Tirgumureseanul nr.213

Page 1

Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37

Vineri, 9 octombrie 2015 , An IV, Nr. 213

I GRATU

T

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16, inaugurată! Joi, 8 octombrie 2015, Grădinița cu Program Prelungit nr. 16, unde își desfășoară activitatea peste 300 de copii și 30 de cadre didactice a fost inaugurată. În prezența oficialităților, copilașii au pregătit un scurt program artistic, învățat în doar două săptămâni de la începerea anului școlar. „Mă bucur că am reușit, iată după 6 ani de judecată, să câștigăm această clădire, să o punem pe picioare în mai puțin de 2 ani și să fie dată spre folosință cetățenilor, la cele mai înalte standarde. Pentru reabilitare și pentru aducerea clădirii la stadiul inițial, din 1902 - 1903, s-au folosit materiale de cea mai bună calitate, demne de o clădire monument. Bugetul a fost de 3.700.000 de lei, chiar dacă fondurile europene nu au fost suficiente și pentru finanțarea acestui proiect, cum ar fi trebuit finanțate aceste imobile istorice, banii cheltuiți sunt din bugetul local, însă consider că această investiție este una în viitorul copiilor noștri. Îi mulțumesc viceprimarului Claudiu Maior, care s-a implicat și a supervizat această lucrare, colegilor din primărie și nu în ultimul rând constructorilor”, a declarat Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu Mureș. „Pe întreg parcursul lucrărilor, s-a ținut cont de statutul de monument al clădirii, s-a păstrat conceptul de specialitate, alcătuirea structurală, decorațiile exterioare, imaginea de ansamblu a clădirii. Ca și

detalii de execuție, menționăm că s-au folosit materiale de înaltă clasă și superioare calitativ, dintre acestea enumerăm parchet din lemn masiv stratificat, tâmplărie de lemn la ferestre și uși din lemn stratificat și geam termopan, gresie, faianță în băi și obiecte sanitare adaptate specificului vâr-

stei, am achiziționat mobilier nou pentru o parte din săli, ferestre de mansardă amplasate astfel încât să asigure suficientă lumină naturală și dimensionate pentru o ventilație corectă, lambriuri și uși din lemn masiv, ușile și ferestrele de la fațadă au fost recondiționate integral”, a declarat

ing. Horațiu Lobonț, director Direcția Școli, Primăria Tîrgu Mureș. Lucrări de reabilitare au fost efectuate și în curtea grădiniței, fiind amplasate și corpuri de joacă noi. Biroul de presă al primăriei

„Petrecem momente deosebite alături de vârstnicii din oraş!” Peste 3.000 de pensionari din Tîrgu Mureş au răspuns invitaţiei municipalităţii participând la manifestarea prilejuită de sărbătorirea „Zilei Internaţionale a Persoanelor de Vârsta a Treia”, care a avut loc joi, 8 octombrie, la Complexul „President”. Transportul a fost asigurat prin curse speciale de autobuz, din şi în cartierele oraşului. „Am decalat cu o săptămână acest eveniment, deoarece, după cum bine ştiţi, acea perioadă a coincis cu organizarea manifestării artistice „Simfoniile toamnei”, care a fost o reuşită, din toate punctele de vedere. Aici, ca de fiecare dată, petrec momente deosebite alături de persoanele vârstnice din oraş, cu atât mai mult cu cât evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Internaţionale persoanelor de vârsta a treia. De-a lungul timpului, s-a creat o

relaţie specială între primărie şi pensionarii din municipiul Tîrgu Mureş, bazată pe respect şi încredere, o legătură solidă şi un dialog permanent, pe care avem grijă să le întreţinem, întâlnindu-ne ori de câte ori avem ocazia, la necaz şi la bucurie. De data aceasta, ne-am întâlnit pentru a ne bucura şi a rememora împreună amintiri plăcute din viaţa fiecăruia dintre noi!”, a declarat, cu emoţie, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş, Claudiu Maior. „Ne bucură mult faptul că nici în acest an noi, pensionarii, nu am fost uitaţi. Mulţumim mult pentru tot ceea ce face Primăria Tîrgu Mureş pentru noi şi transmit sănătate şi multă putere de muncă atât primarului Dorin Florea, cât şi viceprimarului Claudiu Maior”, a declarat doamna Szekely I. Biroul de presă al primăriei


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.