folclor rom창nesc contemporan. (mainly)
Ultima frontieră a unui gust rafinat
de Claudia Rista ilustraţii de Livia Coloji. www.illustration.ro
O călătorie interioară cu coşul la braţ pe un covor fermecat, cotrobăind prin cămară, printre amintiri, civilizaţii, dincolo de mit, tradiţii şi legendă.
Amintiri din copilăria papilelor gustative Gândul la o felie groasă de pită de Pecica, arsă la foc din lemne, tulei şi grăsimi vegetale în cuptoarele de cărămidă mă iniţiază într-o călătorie interioară, către copilărie. Când pita era frecată cu usturoi, unsă cu untură şi stropită cu boia de ardei preparată în casă. Pe vremea aceea, laptele Joianei de la Căsoaia era prins în lut, iar brânza din tifon era adusă în fiecare miercuri de tanti Jeni de la Ineu. Roşiile îmi păreau a avea gust bun, de roşii. Iar frişca ieşea bătută din borcanul de smântână dulce şi era topită pe furiş de nu mai avea nicio şansă să nimerească vreo prăjitură. Mă întorc la mirosul de duminică dimineaţă, când prăjitura aleasă din făina albă de moară stătea cuminte în tavă pe soba de gătit. Atunci, bunicul depăna amintiri şi savura infuzia de frunze de mentă în cana lui de email alb cu care părea c-ar fi biruit războiul, în timp ce bunica scotea din şpais borcanul cu gem din caisul bătrân, de aproape jumătate de secol. Când înmuiam pita de casă în oloi de bostan procurat de la moara din Făget. Pe vremea când mergeam la tăierea porcului şi şunca era ţinută la rece, în baiţ de apă cu multă sare, foi de dafin, boabe de piper şi coriandru. Aşa, acoperită de saramură, întoarsă din când în când, o dată la două-trei zile, după cel puţin şase săptămâni, era lăsată la zvântat înc-o zi-două şi doar apoi dusă la fum.
32
Iar vizita la afumătoria din Aradu Nou era prilej de mândrie pentru producţia de cârnaţi făcuţi de tata la maşină, fir cu fir înşiraţi ca pentru expoziţie, însă uşor de recunoscut după culoarea roşietică de paprika şi după mirosul usturoiului. Avea să treacă aproape jumătate de an pentru ca de Paşte, după cel mai lung post, să tăiem din jambonul porcului sacrificat de Ignat, lăsat în cămara aerisită şi măturat între timp. Deşi adevăratele călătorii sunt cele interioare, aş fi tentată să recunosc acum că rolul experienţelor şi al incursiunilor din afara graniţelor deschise a fost acela de a-mi rafina gustul şi călăuzi alegerile. Cu toate acestea, în toţi aceşti ani, ceva a rămas sfânt şi de neclintit. Masa festivă din sânul familiei, care poartă şi acum însemnul întoarcerii la tradiţii. Lista de bucate e mereu aceeaşi şi nu mă mai satur de ea. Fie că e Paşte, fie că e Crăciun, fie că sărbătorim un eveniment de suflet. Gestionarea informaţiei mă aruncă într-o mişcare browniană, mereu în căutare de noi înţelesuri. Sunt sensuri care îşi spun cuvântul în alimentaţia mea de zi cu zi. Nu ştiu dacă atunci sau acum mă hrănesc mai sănătos…
Turist imaginar prin ţara aromelor necesare Oare puterea tradiţiei locale răzbeşte prin acest gust, originalitate şi prospeţime? Deodată îmi pare că aud o şoaptă: Ce punem azi în coşul dumitale?...
Cârnaţii de bardă din zona Botoşaniului, pastrama de oaie de la Fundata, brânza de burduf dichisită cu chimen, piper sau cărbune vegetal?... Ce-aş mai bea un pahar de lapte de capră de la Criţ şi-aş dovedi o felie de pâine din Ţara Ghimeşului! Voi aţi încercat asta la mic dejun? Prăjiturile de casă îmi fac cu ochiul, dulceţurile din Saschiz trezesc încă o dată copilăria în mine. Le pun deoparte pentru mai tarziu. Mi-este sete din nou. Mă salvează un pahar rece de suc de la Haţeg, din mere alese de ţărani pe când încă bruma nu le-a părăsit. Am aflat că sunt culese din copaci vechi de zeci de ani, copaci ce nu au nevoie nici azi de îngrăşăminte. Aşa cum era şi caisul lui bunicu’. Păstrăv în cetină de Sadova, un borş de peşte de la tanti Lina sau o friptură de Turda făcută de mâna lui „Arpi bacsi” frăgezită în lapte să mi se topească-n gură. Primitor, ca o gazdă bună, coşul meu de nuiele devine deodată şi mai încăpător, de parcă ar fi confluenţa între trei tărâmuri de legendă: Bucovina, Dobrogea şi Ardealul. E clar că am nevoie de o pauză înainte să străbat drum lung prin Carpaţii Orientali şi cei Occidentali ca să-mi fac intrarea cum se cuvine în cetate. Potaissa? O întrebare simplă. Un păhărel de ţuică de caise sau de prune ar rezolva dilema şi mi-ar potoli setea de cunoaştere. Nu-i aşa de simplu cum pare. Degustarea abia începe. O lingură din gemul de caise cu dovleac şi cuişoare ar putea fi un prim test de educaţie, de iniţiere. Ce zici de un acompaniament din busuioc cu brânză de burduf? Un şerbet de struguri alăturat unui platou cu caşcaval cu ardei şi cu verdeaţă. Sau preferi cu boabe de muştar brun? O porţie zdravănă de hrean cu afine la loc de cinste lângă caşcavalul afumat în afumătoare de lemn cu rumeguş de fag şi cetină de brad de la Frătăuţii-Vechi mă zguduie din temelii. Un pahar de vin roşu ecologic?
33