Magnificat Nr. 9

MAGNIFICAT

Cuprins: EDITORIAL Golgota: „anticamera” Învierii p. 01

EDITORIAL

Golgota: „anticamera” învierii

Pastorala de Paşti-Episcop Alexandru Mesian p. 02 DE PAŞTI Cine a fost de vină? p. 04 Învierea Domnului: o bucurie ce a împlinit istoria mântuirii p. 05 Tinere, nu plânge!!!! p. 06 Cristos învie şi astăzi p. 06 Cultură (Recenzii) Ultimele dorinţe: Credinţa, Iubirea şi Speranţa p. 07 BIBLIC Isus şi copiii p. 08 ACTUAL Gânduri ... p. 08 EVENIMENTE Colaborare ASTRU şi "Millenium Center" la Arad p. 09 Hirotesire de lector la Lugoj p. 09 Carnavale de tineret la Lugoj şi la Arad p. 10 Dezbatere pe tema operei lui Khaled Hosseini p. 10 EVENIMENTE (SPECIAL) Adunarea Generală ASTRU Eparhial Lugoj (Comunicat) p. 11 Reuniune ACRO la Luncani (comunicat) p. 12 LUMEA MUZICII “Puternici fără violenţă” p. 13 INTERVIU Lumea filmului văzută şi chiar trăită din culise p. 14 ACTUAL Ajută Doamne vocaţiei mele! Întâlnirea tinerilor astrişti de la Timişoara cu Pr.misionar român greco-catolic în Africa Pr. Cristin Maria Măricean. p. 16 Vocaţia preotesei p. 19 ETICĂ Faust p. 20 PSIHOLOGIE ŞI MEDIA Internetul la limita binelui şi a răului p. 21 DE PAŞTI Cristos a înviat. p. 22 LIRIC DE PAŞTI Floriile de Vasile Alecsandri p. 23 Învierea, de Mihai Eminescu p. 23 La Paşti de George Coşbuc p. 23 Îngerul şi mironosiţele de Alexe Mateevici p. 24 NR. 1 (9) 2008

Pe Golgota asistăm la cel mai mare gest de iubire al lui Dumnezeu pentru noi: Fiul însuşi al lui Dumnezeu este dat pe mâna celor ce slujesc tenebrele pentru a suferi şi muri pentru mântuirea noastră. Nu este foarte uşor pentru contemporanii noştri să înţeleagă Misterul Crucii şi cu atât mai puţhin să trăiască împreună cu Isus Calea Crucii. Trăim întro lume în care se pune atât de mult accent pe iluzia unei vieţi exclusiv fericite şi pe refuzul constant al conştientizării realităţii crucii în viaţa noastră. Cum ar putea oare o societate secularizată, hedonistă şi profund îndepărtată de valorile creştine să înţeleagă că moartea lui Isus pe Crucea Golgotei este un gest de iubire?

Trăind în confuzia relativismului oamenii de azi (printre care nu puţini tineri) cred că Dumnezeu ar trebui să se ghideze după logica noastră influenţată de egoism când de fapt noi ar trebui să redescoperim logica iubirii tipică lui Dumnezeu.

Am putea chiar să spunem că de fapt Crucea pare să îi sperie azi pe mulţi, în Crucea lui Cristos unii văzând propriile cruci, propriile dureri, propriile falimente, propriile neîmpliniri. De fapt există pe de o parte iluzia de a nu trăi experienţa crucii refuzându-o teoretic iar pe de altă parte concepţia că în sine crucea ar fi un faliment, nu un nou început.

De multe ori există azi şi o dificultate majoră de a înţelege cum trebuie trăită această perioada liturgică a Postului Mare. Cum redescoperim importanţa rugăciunii, a abstinenţei şi a milosteniei într-o lume ca noastră? Cum reuşim să ne reconciliem cu cei ce ne-au greşit sau cărora le-am greşit noi? Cum ne reapropiem oare de Dumnezeu? Nici una din aceste realităţi nu le facem cu uşurinţă dacă nu încercăm să acceptăm realitatea Crucii şi să o trăim împreună cu Isus ce suferă pentru mântuirea noastră pe Golgota.

Gândul fundamental însă al acestei perioade este acela că Golgota este doar "anticamera Învierii", nu se opreşte totul şi nu se sfârşeste totul cu Golgota, ci reîncepe totul cu Golgota. Ne îndreptăm spre un nou început şi în viaţa noastră spirituală, trebuie să avem curajul să abandonăm orice umbră de tenebre din suflet şi să ne pregătim să primim cu bucurie cuvintele din noaptea Învierii: "Veniţi de luaţi lumină!".

Dorim, Doamne, să fii lumina noastră, să fii un nou început în viaţa noastră plină de atâtea Cruci! Vino, Doamne şi dăruieşte-ne adevărata libertate care numai Tu ne-o poţi cu adevarat da!

Sărbători binecuvântate tuturor şi fie ca Lumina Învierii să aducă o nouă speranţă în special în sufletele tinerilor!

Pr. drd. Coriolan C. Mureşan Asistent spiritual ASTRU eparhial Lugoj 1

MAGNIFICAT

PASTORALĂ

LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS

Nr. 322 / 2008

Anul Domnului 2008

ALEXANDRU, Din mila lui Dumnezeu și graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj Onoratului cler și iubitului popor credincios har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Isus Cristos CRISTOS A ÎNVIAT!

„Pecetluit fiind mormântul, cel ce eşti viaţa, din mormânt ai răsărit, Cristoase Dumnezeule; şi uşile fiind încuiate înaintea ucenicilor ai stătut, cel ce eşti învierea tuturor, Spirit drept printr-înşii înnoindu-ne nouă, după mare mila Ta” (Tropar din Dumineca Tomei) Iubiţi fraţi întru preoţie, Iubiţi credincioşi, După perioada Postului Mare în care am meditat mai mult despre Patimile şi moartea Mântuitorului, având şi noi în suflet şi în minte cuvintele evanghelistului Ioan care ne spune: „Vor privi la cel pe care l-au străpuns” (Ioan 19,37), acum ne bucurăm şi noi cu întreaga creştinătate de Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Iubirea faţă de cei dragi ai noştri nu se stinge nici după moartea lor şi astfel, în ciuda faptului că Mântuitorul a fost crucificat şi a murit pe Golgota răstignit pe Cruce, apostolii şi femeile mironosiţe se reîntorc la mormântul Celui care le-a predicat despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume, al Celui care ne-a iubit şi ne iubeşte mereu, Care şi-a dat viaţa ca preţ al răscumpărării neamului omenesc.

Surpriza Mariei din Magdala, a lui Simon Petru şi a celuilalt apostol este mare în momentul în care văd mormântul fără piatra de la intrare şi înăuntru „giulgiurile pe jos, iar năframa care fusese pe capul lui, nu era aşezată împreună cu giulgiurile, ci împăturită la o parte, în alt loc” (cf. Ioan 20, 6-8). Care este reacţia faţă de acest mormânt gol? Celălalt discipol care sosise primul la mormânt „a văzut şi a crezut” (Ioan 20,8). În faţa evidenţei că Mântuitorul nu mai este în mormânt facem şi noi acelaşi lucru ca şi „celălalt discipol?” Credem şi noi ca şi el sau ne lăsăm seduşi de propaganda celor care neagă aceste adevăruri?

Maria din Magdala nu înţelege la început de ce mormântul este gol şi reacţia ei este cea a lacrimilor, reacţie pe care o avem şi noi de câte ori nu înţelegem planul Lui Dumnezeu în viaţa noastră. Mântuitorul vine şi o întreabă: „Pe cine cauţi?” (Ioan 20,15) dar o şi strigă pe nume, semn al chemării pe care Dumnezeu ne-o adresează de atâtea ori în viaţă. Maria din Magdala este chemată pe nume pentru a recunoaşte Învierea, pentru a şti că în faţa ei se află Cel pe care moartea nu poate să-L învingă. Mai mult chiar, Maria din Magdala devine prima mesageră a Învierii către discipoli: „Du-te însă la fraţii mei şi spune-le că mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru”. Maria Magdalena se duce şi le vesteşte discipolilor că l-a văzut pe Domnul şi i-a spus acestea (cf. Ioan 20,17-18).

2

NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

Apostolii vor avea şi ei bucuria de a-L avea din nou pe Mântuitorul în mijlocul lor ,,În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate” (Ioan 20,19). ,,Pace vouă!” (Ioan 20,19) este salutul pe care Mântuitorul ni-L adresează şi nouă de 2000 de ani. Arătându-şi mâinile şi coasta care au suferit pe lemnul crucii, Mântuitorul doreşte să le arate discipolilor Săi că El este Cel care a murit şi a înviat. Mai mult chiar, misiunea apostolilor este reînnoită: „Aşa cum M-a trimis Tatăl aşa vă trimit şi Eu” (Ioan 20,22). Mai mult chiar, Mântuitorul suflă asupra lor spunându-le: ,,Luaţi Spirit Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate.

Cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan 20,22-23).

Dificultatea apostolului Toma de a crede doar atunci când va atinge rănile Mântuitorului îşi găseşte rezolvarea în întâlnirea cu Isus. După 8 zile de la prima apariţie în faţa discipolilor Mântuitorul vine şi i se adresează şi lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20,27). Răspunsul lui Toma este răspunsul fiecărui credincios care crede: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20,28). Putem cu adevărat să credem în Înviere, chiar şi atunci când ni se vehiculează prin cărţi, reviste sau mass-media teorii care mai de care mai fantastice care să lovească în adevărurile credinţei noastre. Încă din momentul Învierii au fost persoane care au încercat să acrediteze ideea că trupul lui Isus a fost furat, iar în decursul istoriei alţii au încercat chiar să fabrice mituri care să pună la îndoială Învierea Domnului.

Iubiţi credincioşi, Cei care au fericirea să facă pelerinaj în Ţara Sfântă, în care a trăit Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, au ocazia ca la nord-vestul lacului Tiberiadei să viziteze trei locuri evanghelice importante: Muntele Fericirilor, biserica înmulţirii pâinilor şi locul celei de-a treia apariţii a lui Cristos înviat, respectiv Capela Primatului Sfântului Petru. În această a treia apariţie, Mântuitorul îi pune apostolului Petru o întrebare fundamentală: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti mai mult ca aceştia?” (Ioan 21,15). La răspunsul afirmativ al lui Petru, Mântuitorul îi spune „Paşte mieluşeii mei!” (Ioan 21,16). Întrebarea va fi repetată încă de două ori, Mântuitorul reafirmând către Petru: „Paşte oile mele!” (Ioan 21,17). De două mii de ani succesorii lui Petru conduc corabia Bisericii în caritate şi adevăr, neabătându-se de la învăţătura de credinţă pe care Isus Cristos a lăsat-o Bisericii Sale. În ciuda dureroaselor diviziuni între creştini, a momentelor istorice dificile, Papii de la Roma, capii văzuţi ai Bisericii lui Cristos, au fost şi rămân simbolul unităţii în iubire a întregii creştinătăţi. În a doua jumătate a secolului XX, Biserica Română Unită, Greco-Catolică, a pătimit ca şi Mântuitorul pe drumul Crucii şi prigonitorii ei au afirmat că ea a murit, invitându-i pe credincioşii noştri să-şi găsească locul acolo unde le cerea un regim politic fără de Dumnezeu. Dar ,,porţile iadului” nu au doborât Biserica şi, după aproape jumătate de secol de experienţă a catacombelor, greco-catolicismul românesc a înviat la fel ca şi Mântuitorul. Celor care neagă învierea Bisericii noastre nu putem decât să le arătăm cum după atâţia ani de prigoană, sute de mii de credincioşi din întreaga ţară îşi manifestă credinţa în Dumnezeu şi Biserica Sa în mod liber. În aceşti ani vedem cum, la tot pasul, se simte o reînnoire spirituală, o adevărată primăvară religioasă: construcţii de biserici, preoţi tineri, studenţi teologi, congregaţii religioase, credincioşi practicanţi.

Cine a înviat oare această Biserică Română Unită, Greco-Catolică? Dumnezeu însuşi! Nimeni nu ar fi putut să aducă învierea decât Cel care a învins moartea prin propria Sa moarte şi Înviere.

Iubiţi credincioşi, Aceste zile de sărbătoare să fie pentru toţi zile de bucurie, indiferent de dificultăţile momentului, pentru că Învierea Domnului reprezintă speranţa noastră, forţa noastră, credinţa noastră.

Să fim şi noi ca Maria din Magdala, purtători ai mesajului Învierii chiar şi în mijlocul unei lumi ce doreşte să pună în dubiu fundamentele credinţei noastre. În acelaşi timp să rămânem fideli Bisericii noastre care rămâne în primul rând simbol al unităţii creştine, martirii şi mărturisitorii noştri dându-şi viaţa pentru unitate.

Fie ca Sfânta Fecioară Maria, Mama Mântuitorului şi a noastră, a tuturor, să ne ajute să trăim cu adevărat aceste momente de bucurie alături de Biserică şi de toţi cei dragi ai noştri.

Ca un adevărat părinte sufletesc doresc să vă asigur de rugăciunile mele, să vă dau binecuvântarea mea arhierească şi să vă urez tuturor din inimă: ,,Sărbători fericite”.

Cristos a înviat !

Cu arhiereşti binecuvântări, Alexandru Episcop de Lugoj Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2008. Însemnare: Această scrisoare pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti 2008, iar în filii se va citi a doua zi.

NR. 1 (9) 2008

3

MAGNIFICAT

DE PAŞTI

Cine a fost de vină?

Fără îndoială, patima, moartea şi învierea lui Hristos constituiesc evenimentul central al creştinismului şi, totodată raţiunea sa de a exista. Încercând un exerciţiu de imaginaţie, consider că dacă acestea nu ar fi avut loc, întreaga propovăduire a Mântuitorului s-ar fi pierdut în negura istoriei şi pe cugetele oamenilor s-ar fi aşezat praful uitării. Prin sângele Mântuitorului am fost răscumpăraţi şi de la acel moment mântuirea depinde doar de noi înşine.

Cu toate acestea, mântuirea a ajuns la îndemâna noastră prin cea mai celebră şi crudă condamnare la moarte din istoria omenirii şi, urmărind cu ochii sufletului filmul lui Mel Gibson The Passion of Christ, nu cred să existe vreun tânăr care să nu se fi întrebat „cine este totuşi responsabil pentru o asemenea judecată strâmbă şi o asemenea moarte crudă”? Să fie vina evreilor? Sau poate este, totuşi, vina cotropitorilor romani?

Răspunsul la această problemă nu este nici pe de parte atât de simplu precum ar fi unii tentaţi să creadă. Dacă am reuşit să învăţăm ceva bun din istoriografia modernă, aceasta ar fi faptul că asupra unor evenimente petrecute acum 2000 de ani nu se poate da un verdict fără echivoc. Răspunsul la întrebările puse mai sus nu face excepţie. În primul rând, trebuie menţionat că nu există deloc o siguranţă referitoare la legislaţia romană şi iudaică din acea vreme. În creştinismul timpuriu exista tendinţa clară de a da întreaga vină pe autorităţile evreieşti de la Ierusalim. În 1 Tes 2,14 acestea sunt indicate drept singurele responsabile pentru moartea Mântuitorului, în timp ce contribuţia romană la aceasta nu este menţionată nici de departe. În Evanghelia după Matei, soţia lui Pilat a declarat inocenţa lui Hristos, iar Pilat se spală pe mâini în semn că nu este pregătit să îşi asume responsabilitatea pentru moartea unui om drept. În Evanghelia după Luca, Pilat însăşi declară de trei ori inocenţa lui Isus. Desigur, din această panoramă nu poate lipsi celebrul blestem pe care evreii şi-l iau asupra lor şi care a fost obiectul unor discuţii aprinse, mai ales în anii ce au urmat crimelor naziste: „Sângele acestui drept asupra noastră şi asupra urmaşilor, urmaşilor noştri!”

Această tendinţă clară a primilor creştini de a da vina exclusiv pe Sinedriul evreiesc poate fi pe de altă

parte explicată prin dorinţa creştinilor de a deveni o religie legitimă, iar pentru aceasta au atenuat din responsabilitatea autorităţilor romane, de la care aşteptau o favoare ... o favoare care însă a venit doar cu 300 de ani mai târziu!

Teologia modernă pe de altă parte, însufleţită în mod clar de idealul unui dialog fratern cât mai sincer între creştini şi evrei şi profitând de ne-permanenţa în istorie a Imperiului Roman, au întreprins exact mişcarea inversă: responsabilizarea autorităţilor romane şi evidenţierea neimplicării evreieşti. Ca şi argument ştiinţific în favoarea acestei ipoteze, adepţii acestei teorii s-au bazat pe ipoteza conform căreia evreii nu ar fi avut nici un drept să îl judece pe Hristos şi, mai ales, că metoda crucificării nu exista în sistemul punitiv evreiesc. Şi totuşi istoricul Flavius Iosephus, menţionează în scrierile sale că un rege evreu care a trăit înaintea lui Hristos şi-a crucificat 800 dintre adversarii săi, pentru a-şi putea consolida puterea regală. Mai mult, descoperirile de la Qumran au adus elemente ce nu susţin foarte bine teoria despre care vorbeam: în grota cu numărul 11 a fost găsită o bucată de pergament dintr-un codice evreiesc, iar pe aceasta sunt trecute delictele care sunt pedepsite prin crucificare. Evident şi în jurul acestui pergament se poate discuta mult, dar nu cred că are vreun rost să poposim mai îndelung pe această problematică.

Dincolo de tendinţa atribuirii unei responsabilităţi mai mici sau mai mari romanilor, respectiv evreilor, cred că responsabili de această condamnare sunt oamenii, de fapt, totalitatea oamenilor care au trăit, trăiesc şi vor trăi până la cea de a doua venire. Responsabilă pentru această condamnare este slăbiciunea umană şi tendinţa de a păcătui, care de cele mai multe ori se concretizează prin păcat. De aceea cred că, într-o formă simbolică, implicarea romanilor şi a evreilor în această condamnare nu este fortuită.

Romanii, prin universalitatea lor reprezintă întreaga omenire care nu doreşte să-l condamne pe Hristos, dar prin viaţa lor îl răstignesc zi de zi. Pe de altă parte, implicarea evreilor, consider că este un semn pentru faptul că nici oamenii aleşi să-i slujească lui Dumnezeu (evreii = poporul ales) nu sunt scutiţi de această implicare activă în răstignirea Mântuitorului. Prin urmare, implicarea romanilor şi a evreilor este un semn al implicării întregii omeniri în această răstignire, fie preoţi sau laici, papi sau patriarhi, albi sau negri, tineri şi bătrâni. Cu toţii ridicăm, zi de zi, degetul împotriva Divinităţii şi strigăm, fie chiar şi numai cu jumătate de gură: „Să se răstignească!”

Teol. Dan Pătraşcu

4

NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

DE PAŞTI

Învierea Domnului: o bucurie ce a împlinit istoria mântuirii Schimbări sau treceri de la o situaţie la alta ne pândesc la totul pasul în vieţile noastre. În fiecare zi sunt lucruri pe care le lăsăm în urmă şi altele pe care le începem. Parcă mai mult ca oricând, simţim în societatea contemporană viteza schimbărilor. Nu ajungem să ne obişnuim bine cu realitatea din jur că ea ne surprinde cu elemente noi. Devine din ce în ce mai greu să concepem viaţa în termeni de realităţi fixe, neschimbătoare. Punctele de referinţă par atât de dificil de găsit şi de luat în consideraţie. În istoria schimbărilor şi a trecerilor avem totdeauna posibilitatea să privim lumea din două puncte de vedere. Primul este cel al aparenţelor, în care modificările par să fie singurul lucru constant şi care trezeşte în noi frici şi temeri pentru viitor.

Ne întrebăm atunci cum va arăta lumea dacă …? Cum o să fie când…? Lucruri care mărturisesc despre nesiguranţa ce locuieşte în inimile oamenilor. Toate acestea sunt întrebări justificate însă demonstrează o mică fisură în sufletul omenesc. Pare că nu mai avem pe nimeni pe care să ne bazăm, că istoria fiecăruia e pecetluită, că e îngropată într-un vârtej ce ne împresoară. Al doilea punct de vedere, este esenţa sărbătorii Paştelui, care înseamnă tocmai trecere, adică, o schimbare definitivă a stării şi situaţiei oamenilor. Ea este totodată chemarea la modificarea mentalităţii umane. Pentru cei ce privesc din perspectiva asta, nu există doar lumea exterioară ci istoria omului cuprinde o relaţie continuă cu Dumnezeu.

Sunt voci care încearcă să ne facă să credem în instabilitatea şi fragilitatea vieţii şi să ne blocheze în această concepţie. Există însă şi o altă Voce care ne asigură că schimbarea esenţială a fost făcută pentru noi pe Golgota, pe cruce şi în Învierea lui Cristos. Este un glas care ne repetă de fiecare dată să nu ne temem, să nu ne fie frică. O şoaptă care ne spune că dincolo de aparenţa schimbărilor prin care a trecut Cristos, de la batjocorire, scuipări, purtarea Crucii şi punerea Sa în mormânt există de fapt ceva neschimbător care poate schimba însă viaţa noastră. Dumnezeu intră în lumea schimbătoare ca să ne arate dimensiunea de neschimbat a dragostei Sale care întrece aşteptările oamenilor. Constanţa iubirii lui Dumnezeu pentru oameni răsare din mormântul lui Isus, în dimineaţa unei duminici minunate.

Alegerea ne aparţine, ne putem pierde în schimbările cotidiene sau putem să fim părtaşi Sărbătorii Paştelui.

Invitaţia e făcută tuturor. Cu toţii suntem chemaţi să ne bucurăm şi să ne luminăm de adevărata schimbare a vieţii, de trecerea din moarte la viaţă, de la o privire pământească, la una cerească. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria învierii e un mare ospăţ la care să nu căutăm motive ca să lipsim. Lumina învierii lui Cristos depăşeşte privirea noastră fragmentară asupra realităţii înconjurătoare şi ne scufundă în oceanul imutabil al statorniciei iubirii Domnului.

Cristos cel înviat din morţi a treia zi, să ne deschidă tuturor oamenilor inima şi privirea ca să putem descoperi în toate situaţiile noi ce ne apar, amintirea singurei Noutăţi ce schimbă cărarea existenţei noastre. Tot ce e schimbător sunt şoaptele aparenţelor, fiecare gând care ne vorbeşte de modificări care ne pot schimba viaţa sunt supuse singurei realităţi care ne-a schimbat deja existenţa. Tot ce ni se întâmplă e deja inclus în bucuria trecerii lui Cristos de la moarte la viaţă. În bucuria Învierii, toate realităţile trecătoare ale lumii devin locuri propice în care să recunoaştem prezenţa continuă a lui Cristos celui ce rămâne alături de noi până în veşnicie.

Cristos a înviat!

Pr. drd. Gabriel Buboi NR. 1 (9) 2008

5

MAGNIFICAT

DE PAŞTI

Tinere, nu plânge!!!!

Evangheliile ne prezintă s-a mişcat: a trecut o eternitate. numeroase apariţii ale lui Isus cel Femeie, tu nu ştii, dar astăzi a început o nouă creaţie.

Dragii mei, în sfânta zi de Paşti si eu trebuie să vă pun fiecăruia dintre voi aceeaşi întrebare. De ce plângi? N-ai nici un motiv să plângi.

Doar dacă plânsul tău este un plâns vechi, o durere veche de care nu ai reuşit încă să te înviat din morţi în ziua de Paşti. Dacă eliberezi. Ştiu că ai dreptate dacă-mi m-aţi întreba ce m-a impresionat în spui că sunt nebun. Ştiu că nu-ţi aceste texte, aş alege textul lipsesc argumentele pentru a-mi apariţiei lui Cristos cel înviat Mariei spune problemele şi necazurile tale.

Magdalena care plângea lângă Ştiu asta.

Poate mă adâncesc în tăcere mormântul gol. “Şi Isus apropiindu-se îi zice: dacă tu începi să-mi vorbeşti despre De ce plângi?” Femeie, n-ai nici un necazurile lumii, despre foamea în motiv să plângi!!! ... Doar dacă plângi lume, droguri, violenţe. N-aş avea nici de bucurie sau de durere! Uite, o replică dacă tu mi-ai spune despre muntele Calvar ce era ieri doar o războaie, cutremure, inundaţii.

Poate devin şi eu pesimist căpăţână acoperită de noroi, astăzi a devenit o pajişte plină de iarbă. Nici dacă tu începi sa-mi vorbeşti despre pietrele nu se mai văd fiind şi ele prostituţie, avorturi, furturi, omoruri.

Poate devin şi eu sceptic dacă acoperite de iarbă. Sângele nu se mai vede nici el, s-a transformat în flori. îmi spui despre puterea bogaţilor Cerul care vineri era o cârpă neagră acestei lumi, despre plânsul săracilor, astăzi e limpede ca ochii unui copil. despre condiţiile umilitoare în care Suntem doar în ziua a treia, dar sunt trăiesc atâţia care caută un loc de de ajuns puţine ore pentru ca lumea muncă. întreagă să facă un salt de milenii. Nu Poate încep să-mi pierd şi eu măsura pe calendar distanţa ce speranţa dacă vei continua să-mi separă acest luminos răsărit de vorbeşti despre Tereza care, la 35 apusul vânăt al vinerii mari. Timpul nu de ani, aşteaptă să moară pentru că

de Don Tonino Bello

are cancer. Sau de Lucia, care după Paşti va face Prima Împărtăşanie acasă pentru că la biserică nu mai poate să meargă din cauza unui accident de circulaţie. Sau de Nicu şi Ana, care după 3 ani de căsătorie şi după ce au adus pe lume un copil, s-au despărţit pentru că nu mai au ce să-şi spună unul altuia ...

Aceste lucruri le ştiu prea bine. Dar eu, vreau să joc până la ultima, toate cărţile şi să afirm totuşi că lacrimile n-au nici un motiv să curgă pe obraji. Învierea lui Cristos a secat izvorul lacrimilor. Şi toate lacrimile care încă mai existau pe lume sunt doar ultimii stropi ce mai curg după ce închidem robinetul.

Să căutăm bucuria! Paştile Domnului să şteargă păcatele noastre, să distrugă fricile ce încă le avem, şi să ne facă să vedem necazurile, bolile, durerile şi chiar moartea, de partea cealaltă a Calvarului, de partea versantului celei de a treia zi. De pe acest versant, locul Căpăţânii ne va apărea ca şi muntele Tabor. Crucile vor părea nişte antene, cu ajutorul cărora vom auzi muzica cerului. Suferinţele lumii nu vor fi pentru noi durerile agoniei ci durerile naşterii. Şi stigmatele făcute de cuiele suferinţelor în mâinile noastre vor fi ferestre prin care va străbate lumina unei lumi reînnoite.

Cristos a înviat!

Prelucrare de Andreea Lung

Cristos învie si astăzi Am crezut ca l-au ucis pe Isus Dar azi l-am văzut cum săruta un lepros.

Am crezut ca au şters numele lui Dar azi am auzit un copilaş strigându-l.

Am crezut ca i-au pironit mâinile Dar azi l-am văzut îngrijind o rană.

Am crezut că i-au pironit şi picioarele Dar azi l-am văzut mergând spre cartierul săracilor.

Am crezut că l-au omorât a doua oară cu bombe 6

de L. Cammaroto Dar azi l-am auzit vorbind despre pace.

Am crezut că i-au sufocat vocea Dar azi l-am auzit zicând De ce frate? unui bătăuş.

Am crezut că Isus a murit din inimile oamenilor Si îngropat în uitare, dar am înţeles ca Isus învie şi azi de fiecare dată când un om ajută alt om.

Prelucrare de Andreea Lung NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

CULTURĂ (RECENZII)

Ultimele dorinţe: Credinţa, Iubirea şi Speranţa ”The Bucket List” (tradus ”Ultimele dorinţe”) este o dramă din decembrie 2007 care a ajuns nu demult şi la noi în cinematografe. În regia lui Rob Reiner, cu o distribuţie de milioane (Jack Nicholson, Morgan Freeman), filmul nuanţează prietenia dintre doi bărbaţi care află că nu mai au mult de trăit. Pe patul de spital cei doi se hotărăsc să alcătuiască lista ultimelor dorinţe și să pornească în realizarea lor. Fie că este vorba să-și facă un tatuaj, să viziteze Tibetul sau să se facă martori ai unui eveniment miraculos, cei doi se sprijină reciproc.

De la jocuri copilărești ajung însă la probleme serioase.

Reînnoadă legături de familie, conștientizează valori etice fundamentale și în final reușesc să se împace cu ei înșiși.

Când doi actori de calibrul lui Jack Nicholson și Morgan Freeman se întâlnesc ne așteptăm cu toţii la ceva spectaculos. Așa și este. ”Ultimele dorinţe” a reușit să se impună foarte repede, nu doar la Hollywood, ci în întreaga lume. O dovedesc încasările de peste 140 de milioane de dolari. Previzibile sunt și rolurile celor doi actori. Jack Nicholson (în film Edward Cole) nu putea fi decât morocănosul cu care ne-am obișnuit cu toţii. Cel veșnic nemulţumit de ceilalţi și incapabil să arate compasiune pentru altcineva decât el însuși. Morgan Freeman (aici Carter Chambers), la polul opus, este omul simplu care a dus o viaţă demnă, bucurându-se de micile plăceri ale vieţii. Multe lucruri sunt previzibile în acest film și totuși când îl vizionezi stai cu sufletul la gură.

Filmul conţine câteva elemente artistice demne de remarcat. Scenariul este circular, există multe simboluri (spre exemplu, cutia de cafea în care Carter scutură scrumul ţigării devine cutia în care li se depozitează cenușa celor doi prieteni), poveștile și dialogurile au un substrat spiritual care invită insistent la meditare.

Voi reda câteva replici care consider că merită o atenţie deosebită.

- ”Edward Cole: Sincer invidiez oamenii care pot să aibă credinţă. Eu pur și simplu nu pot să bag la cap.

- Carter Chambers: Poate deoarece “capul” îţi stă în cale.” Filmul nu este unul pur comercial, el vorbește despre cele trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa și iubirea faţă de aproapele. ”Egiptenii din Antichitate aveau o credinţă foarte frumoasă legată de moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea către rai zeii le puneau două întrebări.

Răspunsul lor determina dacă sunt acceptaţi sau nu. “Ai găsit fericirea în viaţă”?, “Viaţa ta a adus fericire altora”?

Temă vastă și complicată, dar mai ales controversată, fericirea, este asociată cu suma micilor nebunii care te fac să simţi că trăiești.

“Găsește fericirea din viaţa ta […] Vieţile noastre sunt curenţi care merg în același râu către orice fel de NR. 1 (9) 2008

rai se află la capătul cascadei. Dragul meu prieten, închide ochii și lasă apele să te ia”.

Continuarea ne este dată puţin mai târziu: “Știu că atunci când a murit, ochii lui erau închiși, iar inima, deschisă”. Happy-end-ul ar fi putut să lipsească, dar astfel interminabilele discuţii despre viaţă, fericire și credinţă nu şi-ar mai fi avut rostul, nu ar fi fost credibile. ”Este dificil de înţeles însemnătatea vieţii unui om.

Unii oameni îţi vor spune că se măsoară prin cei pe care îi lași în urmă. Alţii că se poate măsura prin credinţă. Unii spun că prin iubire, iar alţii spun că viaţa nu are absolut nici un sens. Eu? Eu cred că îţi măsori viaţa prin cei care se măsoară după viaţa ta”. O temă meditativă pentru fiecare dintre noi. Cum ne măsurăm noi viaţa? Spre cine sau spre ce se orienteză aspiraţiile noastre?

Având în vedere că personajele au de parcurs un drum iniţiatic foarte variat și lung, noi, cei din faţa ecranului avem parte de o mulţime de peisaje și activităţi interesante. Curse de mașini, escaladarea Everestului, piramidele din Egipt, savanele africane, Hong Kong și Tibet sunt câteva din elementele asupra cărora regizorul hotărăște să se oprească. În film se vorbește despre un sondaj realizat pe un eșantion de o mie de oameni cărora li s-a pus întrebarea: ”Dacă aţi avea posibilitatea să aflaţi momentul precis al morţii voastre aţi dori să îl știţi?” 96% au răspuns ”Nu”.

Personajul lui Morgan Freeman înclina să creadă că se numără printre cei 4%. A crezut că s-ar simţi ușurat să afle cât timp i-a rămas pentru a putea hotărî cum să-l drămuiască. Dar aflându-se în situaţia respectivă își dă seama că nu este deloc așa. Totuși cursul firesc al vieţii i-a fost schimbat. Un astfel de moment influenţează vizibil modul de acţionare al omului.

Dacă ar fi să aflăm momentul morţii noastre (indiferent că va fi peste o săptămână sau peste 10 ani) ne-am organiza și am trăi altfel viaţa. Dar problema noastră constă în faptul că fiecare dintre noi crede că va trăi veșnic. Nu putem concepe că (și pentru noi) va exista un sfârșit. Astfel nu simţim nevoia să ne ocupăm de lucrurile cu adevărat importante. Pentru acestea “mai este timp”. Ne ghidăm după un veșnic ”Carpe Diem”, fără să realizăm că viaţa nu se rezumă doar la clipa actuală.

Trebuie să ne pregătim pentru o eternitate care depășește însă capacitatea noastră de înţelegere.

Andrada Mişcă 7

MAGNIFICAT

BIBLIC

Isus şi copiii

(Mt 13-15/Lc 18 15-17)

„Cine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” – acesta este mesajul pe care Mântuitorul îl transmite Ucenicilor săi care credeau că pe Isus Cristos l-ar putea deranja numărul mare de copii care erau aduşi la El ca să îi binecuvânteze.

Acest mesaj îl adresează Mântuitorul tuturor, de orice vârstă şi condiţie socială.

Din punct de vedere psihologic, putem puncta trei aspecte care îi caracterizează pe copii: fascinaţia, afectivitatea şi absenţa sentimentului de trădare. Copii sunt fascinaţi de lumea pe care tocmai o descoperă la vârsta copilăriei, sunt foarte afectivi si dacă îi păcăleşti se supără, dar nu se simt trădaţi.

O scurtă analiză şi o analogie pe scurt pe marginea termenului fascinaţie. Copii sunt fascinaţi de tot ceea ce văd în jurul lor. Poveştile îi fascinează de asemenea. O dată cu creşterea, fascinaţia se diminuează şi se focalizează asupra unor realităţi concrete, mai mult sau mai puţin materiale.

Dar o asemenea fascinaţie diminuată şi focalizată asupra unei realităţi abstracte sau materiale nu este fascinaţia copilărească de care avem nevoie pentru a intra în Împărăţie.

Fascinaţia copilărească de care avem nevoie pentru a intra în împărăţie este acea fascinaţie atacată o dată cu procesul de maturizare. O atacă poftele de a putea, a avea şi a fi, egoismul. De asemenea o atacă spaima pe care un mediu violent sau răsfăţul pe care un mediu luxos le inspiră. În general, vederea răutăţii lumii diminuează această fascinaţie.

Este vorba despre fascinaţia sacrului.

Frumuseţea Sacrului este de fapt Dumnezeu. Fascinaţia Sacrului este fascinaţia de Dumnezeu, fiinţa cea mai frumoasă, cea mai bună cea mai iubitoare şi nevinovată din Univers. Nu doar cea mai frumoasă, bună, iubitoare şi nevinovată Fiinţă, ci mult mai mult decât atât, încât vocabularul nostru nu-şi găseşte cuvinte.

A primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil înseamnă a vedea în Dumnezeu Frumuseţea, care va mântui lumea de urâţenia răului. Înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu neresponsabil de răul lumii şi de a pune existenţa acestui rău pe seama duşmanilor săi (vezi Parabola neghinei Mt 13, 24-30; 36-43).

A primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil înseamnă a te ruga.

Rugăciunea este în primul rând un act de fascinaţie – adorare şi umilinţă, iar roadele ei sunt atât raţionale cât şi afective. Rugându-ne ne curăţim mintea de umbrele răului şi suntem liberi să discernem prin harul lui Dumnezeu acele principii necesare pentru a putea face binele. Totodată, rugându-ne iubim pe Dumnezeu şi ceea ce iubeşte El: pe noi şi pe aproapele nostru. Aşadar rugăciunea ajută la maturizarea noastră raţională şi afectivă, a omului şi a copilului din noi.

A primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil înseamnă a te apropia de Sfintele Taine. Fascinaţia şi Taina sunt un binom inseparabil. Sfintele Taine sau Sfintele Sacramente sunt Taine pentru Taina din noi.

Ce este omul sau fiul omului că te îngrijeşti de el? – se întreabă exclamativ autorul Psalmului 8.

Prin Sfintele Taine Dumnezeu se îngrijeşte de noi. Dar pentru a le pătrunde adevărata dimensiune de Sfinte Taine, trebuie să ne înţelegem pe noi. Aşadar, ce este omul? Iată o întrebare căreia nu-i voi da un răspuns, ci un sens, probabil într-un alt articol pe tema Isus şi copii.

Teol. Andrei Baici 8

Gânduri ...

ACTUAL

E vremea Postului Mare şi fiecare creştin se apleacă asupra lui, îşi examinează conştiinţa făcându-şi bilanţul faptelor bune, dar şi a celor rele.

E vremea când tot creştinul se îndreaptă mai mult ca în orice perioadă a anului spre Biserică. Şi fiindcă e vorba de biserică, îmi amintesc cu plăcere de implicarea tinerilor în două acţiuni salutare ale Bisericii noastre: „Ziua Bolnavului” din 11 februarie şi „Ziua Mamei” din 8 martie.

Ziua de 11 februarie a fost o mare reuşită a tinerilor lugojeni care s-au implicat în realizarea ei alături de Părintele Ionică pentru că a prilejuit ocazia de a fi cunoscuţi de foarte mulţi lugojeni de alte confesiuni având în vedere faptul că biserica a fost arhiplină.

Tot atât de reuşită a fost şi ziua de 8 martie şi ceea ce a impresionat cel mai mult a fost gestul simbolic al oferirii florilor. Şi fiindcă evenimentul se petrecea înaintea Postului Paştelui, frumuseţea şi gingăşia florilor ne îndemna la călăuza purităţii sufletelor noastre. Şi gândul mă poartă cu mulţi ani în urmă, la copilăria mea, când în sâmbetele de pomenire a morţilor biserica era plină de tineri ce cântau împreună cu cantorul Duma, iar la sfârşit primeau colaci de post şi langoşi. Şi tot în această perioadă repetiţiile la cor erau intense fiindcă în prima duminică după Paşti respectiv în Duminica Tomii, corul „Lira” al bisericii noastre susţinea concertul anual în sala Teatrului Municipal îmbrăcat în costume naţionale.

Repertoriul cuprindea în prima parte muzică religioasă iar în partea a doua muzică laică românească sau de operă. Şi tot invariabil spectatorul cel mai de seamă era P.S. Episcop Ioan Bălan.

Fie ca lumina marelui praznic al Învierii să vă lumineze drumul spre maica noastră Biserica pentru ca să spunem într-un glas: „Cristos a înviat”.

Prof. Maria Bacău NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

Colaborare ASTRU şi "Millenium Center" la Arad În data de 11 ianuarie 2008, a avut loc la biserica greco-catolică "Naşterea Sf. Fecioare Maria" din Arad o Întâlnire a tinerilor greco-catolici din ASTRU cu tineri din alte Asociaţii ce se ocupă de activităţi pentru tineri în municipiul Arad, totul în organizare comună cu "Millenium Center". „Millenium Center” este o asociaţie non-profit ce are ca scop promovarea intereselor tineretului pe plan social, cultural, educaţional, sportiv, economic. Au participat şi voluntari din diferite ţări membre ale Uniunii Europene (UE) sau ţări candidate de a deveni membre UE, voluntari ce petrec câteva luni în România pentru a contribui la proiecte dedicate tinerilor în special organizate de Asociaţia "Millenium Center" şi de Asociaţia "Ofensiva tinerilor". Din partea ASTRU eparhial au fost prezenţi tineri din următoarele grupuri parohiale: "Naşterea Sf. Fecioare Maria" Arad, "Sf. Iosif "Timişoara" şi "Sf. Maria ,Regina Păcii" Timişoara. Nu au lipsit de la întâlnire tineri din Asociaţia studenţilor din oraş.

A fost o întâlnire cu tineri de diferite confesiuni (greco-catolici şi romano-catolici, ortodocşi, protestanţi şi anglicani) pregătind astfel într-un fel inedit Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină din 18-25 ianuarie.

La orele 18.00 Pr. drd. Coriolan C. Mureşan (vicarul Judecătoresc al eparhiei greco-catolice de Lugoj şi asistent spiritual eparhial al ASTRU) le-a urat bun venit tuturor în lăcaşul de cult greco-catolic, prezentând în câteva cuvinte Biserica Greco-Catolică din România şi activităţile specifice pentru tineret ale ASTRU. A urmat

EVENIMENTE

o prezentare a Asociaţiei "Millenium Center" făcută de Directorul executiv Sorin Roman şi de un tânăr voluntar olandez.

A urmat vizionarea filmului "Bless the Child" (tradus: Fie copilul binecuvântat) şi o dezbatere pornind de la tematica filmului, tinerii punând întrebări despre intervenţia lui Dumnezeu în istorie, despre liberul arbitru, despre lupta împotriva răului şi alegerea binelui.

Timp de peste o oră a avut loc o interesantă dezbatere în limba engleză pornind de la aceste teme, dezbatere moderată de asistentul spiritual eparhial al ASTRU şi de Directorul executiv al Asociaţiei "Millenium Center".

La sfârşitul dezbaterii a urmat o agapă, moment în care tinerii au avut ocazia să se cunoască mai bine şi să discute despre posibilitatea unor noi acţiuni şi proiecte comune între ASTRU şi Asociaţia "Millenium Center"(posibilitatea unor alte dezbateri, proiecte posibile în comun pentru tineri sau chiar organizarea Carnavalului).

Să sperăm că este începutul unei rodnice colaborări care să ajute tinerii arădeni să înţeleagă şi rolul Bisericii în pregătirea tinerilor pentru viaţă precum şi să se experimenteze disponibilitatea Bisericii GrecoCatolice de a organiza activităţi inclusiv cu caracter ecumenic pentru tineri.

Teol. Raimondo-Mario Rupp

Hirotesire de lector la Lugoj În Duminica a cincea din Postul Mare, pe 13 aprilie în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Catedrala episcopală „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, Prea Sfinţia Sa Episcop Alexandru Mesian a conferit treptele clericale inferioare: tonsura, lectoratul şi ipodiaconatul, tânărului teolog Robert Trubiansky.

Originar din Lugoj, Robert a absolvit studiile de filozofie şi teologie la universitatea Pontificală „Urbaniana” din Cetatea Eternă-Roma. Este licenţiat în Spiritualitate Orientală la Institutul Pontifical Oriental din Roma.

La Sfânta Liturghie solemnă de la orele 10,30 din Catedrala Lugojului, la masa altarului alături de P.S. Părinte Episcop Alexandru axată pe trei linii Mesian, s-a aflat Părintele Prot. On. Ioan Pop, parohul şi morală. catedralei. Lector a fost tânărul teolog Narcis Ardelean NR. 1 (9) 2008

La începutul Sfintei Liturghii, PS Alexandru Mesian a făcut o prezentare a candidatului, dând citire cererii sale pentru primirea treptelor inferioare de iniţiere la preoţie.

Lui Robert Trubiansky i s-a acordat tonsura şi lectoratul fiind condus la altar de Pr. Prot. On. Ioan Pop. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Reînvierea” al Catedralei episcopale din Lugoj, din care tânărul teolog Robert a făcut parte mulţi ani. În Cuvântul său de Învăţătură, PS Alexandru a subliniat necesitatea formării tinerilor la preoţie, pregătire fundamentale: spirituală, intelectuală Teol. Raimondo-Mario Rupp 9

MAGNIFICAT

EVENIMENTE

Carnavale de tineret la Lugoj şi la Arad La Lugoj, în după-amiaza zilei de 01 februarie a.c., în organizarea Parohiilor Greco-Catolice din Lugoj, a ASTRU-lui Eparhial Lugoj şi a Parohiei Romano-Catolice Lugoj, în municipiul de pe Timiş a avut loc a treia ediţie a Carnavalului tinerilor catolici.

La eveniment au participat numeroşi tineri catolici de ambele rituri, în special cei care frecventează întâlnirile de cateheză organizate de parohiile catolice din oraş.

Carnavalul a avut un juriu din care au făcut parte: un preot greco-catolic, un preot romano-catolic, o soră din Congregaţia Surorilor de Caritate ale Sfintei Ioana Antida din Lugoj, şi trei reprezentanţi ai tinerilor.

După parada măştilor şi a cuplurilor, s-au acordat premii pentru cea mai hazlie mască, costumul cel mai original, premiul I, II si III şi nu în ultimul rând, marele premiu.

Premiile au constat din cărţi cu tematică religioasă catolică, clowni de ceramică şi jucării de pluş. Fiecare premiant a primit şi câte o diplomă în semn de amintire a acestei a doua ediţii de carnaval. Premiile au fost donate atât de partea greco-catolică, cât şi de partea romano-catolică.

La Arad, în data de 8 martie, la Parohia greco-catolică “Naşterea Sfintei Fecioare Maria” s-a desfăşurat Carnavalul copiilor şi tinerilor, iniţiativă obişnuită în parohii înainte de intrarea în Postul mare. Au participat nu numai tineri şi copii greco-catolici dar şi ortodocşi, într-o atmosferă de sărbătoare, dans şi bucurie. Toţi participanţii au primit premii de participare dar au existat şi 7 premii speciale.

Ca urmare a celor trei ediţii reuşite ale Carnavalului tineretului catolic de la Lugoj, a primei ediţii a Carnavalului de tineret de la Arad, precum şi alte carnavale desfăşurate în alte parohii din Eparhia de Lugoj în ultimii 2 ani, deja se construieşte o tradiţie ca înainte de intrarea în Postul Mare, tinerii catolici atât lugojeni, cât şi din alte părţi să aibă în fiecare an acest eveniment, la fel cum este el organizat şi în alte comunităţi catolice din lume.

Teol. Raimondo-Mario Rupp

Dezbatere pe tema operei lui Khaled Hosseini Parohia greco-catolică Arad-Centru în colaborare cu AGRU Arad şi grupul parohial ASTRU Arad a iniţiat un program de activităţi pentru tinerii şi copii deschise nu numai celor ce sunt de această confesiune.

Pe 7 martie a avut loc o dezbatere pornind de la cartea lui Khaled Hosseini “The Kite Runner” (tradus: “Vânătorii de zmeie”) “Vânătorii de zmeie” este o poveste despre prietenie şi trădare, care îşi poartă cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei şi până la cele ale atrocităţilor prezentului.

Schimbările de situaţie uimitoare fac din această carte memorabilă atât o cronică politică, cât şi o poveste emoţionantă despre copilărie şi maturizare.

S-a reflectat asupra conceptului de prietenie, despre conceptul de libertate, despre raportul dintre cele 3 religii monoteiste: creştini, musulmani şi evrei, despre realităţile dramatice din Afganistanul descris de Hosseini, despre raportul dintre stat şi comunităţile religioase. Dezbaterea a avut loc în limba engleză datorită prezenţei unor voluntari implicaţi în proiectele “Millenium Center”.

Pe lângă întâlnirile de cateheză dedicate grupului de copii (întâlniri săptămânale) şi grupului de tineri (întâlniri bilunare), s-a început organizarea de dezbateri pornind de la cărţi, filme sau subiecte de interes pentru noile generaţii. Aceste dezbateri se bucură şi de colaborarea cunoscutei Asociaţii “Millenium Center”din Arad, o asociaţie non-profit ce are ca scop promovarea intereselor tineretului pe plan social, cultural, educaţional, sportiv, economic, implicând şi voluntari străini de diferite confesiuni ce activează în oraşul de pe Mureş. Dezbaterile au rolul de a dezvolta capacitatea noilor generaţii de a avea un dialog profund pe teme religioase, culturale contemporane.

Atunci când participă voluntari străini dezbaterile au loc în limba engleză, ajutând astfel tinerii români să exerseze această limbă.

Prezenţa unor tineri români care aparţin atât catolicismului (greco-catolici şi romano-catolici) dar şi confesiunii ortodoxe arată că noile generaţii nu doresc să continue “tradiţia polemică” a deceniilor trecute.

Ionela Florescu 10

NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

EVENIMENTE (SPECIAL)

Adunarea Generală ASTRU Eparhial Lugoj În data de 15 martie a.c. s-a reunit la sediul Episcopiei greco-catolice de Lugoj Adunarea Generală ASTRU eparhial (Asociaţia tineretului român unit, greco-catolic din Eparhia de Lugoj). Au participat reprezentanţii grupurilor parohiale ASTRU ce compun Asociaţia eparhială: grupul parohial ASTRU Arad, grupul parohial ASTRU Cugir, grupul parohial ASTRU Lugoj, grupul parohial ASTRU Orăştie, grupul parohial ASTRU “Sf.Iosif” Timişoara şi grupul parohial ASTRU “Regina Păcii” Timişoara. Delegaţii grupurilor parohiale au venit însoţiţi de asistenţii spirituali locali. Adunarea Generală a debutat cu un moment de rugăciune şi un salut rostite de ES Mons. Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic de Lugoj. În salutul său Episcopul eparhial (şi Preşedinte de onoare al Asociaţiei) a dorit să sublinieze importanţa apostolatului laic în rândul tinerilor şi aportul ASTRU, încurajând atât Asociaţia eparhială cât şi grupurile parohiale ce o compun. Pr. drd. Coriolan C. Mureşan (Vicarul Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj şi Asistentul spiritual al ASTRU eparhial) le-a vorbit celor prezenţi despre identitatea unui astrist, despre vocaţia apostolatului laic, despre importanţa Asociaţiilor de tip Acţiune catolică (cum este şi ASTRU) în viaţa Bisericii şi despre Decretul “Apostolicam Actuositatem” al Conciliului Vatican II ce vorbeşte la nr. 20 despre Acţiunea Catolică. Asistentul spiritual eparhial i-a încurajat pe tinerii laicii şi pe preoţii prezenţi să întărească grupurile parohiale ASTRU, astfel devenind un exemplu şi pentru alte parohii.

De asemenea a subliniat necesitatea colaborării strânse cu AGRU la nivel eparhial şi parohial. Raimondo-Mario Rupp (care a asigurat timp de 2 ani preşedenţia ASTRU eparhial Lugoj) a vorbit celor prezenţi despre pregătirea Adunării Generale şi despre chestiuni organizatorice.

După un moment de prezentare a delegaţilor şi a activităţii grupurilor parohiale s-a discutat noul Statut, ce a fost votat în unanimitate de grupurile parohiale.

Statutul va fi supus confirmării Episcopului eparhial. Un alt moment important a fost cel al alegerii laicilor din noul Consiliu de coordonare eparhial. În urma votului cei 5 noi membri laici ai Consiliului sunt: Horia Bursaş-Preşedinte (din grupul parohial Orăştie), Horaţiu DărăbuşVicepreşedinte (din grupul parohial “Sf.Iosif” Timişoara), Costel Borhan-Vicepreşedinte (din grupul parohial Lugoj), Ana Maria Borhan-Secretar (din grupul parohial Lugoj), Ionela Florescu-Trezorier (grupul parohial Arad). Cei 5 vor face parte împreună cu Asistentul spiritual eparhial (Pr. drd. Coriolan C. Mureşan) din Consiliul de coordonare eparhial pana în anul 2010.

Adunarea eparhială a reafirmat dorinţa aderării la ACRO, motiv pentru care s-a constituit un grup de lucru care a pregătit dosarul de aderare. Un al doilea grup de lucru s-a ocupat de pregătirea calendarului activităţilor pe 2008 precum şi a obiectivelor pe anul asociativ 2008-2009. Se va pune mult accent în perioada următoare pe întărirea grupurilor parohiale ASTRU din Eparhie, pe formarea animatorilor /formatorilor şi responsabililor precum şi pe sprijinirea unor grupe parohiale ASTRU şi în parohii unde încă nu sunt.

Adunarea generală s-a încheiat cu un moment de rugăciune condus de ES Mons. Episcop Alexandru Mesian în capela Episcopiei, la final Episcopul eparhial încurajându-i iarăşi pe tineri în apostolatul laic şi în dezvoltarea Asociaţiei. Toţi cei prezenţi au servit apoi prânzul împreună cu Episcopul eparhial.

ASTRU eparhial Lugoj a intrat într-o nouă fază a istoriei sale.

Teol. Raimondo-Mario Rupp NR. 1 (9) 2008

11

MAGNIFICAT

EVENIMENTE (SPECIAL)

Reuniune ACRO la Luncani (comunicat) Reuniţi sub motto-ul "Tot ceea ce faceţi cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus" (Col 3,17), în perioada 27-30 martie, la Centrul de spiritualitate Carmelitan din Luncani (judeţul Bacău), a avut loc Consiliul Naţional al Federaţiei Acţiunea Catolică din România şi o Sesiune de formare pentru responsabilii din echipele naţionale ACRO. Au participat 35 de delegaţi ai asociaţiilor fondatoare ACRO (AC Iaşi, ASTRU Blaj, ASTRU Cluj, ASTRU Oradea şi AGRU), iar întâlnirea a fost organizată de Consiliul Director ACRO, coordonat de Oana Tuduce - preşedinte şi de pr. Felix Roca - asistent general.

Sesiunea de formare s-a adresat responsabililor din echipele naţionale pe sectoare de vârstă (copii, tineri, adulţi) şi a urmărit o creştere a coeziunii echipelor naţionale, pe fiecare sector de activitate, în vederea pregătirii şi coordonării Campusului Unitar din vară. Au avut loc momente formare, prin tehnici de teambuilding, vorbindu-se despre caracteristicile, dinamica şi comunicarea în cadrul echipei, precum şi despre gestionarea conflictelor într-o echipă.

Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional ACRO s-au aflat următoarele puncte: prezentarea raportului de activitate 2006-2008, dezbaterea şi aprobarea propunerii de proiect formativ, prezentarea planului de activităţi, aprobarea bugetului pe următorul an de activitate şi diverse. Totodată, Consiliul Director al ACRO a înaintat Consiliului Naţional cererea şi dosarul de aderare al ASTRU-lui eparhial Lugoj, propunând un calendar de aderare, care a fost votat în unanimitate. Acest calendar reprezintă o perioadă, timp necesar pentru consolidarea cunoaşterii reciproce, în care ASTRU eparhial Lugoj va fi invitat să participe oficial şi să se implice în diverse activităţi ale ACRO. Procesul de aderare se va încheia în cadrul următorului Consiliu Naţional ACRO. Au fost zile intense de formare, analiză şi dezbatere. Nu au lipsit de asemenea momentele spirituale asigurate de rugăciunile şi sfintele Liturghii de rit latin şi bizantin.

(Comunicat semnat de Anca Lucaci şi Codruţa Fernea) Redăm mai jos răspunsul ACRO la cererea de aderare înaintată de ASTRU –Eparhial Lugoj: Nr. 11 / 29.03.2009

În atenţia, Domnului Horia Nicolae Bursaş, Preşedinte ASTRU Eparhial Lugoj În urma adresei Dvs. cu nr. 1 din 15.03.2008, privind cererea de aderare a Asociaţiei ASTRU Eparhial Lugoj la Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO), Consiliul Director al ACRO reunit în data de 28.03.2008 la Luncani (jud. Bacău) vă face cunoscut următoarele: 1. Consiliul Director al Acţiunii Catolice din România a analizat cererea Asociaţiei pe care o reprezentaţi şi a propus Consiliului Naţional un calendar de aderare, care a fost votat în unanimitate. Acest calendar reprezintă o perioadă în care ASTRU Eparhial Lugoj va fi invitat să participe oficial şi să se implice în diverse activităţi ale ACRO. Totodată ne oferim disponibilitatea de a susţine Asociaţia Dvs. prin participarea unor reprezentanţi ai Federaţiei la anumite activităţi ale ASTRU Eparhial Lugoj.

2. Propunem următoarele momente ale calendarului de aderare: - Prezenţa Preşedintelui ASTRU Eparhial Lugoj în cadrul delegaţiei ce va reprezenta Acţiunea Catolică din România la Adunarea Generală a Acţiunii Catolice Italiene, în perioada 1 -5 mai 2008, la Roma; - Prezenţa unei delegaţii din partea ASTRU Eparhial Lugoj, formată din membrii Consiliului de coordonare eparhial, la Campusul unitar al Acţiunii Catolice din România, în perioada 27 iulie - 1 august 2008, la Snagov; - Prezenţa unei delegaţii din partea ASTRU Eparhial Lugoj la activităţile de formare a ACRO. Detaliile referitoare la participarea delegaţiei ASTRU Eparhial Lugoj la următorul Consiliu Naţional al ACRO, în cadrul căruia se va încheia procesul de aderare, vor fi trimise în timp util.

Vă asigurăm totodată de sprijinul şi colaborarea Federaţiei ACRO ori de câte ori consideraţi că aveţi nevoie. Nivelul naţional este în serviciul fiecărei asociaţii care îl compune, de aceea în această fază de început de funcţionare al nivelului Eparhial pentru Asociaţia dumneavoastră, poate experienţa noastră şi resursele noastre umane (de formatori – laici sau asistenţi) ar putea fi de folos.

Ne exprimăm speranţa că acest timp va fi în favoarea consolidării cunoaşterii reciproce şi în beneficiul ambelor părţi.

Vă dorim să aveţi o activitate rodnică şi ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze misiunea Asociaţiei Dvs. Pr. Felix Roca Asistent spiritual general 12

Oana Tuduce Preşedinte NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

“Puternici fără violenţă” Acesta este titlul proiectului din care face parte şi musicalul “Streetlight” pe care cei de la Gen Rosso l-au susţinut în România într-un mic turneu pentru prevenirea violenţei între tineri. ”Oraşele gazde” acestui eveniment au fost: Sibiu, Bacău şi Bucureşti.

Impresionant este faptul că membrii Gen Rosso în număr de 18, provin din zece ţări de pe 5 continente. Aceştia şi-au propus să transmită prin diferite genuri de muzică anumite valori foarte importante: pacea, fraternitatea, realizarea unei lumi unite. S-a pornit de la întrebarea: ”Cum poţi să transmiţi tinerilor de azi ceva măreţ?

Iar răspunsul este …vorbind pe limba lor. Asta reiese şi din muzica şi dansurile pe care cei de la Gen Rosso le-au prezentat. Genurile de muzică specifice tinerilor din ziua de azi şi textele din Sfânta Scriptură care erau mereu prezente în desfăşurarea musicalului, au avut un impact puternic asupra tinerilor.

Am avut marea plăcere să mă număr printre cei aproximativ 2.000 de spectatori, în majoritate tineri, care au luat parte la acest eveniment pe data de 25 martie la Bacău.

Muzicalul “Streetlight” se inspiră dintr-o poveste adevărată petrecută în Chicago în anii ’60. Întâmplarea are loc într-un cartier faimos unde bandele de tineri se luptă pentru “supremaţie”, fapt care mai există şi în zilele noastre din păcate. În acest cartier din marele oraş american locuiesc doi prieteni, Charles şi Jordan, amândoi membrii unei bande de cartier şi care sunt şi personajele principale ale muzicalului.

Unul dintre ei, Charles, face NR. 1 (9) 2008

cunoştiinţă cu alţi tineri cu aspiraţii la o lume mai bună, care vor să lupte pentru pace şi înţelegere între oameni şi astfel împreună dau naştere unei formaţii de muzică. Împreună hotărăsc ca această formaţie să se numească Streetlight-Band.

Fac repetiţii, leagă prietenii strânse între ei şi împreună pregătesc un concert în favoarea păcii şi a non-violenţei pe care îl vor susţine într-un club de pe un celebru bulevard din oraş.

Banii pe care îi vor câştiga îi vor folosi pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Charles începe să împărtăşească celorlalţi valorile care i-au schimbat viaţa.

La un moment dat, iubita lui Jordan, care era sora şefului bandei, este ucisă iar aceştia vor să se răzbune. Charles, care practic intrând în formaţie devine cu totul un alt om, cu alte viziuni, un om cu speranţă, un om paşnic, încearcă să-l convingă pe prietenul său că răzbunarea nu duce la nimic bun şi într-un final reuşeşte. Însă nu se poate bucura prea mult deoarece este ucis de şeful bandei fiind învinuit că nu l-a lăsat pe Jordan să-şi ducă la bun sfârşit planul de răzbunare.

LUMEA MUZICII

Tânărul a fost ucis pentru că nu a acceptat violenţa din cartier şi pentru că prin muzică şi nu numai, a încercat să transmită un mesaj pe care mulţi îl ignoră şi acum în zilele noastre, acela al speranţei, al iertării şi al iubirii între oameni.

Personal am rămas impresionat de modul prin care cei de la Gen Rosso transmit valorile creştine şi nu numai, de modul de viaţă pe care îl duc (concerte, deplasări, turnee, faptul că au mereu un preot cu ei în deplasări) şi de impactul pe care l-au avut cel puţin asupra mea. Concertul Gen Rosso a fost înainte de toate, o lecţie de viaţă.

Costel Bogdan Borhan 13

MAGNIFICAT

INTERVIU

Lumea filmului văzută şi chiar trăită din culise

- Roma: ianuarie-februarie 2008.

- Turnarea unui film documentar istoric numit „Imperium der Papste” (Imperiul Papilor).

- Distribuţie cu actori români printre care chiar şi un teolog greco-catolic: Dan Pătraşcu (care a interpretat rolulul împăratului Carol al V-lea)

Una din scenele filmului documentar. În stânga, teol. Dan Pătraşcu

Pentru Dan cred că a fost o experienţă deosebită de a fi implicat într-un astfel de documentar. Rareori ne este dat să avem parte de o asemenea şansă, mai ales dacă nu activăm în domeniu. În rândurile ce urmează îl invităm să ne povestească din experienţa şi drumul parcurs de el în timpul filmărilor acestui documentar.

1. Cum ai avut ocazia de fi ales pentru acest proiect şi implicit de a avea un rol în acest documentar?

Iniţial nu m-am alăturat acestui proiect pentru a interpreta rolul împăratului Carol V, ci ca translator, pentru a facilita comunicarea regizorului cu actorii români şi italieni. Primele filmări la care am participat au avut loc în luna octombrie a anului 2007 în localitatea italiană Caprarola, la vreo 40 km de Roma. Cu prilejul acela, atât regizorul Jan Peter cât şi make-up artist-ul Kathrin Westermann au observat că aveam multe trăsături comune cu personajul Carol V, care trebuia interpretat de cineva la filmările ulterioare din luna ianuarie. Prin urmare, m-au întrebat dacă, pe lângă munca mea ca interpret, nu aş fi dispus să intru şi în pielea unui personaj. Evident, era o ofertă pe care nu o puteam refuza! Astfel, la filmările din ianuarie 2008 a ajuns şi rândul meu să trec pe la costume, să îmbrac straiele împărăteşti şi să trec în faţa camerei, nu doar în spatele acesteia.

2. Prea puţin ne gândim şi conştientizăm câtă muncă şi efort implică realizarea oricărui tip de film. Acele scurte secvenţe pe care unele filme obişnuiesc să ni le redea cu realizări din timpul filmărilor, sunt de regulă alese părţi haioase, comice dar cu siguranţă sunt şi părţi de stres, cadre care nu merg în ciuda multor repetiţii. Pentru tine cum a fost această experienţă din timpul filmărilor?

Remarca este extrem de pertinentă. În spatele unui film se depune o muncă uriaşă şi momentele pline de stres sunt mult mai numeroase decât cele haioase. Pentru ca un cadru să iasă bine, sunt foarte multe elemente care trebuie să se sincronizeze perfect: lumini, figuranţi, actori, cameramani, sunetişti. Dacă unul dintre aceste elemente nu iese cum trebuie, tot cadrul este compromis. De aceea fiecare cadru este repetat de mai multe ori, adesea exasperant de des. Toate aceste repetări costă timp şi stres. De aceea zilele de filmări se lungesc până la 14, 16 ore de lucru pe zi şi cu cât oboseala creşte, cu atât tensiunea este mai mare. Apar dezamăgiri şi deziluzii şi toate acestea au un efect pe clima generală de pe platoul de filmare. Îmi amintesc de exemplu că scena cu moartea Papei Alexandru VI Borgia am filmat-o la ora 4 dimineaţa.

Dar în pofida tuturor acestor momente de stres şi oboseală, a fost o muncă frumoasă şi o atmosferă prietenească. Momentele de bucurie mare nu se fac simţite în timpul filmărilor ci mai mult o dată cu apariţia filmului şi atunci cred că toţi sunt mândri de munca pe care au depus-o.

14

NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

INTERVIU 3. Se pare că nu ai fost singurul român care a jucat în acest documentar. Ce actori din România au mai jucat alături de tine?

Rolul meu a fost unul secundar totuşi. Puţin mai important decât cel al figuranţilor, dar nu la fel de important ca şi rolurile principale, care au fost interpretate de actori consacraţi, în mare parte români.

Spre ruşinea mea nu am reuşit să reţin numele tuturor.

Contactul meu cu fiecare actor în parte era destul de restrâns, întrucât un actor filmează un cadru, două cadre, apoi pleacă şi vine altul. Dintre cei pe care am, avut ocazia să îi cunosc mai bine i-aş menţiona pe Virgil Ogăşanu, Candid Stoica, Constantin Cojocaru şi Constantin Diţă.

Primii doi sunt, cu siguranţă, foarte cunoscuţi publicului iubitor de teatru. Constantin Diţă în schimb este un actor din garda nouă, în plină ascensiune. Cu el pot să spun că m-am împrietenit întrucât comunicăm şi acum după ce filmările s-au terminat.

4. Acest film documentar în care ai avut un rol, bănuiesc că a însemnat pentru tine un alt mod de a privi, cel puţin pentru o vreme, şi cu alţi ochi cinematograful, modul cum se realizează un film. Cu ce impresie ai rămas în urma participării la acest documentar? Într-adevăr, acum privesc orice film cu alţi ochi pentru că reuşesc să îmi dau seama mai bine câtă muncă se află în spatele fiecărui cadru. De asemenea încep să îmi dau seama de multe alte lucruri: perspectiva din care e filmat cadrul, dacă e filmat cu cameră de mână, pe stativ sau pe şină, cum sunt puse luminile ş.a.m.d. Toate aceste lucruri îmi oferă instrumentele necesare pentru a vedea cu alţi ochi orice film şi prin urmare posibilitatea de a emite o părere mai avizată, fie ea negativă sau pozitivă, a filmului pe care îl văd.

Privind retroactiv totul, îmi dau seama că am ieşit foarte câştigat din urma acestui proiect. Mi-am dat seama că în cinematografie se lucrează din greu, dar că eforturile sunt răsplătite pe măsură atunci când apare produsul finit.

5. Dacă pe viitor ţi se mai oferă ocazia de a participa ca actor în vreun alt film, ai mai face-o?

Aş accepta fără cea mai mică ezitare. A fost una dintre cele mai reuşite experienţe pe care le-am trăit şi cred că am învăţat foarte multe din ea şi aş putea învăţa în continuare. În cinematografie nu există un loc de muncă constant. Şi cei mai buni regizori sunt plătiţi în funcţie de proiecte. Prin urmare, chiar dacă eu în principiu mi-am ales o altă cale în viaţă, a participa de 2, 3 ori pe an la astfel de filmări nu cred că strică nimănui. Pot spune că am rămas chiar prieten cu regizorul Jan Peter, cu care m-am revăzut de curând la Roma într-un cadru mult mai relaxat decât cel oferit de platoul de filmare, şi chiar sper să mi se mai ofere astfel de ocazii, nu neapărat să apar în faţa camerei, ci chiar şi numai pentru a face parte din echipa din spatele acesteia, fără de care nici cel mai bun actor nu ar mai fi...nimic.

Interviu realizat de Raimondo-Mario Rupp

NR. 1 (9) 2008

15

MAGNIFICAT

ACTUAL

Ajută Doamne vocaţiei mele!

Întâlnirea tinerilor astrişti de la Timişoara cu Pr.misionar român greco-catolic în Africa Părintele Cristin Maria Măricean. „A fi misionar nu înseamnă să mergi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi să predici Evanghelia; în ziua de azi, să fii misionar înseamnă să trăieşti Evanghelia în locul în care te afli.” Acesta este definiţia pe care a dat-o părintele misionar apostolatului.

La sosirea in Uganda (2003). În dreapta Pr. Cristin

Între 29 februarie si 2 martie, parohiile „Sf. Iosif” si „Sf. Maria Regina Păcii” au avut privilegiul de a-l găzdui şi asculta pe pr. misionar Cristin Maria (Cristian Mărincean). În prima zi am avut bucuria ca părintele să se adreseze nouă, tinerilor, să răspundă întrebărilor, nelămuririlor şi curiozităţilor noastre. Alături de Părintele invitat au fost Pr. Vicar Teodorescu si Pr. Jose R. Vela. Înainte de toate, cu toţii l-am invocat pe Spiritul Sfânt, a urmat Consfinţirea la Inima Neprihănită a Mariei, consfinţire pe care Pr. Cristin ne-a recomandat să o rostim zilnic: „Fecioară Imaculată, pentru tine astăzi şi întotdeauna, îţi ofer consacrarea mea însumi, pentru ca Tu să dispui de mine pentru Împărăţia lui Isus în toată lumea. Ofer aşadar Inimii Tale Imaculate rugăciunile, acţiunile şi jertfele acestei zile, pentru a colabora misiunii Tale ca mijlocitoare de har şi de salvare a tuturor sufletelor. Amin.” Întâlnirea nu a avut o structură exactă, dinainte stabilită, ci totul s-a desfăşurat spontan, natural: pr.

Cristin ne-a împărtăşit gândurile, trăirile şi experienţele sale, cu detaliile aferente, detalii de o mare complexitate, astfel încât nu a fost necesar să îl „bombardăm” cu foarte multe întrebări. Bineînţeles, am primit destule lămuriri legate de frământările noastre.

Părintele a început să ne vorbească mulţumindu-i mai întâi lui Isus şi Sfintei Fecioare pentru acest moment de comuniune cu noi. A urmat rememorarea amintirilor din anii studenţiei petrecuţi în Timişoara, ani pe care i-a numit „cinci ani de vis”. Părintele ne-a povestit cum a ajuns să îi cunoască pe Pr. Vicar Teodorescu Nicolae, pe Pr. Davide şi Pr. Jose; ne-a povestit cum, cu ani în urmă, asemenea nouă acum, obişnuiau să se întâlnească săptămânal la sediul Kolping, într-un grup de tineri animat de Pr. Jose. Pr. Cristin, fiind reprezentantul studenţilor Universităţii de Vest, strângea tinerii din 16

cămine pentru a participa la catehezele susţinute de Pr. Teodorescu. La terminarea facultăţii, într-un pelerinaj la Medjugorje şi-a găsit vocaţia: aceea de a fi un Servitor al Mariei, preot şi călugăr misionar. A decis să urmeze studiile Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, sub îndrumarea Prea Sfinţitului Vasile Hossu. Au urmat apoi 6 ani petrecuţi la Roma, la Institutul de Mariologie, iar de cinci ani trăieşte in Africa, pe pământ ugandez. Întâlnirea a continuat cu prezentarea ţinuturilor africane (Kenya şi Uganda), a modului de viaţă al localnicilor, un mod de viaţă total diferit de cel al europenilor, în special al europenilor occidentali, pentru ca mai apoi să ne prezinte începutul misiunii sale: „Am ajuns acolo în 2002 ... cu siguranţă a fost nemaipomenit de frumos. M-am integrat imediat în program, căldura nu a fost o problemă, ţara este deosebit de frumoasă, fiind numită Perla Africii: e tot timpul verde, tot timpul sunt flori, e locul ideal pentru rugăciune. Am fost 2 ani si jumătate în diferite comunităţi, în Uganda şi în Kenya. Acolo existau 25 de filii (parohii) pe o rază de 35 km. După hirotonirea mea ca preot – de către PS Alexandru Mesian la catedrala din Lugoj la 15 august 2005 –prima mea Sfânta Liturghie ca Pr. misionar în Uganda a fost între două ziduri şi între copiii desculţi din jurul altarului. Şi am zis: dacă oricine mi-ar cere să celebrez în Sf. Petru sau acolo, de 1000 de ori aş alege privilegiul să celebrez în acea peşteră, cu acei oameni, cu acei copii deschişi, sinceri, care m-au primit cu atâta bucurie. Apoi am început să colind parohiile, să celebrez Liturghii, dar acolo o Liturghie, deşi e romanocatolică, durează 2-3 ore, pentru că e o Liturghie vie, se cântă, se dansează, timpul se opreşte, nu există ceas, nu există timp, ei trăiesc momentul respectiv, predica nu e un monolog ca la noi, e un dialog, vorbim, discutăm deşi ar fi o problemă căci în Uganda sunt 50 de dialecte, însă limba oficială este engleza. Acolo când e Liturghie e sărbătoare. Cu toate că sărăcia e mare, au o bucurie imensă când preotul merge la ei. Cu siguranţă e o altă lume. Mă gândesc cât suntem noi de răsfăţaţi aici şi totuşi îi întoarcem spatele lui Isus.

NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

ACTUAL Îmi dau seama că aici e cu mult mai greu, mă gândesc la voi, tinerii, obişnuiţi de copii în faţa televizorului; îmi dau seama că tineretul de astăzi şi-a pierdut simţul ascultării. Vocea Cuvântului lui Isus e Vocea pe care, în momentul în care ai Evanghelia şi nu ai alte lucruri, e uşor să o descoperi, dar în momentul în care noi avem aici 1000 de lucruri, e o Voce printre voci. Îţi trebuie un har nemaipomenit să o poţi recunoaşte.

Aceasta e o problemă actuală cu care se confruntă în mod special tineretul. Le-am zis tuturor: dacă vrei să fii creştin, trebuie să ai curajul să îl urmezi pe Isus - să crezi! Ce înseamnă „a crede” pentru noi? Nu înseamnă numai a accepta un adevăr revelat, ci înseamnă a întâlni o Persoană şi a o urma.”

Din luna iulie, - a afirmat in continuare pr. Cristian, după doi ani şi jumătate am fost mutat în altă parohie. Acum locuiesc într-o casă de novici, fiind si formatorul lor.

Noviciatul este anul de foc al călugărului, anul în care îşi verifică vocaţia. Chiar dacă sunt misionar, chiar dacă sunt în apostolat, vocaţia mea este de călugăr contemplativ. Şi chiar dacă, oficial, am vacanţă, aşa cum primesc călugării misionari, o dată la trei ani, acum sunt într-un pelerinaj continuu – am fost la Lourdes, Medjugorje, Garabandal, La Salette, Nevers. Eu colind lumea, şi prin Sfânta Fecioară, îl duc pe Isus lumii. Aceasta e calea cea mai scurtă, cea mai uşoară, cea mai privilegiată de a ajunge la Isus: prin Fecioara Maria.

Părintele ne-a vorbit despre vocaţie. Redau în cele ce urmează felul simplu dar grăitor dezbătut pe marginea acestui subiect. Pornind de la întrebarea, cum iţi recunoşti vocaţia? Cum ştii dacă faci voia lui Dumnezeu? Care e secretul? părintele ne-a spus în felul următor: „E foarte simplu. Nu e după cum fac, cum zic, cum cred. Noi tot timpul aşteptăm răspunsuri complicate, dar răspunsul e de o simplitate rară: El ne inspiră nişte lucruri care nu sunt în mintea noastră. Nu fac ceea ce aş vrea eu, în mod natural, ci ceea ce El mă inspiră să fac. Însă inspiraţia vine prin rugăciune, în tăcere. Primul pas în viaţa spirituală e tăcerea, dar aceasta făcută cu inima. E Pr. Cristin alături de Novici şi călugări din ordinul “Servi di Maria” (Uganda) necesară o abandonare totală, nu cu jumătăţi de măsură. Îţi găseşti vocaţia în tăcere. Aceasta este opera Spiritului Sfânt prin Sfânta Fecioară. Să vorbim deschis cu El, să îl întrebăm: „Ce vrei? Unde mă vrei, Doamne?” Să menţinem permanent un dialog cu El. În acel moment, suntem numai noi: eu si El. Chiar dacă gura e închisă, gândul să fie la El. După ce am fost inspirat, mă întreb dacă inspiraţia mea e bună. Duhovnicul/spiritualul e un sprijin real în acest scop, e un dar. Însă, pe lângă ce îţi va spune preotul, după rugăciune - tu vei avea răspunsul în interior.

Dar să dai totul, nu un pic cu El, un pic cu celălalt. Să nu îi punem noi limite sau termene lui Dumnezeu. El va alege momentul în care îţi va răspunde. Dumnezeu vorbeşte în foarte multe feluri: nu numai că te inspiră, dar îţi dă răspunsul şi prin oameni. El abia aşteaptă sa vorbească cu tine, să îţi răspundă. Şi acest lucru în mod concret. Atunci vei spune: „la lucrul acesta nu m-aş fi gândit niciodată.” Vei avea confirmarea interioară şi exterioară.

Mai e ceva: să avem modele de viaţă - sfinţii, care sunt oameni ca şi noi. Să avem ochi să vedem sfinţii din jurul nostru. Să urmăm modul în care ei trăiesc, în care gândesc. Aţi cerut vreodată harul de a fi sfinţi? Pentru că toate celelalte lucruri vor veni pe deasupra. Dacă El ne-a cerut să fim sfinţi, înseamnă că se poate. Nu fiţi creştini căldicei, aceasta e cea mai delicată situaţie. Cum am mai spus, după mentalitatea veche, misionarul este un om plin de Spiritul Sfânt, care merge până la capătul lumii să vestească Evanghelia. Însă astăzi, misionarul este cel care merge la oamenii care sunt departe de Dumnezeu. Adevăraţii misionari veţi fi voi, dacă sunteţi disponibili. Să aveţi idealuri înalte. Spunea P.S. Ioan Suciu: „Un om valorează cât idealul său.” Să ai voinţă, să vrei să Îl întâlneşti. Problema sunt eu, nu ceilalţi. Vreau eu să mă schimb? În momentul în care am luat hotărârea, toţi vor vedea schimbarea, toţi vor vedea lumina. Am eu curajul să-L urmez?

NR. 1 (9) 2008

17

MAGNIFICAT

ACTUAL Am eu curajul să-mi risc viaţa pentru El? El şi-a dat-o pentru mine.

Trebuie să avem curaj să trăim! Însă acest lucru, împreună cu toate celelalte, le vom obţine prin rugăciune. Dar nu acea rugăciune sterilă sau făcută cu ariditate, ci rugăciunea din inimă, făcută cu constanţa, rugăciunea de care vorbesc Sfinţii Părinţi. Problema e: sunt eu dispus să îmi dedic timpul rugăciunii? Dar nu ultimul timp din zi, înainte să mă pun în pat, ci timpul cel mai preţios să I-l dau lui Isus. Sunt trei condiţii necesare pentru îndeplinirea cererilor: prima dintre ele este cererea cu o credinţă vie, şi dacă nu aveţi această credinţă, nu vă preocupaţi, cereţi să o primiţi, dar să o doriţi din suflet, să o doriţi mai mult decât aerul şi o s-o aveţi. Credeţi că Dumnezeu este egoist? Unuia îi dă, altuia nu? A doua condiţie, care pentru mulţi este cea mai grea, este cererea cu umilinţa inimii. A treia condiţie este siguranţa că ceea ce aţi cerut veţi primi. Şi El îţi va da mult mai mult decât ai cerut.

Fiecare are o vocaţie unică. O vocaţie nu este cu nimic mai prejos decât alta, atunci când este trăită cu sfinţenie. Isus are un plan cu noi din veşnicie. Noi avem misiunea să descoperim acest plan. Dacă vreţi să vă căsătoriţi şi nu cereţi lui Isus şi Sfintei Fecioare să vă arate care vă e perechea, singuri nu o veţi găsi. Dacă vreţi să aveţi o familie, atunci să vreţi să aveţi o familie sfântă. Dar noi să îi cerem ca El să ne arate persoana care este pentru noi. Aceasta este vârsta cea mai potrivită pentru a cere acest lucru. De asemenea, Isus cheamă foarte multă lume să se consacre Lui, însă, din păcate, lumea din ziua de azi nu mai ascultă, nu Îi mai răspunde, pentru că sunt foarte puţini aceia care au curaj să facă acele alegeri, indiferent unde se află.”

S-a pus problema existenţei vocaţiei de laic consacrat. Pornind de la întrebarea: Dacă nu suntem călugări, preoţi sau tineri căsătoriţi, în calitate de persoane căsătorite ne putem dedica viaţa lui Dumnezeu? Părintele ne-a răspuns: „O explicaţie ar fi că pentru anumite timpuri şi în contextul actual de viaţă, Dumnezeu permite să ne dedicăm Lui şi pe această cale, pentru că El respectă personalitatea fiecăruia. Indiferent de starea în care eşti, tu trebuie să îl mărturiseşti pe Cristos. Isus are nevoie de voi. Sfânta Fecioară are nevoie de voi. Vă mai spun un lucru: deciziile mari ale omenirii nu se iau la Washington sau la Roma, ci soarta umanităţii se decide într-o grotă precum cea din Lourdes, într-un sanctuar precum cel din Fatima sau Medjugorje, unde oamenii se roagă, unde persoanele consacrate continuă să aducă jertfe lui Isus. Aceasta este misiunea noastră. Nu vă uitaţi că suntem puţini, nu vă descurajaţi.

Nu vă fie frică de încercări. Noi trebuie sa fim umili, să mulţumim lui Dumnezeu pentru încercare, nu să Îl întrebăm: „Doamne, de ce mi l-ai dat mie?”. Vă spun, încercările sunt darurile cele mai mari ale lui Dumnezeu şi dacă omul îl are pe Dumnezeu în el, iese din încercări râzând.”

Părintele aşteaptă ca sămânţa plantată în inimile noastre la această întâlnire să prindă rod, să punem cât mai bine în aplicare sfaturile date, să facem în toate voia lui Isus: „Voi sunteţi chemaţi să deveniţi misionari acolo unde sunteţi. Voi puteţi să fiţi un far de lumină, o sursă de bucurie. Nu trebuie să convingeţi pe nimeni, ci trebuie să transmiteţi, să emanaţi pe unde treceţi focul iubirii lui Cristos, dar cum am spus, acest lucru nu e pentru căldicei, e pentru cei care, cu voinţă liberă, fac o alegere. Nu vă faceţi probleme dacă în familia voastră nimeni nu se roagă. E de ajuns chiar şi o singură persoană să se roage, dar acea persoană să ardă de iubire, şi, prin ea, harurile lui Isus vor coborî. Trebuie să spunem un „DA” din dragoste, nu din obligaţie.”

După cum mărturiseşte Părintele, el îşi îndeplineşte vocaţia şi o va urma: aceea de a merge în lume şi a vesti oamenilor bucuria de a fi mântuiţi, tresăltarea de bucurie a sufletului care crede în Isus, care se hrăneşte din El şi dă mărturie de iubirea Lui. Prezenţa pr. Cristin Mărincean în mijlocul nostru a fost o experienţă deosebită, pentru că nu de fiecare dată ne este dat ca să auzim un preot misionar de Africa; felul cum interacţionează cu lumea (şi de acolo şi de aici), faptul că ne-a împărtăşit câteva sfaturi de viaţă în pura lumină a Evangheliei şi în modul lui original de a le expune, pentru noi a fost un real şi chiar bogat câştig sufletesc.

Anca Maria Jurcuţa 18

NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

Vocaţia preotesei

ACTUAL

Poate se naşte întrebarea: care este motivul tratării unei astfel de teme în cadrul unei reviste de tineret greco-catolice? Sunt mai multe răspunsuri. De regulă, şi în ultimii ani buni, majoritatea preoţilor au primit hirotonirea la o vârstă tânără, în Biserica noastră la ora actuală multe dintre soţiile preoţilor fiind tinere. Un alt răspuns: o bună parte din fetele care frecventează Biserica şi grupurile parohiale de tineret au devenit cu timpul soţii de preoţi. Iată numai două răspunsuri care pot stârni un oarecare interes asupra acestui mic dar însemnat studiu privind vocaţia preotesei. În bisericile orientale, atât în cea ortodoxă, cât şi în cea greco-catolică (catolică de rit bizantin), teologii se pot căsători înainte de hirotonire.

Familia preotului trebuie să fie o „biserică în miniatură“, iar preoteasa, precum matca într-un stup, poate să fie sufletul familiei parohiale. Într -o întâlnire anuală a preoteselor din Episcopia greco-catolică de Lugoj, cu ocazia exerciţiilor spirituale din Postul Mare, PSS Alexandru Mesian spunea: „În parohiile unde am trimis un preot căsătorit, am trimis de fapt doi preoţi“[1]. Expresia aceasta conştientizează importanţa „maicii preotese“ în viaţa familiei parohiale [2]. Evocând perioada persecuţiei, ca unul care a trăit acea perioadă, PSS Alexandru Mesian a relatat cazuri concrete în care preoţii greco-catolici au rezistat datorită susţinerii din partea soţiilor, iar în momentul în care aceştia au fost arestaţi, ele (sau majoritatea lor) au preluat greutăţile familiei şi ale parohiei. Aşadar, în măsura în care preoteasa are ca model pe Mama Cerească, ea devine „mama care în biserică se află îngenuncheată în rugăciune pentru copiii ei“[3]. În comunitatea restrânsă a parohiei, preotesei îi revine un rol pedagogic important, ca soţie şi ajutor al preotului, dar şi ca model al femeii creştine, în viaţa de credinţă, în educarea copiilor şi în aplicarea doctrinei sociale a Bisericii. Inima de mamă o implică în acţiuni de caritate, în confruntarea cu suferinţa, sărăcia, dezbinarea din familii, grija faţă de orfani şi văduve, dar şi de bătrâni.

Astfel, „preoteasa nu trebuie să stea în umbra preotului, ci în lumina harului său sfinţitor“. Aceasta a fost concluzia unei întâlniri în cadrul Episcopiei de Lugoj din Postul Mare 2007. „Urmând Sfintei Fecioarei, Maicii Mântuitorului omului din robia diavolului, femeia creştină (fecioară, călugăriţă sau mamă iubitoare de sfinţenie, prin naşterea şi creşterea de prunci creştini – preoţi, călugări, mireni creştini – tari în credinţa în Isus Hristos) obţine biruinţe peste biruinţe împotriva seminţiei şarpelui, hrănindu-se din butucul Hristos (In 15, 4-9) în NR. 1 (9) 2008

biserica celor şapte sfinte taine: “în biserica măririi tale stând în cer mi se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară!“ [4] Imediat după 1990, simţindu-se nevoia pregătirii soţiilor de preoţi, am solicitat Prea Sfinţitului Alexandru Mesian organizarea unor întâlniri cu preotesele. De atunci, în fiecare an, în perioada Postului Mare, Prea Sfinţia Sa invită soţiile preoţilor din Episcopie pentru o zi de exerciţii spirituale.

Participantele învaţă unele de la altele, conştientizează menirea lor, pun în comun în rugăciune problemele cu care se confruntă în familie şi în parohie. Cu această ocazie, se spovedesc, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele lui Cristos, în cadrul Sfintei Liturghii, cu care se încheie întâlnirea. În continuare, se simte necesitatea pe de o parte a pregătirii preoteselor, iar pe de altă parte a tinerilor care vor deveni preoţi sau a tinerelor care vor ajunge soţii de preoţi. „Dacă se vorbeşte despre o vocaţie spre preoţie a tinerilor studenţi în teologie, am putea spune că şi spre a deveni preoteasă este necesară o vocaţie“ [5].

Prof. drd. Elena Ştefănescu Note: [1] Elena Ştefănescu, Ce mult ne iubeşte Dumnezeu, bucuraţi-vă!, Reşiţa, Editura Intergraf, 2003, p. 42-43; [2] Vasile Petrică, Prin Liturgică în Pastorală, Timişoara, Editura Marineasa, 2004, p. 94 : „căci numai pe ea o agreează cu binecunoscuta formulă «mama preoteasă.;“ [3] Apreciere a unui preot conferenţiar în cadrul întâlnirii preoteselor din Episcopia greco-catolică Lugoj.; [4] Preot Nicolae Streza, Femei biblice şi o preoteasă model, Iaşi, Editura Credinţa strămoşească, f.a., p.12-13; [5] Ibidem, p. 9; Bibliografie 1. Elena Ştefănescu, Ce mult ne iubeşte Dumnezeu, bucuraţi-vă!, Reşiţa, Editura Intergraf, 2003; 2. Vasile Petrică, Prin Liturgică în Pastorală, Timişoara, Editura Marineasa, 2004; 3. Preot Nicolae Streza, Femei biblice şi o preoteasă model, Iaşi, Editura Credinţa strămoşească; 19

MAGNIFICAT

ETICĂ

Cuvintele au un minunat efect asupra minţii omului. Pot să schimbe intenţiile prin ceea ce semnifică şi sunt deseori acompaniate de anumite acţiuni. Lucruri care sunt de folos şi lucrurile care sunt sub nivelul moral pot fi influenţate de cuvinte.

Prefigurând epoca ignoranţei vestită de proroci oamenii s-au adăpostit printre reflecţii personale şi au început să judece după un raţionament impus de nevoile urgente pe care egoismul fiecăruia îl impunea în faţa noului. Puţini sunt cei care nu sunt atraşi de umbrele moderne ale vieţii şi care nu devin prada geloziei de putere. Limitele naturale sau cele pe care le mai impunem în funcţie de situaţie ne deprimă şi ne fac parcă tot mai nefericiţi, contrar previziunilor acestui timp care parcă accelerează în fiecare zi tot mai mult. Fiecare ispitit după bunul plac acceptă compromisul şi intră în planul celor fericiţi şi împliniţi. Dar cu ce preţ, cu ce renunţare sau poate doar de dragul de a face o schimbare. Se mai întâmplă să mai facem şi câte o investigaţie sacră: oare ce ar face Isus în locul meu? Cred că oricine poate afla dacă are curiozitatea să citească Noul Testament.

Cum putem evolua spiritul într-o lumină benefică decât doar prin a începe să ascultăm amintirile 20

Faust

fragede ale vieţii noastre în care am preţuit mai mult conştiinţa personală şi poate chiar am avut parte de un progres al propriei vieţi mult mai conştient. Respectul de sine şi faţă de ceilalţi trebuie să echilibreze modul de a atinge aspiraţiile. De multe ori dacă avem un exemplu pozitiv care să corespundă cu morala creştină nu numai că încercăm să imităm un comportament sau o personalitate ci poate chiar moda lui sau tunsoarea. Poate ca să părem în faţa altora persoana sau ca să fim percepuţi la fel de interesanţi. Sau poate privirile ocolesc noua copie imperfectă.

Strigătul disperat al unei demnităţi frânte îşi primeşte ecoul şi atunci o nouă schimbare, o nouă expunere la critică.

Dorinţe care conduc la nimic dacă nu sunt pe o temelie de experienţă si de sacrificiu. Un târg rapid al conştiinţei şi devin celălalt? Poate. Dar cum integrez un străin în lumea care recunoaşte autenticul? Spulberarea speranţelor, îndepărtarea grijilor şi a realităţii prezentului determinante care pot accelera un proces de

moarte spirituală sunt încă prezente în gândul oamenilor. Dacă credinţa de reuşită este răsplătită de eşec viaţa este răvăşită parcă de un cutremur.

Aspiraţiile atinse în timp vor fi mai stabile decât instinctele neinhibate.

Dorinţa oamenilor şi ceea ce îi conduce spre schimbare poate fi cuprinsul faptelor lor şi a rezultatelor pe termen lung în viaţă. Dar neîncadrându-se într-un natural sau eliminând latura socială izolează viaţa personală şi continuă un egoism ereditar pe care fiecare om îl are.

Deseori cuvântul este aspru. El a fost prima oară şi a reglementat această lume iar el e mai presus.

Memoria şi simţămintele prin care tăcutul limbaj al sufletului se înfăţişează prin acţiuni ochiului sunt ale omului care refuzând libertatea

de a face totul a găsit o multitudine de aparenţe prin care spectaculos a surprins descriind natura umană şi slăbiciunile. Astfel timpul va aduce odată cu speranţa şi lumina peste multe intervale întunecate.

Teol. Narcis Sorin Ardelean NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

PSIHOLOGIE ŞI MEDIA

Internetul la limita binelui şi a răului.

Dezvoltarea comunicaţiilor sociale la care asistăm astăzi presupune mai mult decât o simplă revoluţie tehnologică, o reevaluare completă a percepţiei oamenilor despre lumea înconjurătoare, verificând şi exprimând astfel această înţelegere. Accesul permanent la imagini şi idei, precum şi transmiterea lor rapidă, de la un continent la altul, au consecinţe, atât pozitive, cât şi negative asupra dezvoltării psihologice, morale şi sociale a persoanelor, a structurii şi funcţionării societăţii, a schimburilor culturale, asupra percepţiei şi transmiterii de valori, idei universale, ideologii şi convingeri religioase.

(Consiliul Pontifical Pentru Comunicaţiile Sociale-Etica în internet, n. 1) Apariţia şi dezvoltarea mai ales în ultimii ani a internetului a produs schimbări importante în viaţa noastră ... Reuşim să comunicăm cu persoane aflate la mari distanţe, să aflăm tot felul de informaţii în doar câteva minute, fie că este vorba despre o stradă, un medic, o piesă de teatru, sau orice altceva. Motoarele de căutare "muncesc" pentru noi dându-ne în câteva secunde pagini întregi cu adrese unde putem găsi ceea ce căutam şi, chiar, ce nu căutam sau nici nu ştiam că există!

Pe lângă acestea camera web, alte accesorii şi programele care permit comunicarea în direct în timp real (chat, comunicare verbală, vânzări online) au dus la transformări ale relaţiilor noastre cu ceilalţi. Azi, prin internet, putem cumpăra orice de oriunde, putem vorbi deodată cu oameni aflaţi la mii de kilometri distanţă unii de alţii, ne putem documenta etc Internetul a revoluţionat lumea, societatea.

Corect şi cu măsură folosit putem ieşi mult mai câştigaţi, atât la serviciu cât şi în general, dacă ştim să folosim „reţeaua” cu limite. Dar vă invit să vedem şi ce "rău" poate produce internetul folosit în exces!

E uşor să rămânem lipiţi de calculator atunci când navigăm pe internet. O pagină ne trimite la un link, la o pagină şi, până să ne dăm seama, au trecut deja câteva ore bune. De exemplu, când am început să scriu acest articol acum câteva ore, între timp mi-am verificat căsuţa poştală de câteva ori, am citit câteva ştiri, am vizualizat câteva fotografii, am avut o scurtă conversaţie pe messenger şi m-am documentat despre acest subiect.

Cum se ajunge la dependenţă? La fel ca şi în cazul substanţelor sau anumitor comportamente (fumat, jocuri de noroc, bulimie, cumpărături). La început e doar o curiozitate, o "distracţie", o ieşire din monotonie, "ceva nou", plăcut, incitant. Cu timpul ne "fură", ne "prinde", azi puţin, mâine mai mult, plăcerea creşte dar odată cu ea şi nevoia de mai mult. Intrarea în această lume presupune, fireşte, ieşirea din lumea obişnuită, abandonarea vechilor activităţi şi persoane din viaţa noastră.

NR. 1 (9) 2008

Unii psihologi afirmă că dependenţa de internet este evidentă atunci când oamenii petrec atât de mult timp online încât: - nu se mai hrănesc corect - neglijează obiceiuri igienice de bază, cum ar fi îmbăiatul - pierd contactul cu familia şi prietenii Pot oamenii să devină cu adevărat dependenţi psihologic de internet? Pierderea controlului, dorinţa nestăpânită şi simptomele de retragere şi izolare socială, certurile în familie, eşecul la nivel academic, datoriile financiare excesive, pierderea slujbei – pot fi doar câteva dintre consecinţele nefaste cauzate de exces prea mult de internet.

Adolescenţii şi tinerii sunt cei mai afectaţi de "viaţa virtuală" care ajunge să o înlocuiască total pe cea reală. Oare de ce e mai "simplă" sau mai "tentantă" această viaţă? Este o viaţă sau doar un substitut, un surogat?

Primul răspuns care ne vine în minte este tentaţia de a avea orice identitate, de a fi cine ai vrea în loc de cine eşti. Adolescenţii se prezintă drept adulţi, având altă înfăţişare, alte ocupaţii, alte trăsături de personalitate. Este satisfăcător să te descrii ca fiind puternic, dezinvolt, matur în loc de lipsit de încredere în sine sau timid. Este adevărat că adolescenţii care se exprimă mai greu, care sunt timizi sau neîncrezători, care au o imagine negativă despre ei înşişi cad pradă primii acestei tentaţii.

Timpul pe care adolescentul îl alocă internetului devine tot mai mare până ajunge să fie exclusiv. Ce se întâmplă când nu are acces la net? Manifestări similare sevrajului de alcool sau droguri: orice îl enervează, nu-şi găseşte locul, nu poate face nimic altceva, nu-şi mai vede rostul, este trist, deprimat, nu ştie ce să facă cu el însuşi şi cu timpul lui, nu are plăceri, nici interese.

21

MAGNIFICAT

PSIHOLOGIE ŞI MEDIA Nu vă îngrijoraţi dacă bănuiţi că aţi putea fi dependenţi. Există ajutor specializat disponibil. Dar ca în orice domeniu, secretul este cumpătarea. Dacă aţi descoperit că prezentaţi multe dintre simptomele dependenţei de internet, apelaţi la ajutor specializat adevărat nu virtual, pentru că noua "pasiune" poate lăsa în urmă prieteni, rude, muncă, şcoală, sport, plăceri, interese şi distracţiile de care am avut parte odinioară.

Internetul – după cum spuneam, – folosit în mod corect şi cu măsură şi interes, poate aduce o contribuţie extrem de preţioasă vieţii umane. Poate promova prosperitatea şi pacea, dezvoltarea intelectuală şi estetică, înţelegerea reciprocă între popoare şi naţiuni la scară mondială.

Poate de asemenea să ajute oamenii în demersul lor permanent de autocunoaştere. În fiecare epocă, inclusiv a noastră persoanele îşi pun aceleaşi întrebări fundamentale: "Cine sunt? De unde vin şi încotro merg?

DE PAŞTI

De ce există răul? Ce urmează după această viaţă?" (Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Fides et ratio, n.1).

Biserica nu poate să-şi impună răspunsurile dar ea poate şi trebuie să proclame lumii răspunsul pe care l-a primit; şi astăzi ca întotdeauna ea oferă unicul răspuns satisfăcător celor mai profunde întrebări ale vieţii - Isus Cristos care "revelează omul în mod plenar şi descoperă sublimul vocaţiei sale." (Gaudium et spes, n.22).

Asemenea lumii contemporane înseşi, lumea mijloacelor de comunicare, inclusiv a Internetului a fost introdusă de Cristos, într-un mod incipient dar adevărat în Împărăţia lui Dumnezeu şi pusă în serviciul Cuvântului mântuitor. Totuşi, aşteptarea noului pământ, departe de a diminua, trebuie mai degrabă să sporească preocuparea cultivării acestui pământ, şi trupul noii familii umane care creşte, oferă deja o prefigurare a viitorului." (Gaudium et spes, n.39).

Raimi

Cristos a înviat !!! de Don Paolo Spoladore

Cristos înviat nu va înceta să te iubească chiar si atunci când nu mai vrei să iubeşti şi să respecţi pe nimeni, nici chiar pe tine însuţi; Cristos înviat nu va înceta să-ţi dăruiască viaţă chiar şi atunci când nu mai ştii cum s-o foloseşti.

Cristos înviat te va îmbrăţişa chiar şi atunci când tu nu mai vrei să îmbrăţişezi pe nimeni.

Cristos înviat îţi va dărui stelele chiar şi atunci când tu nu mai vrei să priveşti cerul.

Cristos înviat iţi va dărui cadouri chiar şi atunci când tu arunci toate cadourile la gunoi.

Cristos înviat iţi va dărui fericire chiar şi atunci când nu-ţi dai seama de ea şi nu mulţumeşti pentru ea.

Cristos înviat se va milostivi de tine chiar şi atunci când tu faci pe judecătorul nedrept vis-a-vis de prietenii tăi.

Cristos înviat va lăsa florile să crească chiar şi atunci când tu cumperi flori de plastic.

Cristos înviat îţi va lăsa vederea ochilor chiar şi atunci când nu mai vezi nimic bun şi frumos.

Cristos înviat îţi va lăsa mâinile chiar şi atunci când tu le foloseşti doar pentru a-i oprima pe cei săraci şi slabi.

Cristos înviat îţi va da inteligenţa chiar şi atunci când o foloseşti cu mândrie prostească.

Cristos înviat îţi va da speranţa chiar şi atunci când totul ţi se va părea întuneric şi fără soluţii.

Cristos înviat nu va înceta niciodată să te iubească şi să-ţi ceară să iubeşti şi tu puţin mai mult.

Cristos înviat nu va înceta niciodată să te iubească şi tu nu poţi să-l împiedici să facă asta. Pur si simplu nu poţi.

Prelucrare de Andreea Lung 22

NR. 1 (9) 2008

MAGNIFICAT

LIRIC DE PAŞTI

Floriile de Vasile Alecsandri Iată zile-ncălzitoare După aspre vejelii Vin floriile cu soare Şi soarele cu Florii!

Primăvara-ncântătoare Scoate iarba pe câmpii, Vin floriile cu soare Şi soarele cu Florii!

Lumea-i toată-n sărbătoare, Ceru-i plin de ciocârlii, Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii!

Pe câmp, floare lângă floare, Să ne bucurăm, copii!

Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg, Ş-acest nimic îţi cere o rază mîngâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...

Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...

Deodată-n negre ziduri lumina da năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...

Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor, Cum din mormânt răsare Cristos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie: "Cîntări şi laude-nălţăm Noi, Ţie unuia, Primindu-l cu psalme şi ramuri, Plecaţi-vă neamuri, Cîntând Aleluia!

Cristos au înviat din morţi, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte călcând-o, Lumina ducând-o Celor din morminte!"

La Paşti de George Coşbuc

Învierea

Prin pomi e ciripit şi cânt, Văzduhu-i plin de-un roşu soare, Şi salciile-n albă floare E pace-n cer şi pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii.

de Mihai Eminescu Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tartajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada, Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă, Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi: "Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ, Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,

NR. 1 (9) 2008

Şi cât e de frumos în sat!

Creştinii vin tăcuţi din vale Şi doi de se-ntâlnesc în cale Îşi zic: Hristos a înviat! Şi râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Şi-un vânt de-abia clătinitor Şopteşte din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Şi pomii frunţile-şi scoboară Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

23

MAGNIFICAT

LIRIC DE PAŞTI E linişte. Şi din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate Şi clopotele cântă rar:

Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-acelaşi gând, din cer adus: În fapta noastră ni e soartea Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor Neveste tinere şi fete, Bătrâni cu iarna vieţii-n plete; Şi-ncet, în urma tuturor, Vezi şovăind câte-o bătrână Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit Tu, mama micilor copile!

Eu ştiu că şi-n aceste zile Tu plângi pe-al tău copil dorit!

La zâmbet cerul azi ne cheamă Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

Îngerul şi mironosiţele de Alexe Mateevici Pe cine-l caută acuma în grădină Cu vasele de mir umplute?

De lacrimi inima li-i plină...

Zoreşte ziua nouă. Îi răcoare, Dar cerul se înseninează În ciripituri cântătoare.

De ce Îl caută aicea pe Hristos?

De ce-au venit aici să-l plângă?

Pe piatră un înger luminos ...

El şade-n haine albe, strălucite...

Vestind cereasca bucurie Mironosiţelor scârbite: ,,Hristos au înviat! Şi nu vă mai mâhniţi

Şi nu-L mai plângeţi ca pe mort, Cătându-L între cei muriţi!

A iadului putere-i biruită, Zadarnică i-i răutatea: De-acuma lumea-i izbăvită. Întunecimea în lumină piere, Măria ei i s-a surpat Şi fug vrăjmaşii în durere.

Grăbiţi-vă cu veşti de veselie Şi spuneţi veştile-n Sion: Hristos îi viu şi-n veci învie!"

Dorm florile. Grădina moartă tace, Iar primprejur — albastre umbre, Nisip, zori aurii — şi pace.

“Magnificat ” Publicaţia tinerilor din Eparhia de Lugoj revistamagnificat@gmail.com Preşedinte de onoare: PS. Alexandru Mesian Preşedinte: Pr. Coriolan C. Mureşan Redactor-coordonator: Raimondo-Mario Rupp Secretar de redacţie: Narcis Ardelean Colaboratori: Pr. drd. Gabriel Buboi (Paris), Teol.

Dan Pătraşcu (Timişoara), Teol.

Andrei Baici (Coşteiu), Prof. Maria Bacău (Lugoj), Andrada Mişcă (Deva), Andreea Lung (Coşteiu), Costel Borhan (Lugoj), Ionela Floresc (Arad), Anca Maria Jurcuţa (Timişoara), Prof. drd. Elena Ştefănescu (Reşiţa).

Grafică, tehnoredactare şi fotografii: Raimondo-Mario Rupp Redacţia şi administraţia: Str. Episcop Dr. Ioan Bălan, Nr. 6, 305500-Lugoj Tel: 0256 - 35 35 97 Fax: 0256 - 35 14 57

Tipar: S.C. Tipografia Almariones SRL Lugoj, tel: 0256 - 33 64 86 fax: 0256 - 35 86 25 ISSN 1842 - 6034

MULŢUMIM EXCELENŢEI SALE PS EPISCOP ALEXANDRU MESIAN PENTRU SPRIJINUL ACORDAT

Secţiunea “Liric de Paşti” realizată de Andreea Lung

24

NR. 1 (9) 2008