Vineri, 8 noiembrie 2013 , An III, Nr. 135
Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37
I GRATU
T
Străzile Tisei şi Pavel Chinezu, deschise circulaţiei
Două artere importante ale oraşului, pe care se desfăşoară o mare parte a traficului greu cu camioane, strada Tisei şi strada Pavel Chinezu, au fost redeschise circulaţiei, zilele trecute. „În cazul străzii Pavel Chinezu a fost un efort mare din partea firmelor de construcţii şi a personalului din Primărie, pentru că în 24 de ore (!) – de sâmbătă seara până duminică seara s-a reuşit frezarea, consolidarea, reabilitarea unui sector de drum de 200 de metri, foarte deteriorat din cauza traficului greu. Practic, cetăţenii nici nu au simţit că s-a refăcut strada Pavel Chinezu pentru că s-a lucrat în ritm susţinut de către firma de construcţii. În cazul străzii Tisei, drumul a fost consolidat cu fundaţie şi a fost lărgit pe o porţiune de 175 de metri, fiind reabilitate şi trotuarele. Şi pe această stradă s-a lucrat într-un ritm rapid, dar au trebuit respectate normele tehnologice care prevedeau un număr de zile pentru compactare şi consolidare. În plus, la coborârea de pe Podul Mureş şi intrarea în cartierul Unirii, am lărgit un sens al drumului şi astfel avem, la ora actuală, trei benzi de circulaţie, lucru
ce contribuie la fluidizarea traficului din zonă. Tot în aceste zile, s-a turnat stratul de uzură pe strada Păcii, în zona 7 Noiembrie, pe strada Bucinului, în zona cartieru-
lui Tudor Vladimirescu, şi pe strada Suceava, în Dâmbul Pietros. S-a lucrat intens în luna septembrie şi octombrie şi ne grăbim să finalizăm toate investiţiile pe care le-am
Aquathlon, la Tîrgu-Mureș Mișcare, competiție, adrenalină. În data de 9 noiembrie, Balonul Olimpic acoperit din cadrul Complexului de Agrement și Sport „Mureșul” va fi gazda celui mai important eveniment sportiv al toamnei - Aquathlon - în organizarea clubului Master Ski & Bike din Tîrgu-Mureș. Competiția are două probe: alergare și
înot; distanțele sunt stabilite în funcție de categorii și trebuie parcurse de fiecare concurent, timpul final fiind dat de suma timpurilor obținute în cele două probe. Programul competiției este următorul: 09. 11. 2013 – 8:00 Înscrieri și validarea înscrierilor; 10:00 START proba de alergare copii 6 - 8 ani, 9 - 11 ani, 12 - 13 ani;
10:30 START proba de alergare cadeți 14 - 15 ani, juniori 16 - 19 ani; 11:00 START proba de alergare age group 20 - 29, 30 39, +40 ani; 12:00 START proba de înot copii 6 - 8 ani, 9 - 11 ani, 12 - 13 ani; 12:30 START proba de înot cadeți 14 15 ani, juniori 16 - 19 ani; 13:00 START proba de înot age group 20 - 29, 30 - 39,
planificat, înainte de venirea anotimpului rece”, a declarat consilierul Claudiu Maior, prezent la verificarea calităţii lucrărilor executate de constructori.
+40 ani; 15:00 Festivitatea de premiere. Categorii și distanțe: copii 6 - 8 ani, băieși și fete - alergare 750 metri - înot 100 metri (născuți 2007 - 2005); copii 9 - 11 ani, băieți și fete - alergare 750 metri - înot 200 metri (născuți 2004 -2002); copii 12 - 13 ani, băieți și fete - alergare 1.500 metri - înot 300 metri (născuți 2001 - 2000); cadeți 14 - 15 ani, băieți și fete - alergare 2.250 metri - înot 400 metri (născuți 1999 - 1998); juniori 16 - 19 ani, băieți și fete - alergare 3.000 metri înot 700 metri (născuți 1997 - 1994); age group 20 - 29, 30 - 39, +40 ani, băieți și fete - alergare 6.000 metri - înot 1.000 metri (născuți 1993 - 1984,1983 - 1974, 1973 - ...); la cererea publicului, va exista și ștafeta șase categorii - ștafeta pentru copii sub 15 ani, fete și băieți, distanțele alergare 2.250 metri - înot 400 metri; între 15 - 19 ani, băieți și fete, alergare 3.000 metri - înot 700 metri; peste 20 de ani, fete și băieți - alergare 6.000 metri - înot 1.000 metri.