe care am descoperit-o în apropiere. Am aflat că va fi dărâmată anul viitor şi pentru că toţi voiam să o imortalizăm întru nemurire, am pictat-o. Soarele usucă sicativul instantaneu. Tema de lucru se numește Vegetal.

Facem o pauză mai lungă la prânz. La pensiune mai e un boxer care bate, în curte, într-un sac, de dimineaţă până seara, şi mai multe grupe de sportivi care fac un fel de muncă lui Sisif. Aleargă un deal în continuu. Când îl coboară, când îl urcă. M-am apucat să desenez faţada casuţei ,,condamnate” să dispară şi florile de langă ea. Până-n seară am vrea să mai aducem nişte apă minerală de la izvor. Ne-am mutat la umbră.

Ziua a treia: 6 august

M-am rănit la picior, am călcat într-un cui sau ceva, în timp ce stăteam cu picioarele în apa unui pârâu. Aşa că stau în hol şi mă uit la tv, la o emisiune despre pescuitul în China, gândindu-mă, de fapt, la cu totul altceva sau ... efectiv gândindu-mă la nimic. A fost o zi lungă. Dimineaţa ne-am comasat toţi la pictat iarăşi în jurul aceleiaşi case. Mi-am ales niște pietre să le pictez, iar David Croitor, care e şi geolog, mi-a povestit câte ceva despre ele. Un silicat de mangan, un şist cristalin cu mică, un posibil cuarţ... (Colegii îmi comută televizorul pentru meciul Steaua Bucureşti - Dinamo Tbilisi. Hai Steaua! ) Vasăzică - eu am pictat pietre, David - un grajd şi căpiţe, Ana - Maria a făcut schiţe, Angela peisaje, Ioana la fel. Mihai Şerbanescu ne recită din Marcel Mihalaş, un poem în sens invers: ,,ca într-un film întors/ soldaţii uneori/ trist se ridică/ se desprind din flori/ şi-ncheie rănile, aleargă tare/ înspre tranşee de plecare/ îşi regăsesc ţinuta militară/ bat pas de front în sunet de fanfară/ şi se întorc cu spatele acasă,/ spre o mână de femeie/ de mamă, de mireasă/ termină câte-o şcoală/ fumează nepermis,/ bat mingea pe maidan/ şi-ţi râd dintr-un cais/ sunt duşi apoi de mână/ poartă breton şi basc,/ de-a buşilea se-ntorc în paturi/ şi se nasc.."

Se discută despre cum a început fiecare în artă, despre cum trebuie să crezi în ceea ce îţi place să faci,

no matter what (indiferent ce). Despre ce simţi când vinzi un tablou, sau când nu vinzi, pentru că nu te poţi despărţi de o schiţă spontană. Despre un pictor, Adrian Ghenie, care a vândut la o licitaţie din Anglia un tablou de nazist, despre arta şocantă. După ore bune de stat în soare, ne întoarcem acasă ameţiţi de caldură.

David ne povestește cum se fac căpiţele pe care tocmai le-a pictat. Se piaptănă cu furca. Fânul care rămâne se dă la vacă. David îi zice Anei-Maria că a pictat o familie de căpiţe mama, tatăl şi copilul. Ea râde. Eu meditez la revelații şi dezamăgiri personale. Am pictat nişte pietre şi flori cu puncte de lumină. Binenţeles, punctele nu pot lipsi când e vorba de mine. Toate sunt făcute din puncte. La urma urmei, lumea e şi ea, câteodată, tot un punct. Mâine n-am să mai pot merge pe jos prea mult, din cauza piciorului. Stau în casă.

Ziua a patra: 7 august

Am plecat de dimineaţă la izvor, ca să pictez de acolo Cei 12 apostoli (munții). După ce am ţinut piciorul o oră într-o băltoacă de apă minerală din zonă, s-a dezumflat în mod miraculos. Se pare ca în zonă a existat o staţiune balneo climaterică, o sută de ani în urmă, dar s-a desfiinţat. Apa însă, aerul (ozonul) ca şi pamântul, au aici proprietăţi curative ştiute de mii de ani. Astfel, am reuşit să mai merg pe jos câţiva kilometri. AMO și Angela Pagu zic că pietrele mele seamănă cu nişte creaturi nemaivăzute. Poate nu e de mirare. E foarte greu să lucrezi în ulei pe pânză, în plain áir, la 40 de grade. Şi tot felul de gâzuliţe aterizează pe pânză, atrase de uleiul de in.

Angelica măsoară din ochi lucrarea intitulată Buturugă, pe care a pictat-o stând la umbra unui copac de lângă căsuţă. Lemnul era răsturnat acolo de mult, facuse şi muşchi de când aştepta.

Artistul plastic Angelica Mirela Pagu se simte bine în natură. Majoritatea lucrărilor ei sunt strâns legate de aceasta. Ea respiră prin natură, prin aerul și pământul prefigurat subtil, în tonuri calde. Cu accente ce mărturisesc o admiraţie pentru Dumitru Ghiaţă și o predilecţie pentru Cezanne, pictura Angelicăi lasă privitorului o impresie suavă şi blândă, ca amintirea unei serate calde în amurg, şi nu cred ca aş fi departe de adevăr dacă aş spune că are şi un nume predestinat, pentru că tuşa sa, spontană şi sinceră, are, cu adevărat, ceva angelic. Culorile pământului par să domine pe paleta artistei, însă umbrele reci îşi au şi ele rolul bine stabilit. Laviuri sau pastă groasă, sunt alternate în funcţie de necesităţi, pentru a sublinia un sentiment. Angelica 2013 / infoart USV / 9

este și ea un artist plastic premiat, apreciată de către Valentin Ciucă, fiind una din prezenţele remarcabile în pictura ieşeană, având încă foarte multe lucruri de spus în artă. E studentă la Universitatea ,,George Enescu” din Iaşi. De când e în tabără, pictează pe pajişte, apreciind fiecare secundă. Nu e un partener de lucru foarte vorbăreţ.

După-amiaza, l-am vizitat cu toţii pe nenea care stă în apropiere de pensiune. Are o mulţime de oale şi alte obiecte, de când lumea. Mihai Şerbănescu a propus să ducem ceva de mâncare celor patru câini şi o bere pentru nenea, care era plecat prin sat. Ne-au primit soţia lui şi nepoţelul Mihăiţă, bucuros că bunicul tocmai i-a construit o scăriţă, ca să se caţere pe cerdacul casei, cam înalt.

Femeia ne spune că sunt mulţi lupi şi vulpi în zonă, chiar şi urşi. Casa e plină de animale împăiate. Mihăiţă mi le prezintă, mândru.

- Ăsta ce animal e, aşa de drăgălaş? Îl intreb, ca să îi fac pe plac.

- Ăsta e jderul, zice. Suge sângele găinilor.

- A... aha... am înţeles.

De pe dulap mă priveau curios un cioroi şi două bufniţe. Nenea mai confecţionează şi sticle artizanale, cu nişte copaci de lemn înăuntru. Nevasta lui coase costume populare pentru familie.

Toată lumea a pictat câte două-trei tablouri deja.

AMO, a pictat-o pe văcuţa Brezulica, o vacă aievea, din Poiana Negrii. Ieri mergeam să luăm apă şi trecea un om cu vaca aceasta. Am întrebat cum o cheamă. Ana-Maria nu poate cu nici un chip să ţina minte numele Brezulica şi îl schimbă-n fel şi chip. Nu e prima data când Ana -Maria este atrasă de a picta acest frumos animal, util casei ţăranului român. Mai are câteva tablouri, pictate în diverse stiluri. Vaca, animal sfânt pentru alte popoare, nu ocupă un loc mai prejos nici pe aceste meleaguri dornene. Vaca este considerată aici aproape un membru al familiei. Bărbatul casei, sau un copil, o duce şi aduce de la păşune, seara şi dimineaţa, iar ea vine, mulţumită de seva bogată a ierbii Suhardului, rumegând câte vreo tufă de muşeţel îmbucată de pe marginea drumului.

Ana - Maria a transpus pe pânză acest moment bu10 / infoartUSV / 2013

colic, în culori contrastante însă, folosind tonuri foarte moderne de ulei, tocmai pentru a sublinia frumuseţea şi unicitatea secundei surprinse în momentul când, speriată de trecerea în trombă a unui tir, văcuţa Brezulica nu mai voia să mearga acasă. Moşul o trăgea înspre el, înţelegător, îndemnând-o cu un glas domol, şuierând din cauza a doi dinţi lipsă:

- Haaai, Brezulico, haaai acasă, că ţi-oi da apă să bei. Dar vaca, muuuuuu şi nuuuuuuu.

Ioana a pictat case. Angelica - peisaje, Mihai Vărzari, un fluture uriaş, lucrarea se intituleaza Visul omidei, o monocromie în tonuri de orange şi gri. David – iar case şi căpiţe. Astăzi, oamenii au ieşit pe câmp la întors fânul. Au apărut nişte nori, dar deocamdată - nicio ploaie. În apropiere – am aflat - e o peşteră a unui haiduc viteaz. Aş vrea s-o văd, dar e cam mult de mers ca să plecăm pe jos. Seara, se vizionează filmul Star dust/Praf de stele, în sala de sport. Eu stau iar în hol, la pescuit după puţinul semnal WIFI care e. Şi încet, încet, pe nesimţite, vine noaptea. În mod normal, trebuia să vizionăm a doua parte din filmul început aseară, dar în sala de sport e numai un prelungitor, care e conectat la un laptop, care e conectat la nişte boxe afară, la care cântă nişte muzică pentru primarul Sucevei, Ioan Lungu, sosit azi. Am tot jucat tenis de masă, ca să aşteptăm poate se duce la culcare, pâna am obosit şi ne-am săturat şi era să adormim pe mese, dar nu s-a dus, stă de vorbă, la o masă, cu nişte persoane. După multe dezbateri dacă ar sesiza dispariţia muzicii sau nu, până la urmă Ioana Cezara Poiată şi-a luat inima-n dinţi şi s-a dus la dumnealui la masă ca să îl întrebe dacă are nevoie de muzică, pentru că noi am vrea să vizionăm un film. Nu prea voia el. Ok, zice, să vizionăm, dar pe urmă să îi dăm muzica înapoi. Tocmai asculta Holograf, cu „Să nu-mi iei niciodată dragostea.”

Ziua a cincea: 8 august

După amiaza aici, în Poiana Negrii, treieră greierii veşnicia. Dealurile cu iarbă mereu cosită ard galben verzui în ocolurile delimitate cu scândură brună. Din ele se abţuguie, sprijinite în pari, căpiţe de fân, ca nişte igluuri din care noaptea, poate, ies piticii în căutarea Albei ca Zăpada. Satul e străbătut de un pârâiaş limpede.

Pe aici, prin Ţara Dornelor, aproape toate apele cur-

gătoare sunt ,,Izvorul alb." De unde totuşi o fi venit numele de ,,Negrii"? Poate de la codrii adânci ai munților Cei 12 apostoli, în vârful cărora Viteazul şi-a făcut cuibul. Călcam apăsat, pe cărăruia ce duce la izvorul de apă vie, gândindu-mă că zilele aici sunt aşa de lungi, încât nu-ţi mai dai seama când se sfârşesc, sau când au început. Trăieşti mereu o unică şi infinită zi. O fi aici tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieții fără de moarte?

Zona palpită pe cât de liniştit, pe atât de straniu. În timpul zilei nu vezi ţipenie de suflet pe afară. Nici pasărea cerului. Numai gâze, nişte viespi subţirele, multe, prietenoase, şi greieri. Câte un turist mai ridică colbul drumului, îmbrăcat în pantaloni scurţi, roşu ca racul, gâfâind cu spor. Ţăranii ies din case rar, numai la muncă, şi numai când e musai. Localnicii sunt frumoşi şi modeşti, iar straiele lor - de o eleganţă simplă, ancestrală. Întreb o femeie sprijinită-n gard:

- Ce mai e interesant de văzut pe-aici, bunică?

- Nimica, maică, zice. Numai praf și cer.

Nişte secrete vechi, vechi, de când lumea, despre nemurire, stau ascunse în vatra dealurilor acestora şi îţi vorbesc pitit, fără cuvinte. Or fi ascunse în pântecele muntelui Ouşoru? Dacă în pantecele lui o fi îngropat însuşi bunul Dumnezeu oul primordial din care a făcut lumea? Brazii care îi stau de strajă îmi amintesc de cuvintele lui Ion Gramadă: ,,Bucovinenii au fost mereu ţărani gospodari şi bogaţi.

Plăteau bir stăpânirii numai când voiau. Erau liberi.

Singura lor îndeletnicire era să stea de strajă la hotar.

De aceea, iacă-tă, sigiliul nostru, al Bucovinei, era un străjer.

Mi-am amintit, și de mângălău cu ocazia asta, un făcăleţ cu care ţăranii călcau pânza ţesută în casă, pe ud, la rece. O întindeau cu mângălăul. ,,Mângălău”, de la ,,a mângâia", explica Ion Gramadă, impresionat şi el de sonoritatea comică a cuvântului. Aşa şi dealurile acestea, le-o fi întins stăpânul cerului şi al pământului cu mângălăul.

Am terminat cu toţii câte 3-4 pânze de pictat.

Mâine plecăm acasă. La prânz, Ana-Maria ne povesteşte despre Andrei Pleşu, cu a lui Pitoresc și melancolie. O carte despre melancolia depărtărilor. O fi. Dar melancolia nu e o noţiune pe placul meu. Poiana Negrii nu pleacă nicăieri. Vom reveni.

A consemnat, Iuliana CIOFU 9 august 2013

Simpozionul național de pictură Poiana Negrii, 4-9 august 2013, în fotografie de la stânga la dreapta: Mihai Șerbănescu, Angelica Mirela Pagu, Iuliana Ciofu, Mihai Varzari, Ana-Maria Ovadiuc (AMO), Ioana Cezara Poiată și Ionela Olaru.

2013 / infoart USV / 11

Rodica Postolache

Vegetația adâncurilor, colaj pe carton subțire, 50 x 65 cm, 2013, PREȚ 1000 RON 12 / infoartUSV / 2013

Angelica Mirela PAGU

,,Tabăra de creație din Poiana Negrii - prilej de întâlnire între prieteni și artiști în mijlocul naturii generoase a Bucovinei, ce invită la plein áir, meditație, bucurie și culoare. Aici am găsit o buturugă, un ciot de lemn, colegii au spus ca e nuc, răsturnat în iarbă, de care stăteau rezemate crengile lui tăiate, noduroase. Părea că spune o poveste, a arborelui falnic, cu frunziș răcoros care fusese, sau a focului în care urma să ardă... poate a mobilierului elegant care urma să devină. Am așternut pe panză această poveste, o buturugă vie ce poartă în ea culorile naturii și ale vieții vegetale, puțina tristețe și multă speranță”.

Angelica Mirela PAGU, 9 august, 2013

Buturuga, ulei pe pânză, 60 x 80 cm, 2013, PREȚ 2000 RON 2013 / infoart USV / 13

Mihai VARZARI

Finalizată în două şedinţe în 6 august a.c. după o fotografie a unui prieten, este singura lucrare pe care am reuşit să o finalizez în cadrul simpozionului de pictură din acest an de la Poiana Negrii. Ideea titlului mi-a venit după ce am terminat lucrarea. Există totuşi o legătură evidentă între titlu şi ce am pictat. Accentul cade pe fluture,

m-am concentrat mai puţin pe fundal. În realitate, un fluture îţi lasă puţin răgaz pentru a-i admira fragilitatea. Am vrut să surprind şi să prelungesc cumva acest moment pentru ceva mai mult timp.

Visul omidei, ulei pe pânză, 70 x 80 cm, 2013 , PREȚ 800 RON 14 / infoartUSV / 2013

Faţă de Visul omidei, am încercat să urmăresc tema dată Vegetal, plecând de la un nud şi încercând să creez o atmosferă fantastică. Cred că lucrarea duce cu gândul la ,,mama natură”, ceea ce nu mă deranjează, în fapt cam asta e ideea. Nu am reuşit să-i găsesc un titlu în română, nu am gasit nici un sinonim care să-mi placă pentru englezescul ,,emerging”.

Mihai VARZARI, octombrie 2013

Emerging/Emergență, ulei pe pânză, 46 x 55 cm, 2013, PREȚ 700 RON 2013 / infoart USV / 15

Andreea Alexandra Stela JUDUC

True mirror/ Adevărata oglindă, acuarelă, 17 x24 cm, 2013, PREȚ 300 RON

Lucrarea a fost realizată pe o băncuţă, lângă susurul unui izvor. Sinele se reflectă în apa cristalină ca intr-o oglindă veche de argint.

Acuarela îşi arată formele şi culorile fine, iar tuşul alb completează şi marcheză detaliile.

Senzaţia de apă în palmă reprezintă nevoia umană de a fi una cu natura, cu toată ființa. O

nevoie acută de regăsire şi realizare ce se găsește în căușul palmelor.

Misiune imposibilă devenită posibilă. După regăsire, la intrare scrie: „Bine ai revenit acasă!”

Andreea Alexandra Stela JUDUC, septembrie 2013

Leonard Adrian MELISCH

Peisaj de vară la Bogata-Baia, lucrare în care exuberanţa verii, bucuria căldurii se zăresc în tot ansamblul peisajului, în petele de culoare ce străpung aglomerația de nuanțe diverse de verde.

Florile se înalţă dincolo de firele de iarbă dorind să fie mai aproape de căldura emanată de soare. Altele încearcă să-şi facă loc ițindu-se ca nişte mici pete colorate ce dau vioiciune peisajului. Jocul de nuanțe complementare din prim plan se regăsește şi în planul îndepărtat, în care copacii cuceresc spațiul celest, lăsând vizibile doar câteva pete de albastru pentru a rupe diversitatea acestei simfonii florale de vară.

Toamnă la Frumosu reprezintă însăși esența acestui anotimp. În prim plan se conturează 16 / infoartUSV / 2013

prezentul inevitabil, marcat prin petele de galben pronunțat, ce simbolizează tristețea faţă de trecerea timpului. Această tristețe este dusă până la extrem prin introducerea celor doi copaci ale căror frunze se desprind deja de pe crengile uscate. Aceștia reprezintă contrastul necesar și distincția între planul terestru şi planul celest. Colţul din stânga jos este marcat de speranța eternității, întrupată de brazii verzi, ce se înalţă curajoși spre cer, încercând să străpungă infinitatea acestuia.

Leonard Adrian Melisch, octombrie 2013

Peisaj de vară la Bogata - Baia, ulei pe placaj, cuțit de paletă, 30 x 40 cm, 2013, PREȚ 350 RON

Flori de câmp pe valea Gorjan, ulei pe placaj, cuțit de paletă, 30 x 40 cm, 2013,PREȚ 350 RON

Toamnă la Frumosu, ulei pe placaj, cuțit de paletă, 30 x 40 cm, 2013, PREȚ 350 RON

Maci și margarete, ulei pe placaj, cuțit de paletă, 35 x 42 cm, 2013, PREȚ 400 RON

2013 / infoart USV / 17

Liviana PÂNZARU

Nuferi, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2013, PREȚ 400 RON

Floare, ulei pe pânză, 25 x 30 cm, 2013, PREȚ 50 RON 18 / infoartUSV / 2013

Flori, ulei pe pânză, 25 x 30 cm, 2013, PREȚ 50 RON

Flori, ulei pe pânză, 30 x 30 cm, 2013, PREȚ 50 RON

Flori, ulei pe pânză, 30 x 30 cm, 2013, PREȚ 50 RON

Ioana Cezara POIATĂ

Căpițe, ulei pe pânză, 35 x 45 cm, 2013, PREȚ 300 RON 2013 / infoart USV / 19

Ioana Cezara POIATĂ

Flori, ulei pe pânză, 45 x 55 cm, 2013, PREȚ 400 RON 20 / infoartUSV / 2013

Ionela OLARU

Natura m-a fascinat dintotdeauna prin frumusețea, echilibrul, puterea și diversitatea ei. Aceasta este întro permanentă transformare, fiind o continuă sursă de inspirație.

Poiana Negrii, plai aproape neîntinat de civilizație, te îmbie și te cheamă cu susurul apei ce se scurge liniștită prin iarba proaspăt cosită, strânsă în căpițe și căsuțele așezate parcă dintotdeauna pe aceste culmi.

Cerul e de un albastru limpede, străveziu, pe care câțiva norișori, prigoniți de razele soarelui, se frâng încet în bulgări de rubin și se topesc. Dimineața te trezești plin de vivacitate și-ți dai seama că tărâmul rupt parcă de lume te primește să-i străbați potecile, să-i sari pârâurile și să-ți găsești un loc al tău în care să pictezi.

Nu-ți mai vine sa pleci...

Vegetal, ulei pe pânză, 60 x 80 cm, 2013, PREȚ 1000 RON 2013 / infoart USV / 21

Simona Cristina CASIAN Crinul - simbol al veșmintelor de nuntă

Crinul nu este doar o floare frumoasă! Este cea mai frumoasă floare! Şi nu o spun eu, ci o instanţă supremă, care a ales crinul din mulţimea florilor ca etalon al frumuseţii ierbii câmpului: „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” (Matei 6, 28-29)

Astfel ne vorbeşte Mântuitorul despre crini. Până la Hristos nu a existat împărat care să fi avut veşminte mai frumoase decât cele cu care Dumnezeu a înzestrat aceste flori. Un singur împărat (Hristos - Împăratul Slavei) putea avea veşminte mai măreţe, mai frumoase şi mai albe, aşa cum aflăm de la apostolii Matei şi Marcu, din episodul Schimbării la Faţă a Domnului în muntele Tabor: „Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.” (Matei 17, 2); „Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul.” (Marcu 9, 3)

Cu acest veşmânt ne îmbracă Hristos prin taina botezului („Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat” – Slujba botezului) şi acest veşmânt, numit şi haină de nuntă, este criteriul primirii în împărăţia lui Dumnezeu, la sfârşitul vieţii, după cum simbolic ne sugerează pilda nunţii fiului de împărat: „Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor:

,,Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţil în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Matei 22, 11-14) De ce este numit acest veşmânt haină de nuntă? A cui nuntă? Cine este împăratul? Cine este fiul lui? Şi cine este mireasa? Pilda ne vorbeşte despre nunta lui Hristos (fiul împăratului - Dumnezeu Tatăl) cu omul, cu fiecare dintre noi, cu Biserica (nu ca instituţie, ci ca o comunitate de credincioşi). Omul trebuie totuşi să se îngrijească de veşmintele sufleteşti, să păstreze curate veşmintele cele luminoase primite la botez. Începutul acestei nunţi a avut loc în momentul Buneivestiri, care este considerat de sfinţii părinţi ai Bisericii momentul zămislirii pruncului prin umbrirea Duhului sfânt. Atunci s-a nuntit firea dumnezeiască cu cea omenească, iar împlinirea şi desăvârşirea acestei nunţi sau nunta la care e chemat fiecare dintre noi reprezintă asumarea conştientă ca op22 / infoartUSV / 2013

ţiune a creştinismului. Interesant, crinul apare (rar) în iconografia răsăriteană a scenei Buneivestiri, ca floare în glastră în plan secund, şi mai ales în prim plan în iconografia apuseană, arhanghelul Gavriil ţinând o floare de crin în mână, ca simbol al veşmântului plin de frumuseţe, pe care Hristos urma să îl dăruiască firii omeneşti. Această simbolistică a crinului ca haină de nuntă (pentru nunta lui Hristos cu Biserica) constituie substratul obiceiului de la nunţile greceşti, când preotul aşează pe fruntea miresei o cunună de crini şi spice de grâu. Nunta mirelui cu mireasa este privită în paralel cu nunta lui Hristos cu Biserica, acest lucru exprimându-se clar prin faptul că mirele trebuie să îşi iubească mireasa până la a se sacrifica pentru ea, aşa cum Hristos a iubit Biserica şi şi-a dat viaţa pentru ea, iar mireasa trebuie să îşi asculte mirele aşa cum Biserica ascultă de Hristos.

Îmi doresc ca tabloul meu să fie pentru privitor un prilej de meditaţie asupra simbolisticii florilor cu cele mai măreţe veşminte, aşa cum le-a considerat Hristos, dar mai ales un punct de plecare în cercetarea propriilor veşminte sufleteşti.

Crini, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 500 RON 2013 / infoart USV / 23

Cristina HREAMĂTĂ MACOVECIUC

Rouă, ulei pe pânză, 56 x 46 cm, 2013, PREȚ 500 RON

Maci, 60 x 44 cm, ulei pe pânză, cm, 2013, PREȚ 500 RON 24 / infoartUSV / 2013

Scaieți, ulei pe pânză, 70 x 50 cm, 2013, PREȚ 650 RON

Armonii cromatice, ulei pe pânză, 90 x 72 cm, 2013, PREȚ 750 RON

2013 / infoart USV / 25

Carmel GEORGESCU

Peisaj I, 30 x 40 cm, 2013, PREȚ 1000 RON

Peisaj II, ulei pe carton , 30 x 40 cm, 2013, PREȚ 1000 RON 26 / infoartUSV / 2013

Printre flăcările răsăritului, suflete de corăbii au ales să plece în calea destinului lor. Aidoma oamenilor, corăbiile îşi citesc în stele partea de vină, cea de iubire şi uneori cea de legăminte rostite fără rost adevărat. Fiecare corabie poate alege. Fiecare suflet, la fel.

Uneori, credinţa unei corăbii poate fi mai puternică decât a celorlalte şi astfel pământul la care a râvnit trecând prin toate uraganele, poate avea culoarea la care aceasta a visat de când o mână divină a aduso pe lume. Poate că în lumina dimineţii Dumnezeu a văzut cel mai frumos curcubeu în largul mării lumii… nu întâmplător e ziua egală cu noaptea astăzi.

Pianul răsturnat al verii se pregăteşte să-şi îndure simfonia, iar lacul cerului, mai senin ca oricând, îmbrăţişează cu toată puterea îngerii veniţi la adunat de dorinţe. Uneori nu ai nevoie de mai mult de o dorinţă. Abia când lumina împlinirii ei te copleşeşte, îţi dai seama că nu acordurile pianului te-au ajutat să te descoperi, ci culoarea lor.

Cristina IACOB Cine nu își amintește de jocul din copilărie, prin care fetele și băieții, cu sufletul la gură, rupeau rând pe rând petalele margaretelor așteptând ca cea din urmă să le ofere răspunsul la întrebarea „mă iubește, nu mă iubește”? Petalele subțiri și albe înconjoară, precum razele, centrul gălbui care adăpostește polenul.

Nu de puține ori mă cufund în amintirile copilăriei trezite de aceste flori de câmp.

Micuța margaretă este un simbol al inocenței, datorită asocierii ei cu copiii, dar și un însemn al vieții și supraviețuirii. Numele latin al margaretei (Bellis perennis) derivă fie din „bellis” , însemnând „frumos” , fie din „bellum „, adică „război”, întrucât margaretele creșteau pe câmpurile de luptă, fiind folosite pentru a reduce sângerarea sau a ameliora vânătăile sau loviturile. Numele științific al margaretei, ,,Chrysanthemum leucanthemum”, înseamnă „floarea albă aurită”. În antichitate, margaretele erau dedicate lui Artemis, zeița protectoare a femeilor. Denumirea cunoscută în popor are la Dacă ar trebui să aleg între un buchet de trandafiri, sau bază latinescul „margarita”, echivalentul mărgăritarului de astăzi, și reflectă în bună mă- de crini, sau oricare alt soi nobil și un buchețel de margarete, le-aș alege fără să stau pe gânduri... pe ultimele. sură cinstea primită încă din vechime.

Poate de aceea, dar și ca urmare a frumuseții și gingășiei sale, floarea s-a numărat printre cele care au inspirat părinții în alegerea numelui de botez al fiicelor lor. Margareta înseamnă inocență și puritate; arată stima, încrederea reciprocă, prietenia solidă. Ea nu se reduce la mesajele de dragoste, dar este una dintre cele mai frumoase flori ale iubirii, prin semnificațiile pe care le are. Una dintre ele este: ,,Ai atâtea calități, câte petale are floarea”, iar alta ,,Nici nu știi cât de frumoasă ești”.

Margaretele sunt florile în fața cărora sufletul meu vibrează ori de câte ori le privesc. Iubesc florile, dar margaretele mă subjugă prin simplitatea și puritatea lor. Poate par prea simple și de multe ori nebăgate în seamă, dar sunt pline de naturalețe și de o frumusețe sălbatică.

Margarete, ulei pe pânză, 40 x 40 cm, 2013, PREȚ 250 RON 2013 / infoart USV / 27

Ana-Maria OVADIUC (AMO)

Brezulica, ulei pe pânză , 70 x 80 cm, 2013, PREȚ 1000 RON

Odihnă, ulei pe pânză , 60 x 80 cm, 2013, PREȚ 1000 RON 28 / infoartUSV / 2013

Somn, ulei pe pânză, 70 x 80 cm, 2013, PREȚ 1000 RON 2013 / infoart USV / 29

David CROITOR

Căpițe la Poiana Negrii, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2013, PREȚ 1200 RON 30 / infoartUSV / 2013

Grajdul vechi din Poiana Negrii, ulei pe pânză, 58 x 48 cm, 2013, PREȚ 1100 RON 2013 / infoart USV / 31

Cristina Elena CHIRIAC

Călătorie în țara fagilor, ulei pe pânză, 40 x 60 cm, 2011, PREȚ 450 RON

O săptămână frumoasă din viață, anul 2013, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2013 , PREȚ 450 RON

Mihai Pînzaru PIM

Crengi de nuc, tuș și baiț pe pânză, 70 x 100 cm, 2013 , PREȚ 500 RON 32 / infoartUSV / 2013

Copac, tuș și baiț pe pânză, 70 x 100 cm, 2013, PREȚ 500 RON 2013 / infoart USV / 33

Gabriela POPOVENIUC

Flori de măr, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 450 RON

Din flori de măr răsare întrebarea: De ce aici? De ce din nou în vis? Şi-acumularea zânelor devine, Din amintiri, din tot trăiri, O nouă încercare A respiraţiei primordiale…

De-a inspira… Şi-a expira… A Vieţii taină de-mpletire, de In şi Out, de vis trăit.

Mireasma florilor de măr, Din firul primăverii nevăzute, Ce-şi soarbe şi revarsă vraja, Din amintiri, demult de noi pierdute, Aduce, în simţire, în trăiri, Esenţa nemuririi şi a morții ascunsă: Expirației. Tot mirosind, parfumul Primăverii, Balansul ritmului de dans Aduce-n amintire: Respiratul. Şiatunci… pojghița de ,,uitare” se spulberă-n căldura alchimizatoare… Căldura parfumului de flori de măr lăsată special de Primăvara – existenţei numită OM. (Autor: Simțuri așternute pe hârtie… )

,,Bunicul plânge – bunica nu mai vede cocorii plecând/ În urma de cerb – după ploaia de toamnă răsare luna/ Magia ceţii – pe marginea ogorului ciorile albe/ Striptease pe munte – o zadă se dezbracă, spectatori brazii/ Ultima gâză – rătăcind prin grădină înfruntă ceaţa/ Lună de miere – noii familişti, sturzii, se duc în sud/ O stea tremurând în oglinda bunicii – vară pe ducă/ Atâtea frunze abandonate-n toamnă – unde-s Evele?/ Ultima nucă rămasă în vârf de nuc – sosesc ciorile/ Codru ruginiu – barca traversând lacul leagănă frunze.”

(Autor: Gheorghe Vicol – Haiku)

Barca, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 450 RON 34 / infoartUSV / 2013

Printre frunzele pădurii obosite răzbeşte doar liniştea toamnei, mişună confuz prin cei codri seculari lumini şi umbre. Face mai mult zgomot un copac ce cade, decât toată pădurea care creşte în tăcere, un singur nai, dar câte ecouri în păduri. Atunci când pădurea plânge, toate animalele ascultă în tăcere, iar vântul cugetă: pădurea trebuie să fie totuşi femeie: indiferent dincotro bat, ea trebuie să freamăte.

(Autor: Colaj fragmentarium)

Pădure, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 450 RON

Maternitatea însăşi este un vis, întreaga dragoste începe şi se sfârşeşte cu ea.

Vis de maternitate, ulei pe pânză,45 x 55 cm, 2013, PREȚ 400 RON 2013 / infoart USV / 35

Ana-Maria OVADIUC

Copacul cunoașterii, ilustrație de carte pentru copii, 70 x 80 cm, tehnică mixtă, 2013, PREȚ 700 RON 36 / infoartUSV / 2013

Rodica IACOBESCU

Am ales să pictez un trup feminin decorat cu un motiv floral foarte agreat de iubitorii tatuajelor - lotusul, într-o gamă cromatică în care culoarea dominantă este violetul cu nuanţele sale. Nu întâmplătoare este această asociere. Şi lotusul, şi violetul sunt forme de exprimare a unei realităţi subtile, situată dincolo de acum şi aici. Simbol sacru în religiile orientale, prezent în mituri ale creaţiei, crescut pe ape primordiale, lotusul este o epifanie a fiinţei divine. Violetul este culoarea spiritualităţii, a tainei şi a misterului, dar şi a înţelepciunii, în filosofia Feng Shui.

Lotusul roz-violaceu, simbol diurn şi solar, trupul feminin iluminat de sahasrara - chacra violet, fondul floral pictat obsesiv şi el în violet, toate acestea, cumulate, favorizează reveria, calmează angoasele, anihilează frica.

Nud, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 500 RON 2013 / infoart USV / 37

Contact Ana-Maria Ovadiuc 0746024400 ovadiuc_anamaria@hotmail.com Rodica Maria IACOBESCU 0740642669 rodi_iacobescu@yahoo.com Angelica Mirela PAGU 0723557685 mirela_pagu@yahoo.com Mihai PÎNZARU PIM 0744161174 mihaipanzarupim@gmail.com Leonard Adrian MELISCH 0742 218 498 drum_leo@yahoo.com Mihai Varzari 0745510099 mihai.varzari@yahoo.com Iuliana CIofu 0757258706 iullianaciofu@gmail.com Simona Cristina CASIAN simonacasian@yahoo.com David Croitor 0742002602 croitordavid@yahoo.com Cristina Elena Chiriac 0746216491 ecchiriac@gmail.com

Cristina IACOB 0742828908 iulicri@yahoo.com Cristina HREAMĂTĂ MACOVECIUC 0740270170 cristina_hreamata@yahoo.com Carmel GEORGESCU 0757252015 sau 0729788456 atelier@carmelgeorgescu.ro Andreea Alexandra Stela JUDUC andreea.juduc@yahoo.com Gabriela POPOVENIUC covgabi@yahoo.com Rodica POSTOLACHE rpostol@yahoo.com Ionela OLARU 0742178110 ionela.ududec@gmail.com Ioana Cezara POIATĂ ioana_poiata@yahoo.com Liviana PÎNZARU 0726746188 liv_flyfree@yahoo.com Rodica Iacobescu 0740642669 rodi_iacobescu@yahoo.ro

Asociaţia de artă Nicolae Tonitza

NSTACTUAL Copyright © 2013 Asociația de artă

Coperta recto/verso:

,,Nicolae

Melisch Adrian Leonard,

Tonitza”

Toate

drepturile

rezervate. Copierea, distribuirea sau republicarea conţinutului acestei publicaţii fără acordul asociației este ilegală.

E-mail: ovadiuc_anamaria@hotmail.com

Peisaj de vară la Bogata -Baia

www.tag.usv.ro