2 minute read
Rulmenţii NSK, economii de peste 1,2 milioane € pe an, la o fabrică de sârmă de oţel
Asistența NSK s-a dovedit esențială pentru o companie care se confrunta cu defecțiuni repetate ale rulmenților montați pe ansamblurile de role ale mașinilor sale de trefilare a sârmei de oțel. Datorită intervenției NSK, care a identificat problema și a recomandat soluția optimă, compania înregistrează economii ale costurilor de peste 1,2 milioane de euro pe an.
Defecţiunile rulmenţilor duceau la timpi de nefuncţionare excesivi, de aproximativ 75 de opriri pe lună, și la costuri de întreţinere ridicate, ceea ce reprezenta o problemă majoră pentru echipa de conducere a companiei. O soluţie urgentă și robustă a devenit o prioritate clară, motiv pentru care producătorul de sârmă de oţel a apelat la NSK și la echipa sa de experţi, înalt calificaţi în materie de rulmenţi.
Inginerii NSK au efectuat o analiză amănunţită a rulmenţilor defecţi și au verificat aplicaţia, identificând o problemă la lubrifierea și etanșarea rulmenţilor folosiţi în acel moment de companie. În special, o analiză a lubrifierii a arătat că unsoarea existentă era pe bază de grafit și nu era potrivită pentru respectiva aplicaţie. Problema era agravată de un proces de trefilare continuă a sârmei de oţel, cu sarcini ridicate și în condiţii de funcţionare dificile.
Ajutorul a sosit sub forma unui nou pachet de rulmenţi și lubrifiere, recomandat de NSK. Propunerea de valoare era alcătuită dintr-o soluţie care cuprindea un rulment NSK etanșat, cu role cilindrice dispuse pe două rânduri, împreună cu o unsoare cu litiu, special selectată.
Rulmenţii cu role cilindrice fără colivie NSK sunt prevăzuţi cu etanșări cu contact de înaltă performanţă, care împiedică pătrunderea contaminanţilor sau a apei. Alte caracteristici includ găuri de relubrifiere a inelelor interioare și exterioare pentru a facilita întreţinerea și un strat de fosfat foarte rezistent la coroziune, pentru utilizarea în medii externe (dacă acest lucru este necesar). Lubrifiate în prealabil cu unsoare cu litiu, unităţile etanșate oferă o sarcină nominală ridicată pentru o capacitate radială și axială sporită.
FOTO (DESCHIDERE) Producătorul de sârmă de oțel suferea lunar, în medie, aproximativ 75 de întreruperi ale activității. Foto: Drepturi de autor (c) 2022 Photography Germany/ Shutterstock
Odată identificată soluţia potenţială, următoarea sarcină a fost aceea de a testa funcţionarea noii combinaţii de rulmenţi/unsoare prin intermediul unui proces de testare cuprinzător. Rezultatul a fost extrem de pozitiv, arătând o îmbunătăţire cu 40% a duratei de viaţă a rulmenţilor, ceea ce a dus la rândul său la îmbunătăţiri importante ale productivităţii și la reducerea costurilor de întreţinere. De fapt, reducerile duratei de producţie și a orelor de muncă pierdute, alături de eliminarea timpului pentru asistenţa tehnică și inginerie, necesar anterior, generează economii anuale substanţiale, calculate la 1 202 455 de euro.
De atunci, compania a schimbat toate ansamblurile de role de pe mașinile sale de trefilare a sârmei, optând pentru combinaţia de rulmenţi și unsoare propusă de NSK. A