Captivi în libertate, Consilier școlar psiholog Daniela VÎRVARA 20

Sesiunea 4

 Calitățile mele, calitățile mamei/copilului meu. Se dă o foaie fiecărui participant care va fi completată apoi foile se amestecă și fiecare încearcă să se recunoască în descriere. În final se face „confruntarea”  Interesele, Ce este mai important în viață? Scara valorilor.

Sesiunea 5

 Se va citi povestea iar la sfârșit copiii vor prezenta pe rând ce au înțeles și simțit din poveste.  Părinții vor expune concluziile lor referitoare la poveste.

Povestea micii caracatițe

A fost odată ca niciodată o mică caracatiță care trăia în ape puțin adânci și călduțe, lângă o plajă cu nisip. Știți câte picioare are o caracatiță? Da, opt. Și știți cum se numesc? Ele se numesc tentacule. Ei bine, acestei caracatițe îi plăcea să își înfășoare tentaculele în jurul lucrurilor și să se agațe de ele. Uneori se agăța de un pește și se distra plecând purtată într-o scurtă călătorie. Alteori se agăța de o piatră foarte solidă și se simțea puternică și în siguranță. Într-o zi caracatiță a văzut o ancora sub un vapor și imediat și-a înfășurat tentaculele în jurul ei. Dar ceva înfricoșător s-a întâmplat. Ancora a început să coboare scufundându-se în ape tot mai întunecate, reci în care caracatița noastră nu mai fusese niciodată. Caracatiței nu-i plăcea ce se întâmplă, dar nu știa ce să facă. Ce ați fi făcut voi dacă ați fi fost în locul ei? V-ați fi ținut în continuare de ancora sau i-ai fi dat drumul? Ei bine, caracatiță a continuat să se țină de ancoră până când aceasta, cu un zgomot puternic, s-a izbit de fundul mării. Era tare înfricoșată că a ajuns acolo, pe fundul mării, dar tot nu știa ce sa facă. Apoi a văzut un pește prietenos care înota cu mișcări grațioase în jur. Ajutor! a strigat caracatiță. Poți sa mă ajuți?" Da, te pot ajuta", a spus peștele. Din privirea lui se citea că îi pasă de micuța caracatiță: „Dar mai întâi trebuie să te ajuți singură. Va trebui să dai mai întâi drumul ancorei înainte de a-ți putea arăta drumul".

Caracatița tot nu știa ce să facă. Ancora părea puternică și singură. Dacă i-ar fi dat drumul ar fi rămas în apă singură, numai pe cont propriu. S-a uitat la peștișor. Peștișorul dădea din cap încurajator și micuța caracatiță a început să-și desprindă cu timiditate tentaculele. Să ai atât de multe brațe și picioare poate fi drăguț atunci când vrei să îmbrățișezi pe cineva, dar în momentul în care vrei să te desprinzi de ceva e foarte complicat. Ultima tentaculă a fost cel mai greu de desprins. A fost nevoie de mai mult timp până ce a căpătat curaj să se desprindă. Drăguțul peștișor a așteptat-o, a încurajat-o și în final a felicitat-o. Când caracatița s-a desprins cu totul, peștișorul i-a spus cu blândețe: „Urmărește-mă!" Peștișorul a înotat înainte și înapoi, croindu-și drumul treptat, ajutând-o pe caracatiță în situațiile în care rămânea în urmă. Pe măsură ce continua să înoate, caracatița se simțea tot mai fericită și mai puternică. A făcut efort să-l ajungă pe peștișor din urmă și pentru o vreme au înotat umăr la umăr. Nu a mai avut nevoie mult timp sa fie condusă. De la o vreme a început sa înoate prima, preluând conducerea și croindu-și singură drumul. Nu mai era îngrijorată și i se părea că de fapt trăiește o aventură extraordinară. Peștișorul i-a spus la un moment dat: „Nu mai ai nevoie de mine. Poți să înoți singura de acum. Călătorie plăcută! „Micuța caracatiță i-a mulțumit peștișorului și a înotat mai departe. Apa începea să devină mai caldă și era tot mai multă lumină. Lumina se reflectă în apă și face să strălucească mulțimea de peștișori galbeni, roșii, albaștri care înotau. Lucrurile din jur erau la fel ca înainte, dar acum micuța caracatiță era diferită. Se simțea mai puternică și mai încrezătoare. Apoi caracatiță a făcut ceva ce nu făcea de obicei. S-a cățărat pe plajă cu nisip, îmbăindu-se în razele soarelui. I s-a părut drăguț să se relaxeze o vreme, stând așa, fără să facă nimic. Caracatița s-a uitat apoi la stâncile din spatele plajei. Poate că începuseră săi placă aventurile, sau poate să facă un lucru nou nu o mai speria așa cum se întâmpla înainte. Stâncile parcă o chemau și caracatița se întreba cum ar fi să urce până în vârful lor. Cu grijă a început să urce spre vârf. Drumul nu era ușor, dar caracatița continua urcușul cu gândul la bucuria de a fi în vârf. Și în sfârșit, iat-o acolo sus. Un vântișor plăcut adia dinspre ocean. Și ca și cum ar mai fi făcut asta de multe ori, caracatița și-a întins tentaculele ca niște aripi si s-a lăsat purtată de vânt, sărind în ocean. Asemeni unui vultur a străbătut aerul, bucurându-se că putea zbura. Uitându-se în jos vedea oceanul din care ieșise. Uitându-se deasupra vedea cerul albastru spre care urcase. Cine ar fi crezut ca o mică caracatiță ar fi putut ajunge atât de sus?

Bibliografie

 https://www.brucekalexander.com  https://mindtherapycenter.ro/  https://www.idtherapy.ro  Denizia Gal - Consiliere şcolară – 2010- curs Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Factori favorizanți în declanșarea adicțiilor

Prof. Mihai ANDROHOVICI – Liceul cu Program Sportiv Suceava Psihoterapeut Alina CIUPERCOVICI – manager CLINICA ALIAT Suceava

Adicțiile – Întrebarea potrivită nu este „de ce există adicția?”, ci „de ce atâta suferință?”

Ultimii ani au orientat atenția specialiștilor în sănătate și educație tot mai mult spre problematica adicțiilor. Statisticile naționale recente arată că vârsta de debut pentru consumul de alcool, droguri, jocuri de noroc, este în scădere alarmantă, ceea ce înseamnă, implicit, creșterea incidenței și agravarea riscului de dezvoltare a adicțiilor, inclusiv cu instalare în perioada adolescenței sau la începutul vieții de adult. În același timp, adicțiile comportamentale – de internet și tehnologie, de pornografie, de jocuri video, de rețele de socializare și sindromul „selfie”, sunt de asemenea în creștere. Un aspect pozitiv poate fi că devenim mai pregătiți ca societate și specialiști să ne uităm spre adicții, să căutăm să înțelegem problematica adicțiilor, factorii predispozanți și motivele care duc la formarea dependențelor, și să căutăm măsuri eficiente de prevenire și de intervenție.

Clinica Aliat Suceava este o clinică privată de tratament și recuperare a persoanelor cu Adicția este o problemă de sănătate care poate afecta pe oricine indiferent de vârstă, probleme de dependență de statut social și alcool, droguri profesional, edu- (inclusiv cație, sex, mediu etnobotanice), de proveniență, tutun, jocuri de religie etc. În noroc, jocuri sens larg, adicția video, este caracterizată pornografie, de prezența unor internet, tulburări de alimentațsimptome ie, și a comportamenta- familiilor le, cognitive și acestora. fiziologice care semnalează men- contact@clinicaținerea pentru aliat-suceava.ro timp prelungit a unui consum de o anumită substanță sau a unui anumit comportament, și continuarea consumului/comportamentului în ciuda problemelor apărute, provocate de acestea (emoționale, sociale și familiale, profesionale, de sănătate fizică și mentală). În privința adicțiilor, dr. Gabor Mate, medicul canadian renumit pentru experiența și implicarea în lucrul cu adicțiile și trauma, transmite că întrebarea potrivită nu este „de ce există adicția?”, ci „de ce durerea, de ce atâta suferință?”. Această atenționare ne îndeamnă că privim dincolo de adicție, spre motivele profunde care au dus la dezvoltarea adicției, să căutăm să înțelegem de ce adicția a fost modalitatea de a răspunde suferinței.

Înainte de a reda câteva din cele mai întâlnite adicții și modalitățile de tratament și intervenție, este important să înțelegem factorii favorizanți ai declansării adicțiilor.

Clinica Ambulatorie ALIAT Suceava oferă servicii integrate psihoterapeutice și psihiatrice în regim ambulatoriu pentru tratamentul dependențelor de alcool, droguri, internet și gaming, jocuri de noroc, pornografie, tulburări de alimentație, cu o echipă multidisciplinară de specialiști (psihologi, psihoterapeuți, medic psihiatru).

Factori favorizanți în declanșarea adicțiilor

Iată o prezentare a factorilor favorizanți în declanșarea adicțiilor:  Istoricul familial - Cercetătorii au descoperit ca un istoric familial marcat de adicții poate constitui un factor de risc extrem de puternic. Chiar dacă nu s-a demonstrat clar care sunt genele specifice responsabile, transmiterea intergenerațională a abuzului de substanțe în cadrul familiilor este cauzată probabil de o combinație de gene care ar putea induce vulnerabilitate sau sensibilitate fată de utilizarea unei anumite substanțe. În același timp, poate fi transmis un model inadaptativ de răspuns la solicitările vieții, cauzat de membrii familiei care consumă substanțe pentru a face fată problemelor. Mai exact, dacă ai o rudă apropiată cu dependență, poți să ai un risc să dezvolți la rândul tău o adicție, nu neapărat aceeași. Pe de altă parte, mediul familial are un rol extrem de important în declanșarea adicțiilor și prin importanța legăturilor afective și relaționale profunde, funcționale, între membrii familiei; lipsa legăturilor afective și a conectării relaționale în familie poate duce la dezvoltarea unei adicții, și cu atât mai mult prezența unor abuzuri (emoționale, fizice, psihologice) în cadrul familiei.  Factori bio-psiho-fiziologici - Unul din cei mai puternici factori favorizanți biologici îl constituie prezența unei tulburări psihiatrice asociate – statisticile estimează că între o treime și două treimi dintre persoanele dependente de o substanță sau comportament adictiv au cel puțin o tulburare psihiatrică asociată (depresie, anxietate, tulburarea ADHD, tulburări de personalitate etc.); prin urmare, prezența unei tulburări mintale sau de personalitate poate crește riscul de a dezvolta o adicție, conform Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale DSM V.  Factori sociali și de mediu - influențează la rândul lor evoluția și parcursul adicțiilor. Stresul provocat de familie, de bani sau locul de muncă, de șomaj, de necazurile zilnice sau crizele existențiale majore, abuzul fizic și emoțional, evenimentele traumatizante și opresiunea, singurătatea, sunt câțiva din factorii de mediu implicați, favorizanți în declanșarea unei adicții.  Anturajul – prezintă risc în declanșarea unei adicții în sensul că aduce dorința de a fi acceptat, de apartenență la un grup, de conectare cu ceilalți, de a fi integrat; din prisma acestor trebuințe, poate apărea tendința de a fi similar cu ceilalți, de a ceda presiunii grupului și prin urmare de a deveni consumator de o anumită substanță sau de a practica același comportament (jocuri video, gambling, retele de socializare etc.).  Factori psihologici – comportamentali, cognitivi și emoționali, constituie, de asemenea, factori de risc majori. Factorii comportamentali pot explica modelele comportamentale specifice adicției, chiar dacă persoanele consumatoare au tipuri diferite de personalitate. Consolidarea/întărirea este unul din principii, este ceva ce survine după un comportament și sporește șansele ca acel comportament să se repete; ea poate fi pozitivă (consecințe plăcute asociate cu utilizarea substanței sau comportamentului adictiv) și negative (diminuarea emoțiilor, a sevrajului sau a simptomelor psihiatrice). Factorii cognitivi se referă la convingerile care contribuie la debutul și menținerea utilizării unei substanțe sau comportament, precum: așteptări legate de utilizarea substanței, autoeficiența asociată cu comportamentul de utilizare a substanței. Factorii emoționali pot cuprinde dificultățile legate de trăirea și exprimarea emoțiilor, care pot sta uneori la baza unei probleme de adicție. Unele persoane pot fi vulnerabile emoțional și pot utiliza droguri pentru a-și controla emoțiile, dar utilizarea generează adesea consecințe care pot amplifica vulnerabilitatea emoțională.

În ceea ce-i privește pe adolescenți, specialiștii au identificat o serie de factori de risc în legătură cu consumul de substanțe: defavorizarea socio-economică, relațiile sociale slabe calitativ, comunitate dezorganizată, accesibilitatea substanțelor. În plus, pentru indivizii care aleg să consume substanțe în mod individual, s-au identificat ca și factori de risc următoarele: antecedente de alcoolism și toxicomanie în familie, atitudinea pozitivă a familiei, imaturitatea afectivă, metodele de educație familială slabe și inconstante, comportament antisocial și hiperactivitate, eșecuri școlare, atașament scăzut față de școală, înstrăinare și revoltă, asocierea cu alți indivizi toxicomani (Iftene, 2004) - Comportamente adictive ale copiilor și adolescenților. In Tratat de psihopatologie și sănătate mentală a copilului și adolescentului (Vol. 1, pp. 229–315). Timișoara: Editura Artpress.  Trăsături psihologice - Pe lângă factorii de risc deja menționați, o importanță deosebită au anumite trăsături psihologice: impulsivitatea, tendința permanentă de a căuta senzații noi, dorința de aventură etc., care, după unii autori, pot duce la riscul de dezvoltare a unei adicții. De asemenea, tulburările de conduită și mai ales agresivitatea prezentă în copilăria timpurie vor crește posibilitatea consumului ulterior și a dezvoltării dependenței.  Structura de personalitate a persoanelor dependente - Personalitatea adictivă poate fi definită ca o stare psihologică care face respectiva persoană susceptibilă la dependențe. Clinica Persoanele care suferă de personalitate adictivă sunt foarte sensibile la stres - prezintă proble- Rezidențială ALIAT me în a face față situațiilor devenind frustrate chiar daca evenimentul este de scurtă durată. Suceava reprezintă un Au stimă de sine scăzută, schimbări de comportament, lipsă de încredere și comportament element de noutate în antisocial, sentimente de izolare, ce vor avea frecvent efecte negative. Încercând să substituie România prin lipsa relațiilor personale, se întorc spre droguri, fumat, alcool, comportamente adictive, consi- conceptul de program derându-le soluții de moment. Cercetătorii avansează ideea că persoanele care consumă abu- terapeutic rezidențial ziv droguri posedă un anumit grad de vulnerabilitate a personalității anterioară începerii con- intensiv de scurtă sumului. Aceste persoane par adesea lipsite de resursele necesare pentru a face față exigențe- durată. Tratamentul lor vieții cotidiene. Se poate constata, de asemenea, o nestatornicie în plan sentimental, pre- rezidențial este cum și un grad de dezacord cu societatea și autoritățile, aspecte demonstrate de rezultatele accesibil tuturor școlare slabe, absenteismul școlar și actele de delincvență pe care aceștia le comit. persoanelor cu  Profilul psihologic al consumatorului de droguri - S-a încercat trasarea unui așa- dependenzis ță care au profil psihologic al consumatorilor de droguri în scopul identificării persoanelor cu probleme trecut de perioada asociate consumului de substanțe dar, nu în ultimul rând, pentru a ajuta specialiștii care vin în dezalcoolizării sau contact cu aceștia să aibă o viziune cât mai acurată asupra caracteristicilor acestor persoane. detoxului. O perioadă de tratament intensiv durează 7 zile, iar un La persoanele consumatoare de substanțe s-au identificat următoarele caracteristici ciclu complet de (Iftene, 2004): recuperare poate să  lipsa încrederii în sine, de respect față de propria persoană; includă până la 6  absența reperelor valorice certe; nivel ridicat al nevoii de siguranță, de valorizare și de confirmare a rezidențe în decursul propriei identități; a 12-18 luni.  impulsivitate;  intoleranță la frustrare;  anxietate;  grandomanie afișată în așa fel încât să ascundă stima de sine scăzută;  perfecționism;  izolare socială;  sensibilitate exagerată producătoare de resentimente;  comportament sfidător;  dependență marcantă de alte persoane;  alternanțe de dispoziție;  minciună; posibilitatea apariției depresiei cronice.

Programele rezidențiale de scurtă durată oferă tratament intensiv continuu 24

ore/zi însă relativ scurt. Dependența este

privită în contextul deficitelor sociale și psihologice ale unui individ, iar tratamentul

se axează pe dezvoltarea

responsabilității

personale, precum și a

productivității din

punct de vedere social. Componenta comportamentală a adicţiei joacă un rol esenţial, atât în procesul de înţelegere a afecţiunii, cât şi în cel de abordare şi recuperare. Poftele, cunoscute la fel de bine după termenul „craving”, compulsiile, incapacitatea de a opri un comportament, sugerează mai clar că dependenţa poate fi, după cum arată cunoscutul G. Maté într-una din lucrările sale, exclusiv în raport cu un comportament disfuncţional şi care are capacitatea de a destabiliza întregul sistem sau eco-sistem psihologic în care individul trăieşte. Psihologul specializat în dependenţe arată clar felul în care o dependenţă comportamentală afectează la fel ca una legată de substanţe. Jocul de noroc este comparat, din perspectiva consecinţelor, cu incapacitatea de a controla un tipar în comportamentul de cumpărare, de pildă. Pot fi identificate „efecte adverse” comportamentului compulsiv de cumpărare, incluzând dificultăţi financiare, comportament distructiv, probleme în socializare şi mai ales în registrul familiei. În vreme ce adicţiile fizice se referă la alcool, tutun, cocaină, amfetamine şi alte opioide, pastile prescrise, halucinogene sau marijuana, cele comportamentale orbitează în jurul consumului de alimente sau: dependenţa de sex, adesea de pornografie, de internet, dependenţa de jocuri sau de muncă. Un alt factor favorizant în adicţie, puţin discutat, este chiar mediul media, uneori sufocant prin insistenţa cu care propune şi impune modele şi tipare comportamentale. Nevoia de a fi „high”, de pildă, alături de obsesia muncii, permanent peste program, valorizată de clipuri comerciale, filme sau alte forme de comunicare online, GIF-uri sau meme, inoculează masiv ideea că ar fi comportamente pozitive, acceptate în general. Performanţa cu orice preţ, la fel ca frumuseţea sau starea de bine, devine mesaj potenţial toxic prin felul în care impune un tipar atât comportamental, cât, poate mai ales, ideologic. „Fericirea ca obligaţie” are forme noi şi cu potenţial adictiv. Fenomenul „selfie” şi compulsia de a posta, pentru o iluzorie împărtăşire a tuturor evenimentelor vieţii (incluzând stupefianta fotografiere a meniului sau alimentelor consumate) sugerează că la mijloc este de fapt o dependenţă de tip comportamental. Comportamentele riscante, care sunt mai bine cunoscute prin felul în care sugerează nevoia de adrenalină, au surprinzător de multe similitudini cu dependenţa de droguri. Studiile sugerează acest aspect, cât se poate de clar. Căutătorii de senzaţii puternice obţin ceea ce caută, dar simt nevoia pentru stimuli din ce în ce mai puternici, ceea ce îi duce spre comportamente din ce în ce mai riscante pentru a satisface o toleranţă care apare în mod reflex. Studiile arată că aceste emoţii generază la nivel neurologic procese chimice identice cu cele specifice consumului de droguri. Frumuseţea are şi ea o latură potenţial adictivă, prin felul în care unii oameni devin controlaţi de ideea că trebuie să arate într-un anumit fel. Cu toate că operaţiile estetice, de orice fel, se leagă uneori de dismorfofobie sau de tulburarea dismorfică, felul în care întreaga existenţă se centrează pe o singură idee, urmărită chirurgical prin intervenţii repetate, evocă o formă de comportament adictiv.

Semnale comportamentale care atenționează apariția unei adicții

Adicția este identificată prin prezența anumitor comportamente care apar în mod repetitiv, indiferent de tipul adicției. Înțelegerea manifestărilor adicției, a factorilor favorizanți și a tipurilor de adicție pot să ne ajute să observăm semnalele care atenționează apariția unei dependențe, pentru a o putea identifica și orienta către sprijin cât mai timpuriu:  apare nevoia de a consuma sau apela la comportament pentru a resimți aceleași stări de plăcere, relaxare, dezinhibare, excitație;  comportamentul adictiv este repetat iar și iar, în ciuda unor consecințe negative care pot apărea;  schimbări de dispoziție frecvente – iritabilitate, tristețe, nervozitate;  tendințe de izolare;  comunicarea este afectată, apare lipsa de răbdare în interacțiunile sociale; Clinica  dificultăți de concentrare, de memorie, dificultăți de somn; Aliat Suceava are  agitație, nervozitate, manifestări fiziologice neplăcute când nu pot apela la comportamentul profesioniști adictiv; specializați în adicții și  scade timpul de implicare și petrecere a timpului alături de familie sau prieteni; disponibili să acorde  apare pofta, dorința puternică de a consuma sau apela la comportamentul adictiv (craving); ajutorul susținut,  pot apărea comportamente antisociale – fură, minte, ascunde pentru menținerea adicției; necesar pentru  are dificultăți de menținere și îndeplinire a responsabilităților, de păstrare a unui loc de tratarea completă a muncă și a relațiilor socio-familiale, ori abandon școlar și dificultăți în continuarea studiilor adicției – psihoterapie în cazul tinerilor; individuală și de grup  scade atenția dată aspectului fizic și igienei personale, pot aparea variații în greutate și tul- și familie, tratament burări de alimentație (poftă de mâncare scăzută sau hiperfagie, poftă de alimente dulci). rezidențial intensiv de scurtă durată, monitorizare medicală Tratamentul și recuperarea în adicții psihiatrică, consiliere medicală și

De multe ori, adicția este un efect sau un simptom într-un tablou personal amplu și nu cauza principală a problemelor persoanei dependente. De aceea este importantă anamneza detaliată despre istoricul persoanei dependente și examinarea asocierii cu alte posibile afecțiuni (depresie, anxietate, tulburări de personalitate, sindrom de stres posttraumatic). În cursul tratamentului, este importantă adresarea atât a dependenței fizice (la adicțiile de substanțe) cât și dependenței psihologice. După sprijinul medical în oprirea comportamentului adictiv, stabilizarea psiho-emoțională și depășirea sevrajului, începe recuperarea pe termen lung, psihoterapeutică, pentru a analiza comportamentul cauzat de dependență, emoțiile și factorii implicați în declanșarea și menținerea comportamentului adictiv, istoricul personal, abordarea și tratarea afecțiunilor asociate (depresie, anxietate, stres posttraumatic etc.), dezvoltarea unor mecanisme funcționale de a face față emoțiilor și solicitărilor vieții. De aceea, este importantă începerea și urmarea tratamentului și recuperării într-o clinică specializată de tratare a adicțiilor. Tratarea adicțiilor nu este ușoară, ea necesită o însoțire din partea unui psihoterapeut care să ajute persoana dependentă să parcurgă recuperarea pas cu pas, să descopere și să confrunte problema de care a fugit prin dependență, proces terapeutic care poate fi dificil emoțional. Pentru că doar oprirea comportamentului adictiv nu tratează adicția în sine, nu face ca mecanismele interioare și cauzele care au dus la dependență să dispară. Pentru a reduce riscul de întoarcere în consum, este necesar ca oprirea comportamentului adictiv să fie urmată de un program de recuperare psihologică pentru dependența de alcool. psihoeducațională pentru înțelegerea adicției. Implicarea familiei în tratarea adicției este foarte importantă, odată ce mediul familial și legăturile afective și relaționale pot fi factori favorizanți și/ sau de menținere a adicției.

Mituri despre dependențe

Manager Alina CIUPERCOVICI Clinica ALIAT Suceava

Dependențele sunt probleme de sănătate care necesită tratament medical și psihoterapeutic specializat, unde oprirea consumului sau încetarea comportamentului este doar primul pas.

O continuare a activității Clinicii Aliat Suceava sunt programele desfășurate de

Asociația

Addictless Suceava, fondată de specialiștii Clinicii Aliat Suceava campanii de informare adresate publicului larg, workshopuri, studii și cercetări legate de consumul de alcool și droguri si alte probleme de adicție și sănătate mintală; consiliere individuală și de grup adresate persoanelor dependente și aparținătorilor acestora cât și altor persoane ce au nevoie de astfel de servicii. Urmează apoi procesul de recuperare psihoterapeutic, care se referă la a face schimbări de durată legate de problema dependenței – prevenirea recăderilor și schimbarea comportamentului, schimbarea credințelor asociate consumului, a stilului de viață și atitudinilor, a imaginii de sine și a modalității de exprimare și reglare a emoțiilor, a tiparelor de interacțiune în relațiile sociale și familiale.

Cu toate acestea, există numeroase mituri despre adicții și persoanele dependente, precum „Dependența nu se poate trata, nu ai ce face”, „Persoana dependentă este o persoană ratată, care și-a pierdut totul în viață și tot ce îl interesează e să consume”, „Dependentul nu suferă și nu îi pasă, suferă doar cei de lângă el”, „Nu trebuie să spui nimic despre dependența sa unei persoane dependente”, „E vina lui că nu se lasă, nu vrea/nu are voință”, „Dacă se oprește din consum, nu are nevoie de tratament sau terapie; când nu bea e un om perfect”.

Miturile despre persoanele dependente vin, în mare parte, din prejudecăți și stereotipuri, din imaginile asociate unui dependent de alcool, droguri sau jocuri de noroc. În același timp, miturile despre dependența în sine și mai ales, despre tratament, au uneori la bază credințe eronate, lipsă de informații sau informații parțiale.

Riscul miturilor despre adicții este însă unul major – pot fi interiorizate și în cazul declanșării unei adicții, personal sau la un membru al familiei, ele pot fi aplicate și de aici descurajarea, neputința, vinovăția, rușinea, continuarea consumului.

Ele pot fi obstacole în drumul de căutare a ajutorului specializat și deci, spre tratament; pot întârzia oprirea și recuperarea, timp în care dependența se agravează. Sau pot chiar afecta credințele despre tratament și prin urmare pot îngreuna evoluția favorabilă a unei persoane cu dependență deja aflată în recuperare.

Mitul 1 – „Dependența este o boală pe care dacă o tratezi, ai scăpat! S-a vindecat și te poți întoarce la consum responsabil.”

Dependența este o afecțiune care presupune lipsa controlului în ceea ce privește cantitatea și frecvența consumului. Revenirea la un consum responsabil, ocazional, nu este posibilă în cazul dependenței – toleranța, deja instalată pentru substanța la care ai dezvoltat dependența, și lipsa controlului „vor cere” din nou consumul tot mai mult și mai des, și asta va duce la întoarcerea la consumul inițial.

Acesta este un mit care poate afecta persoanele aflate în tratament. Poate apărea tendința de testare a controlului asupra consumului, ca o îndoială asupra dependenței, care devine însă o capcană psihologică pentru recădere. Este important să discuți această credință cu medicul sau terapeutul tău – te poate ajuta să înțelegi cauza declanșării ei și să previi o posibilă recădere.

Mitul 2 –„Sunt dependent toată viața, deci n-o să mai am o viață normală.”

Deseori gândul de a avea dependență poate trezi teamă, incertitudine, neputință persoanelor aflate la începutul tratamentului. Abstinența (oprirea totală a consumului și evitarea reluării) este calea spre recuperare și modalitatea de a menține sub control dependența.

Poți avea o viață normală și echilibrată menținând abstinența de la substanța sau comportamentul la care ești dependent. Mai mult, ținând cont că dependența are în spate tipare disfuncționale de a gândi, simți și acționa, pe care ajungi să le schimbi în terapia adicției, poți să descoperi și alte beneficii și îmbunătățiri în viața ta prin menținerea abstinenței.

Mitul 3 –„Toată lumea consumă mai mult sau mai puțin așa că este firesc, nu e o boală, doar „am sărit un pic calul.”

De la consumul ocazional până la instalarea dependenței sunt câteva etape. Este important să fie cunoscute semnele dependenței si treptele de agravare a consumului.

Există o serie de criterii de diagnostic pe baza cărora este stabilit diagnosticul de dependență, din care amintim toleranța (creșterea consumului în timp pentru a obține același efect), continuarea consumului în ciuda apariției unor probleme cauzate de acesta, și sevrajul la încercarea de oprire sau reducere.

Mitul 4 – „Adicțiile îi afectează mai ales pe cei slabi de îngeri, sau cu o moralitate îndoielnică.”

Tratamentul oferit de

clinica ALIAT poate fi accesat de persoanele care suferă de dependență după

decizia personală de oprire a consumului de alcool, droguri ori Adicția poate afecta pe oricare dintre noi, indiferent de statut, educație, vârstă, sex, familie, profesie. Fiecare persoană poate fi la risc de a dezvolta o dependență la un moment dat pe parcursul vieții. Mai ales că orice comportament pe care ajungem să îl facem tot mai mult a comportamentului și mai des pentru a obține o anumită stare emoțională și/sau pentru a evita altă stare, și continuăm în ciuda adictiv și după ce au unor probleme pe care ni le cauzează și ne este dificil să îl oprim, poate deveni o adicție. trecut prin etapa de Sentimentul de orgoliu, prin mitul că doar anumiți oameni ajung dependenți, este dăunător și poate dezalcoolizare sau menține stigmatizarea socială a persoanelor care suferă de dependență.” dezintoxicare.

Mitul 5 – „Trebuie să ajungi la pragul de disperare pentru a căuta și primi ajutor util și real din partea unui specialist.”

Nu aștepta ca dependența sau consumul să se agraveze ca să cauți și să primești ajutor din partea unui specialist, chiar dacă încă te gândești că poate ai reuși singur. Alege să cauți sprijin cât de timpuriu.

Mitul că o persoană dependentă trebuie să ajungă ea singură la disperare să accepte că are o problemă și să caute sprijin, poate afecta și persoanele din jurul dependentului.

O încurajare, un îndemn autentic sau exprimarea îngrijorării față de o persoană apropiată ție pe care ai observat-o că a început să consume tot mai mult o poate ajuta să se adreseze unui specialist și să intervină de timpuriu. Poți să îi propui să o însoțești la primul consult dacă asta i-ar da confort.

Mitul 6 –„Recăderile sunt specifice oamenilor slabi și fără caracter sau putere morală."

Dependența este o afecțiune cronică și pot exista recăderi în timpul tratamentului și abstinenței, precum în alte boli cronice (ex. hipertensiune, diabet). De aceea, fiind cunoscut acest risc, opțiunile și abilitățile de prevenire a recăderilor sunt dezvoltate în cursul terapiei adicțiilor.

Dacă va exista, recăderea nu înseamnă eșecul tratamentului sau semn de lipsă de motivație a persoanei dependente; nu ține de slăbiciune sau de lipsa de putere morală.

Recăderile pot fi situații de învățare și clarificare, pot arăta vulnerabilitățile sau abilitățile personale privind abstinența care trebuie consolidate, iar eforturile și schimbările făcute până atunci contează foarte mult, nu se anulează prin recădere.

Mitul 7 –„Dacă beau o cantitate controlată, nu îmi va mai fi poftă și țin sub control dependența.”

Este firesc să simți teamă și incertitudine privind gândul că ai o dependență și începerea și menținerea abstinenței. Sau nesiguranță că vei putea rezista poftei ori frica că îți va fi greu când alții vor consuma în jurul tău.

Clinica ALIAT a fost

deschisă în 2015 în Suceava, iar rata de

recuperare a pacienților noștri este de 65%, procent Gândul de revenire la un consum controlat cât să fie satisfăcută pofta poate fi o capcană psihologică – poate înseamna că ai înțeles că dependența înseamnă că nu mai ai control asupra consumului, însă emoțional ți-e greu încă să accepți asta – pierderea libertății de a consuma. Este dificil, înțelegem asta.

Orice schimbare pe care decidem să o facem ne sperie și ne poate face să încercăm să negociem. Însă când beneficiile schimbării sunt mai mari și mai valoroase decât situația de a rămâne așa, căpătăm putere și încredere. care ne situează într-o poziție de top între centrele de

tratament al

dependenței din România.

Mitul 8 –„Dacă sunt dependent de alcool, nu mai am cum să am dependență și de altă substanță.”

Dependențele se pot schimba, înlocui, sau îmbina. O persoană poate fi dependentă de mai multe substanțe sau comportamente adictive în același timp – alcool și tutun, alcool și jocuri de noroc, cocaină și pornografie, alcool și canabis.

Sau pot fi înlocuite – dependența de alcool cu dependența de canabis, chiar dacă inițial consumul de canabis era recreativ. Dependența primară poate fi cea de alcool, însă și canabisul este un drog și poate crea dependență.

Totodată, tendința de a înlocui substanța sau comportamentul la care ai dezvoltat dependență cu altă substanță sau comportament pe care le consideri mai ușoare sau nepericuloase pentru tine, pot declanșa recăderea la consumul inițial.

Mitul 9 –„Dependența este o boală incurabilă, oricum nu ai ce să faci să te vindeci.”

Abstinența este calea de tratament a dependenței. Poate că este o afecțiune cronică în sensul că simptomele ei reapar în momentul în care reîncepi consumul, însă dependența este tratabilă. În același timp, abstinența înseamnă mai mult decât absența consumului; presupune și schimbarea stilului de viață, a credințelor și atitudinilor legate de consum, a tiparelor de gândire, a exprimării și reglării emoțiilor.