folclor rom창nesc contemporan. (mainly)
Cine ne deliver the street În fiecare an în iunie, pe o stradă din Bucureşti se întâmplă un festival. Ştim cu toţii despre ce e vorba, care-i strada cu pricina, ştim vibe-ul, ştim în mare la ce să ne aşteptăm, a ajuns de fapt un soi de ritual de începere a verii în oraş, pe cimentul încins. E de la sine înţeles. Se întâmplă şi atunci când devine ca un soi de dat al Bucureştiului nu te mai întrebi cum de se întâmplă, cine-l face să se-ntâmple. Hai să-i cunoaştem totuşi pe oamenii din spatele Street Delivery, la o discuţie pe iarbă – mai pe-nedelete într-un filmuleţ pe tataia.net
Codin Orăşeanu Mie cel mai mult îmi place energia din Bucureşti. Faptul că oraşul ăsta te sufocă dar în acelaşi timp îţi dă şi oxigen mi se pare incredbil. E o senzaţie continuă de adrenalină din momentul în care te trezeşti şi până în momentul în care te culci. E o energie pe care eu nu aş putea să o iau din natură. Mă bucură inclusiv piatra şi betonul. Sunt legat de ele fără să am o explicaţie raţională. Faptul că se construieşte aiurea în oraş îmi dă energie să mă manifest împotriva lucrurilor care nu-mi plac, dar în acelaşi timp să mă manifest pentru lucrurile care-mi plac. Oraşul a devenit acum un spaţiu public în care lumea se deplasează şi vede anumite lucruri, dar le vede ca pe nişte fantome, parcă nici nu sunt acolo. E ca şi cum există acest segment cu o infinitate de puncte dar tu mergi doar din punctul x în punctul y, fără să veză ce e în jurul tău. Lumea nu mai are putere nici să se revolte, nici să se bucure. Tot ce se întâmplă în jurul nostru devine un fel de realitate paralelă, când tocmai aia ar trebui să dea savoare vieţii, faptul că ne întâlnim, că vorbim între noi. De-asta eu am nevoie de Street Delivery, pentru că am nevoie să interacţionez cu oamenii, să pot să mă bucur, să pot să mă enervez alături de ei. Eu nu am pretenţia că aşa cum sunt eu definit, sunt Codin 100%, sunt definit în funcţie de relaţiile mele cu ceilalţi oameni. Şi până la urmă Street Delivery prin tot ceea ce face, pe asta pune accent, pe relaţiile dintre oameni.
168
Mirela Duculescu M-am născut pe str. Dionisie Lupu colţ cu Pictor Verona drept pentru care relaţia mea cu acest cartier şi cu strada, cu curţile, cu grădinile, cu faţadele, cu porumbeii, cu parcul Grădina Icoanei şi cu Casa Universitarilor este foarte foarte specială. Pentru că aici am crescut, aici m-am modelat, aici m-am format. Şi tot aici am suferit o traumă în 2004 când casa mea a fost demolată şi acest cartier a fost practic degradat. De aceea implicarea mea în Street Delivery/ PUZ Verona este extrem de personală şi are o notă foarte subiectivă. N-aş vrea să văd acest cartier distrus. Lucrând cu Şerban Sturza, autorul planului urbanistic zonal pentru Strada Pictor Verona, plan care înepe la Grădina Cişmigiu şi continuă ca un traseu cultural până la Şcoala Centrală, discutând mai apoi şi cu Mariana Celac, care a adus un input extrem de important, din aproape în aproape s-a născut ideea unei locuiri alternative a spaţiului public. Aşa a început Street Delivery. (...) Şi mărturisesc sincer, nu este o glumă: cea mai mare plăcere a mea a fost să strâng după ce s-a terminat tot, să curăţ împreună cu nişte oameni extraordinari care ţineau fie mătura, fie făraşul, fie cutiile. Când mă uit în urmă îmi dau seama că în alea 3 zile noi am produs viaţă, iar asta mă face să mă simt foarte bine. E un mod de a mă regenera emoţional.
Daniel Voinea Încă-mi mai place Bucureştiul deşi m-a uzat foarte tare, şi psihic şi fizic. Ştim cu toţii asta. Fiecare drum de dimineaţă până la serviciu e o aventură, de pe trotuar când te întâlneşti cu câte-un câine vagabond şi tre să fii atent la picioare, când traversezi şi trebuie să te uiţi să nu te calce vreun manelist cu maşina, dup-aia în troleu cu oamenii care nu prea se spală. Eu nu sunt o persoană prea chill, sunt tensionat, mă stresează lucruri... Street Delivery sunt alea 3 zile pe an în care mă schimb, în care sunt complet alt om. Şi îmi rămâne energia aia, rămân cu atitudinea cel puţin două săptămâni. Strada îşi schimbă imaginea, măcar în ochii mei. Dar având în vedere ecourile care apar dup-aia ştiu că e schimbată şi pentru ceilalţi oameni. Şi sentimentul că am contribuit la treaba asta e mişto.
foto_koma
169