Vineri, 11 iulie 2014, An III, Nr. 162
Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37
I GRATU
T
Primăria premiază performanţa!
Joi dimineaţa, primarul Dorin Florea s-a întâlnit cu cele două eleve de la Colegiul Naţional „Unirea” care au obţinut media 10 la Bacalaureat. Cu această ocazie, primarul Dorin Florea a de-
clarat: „Am aflat cu bucurie de performanţa celor două domnişoare de la Colegiul Naţional „Unirea”, Daria Maria Badiu şi Oana Maria Cîmpeanu. Sunt fete drăguţe, deştepte, harnice şi le felicit pentru că
au terminat examenul de Bacalaureat cu nota 10, iar acum Primăria le va premia cu câte 1.000 de lei pentru această performanţă, dovedind, încă o dată, faptul că noi încurajăm excelenţa şi premiem munca şi
implicarea. Performanţa este cu atât mai mare cu cât în judeţul Mureş doar ele două au luat nota maximă. Mai mult, se reconfirmă profilul de unitatea de elită a Colegiului Naţional „Unirea”, o şcoală pe care noi o vom sprijini să rămână aşa cum este, de înaltă performanţă. Felicit conducerea şcolii, pe doamna director Teodora Boar, pe toţi profesorii care au contribuit la această performanţă. Sincer, aş fi vrut ca mult mai mulţi elevi să aibă nota 10 la Bacalaureat. Pe de altă parte, am aflat că avem două unităţi de învăţământ în care niciun elev nu a promovat Bacalaureatul. De aceea, trag din n ou un semnal de alarmă către profesori, părinţi şi politicieni. Problema învă-
Şi strada Bogatei a fost asfaltată! Lucrările de reabilitare din diferite zone ale municipiului Tîrgu-Mureş continuă. Zilele acestea a fost turnat stratul asfaltic de suport de pe strada Bogatei, în zona Gheorghe Doja – Autogară. „Strada Bogatei este o stradă veche, cu case în care locuiesc oameni vârstnici. Am cuprins această stradă în programul de reabilitare pe fonduri europene şi, astfel, s-a schimbat reţeaua de apă ce era foarte veche, având acum asfalt pe 440 de metri lungimea carosabilului, trotuare refăcute pe ambele părţi, accesul la case refăcut. Strada este nouă şi sper că cei care locuiesc aici se vor bucura de această investiţie importantă a Primăriei. Mulţumesc celor care au lucrat aici şi au realizat un proiect important pentru zonă. Urmează să fie reabilitate şi
ţământului ţine de siguranţa naţională a României. Dacă nu vom întări învăţământul, vom aveam mari probleme în viitor. În acest sens, am iniţiat programul de revigorare a învăţământului tehnologic şi profesional. Nu avem meseriaşi dar avem diplome universitare ce produc adevărate tragedii pentru că deschid orizonturi mari de aşteptare, iar aceste orizonturi nu se suprapun peste cerinţele de pe piaţa forţei de muncă. Marile firme caută specialişti, meseriaşi şi nu găsesc. În schimb este plin internetul de CV-uri ale copiilor care au făcut diferite facultăţi şi studii master şi nu au loc de muncă. Toate acestea sunt probleme reale şi trebuie să ne gândim serios la ele”.
alte străzi în toate cartierele oraşului. Ne respectăm promisiunile şi rând pe rând toate problemele sesizate vom încerca să le remediem”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior, prezent la momentul asfaltării.
Az első kétnyelvű újság Maros megyében. Olvasd a hatodik oldalt!
>>>>>>>>>>>> Pagina 6