1 minute read

Suprafeţe optimizate datorită noii răciri interioare

Walter prezintă freza de copiere M5460

Cu M5460, Walter lansează pe piaţă o nouă freză de copiere din generaţia Xtra•tec® XT. Freza (cu diametre de 8–32 mm sau ⅜–1 inch) dispune de un sistem de răcire pe interior, care, în funcţie de material şi de utilizare, poate fi utilizată cu aer comprimat, MQL (cu cantităţi minime de lubrifiant) sau emulsie. Acest lucru optimizează evacuarea aşchiilor şi, implicit, calitatea suprafeţei şi fiabilitatea.

Freza Xtra•tec® XT concepută pentru finisare, semifinisare şi frezare dură, este adecvată atât pentru finisarea prin copiere a suprafeţelor cu forme complexe (de exemplu, în cazul rotoarelor cu palete (blisk)), cât şi pentru cavităţi adânci executate în oţel, oţeluri inoxidabile, fontă, materiale greu prelucrabile şi pentru prelucrarea dură până la 63 HRC.

Plăcuţele amovibile cu două muchii aşchietoare, rectificate cu precizie, combină geometriile consacrate cu materialele aşchietoare Walter universale, rezistente la uzură, pentru ISO P, K, M şi S, şi cu sortul de înaltă performanţă WHH15X pentru prelucrarea ISO H.

Walter furnizează freza de copiere cu cinci variante diferite ale interfeţei: cu coadă cilindrică (din oţel şi carbură metalică), Weldon, ScrewFit şi cilindrică-modulară. Datorită acestui aspect şi sortimentului cuprinzător de materiale aşchietoare, freza de copiere M5460 are o utilizare universală: de exemplu, în industria constructoare de maşini, în industria aviatică sau în cea energetică.

Deoarece interfaţa cilindrică-modulară este utilizată mai ales în fabricarea de ştanţe şi matriţe, utilizatorii beneficiază de o soluţie »Plug & Play«. Alte avantaje sunt vitezele de aşchiere mai mari şi numărul mai mic de ajustări ulterioare datorită calităţii superioare a suprafeţei. A

This article is from: