Tirgumureseanul Nr.118

Page 1

Vineri, 14 iunie 2013 , An III, Nr. 118

Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37

I GRATU

T

Ziua eroilor, marcată la Tîrgu-Mureș Creştinii ortodocşi sărbă­ toresc Înălţarea Domnului la 40 de zile de la Marea Sărbătoare a Învierii lui Hristos. Tradiţia creștină spune că, odată cu Înălţarea Domnului, se înalţă şi sufletele celor morţi de la Săptămâna Luminată şi până în această zi. În acest context, joi a fost cinstită Ziua Eroilor, zi în care în bisericile şi mănăstirile ortodoxe se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi, de-a lungul timpului, pe câm­ purile de luptă pentru apărarea ţării şi a libertăţii neamului.

Astfel, această zi specială a fost marcată şi la cimitirul Eroilor din municipiul TîrguMureş, unde sute de oameni au fost prezenţi la comemorare. Autorităţi locale, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, dar şi foarte mulţi elevi au ţinut să depună coroane de flori la mormintele ostaşilor români căzuţi la datorie. A fost prezent la slujba religioasă de pomenire a eroilor şi ÎPS Irineu, Arhiepiscopul AlbaIuliei care într-o cuvântare emoţionantă a ţinut să subli­

nieze exemplul demn de urmat al eroilor neamului. „Româ­

Ciotlăuş, Pui, Sâmpălean au votat şcoala Bernady! Adrian Luca

Proiectul de hotărâre privind aprobarea schimbării denumirii Şcolii Gimnaziale nr. 2 din Municipiul Tîrgu-Mureş în „Şcoala Gimnazială Dr. Bernády György Általános Iskola” a fost votat de anumiţi consilieri ai Consiliului Local TîrguMureş şi a devenit valid. Cei care au votat acest proiect sunt cei 10 consilieri UDMR şi cei 3 con­ silieri PNL - Ionela Ciotlăuş, Sebastian Pui, Dan Sâmpălean. Restul consilierilor locali s-au abţinut. Aşadar, o mai veche dorinţă politică a UDMR-ului, care a provocat multe tensiuni şi multe animozităţi a fost acum votată de Ionela Ciotlăuş, Sebastian Pui, Dan Sâmpălean. Este o confirmare a alianţei PNL - UDMR care s-a format la nivel judeţean şi local, alianţă orchestrată de autointitulatul „cel mai votat român al judeţului” - Ciprian Dobre. Aşteptăm ca alianţa UDMR - PNL să fie asumată în mod public de cele două formaţiuni şi prezentată electoratului, cetăţenilor. Pe de altă parte atragem atenţia atât cetăţenilor maghiari cât şi cetăţenilor români asupra implicaţiilor economice subterane

care decurg din această alianţă subterană de tip ma­ fiot. Urmăriţi vă rugăm contractele ce se vor vota şi bugetele ce se vor acorda de alianţa UDMR-PNL, care iată că nu mai are nici o jenă în a conduce arbi­ trar consiliul local şi judeţul. Stimaţi cititori, stimaţi părinţi şi profesori ai copiilor de la fosta Școală nr.2 din Tîrgu-Mureş, dacă îi veţi vedea pe stradă pe Ionela Ciotlăuş, Sebastian Pui, Dan Sâmpălean să îi întrebaţi dacă le este sau nu ruşine cu votul lor şi dacă acesta este conform cu ceea ce v-au promis în campania electorală.

Stupefiat de votul consilierilor locali Președintele Uniunii Naţio­ nale Vatra Românească, Florin Oproiescu, a declarat în legă­ tură cu votul de joi, 13 iunie 2013, al consilierilor locali de schimbare a denumirii Școlii Nr. 2 în „Şcoala Gimnazială Dr. Bernády György Általános Iskola”: „Am rămas stupefiat

când am aflat de rezultatul acestui vot. Nu se justifică o astfel de decizie a consilierilor locali, mai ales în aceste momente când există atâta tensiune pe tema însemnelor naționale. Nu este un lucru corect în mod cert și nu înțeleg cum PSD votează într-un fel și consilierii PNL într-altul. Păi nu mai sunt

împreună în USL?! Nu mai știu ce s-a cred sunt dezamăgit, și nu pentru numele adoptat... ci pentru că nu se cunoaște istorie. Mama mea, născută în 1930 a făcut clasele primare la Școala nr.2, care avea doar clase de predare în limba română. Îmi pare rău că s-a luat o astfel de hotărâre de către români!”

nia trece printr-o perioadă de criză morală în primul rând şi

tocmai de aceea avem nevoie de modele, de personalităţi de excepţie, verticale şi put­ ernice. Trebuie să privim spre trecut pentru a putea să vedem viitorul. Trebuie să căutăm şi să regăsim valorile adevărate ale poporului pentru a putea merge înainte. Implicarea, curajul, asumarea, sacrificiul de sine sunt valori care sunt din ce în ce mai rare în ziua de astăzi. Acestea trebuie să le căutăm şi să le promovăm”, a declarat pri­ marul Dorin Florea, prezent la eveniment.

Termia - cetăţenii trebuie să aleagă! Consilierii locali au decis în şedinţa de joi să adopte proiectul de hotărâre prin care cetăţenii racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice vor fi înştiinţaţi de preţul real al gigacaloriei, care a ajuns la nişte valori foarte mari, între 800 și 1.000 de lei. Dacă vor considera că pot să îl suporte, se va conti­ nua furnizarea agentului termic. Dacă nu, va exista posibilitatea ca cei care au venituri modeste să primească ajutoare sociale pentru achiziţionarea unei centrale de apartament. În prezent, în siste­ mul centralizat de termoficare sunt racordate 1.494 de unităţi locative şi un număr de 270 de apartamente din blocul de gar­ soniere Aleea Carpaţi nr. 51, toate acestea fiind în aria de op­ erare a SC Locativ SA în sistem centralizat, conform hotărârii de Consiliu Local adoptate în 2012. Cetăţenii trebuie să ştie că costurile de operare suportate din bugetul local al municipiului Târgu-Mureş pentru perioada oc­ tombrie-martie au fost de aproxi­ mativ 1.287.000 de lei. „Producem gigacaloria la un preţ exorbitant de mare, care nu poate fi plătit de consumator şi pentru care ne sacrificăm. Nu putem sacrifica bugetul local pentru interesul acestor consumatori care, din păcate, au fost obligaţi

să rămână în acest sistem centralizat. Eu aş propune să informăm cetăţenii despre următoarele lucruri: nu ne mai putem permite ca din bugetul local să subvenţionăm preţul gigacaloriei. Nu putem lăsa fără apă caldă nici pe timp de vară aceste familii. După părerea mea trebuie să fie la latitudinea consumatorilor ce doresc în continuare: îşi pot permite să plătească termia la nivelul care este astăzi, de două trei ori cât plătesc actual sau doresc să obţină eventual ajutoare sociale pentru a se debranşa”, a declarat Peti Andras, viceprimarul UDMR al munici­ piului Târgu-Mureş. Punctul de vedere al noului viceprimar este în totală contradicţie cu punctul de vedere al vechiului vicepri­ mar Ionela Ciotlăuş care insistă în continuare ca banii oraşului să fie cheltuiţi pe subvenţii, iar banii destinaţi reabilitării de blocuri, parcuri sau străzi să fie folosiţi pentru plata diferenţei la giga­ calorie. Prin urmare, haosul din Consiliul Local se amplifică.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.