Revista AGRIMEDIA - Mai 2011 / AGRIMEDIA Magazine - May 2011

Page 1

1

Decembrie 2010


2

Decembrie 2010


Mai putem spera la un TVA redus al alimentelor de bază? De ce oare se încăpățânează preaînalții statului să refuze să pună în aplicare o măsură bună, de altfel aplicată la nivelul tuturor țărilor din Uniunea Europeană și care ar putea avea un impact benefic asupra nivelului de trai al românilor? Vom întreba în continuare despre încăpățânarea de a reduce taxa pe valoarea adăugată pentru alimentele de bază, cu speranța că cei care ne pot răspunde mai citesc, și au voința de a o face, revistele de specialitate. România este la ora actuală singura țară din UE care nu aplică un regim fiscal diferențiat pentru alimentele de bază. În Luxemburg și Polonia, de exemplu, TVA la alimente este de 3%, în Italia și Spania - 4%, în timp ce în Cehia și Lituania, această taxă este de 5%. În alte țări membre, precum Cipru, Irlanda, Malta sau Marea Britanie, taxa de zero pentru unele alimente și băuturi nealcoolice. Toate aceste state au înțeles că alimente de bază, precum pâinea, laptele, carnea, uleiul și zahărul, trebuie să fie accesibile tuturor cetățenilor, la un preț cât mai scăzut. Cum în alte state se poate, iar la noi există o așa mare reticiență, uneori chiar argumentată ca fiind „pentru această perioadă, cea mai bună soluție”. Să fie prostie, să fie rea-voință, să fie neștiință sau oare să fie „piața neagră” mult mai puternică decât interesele milioanelor de locuitori, și așa mult prea chinuiți, ai acestei țări? La un moment dat, toate argumentele păreau în favoarea introducerii acestei măsuri fiscale, care aduce beneficii atât pentru cetățeni, producători autohtoni, cât și pentru comercianți. Un argument posibil pentru care se împotrivesc cu atât de multă înverșunare propunerii de a reduce TVA este așa-zisul pericol al creșterii deficitului bugetar, în condițiile în care

www.agrimedia.ro

măsura nu ar avea acoperire bugetară, dar, o dată cu reducerea TVA, se va realiza posibil o evidentă compensare prin creșterea consumului. Un alt argument vehiculat frecvent este acela că reducerea TVA la 5% nu ar avea efectul scontat, adică reducerea prețului produsului pentru consumatorul final. După o logică elementară, dacă TVA a crescut peste noapte și s-au mărit prețurile, de ce nu s-ar putea proceda și în sens invers. Cu un TVA scăzut, automat vor scădea și prețurile la produse și, implicit, va crește consumul. Creșterea consumului ar dezvolta producția și vânzările, ceea ce ar putea duce, pe de o parte, la prosperitate economică pentru cetățenii acestei țări șI, pe de altă parte, la încasări mai mari la bugetul de stat. Alte argumente formulate constau în aceea că reducerea TVA la alimentele de bază, în contextul economic actual, ar conduce la majorarea deficitului bugetar și la imposibilitatea menținerii acestuia în țintele asumate - 6,8% în 2010, respectiv 4,4% în 2011 -, dar și la lipsa de predictibilitate fiscală, scăderea ratingului de țară, precum și la pierderea credibilității în fața organismelor internaționale. Cele cinci mari sectoare din industria alimentară care ar fi putut beneficia de un TVA de 5% însumează vânzări la raft de peste 5,5 miliarde de euro annual, potrivit datelor ZF, care iau în calcul volumele de vânzări de pe aceste piețe, prețul mediu la raft, care include un TVA de 24% în prezent. La vânzări de 5,5 mld. euro cu TVA actual, statul încasează peste un miliard de euro. În cazul în care laptele, uleiul, carnea, pâinea și zahărul ar avea un TVA de 5%, statul ar pierde anual încasări de cel puțin 850 de milioane de euro, în condițiile puțin probabile în care consumul s-ar situa la același nivel cu cel actual. Simona MUNTEANU Mai 2011

3


SUMAR: ISSN 2069 - 1238

SC AGRI MEDIA INVEST SRL Str. Rîul Sadului nr. 8, Bl. R22, Sc. B, Et. 9, Ap. 77 Sector 4, București

Editorial MADR caută parteneri privați pentru amenajarea canalului Siret-Bărăgan

10

Noi modificări ale Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013

12 14

La Trifești, cultura cartofului găsește condiții prilenice

16

Limagrain susține tehnologia Clearfield

18

Proiect de PAC după 2013 - Măsuri de ecologizare (II)

19

Timac Agro, de 5 ani pe piața românească

20

Vizita comisarului european pentru agricultură, Dacian Cioloș, la Cluj

22

Acces limitat la biotehnologii

24

RomAgroTec 2011, la a 8-a ediție

Victor Vătămanu victor@agrimedia.ro 0757.11.09.99

26 30

Șoarecele de câmp - rozător dăunător agriculturii

Ionuț Vînătoru ionut@agrimedia.ro 0724.35.36.98

32

Influența negativă a buruienilor asupra plantelor cultivate

36

Aparatură performantă pentru analiza probelor de cereale

38

AGRARIA la a 17-a ediție

50

Cea mai mare plantație viticolă ecologică din România

52

Alăptarea vițeilor - naturală sau artificială?

ABONAMENTE ȘI DIFUZARE Oana Neagu 0752.24.25.31 oana@agrimedia.ro

54 56

Se pot folosi cerealele încolțite pentru hrana păsărilor?

CONCEPT GRAFIC & DTP Andrei Arabolea dtp@agrimedia.ro

58

La ordinea zilei în pomicultură

60

Oportunitatea dezvoltării cerealelor în SUA

66

GSI, lider mondial în producția echipamentelor de stocare și condiționare a cerealelor

Tel. 031 / 439.97.46 Tel. / Fax: 021 / 317.05.87 redactie@agrimedia.ro Anul V, Nr. 5 / 2011 (50) Mai 2011 REDACTOR-ȘEF Simona Munteanu simona@agrimedia.ro 0752.24.25.35 031.439.97.46 REDACTORI Ana Mustățea ana@agrimedia.ro 0752.24.25.32

CORECTOR Gabriela Dință MARKETING Gabriela Stănculescu gabriela@agrimedia.ro 0752.24.25.29

Bogdan Mareș

4

3 8

Mai 2011

Prioritatea agriculturii este să producă, pentru a răspunde cerințelor piețelor

Produsele AgCelence® - o nouă eră în protecția culturilor

O noua insectă face pagube uriașe în cultura tomatelor

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011

5


 În dialog cu fermierii

• Care este, după opinia dvs., pa

Viorel Matei, președintele Federației Naționale a Producătorilor Agricoli din România „Avem specialiști extraordinari, un pământ deosebit și microclimat favorabil pentru dezvoltarea agriculturii, însă cei care sunt la cârma țării nu știu să valorifice aceste lucruri sau, mai bine zis, nu vor. Sunt țări care nu au condițiile noastre, însă Guvernul și toate partidele care s-au succedat s-au interesat de această ramură și au sprijinit-o. Noi, în ultimii 20 de ani, am distrus tot ce însemnă industria agroalimentară. Partidele politice își aduc aminte de agricultură doar în campaniile electorale și spun că este singurul sector prioritar care poate salva țara. Acesta este paradoxul: avem o țară bogată, dar nu și stăpâni pe măsură. De ce nu s-a făcut legea creditelor agricole, pentru ca fermierii să beneficieze de credite cu dobânzi mici? De ce nu preluăm un model din UE pentru a dezvolta agricultura românească? România va fi afectată de criza alimentară și acest lucru nu este un paradox dacă analizăm economic. Media de susținere pe unitatea de măsură este de 86 de euro, pe când vechile state membre beneficiează de 320 de euro. Cheltuielile de producție în România sunt mai mari cu 40% față de cele din UE. Noi suntem pe o piață europeană comună, însă nu beneficiem cu toții de aceleași drepturi. Franța are, pe lângă schemele standard de ajutor, 12 sisteme mascate de sprijin care să stimuleze producția. Fermierii de acolo au credite cu doar 2% dobândă. Vă întreb: cine n-ar investi în aceste condiții?”

6

Mai 2011

Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine - Maramureș

„Paradoxul este acela că încă mai sunt producători agricoli și crescători de animale în această țară, cu toate piedicile care le sunt puse în cale. Uniunea Europeană www.agrime acordă sprijin României pentru dezvoltarea sectorului și susținerea agricultorilor - bani de care nu beneficiem din cauza modului în care funcționează instituțiile statului. Trebuie să returnăm UE aproximativ 80 de milioane de euro pentru că nu s-au utilizat în mod corect aceste fonduri. Criza economică a afectat pe toată lumea, drept urmare nici sectorul laptelui nu a scăpat de efectele sale. Anul trecut, i-au fost alocate României, din bugetul UE, aproximativ 5 milioane de euro pentru sprijinirea producătorilor afectați de criza economică. Mulți crescători nu au putut beneficia de acest ajutor din cauza normelor greoaie elaborate de statul român. De asemenea, termenul stabilit pentru depunerea cererilor nu a fost suficient, fapt pentru care am cerut o prelungire a acestuia. Deși perioada a fost mărită, oamenii nu au avut timp suficient să depună cererile și, din păcate, a trebuit să dăm înapoi UE suma de 1 milion de euro. Un alt paradox este acela că, atunci când cresc prețurile la alimente, toată lumea arată spre producători. Supermarketurile, marii retaileri, nu acceptă să aibă un profit mai mic de 40% din preț, procesatorii de 15-20%, iar singurii care trebuie să meargă în pierdere sunt agricultorii. Consider că statul ar trebui să susțină mai mult producătorii, pentru că prețurile la inputuri, la motorină etc. au crescut.”


paradoxul agriculturii românești?

Nicolae Sitaru, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România

„Paradoxul este că avem teren agricol foarte bun și scoatem producții atât de mici. Nu știm să speculăm, în sens pozitiv, acest lucru. Să tragem foloasele și să exploatăm la maximum pământul pe care îl avem. Sunt mulți amatori în acest domeniu și mai puțini profesioniști. Ducem lipsă de profesioniști, atât de mult cât ducem lipsă de finanțare și programe. Sistemul de irigații din România este distrus. Facem muncă de sisif când lăsăm să curgă apa de la nord la sud, apoi să o pompăm iar pentru a ajunge în nord. Sunt multe probleme în agricultura românească și de cele mai multe ori aceste lucruri nu trebuie bifate ca fiind doar făcute, ci trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a le realiza. În cadrul propriei exploatații, am făcut și anumite greșeli, însă întotdeauna am căutat să găsesc soluții și nu mă plâng. Indiferent de mediul politic, am reușit și voi reuși să obțin producții performante.”

Ana MUSTĂȚ MUSTĂȚEA USTĂȚEA USTĂȚ ĂȚEA

„Singurul paradox al agriculturii românești este acela că avem condiții pedoclimatice dintre cele mai bune și nu facem nimic. Nu valorificăm aceste resurse pentru că nu avem pârghii financiare, dar și politice care să ducă la acest lucru. Partidele politice care au fost și sunt la putere nu au sprijinit acest sector. Nu trebuie să uităm nici faptul că fermierii români nu sunt atât de uniți pe cât ar fi trebuit. Toate aceste lucruri au dus la acest rezultat, la starea actuală din agricultura României.”

Mihai Afiliu, manager general SC Afiliu Trans SRL

www.agrimedia.ro

Mai 2011

7


În cadrul conferinței de presă organizate la sediul MADR la data de 10 mai, dl Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, a vorbit despre proiectul privind amenajarea complexă a canalului Siret-Bărăgan. Acesta figurează între primele 10 obiective prioritare de investiții ale Guvernului.

MADR caută parteneri privați pentru amenajarea canalului Siret-Bărăgan Canalul are o lungime de 190 km, cu un debit între 50-200 mc/s și va putea alimenta o suprafață de aproximativ 500 mii de hectare, dintre care 420 mii ha sisteme noi și 80 mii ha prin racordarea unor sisteme existente cu sursa de alimentare în râul Siret. Costurile totale ale proiectului se ridică la suma de 3,6 miliarde de euro, după o estimare realizată în anul 2003. În opinia ministrului Agriculturii, prin realizarea canalului și a amenajărilor pentru irigații se vor putea obține sporuri anuale de recoltă semnificative. Spre exemplu, la grâu s-ar obține un spor de 330 mii de tone, la porumb de 513 mii de tone, floarea-soarelui de 60 mii de tone, la soia de 32 mii de tone etc. Echivalentul acestor sporuri de recoltă la prețul mondial al pieței este de aproximativ 120 de milioane euro/an. Potrivit dlui Tabără, acest lucru va conduce la eliminarea importurilor de cereale și se pot crea chiar disponibilități pentru export. Un avantaj major al realizării canalului este economia de energie electrică. „Trebuie să schimbăm filozofia de a pompa apă din Dunăre cu costuri de energie electrică mari. Dacă venim cu această investiție, vom face o economie majoră de energie electrică, deoarece apa va avea o curgere gravitațională. Energia electrică necesară va fi cu aproximativ 2-4 ori mai mică decât cea 8

Mai 2011

utilizată la suprafețele deja amenajate”, a declarat ministrul Agriculturii. În urma acestui proiect, economia de energie electrică va fi de 35 GWh/an, adică echivalentul a 2,25 milioane euro/an. Canalul va putea avea un impact ecologic favorabil asupra zonei, dar și asupra solurilor, având în vedere că în România aproximativ 6 milioane ha sunt afectate de eroziune. „Anual, pierdem circa 150 de milioane de tone de sol prin eroziune și alte 1,5 milioane de tone de humus - partea cea mai importantă care asigură fertilitatea solului”, a spus ministrul Agriculturii. Realizarea canalului va conduce la dezvoltarea sectoarelor zootehnice, agricole și horticole, precum și la dezvoltarea socioeconomică a zonei. „O puternică dezvoltare va cunoaște industria viei și a vinului, a prelucrării fructelor, având în vedere că regiunea este cea mai importantă zonă viticolă și pomicolă din țară, podgoriile din Vrancea și Buzău fiind renumite și peste hotare”, a afirmat dl Tabără.

Pentru amenajarea canalului Siret-Bărăgan, Ministerul Agriculturii împreună cu cel al Mediului vor să facă www.agrime un parteneriat public-privat. În acest proiect, autoritățile române vor veni cu partea logistică, ceea ce înseamnă că vor pune la dispoziție pământul, iar partenerii privați vor face investițiile necesare și vor beneficia de acea cotă-parte din profit. „Căutăm parteneri privați care să continue amenajarea canalului, deoarece până la km 50 o mare parte din lucrările de tronson sunt realizate”, a precizat dl Tabără. În prezent, doar 5,7 km din canalul Siret-Bărăgan sunt funcționali, iar în curs de amenajare sunt alți 11 km. La sfârșitul lunii iunie, va fi lansat un anunț oficial privind atragerea posibililor parteneri privați. Canalul magistral Siret-Bărăgan este alimentat din acumularea Călimănești, ajungând până la acumularea Dridu, cu posibilitate de alimentare a văii Mostriștea.


www.agrimedia.ro

Mai 2011

9


Noi modificări ale Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a primit oficial, la data de 2 mai 2011, scrisoarea Comisiei Europene de acceptare a celei de-a cincea modificări a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Modificările au vizat următoarele elemente: 1. Modificarea PNDR în vederea finanțării unor acțiuni de investiții pentru diminuarea efectelor inundațiilor și prevenirea acestora, ca urmare a inundațiilor ce au avut loc în vara anului 2010 (introducerea Submăsurii 125 c) Lucrări de construcții, refacere și modernizare a infrastructurii de prevenire și de protecție împotriva inundațiilor și 322 d) Investiții privind lucrări de refacere și modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundații în anul 2010). Sesiunile de depunere de proiecte pentru submăsurile 125 c) și 322 d) se vor desfășura în perioada 1-29 iulie 2011, suma alocată pentru măsura 125 c) este de 62,5 milioane de euro, iar pentru măsura 322 d) de aproximativ 156 milioane de euro. Submăsura 125 c) vizează, în principal, construirea, extinderea infrastructurii agricole și forestiere

afectate de inundațiile din vara anului 2010, refacerea și/sau modernizarea infrastructurii pentru prevenirea și protecția împotriva inundațiilor. În cazul Submăsurii 322 c), vor fi acordate fonduri pentru refacerea și modernizarea drumurilor comunale, podurilor și podețelor, pentru comunele incluse în lista localităților afectate de inundațiile din 2010 din cadrul HG 378/2011. 2. Creșterea sprijinului acordat măsurilor privind utilizarea durabilă a terenurilor agricole (Măsurile 211 și 212), precum și introducerea pachetului 5 Agricultură ecologică în cadrul Măsurii 214 „Plăți de Agromediu”. Pentru Măsura 211 - Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată, valoarea sprijinului acordat crește de la 50 euro/ha la 107 euro/ha. În cazul Măsurii 212 - Sprijin pentru zone defavorizate - altele decât zona montană, valoarea sprijinului acordat crește de la 90 la 94 euro/ha pentru Zone Semnificativ Defavorizate - ZSD, și de la 60 la 80 euro/ha pentru Zone Defavorizate de condiții naturale Specifice - ZDS. Plafoanele enumerate mai sus se aplică plăților aferente campaniei de depunere din anul 2010. Totodată, a fost introdus un nou pachet în cadrul Măsurii 214 „Plăți

de Agromediu”, ce prevede plăți compensatorii pentru fermierii care practică agricultura ecologică, acesta aplicându-se pentru cererile depuse din anul 2011. În cadrul pachetului agricultură ecologică, aplicanții pot beneficia, în funcție de culturile înființate, de următoarele sume: • Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț) - 162 euro/ha/an • Legume (inclusiv ciuperci și cartofi) - 335 euro/ha/an • Livezi - 393 euro/ha/an • Vii - 393 euro/ha/an • Plante medicinale și aromatice - 270 euro/ha/an În urma acceptării din partea Comisiei Europene a modificărilor prezentate mai sus, la data de 4 mai 2011, MADR a transmis o nouă propunere de modificare a PNDR. Aceasta vizează acordarea de avansuri pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală din cadrul axei Leader și modificarea primului criteriu de selecție al Măsurii 125, componenta irigații și alte lucrări de îmbunătățiri funciare, prin extinderea aplicabilității acestuia la OUAI-urile pentru care alimentarea cu apă se face direct de la sursă.

Scăderea TVA și a cotei unice, abia peste 5-10 ani Românii se vor putea bucura de scăderea TVA și a altor taxe abia peste 5-10 ani, după ce statul va îmbunătăți colectarea și

10 Mai 2011

administrarea în sistemul fiscal, a declarat șeful misiunii Fondului Monetar Internațional în România, Jeffrey Franks. „Nu cred în reducerea taxelor în 2012, când deficitul bugetar trebuie să scadă la sub 3% din PIB sau să existe reduceri substanțiale la taxe, pentru că acest lucru ar presupune măsuri severe pe partea de cheltuieli, care cred că nu sunt posibile. Trebuie să fim realiști în această privință”, a răspuns oficialul FMI unei întrebări privind reducerea TVA și a cotei unice. „În timp, în următorii 5 sau 10 ani, sper ca România să aibă o mai bună colectare a taxelor șși să crească eficiența administrării, pentru a putea avea loc reduceri de

TVA, de contribuții sociale și să poată rationaliza și alte taxe”, a adăugat Franks. În privința CAS, reprezentantul FMI a declarat că a convenit cu Guvernul „că trebuie să vedem mai multe date fiscale pe 2011, pentru a ști dacă există suficient spațiu fiscal pentru o asemenea măsură. România trebuie să se asigure că are bani pentru 2011, dar și pentru 2012 înainte de a lua măsura reducerii CAS”. Potrivit FMI, România are nevoie de un sistem mai eficient și mai simplu de taxare, iar pentru atingerea acestui obiectiv Guvernul trebuie să ia măsuri serioase pentru combaterea economiei subterane.

www.agrimedia.ro


Schemă temporară de finanțare de până la 15.000 de euro

Comisia Europeană a autorizat joi, 21 aprilie 2011, o schemă temporară pentru acordarea unor ajutoare, de până la 15.000 de euro, fermierilor din România. În 2010, mai multe state membre UE, printre care și România, au solicitat Comisiei Europene prelungirea aplicării Cadrului comunitar temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanțare, în contextul actualei crize financiare și economice (Cadrul temporar), argumentând că efectele acestei crize se resimt și în 2011 în multe sectoare economice, printre care și în agricultură. Prezenta schemă a fost notificată de România în decembrie 2010, aceasta adresându-se fermierilor din domeniul producției primare de produse agricole și reprezentând o subvenție directă, per hectar și unitate vită mare. Prin această notificare, autoritățile au demonstrat că fermierii români din toate sectoarele agricole se confruntă

www.agrimedia.ro

cu o lipsă acută de capital, în condițiile creșterii constante de prețuri la inputuri, exploatațiile cele mai afectate fiind cele care au investit și care aplică tehnologii agrotehnice mecanizate, în scopul obținerii de produse agricole primare destinate comercializării. Acestea se regăsesc atât în sectorul vegetal, horticol, cât și în cel zootehnic. Pentru ajutorul temporar, Ministerul Agriculturii are alocate resurse financiare pentru punerea în aplicare, iar conform prevederilor comunitare, ajutorul se va acorda până la finalul anului 2011. De asemenea, MADR are în pregătire o altă schemă de ajutor de stat adresată producătorilor agricoli afectați de organismele de carantină dăunătoare culturii cartofului, în baza OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 74/2010. Eligibilitatea este dată în primul rând de utilizarea de sămânță de cartof certificată la înființarea culturii. Instituirea acestei scheme se va face cu respectarea prevederilor fitosanitare naționale în domeniu, care transpun o serie de directive comunitare, respectiv Ordinul MADR nr. 912/2004 privind controlul putregaiului inelar al cartofului, produs de Clavibacter michiganensis ssp. Sepedonicus, și a Ordinului MADR nr. 586/2007 privind controlul putregaiul brun al cartofului, produs de bacteria Ralstonia solanacearum. Ajutorul de stat prevăzut reprezintă acordarea unei despăgubiri producătorilor de cartofi a căror producție a fost declarată contaminată de către inspectorii fitosanitari din cadrul unităților fitosanitare, în urma analizelor efectuate de Laboratorul Central Fitosanitar. Având în vedere procedurile tehnice de punere în aplicare a schemei, MADR apreciază că finanțarea se va acorda la finalul anului 2011, sau cel mai târziu în primul trimestru al anului 2012.

Mai 2011 11


Valeriu Steriu, numit președinte al Comisiei Prezidențiale pentru agricultură

Președintele Traian Băsescu a semnat la data de 13 aprilie decizia de numire în funcția de președinte al Comisiei prezidențiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România a dlui Valeriu Steriu. Șefia acestei comisii a mai fost deținută în trecut de fostul ministru al Agriculturii Mihail Dumitru și de Dacian Cioloș, în prezent comisar european pentru agricultură. Valeriu Steriu a fost ales în 2008 deputat PSD+PC de Olt, în Circumscripția electorală 30, unde a primit 57% din voturi. La 18 ianuarie 2010, a demisionat din Partidul Social Democrat și s-a alăturat Grupului Independenților. În Camera Deputaților, a ocupat funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice (până la 2 martie 2010). Este membru al Comisiei parlamentare de anchetă privind situația sistemelor de irigații, precum și a altor sectoare de îmbunătățiri funciare. În prezent, Valeriu Steriu este membru al Biroului Politic Permanent Național al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) și vicepreședinte al formațiunii. Totodată, la data de 20 mai 2010 a fost desemnat purtătorul de cuvânt al deputaților și senatorilor independenți, membri ai UNPR. În perioada 2001-2005, a fost secretar de stat pentru integrare europeană și relații internaționale, în cadrul Ministerului Agriculturii. În această funcție, s-a ocupat cu coordonarea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru capitolele de agricultură, pescuit și capitolul de mediu, precum și cu coordonarea activității de elaborare a cadrului legislativ al programelor de dezvoltare rurală specifice. 12 Mai 2011

La Trifești, cultura cartofului găsește condiții prielnice Unul dintre fermierii de top ai județului Iași este dl Vasile Lungu, administrator al societății Agricola Astra din localitatea Trifești. Societatea a luat ființă în anul 2001 și de atunci activitatea fermei a înregistrat un ritm de creștere continuu, prin mărirea suprafețelor agricole aflate în exploatare, prin dotarea cu tehnică mai performantă și, nu în ultimul rând, prin creșterea producției și a rezultatelor economice. Obiectul principal de activitate al societății îl reprezintă cultivarea cerealelor. În afară de cultură mare, în cadrul societății există și culturi horticole, precum o plantație viticolă și o pepinieră pomicolă. Una dintre culturile de care dl Lungu este atașat este cea de cartof, pe care a introdus-o în asolamentul fermei în urmă cu 5 ani.

Suprafață în creștere

Deși județul Iași nu este zona cea mai favorabilă culturii cartofului, dl Lungu a început să aibă încredere în această plantă, ca urmare a unei colaborări cu două companii olandeze: HZPC, specializată în producerea, cultivarea și vânzarea cartofului de sămânță, și compania APH, axată pe comercializarea utilajelor specifice cultivării cartofului. La început, în anul 2006, a plantat o suprafață de circa 45 de hectare și, ca urmare a rezultatelor bune înregistrate, cultura a început să ocupe în asolamentul exploatației agricole o suprafața din ce în ce mai mare. „În prezent, cultura de cartof ocupă o suprafață totală de circa 115 ha, în care sunt incluse și loturile semincere”, a precizat dl Lungu. Pe lângă activitatea de multiplicare la cultura cartofului, societatea Astra Trifești este specializată și în producerea de sămânță de porumb, grâu, floarea-soarelui și soia. Pentru a obține producții competitive, dl Lungu aplică o tehnologie performantă, iar pe partea de protecție integrată colaborează cu firma NaturEvo, care furnizează soluții tehnice și produse adaptate condițiilor specifice ale fermelor agricole. Pe lângă aplicarea de îngrășăminte chimice și produse de protecție, un rol

important în reușita culturii l-a avut alegerea celor mai potrivite soiuri de cartof, care se pretează zonei respective. Pentru a folosi cele mai bune varietăți, dl Lungu a realizat încă de la început, împreună cu HZPC, un lot demonstrativ cu mai multe soiuri de cartof. Pe măsură ce suprafața cultivată cu cartof s-a mărit, parcul tehnic al fermei a început să cuprindă utilaje specifice acestei culturi, precum freza specială cu modelator pentru biloane, mașina de recoltat etc. Un proiect important de care ne-a vorbit dl Lungu, pe care l-am întâlnit în cadrul Adunării Generale a membrilor LAPAR din acest an, constă în achiziția mai multor utilaje necesare în fermă. „În această lună, în mai, finalizez acest proiect, care constă în modernizarea parcului de mașini și utilaje agricole și construirea unor spații, valoarea sa totală ridicându-se la suma de 1.028.000 de euro. În ceea ce privește utilajele, am cuprins în proiect achiziția unei combine marca Fendt, modelul 6350 C, a unor pluguri Rabe și a unor remorci tehnologice cu o capacitate de încărcare de 18 tone. Am construit și un un atelier, un magazin și o platformă tehnologică”, a afirmat administratorul societății Astra. O altă realizare recent finalizată este modernizarea sistemului de irigații. „Am continuat să investesc în sistemul de irigații, am cumpărat 18 pivoți, iar acum suprafața pe care acest sistem o deservește a ajuns la 1.500 de hectare”, a afirmat dl Lungu. Ultimele noutăți cu privire la cultura cartofului vor fi prezentate în cadrul evenimentului „Ziua Cartofului”, organizat în fiecare an la Trifești și despre care putem spune că a devenit deja o tradiție.

Vasile LUNGU

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 13


Prioritatea agriculturii este să producă, pentru a răspunde cerințelor piețelor Ing. Daniel BOTĂNOIU, director executiv FNPAR Reunit la Bruxelles la data de 27 aprilie 2011, Consiliul de Administrație al Confederației Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) ține să reamintească importanța și necesitatea unei agriculturi, în special a unei producții europene de porumb cât mai producative, competitive și care să dispună de diferiții factori de producție, pentru a avea astfel capacitatea de a răspunde cererii existente pe piață: alimentația umană, furajarea animalelor, utilizarea nonalimentară și exporturile. Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM) reunește organizații din Germania, Franța, Italia, Spania, România (Federația Națională a Producătorilor Agricoli din România FNPAR), Portugalia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia. În 2010, porumbul din UE a fost cultivat pe 13,5 milioane de hectare, din care: 8 milioane de hectare pentru porumbul boabe, 5,4 milioane de hectare pentru porumbul furaj, 103.000 hectare pentru sămânță și 48.000 ha pentru porumb dulce. Această solicitare a CEPM răspunde celor prealabile înaintate către Comisie cu privire la PAC, negocierilor internaționale în curs, factorilor de producție, reglementărilor referitoare la noi debușee nonalimentare. Referitor la PAC și la reforma sa după 2013, CEPM insista pe importanța agriculturii europene de a produce și a contribui astfel la echilibrul alimentar mondial. Acesta implică, cu privire la provocările la care trebuie să răspundă agricultura UE, un buget agricol consistent, care să aibă primul pilon dominant și să răspundă priorităților referitoare la susținerile directe. Plățile directe trebuie să fie coerente între statele membre, 14 Mai 2011

iar acestea trebuie să fie gestionate de o manieră durabilă, ținând cont de obiectivele economice diferite, precum și de susținerea diferită care există în prezent. În materie de „ecologizare”, trebuie să ne asigurăm că regulile instituite nu sunt obstacole în calea productivității exploatațiilor agricole. Ținând cont de bunurile publice și serviciile de mediu înscrise în cadrul primului pilon inițial al PAC, am putea discuta despre o susținere simplificată, în cadrul condiționalității, bazată pe norme de bune practici agricole și de mediu obligatorii, iar pe de altă parte, de măsuri complementare remunerate și care sunt alese de către agricultori din cadrul listei existente la nivel european. Cu privire la negocierile comerciale între UE și țările membre MERCOSUR (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), CEPM se opune noilor concesii referitoare la porumb, care ar putea fi create pe baza acordurilor ce pot fi încheiate. Piața europeană este foarte deschisă și sistemul actual permite evitarea dumpingului asupra prețului, în situația în care scade, și fără însă a urmări indicele de inflație, în situația în care crește. Deschiderea pieței europene de porumb va avea grave consecințe, în cazul intrărilor masive de porumb de origine braziliană și argentiniană, ceea ce va duce la consolidarea concentrării ofertei mondiale de porumb. Această deschidere va împiedica Europa să-și producă autosuficiența, chiar dacă potențial există, rezultând în timp o dublă dependență a filierei de producere a furajelor pentru animale europene, pentru soia și porumbul din această parte a globului, și va determina SUA să solicite aceleași concesii la intrarea pe piața unică a porumbului lor. Cu privire la factorii de producție, CEPM reamintește menținerea unei oferte fără distorsiuni în interiorul UE, a diferitelor

instrumente care există, pentru a răspunde obiectivelor legate de productivitate, de calitate și de competitivitate. Este vorba, în particular, de organismele modificate genetic, de produsele de protecție fitosanitară și de irigații. FNPAR le solicită autorităților naționale și europene, pe baza mizei strategice reprezentate de dosarul OMG din această perioadă, eliminarea distorsiunilor majore dintre UE și restul statelor terțe concurente. FNPAR amintește faptul că OMG-urile permit formularea unui răspuns față de presiunea anumitor dăunători, în special Diabrotiva virgifera Le Conte, care reprezintă o provocare majoră pentru producătorii de porumb din UE. Referitor la energia regenerabilă, CEPM salută inițiativa de a întocmi Planurile Naționale de Acțiune pentru dezvoltarea biogazului în perioada 2010-2020. Pentru FNPAR, porumbul, care are bune calități metanogene, poate contribui eficace, respectând dezvoltarea durabilă, la creșterea producției de biogaz în UE. FNPAR ține să alerteze instanțele europene asupra întârzierilor în materie de punere în practică a criteriilor de durabilitate în statele membre, dar și la nivel european. Rezultă astfel o perturbare în funcționarea piețelor și a filierelor biocarburanților, riscul de distorsionare a concurenței în competiția cu țările terțe. Ținând cont de viitoarea recoltă, FNPAR solicită Comisiei Europene să întreprindă demersurile necesare pentru a preveni întârzierile suplimentare ce pot apărea, în vederea asigurării recunoașterii mult mai rapide a schemelor voluntare pentru durabilitate, în cazul biocarburanților.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 15


Tehnologia Clearfield a fost lansată în România în anul 2005 și aparține companiei germane BASF, care operează în industria chimică. Ca urmare a dezvoltării erbicidului Pulsar, cu spectru larg de acțiune, firmele de semințe au început să investească în crearea de noi hibrizi de floarea-soarelui toleranți la acest produs.

Ana MUSTĂȚEA

Limagrain susține tehnologia Clearfield Una dintre aceste firme este Limagrain, care deține în catalogul de semințe din acest an patru hibrizi de floarea-soarelui ce pot fi cultivați în sistem Clearfield. Unul dintre hibrizii din portofoliu este destinat pieței uleiului, deoarece are un conținut ridicat de acid oleic. Potrivit firmei franceze producătoare de semințe, hibrizii LG HO au un conținut în acid oleic între 87 și 90%. Deși piața autohtonă a hibrizilor high-oleici de floarea-soarelui este deocamdată una scăzută, de 5-6% (spre deosebire de Franța, care are 60%), aceasta va cunoaște o evoluție pozitivă în viitor. „Limagrain este pregătită pentru această piață, avem hibrizi performanți și, mai mult, suntem prima companie care aduce hibrizi high-oleici de floarea-soarelui ce pot fi cultivați în sistem Clearfield. Am renunțat la hibridul clasic Rimisol și am adus acest hibrid, denumit LG 54.51 HO CL”, a afirmat dl Markus Salmen, director regional al Limagrain, în cadrul unui simpozion de promovare organizat la Brăila. LG 54.51 HO CL este un hibrid semitimpuriu, Clearfield, de tip linoleic, are plante înalte, cu capitul bine dezvoltat, bine fecundat, este rezistent la noile rase de mană (Plasmopara Helianthi) și prezintă toleranță bună la Phomopsis și Sclerotinia de capitul. Prin tratamentul cu Pulsar 40, hibridul capătă rezistență la rasele cunoscute de lupoaie (Orobanche cumana). Hibridul prezintă stabilitate în producție și are un stay-green foarte bun, plantele rămân verzi până aproape de recoltare. Densitatea recomandată la semănat este de maximum 55.000 plante/ha. Un alt hibrid Clearfield oferit de Limagrain 16 Mai 2011

este LG 55.43, caracterizat printr-un potențial genetic de producție ridicat. Pe lângă toleranță la Phomopsis și Sclerotinia, hibridul prezintă rezistență genetică la rase de Orobanche mai virulente decât rasa F. O altă caracteristică a hibridului este buna flexibilitate în condiții diferite de cultură. LG 56.58 CL este un hibrid semitimpuriu, de talie medie/înaltă, este rezistent la noile rase de mană, prezintă toleranță bună la Sclerotinia și Phomopsis și este rezistent la Orobanche cumana prin tratamentul cu imidazolinon. Hibridul are o productivitate bună și un conținut ridicat în ulei. Densitatea recomandată este de 50.000-55.000 plante/ha. Cel de-al patrulea hibrid de floarea-soarelui Clearfield oferit de Limagrain este LG 56.63. Acest hibrid este, prin IMI-tratament, rezistent la lupoaie și prezintă toleranță crescută la Phomopsis și Sclerotinia. Testele organizate în Ialomița, Arad și Constanța arată că hibridul realizează o producție cuprinsă între 3 și 4 tone/ha. În privința tehnologiei Clearfield, directorul Limagrain România, dl Pierre Jarreau, a afirmat următoarele: „Suntem promotorii sistemului Clearfield. Am intrat pe piață cu acești hibrizi în colaborare cu BASF și am avut încredere de la început în acest sistem, care s-a dovedit a fi o tehnologie foarte bună. Mulți fermieri români au adoptat această tehnologie la cultura florii-soarelui.”

Un erbicid eficient

Erbicidul Pulsar asigură controlul postemergent pe scară largă al buruienilor (chiar și al celor mai dificil de combătut, cum sunt Ambrosia spp, Xanthium

spp. sau Orobanche spp.), pe parcursul întregului sezon, printr-o singură aplicare. Este primul erbicid selectiv cu aplicare postemergentă, cu spectru larg de control al buruienilor, utilizat în sistemul Clearfield, prin care se combate o gamă variată de buruieni, atât unele dicotiledonate, cât și monocotiledonate. Imazamox, substanța activă din erbicidul Pulsar, este cel mai nou membru al grupei de erbicide imidazolinone. Datorită eficienței sale, manifestate în condiții foarte diferite, imazamox a devenit cel mai important erbicid din întregul sistem de producție Clearfield din Europa.

Tehnologie cu hibrizi convenționali, nemodificați genetic

Sistemul de producție Clearfield este o soluție agricolă inovativă, care oferă fermierilor ceea ce au nevoie pentru creșterea eficienței și a succesului: extinderea în controlul buruienilor, creșterea calității culturilor și a potențialului productiv. Acest sistem de producție este special creat pentru hibrizii performanți, rezistenți la erbicide imidazolinonice, rezultatul fiind un sistem erbicid+sămânță nemodificată genetic, alternativă pe care fermierul se poate baza pentru un control eficient al buruienilor și pentru creșterea potențialului productiv. În prezent, BASF dezvoltă parteneriate cu companii de semințe cu cel mai larg portofoliu de specii nemodificate genetic tolerante la erbicide și sprijină această tehnologie datorită importanței ei pentru fermieri. Sistemul a fost dezvoltat utilizând metodele clasice de ameliorare.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 17


În comunicarea sa din 2010, Comisia propune acordarea plăților directe din primul pilon, o dată cu respectarea măsurilor de mediu, prin susținerea acelor măsuri de mediu aplicabile pe întreg spațiul comunitar. Trebuie amintit faptul că respectarea prevederilor de mediu nu este un element nou în Politica Agricolă Comună. Începând cu anul 1990, agricultorii s-au confruntat cu o serie de noi reglementări și măsuri destinate să protejeze mediul, iar în anul 2005 au fost introduse prevederile legate de condiționalitate.

Proiect de PAC după 2013 - Măsuri de ecologizare (II) Ing. Daniel BOTĂNOIU, director executiv FNPAR

Așa cum am precizat în numărul anterior al revistei „Agrimedia”, publicăm în această ediție „Propunerile specifice pentru măsurile care vizează promovarea creșterii verzi”.

a) simplificarea: introducerea măsurilor de „ecologizare” nu trebuie să se traducă prin creșterea cheltuielilor administrative suplimentare ale agricultorilor, dar nici să ducă la creșterea numărului de controale în exploatațiile agricole. b) bugetul: fără o creștere a

bugetului alocat PAC, propunerile de „ecologizare” înaintate de Comisie riscă să fie finanțate din anvelopa financiară a plătilor directe. Aceasta va duce la apariția de noi probleme, ce va influența venitul agricultorilor, care este deja scăzut, ca urmare a aplicării altor măsuri, și care face obiectul discuțiilor în contextul viitoarei PAC după 2013. O reducere sau o reducere cumulativă a plăților directe, primite de numeroși agricultori individuali, este influențată de: • Reducerea bugetului general al PAC; • Repartizarea plăților directe; • Trecerea de la plățile istorice ale plăților naționale/regionale la o taxă forfetară; • Trecerea de la o plată unică pe suprafață 18 Mai 2011

la o plată unică pe exploatație; • Utilizarea de până la 10% din anvelopa plăților directe pentru plățile aferente art. 68, inclusiv primele pentru vacile alăptante și pentru ovine; • Utilizarea a x% din bugetul PAC pentru noi măsuri de asigurare a riscurilor pentru pierderile de venit (în plus față de regimul actual prevăzut în art. 69/70). Toate măsurile noi trebuie să aibă un efect pozitiv asupra venitului agricultorilor, conștienți fiind că acestea nu necesită o finanțare suplimentară semnificativă. Fondurile necesare pentru măsurile de „creștere verde” trebuie să fie limitate (suma echivalentă a 10% din anvelopa actuală a plăților directe). Statele membre trebuie să adauge și ele suma echivalentă a x% (10%) din anvelopa plăților lor directe pentru măsurile de creștere verde. Bugetul actual, rezultat din modulare, al statelor membre trebuie luat în considerare numai dacă se are în vedere crearea unui astfel de fond. Măsurile de „creștere verde” trebuie să fie finanțate 100% de către UE.

și eficace (menținerea capacității de producție, administrarea eficace a resurselor, creșterea productivității) și să aibă un impact pozitiv asupra mediului, dincolo de cerințele reglementare (pentru biodiversitate, calitatea solului/apei/ aerului). Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este în beneficiul mediului, iar pe viitor ar trebui să fie și în beneficiul agricultorilor (sunt angajamente în termene de reducere și/sau credite carbon). Ar trebui să se ia în calcul măsurile de promovare a condițiilor de bunăstarea animalelor, care au depășit cu mult cerințele comunitare. O listă cu aceste măsuri ar trebui elaborată la nivel european, iar statele membre ar trebui să aibă puterea de a propune aceste măsuri pentru a fi incluse în acestă listă. Câmpul de aplicare a măsurilor trebuie să țină cont de diferitele condiții regionale și sectoriale din UE, precum și de

c) Tipuri și câmpuri de aplicare a măsurilor: măsurile din lista

europeană trebuie să ducă la promovarea creșterii verzi, adică să contribuie la obținerea unei producții competitive

www.agrimedia.ro


faptul că agricultorii trebuie să primească plățile directe pentru a putea participa la implementarea acestor măsuri. Agricultorii sunt cei care știu cel mai bine ce măsuri trebuie adoptate pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu din exploatațiile lor. Ei sunt cei care vor aplica din listă acele măsuri cu impact semnificativ pentru mediu. Lista trebuie să conțină măsuri cu caracter anual și multianul (în acest caz, angajamentul agricultorilor trebuie să fie multianual, cu condiția ca plățile directe să fie anuale). Anumite măsuri de agromediu din axa 2 pot fi integrate în măsurile de creștere verde.

a) Eligibilitatea și sancțiunile:

doar agricultorii care primesc plăți directe, din primul Pilon, vor putea beneficia de finanțări pentru „creșterea verde”. În noua PAC, doar agricultorii în activitate, agricultorii care contribuie de o manieră sau de alta la producția agricolă a UE trebuie să primească plăți directe, la fel cum pot participa la măsurile de creștere verde. Acest lucru este menționat ca obiectiv al creșterii verzi: promovarea

unei producții competitive și eficace care furnizează, în egală măsură, beneficii de mediu. Nu trebuie să avem sancțiuni suplimentare în caz de neaplicare a măsurilor de creștere verde. Agricultorii care aplică deja aceste măsuri cuprinse în lista de „creștere verde” (pentru respectarea cerințelor reglementate național care depășesc cerințele europene) trebuie să poată beneficia de plăți directe pentru creșterea verde.

b) Nivelul plăților: statele membre

trebuie să poată determina nivelul compensațiilor plătite pe hectar (pe stat membru sau pe regiune) pentru fiecare măsură cuprinsă în lista europeană. Aceasta permite statelor membre să țină cont de diferitele niveluri de cost și de prioritățile lor. Obiectivul este acela de a încuraja agricultorii să aplice mai mult de una sau două măsuri. Exceptând cazul în care măsurile vor fi finanțate prin creșterea bugetului PAC, nici un agricultor nu trebuie să primească compensații totale anuale care să depășească reducerea totală a plăților directe la nivelul exploatațiilor lor. Statele membre

trebuie să poată acorda plăți forfetare în locul plăților per hectar, atunci când este cazul, spre exemplu pentru a susține agricultorii mici, și în cadrul măsurilor pentru promovarea normelor mai ridicate, în materie de bunăstarea animalelor.

c) Aplicații și controale:

agricultorii trebuie să poată cere plăți legate de creșterea verde, în cadrul cererii lor, pentru plățile directe. Controlul trebuie să fie integrat în controlul actual. „Ecologizarea” nu trebuie să antreneze controale suplimentare în exploatațiile agricole. Dacă bugetul PAC nu va crește, agricultorii care nu implementează măsurile de „ecologizare” vor pierde din venitul lor echivalentul reducerii totale a plăților directe utilizate pentru plata noilor măsuri. Este important ca fiecare măsură să se traducă printr-un beneficiu pentru agricultori, fără de care nu sunt incitați să participe la implementarea acestor măsuri de creștere verde. Trebuie să existe garanția că măsurile promovate și implementate sunt în beneficiul mediului, dar și al agricultorului.

Timac Agro, de 5 ani pe piața românească Timac Agro, filială a Grupului Roullier (Franța), a sărbătorit la data de 11 mai a.c., la Hotelul Intercontinental din București, 5 ani de prezență activă pe piața îngrășămintelor chimice din România. Evenimentul a fost cu atât mai special cu cât Grupul Roullier a împlinit 52 de ani de la înființare. Grupul deține un portofoliu de companii și brand-uri variate, iar

www.agrimedia.ro

domeniiile sale de activitate sunt nutriția vegetală, animală și cea umană. Pe piața națională, Timac Agro s-a remarcat prin produsele de calitate furnizate, adaptate fiecărei culturi și oricărui stadiu de vegetație. Totodată, consultanța și găsirea celor mai bune soluții specifice fiecărei ferme în parte constituie o parte importantă în activitatea de

comercializare a societății. Gama de produse Timac cuprinde fertilizanți granulați de tipul NPK, NP, PK, P, cu macroelemente secundare și microelemente, N+SO3+MgO+CaO de tip Sulfammo, amelioratori nutriționali, îngrășăminte hidrosolubile folosite pentru sistemul de fertirigare și biostimulatori foliari și radiculari. Pentru campania de toamnă, Timac Agro a anunțat că își va mări gama de produse și va avea specificitatea Physio+, cu rol în activarea rădăcinilor și a porilor absorbanți. Această caracteristică a produselor stimulează germinarea și dezvoltarea sistemului radicular, în special în primele fenofaze de creștere a plantelor. Noua gamă de produse va avea denumirea de Eurofertil Plus. Alături de echipa Timac Agro România, condusă de directorul general Adrian Drăgan, la eveniment au participat și reprezentanți ai Timac Agro Internațional, precum Bertrand Totel, director general, Vincent Besnard, director pentru Europa de Sud-Est și Jean Claude Yvin, director departament de cercetare. Mai 2011 19


Vizita comisarului european pentru agricultură, Dacian Cioloș, la Cluj

Dacian Cioloș, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, a vizitat în perioada 6-7 mai 2011 Târgul internațional de agricultură și industrie alimentară AGRARIA de la Cluj, unde, pe lângă discuțiile cu fermierii, oficialul european s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, dar și cu jurnaliștii, într-o conferință de presă de o jumătate de oră. Dacian Cioloș, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, a vizitat în perioada 6-7 mai 2011 Târgul internațional de agricultură și industrie alimentară AGRARIA de la Cluj, unde, pe lângă discuțiile cu fermierii, oficialul european s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, dar și cu jurnaliștii într-o conferință de presă de o jumătate de oră. În opinia domnului Dacian Cioloș, o asemenea expoziție are două obiective. În primul rând, agricultorii vin să se informeze despre noutățile din domeniul utilajelor agricole, din punct de vedere al tehnologiilor și al prețurilor, din domeniul zootehniei, din punct de vedere al raselor de animale cele mai performante, iar în al doilea rând, agricultorii au ocazia să prezinte produsele realizate și cum se face agricultura. Mulți cetățeni din Europa, consumatori, care s-au născut la oraș, nu știu ce înseamnă agricultură și și-o imaginează doar din reclamele de la televizor. La un astfel de târg, agricultorii au ocazia să vină și „să-și vândă meseria”. 20 Mai 2011

Dacian Cioloș este preocupat de neregulile care apar în cheltuirea fondurilor europene pentru agricultură. Comisarul european a explicat ca va colabora cu Ministerul Agriculturii pentru eliminarea situațiilor de fraudă în utilizarea fondurilor europene. „Nu vorbesc de o fraudare a fondurilor, ci de anumite situații specifice, care nu ar trebui să existe. Chiar dacă utilizarea fondurilor de dezvoltare rurală este mai eficientă decât utilizarea fondurilor structurale, pentru că sunt beneficiari mai mici din mediul rural, sunt importante atitudinea, comportamentul, profesionalismul, eficiența celor care lucrează cu aceste fonduri. Am să atrag atenția și am să discut cu domnul ministru Tabară pentru ca aceste lucruri să nu fie tolerate nici macăr în situații izolate”, a precizat Cioloș. La sfârșitul lunii iunie, Comisia Europeană va prezenta perspectivele bugetare pentru perioada 2014-2020. În majoritatea statelor membre, se va pune problema limitării bugetului și cum se va împărți acest buget între politicile tradiționale și noile priorități care există la nivelul UE. Pentru anumite specii de animale pe cale de dispariție la bovine, ovine și altele, comisarul european a precizat că există o susținere financiară din partea Comisiei Europene, prin diferite programe pentru dezvoltare rurală. Statele membre cer această susținere pentru a menține diversitatea raselor. Există specii ca taurul sau bivolul, ale căror strategii și obiective le au fiecare stat membru în parte. Comisia Europeană nu cere nici unui stat membru să renunțe la o anumită specie. Asta o cere piața. Unui producător îi cere sau nu piața să facă o investiție în creșterea caprelor sau a bivolilor și, în măsura în care statele membre solicită un sprijin specific, această solicitare este luată în cadrul programelor care există sau, dacă nu există, în reformele ce se pot introduce. Important este ca România să știe ce vrea, deocamdată nu s-a făcut nici o solicitare specifică.

În regulamentul dezvoltării rurale sunt foarte multe lucruri care se pot face dacă statul membru dorește și le introduce în programul de dezvoltare rurală națională. Fermierii europeni vor fi încurajați să-și creeze fonduri mutuale, a mai precizat comisarul european, în așa fel încât să beneficieze de sprijin în perioadele din an în care veniturile lor scad. Aceste fonduri mutuale ar urma să fie alimentate prin contribuțiile fermierilor, dar vor beneficia și de fonduri europene începând cu anul 2014. Tocmai aceasta este propunerea pentru viitoarea politică de dezvoltare rurală. Din bugetul multianual se pot lua bani pentru un anumit an, când sunt probleme, și pot fi orientați spre un astfel de fond mutual. Vor fi reguli stricte, care vor trebui respectate, pentru o bună funcționare a unui astfel de fond. De asemenea, fondurile europene vor putea contribui pentru inițierea fondului respectiv și apoi pentru alimentarea lui periodică, pentru orice categorie de agricultor. Dacian Cioloș a dat ca exemplu producătorii din industria cărnii de porc. În perioadele în care marfa de pe piață este mai puțină, iar prețurile cresc, veniturile fermierilor sunt cu mult peste prețul de producție. Ei prelevează un anumit procent din aceste venituri și oferă banii fondurilor mutuale. Însă în perioadele în care pe piață este carne de porc din abundență, veniturile fermierilor scad chiar sub prețurile de producție. În aceste perioade, timp de câteva luni, fermierii vor beneficia de susținere financiară din partea fondurilor mutuale. Pentru a încuraja formarea lor, Uniunea Europeană va contribui și ea la susținerea fondurilor cu contribuții financiare. Comisarul european pentru agricultură a afirmat că fondurile mutuale ale agricultorilor vor putea funcționa și ca mijloace de asigurare a veniturilor din agricultură. În prezent, a spus Dacian Cioloș, există anumite fonduri mutuale ale fermierilor care funcționează, la scară mai redusă, într-o serie de state membre ale Uniunii Europene.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 21


În domeniul organismelor modificate genetic, România s-a aliniat legislației Uniunii Europene privind autorizarea cultivării și importului de OMG când a devenit stat membru. După această dată, singura plantă modificată genetic autorizată în cultură a fost și este porumbul Mon 810, cu rezistență la atacul viermelui sfredelitor (Ostrinia nubilalis). Soia MG, tolerantă la erbicide pe bază de glifosat, a fost interzisă, iar acest lucru a însemnat o lovitură grea pentru fermierii români, iar pentru țară, transformarea din producător în importator net de soia și șroturi de soia.

Acces limitat la biotehnologii În România, soia modificată genetic a început să fie cultivată în 1999. Timp de șapte ani, agricultorii s-au convins de beneficiile pe care această plantă le poate asigura, atât sub aspect economic, cât și agronomic. Interzicerea culturii modificate genetic a dus la scăderea suprafețelor ocupate cu soia. „Începând cu anul 2007, suprafața cultivată cu soia convențională a scăzut de aproximativ patru ori”, a afirmat dl

22 Mai 2011

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, în cadrul unei conferințe de presă. Din cauza sensibilității mari la îmburuienare a culturii de soia convenționale și favorizarea creșterii rezervei de buruieni din sol, această plantă ocupă suprafețe mici. În perioada 20082010, suprafețele cultivate cu soia clasică s-au situat, în medie, între 50.000 și 65.000 ha, iar pentru anul 2011, suprafața estimată este de aproximativ 68 mii de hectare. În privința condițiilor pedoclimatice, România este printre puținele state membre ale Uniunii Europene care beneficiează de cele mai favorabile condiții pentru cultura de soia. În opinia ministrului Agriculturii, reluarea cultivării soiei MG ar putea contribui la creșterea suprafețelor, și nu numai. „Suprafețele ar crește la peste 500.000 ha (până la 1 milion ha), ceea ce ar permite și creșterea livrărilor de soia modificată genetic pe piața comunitară. Anual, importăm circa 500 de mii de tone de soia și șroturi de soia din țări terțe precum Brazilia, Argentina etc., în schimb noi am putea produce 2 milioane de tone. În anul 2010, România a importat soia și șroturi de soia în valoare de 138,5 milioane de euro. Așadar, din punct de vedere economic, România a devenit doar piață de desfacere, nu și producător. Uniunea Europeană importă anual 40 de milioane de tone. Datorită condițiilor favorabile culturii de soia, România este singura țară care poate produce la

nivel industrial”, a afirmat dl Tabără. Ministrul Agriculturii a precizat că, prin interzicerea cultivării soiei MG, România pierde anual circa un miliard de euro. Țările care au autorizat cultivarea de plante modificate genetic s-au dezvoltat și au devenit jucători importanți pe piața agricolă internațională. „Țări precum Brazilia, Argentina, China, Australia sau Canada nu mai pot fi neglijate. Ele au devenit foarte competitive deoarece costurile de producție la plantele MG sunt cu 40% până la 60% mai scăzute față de cele înregistrate la culturile convenționale”, a spus dl Tabără. Ministrul Agriculturii a afirmat că bătălia este pentru acceptarea în cultură a soiei MG, deoarece este cea mai profitabilă plantă. „Reintroducerea culturii de soia modificată genetic este cerința majorității fermierilor români, solicitare pe care eu nu am putut să o ignor. (...) Fermierii români nu au avut nevoie de argumente venite din alte părți pentru a fi convinși de beneficiile culturilor modificate genetic, ci ei înșiși, din propria lor experiență, solicită reintroducerea culturii de soia modificată genetic, în baza rezultatelor pe care le-au obținut până în anul 2007, când au cultivat-o. Reluarea cultivării soiei modificate genetic este necesară atât din punct de vedere agronomic, cât și din perspectiva asigurării, din producția internă, a necesarului de proteină vegetală destinată sectorului zootehnic”, a mai adăugat dl Tabără.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Tendințe pe plan european

Comisia Europeană a lansat o propunere de regulament, care are în vedere amendarea Directivei 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, pentru a da posibilitatea statelor membre de a interzice sau restricționa cultivarea OMG autorizate pe teritoriul acestora, folosind alte argumente decât cele legate de evaluarea riscului de mediu și sănătatea oamenilor. La data intrării în vigoare a Regulamentului de amendare a Directivei 2001/18, statele membre vor fi libere să restricționeze sau să interzică cultivarea unui OMG sau a tuturor OMG autorizate în anumite zone sau în totalitate pe teritoriul acestora. Acest amendament va fi aplicabil tuturor OMG autorizate pentru cultivare în UE. În conformitate cu această propunere de regulament, statele membre

pot adopta măsuri de interzicere/ restricționare doar a cultivării OMG. Statelor membre nu le va fi permisă adoptarea de măsuri împotriva importului și/sau comercializării în UE a semințelor modificate genetic autorizate. Statele membre care intenționează să adopte asemenea măsuri trebuie să le comunice celorlalte state membre și Comisiei Europene cu o lună înainte de adoptare, în scop de informare. De la data lansării de către Comisia Europeană a propunerii de regulament a avut loc o serie de reuniuni, în care s-au ridicat probleme legate de baza legală a proiectului de regulament, compatibilitatea cu regulile OMC și ale pieței interne. Pentru lămurirea tuturor aspectelor ridicate, președinția belgiană a Uniunii Europene a creat, la nivelul Consiliului, un grup de lucru adhoc privind OMG, în care se discută propunerea de regulament. Discuțiile continuă și în această perioadă.

Mai 2011 23

Ana MUSTĂȚEA

Autorizarea cultivării plantelor modificate genetic, dar și autorizarea importului de OMG din țări terțe se realizează la nivel comunitar, în procedura de vot fiind implicate toate cele 27 de state membre ale UE. „Chiar dacă fermierii români își doresc reintroducerea în cultură a soiei modificate genetic (la nivel european autorizată doar pentru consum, nu și pentru cultivare), acest aspect nu poate fi legiferat în România, deoarece autorizarea se realizează la nivel european. Menționez că în cele șapte luni de când sunt la conducerea MADR nu s-a discutat în cadrul Consiliilor de Miniștri ai Mediului nici un proiect de decizie privind autorizarea cultivării vreunei plante modificate genetic”, a afirmat ministrul Agricullturii. Notificarea depusă de compania Monsanto în octombrie 2005 pentru autorizarea cultivării pe teritoriul UE a soiei modificate genetic se află în faza finală de evaluare la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA). Aceasta este etapa premergătoare elaborării Deciziei Comisiei/Consiliului privind autorizarea cultivării și apoi votul statelor membre.


Deși mai sunt câteva zile până la începerea celei de-a 8 ediții a expoziției RomAgroTec, organizatorii se gândesc deja la ediția de anul viitor. Aceasta va avea aceeași locație cu care fermierii, dar și expozanții sunt deja obișnuiți: DN2, km 25, localitatea Lilieci, județul Ilfov. Perioada de desfășurare este 24-28 mai 2012.

Elena NEACȘU

RomAgroTec 2011, la a 8-a ediție

Pentru a prezenta ultimele noutăți ale expoziției RomAgroTec 2011, am stat de vorbă cu organizatorul expoziției, doamna Elena Neacșu, director general Carre Promotion.

Expoziția RomAgroTec este poziționată acolo unde am muncit să fie, în cei 8 ani de activitate. Totul a început ca un fapt și o întâmplare, iar acum este o certitudine, pentru că din întâmplări provin cele mai frumoase certitudini. Este o certitudine care se întinde pe 9 ha, care par puține în comparație cu alte evenimente, dar sunt 9 ha reale, care au crescut în timp, de la an la an, pentru că am vrut să fim siguri de fiecare pas pe care îl facem. Față de anul trecut, pentru că am vorbit de practica pașilor înceți, dar siguri, și ținând cont de faptul că traversăm o perioadă de criză, am crescut ca număr de expozanți cu aproximativ 50%. Nu facem o expoziție doar ca să bifăm o acțiune pe o foaie de hârtie, ci facem o expoziție care într-adevăr să mulțumească și expozanți, și vizitatori, iar faptul că avem succes cu RomAgroTec o demonstrează cei 8 ani pe piață, cu bune și cu rele. 24 Mai 2011

Sunt conștientă de faptul că avem încă multe de făcut. RomAgroTec, în primul rând, ca eveniment este o luptă cu sine însuși, o luptă de a veni an de an cu ceva nou, luptă ce necesită o putere de a vedea realist tot ceea ce a fost bun. Este ca un lan de grâu în care trebuie să vezi cum va fi recolta, să vezi și buruiana, chiar dacă este ascunsă. Cam așa este și cu expozitia RomAgroTec, pentru că este agricultură. Târgul RomAgroTec poate fi câteodată negru, exact ca pământul pe care trudesc din greu agricultorii din țara aceasta și care ne susțin pe noi toți, pentru că suntem o expoziție pe teren agricol. Din acest motiv, una dintre reclamele noastre a fost pe fundal negru.

Pe timp de criză afacerile se încheie mult mai atent

Este o luptă ce se întinde pe mai mulți ani, numai că acum este mult mai accentuată. În primă fază, avem oastea fermierilor cu oastea vânzătorilor de utilaje, care sunt două părți antagonice. Rolul nostru este să le oferim un cadru în care să se simtă ca acasă și să devină prieteni, să se simtă ca într-o mare familie și să găsească calea de mijloc.

Expoziția RomAgroTec este exact acea cale benefică de mijloc și, personal, cred că în această direcție se duce piața, ținând cont și de faptul că fondurile europene sunt din ce în ce mai greu de accesat. Trebuie să fim conștienți că nu putem avea un business constructiv dacă ne rupem de social. Dacă uităm să mai privim în jurul nostru, ne facem toate campanile, toate strategiile dintr-un turn de fildeș riscăm ca mesajele să nu mai ajungă cum trebuie sau acolo unde trebuie.

Motive de a participa la expoziție

Orice societate ce activează în domeniul agricol ar trebui să participe la expoziții, pentru că are publicul pe care îl vrea. Anul acesta, atât fermierii, cât și firmele expozante au alternativă, întotdeauna există alternativa știută sau neștiută pentru orice tip de activitate. Talentul constă în faptu că trebuie să știi să alegi varianta corectă, chiar dacă și corectitudinea este o chestiune subiectivă, pentru că, uneori, ceea ce pare corect și drept poate să fie doar o aparență. În fiecare an, la fiecare ediție, participanții au obținut, în schimb, ceva benefic

www.agrimedia.ro


pentru afacerea lor. Pentru că nu există perfecțiune și pante ascendente, mai există și pante descendente, iar poate într-un an nu au avut rezultate, dar dacă trag linie pe cei 8 ani, au ieșit pe plus. Noi suntem acolo, indiferent de ceea ce se întâmplă, adică ne facem treaba așa cum ne-am făcut-o în fiecare an, indiferent de alternativa reală sau virtuală, pentru că noi avem o datorie față de fermieri, expozanți, dar și față de noi înșine. Întotdeuna am avut categorii noi de expozanți, pe lângă societățile ce comercializează utilaje grele, am adăugat în fiecare an câte un domeniu necesar într-o fermă. Anul acesta, pe lângă băncile care vin deobicei, avem instituții de leasing, avem mai multe companii care comercializează produse petroliere, uleiuri, piese de schimb, consultanță, firme care comercializează semințe, pesticide, îngrășăminte, tratamente, sisteme de irigații și silozuri. Acel „corp uman” despre care vorbeam în interviul anterior se întregește în fiecare an.

Din suflet, pentru suflet

Mesajul de anul acesta al RomAgroTec are legătură cu o melodie de pe vremea când noi eram copii - „Și totuși există blestem”, este un mesaj la care țin foarte mult: „Totuși există speranță!”. Speranța depinde de noi, dincolo de clasicul „speranța moare ultima”, speranța stă în fiecare dintre noi, ca și putere de a face ceva. Nu le-am cerut niciodată nimic expozanților în afară de disciplină, dar anul acesta le cer să fie alături de RomAgroTec, în încercarea noastră de a aduce speranța. Am văzut, în premieră, un reportaj cu copii din Glodeanu-Siliștea, 32 de copii care nu aveau ce mânca, am văzut încercarea preotului de a face o cantină socială. Am fost copil, am fost la școală, nu am fost

nici un copil de nota 10, dar nici de nota 5, dar știu ce înseamnă să ai un carnet de note plin numai cu 10. În sărăcia aceea, sunt copii care au în carnet doar nota 10, copii care merg kilometri întregi pe jos spre școală sau copii care nu se duc pentru că nu au încălțăminte. Anul acesta, rog fiecare expozant să doneze cât poate pentru aceea cantină socială din Glodeanu. Dacă în fiecare dintre noi există acea putere și speranță, trebuie să fim deschiși către ceilalți, să nu ne refugiem într-un turn de fildeș. Sper să-i ajutăm pe acei copiii, care vor fi prezenți duminică să vândă felicitările pe care le-au desenat. Programul este simplu, pentru că am un principiu în viață: nu mă complic dacă nu este necesar. În perioada 26-30 mai, programul va fi 100% pentru afaceri, nu vreau să încarc nici expozantul, nici fermierul cu conferințe sau seminarii. Vom avea demonstrații practice în fiecare zi. Expozanții care au avut curaj și-au ales loturi de demonstrații practice, și vorbim aici despre IPSO, MAT Craiova, Agroexpert Capital, Tadis, Vaderstad, Agri Alianța. În cele 5 zile ale expoziției, vom avem viața dintr-o fermă. Asta înseamnă pământ, demonstrații, bunăvoință.

Pentru sâmbătă și duminică avem spații amenajate pentru copii, cu locuri de joacă, desene pe față, clovni, prințese, piscine cu bile, îi încurajăm pe expozanți să vină însoțiți de copii. Câteodată uităm că simplitatea nu este rea, eu vreau ca oamenii să se simtă ca acasă, iar atunci nu stabilesc un program, nu vreau să impun nici o restricție, pentru că acasă nu ai program, ești liber. O să fie atmosfera de acasă, de familie și fiecare va face ce vrea și ce simte. Acum doi ani am luat decizia să ieșim puțin din tipicul expozițiilor ce se desfășoară de miercuri până duminică. Am observat că majoritatea vizitatorilor vin duminica, iar cei mai mulți expozanți strângeau standurile pentru că vroiau să ajungă acasă. Atunci am stabilit ca expoziția să înceapă joi și să se termine luni. Astfel, împăcăm și fermierii, care vin duminica în număr mare, dar și expozanții, care vor să plece mai devreme. De ce luna mai? Datorită discuțiilor pe care le-am avut anul trecut cu diverși expozanți, am ajuns la concluzia că sfârșitul lunii mai este cea mai benefică periodă pentru ei. Fermierii sunt mai liberi, față de lunile martie sau aprilie. Imediat ce terminăm ediția a 8-a a expoziției RomAgroTec, începem pregătirile pentru ediția a 9-a. Putem anunța deja ca anul viitor expoziția RomAgroTec va avea loc în perioada 24-28 mai 2012. Ca o concluzie, avem credința ca RomAgroTec va fi și în acest an o ediție de succes atât pentru expozanți, cât și pentru vizitatori, indiferent de obstacolele care pot apărea în cale. În final, succesul se poate defini astfel: „cantitatea de obstacole depășite și felul în care am reușit să le învingem.”

Invitație

Zilele câmpului LG 2011Cereale păioase & Rapiță - 9 iunie Limagrain România vă invită să participați la evenimentul de prezentare a gamei complete de cereale păioase și rapiță marca LG în câmp. Vă așteptăm, alături de partenerii noștri, în localitatea Roseti, din județul Călărași, la data de 9 iunie 2011, începând cu ora 10.00, pentru a vedea cele mai noi varietăți de grâu și rapiță, dar și tehnologiile performante utilizate în aceste culturi.

Persoană de contact: reprezentant zonal - Laurențiu Avram, tel. 0721.259.554. www.agrimedia.ro

Mai 2011 25


Șoarecele de câmp (Microtus arvalis) este una dintre speciile cele mai dăunătoare pentru culturile agricole din țara noastră. El este răspândit atât în Europa, cât și în Asia. În România, este întâlnit în toate zonele cu terenuri înierbate, dar și în cultură, până la altitudini de 750 de metri. El evită însă pădurile, preferă regiunile cu climă uscată și cu ierni blânde, așa cum oferă habitatul destinat culturilor agricole.

Șoarecele de câmp - rozător dăunător agriculturii Un șoarece matur măsoară 10-12 cm lungime și cântărește 30-40 de grame. Pe spate are blană de culoare cenușiu-roșcată, iar pe pântece, culoarea este cenușiudeschis. Picioarele sunt cenușii, coada este scurtă, de numai 2-4 cm, de unde și denumirea populară de „șoarec berc”. În anii cu toamne secetoase, ei pot să-și facă provizii însemnate și să se asigure de hrană îndestulătoare. O iarnă ușoară, urmată de o primăvară uscată este tot ce trebuie ca șoarecii să devină un mare pericol pentru agricultori. Ei produc pagubele cele mai mari în anii agricoli cei mai slabi. În anii favorabili pentru ei, mulțimea lor se poate deduce după numărul mare de găuri ce se văd, încât uneori pământul se lasă sub picior, fiind străbătut de numeroase galerii. De obicei, șoarecii de câmp trăiesc în familii numeroase, făcând sub pământ o rețea foarte încurcată de galerii, situate la aproximativ 30 cm adâncime. Galeriile comunică cu exteriorul prin numeroase deschideri. Între acestea, se pot observa cu ușurință cărări înguste și bătătorite, fiindcă șoarecii merg întotdeauna, și toți, pe aceeași urmă. Șoarecii de câmp nu fac în mod obișnuit mușuroi. Numai în perioada recoltării cerealelor și a altor produse, când nu au timp să care boabele în galerii, adună la un loc boabe și spice întregi, 26 Mai 2011

le fac grămadă și le învelesc cu pământ, formând așa-numitele „mișune”. În general, ele sunt mai mari decât cele de cârtiță, iar desimea lor depinde de recoltă și de mulțimea șoarecilor. Fiecare colonie are o încăpere principală săpată mai adânc decât rețeaua de tuneluri. Aici nasc femelele și tot aici se dezvoltă puii. Această încăpere este foarte greu de găsit, chiar și apa ajunge cu greutate acolo. Numai o ploaie prea mare și de lungă durată poate face ca apa să pătrundă până la încăperea principală și atunci îneacă atât puii, cât și șoarecii vârstnici, care s-au refugiat în acel loc. Astfel se explică de ce anii secetoși favorizează înmulțirea acestor dăunători, iar anii ploioși, cu ierni aspre și zăpadă multă, nu le sunt favorabili. Șoarecii de câmp se înmulțesc, în general, de 4-8 ori pe an și de fiecare dată o femelă naște, în medie, 4-8 pui (chiar 10-12), care ajung la maturitate după 30-60 de zile, dând naștere, la rândul lor, altor generații. Având în vedere că durata vieții șoarecelui de câmp este de 18-19 luni, printr-un simplu calcul se poate constata că dintr-o singura pereche pot lua naștere aproape 10 mii de șoareci pe an. Spre deosebire de hârciogi și popândăi, șoarecii de câmp nu iernează. Ei sunt activi în tot cursul

anului, atât ziua, cât și noaptea. După împerechere, șoarecii se despart și formează noi colonii, mai mici, mai departe sau mai aproape de colonia-mamă. De obicei, pleacă șoarecii vârstnici, cei tineri rămân pe loc în locuința părintească și cu oarecare rezerve de hrană. Această migrare se face numai în perioada recoltării și numai după ce șoarecii bătrâni au căutat locul și s-au încredințat asupra posibilităților de hrană și siguranță. Preferă terenurile tari, acoperite cu ierburi, digurile, lucernierele etc. Atunci când este matur, șoarecele de câmp mănâncă aproximativ 20 de grame de orice fel de semințe. S-a calculat că un singur exemplar consumă pe an aproximativ 7 kilograme de boabe și 11 kilograme de plante verzi, și asta pe lângă ce risipește și murdărește. Toamna, îndată ce începe semănatul, mai ales pe pământ uscat, șoarecii consumă o parte din sămânță, iar în culturi apar vetre goale; iarna, când câmpul nu este acoperit, șoarecii rod semănăturile verzi până la rădăcină și, câteodată, mănâncă și rădăcina. De asemenea, fac galerii sub zăpadă, în căutarea hranei. Primăvara, ei „pasc” grâul, orzul, secara, lucerna, trifoiul etc., apoi răscolesc și pământul, consumând rădăcinile cerealelor. La semănatul porumbului,

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 27


sunt nimiciți și de unele epidemii. În culturile de grâu, când se observă 10 colonii la hectar, în faza de răsărireînfrățire, se recurge la combaterea chimică. Perioada optimă de combatere este primăvara, în lunile martie-aprilie, și toamna, în lunile octombrie-noiembrie, când vegetația nu este dezvoltată. Având în vedere produsele existente, combaterea se face mai ales cu momeli de fosfură de zinc 3%; la 1 kilogram de boabe de porumb sau grâu, înmuiate în prealabil timp de 24 de ore și zvântate, se adaugă 30 de grame de fosfură de zinc și, eventual, 30 de mililitri de untdelemn. Momelile mai pot fi făcute și dintr-un amestec de 3 părți fosfură de zinc cu 100

de părți de morcovi, cartofi tăiați, tărâțe, plante verzi suculente (trifoi, lucernă etc.), tăieței de sfeclă de zahăr etc. În ziua premergătoare aplicării momelilor, se identifică și se marchează zonele de atac. Momelile se introduc în galerii cu multă grijă, cei care lucrează fiind obligați să poarte echipament de protecție (mănuși, costume etc.), otrava fiind foarte puternică. În zonele cu vegetație nu prea dezvoltată, se pot face stropiri cu diferite substanțe indicate de către specialiștii Laboratorului Fitosanitar Județean, în doza și la momentul indicat prin buletinele de avertizare. Se mai pot aplica și granule de tip Delicia - 10-20 granule/animal. În unele situații, se poate face și gazarea cu tablete de tip Delicia, Gastoxin sau Photoxin, 3-5 tablete la un sistem de galerii, după care orificiile se astupă cu pământ. Acolo unde este posibil, se va recurge și la inundarea galeriilor. Pentru ca măsurile pentru distrugerea șoarecilor de câmp să dea rezultate, trebuie ca lupta să fie dusă de către toți agricultorii, în același timp și fără cruțare de muncă și de cheltuieli.

Victor VĂTĂMANU

șoarecii găsesc rândul pe care s-au pus boabele și le consumă. Vara, când spicul cerealelor este în pârgă, unii culcă spicele, îndoind paiul aproape de pămânat, apoi retează spicul, iar o altă ceată le adună și le acoperă cu pământ, făcând așa-numitele „mișune”. Dacă cerealele sunt adunate în clăi, șoarecii se duc acolo și continuă atacul. Apoi se îndreaptă spre lanurile de porumb și rod știuleții. La recoltatul porumbului, adună mai mulți știuleți la un loc și îi acoperă cu pământ. După ce s-au recoltat toate culturile, șoarecii desfac mormanele, bat spicele și știuleții și cară boabele în încăperea-magazie. Boabele sunt transportate în punga de sub fălci. Până când dă zăpada, șoarecii atacă în șuri, în magazii, în hambare, în silozurile de cartofi, sfeclă, morcovi, fructe etc., unde, pe lângă stricăciunile produse prin roadere, murdăresc produsele și răspândesc diferite boli. Uneori, ei rod și scoarța puieților sau a pomilor. Șoarecii au și mulți dușmani naturali, ca: bufnița, cucuveaua, șoimul, cioara, dihorul, ariciul, nevăstuica, vulpea etc. Periodic,

Fără taxă pentru terenurile nelucrate Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, afirmă că proprietarii de terenuri nu pot fi taxaţi pentru că nu le lucrează şi crede că mai importantă ar fi stimularea arendei, în timp ce ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, vrea să îi sancţioneze „cât mai repede” pe cei care nu cultivă pământul. „Nu cred că mai este necesară taxarea pentru terenurile nelucrate. Nu poţi obliga pe cineva să cultive un teren, dar îl poţi obliga să îl igienizeze. Nu poţi menţine un teren acoperit de buruieni şi de plante care

aduc prejudicii în jurul lor. E o diferenţă aici între ce înseamnă taxarea pe nelucrare (...) Dar nu cred că va mai fi nevoie, pentru că la această dată sunt peste două milioane de hectare de teren luate în plus în cultură. Noi am coborât ca nivel de necultivare la sub un milion de hectare anul acesta”, a spus Tabără, citat de Mediafax. Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că vrea ca impozitarea terenurilor agricole nelucrate să fie aplicată cât mai repede şi că

autorităţile au discuţii pe acest subiect cu experţii Băncii Mondiale. „În programul de convergenţă se prezintă ceea ce s-a făcut în 2010, ceea ce se face în 2011 şi ce se va face în următorii trei ani. Nu avem prevăzută o majorare a impozitelor şi taxelor. Se discută cu Ministerul Agriculturii impozitarea terenurilor neutilizate. Suntem în discuţii şi cu Banca Mondială şi, dacă ajungem la un proiect fezabil, îl vom adopta”, a mai precizat Gheorghe Ialomiţianu.

Invitație

Zilele câmpului LG 2011Cereale păioase & Rapiță - 9 iunie Limagrain România vă invită să participați la evenimentul de prezentare a gamei complete de cereale păioase și rapiță marca LG în câmp. Vă așteptăm, alături de partenerii noștri, în localitatea Roseti, din județul Călărași, la data de 9 iunie 2011, începând cu ora 10.00, pentru a vedea cele mai noi varietăți de grâu și rapiță, dar și tehnologiile performante utilizate în aceste culturi.

Persoană de contact: reprezentant zonal - Laurențiu Avram, tel. 0721.259.554. 28 Mai 2011

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 29


Produsele AgCelence® - o nouă eră în protecția culturilor Ce este AgCelence®?

AgCelence® este brand-ul ce reprezintă combinația a două cuvinte: Agricultură și Excelență. Brand-ul AgCelence® cuprinde produse care asigură beneficii suplimentare față de cele oferite de produsele obișnuite pentru protecția plantelor: toleranță mai bună la stres, recolte mai mari și de calitate superioară. Toate aceste beneficii conduc, în final, la creșterea productivității.

Cum a apărut AgCelence®?

În 1996, BASF a fost prima companie de protecție a culturilor care a lansat o nouă grupă de produse cu efecte fiziologice. Cercetătorii au descoperit că plantele tratate cu fungicidul piraclostrobin (substanță activă conținută de produsul Opera®) au fost mai sănătoase, mai viguroase și mai verzi decât cele tratate cu substanțe active ale altor fungicide.

Descoperirea acestor efecte fiziologice complexe a presupus atât implicarea oamenilor de știință BASF, cât și a numeroșil cercetători și academicieni din diferite universități și organizații de cercetare din întreaga lume. Prin numeroasele experimente realizate în seră și prin teste pe teren privind activitățile fiziologice la diferite plante, cercetătorii au descoperit că astfel de produse au efecte benefice asupra unei game largi de culturi, inclusiv porumb, cereale, rapiță și floarea-soarelui.

Care sunt beneficiile aduse de produsele AgCelence®?

Bazate pe efecte fiziologice, produsele AgCelence® de la BASF oferă beneficii semnificative dovedite, pe care produsele obișnuite pentru protecția plantelor nu le pot asigura. Fermierul obține o recoltă mai bună, de calitate superioară, chiar și în absența bolilor și a dăunătorilor. În funcție de produs și cultură, acestea pot fi:

• • • •

calitate îmbunătățită a recoltei eficiență crescută a producției toleranță mai bună la stres recoltă sporită

Care este diferența dintre produsele AgCelence® și regulatorii de creștere pentru plante?

Regulatorii de creștere pentru plante influențează echilibrul hormonal al plantei pentru a-i ajusta mărimea și creșterea. Produsele cu efect AgCelence® acționează asupra întregii fiziologii a plantei pentru a-i mări vitalitatea și, prin urmare, pentru a crește calitatea culturii.

De ce plantele au nevoie de produse pentru stimularea metabolismului?

Sub acțiunea factorilor de stres (grindină, boli, sectă, insecte, lipsa substanțelor nutritive, inundații) plantele produc etilenă. Etilena are consecințe negative asupra plantei și, implicit, asupra fermierilor: • energia plantei, care era folosită pentru producerea recoltei, va fi utilizată pentru managementul stresului • recolta nu va fi realizată la potențialul maxim • planta trebuie să lupte pentru supraviețuire Produsele AgCelence® influențează procesele fiziologice, făcând planta mai eficientă, reducând transpirația, crescând fotosinteza și reducând producțiile de etilenă, hormonul de stres al plantei. Pe lângă aceste efecte, produsele din gama AgCelence® accelerează răspunsurile de apărare împotriva virusurilor sau bacteriilor; observațiile din teren descriu o reducere a simptomelor de boli virale și bacteriene atunci când plantele au fost tratate.

OPERA® 50 g/l epoxiconazol + 133 g/l piraclostrobin Opera® este un fungicid cu puternice 30 Mai 2011

www.agrimedia.ro


Opera® se poate aplica la

cultura porumbului în două faze, în funcție de echipamentul de aplicare disponibil: • Aplicare timpurie (în doză de 1 l/ha) - în stadiul BBCH 34-37 (când porumbul are 1-1,2 m), până la ultima posibilitate de intrare în cultură cu tractor și echipament normal de stropit • Aplicare târzie (în doză de 1,5 l/ha) - la înflorit, în stadiul BBCH 51-65, în cazul în care se pot folosi echipamente cu lumină mărită la sol

efecte fiziologice, care ajută la atingerea potențialului de producție a hibrizilor. Produsul are acțiune sistemică, controlează bolile din cultura porumbului. Epoxiconazolul inhibă creșterea miceliului ciupercilor, iar piraclostrobinul, o strobilurină, inhibă germinația sporilor, ambele substanțe active ducând la efecte sinergice în controlul bolilor. Are eficiență protectivă și curativă. De asemenea,

www.agrimedia.ro

efectele fiziologice dovedite conduc la îmbunătățirea fotosintezei, utilizarea mai eficientă a îngrășămintelor, creșterea rezistenței plantelor la stres și îndeosebi la secetă, mai puține frunze îmbătrânite, tulpini mai rezistente la frângere. Spectrul de combatere: Helminthosporium turcicum Doza omologată: postemergent, 1-1,5 l/ha

La cultura porumbului se utilizează produsul Opera®, ce determină reducerea efectelor cauzate de stresul termic, hidric, grindină și alți factori, asigurând: • creșterea suprafeței foliare • creșterea masei verzi • dezvoltarea mai bună a rădăcinilor • îmbunătățirea stării de sănătate a tulpinilor • creșterea rezistenței la secetă • stabilitatea plantelor • număr crescut de rânduri pe boabe, număr mai mare de boabe • creșterea vitezei de recoltare, reducerea consumului de combustibil • reducerea conținutului de micotoxine

Mai 2011 31


În funcție de natura lor, plantele cultivate cunosc modificări diferite ca urmare a prezenței buruienilor. Astfel, la cerealele păioase, buruienile micșorează capacitatea de înfrățire, rezistența la ger, la secetă, creșterea vegetativă a plantelor, elementele productivității spicului, provoacă apariția și intensificarea procesului de șiștăvire și căderea plantelor în cazul buruienilor agățătoare.

Influența negativă a buruienilor asupra plantelor cultivate Cultura porumbului este concurată foarte mult de buruieni, pagubele oscilând între 35 și 95%. Ele micșorează ritmul de creștere a plantelor de porumb, ca urmare a cantităților mai mici de apă și hrană minerală puse la dispoziția acestora, diametrul tulpinii, greutatea și înălțimea plantelor, numărul de frunze, lungimea și lățimea lor, conferindu-le plantelor de porumb o culoare verde-gălbuie. De asemenea, buruienile din cultura de porumb sporesc decalarea între apariția paniculului și cea a stigmatelor, iar dacă vremea este secetoasă, procentul plantelor rămase sterile crește considerabil. Lungimea și grosimea știuleților de porumb, numărul de boabe și mărimea acestora sunt, în condiții de îmburuienare excesivă, inferioare, față de porumbul cultivat fără îmburuienare. La leguminoasele cultivate pentru boabe, buruienile micșorează creșterea în înălțime a plantelor, numărul de flori și de boabe în păstăi și mărimea acestora. La mazăre, buruienile determină o cădere timpurie a plantelor, micșorându-se recolta, provoacă în condiții de precipitații ridicate mucegăirea păstăilor și a boabelor și împiedică recoltatul mecanic sau îl fac chiar imposibil. 32 Mai 2011

La floarea-soarelui, buruienile determină o creștere vegetativă slabă, capitule mici și un procent ridicat de semințe seci. Influența nefavorabilă a buruienilor asupra acestei plante cultivate este mai mare dacă îmburuienarea are loc la începutul perioadei de vegetație și o influență mai mică dacă îmburuienarea are loc mai târziu, când plantele reușesc să înăbușe buruienile. La cultura sfeclei de zahăr și a sfeclei furajere, buruienile apărute în număr mare la începutul perioadei de vegetație pot să compromită total cultura. Plantele de sfeclă din lanurile îmburuienate au o culoare verde-galbuie și formează rădăcini de dimensiuni mici. La plantațiile de pomi și viță-devie, buruienile reduc capacitatea de fructificare, ca urmare a concurenței pentru apă și hrană minerală și

favorizează răspândirea bolilor specifice fiecărei specii în parte.

Pregătirea suspensiilor sau a soluțiilor de erbicide

În cazul erbicidelor sub formă de emulsii, pregătirea soluției se face în rezervorul mașinii. La erbicidele volatile, cantitatea care se pregătește trebuie să corespundă cu volumul rezervorului, iar acesta, la rândul său, să fie bine închis. Pentru erbicidele care se prezintă sub formă de cristale și care sunt greu solubile, după o cântărire precisă, se face înmuierea prealabilă timp de 12-24 de ore. Nu se prepară niciodată o cantitate mai mari decât cea necesară pentru o zi de lucru, întrucât pot interveni întreruperi care să producă întârzieri ce provoacă

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Componente de bază în combaterea integrată a buruienilor

luându-se măsuri de precauție privind posibilitatea de filtrare a sa. Întrucât mașinile care aplică erbicidele pe toată suprafața nu pot dispune de marcatoare, pentru a evita suprapunerile, dar și pentru a evita rămânerea unor benzi netratate, este necesară folosirea jalonării pe parcursul efectuării tratamentelor. În cazul aplicării erbicidelor cu avionul sau elicopterul, înălțimea de zbor nu trebuie să depășească 5 metri deasupra solului. În vecinătatea culturilor sensibile la efectul erbicidelor aplicate, se vor respecta zonele de protecție, late de 500 de metri. Periodic, duzele și sitele utilajelor de erbicidat se curăță și se spală. Întreaga instalație de aplicat erbicide este indicat să fie spălată cu apă curată și detergenți numai în cazul când se schimbă erbicidele aplicate. Pentru erbicidele volatile, în paralel cu aplicarea lor, este necesară și încorporarea acestora în sol, lucrare care se poate realiza cu grapa cu discuri sau combinatorul. Întârzierea încorporării poate duce la volatilizarea lor și la micșorarea eficacității acestora.

Combaterea integrată a buruienilor are menirea să nu permită buruienilor să concureze plantele de cultură la dobândirea de substanțe nutritive, apă și lumină, să stingherească lucrările de întreținere și de recoltare, să transmită plantelor de cultură boli și dăunători și să micșoreze calitatea producției. Conceptul de combatere integrată a buruienilor presupune următoarele componente de bază: I. Componente obligatorii: sămânță condiționată, gunoi de grajd bine fermentat, evitarea contaminării cu semințe de buruieni prin apa de irigare, mașini agricole performante, recoltare și depozitare rapidă în spații special amenajate; distrugerea surselor de buruieni. II. Componente condiționate: eliminarea excesului de umiditate; corectarea reacției solului; restabilirea echilibrului de nutriție; irigarea rațională; respectarea tehnologiei de cultură; asolamente adecvate; prașile mecanice și manuale; combaterea biologică; folosirea erbicidelor asociate preemergente și postemergente. În combaterea integrată a buruienilor nu se poate face o separație între mijloacele agrotehnice și chimice, ci doar o folosire diferită, în funcție de situația particulară a fiecărei parcele. Într-o agricultură modernă, bazată pe o eficiență economică maximă, pe un cost de producție cât mai redus și pe un grad înalt de productivitate a muncii, erbicidele capătă un rol primordial, alături de metodele preventive, agrotehnice, fizice și biologice.

Mai 2011 33

Victor VĂTĂMANU

deprecierea însușirilor de combatere la cantitatea rămasă neconsumată. La erbicidele sub formă de pulberi muiabile, se cântărește substanța în funcție de numărul de hectare care urmează a fi erbicidate. Într-un vas mai mic, se face o pastă omogenă, determinată corespunzător în funcție de numărul de hectare, după care aceasta se trece în cisterna cu apă. Se asigură agitarea continuă prin pompa de transvazare, care este montată la priza de putere a tractorului. De aici se face umplerea rezervoarelor mașinilor cu care se aplică erbicidele. Când se aplică două erbicide de amestec, dintre care unul este erbicid sub formă de emulsie și altul este erbicid sub formă de pulbere muiabilă, se toarnă în cisterna cu apă mai întâi pasta formată din erbicidul sub formă de pulbere muiabilă și numai după aceea se toarnă erbicidul sub formă de emulsie, în cantități corespunzătoare. Cisternele în care se prepară erbicidele trebuie să fie diferite față de cisternele în care se transportă apa de la sursa de alimentare în teren. Cantitățile de erbicid folosite pentru pregătirea soluției se calculează după formula generală: C = V/R x d, în care C reprezintă cantitatea de erbicid necesară, exprimată în litri sau kilograme; V reprezintă capacitatea cisternei sau a vasului în care se prepară suspensia sau soluția, exprimată în litri; R - reprezintă debitul mașinii, stabilit prin probele de teren, exprimate în litri la hectar; d reprezintă doza de erbicid stabilită a se aplica, exprimată în l/ha sau kg/ha. Folosirea apei la acțiunea de erbicidat presupune ca aceasta să aibă anumite calități, printre care amintim: să fie curată, să nu aibă împurități,




La data de 14 aprilie a.c., Sartorom, unul dintre principalii furnizori locali de aparatură pentru controlul calității pentru cercetare, industrie și agricultură, a oficializat deschiderea noului sediu din Șoseaua București-Măgurele. Datorită lungului parteneriat încheiat cu firma germană Pfeuffer, invitatul special al evenimentului a fost dl Frank Pfeuffer, directorul de vânzări al companiei. Pfeuffer produce din anul 1947 tehnică de măsurare pentru controlul calității, iar produsele sale sunt renumite în întreaga lume pentru înaltele caracteristici de calitate și precizie.

Aparatură performantă pentru analiza probelor de cereale În domeniul agricol, al morăritului și panificației, firma Sartorom ocupă poziția de lider. Pe aceste segmente de piață, principalii săi partenerii sunt Pfeuffer, Loma Systems, Bruins, Perten și Sadkiewicz Instruments. „Am început colaborarea cu firma Pfeuffer în urmă cu 16 ani, când am vândut peste 300 de umidometre Granomat și peste 80 de prelevatoare Rakoraf. (...) Aceste aparate se bucură de o notorietate ridicată și putem spune că marca Granomat a devenit la fel de cunoscută ca Adidas”, a precizat dna Carmen Bittenbinder, directorul general al Sartorom. Aparatul Granomat este folosit pentru determinarea umidității și a densității vrac (greutății hectolitrice) a boabelor întregi. Măsurarea este complet automată, se efectuează ușor, iar rezultatele sunt exacte. Din partea firmei Pfeuffer, noutatea lansată pentru acest an este aparatul automat de curățare și sortare a cerealelor și semințelor oleaginoase. Prezentarea sistemului a fost realizată de dl Frank Pfeuffer, care a precizat că investiția în acest aparat utilizat pentru determinarea conținutului de impurități, spărturi și de boabe întregi se amortizează foarte repede. „Dacă luăm exemplul unei mori cu o capacitate 36 Mai 2011

de 20.000 de tone de grâu pe an și o proporție de 3% de impurități, pierderile anuale se ridică la suma de 138 mii de euro. Investiția în acest aparat se justifică și se amortizează în doar câteva săptămâni”, a afirmat dl Pfeuffer. Aparatul poate fi utilizat pentru determinarea conținutului de impurități și a celui de spărturi dintr-o probă de cereale, astfel calitatea lotului primit putând fi gradată rapid, direct la recepția mărfii. Întregul proces de analiză a unei probe de 1 kg durează numai 90 de secunde. Prețul unui aparat Pfeuffer se ridică la aproximativ 14 mii de euro, în timp ce economiile anuale ajung la minimum 5% din cifra de afaceri a bazei agricole. Reprezentantul firmei germane a prezentat și celelalte aparate pentru controlul calității aflate în portofoliu. La prelevatorul automat Rakoraf a accentuat avantajul pe care îl oferă prin acuratețea probelor analizate. „Spre deosebire de sondele manuale pentru prelevare, care se manevrează mai dificil deoarece operatorul trebuie să se urce în camion pentru a preleva proba, iar vârful sondei împiedică colectarea de la baza camionului, prelevatoarele automate Rakoraf oferă o serie de avantaje. Prelevarea de probe din camion se face rapid, în doar 45 de secunde,

iar o probă poate însemna circa 0,6 kg. Aparatul poate fi operat de o singură persoană, deoarece este prevăzut cu telecomandă, iar probele sunt prelevate inclusiv de la fundul camionului”, a precizat dl Pfeuffer. Anul viitor, firma Pfeuffer va lansa o versiune nouă a prelevatoarelor Rakoraf, care vor putea fi amplasate în spații mai înguste. Pentru determinarea unor parametri ca umiditate, proteină, gluten etc. din masa de cereale, dl Pfeuffer a prezentat noul aparat Granolyser, care afișează rezultatele în mai puțin de 40 de secunde, face peste 1.000 de citiri per probă, la un volum al probelor de 600 ml. Granolyser este un aparat NIR, utilizat pentru analiza unei multitudini de tipuri de semințe, ca de exemplu cereale, oleaginoase, leguminoase și porumb

www.agrimedia.ro


și oferă cea mai bună bază pentru rezultate precise și reproductibile ale unor parametri ca umiditate, proteină, grăsime, indice de sedimentare, gluten. „La acest aparat lucrăm pentru dezvoltarea de noi parametri, precum determinarea amidonului la grâu, a umidității și a conținutului de proteină la soia, iar la porumb urmărim conținutul de amidon și gradul de deteriorare rezultat în urma procesului de uscare”, a afirmat reprezentantul firmei germane. Compania Sartorom comercializează o serie de aparate destinate mai multor domenii. „Firma noastră deține un catalog special pentru domeniul agricol, al morăritului și panificației, unde sunt detaliate mai multe aparate. În mare, filosofia catalogului constă în plasarea aparaturii performante în toate punctele critice din procesul de recepție a cerealelor și semințelor oleaginoase”, a precizat dna Carmen Bittenbinder, directorul Sartorom. În plus, compania Sartorom comercializează pe piața locală sisteme de monitorizare a temperaturii din silozuri și depozite plane, pentru a asigura parametri constanți și pentru a evita astfel germinarea cerealelor sau a semințelor oleaginoase sau chiar pericolul exploziei silozului. În privința pieței, dna Bittenbinder a afirmat că aceasta este în ușoară creștere. „Din păcate, criza a lovit clienții și implicit și pe noi, însă vedem o ușoară revigorare a economiei, susținută mai mult de mediul privat decât de cel de stat. În ultimii ani, în rândul producătorilor agricoli, depozitarilor, morarilor și comercianților a crescut și gradul de conștientizare a importanței unor analize precise. Acest lucru se reflectă și asupra cifrei noastre de afaceri. În domeniul monitorizării temperaturii, avem o cotă de piață de 20%, iar în cel al umidometrelor deținem o cotă de 80-90%”, a precizat dna Bittenbinder. Poziția de lider pe care o ocupă pe piață se datorează faptului că, pe lângă activitatea de comercializare, compania Sartorom oferă și servicii postvânzare. „Suntem de 20 de ani pe piața românească și știm cât de important este să asigurăm un service de calitate”, a declarat directorul firmei.

Despre Sartorom

Sartorom a intrat pe piața locală în 1991, ca reprezentanță a firmei Sartorius AG din Germania. În următorii ani, compania a devenit partener al numeroase firme germane, precum Fritsch, IKA, WTW, Toni Technik, Zwick Roell sau Pfeuffer, și în acest moment furnizează aparatură pentru controlul calității pentru cercetare, industrie și agricultură. Un alt domeniu de activitate important al Sartorom este filtrarea industrială, compania oferind instalații de filtrare pentru industria alimentară (soft drinks, ape minerale, vin, bere) și pentru industria farmaceutică. De asemenea, Sartorom oferă echipamente complete pentru biotehnologii (fermentatoare, instalații de filtrare tangențială), dar și mobilier industrial. Compania are sediul central în București, dar și sedii zonale în ClujNapoca, Timișoara, Brașov, Craiova, Brăila și Iași. Printre principalii clienți ai Sartorom pe piața locală se numără Cargill, Agricover, 7 Spice/Vel Pitar, Expur, Automobile Dacia, Mittal Steel, Ruukki, Continental, Holcim, Carpatcement, Lafarge, Teraplast, Coca-Cola, Romaqua Borsec, Pepsi, European Drinks, Bere Ursus.

www.agrimedia.ro www.agrimedia.ro

Mai 2011 37


În perioada 4-8 mai 2011, la ClujNapoca, în Complexul Expozițional Expo Transilvania s-a desfășurat cea de-a 17-a ediție a Târgului Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje, AGRARIA. Târgul a reușit, în ciuda crizei economice, să-și reconfirme poziția ca eveniment emblematic pentru Transilvania, dedicat fermierilor și companiilor din domeniul agricol din România.

AGRARIA la a 17-a ediție Ediția AGRARIA 2011 a fost organizată în parteneriat cu NHR Agropartners și Schontal Schul Impex, în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și Direcția pentru Agricultură a Județului Cluj. Desfășurată, nu întâmplător, în aceeași perioadă cu Conferința Consorțiului Universităților de Știinte Agricole și Medicină Veterinară din România - ediția a VII-a, AGRARIA 2011 s-a bucurat de prezența unui număr foarte mare de personalități, dintre cele mai importante pentru agricultura Europei, a României și, în special, a Transilvaniei. La deschiderea oficială de miercuri, 4 mai, de la ora 11.00, au luat cuvântul, alături de Corina Mareș, director general al DLG

38 Mai 2011

INTERMARKETING din partea AGRARIA, o serie de oficialități române și străine: Valeriu Steriu - președintele Comisiei Prezidențiale pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii – Președinția României; Szilagyi Matyas - consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca; Rudolf Lukavsky - consilier comercial al Ambasadei Austriei în România; Vasile Cozma - subprefectul județului Cluj; Sorin Apostu - primarul Municipiului ClujNapoca; prof. dr. Doru Pamfil - rectorul USAMV Cluj-Napoca; Octavian Ciprian Alic - girectorul general adjunct al Agen’iei de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit; dr. Jochen Köckler - directorul general al Departamentului Expoziții al DLG Germania (Societatea Germană pentru Agricultură), Călin Fargaciu - președintele Asociației Crescătorilor de

Bovine Cluj, Ioan Avram - director general executiv al Complexului Expo Transilvania, care găzduiește târgul. La inaugurare au mai fost prezenți președintele CCI Cluj, dl Ștefan Dimitriu, membri ai Parlamentului României, directorul general al Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducere în Zootehnie, directorul DADR Cluj, președinți ai asociațiilor de crescători de animale din Cluj și din țară etc. Din partea dlui Alin Tise, președintele Consiliului Județean Cluj, a fost citit un mesaj de salut către Târgul Internațional AGRARIA, prin intermediul doamnei Ramona Moldovan, director al Asociației „Produs de Cluj”, în care se menționa: “17 ediții succesive dau garanția unui lucru bine făcut. 17 ediții care, succesiv, au adus de la an la an un plus acestei manifestări - Târgul AGRARIA - care se constituie astfel într-un adevărat brand de Cluj. Una dintre initiațivele administrației județene se găsește în încercarea de a promova într-un cadru organizat, coerent și profesionist produsele specifice Clujului. (...) Sperăm ca edițiile viitoare ale manifestării dvs. să fie marcate prin stabilirea unui parteneriat solid cu noua Asociație «Produs de Cluj». Transmit cu această ocazie tuturor celor care au făcut posibilă permanentizarea acestui eveniment, dincolo de orice complezență, aprecierile mele cele mai sincere, precum și felicitari și mulțumiri pentru tot ceea ce ați reușit să faceți de-a lungul acestor ani.”

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 39


Valeriu Steriu, președintele Comisiei Prezidențiale pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii – Președinția României

Îmi face o deosebită plăcere să fiu prezent din nou la târgul AGRARIA, sunt la a 6-a ediție la care particip din cele 17 de până acum și vin mereu cu același entuziasm de a vedea oamenii cum se strâng pentru a nu face doar afaceri, nu doar pentru cumpăra un tractor nou sau o genetică de bună calitate, îmi face mare plăcere să discut cu ei, să văd care sunt problemele, ce soluții au, pentru că, de cele mai multe ori, oamenii au soluțiile problemelor, pentru că fermierii cunosc mai bine ceea ce le trebuie. Pe de altă parte, pot spune că am urmărit cum a crescut această expoziție, plecând de la o expoziție regională și ajungând la o expoziție națională, iar acum pot spune că de câțiva ani este o expoziție europeană. A 2-a ediție consecutivă la care participă comisarul Dacian Cioloș arată din plin cât a crescut, iar în acest an îl avem în vizită la această expoziție și pe președintele comisiei de agricultură din Parlamentul European, dar și

40 Mai 2011

un stand al Comisiei Europene. Pe de altă parte, vin în calitatea nouă de președinte al Comisiei prezidențiale pentru politici în agricultură și dezvoltare rurală, în dorința de a discuta direct cu oamenii și de a identifica orice element care poate fi inclus în strategia dezvoltării agriculturii în următorii 10-15 ani. Alături de membrii comisiei, cei 30 de experți reprezentând fermieri, patronate, sindicate agricole, universități sau academicieni, încercăm să găsim drumul cel mai bun pentru agricultura românească în următorii ani, astfel încât, cu banii pe care îi avem - mulți sau puțini, să putem aduce cea mai mare plus valoare în primul rând fermierilor, dar în egală măsură și consumatorilor, astfel încât România să nu mai fie un importator de produse agroalimentare, să fie, în primul rând, un exportator. De asemenea, doresc să văd în anii următori o putere agricolă a Europei și de câte ori se va vorbi despre România, lumea să se gândească în primul rând la agricultură, așa cum se întâmpla înainte de cel de-al doilea război mondial. Nu neapărat ca „grânarul Europei”, ci mai degrabă ca o țară care produce produse agricole transformate, o țară în care se poate produce aproape orice aliment și pe care, din păcate, îl găsim destul de puțin în rafturile magazinelor din Europa și din lumea întreagă. Sunt foarte multe oportunități, am plecat la drum în această comisie de o lună, analizând tot ce au făcut predecesorii mei în această comisie, doi foști miniștri - dl Dacian Cioloș și dl Mihai Dumitru. Sunt multe rezultate pe care aceștia le-au obținut până acum, foarte multe studii desprinse din realitate șI, de asemenea, sunt soluții propuse pe termen imediat, dar și soluții pe termen lung. Acestea vor fi în continuare evaluate, vor fi analizate și sperăm ca la

începutul acestei veri să avem publicate documente ale comisiei, pe care să le dezbatem mai departe cu fermieri, cu reprezentanți ai fermierilor, cu reprezentanți ai universităților agricole, cu oameni din consultanță, oameni din afaceri agricole, practic cu tot mediul de agricultori din România. În cadrul strategiilor pe care le realizăm, dincolo de ceea ce înseamnă analiză sectorială, partea de producție vegetală sau de producție animalieră sau, de ce nu?, partea de energie din câmp, dorim să găsim un capitol distinct pentru soluții la nivel macro pentru agricultura României. Tot ce înseamnă evaluare, resurse, impact pe termen lung, tot ceea ce înseamnă mediu, resurse de apă, probleme de fond funciar, probleme de cadastru, formă de proprietate, irigații, încercăm să vedem ce purem face pentru ca agricultura României să nu mai fie atât de fragmentată. Toate acestea sunt probleme de care fermieri se lovesc din ce în ce mai des. Pe de altă parte, vrem să vedem aspecte legate de piață, spre ce se îndreaptă consumul la nivel mondial sau european, astfel încât România să fie cu un pas înainte și să poată deveni, până la urmă, cea care dă tonul în tendințele de schimbare a consumatorilor.

Szilagyi Matyas, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca

În numele Republicii Ungaria, am onoarea să salut stimații expozanți și publicul interesat la deschiderea celei de-a 17-a ediții a expoziției și târgului agricol clujan de prestigiu AGRARIA. Îi salut și pe expozanții maghiari, care sunt prezenți încă din 1990, de la începuturile acestei expoziții de marcă. Parteneriatul strategic dintre Ungaria și

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 41


România se poate realiza nu numai în cadrul unor chestiuni politice, ci funcționează bine și în relațiile culturale, economice și agricole de zi cu zi. O dovadă a succesului colaborării noastre este faptul că România și Ungaria sunt în mod reciproc cei mai importanți parteneri în domeniul comerțului agricol. Volumul comerțului agricol bilateral în 2010 a atins 2 miliarde de euro pentru exportul maghiar de produse lactate, carne, cereale și animale. Cel mai însemnat este exportul românesc de cereale, în mod special de floareasoarelui, dar și de produse prelucrate. Relațiile celor două țări pe linie de comerț agricol reprezintă unul dintre domeniile cu cea mai mare dinamică. Relațiile la cel mai înalt nivel sunt lipsite de probleme și foarte dinamice. După aderarea României la UE, agențiile noastre agricole efectuează în mod constant schimburi de experiență. Extindem exercitarea intereselor comune asupra tratativelor referitoare la Politica Agricolă Comună, la UE, pentru că țările noastre sunt interesate deopotrivă în menținerea sistemelor de sprijin.

Octavian Ciprian Alic, directorul general adjunct al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit

Dezvoltarea economică a României se bazează foarte mult pe dezvoltarea agriculturii și a spațiului rural. Din perspectiva APDRP, venind la Cluj pentru al cincilea an consecutiv, am observat cu plăcută surprindere că expozanții nu mai încap în acest spațiu expozițional. Programul pentru dezvoltare rurală a finanțat până în prezent peste 60 de mii de cereri. Putem trage concluzia că există un interes enorm pentru banii europeni în spațiul rural. Trebuie să umplem împreună paharul, care deocamdată este pe jumătate plin și să fim atenți să nu

42 Mai 2011

vărsăm din acest conținut prețios pe care l-am adunat din 2007 până în prezent. Mă bucur că acest eveniment de tip comercial a devenit între timp mult mai important și mai amplu. Este un eveniment care reunește miniștri, un comisar european, distinse personalități din domeniul cercetării și învățământului superior. Trebuie să privim spre resursa umană cu care vrem să dezvoltăm

satul românesc și ruralul din România, spre tinerii noștri, pentru care am creat mai multe programe de instalare și facilități pentru accesul în spațiul rural. La conferinţa din data de 4 mai, organizată de ANARZ, au participat peste 35 de persoane, printre care reprezentanți ai Agenției, ai Asociației Crescătorilor de Bovine din Cluj și ai Federației Crescătorilor de Bovine din România, reprezentanți ai firmelor de profil și fermieri. Timp de 3 ore, au fost dezbătute intens problematicile însămânțărilor artificiale la specia bovină, evaluând impactul fluctuațiilor legislative asupra acestei activități, dar și oportunitatea unor măsuri aflate pe agenda Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin nou-înființata Direcție Generală de Zootehnie și Industrie Alimentară, al cărui director a fost prezent la eveniment. O premieră în rândul târgurilor agricole din România a constituit-o prezența la AGRARIA 2011 a comisarului european pentru Agricultură, dl Dacian Cioloș, împreună cu ministrul Agriculturii, dl Valeriu Tabară, care au vizitat Târgul AGRARIA în data de 6 mai. Cei doi oficiali au participat la degustarea de produse din carne și lapte de bivoliță, au vizitat expozițiile de ovine, bovine, bubaline, cabaline, păsări, suine, unde membrii asociațiilor de crescători au avut ocazia să le arate realizările lor, dar și să le împărtășească o serie de dificultăți cu care se confruntă. Apoi, au vizitat expoziția de produse bio și pe cea de produse tradiționale românești, la final oprindu-se, pentru scurte discuții, la câteva standuri, cum ar fi: Comisia Europeană - DG AGRI, standul colectiv al Austriei, organizat de Camera de Comerț a Austriei, standul DLG e.V. Germania - Societatea Germană pentru Agricultură, precum și standurile Direcției pentru Agricultură a Județului Cluj și al ANARZ. La standul Comisiei Europene, dl Cioloș și dl Tabără au fost „provocați” la un concurs cu întrebări de cultură generală despre agricultura din UE, pe care l-au acceptat cu plăcere. Tot la data de 6 mai, în cadrul ZILEI CRESCĂTORULUI DE BIVOLI LA AGRARIA, a avut loc conferința „Actualitate în creșterea bivolului românesc”, organizată de Global Distribution Group și Asociația Crescătorilor de Bivoli din Transilvania. Peste 100 de fermieri și reprezentanți ai autoritătilor implicate în acest sector zootehnic au dezbătut, pe baza unor date statistice, stadiul actual al performanțelor obținute în efortul de reconsolidare a

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 43


efectivului de bubaline, redus alarmant de la 200.000 de exemplare în 1929, la mai putin de 20.000 în ultimele decenii, dar și măsurile necesare în colaborarea dintre stat și crescători. A fost subliniat totodată rolul pe care presa și evenimentele de specialitate îl pot avea în informarea populației cu privire la avantajele consumului de lapte de bivoliță, care are un conținut redus de colesterol și o cantitate mare de vitamine și proteine. Conferința a fost urmată de prezentarea efectivului de bubaline expus la AGRARIA 2011, de premierea unor crescători de bivoli din Transilvania și de degustarea de produse din carne și lapte de bivoliță, la care publicul a apreciat nu doar produsele, ci și taraful, pe care l-au răsplătit cu un dans spontan.

nu are o rentabilitate în ferma proprie. Astăzi, laptele de bivoliță se plătește la colectare cu aproximativ 2 lei, preț destul de mic în comparație cu alte țări ca Italia, unde se plătește cu 1 sau 1,5 euro pe litru. Dacă reușim să facem o fabrică de procesare a laptelui de bivoliță, vom avea posibilitatea și să-i plătim producătorului de lapte de bivoliță 3-3,5 lei pe litru, pentru început. În România, de vreo 22 de ani ne lipsește veriga de procesare a laptelui de bivoliță, deorece nu s-au mai produs și nu s-au mai exportat, cum se

Călin Zanc, președintele Asociației Crescătorilor de Bivoli din Transilvania

Am reușit în cei 4 ani de la înființare să adunăm mai mulți membri, să sensibilizăm și să readucem în actualitate bivolul românesc, care din păcate pe an ce trece este pe cale de dispariție. Am reușit anul acesta să participăm activ la a 2-a ediție a expoziție cu animale din cinci județe: Bistrița, Maramureș, Cluj, Sălaj și Satu Mare. Sperăm să le demonstrăm fermierilor că este rentabil să crești aceste animale, deși momentan toți sunt descurajați. Creșterea bivolului acum nu este o afacere, dar va fi, pentru că prin intermediul asociației încercăm ca produsele din carne de bivol și lapte de bivoliță să-și găsească locul pe piață, să le dăm valoarea pe care o merită, astfel încât fermierii să fie încurajați să crească aceste animale. Dacă nu dăm valoare produselor din lapte și din carne de bivol, nu putem avea un produs plătit, adică producătorul de lapte de bivoliță, fără să fie asociat,

44 Mai 2011

exportau înainte de această periodă, produse din lapte de bivoliță. Este un cerc vicios, iar acest lucru i-a descurajat pe crescătorii de bivoli, pentru că ei nu mai au rentabilitate în fermă. Asociația Crescatorilor de Bivoli din Transilvania ere aproximativ 950 de membri, care dețin circa 5 mii de capete de animale. Asociația noastră este din ce în ce mai căutată de către cei interesațI, dar majoritatea sunt nostalgici, iar mulți dintre cei care cresc aceste animale sunt bătrâni, cu o medie de vârstă de peste 70 de ani.

La ora actuală, produsele noastre sunt cele mai sănătoase, au cel mai puțin colesterol, au mai mult calciu decât laptele de vacă și mai multă proteină. Carnea de bivol este foarte căutată în exteriorul țării și foarte scumpă. Are colesterol foarte scăzut, iar dintre toate produsele de origine animală, carnea și laptele de bivol sunt foarte sănătoase. Cei care sunt consumatorii acestor produse le plătesc foarte scump. Din păcate, în România nu prea avem aceste produse, de aceea, prin asociație și prin realizarea unei fabrici de procesare, sperăm să reușim o promovare a produsele noastre și să-i arătăm oamenilor că este un produs foarte bun pentru sănătate lor, dar și a copiilor lor. La data de 7 mai, sub semnul ZILEI CRESCĂTORULUI DE BOVINE LA AGRARIA, sala de conferințe din incinta târgului a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 140 de participanți la întâlnirea Asociației Crescătorilor de Bovine din Cluj și a Cooperativei Agricole Someș Arieș cu dl Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, și cu alți reprezentanți ai structurilor zootehnice ale ministerului de resort. Evenimentul s-a încheiat cu TOMBOLA CRESCĂTORULUI DE BOVINE, premiul - o vițică oferită de Asociația Crescătorilor de Bovine din Cluj și Someș Arieș - Cooperativa Agricolă - fiind câștigat de dl Onihie Ricean, din Soporul Nou, județul Cluj. Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - DG AGRI, a sprijinit fermierii și companiile prezente în informarea cu privire la oportunități de finanțare, dar și la proiecte de dezvoltare rurală deja implementate cu succes, ce pot fi un reper pentru alte inițiative, atât de necesare în agricultura românească. Pentru public, a constituit o atracție deosebită concursul

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 45


Roata Norocului, cu întrebări de cultură generală despre agricultura în UE, adresat copiilor și adulților și animat de îndrăgitul Claudiu Racz, iar demonstrațiile de gătit ale maestrului Petrișor Tănase, din 6, 7 și 8 mai, au pus o lumină „savuroasă” asupra unor produse de calitate din Europa, cu explicații și recomandări de alimentație sănătoasă și creativă. Sub motto-ul „FII VERDE LA AGRARIA!”, campania de strângere de fonduri pentru amenajarea parcului Grădiniței „Raza de Soare” din Cluj-Napoca, derulată de Târgul AGRARIA, a fost un succes.

Poettinger Servo 25 cu 3 trupițe, la prețul de 35.900 de euro, același tractor (cu frână pneumatică pentru remorcă) cu remorcă monoax Brantner de 10 t, la 39.300 de euro, și tractor New Holland T6070 (141 CP) cu plug reversibil Poettinegr Servo 35 cu 4 trupițe, la prețul de 63.900 de euro. Utilaje prezentate de compania NHR Agropartners la expoziția Agraria au fost: tractor New Holland TD5050 (cu plug reversibil Poettinger Servo 25, cu 3 trupițe) cu puterea de 95 CP, realizat într-un stil modern, asigurând o bună vizibilitate, nivel ridicat de confort și acces excelent pentru service. Acest model are transmisie mecanică Syncro Shuttle, reductor și 4

Alte atracții pentru publicul nespecializat au fost delicioasele expoziții de produse bio (organizator: Asociația Bioagricultorilor din România - BIOTERRA) și de produse tradiționale (organizator: Serviciul de Produse Tradiționale din cadrul Direcției pentru Agricultură a Județului Brașov). O provocare incitantă a constituit-o și concursul de tuns oi, manual și mecanic, organizat de Asociația Crescătorilor de Oi din Cluj, la data 8 mai. Au participat candidați din 5 județe - Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Salaj și Bihor -, care s-au întrecut nu doar la viteza de tundere a oilor, dar mai ales la măiestria operațiunii și calitatea rezultatului, cei mai buni fiind premiați. AGRARIA 2011 a reunit circa 250 de expozanți, din domeniile: mașini și echipamente agricole, zootehnie, horticultură, finanțare pentru agricultură etc., proveniți din 10 țări, între care Germania, Austria - stand colectiv, Italia, Olanda, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Franța etc. Suprafața expozițională ocupată în interior și în aer liber a atins maximum posibil fizic în locație - 20.000 mp brut. Numărul vizitatorilor a depășit 20.000 de persoane, în ciuda faptului că vremea nu a fost tocmai un aliat al organizatorilor în timpul târgului. Târgul AGRARIA este auditat de CENTREX – Internațional Exhibition Statistics Union (Uniunea Internațională pentru Statistica Expozițiilor).

Florin Țâmpu, director marketing NHR Agropartners

Pentru perioada mai-iunie 2011, compania NHR Agropartners a lansat mai multe promoții pentru pachete compuse din tractor și plug sau remorcă: tractor New Holland TD5050 (95 CP) cu plug reversibil 46 Mai 2011

roți motoare. Filtrul de aer al motorului și țeava de eșapament sunt montate sub capotă, pentru a nu impiedica vizibilitatea asupra întregii părți din față a tractorului. Cele două uși largi din sticlă ale cabinei asigură nu numai accesul comod, dar oferă și un câmp excelent de vizibilitate, de o parte și de alta a tractorului. Tractor New Holland T5060 (100 CP) - este ușor, puternic și combină dimensiunile compacte cu o mare manevrabilitate. Are o excelentă vizibilitate și devine prima opțiune pentru lucrul în fermă, având viabilitate suficientă pentru o gamă largă de aplicații, de la cele zootehnice la tractarea remorcilor și la aratul în sol greu. Tractor New Holland T6070 (141 CP) - este compact, ușor manevrabil, asigură o vizibilitate circulară și poate îndeplini o gamă foarte largă de cerințe, atât într-o fermă

zootehnică, cât și într-o fermă vegetală. Combina New Holland TC5050 (175 CP) - este dovada poziției de top a mărcii New Holland în construcția combinelor de recoltat. Cu mulți ani de experiență și funcționare la niveluri ridicate de satisfacție a mii de clienți, este una dintre gamele de combine care confirmă supremația New Holland în proiectarea și realizarea combinelor de recoltat. Când se cer fiabilitate, productivitate zilnică și confort excelent al operatorului, combinele TC sunt alegerea ideală. Tractor Styer CVT 6195 (195 CP) - fiecare tractor din seria CVT este o capodoperă a ingineriei austriece. Tractorul Steyr CVT este propulsat de un motoar Diesel de 195 CP, de 6.600 cmc, turbo cu intercooler, cu emisii poluante reduse. Este prevăzut cu transmisie hidromecanică variabilă continuu, controlată electronic, are priză de putere cu 4 viteze pe spate și poate avea și priză pe față. Caracteristica standard este cuplarea punții față și blocarea automată a diferențialului. Se poate alege dintre mai multe variante de punți față inclusiv suspendate, și frâne cu discuri pentru siguranță sporită, în special când se transportă sarcini mari pe drum. Tractor Steyr Profi 6140 (141 CP) comenzile ergonomice și vizibilitatea excelentă permit operatorului să lucreze eficient întreaga zi, în orice sezon, putând urmări neîntrerupt aria de lucru a utilajelor, fie că sunt cuplate în spate, fie în față. Motorul diesel Common Rail asigură economie și eficiență, dar și emisii poluante reduse. Cultivator purtat cu 3 rânduri SYNKRO 4003 Poettinger - acest cultivator cu 3 rânduri a fost astfel conceput încât să poată fi utilizat atât pentru adâncimi mici, cât și pentru adâncimi de lucru mai mari (până la 30 cm). Adâncimea de lucru poate fi reglată prin fixarea în diferite orificii a tăvălugului din spate. Lățimea de lucru este de 4 m.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 47


Grapa rotativă „LION” 301 Poettinger are lățimea de lucru de 3 m, suporturile sunt rigide, iar roata dințată principal a mecanismului de angrenare are flanșa de cuplare forjată. Organele de lucru au o grosime de 12 mm. Mașina de erbicidat Hardi Commander 4400 - este echipată standard cu rezervor de polietilenă, cu capacitate de 4.400 litri, pompă cu membrane (276 litri/min.), computer (Spray II Box și Hardi Controller 5500) pentru precizie ridicată, o rampă de 24 m cu 4 secțiuni, foarte bine echilibrată și rezistentă, frâne pneumatice cu dublu circuit, frână parcare, apărători de noroi, kit pentru calibrare, cuvă pentru amestecat și introdus în rezervor substanțe chimice, rezervor pentru apă curată, sistem de umplere rapidă cu furtun și filtru, rezervor pentru spălat - 250 litri. Este recomandat pentru un tractor de minimum 95 CP. Încărcătoare frontale cu braț telescopic JCB, cu puteri nominale cuprinse între 50 și 130 CP, prevăzute cu o varietate mare de accesorii, cu o capacitate de ridicare până la 4,1 tone, la o înălțime de maximum 9,5 m.

Radu Jeler, director general Profi Agrostar, dealer autorizat al AGROCOMERT HOLDING, importator CLAAS pentru România

Participăm la acest târg de 7 ani, iar anul acesta prezentăm, ca noutate, combina Tucano 430, cu sistem ABS, cu 5 scuturători și hederul special pentru

pentru pregătirea patului germinativ. Am expus la târg și un tocător de resturi vegetale, dar și noua variantă a tractorului Claas Axion, modelul 840, de 240 CP. Utilajele aduse la expoziția AGRARIA sunt destinate fermierilor de pe această zonă, ș au o capacitate de lucru mai mică. În general, clienții noștri sunt cei care au suprafețe de peste 100 ha, dar avem și clienți cu suprafețe mai mici adaptabili unei alte game de utilaje.

Liviu Zimcea, manager produs Amazone

Anul acesta, la târgul de la Cluj, firma AMAZONE a prezentat noua semănătoare de păioase de 4 metri, D 9-4000, care poate fi produsă de la 2,5 m până la 12 m, pentru fermierii care au suprafețe mari. Capacitatea

buncărului pornește de la 360 de litri și ajunge la 4.140 de litri. Semănătorile sunt disponibile în două variante de brăzdare. Ca element nou, firma AMAZONE are un produs cu lățime de lucru 3,5 metri, până acum dimensiunea maximă fiind de 2,5 până la 3 metri. Precizia este foarte bună, poate lucra în combinație cu grapa rotativă sau doar în combinația de semănătoare, depinde de cel fel de teren este în zona respectivă. În această regiune, terenul este mai tare, așa că funcționează foarte bine cu grapă rotativă, apoi semănătoare. Practic, ambele prelucrări se realizează într-o singură trecere. Pentru această zonă se vor utiliza semănători cu dimensiuni cuprinse între 2,5 și 6 metri.

Dorel Jeler, director service Profi Agrostar

Suntem prezenți la această expoziție cu partea de service, alături de echipa de vânzări, și abordăm toate problemele întâlnite de clienți pe partea de aprovizionare cu piese și mentenanță la utilajele pe care le comercializăm. În general, zona noastră are foarte multe utilaje de generație mai veche, care presupun consultanță pentru piese și service. Avem o echipă care deservește această activitate, începând de la oamenii care se deplasează în câmp, pentru diagnoza utilajelor și reparația lor, și până la colectivul care asigură piesele necesare. Ca noutate, încercăm să oferim intervenție rapidă în timp real și util, pentru repararea utilajelor în campanie, încercăm totodată să aflăm care sunt cerințele clienților și să facem o analiză a utilajelor înainte de a începe campania, pentru a putea fi pregătiți de lucru. Problemele apar din cauza complexității utilajelor, sunt chestiuni de obișnuință cu utilajele. În cazul în care sunt probleme, intervenim în timp util, pentru a asigura fluxul tehnologic pentru lucrările agricole pe care le desfășoară. Pe tot parcursul târgului, vremea nu a fost prea favorabilă, dar totușI, pe această vreme schimbătoare, fermierii și-au făcut timp și pentru a veni la AGRARIA, pentru a vedea noile tehnologii. Din punctul nostru de vedere, târgul a fost un succes.

recoltat soia. Hederul are lama flexibilă, pentru a reduce la minimum pierderile. Față de celelalte hedere, acesta are lama de tăiere mai în față, recoltează de la nivelul solului și copiază perfect terenul, astfel că toate păstăile de la soia cad exact pe heder și sunt introduse în buncăr. Compactorul de la firma Lemken este un utilaj ideal pentru lucrările de primăvară, 48 Mai 2011

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 49


La evenimentul TechFood din luna februarie, desfășurat pe tema dezvoltării tehnologice și inovării din sectorul vitivinicol, a avut loc prezentarea celei mai mari plantații ecologice din România. Aceasta se află în localitatea Însurăței, din județul Brăila, și este deținută de compania Senator Wine.

Ana MUSTĂȚEA

Cea mai mare plantație viticolă ecologică din România Primele vinuri produse de Senator Wine au fost cele din regiunea Vrancea, care este una dintre cele mai vechi și mai renumite regiuni viticole din România. Între timp, compania a crescut, ajungând să aibă plantații viticole și în alte regiuni oenologice din țară, precum Însurăței, Huși și Tirol (Caraș-Severin), iar suprafața exploatată să ajungă la 850 de hectare. Plantația pe care Senator Wine o exploatează în regim ecologic se află la Însurăței și are cea mai mare suprafață ecologică din România. „Din cele 850 ha plantate cu viță-de-vie, 245 ha sunt ecologice. Anul trecut am obținut certificatul ecologic, însă pe piață nu am plasat vinurile pentru că mai lucrăm la partea de branding”, a afirmat dl George Neacșu, manager general al companiei Senator Wine. Podgoria de la Însurăței este relativ nouă pe harta viticolă a României, având aproximativ 50-60 ani. Terenul în această zonă este foarte nisipos, pretându-se cultivării viței-de-vie. Soiurile pe care Senator Wine le cultivă în regiune sunt Fetească Neagră și Băbească Neagră, iar în urma procesului de reconversie, paleta de soiuri s-a mărit, cuprizând Cabernet Sauvignon, Shiraz, Chardonnay și Pinot Gri. „În acest moment, planurile noastre se referă la continuarea reconversiei soiurilor de viță-de-vie și construirea unei crame 50 Mai 2011

la Însurăței pentru producția ecologică”, a precizat managerul general al companiei. Prin programul de reconversie, Senator Wine a reușit să replanteze circa 136 de hectare cu vie. Celelalte plantații pe care compania le deține sunt în Vrancea, Huși și Tirol, unde se găsesc peste 20 de soiuri de vinuri. Vrancea este cel mai mare areal viticol din România și reprezintă aproximativ 11% din suprafața cultivată cu viță-de-vie la nivel național (aproximativ 20-25% din producția națională de vin este obținută în Vrancea). Aici, suprafața viticolă este împărțită în trei podgorii reprezentative: Panciu, Odobești și Cotești. În aceste podgorii, firma Senator Wine exploatează aproximativ 150 ha de vie. În podgoria Huși, suprafața administrată de Senator este de aproximativ 100 ha, exploatarea făcându-se în două ferme: Ferma Drăncenin și Ferma Păhnești

- Arsura. Podgoria este renumită în special pentru vinurile albe. Denumirea de Origine Controlată (DOC) este Huși/Dealurile Moldovei, iar cea de indicație geografică este Dealurile Hușilor. În partea de vest a României, în arealul viticol Dealurile Banatului, se află podgoria Tirol, care se întinde pe o suprafață de 285 ha și cuprinde următoarele soiuri: Fetească Regală, Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cadarca, Majarca și Burgund. Pentru această podgorie, Denumirea de Origine Controlată (DOC) este Banat/Dealurile Tirolului, iar cea de indicație geografică este Dealurile Carașului. Brand-urile aflate în portofoliul companiei sunt Monser, Varius și Senator Private Collection. Monser este cea mai mare gamă de soiuri pure românești, Varius - o colecție de cinci soiuri internaționale, iar Senator Private Collection sunt două cupaje, unul alb și unul roșu. În privința valorificării, dl Neacșu a afirmat că principala piață de desfacere este cea din România, urmată apoi de Anglia, Italia, Franța, Belgia, Olanda, Japonia, Canada și Statele Unite Cifra de afacere obținută de Senator Wine anul trecut s-a ridicat la 4,5 milioane de euro.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 51


Modul în care laptele este administrat vițeilor se numește sistem de alăptare. Un crescător de animale are de ales între trei astfel de sisteme: alăptare naturală, alăptare artificială și alăptare mixtă. Pentru a putea alege unul dintre ele, trebuiesc cunoscute avantajele și dezavantajele fiecărui sistem, precum și condițiile în care se poate utiliza. Se consideră că alăptarea naturală este un sistem depășit și că nu mai are aplicabilitate, în situația în care dorim să modernizăm producția animală.

Alăptarea vițeilor naturală sau artificială? Trebuie însă să știm că orice sistem de alăptare adoptat va da rezultate bune dacă este corect aplicat. În cele ce urmează, prezentăm pe scurt cele trei sisteme, astfel încât crescătorul, cunoscând condițiile pe care le poate asigura, să poată alege modul de alăptare a vițeilor.

Alăptarea naturală constă

în faptul că vițelul consumă laptele direct din ugerul vacii. Ca urmare, acest sistem este cel mai simplu din punct de vedere tehnic, iar intervenția crescătorului de animale este minimă. Deoarece laptele trece direct din glanda mamară a vacii în organismul vițelului, se elimină contactul cu aerul din adăpost, cu mâna mulgătorului sau cu vasele pentru lapte, care nu sunt întotdeauna bine curățate, reducând riscul îmbolnăvirilor la viței. În plus, se evită și

52 Mai 2011

tulburările digestive (în special diaree) la viței, prin faptul că laptele supt are o temperatură constantă, temperatură care favorizează o digestie mai bună. La utilizarea alaptării naturale nu se cunoaște exact cantitatea de lapte consumată de vițel și nici cea produsă de vaca-mamă, caz în care nu se poate face selecția pe baze științifice. De obicei, vițelul consumă mai mult lapte decât este necesar pentru o creștere rațională și, ca urmare, se pierde o cantitate de lapte care ar putea fi vândută. Dacă nu se lasă lapte suficient pentru consumul vițelului, acesta, prin comportamentul său, va putea produce răniri ale ugerului vacii, ceea ce conduce la o mulgere mai dificilă sau chiar la îmbolnăvirea ugerului. Prin alăptarea naturală se pot transmite boli (tuberculoză, bruceloză etc.) de la vacă la vițel, prin intermediul laptelui. Înțărcarea vițeilor se face mai greu și aceștia vor suferi, atât din cauza lipsei laptelui, cât și a separării de vaca-mamă. În plus, înțărcarea se face la vârstă mai mare, vițelul consumând cantități mari de lapte. Producția de lapte a vacilor bune mame va scădea după îndepărtarea vițelului. Toate aceste dezavantaje i-au obligat pe crescătorii de animale să caute alte mijloace de alăptare prin care să asigure atât necesitățile vițelului, cât

și ale crescătorului (adică obținerea unei cantități mai mari de lapte, care, așa cum aminteam, se poate vinde). Un astfel de sistem îl reprezintă

alăptarea artificială, care

presupune ca laptele muls anterior de la vacă să fie administrat vițelului cu ajutorul găleților, bidoanelor sau al unor instalații speciale. Acest sistem de alăptare permite înlocuirea laptelui integral cu lapte smântânit sau cu un procent de grăsime mai scăzut (2%, față de peste 3,5% cât are laptele integral), deoarece este cunoscut faptul că vițelul nu are nevoie de întreaga cantitate de grăsime din lapte sau se poate utiliza un înlocuitor de lapte. În toate cazurile amintite, se vor reduce cheltuielile cu creșterea vițelului și va spori cantitatea de lapte marfă. Prin alăptarea artificială, cantitatea de lapte consumată de vițel se poate cunoaște cu exactitate. Acest lucru este important pentru creșterea rațională a vițeilor, la care, în funcție de furajele vegetale (uruieli și făinuri) disponibile, se poate reduce treptat cantitatea de lapte pe baza unor scheme de alăptare, astfel încât vițelul să fie obligat să consume mai de timpuriu cantități din ce în ce mai mari de furaje uscate. În momentul înțărcării, vițelul va consuma o cantitate suficient de mare de furaje vegetale pentru a-și asigura necesarul de

www.agrimedia.ro


aceste dezavantaje sunt compensate de cheltuieli mai reduse pentru creșterea vițeilor datorate utilizării furajelor vegetale (care sunt mai ieftine decât laptele), dar și de reducerea perioadei de alăptare.

Alăptarea mixtă presupune alăptarea naturală, de regulă în prima săptămână de viață a vițelului, după care se trece la alăptarea artificială a acestuia. Această metodă se aplică acolo unde conștiinciozitatea crescătorului de viței este mai redusă și riscul îmbolnăvirilor la

viței este ridicat, ca urmare a nerespectării regulilor de alăptare artificială. Dintre dezavantajele acestui sistem, putem aminti: se complică tehnologia de creștere a vițeilor, deoarece vom avea două sisteme de alăptare; scade producția vacilor bune mame la trecerea vițeilor la alăptarea artificială; vițeii se obișnuiesc mai greu cu alăptarea artificială. Din cele prezentate până acum, se poate constata că, în cazul alăptării naturale, numărul dezavantajelor este mai mare decât al avantajelor, iar în cazul alaptării artificiale situația este inversă. Dar nu este mai puțin adevarăt că, dacă nu reușim să asigurăm toate cerințele pentru trecerea la alăptarea artificială, atunci mai bine folosim alăptarea naturală. Acest lucru însă nu este de dorit, deoarece nu putem vorbi despre o creștere modernă și știintifică a vițeilor în situația alăptării naturale, motiv pentru care trebuie să utilizăm alăptarea artificială. De fapt, în țările cu zootehnie mai avansată, nici nu se mai aplică alăptarea naturală a vițeilor de prăsilă.

Nutriția animală, pe baze științifice În cadrul unui eveniment organizat la mijlocul lunii februarie, al cărui subiect dezbătut a fost schimbul de informații în domeniul zootehnic, în special în ramura de creștere a suinelor și bovinelor, dr. ing. Teodor Mihalcea, director tehnic al Institutului Național de CercetareDezvoltare pentru Biologia și Nutriția Animalelor IBNA Balotești, a susținut o prezentare despre activitatea și realizările cele mai importante ale institutului. IBNA Balotești a fost înființat în anul 1970 și de atunci a trecut printr-o serie de reorganizări, pentru ca în 2006 să devină institut național, sub coordonarea Academiei de Știinte Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”. Institutul are ca obiect de activitate cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovarea în nutriție și fiziologie animală, în tehnologia de producere a nutrețurilor și biologia animală. Totodată, institutul se implică în transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, în elaborarea de studii, strategii și standarde, precum și în oferirea de servicii științifice și tehnologice, de consultanță și expertiză și instruire profesională. O altă activitate a institutului pentru biologia și nutriția animalelor este aceea de a desfășura relații de cooperare și

www.agrimedia.ro

de comerț interior și exterior cu diferite instituții, organizații și agenți economici. Produsele rezultate în urma activității de cercetare pe care institutul le poate oferi pentru hrana rumegătoarelor, suinelor și păsărilor sunt premixurile vitaminominerale, concentratele proteino-vitaminominerale și nutrețurile combinate. Pe lângă cele aproximativ 70 de rețete standard, institutul poate realiza, la solicitare, rețete adaptate necesităților crescătorilor, în funcție de baza furajeră de care dispun, premixuri de intervenție pentru rezolvarea unor carențe nutriționale etc. De asemenea, institutul oferă și produse biotehnologice (conservanți naturali de însilozare, probiotice pe bază de bacterii acidolactice). Cel mai mare avantaj al tuturor acestor produse este acela că sunt elaborate pe baza unor informații științifice de ultimă oră, sunt testate pe animale și controlate din punct de vedere nutrițional și al calității. În privința transferului informațional, dl Mihalcea a afirmat că institutul organizează anual seminarii, în cadrul cărora sunt prezentate ultimele noutăți în domeniul cercetării. „Institutul nostru a generat o serie de întâlniri cu crescătorii de animale pentru a prezenta lucrările de cercetare. În ultimul

timp, am avut întâlniri cu Asociațiile Crescătorilor de Animale pe specii de taurine, ovine, suine, avicole, care au ca scop promovarea cercetării în domeniu și participarea împreună la proiectele pe care le demarăm. La sfârșitul lunii februarie, am avut întâlniri cu asociația crescătorilor de ovine, iar cu cea de bovine s-a desfășurat în martie. Au urmat apoi alte seminarii pe segmentul de porc și cel de pasăre”, a precizat dl Mihalcea. Având în vedere că evenimentul a avut ca temă schimbul informațional, directorul tehnic al institutului a vorbit despre proiectele de cercetare din acest domeniu. „În sectorul suin, derulăm o serie de proiecte, precum îmbunătățirea cărnii de porc prin utilizarea uleiului de camelină, reducerea conținutului de minerale din dejecții, folosirea dolomitului în alimentația suinelor ca sursă de calciu și magneziu. Institutul derulează proiecte de cercetare atât la nivel european, în colaborare cu centre de cercetare din Franța (INRA), Serbia, Turcia etc., cât și proiecte naționale. Finanțarea lucrărilor provine, în mare parte, de la Ministerul Educației și Cercetării, respectiv Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și de la MADR”, a afirmat dl Mihalcea. Mai 2011 53

Victor VĂTĂMANU

hrană și va suferi mai puțin de pe urma scoaterii laptelui din rație. Se va reduce astfel cantitatea de lapte consumată de vițel și va crește cantitatea de lapte marfă. Prin separarea vițelului de mama sa imediat după fătare, se elimină toate dezavantajele alăptării naturale, care decurg din prezența vițelului lângă mama sa. Astfel, vițelul suportă mai ușor înțărcarea, producția de lapte a vacii nu va mai scădea după îndepărtarea vițelului și se poate efectua o selecție a vacilor după cantitatea de lapte. Vițeii vor primi lapte numai de la vaci sănătoase, evitând riscul transmiterii bolilor prin lapte. În fine, acest sistem de alăptare se poate mecaniza, utilizând în cazul unui număr mare de viței instalații de alăptat în grup, care va reduce mult efortul depus de către crescător. Printre dezavantajele acestui sistem se numără: costul mare al instalațiilor și al utilajelor folosite pentru alăptarea vițeilor și un volum mai mare de muncă, dar


Se pot folosi cerealele încolțite pentru hrana păsărilor? Încolțirea grăunțelor se face în scopul îmbunătățirii lor calitative, în vederea administrării singure sau în combinație cu un furaj pentru alimentația păsărilor. Această metodă se practică în gospodăriile agricole individuale, care au efective mici de păsări și nu dispun de vitamine și nutrețuri industriale. Încolțirea crealelor se folosește, în special, pe timpul iernii. De asemenea, s-a constatat că aceste semințe încolțite au o influență pozitivă și asupra fecundității și dezvoltării embrionare. Prin încolțire, amidonul se descompune în zaharuri mai simple și se modifică, în parte, conținutul de aminoacizi, albumine, vitamine (în special vitamina E și vitamina B2). La începutul procesului de germinare, boabele de cereale își măresc volumul (datorită absorbției apei); ca urmare, are loc o modificare a compoziției chimice. Astfel, în decursul primei zile de germinare crește conținutul de caroten (provitamina A) în jur de 190%, conținutul de vitamina E (cu rol important în creșterea procentului de fecundație) în jur de 115%, iar vitaminele B1, B2 și B6 se găsesc în procente de 40, 65, respectiv 50%. După 5 zile de germinare, procentul de vitamina B2 se ridică la 500% față de boabele de cereale negerminate (toate valorile prezentate s-au calculat pentru sămânța de grâu în miligrame la 100 de grame de substanță uscată). Totodată, au crescut considerabil și valorile celorlalte vitamine, vitamine ce sunt de mare importanță pentru alimentația păsărilor tocmai pe timp de iarnă. Pe lângă capacitatea mare de eliberare a vitaminelor, se îmbunătățește și digestibilitatea albuminelor, ca urmare a creșterii cu 30% a procentului de eliberare a lizinei. Această valoare ridicată a albuminei face ca în ou să se găsească o cantitate mai mare de albuș, adică albușul neconsumat în totalitate de către pui rămâne ca o masă gelatinoasă, ce-l îneacă în momentul când ciocnește camera de aer. De regulă, acest efect negativ apare 54 Mai 2011

doar atunci când furajarea păsărilor se face cu făinuri furajere sau în exclusivitate cu cereale încolțite. Dacă însă furajarea se face, în principal, cu cereale și numai ca o completare a rației se administrează cereale încolțite, acest pericol este înlăturat, găinile fiind asigurate cu albumine și vitamine la nivelul optim. În această situație, cerealele încolțite pot fi un mijloc de îmbunătățire a procentului de fecunditate și a dezvoltării embrionare. Cantitatea de grăunțe puse la încolțit depinde de numărul de găini, calculându-se pentru fiecare găină circa 20 de grame pe zi. Pentru încolțit, se pot folosi toate speciile de cereale, dar pe primele locuri se situează grâul și ovăzul. Există mai multe metode de germinare; de exemplu, se poate pune în apă călduță, la temperatura de 30 de grade Celsius, timp de 24 de ore, rația pentru o singură zi sau pentru 3 zile, după care aceste grăunțe se pun într-un singur strat într-o cutie perforată, prin care să se poată scurge apa. Se acoperă cu un tifon umed toată suprafața, pentru a se menține umiditatea necesară. O altă metodă ar fi ținerea grăunțelor în bazine sau chiar pe podea de ciment și stropirea lor, din când în când, cu ajutorul unei stropitori, cu apă la temperatura de 15 grade Celsius. În stratul de grăunțe puse la încolțit trebuie să fie o temperatură de circa 25 de grade Celsius. Pentru aceasta, din când în când, grăunțele se lopătează. Dintre multiplele metode existente, crescătorul de păsări dintr-o gospodărie agricolă individuală își va alege metoda cea mai la îndemână, în funcție de numărul de găini și de posibilitățile materiale (financiare) pe care le are. Încolțirea se consideră terminată când apare colțul. La temperatura camerei, procesul de germinare este așa de accelerat încât după circa 5 zile colțul de germinare are aceeași

lungime cu bobul însuși. Este momentul când aceste cereale trebuiesc administrate păsărilor din gospodărie. Dacă se dorește administrarea lor doar când rădăcina de germinare este bine dezvoltată, se recomandă ca aceasta să nu fie lăsată totuși mai lungă de 2 centimetri. Dacă apare un miros acru sau de muceagai, este un semn că aceste grăunțe fie că au fost ținute prea mult timp în apă, fie au fost păstrate într-un mediu prea umed. Bineînțeles, pot fi și alte cauze, dar de cele mai multe ori este vorba de o greșeală în procesul de germinare. Aceste grăunțe nu se administrează pentru hrana păsărilor. S-a constatat că grăunțele încolțite în încăperi întunecoase sunt mai bogate în vitamina B2 decât cele încolțite la lumină. Găinilor de reproducție, pentru îmbunătățirea fecundității, trebuie să se administreze cereale încolțite, în cantităti mici, de circa 10 grame/găină/zi la tainul de seară, prin presărare deasupra furajului combinat. Din motive de igienă, la puii mici și la tineret se recomandă administrarea într-un vas curat. Tot pentru puii mici, aceste cereale se pot semăna pentru încolțire într-o lădiță cu pământ sau chiar în grădină. Atunci când cresc mlădițele, acestea vor fi tăiate, mărunțite și administrate puilor. Acest furaj verde și proaspăt este foarte hrănitor și este consumat cu plăcere de către pui. Din etimologia veterinară: - albumine (lat. albumen = albuș de ou) = substanțe făcând parte din proteine, solubile în apă, coagulează prin caldură, având greutatea moleculară între 43.000 și 70.000 (lactoalbumine, mioalbumine, ovalbumine, serumalbumine); - albuminurie (lat. albumen + gr. oyron = urină) = trecerea de albumine în urină; se întâlnește în nefrite, nefroze, insuficiență renală și cardiacă, boli infecțioase.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 55


O noua insectă face pagube uriașe în cultura tomatelor Dr. ing. Leontin Oprea, director tehnic al Syngenta Agro SRL

zilei. Este foarte dificil de combătut din cauza modului de atac al larvelor - hrănirea în interiorul galeriilor create în frunze, tulpini și fructe.

Mod de atac

Tuta absoluta (molia roșiilor)

este originară din America de Sud, iar în ultimii ani dăunătorul a invadat țări precum Spania, Turcia, Italia și a apărut și la noi începând din 2009, în partea de vest a țării. Atacă în special plante din familia Solanaceae din câmp și spații protejate. Poate fi întâlnită și pe buruienile din flora spontană, ca zârna (Solanum nigrum), ciumăfaia (Datura spp.) etc., de unde trece la plantele cultivate. Tomatele și cartoful sunt preferate, dar atacă și vinete, ardei și fasole. În urma unui atac sever, producția se reduce cu 50 până la 100%. Prezența acestui dăunător poate limita exportul producției, fiind un dăunător de carantină.

Cine este Tuta absoluta?

Este o molie de dimensiune redusă, care face parte din ordinul Lepidoptera, ce poate avea până la 12 generații pe an. O femelă poate depune până la 250 de ouă în timpul vieții. Ciclul de viață este de 30-40 de zile, fiind corelat direct cu condițiile de mediu. Cu cât temperaturile sunt mai crescute, cu atât ciclul de viață este mai scurt. Temperatura minimă la care își începe activitatea este de 9°C. Are 4 stadii larvare, iar împuparea are loc în sol, pe suprafața frunzelor sau chiar în minele create de larve în timpul hrănirii. Iernează ca ou, pupă sau adult. Moliile sunt mai active în timpul nopții și se ascund printre frunze în timpul 56 Mai 2011

Atacul se poate observa la început ca niște pete mici pe frunze, de culoare albă, asemănătoare atacului de Liriomyza trifoli (musca minieră). De cele mai multe ori, atacul celor doi dăunători poate fi simultan. Pe măsură ce larvele cresc, aceste pete se măresc și devin mine. Minele sunt de formă neregulată, separate sau unite între ele, în funcție de densitatea populației. Dauna este produsă în stadiul de larvă, prin minarea frunzelor pe fața superioară și a pieliței fructelor.

Descrierea dăunătorului

Adultul este microlepidopter (molie). Fluturii au o lungime de 5-7 mm, sunt de culoare maronie cu nuanțe de gri închis. Ouăle sunt mici, depuse pe partea inferioară a frunzei. Larva este de culoare alb-verzuie, cu capul negru, iar pupa de culoare maro.

Căi de răspândire

Răspândirea se face foarte ușor și la distanțe foarte mari, prin ambalaje în care se transportă răsaduri și fructe de tomate, unelte, îmbrăcăminte, plante-gazdă din vecinătatea serelor (familia Solanaceae). Ca dovadă stă faptul că, deși apărută destul de recent (acum câțiva ani, în America de Sud și acum trei ani în Spania), astăzi o regăsim deja în partea de vest a României și se pare că nu doar aici. Colegii din echipa de teren au descoperit recent acest dăunător și în bazinul legumicol Izbiceni, județul Olt.

și o monitorizare a tratamentelor, deoarece acest dăunător creează foarte repede fenomenul de rezistență • ambalajele pentru comercializare, care intră și ies din fermă, ar trebui să fie ambalaje de care suntem siguri că nu sunt contaminate (nu vom introduce în fermă decât ambalaje care nu provin din zone unde a fost semnalată Tuta absoluta - ambalaje de fructe exotice sau de legume din țări (zone), unde existența dăunătorului Tuta absoluta este confirmată. Produsele ce se vor utiliza în lupta împotriva acestui dăunător trebuie să aibă un mod de acțiune adaptat biologiei insectei, acțiune care să permită distrugerea larvelor ce se găsesc în galeriile săpate. Pentru a avea efectul dorit (de diminuare și distrugere a populației), se recomandă produse cu acțiune sistemică locală (translaminară). Tratamentele se vor face la interval de 7-8 zile (din cauza fazelor diferite de dezvoltare a dăunătorului și a numărului mare de ouă depuse de o singură femelă/ciclu de viață). Numărul tratamentelor se va adapta presiunii insectei (de obicei trei tratamente în bloc reduc presiunea de atac). Pentru mărirea cantității și a vitezei de preluare a produsului în plantă, se recomandă adăugarea de adjuvanți penetranți (organosiliconici), în dozele recomandate de producători.

Recomandări

• la depistarea primilor adulți se recomandă efectuarea de urgență a tratamentelor • utilizarea de produse specifice acestui tip de dăunător (minator)

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 57


La ordinea zilei în pomicultură În luna mai, pomicultorul trebuie să execute o serie de lucrări de îngrijire a recoltei de fructe și să vegheze la sănătatea pomului. Combaterea bolilor și a dăunătorilor specifici fiecărei specii în parte trebuie să constitue preocuparea principală din această perioadă a anului agricol.

58 Mai 2011

La fiecare 10-15 zile din luna mai se fac tratamente cu insecticide și cu fungicide. La executarea tratamentului, se prepară o soluție alcătuită dintr-un insecticid și un fungicid; acestea se diluează separat, apoi se toarnă în apa din cisternelebucătărie și se completează nivelul până la 10, 50 sau 100 de litri, cât este nevoie. La executarea tratamentului următor, se alternează substanțele indicate de către Laboratorul Fitosanitar Județean. Substanțe de tipul Carbetox 37 CE, Decis 2,5 C sau Karate 2,5 CE sunt și substanțe acaricide, adică combat și acarienii (păienjenii), foarte periculoși în verile calde și secetoase. Substanțe de tipul zeamă bordeleză, Turdacupral, Fademorf 20 CE sau sulf muiabil combat făinările care atacă mărul (mai ales soiul Jonathan), piersicul, vița-de-vie, castraveții etc. Operațiunile în verde constau în eliminarea lăstarilor de prisos (cei concurenți, lacomi) din interiorul coroanei. Proiectarea și formarea pomilor plantați în această primăvară, care au fost scurtați la 60-80-120 cm, în funcție de vigoarea speciei și a portaltoiului. Trebuie să se aleagă lăstarii pentru șarpante și, eventual, ax, astfel: doi pentru șarpante (brațe) și unul pentru ax, dacă pomii se vor conduce ca palmetă etajată; trei lăstari (fără ax), dacă pomii

se conduc ca un vas ameliorat; trei lăstari plus unul pentru ax, dacă pomii se conduc după sistemul piramidă etajată. În caz de secetă, se vor uda pomii nou plantați, astfel: la 2-3 săptămâni, cu 20-30 de litri de apă, și la 3-4 săptămâni, iar pentru pomii pe rod, udarea se va face cu 200-250 litri de apă. Se va întreține solul curat de buruieni și afânat (la o adâncime de 0,5-0,75 metri) de o parte și de cealaltă a rândului de pomi înierbat sau cu alte plante intercalate pe restul intervalului. La sfârșitul lunii mai se începe rărirea fructelor, după cum urmează: merele și perele, la o distanță de 10-15 cm; caisele și prunele pentru masă, la o distanță de 3-5 cm; piersicile, la 10-12 cm etc. În căpșunării, se va face mulcitul solului, așezând sub fiecare plantă paie curate, pentru a întreține fructele sănătoase. Tot acum se recoltează primele cantități de cireșe (cireșele de mai) și, eventual, de căpșune.

Folosirea erbicidelor de contact în livezi

Erbicidele sunt produse chimice folosite în lupta contra buruienilor, care, împreună cu mecanizarea, au rolul de a înlocui forța de muncă umană în lucrările de îngrijire a solului. Se cunosc două grupe de erbicide, după

www.agrimedia.ro


Răritul fructelor la piersic

Datorită particularităților de așezare a mugurilor la piersic, în grupuri, fructele rezultate din ei sunt prea dese. În general, în cele mai multe cazuri, în

www.agrimedia.ro

de spațiul necesar pentru creștere, rămân mici, de calitate mediocră. Pentru înlăturarea acestui neajuns și pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pomilor, se practică răritul fructelor, care se poate face manual, chimic și mecanic. În prezentul articol, se vor face referiri mai în detaliu asupra răririi manuale a fructelor, aceasta fiind metoda cea mai la îndemâna producătorilor agricoli particulari. Răritul manual începe când fructele au mărimea unor alune și trebuie încheiat înainte de întărirea sâmburilor. El se face într-o singură repriză. Între fructele rămase se lasă distanța de 10-12 cm la soiurile timpurii, care în mod curent au fructul mic, și de 18-20 cm la soiurile târzii, care au fructul mai mare. Pe ramurile scurte (buchete și salbe) se lasă câte un fruct, pe ramurile mixte de vigoare mijlocie (25-40 cm) se lasă câte 3-4 fructe, iar pe ramurile lungi (peste 40 cm) se lasă 5-6 fructe sau chiar mai multe. Sunt eliminate fructele debile, cele gemene (crescute câte două lipite) și cele care nu au ramuri în apropiere care să le hrănească. Imediat după legat, fructele cresc încet la toate soiurile de piersic. În perioada întăririi sâmburilor, se înregistrează o cădere fiziologică. Fructele la care s-au întărit sâmburii nu mai cad fiziologic. Ele cresc cu atât mai intens, cu cât coacerea lor este mai timpurie; de aceea, aceste soiuri au prioritate la rărit, comparativ cu soiurile târzii, pentru evitarea deprecierii producției. Când pomii leagă abundent, se răresc două până la trei pătrimi din numărul total de fructe. La rărit, se ia în considerare nu cantitatea ce se suprimă, ci cantitatea de fructe care rămâne în pom.

pom rămân de 3-5 ori mai multe fructe decât ar fi necesare pentru o recoltă abundentă. În această situație, fructele fiind hrănite insuficient și nedispunând

De asemenea, un rărit prea energic duce la o producție prea mică (și nicidecum la obținerea de fructe supradimensionate în raport cu caracteristicile de mărime ale soiului respectiv) și la fenomenul de despicare a sâmburilor în interiorul pulpei. Fiecărui fruct rămas în pom trebuie să-i revină 50-70 de frunze. Răritul chimic se poate face folosind substanțele aprobate de Laboratorul Fitosanitar Județean, în doza și la data exprimată în buletinul de avertizare. Răritul mecanic al fructelor de piersic se poate face cu vibratorul (nu mai mult de 20 de vibrații pe secundă), acționat la priza de putere a tractorului. Mai 2011 59

Victor VĂTĂMANU

modul de acțiune asupra buruienilor, și anume: erbicide sistemice cu acțiune internă și erbicide de contact. Erbicidele de contact acționează prin atingerea directă cu planta sau partea de plantă ce trebuie distrusă, neinfluențând celelalte organe ale plantei. Efectul erbicidului apare sub formă de arsuri, care în câteva zile poate produce uscarea totală a plantei sau a părților acoperite de erbicid. Ca regulă, aceste erbicide se aplică pe buruieni, când acestea au înălțimea de 20-25 cm și sunt în plină creștere, evitându-se orele de dimineață, când buruienile sunt acoperite cu rouă. Pentru aplicarea erbicidării se vor prefera zilele frumoase, iar după aplicarea lor este bine ca, cel puțin o perioadă de 5-6 ore, să nu se înregistreze precipitații. Volumul de apă pentru un hectar stropit este de 400-500 de litri. Se vor evita, pentru reușita tratamentului, zilele cu vânt, pentru ca soluția să nu ajungă în coroana pomilor, unde poate produce arsuri. De aceea, în aceste condiții, se vor folosi și aparători, pentru evitarea pierderii de substanță preparată. Din această grupă fac parte unele erbicide, cum ar fi: a) erbicidele cu acțiune de contact directă, numite și substanțe desicante, de tipul: Gramoxone, 3-4 litri/hectar, Reglone, 2-3 litri/hectar, care au un efect de 3-4 săptămâni, după care tratamentul trebuie repetat. b) erbicide de contact cu acțiune indirectă, de translocație în frunze și în toate organele plantei, de tipul: Roundup, 3-5 l/ha, Fusilade, 1-2 l/ha, Galant, 2-3 l/ha și altele. De fapt, aceste erbicide sunt cele mai bune pentru plantațiile pomicole, pentru că distrug toate buruienile, atât anuale, cât și cele perene cu rizomi (de tipul pir), foarte mult răspândite în livezi. Efectul lor apare după 3-4 săptămâni de la erbicidare, dar nu mai necesită aplicarea tratamentului decât foarte rar. Erbicidele de contact au o toxicitate mai mare pentru om și pentru animale. Pompele cu care s-au aplicat aceste erbicide se vor spăla cu multă apă, imediat după terminarea lucrării, pentru că au efect coroziv.


Oportunitatea dezvoltării cerealelor în SUA

Ing. Daniel BOTĂNOIU, director executiv FNPAR Pe coperta unei cărți din anii ’80, descoperită recent, am putut citi: „agricultorul american hrănește lumea”. Pentru numeroși producători, această declarație ilustreză majoritatea acțiunilor legate de deciziile din fermele lor, precum și politicile de susținere. Pe timpul dezbaterilor legate de „Farm Bill”, din 1996, au existat discuții interminabile legate de dorința agricultorilor de a scoate Guvernul din sectorul agricol. Când au fost întrebați care sunt motivele, au argumentat că politicile guvernamentale în materie de export le sunt defavorabile. Ei estimau că piața mondială a cerealelor nu are nevoie de intervenția Guvernului pentru că, zic ei, „noi suntem agricultorii cei mai performanți din lume. Lasați-ne să vă arătăm acest lucru!”. Pe perioada primului deceniu al acestui secol, anumite grupuri mari de producători de cereale i-au pus sub presiune pe legiuitori și pe reprezentanții comerțului internațional, cu scopul de a obține acorduri comerciale care să ducă la reducerea taxelor vamale pentru importul de produse agricole. Credința a fost că, în condiții normale de concurență, exporturile de produse agricole americane vor exploda pe piața internațională. Când prețul a început să crească, mai ales în ultimii ani, din nou am crezut că, pentru a hrăni lumea, este suficient să se aplice tehnologii înalte pentru a produce cereale în statele dezvoltate, în principal în SUA. În contrast cu acest lucru, nu a fost luat în considerare potențialul statelor în curs de dezvoltare de a crește producțiile destinate asigurării hranei pentru propria populație, acum și pentru viitor. Pe baza acestor previziuni, ne așteptăm ca exporturile de cereale ale SUA să crească regulat de-a lungul timpului, mai rapid sau mai lent decât în cazul celorlalte state exportatoare. Desigur, ideea centrală a discursului, așteptată de partea americană, este că SUA au partea lor stabilă în exportul mondial. Ce s-a întâmplat? Exporturile americane 60 Mai 2011

de cereale (orz, porumb, ovaz, orez și grâu) au atins cifra de 106,9 milioane de tone în anul de piață 1980/81. Ele sunt estimate la 88,5 milioane de tone în anul de piață 2010/11 sau 82,5% din exporturile de cereale din ultimii 30 de ani. Deși nu poate fi comparată cu cerealele ca aliment de bază, exportul american de soia a crescut sensibil de-a lungul anilor. Dacă adăugăm exportul de soia la cel de cereale, în anul de piață 1980/81, avem suma totală de 126,9 milioane de tone exportate, în anul de piață 2010/11 vorbim de 131,3 milioane de tone de cereale și soia exportate, deci o creștere de 3,85% nu doar pentru un an, ci pentru toată perioada de 30 de ani. Iată cum putem compara exporturile americane în balanța exporturilor mondiale în aceeași perioadă. Pentru campania 1980/81, exporturile mondiale ale primelor 5 cereale au fost de 196,7 milioane de tone, iar pentru campania 2010/11, exporturile mondiale ale acelorași 5 cereale au fost de 261,9 milioane de tone, deci o creștere de 37,5%. În 1980, SUA avea o cotă de 54,3% din piața mondială a exporturilor. Cu o creștere a exporturilor mondiale de cereale de 37,5% comparativ cu anul de piață 1980/81 și o scădere a exporturilor americane de 17,5%, cota deținută de SUA în anul de piață 1980/81 (54,3%) a scăzut la 33,7% în anul de piață 2010/11. Dacă adăugăm și soia la acest calcul, exporturile mondiale au trecut de la 217,5 milioane de tone la 359,7 milioane de tone pe parcursul ultimilor 30 de ani, ceea ce înseamnă o creștere de 65,9% în raport cu o creștere de numai 3,85% în cazul exporturilor americane de soia și cereale. Cota americanilor în exporturile mondiale de soia și ale primelor 5 cereale a scăzut de la 58,1%, în anul de piață 1980/81, la 36,9%, în anul de piață 2010/11. Ce s-a întâmplat? Pe parcursul ultimilor 30 de ani, SUA au fost

considerate „grânarul lumii”, cifrele indicând un rol mai modest, de furnizor rezidual. Exporturile erau avantajoase atunci când importatorii și concurenții exporturilor SUA aveau nevoie de cantități mici pentru aprovizionare. O societate din China și-a planificat în acest moment cumpărarea a 500.000 ha de teren agricol în Argentina, Australia, Brazilia, Filipine, Rusia, Venezuela și Zimbabwe. Aceasta furnizează mașini agricole anumitor țări, în schimbul unei părți din producție (plată în natură). Societatea urmăreste și închirierea unor terenuri agricole. Prețul actual ridicat și lipsa de ofertă creează două forțe contrare. Aceste două forțe le-au demonstrat chinezilor importanța obținerii hranei de care are nevoie populația. În același timp, anumite țări limitează exporturile sau achizițiile de teren de către străini. Însă nu este nevoie de prezența chinezilor în toate statele pentru ca aceștia să blocheze o parte din recoltă pentru nevoile lor, inclusiv nevoile pentru soia. În paralel, anumite concepte de dezvoltare agricolă destul de răspândite, mai puțin căzute în dizgrație în ultimii 25 de ani, revin în prima linie. Țările în curs de dezvoltare își dezvoltă agricultura prin creșterea producției, pentru a asigura consumul pentru piața lor internă și pentru asigurarea nevoilor lor alimentare. Când vom privi exporturile americane de produse de bază în următoarele două decenii, nu vom fi surprinși dacă vom constata că SUA sunt furnizorul rezidual de produse agricole de bază din lume.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Mai 2011 61


Statistici și prognoze de piață pentru cereale, oleaginoase și uleiuri vegetale

Rubrică realizată de Daniel BOTĂNOIU

01.04.2011 - 22.04.2011

PIAȚA GRâULUI Prețul grâului a crescut, ca urmare a influenței condițiilor climatice. În cazul livrărilor din mai, a câștigat 14 €/t, în timp ce pentru livrările din noiembrie, prețul a fost mai mare cu 16,9 €/t. Starea culturii a început să se deterioreze în țările din nordul comunitar, ca urmare a lipsei precipitațiilor, deficitul hidric fiind foarte mare. Îngrijorările operatorilor au fost amplificate de nivelul temperaturilor și de evoluția piețelor financiare, care au atins cel mai ridicat nivel al lor.

GRâU

PIAȚA PORUMBULUI Piața porumbului din SUA a afișat o tensiune în creștere, ca urmare a evoluției condițiilor climatice, care nu s-au ameliorat în marile zone producătoare. Doar 9% din suprafață este semănată, comparativ cu 47% cât era în aceeași perioadă din 2010 și cu 23% media ultimilor 5 ani. Îngrijorător este faptul că în Illinois, Indiana și Minnesota, care reprezintă mai mult de 37% din producția de porumb a SUA, semănatul a fost realizat doar pe 3% din suprafața. Stocul SUA este la un nivel destul de redus, în timp ce cerearea mondială este în creștere. Data

Bursa din Chicago

Bursa Golfului Mexic

Bursa din Paris

01 apr. 2011

289.5

320.9

234.7

08 apr. 2011

302.5

330.7

238.5

15 apr. 2011

292.3

318.5

236.9

22 apr. 2011

300.3

325.7

241.3

ORZ

62 Mai 2011

Data

Bursa din Chicago

Bursa Golfului Mexic

Bursa din Londra

01 apr. 2011

279.3

329.3

199.5

08 apr. 2011

293.3

327.9

206.9

15 apr. 2011

273.5

302.9

207.3

22 apr. 2011

303.5

331.3

213.7

PORUMB

PIAȚA ORZULUI Prețul orzului furajer a crescut, ca urmare a creșterii prețurilor altor cereale. Deficitul hidric persistă în țările din nordul comunitar, ceea ce menține o stare accentuată de degradare a culturilor. Prețul orzului furajer, livrat la Rouen, a fost de 181 euro/tonă. Piața orzului a fost din nou atractivă pentru producătorii de furaje. Ținând cont de nivelul atins de prețul altor cereale, orzul este preferat porumbului în rațiile furajere, chiar dacă nivelul actual de încorporare este limitat.

Data

Bursă Creil

Bursa Dunkerque

Bursa Moselle

Bursa Rouen

Bursa Creil**

Bursa Moselle**

01 apr. 2011

178.5

184.5

182.5

182.5

198.5

205.3

08 apr. 2011

179.3

179.3

181.5

179.3

198.5

205.5

15 apr. 2011

170.3

172.7

175.7

172.3

196.3

202.7

22 apr. 2011

175.9

181.5

178.5

182.5

221.3

231.7

www.agrimedia.ro


*

SOIA

PIAȚA SOIEI Cantitatea procesată de oleaginoase este în contracție, din cauza prețului ridicat al petrolului. Drept dovadă, cantitatea de soia cumparată de China din SUA, care este mult diminuată. Recolta bună din America Latină face ca presiunea asupra prețului să crească. Aceasta poate duce la limitarea creșterii prețului pe termen scurt și mediu. Ca și prețul al cerealelor, și prețul uleiului de soia a crescut. Întârzierea semănatului porumbului va avea repercusiuni asupra semănatului soiei.

PIAȚA RAPIȚEI Prețul rapiței a crescut în acelasi ritm cu cel al altor materii prime agricole, în special cu prețul grâului, având în vedere condițiile climatice nefavorabile din Europa și SUA. Stresul hidric persistă în Europa de Vest, în special în Franța și Germania, cele două mari producătoare de rapiță din Europa, unde pierderea florilor de către plante este tot mai mare. Chiar dacă impactul nu este ireversibil, pentru moment, operatorii sunt îngrijorați de scăderea producției noii recolte. Data

Bursa din Paris

01 apr. 2011

476.9

08 apr. 2011

473.5

15 apr. 2011

460.9

22 apr. 2011

473.7

www.agrimedia.ro

Bursa din Chicago

Bursa Golfului Mexic

Bursa din Rotterdam

01 apr.2011

512.3

541.7

1331.3

08 apr.2011

511.5

536.9

1316.9

15 apr.2011

489.5

516.9

1253.3

22 apr.2011

510.5

537.3

1284.5

RAPIȚĂ

FLOAREA -SOARELUI - SEMINȚE FLOAREA-SOARELUI

FLOAREA-SOARELUI - ULEI

PIAȚA FLORII-SOARELUI Piața uleiurilor a fost marcată de o revalorizare, ca urmare a creșterii prețurilor materiilor prime, în special pe piețele europene și americane. Condițiile nefaste din SUA împiedică semănatul, iar seceta din țările nordului comunitar îngrijorează operatorii de pe piață. Perioada de trecere dintre vechea și noua recoltă este destul de tensionată.

Data

Data

Bursa din Rotterdam

Data

Bursa din Franța

01 apr.2011

1370.3

01 apr.2011

440.3

08 apr.2011

1415.3

08 apr.2011

455.7

15 apr.2011

1395.5

15 apr.2011

450.7

22 apr.2011

1425.3

22 apr.2011

455.7

N.B.Informatiile din prezenta sinteza sunt rezultatul colectarii de informatii, avand la baza urmatoarele surse: date oficiale (Ministerul Agriculturii, Padurilor și Dezvoltarii Rurale, Institutul National de Statistica, Organizatia pentru Dezvoltare și Cooperare Economica, Departamentul de Agricultura al SUA, Bursele produselor agricole China, Argentina, Australia, Canada, Brazilia, Rusia, Ucraina și principalele Burse din Comunitatea Europeana), informatii din piata (traderi , producatori, fermieri, procesatori, depozitari), organizatii de profil (asociatii profesionale, etc) și surse complementare. Din motive obiective, nu putem garanta pentru acuratetea și integralitatea acestor informatii astfel că orice concluzie și initiativa de actiune in baza acestui material trebuiesc privite sub aceasta limitare.

Mai 2011 63


Ordinul nr. 12 din 7 martie 2011 pentru modificarea art. 10 din Norma sanitară veterinară privind stabilirea documentelor și evidențelor veterinare necesare în cadrul activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală, aprobată prin Ordinul președintelui ANSVSA nr. 80/2005 - M.O. nr. 0188/17 martie 2011

absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit și Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii nr. 16/2010 - M.O. nr. 0193/21 martie 2011

Ordinul nr. 51 din 7 martie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului Agriculturii nr. 413/2008 privind aprobarea Criteriilor de acreditare a stupinei de multiplicare - M.O. nr. 0190/18 martie 2011

Ordinul nr. 62 din 21 martie 2011 pentru abrogarea Ordinului ministrului Agriculturii nr. 192/2009 privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare - M.O. nr. 0200/22 Martie 201

Ordinul nr. 11 din 14 ianuarie 2011 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea 64 Mai 2011

Ordinul nr. 57 din 11 martie 2011 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Agriculturii, interimar, nr. 769/2009 privind aprobarea Metodologiei de înregistrare a operatorilor economici și eliberare a autorizației pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și materialului săditor - M.O. nr. 0202/23 martie 2011 Ordinul nr. 59 din 16 martie 2011 pentru aprobarea procedurilor privind cerințele specifice pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de cereale, plante oleaginoase și pentru fibre și plante furajere în România - M.O. nr. 0207/25 martie 2011

Hotărârea nr. 207 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale - M.O. nr. 0206/24 martie 2011 Hotărârea nr. 237 din 16 martie 2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 838/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, precum și a HG nr. 839/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării și protecției porcinelor - M.O. nr. 0206/24 martie 2011 Ordinul nr. 59 din 16 martie 2011 pentru aprobarea procedurilor privind cerințele specifice pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de cereale, plante oleaginoase și pentru fibre și plante furajere în România - M.O. nr. 0207/25 martie 2011 Hotărârea nr. 207 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale - M.O. nr. 0206/24 martie 2011

www.agrimedia.ro


Ordinul nr. 63 din 22 martie 2011 pentru completarea Normelor de aplicare a schemei de defrișare a plantațiilor viticole, aprobate prin Ordinul ministrului Agriculturii nr. 572/2008 - M.O. nr. 0210/25 martie 2011 Hotărârea nr. 263 din 20

martie 2011 privind numirea membrilor Comitetului Național de Inițiativă pentru organizarea alegerilor, în vederea înfiinșării camerelor agricole - M.O. nr. 0212/28 martie 2011

Ordinul nr. 14 din 24 martie

2011 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui ANSVSA nr. 39/2010 pentru aprobarea cerințelor tehnice care trebuiesc îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor, ovinelor ți caprinelor, precum și pentru stabilirea condițiilor de aprobare a acestora pe teritoriul României - M.O. nr. 0217/30 martie 2011

Hotărârea nr. 273 din 23 martie 2011 privind aprobarea cuantumului sumelor alocate în sectorul vegetal prin aplicarea schemei de plăți tranzitorii pentru tomatele destinate procesării - M.O. nr. 0218/30 martie 2011 Ordinul nr. 61 din 18 martie 2011

pentru aprobarea cantităților de motorină aferente trimestrului IV al anului 2010, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare - M.O. nr. 0219/30 martie 2011

Ordinul nr. 66 din 28 martie

2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a mecanismului de compensare de către APIA a debitelor și creanțelor beneficiarilor Fondului european

www.agrimedia.ro

de garantare agricolă și ai Fondului european agricol de dezvoltare rurală, precum și ai fondurilor de la bugetul de stat - M.O. nr. 0235/4 aprilie 2011

Ordinul nr. 73 din 1 aprilie 2011

pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-2013/2014, aprobate prin Ordinul ministrului Agriculturii nr. 247/2008 - M.O. nr. 0238/5 aprilie 2011

Ordinul nr. 78 din 7 aprilie 2011 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Agriculturii nr. 143/2010 privind componența și funcționarea Comitetului pentru Organizațiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare, precum și procedurile de recunoaștere, monitorizare și control, retragere a recunoașterii, extindere a acordurilor interprofesionale și delegare de atribuții pentru organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare - M.O. nr. 0254/11 aprilie 2011 Ordinul nr. 84 din 13 aprilie 2011 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial național al soiurilor de plante de cultură din România și în Lista recomandată a soiurilor, precum și pentru verificarea purității varietale a soiurilor multiplicate - M.O. nr. 0276/20 aprilie 2011 Ordinul nr. 85 din 13 aprilie 2011 privind aprobarea Suplimentului nr. 1 al Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul

2011, aprobat prin Ordinul ministrului Agriculturii nr. 18/2011 - M.O. nr. 0276/20 aprilie 2011

Ordinul nr. 44 din 18 februarie 2011 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate - M.O. nr. 0277/20 aprilie 2011 Ordinul nr. 89 din 20 aprilie 2011 pentru modificarea alin. (3) al art. 3 din Normele metodologice de aplicare a mecanismului de compensare de către APIA a debitelor și creanțelor beneficiarilor Fondului european de garantare agricolă și ai Fondului european agricol de dezvoltare rurală, precum și ai fondurilor de la bugetul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului Agriculturii nr. 66/2011 - M.O. nr. 0282/21 aprilie 2011 Ordinul nr. 87 din 18 aprilie 2011 privind recunoașterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr - recolta anului de comercializare 2011/2012 - M.O. nr. 0288/26 aprilie 2011 Ordinul nr. 99 din 29 aprilie 2011 privind recunoașterea Organizației Interprofesionale pe Produs „Cereale și Produse Derivate“ din România - OIPCPDR ca organizație interprofesională pe filiera cereal - M.O. nr. 0298/29 aprilie 2011 Hotărârea nr. 424 din 20 aprilie 2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din FEADR prin PNDR 20072013 - M.O. nr. 0304/3 mai 2011

Mai 2011 65


GSI, lider mondial în producția echipamentelor de stocare și condiționare a cerealelor Gheorghe Paraschiv, reprezentant al MG Trade Engineering - dealer GSI în România Rădăcinile Grupului GSI datează din anii ‘30, însă producția de silozuri metalice destinate stocării cerealelor a început în 1972. În scurt timp, de la nivelul de producător național, GSI se consacră la nivel mondial, ajungând în 1988 cel mare producător de echipamente de stocare din lume. În urma preluării unor companii, GSI își extinde prezența și pe piața echipamentelor zootehnice. Pentru a-și păstra poziția de lider mondial în domeniul sistemelor de depozitare, dar și pentru a oferi o gamă completă de echipamente de stocare, uscare și manipulare, grupul GSI achiziționează firmele David Manufacturing Co. în 1997 și Farm Fans Corp/Zimmerman în 2001. GSI are sediul central în Assumtion, Illinois (SUA) și filiale în America de Nord, America de Sud, Europa și Asia. Dispunând de unul dintre cele mai bune departamente de cercetareproiectare din domeniu, GSI oferă

66 Mai 2011

cele mai avansate soluții tehnice în domeniul uscării și păstrării cerealelor. În anul 2008, a fost lansată pe piață o nouă generație de uscătoare, practic fără rival în ceea ce privește dotarea și gradul de automatizare/computerizare, și cea mai mare celulă de stocare din lume. Astăzi, printr-o rețea internațională de distribuție, produsele GSI sunt exportate în peste 75 de țări din întreaga lume.

Pe piața românească, din 1997

GSI GROUP/SUA (GSI) este prezent în România din anul 1997 prin intermediul dealer-ului său MG Trade Engineering SRL. O dată cu pătrunderea pe piața din România a produselor GSI, s-a impus un standard tehnologic superior. Aerarea fără canale, prin podea perforată pe 100% din suprafața silozului și uscătoarele orizontale au devenit

un brand apreciat în toată țara. Dotarea cu aceste echipamente asigură, pe lângă calitatea deosebită a procesării și stocării produselor, și costuri de fundație realmente cele mai mici de pe piață. Echipamentele GSI au certificare tehnică EURO și sunt prezente în aproape toate județele. Sistemele de stocare/procesare livrate au o capacitate de câteva sute de tone, iar sistemele de tip comercial/portuar, de peste 100.000 de tone. Anul 2011, contrar previziunilor economice pesimiste, a început foarte favorabil pentru MG TRADE Engineering SRL. Contractele semnate sunt atât cu finanțare europeană, cât și folosind surse proprii ale clienților. Pentru viitor, ne propunem ca, pe lângă sistemele de stocare a cerealelor, să furnizăm utilaje pentru bucătării furajere și FNC-uri.

www.agrimedia.ro


3

Decembrie 2010


4

Decembrie 2010


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.